15 iulie 2017

Chiajna - Poli 0:1 (0:0)

Uneori, ajuns în piață, mai și depășești calculele de acasă! Poli a trecut destul de convingător de rivala la retrogradare din sezonul trecut, grație reușitei lui Bîrnoi. A fost însă un bun efort de echipă, cu multă implicare și o încredere de sine la cote neașteptat de mari. Este important să obținem câteva rezultate solide în acest debut de sezon, pentru a nu cădea sub presiunea punctelor, iar un debut mai bun ca acesta ne priește la culme.

Cu cinci nume noi în primul unsprezece față de sezonul trecut, șocul mai puternic a fost cel vizual, Poli abordând acest prim meci în tricourile magenta. Probabil ne va lua puțin să ne obișnuim cu ele, dar cu Țigănașu, Vașvari și Munteanu ne-am acomodat repejor. Prima repriză am dominat-o atât teritorial, cât și ca ocazii, iar după două tentative moi ale lui Munteanu și Melinte, am consemnat prima ocazie mare de gol (min. 26): centrare Țigănașu, Artean ajunge bine să dea cu capul, dar plasează mingea pe lângă poartă din doar zece metri. Imediat după șutul peste al lui Vașvari (min. 32), gazdele au beneficiat de prima lor semi-ocazie, când pasa scurtă a lui Straton, ieșit la marginea careului, a fost interceptată, însă Cristescu n-a nimerit poarta. Finalul de repriză ne-a aparținut complet, cu trei jumătăți de ocazii notabile: șutul elegant, din întoarcere, și doar puțin pe lângă al lui Vașvari (min. 37), lovitura de cap moale și pe centru a lui Bud (min. 38) și șutul în forță, dar pe lângă al lui Munteanu (min. 41). Înainte de pauză am văzut și un contact în careu la Bud, care a exagerat însă căderea, fiind oarecum norocos că n-a fost penalizat cu un cartonaș galben.

Partea secundă a început cum trebuia să se încheie cea dintâi: cu gol pentru Poli. O fază de atac în partea dreaptă (min. 50) ajunge la mereu activul Munteanu, acesta centrează în centrul careului mic unde Bîrnoi, perfect demarcat, înscrie cu capul! Am fost aproape s-o comitem la doar două minute, dar gazdele au ratat la una din numeroasele faze fixe care aveau să ne dea emoții până la final. În ciuda dezavantajului de pe tabelă, Chiajna n-a arătat forță ofensivă, și magenta-negrii (haha) ar fi putut profita la șutul lui Šoljić (min. 63), respins in extremis de Bălgrădean. Trecuți în mod de gestionare a rezultatului, Poli a mai dat emoții gazdelor în vreo patru rânduri până la final, dar Vașvari n-a prins poarta la un șut greu, o posesie prelungă în careu pornită de la Mihalcea nu s-a concretizat și șuturile lui Artean și Bianconi n-au prins poarta. Chiajna, în schimb, ne-a făcut să tremurăm a naibii la fiecare fază fixă - exact ca anul trecut. Straton l-a făcut KO pe Melinte într-una din ele (min. 68), de două ori au ratat incredibil alb-verzii (min. 82 și min 87), iar și la celelalte două-trei acțiuni fixe am avut trepidații. Am scăpat însă până la final și astfel ne-am garantat primele trei puncte ale acestei stagiuni - un început ideal.

Poli a arătat ca o echipă matură de la un capăt la celălalt al meciului. Chiar și după schimbarea lui Cânu la pauză, apărarea a rezistat destul de bine, deși eu aș pune neajunsurile de la fazele fixe pe lipsa unui jucător de profil defensiv care să dicteze mișcările importante în acele momente. Nou veniții au arătat bine spre foarte bine, iar opțiunile de care am dispus pe bancă au contat pentru temperarea finalului în care, clar, am avut carențe fizice. Pressing-ul îndelungat făcut mai ales în primele șaizeci de minute a fost o frumusețe de urmărit, iar odată cu consolidarea legăturilor de joc, vom putea spera să ținem piept majorității formaților din Liga 1.

Bravo Poli!

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Šoljić - Munteanu, Vașvari, Bîrnoi - Bud

Schimbări:

Șeroni pentru Cânu (min 46)
Mihalcea pentru Bîrnoi (min 72)
Miguel pentru Bud (min 83)

Niciun comentariu :

Google+