9 februarie 2008

Amical: Poli - FK Novi Sad 3:0 (2:0)

O victorie meritata si de asemenea o gura de aer importanta pentru alb-violeti azi cu FK Novi Sad. Jocul a curs intr-o singura directie de la inceput pana la final. Imbucurator este faptul ca pe langa multele ocazii au venit si golurile in acest meci, capitol la care nu am prea stralucit. Poli a inceput cu urmatoarea echipa:

M. Popa - V. Bădoi, G. Cînu, S. Luchin, C. Milhazes - A. Abiodun, W. Srhoj, M. Aliuţă, Arman Karamian - G. Bucur, I. Ganea

Au mai intrat: Popovic si Martinez in locul lui Bucur si Aliuta, Ratiu si Axente in locul lui Canu si Ganea.

Golurile au fost marcate de catre Shroj in minutul 22 dupa o pasa a lui Ganea din 5 metrii, in minutul 27 Ganea cu un sut plasat de la 14 metrii dupa o pasa a lui Bucur si in minutul 80 un sut al lui Abiodun a facut ca scorul sa arate 3-0. De mentionat ar mai fi actiunile frumoase ale lui Karamian, Milhazes si Popovici, ultimul lovind bara in minutul 90.

Un antrenament bun, o victorie de moral, ramane de vazut cum vor decurge lucrurile in viitorul apropiat.

7 februarie 2008

O posibila pauza

Voi fi plecat pana luni, deci nu stiu daca o sa postez ceva. Poate doar daca primesc ajutorul unui tovaras - on va voir.

Pregatesc ceva simpatic, sper doar sa pot sa finalizez si sa mai fie de actualitate cand finalizez!

6 februarie 2008

Internationali alb-violeti

Moldova U21 - Romania U21 0-0

Scutaru a evoluat titular in egalul din aceasta dupa-amiaza, in timp ce Latovlevici si Pantilimon au intrat in timpul partidei.
De cealalta parte, Arthur Patras a fost integralist pentru Moldova.

Slovacia - Ungaria 1:1

Borbely a intrat in minutul 59 al partidei sus numite si a evoluat pana la finalul meciului.

Armenia - Islanda 0:2

Artavazd Karamyan a fost integralist in partida pierduta (oarecum surprinzator) de Armenia in aceasta dupa-amiaza.

Israel - Romania 1:0

Bucur a intrat in ultimele sapte minute alte partidei pierdute astazi de tricolori.

Slovenia - Danemarca 1:2

Rusici a fost introdus in minutul 74 in intalnirea pierduta de sloveni pe stadionul din Nova Gorica.

5 februarie 2008

Gata BKP?

Marian Iancu a facut, din nou, declaratii "incendiare" in cadrul emisiunii Fotbal Alb-violet, spunand ca in proportie de 90% transferurile acestei ierni vor cadea, ca nu se vrea colaborarea cu el (nasol sa fii neinteles de lume) si ca, in mod implicit, Dusan va pleca.

Asteptam sa vedem ce-o mai fi, eu mi-am spus punctul de vedere si in ciuda faptului ca plecarea BKP ar putea insemna sfarsitul pentru aceasta aventura in prima liga, adevarul este ca traim sfarsitul de prea mult timp ca sa mai fim cu adevarat surprinsi de el. Nu stiu cum a fost pentru voi, dar pentru mine aceasta ultima luna in alb-violet a reprezentat o agonie continua si atata timp cat echipa nu dispare, nu cred ca s-ar putea intampla ceva mai rau decat cele ce au decurs in acest inceput de an 2008.

Eu unul cu siguranta nu-i cer lui Iancu sa ramana. Fie ca a fost din propriu interes, fie ca a fost conform filozofiei sale manageriale, fie ca a fost pentru Timisoara, ce a facut pentru Poli tine de trecut si, cand e de tras linia, e aproape complet lipsit de reala substanta. Exceptia o cunoastem. Dar nu cred ca se poate trai din exceptii.

4 februarie 2008

Bilantul cipriot

Asadar, la final de cantonament, incercam sa tragem niste concluzii, pe baza rezultatelor obtinute si a comentariilor citite. Daca rezultatele proaste in sine nu ar fi neaparat motiv suficient pentru a ne da batai de cap, lipsa eficientei in fata portii, precum si persistenta problemelor defensive o fac. Mai mult, imi fac griji pentru pozitia lui Popa, pe care nu si-o va putea mentine fara a salva mai multe goluri. Poate acuma ar fi momentul sa luam un antrenor cu portarii experimentat.

Bilantul partidelor jucate:

5 partide jucate
1 victorie, 1 egal, 2 infrangeri
11 goluri marcate, 12 goluri primite

Golgheterii alb-violeti:

Trei goluri: Ionel Ganea
Doua goluri: Bucur, Artiom Karamyan
Un gol: Abiodun, Axente, Popovici, Martinez

Golurile primite in functie de portarul care se afla in poarta (reprize jucate):

Popa - 6 (4); 1,5 goluri/repriza
Zimmermann - 3 (3); 1 gol/ repriza
Pantilimon - 3 (2); 1,5 goluri/ repriza

Pasele de gol au fost date de:

Ganea - 2
Artiom Karamyan - 2
Milhazes - 1
Axente - 1
Badoi - 1


Dintre jucatorii "consacrati", se remarca in primul rand prestatiile bune ale lui Artiom Karamyan - dar acestea nu sunt surprinzatoare. Ganea a evoluat si el mereu la un nivel ridicat, confirmand ca inca nu si-a epuizat resursele, in ciuda "pauzei fortate". Ca si Bucur insa, Ganea a ratat destule sanse de gol de-a lungul acestor partide amicale. Remarc insa ca Aliuta a fost destul de activ in toate aceste meciuri, ceea ce nu poate fi decat un lucru bun.

In ceea ce priveste noii veniti, Martinez numara o reusita, dar cam atat; Brezinsky nu a fost laudat, nu a fost criticat, dar numarul de goluri primite arata ca apararea inca nu sta bine; Borbely a lasat o impresie mai buna la mijloc, dar cand a evoluat ca fundas central nu a fost la acelasi nivel; despre Badoi nu stiu ce sa spun, in timp ce Milhazes pare a fi fost singurul care s-a impus cu oarecare certitudine, remarcandu-se printr-o pasa de gol, dar si alte centrari bune si un apetit ofensiv.

Dintre tineri, nu se remarca niciunul in mod deosebit, dar fiecare are reusitele sale. Axente a fost destul de prezent in joc, a inscris un gol si a dat o pasa de gol, confirmand astfel ca este o optiune pentru lotul actual; Popovici a inscris si el, dar a fost putin utilizat; Lato, Scutaru si Luchin s-au prezentat cam la nivelul intregii aparari, dar in lipsa unor partide vizionate, nu prea vad ce as putea spune.

In rest, nu cred ca am mai remarcat ceva anume. As concluziona deci ca in ciuda intaririi atacului, echipa per ansamblu a stagnat, mai ales in lipsa unui mijloc mai creativ si a unei aparari mai solide. Sper, sper ca Uhrin va reusi s-o dreaga cumva.

Rezultate sondaj

Nu cred ca vreun comentariu si-ar avea rostul. Sondajul confirma doar ceea ce se conturase ca o "impresie" acuma o saptamna si care acuma a devenit putin mai mult decat un contur al unei certitudini.

In acest moment, credeti ca echipa mai are nevoie de alte transferuri?

Da - 33 voturi (66%)
Nu - 11 voturi (24%)
Nu-mi dau seama - 4 voturi (8%)

Total voturi: 45

3 februarie 2008

Amical: Poli - Metalurg Donetsk 1:2 (0:1)

Inca o infrangere (chiar daca aceasta pare a fi fost "nemeritata" - penalty neacordat si gol valabil anulat) ca sa incheiem intr-un ton cat se poate de pesimist aceasta perioada de pregatiri din Cipru. Golul lui Poli a fost marcat de Artiom Karamyan si alb-violetii au avut o serie de ocazii, dar (ca in alte partide recent disputate) au ratat nepermis de mult. Ucraineii au inscris de ambele ori din apropriere, in prima parte a fiecarei repriza. De notat ca Gabi Canu si Artiom Karamyan au fost eliminat in mitanul secund.

Poli: Zimmermann - S. Stancu (Abiodun 46, Axente 69), Cânu, Balazs Borbely, Alberto Milhazes - V.Bădoi, Shroj, Aliuţă (Martinez 65), Karamian - Ganea, Arm. Karamian (G. Bucur 46).

Nu stiu ce simte lumea, dar eu sunt ingrijorat, pentru ca stiu ca oricum ar fi, prestatia din amicale reflecta macar ceva din potentialul lotului. Sper sa fie pesimismul de moment - desi am cam sustinut aceasta idee de-a lungul iernii - care imi spune ca vom avea un retur foarte, foarte dificil fara transferuri noi. Si nu prea vad de unde ar veni acelea.

2 februarie 2008

Radoi si "internationalii"

Sorin Radoi s-a transferat la Ceahlaul pentru urmatorii doi ani de zile, deci nu putem decat sa-i uram succes!

Poli va avea noua jucatori la echipele nationale, dupa cum urmeaza: Gigel Bucur se alatura tricolorilor "mari", in timp ce Pantilimon, Scutaru si Latovlevici merg la tineret; Artiom Karamyan merge intr-un stagiu de pregatire cu Armenia; Borbely si Brezinsky sunt convocati pentru meciul Slovaciei cu Ungaria; Rusici a fost rechemat la Nationala Sloveniei in vederea disputei cu Danemarca.; de asemenea, Arthur Patras este selectionat la Nationala de Tineret a Moldovei.

P.S. De fapt, nu mi-e chiar clar daca Radoi va pleca sau nu, pentru ca intr-un comunicat dat astazi de conducerea clubului se mentioneaza "Jucatorii Gueye Mansour si Sorin Radoi vor fi pusi la dispozitia antrenorilor Iosif si Ilie Rotariu, de la Politehnica 1921 Stiinta II Timisoara, incepand de luni, 4 februarie." (www.politimisoara.com). Oricum, Mansi nu mai merge la Dinamo.

1 februarie 2008

Amical: Poli - Slovan Liberec 0:5 (0:3)

Hmmm.

Mmmmmm.

Si iata-ne confruntati cu o realitate neplacuta, o realitate in care Poli pierde cu 0-5 in fata unei echipe aflate la mijlocul clasamentului in Cehia. Oricum ar fi, oricine ar fi "culpabilii", trebuie sa recunoastem ca atunci cand investesti putin, risti sa pierzi - mai ales daca e sa privim intreaga imagine care arata ca si atunci cand investesti mult nu investesti deosebit de bine/eficient.

Cu un lot cam la fel de subtire ca si cel din tur - daca nu mai subtire, in functie de calitatea lui Milhazes, Martinez, Brezinsky si Borbely - alb-violetii s-au facut de ras. Nu este neaparat comod sa comentezi fara a fi vazut vreo imagine, dar atunci cand ai doar comentarii, te descurci cu ele si te bazezi pe corectitudinea lor.

Asadar, Poli a evoluat in prima repriza in formula: Popa - Luchin, Ratiu, Cînu, Milhazes - Stancu, Borbely, Martinez, Artiom Karamian - Rusici, Bucur. In minutul 21 era deja 0-3, printr-un gol dupa o eroare de marcaj a lui Artiom Karamyan si prin doua reusite de la distanta (una intrand din bara si cealalta din lovitura libera). Mai trist este ca Poli nu a avut mai nicio ocazie pana la pauza, doar sutul lui Rusic pe langa pe final de mitan fiind mentionat de gazetari.

In repriza a doua, odata cu intrarea lui Pantilimon, Abiodun, Aliuta si Ganea (acestia inlocuindu-i pe Popa, Stancu, Martinez si Rusici), alb-violetii s-au miscat ceva mai bine si au avut cateva ocazii, prin Ganea, Aliuta si Abiodun. De inscris au inscris insa tot cehii, intai dintr-un penalty acordat de Canu (conform violamania)/Luchin (politimisoara.com), iar apoi in urma unei libere, un jucator de la Slovan trimitand in poarta.
De notat ca pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Brezinsky, Latovlevici, Badoi si Axente, inlocuindu-i pe Ratiu, Karamyan, Luchin si Bucur.

Asadar. se pare ca cehilor le-a iesit tot si noua nimic din putinul pe care l-am avut. Si asa insa, diferenta de scor evidentiaza in mod frapant lipsa de calitate din lot. Nu cred ca cineva poate arata cu degetul catre vreun jucator fara a fi vazut meciul, deci nu o voi face nici eu, iar vina o voi distribui "colectivului". Doresc sa fac insa niste remarci.

Remarc in primul rand lipsa de ocazii din prima repriza, ceea ce imi spune ca mijlocul n-a mers, deci implicit nici Martinez nu a avut o zi inspirata. Remarc ca unele goluri au fost facilitate de greseli individuale (Karamyan, conform violamania, la prima reusita, Canu/Luchin la penalty, in mod relativ cert). Remarc ca am luat trei goluri din faze fixe. Remarc ca odata cu intrarea lui Ganea, Aliuta si Abiodun echipa s-a mobilizat mai bine. Si mai remarc ca e destul de groasa.

Eu nu mai pot spune ceea ce nu am spus deja. Nu imi permit sa fiu critic la adresa nimanui, dar sper ca Uhrin poate. Si in firava speranta ca pe Iancu il intereseaza, sper ca a tras si el niste concluzii.

O mica intarziere

Nu voi scrie despre amicalul de astazi cu Slovan decat mai pe seara.

Am citit insa adineauri ca Daminuta a inscris golul decisiv in Romania U18 - Anglia U18 (1-0). Felicitari!

30 ianuarie 2008

Amical: Poli - Onisilos 6:0 (3:0)

Victoria la scor pentru alb-violeti - prima in cantonamentul din Cipru - impotriva unei echipe de liga secunda din tara "gazda" lasa sa se inteleaga ca lucrurile sub pe fagasul cel bun. Ramane insa sa asteptam confirmarea cu o echipa de macar nivelul Ligii 1.

Poli a inceput cu: Popa – Badoi, Canu, Scutaru, Latovlevici – S. Stancu, Srhoj, Abiodun, Artiom Karamyan – Ganea, Axente, o formula care arata ca Uhrin inca mai cauta sa vada cine, ce, cum, unde si cat de bine.

Dupa un debut cu doua ocazii pentru alb-violeti, Artiom Karamyan a deschis scorul in urma unei pase a lui Ganea, in minutul sapte. Un sfert de ora mai tarziu, Badoi i-a centrat lui Ganea - in urma unei combinatii cu Stancu - si fostul international a inscris pentru 2:0. La zece minute dupa prima reusita a venit a doua, de aceasta data rolurile de la primul gol al partidei fiind inversate: centrare Karamyan, gol Ganea.

Pe parcursul reprizei secunde s-au efectuat o serie de schimbari, astfel ca echipa la finalul partidei a aratat in felul urmator: Zimmermann - Milhazes, Ratiu, Canu, Luchin - Sandu, Martinez, Borbely, Popovici - Rusic, Axente.

Pana in minutul 75 nu a fost de notat decat un penalty ratat de ciprioti - a faultat Scutaru, a aparat Zimmermann. Ultimul sfert de ora a reprezentat un iures pentru Poli, alb-violetii marcand de trei ori!. Intai prin Popovici, in urma unei combinatii Martinez - Axente, care a finalizat sub bara; apoi a venit si randul lui Axente, care a sutat din intoarcere "fara sperante pentru portarul cipriot"; iar in ultimul minut a inscris si Martinez, care dupa ce a driblat trei jucatori, a mai si lobat portarul pentru a inchide tabela la 6:0.

Pe langa retinerea mentionata la inceput (calitatea adversarului), tin sa remarc prestatia tinerilor Axente si Popovici, care au reusit sa confirme increderea ce li s-a dat. Tocmai in acest context ma doare mai mult ca nu stiu daca in jumatate de an sau intr-un an ei vor mai fi la Poli, daca se primeste vreo oferta cat de cat pentru ei.
Am mai spus ca Axente si Popovici sunt vor ajunge curand la echipa mare, pentru ca amandoi sunt foarte talentati. Ce mare bucurie as simti daca Popovici l-ar face uitat pe Torje, din toate punctele de vedere - pentru ca poate!

Oricum, felicitari echipei pentru rezultat si sa speram ca pe viitor rezultatele vor fi din ce in ce mai bune!

P.S. Pantilimon, Scutaru si Latovlevici au fost convocati la Nationala de Tineret pentru meciul cu echipa de tineret a Moldovei. Pe cand si Axente, in locul unui diletant de talia lui Litu sau Luchin in locul unui jucator care nu joaca deloc, in speta Ducu Ninu? Aici chiar nu strica cand tii de Steaua.

28 ianuarie 2008

Intorsatura zilei

Declaratie din partea presedintelui clubului nostru, dl. Marian Iancu
2008-01-28 20:56:20

"Am renuntat la transferarea lui Cristian Scutaru, care va ramane in continuare in cadrul clubului nostru si va juca sub forma de imprumut pana in vara la FCM Resita. Totodata, pentru persoanele de rea credinta care nu cunosc limba romana sau nu au interes sa o inteleaga, repet inca o data ca nu va pleca niciun titular pe care clubul se bazeaza in a-si indeplini obiectivul si nici vreun tanar jucator din cei nominalizati: Pantilimon, Luchin, Latovlevici, Popovici, Axente, Patras si, mai nou, Scutaru, cat si altii pe care-i vom nominaliza la un anumit moment, atunci cand echipa ii poate asimila. Repet, pe acestia ii declar netransferabili. Vom face demersuri mai departe pentru a incheia transferul lui George Blay. De altfel, acesta nu avea nimic in comun cu posibila plecare a lui Scutaru."

si in conformitate cu aceasta stire:

"Transferarea lui George Blay la Politehnica 1921 Stiinta Timisoara nu mai este de actualitate."

Ambele preluate de pe http://www.politimisoara.com/

Fie ce-o fi, iar apoi vom povesti.

Blay transferat la Poli

Fundasul dreapta al dinamovistilor, George Blay, pare a fi in drum spre Timisoara. Asadar, in ton cu ultimele achizitii, ne-am intarit cu o rezerva de la adversari, o rezerva care - atunci cand am vazut-o sezonul acesta - a evoluat slab sau foarte slab. Ma intreb daca nu cumva speram deja prea mult, ca si Blay si Badoi (chiar si Brezinsky) sa-si revina deodata si sa joace fotbalul de mai demult.

Interesant este ca prosport.ro informeaza de faptul ca Blay ar urma sa aiba un salar de 120,000 de Euro pe sezon, cu 60,000 mai mult decat avea la Dinamo. Astfel trebuie sa ma intreb ce fel de business football e ala in care arunci bani cu nemiluita pe salarii, cand de fapt transferi niste jucatori care nici nu veneau din postura de titulari, nici nu jucau cine stie ce fotbal. Aceasta intrebare mi-am mai tot pus-o de-a lungul vremii, caci oricine de la Scutaru care ia 50,000 la Resita, la Aliuta care ia peste 100,000 la echipa mare, incaseaza mult peste media ce se plateste in mod obisnuit unui jucator "din categoria lor de jucatori" in campionatul romanesc - iar multi cand pleaca se adapteaza imediat la un salar "normal". Intreb fiindca poate aveti voi vreun raspuns.

Voi oferi profilul lui maine.

In rest, Scutaru a fost confirmat si se pare ca intr-adevar Luchin si Lato urmeaza. Eu nu mai am ce comenta si incerc sa ma consolez cu gandul ca am lucruri mai bune de facut decat sa urmaresc bataia asta de joc. Poate cand termin cu treaba aflu ca totusi, cosmarul asta nu-i asa de negru.

Amical: Poli - FC Gyeongnam 1:2 (1:1)

Alb-violetii au pierdut - oarecum rusions, oarecum de inteles - impotriva unei echipe sud-coreene. Spun rusinos pentru ca ca o echipa din Corea de Sud n-ar trebui sa bata o "candidata la un loc de UEFA" din Romania si spun de inteles pentru ca Poli are un lot slab si astazi a jucat si intr-o formula mai labila.

Coreenii au inscris prin doua suturi de la distanta la inceputul celor doua reprize, spre dezolara unora - sunt convins - nu in poarta lui Popa, ci impotriva celorlalti doi portari, Zimmermann si Pantilimon. Alb-violetii au atacat destul de mult in rest, Bucur ratand de doua ori singur cu portarul. Abiodun a reusit sa egaleze dupa o centrare a lui Milhazes inainte de pauza, dar nu a fost suficient pentru ca Poli sa obtina mai mult din acest meci.

Primul unsprezece a fost compus din: Cristi Zimmermann - Srdjan Luchin, Milos Brezinsky, Alin Raţiu, Carlos Milhazes - Agunbiade Abiodun, Balazs Borbely, Raul Martinez, Arman Karamian - Gigel Bucur, Dejan Rusici.

Teoretic deci o echipa decenta, chiar daca Ratiu si Karamyan nu sunt jucatori care sa fi aratat prea mult pana acuma, iar despre Martinez, Milhazes , Borbely si Brezinsky nu pot comenta. Considerand insa ca cei patru au fost adusi cu acordul lui Uhrin, nu pot decat sa sper ca au fost adusi pentru ca au valoare, nu doar pentru a avea un lot complet. In repriza a doua au intrat Pantilimon, Aliuta si Ganea (imediat dupa pauza), Artiom Karamyan, Stancu (minutul 57), Popovici (minutul 75) si Srhoj (minutul 79) inlocuindu-i pe Zimmermann, Martinez, Rusic, Arman Karamyan, Abiodun, Luchin si Borbely.

Ma tem, deci, sa nu ne trezim descoperiti, in ciuda marilor eforturi depuse de stapanul nostru Iancu sa ne intarim lotul. Cea mai noua achizitie, Blay, ma face sa rad. Sau sa plang. Nu mai stiu nici eu.

27 ianuarie 2008

Scutaru la Dinamo

Cand credeam ca pot sa ma concentrez la lucruri mai importante, apare o stire de genul acesteia si trebuie sa fac o pauza.

Conform violamania, Scutaru va semna cu Dinamo, iar Poli va primi 700,000 de Euro pentru el. Trecand dincolo de problematica care este "transferul viitorului la Dinamo", care este dezolanta, tin doar sa spun ca Scutaru este jucatorul de care imi pare cel mai putin rau, fiindca este departe de a fi un caracter admirabil, si poate chiar departe de a fi un jucator bun. Daca m-ar fi intrebat cineva sa mentionez un "ne-polist" din lotul lui Poli, Scutaru ar fi fost acesta.

Nu vreau inca sa sar in extrema care s-ar cuveni in acest moment, pentru ca Luchin si Lato inca nu au fost vanduti, asa cum s-a mentionat in ziare. Teoretic vorbind, transferul lui Scutaru ar intari validitatea acelor informatii, dar nu stiu daca este neaparat asa. As fi mai dezamagit doar daca ar pleca Luchin, pe care il consider nu doar un jucator bun (mai bun ca Scutaru), ci si o persoana de mult bun simt. Despre Latovlevici am in principiu aceeasi parere ca despre Scutaru. Nu le imput neaparat ceva prin asta, ci spun doar ca sunt precum toti fotbalistii romani ai zilei de azi, ceea ce - pana la urma - este si logic sa fie asa. Mai ales in contextul conducerii noastre.

Normal, este vorba de un subiectivism atroce, m-as putea insela intru totul in ceea ce priveste cele trei personaje. Personajul Iancu, in schimb, e clar pe un traseu anume si in mare nevoie de finante, iar in principiu nu i-as fi imputat acest lucru, daca prin demagogia lui nu s-ar fi facut "imputabil". Nu prea vad ce as putea spune in acest moment ca sa fiu pertinent in privinta lui, pentru ca sunt atat de multe lucruri de spus, incat ar trebui sa-mi sacrific elocventa si timpul. Momentan sa mai asteptam o confirmare a stirii si sa vedem daca Scutaru va fi urmat de altii, caz in care Iancu ar fi incriminabil fara drept de apel. Ceea ce nu am spus despre Torje, o spun acuma despre Scutaru: un transfer decent pe o suma decenta. Intrebarea reala este in ce masura banii in cauza vor ajuta clubul si in ce masura il vor ajuta pe Iancu.

De orgoliu nu cred ca mai are rost sa vorbim, l-am aruncat pe fereastra odata cu transferul lui Torje.

P.S. Cica cluburile s-ar fi inteles si pentru Luchin si Lato, conform newsin. Cred ca e evident ce ar insemna acest fapt.

Dancia la Universitatea Cluj

Conform fanatik.ro, Dancia se va alatura Universitati Cluj pana la vara. Cu toata simpatia pe care o pot avea pentru o alta echipe de traditie a Romaniei, ma tem oarecum ca Dancia nu va fi solutia pe care o cauta, desi - la nivelul actual al echipei - ar putea fi util. Oricum, bafta lui si clujenilor universitari!

Zilele acestea sunt confruntat cu multa munca si o racelea ce mocneste undeva in adancul gatlejului meu, deci mi-ar putea merge mai bine. Dat fiind ca este destul de linistit in ceea ce priveste clubul nostru, ma voi da disparut pana la amicalul de maine - chiar de as fi vrut sa filozofez putin despre una-alta. De marti incolo insa ma pun din nou mai serios la treaba si planuiesc sa analizez mai multe chestiuni care-mi cresteau pe suflet in ultima vreme.

25 ianuarie 2008

Amical: Poli - Mlada Boleslav 3:3 (3:1)

Tind sa cred ca aceasta partida a fost cea mai interesanta din cele jucate in acest an, in ceea ce priveste concluziile ce pot fi trase. Poli a deschis scorul prin Bucur, l-a majorat prin Ganea, apoi Mlada a inscris, ca la doar cateva minute Bucur sa marcheze din nou. Toate acestea in prima repriza. In mitanul secund, Mlada a revenit pe tabela, astfel ca meciul s-a terminat la egalitate.

In prima repriza s-a evoluat in formula: Popa - Latovlevici, Canu, Brezinsky, Stancu - Artavazd Karamyan, Aliuta, Borbely, Abiodun - Ganea, Bucur.

Iar in a doua: Popa - Milhazes, Canu, Brezinsky, Stancu - Sandu, Borbely, Aliuta, Badoi - Arman Karamyan, Rusic.

In ceea ce priveste golurile, Bucur a inscris dupa o centrare a lui Ganea, apoi Ganea a marcat cu capul dupa o libera a lui Karamyan, ca apoi Bucur sa interceptez o pasa proasta a fundasilor cehi si sa isi treaca in cont o dubla.
Mai interesant (cel putin pana vedem niste imagini) este cum s-au luat cele trei goluri. Prima reusita a Mladei a fost foarte asemanatoare celei a lui Ganea, si de fapt i-a si urmat la doar cateva minute. Poate a fost si cazul unei usoare lipsei de concentrare. A doua a venit dupa o minge respinsa de Popa la un jucator advers, in timp ce a treia s-a datorat unei greseli a intregii aparari.

Deci probleme exista, iar faptul ca ele persista in aparare este oarecum ingrijorator. La o prima vedere as spune ca golurile luate in repriza secunda conteaza mai putin, pentru ca intrasera multi jucatori nou-transferati, dar asta nu ma linisteste intru totul, pentru ca lipsa de concentrare in momentele de final, respectiv dupa marcarea unui gol, pare sa fie inca bine inradacinata in spiritul echipei. Nu este dramatic, in niciun caz, dar este un indicator al faptului ca mai e mult de lucru.
De bun augur este cooperarea eficienta a lui Bucur cu Ganea, precum si eterna forma buna a lui Artavazd Karamyan. Ar mai da de gandit eroarea lui Popa, mai ales in contextul in care situatia lui in acest moment este un precara, considerand evolutiile mediocre din finalul turului de campionat.

N-ar strica sa incepem sa castigam niste meciuri, dar daca e sa ma uit la rezultatele celorlalte divizionare A, atunci ma simt ceva mai linistit. Ma gandesc doar ca nu exista niciun motiv pentru care ar trebui sa ne simtim reconfortati de mediocritatea altora.

24 ianuarie 2008

Cristea si Ilie la Iasi

Aparent, Adrian Ilie se intoarce la Iasi, pentru suma de 150,000 de Euro (adica o pierdere de vreo 150,000 de Euro, daca nu ma insel, doar din suma de transfer). Cristea pare ca i se alatura, sub forma de imprumut. In rest, liniste.

23 ianuarie 2008

Rezultate sondaj

In mod nesurprinzator, desi in cursul zilei inainte ca transferul sa fie confirmat, Torje avea sustinerea aproape completa din partea suporterilor, in urma transferului propriu-zis (care ar fi putut fi iertat), a atitudinii sale de la intalnirea cu suporterii si a declaratilor sale dupa semnarea actelor (care au fost pur si simplu dezolante), "Messi din Banat" a dat cu piciorul in sustinerea si simpatia celor care in toi de noapte s-au adunat sa incerce sa-l intoarca din drum, precum si a tuturor fanilor care au sperat ca macar el sa fie diferit de gloata anonima a fotbalistilor romani.

N-a fost sa fie, iar alibi-ul varstei nu acopera chiar orice, drept dovada si rezultatele acestui sondaj.


Ce parere aveti de ALEGEREA lui Torje?

Nu il invinovatesc - 11 voturi (14%)

In mare il inteleg - 13 voturi (17%)

Sunt putin dezamagit - 22 voturi (29%)

Este un tradator! - 27 voturi (36%)

Nu am nicio parere - 1 vot (1%)

Total voturi: 74

Adio Stoica, Viva Argentina!

Cu oarecare amaraciune anunt ca venirea lui Alin Stoica pare o chestiune de domeniul trecutului, in locul sau fiind adus un alt jucator de Liga secunda, de aceasta data din Argentina, anume Elvio Raul Martinez. Acesta este un mijlocas ofensiv de 25 de ani (n. 01.05.1982), are 1,75 m si 72 kg, si vine de la Aldosivi, jucand in trecut si la echipa de prima liga Newell's. El va fi imprumutat pentru sase luni, Poli avand o clauza de cumparare pentru 1,2 milioane de Euro.


SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08AldosiviARB194
2006-07AldosiviARB335
2005-06AldosiviARB284
2004-05TalleresARB280
2003-04Nueva ChicagoARB322
2002-03Newell's Old BoysARA80
2001-02Newell's Old BoysARA283
Total:17618
MJ= meciuri jucate; GM = goluri marcate; AR= Argentina; Imprumutat

Ca idee doar - pentru ca si eu am simtit o senzatie usoara de jena cand am vazut ca inlocuim un jucator "capricios" de mare calitate (Stoica) cu un jucator de liga secunda - Martinez a fost titular constant la Aldosivi, iar in prima liga a evoluat de trei ori mai multe meciuri decat facuse alt argentinian sosit pe plaiurile mioritice, Emmanuel Culio. In liga secunda jucase peste 120 de partide si inscrisese 11 goluri pana la inceputul acestui sezon.

22 ianuarie 2008

Cantonament Poli II

Joi, 24 ianuarie, lotul Politehnicii 1921 Stiinta II Timisoara se va deplasa in cantonamentul de la Debrecen. Antrenorul Iosif Rotariu va conta pe urmatorul efectiv: Baba, Plopeanu, Moscalu (portari), Petrus, Obersterescu, Ilici, Zaluschi, Danci, Buda, Adrian Ganea, Adrian Popa, Patras, Visan, Sicoe, Martin, Cojocnean (jucatori de camp). Altfel, Poli II va juca in Ungaria doua partide de verificare: pe 27 ianuarie, cu Hajduszoboszlo (liga a 3-a) si pe 30 ianuarie, cu Debrecen (campioana en-titre a tarii vecine).
www.politimisoara.com

Remarc doar trei jucatori noi in lot: portarul Moscalu si jucatorii de camp Sicoe (care, din cate stiu, inca nu a semnat cu clubul) si Martin. Evident, nu s-a investit in echipa secunda, in contextul incertitudinii ce planeaza in primul rand asupra destinului echipei mari si in al doilea rand asupra relatiei dintre Poli si FCM Resita.

21 ianuarie 2008

Un fundas stanga pentru Poli

Carlos Alberto Lourenco Milhazes, de la Rio Ave, a fost achizitionat de conducerea lui Poli, conform prosport.ro. Acesta are 26 de ani (n. 17.03.1981), 1,82 m si 72 kg.
El a semnat un contract pe trei ani.





SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08Rio AvePTB165
2006-07Rio AvePTB287
2005-06Rio AvePTA323
2004-05BoavistaPTA140
2003-04VarzimPTB292
2002-03VarzimPTA180
2001-02Caç. TaipasPTB341
2000-01Caç. TaipasPTC--
1999-00LeixõesPTLI--
1998-99LeixõesPTLI--
1997-98VarzimPTA--
1996-07VarzimPTB--
1995-96VarzimPT---
Total:17118

Sursa: http://www.zerozero.pt/uk/jogador.php?id=346&search=1; diverse
MJ= meciuri jucate; GM = goluri marcate; PT = Portugalia; LI = Ligi inferioare; Imprumutat

Aparent este un bun executant de penalty-uri.
Aici in scrie de doua ori - echipa in verde.

Lotul pentru Cipru

Antrenorii echipei noastre au stabilit astazi lotul de 24 de fotbalisti care se vor pregati in cantonamentul de la Ayia Napa (22 ianuarie-4 februarie): Popa, Pantilimon si Zimmermann (portari), Stancu, Badoi, Ratiu, Canu, Luchin, Scutaru, Brezinsky, Latovlevici, Abiodun, Popovici, Alexa, Srhoj, Aliuta, Borbely, Artiom Karamyan, Arman Karamyan, Sandu, Ganea, Bucur, Rusic, Axente (jucatori de camp).

http://www.politimisoara.com/

Partide amicale programate:

25 ianuarie: Mlada Boleslav
28 ianuarie: Gyeongnam FC
30 ianuarie: Onisilos (liga a doua, Cipru)
1 februarie: Slovan Liberec
3 februarie: Metalurg Donetsk

Lotul nu contine nicio surpriza, singura absenta cat de cat notabila fiind cea a lui Cojocnean. Daminuta este plecat intr-un turneu pentru Reprezentativa Romaniei, iar lituanianul, bag de seama, n-a fost tinut.

Se mai pare ca Andrei "Iedul" Cristea se indreapta catre Piatra Neamt. Daca se intelege clubul nemtean cu jucatorul.

20 ianuarie 2008

Lancezeala de duminica

Nu s-au intamplat prea multe in cursul acestei zile: n-a plecat nimeni, n-a venit nimeni.

Totusi, o scurta stire despre Alin Stoica spune (spre dezamagirea mea) ca acesta probabil nu mai semneaza cu Poli. Motivele nu sunt date, dar mi-as putea imagina si eu unul sau doua. In schimb, Marian Iancu spune ca in locul lui Stoica ar veni un argentinian si ca dupa rezolvarea acestui post, suntem complet acoperiti.

Da, ati citit bine. Si daca va intrebati, precum ma intrebam si eu, de am luat un fundas stanga si un fundas dreapta fara ca sa fi remarcat noi, atunci pot sa va linistesc: nu am luat. Dar nu e cazul sa ne agitam, totul face parte din grandiosul plan al performantei pe care il urmarim indeaproape. Planul, evident, nu performanta.

19 ianuarie 2008

Amical: Poli - Poli Iasi 2:0 (0:0)

Golurile lui Rusic si Karamyan din ultimele doua minute ale timpului regulamentar au transat o partida in care Branet si Canu par a fi iesit in evident in fata portii, ambii pentru golurile salvate.

Poli a inceput in urmatorea formula:
Zimmermann - Stancu, Canu, Brezinsky, Lapeikis - Artiom Karamyan, Alexa, Aliuta, Badoi - Ganea, Bucur.

Ganea a avut doua ocazii bune, ca apoi tot el sa scoata un penalty in minutul 60. Ca si in meciul din Ungaria insa, Alexa a ratat, tragand pe langa.

La inceputul reprizei secunde au intrat Pantilimon, Borbely si Rusic, iar pe parcurs au mai fost introdusi Luchin, Axente si Abiodun in locurile lui Zimmermann, Aliuta, Bucur, Canu, Ganea si Badoi.

Golul lui Rusic, marcat in minutul 88, a venit dupa o centrare a lui Stancu, slovenul finalizand din voleu. Un minut mai tarziu, Karamyan a scapat pe stanga si a inscris la vinclu.

E bine ca am castigat, pentru moral banuiesc, dar s-a ratat destul de mult daca e sa dau crezare stirilor de pe net. Din sursele aferente vietii mele concluzionez ca Lapeikis nu a confirmat, Brezinsky a fost subtire, Badoi la fel, in timp ce Borbely si Axente s-au miscat bine - dintre noi veniti, caci acestia ne interesaza momentan.

In alta ordine de idei, a aparut astazi in ziar o stire despre posibila plecare a lui Canu (la Dinamo), precum si a portarilor Popa (la Spartak Moscova) si Zimmermann (Unirea Urziceni), oarecum in nota ultimelor stiri publicate despre club. Daca aceste articole contineau atat adevar pe cat continea afirmatia conform careia Canu are 23 de ani, atunci cred ca pot fi ignorate. Dar dupa experientele recente, cred ca singurul raspuns adecvat este de a fi circumspecti - atat in ceea ce priveste informatia gazetarilor, cat si in ceea ce priveste reactia conducerii.
(Tind sa cred ca cea din urma graieste adevarul, de aceasta data)

P.S. Acuma si Lato spre Dinamo. Devine de-a dreptul penibil.
Stim care ar fi singurul lucru mai penibil.

17 ianuarie 2008

Recapitularea zvonurilor

Torje si Mansour s-au dus, Iancu e tot la echipa, Uhrin la fel, deci viata merge inainte. Tin doar sa remarc declaratiile de bun simt ale lui Mansi, pe care desi l-am cam ignorat zilele astea, ne-a oferit multe momente placute de-a lungul anilor. E drept, nicidecum la fel de multe pe cati peri albi ne-a facut, dar a devenit un personaj al folclorului alb-violet.

Lotului lui Poli i s-a alaturat un fundas stanga lituanian, venit in probe de la FK Siauliai: Vilius Lapeikis are 24 de ani, 1,85 m si 77 kg. El a fost laudat de Uhrin, care a mentionat ca "este un fotbalist care poate nici nu are nevoie de recomandare" (wow). Declaratia lui Uhrin este sustinuta de clipul fotbalistului de pe youtube, pe care il puteti vedea mai jos. Lapeikis va fi testat in meciul cu Poli Iasi, de SAMBATA (ora 13) - sa fiu iertat, am scris vineri inital!



Precum am intuit acuma cateva zile, s-a readus in discutie iminenta venirii lui Contra. Pe deasupra, Halenar si Goga sunt in continuare disputati de Poli, conform gazetelor sportive ale patriei. Daca va fi ceva de capul acestor zvonuri vom vedea.
La plecari ar mai fi de notat transferul lui Omoduemuke la Ceahlaul, acesta fiind probabil urmat si de Adrian Ilie.

In alta ordine de idei, mai multi jucatori alb-violeti vor reprezenta Nationala tarii lor: Popa si Bucur pentru Romania, Daminuta la un turneu pentru Romania (nu stiu ce nivel, aparent U21), Arthur Patras la Moldova U21 si Brezinsky si Borbely pentru Slovacia.

P.S. Pentru ca mi s-a atras atentia, mai umbla un zvon care il da pe Alexa drept transferat la Urziceni. Interesant de vazut daca se confirma si cum ar fi primita asa o veste. Momentan ma abtin de la alte comentarii.

16 ianuarie 2008

Care e problema cu "economia de piata"

Aici nu scriu despre importanta sentimentala a plecarii lui Torje, de impactul acestei umilinte sau de orice alta chestiune din asta, "pentru fraieri". Aici scriu despre justificatia presedintelui alb-violet pentru finalizarea tranzactiei in cauza.

Inceputul comunicatului emis de Marian Iancu in cursul acestei zile suna dupa cum urmeaza:

""Economia de piata are regulile ei bine definite iar eu, conducator al acestui club, nu le voi incalca la presiunile emotionale ale nimanui. Si asta deoarece respect locul unde muncesc si-i apar interesul cu orice pret. Populismul in fotbal este principalul meu dusman. Realismul, in schimb, e aliatul meu si al nostru, asa mi-ar placea sa cred. Imi asum intreaga responsabilitate pentru hotararea care am luat-o."

Au mai urmat tot felul de declaratii care vorbesc despre cum "suporterii pot fi suparati, dar eu nu pot gresi" si "avem 2-3 de Torje la echipa care sa-l inlocuiasca".

Deci, pentru cei care nu au inteles:

Noi suntem prea mici ca sa ne dam seama cum functioneaza mecanismele acestei lumi. Suntem prea subiectivi, iar fiindca suntem subiectivi si factorul afectiv are o pondere cand luam o decizie (fie si una financiara) suntem inferiori ratiunii lucide a lui Marian Iancu. Caci doar ratiunea conteaza, asa cum a contat ratiunea acelei flegme care sta si acuma pe fata Timisoarei.

Dar sa ne intoarcem la adevarurile economiei de piata. Privita de la distanta, suma de 2 milioane de Euro pentru coproprietatea lui Torje este o suma buna. De fapt ea este probabil mai mare de 4 milioane, considerand procentajul de 50% ce i se cuvine clubului dintr-un viitor transfer al dinamovistului.
Faptul ca Mazilu a plecat pe 4 milioane nu indica decat ca Torje putea sa plece pe mai mult, daca ar fi confirmat. Actionand insa dupa principiul "ce-i in mana nu-i minciuna", Iancu a decis ca este viabil din punct de vedere financiar ca Poli sa vanda acest jucator.

Ma intreb insa (precum o facea si Catalin Tolontan, pe blogul sau), cat de lucida este ratiunea lui Iancu si cat de profunda este intelegerea sa despre economia de piata in fotbal, judecand dupa rezultatele obtinute de echipa pe care o patroneaza de cativa ani de zile? De ce a fost mai viabil ca Torje sa fie vandut, decat ca in ultimii doi ani sa se investeasca niste bani intr-un departament de marketing, sa se promoveze unii jucatori emblematici ai echipei, iar apoi sa se incaseze banii fanilor "sentinmentali"? Cum ramane cu "brand-ul national" cand echipa isi vinde toti jucatorii emblematici? Cati bani se scurg prin aceste fisuri? Pe cat s-ar fi vandut Torje acuma daca Poli isi indeplinea obiectivul anul trecut si evolua in Cupa UEFA anul acesta? Nici nu vrea sa ma gandesc cati bani se pierd cand fanii isi pierd increderea in echipa din cauza decizilor luat de conducere. Oare cum am ajuns de la o medie de 18,000 de spectatori in 2005/2006 la un de 11,000 anul acesta? Asta inseamna cel putin 300,000 de Euro dintr-un foc. N-o fi doar televizorul de vina. Mi-e groaza sa ma gandesc ce succes ar avea acest management intr-o tara in care o diferenta de 7000 de bilete inseamna vreo 2 milioane de Euro.

Exista tot felul de intrebari de aceasta factura care nu isi gasesc raspuns in atitudinea clubului fata de fenomenul economic in care isi duce existenta, iar la un calcul precis, sunt convins ca pierderile ar insuma anual cel putin un milion de Euro. Deci sa fiu scuzat daca nu am mare incredere in abilitatile unui manager care ignora partile esentiale din punct de vedere economic ale fenomenului fotbalistic. Marele lui noroc este ca are aparent de unde sa bage, iar cand bagi mult, in mod aproape inevitabil ajungi sa si scoti ceva.

Dar cum ramane cu performantele sportive? Cele pe care, conform spuselor lui Iancu, nu le sacrificam? Il dam pe Torje la Dinamo sa fie titular sa ajunga la Euro? Pai daca Torje ajunge la Euro se mai pune problema daca e suficient de bun sa fie titular la noi?! Cum de nu vrea nimeni sa ramana la Poli? Emeghara, Plesan, Torje, toti au plecat fiindca au vazut gloria cu ochii la alte echipe...mda. Nu stiu eu prea multe despre cum functioneaza un om, dar stiu ca atunci cand un om este fericit, el nu pleaca imediat cand i se ofera ocazia. Toti au plecat pentru ca si-au pierdut increderea in abilitatea conducerii de a le garanta un viitor la o echipa de top.

Despre Marian Iancu am spus ce am avut de spus si cu alte ocazii. De Torje nu vreau sa spun decat ca sunt putin dezamagit, pentru ca desi inteleg ca e greu sa rezisti presiunii la varsta lui - atat din partea conducerii, cat si din partea societatii "microbiste" - nimeni nu-l obliga sa faca afirmatii de genul celor pe care le-a facut. Dar asta e, doar fiindca e din Timisoara nu inseamna neaparat ca-i si deosebit.

Un adio prematur si trist

Dupa toate aparentele, Torje pleaca la Dinamo. La fel si Mansour. 2 milioane de euro pentru primul (+50% dintr-un viitor transfer) si vreo 400 de mii pentru al doilea. Sunt curios unde o sa mearga banii acestia.

Torje, pana la urma, a luat (sau va lua) decizia pe care a fost constrans sa o ia. E drept, a avut sansa sa se opuna vointei celor de sus, dar daca antrenorul nu a insistat sa-l tina (chiar din contra, conform spuselor lui), atunci chiar nu a avut de ales. M-am intrebat la un moment dat cine minte, Uhrin sau Torje, sau daca Uhrin pune prea mult pret pe ceea ce spun conducatorii, dar nu am motive sa pun sub indoiala integritatea unuia sau a altuia. Dupa toate aparentele, unul a mintit.

Cu Iancu nu mai avem ce face. Raman la parerea ca - indiferent de vointa lui Torje - el este vinovat pentru aceasta situatie si, precum a spus-o, va avea de purtat responsabilitatea deciziei. Pana la urma insa, nu e atat decizia proasta, pe cat e faptul ca decizia evidentiaza lipsa de virtute a lui Iancu. Demagogia sa. Ipocrizia. Rautatea. Lipsa de respect. Din pacate, tot ce este mai rau intr-un om in care ti-ai pus increderea. Chiar atat de putin sa-ti pese?

Nu stiu ce viitor poate avea la Poli dupa aceasta mutare. Mai intai l-a ridicat la rang de simbol pe Torje, l-a preaslavit drept jucatorul in jurul caruia trebuie recladita Politehnica, iar apoi l-a dat. La Dinamo. M-as cam mira sa-l vad pe Iancu ramanand la conducerea clubului.
Si din partea mea, prefer mediocritatea, daca performanta inseamna sacrificarea tuturor valorilor (iar de fapt, nici nu inseamna, daca exista cineva care stie sa faca pe manager-ul cum trebuie; mai ales la Timisoara).

Doua cuvinte si pentru "locali", fiindca merita si ei cateva. Nu pentru ca ar fi avut dreptate in privinta lui Iancu sau asa ceva. Ci fiindca nu au protejat echipa nici de aceasta data. "Pe cand?"

Intrebarea acuma este ce se va intampla cu Iancu si cu clubul. Dupa toate aparentele, Karamyan este urmatorul care sta sa plece, iar nu cred ca ar surprinde o astfel de mutare. Daca ramane Iancu, ma astept sa vina Contra. In locul lui Torje va fi promovat Popovici (sau poate Cojocnean), care este un jucator foarte talentat, dar lipsit de experienta...
Ma tem insa ca orice analiza a lotului in acest moment nu isi are rostul, pentru ca inca sunt prea multe lucruri complet neclare, lucruri de care va depinde si lotul.

Asadar pe maine, cand vom sti cu siguranta care va fi destinul jucatorului care trebuia sa fie viitorul Politehnicii. Si ce simbol putea deveni in aceasta seara!

P.S. S-au dus.

15 ianuarie 2008

Amical: FC Diosgyor - Poli 1-1 (0-0)

Al doilea amical al anului, umbrit de scandalul iscat in jurul plecarii lui Torje, s-a terminat tot la egalitate, de aceasta data 1-1, dupa o partida dominata in mare parte de Poli. Alb-violetii au ratat si un penalty prin Alexa, penalty acordat pentru un fault asupra lui Ganea.
Echipa maghiara deschis scorul in minutul 67, ca Poli sa egaleze zece minute mai tarziu, prin Daminuta.

Echipa de astazi s-a prezentat in urmatorul fel:
Pantilimon - Luchin, Scutaru, A. Ratiu, I. Latovlevici - V. Badoi, D. Alexa, A. Abiodun, Artiom Karamian - G. Bucur, I. Ganea

Au mai intrat Zimmermann, Axente, Stancu, Popovici, Aliuta, Mansour si Daminuta in locurile lui Pantilimon, Bucur, Badoi, Karamyan, Abiodun, Ganea si Scutaru.

FANII VIN LA STADION PENTRU TORJE

Marti, 15 Ianuarie 2008

Nucleul galeriei Commando Viola se va reuni în aceasta seara la stadionul “Dan Paltinisanu” la ora 22:30, când este programata sosirea autocarului lui Poli din cantonamentul de la Debrecen. Scopul fanilor este sa îl convinga pe Gabriel Torje sa nu semneze contractul cu Dinamo.

www.prosport.ro

Torje

Asadar, pleaca Torje.
La Dinamo.
In "coproprietate" pe 300,000 mii de Euro.
"Pentru a prinde mai usor Nationala si pentru ca la Poli nu are loc", parafrazandu-l pe maestrul de ceremonii, Marian Iancu.

De fapt, Torje este fortat sa plece, impotriva vointei lui. Evident, nu pentru binele lui, pentru ca Talnar nu este Uhrin si Bucurestiul a distrus la fel de multi jucatori pe cati a facut. Dar are domnul Iancu vreun plan, vreo afacere sau planuieste vreo razbunare sau un santaj nou sau cine stie ce. Suma derizorie pe care se zvoneste ca s-ar efectua transferul lasa de inteles ca este altceva la mijloc - daca nu cumva se va stabili un pret mic de recumparare sau o coproprietate de genul 80%-20%.

La sondajul pe care l-am facut acuma o luna multa lume il sustinea pe Marian Iancu. Majoritatea pentru aducerea palmaresului. Pe buna dreptate, as spune. Dar aceasta izbanda a sa a facut pe multi sa inchida ochii atunci cand ar putea vedea ceva ce nu vor sa vada.

Prin vanzarea lui Torje, sub orice forma, Iancu ne arata fara dubii ca este un ipocrit. Si chiar daca nu o face, ramane un manipulator si "santajist". De fapt, prin toata aceasta actiune ce a debutat la inceputul lunii, presedintele lui POLI n-a facut decat sa ne insulte pe toti cei care tinem la acest club. Sigur, acuma ii este oricui usor sa arunce cu noroi, dar mereu am senzatia ca lucrurile sunt putin mai complicate de atat. De multa vreme relatia cu Dinamo a fost "putin mai complicata" de atat - si mai ciudata.

Sa aduc aminte de cine a plecat de la noi si a luat drumul Bucurestiului, cand de fapt nici aici nu faceau fata? Nu cred ca este cazul. O fi Marian Iancu un "afacerist de factura extrema", dar chiar batut in cap nu este. Nu prea cred ca nu stie ce ar insemna plecarea lui Torje. Poate cel mult isi inchipuie ca inversunarea suporterilor ar fi directionata catre "locali", dar ar trebui sa fie naiv pentru a crede asa ceva, mai ales ca tot planul de actiune nu a parut a fi "tintit" impotriva "localilor". Nu stiu daca aceasta ii este intentia, dar prin toate aceste manevre cu Torje isi bate joc de noi si ne provoaca. Dezgustator.

Cat despre Torje? Ce sa faca Torje? Normal ca nu ar fi un capat de tara plecarea lui, dar sunt convins ca nimeni nu si-a dorit ca ea sa aiba loc astfel. Fara un jucator, echipa poate merge inainte, dar nu fara un conducator care sa lucreze pentru echipa. Pare a fi in continuare foarte mizerabila, lumea asta a fotbalului romanesc, chiar si aici la Timisoara. Nu cred ca ne mai putem acoperi ochii ca sa nu vedem.

P.S. Indiferent daca il vinde sau nu pe Torje, aberatiile lui Iancu vizavi de cum ar trebui imprumutat/dat in coproprietate la o echipa de cel putin aceeasi talie, respectiv aberatiile lui Chivorchian, cum ca "Dinamo nu este o contracandidata pentru noi" nu trebuiesc uitate.

Rezultate sondaj

Rezultatele vorbesc de la sine. As spune ca sunt chiar normale, aceste doua meciuri fiind cele mai bune ale alb-violetilor in acest tur (si din acesti ultimi ani, de fapt).


Cel mai bun meci al alb-violetilor in acest sezon:

Poli - Poli Iasi (3-1) - 1 vot (1%)

CFR Cluj - Poli (2-2) - 18 voturi (32%)

UTA - Poli (2-3) - 2 voturi (3%)

Poli - FC Vaslui (2-1) - 0 voturi

Poli - Otelul (4-1) - 2 voturi (3%)

Dinamo - Poli (1-1) - 2 voturi (3%)

Poli - Steaua (2-0) - 20 voturi(36%)

Poli - CFR Cluj (1-0) - 10 voturi (18%)

Altul - 0 voturi

Total voturi: 55

13 ianuarie 2008

Amical: Poli - Honved Budapesta 3:3 (2:2)

Primul amical al anului arata, cel putin prin scor, aceeasi echipa ca cea care a evoluat in acest an in campionat. De fapt in mare parte a chiar fost echipa din turul campionatului, mai ales in defensiva.

Astfel Uhrin a trimis urmatorul prim unsprezece pe teren:
Popa - Latovlevici, Canu, Brezinsky, Stancu - Karamyan, Borbely, Aliuta, Torje - Cristea Mansour.

Poli a reusit sa deschida scorul prin golul lui Karamyan, dupa o centrare a lui Torje, dar echipa maghiara a egalat repede, ca apoi sa preia conducerea pe tabela dupa un corner. Alb-violetii au resit sa egaleze inca inainte de pauza, dupa un alt corner, executat de Karamyan si trimis in poarta de Borbely.

In repriza secunda au intrat multi tineri, ca pe final echipa sa arate asa:
Zimmermann - Sandu, Canu, Scutaru, Luchin - Popovici, Borbely, Daminuta, Aliuta - Bucur, Axente

Honved a preluat conducerea in minutul 80, printr-un penalty acordat la interventia lui Sandu. Acelasi Sandu si-a rascumparat insa greseala, obtinand o lovitura de pedeapsa pentru Poli sapte minute mai tarziu, transformata de Aliuta (reintrat de fapt, din cauza unei accidentari a lui Canu). De remarcat ar mai fi ocaziile lui Popovici si Axente, prima parata de portarul advers, a doua irosita de tanarul atacant imprumutat la Resita.

Asadar, putinele schimbari in aparare au produs putine rezultate concrete pe teren. S-a mai vorbit despre un "mare fundas stanga" pe care il urmareste clubul, fara a se da insa nume, in timp ce situatia lui Contra va fi clarificata zilele acestea (15 ianuarie, de fapt).
Povestea cu imprumutul/coproprietatea lui Torje a capturat prima pagina a ziarelor astazi, dar in acest moment nu vad de ce ar fi altceva decat inca o manevra din seria manevrelor ce pun presiune asupra "localiilor". Sa vedem.

Profil Alin Stoica


SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08KAA GentBEA90
2006-07KAA GentBEA252
2005-06Poli TimisoaraROA41
2004-05National BucurestiROA60
2004-05AC SienaITA00
2004-05Club BruggeBEA61
2003-04Club BruggeBEA90
2002-03Club BruggeBEA195
2002-03Anderlecht BrusselsBEA00
2001-02Anderlecht BrusselsBEA194
2000-01Anderlecht BrusselsBEA287
1999-00Anderlecht BrusselsBEA166
1998-99Anderlecht BrusselsBEA261
1997-98Anderlecht BrusselsBEA323
1996-97Anderlecht BrusselsBEA30
1995-96Steaua BucurestiROA10
Total:19730
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= Romania; BE = Belgia; IT=Italia


Alin Stoica va semna pe trei ani si jumatate cu Poli, conform spuselor lui Gheorghe Chivorchian.

12 ianuarie 2008

Revine Alin Stoica (!)

Conform unei stiri aparute adineauri in ProSport, Alin Stoica va semna un contract cu Poli in aceasta miercuri. O stire, din cate imi pare, buna!

Au fost multi (printre care si eu) care au fost de opinie ca Stoica mai merita o sansa in alb-violet, atunci cand Hagi l-a expediat. Poli nu a avut de cand ma stiu eu un jucator care sa stie sa dea o pasa precum Stoica.

Evident, exista anumite riscuri despre care vom putea vorbi de abia peste cateva luni. Daca intr-adevar Stoica are probleme extra-sportive, nu stiu cum va fi privit/acceptat de Uhrin, care a aratat ca este un antrenor exigent. Evolutiile sale recente in Belgia au fost insa bune, drept dovada fiind si convocat de Piturca la Nationala (a avut insa ghinionul de a se accidenta). Doar neintelegerile cu antrenorul sau au precipitat plecarea lui Alin Stoica din Belgia.

Ar cam fi momentul sa se impuna si baiatul asta, nu?

Un filmulet cu faze facute de el la Gent.



Si unul care era de actualitate si inainte de ultima sa venire la Poli.

11 ianuarie 2008

A revenit Adrian Ilie (Poli Iasi)

Adus cu surle si trambite pe vremea lui Hagi, cel mai bun transfer al iesenilor din istoria lor, Adrian Ilie s-a alaturat lotului deplasat in Ungaria de Uhrin Jr. acuma ca imprumutul sau a luat sfarsit. Desi soarta lui este neclara in acest moment, este interesant sa vedem cam care e situatia lui Ilie la Timisoara.

In primul rand, pentru cei care au uitat, el evolueaza fundas central, dar poate evolua si la inchidere. "In spate" ii avem pe Canu, Brezinsky, Ratiu, Luchin si Scutaru, adica mai mult decat destui jucatori pentru a evolua in cazul in care unul sau altul este in imposibilitatea de a o face. La inchidere evolueaza Alexa, Borbely si Srhoj. Deci loc nu prea este.

Din cate am remarcat eu, prestatiile lui Ilie la Iasi au alternat intre decent si prost, daca e sa dam crezare notelor din gazetele centrale. Pe forumul alb-albastrilor, suporterii ieseni il apreciaza pe Ilie, dar nu il ridica in slavi - ceea ce spune ceva, cel putin din punctul de vedere al mult iubitului subiectivism de fan(atic). Aparent s-ar fi vehiculat si o varianta in care Adrian Ilie ar fi ramas la Iasi, contra unei sume de 100,000 de Euro si a transferului lui Palimaru la Poli, dar evident discutiile intre cele doua cluburi nu au fost finalizate.

Asadar, nu prea vad in ce context Ilie ar continua in lotul alb-violetilor. Poate daca pleaca Ratiu si Scutaru ramane la Resita, caci altfel pur si simplu nu gasesc prea multa ratiune in ramanerea ieseanului la Timisoara. Sa vedem.

In evident suspans

Acuma s-a cam clarificat treaba cu Sepsi, Goga, Contra - va sa zica s-a dezumflat repede - iar jucatorul mentionat pentru postul de mijlocas central ofensiv (Matici, de la Kosice) nu a semnat inca nimic, putem sta linistiti.

Putem sta linistiti pentru ca traim intr-o lume cat de cat normala, in care diferenta dintre aparenta si esenta este evidenta si in care logica mai joaca un oarecare rol. Sa presupunem ca nu mai vine nimeni - pentru ca in acest moment pare o posibilitate reala - cat de grava este situatia in cadrul lotului?

Trei posturi s-au cam acoperit prin cele trei transferuri ale acestei ierni, astfel ca nu ne mai trebuie fundasi centrali, fundasi dreapta sau mijlocasi la inchidere - cel putin pana la proba contrarie. Raman deci doua pozitii grav deficitare pentru care nu s-au adus jucatori, anume fundas stanga si mijlocas ofensiv. Daca pentru cea din urma Iancu a mentionat posibilitatea venirii unui jucator cu experienta (Alin Stoica, Tiberiu Ghioane, Florin Cernat, complet altcineva?), vidul lasat de Emeghara pare a fi lasat asa cum este. Daca aceasta va situatia la inceputul returului, ramanem cu Vrsic, Aliuta si (dupa ce revine, daca ramane) Caramarin, respectiv Latovlevici si Sandu.

Poate ca nu mi-as face atatea griji pentru jucatorul din spatele atacantilor, pentru ca Vrsic si Aliuta ar putea sa se mai trezeasca. Cel putin Vrsic este considerat un jucator foarte talentat, atat in Slovacia, cat si in Slovenia, in timp ce la Aliuta problema e ca nu stim la ce sa ne asteptam de la el, iar Caramarin revine dupa o alta accidentare deosebit de lunga. Necesitatea unui nou jucator a recunoscut-o toata lumea, dar poate, poate reusim calificarea in UEFA si fara acest transfer.

Pentru postul de fundas stanga situatia pare mai critica. Latovlevici face inca multe greseli si nu-mi dau seama cat va trebui sa asteptam pana ce numarul acestora se va reduce. Poate ca Sandu ar fi o rezerva pe masura lui Latovlevici, dar si el este un jucator fara experienta. Intre ei Sandu este cu siguranta mai tehnic, dar am impresia ca Lato e mai rapid, intrebarea cheie fiind care se descurca mai bine cu presiunea ligii intai.

Ar mai fi loc si de un atacant in lot, dar daca nu pleaca nimeni, nici nu va veni nimeni. Eu sper la revenirea lui Axente, care e tanar si bun, chiar daca putin "necopt". Sincer sa fiu, cred ca acest "transfer" m-ar satisface complet, considerand ca totusi Bucur, Ganea si Rusic sunt deja trei jucatori importanti in compartimentul ofensiv.

Pana la urma, Uhrin va sti cu siguranta mai bine ca noi care este situatia si in ce masura Sandu este o dublura pentru postul in discutie (de fapt Sandu joaca in principiu mijlocas stanga, dar are experienta si in aparare). Nu este o situatie dezolanta si fara de iesire, pentru ca eu cel putin simt ca imi pot pune sperante in Sandu (sau Vrsic), care a evoluat binisor in Liga a doua. Pe deasupra imi lasa impresia ca e genul de jucator care evolueaza mai bine atunci cand stie ca are ceva de aratat. Evident, se prea poate sa ma insel, dar momentan, nu vad in ce altceva as putea sa-mi investesc capitalul de speranta.

Poate daca se rezolva situatia cu "localii" vom avea parte de transferuri ulterior, chiar daca "ulterior" ar fi destul de tarziu.

9 ianuarie 2008

Badoi confirmat

Valentin Badoi, nascut pe data de 16 decembrie 1975 la Turnu Magurele, are o inaltime de 1,82 metri si o greutate de 75 de kilograme. Fostul rapidist (un bun executant al loviturilor libere) a evoluat de-a lungul carierei ca atacant, mijlocas dreapta si fundas dreapta.

El a semnat conform prosport.ro un contract pe trei ani de zile cu Poli iar pentru transferul lor, clubul nostru a cedat cele 30% dintr-un viitor transfer al lui Emeghara pe care le detinea.



SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08Steaua BucurestiROA100
2006-07Rapid BucurestiROA327
2005-06Rapid BucurestiROA293
2004-05Rapid BucurestiROA301
2003-04Rapid BucurestiROA305
2002-03Rapid BucurestiROA307
2001-02FCM BacauROA298
2000-01FCM BacauROA305
1999-00Turnu-MagureleRO---
Total:22036

Sursa: www.romaniansoccer.ro

P.S. Intre timp pare sa se fi reactualizat "pista Goga", ultima oferta constand in suma de un milion de euro si un numar de jucator imprumutati celor de la Universitatea Cluj.
Transferul lui Sepsi este inca nefinalizat, dar de actualitate.

7 ianuarie 2008

Marian Iancu si "localii"

Din pacate, timpul nu vrea sa astepte din respect sau simpatie, astfel ca treburile merg mai departe. Uneori e bine, alteori mai putin.

Am evitat oricum sa discut despre situatia de la club, deoarece totul este destul de neclar. In urma conferintei de presa de astazi, reiese ca Marian Iancu forteaza asocierea dintre club si CJT/CLT intr-un mod cat se poate de strategic. Dupa declaratia initiala de sfarsit de an, o declaratie venita numai bine sa streseze pe toata lumea care nu avea ceva mai bun de facut, s-a creat o presiune evidenta asupra "localilor". Era evident ca duritatea initiala urma sa fie nuantata, iar asa s-a intamplat inca in cursul saptamanii trecute.

Pana la urma, ramane cum am stabilit si CJT/CLT sau cine-o mai fi au timp pana la sfarsitul lunii sa aprobe acest proiect de asociere. Nu stiu sigur cat de rezonabila este pretentia domnului Iancu, dar imi pare ca exista un rost pe langa cel pur financiar, care ar fi chiar si in interesul celor care nu il agreeaza in vreun fel pe presedintele lui Poli: o investitie de orice fel ar aduce organele locale mai aproape de club, acolo unde le si este locul, si le-ar conferi noi drepturi in ceea ce priveste dezvoltarea echipei.

Oricum ar fi, stadionul trebuie refacut, iar atata timp cat nimeni nu face ceva concret in aceasta directie, nimic nu se va intampla. Poate ca santajul asta nu este corect, dar la fel de incorecta este atitudinea de multe ori discutabila a celor care ne urmaresc interesele, care interese includ, intre altele, clubul Politehnica.

Altfel, nu inteleg cum Iancu poate avea pretentia ca lucrurile sa continue in regim normal pana ce nu se clarifica situatia de la club. Astazi a fost anuntata o oferta de 1.2 milioane plus TVA pentru Sepsi, de la Bistrita, si o serie de jucatori (Cristea, Dancia, Omoduemuke, Radoi, McKain) au fost pusi pe lista de de transferuri. Dintre acestia, Cristea si Radoi sunt mai degraba vizati pentru imprumuturi.
Daca plecarea jucatorilor nu este cine stie ce problema, nu vad cum cineva intre la minte ar veni aici in circumstantele actuale. Probabil ca si aceste oferte sunt doar o noua forma de exercitare a presiunii sus-numite.

In schimb, Axente, Scutaru si Popovici vor face deplasarea cu lotul mare pentru cantonament, iar - probabil - daca Uhrin va fi multumit de ei, vor fi readusi la club.

31 decembrie 2007

In Memoriam prof. ing. Gadea Angelu

Rog toata lumea sa dedice un gand unui om care a fost un model de integritate, ratiune si iubire, care ne-a parasit in cursul zilei de ieri. Prin modestia si calmul ce l-au definit a stat mereu la locul sau de unde putea trai si privi viata respectand-o . Dragostea sa pentru familie, prieteni si Poli era infinita, chiar daca facea partea dintr-o generatie si o cultura care nu isi mai fac simtite prezenta in lumea de azi. In ciuda celor ce se intampla acuma, rog sa luam cu totii un exemplu de la cineva care a fost alaturi de Poli peste saizeci de ani, indiferent de cum batea vantul.

Nicicand nu exista niciodata
Si daca totusi exista
Niciunul dintre ei nu va mai fi acolo
Atunci
Cand vom ajunge noi.

Va multumesc.

29 decembrie 2007

Numele vehiculate

Chiar daca niciun alt transfer nu a fost oficializat la Poli, exista doua nume ce se mentioneaza destul de des in aceste zile si unul care a mai fost mentionat cu ceva vreme in urma, de nu ma insel.

In primul rand este vorba de Cosmin Contra, in a carui revenire in alb-violet Marian Iancu pare sa creada. S-a vorbit de un imprumut pana la vara, dar daca ar fi sa fie, nu vad de ce n-ar fi un transfer definitiv de pe acuma - daca nu cumva Contra spera sa-si refaca doar "tonusul" la Poli, ca apoi sa mai plece pe undeva. Sper sa nu fie cazul.

In al doilea rand, s-a tot vorbit de Jorge Ribeiro, fundas stanga de la Boavista, care a adunat sase selectii la nationala Portugaliei. Din datele pe care le-am vazut, indraznesc sa concluzionez ca in ultimii ani a progresat considerabil, reusind sa prinda un loc de titular in prima liga la Boavista, dupa mai multe sezoane in care a fost imprumutat la echipe mai putin cunoscute, unde a evoluat deobicei sporadic. Surpinzator insa am aflat ca este fratele lui Maniche (internationalul portughez care a trecut pe la Benfica, Porto, Chelsea si care joaca acuma la Atletico Madrid) , un fapt pe care ziarele nu tin minte sa-l fi raportat, desi era exact in tiparul stirilor pe care le ofera deobicei.

Ultimul jucator despre care au scris gazetele este Cristian Lucchetti, "portarul-golgheter" al celor de la Banfield, din Argentina. Din cate imi pot da seama, Lucchetti ar fi mai mult ca sigur un "adversar" redutabil pentru Popa, si pe deasupra se pare ca ar avea cetatenie italiana, astfel ca nu ar exista probleme cu statutul de extracomunitari al argentinienilor. Ma indoiesc insa ca este un jucator ieftin.

Cam atat momentan, astept si eu cu sufletul la gura sa vad cine, ce, cum!

P.S. De Badoi nu am mai mentionat, pentru ca situatia lui este deosebit de neclara. Probabil va veni la Poli, dar la fel de probabil s-ar putea ca transferul lui Contra sa "ocupe" locul lui Badoi la Poli.

25 decembrie 2007

Un zvon despre reveniri

Indiferent de soarta FCM-ului din Resita, se pare ca Scutaru si Axente vor reveni la Poli in aceasta iarna. De fapt este mai mult decat posibila revenirea intregului lot detinut de alb-violeti, date fiind nenumaratele nemultumiri ale ambelor parti.

Axente este golgheterul resitenilor cu 9 goluri marcate in 17 meciuri, dar pe deasupra este si un jucator care se implica mult in jocul echipei si face adesea meciuri bune chiar daca nu inscrie.

Scutaru este mai cunoscut tutror, datorita meciurilor pe care le-a facut pentru echipa mare in ultimii doi ani si datorita prezentei sale la echipa Nationala de tineret. Tanarul fundas central s-a adaptat mai greu la Resita, dar s-a remarcat la U21, evoluand titular in mai toate partidele disputate de echipa antrenata de Emil Sandoi. De remarcat tin doar sa remarc faptul ca Scutaru tinde a fi un jucator care comite destul de multe faulturi si care se decupleaza usor cand nu este solicitat, dar altfel poate juca cu multa determinare si are un joc de cap bun. La Resita a evoluat 11 partide si a inscris 2 goluri, unul dintre ele fiind marcat de la mijlocul terenului.

Am mai mentionat ca revenirea celor doi ar fi benfica echipei mari, considerand posturile pe care le acopera. Scutaru a fost trimis la Resita mai mult ca sigur datorita intregii tevaturi cu acele contracte de asta vara, el fiind (aidoma lui Luchin) cel putin de o valoare cu Ratiu - si cu cinci ani mai tanar. Axente in schimb poate deveni unul dintre cei mai buni atacanti ai clubului, dar numai sub ghidajul unui antrenor competent. Mai mult ca sigur amandoi ar avea doar de castigat de la Uhrin, in care caz readucerea lor este o decizie logica. Este clar ca nimeni nu are pretentia ca ei sa reprezinte solutii pentru primul unsprezece, dar considerand varsta lor, este si normal sa fie asa.

Ramane ca acest zvon sa se confirme in saptamanile urmatoare. Probabil situatia lor depinde si de reusitele de pe piata transferurilor.

23 decembrie 2007

Sarbatori fericite!


Dat fiind ca o oarecare stare de liniste pre-ajuneasca s-a instalat in taramul fotbalistic, mi-am zis ca ar fi momentul potrivit sa imi fac si eu urarile de bine.

Astfel, doresc un Craciun minunat tuturor (in general), suporterilor lui Poli (in particular) si vizitatorilor blogului (in special)! Fie ca Mosul sa ne aduca la toti ceea ce ne-am dorit si sa ne implineasca anul precum doar "el" poate s-o faca!

Evident, in cazul in care ne trezim cu cadouri sub bradul nostru colosal care este Poli, voi fi la datoria si voi raporta noutatile. Pana atunci insa, sa ne bucuram de aceasta perioada si sa speram la o ninsoare de Craciun, pentru a avea un cadru festiv complet!

20 decembrie 2007

Primele doua sosiri

Gheorghe Chivorchian a anuntat primele doua transferuri ale iernii, confirmand de fapt zvonurile aparute in presa in aceste ultime zile. Slovacii Milos Brezinsky si Balazs Borbely (Slovan Liberec, respectiv Artmedia Bratislava) vor semna contracte pe cinci ani cu Poli. Primul este fundas central, iar al doilea este mijlocas defensiv. Pentru cei doi s-ar fi platit o suma in jurul a doua milioane de dolari.

Brezinsky

Brezinsky este imprumutat de Slovan Liberec la Sparta Praga, unde a evoluat 15 meciuri in acest sezon. La 1,92 m inaltime si 82 kg, slovacul nascut pe data de 04.02.1984 este un fundas impunator. Suma vehiculata pentru transferul sau este de 800.000 de Euro.

Cateva date despre cariera lui Berzinsky, actualizate ultima oara pe 11 decembrie:
SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08Sparta PragaCZA110
2006-07Slovan LiberecCZA111
2006-07Mladá BoleslavCZA81
2005-06Mladá BoleslavCZA190
2004-05Rimavska SobotaSKA100
2004-05KladnoCZB60
2003-04Slovan LiberecCZA10
2002-03Slovan LiberecCZA00
Total:552
MJ= meciuri jucate; GM = goluri marcate; CZ= Cehia; SK=Slovacia, Imprumutat
Internationalul slovac nascut pe 2 octombrie 1979 a fost imprumutat doi ani la Kaiserslautern inainte de a reveni la Artmedia sezonul acesta. Masoara 1,82 metri si are 76 de kilograme.

SezonClubTaraLigaMJGM
2007-08ArtmediaSKA--
2006-07FC KaiserslauternDB131
2005-06FC KaiserslauternDA80
2005-06ArtmediaSKA190
2004-05ArtmediaSKA353
2003-04ArtmediaSKA313
2002-03ArtmediaSKA291
2001-02ArtmediaSKA181
2000-01ArtmediaSKA331
1999-00Dunajská StredaSKA--
1998-99Dunajská StredaSKB--
Total:18610
MJ= meciuri jucate; GM = goluri marcate; D= Germania; SK=Slovacia, Imprumutat

P.S. Ultima "bomba" o reprezinta zvonul unei posibile veniri a lui Liverani (Fiorentina) la Poli. Pare insa putin credibila stirea. As prefera totusi sa ne lasam surprinsi (pozitiv) de aceasta campanie de transferuri!

18 decembrie 2007

Rezultate sondaj

Iata ca am tras si eu niste concluzii dupa acest sondaj si tin a spune ca sunt usor surprins. Pe de-o parte, doza de "respect" fata de Iancu am anticipat-o, datorita eforturilor pe care le-a depus in recuperarea palmaresului, dar nu ma asteptam ca un numar asa de mare sa il admire/sa se mandreasca pe/cu Marian Iancu.

Per ansamblu insa, rezultatele sunt echilibrate. Consistenta categorie a incertitudinii imi lasa impresia ca daca as face acelasi sondaj dupa perioada de transferari, iar jucatorii transferati ar fi de un calibru slab, majoritatea votantilor ar alege mai multe sentimente negative decat acuma. De fapt am si remarcat ca destula lume a votat tocmai in ultimele zile pentru una din cele patru optiuni negative mentionate, adica tocmai dupa ce s-a zvonit ca Uhrin ar parasi echipa. Cred ca in acest context un sondaj despre omul de la club in care suporterii au cea mai mare incredere nu si-ar avea rostul acuma, castigatorul fiind evident.


Daca ar fi sa va ganditi la Marian Iancu, ce stare v-ar cuprinde?

Mandrie - 8 voturi (9%)

Admiratie - 10 voturi (12%)

Respect - 24 voturi (29%)

Incredere - 7 voturi (9%)

Incertitudine - 18 vot (22%)

Neincredere - 11 voturi (13%)

Iritare - 8 voturi (9%)

Dezaprobare - 4 voturi (4%)

Dezgust - 8 voturi (9%)

Indiferenta - 4 voturi (4%)

Total voturi: 81

16 decembrie 2007

Poli - CFR Cluj 1:0 (0:0)

Stau si acuma pe scaunul din bucatarie si ma intreb cum s-a intamplat. Cum naiba a intrat Aliuta si cum naiba s-a apucat sa care mingea de-a latul terenului si cum naiba a intrat! Chiar glumeam ca baga acuma o boaba si trebuie sa-l tinem. O gluma buna, nu?

Dupa 88 de minute, lucrurile pareau insa destul de clare. Scorul era 0-0, CFR dominase usor partida - in sensul ca a avut mai multe ocazii - si numai ce fusese trimis pe teren sus numitul. Dar se ne intoarcem la inceput si sa o luam de acolo.
Poli a debutat cu convingere, dar aceasta convingere a tinut doar cateva minute, dupa care clujenii s-au dezmeticit. Panin a fost primul care ne-a dat palpitatii, patrunzand usor in careu, dar trimitand un sut pe langa poarta. A urmat o alta faza periculoasa la eroarea lui McKain, dar Fabbiani a tras din unghi si Popa/Canu a intervenit providential. Apoi i-a venit randul lui Trica, a carui lovitura libera a nimerit bara lui Popa, ca in minutul 30 Popa sa apere bine sutul lui Fabbiani. Poli n-a contat prea mult in atac, multele libere ale lui Karamyan nereusind sa puna presiune pe jucatorii adversi, astfel ca la pauza eram cel putin sceptic ca vom rezista pana la final. E drept, echipa s-a regrupat bine mereu, pericolul nu era iminent, dar considerand numarul ocaziilor, victoria CFR-ului parea mai aproape.
Poli a jucat insa mai bine in mitanul secund, Rusic si Canu trimitand - la debut de repriza - de doua ori cu capul, dar Nuno Claro a fost de ambele ori la post. Nou intratul Pantilimon, care la inlocuit pe accidentatul Popa, a fost pus la incercare printr-o libera de la distanta, dar a prins cu siguranta. Tanarul goalkeeper alb-violet a fost insa aproape de a comite o eroare grava, cand a iesit prost la o libera ce a semanat mai mult unui corner, fiind salvat insa de faptul ca Fabbiani a trimis peste poarta din doar cativa metri. Providentiala a fost interventia lui Panti cand Semedo a scapat singur spre poarta, dar portarul nostru a respins cu pieptul (si putin cu mana, poate) o minge pe care mai ca nu scria cu litere de tipar "gol". De cealalta parte, sutul lui Karamyan a fost respins cu mana de Tony, dar Tudor a decis (hmmm, corect?) sa nu acorde nimic, considerand ca sutul a fost de la mica distanta.
Revenind acuma la minutul 88, Aliuta, proaspat intrat, a insirat vreo trei "clujeni" de-a lungul terenului si a trimis o torpila in diagonala, peste Nuno Claro, rezolvand astfel o partida care se indrepta catre un egal destul de tern. Dar n-a fost un egal tern, ci o victorie providentiala, atat pentru Poli, cat si pentru cei dintre noi, care isi cam pierdusera speranta.

Privind in spatele celor trei puncte, sunt cateva lucruri care trebuiesc mentionate. In primul rand, faptul ca Uhrin a luat o serie de decizii corecte in ceea ce priveste primul unsprezece, asa cum luase o serie de decizii incorecte la meciul de la Iasi. Titularizarea lui Luchin, absenta lui Aliuta din primul unsprezece, pozitionarea lui Torje in atac au fost alegerile logice si naturale, considerand prestatiile recente ale jucatorilor mentionati. Chiar daca Torje nu a excelat in atac (probabil trebuia plasat pe dreapta in locul lui Stancu la un moment dat, acesta din urma fiind inlocuit de Mansour sau Cristea sau ceva de genul) si Aliuta s-a dovedit decisiv dupa ce a fost introdus, aceste evenimente nu puteau fi prezise inainte ca ele sa se fi implinit. Nu am mai vazut improvizari de genul McKain fundas dreapta pentru Ratiu central, etc., ci Uhrin l-a introdus pe Luchin, un fundas central care are insa si multa experienta pe postul de fundas dreapta, acesta achitandu-se foarte bine de sarcinile sale.
De cealalta parte, echipei i-a lipsit creativitatea la mijloc - un risc calculat, considerand titularizarea lui Abiodun. Decizia de a juca mai degraba defensiv a fost insa una rezonabila, daca e sa ne gandim ca un joc ofensiv ar fi permis unor jucatori de mare pericol precum Fabbiani, Didy sau Semedo sa aiba spatii pentru a incerca poarta noastra.
Dintre jucatori, merita evidentiati indeosebi Canu, Luchin, Popa/Panti si Alexa, care au evoluat foarte bine si au "cauzat" al doilea meci fara gol incasat de alb-violeti. Stancu, Torje si Rusici au fost cam stersi, in timp ce Lato a facut cateva greseli, care din fericire nu au costat echipa.

Acuma ca am trecut de acest mare hop, soarta clubului pentru restul sezonului ramane in mainile lui Iancu: daca va avea grija de Uhrin, daca nu se va implica atunci cand nu este cazul, daca ii va oferi antrenorului resursele mult promise. Dincolo de orice alte planuri pe termen lung, pana la urma victoria de astazi are o importanta majora in primul rand in ceea ce priveste moralul tuturor celor care tin la Poli. Eu unul stiu ca vreo trei luni de azi incolo o sa ma culc stiind ca il voi visa pe Aliuta, dribland jumatate din echipa si inscriind de la peste patruzeci de metri printr-un sut care a sfidat legile fizicii si l-a invins pe Nuno Claro. Ah, ce frumos este sa poti visa!
Google+