Ultimul meci de pregătire înaintea debutului ligii secunde nu a prezentat prea multe lucruri neştiute. Alb-violeţii au dominat partida cu echipa de liga a III-a, dar nu a fost un meci fără emoţii şi nici nu a fost un meci care să încânte în vreun fel.
Cu Goga în primul unsprezece, dar Curtean pe bancă, e clar că nici Velcea nu ştie pe cine va putea conta. Prima repriză a fost una cu puţine şanse reale de gol, mai ales datorită combinaţiilor nereuşite din preajma careului reşiţean. Cele câteva şuturi de la distanţă, de ambele părţi, au fost parate de portari, iar de abia în minutul 28 s-a desfăşurat prima fază ce avea să ducă la o reală oportunitate pentru Poli, dar Goga, care a fost deschis de Ricketts şi lăsat singur cu portarul, nu a putut trimite pe lângă acesta. Presiunea a crescut în minutele următoare şi a venit rândul lui Axente să rateze din interiorul careului, înainte ca Reşiţa să ofere o replică tăioasă, dar în ciuda unei poziţii ideale de finalizare, Lepmets a rămas neînvins. Golul s-a arătat în minutul 35, când o combinaţie rapidă şi frumoasă pornită de la Ricketts, via Goga, l-a lăsat pe Axente singur cu portarul, mult timp şi spaţiu, astfel că atacantul nostru a putut să marcheze fără mari emoţii.
Repriza secundă a început foarte bine pentru noi, schimbările efectuate la pauză oferind un suflu de aer proaspăt şi răcoros, dar apoi jocul a degenerat în ceva mult mai haotic. Oricum, până în minutul 65 Poli şi-a creat mai multe ocazii, dar nu înainte ca oaspeţii să beneficieze de o şansă foarte concretă de a egala în minutul 51: un jucător reşiţean, scăpat singur cu Lepmets, cam aidoma lui Axente, nu a reuşit să profite de indecizia portarului nostru, iar şutul său a fost deviat de acesta în bară. Cu Zăgrean în prim plan, alb-violeţii au reuşit să finalizaze patru faze bune cu şut la poartă, dar fără efect pe tabela nefuncţională. Mai întâi Sandu a centrat ideal pentru atacantul nostru, acesta a lovit puternic cu capul, dar mingea a mers pe lângă. Acelaşi Zăgrean a trecut de un jucător la treizeci de metri de poartă graţie unei fente decente (ha!), a şutat tare, însă din nou mingea n-a vrut să prindă cadrul porţii. În minutul 60, lansarea lui Zăgrean l-a lăsat pe Rocha în unghi, pe stânga, brazilianul a şutat pe portar, acesta a respins, iar apoi Popovici nu a mai ajuns să lovească bine cu capul din centrul careului. Ultima fază interesantă pentru mult timp s-a arătat în urma unei acţiuni pe axa Rocha - Zăgrean - Curtean, ultimul a şutat la rădăcina bării, numai că portarul a fost atent. Multele schimbări din repriza secundă şi-au făcut efectul (negativ), astfel că meciul şi-a pierdut busola şi a fost plictisitor până spre final. Atunci, Rocha, parcă uitat pe stânga după ieşirea lui Tameş, a mai mişcat ceva în flanc, dar din nou nu am reuşit să finalizăm cu gol din interiorul careului.
Din păcate, nici acest amical nu spune prea multe despre ce ne aşteaptă în meciul de vineri seară cu FC Bihor, dar e clar că avem în continuare probleme. Cea mai mare dintre ele este că jucătorii rămaşi de anul trecut sunt apatici şi par dezinteresaţi, în special Goga şi Curtean, care cumva nu au plecat încă. Nu m-ar mira să mai stea pe la club atât cât să prindă debutul ligii secunde, dar dacă nu vor să joace, prezenţa lor pe gazon are toate şansele să fie inoportună. Tameş, Ricketts şi Zăgrean, dintre cei rămaşi, par mult mai pozitivi în joc, în timp ce Axente continuă la ritmul obişnuit.
Astăzi s-a remarcat Rocha, dar nu mi-au displăcut nici Poparadu sau Zaluschi. De cealaltă parte, Popovici a fost foarte deconectat, în timp ce Dăruială pare a fi în continuare punctul nevralgic al apărării - asta când Mera nu dă vreo pasă la adversar. La o adică, nici Sava nu pare suficient de pregătit pentru acest nivel, astfel că mai mult ca sigur Sandu va juca titular ca fundaş, deşi locul lui e la mijloc.
Sper să apuc o dare de părere mâine cu privire la ce ne aşteaptă în acest sezon, puncte tari şi puncte moi. Ar fi câte ceva de contemplat.
Poli: Lepmets - Dăruială, Scutaru, Mera, Sava - Ricketts, Poparadu, Tameş, Sandu - Goga, Axente
Schimbări:
Curtean pentru Ricketts
Popovici pentru Goga
Zăgrean pentru Axente
Rocha pentru Sava
Zaluschi pentru Poparadu
Pătraş pentru Tameş
Popa pentru Popovici
13 august 2011
10 august 2011
Amical: Poli - Luceafărul 2:0 (0:0)
Astăzi, Poli și Poli 2 au avut meciuri de pregătire, fiecare cu câte o nou-promovată în ligile respective în care vor evolua cele două echipe.
Să începem cu "cei mari", care i-au înfruntat pe învingătorii seriei C5, Luceafărul Oradea. În tipicul stil politehnic, prima repriză a fost dominată de alb-violeți, oaspeții încercând pe contraatac. A fost un joc deschis, dar ocaziile au apărut mai târziu. Tameș a coordonat cursul mingii spre careul ofensiv Ricketts-Zăgrean-Axente-Curtean. Uneori mingea s-a deplasat lejer, alteori coechipierii nu se înțelegeau la scheme, și bineînțeles, Axente șutează în portar din fața sa.
În repriza secundă, în urma schimbărilor, Poli pierde din avânt, dar reușește să deschidă scorul după un șut slab al lui Tameș, deviat subtil de Ricketts. Atacul se însuflețește odată cu intrarea lui Popa, și golul 2 vine în urma unui șut frumos al lui Pătraș de la 20 de metri.
Nu sunt prea multe de spus, acest meci nu aduce nimic nou și nici nu poate fi concludent pentru ce va fi în campionat. Pe dreapta, Ricketts nu prea se potrivește, și se pare că avem un gol și pe partea stângă a apărării. În meciurile oficiale s-ar putea să conteze mai mult motivația jucătorilor decât valoarea lor.
Poli 2 au primit vizita Gloriei Reșița, în fața cărora s-au impus cu un penalty obținut și transformat de Magdaș. În rest, atacantul mi s-a părut slab tehnic, cât și tactic. De menționat că la echipa a doua au venit o parte din juniori. Din ce-am văzut mi s-au părut mai buni și mai siguri pe ei decât cei din "vechea gardă". Personal mi-au plăcut Dorin Rotariu (16 ani!) și Paul Coșovanu, iar Velici, pe care nu l-am prins în prima repriză, a avut o bară. De văzut cum vor progresa.
În încheiere, vă prezentăm lista cu numele celor ce au jucat azi, ca să vă obișnuiți cu ele.
Poli: Lepmets - Dăruială, Ilie, Scutaru, Sandu - Ricketts, Zaluschi, Tameș, Curtean - Axente, Zăgrean.
Au mai intrat: Poparadu, Rocha, Popovici, Goga, Sava, Popa, Mera, Pătraș
Poli 2: Ostafie - Iovan, Dubei, Oberșterescu, Toma - Chițu, Dobricean, Artean, Szalkai - Boștină, Velici
Au mai intrat: Rusu (portar), Sepsi, Constantinescu, Magdaș, Rotariu, Stancu, Szilagyi, Coșovanu, Damian

7 august 2011
Amical: Debrecen - Poli 2:1 (0:1)
Alb-violeții au fost învinși ieri de echipa ce a terminat pe locul cinci prima liga maghiară în sezonul trecut, după ce au reușit totuși să deschidă scorul repede prin Axente. Primul unsprezece i-a inclus pe Sava și Dăruială, care par să fie pregătiți pentru posturile de titulari sub 21 de ani din care, am înțeles, e obligatoriu să ai doi în liga secundă. Altfel, primul unsprezece a fost unul solid, fără Goga care își așteaptă transferul, dar în repriza secundă au fost rulați mai mult jucători, după egalarea gazdelor.
Urmează două amicale acasă, unul miercuri și unul sâmbătă, pe care le aștept cu interes. Mai important va fi de știut, măcar la finalul săptămânii, pe cine ne bazăm pentru sezonul care urmează.
Poli: Lepmets - Dăruială, Mera, Scutaru, Sava - Ricketts, Poparadu, Tameș, Curtean - Axente, Zăgrean
Schimbări:
Sandu pentru Sava
Iovan pentru Dăruială
Rocha pentru Curtean
Popa pentru Zăgrean
Popovici penru Axente
Zaluschi pentru Poparadu
Pătraș pentru Tameș
Ostafie pentru Lepmets

4 august 2011
Programul sezonului 2011-2012
Iată-l! Începem acasă, prin 20 august, cu un meci foarte greu, în compania celor de la FC Bihor. Meciul cu UTA la începutul lui Octombrie, în rest echipele mai tari sunt împrăștiate prin program.
Etapa I: Poli - FC Bihor
Etapa II: Alro Slatina - Poli
Etapa III: Poli - CSM Slatina
Etapa IV: Gloria Bistriţa - Poli
Etapa V: Unirea Alba Iulia - Poli
Etapa VI: Poli - Gaz Metan CFR
Etapa VII: UTA - Poli
Etapa VIII: Poli - FC Maramureş
Etapa IX: Luceafărul Oradea - Poli
Etapa X: Poli - Chindia
Etapa XI: Mureşul Deva - Poli
Etapa XII: Poli - FC Argeş
Etapa XIII: Juventus - Poli
Etapa XIV: Poli - Arieşul
Etapa XV: Rm. Vâlcea - Poli
Etapa I: Poli - FC Bihor
Etapa II: Alro Slatina - Poli
Etapa III: Poli - CSM Slatina
Etapa IV: Gloria Bistriţa - Poli
Etapa V: Unirea Alba Iulia - Poli
Etapa VI: Poli - Gaz Metan CFR
Etapa VII: UTA - Poli
Etapa VIII: Poli - FC Maramureş
Etapa IX: Luceafărul Oradea - Poli
Etapa X: Poli - Chindia
Etapa XI: Mureşul Deva - Poli
Etapa XII: Poli - FC Argeş
Etapa XIII: Juventus - Poli
Etapa XIV: Poli - Arieşul
Etapa XV: Rm. Vâlcea - Poli
Amical: Poli - Gyula 3:1 (2:1)
Dubla lui Popovici și golul marcat de Rotariu jr. au pecetluit soarta amicalului de ieri, împotriva echipei de liga a III-a din Ungaria. Formația noastră a fost una improvizată, dar în care s-au aflat cel puțin patru sau cinci titulari din sezonul viitor - chiar dacă toți au fost schimbați la pauză cu alți jucători, în general mai tineri.
Remarc doar prezența lui Sava în lot, care nu era anunțat inițial și mă chiar întrebam de ce, dat fiind că plecarea lui Sepsi e inevitabilă.
Lepmets (58', Ostafie) - Daruiala, Mera (58', Belu), Iovan, Sandu (46', Sava) - Popa, Zaluschi, Dobriceanu (46', Patras), Chitu - Popovici (46', Rotariu), Bostina (58', Dudas)

3 august 2011
Cantonament Gyula
Pe lângă cei trei jucători convocați la Națională (Luchin, Panti, Ilie), acesta este lotul deplasat în cantonament:
Portari: Sergei Lepmets, Ciprian Ostafie;
Fundasi: Claudiu Belu, Andrei Daruiala, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Razvan Iovan, Florin Sandu, Laszlo Sepsi, Alexandru Dudas;
Mijlocasi: Adrian Poparadu, Adrian Zaluschi, Adrian Popa, Iulian Tames, Dorinel Rotariu, Razvan Dobriceanu, Artur Patras, Marian Chitu, Rafael Rocha, Alexandru Curtean;
Atacanti: Alexandru Popovici, Dorin Goga, Mircea Axente, Andrei Zagrean, Alexandru Bostina, Tosaint Ricketts
Se remarcă prezența a doi noi juniori, Belu și Rotariu, precum și completarea lotului cu niște jucători de la Poli II, anume Boștină, Dudaș și Dobriceanu.
Am înțeles că A. Ganea va părăsi echipa, deși este unul dintre jucătorii cu mai multă experiență în liga a II-a și în cazul plecării lui Tameș ar fi fost util echipei. Altfel, rămâne de văzut când vor pleca și amfitronii rămași.
P.S. Într-un articol dintr-un ziar de astăzi scrie că Sepsi ar fi rămas de fapt la Timișoara, în așteptare.

1 august 2011
Florin Ilie
Astăzi are loc finala Campionatului European de fotbal la categoria de vârstă sub 19 ani, găzduită de România. După cum bine știți, la această categorie Poli este campioana națională, locul 3 fiind ocupat tot de o echipă a clubului. Din aceste două echipe, în lotul folosit de naționala României pentru acest turneu s-a regăsit exact un singur jucător: fundașul central Florin Ilie.
Bineînțeles că în primul meci, cel cu Cehia, acesta nici nu a început titular, dar norocul a făcut ca un coleg de-al său să fie accidentat de cehi în minutul doi, ceea ce a prilejuit intrarea jucătorului nostru, chiar la începutul meciului. A avut o evoluție foarte bună, fiind sigur pe el. A fost cam timid, n-a urcat cu mingea la picior, dar poate acestea au fost instrucțiunile antrenorului. Singura hibă pe care am văzut-o au fost pasele înainte, care de multe ori au fost interceptate cu ușurință. În rest, a jucat fără greșeală și a avut câteva intervenții oportune în fața cehilor. În repriza a doua chiar a avut șansa de a marca, atunci când a urcat la un corner, dar lovitura de cap a fost puțin peste.
Din păcate, Florin Ilie a jucat mai puțin de 3 reprize la acest turneu. Asta deoarece a fost scos cu 15 minute înainte de finalul partidei. Pentru că la 2-1 pentru adversari cea mai bună mutare este să schimbi post pe post un fundaș. Mai ales singurul din cei 4 care nu a greșit flagrant. Evident, avea să vină și golul 3. Ilie nu a mai intrat decât pentru a doua repriză din ultimul meci, 0-0 cu Irlanda, dar pe care nu l-am văzut.
După această scurtă observație, am rămas cu o părere foarte bună despre jucător și mă încumet să îl numesc drept "noul Luchin". Și ca dovadă că nu vorbesc prostii, chiar astăzi a fost convocat la naționala mare - o extrem de plăcut surpriză din partea lui Pițurcă.
Bravo, Florine!

30 iulie 2011
Amical: Poli - Sebiș 3:1 (2:0)
Pe o vreme care s-a dovedit a fi chiar plăcută, alb-violeții au disputat o partidă de pregătire în această dimineață, în compania echipei de liga a III-a, Național Sebiș. În cele două reprize au intrat pe teren echipe aproape complet diferite, singurul integralist fiind Scutaru.
Astfel, cu unsprezecele mai puternic, Poli a deschis rapid scorul, prin minutul 3, Zăgrean înscriind din careu după un corner bătut de Tameș. Golul doi a venit aproape la fel de repede, în minutul 10, în urma unei faze chiar frumoase: Poparadu l-a deschis pe Curtean pe stânga, acesta a intrat în careu, i-a pasat lui Axente în centru și atacantul nostru a marcat din întoarcere. Meciul s-a mai stins în minutele care au urmat, dar alb-violeții au controlat destul de liniștit partida și până la finalul reprizei au mai avut trei foarte bune șanse de a mai marca. De două ori protagonist a fost Zăgrean, mai întâi la finalizarea unei faze bune de joc pe dreapta și apoi la capătul unei acțiuni între Curtean și Axente pe stânga, dar de ambele ori jucătorul alba-iulian a ratat nepermis cu poarta goală. Pe final de repriză, tot pe stânga, o combinație între Axente și Curtean l-a găsit pe cel din urmă în careu, dar șutul său acrobatic a fost respins de portar.
Cu echipa modificată în repriza secundă, Poli a continuat să preseze, în special pe stânga prin Chițu, Popovici și uneori Rocha. Chiar dacă multe faze au fost finalizate cu centrări slabe, în minutul 63 Popovici a fost lansat de Pătraș, a depășit în viteză un adversar, a ajuns în careu și a marcat cu un șut plasat. Lepmets a fost pusa la încercare câteva minute mai târziu, la o eroare a lui Scutaru, dar cel care mai mult ca sigur va fi noul titular al porții noastre a parat bine un șut din afara careului. În minutul 75 Lepmets a intervenit din nou la un șut de la mare distanță, trimițând mingea în corner, dar la faza fixă Mera s-a poziționat slab și a permis oaspeților să împingă mingea în poartă, la colțul lung. A mai fost nevoie de o intervenție a portarului nostru cu cinci minute rămase de jucat, mingea fiind ajutată de vânt să ia o traiectorie către poartă la un corner, dar din nou estoninanul a fost la post. Aceasta s-a dovedit a fi și ultima fază de gol a meciului, astfel că alb-violeții au obținut o victorie facilă, dar care ridică anumite semne de întrebare.
Practic, în prima repriză a evoluat Poli și în repriza secundă a jucat Poli II, acest lucru simțindu-se destul de acut. Dacă nu am mare lucru de criticat vizavi de jocul din prima repriză, poate doar ratările lui Zăgrean și fragilitatea flancului drept, cu Luchin, în repriza a doua mai mulți jucători nu au impresionat. Mera, Zaluschi și Dăruială au pierdut destule mingi, au fost nesiguri și au reprezentat punctele slabe ale apărării noastre. Rocha a jucat în stilul său zeflemitor, contribuind la câteva faze bune, dar fiind delăsător la altele, în timp ce Ricketts a fost mai mult absent din joc, fiind inoportunat și de terenul îmbibat cu apă. Această echipă a reprizei secunde este cu siguranță una care ar avea mult de furcă în liga a II-a.
De remarcat i-aș remarca pe Curtean, Tameș, Lepmets, Popovici și Scutaru în mod special, chiar dacă ultimul a avut acea scăpare în repriza a doua. Din păcate, dat fiind că nu e clar cine va continua la Poli și cine nu, există o divizare evidentă între prima și a doua echipă, ceea ce nu are cum să fie de bun augur, în special dacă dacă vor continua să ne părăsească așa-zișii titulari. Nu mai e chiar așa mult timp până începe sezonul și e dureros de văzut că planul sportiv riscă să fie (și mai) compromis din cauza problemelor administrative ale clubului. Săptămâna viitoare ar trebui să clarifice lucrurile, altfel ... puncte, puncte.
Poli (rep 1): Pantilimon - Luchin, Iovan, Scutaru, Sandu - Jitaru, Poparadu, Tameş, Curtean - Axente, Zăgrean
Poli (rep 2): Lepmets - Dăruială, Mera, Scutaru, Pătraș - Popa, Zaluschi, Rocha, Chițu - Popovici, Ricketts

27 iulie 2011
La revedere, Dusan Uhrin!
După perioada de 3 ani petrecută la Mlada Boleslav și primul mandat la Poli, unde a obținut cele mai bune rezultate, cariera lui Dusan Uhrin s-a limitat la niște hop-uri pe la diverse echipe (printre care și cele 2 amintite). Desigur că în liga a doua nu putea continua, mai ales datorită incertitudinii ce planează asupra lui Poli, la toate capitolele. Așa că sperăm ca viitorul să-l ducă pe căi mai luminate și îi urăm ședere cât mai lungă la următoarea echipă și rezultate din plin. Să aibă alegere bună, că asta depinde de el!
Înapoi în ograda noastră, rămâne un loc liber, pe care nu știm cine îl va ocupa. Din fericire, varianta cea mai proastă dintre cel vehiculate - Eduard Iordănescu, pare să aibă șanse mici. Variantele rămase sunt antrenorii de la celelalte echipe ale clubului sau Contra, ceea ce nu sună rău (excepția - Velcea). Sau ar putea fi un alt nume, pe care îl vom afla luni, după cum ne anunță oficialitățile clubului. Dat fiind timpul scurt și situația echipei, cel mai probabil e să fie cineva care a avut sau are treabă cu clubul. Vom vedea.

25 iulie 2011
Bourceanu și Nikolic la Steaua
După obișnuitele zvonuri, Marian Iancu le-a tăiat plăcerea jurnaliștilor publicând pe site-ul oficial detaliile transferurilor: Bourceanu vândut pe 700 000 de euro, iar Nikolic împrumutat pe un an pentru 250 000, cu opțiune de cumpărare la prețul de un milion de euro.
Dacă primul era de așteptat și anticipat de cel puțin o lună, al doilea vine ca o relativă surpriză. Ar fi fost de preferat să fie vândut Goga, dar foarte probabil că pretențiile sale salariale stau în calea transferării. Cert este că au plecat doi jucători tineri, de viitor, mai ales muntenegreanul, ce poate să mai crească mult în valoare.
Ar urma Pantilimon, iar dacă se găsește o ofertă cât mai profitabilă, ar putea pune capăt plecărilor. Mai sunt peste 3 săptămâni în care sigur vor mai fi mutări. Sper că momentele importante se vor rezuma doar la atât.

23 iulie 2011
Postul jubiliar nr. 1000
Sfidător la cer și la furtuna care se pregătește afară, dar adevărat, aceasta este a 1000-a postare pe Cronica Violetă. Peste 200 dintre ele sunt chiar cronici de meci despre Poli, multe analizează ceea ce s-a întâmplat la Poli II, cu detalii spumos de lucide și pertinente. În plus, de mai bine de 100 de ori am contemplat în mod explicit (fie eu, fie Andrei) condiția polistă, în întreaga-i splendoare dulce-acrișoară.
Mă miră că din 26 octombrie 2006, când a avut loc relocarea de pe fcpoli.homestead.com, până acuma am obținut o medie de aproape 0.6 postări/zi, din moment ce acest lăcaș al spiritului alb-violet nu își propune să piardă prea mult spațiu cu bârfele de toate zilele. Mai câteva luni și se împlinesc cinci ani de la mutare și aproape zece de la bunul început. Bătrânețea bate la ușă, se pare. Dacă mă gândesc că la ritmul acesta jubileul pentru 10.000 de postări se va anunța în vreo 40 de ani, mă ia cu amețeala.
Când am început în sezonul 2001/2002 Poli era la marginea prăpastiei, suferind tot felul de umilințe în liga secundă. Se pare că, în ciuda unor aparențe mișelioase, prea multe nu s-au schimbat. Incertitudinea în ceea ce privește viitorul și, mai presus, perspectivele clubului este cel puțin apăsătoare, dar trecutul ne arată că nu avem de-a face cu o experiență cu adevărat nouă și că nu putem bănui ce surprize ne rezervă lunile următoare. Da, poate fi mai rău, dar nu există niciun motiv pentru care să nu crezi în posibilitatea binelui, indiferent de gradul de naivitate pe care ești dispus să ți-l asumi. Atașamentul dovedit față de Poli, cu toate problemele de imagine pe care le are clubul, spune multe despre cât de reprezentative au ajuns să fie culorile alb-violete pentru Timișoara. Nu e ușor să distrugi așa ceva.
E drept, între timp și-a dat drumul și furtuna. Mă întreb despre ce va fi de scris în 40 de ani.
Și oare câți fani o să avem pe face-google-book?

21 iulie 2011
Liga a II-a, Seria a II-a
Iată, așadar, adversarii noștri din sezonul viitor.
1. FC Bihor
2. ALRO Slatina
3. CSM Râmnicu Vâlcea
4. FC UTA Arad
5. Arieşul Turda
6. Gaz Metan CFR Craiova
7. Unirea Alba Iulia
8. FC Argeş Piteşti
9. Mureşul Deva
10. FC Politehnica Timişoara
11. Gloria Bistriţa
12. Juventus Bucureşti
13. Chindia Târgovişte
14. CSM Slatina
15. Luceafărul Oradea
16. FC Maramureş
În completare, aș mai menționa că primele două echipe promovează direct, iar ultimele cinci clasate retrogradează indirect.
Adică direct.
Mai înțeleg că în 4 august aflăm programul și sezonul începe in 20 august. Despre televizări se discută.

20 iulie 2011
Remanierea supraviețuirii
Deși situația de la fruntea clubului este cam la fel de ambiguă ca înainte de decizia TAS, cu afirmații contradictorii ale lui Iancu (e adevărat, contrazic lucruri spuse într-un trecut dincolo de săptămâna în curs) și zvonuri de toate felurile în ceea ce privește viitorul fotbalistic al Politehnicii, există câteva idei care pot fi creionate aici în legătură cu factorul sportiv al universului alb-violet.
Plecarea jucătorilor de bază - știți voi care sunt - este aproape o certitudine. Problema principală în ceea ce îi privește sunt salariile ridicate, pe care un club în liga secundă nu le poate suporta decât dacă are parte de o finanțare proprie semnificativă. Într-un exercițiu de imaginație, folosind acest criteriu financiar, echipa ar rămâne cu următorii jucători dintre cei care au evoluat în această ultimă fază a pregătirilor:
Portari: Sergei Lepmets, Paul Iordache;
Fundaşi: Cristian Scutaru, Florin Sandu, Ioan Mera, Florin Ilie, Andrei Dăruială, Răzvan Iovan
Mijlocaşi: Alexandru Popovici, Ionuţ Matei, Rafael Rocha, Adrian Poparadu, Adrian Popa, Adrian Zaluschi, Marian Chiţu, Artur Pătraş, Samuel Jitaru
Atacanţi: Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Stefan Nikolic, Tosaint Ricketts, Mansour (?)
Ar mai fi semne de întrebare pe mai mulți jucători, dar și privind această echipă este bătător la ochi calibrul suspect al defensivei. Cu Mera cel mai experimentat fundaș, Scutaru și Sandu jucători susceptibili la accidentări și Ilie, Dăruială și Iovan debutanți în liga secundă, dacă nu mă înșel, va fi foarte dificil. Mai lipsesc cel puțin trei jucători în compartimentul defensiv.
De la mijloc în sus, chiar și în lipsa unui coordonator de joc, există mai mulți jucători buni pentru nivelul ligii secunde, dar care au evoluat foarte puțin împreună. De fapt, aceasta va fi și cea mai mare provocare pentru Uhrin dacă rămâne, sau pentru orice antrenor care îl va înlocui, să creeze o echipă care pe de-o parte să poată lupta pentru promovare și pe de altă parte să reprezinte un fundament pentru o viitoare participare în Liga 1.
S-a vehiculat că după plecarea ultimilor reprezentați din vechea gardă, s-ar mai putea aduce trei sau patru jucători pentru a întări echipa, ceea ce ar fi în mod cert necesar. Mă întreb cât de imperativă este promovarea din primul sezon, mai ales într-o serie cu mulți adversari dificili. Este clar că jucând în Liga 1, și dacă implicați în lupta împotriva retrogradării, veniturile clubului ar crește substanțial, iar cu cât mai curând cresc, cu atât mai bine se poate reorganiza echipa.
Ceea ce trebuie ținut minte este că și Craiova a făcut această mișcare acuma câțiva ani, a întinerit lotul, a promovat cu brio, a arătat bine un sezon și apoi s-a dezintegrat, cu largul aport al unui conducător cu idei puține, dar fixe. Planurile pentru debutul iminent al sezonului nu au voie să ne facă să uităm că am ajuns aici, în liga secundă, și ca urmare a unor nereguli în cadrul clubului. Justificarea TAS pentru confirmarea deciziei FRF se va lăsa așteptată, dar cel târziu atunci vor trebui căutați niște oameni responsabili de partea aceasta a centurii de asteroizi.
Oricum, concluzia tristă este una singură: nici acesta nu este deceniul în care în care Poli să nu viziteze ligile inferioare.

18 iulie 2011
Gongul
Prosport anunță că TAS a menținut decizia inițială. Adică Poli în Liga a II-a.
Să se răcească puțin situația înainte de-o contemplare.

15 iulie 2011
Amical: Poli - FC Bihor 1:0 (0:0)
Am încercat și eu să mă retrag la înălțime pentru un sfârșit de săptămână, dar imediat am fost pedepsit cu eforturi mari de ordin igienic. Poate era mai bine să fi rămas pe căldură infernală din Timișoara să urmăresc partida de azi cu Bihor, câștigată grație reușitei lui Goga, cu un unsprezece de așa-ziși titulari.
Poli Timişoara: Pantilimon - Luchin, Ghionea, Scuatru, Sepsi - Ricketts, Bourceanu, Tameş, Curtean - Goga, Nikolic
Mai multe când am și eu timp și aer mai puțin umid de respirat.

12 iulie 2011
Amical: FC Bihor - Poli 3:1 (2:0)
O echipă improvizată a alb-violeților nu a făcut față colegilor de suferință de la Oradea în prima manșă a acestui set de partide amicale. Din păcate, cu această situație confuză și iritantă, cu juriști în Elveția și timișoreni pe străzi, e greu să stai mereu cu capul la fotbal, dar cam atât le rămâne jucătorilor de făcut.
Poli a primit trei goluri pe contre astăzi, grație cu siguranță și apărării improvizate, a ratat un penalty prin Axente și a înscris tot prin Axente.
Indiferent de ce se va întâmpla la TAS, e cert că sezonul acesta va fi unul dificil. Toată așteptarea asta a ținut echipa pe pioneze și chiar dacă nu a ruinat propriu-zis perioada de pregătire, cu siguranță nu au avut un aport pozitiv. Nici măcar partea cu solidaritatea în adversitate nu își poate face cu adevărat loc într-o situație atât de complicată.
Ce să zic, privim înainte.
Poli: Pantilimon - Dăruială, Luchin, Mera, Scutaru - Ricketts, Bourceanu, Poparadu, Rocha - Zăgrean, Axente
Schimbări:
Lepmets pentru Pantilimon
Pătraș pentru Zăgrean
Popa pentru Poparadu
Zaluschi pentru Rocha
Iovan pentru Mera
Jitaru pentru Ricketts

8 iulie 2011
Aflăm în curând
Ca să vezi, TAS nu e în vacanță și face și alte audieri decât cele expuse pe site. Cine ar fi crezut!
În schimb, cazul celor 3 echipe românești nelicențiate se pare că e destul de important, astfel încât a obținut un anunț propriu pe site-ul TAS, care clarifică toate lucrurile.
Pe 13 și 14 iulie vor fi audieri, în urmând ca în zilele următoare să se judece. Nu e stabilită o zi în care se va comunica decizia, dar se garantează că va fi înainte de 22 iulie. Cu alte cuvinte, în cazul favorabil, vom juca în Liga 1. Până atunci, orice știre poate fi ignorată cu încredere.
Interesant e că TAS va judeca împreună toate cele 3 echipe și că în timp ce Poli e în litigiu cu FRF și UEFA, Bihorul și Bistrița se judecă cu FRF și LPF.
Încă puțină răbdare.

7 iulie 2011
Amical: Poli - Bischofshofen 9:0 (4:0)
Amical fără mare miză azi cu amatorii de la Bischofshofen. Marcatorii au fost Goga x3, Axente x3, Ricketts, Popa și Popovici. Au mai fost destule ocazii de gol și câteva faze de atac interesant construite, dar cu un adversar de o asemenea valoare nu poți exersa prea multe.
Ar fi greu de spus că cineva anume ar fi putut displace astăzi, dar pe lângă alegerile evidente, îi mai remarc pe Tameș, Luchin și Chițu, care au oferit pase de gol și fost activi în joc.
Cu atâtea prostii care se vehiculează zilele astea prin presă e și greu să-ți menajezi creierul și spiritul, să le ții pe amândouă aerisite.
Poli: Pantilimon - Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi - Ricketts, Poparadu, Tameș, Curtean - Nikolic, Goga
Schimbări:
Axente pentru Nikolic
Sandu pentru Sepsi
Chițu pentru Curtean
Lepmets pentru Pantilimon
Popa pentru Ricketts
Rocha pentru Poparadu
Popovici pentru Goga
Mera pentru Scutaru
Matei pentru Luchin

6 iulie 2011
Amical: Poli - Skhendia 2:3 (1:2)
Am rămas, din păcate, dator cu această partidă, nefiind într-o poziție din care să o pot urmări pentru o dare de părere. Astfel, rezum pentru arhivă.
Goluri Nikolic și Curtean.
Poli: Pantilimon, Matei, Scutaru, Mera, Sepsi, Ricketts, Zaluschi, Pătraş, Rocha, Axente, Nikolic
Schimbări:
Lepmets pentru Pantilimon
Curtean pentru Rocha
Poparadu pentru Scutaru
Goga pentru Nikolic
Popovici pentru Mera

3 iulie 2011
Amical: Poli - Neftci Baku 0:1 (0:0)
Cu penalty ratat de Rocha și destule alte ratări, alb-violeții au fost învinși de azeri în această după-amiază. Înțeleg că meciul va fi arătat înregistrat pe Digi mai încolo, dar mă tem că nu am timpul să-l urmăresc.
Poli (rep 1): Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Poparadu, Tameş, Curtean, Nikolic, Goga
Poli (rep 2): Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi, Ricketts, Poparadu, Tames, Curtean, Goga, Nikolic
A mai intrat Axente pentru Nikolic.

2 iulie 2011
Amical: Poli - Austria Salzburg 3:0 (3:0)
Echipa austriacă din liga a 3-a nu a pus mari probleme Politehnicii, dubla lui Goga și reușita lui Rocha stabilind scorul final încă din prima repriză.
Poli (rep 1): Lepmets - Matei, Mera, Ilie, Sepsi - Popovici, Poparadu, Patras, Rocha - Goga, Axente
Poli (rep 2): Lepmets - Matei, Ilie, Mera, Sepsi - Adrian Popa, Poparadu, Rocha, Chitu - Nikolic, Axente
A mai intrat Ricketts in locul lui Axente.

1 iulie 2011
Amical: Poli - Tatran Presov 2:1 (1:0)
Alb-violeții au câștigat partida de ieri împotriva slovacilor de la Presov după un joc de test interesant, în care au fost folosiți mai mulți jucători nou-(re)veniți. Din păcate am avut parte și de o victimă, Florin Sandu accidentându-se în minutul 42 după o intervenție eroică la o fază fixă.
Poli a dominat meciul și a dispus de mai multe ocazii decât adversarii zilei, prima aparținând lui Tameș în minutul 13, care a finalizat cu șut din afara careului o fază drăguță construită pe stânga. Tatran a avut prima din cele două șanse de gol două minute mai târziu, ca urmare a unui atac pe partea stângă a apărării noastre, Ghionea a fost depășit în interiorul careului, dar jucătorul poziționat perfect la care a ajuns mingea a trimis doar în bară. În minutl 27 s-a deschis scorul, mingea ajungând cu ceva noroc la Tameș după o fază fixă a oaspeților, acesta l-a lanasat ideal pe Ricketts, care a preluat bine, a trecut de fundașii rămași prin viteză și a înscris după o cursă destul de lungă cu un șut în dreapta portarului. Cinci minute mai târziu, același Ricketts a scăpat spre poartă, lateral stânga, șutul său a fost deviat în corner, iar în urma cornerului mingea a ajuns la Luchin, în poziție bună, dar și șutul său a fost blocat.
Schimbările efectuate în repriza secundă nu au afectat mult calitatea jocului nostru, ceea ce ar fi fost și de așteptat din moment ce alde Sepsi, Goga, Nikolic și Matei i-au înlocuit pe Sandu, Ricketts, Zăgrean și Popa. O fază frumoasă pe stânga, în minutul 59, pornită de la un aut bătut rapid de Nikolic către Tameș, i-a permis acestuia din urmă să-l deschidă pe Goga, care a pasat ideal în fața porții pentru Matei, dar mijlocașul dreapta a șutat cu sete în portar. După câteva minute, o nouă fază via Matei și Goga l-a găsit pe cel din urmă într-o poziție interesantă în careu, unde a părut să fi fost oprit prin fault, dar arbitrul nu a dictat nimic. Contrar cursului jocului, Tatran a reușit să egaleze în minutul 70, când Ilie l-a pierdut ușor din marcaj pe adversarul său direct, care a rămas astfel singur cu portarul și a marcat lejer. N-a ținut prea mult egalitatea, căci zece minute mai târziu Pătraș a recuperat o minge pe dreapta, i-a pasat lui Tameș, acesta mai departe către Curtean, care i-a predat mingea lui Nikolic cu un călcâi frumos, iar muntenegreanul a driblat portarul și a înscris în poarta goală. Aceasta a fost și ultima fază interesantă a partidei, care marchează o victorie sănătoasă, mai ales considerând situația incertă în care se află clubul nostru.
Probabil cel mai bun jucător al zilei a fost Tameș, care a avut un rol activ de-a lungul meciului și a participat la mai toate fazele periculoase create de Poli. Mi-a plăcut și jocul lui Sepsi, în timp ce jucătorii de la mijloc în sus au avut atât momente mai bune, cât și momente mai puțin bune. Aș remarca rolul lui Popa, care s-a impus în câteva rânduri pe flancul drept, grație vitezei sale, dar centrările pe care le-a oferit nu au fost foarte utile - o problemă cronică pentru mijlocașii de bandă în România, darămite pentru un jucător reprofilat pe acest post. Sandu și Zaluschi au fost printre cei la care mă gândeam cât am menționat de alternanța momentelor de joc, iar lor li se poate alătura și Curtean sau Matei. Oricum, per ansamblu echipa n-a arătat chiar rău, chiar și privată fiind de un prim unsprezece complet și puternic.
Poli: Lepmets - Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu - Popa, Zaluschi, Tames, Curtean - Ricketts, Zagrean.
Schimbări:
Sepsi pentru Sandu
Goga pentru Ricketts
Nikolic pentru Zăgrean
Matei pentru Popa
Pătraș pentru Zaluschi
Ilie pentru Luchin

28 iunie 2011
Se lămuresc lucrurile
Deși încă stăm după decizia unor tribunale, măcar acum, la aproape o lună de când a apărut incertitudinea asta, se conturează niște scenarii fixe. Astfel, conform spuselor lui Chivorchian, în cazul cel mai rău, jucăm în Liga a II-a și pierdem la TAS. În cazul cel mai bun, TAS va judeca excepția până pe 10 iulie, ne va da dreptate, și vom fi înscriși în Liga I și, preferabil, și în preliminariile Champions League. Altfel, judecata se va face pe fond, până cel târziu 22 iulie, adică înaintea începerii campionatului. Deci, dacă vom câștiga, sigur vom juca în Liga I. Cu Liga Campionilor e mai complicat, dar are federația fonduri pentru daune. Între timp, șeful LPF, ne anunță că va stabili lista echipelor participante în Liga 1 pe 7 iulie. Una peste alta, numai să se judece și să aflăm dacă avem dreptate sau nu. Restul se rezolvă.
Surse:
BanatSport via Analog TV
GSP
Surse:
BanatSport via Analog TV
GSP
26 iunie 2011
Cantonament Austria
A fost anunțat lotul pentru al doilea cantonament și este compus din următorii jucători:
Portari: Costel Pantilimon, Sergei Lepmets, Paul Iordache;
Fundaşi: Srgian Luchin, Laszlo Sepsi, Cristian Scutaru, Sorin Ghionea, Florin Sandu, Ioan Mera, Florin Ilie
Mijlocaşi: Alexandru Curtean, Iulian Tameş, Alexandru Popovici, Ionuţ Matei, Rafael Rocha, Adrian Poparadu, Alexandru Bourceanu, Adrian Popa, Adrian Zaluschi, Marian Chiţu, Arthur Pătraş;
Atacanţi: Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Stefan Nikolic, Dorin Goga, Tosaint Ricketts.
Deci lipsesc, dintre jucătorii care ar fi putut avea pretenții, Sava (fundaș stânga) și Ganea (mijlocaș central). Totodată, singurii juniori promovați la prima echipă sunt portarul Iordache și fundașul central Ilie. Două alegeri bune, aș spune, dar sunt convins că echipei, și în acest format, nu i-ar strica un aer tineresc în avantposturi, prin alde Velici.

22 iunie 2011
Amical: Ferencvaros - Poli 2:1 (1:0)
Alb-violeții au pierdut în această după-amiază prima partidă amicală a verii, umbrită însă de anunțul FRF cum că Voința Sibiu și Săgeata Năvodari vor juca barajul pentru ultimul loc liber în Liga 1, adică al nostru. Chiar dacă discuția TAS continuă, rămâne de văzut ce consecințe va avea. Îmi vine greu să sper la minuni, când nu pare să avem susținere de nicăieri.
În ceea ce privește partida de azi, Poli a marcat în minutul 78 prin Axente (pasă Chițu), după ce gazdele zilei au înscris de două ori, câte o reușită pe repriză. S-au rulat mulți jucători, de la cei consacrați la cei mai puțin consacrați, dar golul a venit tocmai când cei din urmă erau pe teren.
Poli: Lepmets - Scutaru, Ghionea, Luchin, Sepsi - Curtean, Poparadu, Tames, Rocha - Goga, Nikolic
Schimbări:
La pauză:
Mera pentru Ghionea
Matei pentru Poparadu
Patras pentru Rocha
Axente pentru Nikolic
Min 56:
Zăgrean pentru Goga
Popovici pentru Scutaru
Sandu pentru Sepsi
Chitu pentru Tameș
Ganea pentru Curtean (min 66)

20 iunie 2011
Vizita de constatare
S-a dovedit, surpinzător sau nu, că marele audit cerut de FRF nu a fost de fapt un audit, ci doar o vizita de constatare și recapitulare. Dosarul Politehnicii nici măcar nu a fost verificat de UEFA, conform transmisului UEFA, iar în mare conferința de presa a constat într-o regurgitare a sistemului de licențiere, nicidecum o verificare a corectitudinii acesteia.
Stimabilul domn Traverso a făcut o serie de declarații fără conținut real, dar a scos în evidență că FRF poate face ce vrea cu competițiile interne, atâta timp cât nu contravine regulilor impuse de UEFA.
O activitate și un discurs tipic pentru organele europene care caută să-și păstreze așa-zisa integritate nepătată. Foarte, foarte jenant.
Altfel, CEx a decis rămânerea echipei în Liga 1. Mai multe în cursul zilei.
P.S. Na, că nu e deloc clar. Și dacă nu vrei, e greu să eviți să nu te ia cu lehamitea. Ori e albă, ori e neagră.

19 iunie 2011
Finala Juniori A: Poli - Viitorul Constanta 2:1 (0:0)
Un meci absolut deosebit astăzi în finala juniorilor, cu violeții mici revenind fenomenal pe final de partidă grație dublei lui Velici, după ce constănțenii deschiseseră scorul în minutul 75. Astfel, ca urmare a victoriei echipei Poli 2002 în finala mică împotriva celor de la Dinamo, scor 2-0, dublă Vântură, clubul nostru oferă două din echipele situate pe podium la juniori A! O performanță chiar extraordinară.
Meciul de azi a fost unul de bună calitate, cu o interesantă alternanță a dominării, și a debutat cu o mare ocazie a lui Velici, care scăpat singur cu portarul a șutat în acesta. Constanța a replicat după un sfert de oră de joc, cu un șut din interiorul careului, parat spectaculos de Iordache, dar exceptând încă o șansă bună a lui Pleșcan, de la Poli, spre finalul reprizei, când a intrat în careu și a șutat din unghi, portarul advers fiind pe fază, șansele mari de gol au cam lipsit. Alb-violeții au evoluat mai mult cu mingi lungi sau au urcat cu mingea la picior pe contre, în timp ce constănțenii au dezvoltat un frumos joc combinativ, căruia i-a lipsit însă pasa decisivă.
Repriza secundă a fost o experiență mult mai intensă, cu numeroase șanse de gol și faze interesante. Viitorul a început-o mai bine și după o perioadă lungă de dominare a avut o bună ocazie în minutul 58, când un jucător de-al lor a șutat liber de la marginea careului, dar Iordache a intervenit salutar. După cornerul care a urmat, Poli a replicat pe contră, Velici scăpând singur cu un fundaș, a intrat în careu, l-a întors și i-a pasat lui Pană, dar mijlocașul stânga nu a șutat din prima deși singur cu portarul, iar preluarea scurtă l-a trădat. Alb-violeții au încercat să schimbe tactica din mers, făcând un pressing agresiv, dar după zece minute în care a funcționat bine și a permis multe recuperări înalte, jocul acesta a început să permită constănțenilor contre foarte periculoase, în special pe flancul nostru stâng, unde Toma nu a părut în apele lui astăzi. În minutul 70 o fază dezvoltată în acea zonă a fost finalizată cu o centrare în careu, de unde un jucător al Viitorului a șutat, Iordache fiind însă din nou la post. Cea mai mare șansă de gol a adversarilor noștri a venit câteva minute mai târziu, când o pasă peste apărarea nostră a lăsat singur singurel un jucător constănțean, dar acest a șutat repede și, din fericire, peste. N-am mai scăpat însă în minutul 75, când Toma a făcut cadou un corner și din acesta Viitorul a deschis scorul, după o finalizare cu capul din centrul careului. Au urmat minute bune în care constănțenii se puteau desprinde pe tabelă, după impreciziile lui Toma și Dăruială, dar de trei ori mingea a ocolit poarta. Când speranțele începeau să pălească, prin minutul 88, Poli a beneficiat de o liberă din jumătatea adversă, Toma a bătut și unul din jucătorii noștri s-a înălțat să lovească cu capul, mingea fiind scoasă in extremis de portarul constănțean. Acesta n-a mai putut face nimic la cornerul imediat următor, când Pleșcan a deviat înspre centrul careului cu capul și Velici a împins mingea în poartă! Meciul părea să se îndrepte spre lovituri de departajare, dar în minutul 92, o minge lungă l-a găsit pe stânga pe Szalkai, acesta a urcat bine până în preajma careului, a centrat în fața porții și același Velici s-a avântat asupra ei și a marcat cu capul pentru a întoarce rezultatul de pe tabelă!
Fluierul final a pus punct două mintue mai târziu acestei partide extrem de plăcute și a încununat efortul și talentul echipei noastre. Trebuie apreciat însă și jocul celor de la Viitorul, care au fost în general și ceva mai tineri decât fotbaliștii noștri, dar până la urmă pragmatismul alb-violeților a învins.
Ca să spun câteva cuvinte despre cum au evoluat băieții, mi-au plăcut în general Iordache, Ilie, Dăruială, Pleșcan și Velici, deși apreciez pozitiv și efortul depus la mijloc de Homan și Stancu, la fel ca forța de luptă a lui Iovan, care în ciuda unor imprecizii a avut și intervenții decise. Dintre cei introduși pe parcurs, pe lângă Homan care l-a înlocuit pe accidentatul Fuchs în prima repriză, mi-a plăcut și Szalkai, care a făcut mai multe faze bune pe stânga. Mai puțin impresionat am fost de titularii posturilor de bandă, Nicoară și Pană, care nu au reușit să se impună, precum și de căpitanul Toma, care a fost depășit în multe rânduri de adversarii săi direcți.
Mai remarc faptul că Stancu, executantul cornerelor, a trimis în general mingi înalte și fără prea multă vână, care nu au creat pericolul cuvenit la poarta adversă.
Per ansamblu echipa e una frumoasă, din care ies în evidență vârfurile, Velici pentru incisivitate și Pleșcan pentru tehnică și vârstă (fiind născut 94 am impresia, față de standardul de 92). De remarcat că funcționează bine împreună, combină de multe ori inteligent în faze de atac și se pot baza pe un fundaș central curajos și experimentat, totuși, în persoana lui Florin Ilie, și un portar sigur pe sine în Iordache. Sunt convins că nu toți jucătorii au jucat la potențialul lor maxim și ar fi nedrept să fie etichetați într-un fel sau altul după o singură partidă, iar din cele două echipe ajunse în această fază, chiar ar trebui să se poată închega una cu adevărat solidă pentru anii care urmează.
Bravo băieți, bravo Poli!
Poli: Iordache - Dăruială, Ilie, Iovan, Toma - Nicoară, Stancu, Fuchs, Pană - Velici, Pleșcan
Au mai intrat:
Homan pentru Fuchs
Szalkai pentru Pana
Aldea pentru Nicoara
Voiculescu pentru Pleșcan
Ardelean pentru Stancu

18 iunie 2011
Cantonamentul numero uno
Cu toată agitația din ultima perioadă am și ratat plecarea echipei la Debrecen. Iată, așadar, lotul lui Poli:
portari: Sergei Lepmets (24 ani), Daniel Trițoiu (17 ani), Victor Gîrlea (15 ani);
fundași: Cristian Scutaru (24 ani), Srgian Luchin (24 ani), Andrei Sava (20 ani), Lazlo Sepsi (24 ani), Sorin Ghionea (32 ani), Ioan Mera (24 ani), Ionuț Matei (26 ani);
mijlocași: Alexandru Curtean (24 ani), Iulian Tameș (32 ani), Adrian Poparadu (24 ani), Artur Pătraș (23 ani), Răzvan Dobriceanu (20 ani), Adrian Zaluschi (21 ani), Florin Sandu (23 ani), , Adrian Ganea (23 ani), Alexandru Dudaș (20 ani), Marian Chițu (24 ani);
atacanți: Andrei Zăgrean (24 ani), Dorin Goga (26 ani), Mircea Axente (24 ani), Stefan Nikolic (20 ani), Alexandru Boștină (20 ani), Adrian Popa (23 ani)
(din banatsport)
P.S. Completari de pe site-ul oficial: Popovici, Rocha și Leagu sunt în lot.
Se remarcă faptul că deja este un lot tânăr, cu Tameș și Ghionea fiind singurii jucători peste treizeci de ani, în timp ce restul sunt de la 26 în jos. Pe lângă băieții reveniți de la diversele echipe la care au fost împrumutați (Mera, Sava, Pătraș, Zaluschi, Sandu, Popa, Chițu) se mai află la echipă câțiva jucători de la Poli II (Dobricean, Poparadu, Dudaș, Boștină), precum și doi portari juniori. La acest lot se vor mai alătura Panti, Bourceanu și Ricketts, reveniți de la echipele Naționale.
Remarc doar absența lui Jitaru din acest lot și mă întreb de ce. (later edit)

16 iunie 2011
Plecarea golgheterului
În mod, aș zice, nesurprinzător, s-a confirmat plecarea lui Zicu de la Poli. Cel mai bun și cel mai important jucător al anului trecut, care ne-a oferit numeroase prilejuri de bucurie, pare să ia în continuare decizii cel puțin discutabile în ceea ce privește cariera sa.
A greșit când a părăsit Rapidul pentru o echipă care nu i-a permis să progreseze, ba mai mult l-a pus în genunchi, iar acuma pleacă de la Poli pentru a juca într-un campionat mai slab, cel puțin la fel de suspect ca cel românesc și care e prietenos doar cu străinii ce au măcar puțin spirit de mercenar al muncii. Îmi vine greu să cred că Zicu va replica succesul pe care l-a avut la Poli și îmi pare rău că acuma, când i se ivise poate ultima ocazie de a evolua la nivel înalt într-un campionat puternic și, în final, să se consacreze drept un mare jucător al României, a ales calea cea atât de des bătută.
Ar fi bine pentru el să reușească să găsească motivația de care are nevoie la ȚSKA Sofia. Până atunci, Poli a obținut modesta sumă de 500.000 de EUR pentru transferul său, cel puțin conform spuselor celor din club, care se plângeau de o clauză de transfer pe care o avea Zicu în contract. Mi se pare comic/trist că în final s-a încasat pe un jucător de talentul lui Zicu aproape cât s-a primit pe Latovlevici.

13 iunie 2011
Lupta juniorilor
A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente pentru juniorii din vestul patriei.
Mai întâi, Timiș U16 a jucat returul cu București U16, a reușit să revină de la 0-2 și au câștigat turneul! Apoi, ieri dimineață, juniorii A de la Poli au întors și ei rezultatul cu Dinamo și s-au calificat în finală după loviturile de departajare. Este vorba, practic, de generația campioană de la juniori B. Ieri după-amiază juniorii A de la Poli 2002, care sunt de fapt cu un an mai mici decât adversarii lor, au terminat la egalitate a doua semifinală cu Viitorul Constanța, deși au condus cu 2-1 la pauză. Nevoia de victorie la două goluri și-a spus însă cuvântul, iar scorul final a fost egal, 2-2.
Așadar, finala la juniori A va fi între Poli și Viitorul și se va disputa din câte înțeleg la Mogoșoaia.
Trebuie să apreciem ce rezultate deosebite au obținut acești băieți, a căror succes pe viitor ar putea să fie sinonim cu succesul Timișorii. E drept că drumul e lung și există mereu tot felul de obstacole și scurtături false ce îl îngreunează, dar faptul că zona de vest are practic patruzeci dintre cei mai buni jucători din România garantează că dacă ei au unde să se dezvolte în continuare, este greu cu putință să nu formeze împreună o echipă deosebită.
Să sperăm că o vor putea face la Poli, într-un cadru care să susțină spiritul timișorean.
P.S. Înțeleg că meciul final la juniori A se joacă la Buftea, duminică de la ora 11, și va fi transmisă de Sport.ro

9 iunie 2011
Timiș U16 - București U16 2:1 (2:0)
Un eveniment ce putea foarte ușor trece neobservat, a strâns peste 1000 de suporteri datorită unei idei inedite, dar și, să recunoaștem, datorită situației actuale a clubului Politehnica. Astfel, prima manșă a finalei dintre reprezentantele sub-16 ale județului Timiș și Bucureștiului s-a desfășurat pe arena "Dan Păltinișanu", încheindu-se sub lumina nocturnei.
Nici măcar nu a trecut primul minut că deja ne-am dat cu toții seama cine e vedeta din teren - purtătorul numărului 10, Dorinel Rotariu. Este fiul lui Ilie Rotariu, fratele geamăn al mult mai cunoscutului Iosif Rotariu. După această primă fază - un șut puțin pe lângă - în minutul 3 a avut o și mai mare șansă. O pasă genială pe culoar l-a găsit singur cu portarul, pe care l-a driblat, dar mingea s-a dus în plasa laterală. Din păcate, tânărul Rotariu nu avea să se găsească pe lista marcatorilor la finalul partidei, cu toate că a mai avut câteva ocazii foarte bune. Se pare că deși dă dovadă de mai multe calități, mai are de lucru la finalizare.
Timișenii au continuat asaltul la poarta adversarilor, iar golul avea să vină în urma unui corner executat de același Rotariu și fructificat de Miodrag Todorov cu capul. Doar 2 minute mai târziu, Dejan Boldor (alt fiu de fost jucător) a majorat scorul cu un șut lobat de la mare distanță, profitând de plasarea foarte proastă a portarului.
La cum a început meciul, toată lumea se aștepta la o avalanșă de goluri pentru Timiș, dar după golul 2 a intrat într-un moment de acalmie, prilej ca membrii galeriei să producă mult fum și mult zgomot de petarde. În rest, scandări sporadice, iar după pauză s-au cam răsfirat.
Chiar dacă nu și-au mai creat ocazii mari de gol, jocul timișenilor a fost unul solid și plăcut, surprinzând prin ușurința cu care combinau. Un mare ajutor în atac au fost Popa și Jichici. Pare promițător dacă se deprind de pe acum cu jocul în echipă, ceea ce mult timp a lipsit Politehnicii. Ca să nu mai vorbim că toți au coborât să primească sau să recupereze mingi.
Repriza secundă a găsit echipa timișeană retrasă, încercând să apere diferența de două goluri. Ocaziile au fost împărțite la ambele porți, dar atacurile bucureștenilor ne-au dat ocazia să vedem și compartimentul defensiv la lucru, unde Moja și Bocșan au fost exemplari. Ultimul, de altfel, a și jucat, alături de Todorov, pentru Poli II, în victoria cu Sebișul.
Asemeni, portarul Gârlea a fost magnific, etalându-și reflexele, scoțând mai multe faze de gol clare. Nu așa a fost, însă în minutul 72 când, deși a ieșit foarte bine din careu ca să întâmpine o minge, s-a pierdut cu firea și nu a mai știut ce să facă cu ea. Atacantul bucureștean a pătruns în careu și a fost doborât de Artimon (da, tot fiu de fotbalist). Penalty transformat, iar bucureștenii nu au mai reușit să fructifice nici o ocazie până la final.
Jucătorii timișeni au fost foarte bucuroși de victorie și s-au dus să salute publicul, înmânându-le un tricou pe care scria "Pentru toți suporterii".
Va fi greu în retur, dar indiferent de rezultatul final, putem trage câteva concluzii. Fără îndoială, de câțiva dintre jucători vom mai auzi în viitor. La ce nivel, e greu de spus, pentru că timpul stă înaintea lor și mai pot evolua extrem de mult. Rămâne de văzut și care va fi viitorul Politehnicii și cum va putea clubul să-i crească, pentru că au mai fost tinere talente pierdute. De asemenea, să nu ne așteptăm că toți aceștia vor face carieră la Poli Timișoara. Dacă mulți dintre ei sunt acontați de club, nu același este cazul lui Boldor de la LPS Banatul, care are toate șansele să fie acaparat de AS Roma.
Viitorul poate fi frumos, numai să avem grijă ca el să existe.
Timiș U16: Gârlea (Poli Timişoara) – Moja (Poli Timişoara), Bocşan(Poli Timişoara), Todorov (Poli Timişoara), R. Mureşan (LPS Banatul) – Bărbuţ (FC Giroc), Boldor (LPS Banatul), Popa (LPS Banatul), Jichici (Electrica Timişora) – Hîrdău (FC „Marcel Băban” Jimbolia), Rotariu (Poli Timişoara).
Au mai intrat: Albeanu (Auto Timişoara) Scheau (Poli Timişoara) Artimon (LPS Banatul)

4 iunie 2011
Despre ușa din dos
Prima plecare de la Poli, ironic sau nu, este căpitanul alb-violeților, Dan Alexa. Acesta, aflat și la final de contract, a semnat cu Rapid, probabil o înțelegere stabilită chiar înainte de dezvoltarea situației cu licențierea, dat fiind cât de puțin timp s-a scurs de atunci. Este totuși destul de simbolic, ca cel dintâi plecat să fie Alexa.
Timpul nu stă în loc, nici pentru club, nici pentru jucători, deci probabil vor mai avea loc niște plecări până la aflarea destinului nostru pentru anul viitor. Nu am de gând să susțin vreun discurs despre corectitudine și ce ar trebui și n-ar trebui să facă jucătorii, dar din moment ce avem o echipă care a ajuns, în general, la o maturitate sportivă, mai ales jucătorilor de sub 30 de ani e greu să le ceri să-și sacrifice cariera.
Să sperăm că Poli va putea să gestioneze această situație cât mai bine. Există mai multe lucruri care-mi trec prin cap despre care nu consider însă că e potrivit să scriu acuma, dar am vrut să-mi exprim speranța că jucătorii vor știi să iasă pe ușa din față, nu pe ușa din dos. Până acuma toate declarațiile îi fac să pară prea entuziaști în părăsirea clubului, și chiar de presa știe să nuanțeze cum vrea vorbele lor, ar putea să fie și ei mai ponderați. Momentan, impresia e că majoritatea au cam rămas datori. Vorba aceea, pentru Timișoara măcar.

2 iunie 2011
Tergiversări pozitive
Două lucruri certe, dar nu chiar ce ne doream, după întrunirea Comitetului Executiv de astăzi.
Primul, că Poli nu va evolua în Cupele Europene.
Al doilea, că decizia cu privire la rămânerea în Liga 1 va fi luată pe 20 iunie.
Motivul este unul de "neadaptare al regulamentului pe tipicul românesc", așa, intrepretat ușor. Pare un semn că Poli ar fi ținută în Liga 1, deși discuția ar fi doar ca datoriile la stat să fie oarecum păsuite, iar datoriile către terți să rămână o problemă de rezolvat, astfel că nu am fi încă scăpați de semne de întrebare. Cu siguranță că alte echipe apreciază această modificare, deși nu știu dacă trecerea datoriilor la stat sub jurisdiciția ANAF e un lucru încurajator.
Rămânerea în Liga 1 ar fi o mare gură de aer pentru club, mai ales din punct de vedere financiar, dar cu această amânare se compromite pregătirea pentru următorul sezon și, bineînțeles, va rămâne impresia că Politehnicii i s-a făcut o favoare. Greu de spus dacă e așa, dar din momentul în care se recurge la modificarea unor regulamente în vigoare, sună ca și cum ar fi. Dacă s-ar fi concluzionat că eroarea a aparținut Comisiei de Apel, situația era alta.
Oricum, momentan așteptăm în continuare, dar un singur lucru trebuie reținut: Poli are datorii care pot periclita existența clubului în cazul retrogradării în ligile inferioare.
P.S.
Am urmărit și conferința de presă a domnilor Sandu Mircea, Duru Viorel si Mihalache Dumitru. Primul a spus că a cerut UEFA să facă un audit, al doilea a completat că decizia licențierii nu poate fi modificată și al treilea a punctat că regulamentul competiției interne poate fi modificat cu aplicare imediată. Nu a fost de competența nimănui să răspundă la întrebarea dacă Poli ar putea continua în Liga 1, deși Sandu Mircea a spus că Timișoara merită acest lucru. Și dacă cei de la UEFA descoperă că neacordarea licenței a fost o eroare, nu se mai poate schimba nimic, FRF primind o amendă. Dar UEFA ar trebui să vină înainte de 20 iunie, astfel că orice concluzie trag va ușura/exonera FRF, cel puțin în ceea ce ne privește. Dacă vine apocalipsa, e altceva.

1 iunie 2011
Solidaritate
Cei aproximativ 5000 de poliști și timișoreni au arătat, din nou, că Poli înseamnă ceva pentru acest oraș. Nimeni nu poate avea dubii cu privire la pasiunea noastră pentru Politehnica, dar asta nu înseamnă că soarta care a dat peste noi va fi ușor de depășit. Să putem sta în continuare aproape de club și totul va fi bine.
Bravo Timișoara!
Bravo Timișoara!
Fotbal
Acum mult timp, fotbalul devenea profesionist și, crescând in popularitate, a ajuns să fie oportunitatea unor afaceri profitabile, a căror cifre au ajuns de ceva vreme la cote fabuloase.
Si cum nu poți câștiga bani cum te taie capul, cei implicați s-au organizat în ceea ce a devenit cea mai mare și răspândită organizație despotică din istorie. O organizație care trece pe sub legislația statelor, care are propriile reguli și tribunale. O organizație a cărui despot, în ciuda vârstei înaintate de 75 de ani, va fi din nou reales, după ce și-a eliminat singurul adversar în stilul clasic al marilor dictatori.
Iar dacă vrei să iei parte la masa bogaților trebuie bineînțeles să joci după regulile lor. Reguli care pot fi chiar atât de absurde încât să se refere la culori, și chiar și o pagină wikipedia poate fi probă într-o judecată, dacă cineva are de câștigat de pe urma aceasta.
Parcă nici nu ți-ai da seama că vorbesc de Federația Internațională de Fotbal, pentru că în descrierea mea, tocmai fotbalul este cel care lipsește. Am ajuns să citesc regulamente, hotărâri, decizii, chestii despre divizări și litigii, note scrise într-un limbaj avocățesc pe care nu cred că voi ajunge în viața mea să-l descifrez. Dar tot ce vreau ca spectator e să văd o dată pe săptămână un meci de fotbal, să mă bucur de victorii și să suspin la înfrângeri.
De ce trebuie eu acuma să fiu nevoit să-l apăr pe un șmecher care a venit în fotbal să-și rezolve interesele și i-a fost greu să-și plătească datoriile la timp? Asta înseamnă să fii suporter al unei echipe de fotbal?
E vorba numai de interese. Și nu e în nici un caz interesul meu! Observați că toate problemele de licențiere se învârt în jurul banilor. Fotbalul nu mai e jocul cu mingea rotundă, e jocul cu banii. Nu degeaba s-a inventat conceptul de "fair-play financiar". La fel a fost și cu palmaresul. Nu poți schimba istoria, dar fotbalul ne-a arătat că dacă sunt bani la mijloc, se poate orice.
Dar să revenim la concretul nostru de azi, pentru că nu FIFA sau UEFA sunt de vină unde am ajuns. Indiferent că judecata e corectă sau nu, clubul probabil nu a jucat corect și în nici un caz moral (pe de altă parte cine a făcut-o?), dar nici partea adversă nu poate fi mai curată. Un proces cel puţin dubios, făurit după nişte regulamente maleabile după opinia şi interesele unuia sau altuia. Iar aici intervine întreaga federaţie română care de orice numai de fotbal nu este. Mărturie stă nivelul de subzistenţă la care a ajuns fotbalul românesc - un campionat sub-mediocru şi o echipă naţională care nu mai prezintă absolut nici un interes din punct de vedere fotbalistic. Recenta vizită a lui Platini care ne spunea că avem o "federație frumoasă", îmi seamănă cu vizitele lui Ceaușescu - totul e minunat la suprafață, dar în interior e putred rău.
E vorba de un întreg sistem menit să decidă cine cât câştigă. Fotbalul e, în cel mai optimist caz pe planul secund. Mai importante sunt drepturile de televizare decât calitatea jocului. Jucătorii nici nu contează - sunt doar bunuri de schimb. Faptul că un jucător nu e plătit nu intră în criteriile de licenţiere (altfel nu-mi explic cum unele cluburi au primit licenţa), dar când e vorba ca un club să nu-şi primească banii problema e de cea mai înaltă seriozitate.
AFAN-ul a şi sărit deja cu un comunicat. Oare chiar e în interesul jucătorilor? Mă îndoiesc, având în vedere că încă nici nu e clar în ce eşalon va juca Poli. Pentru că există chiar posibilitatea să joace în prima ligă. De ce? Interese, evident!
Eu unul m-am săturat. Nu mai vreau să ştiu de federaţii, comisii, litigii, licenţe, şi nici de toate discuţiile şi personajele pe care toată lumea le detestă. Poate că liga a treia nici nu sună așa rău. Fotbalul e mai presus de acest sistem. Ca să joci fotbal - chiar şi profesionist - nu-ţi trebuie licenţă. Cel mai important e, şi a fost întotdeauna, ca Poli să continue. Indiferent de ligă, fotbalul va dăinui.
Hai Poli!
P.S. Băieții de la Druckeria au spus-o mai bine. Mă înclin!

Contemplarea incertitudiniii
Eu sunt primul care să rupă garduri, smulgă flori și să protesteze împotriva marilor nedreptăți ale lumii.
Bine, de fapt nu sunt deloc primul, probabil mă situez mai aproape de coadă când vine momentul revoltei, dar asta în principal pentru că nu îmi place să mă dedic unui lucru pe care nu îl înțeleg sau de care nu sunt convins.
Voi fi diseară la întrunirea de protest, așa cum ar fi frumos să fie cât mai mulți suporteri ai Politehnicii, dar nu mi-e foarte clar ce protestez. Poate exigența unei decizii aparent legale, chiar de clubul caută să-și argumenteze poziția ca orice altă entitate care ține la ceea ce are, sau faptul că exigența nu vizează cu aceeași intensintate pe toată lumea, dar apoi mă gândesc că am mai avut și noi probleme în trecut care au fost formulate și reformulate. Poate, măcar, regulile prea puțin logice ale Comisiei de Licențiere, care permit depunerea unui apel la propria decizie, ca apoi să nu ofere șansa clubului în cauză să se apere.
Am parcurs documentele aflate pe site-ul Politehnicii în tentativa de a afla ceva ce nu a fost menționat în presa, dar esența problemei este aceeași chiar dacă jargonul e altul și, din păcate, nu pot știi care sunt limitele interpretării legale ale celor două puncte majore aduse în discuție. Mai ales, ce constituie o tergiversare intenționată prin acționarea în judecată a Benficăi? Și în baza căror criterii se stabilește asta? Cât despre compensarea cu statul (datorii/TVA), s-a mai discutat despre situația laborioasă și neintuitivă prin care are loc acest proces, dar din nou e o întrebare ce depinde de definirea parametrilor acceptabili.
Sper că vom avea parte de un discurs elucidant în această seară, pentru a înțelege de ce am ajuns în această situație. Nu știu dacă poate fi așa, încă de pe acuma și tocmai în acel forum, dar e esențial pentru ceea ce ne rezervă viitorul să știm de ce am ajuns aici. Este, mai mult ca sigur, un melanj de lucruri, de la reale probleme administrative și economice la efectul antagonizării factorilor de decizie.
Să vedem.

31 mai 2011
În suspans
Până la urma s-a dovedit, din nou, că Iancu vorbește în primul rând ca să se audă, iar licența nu a luat calea noastră. Eu sugerez să fim calmi până nu înțelegem cât de cât ce se întâmplă, dar am convingerea că dreptatea este peste tot și nicăieri.
30 mai 2011
Vinovații cu oareșce vină II
În timp ce comentariile privind situația licențierii continuă (deși pare să fie în ordine), propun un popas la sondajul lansat acuma ceva vreme. Din păcate nu am prins ultimele rezultate de pe site-ul PS, dar iată comparație între ce au spus primii 1000 de votanți acolo, respectiv cei 51 de aici.
Cine poartă cea mai mare vină pentru faptul că Poli nu a câştigat campionatul?
Marian Iancu 41% CV / 63.31% PS
Dusan Uhrin 11% CV / 5.89% PS
Jucătorii 27% CV / 21.86% PS
Arbitrii 19% CV / 8.94% PS
Deci Iancu și-a mai pierdut din critici, care s-au împărțit aproape egal între ceilalți trei factori. Dacă Uhrin și jucătorii au urcat cu 5%, arbitrii au făcut un salt dublu, dar au rămas pe poziția a treia.
E clar că fiecare din cei patru poartă ceva vină, dar aș șpune totuși că cea mai mare o poartă Iancu, fiindcă nu a putut să facă investiția care să fi făcut diferența în această iarnă. E greu să ceri unui lot imperfect și completat doar numeric să fie mereu la înălțime, mai ales dacă mai și tachinezi jucătorii cu salarii întârziate. Nu era cazul să aibă aceste scuze. În plus, Iancu trebuia să fie alături de echipă în momentele critice ale sezonului, măcar, dar în afară de câteva declarații pacificatoare la televizor, prezența sa la stadion s-a lăsat așteptată.
Mulțumiri celor care au votat!

29 mai 2011
Adversarii Champions League
După cum toată lumea știe, Poli va juca în turul 3 preliminar al UEFA Champions League într-o dublă manșă ce va avea loc pe 26/27 iulie și 2/3 august. Adversarul va fi unul din și numai din următoarele 5 echipe: Benfica, Dynamo Kiev, Panathinaikos, Twente, Standard Liege. Să facem o trecere prin revistă:
Benfica - Portughezii vin după două sezoane de excepție. În 2010 câștigau atât campionatul, cât și cupa, iar în Europa League au ajuns, cu un fotbal sclipitor, până în sferturi, unde au fost eliminați de Liverpool, deși în manșa tur îi bătuseră acasă. Sezonul acesta au ajuns până în semi-finale, unde au fost eliminați de compatrioții de la Braga, iar în campionat au terminat pe 2, mult în spatele extraordinarei Porto.
Dynamo Kiev - Supremația lui Dynamo în Ucraina post-sovietică a fost întreruptă de Șahtior, dar n-au terminat niciodată sub poziția a doua. Ultima oară când au câștigat campionatul a fost în 2009, când l-au trimis pe Lucescu în preliminarii, ca să fie eliminat de Poli! În Cupa UEFA, însă, a fost victoria Șahtiorului, cea care devenea ultima câștigătoare a trofeului. Sezonul ce a urmat a fost slab, Dynamo fiind eliminați în grupele Champions League, dar anul acesta au ajuns până în sferturile Europa League, eliminați de aceeași incredibilă Braga, după ce au scos marea favorită a caselor de pariuri - Manchester City.
Panathinaikos - Deși grecii n-au avut niciodată rezultate remarcabile în competițiile europene, au fost tot timpul greu de înfruntat și au ajuns constant până în șaisprezecimi sau optimi. De remarcat că în 2010 au fost eliminați în optimile Europa League de Standard Liege. Sezonul trecut au terminat ultimii în Champions League, într-o grupă cu Barcelona, Copenhaga și Rubin Kazan.
Twente - Numai de 5 ani au treabă cu topul campionatului olandez, după ce prin 2003 au fost aproape de desființare. Au urcat treptat, de două ori locul 4, apoi, sub conducerea cunoscutului Steven McLaren au obținut locul doi și, în fine, titlul. Acum antrenor este Michel Proud'homme, iar Twente au terminat din nou pe poziția secundă. În Europa, rezultate mai importante au avut prima oară acum 3 ani, când au terminat pe 2 grupa, ca să fie eliminați în faza următoare. În anul următor au picat în grupă cu Steaua, cu care au realizat două egaluri: 0-0 acasă și 1-1 în deplasare. În prima participare în Champions League au terminat pe 3 în spatele lui Inter și Tottenham, dar în fața lui Werder, ca apoi să ajungă până în sferturile Europa League, unde au fost învinși categoric de Villareal.
Standard Liege - Și belgienii au trebuit să treacă printr-o perioadă grea, ca să trăiască ascensiunea ultimilor ani. După un loc 2 în 2006, a urmat titlul câștigat de mai sus amintitul Proud'homme în 2008 și recucerit anul următor de László Bölöni. 2010 a fost un an mai slab pentru Liege, care a terminat pe locul 8 campionatul. Sezonul recent încheiat a fost ceva mai bun, aducându-le locul 2, deși au prins play-off-ul belgian la limită. După cum spuneam, în 2010 au ajuns până în sferturile Europa League după ce au trecut de Panathinaikos, unde au fost opriți de Hamburg. Cu un an înainte erau eliminați în primul tur al fazei eliminatorii, dar după ce au câștigat o grupă cu Stuttgart, Sampdoria, Sevilla și Partizan.
Fiecare are preferata sa, dar cert e că dacă Benfica și Dynamo Kiev erau clar de evitat, nici celelalte echipe nu sunt foarte accesibile, având prestații bune în cupele europene, chiar dacă nu răsunătoare. Tragerea la sorți va avea loc pe 15 iulie.

28 mai 2011
Un interviu de Bourceanu
Am dat și eu peste acest interviu foarte agreabil al lui Bourceanu, pentru echipa Națională.
Savuroasă și apreciabilă în special replica atunci când a fost întrebat dacă se vede în tricoul Stelei, coechipier cu Gardoș, prezent și el la conferința de presă.
Click aici.

27 mai 2011
Poli II - Sebiş 5:1 (3:0)
Cu doi fundaşi juniori în echipă (17 şi 16 ani), echipa secundă s-a descurcat foarte bine în această etapă, învingând fără drept de apel.
După un debut neconcludent, totul s-a schimbat odată cu deschiderea scorului. Faza a fost construită de Popovici, care a preluat şi a alergat în flancul drept, a centrat ideal pentru Matei care a marcat cu bara. Golul desprinderii a fost foarte asemănător, cu Dobricean în rol de servant şi Boştină la finalizare cu capul. Încă înainte de pauză scorul a devenit trei zero, graţie reuşitei uşor stângace a lui Postolache.
Repriza secundă a fost doar o continuare la finalul primei, Poli marcând din nou când Boştină a scăpat singur cu portarul după o lansare a lui Cuciorvă. Cel mai frumos gol al zilei i-a aparţinut însă lui Popovici, care a marcat direct din liberă cu un şut năprasnic de la 25 de metri. Pe final, după introducerea mai multor juniori, Sebiş a reuşit să marcheze golul de consolare.
Au mai fost şi alte faze de gol, dar cred că ajunge sinteza reuşitelor din această după-amiază. Mi-au plăcut în mod deosebit Popovici şi Cuciorvă azi, deşi şi ceilalţi jucători din primul unsprezece au evoluat bine (cu un plus, bineînţeles, pentru Boştină). Nici cuplul de tineri fundaşi centrali nu s-a prezentat rău, deşi lipsa de experienţă a fost vizibilă în anumite faze.
Felicitări echipei a doua, precum şi echipelor de la juniori A, care sunt practic ca şi calificate în faza finală a competiţiei!
Poli II: Lepmets - Rosenblum, Bocşan, Todorov, Cuciorvă, Postolache, Matei, Jitaru, Dobricean, Popovici, Boştină

26 mai 2011
Ce-am vrut și ce-am primit
Încă mai trăim dezamăgirea înfrângerii de la Galați, dar trebuie să fim obiectivi atunci când analizăm rezultatele acestui sezon.
Plecând la drum cu o politică economicoasă în ciuda unui lot cu destule deficiențe, după un start mediocru, plecarea antrenorului și venirea unuia fără experiență, speranțele de atunci nu erau prea optimiste. Mai degrabă ne doream să prindem un loc de europene și nu cred că cineva ar fi pariat că ne vom bate la titlu.
Chiar dacă în unele declarații ale reprezentanților clubului și în adâncul nostru aveam speranțe înalte, Poli a plecat cu o altă țintă. Faptul că am ajuns să jucăm un meci decisiv pentru titlu a fost o realizare conjuncturală. La momentul respectiv spuneam că "norocul nostru e că jucăm în campionatul românesc". Și într-adevăr, favoritele la titlu au început să se întreacă în ridicol și să se scufunde în clasament. Observați că de Oțelul nici n-am pomenit la vremea respectivă.
Seria de victorii ale lui Contra, cununate cu înfrângerile esențiale în fața Vasluiului și Galațiului ne-au consolidat poziția a doua. Profitând de declinul Oțelului din retur, seria de 4 victorii ale lui Uhrin ne-au plasat în coasta liderului. Au urmat apoi niște prestații mediocre, dar culmea, adversarii noștri n-au vrut să se lase mai prejos, astfel că lupta pentru podium s-a păstrat strânsă până la final.
În acest fotbal nesănătos, mediocritatea lui Poli a fost de-a dreptul strălucitoare. Și nici n-am mai menționat de startul cu stângul al Vasluiului sau de faptul că dacă Astra nu egalau în ultimul minut, acum nu mai prindeam nici măcar locul 2.
Desigur, dacă șansa îți dă acest cadou, nu-i frumos să-l refuzi, iar când totul se reduce la un singur meci, echipa nu mai are nici o scuză. Dar pentru sezonul viitor trebuie să trecem peste dezamăgire, să ne amintim de momentele frumoase, să vedem cum am ajuns aici, dar mai ales să ne dăm seama că am avut parte de o conjunctură extrem de favorabilă.

24 mai 2011
Trei crai, trei povești
A trecut ceva vreme de când Petrovic a fost anunțat drept noul antrenor al Politehnicii, la începutul lunii iunie 2010. S-a întâmplat să fie primul antrenor care a plecat fără să fie dat afară de Marian Iancu, când în septembrie a trecut la cârma naționalei Serbiei. Culmea, în ciuda faptului că echipa a început greoi, s-a chinuit cu MyPa în Europa League, și ne-a lăsat pe locul 7, cu doar două victorii în campionat. Dar munca sa la Timișoara trebuie văzută în perspectivă, căci fără fundamentul clădit în perioada de pregătire de către Petrovic și stafful său, cel care l-a succedat nu ar fi avut șansa de a se remarca.
În septembrie Contra, înscăunat în grabă, a fost primit cu mult scepticism, dar a venit într-un moment bun, cu un Zicu care numai ce începuse să-și tureze motoarele, și a început cu patru victorii cariera sa de antrenor. În următoarele șapte partide n-a mai reușit să învingă decât de două ori, dar tocmai în fața adversarilor direcți, FC Vaslui și Oțelul Galați. Capătul de drum l-a reprezentat egalul nefericit obținut la Bistrița, în urma unui meci gestionat prost și a unui mic scandal antrenor-patron în post-factum.
Echipa era pe locul doi și Iancu l-a adus pe poate singurul antrenor care a plecat de la Poli cu un mare capital de simpatie, oferindu-i astfel șansa de care l-a privat în 2009, de a lupta pentru campionat. Cu o echipă bine consolidată în primul unsprezece și un Zicu în mare formă, alb-violeții păreau să fie favoriții tuturor la câștigarea titlului, deși din interiorul clubului discursul era rezervat. Avea și de ce să fie, căci aflați în incapacitatea de a întări cu adevărat echipa în punctele ei de suferință, singura achiziție notabilă a iernii a fost Sorin Ghionea. Buna intuiție a evidențiat necesitatea dublajului pentru flancul stâng, dar jucătorii aduși pentru posturile de fundaș și mijlocaș s-au dovedit fie insuficienți pentru acest nivel, fie prost amplasați în teren. La fel, Ricketts adus să întărească atacul nu a făcut decât să se alăture celorlalți atacanți din lot în perioada lor de acomodare la pretențiile echipei, iar Zăgrean, deși introdus cu succes în echipă, a fost suferind cu accidentările.
În ciuda unor rezultate discutabile în partidele din pre-sezon, formația gândită de Uhrin a început în trombă ceea ce mai era de jucat din retur. Cele patru victorii consecutive au poziționat echipa într-o poziție foarte bună pentru a tranșa lupta cea mare, dar tocmai în perioada care a urmat Poli a început să sufere, atât din cauza absențelor din lot, cât și din cauza unor mici atenții din niște meciuri care au schimbat fața returului. Suspendarea lui Zicu pentru meciul cu Steaua, lovitura de pedeapsă neacordată la Curtean în aceeași partidă, dubla greșeală din meciul cu Astra (penalty refuzat și ofsaid eronat la Zicu), au debusolat echipa, care după acele debut fulgerător nu a mai obținut decât o victorie în șase partide. Scuzele au fost însă epuizate cu Pandurii, când oaspeții au controlat meciul de pe Dan Păltinișanu, și Târgu-Mureș, când Zicu a ratat penalty-ul din prelungirile partidei. Între timp a venit și prima înfrângere a sezonului la Rapid, dar, culmea, marea luptă nu luase sfârșit, căci nu doar Poli se regăsise în genunchi după acest asediu fotbalistic al lunii aprilie, care a ruinat puțina calitate a Ligii 1, grație a înțelepciunii celor care au făcut această programare.
Uhrin s-a făcut simțit în etapa 29, când a reușit să schimbe radical jocul echipei și a obținut victoria care ne-a plasat pe prima poziție a clasamentului, unde mai poposiserăm scurt după egalul cu FCM Târgu-Mureș. Chiar dacă echipa a fost mai bine închegată, egalul pozitiv obținut la Vaslui a permis gălățenilor să preia din nou conducerea, fie și în niște condiții discutabile. Visul a luat sfârșit la după înfrângerea de la Galați, când erorile defensive ne-au costat victoria care ne-ar fi oferit prima șansă la un titlu pe care l-am fi putut câștiga. Sezonul s-a sfârșit cu o victorie frumoasă împotriva celor de la Dinamo, dar care n-a putut elimina amăgirea unei noi oprtunități ratate.
N-a fost un sezon rău, în condițiile în care n-au existat bani de transferuri, echipa a avut de gestionat schimbarea a doi antrenori, a suferit și pe seama unei constelații nefavorabile, fiind pe deasupra iritată și de neplata salariilor. Este la fel de corect însă că șansa ratată a fost una mare și scuzele sunt gratuite.
Întrebarea pe care mulți și-au pus-o este dacă schimbarea lui Contra a fost o decizie înțeleaptă. Este imposibil de zis ce rezultate ar fi reușit să obțină în retur, dar am certitudinea că pentru un proaspăt antrenor, pregătirea de iarnă se poate dovedi o sarcină deosebit de dificilă. Deși a obținut cel mai bun procentaj de puncte din partidele conduse, a beneficiat și de meciurile cele mai dificile jucate pe teren propriu. La fel, a pierdut puncte în partide care teoretic erau de câștigat (Cluj, Urziceni, Bistrița) și elanul inițial părea să rămână fără suflu în ultimele etape al anului.
Uhrin a reușit ceea ce nu mai reușise niciun antrenor până acuma în era BKP (din 2005-2006 încoace), adunând la fel de multe puncte în retur ca în tur. Returul a fost mereu un adevărat călcâi al lui Ahile, iar chiar de nici în acest an nu am fost feriți de accidentări, am reușit să nu părem fără aer la final de sezon. Sub conducerea lui Uhrin, echipa are cel mai mare plus la diferența între goluri marcate și goluri primite, dar când e de tras linia, un singur lucru rămâne în memoria, anume prestația neconvingătoare din cel mai important meci al sezonului. Precum am zis și cu acea ocazie, dacă schimbările târzii i se pot imputa, abordarea meciului cred că a fost corectă, iar gafele defensive au schimbat destinul partidei.
Statistica arată astfel:
Și pentru că mi s-a cerut, punctele aduse la adevăr:
Petrovic: +2 (-2; +4)
Contra: +8 (-2; +10)
Uhrin: +5 (-8; +13)
Normal ar fi ca Uhrin să rămână la conducerea echipei, fiindcă nu a avut rezultate proaste și doar continuitatea poate compensa lipsa investițiilor în jucători noi. Va fi însă un alt tip de încercare pentru Uhrin, care se va vedea obligat să integreze în lot ceea ce îi place cel mai puțin, anume jucători tineri. Dar acuma întrebările sunte multe și certitudinile puține, deci viitorul mai are de așteptat.
22 mai 2011
Poli II - Gloria Arad 1:0 (0:0)
Am ajuns doar la repriza a doua și, văzând scorul, am crezut (greșit) că nu am pierdut nimic. Ratările din prima repriză le puteți vedea la finalul cronicii. Începutul mitanului secund a însemnat o dominare ternă a violeților, cu apogeul un penalty în minutul 53 pe care Dobricean l-a trimis în bara transversală, după ce l-a derutat pe portar cu un pas fals la mijlocul elanului.
Golul a venit bine meritat în minutul 78 după o combinație foarte frumoasă și cursivă finalizată de Popovici, care a fost foarte implicat în toate cele 90 de minute ale meciului. Finalul partidei a fost marcat de vreo 3-4 contraatacuri ale tinerilor violeți care au ratat cu o nonșalanță tipică de jucător la Poli niște ocazii incredibile: singur cu portarul, 4 contra 1. Oare ar trebui exersate astfel de faze, așa cum se antrenează și fazele fixe? Măcar să ne asigurăm o marjă de eficiență în aceste ocazii de gol. Norocul a fost de partea noastră, pentru că așa cum ieri nu a venit sfârșitul lumii, la fel ocaziile noastre nu s-au răzbunat atunci când un arădean a șutat foarte bine din întoarcere din interiorul careului nostru, dar Lepmets a dat dovadă de reflexe și agilitate ieșite din comun, reușind să pareze.
Pe lângă Popovici, Matei a fost remarcatul meu, care și-a împins echipa spre victorie, purtând bine meritat banderola de căpitan și făcând atât faza ofensivă, cât și faza defensivă. Boștină are talent, cred că ar putea rezolva un meci dintr-o singură fază, dar astăzi nu a fost deloc ziua lui - total neinspirat, a tratat fazele mai mult ca spectator, nu s-a zbătut deloc - mie mi-a lăsat impresia că a fost și obosit. A jucat și Postolache, dar nu l-am remarcat, ceea ce e mai bine ca data trecută. Ca să va faceți o idee, în acest moment, după mine nu i-ar lua locul lui Tameș spre exemplu.
A fost un meci foarte plăcut, chiar dacă nu foarte bun calitativ, fiind presărat cu mai multe greșeli și deficiențe. Dacă vă pare rău deja după meciurile alb-violeților, vă recomand cu căldură ultimul meci acasă al echipei a doua, împotriva Sebișului (locul 4 vs locul 6), de vineri 27 mai. În principiu ora 18, pe terenul Știința, din fața Facultății de Construcții.
Poli II: Lepmets – Matei, Ilie, Krejci, Cuciorvă – Postolache, Fuchs, Poparadu, Dobricean – Popovici, Boștină
Fazele meciului:

21 mai 2011
Poli - Dinamo 4:1 (2:1)
Iată-ne la acest final de drum, dulce-acrișor, dar nu lipsit de momentele lui deosebite. Alb-violeții au încheiat sezonul pe poziția secundă, de bine și de rău, însă trebuie apreciat că au stat ferm pe picioare astăzi, în ciuda eșecului de la Galați, și au reușit să învingă cu un scor umilitor una din echipele mult "îndrăgite" la Timișoara. Poate că pentru unii este prea puțin, prea târziu, dar ar fi păcat să nu savurăm ce putem din acest meci.
E drept că dinamoviștii, deși cu cel mai bun unsprezece în teren, nu au fost împinși de necesitate sau orgoliu să lupte vitejește, ceea ce a permis Politehnicii să impună maniera în care s-a desfășurat partida. Dominarea din debut a fost concretizată în minutul 15, când cornerul bătut de Bourceanu a fost trimis în plasa porții adverse de către un excelent Luchin! Presiunea alb-violeților nu a scăzut și au urmat două șuturi de la distanță care au trecut de puțin pe lângă, primul un exterior frumos al lui Goga și al doilea o lovitură puternică marca Tameș. Cea mai mare ocazie pentru desprindere i-a aparținut însă celui care avea să devină omul meciului, Nikolic, care a fost lansat perfect singur cu portarul, și-a creat un unghi bun de șut, dar mingea a trecut de puțin pe lângă bara din stânga a porții. Această fază a precedat golul egalizator al dinamoviștilor, care au profitat de niște bâlbâieli pe flancul nostru drept, mingea centrată în careu l-a găsit pe Țucudean pierdut din marcaj și acesta a marcat plasat cu capul - era minutul 27. Pericolul unei căderi cred că era în mintea multora, dar Poli s-a ținut bine și a controlat mai departe jocul, Naumovski salvând în extremis un șut de la marginea careului a lui Goga doar două minute mai târziu. Golul doi a venit totuși înainte de pauză, în minutul 37, când Luchin a recuperat la mijloc și a urcat bine cu mingea, a centrat către Nikolic, acesta a preluat, a fost aproape să fie deposedat, dar a reușit să rămână în posesia mingii, a intrat în careu pe stânga și a șutat la colțul lung, învingându-l pe portarul advers! Replica oaspeților a fost palidă, nu doar în minutele rămase din repriză, ci și pe parcursul întregii reprize secunde, pericolul venind doar prin șuturi de la distanță, prinse fără probleme de Pantilimon.
Dinamo a încercat câte ceva la debutul reprize secunde, mai ales prin Torje, dar apărarea noastră s-a descurcat bine, Sepsi în special fiind la înălțime. Poli s-a dovedit pragmatică și a retezat elanul adversarilor în minutul 60, când Bourceanu a trimis o minge peste apărare, agățată de Nikolic, care a finalizat puternic din interiorul careului! În timp ce Hațegan oferea galbene jucătorilor noștri ca să se simtă prezent pe teren, alb-violeții controlau cu calm jocul. Golul patru a fost anunțat de marea ocazie a lui Ignjatijevic din minutul 74, care lansat excelent singur cu portarul, a șutat puternic, dar mingea a fost parată acrobatic. Nimeni n-a mai putut face nimic însă cinci minute mai târziu, când Nikolic a fost lansat pe dreapta (de către Luchin, după o super-combinație Zicu-Tameș-Zicu), a centrat lung către același Ignjatijevic, un fundaș advers a sărit pe sub minge și sârbul a șutat din prima, marcând pentru a doua oară în acest sezon! Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, alb-violeții trecându-și în cont o victorie de palmares, care e menită să atenueze cel puțin nemulțumirea vizavi de ratarea titlului.
Dintre cei trei jucători de origini sârbești, care au făcut un meci deosebit de bun, îl remarc în special pe Nikolic, care a arătat din nou, ca în alte momente din acest sezon, calități de atacant de calitate. Va fi decisiv pentru el dacă anul viitor, presupunând că rămâne la Poli, va reuși să transforme aceste momente în ceva mai constant, să fie vârful de gabarit de care echipa are atâta nevoie. Excelent a fost astăzi și Bourceanu, care a luptat cu multă dăruire, ceea ce se poate spune și despre Cisovsky, chiar dacă slovacul nu a avut același număr de reușite. E greu de criticat prestația unui jucător în mod special, deși țin să remarc poziționarea slabă de la golul egalizator al oaspeților, unde Ghionea și-a părăsit poziția și nu a fost suplinit corespunzător de Sepsi și Cisovsky.
Planează multe semne de întrebare în ceea ce privește viitorul echipei, dar până una alta trebuie să apreciem ceea ce am reușit în acest sezon. E clar că circumstanțele ne-ar fi permis să obținem mai mult, dar trebuie ținut minte cu ce pretenții am plecat la drum. Eșecul nu trebuie uitat sau minimalizat, dar trebuie pus într-un context care să evidențieze meritele unor jucător care au reușit destul de mult cu destul de puțin. Așa cum ne doare pe noi, sunt convins că suferă și ei pentru inabiliatea de a face acel ultim pas, ce ne-ar fi garantat un trofeu mult râvnit.
Până la urma aș spune că venirea lui Dusan nu a fost o mișcare rea, echipa reușind să obțină la fel de multe puncte în retur ca și în tur (în ciuda unui egal "cauzat" de Contra), deși a avut de gestionat numeroasele absențe care au blestemat seria decisivă de partide jucate între meciul cu Steaua și cel cu Târgu-Mureș. Nu a reușit Dusan să aducă acel plus care ar fi făcut diferența pe care o doream de la el, ceea ce va pune în mod cert sub semnul viitorul său la Poli, dar eu sunt pentru continuitate. Contemplăm însă evenimentele acestui sezon cu o proximă ocazie.
Mulțumim Poli pentru acest meci deosebit și felicitări golgheterului de anul acest din Liga 1, Ianis Zicu!
Poli: Pantilimon (5,5) - Luchin (7), Burcă (5,5), Ghionea (6), Sepsi (6) - Bourceanu (6,5), Tameș (6), Cisovsky (6), Ignjatijevic (6,5) - Goga (6), Nikolic (7,5)
Schimbări:
Zicu pentru Goga (min 76)
Axente pentru Nikolic (min 82)
Magera pentru Tameș (min 85)

19 mai 2011
Vinovații cu oareșce vină
Remarcam și eu sondajul celor de la ProSport, vizavi de vinovatul principal pentru inabilitatea noastră de a câștiga campionatul. Aș lansa un sondaj, deși nu știu cât de reprezentativ va fi, pentru a prefața contemplațiunea ce va avea loc după ultima etapă.
Aceleași întrebări, să vedem ce răspunsuri. Votați pe dreapta.

17 mai 2011
Avancronică: Poli - Dinamo
Poli nu are obiceiul să termine campionatul într-o notă pozitivă, dar acum ultima etapă are o miză destul de importantă. Nu știu care sunt șansele ca Vasluiul să nu câștige la Tg. Jiu, asta depinde de cât efort vor depune Pandurii. Teoretic, ar trebui să fie un meci greu pentru moldoveni. Dacă aceștia nu câștigă, noi putem chiar și pierde, dar învingerea rivalului de moarte și un "rămas bun" cu capul sus în fața suporterilor ar încununa foarte frumos un sezon cu bune, cu rele, dar în orice caz peste așteptări, iar asta ar trebui să fie motivație destulă pentru jucători.
Meciul trebuie, deci, început cu gândul la victorie. Nu va fi ușor, pentru că și Dinamo, deși au un loc european asigurat, speră la o poziție mai bună, care să însemne mai puține tururi preliminare. Nu mă aștept la prudență, probabil că mulți din jucătorii ambelor tabere sunt deja cu gândul la vacanță, indiferent de miza pusă în joc. Poate că în partea noastră ar trebui introduși jucători care au jucat mai puțin sau care sunt mai noi în componența lotului și au o dorință de afirmare, iar titularii de drept să fie odihniți după efortul depus de-a lungul întregului sezon.
Cum și Dinamo se gândește probabil mai mult la finala Cupei și își vor menaja unii jucători, sunt condiții pentru un joc deschis, spectaculos și cu multe goluri, având în vedere că se întâlnesc cele mai prolifice atacuri din campionat. Cu aceste gânduri, vă invit călduros, dacă cumva mai stăteați pe gânduri, la acest ultim "hei-rup" al favoriților noștri, într-un meci ce reprezintă un amestec de tradiție, rivalitate, spectacol, dar și miza locului 2.

15 mai 2011
Oțelul Galați - Poli 2:1 (1:0)
N-a fost să fie nimic mai mult în această seară la Galați, cu o echipă gazdă care a profitat la maxim de cadourile oferite de către apărarea noastră. De cealaltă parte, alb-violeții nu au făcut un meci deosebit de bun, oarecum în nota acestui sezon, care nu a lăsat decât sporadic impresia că am avea forța de a termina pe primul loc. Dusan, optând pentru o formulă intermediară între cea de deplasare și cea de acasă, s-a dovedit că nu a fost inspirat, dar sunt convins că doar golul lăsat de ce-ar fi fost dacă ne poate face să credem că o formulă mai ofensivă ar fi schimbat fața jocului.
Ceea ce avea să fie cea mai mare problemă a Politehnicii astăzi s-a făcut evident în una din primele faze ale partidei, când Taborda a fost ciocnit puternic de Sepsi, care nu a fost pe fază. Implicit, portarul nostru s-a accidentat, dar a încercat să rămână pe teren. Contextul a fost însă unul nefericit, căci alb-violeții păreau foarte confuzi și subordonați gazdelor în debut, astfel că golul venit în minutul 15 nu a fost o surpriză majoră: corner bătut de Viglianti, Taborda a ieșit indecis, Ignjatijevic l-a pierdut din marcaj pe Antal, iar nici Ghionea nu s-a prezentat mai bine, astfel că jucătorul gazdelor a trimis destul de lejer cu capul în poartă. La scurt timp după gol, Panti a intrat în locul accidentatului Taborda, pentru a întări prostul gust lăsat de acest debut de partidă. Încet, încet Poli a început totuși să-și revină și a amenințat poarta adversă cu două șuturi bune de la distanță, unul venit din piciorul lui Alexa și unul din piciorul lui Goga. O bună șansă a avut și Ricketts, când n-a mai ajuns să împingă în poartă o minge ce îl putea viza și pe Goga, aflat însă în ofsaid.
După pauză, Poli a început sus și a fost degrabă răsplătită. Mai întâi în minutul 50, un corner al lui Bourceanu a creat panică în careul advers, mingea a fost inițial trimisă de Ricketts spre poartă cu capul, Grahovac a apucat să respingă însă doar în Luchin, de unde mingea a sărit iar în Grahovac și apoi a poposit pe bară. La cornerul următoar a venit egalarea, mult mai simplu acum, cu centrarea lui Boruceanu deviată de Ghionea/un fundaș iritat de prezența lui Ghionea a ajuns la Zicu, nemarcat, care a avut de îndeplinit o formalitate. Părea că Poli va fi echipa ce va controla minutele rămase, dar după un prim sfert de oră destul de bun, gazdele au început iarăși să urce în atac. E drept, pericolul a venit tot la faze fixe, cu Antal trecând pe lângă o mare șansă de gol. O minge pierdută după un corner bătut scurt de Bourceanu avea să ofere gălățenilor oportunitatea pe care o căutau pentru a reveni în avantaj, căci Sepsi (am impresia) a trimis imprudent înapoi către Bourceanu, gazdele au pornit pe contră, Buș a centrat de pe dreapta și Pena i-a luat fața neatentului Sepsi, marcând cu capul. Echipa a încercat vag să revină în joc, dar fără vlagă, și același renegat Buș (care la Timișoara nu a arătat nimic) l-a întins pe Panti pe final de partidă. Nimic nu s-a întâmplat până la final, gazdele nici nu au tras de timp în vreun fel neonorabil, iar fluierul de final a pecetluit (probabil) soarta titlului, care a ajuns la echipa ce s-a dovedit mai ageră în meciul decisiv. Restul va fi dat uitării.
Aș reveni întâi la formula aleasă de Dusan pentru acest meci, cu Zicu și Ricketts în atac. Precum am și scris în ultima cronică, eu nu aveam nimic împotriva unei abordări mai precaute, pentru că Poli nu e în mod deosebit o echipă a atacurilor poziționale. Evident, abordarea aleasă a fost rapid anihilată de golul reușit de gazde, iar după egalare echipa a părut că ar fi avut nevoie de un impuls nou. Neșansa a făcut că atunci când schimbarea era pregătită a venit golul doi, care a stricat din nou planurile. Poate că o echipă ofensivă ar fi trimis alt mesaj de la bun început, dar problema s-a dovedit a fi din nou, în primul rând, apărarea.
E clar că nu a ajutat nici jocul slab făcut de Ricketts sau emotivitatea generală a jucătorilor noștri. Eu încerc să țin în minte faptul că trebuia să fim în altă poziție în acest moment, că totuși a fost un joc în deplasare împotriva unei echipe susținută cu destulă pasiune de un stadion plin, și că din moment ce eu unul nu îmi aduc clar aminte când am fost cu adevărat superiori unui adversar din aceeași categorie valorică, speranțele la victorie erau îndreptățite, dar nu erau bazate pe un plus de calitate, ci speranța unui elan vijelios.
Dacă echipa și-a dorit destul să câștige acest joc? Eu sunt convins că da, dar nu poți cere unui papagal să-ți cânte sau unei vrăbii să-ți vorbească.
Mai avem de disputat un meci important pentru locul doi, care nu aduce și el anumite beneficii, dar mă tem că va avea loc o implozie în următoarele ore/zile și că nu vom fi cu capul unde trebuie.
Poli: Taborda (4,5) - Luchin (5,5), Ghionea (5), Burcă (5), Sepsi (4) - Goga (5), Bourceanu (5,5), Alexa (6), Ignjatijevic (5) - Zicu (5,5), Ricketts (4,5)
Schimbări:
Pantilimon (5,5) pentru Taborda
Magera (5) pentru Ignjatijevic
Zăgrean pentru Ricketts

14 mai 2011
Avancronică: Oțelul - Poli
Istoria se repetă și pentru a doua oară în 3 sezoane suntem la doar doi pași de cucerirea titlului ce a lipsit clubului în toți cei aproape 90 de ani de existență. Radu Paraschivescu observa foarte bine simetria aproape perfectă cu finalul de campionat de acum 2 ani. Atunci, Poli, care a condus (virtual) majoritatea campionatului, primea vizita revelației campionatului - Unirea Urziceni. La pauză eram campioni, ca apoi să se năruie tot.
Acum situația stă invers. Poli este pe locul doi și va juca în deplasare la liderul campionatului. Câștigă Galați și sunt campioni. Alftel, se va decide în ultima etapă. Oricum, Dusan Uhrin va închide cercul pe care l-a început în 2008. După cum spuneam etapa trecută, la un moment dat tot va trebui să riscăm, iar momentul acela este clar acum. Egalul nu mai este o soluție, decât dacă vrem să susținem Astra, așa cum am ținut cu Brănești sau CFR în etapele trecute. După un campionat întreg în care în mai multe meciuri ne-am mulțumit cu egalul sau am smuls victorii in extremis, acesta este primul meci în care victoria este obligatorie și ea trebuie atacată de la începutul meciului.
Desigur, asta nu înseamnă să atacăm nebunește din primul minut. Mai importante sunt prudența, concentrarea. Să fim calculați și să lovim atunci când avem ocazia, mai ales că atuurile Oțelului sunt organizarea, forța în defensivă și contraatacul. Poli a arătat în ultimele meciuri că are puterea și maturitatea necesară de a trata lucrurile așa cum îi convine: am ținut de minge, am atacat când a trebuit și am înscris, ne-am stăpânit de la cartonașe și accidentări, toate cu o aparentă lejeritate, lucruri pe care nu le-am prea văzut la alb-violeți. Avem un avânt moral față de Galați după această serie de succese, pe când ei au trebuit să se chinuie la fiecare. Avem avantajul clar al lotului. Numai faptul că Uhrin va duce 20 de jucători la Galați spune totul despre valoarea și forma acestora. Rămâne de văzut dacă vom ajunge la apogeul performanței acum, sau problemele din trecut ne vor sâcâi din nou.
La urma urmei, acesta este singurul meci care contează. Egalurile, punctele câștigate in extremis sau într-un mod nemeritat sunt irelevante. E o luptă directă în care jucătorii și antrenorii vor decide singuri care sunt mai buni.

9 mai 2011
Poli - Urziceni 3:1 (2:1)
N-a fost chiar meciul la care te-ai aștepta să prefațeze o "finală" de campionat în aceeași măsură în care poate, totuși, a fost. Căci Poli a început tare, a marcat de două ori repede, și apoi echipa a părut decuplată de la meci, ceea ce a și permis adversarilor să revină în joc. Mai mult, imprecizia la finalizare susține această teză, dar până la urmă cele două obiective au fost atinse cu brio: trei puncte și niciunul din jucătorii expuși unei suspendări nu au primit galben.
Alb-violeții au stăpânit complet partida în debutul ei, iar după o primă fază amenințătoare cu Zicu scăpat spre poartă dar oprit în extremis, a venit în minutul 11 o incursiune excelentă a lui Luchin, care a fost faultat din spate în careu. Magera și-a asumat răspunderea executări penalty-ului și a finalizat fără greș. Cinci minute mai târziu era deja doi la zero, căci Cisovsky a marcat cu o lovitură de cap din plonjon, la cornerul lui Tameș, dar odată cu această reușită a avut loc și retragerea prematură a echipei. Unirea a început să urce, iar în minutul 24 au fost extrem de periculoși la o bâlbâială în careul nostru, dar Taborda l-a blocat excelent pe Rusescu din poziție de singur cu portarul. Acesta n-a mai putut interveni însă un minut mai târziu, când Cisovsky a împins în proprie poartă o minge din fața unui adversar. E drept că oaspeții nu au avut multe ocazii în ceea ce a urmat, iar Poli putea să se desprindă în mai multe rânduri, cu Nikolic în rolul principal. Întâi muntenegreanul a trimis un șut parat de Cernea, apoi a șutat peste, ca în minutul 42 să gândească foarte bine o cursă pe stânga, centrând la Tameș a cărui șut cu poarta goală a fost blocat in extremis de Epaminonda. De departe cea mai mare ocazie a venit însă în minutul 45, când Luchin i-a pus în frunte mingea lui Nikolic, dar atacantul nostru a trimis pe lângă din poziție ideală.
Nu avea însă să fie singurul alb-violet cu poftă de mari ratări, precum s-a dovedit în repriza secundă. La cinci minute după reluare, Zicu a fost lăsat complet liber în careu, a așteptat ca mingea să coboare din înaltul cerului și a încercat un voleu din prima, dar a trimis mult peste. Oaspeții au mai dat semne de viață în minutul 57, când Taborda a parat un liberă de la mare distanță executată de Rusescu, dar faza decisivă a finalului de meci a avut loc două minute mai târziu, când același Rusescu a scăpat singur spre poartă după o intervenție proastă a lui Ignjatijevic, dar Ghionea a intervenit excepțional din spate și l-a deposedat. Între minutele 65 și 75 Poli a pregătit, într-un anume sens, un nou gol, prin două șuturi peste ale lui Tameș din poziție bună, și o nouă ratare incredibilă a lui Zicu, care a trimis direct în portar, din interiorul careului, pasa primită de la Magera. Finalmente, în minutul menționat, Zăgrean a reușit să marcheze al treilea gol al alb-violeților, după o fază confuză în careul advers, în care a reușit să-și păstreze calmul. N-a mai reușit acest lucru câteva minute mai târziu, când a scăpat singur spre poartă după o lansare a lui Ignjatijevic, dar s-a împiedicat în minge și nu a reușit să finalizeze. Helder a mai încercat câte ceva pe final, scorul fiind însă acesta după ultimul fluier al centralului.
Nu știu dacă echipa trebuie supusă unei riguroase analize după acest meci, căci șansa noastră la titlu ține în mare parte de deplasarea de la Oțelul din etapa viitoare. Remarc astăzi jocul lui Luchin, al lui Ghionea, chiar și Magera sau Cisovsky, deși mai ales cel din urmă a avut câteva slăbiciuni. Ingjatijevic, deși n-a jucat rău, a dovedit din nou că e mult mai potrivit postului de mijlocaș stânga, decât cel de fundaș, în timp ce Tameș a avut un meci mai decent decât în ultimele partide. E păcat că nu pare a avea capacitatea certă de a face diferența, fiindcă se mișcă bine la mijloc, are o agilitate aparte, dar pasa decisivă vine - și nu vine. Helder a fost neconvingător ca mijlocaș dreapta, în timp ce Nikolic, deși a fugit mult, a avut totuși destule nereușite. Destul de dezamăgitoare și prestația lui Zicu, chiar dacă de la el a plecat golul trei (să fi fost puțin ofsaid?), numai că problema este că pur și simplu pare lipsit de vlagă.
Din acest motiv m-aș aștepta să nu fie titularizat în partida următoare. E drept că Poli trebuie să câștige, dar o repriză putem miza pe consistența aprărării și un gol dintr-o fază fixă sau o contră, chiar de Oțelul are tot interesul să se apere. În mod normal Burcă ar trebui să revină în apărare, căci Ciso este puțin prea oscilant, în ciuda determinării arătate azi, și Bourceanu și Goga în linia de mijloc. Același Ricketts în atac ar părea indicat.
Nu trebuie să ne lăsăm distrași de avantajele de care a beneficiat Oțelul în ultimele partide. Cert e un singur lucru: dacă îi învingem, avem prima șansă la campioant, și dacă pierdem gălățenii vor fi campioni și nimeni nu va mai ține minte cum a decurs acest an de glorie 2011. Destinul e în mâinile și picioarele celor care vor evolua duminică la Galați, avem capacitatea să învingem, dar trebuie să ne-o dorim foarte mult. Gazdele cu siguranță și-o vor dori. Asta înseamnă, în primul rând, nu intrat în meci cu alte gânduri și gol primit în primele zece minute sau tăvălit de atacuri insistente. Se poate.
Hai Poli!
Poli: Taborda (6) - Luchin (6,5), Cisovsky (6), Ghionea (6,5), Ignjatijevic (5,5) - Helder (5), Alexa (6), Tameș (5,5), Zicu (5) - Nikolic (5,5), Magera (6)
Schimbări:
Zăgrean (6) pentru Nikolic (min 60)
Curtean pentru Zicu (min 83)
Ricketts pentru Alexa (min 90)

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)