Ca în zi de centenar

Avem parte de un an centenar sobru pentru suflarea alb-violetă, dar indiferent de alianțe, drumul până aici a fost unul fascinant. O spun și testimonialele de pe Facebook, elogii aduse unei pasiuni pe care am împărtășit-o cu toții. 

Ce a însemnat Poli pentru mine? Păi cam totul. Trei zile din săptămână digeram/savuram rezultatul, celelalte trei făceam calcule și număram minutele. Ziua de meci excludea aproape orice altă activitate. Toate cronicile, toate articolele, analizele, interviurile, lucruri menite să treacă timpul dintre meciuri. Până aici ar putea fi vorba despre orice alt club, dar viața mi s-a aliniat astfel încât să fie acesta. Iar acesta cu siguranță nu a fost orice alt club.

Ca suporter, ești obișnuit cu dramaticul, cu trădări și exaltări. Mulți, între timp, s-au obișnuit și să-și îngroape și să-și dezgroape echipa favorită, cu predilecție în această parte a lumii. Și fără să ajungi să ai două cluburi cu același nume în oraș, e o chestie care-ți uzează capacitatea de a iubi necondiționat.

De bine și de rău, am avut șansa de a fi alături de Poli în majoritatea momentelor acestui ultim sfert de veac - aș vrea să cred că cea mai turbulentă perioadă din suta asta de ani. Au fost atâtea și atâtea trăiri, că s-au copiat și răscopiat pe aceeași partiție a memoriei, de nu mai reușesc să le disting. De parcă nici nu le-aș fi trăit pe unele, deși am fost acolo. Sunt însă câteva amintiri la care mă întorc mereu, core memories cum ar zice filmul: înfrângerea cu Jiul din sezonul 1996/1997, trăită alături de bunicul meu; tribunele goale după ultima partidă din era Zambon; foarfeca lui Mansi din meciul cu Steaua, pe care am văzut-o printre pixeli din camera de cămin de la universitate; meciul de la Mediaș, din sezonul 2016/2017, pe care l-am trăit la o intensitate interioară pe care nu credeam că pot s-o ating. Și sunt atâtea și atâtea amintiri care apar la un pahar de cola și o felie de pizza. 

Ultimii ani au fost dulci prin prisma faptului că am putut sta așa de aproape de echipă, să-i cunosc pe protagoniști, să-mi aduc aportul în alt fel decât cel de suporter-blogger. A fost o aventură pentru mine alături de persoane care au trăit în felul lor pentru club, de la jucători, la conducători, la doamna Carmen. Dincolo de toate, am o admirație infinită pentru cei care au avut resursele să revină meci de meci pe Electrica (fizic sau virtual) neimplicați fiind în viața internă a clubului. Nu că acești doi ani de pandemie ar fi oferit multe oportunități în acest sens.

Un club de fotbal nu moare niciodată cu adevărat, doar se transformă, unica întrebare fiind dacă ești dispus și capabil să ții pasul. Perspectiva mea, poate a noastră, este una bizară - să o vezi pe Poli moartă, dar în același timp vie sub o formă care nu-ți trezește niciun sentiment. Eventual unul de frustrare, fiindcă nu trebuia niciodată să ajungem aici. 

Au trecut o sută de ani de Poli, probabil vor mai trece o sută. Alți oameni, alte amintiri, alte file de istorie, nimic nu începe sau se termină cu noi. Este generic, dar este adevărat.

Au trecut și douăzeci de ani de Cronica Violetă, dacă vă vine să credeți. Mie nu și mi-e deja dor de ei.

O (ultimă) reunire

După săptămâni bune de așteptare, a sosit și momentul reunirii pentru alb-violeții rămași sub conducerea lui Silviu Bălace. Pe lângă faptul că opt din unsprezece titulari au plecat, lotul este și unul subțire numeric, iar clubul are interdicție la transferuri ca urmare a datoriilor neplătite față de diverși foști jucători străini, pe care abia i-am mai putea numi la cât de puțin au evoluat pentru Poli. Să fi fost astea singurele datorii...

Asta este moștenirea, care și de dincolo de mormânt își întinde degetele osoase, cu unghii ascuțite, pentru a trimite câte o aducere aminte la maniera în care a fost permisă gestionarea clubului de-a lungul existenței sale.

De ce și cum mergem mai departe

M-am întâlnit cu Petre Mușat în această iarnă și l-am întrebat pentru ce se zbate. De fapt nu trebuia să-l întreb, pentru că știam, sentimentul îl împărtășesc și eu: nu-mi doresc ca Poli să se retragă dizgrațios în mijlocul sezonului. La fel de adevărat este că ceea ce ne așteaptă va fi greu de digerat, fiindcă nu avem timpul sau resursele necesare să construim o echipă capabilă să lupte de la egal la egal cu adversarii pe care-i avem în etapele rămase. Nu că ar fi ceva inerent rău în a duce o luptă inegală, astea pot să fie uneori cele mai memorabile.

Pe lângă toți ceilalți adversari pe care-i avem, trebuie să punem la socoteală și timpul - sau lipsa lui. Reunirea târzie, forțată de circumstanțe, de incertitudine, oferă staff-ului mai puțin de patru săptămâni până la primul meci. După patru luni de pauză. E greu să pui pe picioare o echipă mult schimbată, fără experiență semnificativă, în așa de puțin timp, știind pe deasupra că în primele două etape te așteaptă Chișineu Criș și Lipova, adică primele două clasate. 

Cei rămași sunt aici să tragă cât pot de tare, să-și facă o carte de vizită, vorba vine. Partea plină a paharului este  că putem alcătui un prim unsprezece care, cel puțin pe hârtie, arată decent. Partea mai puțin plină este că avem foarte puține rezerve, unele posturi sunt descoperite, iar viitorul incert apasă pe umerii tuturor.

Despre primii nouăsprezece

În acest moment, lotul nostru arată cam așa:

Toma (Filip) - Foca (D. Bălace), Cochințu (Turdean), Chiriac (Murariu), Popa (Stoia) - Sporin, Daminuță (Dorobanțu) - Dincă, Mitre, Toboșaru (Românu) - Buzdugan (Sevici)

Deci, da, un prim unsprezece decent. Numai că din primul unsprezece doar Sporin, Dincă și Mitre au evoluat cu (o oarecare) regularitate în tur, ceea ce înseamnă că o prioritate pentru staff este ca și restul să adune câteva meciuri în picioare înainte de debutul sezonului. Aproape orice decizie tactică iei, are avantaje și riscuri evidente, iar lipsa unui jucător de gol îngreunează sarcina noastră. Vor mai urma eșecuri în amicale ca cel cu Ripensia U19 (1-4), dar doar prin aceste eșecuri avem cea mai mică șansă de consolida echipa.

Mă gândesc la formația cu care am început sezonul 2019-20, la Becicherecu Mic:

Mosoarcă – Sporin, Cochințu, Podină, Buga (min. 57 Iovanovici) – Oprea – Daminescu (min. 63 Românu), Chiriac (min. 77 Mitre), Ochea, Iseini – Pădurariu

Mult s-a schimbat și echipa asta. Frăgezimea ei de atunci, pe când numeroși jucători erau la sezonul de debut printre seniori, era compensată de un entuziasm....să-i zicem ludic, din plăcerea jocului. Ofensiv, tehnica lui Iseini punea oricui probleme, Pădurariu era un atacant greu de mișcat, care-și câștiga majoritatea duelurilor la cap cu adversarii, iar venirea ulterioară a lui Velcotă a adus un plus de calitate la nivel individual. Și Ochea avea deja un sezon de L3 în spate, iar inclusiv acum mă gândesc cu regret la faptul că nu a reușit să-și confirme talentul.

Echipa de acum îmi pare însă una mai stabilă, într-un sens mai omogenă, fiindcă se antrenează în această configurație de mai bine de-un an de zile. Ceea ce cred că poate face cu adevărat diferența este următorul lucru: ca toți să fie pe aceeași lungime de undă, să-și recunoască situația, de ce sunt aici și ce au de făcut. Contrastând cu gruparea din vara lui 2019, atunci gândul multora era la plecare, dublat de relaxarea oferită de certitudinea că un Podină, un Oprea, un Pădurariu și-ar fi găsit cu ușurință alte echipe. La cum arată fotbalul în zilele astea, pentru nimeni nu mai este ușor să-și găsească echipă.

La ce folosește o mână de ajutor, când tu ai nevoie de-un braț și un picior?

Dincolo de asta, problema nemuritoare rămâne cea a banilor. Oricât de cinic ai vrea să fii, un jucător plătit la zi este în complet alt „spațiu mental” față de unul care în buzunar are doar cinci luni de promisiuni neonorate. Efortul clubului de a aduna donații ar fi căzut mai bine în toamnă, fiindcă era mai ușor de făcut atunci când aveam rezultate pozitive și escaladam clasamentul ligii a 3-a. O spun simțindu-mă cu musca pe căciulă, știind că aș fi putut insista mai mult pe această temă la momentul respectiv și cu o implicare mai atentă găseam rezolvarea. Și o spun știind foarte clar că mâna întinsă care nu spune o poveste...

Doar că dacă Poli nu spune o poveste, până și această Poli a noastră, atunci cine o face? E una tristă, adevărat, căci pentru fiecare din zecii de jucători lansați există o gaură în cont și un regret în suflet. Dar ce a rămas din ultimul club care a reprezentat Timișoara în Liga 1 sunt oamenii locului, câțiva poliști vechi, de la foști jucători, la angajați, la suporteri, care n-au timp de lupte filosofice, ci caută doar să încheie cu un minim de demnitate ceea ce au compromis alții în deplină cunoștință de cauză. 

Cred că impactul oricărei donații de acum va fi unul real, nevoia fiind mai mare și necesarul mai restrâns. Oricât de mici ar fi salariile, tot ai mii de lei cheltuială la fiecare meci organizat acasă, iar sub treizeci de mii de lei nu scapi nicicum pe lună. Vorba lui Bălace, uneori te întrebi dacă echipa asta este în vreun fel a Timișoarei, la cât de puțină disponibilitate există la nivel înalt pentru a susține niște copii, care, în final, tot jucătorii orașului vor rămâne. De adăpat s-au adăpat deja toate cluburile din zonă de la ei, fără să plătească vreo grilă de transfer, pe deasupra.  

Deci pentru cine are mână, braț, picior de dat - acspoli.ro/donatii.

Iar la final? 

Sfârșitul s-a conturat în zare de ani buni, și tot mai clar, din 2015 încoace. Cu curți de conturi, cu anafi, cu balauri, mailați, haruți, cu retrogradări mai greu de bifat, decât de evitat, cu consilii de administrație, legende, președinți, administratori speciali, cu idealiști nepătați, chiar și cu primari cu domiciliu-n Timișoara. Dar acum parcă-i poți simți deja mirosul. Este un miros al ipocriziei nespălate.

O introspecţie retrospectivă a turului

Contribuitor mai vechi al Cronicii Violete şi fotograf de voie-nevoie în această toamnă, Marius Paul ne-a prezentat o retrospectivă a acestui sezon de toamnă. Vă invităm să-l parcurgeţi, retrăind fiecare moment în parte.

Părerea mea a fost clară în ultimii ani, în care situația financiară a clubului a devenit tot mai dramatică: decât să continuăm așa mai bine zicem stop.

În ciuda acestui fapt, în fiecare zi de meci ceva mă făcea să sper că la finalul meciului voi trăi din nou acel sentiment unic pe care doar victoria echipei preferate ți-l poate da. Aşa cum ştiţi şi aţi trăit cu toţii, simțeam în schimb un gust devenit mult prea familiar etapă de etapă, cel al înfrângerii.

În acest an nebun, cu un format inedit, un fel de "superligă" timișano-arădeană, chiar nu știam la ce să mă aștept. Tot ce speram era să avem o prestație decentă și să putem și noi să ne bucurăm din nou de fotbal, măcar un pic. Aveam și ceva argumente care să-mi întremeze speranţele: jucătorii cu experiență din lot, câțiva jucători tineri de perspectivă, plus un antrenor dornic de afirmare.

Înainte de prima etapă, glumeam (pe jumătate) cu Ştefan, spunând că dacă nu avem grijă, o să ajungem la promovare. L-am făcut să râdă, dar cred că-mi împărtăşea "teama".

Am debutat în campionat cu deplasarea la Periam, despre care ziceam că e un meci care trebuie câștigat, mai ales în contextul programului ulterior. Am făcut un dezamăgitor 1-1 fiind egalați pe final și gândul îmi zbura deja la STOP-ul ăla de care scriam în introducere. Au urmat două înfrângeri cu favoritele la promovare, Chișineu Criș și Lipova, meciuri în care ne-am agățat de adversar și puteam ciupi un punct la Arad cu Lipova dacă eram puţin mai atenţi, dar nu arătam bine, nu jucam cu încredere.

După care a urmat meciul de la Pecica, un meci trăit intens pe live-text, am condus 1-0 la pauză, adversarii au ratat un penalty imediat după pauză și ulterior am făcut și 2-0. Spuneam atunci că orice echipă din lume ar trebui să câștige un meci care a avut o asemenea desfășurare în favoarea ei, dar cu Poli aveam emoții, după atâtea şi atâtea experienţe rele. În ciuda unor ratări pe final ale gazdelor, mici-medii-enorme, am câștigat 2-0. Ultima victorie în deplasare, în afara Timişoarei, meci câştigat pe teren...data din 2018, ultima etapă în Liga 1, la Chiajna.

A urmat partida cu juniorii lui ASU, pe care ne-am făcut-o grea de unii singuri, dar până la urmă am obţinut victoria cu 3-2. Nu a fost un meci reușit, a fost chiar slab, afectat şi de un teren la limita practicabilului, dar chiar nu eram în poziția de a mai comenta ceva, şase puncte în patru zile.

Meciul de acasă cu Ezeriș a fost primul meci în care echipa chiar mi-a plăcut, am dominat toate momentele jocului, am marcat când a trebuit, nu i-am dat șanse adversarului. 2-0. Nouă puncte în şapte zile.

La Dumbrăvița mă gândeam că un punct ar fi bun, îmi era frică să mă gândesc la patru victorii consecutive, dar a fost 1-0 dintr-un penalty și eram pe cai mari. Cu Cermei a fost un meci greu, conduși cu 1-0 am întors scorul, golul victoriei fiind marcat de Matiș în min 90, după o cursă frumoasă a lui Toboșaru. 

Ai zice că o victorie cu o echipă de pe ultimele locuri în min. 90 nu este ceva deosebit, dar a fost pentru că Cermeiul e o echipă mai bună decât o arată locul din clasment şi pentru că după ce aduni patru victorii adversarii își iau măsuri. Intram totodată ca favoriţi, ceea ce nu era o situaţie cu care să fim foarte obişnuţi în ultima vreme.

La Ghiroda iar am zis că e bun și un punct. Greșeala mea, băieții erau deja setați pe "Think big or go home" și au câștigat relativ lejer cu 2-0.

A venit și ora ultimului meci, ultimul din 2020. Eram tot precaut, dar speram să le dăm. Și le-am dat şapte, din toate pozițiile, cu tot felul de execuții. Am văzut din nou plăcerea de a juca fotbal la băieții noștri și odată cu asta vine și plăcerea noastră de a-i urmări.

Şapte victorii consecutive, record în istoria recentă a clubului și regretul este că nu am mai jucat anul ăsta si meciurile retur cu Chișineu Criș și Lipova. Îi rupeam! Și mai am un mic regret, că apărem pe locul 3 în clasament, deși la egalitate de puncte cu locul 2.

În mod normal ne-am gândi serios la locurile de baraj, dar din păcate în aceste patru luni fără fotbal ne vom îndrepta din nou prvirile către termenele de judecată, către conturile goale ale clubului. Orice va fi să fie, eu le mulțumesc băieților și tuturor celor care fac eforturi pentru ca echipa să continue, că m-au făcut din nou mândru că sunt polist.

2000 de postări şi o retrogradare evitată

Cine ar fi crezut că o să ajungem aici?

Pe de-o parte, salvaţi de la retrogradare printr-o festă neagră a sorţii. Nu este ceea ce ne doream, oricum nu prin prisma situaţiei care a pricinuit îngheţarea campionatului, dar nici ca finalitate a acestui sezon. 

Noi suntem de ceva vreme cu sabia lui Damocles deasupra capului (dintotdeauna?), într-o luptă împotriva timpului şi a datoriilor acumulate atât înainte de intrarea în insolvenţă, cât şi după ea. Conducerea clubului, adică administratorul special Petre Muşat, a asigurat pe cât posibil condiţiile în această iarnă ca să avem o şansă să ne salvăm pe teren de la retrogradare. Staff-ul tehnic, Silviu Bălace şi Răzvan Ionilă, susţinuţi de Gheorghe Stoianov, antrenor cu portarii, şi Ciobi Peter, organizator de competiţii, au pus pe picioare un lot readunat cu greu şi completat pe finalul lunii ianuarie, reuşind să facă un prim pas în direcţia corectă împotriva celor de la Fortuna Becicherecu Mic. Cu două zile înainte de întreruperea campionatului sosiseră echipamentele noi de la sponsorul tehnic Acerbis. Atmosfera era una de încredere, iar vestiarul începuse încet, încet să se lege. 

Sunt sigur că dezamăgirea întreruperii a lovit la fel destule alte cluburi. Pentru Poli a noastră, însă, miza pare mereu mai mare, mereu este ceva pe viaţă şi pe moarte...fotbalistică. Cred că tot fotbalul îşi va reveni cu greu după acest îngheţ, în ritm cu economia ţării şi a lumii. Nu este ceva care va lovi doar în bugetele  administraţiilor locale, ci pe toţi cei care investesc în fotbal. Chiar dacă lucrurile se reordonează în aşa fel încât la toamnă să se poată relua toate competiţiile, multor cluburi le va fi greu să continue. FRF a reorganizat cu optimism grupele Ligii a III-a, crescând numărul participantelor la 18 în fiecare serie, strategia fiind să populeze eşalonul cu formaţii din divizia inferioară - 14 promovate direct, apoi alte şapte să completeze necesarul de echipe, apoi oricâte alte echipe ar fi nevoie ca să acopere alte eventuale retrageri. În aceste condiţii, Liga a III-a va fi devalorizată semnificativ, iar limitările financiare care se întrevăd vor face ca viaţa fotbaliştilor profesionişti de la acest nivel să fie una greu de asigurat doar din fotbal (era oricum).

Reversul medaliei este că cei care au resurse vor trage toate sforile. Ce ne rezervă nouă viitorul vom afla...mai devreme sau mai târziu. Tocmai ştiind că viitorul nostru este mereu sub sceptrul vreunui fatalism existenţial, regret enorm că n-am jucat fotbal în această primăvară, chiar şi cu riscul de a fi retrogradat pe teren (evident, nu cu riscul contaminării cu COVID).

Şi ca să o luăm şi pe de altă parte, 2000 de postări...plus alte câteva sute pe site-ul vechi. În noiembrie 2016 scriam despre împlinirea a 15 ani de Cronică, alergând după postarea 1500. Iar în iulie 2011 eram la postarea 1000. În linii mari, conţinutul acelor postări era îmbrăcat în aceeaşi anxietate privind supravieţuirea noastră, dar niciuna nu s-a coordonat cu vreo promovare-retrogradare ca aceasta. Glumeam atunci, în 2011, că ne-ar lua alţi 40 de ani să ajungem la 10.000 de postări. Acum, când mai sunt aşa de puţine lucruri de spus, fiindcă le-am tot spus, iar cei care le ascultă sunt tot mai puţini, este clar că acest prag va fi unul pentru copiii şi nepoţii noştri. Sau, mă rog, ai celor care o să mai aibă obiectul muncii alb-violete. 

Lăsând la o parte corona-norii, indiferent ce se va mai întâmpla, suntem bucuroşi că am petrecut alături de voi toţi aceşti ani pe Cronica Violetă şi, ca-ntotdeauna, rămânem fideli fenomenului.

P.S. Sper că nu mai e vreunul dintre voi care n-a citit nici acum cartea noastră, că ne supărăm!

Încă un început

Mă uit și eu cu surprindere la faptul că au trecut mai bine de două luni de la ultima postare. Perioada de sărbători a avut puține certitudini, iar orice veste s-a lăsat așteptată până pe 21 ianuarie, când a avut loc reunirea echipei. Pare, din nou, ca un nou început, o senzaţie cu care ne-am obişnuit deja. Să le luăm la rând.

Banca tehnică

Cred că este de bun augur că avem parte de continuitate pe banca tehnică. Chiar dacă problemele lui Bălace și Ionilă pe seama meciului de Liga a V-a dintre Galaxy Electrometal și Gătaia au avut repercusiuni și asupra lui Poli, din ce am văzut fiind în preajma echipei, cât și din discuțiile pe care le-am avut cu jucătorii, aceștia au încredere în cei doi și văd cu ochi buni rămânerea lor. În plus, susținerea pe care o primește clubul prin prisma faptului că poate folosi baza Lemon pentru vestiare și antrenamente oferă un minim de condiții, fără de care ar fi fost dificil să începem pregătirile.

Mutările din lot

Per ansamblu, transferurile din această iarnă au îmbunătățit nivelul echipei, fapt evident. În tur ne-au lipsit și calitatea, și variantele pe post, fiind obligați să apelăm la multe improvizații. Jucători precum Bilia, Daminuță, Staicu, Rosenblum sau Călin vin cu multă experiență la acest nivel (sau chiar mai sus), ceva de care am dus lipsă acut în prima parte a sezonului. Din păcate, toți jucătorii care aveau puțin nume sau au ieșit în evidență în turul campionatului au părăsit echipa, din varii motive. Este clar că Velcotă, Oprea, Podină sau Mosoarcă ar fi putut aduce un plus echipei, chiar dacă niciunul nu a avut constanță în tur. Rămânerea lui Iseini este de bun augur, însă și acesta trebuie să-și găsească ritmul și să fie de impact cu regularitate. Și mai important este faptul că Sporin a ales să continue în alb-violet, el fiind cel mai constant jucător al turului de campionat.

În rândul tinerilor din lot, au venit doi jucători noi - Patrick Peter (2000) și Narcis Plută (2001). Peter m-a impresionat în vara lui 2018, când a dat probe în scurta perioadă petrecută aici de Ionel Ganea, iar între timp a evoluat pentru Luceafărul Oradea - câteva meciuri în liga secundă, respectiv om de bază în liga a treia. Este un jucător iute, de picior stâng, care preferă flancul drept, însă poate evolua și în flancul opus. Cu siguranță are calități care să ne ajute. Plută vine de la LPS Banatul, este fundaș central, iar în ciuda faptului că nu are cine știe ce talie, a arătat bine în cele două meciuri amicale disputate săptămâna trecută. Avem imperios nevoie de soluții pentru postul de fundaș central, unde lângă Bilia ar putea juca și Daminuță, însă nu este chiar o variantă ideală.

Au mai fost pe la echipă frații Marius și Marian Musteța (2000), doi jucători trecuți pe la CSM Reșița. Nu mi-au displăcut, au arătat o bună dispoziție de joc, însă Marius vine după o accidentare care l-a ținut aproape un an de zile departe de teren, în vreme ce Marian joacă în flancul drept, acolo unde avem deja mai multe soluții. Faptul că cei doi nu locuiesc în Timișoara prezintă un obstacol în plus, dar rămâne de văzut care va fi soarta lor.

Lipsurile din lot

Dacă ar fi să discutăm despre ce ne mai trebuie...facem o listă care riscă să se întindă. Nu ştiu dacă nu ne-ar mai trebuit un portar, sigur mai căutăm un fundaş central, în condiţiile în care juniorii Taşcă şi Turdean nu sunt momentan jucători pe care să te bazezi dată fiind presiunea clasamentului. S-a văzut la meciul cu Ghiroda că duo-ul Dorobanţu - Chiriac nu poate ţine mijlocul terenului, iar un mijlocaş central experimentat ar conta mult, mai ales că nu sunt sigur că Daminuţă are mobilitatea de a juca acolo (adică ori mai sus, ori mai jos). N-ar strica o variantă B pentru flancul stâng, alături de Iseini, şi un atacant mai percutant ca rezervă pentru Staicu.

Problema este că lotul e deja destul de stufos numeric, iar orice venire ar presupune şi ceva plecare. Pentru un jucător "potrivit", ar putea fi un sacrificiu necesar.

Perspectivele de salvare 

M-am uitat puţin şi la clasament, că aveam prea mult timp liber (haha, nu). Trebuie să avem cel puţin patru echipe sub noi (deşi inclusiv cea mai slab clasată echipă de pe locul 12 din toate seriile retrogradează). Târgu Cărbuneşti nu a dat semne de întărire în iarnă, în vreme ce Naţional Sebiş nu va mai continua în retur.

Rămân măcar două echipe de depăşit. La un punct peste noi este ACSO Filiaşi, care s-a întărit cu mai mulţi jucători (alde Sabin Lupu şi Cristian Poiană, printre cei mai cunoscuţi) şi a făcut un cantonament în Serbia. Apoi Cetate Deva, la şase puncte distanţă, care este peste linie. Numai că la Deva se anunţă proiecte măreţe, investiţii în infrastructură, şi au venit jucători buni de Liga a III-a, precum Mario Boldea, Daniel Filip, Liviu Herci şi...Sebastian Velcotă. Următorul loc, la opt puncte de noi, este Viitorul Dăeşti, care pare şi ea întărită, cu Covalschi de la Horezu, dar şi doi jucători de la divizionare secunde, Mocioacă (Snagov) şi Matei (Chiajna). Cermei, Fortuna şi Ghiroda sunt la nouă puncte distanţă, iar în vreme ce primele două nu au făcut mutări majore (poate doar Cermeiul să se fi slăbit puţin), Ghiroda am văzut-o şi e clar că nu va rămâne în zonă. Peste ele, la unsprezece puncte de noi, mai e Hunedoara, care pare mai slabă ca formaţiile din urma ei, dar are un avantaj oarecum comod în clasament.

Deci sunt multe puncte de recuperat, iar ironia sorţii face ca primele două partide să fie aproape decisive - meciul de acasă cu Becicherecu Mic şi deplasarea de la Filiaşi.

Considerente finale

Lotul este unul competitiv, dar nu unul care să ofere garanţii, dată fiind situaţia din clasament şi numărul mare de veniri-plecări. Nu suntem cu nimic mai bine decât în urmă cu douăsprezece luni, dar nivelul competiţiei este unul mai accesibil, iar dacă jucătorii formează o echipă adevărată, cred în şansele noastre. Dincolo de treburile sportive, ne bazăm pe un optimism precaut că nu vom întâmpina probleme financiare, eforturile lui Petre Muşat în acest sens fiind considerabile. Dar la ce păcate poartă clubul din spate, nu putem fi decât precauţi.

Important pentru noi, suporterii, este să vedem o echipă dispusă să lupte, pe care s-o putem susţine indiferent de rezultate. Dar bine ar fi să ţină cu noi şi rezultatele, că toate înfrângerile din ultimii doi ani au cauzat o uzură emoţională greu de tolerat.

Debut de sezon în L3

Uneori stau și mă mai uit printre comentariile de pe Facebook, iar atunci când apare cineva care deplânge situația în care am ajuns (de exemplu să pierdem 2-6 cu Sântana sau 0-3 cu Gătaia), mă minunez la rându-mi că mai există persoane cu puterea să deplângă. Cândva pe la mijlocul sezonului trecut am renunțat să mai deplâng și am ales să trăiesc în moment. Căci atâta mai avem, momentul.

Ne aflăm la primul sezon din istoria lui Poli în L3 (din fotbalul romanesc 'modern', de dupa 1946), iar faptul că nu s-a discutat de fel despre asta în această vară, este grăitor pentru statutul care i se acordă în acest moment clubului. Am putut vedea de-a lungul acestor săptămâni cam care este nivelul de susţinere de care dispune. Am văzut ce s-a întâmplat cu baza de pregătire. Am văzut pe ce jucători s-a putut baza stafful tehnic. Am văzut cum Dumbrăviţa este tratată ca un fel de mecca a fotbalului timişorean în comparaţie cu Poli.

Sunt nişte realităţi triste pentru care nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Mai mult de atât, nici nu se mai zbate cineva să ceară vreo judecată. Ce-a fost a fost, ce-o să fie o să fie. Când un tovarăş polist mi-a zis în urmă cu şase luni că se va continua în L3 la minima rezistenţă în cazul retrogradării, am crezut că nu este posibil aşa ceva - nu fiindcă nu s-ar putea, ci fiindcă ar fi dincolo de ceea ce este demn pentru blazonul lui Poli şi cei care şi-au asumat să-l fluture în vânt. M-am înşelat.

Să ne uităm la lotul cu care vom aborda acest sezon:

Portari: Octavian Mosoarcă, Robert Popeţ

Fundaşi: Sinişa Sporin, Raul Cochinţu, Cristian Podină, Sebastian Mirescu, Laurenţiu Codrea, Octavian Taşcă, Cătălin Ţărţău, Bogdan Turdean, Raul Popa

Mijlocaşi: Lucian Oprea, Remi Ochea, Nafi Iseini, Velco Iovanovici, Alexandru Dincă, Cristian Mitre, Eduard Codrean, Marco Buga, Alexandru Daminescu, Sergiu Românu, Denis Dorobanţu

Atacanţi: Cristian Pădurariu, Alexandru Dobrincu, Flavius Toboşaru, Adrian Sevici

În primul rând, nu este cert că toţi vor continua - de exemplu, cu venirea lui Iseini în această săptămână, Roger Kecskes a luat drumul Dumbrăviţei. În al doilea rând, ar putea să mai vină nişte completări de lot. În al treilea, i-am urmărit la juniori pe majoritatea componenţilor lotului în anii trecuți. Din generația 1997 a rămas Pădurariu, din 1998 doar Codrean, Dincă, Oprea și Sporin, din 1999 Podină, Cochințu, Ochea, Dorobanțu și Sevici, iar de 2000 sunt tot doar patru jucători, Iovanovici, Mitre, R. Popa și Iseini. Diferența până la 26 de jucători o completează juniori activi U19, născuți 2001 și 2002: portarii Mosoarcă și Popeț, jucătorii de câmp Țărțău, Mirescu, Buga (toți 2001), respectiv L. Codrea, Tașcă, Turdean, Dobrincu, Românu, Toboșaru, Daminescu (toți 2002).

În fapt, singurii jucători seniori care au jucat fotbal cu consecvență anul trecut măcar la nivel de L3 sunt Sporin (28/4), Podină (25/0), Cochințu (24/4). Hai și Ochea (18/2). Pădurariu, Sevici, Dorobanțu și Dincă au prins, din varii motive, puține minute de joc. Dintre juniori, câțiva sunt pregătiți să facă pasul spre seniori, alții sunt încă destul de fragezi - fizic, în primul rând. Este clar că avem nevoie de câțiva jucători cu experiență ca de aer în toate compartimentele, dar mai ales în apărare. Doar că și aerul e pe bani la Poli.

Au plecat jucători de toate culorile de la noi în această vară, de la cei cărora le-au expirat contractele, la cei care au avut căutare și au preferat siguranța unui colectiv stabil la alte cluburi de L3. Cu siguranță că echipa ar fi arătat mai bine dacă rămâneau Pop, Velcotă (cei doi plecați în Italia) , Codrea, Foca, David (la Dumbrăvița) și Chiriac (la Dinamo). Fără a dispune de resursele necesare pentru a ține de ei, conducerea a ales să le dea drumul, de regulă sub formă de împrumut, celor care nu și-au dorit să stea. Lupta este pentru a crea un colectiv care să tragă cât de cât într-o direcție, aceasta fiind unica noastră șansă pentru a vedea victorii. Să începem cu una şi vedem apoi câte se pot aduna.

Avem exemplul de acum doi ani al celor de la Centrul de Pregătire Timișoara, care cu o echipă compusă din jucători de 2000 (echivalentul ar fi 2002 acum), au început greu sezonul, dar în returul competiției au devenit competitivi. E drept, condițiile de acolo au fost excelente, iar mulți jucători se află acum în loturile unor echipe de L2.

Dacă Pavel Velcotă, alături de cei care îl vor susţine, va reuși să îi motiveze pe băieți să-şi redescopere potenţialul, vom putea savura momentul, atât cât va mai dura el. Nu are rost să vorbim despre obiective, echipa trebuie în primul rând să-şi găsească picioarele şi cheful de fotbal, jucătorii să-şi recâştige încrederea că...pot.

Dar dacă e să existe, obiectivul este ca jucătorii să arate că nu sunt o echipă a renegaţilor, ci că sunt o echipă a Timişoarei - nu doar la propriu, fiindcă majoritatea sunt născuţi aici, iar toţi sunt crescuţi la Poli, ci ca atitudine. E un cuvânt care pluteşte uşor de pe buzele oricui în fotbal, dar sper ca ai noştri să se ia la trânte cu el, ca un Sporin, un Iseini, un Daminescu să ne oblige să ne aducem aminte de ei în ciuda acestui petec mizerabil de istorie pe care-l parcurge clubul nostru.

Deci, fie ce-o fi, hai Poli!

Cauzele unei salvări nereuşite

În vreme ce clubul pare să-și trăiască ultimele săptămâni, noi mai parcurgem o analiză finală a sezonului trecut - mai exact, a returului desfășurat în 2019 -, înainte de a opina despre treburi mai atotcuprinzătoare.

Am sperat mult că eforturile făcute în iarnă vor fi suficiente pentru a propulsa echipa în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În cantonament am avut o discuţie despre şansele noastre cu Valeriu Răchită, a cărei concluzie a şi fost redată într-unul din rapoartele sale lunare. El le-a estimat la 70%, cu lotul pe care îl aveam atunci. Mi s-a părut optimist atunci (în gândurile mele răspunsul era 20%, dacăt atâta), dar nici n-aveai cum să te înhami la această luptă fără optimism. Oricum, n-a fost un optimism gratuit, ci unul bazat pe principiile aduse de Răchită cu sine în formarea şi gestionarea lotului. Dacă nu erau clare deja din perioada de triere în ianuarie, cu siguranţă au devenit în cele trei luni de competiţie pe care le-am trăit.

Într-un fel am fost aproape - dacă două din înfrângerile la limită luau direcţia noastra, mai ales la început de campanie, discutam în alţi termeni acuma. În alt fel am fost departe - prea multe meciuri la limita ca să adunăm punctele de care aveam nevoie. Să ne uităm mai pe larg la cei mai importanţi factori:

1) Puterea limitată de atragere a jucătorilor

Proasta reputaţia ca urmare a neplăţii salariilor sezonul trecut nu a fost ştearsă prin intrarea în insolvenţă - chiar dacă ulterior situaţia, începând din septembrie, s-a ameliorat (temporar). N-a ajutat de fel nici faptul că am intrat în iarnă la zece puncte distanţă de salvare, cu puţini jucători pregătiţi să-şi asume riscul unei retrogradări în palmares. Prin urmare, foarte mulţi dintre jucătorii contactaţi de Răchită au refuzat să vină la Timişoara, preferând variante mai calme. Consecinţa a fost punctul doi.

2) Completarea târzie a lotului cu patru titulari

Când alţii au terminat de transferat, jucătorii rămaşi fără contracte şi-au mutat atenţia înspre noi. Nouă fotbalişti care aveau să fie de bază în primul unsprezece al lui Răchită au venit după cantonament, câţiva în săptămâna dinaintea primului meci, doi chiar şi după prima etapă. Recuperarea unor restanţe fizice a afectat integrarea unora, în vreme ce formarea unui unsprezece stabil, cu relaţii de joc, a avut de suferit. Practic doar Olteanu şi Paramatti au fost în cantonament şi au şi fost titulari de drept. Ceilalţi au jucat fie prin rotaţie, fie s-au impus odată ce lotul s-a subţiat numeric din cauza accidentărilor şi excluderilor.

3) Plecările de pe parcurs şi jucătorii care n-au confirmat

Putem discuta despre jucătorii care au fost în Antalya, nu s-au impus în primul unsprezece şi, ulterior, au fost excluşi din lot din cauza atitudinii lor (Bilia, Bîrnoi, Pop). Poate Răchită a fost prea aspru. Putem discuta şi despre cei care au ales să plece înainte de debutul returului (Motreanu, Drăghici, să-l punem şi pe Haruţ aici), fiindcă s-au simțit dați la o parte.
Toţi ar fi fost jucători de lot rezonabili, cei doi fundaşi dreapta U21 ne-ar fi oferit flexibilitate în alegerea primului unsprezece, Bădăuţă ar fi fost bun ca o dublură la Drăghici, oferindu-şi unul altuia concurenţă. Poate că lotul ar fi fost mai complet, dar nu cred că prezenţa acestora ar fi făcut o diferenţă decisivă la şansele noastre de salvare.

Mai grav a fost faptul că nici cei care au venit să-i înlocuiască nu au confirmat cu adevărat, cu câteva excepţii. Adică şi ei au fost, în genere, jucători de lot, cu meritul adiţional că s-au integrat pozitiv în colectiv. Singurii care au confirmat şi au ridicat vizibil nivelul echipei prin aportul lor individual au fost Paramatti şi Moldovan. Nu că alţii n-ar fi jucat fotbal, n-ar fi făcut-o şi bine pe alocuri, dar n-au avut constanţă şi, în ciuda efortului depus, au avut un raport egal între reuşite şi nereuşite. Poate cele mai mari mistere au fost Olteanu, Sidorenco şi Ţîgîrlaş, jucători care la experienţa lor, la calităţile pe care le au, speram că vor face diferenţa în momentele dificile, dar n-au reușit. Un vârf capabil să marcheze goluri din acţiune, adică un Sidorenco mai percutant (chiar şi venind din flanc), ar fi contat decisiv.

Ca să nu mai vorbim de accidentarea lui Rogoveanu, poate cel mai important om, ca rol, în echipa gândită de Răchită. Rupt chiar înainte de primul meci, în care a tras să joace totuşi o repriză (slab), nu şi-a mai găsit ritmul şi l-am pierdut definitiv la Snagov, după doar 238 de minute.

3) Inabilitatea de a ne apropia de pluton în prima jumătate a mini-returului

În ciuda acestor neajunsuri, au contat şi micile momente. Fotbalul este, până la urmă, un sport de moral. Ce însemna să nu rateze Sidorenco acel penalty cu Luceafărul şi să câştigăm meciul, să înscrie Bădăuţă la şansele avute la Arad şi să intrăm cu două goluri avantaj la pauză? Un început îmbelşugat cu puncte, chiar şi dacă fotbalul era mai chinuit, dădea altă încredere echipei, poate tocmai cât să facă diferenţa în meciurile echilibrate ulterioare, în care s-au irosit şanse bune.

Arbitrajul a venit cu plusuri și minusuri în acest retur. Tind să cred că în ciuda câtorva erori importante împotriva echipei (UTA, Clinceni, Cluj), am avut parte și de decizii la limită luate în favoarea noastră. Față de tur, când toate deciziile 50-50 (sau mai rău) au mers împotriva noastră, a fost altceva. Oricum, nu arbitrajul a fost cauza principala noastră problemă.

4) Rezultatele peste aşteptări ale adversarilor

Primele şapte echipe au făcut 252 de puncte în primele 17 etape din tur, în vreme ce primele şapte echipe din 2019 au făcut 240 de puncte cele 17 etape scurse în acest an. Adică punctele au fost distribuite ceva mai egal, în jos, iar dacă ne uităm că în primele şapte din retur se numără Metaloglobus, Luceafărul şi Farul, toate la, sau aproape de retrogradare la începutul anului, devine şi mai clar cât de dificil ar fi fost să ne salvăm. Pandurii şi Energeticianul, care au ajuns să dispute ultimul loc retrogradabil, erau la 18/19 puncte de noi în ianuarie. A fost cel mai rău scenariu posibil pentru Poli, deşi am scris şi în analiza de după prima etapă a anului că cele două formaţii sunt candidate serioase la retrogradare.

S-o mai spun şi altcumva: doar primele trei clasate s-ar fi salvat la finalul sezonului cu punctele acumulate în 2019 dacă începeau cu 10 puncte în iarnă. Dacă mai avem în vedere şi cum o grămadă de puncte  au mers  la echipe care aveau mare nevoie de ele, în meciuri din care teoretic nu aveau de ce să câştige la fotbalul arătat în rest, pare ca şi cum am fi avut nevoie de ceva chiar spectaculos să ne salvăm.

5) Problemele financiare

Orice s-ar spune, faptul că nu am avut linişte financiară şi că nu am putut plusa cu prime nu a ajutat. Da, e plin de exemple prin România cu cluburi care au restanţe de mai multe luni, dar niciunul nu se afla în situaţia noastră. Dacă ne uităm la clasament, singurele echipe care sunt sub linie au dificultăţi financiare - cu excepţia Aerostarului. Dacă ţineam moralul ceva mai sus, puteam scoate puncte la Bacău, puteam să le scoatem şi cu Mioveni, și cu Daco-Getica. Am fi pus măcar presiune pe adversare, să fim aproape de linie. Era un scenariu către care am luptat de la bun început, să facem cât mai multe puncte, "căci nu se ştie".

Ca să nu mai spunem că era o chestie de demnitate, de onoare, să nu îi lași neplătiți pe toți cei care au venit/stat să dea o față acestui retur, de la jucători, la toți angajații clubului. Lipsa de susţinere din partea patronatului în acest 2019, de la cap la coadă, cu un buget asigurat, care să-ţi permită să construieşti şi să încerci improbabilul, este cel puţin dezamăgitoare.

Calculele ligii secunde

Mă uitam deja, nesănătos de mult, la clasament încă dinainte de începutul L2. Acum că a trecut o etapă, parcă mi se învârt şi mai tare toate rotiţele, mai ales că în prima etapă aproape toate echipele din a doua jumătate a clasamentului au pierdut puncte. Ce doare este că mai durează până când are rost să ne uităm, cu adevărat, la ce fac alţii. Suntem la 11 puncte de salvare, iar victoria cu Ripensia nu ne-a apropiat decât cu un punct de ţinta noastră. Nu puţini sunt cei care nici nu vor să aducă în discuţie calcule, ca nu cumva să uităm că prima oară noi avem de câştigat. Cert este că trebuie să prindem cât mai curând plutonul, ca să reducem din presiunea clasamentului, iar în mai puţin de patru-cinci etape nu avem cum să facem asta, nici măcar matematic.

Dar! Chiar şi aşa, nu pot să nu stau cu capu-n clasament. De la locul 9 în jos, toate clubulurile riscă să intre în zona mlăştinoasă. Ajunge să pierzi trei meciuri la rând şi eşti acolo. Toată lumea se uită la puncte şi îşi începe calculele cu "Brăila şi Poli sunt ca şi retrogradate. Pe cine mai băgăm sub noi?". De partea noastră, obiectivul este să găsim alte patru formaţii cărora să le luăm faţa. Partea complicată este că două dintre ele ar putea să fie echipe care nu sunt acum sub linie. Deci...sărim peste Brăila, care mai mult s-a slăbit în iarnă, şi trecem dincolo de noi.

CS Baloteşti (19 puncte) are perspective proaste. Au pierdut doi jucători de bază, pe Dedu şi pe Gojnea, iar din cei patru aduşi singurul cu ceva nume este...Rafael Licu. Luaţi individual, ilfovenii au câţiva jucători buni, mai ales în linia de mijloc, precum Predescu, V. Mihai şi M. Neagu, cu veteranul Marciuc conducând apărarea. Problema e că tot aceşti jucători i-au adus pe locul unde sunt acum, iar mutările din iarnă nu par să fi schimbat ceva semnificativ în rândul echipei. Chiar şi aşa, se remarcă faptul că nici măcar Baloteştiul nu sunt victime sigure, atâta timp cât joacă cu cel mai bun unsprezece. Au schimbat şi antrenorul în iarnă, rolul de principal revenindu-i fostului internaţional Gheorghe Mihali. Dar să se salveze? Pare o sarcină foarte dificilă, evidenţiată de înfrângerea de pe teren propriu cu Mioveni în weekend.

Farul Constanţa (20 de puncte) a despărţit mările şi a adus o armată de jucători, ca şi noi. Ca şi majoritatea echipelor din L2.  Lucrurile par să se fi stabilizat în conducerea Farului, formaţia din Constanţa făcând cantonamentul de iarnă tot în Antalya. S-au debarasat de şase jucători pe care nu s-au bazat mult nici în tur (excepţie Licu şi Tudorică), şi au adus atât jucători tineri, cât şi jucători cu experienţă, majoritatea din L1. Junii sosiţi de la FCSB, Viitorul şi Dinamo nu-mi spun nimic, sunt jucători care n-au debutat în prima ligă. Jucătorii seniori au însă CV-uri rezonabile. Ispas vine de la Călăraşi, Rosado şi Diogo de la Gaz Metan, Celestino a fost cândva la CFR Cluj, Demir şi Rafa au jucat în L3 Turcia, respectiv Portugalia, iar Antoche şi Avram au experienţa multă de L2. Antrenor a rămas cel mai tare din oraş. În amicale au bătut doar L3 şi L4, semn că şi dacă echipa are calitate (şi ceva calitate tot are), mai durează să se închege. Drept urmare, au pierdut la Clinceni în prima etapă, meci decis de execuţia deosebită a lui Barbu. Cred, însă, că Farul are forţă (lot decent, bani, suporteri) şi nu va rămâne dincolo de linie, iar următoarele patru etape (Snagov, Baloteşti, Pandurii, Metaloglobus) ne vor arăta mai clar cât de sus pot urca ei.

Aerostar Bacău (22 de puncte) a condus de două ori la Târgovişte vineri, dar a plecat fără puncte. E drept că scorul i-a flatat puţin, Chindia fiind echipa mai bună, însă două goluri din faze fixe (!) au oferit băcăuanilor o şansă la mai mult. Antrenaţi în continuare de Florin Bratu, care ar avea o mare problemă dacă şi-ar trece o retrogradare în CV, Aerostar a pus pe liber nouă jucători şi a adus zece. Cei care au venit sunt fie jucători experimentaţi în L2 (A. Pop, Ciocâlteu, Carabela, Gojnea, Drugă, Tăbăcaru), fie tineri U21. Nu e ca şi cum Bratu a putut semna nume cunoscute, dar a avut şansa să facă un lot mai apropiat de aşteptările sale. Şi ei au trei meciuri din care trebuie să scoată puncte în următoarele patru (Energeticianul, ASU Politehnica, Luceafărul + U Cluj). Nu ştiu exact de ce, dar încă îmi vine să cred în calităţile antrenorului şi tind că îi va scoate la liman, chiar dacă vor fi sub Farul.

Metaloglobus (24 de puncte) era aproape în comă când am intrat în pauza de iarnă, pierzând cu 1-9 la Bacău. Lucrurile s-au schimbat ca peste noapte, cu fostul antrenor al liderului, Laszlo Balint, sosind ca antrenor, alături de opt jucători. S-au reunit fraţii Herea, l-au adus pe Fl. Plămadă de la Petrolul, pe Vîlceanu de la Astra, pe Lungu, Tomozei şi Neagu, Nicoară toţi jucători solizi de L2. Chiar şi aşa, în disputa cu FC Argeş au avut un noroc care l-a depăşit cu mult pe al nostru din meciul cu Ripensia, reuşind să înscrie la singura şansă de gol, în vreme ce piteştenii au ratat din toate poziţiile. Tind să cred că nici Metaloglobus nu va fi dincolo de linie, din moment ce au un lot decent şi un antrenor care a avut succes pe unde a fost. Îi aşteaptă însă trei meciuri grele (Petrolul, Mioveni, Farul), iar o serie negativă ar pune multă presiune pe bucureşteni.

Luceafărul Oradea (24 de puncte) vine la Timişoara sâmbătă şi este, din punctul meu de vedere, a doua din cele patru echipe pe care trebuie să le băgăm sub noi. Au acelaşi antrenor cu care au început sezonul, dar şi ei au adus opt nume noi în iarnă, cu cinci plecări, dintre care Gunie şi Codoban erau oameni importanţi. La capitolul veniri găsim doi jucători mai răsăriţi de la Brăila, chinezul Yuefeng şi vârful Bebey, doi jucători care vin din L3 Norvegia şi Belgia, şi doi tineri de perspectivă, portarul Ionuţ Rus (ex-Poli) şi fundaşul Călin. Nu-mi pare că Luceafărul s-a întărit, iar asta, în contextul în care formaţiile din spatele lor sunt mai tari, ar trebui să-i împingă sub linie. Egalul obţinut cu ASU Politehnica în prima etapă nu spune mare lucru, mai ales că şi alb-violeţii sunt o necunoscută valorică. Dacă (după ce) pierd cu noi, au o serie de şapte meciuri, din care în şase întâlnesc formaţii din prima jumătate, iar în al şaptelea pe Aerostar. Nu aş fi şocat dacă ar avea de aşteptat până în aprilie pentru următoarea victorie şi asta aproape că le-ar pecetlui soarta.

Daco Getica Bucureşti (24 de puncte) probabil transpiră rău de tot. Au pierdut şase jucători importanţi din tur, jucători cu meciuri în L1, în frunte cu golgheterul Adrian Voicu. În locurile lor au venit jucători eminamente de L2, precum Roşu (ex-Poli), Stancu (Gaz Metan), Dedu (Baloteşti), Martin (FC Argeş), Tudorică (Farul), cât şi Eşanu, Grecu şi Isvoranu împrumutaţi de la Dinamo, Viitorul şi Chiajna. Nu văd cine îl va înlocui pe Voicu dintre cei numiţi, acesta fiind principalul motiv pentru care Daco Getica nu este actualmente lângă noi în clasament. Baciu, antrenorul bucureştenilor, nu-mi inspiră multă încredere, fiindcă la ce lot a avut în tur, se putea clasa mult mai sus. Înfrângerea la limită din prima etapă de la Snagov nu ne spune multe, fiindcă şi liderul este o necunoscută. Au avantajul a două meciuri accesibile, cu Pandurii şi Baloteşti, din care dacă nu scot măcar patru puncte, va fi clar că au potenţial limitat să stea peste linie. Precum cred că reiese, sunt a treia echipă pe care o văd sub noi.

Ripensia Timişoara (25 de puncte) este şi ea într-o situaţie sensibilă. Am scris în avancronică ce cred despre punctele acumulate, toate la limită, în ultimele etape ale anului trecut şi faptul că nu au fost aduşi măcar doi jucători de calitate. Speranţa suporterilor Ripensiei stă aproape exclusiv în efectul Pelici, care, cumva, trebuie să transforme un lot slăbuţ într-unul capabil să reziste. Nivelul de joc pe care l-au arătat cu noi n-a fost rău, mai ales dacă plecăm de la presupunerea că nici noi nu suntem chiar ultimii, iar logica dictează că dacă noi ne salvăm, şi ei o fac. Au meciurile noastre, cu o etapă în avans, şi întâlnesc UTA, Clinceniul şi Snagovul în următoarele etape, partide pe urma cărora, dacă nu fac măcar patru puncte, au şanse să ajungă sub linie, sub mare presiune. Foarte greu de estimat ce-o să se întâmple, însă tind să-i văd salvându-se, dacă nu se încurcă prea tare în cafenele şi din astea.

ASU Politehnica Timişoara (26 de puncte) sunt într-o situaţie dificilă la rândul lor. Au plecat Bozian, Poparadu, Lazea, am impresia că şi Velici, care au prins câteva minute în tur, asemeni lui Dănuţ Bilia, transferat la noi. Au venit jucători tineri, care n-au prea jucat, cu Manea, C. Ene, Dros, Ursu şi Motreanu cei mai experimentaţi. Situaţia financiară nu este grozavă, dar n-ar trebui să afecteze mersul lucrurilor. Rămânerea lui Petruescu mi se pare un risc, antrenorul nefiind agreat de o parte dintre jucători şi dintre suporteri, iar faptul că la Luceafărul au avut şansa victoriei este o palidă consolare, fiindcă nu sunt convins de valoarea orădenilor. Urmează cinci meciuri foarte grele pentru alb-violeţi, cu U Cluj, Aerostar, FC Argeş, Petrolul şi Mioveni, o serie din care, dacă nu au şansă, pot să iasă uşor fără nicio victorie. Dacă se întâmplă asta, probabil ajung sub linie, iar de acolo mai departe presiunea va fi alta. Ca de obicei, suporterii vor fi acolo să-i susţină, ceea ce poate fi decisiv.

Pandurii Târgu Jiu (28 de puncte) au un avans mare faţă de noi, dar nu şi faţă de primul loc retrogradabil. I-au pierdut pe Pârvulescu, Cenaj, Nsiah ş Konate, dintre jucătorii de bază ai echipei, iar la schimb au venit opt jucători, singurii mai cunoscuţi fiind vârful Dodoi şi fostul mijlocaş al Ripensiei, L. Tudor. Pe lângă asta, la înfrângerea cu Petrolul au avut şi multe absenţe din motive medicale. Antrenorul Bogoi este pus în faţa unei situaţii foarte dificile, mai ales că nu este chiar linişte nici pe frontul financiar de la Târgu Jiu. Mă aştept ca Pandurii să reintre puternic în lupta pentru retrogradare, fiind favoriţi la statutul de "a patra echipă pe care o băgăm sub noi".

Energeticianul (29 de puncte) par la o distanţă relativ sigură, de noi în orice caz, dar şi-au pierdut antrenorul în iarnă şi au schimbat jumătate din lot. Singurul jucător dintre cei veniţi care are ceva nume este albanezul Cenaj, de la Pandurii, şi, să zicem, Alexandru Popescu, venit de la Mioveni, în vreme ce la plecări îi găsim pe Nicoară, Cristea, Achim, Neagu, Tomozei, Manole, Tomozei, Drugă, Leasă - cam tot ce aveau mai experimentat. De bine, de rău mai au câţiva jucători de calitate în echipă, în frunte cu golgheterul Vlad Rusu, iar pe bancă îl au pe foarte tânărul George Zima, secund în mandatul lui B. Andone. Înfrângerea suferită cu U Cluj era una scontată, dar urmează alte meciuri grele pentru formaţia din Petroşani, care ar putea coborî degrabă în clasament. În funcţie de cum rămâne atmosfera la Energeticianul, îi văd şi pe aceştia susceptibili la a ajunge în zona periculoasă.

Şi astfel mi-am încheiat poliloghia. Care credeţi voi că sunt cele patru echipe care intră sub noi?

Din nou, fără antrenor

Pentru un club care tot caută puțină stabilitate, plecarea neașteptată a antrenorului nu poate fi decât o lovitură sub centură. Demisia lui Ionel Ganea de ieri - a doua în doar o lună de zile - vine după primul rezultat pozitiv al sezonului. Cauzele plecării sale țin, în funcție de ce presă citești, de posibila plecare a duo-ului Motreanu - Bîrnoi, respectiv de neplata unor prime promise după punctele adunate cu Ripensia. Clubul, deși ar fi putut da imediat un comunicat oficial pentru a detensiona (puțin) situația, a lăsat să se înțeleagă că Ganea are ofertă de altundeva și că despărțirea a fost amiabilă. O parte din jucători și tot staff-ul sunt cu salariile la zi, dar tind să cred că și așa, situația este/era departe de a fi liniștită.

Presa anunță sfârșitul, colapsul, anihilarea. Are argumentele ei, deși situația nu s-a modificat fundamental în ultimele douăzeci și patru de ore. Doar neintrarea în insolvență ar semnala, cel mai probabil, sfârșitul.

Între timp, președintele Birlică este în căutarea unui înlocuitor calificat pentru postul vacant. A apelat inițial la un antrenor care mai mereu, atunci când are loc o demitere, se regăsește printre sugestiile unor suporteri, acesta însă nu a dorit să își asume rolul. Căutarea continuă, dar nu ne va fi ușor - sunt puțini antrenori cu calități care să fie dispuși să vină la incertitudinea care domnește în club. Până atunci, interimar va fi Petre Vlătănescu, antrenor la U17 din această vară, după plecarea lui Alin Paleacu. Veteranul Vlătănescu va fi susținut de Aurel Șunda.

Situația această evidențiază încă un punct slab al clubului, care a pierdut în ultimul an cinci dintre cei mai experimentați antrenori pe care îi avea sub contract, antrenori cu oarecare potențial de principali: Sorin Bălu, Octavian Benga, Victor Collins, Alin Paleacu și Robert Frușa. Și n-au fost despărițiri amiabile.

S-au anunțat și două rezilieri în rândul jucătorilor, anume a lui Străuț și a lui Mutu. Amândoi ar fi putut ajuta echipa, mai ales Străuț, care și-a arătat calitatea de-a lungul anilor petrecuți aici. N-a intrat însă în planurile lui Ganea, memoriul depus nu are cum să fi îmbunătățit relația dintre jucător și conducere, iar până la urmă interesul lui Poli, în acest sezon care devine din ce în ce mai mult unul de supraviețuire, este să-și ruleze tinerii. Cu trei opțiuni pentru flancul drept, era un post aglomerat.

În schimb a fost anunțat un nou transfer, argentinianul Santiago Rudolf (n. 1995) sosind la Timișoara. Acesta a fost format de Club Atletico Independiente, clubul care l-a lansat pe Aguero în fotbalul mare, și evoluează fie ca fundaș stânga, fie ca fundaș central. Urmează să i se alăture și Michael Omijuanfo (n. 1990), alt fundaș central, norvegian, care a evoluat în ligile a doua și a treia din țara natală. Două mutări pe posturi oarecum deficitare, dar jucătorii sunt necunoscuți iluștri.

Rămâne o prioritate fie să găsim cât mai curând un înlocuitor pentru Ganea, fie să permanentizăm interimarul, cu scopul de a permite echipei să se concentreze la fotbal. Oricum, viitorul depinde de intrarea în insolvență, iar dacă aceasta se desăvârșește, se va putea face un plan pe termen mediu, care să atragă pe cineva aici.

Un respiro

Nu cred că sunt mulți poliști cărora ultima săptămână să le fi picat ușor. Tevatura în jurul utilizării vestiarelor la stadion, demisia și revenirea lui Ganea, lipsa de claritate în ceea ce privește perspectiva clubului pe termen scurt, toate au cântărit în decizia de a a-mi lua un respiro de câteva zile, pentru a vedea cum se așează lucrurile.

Puțin s-au domolit, însă nimic nu a fost soluționat. Precum s-a mai scris, în ceea ce privește situația de la stadion, chiar dacă CJT are anumite argumente, îi lipsesc în mod acut altele. Procedura care a dus la schimbarea ialelor este una deplorabilă, și denotă, pentru a nu știu câta oară, că interesul își poartă fesul, peste tot în administrația locală. Dacă povestea aburitoare cu dărâmarea stadionului nu a prins acum câteva luni, poveste în baza căreia ar fi fost în stare să expedieze pe Poli înspre Mediaș sau Târgu Jiu, s-au găsit alte modalități de șicanare. Nici nu are rost să ne prefacem că prezența CJT-ului în triumviratul ONG-ului de la Poli ar trebui să-i responsabilizeze măcar să încerce să nu facă rău, dacă nu au capacitatea (legală, instituțională) de a face bine. Că dacă începem să discutăm despre administrarea bazei, despre starea de degradare a stadionului, ar fi greu să nu vedem că CJT îl gestionează ca pentru un văr de-a treia cu care s-a dușmănit întotdeauna.

Ca soluții, s-a vehiculat mutarea pe Colterm sau la Electrica, alegeri cu caracter funcțional, dar lipsite de suflet. Cu mai mult timp la dispoziție, poate primăria ar fi  avut timp să organizeze impromptu infrastructura necesară în jurul complexului „Adrian Stoicov”, unde echipa s-a antrenat în aceste zile. Nu este un tren pierdut, însă nici primăria nu se poate lăuda cu prea multe investiții în infrastructura sportivă din jurul DP. Clubul, prin Birlică și Ganea, a fost foarte vocal în toată această situație, însă momentan nu vedem calea de atâta frunzăriș.

În termen de două săptămâni va avea loc o întâlnire între conducerea clubului și membrii ONG-ului, pe urma căreia văd doar două variante: fie ne va rezerva surprize, fie va semnala sfârșitul unui drum. Clubul funcționează mai departe, lotul este destul de bine conturat, cu dorința de a mai aduce doi-trei jucători după ce aceștia își clarifică perspectivele (sau lipsa de) pentru a continua la nivel mai înalt. Succesul sportiv în perioada următoare este esențial, căci doar el oferă argumente celor care o pot ajuta pe Poli, în căutarea soluțiilor pentru a plăti restanțele de sezonul trecut.

Cum să retrogradezi cu lot de play-off în zece pași

La final de sezon și înainte de a cunoaște soarta clubului, am decis să facem un decalog al eșecului pentru posteritate. Suntem conștienți de numeroasele neajunsuri care ne-au urmărit de-a lungul anului, cunoaștem narativul conducerii, parțial știm și suferințele jucătorilor. Rămânem cu frustrarea că asumarea de răspundere se face, așa cum s-a făcut mereu la Poli, folosind un plural generos, care nu pedepsește pe nimeni - mai mult, care nu ne arată ce putem face ca să nu repetăm aceleaşi greşeli. Este nevoie de ceva special să retrogradezi după ce la un moment dat erai în prag de play-off, de o combinaţie de factori. Deci - cum să retrogradezi cu un lot de play-off în zece pași. #nextlevel

1. Să aduni un lot de play-off

Situația actuală ar putea da naștere unor zâmbete ironice la acest prim punct. Dar să le luăm pe rând. Poli, sub conducerea președintelui Sorin Drăgoi, asistat de duo-ul Radu Birlică-Adrian Neaga, a adus în vara lui 2017 o serie de jucători experimentați, mai toți la o vârstă care punctează deplinătatea potențialului lor ca fotbaliști, pe niște salarii peste ce aveam deja în lot. Veniți din postura de oameni de bază de la echipele lor, echipe de play-out, dar clasate în partea superioară a acestuia, Vașvari, Munteanu, Țigănașu și compania s-au alăturat unui efectiv existent de jucători care-și afirmaseră valoarea (dacă nu cumva o depășiseră) în sezonul recent încheiat.

2. Să nu acoperi posturile deficitare

Chiar dacă alb-violeții au adunat mulți jucători, s-a văzut (și resimțit) degrabă că pentru minimum trei posturi mai aveam nevoie de întăriri: cel de fundaș central, cel de atacant și o rezervă pe post la jucătorul U21. La nivelul apărării am avut șansă în prima parte a campionatului, cu un cuplu Cânu-Melinte funcțional și ferit de accidentări/suspendări. Ne-am bucurat prea devreme când am crezut că Bîrnoi, improvizat în flancul stâng, va fi rezerva de care aveam nevoie pentru Mailat, și l-am lăsat pe Vlad Mihalcea, împrumutat de la FCSB, să plece.

3. Să promiți și să nu te ții de cuvânt

N-a fost o opțiune voită, ce s-a întâmplat în toamna lui 2017. Planul pentru această nouă echipă fusese făcut în baza promisiunilor primarului că, grație noii legislații de domeniu, Poli va putea accesa fonduri publice. Când votul în acest sens a eșuat la începutul lui august, a planat speranța că la revenirea din concedii în septembrie a diverșilor consilieri absenți finanțarea va trece. Nu s-a întâmplat așa, iar odată ce acest lucru a devenit evident, s-a produs o ruptură între jucători și conducere, pe care n-am mai putut s-o remediem. Se explică simplu: pe de-o parte, jucătorii veniți în vară au venit anume cu garanția asumată de conducere că nu vor mai exista probleme financiare, fără vreun atașament special sau vreo datorie față de Poli; pe de altă parte, cei care au rămas de anul trecut, marcați acum ca rezerve sau chiar dispensabili, aveau promise primele de salvare, pe lângă tot felul de salarii restante, și acestea s-au lăsat așteptate. Deci dacă este să alegem un moment zero, acesta este momentul, iar responsabilitatea pentru el, cu toate intenţiile sale pozitive, cade pe umerii lui Nicolae Robu. Clubul avea posibilitatea în vară să nu meargă pe vulpi bătrâne şi scumpe, ci să consolideze lotul cu doi, trei jucători, iar în rest să-l completeze cu tineri crescuţi la Poli şi să încerce reconstrucţia care se tatonează acum.

4. Să nu prevezi posibilul

Întreaga situație financiară a fost exacerbată de tranșa TV „confiscată” de ANAF, care practic păsuise clubul tot sezonul trecut. Conducerea are alibiul că existau asigurări și context legal ca o parte din salarii să fie totuși plătite din acei bani, meniți să acopere restanțele de două milioane de euro către stat. Nu s-a mai putut, așa cum nu s-a putut nici finanțarea publică - decizii aparent anti-Poli în primă fază, însă în general nu s-a dat drumul la finanțări spre sport cu noua legislație, iar ANAF a căzut la un acord pentru o reeșalonare. Plus că la club avem în continuare problema structurii organizatorice, ca ONG, care ne pune bețe în roate. Până la urmă probabil că atât Poli, cât și ANAF vor avea de pierdut pe seama inabilității de a ajunge la un compromis privind acea primă tranșă.

5. Să consolidezi imaginea de criză

Odată ce rezultatele au început să se deterioreze, parcă nu a existat meci fără ca portavocea Ionuț Popa (dar și diverși jucători sau oameni din conducere) să aducă aminte de situația financiară de la Timișoara. S-a intervenit târziu în „gestionarea discursului”, după ce deja toți oamenii din fotbal, de la jurnaliști persiflanți, la jucători liberi de contract, știau un lucru despre Poli și pe ăla bine de tot : că-i nasol cu banii. Nici la alții de prin Liga 1 nu erau bani, respectiv existau restanțe, dar situațiile acolo (Mediaș, Iași, chiar și Astra în trecut) au fost controlate mai bine. Mare parte din efortul conducerii pentru a asigura sponsorizările necesare supraviețuirii a fost compromis de lipsa de control intern. În plus, starea generalizată de scandal şi de nesiguranţă a acaparat degrabă publicul timişorean, care iniţial s-a prezentat la stadion cu mai mult aplomb decât anul trecut, ca apoi să fie întâmpinat cu aceeaşi reţetă de anti-management şi fotbal fără nerv.

6. Să îți pierzi trufa

Adică pe Mailat. Acest eșec managerial merită un punct de sine stătător, fiindcă a avut un efect masiv atât asupra capacității de finanțare a clubului, cât și asupra nivelului de joc. Este drept că odată ce jucătorul a depus memoriu, prestațiile sale n-au mai fost la standardele arătate sezonul trecut, dar Mailat reprezenta în continuare principalul jucător de atac rapid al echipei, alături de un Munteanu aflat încă în formă. Am citit în ProSport varianta clubului a ce s-a întâmplat: Poli a primit o ofertă de 300.000 de Euro pentru jucător, impresarii lui Mailat au aflat de ea și, profitând pe seama faptului că jucătorul avea restanțe la salariu, au încălcat un așa-zis „gentelman's agreement” și au depus memoriu. Deși banii au fost plătiți înainte ca memoriul să fie înregistrat oficial, clubul a pierdut un jucător care oferea echilibru ofensiv lotului și 300.000 de Euro, doar fiindcă n-a plătit 2.400 de Euro în restanțe. Sunt atâtea lucruri care mă enervează aici, că nici nu vreau să mă apuc să le despic. Fac puțin abstracție de iresponsabilitatea conducerii, conducere care a știut mereu să facă rost de bani când a fost musai nevoie - deci fie n-au considerat musai să-și protejeze cel mai vandabil jucător (unicul, la o adică), fie nu au avut capacitatea să prevadă acest risc. Scuza că plata anticipată a salariilor către Mailat ar fi creat tensiuni în restul lotului nu încălzește chiar pe nimeni, mai ales că de atunci s-a putut plăti mai repede la jucători cu vag potențial de a fi vânduți. Dar să revin la firul epic pe scurt, la cea mai directă cauzalitate care potențial va pierde măcar un milion de Euro statului: ANAF nu a permis plata salariilor, clubul a pierdut 300.000 de Euro și s-a expus acestei retrogradări care va costa tot restul banilor datorați către ANAF, cât și cei care s-ar fi mai plătit dacă echipa supraviețuia în Liga 1. Un classic lose-lose românesc.

7. Să candidezi la LPF

Probabil că ne întindem puțin în supoziții. Un lucru declarat este că Sorin Drăgoi, președintele clubului, a intrat în weekend-ul alegerilor LPF cu convingerea că va fi o luptă strânsă și a sfârșit prin a primi doar votul clubului pe care îl conducea. Influența politicului poate fi discutată, dar nu ne interesează. În schimb ne interesează două lucruri: primul, tot la nivel de supoziție, că o campanie de orice fel (pe lângă alte proiecte personale) distrage de la obligațiile manageriale - în timp ce Poli o lua la vale, în media se citea/auzea doar de cât de nasol este la Timișoara, clubul n-a reacționat; al doilea este o deducție infuzată cu presupuneri - ce raport are conducerea clubului cu celelalte cluburi din Liga 1 dacă Drăgoi avea „garanții” și nici măcar una n-a stat în picioare la vot? Relația dintre cluburi devine mai tematică uitându-ne la cum s-a desfășurat acest play-out, cine a adunat puncte, unde și cum. Nu că ar fi vorba neapărat de lucruri necurate, doar de detalii care au făcut diferența în final.

8. Să hibernezi în pauza de iarnă

Am văzut deja ce încurajează minunatul sistem cu play-out și înjumătățirea punctelor: unii fac figurație cinci luni de zile și se apucă serios de treabă abia în iarnă. Conducerea, schimbată la față între timp, a permis, ba chiar a contribuit la slăbirea lotului. L-a dat afară pe Soljic, un jucător care ne-a ajutat mult la salvarea de sezonul trecut, pe seama unor supoziții de non-combat în niște meciuri pierdute oricum la scor și fără contribuția croatului. În plus, conducerea i-a permis și lui Ionuț Popa să îl cedeze pe Crețu după un diferend între cei doi, când colaboarea fundașului dreapta cu Munteanu reprezenta motorul nostru ofensiv principal. Problema mai gravă este inabilitatea de a-i înlocui adecvat pe cei doi. Am continuat prin a face cantonamentul la munte, în țară, în timp ce toate celelalte echipe se pregăteau în condiții mult superioare, ferite de nămeți. Jucătorii noi deplasați în cantonament au reprezentat un eșec total, iar nici jucătorii aduși ulterior lui Popa nu au fost demni de primul unsprezece. În tot acest răstimp, cât mai ales ulterior, antrenorul a fost scos țap ispășitor, deși o conducere matură n-ar fi așteptat să ratăm pregătirea de iarnă cu un om în care-și pierduse încrederea - și ar fi fost complet îndreptățită să-l demită pe Popa, la ce juca echipa. Nici măcar jucătorii aduși ulterior, deși au evoluat mai mult ca cei din „prima tranșă”, nu au întărit lotul, exceptând, poate, flancul stâng - dar nici pe acesta înainte să pierdem două meciuri prin titularizarea lui Neagu. Este ușor să arunci vina-n curtea jucătorilor, care cu siguranţă au o vină de purtat, măcar pentru lipsa de concentrare din atâtea şi atâtea momente de joc. Dar dacă te uiți atent, poți remarca faptul că pierderea a doi oameni de bază poate face diferența subtilă de la 0-0, 0-1, 1-1 la 1-0, 1-1, 2-1.

9. Să critici preventiv selecţia arbitrilor

Înainte de play-out, preşedintele Birlică a ţinut să ceară de la CCA ca Poli să nu fie arbitrată de bucureşteni la meciurile cu echipe din zona capitalei. Cerinţa mi s-a părut şi atunci una bizară, fiindcă Poli a avut parte de arbitraje neutre spre bune de-a lungul acestui sezon. Ce a urmat? Un play-out în care am pierdut undeva între 3-5 puncte pe greşeli indiscutabile de arbitraj, iar aproape fiecare decizie 50-50 a mers împotriva noastră. Salvarea Voluntariului cu un penalty acordat greșit în ultimele minute ale meciului cu Juventus a fost „ultimul cui”. Explicaţiile sunt simple: fie toată lumea arbitra anti-Timişoara, fie statistic s-a compensat lipsa de greşeli împotriva echipei din sezonul regulat, fie unii arbitri n-au apreciat criticile preventive şi prezumpţia de rea-intenţie. Cert este că agitarea apelor nu ne-a adus arbitraje corecte. Normal că toţi ne-am fi dorit de la echipă să câştige în ciuda acestori mici ciupeli, dar uneori pur şi simplu nu poţi şi fiecare punct contează.

10. Să nu știi ce să faci și cum s-o faci

Schimbarea lui Popa, atunci când a avut loc, a fost o prostie. Înlocuirea lui cu Grozavu s-a dovedit o nepotrivire, fiindcă fostul antrenor al Botoșaniului a tratat situația ca și cum am fi fost în pauza de iarnă, nu în toiul campionatului. Chiar dacă a adus niște îmbunătățiri la nivelul pregătirii echipei, chiar și al jocului, rezultatele i-au lipsit complet, iar jucătorii l-au subminat cu gafe personale meci de meci. O realitate recunoscută este că nu a reușit să-și aproprie jucătorii. N-aș critica conducerea anume pentru numire, fiindcă și eu aș fi crezut că este ce ne trebuie. Probabil că un Mulțescu, adică un antrenor de criză, era mai potrivit și - pe atunci - încă disponibil. În această alegere s-a resimțit o oarecare lipsă de experiență în fața momentelor critice, însă, mai grav, s-a dovedit că nici conducerea nu înțelegea profunzimea deficiențelor la echipă. Dacă greșeala numirii lui Grozavu nu a fost în sine fatală, demitrea lui pentru a-l înlocui cu un non-antrenor a fost. Când te refuză patru antrenori,  poate trebuie să stai pe gânduri dacă este obligatoriu să-l schimbi pe cel pe care-l ai, așa cum e el. Este oricum greu de zis dacă echipa putea să mai fie salvată în acel moment de cineva nou. Chiar dacă imaginea proiectată de Neaga în mandatul său a avut demnitate, acesta nu a reușit să ne surprindă cu consistența care ne lipsea. Dincolo de o victorie cu multă șansă în fața Chiajnei, una în fața cvasi-retrogradatei Juventus, și una în fața unei Chiajne care nu mai avea miză, Neaga poartă povara a trei eșecuri cu rivalele directe, dintre care două acasă și celălalt cu om în plus. Nu că ar fi vina lui Neaga-antrenorul că am retrogradat, căci omul chiar a obținut niște puncte. Și el a făcut, însă, parte din conducerea care ne-a călăuzit înspre această situație. Clar, în condiții dificile spre foarte dificile, dar n-a reușit să ne salveze pe Poli de la o retrogradare care nu avea numele nostru pe ea.

P.S. Să nu recunoşti că n-ai prea avut echipă de play-off de la bun început.

Stadioane și piramide

În afara capitalei, Timișoara este singurul oraș din țară cu trei echipe în primele două ligi, plus o echipă de rugby angrenată în competiții europene. Cu toate acestea, riscă să ajungă într-o situație inadmisibilă dacă se va închide stadionul „Dan Păltinișanu”. Practic, orașul va rămâne fără un stadion de Liga 1 și cu niște arene abia adecvate ligii secunde. Chiar de au mai fost echipe ce au jucat în deplasare pe perioada modernizării sau reconstruirii unor stadioane, nu credem că fotbalul timișorean trebuie să încaseze o astfel de lovitură, mai ales că nici nu există vreo dată la care să ne putem aștepta măcar ca un stadion să existe.

Starea ideală la care orașul ar trebui să tindă ar fi un stadion mare, de peste 20.000, poate chiar 30.000 de locuri și unul mediu, de 5-10.000 de locuri, plus alte arene mici dar cu facilități moderne pentru dezvoltarea sportului la nivel amator sau juniori. În acest context, cred că e clar că actualul „Dan Păltinișanu” nu are viitor, fiind o arenă învechită și nefuncțională (cu un loc pentru o pistă de atletism acum inexisistentă), care presupune costuri imense de întreținere și modernizare, comparate cu reconstrucția lui la standarde moderne.

În orice caz, stadionul mare nu este o prioritate, pentru că în acest moment un stadion de dimensiuni medii ar fi benefic și suficient mai multor echipe. Nici unul din cluburile timișorene nu are nevoie acum de o arenă pe care să nu o poată umple decât de vreo două ori pe an și care să aducă mai mult costuri adiționale decât profit. În plus, nici nu pot aștepta un timp necunoscut după certurile politice și după o sursă de finanțare, având în vedere că orice investiție de la centru trebuie să aștepte finalizarea templelor fotbalistice bucureștene.

Prioritatea principală și de urgență maximă este stabilirea a ce se va întâmpla în această vară. Este cu adevărat nefolosibil bătrânul „Dan Păltinișanu”? Poate că tribunele nu sunt încă un pericol și pot fi folosite în continuare. Poate se poate face o investiție mai mică ce ar asigura folosința stadionului la norme regulamentare pentru o perioadă scurtă-medie până când va fi disponibil un nou stadion - să zicem 5 ani. Dar pentru asta este nevoie de o colaborare la nivelul autorităților locale și trasarea unui plan comun, chiar dacă atribuțiile implementării vor fi împărțite.

Fie că se poate găsi o improvizație pe termen scurt, fie că va trebui să rămânem fără un stadion decent din vară, principalul obiectiv ce trebuie demarat cât de curând posibil este construirea unui stadion de mărime medie: o investiție minimă, dar de calitate, care să asigure strictul necesar, eventual cu posibilitatea dezvoltării ulterioare. Există cazuri numeroase de stadioane modulare (de exemplu airberlin), a căror construcție inițială a durat numai câteva luni și n-a costat mai mult de câteva milioane de euro. Este un proiect care poate fi asumat de bugetul orașului și ar asigura și o independență față de luptele politice pentru marele obiectiv, Dan Păltinișanu. Ar fi de discutat și ce funcționalitate/versatilitate va avea viitorul stadion de rugby, pregătit pentru Ciarda Roșie. De asemenea, se poate vorbi și de modernizarea unora dintre vechile arene rămase în paragină: CFR, Electrica etc.

Din păcate, în ciuda acestor necesități imediate, dezbaterea de marți dintre cele două părți s-a axat exclusiv pe visul unui stadion grandoman, necesar într-o anumte formă pe termen lung, dar nu pe nevoile concrete ale orașului. Piramida ar trebui construită de la bază, nu de la vârf. Maslow ar fi de acord.

Rezumatul întâlnirii dintre suporteri și conducerea clubului

În această după-amiază, șase reprezentanți ai suporterilor clubului Poli Timișoara s-au întâlnit la sediul de pe Bulevardul Ferdinand I cu conducătorii clubului nostru, președintele Radu Birlică, directorul sportiv Adrian Neaga și reprezentantul ASFC Timișoara, deținătoarea palmaresului istoric al Politehnicii, Viorel Boiț. Cei șase suporteri prezenți au fost cei care au anunțat ofițerului de presă că își doresc să participe la întâlnire în timpul relativ scurt de când invitația a fost lansată, cu o zi înainte. 

Într-o discuție de trei ore s-au abordat unsprezece teme de discuție, așa cum au fost ele identificate anterior în baza unui sondaj efectuat printre suporterii alb-violeți pe facebook, care a adunat nemulțumirile a peste 80 de fani alb-violeți. Am lucrat jumătate de zi să prelucrez aceste informații și m-am dus personal la întâlnire, ca să vă oferim pe această cale răspunsuri și explicații referitoare la lucrurile care vă îngrijorează cel mai mult. Ca o notă diversă, pe parcursul discuției ni s-au prezentat documente doveditoare atunci când era cazul, într-un gest al mult râvnitei transparențe. 

Răspunsurile au fost informative și mi-au lăsat impresia că există reală implicare a puținilor oameni care asigură acest club dincolo de iarba verzuie a gazonului. Din păcate nu tot ce-am vrut să aflăm am și aflat, asta fiindcă anumite întrebări au răspunsuri complicate și implicații de toate felurile - căci, precum bine știm, Poli Timișoara este un club complicat.

Conducerea a dat asigurări că acest tip de întâlniri vor avea loc periodic, astfel ca și alți suporteri să aibă oportunitatea de a dialoga direct cu factorii de decizie de la Poli.

Temele 1 și 2: Demiterea domnului Ionuț Popa și consolidarea lotului în pauza de iarnă

Întrebare: Dacă tot a fost demis domnul Popa, de ce nu s-a luat această decizie înainte de pauza de iarnă? Prin această mutare târzie, pregătirea jucătorilor a avut de suferit și ne-a pus în situația în care din primele patru partide ale acestui an, am obținut un singur punct.

Răspuns: Am dorit să continuăm colaboarea cu domnul Ionuț Popa pentru a avea continuitate la nivelul echipei, oferindu-i astfel credit atât pentru rezultatele extraordinare de sezonul trecut, cât și pentru începutul pozitiv de campionat în 2017/2018.

Domnul Popa ne-a anunțat după meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe că dorește să-și rezilieze contractul cu clubul, fiind nemulțumit de nivelul lotului. Poli, prin directorul sportiv Adrian Neaga, a încercat să îi ofere antrenorului variante pentru acoperirea posturilor deficitare, dar domnul Popa nu le-a considerat satisfăcătoare. Jucătorii aduși ulterior, Maximiliano Oliva și Mihai Roman, au sosit grație unei conjuncturi favorabile, ivite la finalul perioadei de transferuri și în condiții financiare avantajoase pentru club.

În ciuda insistențelor conducerii clubului de a-l întoarce din drum, domnul Popa nu și-a schimbat decizia inițială. După plata restanțelor financiare către dânsul, ne-am despărțit amiabil și dorim pe această cale să-i mulțumim din nou pentru tot ceea ce a făcut pentru Poli Timișoara.

Tema 3: Perspectivele financiare ale clubului pentru a doua parte a sezonului

Întrebare: Care este situația datoriilor în acest moment? La ce ne putem aștepta referitor la plata salariilor, plata ratelor către ANAF și plata celorlalte cheltuieli organizatorice necesare pentru a duce la bun sfârșit sezonul?

Răspuns: Clubul a plătit o mare parte din restanțe către jucători, staff și angajați, precum și unul din împrumuturi, odata cu intrarea primei tranșe venite în 2018 pentru drepturile TV. Prin suma pe care o vom primi grație clasării pe locul 11 la finalul campionatului regulat, vom putea plăti alte restanțe, ajungând astfel cu plățile la zi pentru 31.12.2017. Fiecare ban care intră în club este direcționat către cheltuielile operaționale, de așa natură că avem plăți făcute și în avans care ne asigura disputarea în condiții bune a următoarelor două partide.

Situația până la sfârșitul sezonului nu va fi ușoară, dar avem convingerea că prin obținerea unor sponsorizări atât de la partenerii care ne-au fost aproape în acești ani, cât și de la parteneri noi, vom putea oferi echipei liniștea necesară să se concentreze exclusiv la fotbal. Am plătit deja peste un milion de euro către ANAF. Am supraviețuit acestor luni extrem de dificile, în lipsa banilor de pe prima tranșă TV, grație faptului că Poli este clubul cu cea mai scăzută structură de cost din Liga 1. Stingerea mai multor datorii istorice reușită în această perioadă, condiționată de rămânerea în primul eșalonul fotbalistic, ne asigură un plus de capital pentru sezonul următor.

Tema 4: Centrul de copii și juniori

Întrebare: Acum un an se discuta despre reorganizarea centrului, precum și de mutarea grupelor neobligatorii pe altă entitate juridică, eligibilă să obțină finanțare și care, astfel, ar fi redus cheltuielile clublui. Care este situația acestui proiect? Totodată, există perspectiva reactivării echipei secunde pe viitor?

Răspuns: Am încercat să concretizăm ideea creionată anul trecut, de a reorganiza anumite grupe de copii. Se poartă în continuare discuții, dar este un demers mai complicat, care necesită o colaborare inter-instituțională. Formarea tinerilor rămâne o prioritate pentru Poli, singurul club din Timișoara care nu percepe taxă de înscriere la grupele de copii, și în acest sens am făcut mici investiții pentru a îmbunătăți condițiile oferite tinerilor, în limita bugetului de care dispunem.

În ceea ce privește echipa secundă, cheltuielile la nivelul ligii a 3-a erau consistente, motiv pentru care am optat să o desființăm, redirecționând jucătorii fie spre echipa mare, fie spre împrumuturi în zonă, în principal la nivelul ligii a 2-a sau a 3-a. Reactivarea echipei depinde de capacitatea financiară a clubului, dar momentan am prefera să împrumutăm jucători în liga secundă, decât să menținem o echipă în a treia divizie, diferența de calitate între ligi fiind considerabilă. Un circuit rapid juniori – fotbal seniori (L2, L3) – echipa mare face parte din viziunea noastră pentru dezvoltarea jucătorilor și a clubului.

Tema 5: Pierderea fotbaliștilor promițători

Întrebare: Mailat, Sîntean și Sorescu sunt trei tineri pe care Poli i-a pierdut în ultimul an fără a obține o compensare consistentă pentru formarea lor. Detaliile cazurilor le știm din presă, ce s-a făcut însă pentru a evita repetarea acestor situații?

Răspuns: Reluăm puțin cazurile celor trei jucători, chiar dacă în general s-a discutat despre ele în presă, și vă prezentăm și documentele pe care le avem.

Situația lui Mailat ne-a surprins, fiindcă aveam o înțelegere cu jucătorii că nu vor depune memorii. Vineri, înainte de meciul de la Botoșani din acel sfârșit de săptămână, ne-au intrat banii cu care am stabilit că vom plăti jucătorii luni. Pentru Mailat negociam să-l vindem către FCSB pentru minim 300.000 de euro și peste weekend am aflat că acesta își va depune memoriu. I-am virat banii lui prima oară, luni dimineață, dar acțiunea s-a dovedit tardivă, fiindcă memoriul fusese depus duminică. Deși la momentul în care acesta a fost înregistrat, jucătorul avea toți banii în cont, am pierdut litigiul. Am încercat o negociere cu impresarul jucătorului, care a cerut un salariu mare cu multiple clauze pentru jucător. Eram dispuși să le acceptăm pe toate, mai puțin pe cea care condiționa ca banii veniți de pe un viitor transfer să intre în conturile impresarilor. Ei nu au dorit să renunțe le această clauză și noi nu am fi putut să ne expunem la o asemenea situație.

În cazul lui Sorescu, i-am oferit în 2017 un contract pentru a reveni la club din vara acelui an. Salarial era o ofertă de nivelul Ligii 1 care ajungea la peste 5000 de euro în al treilea an de contract. Am trimis-o impresarului său, însă acesta ne-a refuzat, preferând să încerce să-l plaseze pe jucător în străinatate, ceea ce nu a reușit până la urmă, iar Sorescu evoluează în continuare în liga secundă.

Sîntean semnase un contract cu vechea conducere pe doar doi ani, în loc de trei, astfel că nu avea obligația de a semna din nou cu clubul, fiindcă nu se afla la finalul junioratului. Am fost la negocieri, iar pe lângă un contract cu termen scurt, pe un an și jumătate, acesta a mai solicitat la negocieri să aibă garanția că va juca. Oricât de talentat este jucătorul, noi nu puteam să ne asumăm așa ceva, fiindcă nu este rolul conducerii să decidă pentru antrenor ce jucători folosește. Conducerea oferă antrenorului toată susținerea pentru a completa lotul, dar răspunderea selecției primului unsprezece ține de acesta.

Fiecare caz a avut particularitățile sale, dar toți au fost pierderi deosebit de dureroase pentru Poli Timișoara. Ne-am asigurat ca pe viitor să protejăm tinerii jucători, precum și clubul, de asemenea situații, prioritizând plățile care ne oferă siguranță contractuală. Toți actualii componenți ai lotului de juniori A de la Poli au semnat primele lor contracte de seniori pe trei ani, inclusiv cei prezenți acum în lotul echipei mari, precum Denis Haruț, Raul Cochințu și David Pop, sau cei împrumutați, precum Mario Contra, Cristian Podină și Narcis Popan.

Temele 6 și 8: Comunicarea cu suporterii și promovarea echipei în plan local

Întrebare: Ce face clubul pentru a îmbunătăți comunicarea cu suporterii și cu ce pot veni suporterii în întâmpinarea clubului?

Răspuns: Începând cu această lună avem o nouă persoană responsabilă pentru conturile de Social Media ale clubului (Facebook, Instagram, Twitter), care s-a oferit voluntară să ne ajute să îmbunătățim acest aspect. Lucrăm în continuare pentru a oferi toate informațiile de interes despre activitățile clubului, atât la seniori, cât și la juniori, prin pagina noastră de internet și sperăm ca în următoarea lună să ajungem la zi cu acestea.

Încercăm să oferim suporterilor oportunitatea de a se întâlni cu jucătorii, în special alături de partenerii noștri, cum a fost acțiunea din decembrie. În această perioadă domnul Grozavu a solicitat ca atenția fotbaliștilor să fie acordată exclusiv antrenamentelor, dar pe termen vom veni cu noi evenimente.

Pe suporteri îi rugăm să fie alături de noi în primul rând la meciurile de acasă. Avem mare nevoie de încurajare din tribună, să ne oferim unii altora satisfacția fotbalului bun. Totodată, dacă cineva are o inițiativă pe care vrea să o facă alături de club, pentru club, vă rugăm să ne contactați, fie pe Facebook, fie pe adresa de mail office@acspoli.ro.

Nemulțumirile față de activitatea clubului sunt în parte justificate, dar muncim înspre a le reduce pe cât este posibil. Poli are parte de cea mai restrânsă organigramă din Liga 1, ceea ce pune multă presiune pe cei care asigură bunul mers al lucrurilor. Din păcate majoritatea timpului este dedicată nevoilor de zi cu zi și asigurarea necesităților financiare, însă pe termen mediu avem încredere că vom putea lucra la acest aspect.

Ne dorim să organizăm periodic întâlniri precum cea de astăzi, pentru a auzi direct de la suporteri despre lucrurile care îi nemulțumesc și pentru a discuta implicarea lor în bunul mers al clubului.

Tema 7: Reprezentarea echipei în mass-media

Întrebare: Ce strategie are clubul pentru a se face auzit la nivel național?

Răspuns: Poli are o colaborare bună cu reprezentanții mass-media la nivel național, fie că vorbim de deținătorii drepturilor TV sau de publicațiile de profil. Atunci când a fost nevoie, clubul a s-a făcut auzit, atât prin cei care o reprezintă pe Poli la nivel sportiv, cât și prin conducere. Cel mai recent ne-am apărat interesele de a fi arbitrați corect în play-out, solicitând ca la partidele cu adversarele din Ilfov să avem parte de arbitri din alte zone ale țării. Ne este foarte important ca lumea să știe că ne pasă de tot ce se scrie despre Poli, dar nu vrem să căutăm scandalurile, ci să ne concentrăm asupra nevoilor mai stringente din jurul clubului.

Tema 9: Situația stadionului

Întrebare: Ce se întâmplă cu stadionul și care sunt perspectivele pentru sezonul viitor?

Răspuns: Săptămâna viitoare are loc o întâlnire între domnul Birlică și președintele Consililului Județean Timiș, Călin Dobra. Vom reveni atunci cu mai multe amănunte.  Evident că pentru club ar fi foarte dificil să joace altundeva, dacă nu din alte motive, atunci măcar financiar, fiindca ar presupune deplasări săptămânale, venituri mai mici decât cele actuale din bilete, și o uzură adițională pentr jucători. Noi vom face tot ce ne stă în putință ca Poli să rămână acolo unde îi este locul, în Timișoara, pe Dan Păltinișanu.

Tema 10: Clarificări palmares

Întrebare: Este ACS Poli deținătoarea palmaresului istoric? Dacă da, de ce nu se revine la denumirea „Politehnica Timișoara” și de ce nu se folosește sigla veche a cublului?

Răspuns: ACS Poli este asociată cu ASFC Politehnica, reprezentată de domnul Boiț, anume deținătoarea palmaresului istoric al clubului. Schimbarea denumirii reprezintă un proces pe care l-am început acum un an de zile, când am contactat un avocat specializat în domeniu. Obstacolul este reprezentat de modificarea reglementărilor de la OSIM, care nu ne permit să mai înregistrăm numele cum am dorit inițial, astfel că lucrăm să găsim o alternativă. Vom putea discuta despre o modifcare a siglei în viitor, acum însă dorim să ne păstrăm atenția asupra sezonului competițional în curs.

Tema 11: Proiectul pe termen mediu/lung

Întrebare: De ce nu se găsește un investitor să preia clubul? Care este strategia pentru a ajunge într-o situație stabilă?

Răspuns: Problema preluării clubului pleacă de la litigiul cu Curtea de Conturi Timiș. Atâta timp cât clubul este expus la o plată de peste cinci milioane de euro, ne va fi greu să găsim un finanțator interesat să-l preia. Altfel, a existat interes din partea unor terți, precum există și deschidere din partea factorilor de decizie ai clubului.

Ceea ce căutăm noi să asigurăm, dincolo de buna desfășurare a activității sportive, este și consolidarea situației financiare, atât pentru a ne putea susține, cât și pentru a oferi clubului perspectivele pe care le merită pentru viitor, grație calității dovedite atât sezonul trecut, cât și în părți ale acestui sezon. Avem însă și un plan de avarie în cazul în care lucrurile cea mai negativă turnură cu putință, dar nu vrem să ne gândim la ele de pe acuma.

Poli are în acest moment un lot competitiv, cu un antrenor deosebit de implicat în a capacita jucătorii să ajungă la nivelul lor maxim. Acest lucru se vede zi de zi la antrenamente, unde este prezent cu regularitate din postura sa de director sportiv și Adrian Neaga. Am făcut greșeli în trecut și suntem suficient de maturi să ne asumăm greșelile. Am luat măsuri și acum privim spre viitor și așteptăm ca Poli, cu șase tineri formați de club în componența lotului lărgi, să ne ofere satisfacția rezultatelor pentru care muncim și suferim cu toții, atât noi din birouri, cât și suporterii de pretutindeni.