8 august 2017

Botoșani - Poli 1:0 (1:0)

Am avut parte de un meci frumos, echilibrat, între două echipe apropiate ca valoare, dar până la urmă victoria a fost de partea celor un pic mai norocoși.

Parcă am și uitat de problemele financiare ale clubului, căci Poli s-a luptat de la egal la egal cu liderul și revelația începutului de sezon. E drept, l-au cedat pe cel mai bun jucător al lor, dar Botoșaniul, din postura de gazdă, mai mult s-a apărat, bucurându-se de un gol destul de norocos la prima din puținele faze periculoase create.

Prima repriză a stat sub semnul luptei la centru, ambele echipe reușind să blocheze pătrunderile în careu. Gazdele au beneficiat de câteva cornere, pe care le-am respins fără mari emoții. Prima ocazie mai notabilă ar fi lovitura liberă trimisă de Roman în minutul 16 - liniștitor de mult peste poartă. Noi am replicat 3 minute mai târziu printr-un șut surprinzător al lui Mailat, care însă n-a nimerit spațiul porții. Deși am reușit să câștigăm niște mingi în terenul advers prin insistențele lui Croitoru și Vașvari, n-am reușit să ne creem ocazii. Doar Croitoru a încercat un șut de la distanță, dar n-a mai avut inspirația de la ultima vizită în Botoșani.

Într-o perioadă în care părea că noi controlăm jocul a venit golul lui Fülöp, în minutul 29. Centrarea lui Popa a fost deviată nefericit de Cânu spre poartă, iar botoșăneanul i-a luat fața lui Melinte și a înscris. Nu cred că i se pot imputa multe fundașului nostru, care a trebuit să-și schimbe direcția în momentul devierii, pe când Fülöp era deja lansat spre minge. Greșeala mai mare, care putea fi evitată, a fost a lui Țigănașu, care a intrat decisiv la Popa și a fost foarte ușor depășit. Singura mare ocazie a gazdelor în afara golului a venit pe finalul reprizei, în urma unui contraatac. Buș l-a fentat pe Melinte, apoi a tras cu sete, dar Curileac a parat providențial.

În repriza a doua jocul s-a desfășurat mai mult în terenul advers, dar din păcate n-am reușit să găsim calea golului. Mailat s-a evidențiat din nou în minutul 58. Vașvari îi trimite o pasă în adâncime care îl deschide perfect. Îi iese preluarea, dar apoi lovește cu exteriorul - probabil involuntar - și mingea se duce pe lângă poartă, nu doar pe lângă portar. Botoșaniul a replicat în minutul 60 la un corner când Miron a trimis cu capul spre poartă, dar tot pe lângă.

Deși presiunea a tot crescut la poarta adversă, n-am reușit să desfacem apărarea solidă. Centrările, din păcate, n-au fost eficiente, Munteanu fiind într-o zi mai slabă. Iar fentele lui Croitoru și încercările de ruperi de ritm ale lui Vașvari nu au fost de ajuns. Nici înlocuirile nu au putut schimba mare lucru. Miguel nici nu am remarcat dacă a atins mingea, iar Šoljić parcă mai mult a încurcat decât a ajutat. Doar Ciucur a părut să se impună, dar mai mult prin ambiție căci finalizările sale nu au fost de cea mai mare calitate. Putea da lovitura în minutul 86, când greșeala lui Mușat, i-a oferit mingea în poziție bună în lateralul careului mic. A fost blocat bine de portarul Cobrea, dar a lăsat impresia că dacă preluarea și șutul erau un pic mai bune, putea finaliza mai bine.

E greu de rezumat acest meci sau de aruncat vina asupra cuiva. Greșeli au fost de ambele părți, doar că adversarii au reușit să profite. Echipa n-a jucat rău și putem spera ca în alte meciuri de acest gen să ieșim noi victorioși. Până atunci ar trebui însă lucrat la ceea ce azi ne-ar fi putut aduce măcar un punct: centrări mai bune, relații de joc, finalizare. Și din păcate, se pare că avem o bancă de rezerve cam neconvingătoare.

Poli: Curileac - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Croitoru, Mailat - Bud

Schimbări:
Miguel pentru Bud (min 64)
Šoljić pentru Artean (min 72)
Ciucur pentru Munteanu (min 78)


Un comentariu :

Anonim spunea...

Am pierdut cel putin un punct. Pacat ca atacantii nostri nu au inspiratie si nu profita cand au in fata o echipa nu prea concentrata. Oricum plecarea lui Golofca a fost ptr. noi o binefacere de care nu am reusit sa profitam. Echipa joaca mai bine dar vesnica eroare din aparare care apare numai la noi ne trage inapoi. Speram o victorie clara cu Viitorul echipa care nu se regaseste.

Google+