31 iulie 2017

Astra - Poli 3:0 (2:0)

Cumva conform așteptărilor, o săptămână îmbibată în scandal s-a desăvârșit cu o înfrângere lamentabilă. Trei goluri primite pe fondul letargiei noastre defensive și ratările din aproape toate pozițiile ale alb-violeților au garantat o victorie facilă gazdelor, formația în care a ieșit în evidență și fostul polist, Silviu Balaure. Știam că nu va fi ușor, nu atât din cauza adversarului de pe teren, cât a adversarului din interiorul echipei noastre, iar jucătorii au fost penalizați la repetatele neatenții defensive. O echipă care nici nu se apară și nici nu știe să dea goluri este sortită surferinței.

Prima repriză, ca întreaga partidă, s-a prezentat echilibrată ca ocazii, dar a fost tranșată de gazde pe urma unor erori remarcabile în apărarea noastră. Astra a început mai bine și impreciziile cărora avea să le plătim tribut s-au aratat încă din primele minute, când Crețu a pierdut o minge la 30 metri de poartă iar șutul lui Marquinhos, în diagonală, a fost respins de Straton (min. 2). Un moment de adormire în celălalt flanc și câteva driblinguri printre trei adversari ale aceluiași Marquinhos ne-au creat emoții, cu Straton intervenind din nou la un șut dificil trimis de brazilian (min. 6). Deși tot gazdele au rămas sus, am ieșit din corzi și jocul s-a liniștit. Prima noastră ocazie a fost semnată de Bud, a cărui finalizare cu capul la centrarea lui Țigănașu a ratat poarta adversă (min. 14), ca apoi Šoljić să aibă șansa unui șut de la 25 metri, dar graba a stricat treaba și mingea a mers mult peste (min. 15). Repriza s-a decis la două faze destul de stupide, în minutele 21 și 23. Un fault absolut inutil semnat de Artean a oferit Astrei o fază fixă din lateral dreapta, centrarea a mers aproape de marginea careului, unde l-a găsit pe Polczak între Vașvari și Šoljić, iar lovitura năprasnică cu capul a penalizat expunerea pozițională a lui Straton, care n-a mai putut interveni. Dacă ne-am enervat o tură la acest gol evitabil, al doilea a fost și mai rău: mingea pierdută repede la un corner bătut prost de Bîrnoi a fost degajată în jumătatea noastră, Vașvari și Crețu s-au invitat la o minge care cumva a rămas în posesia unicului adversar rămas sus să pună presiune, ne-am reașezat greoi în defensivă, astfel că centrarea trimisă de fostul nostru jucător, Balaure, l-a găsit liber pe Ioniță. Șutul în forță trimis de decarul Astrei a fost pe Straton, dar reacția lentă a portarului a făcut ca acesta să nu mai poată respinge. Cu un avantaj greu surmontabil, giurgiuvenii s-au retras, astfel că ocaziile au început să apară mai consistent și în contul nostru. Șuturile lui Bud (min. 26) și Ciucur (min. 39) nu au pus mari probleme porții adverse, iar lovitura de cap a lui Cânu la libera bătută de Țigănașu a nimerit fix bara transversală (min. 32). Cea mai mare ocazie i-a aparținut însă lui Bîrnoi, care putea să ne bage înapoi în meci chiar înainte de pauză, dar cu mingea la picior, timp și spațiu în zece metri, a irosit centrarea perfectă a lui Vașvari, trimițând moale, pe portar.

Gazdele au recunoscut riscul jocului jos și au ieșit mai deciși de la cabine. După ce nou-intratul Mailat l-a deschis bine pe Bud în careu, dar acesta a intrat în unghi și n-a reușit decât să trimită în portar, o serie de trei ocazii la poarta noastră a tranșat definitiv partida. Întâi Le Tallec l-a învârtit pe Cânu la 30 metri și a tras de la distanță, cu Straton scoțând de sub bară, înainte ca același vârf francez să devieze de puțin șutul/centrare al lui Marquinhos, Straton reușind din nou să intervină. Golul trei s-a prezentat, nesurprinzător, degrabă, Le Tallec reușind o reluare din foarfecă laterală la centrarea pe care a primit-o în centrul careului, Straton a fost din nou providențial, dar Cânu a reacționat deosebit de lent pe respingere, astfel că Balaure a avut timp să vină din spate și să reia în gol, din câțiva metri. Nu cred să fi trecut două minute între toate aceste faze. Gazdele n-au mai avut nevoie de ocazii până la final, astfel că nouă ne-a revenit șansa/datoria să marcăm măcar un gol de onoare. Bud a trimis neconvingător din careu, pe portar (min. 55), înainte ca Šoljić să aibă șansa unui gol la mingea care îl aștepta la marginea careului, dar șutul croatului n-a prins poarta (min. 67). Doman, cu poarta goală în față și cu opțiunea unei mingi puse lui Bud, a ales, normal, șutul, efortul său fiind scos de un fundaș din drumul spre gol (min. 70), apoi Mailat a ratat singur cu portarul la o fază în care fusese semnalizat greșit în ofsaid, ca pe final Bud să înscrie un alt gol anulat, de această dată pentru un ofsaid just (min. 86). În rest au mai fost destule atacuri, chiar și cu superioritate numerică, dar ultima pasă a venit greu, astfel că am sfârșit un meci cu cinci-șase mari ocazii de gol fără a fi marcat.

N-are rost să ne obosim gura cu cât de important este ca situația financiară să se clarifice în următoarele una-două săptămâni. Vineri jucăm pe o căldură toridă, de la o oră inumană, cu Juventus București, dar decisiv până atunci ar fi să primim un minim de semnal că birourile lucrează în direcția corectă. Că de nu, degaba trec etapele și ne „omogenizăm” doar în gradul de supărare și tensiune.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Vașvari, Artean - Bîrnoi, Šoljić, Ciucur - Bud

Au mai intrat:

Mailat pentru Bîrnoi (min 46)
Bianconi pentru Vașvari (min 59)
Doman pentru Ciucur (min 68)

2 comentarii :

Anonim spunea...

O rusine totala. Am gasit o echipa Astra numai buna de invins dar noi nu si nu trebuie sa ne dea 3 goluri sa fim ultimii. O tactica stabilita gresit cu fundasi centrali lenti si fara mijlocasi care in loc sa joace fotbal faceau figuratie sau incercau sa tinteasca ciorile din Giurgiu.Daca nu se gaseste o solutie cu plata salariilor suntem buni sa tragem obloanele si sa ne reprofilam pe divizia B. Schimbarea lui Ionut Popa e trista dar necesara. Ne trebuie un suflu nou care sa mai pensioneze unii jucatori care degeaba vor dar nu mai pot.

Stefan Carpanu spunea...

Trista realitate este că alți fundași centrali nu avem.

Probabil cea mai impardonabilă fază a fost cea de la golul doi, când Vașvari și Crețu s-au invitat la mingea degajată din apărarea adversă și au reușit cumva s-o piardă. În rest, multe imprecizii la finalizare.

Google+