1 iunie 2019

Daco-Getica - Poli 3:1 (2:1)

N-aveam mari sepranţe de la acest ultim joc al sezonului şi, în ciuda unor momente de insistenţă pozitivă şi a faptului că Poli a deschis scorul prin Oprea, alb-violeţii au arătat grave careneţe defensive, oferind bucureştenilor două penalty-uri în mai puţin de cinci minute.


Gazdele controlează jocul la debut şi ajung de mai multe ori la finalizare - dubla-ocazie a lui Călinţaru (min. 7), şutul lui Nsiah pe lângă (min. 15), un presupus penalty neacordat la o intervenţie a lui Ţîgîrlaş (min. 17) şi intervenţia lui Moldovan la lovitura de cap a lui Martin (min. 18). În ciuda dominării, şi alb-violeţii mai percutează defensiva adversă, şi după şuturile lui Golda (min. 16) şi Stere (min. 19), chiar reuşesc să deschidă scorul: alt şut al lui Stere este respins de portar până la Codrea, care îi trimite mingea lui Oprea şi tânărul mijlocaş înscrie cu un şut puternic, primul său gol în alb-violet (min. 20). Avantajul nu ţine mai deloc, căci arbitrul oferă un penalty în compensaţie la o altă intervenţie a lui Ţîgîrlaş şi Nsiah transformă (min. 25). Degrabă vine şi rândul lui Olteanu să faulteze în careu, de această dată clar, iar gazdele preiau conducerea graţie lui Grecu (min. 28). Iniţiativa rămâne la Daco-Getica, care ajung uşor să finalizeze, dar fie ratează cadrul, fie Moldovan se opune cu succes. Replica alb-violeţilor este palidă, chiar dacă Golda are o jumătate de ocazie la o minge trimisă de Stere în careu.

Meciul se tranşează la scurt timp după debutul reprizei secunde, când Nsiah înscrie cu capul la o minge plouată în careul nostru (min. 54), cu mai mulţi spectatori decât o piesă de teatru - eroarea de marcaj îi aparține lui Manolache. Urmează o şansă bună a lui Sidorenco, libera bătută de jucătorul nostru fiind scoasă de lângă bară de portar (min. 61), însă oportunităţile mai multe le au tot gazdele - Dinu Moldovan este providenţial în repetate rânduri, ceea ce ţine scorul la proporţii...digerabile. Finalul ne găseşte ofensivi, dar neşansa lui Sidorenco ţine până în ultimele minute ale sezonului, căci moldoveanul nimereşte bara la un şut pe care portarul nu îl mai putea para (min. 84), şi nici Buzan nu ajunge la o minge centrată în faţa porţii de Olteanu (min. 85). Ultima şansă aparţine gazdelor, prin Raphael Stănescu, al cărui şut nu prinde poarta şi, cam aşa, se încheie aventura.

Mă simt iritat şi frustrat de acest final de sezon, din cam toate punctele de vedere. Dar mai contează ce simţim noi? Nu prea cred.

Poli: Moldovan - Ţîgîrlaş, Ghidurea, Manolache, Olteanu - Codrea, Oprea - Buzan, Sidorenco, Golda - Stere

Schimbări:

Bădăuţă pentru Oprea (min. 56)
Chiriac pentru Stere (min. 66)
Daminescu pentru Golda (min. 72)

4 comentarii :

Bugarschi Dusan spunea...

Din păcate totul sa terminat! Nu vad ca cineva va găsi resurse pentru a continua. Liga 3 nu ar fi o tragedie având în vedere jucătorii pe care Poli ai are împrumutați, cei care mai ramin și cei din pepiniera proprie. Partea financiara în schimb va fi greu de rezolvat. Personal felicit jucătorii și conducătorii ca au luptat cât timp au existat șanse matematice. În rest hai Poli. Dacă echipa se va desființa eu unul nu voi mai urmamari fenomenul fotbalistic timișorean. Doar apariția unui prouect viabil de viitor, legat de Poli și istoria acestuia ma poate face sa ma răzgândesc. Chiar și preluarea de către ASU Poli a palmaresului și istoriei ar fi ceva ok. Sub forma
actuală ASU POLI e doar ASU.! Se pare ca asemeni mie au decis zeci de mi de timișoreni. Acedtia nu sau regăsit între spectatori celor 3 echipe timișorene în ultimi ani. Felicit echipa Cronici Violete pt ca a incercat sa tina sus steagul alb violet. Sper ca sub o forma sau alta veți găsi din toamna, subiect și motivație în a va continua activitatea. .HAI POLI!

Stefan Carpanu spunea...

Mulțumim, o să vedem ce ne rămâne de spus - dacă ne rămâne ceva.

Unknown spunea...

Asta chiar ar fi culmea culmilor ca sclembarii de la asu sa preia palmaresusi si istoria lui POLI nu as vrea sa mai aud de fotbalin Timisoara

Unknown spunea...

As nu deține palmaresul, universitatea Politehnica a inaintat în instanță actele de preluare a palmaresului de la societatea lui Iancu

Google+