11 septembrie 2017

Dinamo - Poli 1:2 (1:1)

Victoriile cu Dinamo se lasă adesea aşteptate, dar când vin, ştiu ele ce fac. Băieţii lui Ionuţ Popa au întors astăzi rezultatul în deplasarea bucureşteană, reuşind să învingă prin atitudine, nu mica ciupeală. Golurile semnate de Vaşvari, din penalty, şi de Drăghici s-au dovedit suficiente, deşi ocazii pentru alte reuşite au mai fost. Toamna aceasta, aparent, ar putea să ne aducă o recoltă bună.

Chiar dacă Dinamo a avut ocaziile mai mari şi mai multe în prima parte, alb-violeţii au arătat capacitatea de a retalia. Punctul nevralgic al apărării nostre s-a dovedit a fi Şeroni, pus frecvent sub presiune de rapidul Costache. Nici nu începuse bine partida, că Şero şi-a pierdut omul din marcaj, doar preluarea sa lungă permiţându-i lui Curileac să închidă unghiul de şut (min. 2). Presiunea gazdelor a continuat, alimentată şi de două intervenţii nesigure ale portarului nostru, însă cumva scorul a rămas egal, chiar şi după o altă ratare mare a lui Costache, din interiorul careului (min. 14). Poli a replicat, finalmente, prin Drăghici, servit ideal între fundaşii centrali de către Šoljić, dar finalizarea din optsprezece metri n-a avut nici forţă, nici plasament (min. 15). După ce Cânu a trimis peste la un corner (min. 20), a urmat o serie de şuturi de la distanţă înspre poarta lui Penedo, dintre care doar al lui Vaşvari a arătat cât de cât periculos (min. 28). Deşi jocul se echilibrase, apărarea noastră a cedat la scurt timp (min. 30), când o pasă între Cânu şi Şeroni l-a găsit tot pe Costache, iar acesta nu a mai iertat cu o finalizare precisă. Egalarea a venit degrabă, la o acţiune plecată din piciorul lui Şeroni, mingea lungă ajungând la Bîrnoi în careul advers, unde acesta a dat balonul pe lângă Penedo, care l-a agăţat cauzând penalty (min. 35). Vaşvari a executat cu siguranţă. Exceptând un şut pe lângă al lui Hanca şi o minge prinsă pe centrul porţii de Curileac, până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

Deşi alb-roşii au avut o şansă în debutul reprizei secunde, când Nemec a dat pe lângă cu capul, avea să fie un foc de paie pentru că Poli urma să domine ostilităţile. La capătul unei perioade de presiune, la noi a intrat nou-venitul Ćurjurić, care la prima atingere de balon a irosit o ocazie cu poarta goală, trimiţând peste la faza muncită de Drăghici (min. 56). Un minut mai târziu, centrarea la colţul lung a lui Munteanu l-a găsit bine pe Bîrnoi, însă nici latul acestuia nu a binevoit să găsească cadrul porţii. Finalmente, ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat la recuperarea lui Vaşvari, care a înainte spre poartă în tandem cu Drăghici, l-a deschis pe acesta singur cu portarul şi vârful nostru n-a mai iertat (min. 63)! Jocul trebuia tranşat imediat, însă acelaşi Ćurjurić, la capătul unei alte pase de la Drăghici, a trimis peste din unsprezece metri (min. 67). Dinamo părea blazată, dar şi aşa ar fi putut egala când Creţu s-a întins să respingă cu capul o centrare dificilă, trimiţând spre vinclul propriei porţi, de unde Curileac a reuşit cumva să pareze! Deşi Poli a predat iniţiativa, gazdele s-au dovedit incapabile să creeze ceva consistent, asta în ciuda faptului că apărarea noastră nu a arătat deosebit de solidă. Cum, necum, exceptând o liberă peste din douăzeci de metri (min. 77) şi un şut de la distanţă la chiar ultima fază a jocului, Dinamo n-a mai încropit nimic, iar alb-violeţii au ţinut reduta sus, trecându-şi în cont o victorie deosebită în Ştefan cel Mare.

A treia victorie la rând ne propulsează în play-off, la doar două puncte de locul doi al clasamentului. Urmează alte trei partide din care se poate mânca o pită, cel de acasă cu Sepsi, şi apoi două deplasări la Voluntari şi la Iaşi, înainte să încheiem turul acasă cu Craiova. Trebuie să rămânem montaţi şi concentraţi, să adunăm cât mai multe puncte în acest moment propice şi liniştit pentru club, cu dările aproape la zi pentru prima oară în ceea ce pare a fi o mie de ani.

Bravo Poli!


Poli: Curileac - Creţu, Melinte, Cânu, Şeroni - Artean, Vaşvari - Munteanu, Šoljić, Bîrnoi - Drăghici

Schimbări:

Ćurjurić pentru Šoljić (min. 56)
Bianconi pentru Drăghici (min. 76)
Ciucur pentru Munteanu (min. 89)



Un comentariu :

Ion Ogrin spunea...

Inceputul afost ezitant, cu gafe puerile in aparare, dar din fericire nu s-a intrat in panica astfel ca ne-am continuat jocul de regularitate etalat in ultimele meciuri. Am pus presiune mare pe adversari fortandu-i la greseli decisive. Repriza doua ne-a apartinut din toate punctele de vedere ! Rezultatul final, prea strans, totusi, este conform jocului ! Felicitari echipei si asteptam continuarea marsului spre varful clasamentului !

Google+