Sepsi - Poli 1:0 (0:0)

Dacă scoteam un egal, ziceam că a fost un meci la minima rezistență, tern dar care și-a îndeplinit scopul. Așa, cu un gol decisiv pe final, treburile arată rău spre foarte rău, nu atât fiindcă am pierdut cu o echipă încă în formare, o echipă care și formată nu sunt convins că va fi puternică, ci fiindcă nici această pauză de iarnă nu a adus nimic nou în jocul și în atitudinea alb-violeților. Drumul spre retrogradare este pavat cu asemenea prestații pe care le tot vedem din octombrie încoace.

Conform așteptărilor, gazdele au avut inițiativa în prima parte a meciului. Alb-violeții au fost pironiți în propria jumătate un sfert de oră, dar apoi au mai echilibrat duelul posesiei. Cu două echipe care nu au o reputație bună când vine vorba de marcarea golurilor, era de așteptat ca ocaziile să fie rare. „Gazdele” de la Sepsi au avut totuși două șanse bune: prima la greșeala lui Vașvari, care a pierdut mingea în apropierea careului, și șutul lui De Oliveira pe colțul scurt a fost parat de brațul întins de Curileac (min. 20); a doua pe urma unei contre la care ne-am repliat greoi, cu centrarea aceluiași De Oliveira găsindu-l pe Hamed între doi jucători alb-violeți, dar reluarea dificilă din interiorul careului nu a prins spațiul porții (min. 38). Poli n-a arătat suflu proaspăt și imaginație în ultima treime, ceea ce era din nou previzibil, din moment ce singura piesă schimbată în compartimentul ofensiv a fost Enescu. Puținele faze fixe pe care le-am obținut au arătat promițător, grație și a prezenței celuilalt nou-venit, Akaki, în careul advers, dar ca la faza din minutul 38, ne-au arătat că riscăm să fim prinși descoperiți dacă nu reușim să finalizăm.

Partea secundă a fost una chiar mai stearpă decât prima, cu doar câte o jumătate de ocazie de ambele părți: o minge la colțul lung care l-a surprins pe Bîrnoi și acesta n-a avut un reflex de gol (min. 51), respectiv o lovitură de cap peste poartă a lui Kuku (min. 59). Acest Kuku, care a câștigat cred toate mai puțin un duel la cap cu Melinte și Akaki și a evidențiat clar ce ne lipsește nouă, avea să fie decisiv în golul care a decis partida. Cu meciul lâncezind înspre un egal, Râmniceanu a bătut o liberă lungă din propria jumătate, Kuku a deviat cu capul spre Hadnagy care a trimis excepțional din prima, mingea depășindu-l pe Curileac și întrând în poartă. Era minutul 87. Normal că Poli cu același Doman eterna soluție de final, cu aceeași lipsă de orizont la în atac, același Artean neinspirat la construcție, aceleași imprecizii defensive în momentele cheie, adică o Poli fără nicio calitate tangibilă care să recomande echipa la mai mult decât am văzut în această seară, n-a mai putut oferi vreo replică. Și așa ne-am asigurat că intrăm direct în horă.

Mă tem, fără dorința de a fi prăpăstios, că play-out-ul nu-l va mai prinde pe Ionuț Popa antrenor. Ar fi fost pretențios să speri că fără nicio mutare solidă de la mijloc în sus, acolo unde sufereai teribil, lucrurile se vor schimba doar fiindcă au trecut patruzeci de zile și l-ai adus pe Enescu. Dar mai grav este că nu avem tragere, că o formație ca și Sepsi, departe de a fi o mare amenințare, a dominat destul de autoritar acest joc, a forțat cu doi atacanți în vreme ce Poli a tot așteptat și, pepntru a nu știu câta oară în ultimele runde, n-a reușit să-și creeze măcar o ocazie adevărată de gol. Asta este de fapt cea mai mare problemă, una pentru care Popa ne arată de luni de zile că nu are soluție. Și el, și noi avem nevoie de mai mult de 70%; avem nevoie de o minune și de minimum patru puncte în următoarele două etape.




Poli: Curileac - Străuț, Akaki, Melinte, Șeroni - Artean, Vașvari - Ciucur, Enescu, Bîrnoi - Drăghici

Schimbări:

Neagu pentru Șeroni (min. 69)
Doman pentru Enescu (min. 72)
Velcotă pentru Bîrnoi (min. 90)