Parcă un pic de entuziasm plutea în aer înainte de meci, mai ales că Nanu nu a făcut menajamente, introducând aproape aceeași garnitură ca în meciul de la Clinceni, în timp ce Ionuț Popa trimitea câțiva tineri în locul unor titulari.
Și asta s-a văzut în prima repriză, când ne-am creat ocazii mai multe și mai clare. Am fost destul de solizi în apărare, prin experiența lui Melinte, dar și prin ambiția lui Rudolf Santiago, care a câștigat cam toate duelurile unu la unu. Micile scăpări au fost reparate de dublaj și de o organizare destul de bună.
Și pe atac am mișcat binișor, Nanu indicându-le de la margine jucătorilor să țină jocul sus. Primul semnal de alarmă l-a tras Velcotă în minutul 25, când a trimis în bară, ca apoi Bîrnoi să trimită din demi-vole mingea peste poartă. În minutul 36, o fază construită cu multă lejeritate a fost finalizată cu centrarea excelentă a lui Filip, prin fața apărării adverse. Velcotă n-a ajuns, dar la colțul lung s-a aflat Drăghici care a împins mingea în poartă. Tot el avea să încerce un lob de pe partea stângă, dar mingea a căzut pe bara transversală.
Repriza secundă a arătat însă cu totul diferit. Arădenii au părut mai hotărâți și au reușit egalarea destul de repede, dar cu noroc. Se întâmpla în minutul 58. Haruț se tăvălea accidentat la centrul terenului, fără ca arbitrul să dicteze vreo sancțiune. Faza ne-a luat oarecum prin surprindere căci Janos a primit mingea într-un spațiu larg deschis pe partea dreaptă, l-a întors pe Rudolf care intrase la disperare, iar șutul a fost deviat de blocajul lui Melinte chiar pe colțul de unde plecase Curileac.
Echipa noastră a părut să cadă complet, atât fizic, cât și psihic. Nanu nu a părut să știe ce să facă și nici schimbările nu au ajutat, nu au revitalizat angrenajul nostru. Dimpotrivă, prima a fost irosită pentru accidentarea lui Haruț, iar celelalte două au fost făcute mult prea târziu, în special ultima... în prelungiri!
Ar fi trebuit să fragmentăm jocul, să putem echilibra din nou balanța, dar am lăsat gazdele să domine în continuare. Al doilea gol (min. 78) a venit tot după o fază ce putea fi evitată. O minge plouată a fost respinsă de sub transversală în corner de către Curileac, deși părea că putea prinde. Lovitura de colț a fost respinsă de Rudolf, dar mingea i-a revenit lui Vădrariu care l-a fentat ușor și l-a găsit cu o minge pe jos pe Alexandru Pop, mult prea liber în careul nostru, de unde a și înscris.
Putem vedea din nou câteva aspecte bune, dar trebuie făcut ceva în privința căderilor din repriza secundă, o problemă patologică în acest sezon. A fost un meci cu mai puține greșeli, deci am putea spune că acum problema este mai degrabă una mentală decât calitativă. Dar adevărul e că încă trebuie îmbunătățit și al doilea aspect. Încetul cu încetul, poate vom vedea și rezultate pozitive. Până atunci nu putem decât să sperăm că ne-am îndreptat spre un drum bun.
Poli: Curileac - Haruț, Basic, Melinte, Rudolf - Codrea, D. Pop - Velcotă, Bîrnoi, D. Filip - Drăghici
Schimbări:
Mrkela pentru Haruț (min. 61)
Stere pentru Drăghici (min. 83)
Golda pentru Bîrnoi (min. 90+4)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu