Remarc cu surprindere că au trecut trei ani de la ultimele gânduri de aici. Îmi vine greu să cred, la fel de greu pe cum îmi vine să cred că n-am văzut integral mai mult de cinci partide de fotbal de atunci. Aparent, nimic nu este de nebăgat în cămară și ținut la rece. De explorat când și în ce condiții se mai scoate.
Am fost duminica trecută să revăd, pentru ultima oară, locul în care am petrecut, cel mai probabil, spre o mie de ore din viața mea. Acum văd că i se zice „El Monumental” sau „Marele Oval”, dar la cât de abstract a devenit în ultimii cinci ani, i se putea zice cam oricum, că tot străin mi s-ar fi părut. Asta, până m-am apucat să urc treptele înspre Tribuna 0 și brusc era cel mai familiar lucru de pe fața pământului.
La intrare, expoziția organizată de Druckeria, o mică aventură într-un segment de istorie cu iz de nostalgie, plină cu momente de colecție și câteva exponate deosebite. Jocul, între noi, era să identificăm jucători din diversele poze istorice, cu câteva de-a dreptul solicitante. Cred că ne-am descurcat onorabil.
Până și ACS Poli a avut o mențiune de un paragraf, deși obiectiv ar fi meritat măcar două. Ca să compensez puțin, am zis să reiau cumva experimentul Druckeria, privind top 5 momente de suferință/bucurie trăite pe Dan Păltinișanu din această eră nefastă, dar totuși plină de viață. Am zis inițial că mă rezum la trei, dar patru s-a dovedit mai aproape de realitate.
Top 4 Extaz
4. Poli - CFR Cluj 4-3 (26 august 2017)
Anul 2017 a fost cu siguranță anul de referință pentru Poli, și se prea poate ca acest meci să fi fost vârful. Din cronica zilei:
„Poli arată ca o echipă spectaculoasă, reușind astăzi improbabilul: să bată liderul neînvins, ca acum zece ani, (atunci prin alt gol magnific, semnat de Aliuță) și să stea aproape de zona de play-off.”
A fost o partidă demențială, în care alb-violeții au condus detașat, ca pe final toată lumea de pe stadion să trăiască în convingerea că nu avem cum să plecăm cu puncte. Definiția unui meci în care te ridici înainte de final de anxietate și nervi. Doar că cu happy end.
Highlights.
3. Poli - FCSB 1-0 (13 septembrie 2015)
La a doua încercare în Liga 1, echipa părea mult mai bine pregătită pentru a rezista - sportiv, cel puțin. Iar ce altceva să ateste aceste lucru mai bine decât o victorie ciupită în ultimele minute, cu stadionul plin, în fața advesarului de clasă?
„Un moment de agilitate extraordinară al lui Hernandez a tranșat partida cu câteva minute înainte de final, o execuție de-a dreptul rară, și a adus victoria în fața a douăzeci de mii de spectatori”.
2. Poli - Dinamo 2-0 (19 iulie 2013)
Proaspăt reveniți în Liga 1, debut cu Dinamo, peste 20.000 de spectatori, victorie care a inclus un gol majestic al lui Cristi Bărbuț, să ne fie iertat că am sperat în începutul unei noi echipe de referință din istoria alb-violetă.
”Poli a debutat cu convingere și tărie în acest sezon al Ligii 1, dispunând fără prea mari emoții de una din rivalele istorice ale clubului - și ale orașului.”
1. Poli - UTA 2-1 (12 iunie 2017)
Un meci de baraj cu un alt adversar de tradiție pentru Timișoara, încărcat cu miza momentului și freamătul stadionului la apus de zi, acesta trebuie să fie meciul de referință. Partida a fost dramatică, victoria la limită și eliminarea lui Neagu mascând dominarea alb-violeților.
Highlights. Și pe YT se găsește chiar și meciul integral.
Top 4 Dezolare
4. Poli - FC Botoșani 0-5 (18 august 2016)
La debutul sezonului 2016-2017, puțini și-ar fi putut imagina că cineva poate salva echipa rapid încropită pentru Liga a 2-a, trezită peste noapte în Liga 1. Cine mai credea după această a patra înfrângere consecutivă în campionat, nu părea ancorat.
