15 mai 2018

Avancronică: Sepsi - Poli

N-are rost s-o mai aburim, e un meci de trei puncte sau nimic. Nici măcar n-o scriu doar din prisma poziției din clasament a adversarului, ci fiindcă dacă nu batem, suntem ca și condamnați. (copy-paste aici, deși poate nu-i așa dramatic).


Sepsi Sfântu Gheorghe

Meciul pierdut de Sepsi acasă cu Chiajna evidenţiază cât de mică poate fi diferenţa între victorie şi eşec: două decizii de arbitraj luate împotriva gazdelor şi ilfovenii par să fi câştigat lejer meciul. Toată lumea bate pe toată lumea în acest moment, fapt dovedit de succesul ulterior al celor din Sfântu Gheorghe în faţa Voluntariului.

Gazdele noastre nu au suspendaţi pentru această partidă. Tandia este pericolul numărul unu al echipei, dar lotul lui Sepsi pare bine echilibrat, deci nu ştii de unde poate sări iepurele. Cert este că dacă te uiţi la rezultatele lor din acest an, mai degrabă au pierdut puncte pe care le puteau câştiga decât invers. Noi avem doar două puncte din trei întâlniri cu ei.

Poli Timișoara

Avem câteva absențe pentru acest meci. Melinte mai are de ispășit o etapă de suspendare, în vreme ce Țigănașu, Artean și Popovici sunt accidentați. De Ciaccheri văd că nici nu se mai vorbește, iar retragerea intempestivă a lui Croitoru este cel puțin neobișnuită.

Neaga va avea de decis, din nou, dacă rămânem la formula cu trei fundași, sau dacă îl introduce pe Șeroni în centrul apărării. N-am nicio idee care dintre aceste două variante este mai bună, deși poate că aș prefera formula cu patru. În fața lor doar Enescu poate lua locul lui Artean, dacă nu cumva încearcă Neaga o improvizație și îl introduce pe Haruț la închidere. Oliva este un înlocuitor bun pentru Țigănașu, deci acolo nu-mi fac atâtea griji. Poate vom vedea un 3-4-3 transformat în 5-3-2/5-4-1, cine știe?

În rest, ăștia ni-s. Nu-mi dau seama dacă ne ajută sau nu faptul că Sepsi a bătut la Voluntari, fiindcă nu mai au presiunea rezultatului. Sunt o echipă decentă, poate a doua cea mai bună echipă din play-out, dar nu există echipe care să fie de neatins. Totul depinde de cum abordăm jocul și dacă trage șansa din nou cu noi. Un punct este obligatoriu de la acest meci.

Ce mai zice Neaga?
„Ne aflăm în fața poate celui mai important duel din ultimele pe care le-am avut. De la meci la meci, suntem tot acolo, parcă nu înaintăm deloc. Din păcate, ne prinde jocul într-o perioadă mai puțin favorabilă, pentru că  avem ceva probleme în lot. Dar sper că băieții care sunt în efectivul pentru acest meci să dea totul. Sunt conștient că este un joc greu. Dar am încredere în băieți, atmosfera este bună. Sper să ne întoarcem cu punct sau puncte, pentru a avea un moral ridicat înaintea duelului cu Mediaș.”
Toate duelurile sunt importante pentru noi, doar iminența deznodământului se schimbă. Am scris că meciul cu Voluntari era, în viziunea mea, unul cheie, care va dicta ce necesități avem de la acest final de campionat. Eram departe dacă nu performam dezamăgitor în acel joc. Dacă ne gândim că n-am mai câştigat în deplasare de o mie de ani (septembrie), devine cu atât mai evident cât de importante erau acele puncte de pe teren propriu. Presiunea este pe noi, fiindcă rămânem pe loc de retrogradare directă.

Ultima întâlnire

Niciun comentariu :

Google+