Tripla ilfoveană s-a încheiat cu trei înfrângeri pentru Poli, culminând astăzi cu cea de pe terenul ultimei clasate, Balotești. Am fost zădărniciți și de aportul lui Drăghici, accidentat, și am trimis în teren o echipă uimitor de tânără și de lipsită de experiență. Doar Smaranda și Melinte au fost veterani, în rest doar Bocșan având experiența primei ligi. Ceea ce nu e deloc o scuză, având în vedere că și adversarii au fost la fel de tineri.
Prima jumătate de oră a fost controlată mai mult de noi, dar gazdele au reușit să creeze pericol pe contraatac. Prima ocazie ne-a aparținut, cu Pop din nou la finalizare în minutul 8, trimițând cu capul puțin pe lângă la un corner.
Baloteștiul a replicat printr-un șut de puțin alături în minutul 16. Efectele negative ale presiunii de a câștiga s-au văzut în momentele în care nu am gândit și defensiv, iar adversarii au încercat să profite de orice cadou din partea noastră. De exemplu, în minutul 25, fiind în ofensivă, Haruț în loc să trimită înalt, dă o pasă pe jos, care ajunge la un adversar. Chiar de era doar în propriul teren, pericolul a apărut instant la poartă noastră, căci mingea lungă îl găsește pe Rudolf în poziție de unu-la-unu cu recepționerul acesteia. Este întors cu lejeritate, dar șutul trece tot pe lângă poartă.
Următoarele minute au însemnat o succesiune de ocazii pentru ambele echipe. Mai întâi Bîrnoi s-a bucurat de o greșeală a adversarului și s-a trezit sprintând cu mingea în flanc, dar șutează slab, drept în brațele portarului.
În careul nostru, Bocșan lasă mingea să cadă și îi oferă practic prim-planul adversarului, ca și cum ar fi știut că acesta va lufta voleul. În fine, Velcotă șutează sănătos din 25 de metri, poziție centrală, peste poartă, ca apoi gazdele să deschidă scorul sec, dintr-o centrare în fața porții, din flancul nostru stâng.
Evident, suflul i-a părăsit pe jucătorii noștri, iar Nanu a acționat prompt, prin mutarea caracteristică: schimbare înainte de pauză. A ieșit Bîrnoi, care a lăsat locul nou-venitului Keita. Efectele s-au și văzut într-o primă fază, acesta obținând un corner.
Normal, speranța era că ne vom întoarce norocul de până acum și că în acest meci noi să fim cei care întorc scorul în repriza secunda. Dar n-a fost să fie, chiar de am consemnat cea mai mare ocazie în minutul 53, când Rudolf trimite cu exteriorul din colțul careului, dar portarul se întinde și respinge în corner.
Cu ocazia asta am și rămas, cu toate că Nanu l-a aruncat și pe Stere în atac. Lipsa de hotărâre în a depărta pericolul ne-a costat definitiv în minutul 64, când Rudolf a degajat pe jos, doar în piciorul unui adversar pe la 40 de metri. Acesta a trimis o diagonală excelentă cu exterior și recentrarea în fața porții a adus și golul secund.
Chiar de nu cedăm lupta, în echipa noastră se așterne neputința și disperarea, iar denivelările terenului par să joace și ele pentru Balotești. Gazdele ne hărțuiesc în continuare, în timp ce noi nu găsim soluții ofensive. Astfel mai putem nota doar o lovitură liberă surprinzătoare executată de Balotești și scoasă de Smaranda chiar de sub bara transversală, dar și debutul în alb-violet pentru Flavius Toboșaru, la doar 16 ani.
În consecință, Poli cade sub Balotești, împărțind ultimul loc cu Brăila, dar cu un golaveraj un pic mai bun. E clar că nu avem un lot foarte valoros. Totuși, ar avea potențial de echipă dacă s-ar alătura încă vreo 2-3 jucători buni. Numai că problemele sunt multiple și complexe, cele sportive fiind afectate negativ de cele extra-sportive, dar și invers, într-un cerc vicios. Speranța era ca o victorie să rupă acest cerc. În condiții normale am fi spus că sezonul e lung și suntem încă la început. Dar în contextul actual ne rămâne doar să ne întrebăm filozofic cu ce mai putem resuscita speranța, știind sigur că ea e cea care moare ultima.
Poli: Smaranda - Haruț, Melinte, Bocșan, Rudolf - Pop, Codrea - Filip, Bârnoi, Velcotă - Golda
Schimbări:
Keita pentru Bârnoi (min. 40)
Stere pentru Velcotă (min. 58)
Toboșaru pentru Filip (min. 68)
4 comentarii :
La zero bani avem si zero fotbal. Pana oficialii nu vor gasi un investitor serios ne jucam de- a fotbalul. Oricum datele de pana acum ne arata ca acest lucru nu se va intampla curand asa ca cu acesti jucatori plictisiti si fara ambitie se va alege praful. Solutia este simpla pentru moment abandon si nu mai cheltuiti un ban cu deplasari,personal,medici,teren etc.Deci retragerea e solutia economica. Faptul ca se formeaza jucatori de valoare sunt baubauri caci cum misca unul pleaca si nu ne alegem cu nimic.Exemple sunt destule toti vor sa faca o afacere nu performanta.Asa daca continuam facem orasul de rusine si chiar nu merita. Dar suntem mai prejos decat Clujul,Craiova ,Giurgiu,Sibiu sau Medias si asta fiindca oamenii de decizie din Timisoara nu vor sa inteleaga ca atunci cand vine un investitor pa banii lui vrea sa conduca si sa obtina un profit o lege economica. Profitul nu vine de la echipa ,profitul vine de la oportunitatile ce i se inlesnesc in zona de activitate. Restul teoriilor sunt vorbe goale.
Mulțumesc :)
La politica si footbal toata lumea se pricepe care mai de care toti sunt experti inclusiv DOMNUL robu marele vopsit treaba e ca la politica numai latram pe cand la footbal este cu totul altceva Mai penibil nu cred caci se poate ajunge Solutia ar fi dupa mine desi am spuso de fff multe ori Curatenie Totala incepand cu Trubadurul de robu nicolae Altfel vom ajunge sa jucam cu COCOSUL ORTISOARA !!!
Corect, ne asteapta Ortisoara sau alt meleag dulce banatean. Ca sa incepem trebuie sa facem curatenie.A avut dreptate Iancu cel hulit de propaganda „ in Timisoara nu sunt oameni priceputi sa conduca o echipa de fotbal“ oricat de patrioti suntem se vede ca a avut dreptate.
Trimiteți un comentariu