Stadioane și piramide

În afara capitalei, Timișoara este singurul oraș din țară cu trei echipe în primele două ligi, plus o echipă de rugby angrenată în competiții europene. Cu toate acestea, riscă să ajungă într-o situație inadmisibilă dacă se va închide stadionul „Dan Păltinișanu”. Practic, orașul va rămâne fără un stadion de Liga 1 și cu niște arene abia adecvate ligii secunde. Chiar de au mai fost echipe ce au jucat în deplasare pe perioada modernizării sau reconstruirii unor stadioane, nu credem că fotbalul timișorean trebuie să încaseze o astfel de lovitură, mai ales că nici nu există vreo dată la care să ne putem aștepta măcar ca un stadion să existe.

Starea ideală la care orașul ar trebui să tindă ar fi un stadion mare, de peste 20.000, poate chiar 30.000 de locuri și unul mediu, de 5-10.000 de locuri, plus alte arene mici dar cu facilități moderne pentru dezvoltarea sportului la nivel amator sau juniori. În acest context, cred că e clar că actualul „Dan Păltinișanu” nu are viitor, fiind o arenă învechită și nefuncțională (cu un loc pentru o pistă de atletism acum inexisistentă), care presupune costuri imense de întreținere și modernizare, comparate cu reconstrucția lui la standarde moderne.

În orice caz, stadionul mare nu este o prioritate, pentru că în acest moment un stadion de dimensiuni medii ar fi benefic și suficient mai multor echipe. Nici unul din cluburile timișorene nu are nevoie acum de o arenă pe care să nu o poată umple decât de vreo două ori pe an și care să aducă mai mult costuri adiționale decât profit. În plus, nici nu pot aștepta un timp necunoscut după certurile politice și după o sursă de finanțare, având în vedere că orice investiție de la centru trebuie să aștepte finalizarea templelor fotbalistice bucureștene.

Prioritatea principală și de urgență maximă este stabilirea a ce se va întâmpla în această vară. Este cu adevărat nefolosibil bătrânul „Dan Păltinișanu”? Poate că tribunele nu sunt încă un pericol și pot fi folosite în continuare. Poate se poate face o investiție mai mică ce ar asigura folosința stadionului la norme regulamentare pentru o perioadă scurtă-medie până când va fi disponibil un nou stadion - să zicem 5 ani. Dar pentru asta este nevoie de o colaborare la nivelul autorităților locale și trasarea unui plan comun, chiar dacă atribuțiile implementării vor fi împărțite.

Fie că se poate găsi o improvizație pe termen scurt, fie că va trebui să rămânem fără un stadion decent din vară, principalul obiectiv ce trebuie demarat cât de curând posibil este construirea unui stadion de mărime medie: o investiție minimă, dar de calitate, care să asigure strictul necesar, eventual cu posibilitatea dezvoltării ulterioare. Există cazuri numeroase de stadioane modulare (de exemplu airberlin), a căror construcție inițială a durat numai câteva luni și n-a costat mai mult de câteva milioane de euro. Este un proiect care poate fi asumat de bugetul orașului și ar asigura și o independență față de luptele politice pentru marele obiectiv, Dan Păltinișanu. Ar fi de discutat și ce funcționalitate/versatilitate va avea viitorul stadion de rugby, pregătit pentru Ciarda Roșie. De asemenea, se poate vorbi și de modernizarea unora dintre vechile arene rămase în paragină: CFR, Electrica etc.

Din păcate, în ciuda acestor necesități imediate, dezbaterea de marți dintre cele două părți s-a axat exclusiv pe visul unui stadion grandoman, necesar într-o anumte formă pe termen lung, dar nu pe nevoile concrete ale orașului. Piramida ar trebui construită de la bază, nu de la vârf. Maslow ar fi de acord.