19 noiembrie 2017

Note Poli - Botoșani (et. 18, c. reg.)


Poli - Botoșani 1:1 (1:0)
[39 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

O intervenție bună, care ne-a salvat punctul, este contrabalansată de lipsa de inspirație de la gol - o liberă bătută destul de bine și de aproape, dar care n-a fost perfect plasată.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Valentin Crețu

În ultimele etape, pare că omul nostru numărul unu de construcție a devenit Crețu - sau, mă rog, omul care dă mingea-n careu. Pe lângă pasa de gol pentru Bîrnoi, a mai oferit mingi utile în zona centrală și a fost activ de-a lungul întregii partide.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Gabriel Cânu

Cu câteva intrări (reușite) la limită, Cânu se vede vinovat pentru intervenția care a precedat golul oaspeților. Ca de obicei însă, toată replierea la acea acțiune, din nou precedată de o fază fixă, a lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Cristian Bocșan

O prestație destul de bună a lui Bocșan, grație și a structurii defensive solide din jurul său. Exceptând câteva momente de ezitare (unul amuzant, în care Crețu i-a cerut să atace un adversar și Bocșan a ezitat, ca apoi să se arunce la el și să-l faulteze) și pretenția exagerată de a începe construcția din pasele sale, nu avem ce să-i imputăm.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Cristian Melinte

Polivalența lui Melinte începe să-și arate utilitatea. Prestația sa a fost destul de pozitivă cât să-l recomande în continuare ca variantă în flanc, însă dacă accidentarea suferită e gravă, Popa va avea de luat o decizie grea.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Josip Šoljić

Multă lume pare supărată pe croat, după ce a arătat în acest joc. Nu consider însă că este vina sa - în prima repriză s-a numărat printre cei mai buni jucători, calm și concentrat, reușind să deschidă jocul cu alegeri oportune. În a doua n-a mai putut, iar deși era evident că nu mai poate, Popa a ales să-l lase în teren.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Andrei Artean

Ce am scris despre Šoljić este valabil și în cazul lui Artean, mai puțin poate epuizarea. E normal ca atunci când brusc rămâi fără susținere consistentă din partea colegului de linie să suferi, în special în pozițiile în care joacă cei doi. Prefer să rămân cu jocul arătat în prima repriză, un bun joc de posesie, cu capul sus, și pase utile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Alexandru Munteanu

Cum servantul principal a fost Crețu, Munteanu a jucat rolul liantului. N-a părut la fel de prezent pe construcție ca în alte partide, cu Bîrnoi plutind adesea și înspre flancul său, respectiv cu Ciucur o opțiune utilă în celălalt flanc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Cosmin Bîrnoi

Am rămas fără un U21, iar Bîrnoi știe că asta este oportunitatea lui de a se afirma. Folosit în sfârșit acolo unde îi este locul, cu multă libertate de acțiune, aceste opțiuni tactice au avut un efect pozitiv asupra jocului nostru. Maniera în care a dejucat ieșirea la ofsaid a oaspeților la gol trebuie și ea remarcată. Ca o mică pată neagră, trecerile sale de efect au rămas neconcretizate uneori din cauză că ține prea mult de minge, dar dacă ar găsi și verticalizările care se impun, ce mai, ar fi un jucător cu toate calitățile.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,5

Alexandru Ciucur

Foarte activ în prima parte, cu două-trei ocazii în care i-a lipsit calitatea pentru a tranșa meciul. Odată mutat fundaș stânga, am avut puțin de suferit, (negativ) de remarcat fiind foarfeca laterală ratată la o respingere, care a creat o șansă de gol pentru oaspeți.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Camaldine Abraw

Un meci mai puțin reușit al lui Abraw, în care a luat și galben nemeritat. A reușit să mai intre în combinații cu colegii și să coboare când era nevoie de el, poate și asta ca o ajustare tactică la prezența lui Bîrnoi într-un rol foarte dinamic.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4

REZERVE

Octavian Drăghici

Revenit surprinzător de repede pe gazon, Drăghici n-a putut ajuta echipa în acest joc. Exceptând libera pe care a obținut-o din poziție utilă, irosită de Doman, și-a găsit greu ritmul și n-a reușit să se poziționeze spre poartă în momentele de posesie.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

Cătălin Doman

O introducere oarecum forțată de accidentarea lui Melinte. Singura certitudine cu care rămânem după acest meci este că lui Doman pur și simplu nu-i mai iese absolut nimic. Nici măcar simulările.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,7

Denis Haruț

Dacă planul este să începem să dăm minute pe final unui al doilea junior, e un plan bun. Puțin bizară alegerea de a-l trimite pe Haruț la mijloc, unde nu a părut în largul lui.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,1

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Antrenorul a ales soluțiile potrivite pentru primul unsprezece, prin mutarea lui Melinte în stânga liniei de fund, a lui Bîrnoi în spatele vârfurilor și a lui Ciucur în flanc, la mijloc. Drept urmare cei doi din urmă, Bîrnoi și Ciucur, au surprins adeseori adversarii.
Mai puțin inspirate mi s-au părut schimbările. Drăghici, Doman și Haruț n-au avut niciun impact (pozitiv) asupra jocului. În locul primului trebuia schimbat Šoljić cu Croitoru. La fel de bine, pentru treizeci de minute, putea fi sacrificat Bîrnoi în flanc, mutat Ciucur în apărare și introdus oricine altcineva în afară de Doman. Cât despre introducerea lui Haruț, pe care o pot înțelege prin dorința de a obișnui, încet încet, al doilea U21 ca valoare din lot cu Liga 1, nu mi-e clar de ce a) n-a fost forțat de la bun început în flancul stâng, fiindcă Ciucur oricum suferă mult defensiv sau b) de ce nu a fost introdus totuși mijlocașul U21 de profil care se afla pe bancă, Lucian Oprea. Poate că știe și Popa ceva ce nu știm noi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Echipa

Prima repriză a fost una dintre cele mai bune reprize făcute în ultima vreme, de la un capăt, la celălalt. Păcat că forma echipei a căzut în partea secundă și că patruzeci de minute n-am reușit să mai punem în pericol poarta adversă. Chiar și așa, nu văd locul criticilor dure la adresa jucătorilor, care au luptat pentru mai mult chiar și pe final, dar pur și simplu le-a lipsit un...ceva.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 76,9%
Valentin Crețu - 10,3%
Alexandru Munteanu - 13,9%
Alexandru Ciucur - 5,6%
Gabriel Cânu - 2,6%
Denis Haruț - 2,6%
Niciunul - 2,6%

Niciun comentariu :

Google+