Interviu: Alexandru Dincă

Așa, ca de final de tur, am stat de vorbă cu unul dintre jucătorii noștri, într-o analiză pe cinstite a acestor luni. Ne uităm încă o dată asupra situației tragice moștenite, a faptului că de-a lungul turului au fost bani de două salarii și două prime, iar toți jucătorii care nu erau copii și deja la club au fugit de reputația acestei echipe ca de omul negru. Oricât ar căuta alții să rescrie istoria, noi nu vom uita realitatea lucrurilor și materialul din care au fost făcuți cei care au trecut în acești șapte ani pe la Poli.

Alexandru Dincă este unul dintre „veteranii” echipei, a se citi unul din cei patru jucători din lotul nostru născuți în 1998. Joacă mijlocaș dreapta, stânga și, mai nou, de voie/de nevoie, fundaș dreapta. Termină anul trei de facultate, ceea ce-l consumă în zilele de douăsprezece ore în care leagă studiile și antrenamentele, iar în puținul timp liber pe care-l are se uită la filme și este un gamer adevărat - adică treburi serioase, un Age of Empires, un Counter-Strike, un DOTA, nu FIFE și din astea.

Data naşterii	11.07.1998
Locul naşterii	Timișoara
Înălţime	1,75 m
Greutate	66 kg
Poziţie	Mijlocaș dreapta

Dar nu mai aberez pe aici, fiindcă nu ne-am cramponat în timp și spațiu, să ne țină de cald toată iarnă. Ce a ieșit este o discuție cu de toate, care ar „arăta” mai bine la radio decât pe „hârtie”. Cu altă ocazie.

Se începem cu o temă predilectă în viața ta sportivă: anul trecut ai fost accidentat.

Eram la Giarmata și am făcut o ruptură de aductori. N-am jucat deloc în tur, am revenit în iarnă și am făcut pregătirea, dar n-am putut scoate „bătrânii” din echipă. Jucau acolo Rosenblum, M. Călin, Sporin - veteran, pe lângă mine. Nu cred că am primit o șansă reală, mă mai băga antrenorul douăzeci de minute și-mi zicea să alerg.

Cred că Narcis Popan a fost unul dintre jucătorii lui Poli care au evoluat aproape în fiecare meci sezonul trecut la Giarmata, chiar dacă intrat mai mereu ca rezervă.

În stilul lui, Popan grăbește jocul, și cred că asta îi plăcea antrenorului.

Din păcate, și el a avut probleme cu accidentările...

Și eu la fel. Dacă este să analizez toată viața mea fotbalistică, parcă mai mult am fost accidentat. De când am revenit, de un an și ceva, am avut pentru prima oară cu adevărat constanță, iar la Poli mi-au dat Silviu [Bălace] și Răzvan [Ionilă] minute și cred că asta mi-a permis să progresez.

Ai fost și la Ghiroda.

Da, acum doi ani, atunci m-a băgat Paul Codrea să joc, abordarea sa fiind să ruleze jucătorii. A fost bine pentru mine, eu eram încă junior, abia ce se desființase Poli II – a venit Birlică la noi într-o zi și ne-a spus „băieți, de mâine echipe”. N-am beneficiat de niciun fel de perioadă de tranziție. Am avut însă șansă la Ghiroda, că am prins un nucleu de jucători foarte experimentați, Leo Naidin, Ema Pătrașcu, Tică Popa, cum să nu înveți de la ei? Leo mereu mă lua în teren și-mi explica ce să fac, la fel și Paul [Codrea].

E incredibil de important să ai jucători experimentați lângă tine.

Cel mai important. Păcat că nu am reușit să-l legitimăm pe Dami[nuță], ne ajuta enorm de mult, cu experiența lui, cu plasamentul. Ne-a ajutat și de pe bancă, darămite de pe teren.

Cum s-a retrogradat anul trecut la Giarmata? Nu era o echipă foarte rea. 

Nu știu cum s-a retrogradat. Dacă e să compar la rece, cu echipa asta cred că-i băteam pe Giarmata în returul sezonului trecut, chiar dacă au avut niște jucători cu nume atunci, care au și dat goluri – doar cei care sunt acum aproape de noi să-i enumăr, Dami, Sinișa [Sporin], Roșchi [Cochințu]. Uite, și Cochințu cred că a fost o pierdere mare. Chiar dacă nu este la greutatea optimă și e uneori dificil, are niște calități fotbalistice care ne-au lipsit.

Toți tinerii trebuie gestionați și uneori te seacă asta de energie. Cochințu a avut și el probleme cronice cu accidentările.

Săracul de el, cât a tras cu pubalgia la Giarmata. Îi spuneam „băi, nebunule, decât să alergi și să te rupi, să nu mai poți să mergi, stai și revino-ți!”. Dar nu voia să audă „vreau să joc, nu pot să stau, că doar mă îngraș atunci”. Ambiție are, clar, dar nu știu dacă a luat cele mai bune decizii.

Nutriția e o chestie complicată. Am mai avut și alți jucători foarte promițători cu asemenea probleme, mă gândesc la Damir Totic, care la un moment dat era considerat un mare talent, alături de Cosmin Saizu și de Marius Marin. Îmi aduc aminte că au apărut toți în Revista Viola.

Păcat de el, eu îl regret pe Damir. Eu am venit la echipă prin 2006, cred că sunt cel mai vechi în club dintre jucători. Am fost o generație excelentă, mai juca și Vlad Dragomir la noi, și am avut rezultate pe măsură cu Sorin Vlaicu. Marin, de exemplu, a fost mereu o inspirație, a crescut din pură ambiție și muncă, de aia a ajuns să confirme la așa un nivel. Ce să mai zic de Dragomir, unde este el și unde sunt eu...

Sunt atâția factori care contribuie la asta.

Infrastructura, din păcate, în Banat e groaznică. Uite, toți colegii care au plecat de ce au beneficiat – Sîntean, Dragomir, Marin, Casap...Carlo [Casap] e prieten foarte bun de familie, a suferit și el mult cu o accidentare la genunchi. Acum văd că a revenit, de fiecare dată când dau de o poză cu el, dau „ador” pe Facebook, fiindcă știu ce înseamnă asta.

Sunt mulți jucători care au plecat de aici din cauza banilor, din cauza felului în care au fost tratați, unii au avut mai multă dreptate ca alții. Până la urmă e o chestie de mediu, nu ați crescut într-un mediu în care să aveți destule exemple pozitive dintre cei care au făcut pasul la seniori.

Și eu puteam să plec de la Poli, fiindcă am clauză în contract că dacă Poli retrogradează în Liga a III-a, pot pleca liber.

Pusă de acum doi ani?

Da, de când eram cu [Adrian] Neaga, tatăl meu a insistat pentru asta, deși nu era o chestie în care să fi crezut. Dar n-am vrut să plec. Cu atât mai mult cu cât au venit aici Silviu [Bălace] și Răzvan [Ionilă], care mi-au insuflat o...tentă de fotbalist, să zic așa, că nu suntem nicicare dintre noi din echipă fotbaliști. Oamenii știu despre ce vorbesc.

Citeam și eu comentarii pe Facebook, de la persoane care n-au fost la meci să vadă efortul pe care îl făceam pentru a pune în practică un joc pregătit la antrenamente, că „slabii ăștia, luați iar cinci, sunteți pe blat”. Asta cu blatul...când o aud, înnebunesc. Păi îi văd pe colegi cum se pregătesc, cum se antrenează, dacă era cineva pe blat îl simțeam, și-l strângeam de gât. Știu băieții cum sunt la antrenamente, mereu mă iau peste picior că că vorbesc prea mult.

Să o luăm de la început, ai ajuns în vară la Poli. Atunci mi s-a părut că nu erai decis să rămâi.

Nu e așa, nici nu s-a pus problema să plec. M-am accidentat în ultimul meci amical, cu Dumbrăvița, și din acest motiv a trebuit să stau câteva săptămâni. Era atunci nea Petre Vlătănescu aici, și îmi făcea plăcere să lucrez cu el, mai avusesem șansa când eram junior, și el știe mult fotbal. Îmi place mult de el.

Nu sunt sigur dacă abordarea lui la început a fost constructivă – dată fiind situația de la club, cu mulți jucători care nu-și doreau să rămână, a fost foarte permisiv. Iar lipsa asta de disciplină s-a scurs cumva și în restul sezonului. Nici Bălace sau Ionilă nu au dat cu barda, au luat-o din mers.

Cred că ai dreptate aici, trebuie și un pic, și un pic. Dar nea Petre ne vede pe toți ca pe niște copii de-ai lui, pe mai toți ne-a antrenat, aveam deja un anumit raport față de el.

Bine, și sunteți copii, adică chiar la 21 de ani...

Da. Uite, și asta m-a deranjat, multă lume ne-a tratat ca pe niște seniori – prietenii mei de exemplu mă înțepau cu „iar luați cinci”. Muream, eu nu dormeam nopțile de supărare, că persoanele apropiate credeau cumva că n-am dat totul pe teren. Lumea ne consideră seniori, când mulți din lot nu și-au serbat majoratul. Dacă pui buletinul pe foaie i se ia culoare de pe poză.

Adversarii aveau mai mereu minimul de jucători „under” pe teren, unul 1999 și doi 2000. Mulți nu au perspectiva acestui fapt.

Eram [Lucian] Oprea, Sini [Sporin], eu și [Sebastian] Velcotă de 1998 și [Cristian] Podină de 1999. Să duci în cinci oameni toată echipa, și noi doar cu o brumă de experiență la seniori...

A fost și timpul pierdut puțin în vară, era bine dacă aveam același staff tehnic tot turul, dacă veneau cât mai puteam face completări de lot, evident necesare încă de atunci.

Așa e. Au și vorbit cu un prieten de-al meu deja, să vină, un băiat de 24-25 de ani care joacă acum în Liga a IV-a. I-am și zis să vină, că e nebun să joace la acel nivel la cât muncește.

Dar banii nu-s răi la Liga a IV-a.

Și compari banii cu jocul la profesioniști? Omul este foarte dedicat, face și sală cu mine cu preparatorul fizic.

Să revenim, a început sezonul, am pierdut primul meci acasă cu Filiași.

Eu n-am jucat atunci, eram în tribună, da-mi venea să sar gardul, intru pe teren, pe bune. Am rămas în zece, asta fiind o problemă tot sezonul, cu cartonașele roșii. Și eu am luat unul la Dăești, pe o greșeală de-a mea, am ridicat piciorul prea sus și am luat al doilea galben.

Cam așa. Dar să vină și de la cei mai „seniori”, cum e Oprea, care o să sufere mult pe roșul luat acum la Cărbunești, probabil îl așteaptă cel puțin patru etape de suspendare...

Da, ne-a dat cu meciu-n cap eliminarea asta. La pauză eram convinși că îi întoarcem, la câte ocazii am avut în prima repriză. Niciodată n-am stat cu fundu-n poartă, am încercat să jucăm cu mingea pe jos, este conceptul antrenorilor să jucăm un anumit tip de fotbal. Și când l-am auzit pe Oprea, vai! Eu venisem lângă el chiar înainte, să susțin faza, și am prins totul, când i-a zis de „dulce” bine arbitrului. Chestia era că a fost lângă banca adversarilor, că dacă era la mijloc, poate scăpa cu un galben. Nu e neobișnuit să-ți mai scape o înjurătură în timpul meciului. Dar așa l-a auzit toată lumea. Cred că el a resimțit mai mult presiunea, că-și dorea să întoarcem rezultatul, mai ales și după penaltiul ratat cu Crișul, și a greșelii de la începutul meciul de la Cărbunești.

Oricum, e mult spus că cineva din lot este „experimentat”. Chiar și cei care au jucat, au jucat întâi ca jucători U21, n-aveau aceeași responsabilitate. Am văzut efectele astea și în sezonul trecut de ligă secundă. 

De exemplu, un jucător la care se vede experiența este Sinișa. Se vede diferența. Vorbeam zilele trecute cu tatăl meu, care zicea că n-am rupt gura târgului în etapele astea. Dar eu zic că este un proces, am venit după un an jumate de pauză, abia acum am avut meciuri legate, nu poți să sari pașii. Sini a fost cel mai constant, clar.

Să revenim la tine. Ai jucat mai mult fundaș dreapta, decât postul tău de mijlocaș. Se vede că suferi ca poziționare, și mă gândesc la golul ăla din primul minut de la Sebiș.

N-am jucat niciodată fundaș dreapta până în acest sezon. Avantajul este că îmi vine să urc mult, să contribui ofensiv, dar cum ziceai, e greu cu poziționarea. La Sebiș...am alunecat, ceva incredibil, zici că eram pe gheață. Știam că dă pasă, se vedea din avion, dar când am vrut să mă mișc, mi-a fugit piciorul. Ghetele mici cred c-au fost sau...

Îmi zicea Ionilă că sunteți mai mulți care nu aveți destule seturi de ghete, destule seturi de crampoane. Și Chiriac s-a chinuit mult la Cărbunești.

Păi la Cărbunești eu am avut niște crampoane lungi și late, probabil cele mai bune de pe teren, dar tot am alunecat pe acolo. Știi că a fost șutul ăla de care ai scris, când a scos-o portarul de sub bară – păi am vrut să centrez, dar mi-a rămas piciorul în pământ, atâta nămol era acolo. N-am mai văzut așa ceva, să-ți intre piciorul până la ciorap în nămol.

Chiar și așa, cumva se putea juca pe jos, mai bine decât dacă ar fi fost bălți. Ați încercat un joc legat, dar pasa finală a suferit.

Noi asta încercăm la antrenament, să nu bubuim mingea, ci să avem o idee de joc. Pentru finalizare cred că ar trebui să aducem mai mulți oameni în careu. Mie mi se spune mereu că-s genul ăla de jucător, căruia dacă-i pui un zid în față, trece prin el – adică numai înainte. Mai greu acum pentru mine ca fundaș, nu pot să fac sprinturi în continuu. Dar am reușit, de exemplu, cu Criș să-i dau o centrare bună lui Daminescu, la fel și Sini lui Dobrincu, însă n-a vrut să intre. N-ai ce să le spui celor mici, la o adică Daminescu era portar până acum un an.

Pe de altă parte, niciunul dintre juniori nu a arătat niște calități tehnice certe în acest tur. Majoritatea au avut atitudine pozitivă, însă le lipsesc explozia, jocul de pase, poziționarea. Nu că ai avea cum să răspunzi la asta, dar mă întrebam dacă se mai pot învăța, sau dacă e doar o chestie de adaptare.

Eu sunt la facultate de educație fizică și sport de la UVT acum și mereu ne spune domnul Brîndescu că trebuie să antrenăm cât mai mult tehnica, fiindcă la viteză ori o ai, ori n-o ai. La fel și poziționare, o câștigi cu experiența. Tehnica o înveți de la 8 la 12 ani.

Și eu simt în anumite momente că am nevoie de un plus la stăpânirea mingii. Lumea zice că centrez bine, dar am făcut mii de centrări pe când eram cu Sorin Vlaicu la juniori ca să centrez așa. Tehnica asta de preluare, de pasare, când se urcă mingea pe tine, atunci se vede diferența de valoare.

Greu de tot cu controlul mingii în echipă, din ce am văzut.

Probabil că și din stresul de meci. La antrenamente iese mai bine, dar când vine adversarul intri în criză, să nu pierzi mingea, să nu greșești.

Ca spectator ești oricum „compromis” de fotbalul mare, te uiți la Messi în fiecare săptămână și nu înțelegi cum face ceea ce face. Știi dinainte ce o să facă și nu poți să-l oprești.

De aia sunt cine sunt, el, Suarez. Acum a luat și balonul de aur...Messi e cel mai bun jucător, dar parcă sezonul acesta n-a fost al lui.

Messi face multe, însă Barcelona e susceptibilă la presiune, s-a văzut și pe Anfield.

Pică în joc. Eu sunt cu Real Madrid și mi-a plăcut întotdeauna de Ronaldo, pentru felul în care muncește – îl eclipsează pe Messi din acest punct de vedere.

Am văzut recent un documentar despre jocul de table Go, în care o inteligență artificială a învins pentru prima oară un om, iar cel mai distinctiv lucru în cum juca era că nu căuta să câștige decât la un punct diferență. Eficiență maximă, cam așa e și la Messi.

Și asta așa este. Când are mingea, vede lucruri pe care noi nu le vedem. Și Benzema, ți se pare că aleargă mult? Benzema nu e ca Lewandowski, își are locul lui, se bagă în toate fazele de atac, un nouă fals perfect. Nu degeaba este de zece ani la Real.

S-a schimbat fotbalul în ultimii ani. Îmi aduc aminte când eram mai mic și mergeam la Giarmata, de unde sunt eu de loc, când jucau Răzvan Leucă, cu Cristian Dancia, și Pepu [Petre Țurcaș], era altfel Liga a III-a - cel puțin văzută prin ochii de copil. Se joacă mai repede acum, nu mai contează atât de mult masa musculară, cât forța. Eu nu par un tip foarte mare, dar dai în mine și nu prea pic. Și muncesc pentru asta, dacă mă vedeai acum doi ani...mă lăsam de fotbal, dacă nu făceam sală, nu mai făceam față.

Vorbind despre timpul pe care îl ai pentru a evolua ca persoană, și tu ai avut problema că antrenamentele se suprapuneau cu cursurile la facultate.

Și gândește-te la oboseală – stăteam 12 ore pe zi, plecam dimineața și ajungeam acasă seara. Așa erau două zile pe săptămână. Mă simțeam năuc, ce să mai fac când ajung acasă după zile din astea?

Ce se poate face organizatoric să rezolvați problema asta?

Noi ne-am ales teoretic ora de antrenament. Era 9.30 cu 10 și am amânat-o pe 10.00 cu 10.30. Copiii erau la școală, eu cu Sini eram la facultate, și cu amânarea asta mai apucam să băgăm dimineața un curs, să ajungem la antrenament, să dăm cât putem, și să mai prindem ceva școală seara. Așa jonglez viața de vreo trei ani, de când sunt la facultate. Poate și din cauza asta nu am fost la nivelul la care știu că pot să fiu, din cauza oboselii. Măcar la vară am terminat și nu mai vreau să aud de facultate, ci să mă concentrez pe fotbal și pe sală.

Nu pare c-o ai la inimă, de ce ai început facultatea?

Nu prea mult din dorință proprie, cât că au insistat părinții. Dar a început să-mi placă, îmi plac profesorii, învăț chestii noi despre lucruri pe care pot să le și aplic – fitness, nutriție, alimentație, odihnă, recuperarea.

Nutriția pare un domeniu prea puțin discutat la noi, între sportivi.

Păi da, uite, nevasta lui Lewandowski este nutriționistă, ai văzut cum arată omul? Nu se compară, dar o alimentație bună te propulsează. Eu am mai fost la nutriționist, dar e greu să te ții 100% de chestia asta. Am avut atâtea zile în care mâncam ce apucam după antrenament, mergeam la facultate și mai apucam să mânânc ceva doar seara.

Vorbiți despre din astea în vestiar? 

Nu. Adică mi se pare că dacă mă pun să vorbesc, mă iau că-s plin de mine, și că le știu pe toate.

Până la urmă sunteți în primul rând voi între voi, fără prea mult sprijin din afară, ați putea să vă ajutați reciproc. Ce știi despre ce urmează?

N-am nicio idee, sunt total în ceață. Sper să continuăm, să găsim resursele de care avem nevoie.

Știu că a fost greu la Giarmata cu banii în primăvară, nu este ușor nici acum.

La Giarmata ne vedeam banii, chiar dacă nu în fiecare lună, dar îi primeam. Abia acum i-am terminat de primit, dar am apreciat gestul lui Dani Moraru, fiindcă putea să închidă clubul și nu rămâneam cu nimic. Aveam acolo și o masă după fiecare antrenament. Ziceam că „ne păcăleau” cu o masă, dar a contat de fapt foarte mult, ne unea. Asta am încercat și cu cei mici aici, îi mai chemam la o cafea, să socializăm, dar n-a fost ușor, rămâneam ba eu cu Sini, ba cu Oprea. Mi-aș dori să facem lucruri din astea împreună, un grătar, o masă.

Când n-ai rezultate, nu prea ai parte de unitate.

După ce i-am bătut pe Horezu, a fost super – saună, bazin, pizza. De asta nu înțeleg de ce când pierdem ne rupem toți, fiecare acasă, nu mai vorbește nimeni cu nimeni. Tot noi câștigăm, tot noi pierdem.

Să nu uităm că am avut parte de puține victorii în ultimii doi ani, și bucuria e o chestie de obișnuiță. Asta își doreau și Bălace cu Ionilă, să vă redea plăcerea de a juca.

Și au făcut-o, cel puțin mie. Știam că dimineața am antrenament și că încep ziua bine. Făceam antrenamente de fotbaliști, gândite de fotbaliști, nu doar alergări fără sens. Jocurile pe care le făceam între noi, miuțele, la care se băgau și ei, erau altfel decât ce-am văzut în ultimii ani.

Crezi că cei doi făceau față să joace în Liga a III-a?

La ce ambiție are Bălace, eu cred că făcea. Ionilă știu că are ceva problemă cu genunchiul. Dar Bălace dădea ceasurile peste cap când era în vână. Sunt foarte recunoscător că au avut încredere în mine, mi-au dat șansă ca nimeni altcineva în viață.

Nu te-a deranjat că te-au plimbat pe teren – ba mijlocaș dreapta, ba fundaș?

Nu m-a deranjat, am căutat să-mi fac mereu treaba cât am putut eu. Chiar și la meciul cu Craiova, când am jucat mijlocaș central...am greșit la primul gol, dar abia atunci am atins prima oară mingea, a fost suprarealist. Și la Lipova am greșit la golul dinainte de pauză, deși am încercat să mă repliez, dar e clar că de la mine a plecat.

Ziceai că a fost greu cu banii la Giarmata, dar că și aici e greu. La un moment dat ați făcut un fel de grevă, de la care cred că a plecat tot acest final nereușit de tur.

Eu nu făceam asta pentru banii mei, pentru că mă ajută părinții foarte mult. Dar sunt aici copii care chiar stau în banii ăia, chiar dacă-s doar 1000 de lei. Sunt bani de nimic, nici pe ăia să nu-i vedem? Plus că noi foloseam materiale de la Galaxy la antrenamente, numai maieuri și mingi aveam.

Câte salarii ai primit?

Două salarii și două prime. Toți am primit la fel. Pentru mine a fost important să joc, să câștig experiență.

Ce simți că se poate face în retur? Să zicem că rămâne în mare această echipă.

Pfoa, dacă rămân și profii – ei ne-au luat de sub nivelul mării și au reușit în trei luni de zile să ne insufle o idee de joc, să pasăm, să vadă lumea că încercăm ceva. Chiar un progres fantastic, cum ne-au dat acest plus de ambiție.

Și de ce nu i-ați ajutat cu rezultatele? Au fost tâtea meciuri cu 4-5 goluri primite în deplasare.

Crezi că noi n-am vrut? Uite, la Sebiș de abia am stat pe picioare,  nu știu ce a fost cu mine atunci, poate tot din cauza oboselii.

Atunci a fost săptămâna în care nu v-ați prea antrenat.

Da, ce să zic. Nu te antrenezi, sportul îți dă în cap. Poate dacă mai găseam un plus de ambiție – de exemplu cu Crișul, în prima repriză numai ambiție, numai alergări, s-au băgat materiale serios. Când îi vezi pe colegii tăi că bagă, și dacă ești mort bagi și tu. Nu știu de ce nu se poate în fiecare meci să ne ambiționăm toți.

Zic că și asta are de-a face cu vârsta. Crezi că lipsesc niște lideri de echipă?

Cu siguranță. Cum era Naidin la Ghiroda – păi n-aveai ce comenta în fața lui, a lui Baranyi. Aveam nevoie de un plus de experiență, ei să ne mai coordoneze și în rest să alergăm noi în draci. Un jucător care să dea o pasă inteligentă, care să schimbe jocul...

Așa este, au fost multe posturi neacoperite, și absențe. Dar și când ați fost în efectiv complet, cu Sebișul, a ieșit varză.

Da, urât a fost, chiar nu-mi explic ce s-a întâmplat acolo. Am plecat montați...mereu eram montați.

Am primit critici pe Facebook, de ce în prefața de meci spuneați mereu lucruri pozitive, „cred în echipă, cred în colegi”, dar pe teren nu se vedea.

Să nu crezi vreo secundă că mințeau băieții. Știi că făceam cercul la început de meci, iar în ultimele meciuri, de când e Sporin căpitan, spuneam doar atât: „Haideți băieți să le arătăm că putem”. Credem în noi și acum, și dacă Bălace și Ionilă erau aici din vară, cred că stătem altfel. Nu zic că n-am avut faze frumoase de antrenament cu nea Petre, dar stilul de joc impus de Bălace și Ionilă chiar ni s-a potrivit. Era frustrant că și adversarii pe teren ziceau că „uită-te la ăștia mici ce ne pasează, cum bagă materiale”, deși scorul era 2-1 pentru ei.

A fost clar o evoluție a echipei – la început luam gol la fiecare fază fixă, eram dominați copios, dar pe final de tur aveam altă consistență. Însă pe tabelă nu s-a văzut.

Dacă este să ne iei individual, toți avem calități. Dar când suntem împreună, parcă nu se leagă ceva. Toată lumea joacă lungă, lungă, lungă, doar Craiova a venit și ne-a dat cu terenul în cap, n-am avut drept de apel. În rest n-a fost nicio echipă de nebătut, noi încercam cât puteam să pasăm, dar în fața porții nu dădeam goluri. Am pierdut trei puncte ratând penaltiuri, ceea ce conteaz în clasament.

Asta este frustrant, chiar ne doream, ne antrenam, câte sacrificii n-am făcut, să vii fără bani, fără aia, fără aialaltă la antrenamente în fiecare zi, n-aveam nici dușuri, ne schimbam la Lemon, ce mai, asta este o dovadă că chiar ne place fotbalul. Dar să n-ai nimic, să vii, să dai tot ce poți pe teren, și după aia să-i auzi pe oameni că ne bat toate satele...

Păi bun, atunci vin oamenii și întreabă de ce ne-am înscris în campionat, dacă nu avem nimic.

Păi și ce să facem? Nici nu știu să răspund la întrebarea asta. Poli e Poli până la urmă, indiferent că e Liga a III-a, Liga a II-a, trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici. Sunt de atâția ani la club, pe vremuri lumea era impresionată să audă că sunt la Poli, când arătam pozele de la juniori cu Viitorul, cu adversari puternici. Nu mai este reacția asta și, sincer, de asta am și rămas, sperând să schimb ceva. Acuma-s și zece mii de Poli, o situație pe care n-o înțeleg.

Probabil vom avea o finalitate în curând. Dar pentru mine, ca suporter, va rămâne clar o ruptură care nu va fi ușor de reconciliat. 

Mie mi-e dor de meciurile alea când cânta un stadion întreg. Era un Poli – Steaua și tot stadionul cânta pentru tine. Păi cum să nu joci când veneau atâția oameni să te vadă? Asta am tot încercat, să aducem oamenii la stadion, prin jocul nostru, să vină să vadă această echipă cu o medie de vârstă de 19,6 ani, care pune și probleme adversarilor. Dar lumea nu vede asta.

Realitatea este că trebuie să faci și puncte. 

Așa este. De pe ultimul loc ce poți să zici? Ne frustrează teribil. Este un subiect sensibil, ce poți cere unor copii, ce așteptări să ai? Contează ce condiții ai, să ai stabilitate, să ai o liniște interioară, cu toate efoturile care s-au făcut, inclusiv din partea conducerii. În ultimele săptămâni am făcut antrenamente doar în balon, fiindcă nu mai eram decât treisprezece, mulți se înghesuiau să recupereze ce-au ratat la școală. Clar, școala este importantă, dar te și obosește, e greu să dai 100% în toate. Până la urmă ne-am asumat-o, ăștia suntem, trebuie să găsim în noi resurse pentru a face mai mult. Trebuie să fim toți împreună, să arătăm ambiție și să fim mai curajoși. 

Trofeul CroVi 2019

Totul se schimbă, nimic nu dispare - adică ocupaţia noastră săptămânală poate lua alte forme şi în sufletul nostru se poate căsca un gol greu de umplut, dar ceva tot o să-l umple. De exemplu, trăirile ultimilor ani, care se vor expanda, legate la supapa de nostalgie şi melancolie. Meritul acestui sezon, aşa cum a decurs el, cu deznodământul său...tragic, este că ne-a oferit încă o oportunitate să ne aducem aminte de ce o iubim pe Poli, un ultim tango fotbalistic.

94% din cei 120 de fani care au votat în sondajul din acest an au ales să acordăm trofeul, semn că n-a fost o trăire exprimată doar în mintea cronicarilor. O scriu cu atât mai mult cu cât am avut şansa să stau personal mai aproape de echipă din iarnă, să mă implic în a apropia clubul de ceea ce am simţit că ne lipsea în anii trecuţi - vasăzică, sigur voi avea melancolii expandate în suflet, dar nu cred că voi fi singurul.

A fost cea mai strânsă votare din aceşti patru ani de CroVi, iar cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, trei jucători erau umăr la umăr. Câteva voturi au făcut diferenţa, astfel că pentru a 4-a ediţie a trofeului CroVi, acesta îi va reveni lui Dinu Moldovan. Este al doilea an consecutiv în care un portar câştigă titlul, în faţa a doi tineri alb-violeţi, Dorin Codrea şi Denis Golda, dar cred că este, în primul rând pe criterii fotbalistice, o alegere cât se poate de justificată. A fost o jumătate de sezon fără greşeli notabile pentru Moldovan, care şi-a trecut în cont numeroase intervenţii providenţiale, oferind un mare plus de siguranţă echipei. N-am avut şansă în multe lucruri sezonul acesta, dar în cazul venirii lui Dinu Moldovan ne putem declara norocoşi.

Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma consultărilor cu antrenorul echipei U19, Pavel Velcotă, pe Nafi Iseini. În lipsa unui junior care să se afirme net la echipa mare, am căutat un reprezentant care îşi încheie junioratul în acest an. Ne-a fost greu să luăm o decizie, cu destui jucători care aveau argumente în favoarea lor, dar tânărul mijlocaş născut în anul 2000, chiar dacă n-a fost constant în evoluţiile sale, şi-a ridicat echipa în multe momente importante, fiind golgheterul echipei din acest sezon, cu douăzeci de reuşite. A debutat în L2, dar a ieşit din schema primei echipe odată ce a depus memoriu pentru a fi declarat liber - o situaţie regretabilă, născută din problemele pe care le avem la club, care l-a privat de şansa de a mai aduna minute la acest nivel. Rămâne însă unul dintre cei mai importanţi jucători de la U19, fără de care este greu de crezut că echipa ar fi ajuns în finala pe ţară a Campionatului Naţional.

Nu am reuşit să ne întâlnim cu ambii jucători la un loc, dar i-am luat pe rând şi am cules impresii din acest moment de la acest final de sezn.

Mai întâi, însă, rezultatele detaliate ale votării. La fel ca anul trecut, jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Chiar dacă Golda a adunat cele mai multe menţiuni de trei puncte, Moldovan s-a regăsit cu o mai bună frecvenţă în topurile voastre, ceea ce a făcut în final diferenţa.

Trofeele sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerul Timea Bendek​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

Dinu Moldovan

Cât de dificilă a fost această jumătate de sezon - mai ales din punct de vedere mental, dată fiind presiunea rezultatelor?

Pentru mine a fost ok. Am venit să cresc în experiență, știind că obiectivul era greu de realizat. M-a ajutat mult faptul că am jucat și am crescut valoric. Știam unde vin, știam ce o să urmeze, dar am încercat să salvăm situația.

A fost vreun moment în care ai simțit că nu mai credeați?

Cred că doar în ultimele două meciuri, cel cu Mioveni și cel cu Daco-Getica. Atâta timp cât am avut șanse matematice, am luptat până la capăt. Noi tot timpul am crezut, doar că am avut și ghinionul că atunci când câștigam noi, câștigau și echipele de deasupra. În rest cred că am făcut o echipă competitivă, am jucat bine și nu am dezamăgit în ultimele trei luni.

Ai avut multe meciuri în care ai jucat bine, ai vreunul preferat?

Sincer, m-am simțit bine din momentul în care am venit aici. N-am stat să mă gândesc, dar este clar că cea mai mare satisfacție era după victorii. Dar dacă ar fi să aleg unul singur...meciul cu ASU Timișoara, faptul că am bătut la ei acasă, că am simțit oamenii din tribună aproape.

Cum ai resimțit relația cu conducerea, antrenorii, colegii și suporterii?

M-am simțit super ok la Timișoara, am găsit un grup unit, cu mulți tineri. Chiar dacă au fost problemele financiare de care se știe, grupul ne-a ajutat să trecem peste ele. Suporterii...poate că puțini, dar buni! Au fost alături de noi până în ultimul moment. Când am stat împreună după meciul cu Mioveni ne-au felicitat, iar noi le-am mulțumit, le suntem recunoscători.

Cu ce rămâi pe urma acestor trei luni de la Timișoara?

Cu o experiență foarte mare, sunt lucruri din care am învățat multe și din care mai am ce învăța.

Ce urmează pentru tine?

Nu știu încă. Urmează vacanța, sper să fie cât mai bine, îmi doresc să joc oriunde m-aș duce. Sper să am noroc vara asta, să găsesc o echipă bună și să cresc în continuare.

Nafi Iseini

Cum a fost sezonul pentru voi la U19? Perspectivele erau gri în toamnă, când aţi început cu un 0-3 acasă împotriva celor de la LPS Banatul. La final îi băteaţi cu 7-1.

Nimeni nu ne-a dat nicio şansă. Până să îi învingem pe ASU în turneul zonal, nimeni n-a crezut în noi, abia după aceea au început să creadă. Cred că ne-a ambiţionat asta pe final.

Poţi identifica cel mai bun moment?

Pentru mine meciul din zonale cu Craiova, când am înscris o triplă. Pentru echipă, meciul cu Poli Iaşi, când am jucat toţi foarte motivaţi, am dat primele două goluri repede, am simţit că am controlat partida.

Care a fost cel mai greu moment?

Înfrângerea din finală, normal. Eram siguri că-i batem, uitându-ne la rezultate: ei au trecut la limită de Baia Mare, care apoi au suferit cu Iaşi, de care noi trecuserăm cu autoritate. Până la urmă a fost fix invers de cum ne-am aşteptat, am fost inferiori la toate capitolele: fizic, tehnic, psihic. Chiajna avea şi doi jucători care au evoluat în Liga 1, a contat şi acest aspect.

Cum de nu ai rămas în iarnă în lotul echipei mari?

Am fost la trialul din iarnă, dar domnul Răchită mi-a transmis că nu am fizic pentru liga secundă. Am o tehnică bună, dau binişor şi fazele fixe, dar...

Răchită avea dreptate?

Da. Încerc să schimb asta, fac sală, fac antrenamente cu un antrenor, dar nu este uşor să progresez.

Cum ai simţit meciurile pe care le-ai disputat la seniori?

Am jucat cu U Cluj şi cu FC Argeş. La primul meci nici nu am vrut să intru, aşa emoţii aveam. Speram să se termine meciul cât mai repede! Dar apoi mi-a mai trecut, cu FC Argeş, chiar dacă rezultatul a fost unul rău, m-am simţit mai liniştit, fiind cu mai mulţi tineri în jur.

Ai fost căpitan la juniori, ce a însemnat asta pentru tine?

Când eram mai mic, îmi era important să fiu căpitan, îl rugam pe domnul Săvoiu să mă pună, dar n-am mai ţinut neapărat de banderolă ulterior. Pentru turneu am dat cu banul între mine şi Mosoarcă, am ieşit eu şi după ce am bătut pe Gică Popescu, am luat-o de bine aşa.

Ce îţi rezervă vitorul, mai ales pe termen mediu lung?

Eu am fost declarat liber de contract, datorită problemelor financiare de la club, deci urmează să văd ce se întâmplă în lunile următoare. Pe termen lung vreau să ajung în Liga 1 undeva, dar preferabil nu în ţară. Nu cred că felul în care se gestionează fotbalul este pozitiv aici. Aş vrea să am o experienţă afară, să fiu în alt mediu o vreme. Urmează primul meu sezon la seniori, va fi o schimbare mare, sper să facă faţă - partea fizică va cântări mult. Joc în spatele vârfurilor, acolo mă simt cel mai bine, deci este un aspect esenţial.

Când tragi linia, cum a fost anul acesta?

Păi la începutul anului nu credeam nici eu că ajungem în finală, deci am depăşit aşteptările. Per ansamblu a fost un sezon cu multe lucruri pozitive pentru mine, m-a ajutat să cresc şi este foarte important să continui astfel.

Interviu: Octavian Mosoarcă

Am rămas restanți cu interviurile la juniori, dată fiind agitația din jurul echipei mari. Dar acum că ne apropiem de finalul Campionatului Național U19, iar alb-violeții, clasați momentan pe locul 1, au două meciuri decisive cu LPS Banatul și ASU Politehnica, l-am „acostat” pe cel care apără poarta formației noastre, pentru a lua pulsul echipei și a-l cunoaște mai bine.

Mosoarcă are toate calitățile fizice necesare postului și s-a remarcat de-a lungul anilor prin reflexele sale spectaculoase. Cel supranumit „Șarpe” de colegi, antrenori și aproape oricine i se adresează, a efectuat antrenamente cu seniorii începând din iarna anului trecut, dar o accidentare l-a ținut departe de teren în ultimele luni și abia etapa trecută a revenit între buturi la U19.

Data naşterii	25.04.2001
Locul naşterii	Timișoara
Înălţime	1,93 m
Greutate	84 kg
Poziţie	Portar

Cum te-ai apucat de fotbal? 

La început tata a vrut să mă ducă la fotbal și eu n-am vrut să merg. M-am prezentat la un antrenament sau două, pe când aveam 5-6 ani, și i-am zis lui tata că nu mai vreau! Tot el a insistat și ulterior m-a dus la Electrica, unde iar n-am vrut în prima fază, dar într-un final am mers de bună voie și am ajuns la Poli, pe când era domnul Preda aici. Dacă nu mă înșel, am început ca fundaș, apoi am trecut ca atacant și abia după patru ani am intrat în poartă.

Cum s-a făcut tranziția asta? 

Nu ne aflam în competiții oficiale, ci la un turneu memorial, și domnul Preda a vrut să mă bage în poartă, fiindcă eram cel mai înalt din echipă. Mi s-a părut interesant și am zis să încerc. Surprinzător, chiar am apărat bine și ulterior toți au făcut muncă de convingere cu mine: știi, ca portar poți să ieși ușor în evidență, aperi două, trei mingi, lumea te remarcă, te bagă în seamă, etc.. Încet, încet a început să-mi placă. Cred că primul antrenament specific l-am făcut cu domnul profesor Frunză. Și așa m-am apucat de fotbal, la insistențele lui tata. Că dacă era după mine, când mergeam la teren începeam să plâng, nu-mi doream nici în ruptul capului să joc.

Deci ești aici de mult timp, cum ai resimțit această perioadă? 

Da, sunt aici de nouă sau zece ani. Multe s-au schimbat, dar când eram mic nu aveam nicio treabă, fotbalul era mai mult o joacă. Din păcate, toate dificultățile de la echipa mare se resimt și la juniori, dar nu văd în asta ceva care să mă oprească. Trebuie să-mi văd eu de treabă și să muncesc în continuare.

Ai trecut și pe la echipa mare, la antrenamente, dar ai fost și rezervă de patru ori în acest sezon.

Da, prima oară am fost chemat când era Leo Grozavu antrenor. A fost greu să trec direct de la juniori U17 la seniori, cred că luam gol la aproape fiecare fază în joc, dar am prins încredere și îmi aduc aminte și de câteva intervenții chiar bune. După ce echipa a retrogradat, m-am obișnuit și eu cu antrenamentele la seniori, a fost tot mai bine. Până să mă accidentez în februarie, cred că am fost chiar pe vână.

Care e diferența la antrenamente între juniori și seniori? 

Sunt mai intense și specifice. La echipa mare fac separat, cu portarii, dar la juniori se fac cu restul echipei. Totul merge mai repede, te solicită mai mult, trebuie să fii mult mai concentrat. Asta am remarcat și la amicalul disputat cu Ghiroda (n.c. în decembrie), că totul ținte de intensitate – cum văd adversarii jocul, cum iau deciziile.

Am avut destul noroc cu portarii la echipa mare în ultimii ani, cel mai recent cu Straton, acum cu Moldovan.

Sincer să fiu, nu vreau să zic asta doar fiindcă sunt portar, dar clubul a stat mai mereu bine la portari. Dacă ne gândim și la Pantilimon, Taborda, Nuno Claro, chiar și Pap, care a ajuns departe între timp. Zic că este o consecință a faptului că sunt antrenori buni aici, îmi place mult să lucrez cu domnul Frunză, se implică foarte mult.

Povestește-mi puțin despre acest sezon la juniori. 

Ne înțelegeam foarte bine cu domnul Paleacu și am resimțit plecarea lui la începutul sezonului. Am fost foarte dezamăgit după primul meci, pierdut 0-3 cu Banatul, chiar dacă am avut câteva intervenții bune în prima repriză. Eram toți destul de demoralizați, nu aveam nici antrenor propriu-zis atunci, dar ulterior a venit domnul Velcotă, care a făcut o diferență imediată, cu el am bătut pe Reșița la primul meci împreună. Am fost multă vreme pe primul loc la calificarea pentru Elite, însă am evoluat sub așteptări în partida retur de la Reșița, am pierdut rău acolo și am astfel am ratat calificarea.

Îmi aduc aminte că ai dat și un gol din penalty în toamnă. 

Da, în meciul retur cu Banatul. Am fost surprins, că nu eu am vrut să bat, dar l-am auzit pe Nafi (n.c. Iseini) chemându-mă să execut eu. Am înscris și i-am zis domnului Velcotă că poate să aibă încredere în mine când vine vorba de penaltyuri, că nu mi-e teamă.

A fost și în weekend un portar executant de penalty la Recea, care a preluat schema făcută cel mai recent de Messi și Suarez la nivel înalt.

Dacă ratezi, zice lumea că îți bați joc. Oricum, consider că astfel de scheme, sau scărițele, sunt umilințe pentru echipa adversă. Altceva e când dai tare pe mijlocul porții. E și greu, ca portar, să alegi dacă să stai pe picioare sau să pleci dinainte.

Care crezi că sunt atuurile tale și la ce mai trebuie să lucrezi? 

Cred că sunt destul de sigur pe mine, am priză bună, și reflexe la fel. În schimb trebuie să lucrez la jocul de picior, să învăț să-mi fac mai bine pașii la mingile lungi. La centrări dacă nu sunt sigur, nu ies, dar când ies am siguranță.

Ai idoli sau jucători care să te inspire?

Primul jucător care m-a inspirat și m-a făcut să mă apuc de fotbal, măcar în parte, a fost Ronaldo. Iar ca portari, un top trei aș zice: De Gea, Allison și Ter Stegen. Ter Stegen cred că este cel mai bun la jocul de picior în momentul de față.

Ce așteptări ai de la sfârșitul acestui sezon? 

Îmi doresc foarte mult să-i depășim pe ASU Politehnica și pe LPS Banatul, să câștigăm grupa noastră din Campionatul Național. Ulterior aș vrea să ajungem măcar în semifinală la faza pe țară.

Și pentru sezonul viitor?

Dacă o să am șansa să plec undeva la o echipă de L3, să mă obișnuiesc cu seniorii, cred că ar fi o experiență bună. Altfel, să ne calificăm la Elite cu grupul de aici, cred că avem forța să facem asta.

Pe final, dorești să mulțumești cuiva anume? 

Cel mai mult aș vrea să-i mulțumesc domnului profesor Frunză, fiindcă cu cel am reușit să cresc considerabil în ultimii ani. El m-a ajutat să ajung aici, chemându-mă la echipa mare, unde am primit sfaturi de la portari cu experiență, ca Smaranda și Curileac. Și domnului Victor Collins îi sunt recunoscător, căci el m-a chemat la U19 deși eram cu doi ani sub vârstă, și am prins câteva meciuri bune în acel sezon.

Interviu: Cristian Melinte

Am stat de vorbă ieri cu unul dintre căpitanii echipei din acest sezon, veteranul de prezențe în alb-violet din actualul lot. Melinte este la patru partide distanță de borna celor 100 de meciuri disputate pentru Poli, o performanță rară la marele dute-vino cu care suntem obișnuiți.

Ca și noi, și el suferă pe seama acestei lipse acute de rezultate - o situație pe care nu și-o poate explica, știind că are alături jucători tineri care pot mai mult decât o arată tabela de scor meci de meci. Dar până să ajugem acolo, am vorbit despre drumul luat înspre fotbalul mare (sărind peste perioada petrecută la Tim Giroc sau la Auxerre Lugoj), periplul italian și amintirile bune care-l leagă de Poli.

Data naşterii	09.05.1988
Locul naşterii	Timișoara
Înălţime	1,83 m
Greutate	74 kg
Poziţie	Fundaș central

De tânăr, ai avut traiectoria multora din zona asta a țării: în loc să vii la Poli, ai ajuns la Dinamo și apoi ai plecat afară.

Așa a fost. În 2006 trebuia să vin aici, la Poli II, unde am și făcut cantonamentul de vară, dar nu știu ce s-a întâmplat și am ajuns la UTA. Am stat doi ani, am debutat în Liga 1, am plecat la Dinamo unde am stat jumătate de an și apoi am mers în Italia.

Cum a fost contactul cu fotbalul italian? Un sezon ai jucat la Palermo.

A fost o diferență foarte mare  - poate prea mare și de aceea nu am rezistat mult. Jumătate de an mi-a prins bine cât am jucat la Piacenza în Serie B, acolo am evoluat meci de meci, iar după aceea am plecat împrumut la Petrolul. Poate aia a fost o greșeală, că m-am întors în țară, poate trebuia să rămân tot în Italia.

Aia am vrut să întreb, dacă nu te gândești...

Da, acuma da, dar atunci eram tânăr și vroiam acasă, Petrolul promovaseră în Liga 1, au inaugurat stadionul nou. Până la urmă a fost o perioadă frumoasă și acolo.

Ce crezi că ți-a lipsit să rămâi în Serie A?

Probabil experiența. Aveam foarte puține meciuri în L1, doar șapte sau opt meciuri, și a fost o diferență foarte mare. Poate dacă mai rămâneam un an-doi să mai joc în L1 la noi, era mai bine.

Dar cine are răbdare la 20-21 de ani să facă asta?

Da, normal, când se ivește ocazia nu mai stai pe gânduri.

Ce post jucai în Italia?

Fundaș stânga. Am jucat peste tot în linia de fund și în fața apărării, dar cel mai bine mă simt fundaș central.

Cât ai jucat de fapt la Palermo?

Două meciuri – într-unul am intrat și într-unul am fost schimbat la pauză, cu Inter. Plus am jucat un meci întreg în Cupa Italiei.

(n.ed. ca fapt divers, echipa din acel meci de Cupă cu Reggina: Rubinho - Cassani, Bovo, Kjær, Melinte – Bresciano, Liverani, Simplício, Nocerino – Miccoli, Cavani; au mai intrat Blasi, Budan și Pastore)

Sunt mulți fotbaliști tineri care pleacă în Italia, dar puțin care se întorc foarte sus. E un fotbal riguros, dificil.

Așa e. Poate dacă pleci de mic, la 15-16 ani, să mai prinzi și un an-doi de juniorat acolo, este mai ușor. Sau să pleci pe la 23 de ani, când ai măcar câteva zeci de meciuri în L1.

Cum ai ajuns la Poli prima oară?

Clubul era în L2, eu eram la Chiajna, și m-a sunat domnul Timofte, spunându-mi că se vrea promovarea – echipa avea deja șapte-opt puncte avans. Am vorbit și cu Dan Alexa, pe care nu-l cunoscusem înainte – adică eu îl știam, el nu mă știa pe mine [râde]. Chiar îmi doream să joc aici, cine nu-și dorește să joace pentru echipa orașului în care s-a născut? Păcat că nu ne-am menținut mai mulți ani în L1, să putem să ne luptăm măcar pentru play-off.

E ușor să vorbești despre momentele grele, dar care au fost cele mai bune momente cât ai fost la Poli?

Am avut meciuri bune și la prima venire aici, un moment special fiind cel al promovării. Chiar dacă era asigurată cu multe etape înainte, a fost prima mea promovare și este o senzație frumoasă să știi că ai ajuns astfel în L1. De anul trecut îmi aduc aminte de victoria cu CFR Cluj, deși pe final am fost aproape de a intra în istorie, să fim întorși de la 4-0. A mai fost și victoria de la Dinamo, mai multe momente în acele prime zece etape. Ce s-a întâmplat cu noi în retur, nu știu.

Ai putea identifica o singură cauză pentru retrogradare?

Nu. Tot stau și vorbesc cu unii și cu alții, vorbeam și noi atunci în vestiar „ce se întâmplă că nu putem câștiga un meci?”. Nu găseam explicații. De ce la antrenamente eram într-un fel, iar în meci nu se mai lega nimic? De presiune nu era vorba, că eram toți jucători cu experiență. Chiar nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat, la ce lot am avut. Acum trei ani, iarăși, ce lot am avut când am retrogradat. Oricum, anul trecut și arbitrajele, parcă toate au fost contra, la fiecare meci ba penalty neacordat, ba penalty dat prea ușor împotriva noastră.

Nu ne mai putem întoarce acum, dar este păcat pentru situația actuală, eu nu-mi imaginam că Poli poate să ajungă în așa un moment. Încă aștept să mă trezesc, parcă sunt într-un vis urât, și nu-mi vine să cred că nu putem face un punct în L2. Chiar dacă majoritatea jucătorilor sunt tineri, adversarii când văd tricoul ar trebui să fie speriați. Dar nu, „pe ăștia îi batem sigur”. Ar trebui și jucătorii tineri să aibă mai mult orgoliu.

Crezi că asta ne lipsește, orgoliul?

Îi văd la antrenament zi de zi, nu sunt jucători slabi, dar și la ei se întâmplă ceva în timpul meciului. Faptul că nu am mai câștigat de atâtea etape și toată lumea vorbește numai prostiile despre pariuri, ne afectează. Îi văd în vestiar că atunci când conducem cu 1-0 sunt speriați. Mulți dintre ei parcă nu mai vor să fie pe teren, „că dacă ne întorc, ne face lumea pariori” și le e teamă de orice greșeală. Dar puțină răutate ar trebui să aibă și ei, pentru că sunt jucători care au evoluat și în L1, unde capeți ceva experiență.

Am vrut să te întreb, ce crezi că ne trebuie să ne redresăm?

Ne-ar mai trebui jucători cu experiență, m-am uitat la toate echipele, au jucători cu meciuri în L1. E greu cu doar doi-trei jucători experimentați pe teren, cum suntem eu cu Tavi (Drăghici) și Smaranda, care ne ajută coordonând apărarea.

Cum simți că s-a schimbat rolul tău în lot?

Precum ziceam, e greu. Sunt mulți tineri care nu au experiență, asta pe lângă Haruț și Bîrnoi, care măcar au fost cu noi anul trecut. Dar era altă situație, nu aveau presiune, știau sigur că unul dintre ei joacă. 

Poate și eu mai greșesc fiindcă sunt momente când sunt prea nervos, în care reacționez urât, dar nu mă așteptam să fim în situația asta. Eu unul nu pot să accept așa ceva, e rușinos ce se întâmplă, să ai cinci puncte după atâtea etape. Nu mă gândeam că e posibil, dacă-mi zicea cineva că așa va fi la începutul anului, pur și simplu nu-l credeam. Eu tot sper înainte de fiecare meci, sper că se întâmplă ceva și că reușim să câștigăm. Probabil că primul meci este greu, să prindă și cei tineri încredere și să-și dea drumul la joc, să fie mai răi puțin.

Urmează meciul cu Petrolul, ce speranțe ai?

Sper să spargem gheața, cu toate că va fi foarte greu. Oricum, noi am pierdut puține meciuri la diferență mare – să ne aducem aminte cum am pierdut cu Târgoviște, Clinceni, Snagov.

Ești mulțumit de cariera ta în acest punct?

Până acuma zic că am avut o carieră – nu extraordinară, dar plină. Ținând cont de situația din România, de câți jucători sunt, eu zic că am jucat la un nivel bun, sper să mai joc în continuare, să treacă această perioadă. Sper să mai am ani buni de jucat în L1. Eu am rămas cu gândul că se promovează. Am plecat un an ultima oară, când m-am dus la Chiajna, și mi-a părut rău că am plecat, am vrut să rămân să ajut la revenirea în L1, dar se pare că ne luptăm să nu retrogradăm în L3.

Ziceai într-un interviu la 20 de ani că vrei să câștigi bani cât să-ți întreții familia, că ai avut o viață modestă crescând.

Acolo s-a interpretat urât. Îmi aduc aminte, după ce am dat interviul acela și am văzut titlul, nu era ce am zis eu. Nu am avut o copilărie să duc lipsuri, ai mei mi-au acordat tot ce am avut nevoie, au făcut tot posibilul să am pentru antrenamente ghete, mingi, echipament – atunci noi trebuia să venim de acasă și cu mingea. Dar am zis că vreau să ajung fotbalist, ca să pot să-mi întrețin eu familia. Și Dumnezeu m-a ajutat, i-am ajutat pe ai mei și îi ajut în continuare, sper să mai joc câțiva ani și să o fac în continuare. Pentru că familia este cea mai importantă, pentru ei aș face orice.

Interviu: Flavius Toboșaru

Ne-am lungit la vorbă cu cel mai nou component al lotului condus de Ștefan Nanu. Toboșaru, care a făcut senzație sezonul trecut la calificările pentru Elite, a urcat o treaptă spre juniorii U19 în acest an, unde din nou a devenit golgheter. Chiar dacă s-a ratat calificarea, câțiva jucători au arătat calități care să-i recomande echipei mari - alături de Toboșaru regăsindu-se în lotul echipei mari și Sergiu Românu, ambii născuți în 2002.

În contextul în care ducem lipsă de jucători cu viteză, care să atace mingile lungi și diagonalele trimise din centru, se prea poate ca tânărul mijlocaș de șaisprezece ani să aibă șansa de a se afirma în acest sezon. Ar fi o poveste specială, așa cum este și povestea lui personală, pe care ne-a spus-o fără rețineri sau menajamente. Cum se cade la această vârstă.

Data naşterii	15.04.2002
Locul naşterii	Caransebeș
Înălţime	1,64 m
Greutate	63 kg
Poziţie	Mijlocaş stânga

Unde te-ai născut?

Sunt de loc din Caransebeș. Am stat acolo până la șase ani, după aceea am trăit o vreme la Reșița și apoi la Oțelul Roșu.

Și unde te-ai simțit cel mai bine?

Mai degrabă la Reșița. Mai merg prin zonă, fiindcă am o mătușă care stă acolo, am și prieteni – mereu când ajung, mă cheamă la un fotbal. Am și jucat doi ani la Gloria Reșița, după care am fost împrumutat la Muncitorul. Aveam o echipă bună la început, dar încet, încet au plecat toți.

Te-a susținut familia în aventura asta fotbalistică?

Nu din prima. Când am vrut să mă înscriu la Gloria, mama și unchiul meu n-au vrut să mă lase, insistând să mă țin de școală. Norocul meu a fost că am avut susținerea mătușii, care mi-a ținut partea și m-a dus la primul meu antrenament, fără ca ei să știe. Și după ce am început să joc, puneau presiune să am note bune, iar atunci când nu aveam, nu mă lăsau să merg la fotbal. Deci îmi luam ghetele pe ascuns, plecam în haine de stradă „la plimbare” și mă duceam să prind antrenamentul!

Cum ai ajuns la Timișoara?

După ce ne-am mutat la Oțelul Roșu, am jucat acolo, iar când mama mea a avut șansa de a pleca să lucreze afară, am vrut să revin la Reșița. Asta era acum doi ani și jumătate. Fostul meu antrenor, care-și dorea să facă performanță cu juniorii, ne împingea din spate, mi-a propus să merg la Timișoara, să dau probe. Iar după al doilea antrenament mi-au zis să-mi aduc bagajele, să mă mut aici.

Acum stai în Complex?

Da. Un an am stat singur, iar de ceva vreme stau cu un coleg de la juniori, Bogdan Turdean.

Ți se pare greu să fii așa singur, fără părinți?

În unele momente da, la început mi-a fost mai greu, dar între timp m-am obișnuit. Mama mea e la Berlin, împreună cu sora mea mai mică.

Sora ta a învățat germană?

[râde] Da, vorbește doar germană, nu mai știe română.

Tu știi germană?

[râde] Ja, nein, danke!

Cât de des o vezi pe mama ta?

Destul de rar. Cum e foarte departe, trebuie să facă escală cu avionul, iar sora mea fiind mică, e foarte greu.

Ți-a fost greu să te încadrezi când ai ajuns la Timișoara?

Da, nu știam orașul, nu cunoșteam pe nimeni. Dar după un timp m-am obșnuit.

Cine te-a ajutat așa mai mult să te acomodezi, din echipă?

Marius Croitoru m-a ajutat foarte mult. Am și fost de Crăciun și de Revelion la el acasă, la Bacău. Fostul meu antrenor îi spusese de mine și el s-a oferit să mă urmărească.

Sezonul trecut a fost un an cu urcușuri și cu coborîșuri pentru tine.

Da, în faza de calificare am înscris 16 goluri, dar la Elite n-am reușit să înscriu nici măcar o dată! Probabil am vrut prea mult, eram disperat să marchez. Bine, eram mulțumit și dacă dădeam pasă de gol, cum a fost cu Banatul în calificări, am dat gol și în tur și în retur, am scos și penalty. La Elite, cumva, nu s-au prea legat.

Mă așteptam să fii direct la U19 anul acesta.

Doar în prima etapă am fost la U17, de atunci joc la U19. Ne-au lipsit jucători mulți în prima etapă. Atunci am și pierdut ambele meciuri, dar la U19 puteam obține un rezultat mai bun, cu siguranță. S-a văzut la meciul retur, când am dominat și am câștigat la scor.

Și acum a mai trecut o lună și ai ajuns la echipa mare. Sperai?

Normal, speram. Făceam antrenamente bune, eram serios și ăsta era obiectivul. La juniori nu eram mereu toți montați în timpul antrenamentelor, le era greu și antrenorilor să ne controleze.

Ce înseamnă Poli pentru tine? Înseamnă ceva sau e doar echipa la care joci?

Nu pot să zic că sunt fan, neapărat. Eu m-am apucat și târziu de fotbal, abia la 12 ani, după ce echipa bună de aici s-a destrămat.

Acum ai fost prima oară cu echipa mare?

Am mai fost și cu Ganea o dată, dar da, asta a fost prima oară când am și simțit-o. Să fiu și în lot pentru meci, a fost grozav. Poate dacă era altfel scorul, apucam să și joc.

Pe ce post speri să joci? La juniori ai jucat și atacant.

Mijlocaș stânga! Mi-e prea greu să joc în față la seniori, pot să mă controleze cu ușurință. Îmi place să intru din flanc în interior, fiind dreptaci. Cu stângul mă descurc la centrări, dar șuturile lasă de dorit.

Unii ar spune că ești un jucător destul de individualist. Recunoști asta?

Da, da, da. Dar cred că asta face parte din calitatea mea, din stilul meu, nu caut s-o schimb.

Cine e idolul tău?

Cristiano Ronaldo. Are așa o poveste de viață apropiată de a mea. Plus multă muncă, determinare. Îmi place și de Ronaldinho, mi-e greu să aleg între ei, deși sunt diferiți unul de celălalt. Ronaldinho era talent pur.

Ce crezi de mutarea lui Ronaldo la Juventus?

E un minus pentru Real, clar. Deși stai să te gândești că poate nu mai juca chiar la același nivel, din cauza vârstei, deci aveai necunoscuta asta.

Unii ar zice că e mai slab fotbalul în Italia, dar de fapt e mai închis, mai riguros.

Da, nu poți da la toate echipele opt goluri. Sunt multe echipe bune: Napoli, Milan, Torino, Sassuolo, Udinese. Mă uit des, atât la fotbalul italian, cât și la Spania și la Anglia.

La câte meciuri te uiți pe săptămână?

Depinde, de obicei la cele mai interesante. Două, trei.

Și la Liga a 2-a la câte de uiți pe săptămână?

[râde] La niciunul. Uneori mai merg la meciuri la Politehnica, îmi place să aud galeria, să văd atmosfera. E altceva să joci când ai galeria în spate.

Dar ai un campionat preferat?

Spania. Asta deși aș zice că fotbalul cel mai bun este în Anglia, acolo e cel mai puternic campionat. Sunt cinci echipe de top, șase. În Spania încerci să faci cinci, dar de fapt sunt trei – Barcelona, Real, Atletico. În Anglia chiar nu știi, United, City, Chelsea, Tottenham...

Bine, cu United știi. Jucători preferați din România ai?

Îmi place mult de cum juca Sânmărtean, mereu mă uitam la clipuri cu el. Lejeritatea cu care își dribla omul, cu care pasa, părea totul așa de simplu, ca și cum ar juca din inerție.

Da, da, se vede și la noi, cât de greu e uneori să găsești pasa bună în momentul potrivit. Tu cum crezi că ai face față fizic, că s-a tot discutat despre asta.

Probabil m-aș descurca, dar nu cred că aș duce nouăzeci de minute la capacitate maximă. Am văzut și la antrenamente diferența.

Sunteți mulți tineri în lot, cât crezi că e un avantaj/dezavantaj?

În timpul jocului trebuie să fie cineva mai experimentat, de aia l-a și pus antrenorul pe Melinte între apărare și mijloc, să-i poată coordona pe cei din față. Dar, așa, grupul e unit la antrenamente, nu se ceartă, e ok.

A părut că avem dificultăți în a sta mental în meci, deși în ultimele meciuri a fost mai bine.

Da, așa zice și antrenorul, că vede progres. E clar că echipa suferă fizic în repriza secundă, dar lucrăm la asta, facem antrenamente specifice. Trebuie să știm cum să ne dozăm efortul, când să forțăm, cum să stăm în teren și să tatonăm. Oricum, înveți mai multe din meci, decât de la antrenament, ții mai ușor minte greșelile.

Cine „leagă” echipa?

Din teren, Smaranda și Melinte vorbesc mult cu noi. Dar cel mai mult vorbește antrenorul, ceea ce este de mare ajutor, din moment ce sunt atâția jucători tineri. Creează o atmosferă bună, colegii care au lucrat cu el de la început îl simt aproape.

Ce crezi că poate obține echipa din acest sezon?

În primul rând trebuie să nu retrogradeze. E un lot de perspectivă, fiecare tânăr trebuie să joace, să arate ceva. S-a văzut în meciul cu Snagov, una din cele mai bune echipe din L2, că nu este o diferență mare între noi și ei.

Tu ai fost vreodată la națională?

Am fost la un trial, la care a jucat naționala cu o selecționată zonală. Am jucat bine, dar e greu, pe postul meu evoluează Ianis Stoica, de la FCSB. E un jucător bun, are fizic, viteză. Și tot acolo joacă Pitu, de la Viitorul, care a debutat deja la Liga 1. E o generație foarte bună.

Sunt câteva generații bune acum la juniori. Începând cu U21. Oricum, marele pas este să reușești tranziția la seniori. Ce te aștepți de la viitorul tău, pe termen scurt?

Păi să debutez cât mai curând și să joc bine, să fiu văzut.

Ce mai trebuie să îmbunătățești la jocul tău?

În primul rând tactic, cum să stau în teren, asta am învățat de la domnul Paleacu când am venit aici și mai am de progresat. Și viteza de reacție – uneori driblam ca în spatele blocului, treceam o dată de jucător, îl așteptam, mai treceam o dată. Să fac acțiunea în viteză, să știu când să pasez, să dau drumul la minge.

Cauți să înveți și de pe internet, din videouri?

Cam așa, mă uit la jucători care evoluează pe postul meu, în fiecare seară.

Cât crezi că depinde de tine să ai succes, cât de alți factori?

90% depinde de mine, 10% de restul. Noroc, accidentări...

Ai avut probleme cu accidentările?

Așa grave, nu. O întindere, o tendinită, în rest nu.

Care ți se pare că a fost cel mai greu moment al carierei?

Când am pierdut calificarea la Craiova, când am ratat penalty. Era meci de calificare eliminatoriu. Am jucat un meci în prima zi și alte două meciuri în a doua. În disputa decisivă cu Craiova, am dat gol în timpul regulamentar, dar am mai ratat câteva ocazii, și la penalty mă gândeam mai mult la ratările anterioare.

Mai bați penalty-uri?

Nu, de când am ratat la Craiova nu mai bat. Și la antrenamente mai ratez, deci nu cred că-s pentru mine [râde]. În schimb îmi place să bat libere, am dat și câteva goluri acum în calificări.

De la cariera ta, ce visezi? Ce crezi că este realizabil?

Vreau să ajung sus. Cel puțin la vârful Ligii 1, dacă nu în străinătate.

Îți imaginezi să nu joci fotbal?

Nu, chiar nu-mi imaginez! Eu aveam așa, un vis, să prind câțiva ani la Ajax.

[Râdem și noi] Păi ar trebui să discuți cu antrenorul, poate știe pe cineva de pe vremea de când era în Olanda.

Știți cum am ajuns de fapt la echipa mare? Am avut în primăvară meci cu Râmnicu Vâlcea, unde era Nanu antrenor. Eu fusesem indisciplinat atunci, iar domnul Săvoiu m-a lăsat pe bancă. Am intrat însă la pauză și am jucat foarte bine în acel meci – de atunci m-a ținut minte! Când a venit la Poli, a căutat să mă vadă din nou și i-a plăcut de mine.

Ce înseamnă că ai fost indisciplinat?

Adică îi răspundeam când zicea câte ceva, trebuia eu mereu să am dreptate. Am mai avut probleme și cu domnul Paleacu, din aceeași cauză. Mă acuza că eram prin oraș noaptea...

Și erai?

Uneori da, dar era weekend și mergeam prin Complex, la un FIFA cu colegii. El zicea că merg prin cluburi, dar nici nu mă lasă să intru în cluburi când mă văd la înălţimea mea! [râde]

Deci dacă ai dreptate, trebuie să zici.

Exact, chiar dacă antrenorul zice că nu, dacă eu simt că e altfel, trebuie să zic.

În condițiile astea, mai vrei să mulțumești vreunuia dintre ei?

Sigur! În primul rând, însă, îi mulțumesc mătușii mele, fiindcă fără susținerea ei, nu purtam acum această conversație. Apoi, le sunt dator lui Marcu Ion Constantin, antrenorul meu de la Oțelul Roșu, și domnului Paleacu, cu care am lucrat la Poli și care m-a ajutat mult aici, a avut grijă de mine. La fel și tuturor celorlalți care m-au susținut, domnului Croitoru, domnului Ionuț Nasleu, tuturor.

Sper să le răsplătesc încrederea.

Trofeul CroVi 2018

Ne-am fi dorit să fie diferite condițiile în care acordăm acest trofeu. 95% din cei 135 de votanți au ales să acordăm trofeul în acest an, în ciuda retrogradării sportive - un semn că nu trăim doar în extreme dramatice. Nu ne vine ușor să facem abstracție de marele eșec reprezentat de acest sezon, însă chiar dacă riscă să compromită acest club, retrogradarea face parte din viața microbistului și trebuie tratată ca atare, nu ca o fatalitate. Din acest motiv am și militat în favoarea acordării trofeului, mai ales că cel pe care l-ați și ales câștigător a meritat distincția, fiind unul dintre puținii jucători care au evoluat cu adevărat peste media mediocră a echipei.

L-ați desemnat omul sezonului și câștigătorul trofeului CroVi, ediția a 3-a, pe Cătălin Straton. Intervenţiile sale ne-au ţinut de multe ori în joc, iar fără ele eram retrogradaţi cu multe etape înainte de tristul final de la Chiajna. L-am văzut ca pe un stâlp al echipei, un jucător cu personalitate, care indiferent de circumstanţe, a dat tot ce a avut de dat. Este al doilea sezon consecutiv în care Straton şi-a arătat calitatea, drept dovadă că nimic nu este întâmplător. Viaţa unui portar nu este de fel uşoară, mai ales la o echipă cu slăbiciunile defensive ale lui Poli, însă în ultimii doi ani ne-am putut aduce aminte ce înseamnă să ai un portar de calitate şi să nu tremuri când mingea ia direcţia porţii tale. Nivelul arătat de Straton îl pune alături de fotbalişti precum Marius Popa şi Costel Pantilimon dintre portarii care au apărat buturile alb-violete după anul 2000.

Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma mai multor consultări cu antrenori și suporteri, pe Raul Cochințu. Căpitanul și golgheterul echipei U19, Cochințu a fost aproape de a debuta în Liga 1, regăsindu-se pe bancă de două ori și fiind chiar pregătit să intre în meciul cu Chiajna, dar i s-au terminat minutele. Deși au fost mai mulți jucători la juniori care s-au evidențiat pe parcursul sezonului, Cochințu, pe care l-am cunoscut mai bine la un interviu anul trecut, a fost cel mai constant dintre ei.

Din păcate, Straton a plecat din Timișoara înainte să mai putem organiza o gală de premiere. Chiar dacă n-am putut să ne întâlnim cu ambii jucători pentru a vorbi laolaltă despre impresiile adunate la capătul sezonului, am sustras câteva impresii de la fiecare.

Mai întâi, însă, rezultatele detaliate ale votării. La fel ca anul trecut, jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Nu că ar fi fost nevoie de un sistem atât de complicat pentru a determina câștigătorul.

Trofeele sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerul Emanuel Gornic​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

Cătălin Straton

Înainte de ultimul meci din campionatul regulat spuneai că situația nu era așa de dramatică precum o vedea lumea. Îți vine să crezi că Poli a retrogradat direct?

Într-adevăr, așa am spus, dar nu puteam sa gândesc altfel, pentru că știu ce jucători și antrenori am avut lângă mine. Eram mai mult decât sigur că ne vom salva. Din păcate, ghinionul cumulat cu greșelile de arbitraj au dus la această retrogradare dramatică...

Cât de dezamăgitor este să vezi clubul în această poziție, mai ales după salvarea reușită sezonul trecut?

Nu am crezut că un coșmar poate prinde viață, pur și simplu nu îmi vine să cred nici acum. Stau și mă uit la tricoul de joc pe care l-am luat acasă ca amintire și am lacrimi în ochi gândindu-mă prin câte momente frumoase am trecut cu el pe mine. Pur și simplu nu pot să cred că nu mai suntem în Liga 1.

Ți s-au părut mai dificile condițiie în acest an față de anul trecut?

Condițiile au fost cele pe care le-am acceptat, pe care a trebuit să le înțelegem, dar în niciun caz nu au fost mai rele ca la alte echipe.

A există un punct anume când sezonul a luat o turnură înspre rău?

Da, am fost foarte dezamăgit în momentul în care mi-am depus memoriu pentru bani și a trebuit să iau loc pe bancă. Am continuat să muncesc, iar într-un final Dumnezeu a avut grijă de mine, căci am câștigat din nou postul de titular.

Ai avut multe meciuri foarte apreciate în acest sezon. Ai vreunul preferat și de ce?

Așa este, chiar pot spune ca am avut câteva meciuri de excepție. Cel mai bun meci cred ca l-am făcut la Dinamo, în turul play-out-ului, dar „meciul preferat” probabil că a fost cel de la Craiova, fiindcă am plecat cu un punct de acolo.

Cum ai resimțit relația cu conducerea, antrenorii, colegii și suporterii?

Relația mea cu staff-ul tehnic și administrativ a fost una bună, cu mici excepţii. Pe parcursul acestor doi ani am cunoscut mai îndeaproapre persoanele cu care am lucrat și am ajuns să înţeleg anumite decizii pe care iniţial nu le-am înţeles mai deloc. Dar toată lumea greşește.

Suporterilor vreau să le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat și să le cer scuze dacă în anumite momente nu am fost la nivelul pe care ei și l-ar fi dorit. Sunt totuşi om și sunt supus greşelilor.

Cu ce rămâi pe urma acestor doi ani petrecuți la Timișoara?

Rămân cu o experienţa de viaţă, rămân cu niște relații de prietenie pe care mi le-am creat în această echipă, rămân cu fruntea ridicată că am dat tot ce am avut mai bun meci de meci, dar în același timp rămân cu o durere în suflet, că nu voi mai fi alb-violet, cel puţin pentru o vreme.

Ce urmează pentru tine?

Urmează o vacanţă alături de familie. În momentul acesta nu vreau decât sa petrec 24/24 de ore cu soția și fetița mea. Vom vedea la ce echipa voi ajunge. Sper ca Poli Timisoara să revină in prima ligă! Vă mulțumesc mult pentru trofeu...în acest moment este un "calmant" pentru tot ce s-a întâmplat in ultima perioadă, pentru această retrogradare.

Raul Cochințu

Cum ai trăit acele minute când așteptai să fii introdus la finalul meciului cu Chiajna?

Nu am avut emoții, așteptam cu nerăbdare sa intru și sa încerc sa îmi ajut echipa.

Ai fi crezut că echipa va retrograda în iarnă?

Nu am crezut nici o clipă că echipa poate retrograda, dar din păcate s-a întâmplat și îmi pare foarte rău.

Ați avut un an dificil și la U19, unde pe final ați pierdut ritmul. De ce?

Într-adevăr, a fost un an dificil la toate capitolele. Nu știu sa zic, sincer, ce s-a întâmplat la U19. Am început foarte bine și am terminat prost. Din păcate, lipsa de concentrare în multe momente și-a pus amprenta.

Cât de pregătiți crezi că sunteți, tu și colegii tăi, de nivelul ligii secunde?

Eu cred că majoritatea suntem pregătiți, dar nu putem să vorbim înainte, vom vedea pe teren cum ne descurcăm.

Poate echipa să lupte pentru promovare?

Este foarte important sa încercăm să promovăm și sper din tot sufletul să reușim, deoarece în anii care urmează va fi mult mai greu.

Ce-ți dorești pentru tine de la sezonul care urmează?

Îmi doresc să fac un sezon bun, în care să îmi ajut echipa și să promovăm în prima ligă.

Interviu: Slagian Andreici

A reînceput sezonul la Elite, iar cele două grupări ale clubului, de U19 şi de U17, rămân angrenate în luptele lor diametral opuse. Juniorii mici luptă să scape de pe penultima poziţie, în vreme ce formaţia antrenată de Victor Collins are şanse să ajungă în semifinalele naţionale. Când ne-am întâlnit cu Slagian, unul dintre juniorii familiarizaţi în anii trecuţi şi cu fotbalul la seniori cu echipa secundă, Poli urma să dispute un meci deosebit de important cu CFR Cluj. Acesta a consemnat revenirea lui Andreici după o operaţie la sfârşitul anului trecut, iar victoria obţinută ne-a propulsat pe poziţia secundă. Am pierdut ieri la Vâlcea, ceea ce ne-a împins înapoi pe poziţia a patra, dar şanse există în continuare.

Mijlocașul trecut prin mâinile formatoare ale multor antrenori de la Poli ne-a povestit despre perioada dificilă prin care a trecut după accidentare, cât și despre ambițiile sale și ale colegilor pentru acest final de sezon.

Data naşterii	05.02.1999
Locul naşterii	Timişoara
Înălţime	1,72 m
Greutate	63 kg
Poziţie	Mijlocaş central

Cum ai ajuns să joci fotbal?

Am început fotbalul la 6 ani, în clasa I, dar dinainte îmi plăcea să bat mingea cu prietenii în spatele blocului. Atunci a venit un profesor de la LPS Banatul cu flyere la școală, le-am spus părinților mei și am mers la probe. Am fost luat din prima și așa am ajuns la LPS.

Ai avut cândva un moment de cumpănă, când ai decis între fotbal și altceva?

Nu, întotdeauna am fost pentru fotbal, de când eram mic.

Când ai ajuns la Poli?

După doi sau trei ani, nu mai știu exact. Atunci am decis eu cu părinții, am plecat mai mulți la Poli, dar nu știu exact sub ce formă, adică dacă s-a făcut un transfer sau ceva.

Deci de la aproximativ 10 ani ești la Poli. Când ai debutat la seniori?

Am jucat la Poli, inclusiv în liga a V-a sau a IV-a, când era domnul Contescu antrenor, am jucat şi cu domnul Săvoiu. Dar nu mai știu cu cine am debutat, a trecut deja mult timp. Oricum, a fost destul de greu fiindcă eram mai tânăr și nu se compară forța unui jucător de sub optsprezece ani cu a unui senior.

Voi sunteţi un colectiv destul de unit de ceva vreme la 1999.

Da, exceptând faptul că unii au plecat, gen Popan, Podină. Dar până anul trecut am fost cam tot aceiași.

Cum ai simțit anul acesta? Te pregăteai să joci la Poli II și ai ajuns la juniori. Te-ai gândit să pleci împrumut, ca cei numiți adineauri?

Nu, am decis să rămân la Poli, am decis să rămân încă un an la juniori și aș vrea să ajung anul viitor la prima echipă. Mă gândesc că este un avantaj dacă am rămas aici și nu am plecat împrumut.

E greu pe postul tău. Eu te-am văzut la închidere, tu cum consideri că joci?

Și ofensiv și defensiv, nu contează, mă descurc foarte bine. Dar îmi place mai ofensiv.

Păi da, defensiv ai şi responsabilităţi mai mari.

Nu mi-e frică de responsabilităţi! Dar da, este un post dificil cel defensiv.

Cât de realist ţi se pare să ajungi direct la echipa mare anul viitor?

Nu mi se pare imposibil. Dar nu să joc, adică măcar să fiu în lot cu ei, să mă antrenez din vară, odată ce se termină campionatul la juniori.

Apropo de asta, a început cam rău returul cu acel egal la Reşiţa. Ce crezi că mai puteţi obţine sezonul acesta?

Da, chiar ne-a încurcat rezultatul acela, dar eu am încredere că putem ajunge până în semifinale, poate chiar în finală. Trebuie neapărat să câştigăm meciul cu CFR Cluj [n. ed. scor 1-0]. Ne simţim bine cu domnul Collins, care are o abordare diferită a antrenamentelor față de ce am mai făcut și care ne-a ajutat să formăm un colectiv unit.

Tu cum simți diferența între categoriile naționale la juniori? De exemplu între faza de calificare și Liga Elitelor?

Se simte, dar în acest an chiar am putut face față și mai ușor. M-a surprins că la Elite echipele nu sunt chiar așa de bune. Anul trecut a fost mai greu, acum au rămas Ardealul și CFR Cluj.

Ai fost accidentat în ultima vreme, partida cu CFR fiind prima după câteva luni bune pentru tine. Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat la meciul cu Hermannstadt, în prima etapă de la Elite. Am avut probleme de ceva vreme la genunchi și am suferit o luxație de rotulă, aceasta fiind deja a treia oară la același genunchi, astfel că ligamentul care ține rotula s-a rupt. Deci a trebuit să mă operez.

Cum a fost recuperarea?

Dificilă. Am început-o imediat de după operație, aveam voie să merg în cârje și să calc pe picior, deși mi-a fost teamă inițial. Doctorii mi-au explicat că pentru musculatură este bine să încep mișcarea cât mai repede, să nu pierd așa de mult din masa musculară - oricum am pierdut. Pentru recuperare am fost de patru ori în Turcia, cu ajutorul clubului, care a și plătit o parte din costuri. Acolo mergeam să-mi schimbe programul de recuperare, făceam câteva zile de recuperare și apoi mergeam la sală singur când ajungeam în Timișoara. La început o oră, apoi pe final chiar două.

Şi acum eşti plin de încredere, te temi de recidive?

Sunt ambiţios, nu am reţineri. Am încredere în cei din Turcia.

Ce ai vrea de la tine în acest retur?

Să am cât mai multe realizări, să mă propulseze la prima echipă. Cred că în primul rând am nevoie de mai multă forță.

Îmi ziceai că preferi numărul 14 pe tricou. De ce 14?

Domnul profesor Vlaicu mi-a dat numărul acela și de atunci joc cu el. Asta se întâmpla acum 4-5 ani, când eram la juniori C, și am ajuns în finala naționala la juniori cu Dinamo.

Ați pierdut atunci?

Da, 1-2, din păcate. Din neatenție, am luat gol la ultima fază.

Sună familiar. Meciul de la U19 cu Ucraina l-ai văzut?

Nu, că am avut antrenament. Dar am văzut golurile. Îmi pare rău pentru ei, sunt o generație bună.

Care crezi că ar fi motivul pentru care au pierdut?

Mentalitatea.

Ce înseamnă asta? Toată lumea vorbește despre mentalitate.

Mi-e greu să zic. Ei au crezut că au câștigat meciul după ce au deschis scorul, s-au văzut deja câștigători și nu trebuia să se întâmple asta.

Apropo de mentalitate, cât crezi că depinde tine să ai succes în fotbal?

Cam tot depinde de mine, dar trebuie să am și noroc. Nu știu să dau un procentaj, nu mă bag. De exemplu degeaba muncesc atâta și mă accidentez când sunt în cele mai bune momente.

Ce trebuie să se întâmple în cariera ta ca tu să zici că ai avut cariera pe care sperai s-o ai la nouăsprezece ani?

Să mă simt eu bine ca fotbalist. Multă lume probabil că se gândește la bani, dar nu e neapărat pentru bani. Chiar am început de plăcere și joc de plăcere, iar acum că am ajuns să fac performanță este altceva.

Contează dacă o să fie la Poli?

Dacă este bine la Poli, eu aș rămâne aici. Dar depinde și de ce se va mai întâmpla. Eu am contract pe încă trei ani cu clubul, începând din vară.

Ai pe cineva de la echipa mare la care te uiți cu admirație?

Îmi place de Artean ca jucător, îmi pare un băiat muncitor, am și jucat cu el și mi se pare ok.

Și vreo echipă preferată de afară?

Barcelona, fiindcă îmi place stilul lor de joc și de Iniesta.

Vrei să mulțumești cuiva anume?

Nu anume, ci tuturor antrenorilor cu care am lucrat și care m-au ajutat să ajung aici, precum şi familiei şi prietenilor care m-au susţinut şi mă susţin zi de zi.