Poli - Viitorul 0:0 [43 voturi] |
CRONICA MECIULUI
Marius Curileac
La cât de puține ocazii și-au creat oaspeții, aproape că nu ne vine să-i dăm notă lui Curileac. Doar că atunci când a contat a fost la post, ca în cazul liberei lui Ganea.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4
Valentin Crețu
Fără a fi pus sub multă presiune în compartimentul defensiv, fundașul dreapta a putut urca de voie, mai ales în prima repriză. Când a făcut-o, am generat adeseori pericol, chiar dacă Munteanu nu a avut parte de o seară prea reușită. Începe să convingă și Crețu,
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5
Cristian Melinte
Ne-am temut înainte de începutul sezonului că Melinte va fi veriga slabă a apărării. Chiar dacă n-a strălucit și au existat felurite erori defensive, în special pe fondul lipsei de omogenitate, până acum fundașul central s-a dovedit o piesă de încredere. Prezența sa în careul advers la fazele fixe ne oferă un plus, dar momentan nu s-a lipit de gol.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4
Alin Șeroni
Am avut emoții văzând titularizarea lui Șero, dar acesta și-a îndeplinit sarcinile cu brio. Odată trecut în stânga a încercat și câteva curse, cu succes limitat.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3
Alexandru Țigănașu
Ieșit accidentat la scurt timp după pauză, o posibilă absență a fundașului stânga ne va da serios de furcă. În acest meci am surpaviețuit. Ca și prestație, Țigănașu n-a ajuns chiar la nivelul arătat de Crețu, drept dovadă și numărul limitat de faze materializate în flancul stâng. Succesul la fazele fixe a fost așa și așa, cu două mingi periculoase, și două neconvingătoare, inclusiv o liberă expediată mult peste.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2
Gabriel Vașvari
Meci curat, dar fără mari realizări pentru Vașvari, care a avut parte și te o jumătate de ocazie, însă n-a reușit să o concretizeze.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7
Josip Šoljić
Deși a făcut câteva greșeli, croatul s-a dovedit a fi printre cei mai determinați jucători, în special în prima parte a meciului. Implicarea sa a căzut pe alocuri în iritare, parcă din frustrare față de coechipieri, care nu au făcut tranziția ofensivă așa cum și-ar fi imaginat Soljic.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4
Alexandru Munteanu
N-a fost chiar un meci de aruncat al mijlocașului dreapta, însă a lipsit calitatea la ultimul serviciu. Fără multe spații, cu Viitorul aglomerați bine defensiv, n-a avut oportunitatea să dea drumul raidurilor sale obișnuite. Ciucur a avut un impact mai mare asupra jocului odată ce-a intrat, ceea ce se reflectă negativ asupra titularului de drept al postului.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8
Marius Croitoru
Un joc obișnuit de travaliu, cu numeroase pase de calitate oferite coechipierilor, dar și câteva faze fixe executate dezamăgitor pentru Croitoru. Este clar că, în lipsa unui mijlocaș ofensiv pur sânge, ex-căpitanul alb-violeților se prezintă, în continuare, ca o opțiune viabilă în spatele vârfului.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3
Sebastian Mailat
După tevatura creată de memoriul depus în această săptămână, a urmat o prestație neremarcabilă a mijlocașului de bandă. Ceea ce am comentat la Munteanu este valabil și în cazul lui Mailat, cu jocul defensiv compact al Viitorului limitând impactul vitezei de care dispune jucătorul nostru.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0
Miguel Bianconi
Am văzut în brazilian un atacant luptător, care domină fizic adversarii, dar în același timp este deosebit de greoi și are o atingere grea la preluări. Jucând mai mereu cu spatele la poartă, orice succes depinde de colaborarea cu linia a doua, colaborare care n-a dat roade aproape de fel. Asemeni lui Henrique, am remarcat un jucător ușor de frustrat, deși speranța este că poate canaliza această frustrare înspre îmbunătățirea de sine, nu într-o cădere de motivație.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1
REZERVE
Cristian Bocșan
Am aliniat aproape cea mai slabă linie defensivă imaginabilă în repriza secundă și tot am rezistat fără mari emoții „atacurilor” adversarilor. Asta ar fi partea mai plină din pahar. Partea goală este că s-a văzut cât de susceptibili suntem la erori cu Bocșan în teren, a cărui singur aport relativ constant rămâne jocul la cap. Speranța, tristă, este să nu depindem de el în momentele importante ale sezonului.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6
Octavian Drăghici
În ceea ce a fost probabil una dintre cele mai bune prestații ale acestui an, Drăghici a evidențiat diferența între a juca mereu cu spatele la poartă și a căuta poarta. Intrat bine în joc, și grație colaborării cu coechipierii cu state vechi din echipă, a creat pericol în câteva rânduri, dar i-a lipsit calitatea la finalizare.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9
Alexandru Ciucur
Este al doilea meci la rând în care Ciucur ar fi putut fi eroul echipei, dar finalizarea l-a trădat de tot atâtea ori. Altfel, rămâne o opțiune interesantă pentru flancul drept, în special de pe bancă, atunci când aduce prospețime în partea secundă.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,6
ANSAMBLU
Ionuț Popa
Micile tactici de inducere în eroare ale adversarului (prin mistificarea accidentărilor lui Artean și Cânu) nu au avut un efect semnificativ asupra jocului. Problema ar fi că au trecut șase etape și încă nu se vede progresul promis - chiar dacă este de înțeles că în condițiile actuale de incertitudine, orice construcție de lot devine mai anevoioasă. Pentru binele său, precum și al spiritului nostru, ar fi bine ca Poli să facă patru puncte din următoarele două meciuri.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7
Echipa
Nu știu dacă a fost vorba de teamă, de căldură, de oboseală, dar prestația alb-violeților a dus lipsă de nerv. Câțiva jucători au tras mai tare ca alții, iar ca efort de echipă asta s-a văzut în mici momente de frustrare. Lipsește proverbiala atitudine, răutatea constructivă, poate curajul care a dus la acel pressing sufocant pe care l-am văzut în meciul de la Chiajna - nu peste nouăzeci de minute, normal, dar în momentele de ascensiune în joc. Asta ne-ar oferi consistență ofensivă.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2
Omul meciului
Marius Croitoru - 25,0%
Josip Šoljić - 18,2%
Valentin Crețu - 15,9%
Sebastian Mailat - 9,1%
Alexandru Munteanu - 6,8%
Niciunul - 6,8%
Alexandru Țigănașu - 4,5%
Cristian Melinte - 4,5%
Octavian Drăghici - 4,5%
Miguel Bianconi - 2,3%
Alin Șeroni - 2,3%
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu