2 decembrie 2007

Farul - Poli 1:1 (0:0)

De un penibil necrutator, asa a fost aceasta partida. Absolut incredibil de umilitor. O prestatie mai mult decat jenanta a mai tuturor alb-violetilor, care parca au uitat cum trebuie preluata o minge, cum trebuie pasata o minge sau cum trebuie centrata o minge.

Prin mila Domnului am ratat prima repriza, dar pentru ca nici mila nu tine pana la capat, a trebuit sa o indur pe a doua. De fapt in primele 45 de minute ziarele raporteaza ca nu s-ar fi intamplat nimic cu adevarat notabil, exceptand accidentarea lui Srhoj, o ocazie buna a lui McKain sau un sut al lui Karamyan. Infernul a urmat insa dupa pauza, cand gazdele au iesit mai determinate de la cabine si au inscris repede, in urma unei centrari de pe stanga lui Latovlevici care a fost deviata in poarta de Nanu. Aceasta actiune avea loc spre minutul 60, iar pana in minutul 89, Poli nu a facut absolut nimic, in afara de a pierde mingi si a pune adversarii pe contra-atac (eventual sutul lui Kara respins de Curca ar iesi din acest tipar). Apoi, in acel mentionat minut 89, Todoran a decis sa ii ofere o minge excelenta lui Karamyan in careul gazdelor si armeanul n-a ratat. Torje putea sa transforme aceasta melodrama intr-o comedie proasta daca inscria un minut mai tarziu, dar sutul sau a fost blocat de un fundas al Farului. Fluierul final a consemnat un egal cat o mare infrangere, nu atat pentru ca am ratat locul secund in clasament, ci in vederea celor trei meciuri ramase de jucat in acest an.

Tragic si trist este ca nu exista alternative. Defilam cu ce avem pana la iarna si apoi speram ca Dusan sa aiba mana libera la transferuri. Cum se poate ca Stancu sa joace atat de prost sau ca mijlocul sa nu fie in stare sa ofere macar O(1!) minge buna atacantilor? Cand ai pe cineva ca Bucur in echipa si nu reusesti sa-l "folosesti", e pur si simplu pacat.

Eu nu mai am nimic de spus. Dumnezeu cu mila si Karamyan cu golul, pasa, centrarea, atacul s'apararea.

P.S. In genere cand mentionez de Karamyan, ma refer la Artiom. Daca e vorba de Arman, atunci mentionez numele intreg.

1 decembrie 2007

"Moara zvonurilor"

Odata cu apropierea sfarsitului anului competitional, se intensifica si zvonurile in ceea ce priveste posibilele transferuri ale echipelor din Liga 1. Daca pana acuma la Poli nu s-a vorbit de mai nimeni in afara de Halenar, o stire marca GSP il anunta pe internationalul slovac Milos Brezinsky drept o tinta a conducerii alb-violete.

Brezinsky este imprumutat de Slovan Liberec la Sparta Praga, unde a evoluat 15 meciuri in acest sezon. La 1,92 m inaltime si 82 kg, slovacul nascut pe data de 04.02.1984 este un fundas impunator. Suma vehiculata pentru transferul sau este de 800.000 de Euro.

Cateva date despre cariera lui Berzinsky, actualizate ultima oara pe 11 decembrie:
SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08Sparta PragaCZA110
2006-07Slovan LiberecCZA111
2006-07Mladá BoleslavCZA81
2005-06Mladá BoleslavCZA190
2004-05Rimavska SobotaSKA100
2004-05KladnoCZB60
2003-04Slovan LiberecCZA10
2002-03Slovan LiberecCZA00
Total:552
MJ= meciuri jucate; GM = goluri marcate; CZ= Cehia; SK=Slovacia, Imprumutat

Media notelor pentru evolutiile sale (de la aceeasi sursa) este de 3,05 (din 5, de nu ma insel), in contextul in care cel mai slab jucator al Spartei are 3,07.

In 2006/2007 a jucat de 2,59 la Mlada si Liberec si in 2005/2006 de 2,82 la Mlada. Deci note bune pentru un fundas, din cate imi pot da eu seama.

Totodata, se tatoneaza in continuare pista Halenar, Poli facand o noua oferta pentru internationalul slovac.

26 noiembrie 2007

Rezultate sondaj

Nu e loc de multe comentarii de aceasta data, deci voi consemna doar rezultatele.


La cate meciuri acasa ati asistat in actualul sezon?


Toate (7) - 7 voturi (36%)

Majoritatea (peste 5) - 8 voturi (42%)

Cateva (intre 3 si 5) - 0 voturi

Putine (sub 3) - 3 voturi (15%)

Niciunul (adica 0) - 1 vot (5%)

Total voturi: 19

P.S. Am zis ca ar prinde bine un sondaj mai interesant de aceasta data. Pentru ca eu cel putin m-am aflat in imposibilitatea de a gasi doar un termen care sa-mi defineasca starea/sentimentele, am decis ca fiecare sa poata selecta mai multe dintre optiunile prezentate, pentru a crea o "imagine" cat mai completa.

25 noiembrie 2007

Poli - Ceahlaul 3:2 (0:0)

In continuare viata grea, cea de fan alb-violet. Acest meci, foarte asemanator cu cel impotriva Bistritei de fapt, s-a dovedit deosebit de dificil, nu doar datorita replicii bune a adversarului, ci si a inabilitatii jucatorilor nostri de a ramane concentrati.

Nici nu incepuse bine partida, ca Ceahlaul era peste noi, Alexa trebuind sa se descurce cu vreo trei mijlocas adversi mai tot timpul in primul sfert de ora. Era clar ca alb-violetii intrasera deconcentrati pe teren, iar drept dovada au fost gata, gata sa incaseze un gol cand Golban a ratat din pozitie de unu la unu cu Popa. Dupa ce dominarea oaspetilor a luat sfarsit, Poli a retinut mai mult mingea, dar fara prea multe reusite. Doar sutul lui Karamyan putin peste si lovitura libera executata de el in bara pe final de repriza ar fi de mentionat.
Noroc cu Uhrin, care i-a dezmeticit pe jucatori la pauza, acestia intrand mult mai determinati pe teren pentru repriza a doua. Torje putea sa obtina un penalty imediat dupa pauza, dar cum Poli nu este CFR Cluj, nu s-a acordat, desi reluarile au aratat ca a existat un contact intre el si adversar. Desi presiunea se intensificase la poarta nemtenilor, ocaziile de gol inca lipseau - si ele au cam lipsit pana in minutul 58. Atunci, Bucur a dejucat jocul la ofsaid al oaspetilor, l-a driblat pe Multescu si a inscris cu sange rece din unghi. Avantajul nostru n-a durat insa mult, caci a intervenit deja mentionata lipsa de concentrare: in minutul 60, Narcis Raducan a primit o pasa peste aparatorii centrali visatori Canu si Ratiu, l-a derutat pe Popa care a alunecat, si a inscris fara probleme in poarta goala. Au urmat noi minute de chin creativ, acestea culminand cu ratarea imensa a lui Artavazd Karamyan, care nu a reusit sa trimita mingea din cativa metri pe langa fundasul ce se afla pe linia portii. Pana la urma partida a fost rezolvata de o centrare a aceluiasi frate Karamyan, transformata in gol de deja unul din golgheterii lui Poli, Gabriel Canu. Bucur si-a mai trecut o data numele pe lista marcatorilor cateva minute mai tarziu, dupa ce a scapat iar cu Multescu si l-a executat cu acelasi calm si aceeasi precizie. Pe final oaspetii au mai inscris si ei, dupa ce alb-violetii o lasasera iar mai moala, dintr-o lovitura libera executata prin zid, mingea muscand bara inainte de a intra in poarta.

Concluziile dupa acest meci sunt multiple, dar de fapt nu sunt noi. Avem probleme care trebuiesc rezolvate si pana la pauza de iarna, trebuie sa ne descurcam cu ce avem. Rusic a dezamagit in mod deosebit astazi, lui altaurandu-se Ratiu, ambii jucatori fiind neconvingatori si nesiguri cat s-au aflat pe teren. Norocul nostru a stat din nou in bocancii lui Bucur si Artavazd Karamyan, precum si in capul lui Canu, cei trei fiind practic artizanii acestei victorii. Ar mai merita mentionati Alexa si Abiodun, care au facut si ei o partida buna, restul jucatorilor nereusind sa iasa in evidenta in mod pozitiv.

Sa speram ca vom avea suficienta inspiratie in urmatoarele doua deplasari, ca apoi sa facem un meci mare cu CFR Cluj, pentru a visa frumos in timpul hibernarii!

24 noiembrie 2007

Deja vu: Infrangere Poli II, victorie Resita

Odata cu preconizarea faptului ca de sezonul viitor echipele satelit vor fi desfiintate, se pare ca s-a pierdut si ultimul dram de motivatie a echipei secunde. Poli II a pierdut cu 0-2 acasa, in compania celor de la FCM Targoviste - adica niste suferinzi ca ai nostri - in ciuda faptului ca a fost ajutata de un numar decent de jucatori de la echipa intai.

Pe de alta parte, Resita pare sa se fi trezit, tocmai la final de tur. Dupa victoria categorica impotriva Corvinului de miercuri, a urmat aceasta victorie complet surprinzatoare in fata celor de la Ramnicu Valcea, tocmai la valceni acasa. Scorul final de 5-2 a fost chiar mai surprinzator decat victoria in sine. Golurile resitenilor au fos marcate de Axente, Mera, Dochita, Siminic si Popovici.

Ramane de vazut ce se va intampla in aceasta iarna cu Resita. Un numar de jucatori (Axente, Scutaru) par interesanti pentru Poli (1), dar daca se mai spera la promovare (improbabila in acest moment, dar cine stie?) inseamna ca mai degraba ar pleca mai multi jucatori inspre Valea Domanului (de fapt stadionul Calor, daca nu se termina actiunile de renovare/modernizare in VD). Om vedea, dar cu siguranta va fi interesant.

22 noiembrie 2007

Srhoj catre Sydney FC?

Prin intermediul unui prieten am dat de urmatoarea informatie, aparuta in Sydney Morning Herald, in data de 21 noiembrie:

"In other transfer news, Sydney FC are believed to be in discussions with Perth Glory skipper Simon Colosimo, while Romanian-based duo Wayne Srhoj and Michael Baird - who both played under coach John Kosmina in the old NSL - are among other potential targets."


La o adica, Srhoj este una din posibilele tine ale noului antrenor de la Sydney FC. Nu e cine stie ce stire, dar vazand ca presa romaneasca a ignorat-o, am zis ca poate merita mentionata.

21 noiembrie 2007

Infrangere Poli II, victorie Resita

In etapa intermediara de astazi, Poli II a pierdut in deplasare tocmai la o contracandidata, Ariesu Turda, cu scorul de 3:1. Alb violetii au jucat bine pana spre jumatatea reprizei secunde si au deschis scorul chiar prin Cojocnean (dupa toate aparentele) in minutul 61. Au fost insa rapid egalat si au cedat pe final. Considerand insa lotul deplasat la Turda, impanzit de debutanti, rezultatul este unul normal - daca nu aproape unul bun. Ramane ca - in cazul in care se intentioneaza asta - cei din conducere sa aduca vreo patru jucatori tineri si cu macar ceva experienta la nivelul acesta la iarna, pentru ca echipa sa poata lupta macar pentru salvarea de la retrogradare. In demiterea lui Rotariu oricum nu mai cred.

Pe de alta parte, FCM Resita a invins categoric Corvinul Hunedoara, echipa la egalitate de puncte cu Poli II. Resitenii au castigat cu 5-0, prin golurile lui Dochita, Axente, Tanc si dubla lui Popovici. E imbucurator ca tanarul mijlocas imprumutat la Resita, Popovici, a facut un meci bun, mai ales ca in acest sezon nu pare sa-si fi intrat in ritm. Personal cred ca este unul dintre cei mai talentati tineri ai Politehnicii si ar putea ajunge chiar pana la nivelul lui Torje. La fel de imbucuratoare este forma aratata de Axente in acest sezon, el confirmand astfel bunele performante din returul trecut. Poate ar fi o idee sa fie adus mai aproape de echipa mare a alb-violetilor, mai ales considerand necesitatea unui atacant de rezerva, chiar si odata cu revenirea lui Ganea.

20 noiembrie 2007

Rezultate sondaj

Recunosc ca pe mine m-a surpins putin rezultatul acestui sondaj. Ma asteptam ca Ganea sa fie preferat lui Rusic, considerand postura din care vine fostul atacant al Nationalei Romaniei. In acest moment, eu inclin sa cred ca Ganea ar fi totusi mai potrivit, pentru ca se implica mai mult in jocul echipei si este o prezenta importanta pe teren. Rusic mi-a lasat impresia ca este putin cam lent si ca ii lipseste rafinamentul la finalizari (nu ca Ganea ar fi un "rafinat"), dar compenseaza bine prin pasele decisive pe care stie sa le ofere. Probabil totul va depinde de forma de moment a celor doi, atunci cand Uhrin va avea de decis. In interesul echipei ar fi bineinteles ca ei sa fie intr-adevar atat de apropiati ca valoare.

Dintre Ganea si Rusic, care pare cel mai potrivit pentru a fi al doilea atacant al echipei?


Ganea - 13 voturi (50%)

Rusic - 13 voturi (50%)

Total voturi: 26.

P.S. In vederea noul sondaj, meciurile de acasa au fost: Poli Iasi, Pandurii, Rapid, Vaslui, Gloria Bistrita, Otelul, Steaua.

18 noiembrie 2007

Amical: FK Banat - Poli 2:3 (1:2)

Alb-violetii, in formula inedita, au castigat amicalul de astazi dupa ce au dominat autoritar meciul si si-au creat multe ocazii. Golurile au fost marcate de Mansour, Arman Karamyan si Rusic, "Geamanul" fiind unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren.

Pentru Poli au evouat si cativa jucatori de la echipa a doua, Daminuta, Cojocnean, Sandu si Ilici intrand pa parcursul reprizei secunde.

16 noiembrie 2007

International alb-violeti

Miercuri

Romania - Albania 6:1

Gigel Bucur a jucat 30 de minute pentru Reprezentativa noastra, a dat o pasa de gol la prima atingere de balon si a trimis o minge in bara in minutul 90.

Armenia - Kazahstan 0:1

Artavazd Karamyan a fost integralist in infrangerea suprinzatoare a Aremniei din ultima runda a calificarilor pentru Euro 2008.

Marti

Amical: Olanda U23 - Romania U21 1:0

In compania campioanei europene la nivel de U21 de anul trecut si a unui lot din care fac parte si jucatori ce vor participa la Olimpiada (deci pana in 23 de ani, daca nu ma insel), Romania a pierdut la limita, intr-o partida in care a ratat un penalty prin Bogdan Stancu si a ratat doua ocazii singur cu portarul, prin acelasi Stancu si Torje.

Au evoluat cu certitudine Torje, Scutaru si Latovlevici - toti trei titulari - iar daca intr-adevar a fost rulat tot lotul in repriza secunda, exista posibilitatea ca si Pantilimon sa fi intrat in poarta pe parcursul reprizei secunde.

Irlanda de Nord U21 - Moldova U21 3:0

Arthur Patras a fost integralist in infrangerea suferita de Nationala de tineret a tarii sale.

Sambata

Portugalia - Armenia 1:0

In partida pierduta de Armenia impotriva Portugaliei, Artavazd Karamyan a evoluat titular si a fost schimbat in minutul 76.

Vineri

Romania U21 - Malta U21 4:0

Trei tineri violeti au evoluat pentru tineretul Romaniei, Torje si Scutaru evoluand titulari, in timp ce Latovlevici a intrat la pauza. Toti trei au avut prestatii remarcabile.

Torje a dat doua centrari de gol, dar a si ratat trei sanse bune da a inscrie la randul lui. Scutaru a fost sigur in aparare, singurul lucru ce i s-ar putea reprosa fiind irascibilitatea sa. Lato, nefiind solicitat in aparare, a trimis doua centrari excelente pentru Torje, acesta nereusind sa le transforme in gol.

In alta ordine de idei insa, tin sa remarc faptul ca impresarul celor trei violeti, Florin Iacob, a decis in mod evident sa-si faca publicitate pe spatele lor. Comentatorul partidei a tinut sa remarce ca Scutaru, Lato si Torje sunt impresariati de Iacob (de trei ori practic, o data pentru fiecare), mentionand ca ei primii doi sunt monitorizati de Karlsruhe, respectiv Steaua Rosie Belgrad, in timp ce pentru Torje ar fi venit o oferta de sase milioane de dolari din partea unei echipe din Rusia, refuzata insa de conducerea clubului.

Cred ca orice alt comentariu ar fi de prisos.
Felicitari insa celor trei pentru prestatiile de astazi!

Halenar la Poli (?)

Conform onlinesport.ro, slovacul Halenar a fost transferat de Poli si se va alatura lotului in intersezon. Pana la o confirmare oficiala nu sunt multe de spus.

Juraj Halenar evolueaza la Artmedia Bratislava si este golgheterul actual al campionatului slovac, cu 12 reusite in 16 meciuri.

Data nasterii: 28.06.1983
Locul nasterii: Tranava, Slovacia
Inaltime: 1,87 m
Greutate: 80 kg

P.S. Marian Iancu pare sa fie dezmintit oarecum venirea lui Halenar, spunand ca dupa prestatiile sale recente ar fi foarte dificil de adus. Sa vedem.

P.P.S. Fanatik anunta ca Halenar ar fi acontat de Poli, contra sumei de 500.000 de Euro, ca acesta ar fi semnat un contract pe trei ani si ar primi un salar de 150.000 pe an.

15 noiembrie 2007

Palmaresul la Timisoara!

In cadrul unei conferinte de presa organizate astazi, s-a anuntat faptul ca FRF a recunoscut ASFC Politehnica drept detinatoarea palmaresului Politehnicii Timisoara. Dat fiind ca ASFC se afla in asociatie cu Poli 1921 Stiinta, inseamna ca toate lucrurile incep sa reintre pe fagasul normal!

Precum era de asteptat, prea bunul italian pe care il cunoastem cu totii a reactionat virulent la acest anunt, spunand ca TAS va decide ce penalizari se impun asupra clubului nostru si a federatiei, datorita acestor evenimente. Se pare insa ca nu exista motiv ca noi sa ne facem griji, mai mult chiar, intrunirea TAS din ianuarie ar trebui sa clarificate odata pentru totdeuna aceasta tentativa de furt ce ne-a dat atatea batai de cap in ultimii ani. Pana atunci asteptam cuminti si ne concentram la etapele ramase de jucat.

Felicitari tuturor celor care au fost implicati in recuperarea palmaresului si, de aceasta data, multe felicitari domnului Iancu. Este poate cea mai importanta reusita a sa la Timisoara.

Va multumim!

10 noiembrie 2007

Gloria Buzau - Poli 2:1 (2:1)

Impotenta de care am dat dovada la Craiova pare sa se fi acutizat in aceasta deplasare la echipa secunda a Stelei. Poate ca amarul nu este la fel de amar, dat fiind ca in niciun moment al reprizei a doua alb-violetii nu au dat sa se inteleaga ca ar fi capabili de mai mult in fata unei echipe asezate pe doua linii in aparare.

Dar de fapt problema este alta - si mereu aceeasi. Nici nu incepuse bine meciul ca buzoienii deschisesera scorul prin Jozic, in urma unei libere respinse de Popa si a inabilitatii fundasilor de a degaja balonul. Imediat a urmat un gol anulat lui Abiodun pentru hent, dar reluarile nu sunt edificatorii. In continuare insistenti, jucatorii gazdelor obtin o libera pe care o executa repede, Vlaicu dejoaca jocul la ofsaid si il invinge pe Popa. Penibilul scorului de 0-2 nu dureaza decat un minut, caci Karamyan reuseste sa reia in poarta o centrare a lui Rusic, cu largul concurs al lui Minca. De aici incolo, meciul se domoleste, gazdele tin mingea departe de poarta, iar singura ocazie reala a reprizei o are Bucur, care rateaza incredibil din cativa metri.
Mitanul secund, unul atat de anost incat imi vine greu sa o transpun in cuvinte, este unul al umilintei pentru alb-violeti. Intr-o zi de disfunctionalitate maxima, aproape identica cu cea de la Craiova - unde insa am avut mai multe sanse de gol -, doar Karamyan si Alexa se remarca prin jocul prestat, in timp ce Popa reflecta agonia tuturor prin reactia sa la a doua ratare magnifica a lui Bucur. Pe un teren prost, cu un portar in fata caruia trebuie doar sa-i dai pe poarta si mingea are mari sanse de a intra, la o ora odioasa si in fata unui public rusinos in linii mari, Poli a oferit o noua mana de ajutor slabistilor ligii intai.

Se evidentiaza din nou lipsa acuta a anumitor jucatori, pe care i-am mai enumerat si dupa meciul de la Craiova. Aliuta inert pe terenul mocirlos de la Buzau, Bucur pierdut pe taramurile visarii, Uhrin amarat pe banca cu stiinta ca nu are pe cine sa trimita pe teren - cam acestia a fost factorii care au decis rezultatul meciului. Chiar daca am incercat sa ma pacalesc dupa infrangerea de acuma doua etape, ma tem ca nu e loc de pacaleala: lotul e inca subtire, iar in aceste circumstante ne va fi greu sa terminam in primele trei echipe ale ligii, precum imi inchipuiam eu copilareste ca ar fi posibil. Poate asta e normal, dar cu siguranta nu este normal ca o echipa precum Gloria Buzau sa ne invinga. Iar problema principala este ca - exact ca la Craiova - le-am facut viata usoara, apararea fantezista a primelor cincisprezece minute costandu-ne rezultatul final. Trist, dar adevarat.

Acuma asta este, pana la iarna vom evolua in continuare cu aceasta apasare constanta a intelegerii. A intelegerii faptului ca uneori pur si simplu nu putem, chiar daca in mod normal ar trebui sa putem foarte bine. De am obtine victorii acasa si eventual trei puncte din deplasare in meciurile ramase (Ceahlaul [A], Farul [D], Poli Iasi [D], CFR Cluj [A]), eu unul as fi mai mult decat multumit. Iar dupa transferurile de la iarna, mai vorbim.

8 noiembrie 2007

Rezultate sondaj

Sondajul acestei saptamani a fost unul ce s-a echilibrat "din mers". Pana la meciul cu Craiova, Artavazd Karamyan luase un avantaj semnificativ, dar dupa meci McKain a inceput sa adune voturi. In urma meciului cu Steaua, toti jucatorii mai putin Karamyan au castigat serios la capitalul de simpatie, cu Mansour "revenind" puternic pe ultima suta de metri - fapt deloc surprinzator.

Initial nici nu am vrut sa-l includ pe Mansi in sondaj, considerand ca nu va aduna mai mult de trei voturi (ceea ce si era adevarat pana inainte acelui gol magnific), dar cine ar fi putut prevedea evenimentele de sambata? Cu riscul de a suna cinic, poate ca ar trebui sa profitam de aceasta reusita a senegalezului nostru preferat si sa-l vindem pe un pret bun la orice echipa dispusa sa-l plateasca - toata lumea ar avea de castigat, Mansi devenind titular la o echipa puternica, noi obtinand bani pentru un inlocuitor.
Mi-as dori foarte mult ca reusita in cauza sa nu fi fost o reusita intamplatoare (si intr-un anume sens n-a fost), dar ma tem ca in acesti trei ani de cand ni s-a alaturat Mansi, spiritul meu optimist a fost ros in mare parte de oscilanta sa.


Plecarea carui jucator dintre cei zvoniti ar afecta cel mai mult echipa?

Jonathan McKain - 17 voturi (26%)

Gabriel Canu - 8 voturi (12%)

Artavazd Karamyan - 31 voturi (48%)

Gueye Mansour - 8 voturi (12%)

Total voturi: 64

P.S. M-am gandit ca merita mentionat un fapt de care uitasem, anume ca luna trecuta s-au implinit cinci ani (o jumatate de deceniu, saizeci de luni, cateva galeti de saptamani, putin peste o mie opt sute de zile, etc) de cand am decis sa contribui in mod constructiv la universul alb-violet prin aceste cronici de meci si "dari de opinii". Multe multumiri tuturor vizitatorilor care au avut buna-vointa, rabdarea si entuziasmul de a-mi citi scrierile!

4 noiembrie 2007

Poli - Steaua 2:0 (1:0)

Ce victorie excelenta! Si de cat timp am tot asteptat-o! Si cat de frumos a decurs scenariul meciului, cu cireasa de pe tort a lui Mansour! Se putea in vreun fel mai bine? Adica serios, se putea cu adevarat mai bine?

In prezenta a ceea ce parea a fi un stadion arhi-plin, alb-violetii lui Dusan Uhrin au avut un inceput furibund de partida, dominand copios echipa Stelei. Presiunea la poarta lui Zapata a fost constanta in primele douazeci de minute, timp in care adversarii abia au iesit din propria jumatate. Iar pentru ca uneori se si intampla ca echipa care ataca sa marcheze, Rusic este gasit excelent de centrarea lui Bucur si din cativa metri trimite mingea in plasa portii steliste - cu o sete delicioasa! Dupa gol s-au mai trezit si Dica&co, astfel ca meciul a devenit mai echilibrat, inainte ca Steaua sa preia intitiativa complet pe final de repriza. Putea fi 1-1 in doua randuri, cand stelistii au marcat in urma unor faze fixe, dar Augustus Constantin (aproape impecabil in aceasta seara) a vazut de ambele ori infractiunile comise in atac de Victoras Iacob, respectiv Goian. Cea mai mare sansa de gol a stelistilor (si singura care nu a venit in urma unei faze fixe) i-a apartinut pe final de repriza lui Nicolita, scapat de marcajul lui Canu, fostul polist fiind insa oprit in extremis de Popa! Recunosc ca la pauza nu credeam sa rezistam, mai ales fara a schimba ceva in angrenajul echipei.
M-am inselat insa, caci mitanul secund a continuat in aceeasi nota de dominare a Stelei. Ba mai mult, Radoi si Alexa au oferit palpitatii tuturor celor care i-au vazut, fiind aproape de a fi eliminati tocmai in debutul reprizei. Prima sansa importanta ne-a apartinut insa noua, Aliuta pasandu-i fantastic lui Rusic, sutul acestuia fiind aparat cu un reflex bun de Zapata! Sincer sa fiu, cam asta a fost si singura sansa importanta de gol a polistilor, pana la reusita secunda (eventual un sut al lui Abiodun ar mai putea concura pentru aceasta denumire). Steaua a fortat fara oprire, dar fundasii alb-violeti au respins in mare parte cu succes toate mingile lungi trimise in careul lui Popa. Cel mai aproape de egalare s-au aflat oaspetii atunci cand Popa n-a iesit la timp la o minge si Zaharia a trimis cu capul, dar mingea a lovit bara! In rest, majoritatea centrarilor au fost finalizate pe langa poarta sau deloc, marele merit revenindu-le in primul rand fundasilor centrali, Canu si McKain. Finalul de partida se pregatea sa fie unul incins, atunci cand Mansour a intrat pe teren, inlocuindu-l pe Bucur. Nici nu calcase bine gazonul, ca Abiodun a fortat pe dreapta, a centrat si Mansi a reluat fantastic printr-o foarfeca orizontala, invingandu-l pentru a doua oara in aceasta seara pe Zapata si trimitand pe toti cei care tin catusi de putin la Poli in extaz!

