Ne-am chinUYIt (am vrut să fiu primul!), dar cu rost şi cap. Într-un meci disputat, în care care Ripensia a avut de regulă iniţiativa, alb-violeţii noştri (negru-roşii azi, în aşteptarea unor echipamente proaspete de la noul sponsor tehnic, Beltona) au tras cu dinţii de rezultat şi acesta le-a zâmbit. De soarele cu dinţi şi cagulă de astăzi nu mai zicem nimic, fiindcă golul lui Pop ne-a încălzit bine, bine.
Era de aşteptat ca Ripensia să aibă un plus de consistenţă, căci am menţionat deja de stabilitatea din cadrul lotului lor. Astfel au şi controlat debutul partidei, fără mari ocazii, înainte ca Poli să reechilibreze disputa la capătul primului sfert de oră. Ne-a fost greu să ajungem la finalizare, chiar dacă am construit cursiv în câteva rânduri, aici văzându-se şi lipsa de coeziune a echipei noastre. Prima şi cam singura ocazie reală de gol a reprizei a avut-o Ripensia, finalizarea lui Mansour din câţiva metri trecând, cumva, pe lângă poartă (min. 26). Oaspeţii au rămas destul de sus, poliştii luptându-se cu vântul puternic care bătea (la propriu) în direcţia porţii noastre. N-a ajutat nici că Rogoveanu a suferit de-a lungul reprizei, accidentat fiind, dar acesta a ţinut mult să joace şi să ajute echipa. La pauză, Răchită l-a şi înlocuit cu Bilia, mutându-l pe Ţîgîrlaş în centru, ceea ce ne-a adus un plus în joc.
Astfel, partea secundă a început mai bine pentru noi, chiar dacă vântul n-a mai vuit în direcţia noastră de atac. Ripensia a cerut penalty la o intervenţie a lui Uyi, n-a primit, iar pe contră Sidorenco l-a găsit în careu pe Buzan, şutul acestuia ajungând direct în braţele portarului (min. 48). Bilia a trimis cam la un metru peste dintr-o liberă de la distanţă (min. 49), semn că eram, totuşi, mai prezenţi în jumătatea adversă. O nouă acţiune a lui Sidorenco s-a soldat cu un fault asupra vârfului în marginea careului, Calugher a bătut libera în zid şi mingea a mers în corner. Răchită era supărat pe execuţia moldoveanului, însă acelaşi Calugher a bătut cornerul, mingea a ajuns în faţa porţii de unde Pop a deschis scorul cu o lovitură de cap! (min. 57). Echipa a acuzat "şocul avantajului" şi s-a retras în propria jumătate, următoarele douăzeci de minute fiind deosebit de dificile pentru noi. Oaspeţii au beneficiat de multe libere, dar n-au reuşit să le concretizeze. Moldovan a arătat siguranţă în poartă, iar când mingea a ajuns în zona lui, a avut priză bună. Trecuţi de minutul 80, Bilia&co. au reuşit să mai mute jocul din preajma careului nostru, să-l mai fragmenteze. Am ieşit pe câteva contre interesante, fără finalizare însă, în vreme ce Ripensia a mai avut o şansă foarte bună de egalare, prin Dumiter, care n-a reuşit să ciupească mingea pe lângă Moldovan din poziţie ideală (min. 88). Şi aşa s-a terminat.
Am avut atâtea meciuri pe care "trebuia" să le câştigăm şi nu le-am câştigat, că nu-ţi mai era uşor să crezi. Am văzut, însă, altceva la echipă, care a învins astăzi într-o manieră în care pur şi simplu n-ar fi putut s-o facă în prima parte a sezonului. Atitudinea cu care s-a jucat a fost bună spre foarte bună, chiar dacă relaţiile de joc şi câteva decizii personale au lăsat de dorit. Nu contează, ştiam că va fi aşa, important este să adunăm punctele din aceste prime două meciuri, iar la partida cu UTA să stăm mai bine ca o echipă. Nu ne-ar fi fost greu să pierdem acest meci, ceea ce face ca victoria să fie cu atât mai preţioasă. Greul continuă.
Bravo Poli!
Poli: Moldovan - Ţîgîrlaş, Paramatti, Uyi, Olteanu - Rogoveanu, Pop - Buzan, Calugher, Bîrnoi - Sidorenco
Schimbări:
Bilia pentru Rogoveanu (min. 46)
Golda pentru Bîrnoi (min. 69)
Ghidurea pentru Calugher (min. 86)
2 comentarii :
Victorie meritată, după un joc în care a ieșit în evidenta darzenia, și răutatea pozitivă a jucătorilor. Sper ca din mers echipa se va suda. Îngrijorător este faptul ca nu suntem periculoși în fata porții Doar Sidorrnco singur nu este de ajuns. Am jucat acasă și totuși jocul în careul adversarului a fost aproape inexistent. Este bine ca pe bancă sunt jucători buni și te poți bazaa pe ei. Bilia Ghidurea, Munteanu Oprea Codrea. Pt club un mare minus pt. proasta organizare de la casa de bilete.
Uyi nu este o soluție sigură în centrul liniei de fund.
Trimiteți un comentariu