1 decembrie 2017

CR: Poli - FCSB 0:3 (0:1)

N-am chef de cronici azi. Are și omul o limită. Ce rost să mai îndrugi despre neșansă, despre inabilitatea de a finaliza pe poartă, despre subțirimea defensivă a lotului, despre atitudinea discutabilă a celor aflați pe gazon? E o situație deplorabilă, pentru toată lumea.

Ok, te lovește o năpastă și-ți pierzi căpitanul, iar la următoarea fază înlocuitorul lui face penalty. Iei gol din acel penalty - ușor acordat, dar asta după ce fuseseși iertat de altul în primul sfert de oră. La scurt timp îți pierzi și al doilea fundaș central, tot pe seama unei coliziuni nefericite. Ratezi două acțiuni rarisime prin același jucători. Faci cadou desprinderea cu o pasă complet eronată spre portar. Indiferent de circumstanțe, că-i șut din afara careului, că-i incursiune din flanc, pur și simplu nu nimerești poarta. Te mai scoate portarul de câteva ori, dar la final, apărarea ta formată din doi mijlocași și un jucător de liga a doua, cedează încă o dată, în fața echipei a secundă a adversarului. Dincolo de astea, cu cele două potențiale absențe din centrul apărării, îți ia și noul căpitan roșu pentru proteste și te lasă-n pom cel puțin pentru un meci incredibil de important etapa viitoare. Cam așa arată și așa se simte când te afli în pragul prăpastiei.

Fără a mai intra în detalii, revin doar să scriu ceea ce am tot scris: tragedia este că orice mișcare de efectiv ai face acum, fără să plătești din restanțe riști să pierzi complet vestiarul. Cumva, cumva, măcar de scoatem trei puncte din meciurile rămase în acest an, putem să ne declarăm satisfăcuți. Ce inventăm la iarnă, asta-o lăsăm pe marii inventatori să ne surprindă.


Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Ciucur - Artean, Vașvari - Munteanu, Soljic, Bîrnoi - Drăghici

Schimbări:

Bocșan pentru Cânu (min. 30)
Curjuric pentru Melinte (min. 48)
Doman pentru Munteanu (min. 73)


4 comentarii :

Anonim spunea...

Am suferit din nou o umilinta maxima.Trebuie sa incheiem cu cei care nu au nici o treba cu Poli. Mai bine jucam cu juniorii decat cu tot felul de mercenari. Pierdem pe mana noastra nu pe gafele de liga v facute voit sau din prostie. Oricum sa iei 10 goluri este de neinchipuit.. Rusine absoluta si totala.

Sorin spunea...

Nu cred ca antrenorul "le vede" ! Obiectivul nostru era campionatul, asa cum era si ptr fcsb, deci meciul asta nu prezenta interes decat ptr statistica si onoare. Trebuia data sansa unor tineri, oricum nu luam mai mult de trei. Cel care nu are oo este in primul rand antrenorul, care nu are curaj sa joace cu neexperimentati dandu-le insa sansa veteranilor sa se umple de ridicol.

Anonim spunea...

Eu nu pot sa cred ca este vorba de " o coliziune nefericita" atunci cind acelasi jucator gonorere loveste fara a fi sanctionat.

Bugarschi Dusan spunea...

Soluția una singură :găsit investitor privat care cu o sumă mică ajutat de sponsori drepturi tv sa construiască un club serios în cate sa se pună accent pe tinerii din zona.Dl Robu trebuie sa înțeleagă ca nu se poate face fotbal de liga 1 cu bani luați de la prieteni sau sa amanetezi contractele jucătorilor tineri.Trebuie făcut ceva urgent altfel urmează o mare rușine pt oraș.

Google+