Fluierul de final venit doua minute mai tarziu a consemnat mai mult decat prima victorie pe teren propriu impotriva Stelei din ultimii unsprezece ani; el a consemnat succesul unui spirit deosebit de lupta, succesul unei munci indelungate, pentru care merita felicitati absout toti cei implicati in bunul mers al clubului nostru favorit. Nu se poate sa te uiti la Poli jucand si sa nu te gandesti ca poate a venit si vremea noastra. Bravos!

Este deosebit de frumos cand victoria este un rezultat al muncii colective. Dar si asa nu trebuiesc ignorati acei jucatori care au fost cheie in aceasta seara: in primul rand, Aliuta, care a dat dovada de un devotament nesperat si de care nu as fi spus ca este capabil inainte de acest meci; in al doilea, cuplul de fundasi centrali, pe care l-am laudat deja; si in al treilea, inspiratia lui Bucur/Rusic/Mansour, care au fost decisivi la cele doua goluri marcate! In mod evident si restul echipei a evoluat la un nivel foarte inalt, dar mereu vor exista unii care ies mai mult in evidenta decat altii.
De asemenea trebuie neaparat laudata performanta lui Uhrin! Nu am niciun dubiu asupra faptului ca el este artizanul acestei victorii, precum Uhrin este si cel care a dat viata unei echipe ce se chinuia sa razbata din spiritul mediocratiei ce ii fusese insuflat de antrenorii precedenti. Aceste reusite sunt dovezile faptului ca atunci cand ai curaj si stii sa ti-l dozezi, orice este posibil.

Ca Steaua trece printr-un moment mai prost este evident - si nu stiu daca va putea iesi din el cat Becali va fi la conducerea clubului. Dar asta nu diminueaza cu nimic reusitele alb-violetilor, care - spun unii - nu au investit la fel de puternic ca in anii trecuti. Cred ca acest fapt din urma confirma intru totul ca pentru a avea succes este mai important sa ai un antrenor bun, decat jucatori de mare talent. Calitatea individuala nu poate sa confere constanta unui "organism" atat de complex precum este o echipa de fotbal.

Asadar, totul este bine! Si chiar de multe ori mai bine decat as fi sperat ca va fi, acuma doua luni. Nu e fain sa ne putem bucura pe deplin de acest lucru?

Bravo Poli si Forza Viola!

P.S. Golurile le puteti vedea la prosport.ro

31 octombrie 2007

Craiova - Poli 2:1 (1:0)

Vorba aceea, nu poti castiga toate meciurile. Dar poate se putea pierde intr-un mod mai putin patetic, in fata unei echipa care sa joace cat de cat fotbal. Poate o parte din prestatia echipei poate fi scuzata prin absenta a doi jucatori esentiali, Canu si Alexa, dar si cu ei in teren, am fi ramas cu mai multe certitudini.

Partida a fost dominata in mare pare de alb-violeti, care au ratat o serie de oportunitati in prima repriza, cea mai mare fiind cu siguranta ratarea din cativa metri a lui Karamyan, chiar din debutul meciului. Bucur a mai trimis cu capul peste dintr-o pozitie buna si acelasi Karamyan a lovit bara pe finalul reprizei. De cealalta parte, craiovenii au inscris la cam singura lor faza, Costea plasand un balon dupa ce l-a driblat pe McKain. S-ar mai putea discuta despre un presupus penalty comis de Torje, dar nu am vazut faza asa ca ma abtin.
Repriza secunda a fost una terna, fara mari ocazii de gol. Karamyan a avut un sut bun de la ceva distanta, respins de Bornescu, dar in rest nu am notat nimic semnificativ pana la egalare. Atunci, imediat dupa ce Craiova ramasese in zece (Barboianu a fost eliminat pentru o intrare dura - dura la Bucur), golgheterul Gigel a inscris din afara careului cu un sut formidabil, direct la vinclul portii craiovene. Din pacate Bucur a trebuit schimbat imediat dupa gol, in locul sau intrand Cristea. Drept dovada insa ca se poate si mai rau, Wobay a obtinut o libera din marginea careului, a centrat si Baird l-a depasit pe Stancu (cel care si faultase in prealabil) si a inscris. Pana la final Cristea a mai avut o buna sansa la un corner, insa a trimis mingea peste, iar fluierul de final al lui Teodor Craciunescu a consemnat prima infrangere dupa o galeata de etape - dar ce infrangere amara a fost.

Ziceam de certitudini. In primul rand, apararea este in continuare in pom. Nu se poate sa iei gol meci de meci, de la absolut orice diletanti, din tot felul de pozitii, pe orice fel de teren. Chiar daca gazonul era de toata jena, e valabil regula conform careia ambele echipa au evoluat pe el. In al doilea rand, Rusici care promitea atata imediat dupa ce a venit, s-a rablagit de tot si nu m-ar mira sa intre Mansour in locul sau pentru partida cu Steaua. Incredibil de slaba a fost prestatia slovenului astazi. In al treilea rand, chiar daca Abiodun s-a descurcat bine la inchidere, mijlocul mai trebuie intarit.

Oricum ar fi, meciul cu Steaua din weekend trebuie castigat. Vom spune ca nu e tragica infrangerea, pentru ca trebuia sa vina pana la urma, dar cu siguranta putea fi evitata, mai ales in fata unei echipe precum Universitatea Craiova. Stam insa in continuare bine in clasament, considerand pretentiile declarate, dar din pacate jocul echipei este acelasi ca acuma cateva etape: primim mult prea usor goluri ca apoi sa ne chinuim sa recuperam. Trebuie facut ceva in aceasta privinta.

Sa fie insa clar: infrangerea de azi a fost rusinoasa, chiar daca Poli nu a jucat rau per ansamblu. Pur si simplu nu poti schimba faptul ca atunci cand pierzi cu penultima clasata, avand un om in plus douazeci de minute, te afli intr-o situatie rusinoasa. Cel mai bun leac ar fi o victorie cu Steaua, deci cu determinare inainte si sa punem "reprezentanta Romaniei in G14" cu botul pe labe.

Rezultate sondaj

Poate si usor sub efectul iminentei meciului cu Dinamo, "cainii rosii" au "castigat" la distanta premiul de cea mai antipatica rivala. Nu cred ca e de mirare acest fapt, in ciuda relatiilor bune pe care conducerea clubului nostru favorit si cea a dinamovistilor o au. Dat fiind ca termenul cheie al acestui sondaj a fost cuvantul "antipatic", nici nu vad cum ar fi putut vreo alta echipa sa detroneze fosta echipa a militiei. Poate m-as fi asteptat ca Steaua sa fi fost ceva mai aproape la final, considerand capitalul de antipatie pe care se tot chinuie sa il adune patronul clubului din Ghencea, dar pana la urma rezultatul este multumitor.

Poate ca UTA ar fi avut un cuvant mai greu de spus, daca nu ar fi existat atitudinea foarte pozitiva a conducatorilor aradeni din ultimele meciuri. Cu siguranta o retrogradare a formatiei aradene nu ar supara decat pe putini fani alb-violeti, dar in acelasi timp sunt convins ca rivalitatea aceasta poate exista la intensitatea de odinioara doar daca UTA ramane in prima liga.


Care este cea mai antipatica rivala a alb-violetilor?

CFR Cluj - 1 vot (1%)

Dinamo - 36 de voturi (61%)

Rapid - 0 voturi

Steaua - 10 voturi (16%)

UTA - 12 voturi (20%)

Total voturi: 59

28 octombrie 2007

Dinamo - Poli 1:1 (1:1)

Cumva, toate par sa se fi intors anul acesta. Si nu ma refer doar la punctele adunate, golurile marcate (cele primite), calitatea jocului, eficacitatea lui Bucur sau norocul "de campioni". Este un tot elucidant, care se concretizeaza in toate acele lucruri mentionate mai sus. Evident, mai exista destule chestiuni ce pot fi imbunatatite, dar progresul catre Politehnica Timisoara a lui Dusan Uhrin Jr. a fost rapid si - indraznesc s-o spun - extaziant.

Acest extaz pe care il mentionez nu purcede atat din fapte, cat purcede din esenta lor. Bucuria unui egal cu Dinamo la Bucuresti este una semnificativa, dar ceea ce m-a incantat pe mine a fost daruirea regasita de alb-violeti, precum si bucuria lor - nu doar la meciul acesta, dar la acesta in mod deosebit. Si dincolo de toate, Uhrin a aratat astazi ca stie sa aranjeze o echipa si ca sa se apere.

Poate ca galbenul primit in debutul meciului de Alexa a fost prea usor acordat, dar a fost un prim semn al slabiciunilor (omenesti) ale centralului de astazi (ieri). Unora este posibil sa li se pare comic ca aritrajele discutabile sunt mereu omenesti, dar cele care duc la o infrangere nu sunt - si asa si este. Este comic cum hentul lui Canu mi-l explic prin faptul ca este posibil sa fi fost dezechilibrat de jucatorul care sarea prin spatele lui sau cum presupusul hent al lui Abiodun optez sa nu il vad. La fel pot sa spun ca ofsaidul semnalat aiurea la scaparea lui Bucur ma irita la culme, dar pana la urma totul pare sa functioneze in baza legii comicului.

Trecand dincolo de tot ce este discutabil, aceasta intalnire cu Dinamo a fost una echilibrata, in care sansele de gol nu au abundat de nicio parte. Gazdele au adunat mai multe, ce-i drept, dar asta si deoarece Poli a evoluat o jumatate de ora in inferioriate numerica, dupa eliminarea lui Alexa. Golul lui Cristea a venit de nicaieri, caci dinamovistii nu mai pusesera cu adevarat in pericol poarta lui Popa pana atunci, insa executia excelenta a fostului jucator al Politehnicii Iasi a fost imparabila. Poli nu a replicat cu o sarabanda de suturi catre buturile lui Lobont, iar de nu ma insel, numai sutul lui Torje de la distanta a constituit un eveniment notabil. Insa in acelasi stil cu care ne-am obisnuit, alb-violetii au reusit sa egaleze chiar inainte de pauza: libera Karamyan de pe dreapta, mingea este stearsa de Canu din careul mic si Lobont nu se poate opune!

Repriza secunda a fost una la fel de disputata ca prima, pana cand Poli a ramas in zece. De atunci si-au intrat si mai bine in rol McKain si Canu, cei doi reusind sa respinga aproape toate mingile ratacite prin careul lui Popa. Doar Danciulescu a fost aproape de a marca cand a scapat spre poarta, dar a trimis pe langa, iar un sut al lui Ropotan a fost deviat in bara de un jucator dinamovist aflat insa in ofsaid. Exact ca in meciul cu CFR Cluj, gazdele au avut o ultima imensa ocazie la ultima faza a meciului, un corner in urma caruia doua reluari ale lui Moti (de nu ma insel) au fost respinse de pe linia portii de un Abiodun providential! Si cu imaginea jucatorilor imbratisandu-l pe nigerian s-a incheiat partida care a consemnat primul punct obtinut in Stefan cel Mare in ultimiul deceniu si jumatate.

Dupa victoria celor de la Poli II (goluri Patras si Milos, impotriva formatiei Minerul Lupeni; bravos!) mi-a vorbit superstitiosul din mine, spunandu-mi ca acuma ni se intoarce norocul la prima echipa, daca ni s-a intors la a doua. N-a fost insa asa si cu asta cred ca am spus tot ce era de spus despre superstitii idioate.

De discutat ar ramane doar eliminarea lui Alexa, dar prefer sa nu o fac. Eu vreau sa cred ca al nostru brav capitan resimtea presiunea meciului mai mult decat ceilalti jucatori si ca din acest motiv si-a pierdut luciditate din teren. Unde am fi daca am vedea oi negre la fiecare colt? Nu suntem noi cei care sa-si bata capul cu conspiratii din acestea.

Asadar, felicitari intregii echipe, in frunte cu Dusan Uhrin Jr, pentru rezultatul obtinut in aceasta seara. Este insa la fel de important ca acesta sa fie coroborat cu rezultate la fel de pozitive in meciurile cu Craiova si (mai ales) Steaua. Sa fim seriosi, daca U Cluj a putut sa-i bata, noi de ce n-am putea?

Bravo Poli si Forza Viola!

24 octombrie 2007

Egalul victoriei

Dat fiind ca mi-au oferit sansa sa le dedic un titlu pe masura performantei, am zis sa o si fac. Poli II a obtinut un egal la zero in deplasare, cu FC Bihor, intr-o partida din care puteau sa iasa si invingatori, daca e sa dau crezare unui bihorean necajit. E si drept ca echipa a fost sustinuta de sapte jucatori din lotul mare, dar se mai intamplase sa fie asa si rezultatele sa nu se ridice la asteptarile tuturor. Oricum, acest egal trebuie sa fie primul rezultat pozitiv intr-o serie de rezultate pozitive daca e ca Poli II sa iasa din zona retrogradarii.

Vizavi de interpretarile mele de acuma cateva zile, dintr-un nou articol semnat 24h-online reiese alt plan pentru resiteni, anume cel anuntat la debutul campionatului: promovarea in prima liga cu sustinerea Politehnicii. Nu stiu cat de realist este acest plan, dar pe moment pare unul mai bun decat cel pe care l-am dedus eu din acele articole.

Daca tot am mentionat de Resita, sa mai spun ca FCM-ul a castigat cu 2-1 in fata codasei seriei, Caracal, prin dubla lui Axente, care astfel a ajuns la sase goluri marcate in aceasta stagiune - de nu ma insel. Ar fi deosebit de bine ca galateanul nostru alb-violet (momentan ros-negru) sa confirme si sa ajunga la prima echipa. Talent avea destul cand l-am vazut ultima oara, numai ca era - ca multi jucatori la varsta lui - cam egoist cu mingea la picior. Sper ca si altii din fosta garnitura a lui Poli II sa confirme la Resita si cand spun asta ma gandesc in primul rand la Scutaru, Mera si Popovici. Si, de ce nu, sa dea dovada de valoare si o parte din jucatorii cumparati de acolo, in frunte cu talentul numarul unu (din informatiile mele), Vali Popescu.

23 octombrie 2007

Rezultate sondaj

Cu o majoritate destul de covarsitoare, Gigel Bucur a fost ales drept "catalizatorul" performantelor acestor prime zece etape. Sunt convins ca daca sondajul ar fi ramas deschis pentru inca doua - trei zile, Artavazd Karamyan s-ar fi urcat aproape in coasta golghetrului alb-violet. Oricum insa, este evident ca cele zece goluri marcate de Bucur au avut un rol foarte important in obtinerea rezultatelor de pana acuma.

Din punctul meu de vedere, Karamyan a fost si el la fel de important ca Bucur, iar pe pozitia a treia s-ar situa Marius Popa.


Care a fost jucatorul "esential" al acestui debut de campionat?

Dan Alexa - 2 voturi (6%)

Gigel Bucur - 16 voturi (55%)

Marius Popa - 4 voturi (13%)

Artavazd Karamyan - 5 voturi (17%)

Altul - 2 voturi (6%)


Total voturi: 29

22 octombrie 2007

Care-i planul pentru Poli II?

Cand o pleiada de jucatori a pornit-o catre Resita, ni s-a spus ca se incearca consolidarea fotbalului banatean si crearea unui nou pol de putere. Evident, socoteala de acasa nu a coincis cu cea din targ, astfel ca Resita se afla la doar o pozitie peste Poli II, chiar de are un meci in minus jucat.

Rotariu, imi pare, este plasat la Poli II cu un scop anume - pe langa cel de a retrograda echipa: nu deschide gura prea des si cu atat mai putin nu o deschide impotriva conducerii. Unii ar spune ca face deja parte din politica lui Marian Iancu de a se inconjura cu "yes-meni". Lasand deoparte acest fapt, mi-a atras atentia o declaratie facute de domnul Iancu ieri, intr-o emisiune televizata; iata cum apare citatul redat de Violamania:

"Marian Iancu: "Sîntem bine dezvoltaţi la nivelul copiilor şi juniorilor. Avem mulţi jucători şi la loturile naţionale "U 19" şi "U 21". Ca să ai o echipă de prima ligă care să facă performanţă, nu poţi să cobori media vîrstei sub 26 de ani. Noi vrem să avem o echipă de liga a II-a sau a III-a, unde să creştem jucători cu o medie de 19 ani, şi încă una, cu care să avem o colaborare, unde să creştem jucători cu o medie de vîrstă 22 de ani şi pe care să îi putem aduce la prima echipă. Deocamdată am reuşi acest lucru cu doi jucători: Torje şi Pantilimon. Dar acest lucru costă foarte mult""

Deja la citirea acestei declaratii am cutreierat aleile gandurilor si am ajuns la cea conform careia mentinerea lui Poli II nu este o prioritate - chiar din contra. Oricine putea observa acest lucru, dat fiind ca echipa nu a fost sustinuta nici de cei de la echipa mare, nici prin alte transferuri minune (cu eventuala exceptie a zmeilor de la Otopeni). Acest gand in sine nu are nicio valoare, el putand fi cat se poate de eronat.

Am dat insa peste un alt articol la doar cateva ore dupa ce lecturasem declaratile patronului Politehnicii. Articolul provine de pe site-ul 24h-online.ro si este semnat (intr-un anonimat amuzant) de "Fatal Istu".

"Prânzul cel de taină

Luni 22 Octombrie 2007

Boşii lui Poli Ştiinţa Timişoara s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu boşii lui FCM Reşiţa. Nu, discuţiile nu s-au soldat cu vreun comunicat de presă sau cu vreun telefon dat ziariştilor. Concluziile au fost întoarse pe toate feţele, în birourile capitonate ale celor ce trag sforile cluburilor fanion ale Timişoarei şi Reşiţei. De unde, logic, nu putea să nu transpire câte ceva. Şi cevaul ăla sună cam aşa. La FCMR, un pachet de acţiuni este pe cale să-şi schimbe proprietarul. Vă gândiţi că e vorba de acţiunile Consiliului Judeţean Caraş-Severin? Şi noi ne-am gândit aşa, dar pare-se că ne-am înşelat. Acum se vorbeşte de acţiunile preşedintelui Dan Izvernari. Dacă asta ar fi prima surpriză, să trecem şi la a doua. La întâlnirea boşilor, Iancu de Timişoara s-ar fi arătat disponibil să preia el acţiunile roş-negre. De va fi aşa, şi aşa pare a fi, FCMR-ul nu va mai putea juca în aceeaşi ligă cu Poli I sau Poli II. Drept urmare, cum Poli I nu poate pica în divizia secundă, una din două: ori Poli II, ori FCMR-ul va avea ca obiectiv retrogradarea în Liga a III-a. Ce n-a luat Iancu în calcul? Dacă pică amândouă, că prea-s în cărţi? "

Totul poate fi redus la nivelul unui zvon, dar poate nu este doar o simpla coincidenta.

Presupunand ca intr-adevar aceasta este intentia conducatorilor alb-violeti, ar exista cel putin doua ratiuni care ar putea sa ne deranjeze. In primul rand - pentru Poli - faptul ca un jucator ar accepta mai lesne sa joace la un "satelit" in liga secunda decat la unul in liga a treia (si totodata diferenta de valoare intre cele doua ligi este semnificativa); in al doilea - pentru FCM Resita - ca s-ar ajunge la o situatie asemanatoare cu cea in care s-a aflat CFR Timisoara cand era dependenta de Poli, anume ca este totusi avem de-a face cu echipe de oarecare traditie in fotbalul romanesc si orgoliile sunt pe masura. Mediile de varste enuntate de domnul Iancu indica inspre acest scenariu.

S-ar putea merge evident in mai mare detaliu cu o astfel de analiza, de la considerente etice la cele financiare, dar dat fiind ca in acest moment nu reprezinta decat un simplu zvon si ca meciul cu Dinamo de sambata este de atatea ori mai relevant decat acest subiect, o lasam pe alta data.

20 octombrie 2007

Poli - Otelul 4:1 (2:1)

Desi nu am vazut meciul (gratie multa la oricine a fost responsabil la ligaonline.ro) nu pot sa nu fiu incantat de reusitele alb-violetilor din aceasta partida! Am avut noroc cu galeata, in ceea ce priveste apararea galateana incununata cu doi portari deosebiti, dar in acelasi timp McKain a reconfirmat ca nu este un jucator de aruncat, precum si Artavazd Karamyan a evidentiat ca trebuie tinut daca vrem sa facem performanta. Armeanul a trimis o pasa de gol si a inscris de doua ori, a doua sa reusita venind direct dintr-un corner, mingea invartindu-se nebuneste si pacalindu-l pe Grybauskas.

Mai multe despre meci dupa ce l-am vazut. Bravo Poli si pentru putin peste 24 de ore suntem pe locul 1!

P.S. S-ar putea sa nu reusesc sa vizionez pana la urma meciul. Om vedea...

16 octombrie 2007

Despre trei tineri internationali

Torje, Latovlevici si Scutaru au fost integralisti in meciul de astazi al nationalei de tineret, care a terminat la egalitate, 0-0, cu Franta, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi. Ma bucur sa raportez ca toti trei au avut evolutii bune, Latovlevici indeosebi reusind sa faca fata unui flanc dreapta foarte puternic al francezilor. Torje a avut o buna ocazie de a inscrie in repriza secunda, dar portarul Jourdren a reusit sa-i pareze sutul, jucatorul nostru fiind foarte activ pe parcursul intregului meci - doar pe final ce a mai slabit ritmul si a fost ineficient. Scutaru, imprumutat la Resita, a fost sigur pe el si decisiv in interventii, chiar daca nu s-a ridicat la nivelul colegului sau din aparare, Stefan Mardare (FC Vaslui).

Per ansamblu insa, prestatia nationalei mici a fost destul de subtire. Spun asta nu uitandu-ma la numele adversarului, ci gandindu-ma la ce fel de fotbal s-a jucat. Cu putin mai mult tupeu, meciul se putea castiga.

Oricum, felicitari alb-violetilor care ne-au reprezentat cu brio!

14 octombrie 2007

Amical: Poli - Banat Zrenjanin 1:1 (1:1)

Partida amicala in compania echipei clasate pe locul sase in prima liga din Serbia s-a terminat la egalitate, gratie reusitei lui Arman Karamyan si a numeroaselor ratari marca Cristea, Ganea si Mansour. Nevazand meciul, nu sunt in pozitia de a face alte comentarii.

Rezultate sondaj

Poate ca acest ultim sondaj a fost si cel mai interesant de pana acuma. Spun asta pentru ca evidentiaza mai multe lucruri si indica la fel de multe.

Avansul lui Dancia se explica o data prin prestatia sa buna de la Cluj, dar mai ales prin faptul ca alternativa Latovlevici a fost dezamagitoare. Drept dovada, o serie de oameni a ales variantele Karamyan 1 sau 2, cel mai probabil o decizie de "disperare" - la o adica, alegerea asta reflecta opinia celor care isi doresc neaparat un nou fundas stanga, nu neaparat prezenta lui Arman Karamyan pe acel post; si eu sunt cu totul de aceeasi parere, chiar daca mai sper in revenirea lui Dancia.


Pe cine ati prefera sa vedeti pe postul de fundas stanga?

Cristian Dancia - 10 voturi (38%)

Iasmin Latovlevici - 5 voturi (19%)

Arman Karamyan - 7 voturi (26%)

Artavazd Karamyan - 4 voturi (15%)


Total voturi: 26

De bine si mai ales de rau

Poli II a inregistrat o noua infrangere in aceasta runda a ligii secunde, de aceasta data in fata unei pretendente la promovare. Ce este ingrijorator e ca in lotul echipei s-au aflat cel putin cinci jucatori care au ambitia de a juca cat mai curand in prima liga, iar infrangerea la zero cu doua goluri incasate denota cel putin o lipsa de ambitie, daca nu una de calitate.

Mansour, Radoi, Luchin, Sandu, Cojocnean, Daminuta - presupun ca au evoluat cu totii - carora li se adauga si alti tineri talentati, precum Popa sau Buda, nu au reusit sa schimbe cu nimic fundamental fata echipei secunde. Evident, de jucau si Omoduemuke, Karamyan, Latovlevici, Patras atunci aveam un lot care ar trebui sa putem pune probleme absolut oricarei echipe din liga. Ma intreb insa ce va mai spune Rotariu daca si atunci cand acestia vor fi disponibili, rezultatele nu vor fi pe masura?

Imi pare rau pentru el, deoarece este pus intr-o situatie imbecila. Jucatorii i-au fost luati si dusi la Resita, o echipa care acuma este neprogramata din cauza unor datorii. S-a trezit cu o serie de tineri care nu aveau nici abilitatea, nici pregatirea de a juca in liga secunda. Si din acest motiv am si inteles rezultatele slabe din debutul campionatului. Dar acuma echipa arata deja altcumva si Rotariu are mai multi jucatori talentati si destul de apti la dispozitie. Sa zicem ca s-ar putea spune ca inca nu e chiar asa, ca Sandu si Cojocnean nu sunt pregatiti, ca Mansour nu are meciuri in picioare, la fel ca Omo sau Karamyan, insa la un moment dat, cineva va trebui tras la raspundere pentru ceea ce nu joaca echipa si nu va mai fi loc de ascuns in spatele vorbelor.

Chiar daca vina apartine multora, cu siguranta lipsa rezultatelor se trage si din inabilitatea lui Rotariu de a aseza in teren o serie de jucatori care penduleaza intre prima si a doua echipa. Daca acest fapt se confirma, atunci mie unuia mi-e clar ca ne trebuie un astfel de antrenor, unul care pe deasupra stie sa si formeze jucatori - ca inca n-am vazut pe nimeni sa fie format de Roti.

8 octombrie 2007

U Cluj - Poli 1:2 (1:1)

N-a fost un meci usor la Cluj, poate si fiindca ni l-am facut noi greu. Am reusit sa urmaresc parti din partida, dar insuficient pentru a da vreun verdict clar asupra performantei de sambata.

Totusi, tin sa remarc forma buna a lui Radoi, care a continuat si la prima echipa, dupa ce Poli II se bazase aproape exclusiv pe el in aparare cand a evoluat acolo. La un moment dat nu mai credeam ca - in ciuda varstei - Radoi nu ar reusi sa se ridice la nivelul unei echipe de top de prima liga, dar acuma pot sa sper in continuare cu la fel de mult zel precum o fac atunci cand spiritul meu realist nu ma impiedica.

De remarcat ar mai fi prestatiile bune ale lui Dancia si Aliuta, despre care nu putem decat spera ca sunt mai aproape de a reveni la forma "din zilele lor bune" dupa acest ultim meci. Din pacate, din nou am primit un gol usor, dupa o grava eroare a lui Canu, astfel ca ramanem in asteptarea meciului in care Popa nu va fi nevoit sa-si piarda bonusul la echipa fantastica.

Nu cred ca jocul nostru este in acest moment suficient de convingator pentru ambitiile pe care le avem, dar mai sunt destule echipe care joaca nespectaculos si se mentin in fruntea clasamentului.

Ma intristeaza insa contra-performantele celor de la echipa a doua, care au fost invinsi acasa de ISCT, desi au avut destui componenti ai primei echipe in lot. Sambata se anunta mai multe intariri in incercarea de a obtine trei puncte pretioase la Medias, dar a trimite pur si simplu jucatorii acolo sa faca minuni nu va fi asa de usor precum poate pare la prima vedere. Sper sa ma insel si sa mai castige si Poli II un meci, dar cred in continuare ca una din cauzele cele mai importante pentru esecurile in lant o reprezinta antrenorul. Doar sa nu ne trezim prea tarziu.

5 octombrie 2007

Intarziere

Urmatoarea postare va veni probabil candva saptamana viitoare doar, dat fiind ca inca nu mi-am rezolvat internetul la noua mea locatie.

Atata timp ca rezultatul de sambata este favorabil, nici nu prea conteaza - zic eu. Hai Poli!

2 octombrie 2007

Rezultate sondaj

Este destul de clar ca majoritatea votantilor il aprecieaza pe McKain ca fotbalist, ceea ce mi se pare doar normal. Probabil ca singurul fel de-al face sa semneze este tocmai de a-i acorda incredere in continuare - iar daca pe deasupra se castiga si mai mult puncte cu el, cu atat mai bine, caci cam asta e ideea sportului.

McKain - sa fie folosit chiar daca nu semneaza un contract nou?

Da - 31 de voturi (81%)
Nu - 7 voturi (19%)

Total voturi: 38

29 septembrie 2007

Poli - Gloria 3:1 (1:0)

N-a fost usor cu Gloria, n-a fost usor deloc. Poate si fiindca ne-am facut noi meciul greu, dar cu siguranta nici bistritenii nu s-au lasat doborati usor. Si cand ma gandesc ca mai mai si scriam o cronica despre inabilitatea noastra de a ne depasi conditia...!

Partida a debutat lent, fara ocazii notabile. A surprins aparitia lui Mansour in primul unsprezece, cauzata de imbolnavirea subita a lui Rusici, precum a surprins (poate) si titularizarea lui McKain. Prima sansa de gol a apartinut oaspetilor care au trimis un cap spre poarta dintr-un corner, dar Popa a fost pe faza si a parat. Neanuntat a sosit primul gol al serii, cand libera lui Karamyan de pe dreapta a fost trimisa in proprie poarta de Dumitra, presat de Canu. Poli a preluat fraiele partidei dupa gol, iar Mansour a avut doua oportunitati bune de a marca, cea secunda fiind cu adevarat buuuuna. La fel si sutul lui Torje pe final de repriza a trecut putin pe langa poarta lui Tatarusanu.
Nici nu incepuse bine mitanul secund, ca Dancia la faultat grosolan (adica foarte evident si foarte prost) pe un jucator bistritean, taman in careul lui Popa. A urmat penalty-ul transformat de Coroian si de aici lucrurile au luat o turnura proasta. Alb-violetii n-au mai aratat nimic si la unica ocazie avuta in minutele urmatoare, Tatarusanu a fost pe faza. Jocul la ofsaid al oaspetilor il frustrase enorm pe Karamyan in prima repriza (surprins de vreo sase ori) si "creierul de la mijloc" Aliuta nu a reusit sa trimita vreo pasa cu adevarat periculoasa pentru a profita de aceasta conceptie de joc a Gloriei. Cand dezolarea ma cuprinsese intru totul, Torje a trimis o centrare perfecta pentru Canu care a trimis cu forta cu capul si imparabil in poarta adversa! Doua minute mai tarziu, un contra-atac ca la carte care a curs pe traseul Dancia - Cristea - Abiodun a fost finalizat de ultimul cu un sut in treaba lui Tatarusanu pentru scorul final al serii, 3-1. Pana la sfarsitul partidei Cristea ar fi putut inscrie si el, precum ar fi putut si bistritenii, la chiar ultima faza a meciului. Victoria ne-a revenit noua, chiar de a fost o victorie grea, muncita.

Inspiratia lui Uhrin si forma fantastica a lui Canu au fost cele doua "arme" care ne-au scos din mlastina mediocritatii in aceasta seara. Jocul n-a mers prea bine, dar apararea a parut mai solida cu McKain in locul lui Ratiu, chiar de Dancia a ramas veriga slaba (din pacate, dupa ce am vazut meciul de la Valcea, nici Latovlevici nu pare mult mai bun). Problema ramane la mijloc, unde Aliuta nu a reusit sa se faca simtit in angrenajul tactic (hehe) al echipei si atacul a lucrat, practic, pe sec. Mansour si Karamyan s-au luptat mult, dar cu putine reusite, si Bucur a primit foarte putine mingi utile. Intrarile lui Cristea si Abiodun au sporit viteza de joc si probabil acest fapt ne-a apropiat de victorie, chiar daca cei doi au fost protagonisti "doar" la golul trei. In rest, echipa a jucat bine, Srhoj, Stancu si Popa evoluand la un nivel ridicat.

Mi-e teama insa de meciul viitor de la Cluj. Universitatea nu este o echipa slaba si daca jocul nostru nu capata o mai mare consistenta la mijloc, s-ar putea sa avem parte de-o surpriza neplacuta. E bine de stiut ca suntem acoperiti bine pe mai multe posturi, dar in acelasi timp persista grijile in ceea ce priveste apararea. Sa speram numai la bine!

P.S. O victorie minunata pentru un mare polist suferind! Bravo Poli!

CSM Ramnicu Valcea - Poli II 2:0 (1:0)

Finalmente, putin, putin fotbal. Putin, putin mai bine. Evident, nu destul, dar totusi, macar nu s-a terminat la scor de forfait.

Per ansamblu, partida n-a fost una spectaculoasa. Ramnicu Valcea a inscris de doua ori pe final de reprize, intai la un atac rapid in urma careia Baba a ramas singur cu un atacant advers si a fost fentat, iar apoi la un voleu spectaculos si destul de bine plasat (dar nu complet imparabil) de la marginea careului. Problema la Poli a constat in faptul ca nu exista nicio constelatie tactica, mai toate mingile plecand din bocancul lui Baba si ajungand la un adversar. Putinele contra-atacuri n-au dat roade si probabil cele mai mari ocazii le-au avut polistii mici pe final, cand Cojocnean a scapat de doua ori bine, dar nu a finalizat pe masura. In rest, doar paradele lui Baba ar mai merita evidentiate, acesta izbutind astazi sa mentina scorul in proportii civilizate.

Totusi, considerand ca valcenii se lupta la promovare, rezultatul nu este atat de rau. Linia de mijloc cu Sandu si Cojocnean pare mai solida, dar ambii au aratat doar sporadic ca ar fi meritat banii dati pe ei. Dezamagitoare a fost prestatia lui Latovlevici, pe carui parte s-a si marcat primul gol si care a mai facut destule erori pe parcursul partidei. In rest, trai si voie buna, neaparat insa trebuiesc obtinute si ceva puncte in etapele urmatoare.

Poli II: Baba (6,5) - Latovlevici (5), Luchin (6), Obersterescu (5,5), Petrus (5,5) - Sandu (5,5), Patras (5,5), Daminuta (6), Buda (5,5) - Popa (5), Cojocnean (5,5) iar pe parcurs au mai intrat Danci (5), Cosovanu si Ganea in locurile lui Sandu, Obersterescu si Patras.

25 septembrie 2007

Prefab Modelu - Poli 0:3 (0:0)

In 16-zecimile Cupei Romaniei, alb-violetii au invins cu 2-0 echipa de liga a doua din Modelu, Prefab 05. Cu o serie de jucatori care in mod normal ar fi fost rezerve, Poli a deschis scorul abia in repriza secunda si a marcat de doua ori in doua minute, prin Abiodun si Rusici, iar in minutul 86 Bucur a inscris al treilea gol. A mai nimerit Torje bara pe final de partida.

24 septembrie 2007

Rezultate sondaj

De dragul statisticii, ma gandesc ca nu doare daca dupa fiecare sondaj recapitulam rezultatele, pentru posteri(ori)tate.

Intrebarea saptamanii: Care este jucatorul vostru alb-violet favorit?

Raspunsuri:

Torje - 15 voturi (30%)
Alexa - 12 voturi (24%)
Popa - 7 voturi (14%)
Ganea - 4 voturi (8%)
Bucur - 3 voturi (6%)
Karamyan - 2 voturi (4%)
McKain - 1 vot (2%)
Alt jucator - 2 voturi (4%)

Fara jucator favorit: 4 voturi (8%)

Total voturi: 50

Indraznesc sa spun ca ordinea nu surprinde si tind a crede ca in ciuda numarului mic de votanti, rezultatele sunt destul de reprezentative pentru comunitatea alb-violeta existenta.

P.S. Considerand ca sondajul nou (Pe ce loc va termina Poli?) este unul a carui rezultat pare evident inca de pe acuma, dat fiind realismul de care dau dovada votantii, m-am gandit sa-l schimb ca sa nu plictisesc - cu o intrebare mai relevanta. Deci locurile 3-5 par cele mai probabile cu lotul actual.

23 septembrie 2007

Dacia Mioveni - Poli 2:2 (1:0)

Nu stiu de ce pare atat de greu sportul asta pentru alb-violeti in anumite zile. Mingea nu pare sa sara cum trebuie, terenul pare a fi prea greu, aerul prea taios...

Egalul scos la Mioveni este cu siguranta multumitor, in contextul rezultatului de 0:2 din minutul 78. Per ansamblu insa, nu cred ca multa lume este cu adevarat multumita de ceea ce au vazut sambata la televizor/stadion. Poate ca Poli a dominat teritorial, poate ca Mioveniul nu este asa o echipa slaba (si nu este, avand cativa jucatori valorosi individual), dar cel mai probabil, gaurile din aparare trebuiesc cumva remediate pentru a nu mai discuta in derizoriu despre o partida cu o nou-promovata in care jocul nu a aratat a mai nimic. Mai toate sansele de gol ale alb-violetilor au venit din faze fixe, iar cele cateva pase bune date de Vrsic prin, peste sau pe langa apararea gazdelor nu au putut fi transformate in goluri.
E drept ca si gazdele au reusit sa finalizeze perfect mai toate actiunile avute la poarta lui Popa. Intai a inscris Olteanu la faza care a urmat unui corner, cel mai probabil din fata lui Stancu, cu un sut puternic si bine plasat, dintr-o pozitie dificila. Apoi putea fi 2-0 fie atunci cand Ratiu a scos de pe linia portii, fie cand Popa a parat excelent un sut din lovitura libera. A fost 2-0 in repriza secunda, cand Ratiu s-a complicat aiurea, a trimis mingea la un adversar si pana la urma Balaur a inscris cu un sut puternic de la marginea careului, nemarcat.
Nu parea ca Poli ar scoate ceva din meciul de astazi, in ciuda unor ocazii bunicele in primul mitan. A venit insa acea pasa excelenta a lui Rusici pentru Bucur si atacantul nostru numero uno a finalizat frumos in plasa laterala dintr-o pozitie deloc usoara. La doar un minut, Torje a venit in centru cu mingea si a sutat perfect de la 25 de metri in vinclul portii lui Stanca, inscriind in sfarsit un gol bine-meritat dupa ce barile si portarii i s-au tot opus.

Din pacate, cele doua concluzii care pot fi trase dupa meciul de azi sunt ambele proaste. Prima este ca tinerea lui McKain pe banca in acest nou scandal in alb-violet nu beneficieaza nimanui si ca se pierd puncte din acest motiv. Apoi, ca in continuare se joaca mult prea mult pe mingi lungi. Se pare ca Vrsic s-a accidentat destul de grav, astfel ca isi va primi si Aliuta sansa, dar personal ma indoiesc ca el va reusi sa se impuna. Oricum, pe langa problemele defensive care sunt grave, nici zona centrala la mijlocul terenului nu este acoperita destul de bine.

Sper sa evolueze toti jucatorii precum Torje de acum incolo si ca nici el nu o va lasa mai moale. Si mai sper ca Uhrin va reusi sa improvizeze ceva pana la completarea lotului.

22 septembrie 2007

Poli II - FCM Resita 1:4 (1:0)

O noua etapa, o noua umilinta pentru Poli II. De aceasta data insa una trista.

Partida dintre cei ce au fost anul trecut echipa secunda a clubului si cei ce sunt anul acesta a avut o prima repriza anosta, chiar groaznic de anosta. Resita s-a intalnit cu vreo trei sanse de gol, intai Plopeanu aparand un sut din careu, apoi resitenii scapand pe contra-atac 3 contra portarului, dar Dochita nici n-a tras, nici n-a pasat si Popovici n-a mai reusit sa ajunga la minge, iar a treia ocazie a reprezentat-o lovitura de cap a lui Mera (de nu ma insel), care a trecut insa pe langa. Contrar cursului jocului, alb-violetii mici au reusit sa deschida scorul pe finalul reprizei, cand proaspat intratul Cosoveanu (in locul accidentatului Ilici) a pasat bine pentru Popa si acesta a marcat. Putea fi chiar 2-0 inainte de pauza, daca Zimmermann nu scotea sutul lui Patras din lovitura libera.

A urmat insa repriza a doua in care din nou Poli II a clacat lamentabil (oarecum de inteles, considerand varsta protagonistilor). Totul a plecat de la eroarea lui Plopeanu (nesigur pe tot parcursul meciului) fostul jucator al celor del a Inter Gaz sarind la o minge pe care nu a reusit s-o devieze ca lumea, si aceasta a ajuns la Axente, care a marcat fara probleme cu capul. Putea fi imediat 1-2, daca Dochita nu rata singur cu Plopeanu, atacantul resitean aratandu-si din nou limitele - sau daca resitenii profitau de o alta iesire pe sub minge a portarului polist. Parea ca jocul va fi mai atractiv in mitanul secund, caci si Poli II a incercat sa miste in atac, dar accidentarea lui Luchin a pecetluit soarta partidei. Cat acesta era pe margine si primea ingrijiri medicale, resitenii au scapat pe centru si Doana l-a executat fara probleme pe Plopeanu. La doar cateva minute dupa acest gol, nou intratul Gavriluta (inlocuitorul lui Luchin) a pasat inapoi cu capul mult prea incet, Axente a interceptat si a fost faultat de junele fundas timisorean in careu. Desi Gavriluta a scapat doar cu un galben, Axente a transformat si scorul devenea unul de nerecuperat. Poli II ar fi putut totusi sa inscrie, fie daca Zaluschi suta la faza in care a centrat, fie daca centrarea in cauza era trimisa in plasa de Popa si nu (cu ferocitatea unui leu) in bara. Pe final, Plopeanu a mai intervenit la un sut de la distanta, inainte de a fi invins de Cojocaru, scapat singur dupa eroarea lui Daminuta (folosit fundas central in lipsa lui Obersterescu).

Ziceam ca umilinta este trista nu doar pentru ca Poli II a ajuns la coada clasamentului. Cu toate ca isi merita reprosurile, nu se poate sa nu ti se faca mila de Rotariu, considerand ce jucatori are la dispozitie. Ramane sa speram ca cele doua talente de la Otopeni vor intari considerabil echipa si ca pe langa ei se va dispune de mai multi jucatori de la lotul mare.
Umilinta e trista pentru ca si Resita a aratat foarte putin. In prima repriza, cand doar 2 jucatori non-ex-poli doisti (Doana si Bors) au fost pe teren, echipa n-a aratat absolut nimic. Odata cu schimbarea lui Popovici si a lui Rivis (primul complet inexistent, din pacate) cu Cojocaru si V. Popescu (de fapt, tot doi jucatori care tin de Poli) Resita a devenit mai periculoasa, dar nu cred ca ar fi reusit prea multe, daca nu primea atatea si atatea cadouri de la Poli II. Nu vad cum ar putea FCMR-ul sa termine mai sus de jumatatea clasamentului.

Niste note: Plopeanu (4,5) - Ilici (5,5), Daminuta (5), Luchin (6), Petrus (5,5) - Patras (5,5), Zaluschi (6), Danci (5,5), Buda (5,5), Ganea (5) - Popa (6) si pe parcurs au intrat Cosoveanu (5,5) - la randu-i schimbat de Raicu (5) - si Gavriluta (4).

17 septembrie 2007

Intrebare retorica a lunii

Despre Plesan se pot spune multe lucruri, se poate spune ca nu il duce capul fiindca face declaratii de amor la fiecare echipa la care merge, dar pana la urma aceste declaratii nu fac decat ca el sa nu mai aiba credibilitate in ochii lumii si atat. Ideea este ca Plesan stie o lectie si pe aia crede ca o stie bine: nu vrei sa fii oaia neagra de la echipa, antipatizata de toti suporterii.

Oi negre se pare ca vor din tot dinadinsul sa fie cei doi noi-veniti de la Otopeni, Sandu si Cojocnean. Se pare ca celor doi nu le ajunge ca au alienat suporterii prin decizia de a tatona pista Steaua inainte sa vina - in sfarsit - la Timisoara. De abia inregimentat la Poli, foarte vorbaretul Sandu isi gaseste sa faca o declaratie absolut imbecila, aparuta in ProSport:

“A intrat si Steaua pe fir, ne-am întors la Otopeni, dar pâna s-au hotarât ei sa ne ia, am zis ca mergem la Timisoara si terminam odata povestea, sa ne apucam de treaba. Steaua este Steaua, am zis ca poate prindem si noi loc acolo, dar nu e chiar asa. E greu sa prinzi un loc la Steaua, dar e bine sa începem cu Timisoara, iar apoi la Steaua, daca este cazul”.

Chiar daca ar fi fost sa presupunem ca presa a mai intors cuvintele lor in ultimele luni, tind sa cred ca aceasta este adevarata fata a lui Sandu (si probabil Cojocnean, dar macar asta si-a tinut gura). Nu putem avea pretentia ca ei sa nu tina cu Steaua, ca doar fiecare tine cu cine vrea, dar sa faci o astfel de declaratie cand vii la o echipa cu ambitii de top, a caror suporteri antipatizeaza in mod profund aproape tot ce tine de fotbalul bucurestean, este pur si simplu cea mai palpabila dovada de prostie pe care am vazut-o in ultima vreme. Se poate ca prin prestatii bune, cei doi sa mai diminueze sentimentele de dispret pe care au reusit sa le implaneteze in sufletelele noastre, dar la fel de bine se poate ca aceste declaratii sa atarne asupra capetelor lor pana ce vor pleca de la Poli. Singura sansa de a o mai drege cumva este ca unul din cei doi sa-si ceara scuze si sa adopte o atitudine mai diplomatica; imi pare insa improbabil in acest moment.

Si cu aceasta ocazie mai trebuie dezbatuta inca o problema: penibilul in care se zbate conducerea. Cand Plesan a parasit echipa, s-a spus ca el nu isi mai dorea sa continue la Poli si ca aici nu sunt tinuti jucatori cu forta. Faptul ca aceasta declaratie a fost un pretext jenant, se dovedeste tocmai prin aducerea celor doi otopeneni, care inca dinainte de a veni la Timisoara au lasat sa inteleaga care le sunt dorintele. Or fi ei mici si prosti, dar faptul ca se tolereaza o asemenea atitudine nu face decat sa transmita ca Poli este un club amarat, care se lasa calcat in picioare de mai orisicine. Oare suntem prea pretentiosi cand dorim ca cei din conducerea clubului sa fie sinceri cu noi?

Si aceasta este intrebarea retorica a lunii.

15 septembrie 2007

Poli - Vaslui 2:1 (2:1)

Ce greu e fotbalul cand joci si impotriva arbitrului, dar cat de scump este cand castigi si asa! Cu Corpodean sau fara, alb-violetii si-au aratat suprematia in fata adversarilor de astazi, o formatie neinvinsa in actualul sezon.

Nici nu incepuse bine partida, ca Poli a avut o prima ocazie de gol, dar Torje nu a reusit sa finalizeze pe poarta. Vasluienii au incercat repede sa aduca mingea in cealalta jumatate, iar timp de cateva minute au reusit, dar fara a-si crea mari sanse de a marca. Tot Poli a fost aproape de gol prin acelasi Torje, care a trimis cu capul peste poarta dintr-o pozitie ideala, ca apoi Rusici sa trimita pe langa din marginea careului. Slovenul s-a revansat insa cand lovitura libera trimisa de micul mare international de tineret al lui Poli (Torje, in caz ca nu este clar) a lovit bara si a revenit la el, Rusici inscriind primul sau gol pentru alb-violeti! Bucuria noastra n-a durat decat cateva minute, caci si-a intrat in rol tovarasul Corpodean, care a acordat extrem de usor un penalty pentru oaspeti, transformat de Ljubinkovic. Acest gol nu a facut decat sa tensioneze meciul si alb-violetii au continuat in acelasi ritm ca inainte, iar eforturile lor au fost rasplatite: la un corner executat de Karamyan, Haisan a iesit gresit la minge si Rusici a trimis lejer cu capul in poarta goala, pentru un bine meritat 2-1.
Mitanul secund a apartinut in prima lui jumatate alb-violetilor, Haisan intervenind foarte bine la suturile lui Karamyan si Torje. Apoi, odata cu trecerea timpului, Poli s-a mai retras si cateva curse pe stanga precum si nenumaratele mingi plouate ale lui Munteanu ne-au dat cateva emotii. Intrarea lui Srhoj a reechilibrat repede situatia, australianul evoluand excelent in cele cincisprezece minute ramase. Desi n-au reusit sa contraatace eficient, Alexa si compania au tinut de rezultat pana la final, ajungand astfel la egalitate de puncte cu vasluienii.

In ceea ce priveste jucatorii, Rusici, Torje si Karamyan au stralucit astazi in mod deosebit pe faza ofensiva, iar in aparare Canu a fost imperial. Au fost ceva probleme pe flancul stang, unde Latovlevici oscila recuperarile cu cadourile - intr-un stil brevetat de Emeghara anul trecut - dar viteza si controlul bun al mingii au facut ca el sa lase pana la urma o impresie decenta, per ansamblu. Oricum, jocul echipei a fost unul bun, singura problema fiind ca s-a sarit de multe ori peste faza de constructie, Vrsic fiind rareori jucat. Sa speram ca se vor mai remedia aceste probleme pana la meciul de la Mioveni, un meci pe care trebuie sa-l castigam!

P.S. S-a confirmat si transferul lui Cojocnean in aceasta seara! Sa fie de bun augur venirea sa!

Drobeta Turnu Severin - Poli II 3:0 (1:0)

O noua infrangere a celor de la Poli II, chiar daca mai putin spectaculoasa decat cea de la Deva, in urma unei partide de la care nici nu puteam avea vreo pretentie, daca e sa judecam dupa sansele de gol avute. Nu vad ce comentarii ar fi de facut.

Si FCM Resita a pierdut acasa, 1-2 cu Minerul Lupeni, golul resitenilor fiind marcat de Axente din penalty, pe final de meci. Aparent mai e mult de lucru si aici, dar si asa acest rezultat ma dezoleaza mai mult decat cel "obtinut" de Poli II, date fiind ambitiile declarate inaintea startului de sezon, precum si jucatorii trimisi sa evolueze la Resita.

In alta ordine de idei, Florin Sandu de la Otopeni pare sa fi semnat cu Poli si va fi o intarire bine-venita pentru echipa a doua, cel putin pana recupereaza restantele din pregatirea de vara - care a lipsit cu desavarsire. Mai este posibila si venirea lui Sebastian Cojocnean tot de la Otopeni, dar momentan situatia sa este inca neclara. Sa speram numai la bine.

13 septembrie 2007

Poli II - Liberty Oradea 0:1 (0:0)

O noua infrangere a violetilor mici ii aduce pe acestia la -2 in clasamentul adevarului, iar in acest moment imi vine greu a crede ca acest minus va ramane in limitele decentei de nu se vor manifesta diverse minuni fotbalistice.

Partida de astazo a fost una echilibrata, Poli periclitand poarta oaspetilor prin suturi de la distanta, in timp ce Liberty a avut ocaziile mai bune, dar nu a trimis pe poarta. Pana la urma insa, primul mitan a fost fara mari sanse da a se marca, iar jocul ambelor combatante a fost destul de sters. Nici bine nu incepuse insa repriza a doua, ca Liberty a inscris, la o interventie indecisa a lui Obersterescu (sau cel putin in zona acestuia), Bud de la oaspeti trimitand mingea chiar sub bara din cativa metri. De aici incolo violetii au incercat sa revina pe tabela si ar putut s-o faca la o lovitura libera indirecta din careu, mingea sutata de Daminuta fiind insa respinsa de portarul advers. Acelasi goalkeeper a scos foarte bine la sutul lui Buda pe final, intervenind si in alte randuri cu destula siguranta. Rezultatul final nu este neaparat just, dar a castigat echipa care a inscris prima si s-a aparat in fata unui atac nesustinut al celor de la Poli.

Enervant mi se pare un singur lucru: faptul ca antrenorul prinicpal al lui Poli II, Iosif Rotariu, nu a lasat la niciun moment dat impresia ca ar vrea ca echipa sa forteze egalarea, temandu-se probabil de un nou esec de proportii. Popa se chinuia singur intre patru sau cinci jucatori adversi, cursele repetate ale lui Patras nereusind sa scoata din joc chiar toata echipa oradeana. Cand in final a efectuat o schimbare (in minutul 80), aceasta a fost mai mult sau mai putin post pe post!! In acest context, nu mira atat de mult rezultatul final, dat fiind ca nici macar Rotariu nu parea sa creada in abilitatile celor de pe teren si de pe banca.

De remarcat, remarc trei jucatori astazi: in primul rand, pe Arthur Patras, evolutia excelenta a moldoveanului fiind cu atat mai impresionanta cu cat jucase cu nici 24 de ore inainte la internationala de tineret a tarii sale; apoi Daminuta, care desi a mai facut cateva greseli, a avut o evolutie convingatoare de-a lungul celor 90 de minute si a incercat in cateva randuri si poarta adversa cu suturi de la distanta; iar al treilea "nominalizat" este deja obisnuitul Sorin Radoi, care si el a facut anumite erori, dar a dat in marea majoritate a timpului multa siguranta apararii. Eventual ar mai fi de mentionat jocul fundasului dreapta, pe care insa n-am reusit sa-l recunosc, acesta reusind multe curse bune in atac pe parcursul reprizei secunde.

Niste note, asadar: Pantilimon (5,5) - Ganea (5,5), Obersterescu (5,5), Sorin Radoi (6), fundas dreapta (6) - Patras (6,5), Danci (5,5), Daminuta (6), Buda (5), Ad. Ilie (5,5) - Popa (5); pe final a mai intrat Zaluschi care s-a miscat bine in minutele ramase.

9 septembrie 2007

Amical: Poli - Sahtior 1:1 (0:1)

A venit si a trecut amicalul "de gala" cu Sahtior, o partida placuta mai ales in prima repriza, care a oferit o confirmare in privinta nou achizitionatului Rusici.

Meciul a fost echilibrat, dar Sahtiorul a aratat ca o echipa usor superioara alb-violetilor, mai ales prin valoarea individuala a jucatorilor. Astfel au aparut si o serie de ocazii la poarta lui Popa si balmajeli in careul nostru, dar golul a venit printr-un sut de la 30 de metri, puternic si plasat, marca Jadson. Tot ucrainieno-brazilienii putea sa mai inscrie pana la pauza, dar mingea lobata de Brandao a fost scoasa in extremis de Canu. De cealalta parte, Poli a avut mai multe suturi de la distanta si din lovituri libere, dar acestea fie au trecut de putin pe langa poarta, fie au fost prinse de portarul oaspetilor. Trei ocazii mai importante ar fi de enumerat: un sut slab al lui Abiodun din pozitie centrala, o minge pierduta de Cristea, desi la un moment dat era singur cu portarul, si o faza irosita de Mansour, cand in loc sa suteze, s-a plimbat prin careu.
Repriza a doua a inceput cu accidentarea proaspat intratului Caramarin, care va sta cateva luni pe tusa, dupa ce de abia se recuperase. Un astfel de ghinion este mereu trist. Ocaziile nu s-au mai inghesuit sa apara, dar intrarea lui Rusici in locul lui Mansour s-a facut simtita. Astfel, pe la jumatatea reprizei, o centrare excelenta a lui Dancia l-a gasit pe Rusici liber in careu si slovenul a inscris primul sau gol pentru Poli, cu capul. Ucrainienii puteau sa revina la conducere, dar Popa a parat bine un sut din afara careului, iar pe final, la insistentele tanarului Adrian Popa (venit de la Poli II), Rusic s-a trezit cu mingea la picior si poarta goala, dar a trimis peste.

Egalul este echitabil daca e sa ne luam dupa numarul de ocazii avute si cele intamplate pe teren, dar mai important este aportul anumitor jucatori. In primul rand Srhoj a evoluat convingator in pozitia lui obisnuita, cea de inchizator, iar in cazul in care Alexa are intr-adevar patru galbene si va lipsi cu Vasluiul, ar trebui sa fim acoperiti. Abiodun a muncit mult in ofensiva, ajungand adesea in pozitii bune de centrare si sut, dar din pacate nu a reusit sa dea nastere unor mari ocazii. A fost bine sa-i revad si pe Canu si McKain in aparare, chiar daca n-au evoluat imaculat, iar fundasii laterali (Dancia si Stancu) s-au achitat bine de sarcini. Prestatia lui Rusici nu mai necesita comentarii, el fiind considerabil mai eficient decat duetul tragico-comic Mansour & Cristea.

Astept sa-i vedem marti pe tinerii convocati la Nationale, iar apoi sa invingem - pentru prima oara in destui ani - un lider al campionatului romanesc.

P.S. Nu vreau sa vorbesc despre numarul de specatori prezenti in tribune, dar poate ar fi momentul ca cei din conducere sa realizeze ca in loc sa atraga oamenii spre stadion si de echipa, ei ii indeparteaza prin atitudinea aroganta ("adevaratii polisti vin la meci indiferent de pret") pe care o afiseaza fata de suporteri si miscarile de imagine pe care le fac.

8 septembrie 2007

Muresul Deva - Poli II *-0

Mi se parea ca ar arata prea urat sa trec 5-ul acolo sus, astfel ca voi lasa asterixul acela. Echipa a doua, ajutata doar de Sorin Radoi din lotul celor mari, si fara Patras plecat la Nationala de tineret a Moldovei, a pierdut in mod rusinos cu o nou-promovata, cedand probabil fizic in repriza secunda, precum a facut si cu CFR-ul.

Cu siguranta va fi foarte greu sa ramanem in liga secunda daca nu se aduc intariri la iarna, dat fiind ca jucatorii sunt foarte tineri si fara ajutor substantial de la prima echipa, nu prea pot face fata la nivelul actual. Macar putem privi partea plina a paharului, anume ca FCM Resita a invins cu 2-0 pe FC Arges, golurile fiind marcate de doi polisti, Vali Popescu (achizitionat de la Resita, dar lasat imprumutat acolo) si Dochita, omul meciul fiind declarat de Radio Timisoara Mircea Axente.

Ca idee, banuiesc ca ar fi ideal sa poata lupta pentru promovare Resita, in timp ce Poli II sa scape de la retrogradare. Dar e o idee greu de implementat.

Organizarea lunara

Precum mentionam si la sectiunea in engleza a blogului, doresc sa fac mult mai simpla viata tuturor cititorilor impatimiti, astfel ca voi prezenta in randurile ce urmeaza un fel de program lunar. Acesta nu va fi profund diferit fata de cel nescris pe care il aveam pana acuma, deci cei mai fideli dintre voi vor stii deja cum stau lucrurile.

  • dupa fiecare meci voi compila un set de impresii, precum am facut-o si pana acuma; data aparitiei lor pe blog va depinde de cand vad meciul, astfel ca in cazul in care reusesc sa urmaresc in direct partida, ele (impresiile) se vor materializa la scurt timp dupa finalul acesteia, iar de voi fi obligat sa astept pentru o inregistrare, voi depinde in totalitate de momentul in care aceasta va fi disponibila pentru muritorii de rand;
  • ocazional voi compune o stire sub forma unei meditatii in alb-violet;
  • atata timp cat voi putea, voi oferi si informatii despre partidele disputate de echipa secunda; evident insa, atunci cand voi reveni in Anglia la finalul acestei luni, nu voi putea oferi altceva in afara de ceea ce ofera gazetele de sport, deci probabil voi sista cronicile in cauza;

Poll-urile nu am decis cat de frecvent sa le schimb, dar voi lua aceasta hotarere in momentul in care voi vedea cat de repede se aduna un numar rezonabil de votanti, ca ele sa aiba cat de cat o valoare statistica.

Va multumesc pentru timpul acordat si sper sa vizitati in continuare umilul meu blog alb-violet. Haide Poli!

3 septembrie 2007

Poli II - CFR Timisoara 2:0 (1:0)

Sambata am fost prezent la derby-ul orasului Timisoara, in care s-au intalnit cei doi giganti locali, Poli - prin delegare, Poli II - si CFR. Precum prea bine stim, junii nostri alb-violeti au ramas fara mai tot lotul de sezonul trecut, care s-a deplasat la Resita unde tinteste spre promovare. Pana acuma se descurca excelent daca doresc sa termine pe ultima pozitie. De cealalta parte, CFRul are un lot tanar (si doar cvasi-talentat) cu care spera sa nu aiba probleme in ceea ce priveste retrogradarea. Dupa meciul de sambata, imi permit sa-i contrazic pe conducatorii feroviari: la cum joaca, CFRul se duce direct in C.

Partida in sine n-a fost deosebit de spectaculoasa, dar Poli II a dominat teritorial intreaga prima repriza. Ocaziile de poarta au lipsit, alb-violetii trimitand doar suturi anevoioase spre buturile lui Carlaont si visnii facandu-si sperante ca Baba va scapa totusi o minge in poarta. Nu s-a intamplat insa asa, iar cu cateva minute inainte de pauza, sutul lui Arman Karamyan a fost respins de Carlaont in fata, de unde Adrian Popa a trimis balonul in poarta, pentru al treilea sau gol in cinci meciuri in liga secunda. Unii s-ar fi putut gandi ca mitanul secund va fi mai dinamic, dar nu a fost asa, CFRul creandu-si putine oportunitati si acelea adesea stopate de un excelent Sorin Radoi. Baba a avut cateva interventii sigure la cele cateva suturi trimise spre poarta sa in repriza secunda, iar spre final Karamyan a inscris pentru 2-0, dupa ce a trecut de un adversar si l-a executat pe Carlaont. Astfel, Poli II a adunat 4 puncte, CFR 0 si Resita la fel.

De remarcat as remarca aportul adus de Radoi si Karamyan, de la echipa mare, chiar daca ultimul nu a fost atat de convingator tot meciul. Omoduemuke in schimb a dezamagit, printr-un joc dezmatat si lent, putine recuperari si putine pase utile. Dintre juni, tin sa-i evidentiez pe Arthur Patras, tanarul international moldovean reusind o serie de curse impresionante, precum si pe Cristian Danci - fundasul dreapta - care a fost singur in interventii si eficient in executie. Evident, o parte din jucatori erau inca obositit dupa excursia la ACU Arad pentru meciul de Cupa (0-3), dar la acel moment nu existau optiuni reale pentru a-i inlocui.

Este interesant de vazut ce se va mai intampla la echipa asta secunda, care de bine, de rau nu are cum sa nu-ti fie simpatica. CFRul in schimb, are in fata un sezon infernal de greu si ma tem ca Artimon nu va mai rezista mult pe banca.

Niste note, pentru curiosi: Baba (6) - Ganea (5,5), Radoi (6,5), Obersterescu (6), Danci (6,5) - Patras (6,5), Daminuta (6), Omoduemuke (5), Buda (5,5) - Popa (6), Karamyan (6,5); au mai intrat Petrus si Ilici in ultimele zece minute.

1 septembrie 2007

Nebunie de meci: UTA - Poli 2:3 (1:2)

Daca dupa 12 minute eram gata sa incep a topai prin camera fara pic de haine pe mine si in minutul 47 imi venea sa iau televizorul si sa-l arunc de la balcon, bucuria la ultima reusita a lui Bucur a incorporat ambele trairi anterioare, culminand intr-o isterie vesela, cum doar sportul rege iti poate oferi!

Nici nu incepuse bine partida, ca Bucur a finalizat excelent o minge prelungita de Mansi si fanii devotati deplasati la Arad jubilau! UTA mima prezenta pe teren, astfel ca Bucur a ajuns la o noua minge in fata a doi fundasi aradeni, i-a fentat de doua ori si a inscris in dreapta lui Hutan! Precum mentionam mai sus, in acest moment eram prea coplesit pentru a realiza extazul in care ma aflam. Au inceput insa sa forteze gazdele, dar Popa s-a opus excelent la un sut spre vinclul portii sale. Din pacate, a urmat o faza pe partea dreapta si o pasa in careu, la care Ratiu nu a intervenit si Popa nu a ajuns ca lumea - impiedicandu-se de fundas - si mingea ajunsa la Todea a fost trimisa in plasa de acesta. Poli nu mai arata prea mult fotbal, iar UTA putea sa egaleze chiar inainte de pauza, dar Popa a parat excelent cu piciorul in pozitie de unu la unu. Ca deobicei insa, pauza n-a fost sfetnic bun, iar UTA a egalat imediat dupa reluare, cand o minge venita de pe stanga a fost trimisa in poarta de Baltoi, din fata lui Luchin. Aradaenii au continuat cu atacurile, fiind deosebit de periculosi prin mingile aruncate peste aparatori, astfel ca doar interventiile sigure ale lui Popa sau neinspiratia lui Baltoi salvand rezultatul pentru alb-violeti. Poli nu reusise decat o bara prin Karamyan in repriza secunda, iar chiar atunci cand totul parea degeaba, Uhrin a decis sa-l introduca pe slovenul Rusici. Nici bine intrat, atacantul a lucrat o faza frumoasa in care i-a pasat cu calcaiul lui Bucur, acesta aflandu-se insa in ofsaid. Doar cateva minute mai tarziu, acelasi Rusici a deviat splendid spre Bucur, plecat din pozitie regulamentara, iar micul vitezist alb-violet a intrat in careu, a driblat pe langa Hutan si a trimis mingea in plasa pentru ceea ce la inceput ar fi paru un neverosimil 3-2!!

Incercand sa las deoparte extazul de moment, e clar ca apararea lui Poli scartaie rau. Chiar daca Lato nu s-a miscat jalnic, a facut o serie de greseli scumpe, iar doar prostia lui Serea a facut ca la un fault al fundasului stanga sa nu acorde penalty pentru gazde. Luchin a inceput bine meciul, insa nu a fost fara de greseala, si trebuie sa isi asume prostul plasament la golul secund al aradenilor. Ratiu a fost poate cel mai nesigur fundas, cei trei mentionati nereusind sa se acomodeze destul de repede unul cu celalalt. La mijloc, Karamyan, Vrsic si chiar Torje n-au aratat prea mult (ce-i drept, Torje trebuie sa fi fost faultat de vreo 20 de ori), in timp ce Mansour a fost eterna mana moarte din atac. Spre fericirea tuturor, a fost anuntat transferul lui Juraj Halenar de la Artmedia Bratislava, un atacant de 24 de ani, care a inscris 52 de goluri in 162 de meciuri pentru formatia slovaca.

In rest, multa bucurie! O zi perfecta, cu ambele echipe alb-violete invingand (un scurt raport despre meciul lui Poli II ar putea sa urmeze maine). Acuma se cere multa bautura. De preferinta, Pepsi. FORZA VIOLA!

P.S. Halenar e departe de a fi rezolvat. Din pacate.

31 august 2007

Ganea, Rusici si sperantele desarte

Acuma ca s-a stabilit in sfarsit suspendarea lui Ganea - 22 de etape si niste banuti - probabil ca toata lumea a rasuflat usurata. S-a facut dreptate, in litera legii, iar monstrul a fost doborat. Probabil ca in spiritul justitiei frfiste se va mai reduce penalizarea - daca nu cumva aceasta tactica functioneaza doar la Goian si compania. Deci toate-s bune si frumoase, atata timp cat dreptatea aplicata lui Ganea i se va aplica si lui Radoi cand va fi cazul sau oricarui jucator ca el. Caci altfel, are nea Iancu tot dreptul sa-si deverseze spurcaciunile la prime-time.

Conducerea s-a miscat si l-a adus pe slovenul Dejan Rusici, un atacant masiv de 1, 89m si peste 80kg, de la Publikum, acesta urmand sa semneze in cursul zilei de azi. Ca Rusici a evoluat doar 12 meciuri sezonul trecut si a inscris numai 2 goluri n-o fi insemnand prea mult, dar daca e sa ne uitam la numarul de meciuri jucate/goluri marcate de-a lungul carierei sale, ajungem la niste cifre (52j, 16m) foarte asemanatoare cu cele cu care se poate lauda Mansi. Daca mai socotim si ca fotbalul sloven este bine sub liga noastra, numai de cifre nu mai vrem sa auzim.

Sa speram ca Rusici a fost studiat totusi ceva mai bine ca Gluscevici (pana la urma, atacant ne cam trebuia indiferent de suspendarea lui Ganea) si ca el se va adapta repede in Romania. Lider ca Ganea n-are cum sa fie, deci macar goluri sa marcheze.

27 august 2007

Poli - Rapid 1:1 (1:1)

Ce mai ti-e si fotbalul in ziua de astazi? Ca te uiti la televizor si se vorbeste despre orice, numai de fotbal nu. O fi spus in mod justificat Cosmin Baleanu ca nu are cuvinte pentru gestul lui Ganea, ca il oripileaza sa se uite la el, dar asta nu i-a impedicat pe cei de la Kanal D sa repete faza de cel putin cincizeci de ori ieri seara. Si pana la urma cu ce-am ramas noi? Va zic eu, cu nimic sau mai putin.

Ieri seara s-a jucat relativ putin fotbal, chiar si pentru standardele noastre. Ieri seara am avut oarecum impresia ca Uhrin este greu de citit - dar ca totodata acest fapt nu este neaparat de bun augur. Ieri seara am ajuns sa ma intreb cat timp va mai dura pana Poli va avea o echipa matura de fotbal. E drept ca aceste intrebari mi-au mai frezat ratiunea si cu alte ocazii, dar cumva speram la mai multe de aceasta data - si normal, as spune. Prima repriza a partidei de ieri a fost una fara mari sanse de gol, alb-violetii inscriind in urma unei grave erori de marcaj a intregii aparari rapidiste prin Gigel Bucur, ca apoi Rapidul sa egaleze cu doar cateva secunde inainte de finalul minutului de prelungire, Burdujan inscriind cu largul concurs al lui Dancia. In mod evident, echipei noastre i-a picat foarte prost acest gol, caci cum a inceput repriza secunda, rapidistii au avut o serie de mari ocazii. Sansa insa a fost de partea noastra, caci atunci cand rapidistii n-au ratat din pozitii ideale, Popa s-a opus cu succes suturilor trimise spre buturile sale. Apoi a urmat "momentul de nebunie" al lui Ganea in minutul 70 si de atunci incolo chiar nu s-a mai jucat nimic, toata tensiunea din tribune atarnand intr-un mod cat se poate de sinistru asupra jucatorilor. Huiduielile constante emise atunci cand rapidistii erau la balon si razletele "Ganea, Ganea" suna cumva foarte ciudat din spatele televizorului.

Si sa revin la chestiunile pe care nu le inteleg si care imi provoaca griji. Este cel putin al treilea gol pe care il luam din cauza marcajului prost facut de Dancia, dar Latovlevici se afla in continuare doar la echipa secunda. E de inteles ca el a ratat saptamanile de pregatire din cauza acelei stupide situatii cu contractele, dar cumva trebuie rezolvata situatia asta. N-a fost Dancia un dezastru constant, reusind destule recuperari, dar slabiciunea din centrul/stanga apararii ramane o realitate. Ratiu a debutat pentru Poli in prima liga si n-as spune ca a facut-o rau, dar a gresit la gol, fiind depasit de Cesinha. Norocul nostru ieri a constat in prestatia lui Canu, care s-a ridicat la nivelul partidei. Dar apoi urcam spre centru, unde Aliuta n-a aratat absolut nimic, dar Uhrin a ales sa-l titularizeze in ciuda faptului ca Vrsic marcase un gol splendid pentru Slovenia cu doar cateva zile in urma. Abiodun s-a dovedit a fi o mutare inspirata, dar pe mine ma depaseste ratiunea din spatele ei. Nigerianul jucase lamentabil cu Pandurii si Unirea Urziceni si totusi a ramas in echipa. Poate ca Torje era obosit dupa meciul cu Anglia (nici cand a intrat nu a aratat prea multe, dar partida luase deja alta turnura), dar nu pot sa nu ma mir si eu putin, in timpul liber. Pe deasupra, e clar ca am ramas fara Ganea pentru cel putin o parte signifianta din restul sezonului, astfel ca necesitatea unui nou atacant (care exista si inainte) devine primordiala. Nu stiu cum sta treaba din punctul altora de vedere, dar mie imi pare ca se intampla destule lucruri la club pe care nu pot sa mi le explic.

Sa vedem ce se va mai intampla saptamana asta.

P.S. Cand vad cum echipa a doua de la Resita o incaseaza cu 3-0 acasa, desi ea trebuia sa fie "cea inchegata", iar o Poli 2 incropita peste noapte scoate un egal in deplasare in fata unei formatii decente din liga secunda, chiar simt ca nu mai inteleg sportul asta.

P.P.S. Ganea si ura arbitrilor pentru Poli? M-am saturat de astea.

17 august 2007

Unirea Urziceni - Poli 4:1 (1:0)

Ah, ce scumpa-i viata de polist! Cand ti-e teama ca-ti merge prea bine, vine cate un meci ca acesta care sa-ti aline toate grijile. Daca nu ma insel, aceasta a fost lectia absoluta de fotbal, o lectie mai absoluta decat acel drag 1-8 cu Steaua, caci adversarii de astazi ne erau cel putini egali. Dar ce sa-i faci, educatia costa mereu, si ne ramane doar sa speram ca nu se uita.

Dat fiind ca nu prea are rost sa insir ocaziile avute de gazde, voi incepe prin a enumara sansele de gol ale alb-violetilor. Deci, sa ma gandesc, a fost intai un sut al lui Cristea...in minutul 82. Apoi a fost un sut al lui Alexa, vreo doua minute mai tarziu. Iar in final, ca cireasa pe tort, a fost penalty-ul obtinut de Torje si executat de trei ori, Bucur elogiind momentul de dezolare absoluta cu doua ratari, ca apoi Alexa sa decida totusi ca meritam un gol de onoare.

Acuma sa trecem la golurile incasate. Cel dintai atarna in carca lui Dancia, precum si insa a fundasilor centrali - zic eu. Dancia e vinovat ca in loc sa intervina decisiv, a meditat nitel la corpul sferoid din fata sa, timp in care Bogdan Stancu si-a intins piciorul si a trimis balonul in plasa. Fundasii centrali au partea lor de vine prin faptul ca aceasta actiune a avut loc in zona central-dreapta a careului, deci nicidecum o zona in care ar fi trebuit sa se afle Dancia.
Nici nu incepuse bine repriza secunda, ca Stancu a torpilat inca o minge in poarta lui Popa, profitand de un alt moment de contemplare a duetului Canu -Srhoj. Apoi au mai trecut cateva minute, pana cand Srhoj a incasat un al doilea galben si s-a indreptat spre cabine (Srhoj il inlocuise pe accidentatul McKain). De aici incolo Poli a inceput sa miste oarecum in atac, Mansour si Torje inlocuindu-i pe Abiodun si Karamyan, singura problema fiind faptul ca apararea statea in doar trei oameni. Drept consecinta a venit a treia reusita a gazdelor, dupa ce Dancia si Canu i-au facilitat in mod generos un culoar de sut lui Paduretu. Si chiar cand credeam ca se poate mai rau, s-a gandit Onofras sa mi-o confirme, inscriind pe un alt contra-atac.

Deci, ce lectii ar fi de invatat? Prima, a modestiei, am avut grija sa o invatam dinainte, astfel ca nu ne aflam in penibila situatia a clujenilor de ieri. In schimb, n-am invatat lectia fotbalului, ceea ce este poate nitel mai ingrijorator. Si lectia fotbalului spune astfel: nu poti avea pretentia sa te lupti pentru a fi in top, daca nu ai jucatori capabili de acest lucru. Nu ma voi referi la Dancia sau Vrsic si jucatorii pe care ii inlocuiesc ei (chiar de ultimul a mai dres busuiocul in repriza secunda), ci la faptul ca n-au fost achizitionati doi alti jucatori pe doua alte posturi deficitare: rezerva lui Ganea si rezerva lui Stancu. Daca al doilea nu a avut cel mai mare impact asupra deznodamantului partidei de astazi, primul cu siguranta a jucat un rol important. Ganea nu este doar un atacant de clasa, el este si un jucator de fotbal complet, astfel ca jocul lui nu se rezuma pe o zona de douazeci de metri lungime in preajma careului. Lipsa de suport la mijloc si a dezvoltarii jocului in acest compartiment se datoreaza tocmai absentei lui Ganea. Daca vrem sa ne mai incercam norocul si la alte partide astfel, e treaba domnului Iancu sa decida (mai ales ca solutia nu e foarte complicata si consta in plecarea lui Mansour/Cristea si aducerea unui jucator cat de cat in locul lui!).

Cine stie ce surprize ne mai rezerva Poli meciul viitor, cu Rapid? Nu putem decat sa asteptam cu nerabdare.

12 august 2007

Poli - Pandurii 3:1 (2:1)

E ciudat ca am ajuns sa resimt o vaga senzatie de nemutumire chiar si dupa o victorie la doua goluri diferenta, cu trei goluri inscrise in contul nostru. Poate e primul simptom al arogantei fotbalistice. Sau poate pur si simplu se trage din alti factori.

Dupa un gol inscris in primele cinci minute ale partidei, meciul se anunta a fi o disputa lejer de castigat; golul a venit dupa un corner, Karamyan executand pe coltul lung, de unde unul din cei doi jucatori alb-violeti liberi a recentrat spre celalalt colt, direct la Bucur, care a finalizat fara probleme. Putea fi 2-0, daca Bucur reusea sa ajunga la pasa lui Vrsic inainte lui Guso, la doar cateva clipe de la reluare. N-au trecut insa decat alte cateva minute, cand Djapka a cazut in careu dupa o intrare destul de kamikaze a lui Abiodun si arbitrul a aratat punctul cu var. Daca a fost penalty nu pot spune din pozitie in care ma aflam (la o prima vedere parea, dar se prea poate ca Abiodun sa fi atins si mingea), dar pot spune cu mai multa siguranta ca exact in faza premergatoare faultului, s-a acordat o tusa pentru adversari in mod eronat. Oricum, Popa n-a mai reusit sa pareze si rezultatul a devenit din nou egal. Meciul a continuat apoi in ritmul initial, cu Poli atacand. Ocaziile s-au insiruit la poarta Pandurilor: Guso s-a evidentiat scotand o minge de sub bara, Srhoj a ratat de doua ori din pozitii bune, Vrsic a executat o libera in zid de la 20 de metri, iar Ganea a trimis o alta libera de la cam aceeasi distanta pe langa poarta. A venit insa minutul 42 si Karamyan s-a facut evidentiat pe partea stanga, s-a debarasat de un adversar si a centrat excelent pentru Ganea, care a ghidat mingea inspre coltul lung dintr-o atingere! De remarcat ca acest prim gol al lui Ganea in alb-violet vine la doar o zi dupa ziua sa de nastere (iar cu aceasta ocazie, la multi ani!). Mitanul secund a inceput cum nu se putea mai bine, Bucur reusind a doua dubla in trei etape, cu o executie de efect din afara careului! Meciul s-a mai linistit oarecum dupa acest gol, probabil si datorita accidentarii excelentului Djapka. Oaspetii au incercat sa puna in pericol poarta lui Popa, acesta fiind insa la post in trei randuri, iar la cea mai mare ocazie a gorjenilor (un sut de la distanta) mingea a trecut putin pe langa poarta. Poli a replicat printr-un pressing agresiv, cea mai mare ocazie consemnandu-se la un contra-atac trei contra doi, purtat de Torje pe dreapta, acesta preferand insa un sut din unghi in locul unei centrari, astfel ca tabela a ramas neschimbata. Pana la final mai e de notat debutul lui Aliuta in alb-violet, precum si eliminarea lui Ganea pentru doua cartonase galbene.

Doua cuvinte intai despre arbitraj, care a fost cat se poate de dezamagitor, tanarul si mult-laudatul Kovacs, precum si tusierii sai, evoluand la un nivel complet nesatisfacator, cu greseli in favoarea/defavoarea ambelor formatii. Probabil cea mai discutabila faza a fost intrarea lui Abiodun la Djapka, cu ambele picioare inainte, in urma careia nigerianul a fost avertizat doar cu cartonas galben, desi probabil cel rosu era mai indicat. In rest s-a fluierat orice contact, Pandurii simuland intr-o veselie in timpul primei reprize. Este evident ca stilul agresiv insuflat de Dusan Uhrin alb-violetilor va duce la destule cartonase, in contextul principiilor dupa care se ghideaza arbitrii romani. Primul cartonas galben al lui Ganea, precum si cartonasul galben al lui Alexa au fost oferite pe gratis, dupa umila mea parere, iar jocul a fost adesea fragmentat in urma unor contacte bine in limitele fotbalistice. Poate din aceasta cauza m-am simtit usor frustrat dupa aceasta partida, cine stie?

Oricum, vom avea viata grea la Urziceni, mai ales fara Ganea. Nu-i vad nici pe Cristea, nici pe Mansour inlocuindu-l cu succes pe sarbatoritul zilei. Ramane de vazut ce solutii va gasi Dusan Uhrin.
Google+