„Dacă la precedentele înfrângeri am mai avut lucruri bune de spus, astăzi nu mai găsim nimic care să arunce vreo rază de lumină asupra prestației din jocul restant cu Botoșani”.
Iar imediat după a venit o victorie care putea la fel de bine să fie inclusă la topul extazului, 3-2 cu Craiova. Dar nu ne-a mai permis redacția.
3. Poli - Ceahlăul Piatra Neamț 1-1 (11 mai 2014)
Ceahlăul, fără mare miză, se deplasa la Timișoara pe finalul sezonului, în vreme ce Poli avea nevoie de puncte ca de aer. Fără să încerce prea mult, și chiar și cu dublă inferioritate numerică la un moment dat, Ceahlăul a plecat cu un punct în fața echipei conduse atunci de Dan Alexa, condamnându-ne aproape la retrogradare.
„Cu superioritate numerică în ultimele treizeci de minute, chiar şi cu doi oameni o vreme, Poli nu a reuşit să-şi depăşească condiţia, în ciuda celor mai bune intenţii ale celor implicaţi. ”
2. Poli - FC Voluntari 2-3 (4 mai 2018)
Chiar dacă veneam după cinci luni de marasm fotbalistic, victoria obținută cu Chiajna, prima a anului, cu o săptămână înainte de această dispută ne dădea un dram de speranță la salvare. Am eșuat însă lamentabil în fața unui Voluntari în degringoladă, făcând astfel pasul decisiv înspre Liga a 2-a și moartea înceată a clubului.
„Unele lucruri se schimbă, pentru altele e nevoie de miracole. Cu un joc defensiv execrabil, alb-violeţii au oferit un avantaj nepermis oaspeţilor în prima repriză, ca apoi să alerge, cu om în minus, după egalare”.
1. Poli - Pandurii Tg. Jiu 0-1 (23 mai 2017)
Obiectiv, înfrângerea cu Voluntari din 2018 are mai multe grame de dezolare într-ânsa, având în vedere destinul ulterior. Dar tot așa, când în primăvara lui 2017, clubul a decis să „sacrifice” finala Cupei Ligii cu Dinamo, unde a trimis rezerve și juniori, pentru a-și asigura salvarea în prima Ligă, ca apoi să piardă meciul cu Pandurii...parcă am murit de două ori într-o săptămână.
Regretul de a nu ne fi jucat șansa într-o finală va plana mereu asupra acelui sezon, de altfel, extraordinar. Chiar dacă această variantă a multiversului a dus la meciul de baraj cu UTA.
„Proasta tradiție a Politehnicii de a eșua în meciurile cu miză a continuat și în această seară. [...] E ușor de zis că nu e nimic pierdut; adevărul care se poate vedea cu ochiul liber e însă că ceva s-a pierdut în supraturația acestei ultime luni și puțin”.
În drum spre ieșire
Dar gata, istoria este istorie, chiar dacă ar fi bine să nu fie uitată. Am mereu un memorandum la-ndemână pentru cine vrea să discute despre de ce perioada 2012-2021 nu a fost doar despre „era Phoenix”, dacă există clienți pentru așa ceva.
Mai important este ce urmează pentru Poli și cei ce îi vor scrie noile file. Și a fost remarcabil să vedem câți copii se perindau prin holurile lojelor VIP de la Dan Păltinișanu alături de părinții lor, în vreme ce alții băteau mingea și înscriau de zor în porțile generoase de pe teren. Mă gândeam că o generație a ratat deja șansa de a o trăi pe Poli în plenitudinea forțelor și ambițiilor (și frustrărilor) ei. Sperăm să fie ultima.
Poetic, soarele apunea peste stadion, în timp ce făceam un ultim tur prin dreptul Tribunei a 2-a. Cei care-și doresc să-l mai vadă, o pot face la evenimentul de adio de mâine, organizat de CJT alături de UPT, TVR Timișoara și Druckeria. Programul de cinci ore promite de toate, de la fotbal, la muzică, la discursuri și un moment simbolic de încheiere.
Eu scriu de pe acum: la revedere, ție, ce ai fi fost cândva stadionul „Dan Păltinișanu”.
P.S. Și dacă mai căutați amintiri despre Poli, mai am câteva exemplare din cartea noastră, „O Cronică Violetă: Poli Timișoara, între pasiune și identitate” în garaj. De dat.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu