Alb-violeții își continuă forma slabă din ultimele patru partide, la capătul unui meci pe care ni l-am făcut deosebit de greu încă din prima repriză. Până la urmă doar inspirația lui Curileac a păstrat proporțiile scorului, mai ales după ce Țigănașu a văzut roșu oprind un adversar din poziție de singur cu portarul.
Culmea este că am fost aproape conduși la o gafă de proporții a lui Curileac, care a sărit pe o centrare ca apoi să fie trădat de priză, și craiovenii să rateze prima mare ocazie (min. 14). Jocul se contura a fi unul tacticizat, fără multe ocazii, și acest adevăr a ținut încă un sfert de oră. Atunci, Munteanu, controlând o minge în preajma careului nostru, a fost busculat cât să fie deposedat, iar implicit apărarea ne era pe nicăieri. Băluță, de departe cel mai fotbalist dintre jucătorii aflați pe teren astăzi, a trimis o centrare în fața porții, de unde Martic a avut ușoara sarcină de a trimite cu capul în poartă, asta după ce Bîrnoi îl uitase complet din marcaj (min. 27). Nici un minut mai târziu, scorul putea să devină egal, când Șeroni a fost împins în careu, în tentativa de a ajunge la o centrare țopăită a lui Munteanu, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Pe scurt, două faze discutabile tratate împotriva echipei noastre, care au înclinat decisiv raportul de forțe - dar dacă Popa e mulțumit de arbitraj, nu putem noi să ne plângem. Ne-am văzut foarte expuși la viteza oaspeților, care, profitând de spațiile apărute după deschiderea scorului, au înțepat rapid prin același Băluță, internaționalul craiovean plecând de la limita ofsaidului, dar Curileac i-a respins șutul cu piciorul (min. 29). Balanța s-a înclinat aproape decisiv în direcția adversarilor noștri, când Mitriță a scăpat pe o contră la capătul unui corner bătut periculos în careu, Crețu și Vașvari nu au reușit să-l oprească, iar atunci când Țigănașu a făcut-o, a fost fault din poziție de ultim apărător (min. 33). Ne-am regrupat binișor cu om în minus, dar cu Șeroni retras fundaș stânga, capacitatea noastră ofensivă a scăzut dramatic. Tot Craiova s-ar fi putut desprinde în prelungirile reprizei, după un corner în care mingea a poposit la Datkovic în preajma careului mic, acesta trimițând cumva pe lângă.
Cu Crețu și Șeroni avertizați pe culoarul de la vestiare, respectiv proaspăt schimbatul Mitriță eliminat (dar Craiova rămasă în unsprezece), jocul s-a reluat în aceeași parametri. Când Vașvari a alunecat în fața lui Burlacu, tot Curileac s-a întins pentru a respinge șutul vârfului craiovean (min. 56), ca el să fie pe fază și la finalizarea destul de moale a lui Băluță (min. 71). După minute bune de neputință, alb-violeții au beneficiat de o primă fază periculoasă la poarta lui Calancea, Bocșan luându-l la țintă pe portar, irosind centrarea venită de la Munteanu. După ce Curileac l-a mai blocat o dată pe Băluță (min. 78), a venit și rândul oaspeților să tremure. Am avut întâi un apel la penalty refuzat, la o acțiune solo a lui Ciucur (Crăciunescu a zis c-a fost, dar...), după care Vașvari, fiind găsit de o liberă bătută de Munteanu, a trimis mingea cu boltă peste portar, pe care Calancea a scos-o cumva din cadrul porții cu vârful degetelor (min. 87). Oarecum conform așteptărilor, Craiova s-a desprins în final, la o acțiune în care apărarea noastră n-a mai putut să se replieze ca lumea, și Burlacu a pus capul din câțiva metri pentru a pune punct disputei (min. 89).
Era clar, din momentul în care ne-am trezit conduși, că vom avea viață foarte grea. Craiova s-a apărat aglomerat, a pasat mult mingea, obligându-ne să alergăm prelung. Deși Popa insistă pe lipsa atacanților, suntem de părere că ceva mai fundamental este în neregulă la echipă, care nu mai reușește să-și creeze șanse de gol. Astăzi, exceptând câteva faze fixe, n-am reușit nicio acțiune coerentă de atac. Da, nu avem atacant, dar nu avem nici, vorba lui Șeroni, mijlocaș central care să dea pasa de gol - croatul adus să-l înlocuiască pe Croitoru continuă să nu contribuie convingător la jocul echipei. Dar de la asta la fatalismul, deja tipic, al lui Popa, că fără trei jucători o să jucăm la retrogradare, e drum lung. Nu fiindcă nu s-ar putea chiar întâmpla, cât fiindcă insistă pe o presupusă lipsă de calitate a echipei - care, oricum ai lua-o, este peste ce aveam anul trecut. Nu știu dacă acest pesimism acut, folosit și ca scut, dar și ca lance, face bine pe termen lung.
Jocul care urmează cu Chiajna va fi decisiv pentru a da o direcție partidelor rămase de disputat în acest an. Cu siguranță nu va fi ușor.
Poli: Curileac - Crețu, Bocșan, Melinte, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Ćurjurić, Bîrnoi - Șeroni
Schimbări:
Mailat pentru Bîrnoi (min. 53)
Doman pentru Ćurjurić (min. 58)
Ciucur pentru Șeroni (min. 68)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu