Așa cum am promis, în zilele următoare o să vă oferim un jurnal de cantonament, în speranța de a reda ceva din experiența acestor zece zile care pot fi decisive pentru salvarea noastră.
Ne-am întâlnit aproape de ora zece seara lângă stadionul DP, pentru plecarea către Antalya. Ținta era să ajungem la Otopeni, pentru zborul pe care-l aveam programat la ora unsprezece dimineața către destinația noastră, cu escală la Istanbul. N-am fost mulți în autocar, doar o parte din staff și unsprezece jucători. Restul, fiind preponderent din zona Bucureștiului, au sosit direct la aeroport. N-am avut nicio emoție pe drum, ajungând înainte de ora șase la Otopeni, cu mult timp înainte ca check-in-ul zborului nostru să se deschidă. Am ocupat un colț al culoarului care leagă terminalul de zboruri interne de cel pentru zboruri internaționale, iar în vreme ce unii s-au perindat prin puținele magazine deschise, ceilalți au stat la un joc de cruce.
Spre ora nouă ne-am adunat cu toții și am migrat către predarea bagajelor și controlul de securitate. Cel mai proaspăt jucător transferat, portarul Cristian Avram, trebuia să ni se alăture, însă zborul său ateriza cu doar un sfert de oră înainte de ora unsprezece. Aveam emoții că nu ne vom sincroniza, emoții care s-au disipat când a devenit evident că zborul nostru avea o oră întârziere. Alături de noi s-au aflat și jucătorii Rapidului, care se deplasau la rândul lor către un cantonament antalyez.
Am avut parte de un zbor lin până la Istanbul, ceea ce a convenit de minune unor debutanți al avioanelor, precum juniorul Românu sau maseurul Cristi Chivu. Pe ruta următoare ne-am scuturat puțin, dar singurul eveniment notabil a fost că o doamnă care stătea lângă mine a avut impresia că vecinul de pe cealaltă parte are o problemă gravă. A încercat să-l mobilizeze, fără succes, după care a chemat stewardesele să ajute. De fapt, bietul om doar dormea adânc, ceea ce mi-a adus imediat aminte de cele nici trei ore de somn pe care le luasem la bord în noaptea precedentă.
Odată aterizați, ni s-a alăturat unul dintre primii trialiști pe care-i vom vedea în zilele următoare, un fundaș central italian. Am pornit către hotel, observând chiar și din autocar urmele ploilor intense din ultimele săptămâni, care au încarcat solul cu apă. Va fi interesant de văzut cum se prezintă terenurile de joc din zonă - acesta fiind și primul aspect de care s-a ocupat Răchită după aterizare, asigurându-se că echipa va avea parte de condiții bune de antrenament și de joc. Ajunși la hotel, jucătorii au primit cincisprezece minute să se schimbe și au fost scoși îndată la o alergare. Dacă n-aveau poftă de mâncare înainte de asta, sigur au avut ulterior.
La același hotel stă și adversara noastră din Ucraina, Lvov, care are un lot piperat de brazilieni. Îndată după sosire s-a stabilit și formația pe care Poli o va întâlni în 3 februarie, anume MFK Ružomberok, ocupanta locului patru în prima ligă slovacă. Urmează să se mai definitiveze orele de disputare pentru partidele antamate.
Toată lumea s-a retras către camere la puțin după ora nouă (opt, ora României). Răchită mai trebuia să verifice propunerile de transfer pe care le-a primit de-a lungul zilei, în vreme ce jucătorii aveau să se pregătească pentru o zi de tras mâine, cu două antrenamente programate.
Eu am încheiat seara frustrat, nereușind să-mi conving laptopul să colaboreze și să mi se conecteze pe wi-fi. Poate mâine ne împrietenim.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu