Ultima zi de cantonament, ultimul meci în Turcia, penultimul al pregătirilor de iarnă. N-a început chiar perfect această sâmbătă, căci cu puţin peste o oră înainte de începerea partidei am aflat că se va disputa pe acelaşi teren ca meciul împotriva kazahilor - adică la douăzeci de minute distanţă de hotelul nostru. Toate planurile s-au decalat cu un sfert de oră, dar nimic dramatic.
Aşa cum prefaţam ieri, eram conştienţi de dificultatea adversarului care ne aştepta. Ca toate celelalte cluburi pe care le-am întâlnit, şi PFC Lviv avea alai mare, pe lângă cei 30+ jucători pe care i-a adus în acest cantonament - cantonament care durează o lună de zile pentru ei. Că tot menţionam câţi brazilieni au în lot, în staff-ul tehnic se regăsea şi un antrenor dedicat acestora, pentru o comunicare mai bună.
Iar brazilienii nu erau doar brazilieni în acte, ci şi pe terenul de joc. Au plimbat mingea cursiv, ne-au dominat la mingile înalte, şi au pus mai mereu presiune. Chiar şi aşa, golurile au venit mai degrabă după neajunsuri personale. Ce m-a frustrat puţin a fost că nu am reuşit să le punem probleme adversarilor în propria lor jumătate. Bîrnoi a condus o fază legată în prima repriză, finalizată de Pop în blocajul unui adversar, iar în partea secundă Licu şi Rogoveanu s-au mai găsit în poziţii vag promiţătoare, fără a reuşi să finalizeze. Primul şut sănătos pe poartă a venit la ultima fază a meciului, din libera executată de Bilia. Cam puţin, chiar dacă adversarul a fost unul puternic. Destul cât să ne aducem aminte că avem nevoie de soluţii în ultima treime.
Şi că vorbeam de soluţii, lotului i s-a alăturat Rafael Licu, ex-Farul Constanţa. A avut o evoluţie rezonabilă, astfel că probabil va avea şanse să convingă şi la Timişoara.
După-amiază ne-am regăsit la sală - nu ca o pedeapsă pentru rezultat, ci datorită faptului că echipa se reuneşte abia marţi după-amiază la Electrica, iar pauza ar fi fost prea mare. Am punctat ultima seară cu o supă de văcuţă făcută anume pentru apetitul mioritic, un pahar de vin şi convingerea că mai e de lucru - dar se poate.
Mâine dimineaţă plecăm puţin după ora nouă, schimbăm două avioane şi pe la miezul nopţii ar trebui să fim acasă. Sper că acest mic jurnal de cantonament a satisfăcut nişte curiozităţi şi a oferit o idee despre rutina acestor zile. Sunt convins că aşteptaţi cu toţii să revedeţi echipa la lucru sâmbăta viitoare, împotriva Dumbrăviţei. Chiar dacă i-am văzut azi dimineaţă, eu sigur aştept cu nerăbdare, mai ales că urmează să vină cinci-şase jucători în teste în cursul săptămânii. Selecţia este continuă, obiectivul unul singur: salvarea.
Hai Poli!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu