Libera lui Podină:
Jocul de la U17 a avut dinamism, deși nu cred că s-a tras pe poartă în prima parte. Cea mai mare ocazie a avut-o Toboșaru, scăpat singur cu portarul oaspeților la o greșeală a fundașilor adverși, însă mijlocașul stânga nu și-a controlat bine mingea. A doua repriză a debutat practic cu golul celor de la Ardealul, pe seama unui corner, dar n-a Poli n-a cedat. Am reușit să egalăm grație penalty-ului scos de Kecskes și transformat de Dobrincu, numai că apoi am fost taxați aspru la trei acțiuni grozave de contra-atac ale liderului, toate transformate în gol. Mai dezamăgitor este că n-am putut să mai înscriem măcar o dată, fie la cele două șuturi ale lui Dobrincu în portar, din poziții foarte bune, fie la o minge trimisă pe lângă de Toboșaru din centrul careului.
Golul lui Dobrincu:
Oricum, față de înfrângerile fără drept de apel din Cupă, contra celor de la UTA, trebuie apreciată abordarea pozitivă arătată de către ambele echipe. La U19 putem lupta în continuare pentru calificarea în următoarea fază, în vreme ce la U17 ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea jucătorilor și să construim relații de joc pentru sezonul următor.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu