23 noiembrie 2009

Poli - Dinamo 2:0 (0:0)

Iată-ne, în prezent, 23 noiembrie 2009, o seară orbită de ceață, dar strălucind cu lumina bucuriei. A venit momentul atât de mult așteptat, după care am râvnit atât de mult, și a făcut-o într-o clipă în care nu toată lumea credea că se poate, spre deosebire de alte ocazii. E frumos așa, e bine așa, dar dincolo de toate sper că nu va trebui să înrămăm acest moment și să ne uităm la el zece ani de acuma înainte - deși are destul din poezia necesară unei rame.

Poate că meciul în sine nu s-a prezentat ca un duel istoric. Prima repriză în special a fost una anostă, în care echipele au dominat cu schimbul, dar fără a pune la încercare cei doi portari. A fost nevoie de aproape patruzeci și cinci de minute ca să notăm o ocazie reală de poartă, dincolo de cele câteva șuturi ratate de la distanță ale lui Parks și Goga, și atunci a plecat de la unul din oamenii cheie al partidei, Bonfim, care a centrat, mingea a ajuns la Goga, acesta a ridicat-o la capul lui Magera, care a impins-o de puțin pe lângă bară. Dinamo a replicat iute, când Bonfim și Goga au fost depășiți în marginea careului, Boștină a centrat la Torje, iar acesta liber în mijlocul careului a trimis pe lângă.

Alta avea însă să fie povestea reprizei secunde - și s-a simțit din primele minute. Poli a ieșit mai vioaie de la cabine, semn că Sabău a mobilizat bine jucătorii, iar în minutul 48, Parks a luptat eroic pentru o minge, a pătruns în careu, șutul său blocat a ajuns la Goga, care din poziție ideală a trimis un voleu fix pe portar! Goga a continuat să-și încere norocul, dar de trei ori în minutele ce au urmat a trimis de la distanță, apropiindu-se cu fiecare șut. Dinamoviștii au fost lipsiți de tupeu, punând în pericol poarta lui Pantilimon doar printr-o liberă de la distanță care a trecut razant cu vinclul. Și apoi a venit momentul primului gol, în minutul 68: Bonfim a făcut o fază excelentă pe dreapta, a trecut și cu oarecare șansă de doi jucători, a centrat în careu, iar de acolo Bucur a prins mingea și a finalizat fără șanse pentru Curcă! În timp ce fanii de la peluză se agitau pentru o intervenție a jandarmeriei asupra celor de la Drojdierii, Dinamo a trecut la controlul partidei. După ce aproape douăzeci de minute nu și-a trecut în cont decât niște semi-ocazii, prin Cristea și Niculae, a urmat descătușarea alb-violetă - și revenirea în frunte a lui Bucur: Goian a făcut o preluare slabă după o pasă de la Tamaș, Bucur a fost pe fază, a recuperat, iar singur cu portarul nu a făcut nicio greșeală, 2-0! Nici bine n-a marcat golgheterul nostru, că ceața s-a coborât asupra terenului în așa o manieră că din tribune vizibilitatea era aproape zero. Astfel, două minute mai târziu, am aflat cu oarecare surprindere că dinamoviștii aveau să execute o lovitură de pedeapsă. Era liniște pe stadion la auzul fluierului centralului, dar dezonodământul fazei l-am cunoscut instantaneu, odată cu urletele de bucurie ale galeriei alb-violete: Niculae ratase! Meciul a continuat în ciuda condițiilor extrem de vitrege, s-au arătat patru minute de prelungire, timp în care ascultam în speranța fluierului de final. Acesta a venit mai repde decât am fi sperat, arbitrul sârb punând capăt unei partide de-a dreptul nebuloase, dar infinit de frumoasă.

Chiar de a lipsit momentul celebrării victoriei, nimic nu mai contează acuma. Sabău și-a trecut în cont o victorie care îi va oferi credit pentru o perioadă lungă, iar noi ne-am regăsit liniștea interioară pe care o pierdusem.

Mulțumim Poli!

Poli: Pantilimon (6) - Bonfim (7), Luchin (6), Nibombe (6,5), Maxim (6) - Chiacu (5), Alexa (7), Magera (6,5), Goga (5,5) - Bucur (7,5), Parks (6,5)

Schimbări:

Borbely pentru Magera (min 78)
Arm. Karamyan pentru Chiacu (min 82)
Stancu pentru Parks (min 88)

20 noiembrie 2009

Poli II - Minerul Mehedinți 3:0 (2:0)

În sfârșit puțin spectacol, puțină speranță! Poli II a câștigat la un scor blând fâță de ceea ce putea să fie, tocmai în fața echipei clasate pe locul doi, a cărei greșeală capitală a fost să lase mult spațiu atacanților noștri.

Deși au dominat primele douăzeci de minute, cei de la Mehedinți nu au reușit să-și creeze ocazii de poartă. Pericolul se prefigura deja la poarta lor, Popovici fiind oprit în mai multe rânduri la limita ofsaidului, dar prima mare ocazie i-a aparținut lui Chițu, care a fost lansat perfect de Ganea, dar singur singurel cu portarul nu și-a păstrat echilibrul la șut și a trimis peste. Imediat după, Popa a scăpat pe dreapta, nu a șutat deși putea să o facă, a pasat cam târziu către Popovici, iar acesta a înscris, dar din ofsaid. Asaltul alb-violet a continuat, căci în minutul 26 Chițu l-a lansat pe Popa pe stânga, acesta a fugit excelent după ce a trecut de un jucător, a centrat în careu pentru Popovici, a cărui șut dintr-o bucată a fost parat de portar! Tot Popa și-a încercat norocul patru minute mai târziu, dar șutul său a trecut pe lângă. Golul izbăvirii a venit, culmea, la o fază mai puțin concretă, căci Matei a executat o liberă din margine obținută de Chițu, mingea a fost respinsă cu capul de un fundaș al gazdelor, dar a căzut apoi în careu, iar Telescu s-a dovedit omul potrivit să o împingă în poartă. Nici nu s-a reluat apoi meciul, că Ganea l-a lansat pe Popa, acesta a driblat portarul, a intrat într-un unghi foarte dificil, dar a reușit ceea ce nu reușise din poziții mai ușoare, ridicând scorul la 2:0, după nici un minut de la primul gol.

Întrebarea era dacă repriza a doua avea să prezinte o echipă oaspete mai compactă sau dacă spectacolul va continua. Deși prima șansă de gol a aparținut celor de la Minerul, s-a dovedit degrabă că meciul își va menține cursul. În minutul 52, Popa a scăpat singur cu portarul, dar nu a reușit să-l dribleze, iar după zece minute duo-ul foarte incisiv Popa - Popovici a scăpat pe contră, faza fiind oprită de pasa slabă a celui dintâi. Oaspeții au avut o mare ocazie în minutul 75, la un corner, dar nou intratul Dobriceanu a fost la post să scoată o minge de pe linia porții. O fază mai ciudată a avut loc trei minute mai târziu: Ganea a căzut la pământ și Popovici a cerut oaspeților să dea mingea afară; în indecizia momentului, Chițu a suflat balonul unui apărător și a rămas singur cu portarul, dar fiind nesigur ce ar trebui să facă a stat mai mult pe gânduri și a finalizat în așa fel încât portarul a reușit să respingă. Avea să fie ultima fază bună a apărătorului buturilor oaspeților, căci la un minut o gafă a unui fundaș i-a permis lui Popovici să scape singur spre poartă, și faultul din postură de ultim apărător al portarului a însemnat eliminarea lui. Un jucător de câmp i-a luat locul, iar în minutul 88, acesta a degajat foarte slab o minge care a ajuns la Chițu, mijlocașul nostru înscriind finalmente, de la marginea careului! Magdaș ar fi putut marca și el, dar nu a fost să fie, iar arbitrul a pus capăt unui meci frumos, cum ar fi minunat să tot vedem pe Știința.

Remarc, în primul rând, cât de bine se descurcă Ganea ca și coordonator de joc, acesta oferind nenumărate pase potrivite și fiind mereu cu capul pe sus, în căutare de soluții. Nu e întâia oara când face o partidă bună în această poziție. Totodată, Popa - Popovici pare să fie un cuplu mult mai potrivit decât Popa - Jitaru, dar genul de cuplu care te face să te întrebi ce ar ieși din acești jucători dacă ar avea pe cineva care să-i ghideze. E greu de crezut că un fotbalist de talentul lui Popovici nu a reușit încă să se consacreze la nivelul primei ligi sau că un atacant cu un spirit ofensiv atât de sănătos ca Popa nu are o constanță suficientă în joc. În rest, apărarea nu a avut prea mult de furcă, în timp ce Matei și Chițu au muncit bine la mijloc, deși cel din urmă și-a trecut în cont niște ratări de speriat. Și așa, tot ar fi mai bun decât Curtean.

Aceasta a fost ultima etapă a turului pentru Poli II, care nu are meci de disputat în ceea ce este, de fapt, runda finală a primei părți a campionatului. Poziția de mijloc reflectă inconstanța echipei, precum și faptul că mai e mult de lucru. Să vedem ce ne rezervă iarna.

Poli II: Cobliș (6) - Dăruială (6), Telescu (6,5), Gălan (6), Ilici (6,5) - Dudaș (5,5), Matei (6,5), Ganea (7), Chițu (6,5) - Popa (7), Popovici (6,5)

Schimbări:

Dobriceanu (6) pentru Dudaș (min 73)
Magdaș pentru Popovici (min 84)
Raicu pentru Popa (min 89)
Dubou pentru Cobliș (min 90+2)

19 noiembrie 2009

Avancronică: Poli - Dinamo

Dacă aş fi foarte leneş (ceea ce n-am spus că nu sunt) aş putea scrie o avancronică foarte scurtă: "E blat." sau "0-3 prin neprezentare." Dar fiindcă sunt mai încăpăţânat şi de cât Iancu, voi scrie în continuare.

Încă un an s-a scurs, cumulându-se un număr şi mai mare de zile de la ultima victorie din campionat împotriva rivalilor de moarte - Dinamo. Nu am să vă spun numărul exact, îl puteţi găsi şi singuri. Putem căuta semnificaţii, proprietăţi speciale ale acestui număr şi sunt sigur că pasionaţii de numerologie le-ar şi găsi.

Dar acest demers ar fi inutil. A trecut vremea simbolurilor, a frustrărilor şi a speranţelor deşarte. E doar un meci de fotbal pe care trebuie să-l câştigăm. Ambiţia, dorinţa aprigă de a înfrânge adversarul trebuie să vină din teren, în momentul în care jucătorii simt mirosul ierbii umede şi aud uralele vulcanice ale stadionului. Nu le putem cere jucătorilor să studieze istoria acestei rivalităţi, nici măcar dacă am restrânge-o la ultimii 12 ani scurşi de la acel istoric 3-0. Marea lor majoritate cu siguranţă nu o ştiu şi nici nu au cum să o înţeleagă. S-ar trezi la ora meciului cu lecţia neînvăţată. Istoria e a noastră, a suporterilor. Treaba jucătorilor e să intre în ea.

Trecând de partea dramatică a lucrurilor, ce ar mai fi de spus despre "câini"? Nici ei nu mai sunt ce au fost sezonul trecut. (Nu că atunci ar fi fost mare lucru) În afara unui DVD cu o regie de proastă calitate, au avut evoluţii alternante. Seamănă destul de mult cu "fraţii" bucureşteni de la Steaua. O organizare poate mai puţin haotică, echipa în schimb suferă crunt din cauza atitudinii multora dintre jucători.

După un început "senzaţional" de campionat, placa s-a schimbat, urmând o serie foarte bună de rezultate împotriva echipelor tari: 1-0 cu CFR, 1-0 cu Steaua, un norocos dar meritat 2-1 cu Urziceni, o răzbunare împotriva Braşovului (1-0) şi o revenire în a doua repriză în 1-1 cu Rapid. Deci nici o înfrângere şi doar 2 puncte în cele 5 din 7 confruntări cu echipele ce se bat la titlu. Desigur, cu echipele mici s-au mobilizat mai greu, fapt ce îi situează la egalitate cu noi.

În orice caz, un meci greu ne aşteaptă, chiar dacă jocul lui Dinamo suferă mult. Jucătorii lor au certă valoare şi o sclipire individuală e de ajuns să stabilească soarta meciului. Mai mult, echipa lor pare să se mobilizeze mai mult în meciurile importante. Bineînţeles, şi erorile, destul de frecvente la bucureşteni, mai ales la jucătorii mai petrecăreţi, pot înclina balanţa în favoarea noastră. Dintre alb-roşii de temut este Andrei Cristea, care a avut un sezon excelent până acuma. Torje şi Alexe îl urmează. Primul a fost cel mai constant, cu evoluţii bune. Iar al doilea este o tânără surpriză, dornic să îi înlocuiască pe bătrânii Dănciulescu şi Niculescu. Ultimul, însă, pare şi el trezit din morţi, capabil să înscrie când trebuie. Nu ştiu în ce măsură cei doi tineri sunt apţi de joc, iniţial erau daţi indisponibili, dar medicina face şi minuni. Totuşi, chiar dacă revenirea lui Torje e în defavoarea noastră, parcă fără el spectacolul din tribune n-ar fi fost complet. Mulţi ne-am simţi întristaţi dacă micuţul trădător n-ar fi putut lua parte la corul de huiduieli. În Tamaş să ne punem speranţa. Şi Bratu se pare că va reveni. Când s-a accidentat acum un an era la turaţie maximă, dar nu ştim de ce e în stare acum.
Ciudat este că deşi atacul pare compartimentul mai bun, aceasta nu s-a concretizat în multe goluri înscrise. Iar defensiva care nouă ni se pare şubredă, este printre cele mai bune din liga 1, având chiar cu un gol mai puţin primit decât noi. Dar după cum spuneam, pot apărea oricând surprize. Moţi cred că va fi suspendat în urma eliminării din Cupă. Asta dacă înţeleg eu bine regulamentul FRF+LPF. Dacă în primăvară N'Doye şi Adrian Cristea erau cei mai periculoşi, pe moment cei doi sunt cam tăcuţi.

Să trecem la ai noştri. În ultimele zile gripa a stârnit frica în sânul echipei. Chiar dacă până la urmă a fost vorba doar de o simplă răceală, astfel de momente aparent minore pot dăuna mult în pregătirea jucătorilor. Şi e îngrijorător că s-a răspândit la aşa mulţi.

Următorul aspect pe listă: Bourceanu e suspendat. Deci doar Alexa închizător. Să sperăm că nu va avea un exces de ambiţie ca în ultimele sale evoluţii împotriva celor de la Dinamo. Sabău a promis un joc ofensiv, deci va trebui să se mizeze pe pase rapide, adică Magera sau Vrsici la mijloc, cel mai probabil Magera. Chiacu pare optimist şi ambiţios, deci probabil că va ocupa flancul drept. Nu că aş vedea vreo soluţie mai bună. În atac, eu văd trioul Magera-Bucur-Parks ca fiind cel mai periculos şi simt că trebuie să apară o seară magică a micuţului Gigel. Flancul stâng e greu de decis. Sabău are de ales între Artiom, Maxim şi Curtean, punctul de plecare fiind postul pe care să joace armeanul. Cred că va fi cel de mijlocaş, deci Curtean îşi va găsi meritatul loc pe bancă. Oricum, orice plan tactic e de prisos dacă apărarea nu va fi solidă. Cine să fie? Care are şansa mai mică de a gafa? E bine că a revenit şi Luchin, aria de selecţie e mai mare. Dar cum rămâne cu Goga? El e golgheterul echipei la urma urmei. Grea misiune pentru Sabău. Multă inspiraţie să ai, Neluţu!

La urma urmei revin de unde am plecat. Indiferent de aranjarea tactică şi în ciuda arbitrului nefavorabil (a cărui vină e simplul fapt că a ales această meserie păguboasă) jucătorii trebuie să arate că vor, pentru că de putut sigur se poate. Numai astfel putem învinge. Jocul s-a mutat la o oră rezonabilă (cred că trebuie să mulţumim conducerii; chiar dacă locuri la bilete tot n-au pus), deci al doisprezecelea jucător va fi la datorie. Dar primii unsprezece vor fi?

Hai Poli!

13 noiembrie 2009

Poli II - CFR Simeria 0:2 (0:1)

Poate că această partidă este o mică lecție pentru toți cei care urmăresc doar rezultatele echipei, dar nu sunt interesați de prestația jucătorilor. În condițiile în care nivelul ligii este unul scăzut, nu e necesar să evoluezi deosebit de bine - uneori nici măcar bine - ca să obții cele trei puncte.

Astăzi, pe un teren foarte abătut după ploile din ultimele zile, alb-violeții mici n-au jucat absolut nimic. Singura ocazie concretă de gol a întregii partide pentru Poli II a avut-o Popa, în minutul 30, când nu a finalizat cum se cuvenea un unu la unu cu portarul advers. Cinci minute mai târziu, oaspeții au trecut în avantaj, grație indeciziei lui Gavriluță, care a permis atacantului advers să tragă lejer, și a unei erori a lui Cobliș, cărui mingea, sărind prin noroiul din fața porții, i-a trecut printre mâini.
Poli II a încercat în prima parte a reprizei secunde să forțeze, a stat destul de sus în terenul advers, dar șansele de gol nu s-au ivit. De fapt, în afara de două șuturi blocate la un corner și două șuturi peste de la distanță, alb-violeții n-au pus în pericol poarta celor de la Simeria. Mai mult, oaspeții s-au distanțat pe tabelă în minutul 77, în urma unei faze desfășurate mai îndelung în careul nostru, în care Dăruială a făcut un marcaj slab. Putea fi chiar trei zero, dacă unul din jucătorii adverși nu se intimida singur cu Cobliș în prelungirea partidei, dar, de bine, de rău, n-a fost să fie, iar înfrângerea s-a păstrat în proporții velcene.

Mi-e greu să mai zic ceva nou. Cu o echipă fără multă valoare în care se regăsesc unii jucători despre care nu poți decât să te întrebi cum au ajuns ei acolo, din care, totuși, destui au experiența ligii secunde, antrenată de un fotbalist care nu are în mod cert experiența necesară de a lucra cu tinerii, e greu să obții în mod constant rezultate bune - de joc nici nu vorbesc. Dacă la iarna se face vreo reîmprospătare a echipei, nu doar lotul trebuie să fie reîmprospătat. Altfel riscă să fie degeaba.

Poli II: Cobliș (4,5) - Dăruială (4,5), Gavriluță (4,5), Telescu (5,5), Ilici (5,5) - Popovici (5), Ganea (5,5), Matei (5,5), Cuciorvă (5) - Popa (5), Jitaru (5)

Schimbări:

Zaluschi (5) pentru Cuciorvă (min 45)
Raciu (5) pentru Popa (min 67)
Bostină pentru Matei (min 75)
Dudaș pentru Dăruială (min 79)

11 noiembrie 2009

S-a schimbat Iancu?

De-a lungul timpului am observat că sunt tot mai de acord cu declaraţiile lui Marian Iancu, iar in sezonul acesta mi se pare că nu-l mai recunosc.

La început părea că se ia la întrecere cu semenii lui - Becali, Borcea, Turcu etc. - în declaraţii jenante, ce cu siguranţă nu vor reprezenta niciodată spiritul Timişoarei, şi care te fac să te ascunzi de ruşine, când îţi dădeai seama că un astfel de om reprezintă echipa ta iubită. Nu degeaba a fost suspendat de atâtea ori (cred că pe viaţă, nu sunt sigur, niciodată n-am înţeles aceste pedepse ale FRF) şi a primit amenzi cu a căror valoare totală ar fi putut încheia lejer problema cu Mejia.

Sezonul trecut nu a fost meci la care să nu comenteze la adresa arbitrilor aleşi, cu zile înainte de disputarea jocului. Să nu uităm şi o altă tactică parafotbalistică, pe cât de inutilă, pe atât de perfidă: anunţarea interesului pentru un jucător în preziua meciului. Numeroşi foşti şi actuali angajaţi au fost trataţi maliţios, chiar batjocoriţi, de parcă n-ar fi făcut nimic bun pentru club.

Chiar şi când eşti de acord cu el, peste mai mult sau mai puţin timp se contrazice. A schimbat antrenorii ca pe chiloţi. Totul a fost frumos, până când nu i-au mai plăcut şi i-a aruncat la gunoi. Nu contau realizările fotbalistice sau că pentru viitorul imediat e o decizie proastă. Se abţine ce se abţine, până îl vezi negru la faţă, privirea încruntată dar şireată, superioară, gata să explodeze. Atunci miticul din el răbufneşte. Numai amintiţi-vă cum l-a dat afară pe Balint, după meciul cu Urziceni. Sau ce a avut de spus la adresa lui Uhrin, după un an şi jumătate de colaborare.

Totuşi, parcă în ultima vreme s-a schimbat. Încă îi contest abilităţile manageriale. Numai uitaţi-vă la strategia de vânzare a biletelor din jocurile europene. De cât să dea degeaba din gură acuma că s-a stabilit ora jocului cu Dinamo, aş prefera să facă ceva mult mai util, cum ar fi să pună bilete cu loc. Au 2 săptămâni să pregătească toate detaliile organizatorice ca să nu se creeze îmbulzeală la ora meciului. Dar să vedem dacă e capabil. Dar a acceptat până la urmă să-şi recunoască greşeala. Ceva total necaracteristic. Chiar dacă aparenta sa bunăvoinţă are şi motive ascunse, ideea că s-a schimbat rămâne.

Şi ce e cel mai important, în opinia mea, e faptul că susţine antrenorul, cu toate că tribuna strigă altceva. E chiar surprinzător. Cel puţin Dusan era iubit de public. Ba mai mult, patronul a schiţat şi un plan de bătaie pe următorii 5 ani, anunţând că este interesat de continuitatea echipei pe termen lung. Sunt total de acord cu ce zice în cel mai recent comunicat. Din partea a doua adică. Pe cei cu policard îi compătimesc.

Sigur, sunt doar vorbe, iar după cum m-a obişnuit domnul Iancu, aştept ca din moment în moment să se contrazică. Şi că va şi pune în aplicare acest plan rămâne de văzut. Va rămâne oare consecvent sau va răbufni? Măcar să ţină până la.... să zicem sfârşitul turului viitor. Ştiu, sunt optimist.

Având în vedere că urmează cel mai important meci al sezonului, acesta va fi primul său test. Să vedem ce va zice atunci.

8 noiembrie 2009

Oțelul Galați - Poli 3:3 (2:0)

Acesta este, cu adevărat, sezonul cadourilor - și când spun sezon, mă gândesc la tot ce a trecut până acuma din această a doua jumătate a lui 2009. Alb-violeții au scos un egal in extremis dintr-o partidă pe care ar fi trebuit s-o câștige lejer.

Primele douăzeci de minute au fost decisive, în umila mea părere. Poli a dominat copios și și-a trecut în cont cinci ocazii bune de gol. Mai întâi, Bucur a avut un șut parat, iar la cornerul ce a urmat gălățenii s-au împiedicat între ei să scoată mingea de pe linia porții. A urmat o fază la care Vrsici l-a deschis ideal pe Bucur, dar atacantul nostru și-a reconfirmat forma slabă, trimițând o jumătate de șut spre poartă. Ultimele două faze i-au aparținut lui Chiacu, acesta nereușind să șuteze ca lumea la o pasă a lui Bucur, după care fostul jucător al Progresului a făcut un sprint de-a lungul terenului, dar în loc să paseze la un coechipier liber, a preferat o finalizare moale. Aceste ratări greu de explicat (dar cu care ne-am cam obișnuit) ne-au costat șansa de a câștiga partida - dat fiind că cel mai important lucru în fotbal este cronologia, iar dacă ceva ar fi fost altfel la început, totul ar fi fost altfel. Așadar, în minutul 24, Mera a luftat ordinar în marginea careului, mingea a ajuns la Axente și atacantul împrumutat de noi la Galați a marcat lejer. Poli și-a pierdut complet busola după această reușită, iar cel mai pregnant s-a văzut acest lucru în apărare. Luchin, încă departe de jocul pe care îl avea anul trecut, era foarte nesigur și parcă evolua pentru prima oară împreună cu Mera, care la rându-i lovea mai mult aerul, decât mingea. Fundașii centrali s-au lovit între ei în minutul 35 când i-au oferit șansa lui Axente de a marca al doilea gol al meciului, dar acesta a trimis puțin peste. Schimbarea lui Mera și retragerea lui Scutaru a fost o mișcare tardivă, căci în minutul 43, același Axente a fost lansat lung, Luchin și Maxim au fost depșiți, iar Pantilimon a închis slab unghiul și i-a permis atacantului gălățean să strecoare mingea între el și bară.

Era clar că repriza a doua avea să fie una foarte dificilă, dar pentru a pipera puțin treaba, Sabău a decis să surprindă pe toată lumea prin introducerea inexplicabilă a lui Stancu. Totuși, Poli a dat semne că ar putea reveni, căci în minutul 51 Chiacu a reușit să reducă din handicap, fiind la locul potrivit după ce șutul deviat al lui Magera a nimerit bara. Poate la fel de decisivă ca primele douăzeci de minute a fost ratarea lui Magera la singura contribuție utilă a lui Curtean de-a lungul meciului, căci n-au trecut decât câteva minute după aceea și alb-violeții au comis-o din nou, de această dată prin Artiom Karamyan, a cărui degajare a ajuns fix la Ibeh, care a trecut ușor prin apărarea noastră (de unde plecase Bonfim, ca să îi paseze lui Kara), și a finalizat în forță, fără mari șanse pentru Pantilimon. Văzuți din nou cu craca tăiată de sub picioare, dragii noștri au trecut într-o fază de vagă contemplare și vreo douăzeci de minute n-au mai făcut nimic. Apoi, în minutul 75, Stancu a obținut o liberă în marginea careului, în mod oarecum surprinzător Magera a executat, iar șutul cehului a nimerit bara porții adverse, de unde balonul a revenit în capul lui Chiacu, care nu a putut să-l direcționeze înspre poarta goală. Șansa a fost, finalmente, de partea noastă în minutul 82, când Vrsici a executat foarte bine un corner (precum a făcut cu toate fazele fixe azi), Bonfim a blocat mingea pentru Magera, iar atacantul nostru a marcat lejer din câțiva metri. Oțelul a părut că știe să apere rezultatul în minutele ce au urmat, dar chiar în primul minut de prelungire, Pătraș a pierdut o minge în fața lui Stancu la marginea careului, acesta a pasat la Magera a cărui centrare perfectă a găsit trei jucători alb-violeți liberi la colțul lung, de unde Luchin și-a mai răscumpărat din păcate, înscriind cu capul. Și astfel s-a sfârșit povestea altor două puncte duse pe apa duminicii.

Am impresia că am radiografiat deja care cred că au fost cauzele eșecului de astăzi. Ce înseamnă asta pentru jucători și pentru Sabău? În primul rând, țin să spun că dacă aveam de ales, și eu trimiteam același unsprezece în teren - mai puțin Curtean, care de mult își încerca talentul în Liga a 3-a. Mi-a fost greu să înțeleg introducerea lui Stancu, iar nici Karamyan sau Goga n-au ajutat cu nimic echipa, dar, din nou, probabil tot pe ei aș fi mizat.

În ceea ce privește jucătorii, trebuie să acceptăm că aceștia sunt. Mera comite câte-o gafă fatală de când a ajuns la Poli, iar astăzi în cuplu cu un Luchin nesigur a ieșit un fiasco total - dar nu cred că introducerea lui Nibombe ca titular ar fi rezolvat toate problemele. Nici togolezul nu a fost prea sigur în ultima vreme, ceea ce te face să te întrebi ce pretenții poți să ai de la Mera. Despre Luchin spun doar că a jucat lamentabil în prima repriză, s-a mai întremat cât de cât în a doua, dar și-a și trecut în cont un gol ce s-ar putea dovedi important când se trage linia. E clar, însă, ca dacă oricare dintre cei trei tineri (adică și Scutaru) continuă cu asemenea prestații, avem o mare, mare problemă. A ajuns Bonfim să fie cel mai bun fundaș central...

Precum scriam acuma o săptămână, nu degeaba a recunoscut Sabău că ei au nevoie de ajutorul a doi închizători, chiar dacă nouă nu ne place asta.
Altfel, Vrsici ar fi ideal dacă ar putea bate doar fazele fixe, fără să ocupe un loc în echipă restul timpului. Totodată, e greu să ceri mai mult de la Maxim sau Chiacu, ambii au muncit în limitele abilităților lor, dar nu cred că prestațiile actuale ale lui Bucur sunt acceptabile - nu a fost inutil azi, am apreciat faptul că în general a fost izolat, dar ratările sale sunt exasperante. Cât despre cel mai bun fotbalist al echipei, ce să mai zici? Noroc că l-a văzut, finalmente, și Sabău.


Poli: Pantilimon (5) - Bonfim (6), Luchin (5), Mera (3,5), Maxim (5,5) - Chiacu (5,5), Vrsici (5,5), Scutaru (4,5), Curtean (4,5) - Magera (6,5), Bucur (5,5)

Schimbări:

Art. Karamyan (4,5) pentru Mera (min 37)
Stancu (5,5) pentru Scutaru (min 45)
Goga (5) pentru Curtean (min 55)

6 noiembrie 2009

Anderlecht - Poli 3:1 (1:0)

Sunt de acord cu ce scrie Andrei (pe care nu l-am prezentat cum se cuvine, dar sper că lumea l-a observat) despre meciul cu Anderlecht, din care am văzut doar douăzeci de minute. Mai multe, când va veni momentul.

Giarmata - Poli II 1:4 (1:3)

Grație a trei reușite foarte rapide (Telescu 8, Ganea 9 și 18), Poli II a obținut o victorie ce dă impresia unei reveniri la o formă mai acceptabilă. Să vedem cât ține.

Întârzieri

Din păcate nici unul din noi doi nu a putut fi la datorie, iar o cronică adecvată o să apară mai târziu.

Nu am văzut meciul, doar l-am trăit cu sufletul la gură urmărind evoluţia scorului pe mobil. La 1-0 am zis că e bine că am luat gol repede. La 1-1 am crezut că îi şi batem. N-a fost să fie, dar din câte am înţeles am jucat bine, şi mă bucur că am şi marcat, culmea, dintr-o lovitură de colţ, fază care credeam că a dispărut complet din jocul echipei noastre.

Acum cred că sunt clare toate limitele echipei noastre. Nu văd ce partitură mai bună se putea trimite în teren. S-au simţit lipsa lui Cisovski şi a transferurilor ce trebuiau să întărească posturile deficitare, Sabău fiind nevoit să recurgă din nou la improvizaţii. Am auzit voci care spuneau că ar fi trebuit să joace defensiv ca până acuma (Nicicum nu e bine) şi să scoatem un egal. N-ar fi folosit la nimic. Pentru meciurile rămase, Poli ar fi trebuit să obţină aceleaşi rezultate, adică două victorii. Sper ca Sabău să le abordeze la fel, măcar să vedem şi noi ceva fotbal, nu să ne simţim furaţi de spectacolul pentru care am plătit bilet.

Ar mai fi ceva. Dacă unii mari suporteri de fotbal s-au simţit nevoiţi să-i ceară demisia lui Sabău, aşa mă simt şi eu nevoit să îi cert pe şi mai marii iubitori de fotbal care au făcut ce au făcut la Bruxelles, culmea, chiar în faţa lui Platini, numai aşa ca să ştie şi el că acele culori ce ne-au fost furate sunt cerute înapoi de nişte derbedei care le aprind şi apoi şterg cu ele pe jos.

Mai mult, consider că ei sunt principalii vinovaţi pentru rezultatul de aseară. Era 1-1, eram pe val, i-am fi bătut. Întreruperea meciului le-a permis să se regrupeze şi să ne supună.

Acum, sper doar ca UEFA să fie blândă.

Bravo Poli!

3 noiembrie 2009

Avancronică: Anderlecht - Poli

Nu cred că penalizarea croaţilor ne avantajează în vreun fel. Cel puţin nu pe moment. Singura noastră şansă rămâne o victorie la Bruxelles. Din meciul tur, am rămas cu impresia că Anderlecht e o echipă de bătut, dar nu sunt convins că aceea e adevărata lor faţă. Au venit aici convinşi să obţină un punct, fără să tragă pentru toate 3.

În campionat o duc bine, fiind pe 2, la un punct în spatele lui Brugge, cu care au pierdut 2-4. Dar de atunci au o serie de 3 victorii cu 2-0. Contra cluburilor româneşti pe teren propriu au un palmares aproape impecabil: 6 victorii şi un egal, golaveraj 12-2. Totuşi, ultimele 5 meciuri europene din Bruxelles, în afara unui 5-0 împotriva celor de la Sivasspor, au însemnat 3 înfrângeri şi un egal. Un motiv de speranţă că joi seara vom putea obţine prima victorie în Europa după 19 ani fără 2 zile, ba chiar şi primul gol din grupe.

Prin parcurul anevoios de la eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA nu am arătat că ne putem califica mai departe. Joi însă, se pot întoarce sorţii, după această săptămână tristă. Doar o victorie e bună. Trebuie mizat totul pe cartea atacului. Nu mai avem timp să fim prudenţi. Totuşi, orice gol primit, cred că ar însemna dezastrul. Anderlecht vor juca la aşteptare, un egal fiind foarte bun pentru ei.

Eu i-aş introduce pe Parks şi Magera. Primul pentru că dinamizează jocul, poate să creeze multe oportunităţi prin driblingurile sale, iar al doilea pentru că este cel mai bun pasator disponibil. Putem juca şi cu mingi lungi, înaltul ceh fiind în stare să devieze pentru atacanţi, şi în plus nu va trebui să urcăm cu toată echipa, deci vom putea evita să rămânem descoperiţi.

În orice caz, e decizia lui Sabău. Sper să fie cea câştigătoare. La finalul serii, un 1-0 după un autogol sau o gafă a adversarilor ar suna excelent!

Hai Poli!

2 noiembrie 2009

Culegi minute şi câştigi

Nu ştiu cine e cu ideile geniale la Poli, dar cert e că a mai patentat o invenţie: 1 euro pe secundă sau mai bine zis "Culegi minute şi câştigi". Adică în caz că echipa va ieşi campioană, jucătorii vor fi recompensaţi cu o primă în funcţie de timpul efectiv jucat, cronometrat la secundă de staff-ul tehnic.

De parcă scopul unui jucător profesionist de fotbal este să culeagă cât mai multe minute. De exemplu Curtean. Care deşi este mereu certat, joacă meci de meci. Ce motivaţie ar avea Parks, care intră prin minutul 60, să dea golul decisiv, ştiind că oricum va fi recompensat mai puţin decât decât cel pe care l-a înlocuit? Sau ce părere are Cisovsky, care a fost stâlpul apărării, dar a avut ghinionul să piardă jumate din tur?

E clar că cel mai favorizat este Pantilimon. Chiar avea nevoie de un motiv în plus de blazare, având în vedere că postul său de titular (încă) nu este ameninţat? E drept, probabil ar merita toţi banii, dar cum se vor simţi ceilalţi jucători?

Un plan de recompensare este bun şi util, dar acesta mi se pare stupid. Ştiu că s-a dorit să fie echitabil. Dar nu aşa merg lucrurile. Fotbalul nu e genul de muncă în care dacă ai depus mai mult efort înseamnă că ţi-ai şi făcut treaba mai bine. În plus, nu mi se pare că această metodă de recompensare are darul să motiveze în plus un anume jucător, ci mai degrabă să-i schimbe obiectivul din "dă totul ca să câştige echipa" în "stai cât mai mult în teren". Nimeni nu e motivat de o recompensă care e departe în viitor şi nici măcar nu e sigură, ba e chiar puţin probabilă. În plus, ar putea apărea disensiuni şi invidii în cadrul echipei.

Dar probabil vorbesc prostii, pentru că nu cred că vom lua campionatul.

Poli - Steaua 0:1 (0:0)

Ne pricepem la jocul acesta în care nu știm să profităm de pașii greșiți ai adversarilor, deși avem masa pusă. Din nou o înfrângere în fața stadionului plin. Și iarăși grație unei grave erori personale.

De drept vorbind, Steaua a muncit mai mult ca noi, dar nu și-a creat mari ocazii. În prima repriză singurul șut pe poartă i-a aparținut lui Curtean, dar a fost parat spectaculos de Zapata. Repriza a doua a fost ceva mai animată, ambele echipe având câteva ocazii pentru început - de fapt, Steaua una imensă, finalizată de Nicoliță în Pantilimon, iar Poli câteva aproape imense, dar nu chiar. Golul a venit ca urmare a unei respingeri în față a lui Pantilimon la un șut de la distanță, Surdu fiind primul la balon. Alb-violeții au trecut apoi în mai multe rânduri pe lângă egalare, cam ca la partida cu Universitatea Craiova (la 1-1), dar și Steaua putea să se desprindă, când am fost total descoperiți pe un contra-atac - noroc că Surdu a șutat pe lângă. A fost și ceva ghinion în execuția lui Bourceanu care a țintit bara, înainte ca mijlocașul nostru să faulteze aiurea la mijlocul terenului și să fie eliminat. Și așa, Parks a avut golul în gheată la o centrare a lui Bonfim, dar n-a ajuns la minge.

Finalul acestei povești e unul trist. E târziu și nu am prea mare spor, dar trebuie să menționez cât de de frustrant este că frații Karamyan monoplizează pozițiile pe care pot juca, deși o fac slab - mai frustrant este că Artiom a irosit o sumedenie de faze fixe astăzi. La fel irită și șuturile de la mare distanță ale lui Alexa, care pur și simplu nu poate să-și păstreze mintea limpede, știind că nu are abilitatea necesară pentru asemenea execuții. Ca să nu mai spun de cât de bizar e să-l vedem pe Curtean titular meci de meci, deși nu aduce absolut nimic echipei.

Eu n-am criticat jocul defensiv propus de Sabău, fiindcă mi se pare că e o evaluare justă a capacităților noastre - ce mi-e că jucam ofensiv dar luăm multe goluri sau jucăm defensiv și marcăm mai puține. Problema e că sfidează orice logică titularizarea lui Curtean alături de Bucur, când știi că mingile vor fi aruncate spre vârfuri și niciunul dintre aceștia nu e capabil să câștige un duel la cap. S-a văzut că odată cu intrarea lui Parks atacul s-a mai dinamizat, însă nu înțeleg de ce n-a fost titularizat Magera în față? De ce? De ce?

Să vedem cum o drege Sabău la Galați, unde ne lipsesc ambii închizători. Oricum, e clar că indiferent ce fel de succes ar avea o abordare mai ofensivă, structura echipei rămâne tot una fixă. Nu m-ar mira să-l vedem pe Scutaru la închidere. Dar până atunci, Anderlecht.

Poli: Pantilimon (3,5) - Scutaru (6), Nibombe (5), Mera (5,5) - Bonfim (5,5), Alexa (6), Bourceanu (5), Arm. Karamyan (5,5), Art. Karamyan (5) - Bucur (5), Curtean (5,5)

Schimbări:

Parks (5,5) pentru Mera
Stancu (5) pentru Curtean
Magera pentru Alexa

31 octombrie 2009

Să nu fim supăraţi

Se întâmplă rar, dar iată că sunt de acord cu Marian Iancu:

Nu sînt supărat că am pierdut, am jucat cu foarte mulţi tineri şi nu are de ce să îmi pară rău. [...] Nu îmi doream să părăsesc Cupa, chiar dacă ea nu ne-a tratat serios. De două ori am ajuns în finală, de două ori am fost furaţi. (Sursa)


În vară, după terminarea meciului de la Târgu Jiu, când se auzeau zvonuri cum că Poli riscă să fie exclusă din următoarea ediţie a Cupei, spuneam că nici nu ar trebui să ne mai înscriem. Este o competiţie de toată jena (cu toate că anul acesta se încearcă unele îmbunătăţiri), ce nu merită nervii trăiţi în acea seară pentru un simplu trofeu. Iar motivul asigurării unui loc de Europa League nu mai este suficient la aşteptările noastre de acum. Aşa că eliminarea aceasta nu mă supără prea tare.

S-a mizat pe tineri şi ar fi putut fi frumos. Deşi nu s-a declarat în mod explicit, echipa este în schimbare. S-a renunţat deja la bătrânul Bădoi. Borbely nu mai e mijlocaşul nelipsit de sezonul trecut, cu toate că nu înţeleg de ce nu i se face vânt o dată. La fel, Stancu e mai mult rezervă. Fraţii Karamyan, chiar dacă şi-au prelungit contractul, par tot mai epuizaţi şi nu ştiu cât de utili vor fi pe viitor.

În acelaşi timp, mulţi tineri şi-au asigurat prezenţa în echipă, chiar dacă nu neapărat în postura de titulari siguri: Ionescu, Mera, Scutaru, Bourceanu. Acestora li se pot adăuga Goga şi Curtean, care deşi nu sunt chiar nou-veniţi au un aport mai mare decât în sezonul trecut. Bonfim s-a transformat în marea surpriză după ce părea a fi doar un alt transfer ratat. Încet, încet urmează Chiacu, şi, să sperăm, tânărul Christian de Jesus Mejia.

În orice caz, sunt multe schimbări faţă de anul trecut, unele având loc chiar pe parcursul turului. În aceste condiţii locul 1 mi se pare chiar un rezultat surprinzător, ca să nu mai vorbim de eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA. E drept că aici intră şi norocul. Tactica defensivă imprimată de Sabău poate oricând să eşueze într-un mod catastrofal. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pantilimon n-ar fi fost îngerul nostru păzitor la Cluj? Tot la fel de adevărat e şi faptul că unele alegeri ale antrenorului le înţelege numai el. Dar să-i dăm crezare şi de data aceasta patronului: nu a apucat încă să cunoască întreaga echipă. E şi greu. Are de ales din unul din cele mai numeroase loturi din ţară, compus din tineri care încă nu şi-au arătat adevărata valoare, fosile care nu mai au ce căuta pe aici, atacanţi care au când serii de meciuri furtunoase, când nopţi secetoase.

Să-l înţelegem pe Sabău. Nici Uhrin n-a avut un prim sezon excepţional. Deja îmi sar în minte meciuri celebre cu Mioveni sau Craiova. Atunci am prins cu chiu cu vai un loc 6. Momentan - suntem lideri. Mă bucură faptul că Iancu îi acordă încredere. Cel puţin din declaraţii aşa se înţelege. Să vedem dacă de această dată chiar îşi doreşte un plan pe termen lung pentru Poli. Va fi un sezon greu, încrâncenat, ce nu are cum să producă extaz în tribune. Cu puţin noroc, lucrile s-ar putea schimba în retur. Dacă nu, măcar sezonul viitor. Dacă nici atunci....

30 octombrie 2009

Poli II - CS Ineu 2:0 (1:0)

În sfârșit, victorie acasă, dar fără prea mult fast. Alb-violeții mici au dominat fără prea mari emoții partida, dar șansele de gol au fost puține, mai ales în prima repriză.

Șansa a fost că Poli a deschis repede scorul, Popa fiind lansat în minutul 10 de Ganea (parcă), un fundaș al gazdelor a ratat intercepția, iar atacantul nostru a finalizat cu sânge rece ocazia de unu contra unu. Cea mai mare ocazie de gol a oaspeților a sosit opt minute mai târziu, Ilici intervenind de-a dreptul salvator la o minge în careul propriu. A urmat o perioadă secetoasă, următoarea șansă ivindu-se de abia în minutul 41 la o fază rapidă dezvoltată pe flancul stâng, Lato centrând în careu, de unde Popa a deviat cu capul și Jitaru a șutat (cam neconvingător), portarul intervenind printr-un plonjon.
Repriza a doua a fost controlată mai autoritar de alb-violeți, pe fondul condiției fizice superioare, și ocaziile de gol au fost ceva mai multe. Lato putea să marcheze în minutul 55, când a scăpat singur cu portarul, dar a finalizat peste, același Latovlevici fiind implicat în faza din minutul 60, când Matei l-a evidențiat pe portar. La două minute avantajul nostru avea să se dubleze, căci Popovici a fost lansat excelent pe dreapta, mijlocașul a avut un fuleu debordant, și-a depășit adversarul, a intrat în careu, portarul a ieșit în întâmpinare, iar Popovici a găsit soluția ideală, pasându-i lui Jitaru, care, liber fiind, a marcat fără mari probleme. Ganea și Matei au mai trimis șuturi periculoase spre poartă, dar ambele au trecut de puțin pe lângă, iar în ultimele minute ale partidei, oaspeții au avut o șansă bună de gol la un corner, Cobliș a parat, iar pe contră Ganea a șutat, dar și lui i s-a opus portarul. Fluierul final a consemnat o victorie necesară, chiar dacă puțin glorioasă și, în general, care nu oferă multe motive de satisfacție.

Trebuie remarcat că echipa lui Velcea nu a primit întăriri prea multe de la lotul primei formații, iar cei doi care au jucat au făcut-o foarte diferit. Latovelvici a fost harnic și a participat bine la majoritatea fazelor de atac, în timp ce Matei a părut destul de neimplicat și neconcentrat, trecându-și în cont mai multe ratări. Altfel, Jitaru și Popa s-au mișcat bine, în timp ce Popovici a muncit mult, dar îi lipsește strălucirea anilor anteriori. Precum am mai scris, mi se pare tare trist că acest jucător nu a fost susținut prea bine de-a lungul vremii, deși avea un talent deosebit. Poate Chiacu e ceva mai luptător, dar mi-e greu de înțeles de ce tinerii noștri sunt mereu opțiunea disperării - sunt convins că ei simt acest lucru și îi apasă înspre mediocritate. Aș mai remarca faptul că fundașii centrali au fost foarte solizi la mingile pe sus și au respins cam la fel de eficient și cele pe jos - ce a mers mai puțin bine au fost pasele.

Concluzia, din păcate, e una tristă: nu pot spune că există perspectiva unui progres la Poli II. Dar cred că rezultatele vor fi ceva mai bune în următoarea perioadă - numai că problema este, și țin să mă repet, maniera în care se lucrează la blazarea acestor jucători, așa cum sunt ei.

Poli II: Colbiș (6) - Dăruială (5,5), Telescu (6), Gavriluță (6), Ilici (5,5) - Popovici (6), Matei (5), Ganea (5,5), Latovlevici (6) - Popa (6), Jitaru (6)

Schimbări:

Magdaș (5) pentru Popa (min 67)
Zaluschi pentru Popovici (min 85)
Cuciorvă pentru Latovlevici (min 90)
Dudaș pentru Ganea (min 93)

Football Manager 2010

Vroiam să fac un mic apel la microbistul virtual din fiecare dintre noi. Ieri s-a lansat bine-cunoscutul joc Football Manager, care oferă în mod foarte generos șansa de a-ți conduce echipa favorită către gloria eterna a unei lumi despre care nu va auzi nimeni nimic niciodată. Totuși, satisfacția e enormă și nimic nu-i mai frumos decât să-i vezi pe Poli câștigând cinci ani la rând campionatul Ligii 1, ca apoi să atingă semifinalele Champions League și să joace meci de meci cu Dan Păltinișanu plin.

Pentru cei pasionați, jocul ar trebui să fie disponibil zilele acestea la toate magazinele de electronice/jocuri, fie că e vorba de Diverta sau Altex, la un preț de aproximativ 150 RON. Dat fiind că acesta este genul de activitate care îți oferă numeroase ore de distracție și frustrare, poate merită răsplătită munca nenumăraților researcheri și a staff-ului del a SI Games care și-au dat silința să scoată un joc mai complex ca niciodată.

Precum se poate citi și pe profilul meu de pe blog, sunt responsabil de tot ce ține de Poli, într-un efort voluntar care îmi oferă multă satisfacție. Evident, aștept oricând sugestii, dar în primul rând, aș aprecia foarte mult ca lumea să nu apeleze la mijloacele obișnuite pentru a-și procura Football Manager 2010. Merită mai mult de atât.

Un articol despre joc cu cel care coordonează efortul de research pe România găsiți aici.

Și comunitatea FM România poate fi găsită pe www.fmro.ro.

29 octombrie 2009

Avancronica Etapa XII: Poli - Steaua

Acel 1-8 din 2004 a făcut istorie, atât prin celebritatea sa, cât şi prin faptul că, într-adevăr, mult timp s-a scurs de atunci. Uitându-se în istoria meciurilor de atunci, steliştii s-ar lua de cap văzând că nu au mai reuşit nici o victorie pe "Dan Păltinişanu", de mai bine de 5 ani.

Steaua nu mai sperie pe nimeni, iar sezonul acesta nu poţi spune că au rupt gura târgului. Totuşi, dacă ne uităm pe clasament, sunt la doar două puncte în spatele nostru. În ciuda unor egaluri cu echipe mai slabe şi a faptului că au scos doar 2 puncte din cele 4 meciuri cu echipele din top 8 de anul trecut, trebuie remarcat că de la meciul cu Dinamo din etapa a 5-a sunt neînvinşi.

E clar că putem profita de o aparentă degringoladă în cadrul clubului bucureştean, dar de când a venit Stoichiţă, mie unul, îmi par mai agresivi, mai ales în repriza a doua. Cu toate că am râs de nenumărate ori de Dayro Moreno, iată că acesta se întoarce într-o formă foarte bună, înscriind în primele sale două meciuri, fiind deja la doar un gol de cei doi golgheteri - Kapetanos şi Szekely. După mine, lor li se adaugă şi Bănel Nicoliţă, periculos prin flerul său şi incursiunile sale rapide.

Totuşi, revin la ideea de la care am pornit. Steaua nu arată nimic, au un joc improvizat, prestat de către un amalgam de jucători de valoare incertă. Singurul lor atuu asupra noastră ar fi o motivare a unora dintre aceştia, o dorinţă de afirmare a unei echipe în schimbare.

Tinerii noştri sunt mai buni ca ai lor, iar rezervele noastre ce au jucat în cupă au arătat mai mult ca ale lor. E clar că Parks poate oricând să facă o fază periculoasă şi să dea gol chiar şi când e în vacanţă, Magera a demonstrat în fiecare meci în care a fost introdus sezonul acesta, iar enervantul Vrsic poate şi el face diferenţa cu condiţia să nu fie băgat pe finalul meciului şi să se aştepte de la el să schimbe soarta partidei, când restul echipei joacă cum joacă. Titularii nu mai au nicio scuză, au avut o săptămână să se pregătească.

Una peste alta, avem un lot mai valoros şi asta trebuie să se vadă. Consider că o înfrângere ar fi un dezastru, deci pentru mine întrebarea este: putem mai mult de un egal? Eu cred că suntem în stare, dar să vedem ce părere au jucătorii, care acum vor avea de mulţumit un public mult mai numeros ca în precendentele confruntări. Totuşi, eu rămân sceptic în privinţa aceasta pentru că nu cred că preţul era motivul asistenţei scăzute, cum spune Iancu.

Poate putem profita şi de un rezultat "bun" al clujenilor la Alba Iulia, unde greu se câştigă.

Hai Poli!

PS: Incredibil cum fix acum s-au gândit să nu dea meciul Stelei pe Antena 1.

28 octombrie 2009

CR: Astra - Poli 8:7 (2:2, 1:1, 1:1)

După un meci foarte animat, în care anumiți jucători s-au făcut de râs, în timp ce alții și-au dat plămânii pe teren, alb-violeții s-au văzut învinși, deși ar fi putut în două rânduri să tranșeze disputa la penalty-uri - și în alte trei rânduri în timpul regulamentar.

O gafă a lui Taborda (minge respinsă slab în lateral) i-a permis lui Miranda să deschidă scorul în minutul șase, Poli revenind în joc în minutul 20 grație lui Parks, care a finalizat o acțiune a lui Curtean. Opt minute mai târziu gazdele au nimerit bara, iar Taborda a intervenit salvator la șutul care a urmat, înainte ca Parks să rateze lamentabil o ocazie de unu la unu, pentru a egala scorul la faze periculoase.
Astra a dominat debutul de repriză secundă, Taborda fiind depășit în mai multe rânduri (la propriu), însă finalizările au fost precare și ne-au salvat de gol. Meciul a intrat într-un ritm mai domol, înainte ca Chiacu să rateze la fel de lamentabil ca și Parks dintr-o poziție identică (pasa Vrsici). Borbely a văzut apoi al doilea galben și a fost eliminat, jucătorul fiind probabil la fel de ușor de incriminat ca și Sabău, care a ales să-l joace deși a spus clar că slovacul nu mai are un viitor la Poli. Meciul trebuia să se termine în minutul 90+2, când Curtean trebuia doar să tragă pe lângă portar din sub zece metri, însă mijlocașul alb-violeților n-a reușit decât să-l evidențieze pe cel care avea să fie eroul gazdelor, Miron.
Imediat după reluare, Stancu și Chiacu l-au admirat pe Păun, acesta și-a creat un culoar de șut și a trimis imparabil în vinclu. Poli a reușit să revină în joc grație unei erori a lui Miron, acesta scăpând mingea la o centrare slabă a lui Chiacu, Chițu, deosebit de harnic întreaga partidă, era la locul faptei, i-a suflat balonul până la Vrsici și slovenul a avut de îndeplinit o formalitate. În afara unei mici parade a lui Taborda, nimic important nu s-a mai întâmplat, iar meciul a ajuns la penaltyuri.

Pentru Poli a marcat întâi Vrsici, Taborda a parat frumos a doua lovitură a gazdelor, însă Curtean a executat penibil și l-a evidențiat pe Miron. Astra a marcat, apoi Stancu, apoi Miranda a șutat pe lângă, Magera a executat perfect, Astra au înscris și ei, iar Chiacu avea doar să marcheze pentru a tranșa partida. Și el a executat exact la fel de telefonat și slab ca și Curtean, iar Miron a intervenit din nou. Urmtătorii patru jucători au marcat (Maxim și Luchin pentru noi), înainte ca Taborda să apere o lovitură mai slabă și să-i ofere șansa lui Chițu să pună final partidei. Micul mijlocaș, atât de muncitor în restul meciului, nu a reușit să marcheze, trimițând pe lângă bară. Gazdele au marcat iar, în final, Miron a mai intervenit o dată la penalty-ul lui Mera, care deși n-a fost rău bătut, a fost intuit complet de portar. Fluier final, capăt de drum în Cupă, destul de rușinos, dar adevăratele probleme țin de forma diversor jucători.

Curtean și Chiacu au fost foarte dezamăgitori, deși primul a contribuit la cel dintâi gol al Politehnicii. Precum scriam mai sus, greu de înțeles titularizarea lui Borbely (la fel de bine putea fi promovat Zaluschi), în timp ce pentru mine rămâne un mister de ce Supici nu a fost utilizat. Nu cred că eroarea din debutul partidei a lui Taborda a fost decisivă, dar limitările sale sunt bine cunoscute. Brezinsky și Luchin au jucat onorabil, însă ambii au avut scăpări, probleme fiind mai ales pe flancul lui Maxim. Stancu a fost în nota obișnuită, în timp ce Magera a avut câteva reușite, dar nu a ieșit prea mult în evidență. Ah, și Ionescu a fost inexistent.
Am apreciat jocul lui Chițu, precum și prestația lui Parks. Și Vrsici a fost rezonabil, deși a avut neșansa de a intra în joc chiar când echipa rămânea în inferioritate numerică.
Per ansamblu, e clar că Poli a dăruit această victorie celor de la Astra. Asta e.

Poli: Taborda (5) - Maxim (5), Luchin (5,5), Brezinsky (5,5), Stancu (5) - Chițu (6), Ionescu (5), Borbely (3), Curtean (4) - Magera (5,5), Parks (6)

Schimbări:

Vrsici (6) pentru Ionescu (min 65)
Mera (5,5) pentru Brezinsky (min 70)
Chiacu (4,5) pentru Parks (min 75)

25 octombrie 2009

CFR Cluj - Poli 0:0

Lucrurile continuă în nota obișnuită, Sabău încercând să obțină minimul necesar din fiecare partidă, indiferent de mijloacele utilizate. A fost o partidă mai neobișnuită în sensul că arbitrajul a tins înspre alb-violeți, dar la fel trebuie menționată ostalitatea publicului clujean, care a decăzut într-acolo că o petardă a explodat la picioarele lui Bonfim. Destul de jenant și trist.

După o primă repriză absolut stearpă, CFR a ieșit mult mai decisă de la cabine și a dominat practic întreg mitanul secund, deși din minutul 70 au evoluat în doar zece oameni. Pantilimon a fost obligat să intervină în mai multe rânduri, în general la șuturi de la distanță (Mureșan, Culio), dar parada pe care a avut-o la finalizarea lui Alacantra a fost de o frumusețe sublimă! De cealaltă parte, alb-violeții au jucat mereu la egal, iar cea mai mare ocazie de gol a fost ratată de Bucur, care nu a putut finaliza o centrare ideală a lui Arm. Karamyan.

Dincolo de atitudinea ultra defensivă, care cu certitudine nemulțumește multă lume, însă aduce rezultatele dorite, problema azi a fost aceeași ca în ultimele meciuri în care s-a abordat această tactică: Bucur e singur în atac și nu are un băiat solid, precum Magera, să-l susțină. Pe partea defensivă nu se pot face multe reproșuri, deși fundașii centrali au avut câteva scăpări, însă ofensiv, Poli aproape că n-a contat. Chiacu a fost de o absență curtean-ească, iar atunci când alb-violeții trebuiau să preia inițiativă, după eliminarea lui Traore, Sabău s-a trezit cu Vrsici la mijloc, care n-a avut absolut nicio contribuție, exceptând un șut pe lângă.

De lăudat spiritul de luptă al lui Artiom Karamyan, precum și prestația harnică a lui Bonfim, dar e clar că nu este suficient. Tot stau și mă întreb dacă Sabău nu vede că Poli are nevoie de cineva ca Magera lângă Bucur, iar cehul e poate cel mai potrivit, fiindcă nu se jenează să coboare până adânc în propria jumătate. Până una alta, asta e, să vedem ce va fi la meciul de cupă.

Poli: Pantilimon (7) - Mera (6), Nibombe (6), Scutaru (6) - Bonfim (6,5), Alexa (6), Bourceanu (5,5), Art. Karamyan (6,5) - Chiacu (5), Bucur (5,5), Arm. Karamyan (6)

Schimbări:

Vrsici (5) pentru Alexa (min 70)
Parks pentru Bucur (min 82)

Nevoie de ajutor

Mă tot bate gândul de ceva vreme să caut ajutoare pentru a face acest blog un pachet complet. Precum se poate remarca, dincolo de cronicile de meci, nu prea am timp (și, mai ales, ardoarea) de a oferi mai multe, ceea ce mi se pare suficient pentru a pune de-o arhivă, dar nu atât pentru a crea un mediu propice în care să se cultiveze dragostea de Poli.

Astfel, declar că sunt în căutarea unor voluntari colaboratori care împărtășesc senzația că au ceva de oferit acestui mic univers alb-violet. În primul rând spun că trebuie să fie cineva care, în general, împărtășește starea de spirit ce domină acest blog, ceea ce nu impune însă restricții dincolo de o conduită adecvată. Evident, o exprimare corectă a gândurilor este cât se poate de importantă, dar nici eu nu mă obosesc prea mult să recitesc ceea ce scriu, cuprins fiind de o oarecare blazare post-creativă.

Dacă ar fi să pun o denumire și un număr la ce anume caut, atunci caut după cum urmează:

- o persoană care să poate merge la meciurile de acasă de la Poli II și să scrie cronici de meci

- o persoană care să analizeze critic știrile despre club

- o persoană care să scrie cronici/știri scurte pe partea de engleză a blogului

- o persoană care să scrie niște editorile săptămânale despre Poli

- o persoană care să corecteze scăpările textuale

- o persoană care să scroe cronici ce prefațează meciurile (mai importante)

Nu-mi fac speranțe să găsesc atâția fani dispuși să-și sacrifice timpul pe aici, dar oricine este curios, poate să mă contacteze la fcpolifan@yahoo.com. Oricum, această listă e de fapt o exagerare a ceea ce îmi doresc, dar am zis să acoper mai multe aspecte, pentru a evidenția cam care ar putea fi responsabilitiățile.

Cel mai important este să existe plăcere în a contribui la ceea ce este Poli.

Vă mulțumesc!

23 octombrie 2009

Becicherecu Mic - Poli II 1:2 (1:0)

Goluri Chițu și Popa.

Poli II: Cobliș - Dăruială, Gavriluță, Luchin, Latovlevici - Matei, Ganea, Zaluschi, Chițu - Rusici, Nicula

Schimbări:

Popovici pentru Zaluschi (min 39)
Dudaș pentru Nicula (min 67)
Popa pentru Rusici (min 73)
Dobriceanu pentru Popovici (min 89)

Poli - Anderlecht 0:0

Se întâmplă ce se întâmplă și lucrurile par să meargă din rău în mai rău. Stadionul la fel de gol, fotbalul cam la fel de indecis, iar apoi comentariile de toată jena din partea semizeului Karamyan nu fac decât să accentueze această senzație.

Până la urmă, Poli a obținut un punct cu Anderlecht și asta nu e chiar groaznic. E clar că se putea mai mult, că echipa trebuia să joace mai bine, aș spune chiar cu mai mult curaj dacă nu m-aș gândi imediat la falimentul curajos cu Dinamo Zagreb. Oricum, Sabău fie caută mereu să-și surprindă adversarii prin abordări pregătite minuțios la antrenamente, fie pur și simplu schimbă tactica în meciurile de Europa League ca să facă experimente bizare. Eu sunt satisfăcut de faptul că o apărare clădită pe trioul Scutaru, Nibombe, Mera nu a fost nimicită de oaspeții de joi - ceea ce mă și face să mă întreb dacă nu cumva oaspeții în cauză nu au fost tocmai grozavi. E doar un excurs logic, atât.

Nu știu dacă ar trebui să vorbim sau nu despre calificare. Adică, e o posibilitate, dar nu pare momentan că am avea forța să o obținem, în condițiile în care trebuie să ducem o luptă atât de aprigă pe trei fronturi - mai ales în următoarele două săptămâni. Voi fi pesimist și voi spun care cred eu că ar trebui să fie obiectivul acestei campanii europene: să adunăm cât mai multe puncte pentru coeficientul echipei. Ca să urcăm în urna a treia ar fi nevoie de măcar cinci puncte (trei victorii, practic), dar trebuie privit în perspectivă.
Da, numai o calificare ne-ar ajuta cu adevărat și în privința acestei chestiuni, însă eu m-aș declara mulțumit și cu măcar o victorie.

Poli: Pantilimon - Mera, Nibombe, Scutaru - Bonfim, Alexa, Bourceanu, Art. Karamyan - Goga, Bucur, Arm. Karamian

Schimbări:

Curtean pentru Arm. Karamyan (min 75)
Parks pentru Bucur (min 76)
Magera pentru Alexa (min 81)

21 octombrie 2009

19 octombrie 2009

Mici deranjuri

Iancu menționa, în mod corect, că Sabău are marea responsabilitate de a gestiona jucătorii pe care îi are la-ndemână (în special în vederea meciurilor grele care urmează, dar e o afirmație general valabilă).

Am văzut deja sâmbătă că, în urma eșecului cauzat de forțarea titularilor de drept în meciul cu Astra, în primul unsprezece și-au găsit locul mai mulți jucători obișnuiți cu banca de rezerve. Dintre aceștia, Magera și Chiacu au jucat foarte bine, Vrsici s-a prezentat decent, în timp ce Maxim a fost dezamăgitor. O primă întrebare care se pune este cum îi va ajuta prestația cu Ceahlăul pe acești jucători, și mă gândesc în special la Magera. Acesta, la fel ca și Chițu sau Vrsici, a evoluat bine și în meciul de cupă, iar mai mult, cehul a marcat golul victoriei în prima partidă a sezonului. Totuși, de la acea primă reușită, Magera de abia dacă a adunat destule minute cât să pună de încă un meci - la fel, Chițu nici măcar rezervă nu a ajuns, iar Vrsici e încă într-un proces de revenire. Mi s-a părut oricum misterioasă disparția lui Magera din echipă, atât pe finalul sezonului trecut, cât și acuma, căci acesta a fost unul din jucătorii care au contribuit mult la succesul repurtat în 2008/2009. Mai mult, deși cred că am mai spus-o, s-a dovedit în repetate rânduri că Lukas e cel mai bun pasator al echipei și participă în toate fazele de joc, de la apărare la finalizare. Așadar, întrebarea vine, de ce a fost marginalizat, căci nu e ca și cum ar fi mai inconstat decât, să zicem, Curtean (deși nu constanța e problema la acesta din urmă)?

Ceea ce mă conduce la următoarea problemă: rigiditatea lui Sabău. Deși pare să facă progrese, s-a văzut clar în partidele din acest debut de sezon că Sabău nu are suficientă încredere în echipă ca să alterneze jucătorii. Nu e nevoia ca toată echipa să fie schimbată, ci ajunge să se efectueze niște implanturi, ca sâmbătă. Mă minunam însă uitându-mă la cei prezenți pe banca de rezerve. Probabil din teamă, mai mulți titulari au fost ținuți aproape, pentru a fi introduși la nevoie, iar impactul pe care l-au produs Artiom și Alexa când au intrat, a arătat că, dacă ar fi fost nevoie, într-adevăr erau o soluție. Dar ca să revin la ideea gestionării, Sabău are la dispoziție, pe lângă jucătorii care au jucat deja sezonul acesta în Liga 1, măcar doi sau trei jucători care o freacă la echipa secundă, fără absolut nicio perspectivă. Mă întreb de ce stă Stancu pe bancă, de ce intră Maxim titular, când amândoi nu au nicio perspectivă la club. Cel puțin la fel de bine puteau să joace Chițu, Sandu sau chiar Zaluschi, dacă nu titulari, atunci măcar rezerve.

Insist pe acest aspect tocmai fiindcă echipa secundă este într-o derivă totală, lipsită de orice spirit de luptă și, în final, speranță, iar acești jucători nu pot decât să fie groaznic de frustrați de faptul că au sfârșit unde au sfârșit după un an de debut solid în Liga 1 (evident, cu referire la Chițu și Sandu). Promovarea lui Zaluschi mi s-ar fi părut utilă în ideea de a promova un jucător din noua generație, căci în mod cert această generație, și așa puțin impresionantă, duce lipsă de ambiție.

Nu știu dacă Sabău vrea să-și asume acest rol, respectiv această viziune în perspectivă, fiind conștient de faptul că antrenorii nu au prea rezistat la Poli mai mult de un de zile. Prezența sa meci de meci la Poli II ar da speranța, dacă nu am vedea că acest lucru nu a ajutat pe niciun jucător. Cert e că mizând pe experiență, Sabău speră să reducă la minim riscurile în campioant, iar până acuma o face destul de bine - dar nu grozav. Direcția pare însă a fi corectă.

17 octombrie 2009

Poli - Ceahlăul 6:0 (2:0)

Ce seară rece pentru așa o partidă caldă, pentru o victorie generoasă cum tot așteptam de la revenirea în prima ligă. Alb-violeții și-au surclasat adversarii neexperimentați și i-au dominat copios în repriza secundă, când au înscris de patru ori, dar puteau s-o mai facă în măcar alte trei rânduri.

Nu trecuseră decât pe la treizeci de secunde când Magera a primit o minge respinsă de la adversari, l-a văzut pe Lipitor avansat, și a trimis, de la distanță, un lob lejer pentru a deschide scorul! Goga putea să mărească avantajul de pe tabelă la doar un minut, însă i-a oferit această ocazie lui Chiacu două minute mai târziu, mijlocașul dreapta fiind găsit perfect de Magera, iar fostul internațional de tineret n-a ratat. Partida s-a liniștit brusc după aceste două reușite, precum ar fi fost de așteptat, iar oaspeții au urcat destul de sus în terenul nostru - cu reușite minime, însă. Goga s-a mai jucat cu niște șanse de gol, înainte ca Hristu sa trimită un șut lobat care a poposit pe bară.
Magera a tranșat definitiv partida în debutul reprizei secunde, fiind la locul potrivit după un corner executat de Artiom Karamyan, mingea deviată ajungând în picioarele cehului și acesta și-a trecut în cont dubla. Karamyan, folosit mijlocaș dreapta până la introducerea lui Stancu, a mai pus o minge pe cap lui Vrsici, doar câteva minute mai târziu, însă mingea a trecut pe lângă. Au urmat două ratări ale lui Magera, care a scăpat în ambele rânduri singur cu portarul, dar întâi a fost ajuns de un adversar, iar apoi șutul său a fost deviat de Lipitor în bară. După ce o minge bâlbâită a sfârșit în bara lui Pantilimon, Poli a trecut la fapte și a marcat trei goluri în ultimele zece minute. Primele două și le-a trecut în cont Goga, care, de drept vorbind, fusese printre cei mai slabi jucători astăzi; întâi, a fost lansat excelent central-dreapta și a trimis pe lângă portar, care ieșise în întâmpinare, iar un minut mai târziu, Alexa l-a lansat perfect pe Bonfim cu pasă lungă, acesta a centrat în fața porții și Goga a fost la locul potrivit. Același Goga a trimis o centrare pentru Stancu, însă mijlocașul nostru n-a ajuns cum ar fi vrut la minge și aceasta a ocolit poarta adversă. În final, set a făcut Chiacu, la capătul unei pase de toată frumusețea a lui Magera și a unei finalizări pe măsură.

Culmea face ca această victorie frumoasă să fi fost urmărită de doar puțin peste o mie de spectatori, la locul faptei. Tind totuși să cred că trebuie să avem grijă în continuare, dacă e să învățăm ceva din eșecul Rapidului de astăzi. În ceea ce ne privește jucătorii, trebuie elogiat în primul rând Magera, care a fost ignorat, zic eu, pe nedrept destul de multă vreme. Nu avem un pasator mai bun ca el în echipă. Chiacu s-a prezentat și el foarte bine, fiind mai dotat tehnic decât Stancu și, în orice caz, mai determinat să-și arate valoarea. Numai Bonfim l-a depășit în ceea ce privește efortul depus. Impactul instant pe care l-a făcut Karamyan pe stânga m-a făcut să mă întreb de ce facem compromisuri stupide, în loc să punem și noi de-un fundaș stânga care să-i permită armeanului să joace acolo unde-o face mai bine? Din păcate, cel pe care l-a înlocuit a fost sub orice critică, situația lui Curtean fiind, până la urmă, una pe care nu mi-o pot explica. Nici Maxim, Bourceanu, Scutaru sau Goga nu mi-au plăcut prea mult, ultimul reușind totuși să se salveze printr-un final de aur.

Am de gând să mă mai plâng puțin zilele astea, dar nu acuma, căci nu este momentul. Bravo Poli!

Poli: Pantilimon (6) - Maxim (5), Nibombe (6), Scutaru (5,5), Bonfim (6) - Curtean (5), Vrsici (6), Bourceanu (5,5), Chiacu (7) - Goga (6,5), Magera (8)

Schimbări:

Art. Karamyan (6,5) pentru Curtean (min 45)
Alexa (6,5) pentru Bourceanu (min 60)
Stancu (5,5) pentru Maxim (min 64)

16 octombrie 2009

Poli II - ACU Arad 0:0

Oare cât mai continuă această farsă?

Poli II: Cobliș - Dăruială, Gavriluță, Luchin, Latovlevici - Dudaș, Matei, Ganea, Sandu - Popovici, Popa

Schimbări:

Chițu pentru Sandu (min 46)
Raicu pentru Popovici (min 65)
Nicula pentru Popa (min 72)

Poll: Sunteti de acord?

Vizavi de planul, zic eu, discutabil, de a elimina componenta financiară din bilete și a obține o autonomie absolut artificială a clubului, vă puteți da cu părerea.

Grija mea principală este că se ignoră, din nou, efortul necesar bunei creșteri a unui club, ceea ce pe termen lung nu poate fi de bun augur. În plus, oferă mai multă libertate celor din conducere să facă ce le taie capul - ceea ce, precum am observat în repetate rânduri, nu este mereu indicat.

Nu văd normalitatea în această operațiune, precum nu mi se pare absolut normal ca un club de fotbal, care funcționează, după spusele patronului, ca să facă profit, să fie susținut în proporție de 30% din banii contribuabililor.

Oricum ar fi, sunt convins că problema financiară nu este unica problemă în ceea ce privește atitudinea multor oameni față de venirea la stadion. Problema de fond este că Politehnica nu are atâția suporteri precum ne-am dori, iar printr-o simplă reducere a prețurilor (chiar dacă aceasta în sine se impunea oricum), nu se reușește eliminarea prostului gust acumulat în suflet după ultimele peripeții ale conducerii. Aș zice, într-un stil parademagogic, că e o chestiune de mentalitate și de atitudine.

Poll: Sunteti de acord?

14 octombrie 2009

Internaționali alb-violeți

Gol și pasă de gol pentru Bucur în România - Feroe 3:1. Panti integralist.

Artiom integralist, Arman a intrat pe parcurs, în Turcia - Armenia 2:0.

Totodată, Supici integralist în Bosnia - Spania 2:5.

11 octombrie 2009

Punctul minim

Știu că nu este o temă care să țină strict de Poli și că, de regulă, am evitat asemenea polemici, dar mă gândesc că în acest moment, starea de fapt a depășit faza în care mai putea fi definită drept "o polemică".

Fotbalul românesc este sub un asediu constant din partea incompetenței și a lipsei de profesionalism. De douăzeci de ani, două figuri monstruoase contribuie de sus la distrugerea sistematică a acestui sport, astfel că situația în care s-a ajuns nu ar trebui să ne mire. Din momentul în care fotbalul a fost împrumutat de la suporteri la finanțatori, era clar că pentru România acest lucru nu poate însemna decât o decădere absolută în abisul celor mai întunecate coșmaruri. Deși nu consider că abordarea sportului ca o afacere este neapărat o abordare greșită, cert e că orice idee transplantată de afară în țară, nu poate exista decât în urma unui proces de adaptare. Adaptarea la realitățile românești este un proces sinistru, dacă stăm să ne gândim că cei care definesc contextul sunt figurile sus menționate. Implicit, s-a creat rapid un cerc vicios, în care interesele și șantajele sunt la ordinea zilei, ele fiind depășite ca prezență doar de actele demagocice ale indivizilor care joacă acest joc.

Argumentul că fără ei fotbalul românesc nu ar exista este măcar parțial fals, fiindcă atunci când vorbesc despre "ei", se echivalează cu întreaga clasă a afaceriștilor din țară. Ceea ce au toți acești actori în comun este o potență financiară superioară majorității, pe care tot ei se grăbesc să o catalogheze drept un pilon al dezvoltării acestui sport. Am acceptat cu toții această evaluare, fiindcă ea pare evident corectă, dar am neglijat importanța pe care o are priceperea în acest joc financiar. Iar astăzi am recoltat ceea ce am sădit, eșec pe toate fronturile, un eșec ce își are sursa în atitudinea deplorabilă ce a baricadat practic întreg fenomenul fotbalistic, de la juniori la mass-media, într-un cimitir.

6 octombrie 2009

Poli II - Viitorul Sânandrei 0:0

Mediocritate(a) continuă.

Poli II: Cobliş - Dudaş, Brezinsky, Luchin, Ilici - Matei, Zaluschi, Poparadu, Chiţu, Curtean - Jitaru

Schimbări:

Sandu pentru Ilici
Popa pentru Matei
Popovici pentru Poparadu
Moroșan pentru Jitaru

5 octombrie 2009

Internațional Curtea de Argeș - Poli 0:3 (0:0)

A fost nevoie de o repriză de chin înainte ca Poli să preia controlul partidei, alb-violeții profitând într-o oarecare măsură de căderea echipei gazdă odată cu deschiderea scorului.

Primul mitan a fost însă de o foarte slabă factură, cea mai mare ocazie aparținând celor de la Curtea de Argeș, când Scutaru a gafat și i-ar permis lui Stan să scape unu la unu cu Panti, dar portarul nostru s-a opus cu succes în două rânduri. Poli a replicat imediat prin Bucur, a cărui voleu a semnalat doar a doua intenție mai clară de gol a noastră, după libera executată de Vrsici.
Spre fericirea noastră, Goga a marcat imediat după reluare, grație unei centrări perfecte a lui Arman Karamyan. Chiacu, în două rânduri, și Bucur o dată puteau să mărească avantajul pe tabelă, înainte ca micuțul golgheter alb-violet să reușească finalmente să înscrie, la capătul unei faze născute din ghetele Karamyenilor, același Arman (!) oferindu-i o centrare pe cinste. După o nouă ratare a lui Bucur, Arman Karamyan a fost deservit foarte bine de fratele său în marginea careului, iar finalizarea nu i-a lăsat nicio șansă lui Popa. Pe final, Poli s-a întrecut în ratări, Bucur și Magera, ultimul de două ori, reușind doar să-l evidențieze pe Popa - sau, nici măcar. Ultimul fluier a venit la capătul celor cinci minute de prelungire acordate de megalomanul Alexandru Tudor și a consemnat o victorie atât de necesară echipei.

Din păcate, senzația per total e totuși una destul de amăruie. E clar că Inter a cedat complet după primirea primului gol, iar ratările din poziții perfecte ale jucătorilor noștri nu sunt foarte încurajatoare, dar la fel merită evidențiat jocul foarte reușit a fraților Karamyan, care au fost la baza tuturor golurilor. Goga a evoluat și el bine, în timp ce Chiacu și Bonfim au muncit mult pe flancul drept, dar e îngrijorătoare forma lui Bucur, care deși a înscris, nu a convins. Aparent doar Goga știe să finalizeze în mod destul de constant - deși va fi greu de uitat ratarea cu Dinamo Zagreb. Trebuie să arătăm mai mult, să evoluăm cu mai multă încredere, iar atunci avem șanse să continuăm seria rezultatelor bune ce a început în această seară.

Poli: Pantilimon (6,5) - Bonfim (6), Scutaru (5), Nibombe (6), Art. Karamyan (6) - Chiacu (6), Vrsici (5,5), Bourceanu (6), Arm. Karamyan (7) - Goga (6), Bucur (5,5)

Schimbări:

Alexa (6) pentru Vrsici (min 69)
Parks pentru Bucur (min 79)
Magera pentru Goga (min 80)

2 octombrie 2009

Sânnicolau - Poli II 1:1 (0:1)

Gol Rusici. De remarcat că opt din cei unsprezece titulari au experiență de Liga 1, iar acuma nu sunt în stare să bată pe nimeni. Nu știu ce îți lipsește atunci când nu ești în stare să găsești un minim de motivație pentru jucătorii tăi.

Poli II: Cobliș - Dudaș, Luchin, Brezinsky, Maxim - Chițu, Matei, Poparadu, Sandu - Rusici, Jitaru

Schimbări:

Popa pentru Rusici (min 49)
Zaluschi pentru Poparadu (min 52)
Popovici pentru Chițu (min 63)
Magdaș pentru Matei (min 79)

Calcul la pachet

Am încercat un scurt calcul, apropo de cât de utilă a fost tactica biletelor la pachet.

Să zicem că s-au vândut cam:

3500 x 100
2500 x 200
300 x 300

= 940 000

Iar să zicem că se mai vând vreo 500 pentru următoarele două meciuri, la aceleași prețuri:

500 x 200 (preț mediu)

= 100 000

Total: 1 040 000 RON

Dacă în schimb se vindeau atât la pachet, cât și individual: mi se pare decent să presupun că măcar jumătate din cei care și-au luat bilete la pachet și-ar fi luat bilete la pachet și în aceste condiții. Prețul individual la bilete să fi fost cu 20% mai mari. În aceste condiții, să zicem că e destul de cert că se vor vinde cel puțin la fel de multe bilete:

1750 x 100
1250 x 200
150 x 300

= 470 000

1750 x 40
1250 x 80
150 x 120

= 188000

Partea cu adevărat discutabilă este câți oameni ar fi venit în aceste condiții. Părerea mea este că multă lume s-a simțit lezată de faptul că Iancu a încercat să-i ia de fraieri, indiferent dacă a fost sau nu așa. În plus, există destule persoane care nu se simt deloc convenabil să arunce 33 RON pe fereastră. Să zicem, totuși, că ar fi venit încă 2700 de spectatori pe meci, ca să atingem o cifră rotundă.

1500 x 40
1000 x 80
100 x 120

= 164 000

Total: 810 000

Așadar, acestea ar fi încasările la primul meci, în condițiile în care nu cred că zece mii de spectatori este o estimare optimistă.

Dacă s-ar mai vinde la fel de multe bilete în următoarele două meciuri (deși există un risc mai mare ca numărul spectatorilor să scadă dacă echipa nu joacă bine), atunci s-ar ajunge la un total de 1 138 000 RON, doar 110 000 mai mult decât cât s-a adunat în scenariul cu bilete la pachet. Diferența aceasta ar spune că vânzarea biletelor la pachet nu a fost neapărat o tactică proastă financiar.

Mă gândesc că se putea foarte bine ca numărul spectatorilor să fi fost dublu dacă biletele erau vândute individual - o asemenea creștere ar fi funcționat și financiar mult mai bine (se încasa mai mult de la primul meci decât s-a încasat cu pachetele), dar e clar că judecând după prezența din peluze ieri, nu doar faptul ca biletele au fost la pachet a frustrat multă lume.

Până la urmă, tot ce contează e că cei din conducere nu caută să facă o sărbătoare din aceste meciuri în Europa, nici pentru ei și nici pentru noi. Căci indiferent de prețuri, atitudinea din ultima săptămână a lui Chivorchian și a lui Iancu spune tot ce ar fi de spus.

P.S. Am înțeles adineauri că porțile erau deschise dinspre peluze la tribune, deci dacă e așa, e clar că nici măcar argumentul financiar clădit aici nu mai ține.

P.P.S. Surpriză, surpriză, se vor vinde bilete și individual de acum încolo. Păcat că răul e făcut deja. Argumentul făcut de Iancu pentru pachete e mai mult decât grețos.

Probleme de fond

Ca să-mi dau și eu cu părerea...

Principala diferență între ceea ce vedem în ultimele etape la Poli și ceea ce am văzut în primele partide ține de atitudine. Nu e prima oară când jucători proaspăt aduși par să-și piardă degrabă zelul, dacă e să ne aducem aminte de fotbaliști de la Gigel Coman, la Osei, la Emeghara. E clar că Bourceanu nu a mai arat terenul ca în primele cinci, șase meciuri în septembrie, dar mai grav este că lentoarea în joc pare să fi prins rădăcini la mai toți jucătorii. Un potențial motiv ar fi oboseala acumulată, dar de fapt asta m-ar duce imediat la principala nemulțumire, anume felul în care se gestionează, vorba vine, capitalul uman. Primul unsprezece pare bătut în cuie, astfel că nici jucătorii nu prea au de ce să se simtă sub mare presiune de a evolua la maximul capacității lor, în ciuda faptului că există destui jucători în lot care ar putea fi rulați pentru a menține, pe de-o parte, o atmosferă de competiție constructivă și pe de altă parte o mai bună prospețime fizică. De ce n-ar juca mai des Magera (!), Chițu, Vrsici, Sandu, chiar și Lato sau Poparadu? Toți au experiență de prima ligă, și oricare dintre ei are potențialul de a ajuta echipa în condițiile în care primul unsprezece este rotit la un ritm care să nu perturberze jocul în ansmablul lui. Căci de armonie e greu să vorbim - și nici nu cred că ea se poate obține pur și simplu prin forțarea acelorași elemente.

Nici la început nu jucam un fotbal cu caracter ofensiv, astfel că nu consider această chestiune drept o problemă majoră a momentului. În principiu sunt chiar de acord cu Sabău, când spune că trebuie consolidat jocul defensiv înainte ca echipa să se concentreze pe faza de construcție. Singura mea grijă este că în mod normal cele două aspecte n-ar trebui să se excludă reciproc într-o asemenea manieră. Și așa însă, Poli a avut mai mereu trei, patru șanse foarte bune de gol (exceptând, culmea, partida câștigată de la Vaslui), dar diverși jucători și-au demonstrat inabilitatea de a face diferența când contează el mai mult. În condițiile în care alb-violeții marcau cu duiumul anul trecut, iar echipa era practic aceeași (tot doi închizători se regăseau mai mereu în primul unsprezece), mă gândesc că există o presiune suplimentară de a înscrie la ocaziile ivite, din cauza mentalității ultra-defensive. Poate e doar o chestiune care să țină de șansă, în percepția momentului actual.

Mai are rost să vorbim despre misterul aducerii unui jucător care nu are drept de joc? Sau despre inabilitatea de a dubla măcar posturile deficitare de anul trecut? Sabău a indicat, mai mult sau mai puțin voalat, că este nemulțumit de subțirimea lotului, dar dacă în unele privințe îi dau dreptate (flancurile în apărare sunt descoperite), la mijloc există alternative pentru Arman Karamyan sau Curtean, ambii fiind dezamăgitori până acuma. De ce nu intră Magera mai des în locul unuia dintre închizători, dat fiind că pare soluția cea mai bună de compromis între un jucător care poate deschide jocul prin pasele sale, dar care ajută totodată defensiva?

Mă mai întreb de ce frații Karamyan nu mai depun același efort ca în anii precedenți (oboseală? blazare?) sau cum se face că la baza a jumătate din golurile primite se află grave erori personale? Dar sunt deja prea multe întrebări pentru o singură meditație. Cert este că Sabău trebuie să schimbe ceva, să își asume anumite riscuri - însă e cel puțin la fel de important să aleagă momentul potrivit pentru a și le asuma, nu în timpul unui meci de mare importanța împotriva unui adversar tehnic, rapid și foarte precis la finalizare (35 - 3 raportul golurilor pentru Dinamo Zagreb în Croația după nouă etape).

Poli - Dinamo Zagreb 0:3 (0:1)

O noapte amăgitoare completă, aș spune eu. De la cei nici zece mii de spectatori din tribune, la dezastrul de pe teren, nu a lipsit nimic. Și e păcat, fiindcă totul a plecat, cel puțin în această partidă, din gura lui Iancu, sfârșind în tactica lui Sabău.

Decizia de a juca "ofensiv", titularizându-l astfel pe Ionescu în locul lui Bourceanu, a fost eroarea fundamentală a serii. De aproape aceeași magnitudine a fost introducerea în primul unsprezece a duo-ului Goga - Curtean, ambii fiind într-o formă slabă și fără cine știe ce apetit de joc. În rest, blazarea din tribune a fost perfect replicată de blazarea din teren.
Culmea face că Poli n-a jucat taman rău în prima repriză. O degajare proastă a lui Mera și un șut, aparent, deviat, din poziția unde ar fi trebuit să fie al doilea închizător le-a permis oaspeților să treacă în avantaj încă din minutul 10, după care alb-violeții au fost puși într-o situație mai mult decât nedorită - adică, absolut nedorită. Zece minute mai târziu, Curtean a făcut singura fază bună a partidei, obținând o liberă din colțul careului: șutul lui Ionescu a fost respins excelent de portarul advers. Dinamo a avut o șansă de gol printr-un voleu de la marginea careului câteva minute mai târziu, însă Panti a respins, înainte ca Bucur să scape singur cu portarul, doar ca, în final, Kovac să îi sufle mingea. A urmat un slalom al lui Mera, care a ajuns până la marginea careului, dar nu a avut curaj să tragă, iar apoi Goga a rămas și el singur cu portarul, mai liber decât Bucur, dar nu a reușit să finalizeze cu gol.
Până la pauză fazele de poartă nu au mai abundant. Nici nu începuse bine repriza a doua că oaspeții au rezolvat partida, ca urmare a unei serii de erori în defensivă: totul a plecat de la o pasă slabă a lui Nibombe, scoasă de Karamyan în corner. Mingea a ajuns la Ionescu și acesta a încercat să treacă în dribling de un adversar, fără succes, cei din Zagreb recuperând, trecând de Bonfim, iar pasa înspre marginea careului a găsit, cam ca la primul gol, un nou jucător liber, iar acesta a finalizat lejer. Mi-e greu să înțeleg de ce Sabău l-a introdus apoi pe Bourceanu în locul lui Ionescu, în contextul în care Curtean și Goga se cereau mult mai degrabă schimbați, însă nici această mutare nu a putut să-l salveze pe Pantilimon de la primirea unui al treilea gol, izvorât tot din piciorul nărăvaș al lui Nibombe: deposedare, avansare în careu, șut pe lângă un Panti care pare să nu mai scoată decât mingile ce îl urmăresc. Oaspeții au mai avut două bune șanse de gol până la final, însă nu au mai convertit, în timp ce Poli nu a reușit să facă nimic în afara unui act de prezență în timpul rămas.

Dezolarea e generală, iar absolut nimeni nu iese cu fața curată după partida de astăzi. Da, biletele au fost vândut porcesc, dar nici destulă lume cât să se umple peluzele n-a putut să facă achiziția în cauză? Da, abordarea ofensivă dorită de cei care visează la stele a fost complet eronată, însă indiferent de abordare, Poli nu construiește nimic. Da, Goga și Curtean au costat o găleata de bani, dar dacă nu sunt în formă, de ce să îi tot forțezi? Și chiar de Bourceanu sau Bucur aș spune că parcă și-au pierdut din vlaga pe care a arătat-o în debutul acestui an. Deja vu?

Poli: Pantilimon (4,5) - Bonfim (4,5), Mera (4), Nibombe (3,5), Art. Karamyan (5) - Arm. Karamyan (4,5), Goga (4), Alexa (5), Ionescu (5), Curtean (4) - Bucur (4)

Schimbări:

Parks (4,5) pentru Arm. Karamyan (min 45)
Bourceanu (4,5) pentru Ionescu (min 55)
Magera (4,5) pentru Curtean (min 69)

26 septembrie 2009

Poli - Universitatea Craiova 1:1 (0:1)

E ciudat fotbalul ăsta. A fost nevoie de o repriză de chin, cu un joc lipsit de orice perspectivă și o gafă de începător a lui Bonfim ca alb-violeții să-și aducă aminte pentru ce au fost trimiși pe gazon în această seară. Și apoi - potopul. În ciuda unui arbitru care a scăpat meciul din mână, în ciuda eliminării lui Mera imediat după egalare, Poli a ratat ocazie după ocazie, pierzând astfel încă două puncte care erau l-andemână.

Așadar, prima repriză a fost foarte slabă. Exceptând o semiocazie a lui Goga, nu s-a întâmplat absolut nimic notabil până la eroarea lui Bonfim din minutul 43, care i-a permis lui Mihai Costea să deschidă scorul. Parks a lăsat să se înțeleagă că vrea mai mult înainte de pauză, însă efortul său nu a putut fi convertit în ceva util de tabelă de unul din frații Karamyan.
La reluare Poli a părut imediat mult mai vivace, catalizatorul acestei schimbări fiind Claudiu Ionescu. El a fost primul care l-a testat, cu un șut mai moale, pe Lung Jr., înainte ca Arman Karamyan să-i ierte pe craioveni de un gol la lansarea lui Bourceanu. Presiunea ce a continuat s-a dovedit utilă, căci la o liberă executată de Ionescu, Lung a scăpat mingea din brațe (craiovenii acuzând un fault), iar Mera, la locul potrivit, a marcat fără probleme. Din păcate, arbitrul a permis jucătorilor să se împingă și să se lovească la certurile ce au urmat golului, creând o stare de mare tensiune pe teren. Pe acest fond, Mera a comis un fault dur, dar neintenționat, la mijlocul terenului, iar centralul l-a eliminat. Craiovenii erau însă la pământ, iar Poli a continuat să creeze pericol cu ușurință la poarta adversă. Parks a avut ghinion când șutul său din cădere a trecut de puțin pe lângă poartă, înainte ca Universitatea să trimită a doua minge periculoasă spre poarta lui Pantilimon în întreg meciul, balonul fiind deviat în transversală de Nibombe. Debandada de ocazii și-a atins punctul culminant în ultimele cinci minute, când alb-violeții au avut trei ocazii uriașogiganticograndioase prin Bucur, Karamyan și Chiacu. Mai întâi, în cea mai mică dintre ocazii, Bucur a ajuns în unghi și a tras spre poartă, mingea trecând de-a latul aproape pe linia porții. Apoi, într-o ratare de neiertat, Arman a primit o pasă rapidă la o liberă de la marginea careului, iar singur cu Lung, cu timp și spațiu, a evitat să tragă din prima, a înaintat până când portarul i-a închis unghiul, și în final a tras în acesta. Iar în final, Alexa l-a găsit ideal pe Bonfim pe dreapta, acesta a centrat la fel de bine, dar Chiacu a trimis din plonjon pe lângă, deși se afla la doar câțiva metri de poartă. Arbitrul a pus punct meciului după doar trei minute de prelungire (mult prea puțin considerând cele întâmplate în repriza secundă), iar noi am rămas cu gustul amar al amăgirii.

Precum scriam mai sus, esențial pentru schimbarea la față a echipei a fost Ionescu, mijlocașul de creație fiind în mare vervă astăzi. Driblingurile sale și pasele precise au sporit enorm gradul de periculozitate a atacurilor noastre, mai ales odată ce am rămas în zece oameni. În rest, Nibombe și Alexa au evoluat bine defensiv, în timp ce Parks a dat dovadă de multă determinare în față. Bonfim a gafat impardonabil la gol, dar altfel a muncit mult și a ajutat ofensiva, astfel că evit a-l numi dezamăgirea meciului. Acest titlu revine fraților Karamyan și lui Goga, primii fiind foarte slabi azi, în timp ce Goga a fost pur și simplu invizibil. Poate ar fi timpul să mai fie odihniți armenii și să fie răsplătite eforturile lui Chițu. Și totodată, poate ar fi o idee să nu mai intrăm pe teren cu atitudinea unei echipe care așteaptă să i se ofere cadouri și care nu pasează decât înapoi.

Acuma ne rămâne meciul de EL, urmat de doua partide ce absolut trebuie câștigate în campionat (Inter Curtea de Argeș și Ceahlăul). Știm prea bine vorba aia cu permisul pașilor greșiți.

Poli: Pantilimon (5) - Bonfim (4,5), Mera (5,5), Nibombe (6,5), Art. Karamyan (5) - Arm. Karamyan (4,5), Alexa (6), Bourceanu (5,5), Goga (5) - Bucur (5,5), Parks (6)

Schimbări:

Cl. Ionescu (6,5) pentru Goga (min 45)
Scutaru pentru Bourceanu (min 71)
Chiacu pentru Parks (min 74)

25 septembrie 2009

Poli II - AC Recaș 0:3 (0:2)

Sunt atâtea lucruri neînordine la Poli II că te doare sufletul. Pe lângă tragedia care este Velcea, pseudo-antrenorul care nu e în stare să-și facă simțită prezența prin nimic în afara de admonestări de la marginea terenului, se mai întâmplă tot felul de ciudățenii, precum titularizarea lui Chițu, care numai ce fugise non-stop nouăzeci de minute acuma două zile - etc.

Practic a fost un meci de faza și golul - pentru oaspeți - respectiv faza și parada - în cazul nostru. Jitaru (sau cineva asemănător) a avut o mare ocazie din doar câțiva metri în debutul partidei, însă nu a reușit decât să-l evidențieze pe portarul advers. A urmat un sfert de oră mai liniștit, doar cu semi-ocazii pentru noi, după care oaspeților le-a fost oferit un gol. Dăruitorul s-a numit Cobliș, care a avut o intervenție stângace la un corner, și le-a permis celor din Recaș să deschidă ușor scorul. În minutul 26 Rusici a primit o pasă lungă și foarte precisă de la Maxim, dar nu a reușit să preia singur în careu, iar replica oaspeților s-a manifestat din nou printr-un gol, șase minute mai târziu: o mică debandadă pe dreaptă, scăpare a unui jucător, care ar fi vrut să șuteze, dar a ratat, mingea ajungând totuși la un coechiper, care n-a avut probleme în a finaliza. Repriza s-a terminat cu o liberă trimisă la vinclu de Maxim, portarul oaspeților reușind din nou să intervină bine.
Repriza a doua a fost mai ștearsă, alb-violeții fiind aproape de gol doar în două rânduri, Poparadu înscriind dintr-o poziție aparentă de ofsaid, înainte ca Chițu să-l întindă la rându-i pe portarul advers. Scorul a fost ridicat la nivel de neprezentare în minutul 78, când Gălan l-a scăpat din marcaj pe atacantul oaspeților, iar Cobliș a comis fault în careu, penalty-ul fiind transformat fără probleme.

Așadar, o nouă tragedie, care evidențiază ineptudinea antrenorilor de la Poli II. Alb-violeții au debutat cu o formula care, cu vreo trei modificări, ar putea să joace la salvare în Liga 1, dar în jocul echipei nu s-a văzut nicio pregătire tactică, iar jucătorii au fost blazați sau pur și simplu nemotivați. Aparent, glasul luminos al lui Velcea nu e suficient. Altfel, greu de remarcat pe cineva în ceea ce numesc eu, în exclusivitate aici, pe www.fcupoli.blogspot.com, cimitirul elefănțeilor. De ce se ține morțiș ca Poli II să nu producă fotbaliști nu pot să înțeleg - o fi fost așa de greu să aduci un antrenor precum Petruescu să formeze o formație cu atâta potențial precum cea cu care a evoluat azi Poli din primul minut?

Poli II: Cobliș (3) - Dudaș (4,5), Gălan (4), Ilici (4), Maxim (5) - Chițu (5,5), Poparadu (5,5), Matei (5), Jitaru (5,5), Sandu (5,5) - Rusici (5)

Schimbări:

Popa (5) pentru Rusici (min 45)
Popovici (5,5) pentru Sandu (min 58)
Zaluschi (5,5) pentru Matei (min 65)
Ganea pentru Chițu

23 septembrie 2009

CR: Poli - Sănătatea Cluj 7:0 (2:0)

În sfârșit, toate truismele despre fotbal s-au adeverit: echipa mare n-a avut probleme, echipa mică a cedat fizic, iar scorul a fost unul liniștitor. E clar că nu e cine știe ce performanță, dar faptul că jucătorii au intrat determinați pe teren și nu au lăsat-o foarte moale este în sine o reușită importantă.

N-au trecut decât șase minute până când Poli a deschis scorul prin Vrsici, slovenul fiind la locul potrivit după ce Magera a trimis cu capul în bară, din doar câțiva metri. A urmat cam jumătate de oră cu puține faze de interes, mingea plimbându-se pe la mijloc, până când Chiacu a fost la post pentru a-i recentra lui Magera, care nu a mai greșit și a mărit scorul de pe tabelă - tot printr-o lovitură de cap. De partea cealaltă, Taborda a fost solicitat printr-un șut de la distanță la finalul reprizei (și au fost câteva șuturi periculoase de la distanță de-a lungul partidei), însă portarul nostru a respins bine.
Reprzia secundă a început în forță, simțindu-se o îmbunătățire marcantă în joc odată cu trecerea lui Chițu pe flancul stâng. Chiar dacă nu a marcat, acesta a fost cel mai activ și, totodată, cel mai util jucător de astăzi, producând niște argumente solide pentru a fi păstrat la echipa mare. Magera a mai marcat o dată, utilizând același procedeu, în minutul 53, după care meciul a intrat într-un ritm mai alert. Sănătatea a avut o mare ocazie, trimițând mingea în bară, înainte ca Parks să profite de erori repetate în apărarea adversă și să ridice scorul la 4-0. În minutul 70, Vrsici a mai mai marcat o dată, transformând un penalty obținut de Matei, înainte ca Rusici să-și treacă în cont o mare ratare, singur cu portarul. Cu șase minute înainte de final Parks a marcat și el a doua oară, înainte ca Rusici să închidă tabela trei minute mai târziu. Oricum ar fi, Poli s-a achitat bine de datorii, iar cei de la Sănătatea au trăi un moment unic jucând pe Dan Păltinișanu, în fața a zece mii de spectatori.

În ceea ce ne privește, eu zic că am redescoperit potențialul lui Chițu, care, precum am mai spus în alte rânduri, ar trebui să stea mai aproape de prima echipă. Vrsici a făcut și el un meci bunicel, dar situația lui este în continuare destul de ingrată, în condițiile care pasele de gol nu s-au dezlipit din piciorul său. Și Chiacu a oferit doua pase de gol, dar nu a convins în mod deosebit, în timp ce Sandu a avut o evoluție slabă, nereușind decât câteva combinații pe flancul său. Pe dreapta a debutat în alb-violet juniorul Dăruială, care nu a avut mari probleme. Cert e că există câteva soluții la această echipă secundă și că suntem destul de bine acoperiți per ansamblu.

Poli: Taborda (6) - Latovlevici (6), Brezinsky (6), Scutaru (6), Dăruială (6) - Sandu (5), Vrsici (6,5), Chițu (6,5), Matei (5,5), Chiacu (6) - Magera (6,5)

Schimbări:

Parks (6,5) pentru Chiacu (min 45)
Borbely (6) pentru Sandu (min 45)
Rusici (6) pentru Magera


Rezumatul partidei aici.

20 septembrie 2009

FC Vaslui - Poli 0:1 (0:0)

Poli pare să caute o specializare în domeniul fotbalului urâțel, dar eficient, iar până acuma suntem pe drumul ce bun în acest sens. Din păcate, partida din această seară a fost una foarte slabă, în care niciuna din echipe n-a fost capabilă să-și creeze șanse atacând, iar puținele faze de poartă au venit ca urmare a unor erori sau a unor faze fixe.

În prima repriză, Poli n-a avut practic nicio șansă de gol, jocul prestat de alb-violeți fiind submediocru - momentele petrecute în jumătatea adversă au fost puține. Nici gazdele n-au fost mai presus, deși au avut posesia, iar singura șansă cât de cât de gol a venit la un corner, unde Mera s-a dovedit esențial.
Repriza a doua a început mai vioi, cu vasluienii la timonă, iar două erori mari în defensivă i-au permis lui Wesley să rămână în poziție ideală, dar acesta a ratat lamentabil (de frumos). Ocaziile s-au revanșat aproape instant, căci Claudiu Ionescu l-a găsit perfect pe Goga, după un corner bătut scurt, iar atacantul nostru a trimis, din prima, pe lângă Kuciak pentru 1-0. De aici încolo, meciul a revenit la ritmul din prima rerpiză, gazdele plictisite, noi apărându-ne, iar până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

Victoria seacă din această seară este însă deosebit de importantă, mai ales când ne gândim la cadourile făcute cu Alba Iulia și Astra. Ceea ce m-a deranjat pe mine a fost atitudinea destul de aiurită, cu trageri de timp ieftine și simulări ce s-ar fi regăsit cu mândrie în filmele lui Ed Wood, căci atât erau de false. Jocul în sine a fost pur și simplu slab, în special pe faza ofensivă, dar asta și deoarece linia de mijloc a fost dezamăgitoare: Arman a jucat puțin doar în repriza a doua, Stancu puțin pe plan defensiv în prima repriză, iar Ionescu a avut bunăvoința să ofere o pasă de gol, dar în rest nu s-a prea văzut. Nici defensiv n-a fost chiar grozav, cu Nibombe si Alexa oferind cadouri generoase adversarilor, dar norocul a fost de partea noastră. Acesta este lotul pe care îl avem, cu el ne descurcăm, dar ar fi bine să arătăm mai mult, căci fotbalul, vorba vine, se joacă pe goluri.

Poli: Pantilimon (6) - Bonfim (6), Mera (6), Nibombe (5,5), Art. Karamyan (6) - Stancu (5), Bourceanu (6), Alexa (5,5), Arm. Karamyan (5) - Goga (6), Cl. Ionescu (6)

Schimbări:

Bucur pentru Cl. Ionescu (min 75)
Curtean pentru Stancu (min 86)
Parks pentru Goga (min 89)

18 septembrie 2009

FCȘ Reșița - Poli II 0:1

Gol Florin Sandu, minutul 65.

Poli II: Cobliș - Dudaș, Gălan, Ilici, Latovlevici - Chiacu, Zaluschi, Chițu, Sandu - Jitaru, Popovici

Schimbări:

Popa pentru Popovici (min 65)
Ganea pentru Sandu (min 81)
Moroșan pentru Jitaru (min 90)
Gavriluță pentru Chițu (min 90+4)

17 septembrie 2009

Ajax Amstedam - Politehnica Timișoara 0:0

Dacă vom continua în această manieră, nu cred să mai dureze mult până ce vom dobândi porecla zidul de fier - sau ceva asemănător. Nu știu ce să zic, echipele românești fac un anti-joc destul de iritant în Europa, iar văzându-ne în această seară mă gândeam la suferințele noastre cu Astra. Dar cam acolo se termină paralela, căci una e să te aperi cu Ajax, pe Amsterdam Arena, alta să te aperi în fața unei echipe obosite, la Buzău.

Gazdele ne-au luat tare de la început, Panti fiind pus la încercare, dar portarul nostru a respins. Alexa ar fi putut avea noroc cu un șut degajat înspre poarta lui Stekelenburg, care nu a fost tocmai sigur pe el la reținere, însă ar fi fost nevoie de o mare gafă ca un asemenea balon să găsească plasa "olandeză". Alb-violeții s-au apărat cuminți până prin minutul douăzeci, când Ajax a apăsat iarăși pe acelerație și a creat nițel haos în careul nostru: mai întâi Panti a fost la post, iar apoi mingea scurs de puțin pe lângă. Ritmul meciului a rămas neschimbat și au mai trecut alte douăzeci de minute până la prima ocazie reală a alb-violeților, când Bucur a centrat în fața porții pentru Parks, însă costaricanul nu a ajuns în timp util la minge. Lovitura putea fi dată în prelungiri, la o scăpare de doi contra unu a atacanților noștri, dar același Parks nu a reușit să-l servească bine pe Bucur, iar faza s-a stins.
Cea mai mare șansă de gol pentru Poli a venit în debutul reprizei secunde, mingea circulând de la Bourceanu spre Goga, iar Stekelenburg a avut de furcă cu șutul ultimului. De aici încolo toate drumurile au dus la poarta lui Panti, mai ales după ieșirea lui Parks. Din fericire, Mera și Nibombe au fost perfecți, iar Bonfim și Artiom s-au achitat bine de sarcini - mai ales brazilian. Toate centrările au fost prinse cu siguranță de Pantilimon, precum a fost cazul la multe din nenumăratele lovituri de colț, dar în rest, numai câteva șuturi de la distanță i-au dat emoții portarului nostru - al lui De Jong a fost cel mai periculos, însă nici el n-a putut marca. Poli n-a mai respirat în atac și nu a mai reușit să țină mingea, căci nici Bucur, nici Goga nu au putut colecta și proteja degajările din apărare așa cum o făcuse Parks. Până la urmă n-a contat, căci Ajax nu a fost suficient de inventivă, iar zidul de fier a ținut un egal, vorba vine, eroic.

Este clar că ne confruntăm cu limitări severe când discutăm despre jocul de construcție, însă e greu de crezut că s-ar putea obține mai mult cu lotul actual. S-a dovedit din nou că atunci când ne apărăm aglomerat, Nibombe este perfect, dar astăzi a fost cel puțin egalat togolezul de prestația ilustră a lui Mera. În rest, toată echipa a muncit mult, până și Curtean recuperând câteva mingi, dar lipsa curajului în anumite momente și imprecizia în execuție în altele au făcut ca ofensiva noastră să fie destul de sterilă. Dar e bine - unii ar spune chiar fantastic -, căci am plecat neînvinși de pe unul din lăcașurile fotbalului mondial. Trebuie să însemne ceva.

Bravo Poli!

Poli: Pantilimon (7) - Bonfim (6,5), Mera (7), Nibombe (7), Art. Karamyan (6) - Goga (6), Alexa (6,5), Bourceanu (6,5), Curtean (5,5) - Bucur (5,5), Parks (6)

Schimbări:

Stancu (5,5) pentru Parks (min 59)
Ionescu (5,5) pentru Curtean (min 66)
Poparadu pentru Goga (min 83)

P.S. Ce arbitraj liber, aproape de necrezut.

13 septembrie 2009

Poli - Astra Ploiești 0:0

Te frustrează totul după o asemenea partidă, mai ales că a fost precedată de toată tevatura cu schimbarea gazonului și mutarea jocului la Buzău. Te irită Iancu, te irită Sabău, te irită Curtean, Bucur, Nibombe, Parks, poate te irită și arbitrul, care în ciuda generozității sale față de Poli, n-a fost în stare să contabilizeze cele minim zece minute în care ploieștenii au vegetat la sol. Până la urmă, rămâi cu punctele lipsă în clasament.

Am ratat prima repriză, prinzând doar ratarea magnifică a lui Miranda, dar am apucat să savurez eșecul reprizei secunde cu vârf și îndesat. Poli a dominat cam fără replică al doilea mitan, fiind aproape de gol prin Bucur, Parks, Goga, Ionescu sau Mera (ultimii doi, la o liberă indirectă din careu), în timp ce Panti a avut de parat un singur șut mai periculos spre poartă. Ca în alte meciuri, n-a fost suficient, căci alb-violeții au ratat, amplificând astfel senzația că nu știu să joace mare lucru în fața porții. Mie mi-a fost puțin greu de înțeles de ce Ionescu nu a fost titular, în contextul în care această mișcare cu siguranță ne-ar fi apropiat mai mult suporterii clandestini decât un comunicat umplut de patetisme, chiar de în final, aportul său în joc a fost sub așteptări. Până la urmă, șase meciuri, cinci în deplasare, e și greu pentru toți cei care nu stau în birouri și dau comenzi.

Rămâne de văzut cum va evolua tragedia ce se profilează, cât timp va mai dura până ce tronul lui Sabău va fi zdrobit, și ne vom găsi, brusc, în altă dramă existențială. Avem mare nevoie de mai mult...în primul rând, de rezultate, așa cum se arată la Steaua sau Brașov, și în al doilea rând, de fotbal.

Poli: Pantilimon (6) - Bonfim (5,5), Nibombe (5), Mera (6), Art. Karamyan (5,5) - Curtean (5), Alexa (5,5), Bourceanu (5,5), Arm. Karamyan (5) - Bucur (5), Goga (5,5)

Schimbări:

Parks (5) pentru Curtean (min 45)
Ionescu (5) pentru Bourceanu (min 65)
Magera pentru Bucur (min 76)

12 septembrie 2009

Pandurii II - Poli II 1:1 (1:1)

Alb-violeții mici au terminat la egalitate cu omologii lor de la Târgu-Jiu, grație reușitei lui Ionuț Matei, din minutul 45.

Poli II: Cobliș - Dăruială, Gălan, Telescu, Latovlevici - Matei, Poparadu, Chițu, Sandu - Popovici, Jitaru

Schimbări:

Dudaș pentru Dăruială
Ganea pentru Poparadu
Magdaș pentru Sandu
Popa pentru Popovici

11 septembrie 2009

CR: Poli - Sănătatea Cluj

Alb-violeții îi vor întâlni în această fază a Cupei României pe mica echipă din Cluj care s-a prezentat foarte onorabil anul trecut, într-o dispută ce va fi interesantă, dar, sper eu, prost echilibrată.

Partida va avea loc pe 23 sau 24 septembrie, iar după toate aparanțele se va disputa la noi acasă, fiind prima echipă extrasă din urnă.
Google+