4 noiembrie 2012

ASU Poli - Bacova 8:0 (5:0)

După ce etapa trecută au stat, studenții au avut parte de un meci foarte ușor în această amiază călduroasă de noiembrie. A fost ziua golgheterului Marchiș care și-a mai trecut în cont încă 4 goluri la cele 10 pe care le avea înaintea etapei. Primul a venit în minutul 8 - o finalizare cu capul a unei centrări de la Popoviciu. Același Popoviciu a înscris golul al doilea cu un șut de la 25 de metri, atins de portar, dar insuficient de tare. Se făcea 3-0 chiar la o jumătate de oră scursă, când Marchiș primește în lateral dreapta tot de la Popoviciu. Acesta nu stă pe gânduri și țintește perfect colțul scurt, neprotejat de portar.

Era clar că meciul nu va avea istoric. Poli combina cu lejeritate, exersând diferite scheme, cu Rotariu coordonator de pase. Tocmai după o astfel de pasă, peste apărare, Marchiș reușea hat-trick-ul. Nicolaie stabilește scorul pauzei, înscriind cu capul în urma unui corner, faze la care apărarea oaspete a fost complet depășită.

Repriza a doua a fost mai mult un joc de curtea școlii, tactica fiind lăsată deoparte. La pauză antrenorul Foale a și trimis în teren 3 jucători ce nu au jucat prea des, printre care și Cioroagă, atacantul proaspăt venit alături de studenți. Nici nu a fost reluat bine meciul, că Popoviciu mai marchează un gol printr-un șut de la distanță, ce l-a luat prin surprindere pe portar. În minutul 49 se face 7-0, Marchiș înscriind al 4 gol al său pe ziua de azi.

Restul de 40 de minute n-au mai adus o căruță de goluri, ci numai unul, alb-violeții jucând mult mai lejer. Popoviciu a mai încercat câteva șuturi de la distanță, dar n-au nimerit cadrul porții, la cornere portarul a închis bine poarta, iar rezervele nu s-au ridicat la nivelul celor pe care i-au schimbat. Bacova a ajuns de vreo două-trei ori în poziții bune dar au fost neconvingători la finalizare, fundașii noștri blocându-i prompt. Din păcate am avut parte și de un moment urât, Florea, intrat și el la pauză, fiind accidentat grav la gleznă de către un adversar, care a și primit roșu direct. Ultimul gol a venit în minutul 79, înscris chiar de Cioroagă.


Finalul de tur n-ar trebui să pună mari probleme echipei alb-violete. Din păcate trebuie să așteptăm ca Racovița să se încurce.

ASU Poli: Foale – Radovancovici, Hușanu, Obrejan, Maranescu, Lazăr, Rotariu, Popoviciu, Nicolaie, Băcilă, Marchiș

Au mai intrat: Florea, Cioroagă, Panc, Iovițu

3 noiembrie 2012

FCM Târgu Mureș - ACS Poli 1:2 (1:1)

O victorie, aș spune, nesperată în această amiază, în primul rând deoarece jocul pe întreaga repriză secundă a fost unul care ducea spre bine-cunoscutul rezultat de egalitate. Inspirația lui Boldea a făcut însă diferența la ultima fază a meciului, astfel că alb-negrii s-au apropiat de fruntea clasamentului, profitând de pasul greșit făcut de liderul Corona.

Meciul a început prost pentru Poli, căci gazdele au deschis scorul repede, încă din minutul 4. Atunci apărarea noastră nu a fost atentă la o liberă bătută repede pe dreapta, a urmat o centrare la care Kirev a ales să nu iasă, și nici Trandu, nici Goge nu l-au marcat cu succes pe fundașul Deaconescu, care a marcat cu o lovitură de cap. Gazdele s-ar fi putut desprinde în minutul 7, când axul central al aprărării noastre dormea, ceea ce i-a permis lui Bujor să tragă de la marginea careului, mingea trecând de Kirev, dar sfârșind în bară! Replica Politehnicii a venit rapid, și după o fază a lui Goge - am impresia - balonul a fost respins prost de portar, a ajuns la Nanu, care a tras către poarta părăsită, însă a nimerit fix singurul jucător advers aflat pe linia porții. Din fericire am reușit să marcăm la scurt timp după această oportunitate ratată, astfel că în minutul 13 se restabilea egalitatea: o fază dezvoltată pe stânga a fost finalizată cu o centrare de către Nanu, care i-a găsit precis fruntea lui Szekely în mijlocul careului și atacantul nostru nu a ratat. Jocul a rămas deschis, facilitat și de multele recuperări la mijloc ale ambelor echipe, dar ocaziile de gol nu s-au mai înghesuit să apară. Jucătorii noștri au încercat câteva șuturi de la distanță (Szekely, Bălace), însă nu au pus în mare pericol poarta adversă, chiar dacă au dominat mare parte din repriză.

Mitanul secund nu s-a ridicat la nivelul celui dintâi, alb-negrii oferind gazdelor inițiativa. Aceștia nu s-au remarcat decât prin nenumărate faze fixe irosite, spre fericirea noastră, și în ultimele douăzeci de minute jocul a început să fie mult mai fragmentat, datorită avertismentelor acordate de ambele părți. Nimic nu anunța vreo reușită pe final, după un spectacol tern, dar ambele formații au avut ocazia să dea lovitura în minutele de prelungire. A fost însă nevoie de marea ratare a gazdelor, care nu au profitat de o bâlbâială în careu și au trimis peste din doar câțiva metri, ca Poli să mă aibă șansa de a câștiga partida. Așadar, precum am scris deja, la chiar ultima fază a meciului mingea a fost degajată de apărarea noastră, Boștină a protejat și l-a deschis pe Boldea în centru, la 40 metri, acesta a preluat în viteză, a trecut de doi jucători, și ajuns la marginea careului a șutat cu latul în stânga portarului, pecetluind soarta celor trei puncte! Nu s-a mai jucat după reluare, astfel că putem aprecia din nou revenirea echipei, care cel puțin în acest spirit arată asemănător cu predecesoarea ei de pe Dan Păltinișanu.

Trecând dincolo de extazul acestui final de meci, trebuie recunoscut că Poli nu merita în mod deosebit victoria de azi. Am fost dezamăgit de ceea ce mi s-a arătat în repriza secundă, de lipsa de zvâc din ofensivă și de multele ultime pase care nu și-au găsit destinația. Aș aprecia jocul fundașilor centrali, care și-au revenit după un debut mai indecis și au protejat bine careul lui Kirev, dar benzile au fost mai puțin convingătoare. La mijloc, cu un tandem mai puțin obișnuit Trandu-Bălace, în prima repriză a funcționat destul de decent, dar pericolul a venit tot pe flancuri, via Goge și Nanu. Chiar dacă nici aceștia nu au strălucit, ambii mijlocași laterali au creat fazele importante ale Politehnicii, Nanu trecându-și în cont și o pasă de gol.
Culmea, deși ambii atacanți au marcat, și aidoma coechipierilor lor au fost mai prezenți în prima repriză, e greu de zis că s-au remarcat prin altceva decât reușitele lor. Nici jucătorii introduși pe parcursul meciului nu au schimbat fața jocului, Dobricean irosind câteva mingi interesante, însă nu poate fi negat că fără aceste înlocuiri, nu s-ar fi croit drumul către victorie astăzi.

Orișicum, când tragem linia, e bine. Deci un mic "bravo Poli" tot se cade!

Poli: Kirev (5,5) - Nohai (5), Sakir (6), Șeroni (6), Marovic (5) - Goge (5,5), Bălace (5,5), Trandu (5), Nanu (6) - Szekely (6), Boldea (6)

Schimbări:

Dobricean (5,5) pentru Goge (min 63)
Boștină pentru Szekely (min 75)
Artean pentru Nanu (min 81)

29 octombrie 2012

ACS Poli - FC Argeș 2:2 (0:1)

Niciodată nu pare just când înduri un frig precum cel de astăzi și ești răsplătit cu o partidă de o factură atât de îndoilenică. În urma unui joc care a stat sub semnul haosului, alb-negrii au irosit două puncte în fața unei formații suferinde, negând astfel rezultatul pozitiv de etapa trecută. Și marea suferință a după-amiezii s-a numit apărarea.

Prima repriză a început destul de echilibrat, fără ocazii de poartă. La Poli, din nou cu Trandu în spatele atacanților, lipseau viziunea și convingerea, în timp ce oaspeții se mulțumeau să stea alerți, de avea să apară vreo oportunitate. Indeciziile lui Șeroni și Marovic au prevestit ceea ce avea să se întâmple în minutul 33, dar chiar înainte de deschiderea scorului am beneficiat și de primele șuturi pe poartă ale Politehnicii. Boldea și Goge au tras amândoi frumos de la 25-30 metri, însă portarul advers s-a arcuit artistic și a respins în ambele rânduri. Aceste execuții au precedat golul argeșenilor, care s-au trezit cu mult spațiu în fața careului nostru după o intervenție ratată a lui Șeroni, mingea a ajuns în flanc de unde lipsea Marovic, iar Kirev a avut un reflex încet la șutul năprasnic de la vreo 20 metri a lui Alin Popa. Replica noastră s-a lăsat așteptată, iar în afară de un șut parat de portar, trimis de Bălace din interiorul careului, nu am mai pus în pericol buturile adverse.

Mitanul secund putea debuta cu lovitura decisivă din partea argeșenilor, căci un jucător a scăpat singur cu portarul ușor lateral stânga, după ce a scăpat de Șeroni, dar șutul său a fost deviat în corner - nu mi-e clar dacă tot de fundaș sau dacă de către Kirev. Jocul nostru n-a arătat nicicum mai bine, dar chiar când Boștină și Dobricean se pregăteau să intre, am avut un strop de șansă, și la un șut anemic al lui Poparadu de la marginea careului, mingea a fost deviată până la Boldea care, oportunist ca întotdeauna, a marcat pe lângă portar, restabilind egalitatea. Era doar minutul 53 și multe se mai puteau întâmpla, însă după un forcing inițial ce ne-a aparținut, culminat cu șutul din întoarcere trimis de Szekely câteva minute mai târziu care a țintit portarul, lucrurile s-au domolit. Culmea, argeșenii au fost foarte aproape de a da lovitura când au dejucat un joc aiurea la ofsaid al apărării noastre, dar printr-o minune am scăpat nevătămați de la o fază de singur cu portarul! Presiunea constantă a lui Szekely, care a fost cel mai insistent jucător al Politehnicii, a fost finalmente răsplătită în minutul 80, când Dobricean l-a lansat cu un lob peste fundașii adverși, și atacantul nostru a plasat mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare, trecând avantajul de partea noastră pe tabelă. Trebuia să fie 3-1 la o fază fixă două minute mai târziu, însă Petrovic nu a putut împunge balonul din doar câțiva metri, iar acest lucru avea să ne coste. Același Petrovic a abordat absolut inedcis un atac al oaspeților, a permis unui adversar să-l trimită la plimbare, și din spate Poparadu a avut extrem de proasta inspirație de a-și întinde piciorul, oferindu-le argeșenilor un penalty necugetat. Popa a transformat în dreapta lui Kirev și deodată eram înapoi la început, cu doar un punctișor în sacoșă. Am fi putut reveni în avantaj în minutul 90+2, când Szekely i-a plasat o minge perfect lui Boldea, însă acesta a șutat moale și direct pe portar, irosind o bună ocazie de gol. Astfel, a rămas egal și nu pot să nu-mi aduc aminte că acest sezon începe să semene cu cel de acuma doi ani, când alb-violeții de pe atunci se chinuiau să-și treacă în cont mai multe victorii decât egaluri, într-un sezon ce avea să se încheie (ca atâtea altele) cu amărăciune pentru noi. Dar acela era alt nivel, alte vremuri.

În continuare nu înțeleg obstinația cu care Velcea ține să-l titularizeze pe Trandu. E drept că nici Dobricean nu este un jucător vedetă, dar nu cred că se poate compara potențialul pe care îl poate aduce acesta din urmă în joc, așa cum a dovedit-o și astăzi. În rest, execrabil jocul defensiv, din care nu pot găsi un evidențiat pozitiv. Goge și Bălace s-au zbătut fără mult succes, în timp ce Poparadu poartă pe conștiință penalty-ul, iar Trandu nu s-a remarcat decât prin nereușite. Doar atacanții au depus un efort cu adevărat apreciabil astăzi, chiar dacă ambii puteau marca mai multe goluri. Schimbările au revitalizat puțin jocul nostru, însă până la urmă a fost în van, datorită neglijenței arătate în defensivă.

Ne rămâne să facem o figură frumoasă etapa viitoare la Tg. Mureș, unde este vital să nu pierdem. Va trebuie însă să evoluăm la alt nivel pentru a nu o face.

Poli: Kirev (5) - Nohai (5,5), Petrovic (4,5), Șeroni (4,5), Marovic (5) - Goge (5,5), Poparadu (5,5), Trandu (5), Bălace (5,5) - Szekely (7), Boldea (6,5)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Trandu (min 56)
Boștină (6) pentru Bălace (min 56)
Artean pentru Goge (min 76)

24 octombrie 2012

Râmnicu Vâlcea - ACS Poli 0:2 (0:1)

Încă o victorie "curată" pentru Poli, de această dată pe terenul ultimei clasate din ligă. Din păcate, nu am dispus de posibilitatea de a urmări acest meci, deci trebuie să ne rezumăm la cele scrise prin alte outlet-uri media.

Alb-negrii au deschis scorul prin Boldea, în minutul 21, după ce Szekely și Trandu avuseseră ocazii bune în prealabil. Scorul a fost dublat în minutul 57, după reușita lui Bălace. Szekely și Boștină ar mai fi putut marca, în timp ce Kirev a avut la rândul lui o paradă - toate conform site-ului oficial proaspăt lansat, www.acspoli.ro.

Edit: Am vizionat cele două reușite în clipul de mai jos și nu pot să nu remarc cât de frumoase estetic sunt ambele goluri!

Suntem în continuare pe traiectoria cea bună. Deci nu e rău.

Poli: Kirev - Nohai, Petrovic, Seroni, Marovic - Goge, Poparadu, Trandu, Balace - Boldea, Szekely

Schimbări:

Boștină pentru Szekely (min 63)
Artean pentru Goge (min 72)
Dobricean pentru Trandu (min 75)


21 octombrie 2012

ASU Poli - Chizătău 5:2 (2:2)

Deja devine o tradiție ca studenții să pornească cu stângul meciurile importante din campionat. Astfel, împotriva locului imediat următor din clasament, alb-violeții au debutat fără convingere și parcă afundați în iarba terenului de pe Știința.

După câte o semi-ocazie de fiecare parte, unul dintre fundașii noștri bâlbâie o minge în propriul careu, iar un atacant advers șutează dintr-un unghi foarte mic, pe sub portarul Muntean. Nu trece mult timp că la o altă fază în careul nostru, Iovițu intră imprudent la un adversar, arbitrul dictând penalty. Se face 0-2 și era doar minutul 6...

Alb-violeții echilibrează totuși jocul și, după mai multe încercări, Nicolaie reușește să reducă din diferență în minutul 22. O minge îl găsește liber în careu pe partea stângă, iar acesta șutează cu exteriorul direct în vinclul scurt al porții.


Lucrurile se ușurează serios pentru Poli în următoarele minute. Mai întâi oaspeții sunt nevoiți să schimbe un jucător din cauza unei întinderi, apoi un altul se accidentează grav, după un cap în cap cu Lazăr. Iar cireașa de pe tort este o eliminare în urma unei intrări foarte neglijente din spate, la mijlocul terenului, deși jucătorul în cauză avea deja un cartonaș galben.

În aceste condiții, poliștii pun stăpânire complet pe cursul jocului, iar în minutul 39 obțin egalarea. Mingea este scoasă de la marginea careului pentru Popoviciu, iar acesta prinde un vole senzațional direct în vinclu porții! Publicul erupe în aplauze, iar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie frumusețea execuției.

Poli mai are câteva ocazii până la pauză, dintre care de menționat este șutul lui Rotariu care depășește de puțin cadrul porții. Totuși, scorul era doar egal și era nevoie să mai înscriem, chiar de jocul era controlat în deplinătate, iar oaspeții au intrat doar rar în terenul nostru. După mai multe încercări, golul cade în minutul 65 în urma unei combinații finalizată de Băcilă. Zece minute mai târziu, Poli mărește diferența la un avantaj relaxant după un penalty obținut și transformat de Marchiș. În fine, tabela este închisă tocmai de Rotariu, care deobicei e mai altruist, dar de data aceasta și-a încercat șutul, de la vreo 25 de metri, mingea fiind plasată perfect, fără șansă pentru portar. Acesta este și primul gol al lui Rotariu pentru ASU Politehnica!


Astfel, Poli a trecut cu bine peste acest meci greu ce trebuia câștigat neapărat. Urmează încă 4 meciuri până la pauza de iarnă, cu echipe din a doua jumătate a clasamentului. Să sperăm că nu vor fi surprize neplăcute și că liderul se va împiedica și el la un moment dat.

ASU Poli: Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Maranescu – Popoviciu, Iovițu, Rotariu, Nicolaie – Băcilă, Marchiș.

Au mai intrat: Radu, Panc și Truichici

19 octombrie 2012

ACS Poli - Luceafărul Oradea 2:0 (0:0)

Nu știu exact de ce, dar această nouă iterație a Politehnicii mi se pare mai convingătoare în joc decât cea de anul trecut, în aceeași fază a campionatului. Chiar dacă nici astăzi prima repriză nu a mers prea bine, fotbalul arătat în a două jumătate a meciului a fost unul plăcut și alb-negrii au părut stăpâni pe situație, în special după deschiderea scorului.

Cu Poli la conducerea ostilităților din teren încă de la debut, părea că jucătorii noștri știu ce au de făcut în această după-amiază. N-a fost nevoie însă decât ca Szekely să fie surprins de vreo patru ori afară din joc în primul sfert de oră să devină evident că lucrurile nu vor fi prea simple în compania Luceafărului. Jocul cu mingi lungi nu a dat roade, echipa fiind limitată și de prezența curioasă în primul unsprezece a lui Trandu, astfel că pe întreaga primă repriză n-am remarcat decât vreo două-trei faze periculosuțe: un șut al lui Boldea de la ceva distanță, o lovitură de cap pe centrul porții a lui Șeroni și o bâlbâială la o altă fază fixă din care oaspeții au scăpat cu bine. Aceștia au fost amenințători o singură dată, în minutul 43, când au beneficat de mai multe lovituri libere lateral dreapta, iar ultima dintre ele a fost finalizată cu o lovitură de cap de puțin pe lângă poarta lui Kirev.

Mitanul secund a debutat în același ritm, dar jocul a luat altă turnură după deschiderea de scor din minutul 56. Așa cum ar fi fost de așteptat la un un meci de asemenea lipsă de fantezie, un corner s-a dovedit decisiv, Șeroni trimițând cu capul în plasa porții adverse serviciul lui Goge! Zece minute mai târziu, Poli se putea desprinde, același Șeroni retrimițând tot cu capul și tot la un corner către Nohai, care din doar câțiva metri nu a reușit să dea destulă forță balonului, astfel că portarul a putut reține. Ca în destule alte rânduri, odată ce Boștină l-a înlocuit pe Szekely, alb-negrii au devenit mai periculoși și fazele de joc mai interesante. Poate că acest lucru se datorează și avantajului de pe tabelă, dar cert este că la jocul lung practic adesea de către Poli, Boștină pare mult mai util decât omul pe care îl înlocuiește de obicei. După un mic forcing al orădenilor în minutele 70, tot noi am avut șansa cea mai mare de gol, când Boștină a conlucrat bine cu Boldea, acesta l-a lansat pe Goge, dar mijlocașul nostru dreapta nu a reușit să-și cadreze șutul din interiorul careului. Boldea a beneficiat și el de o șansă interesantă, trimițând peste de la vreo 20 de metri, înainte ca Poli să reușească desprinderea la o fază foarte reușită, în minutul 83. Atunci, marcatorul golului Șeroni a recuperat la mijloc și a trimis lung, pe dreapta, către Goge, acesta a centrat din apropierea colțului terenului și Boldea a venit din spate, trimițând cu capul fără șanse pentru portar! Goge putea și el marca la câteva minute, când Boștină s-a cam împiedicat în careu, dar a trimis în apărătorul buturilor adverse, înainte ca oaspeții să beneficieze de trei ocazii foarte mari de gol în doar câteva minute. Mai întâi, un șut de la distanță a fost parat în corner de Kirev, la lovitura de colț tot Kirev a fost obligat să boxeze, mingea a revenit la orădeni care au recentrat, apărarea noastră dormea, și a fost nevoie de o nouă paradă a lui Kirev la un șut din interiorul careului! A fost doar un foc de paie însă, iar scorul final a rămas cel stabilit de Boldea, astfel că Poli continuă să fie redutabilă pe teren propriu și încearcă să reintre în plasa liderilor surpriză.

Precum am scris deja, au existat destule momente foarte bune de joc, mai ales în repriza a doua, genul de momente care îți dau de gândit dacă nu cumva echipa asta are tot dreptul să spere la promovare. Nu există destulă constanță în joc, însă, deci mai e destul de lucru - și devine tot mai imperativ să câștigăm și în deplasare.

Ca să încep cu dezamăgirile, că n-au fost așa multe, îi remarc negativ pe Trandu, Szekely și Petrovic. Primul n-a avut mai niciun aport în joc, al doilea n-a reușit să facă față apărătorilor adverși, iar al treilea a gafat de vreo trei-patru ori într-o manieră îngrijorătoare. Din fericire, colegul său din centrul apărării a avut o zi excelentă azi, cu numeroase intervenții reușite la sacrificiu, un gol providențial și, per total, o dăruire impresionantă în joc. În timp de fundașii de bandă au fost solizi, la mijloc lucrurile nu s-au prezentat chiar grozav, în special pe axul central. Trandu în prima repriză și oarecum și Dobricean în a doua nu au păstrat destul de bine posesia și nu au deschis jocul suficient de repede atunci când ar fi trebuit. Bălace și Goge au muncit serios în flancuri, cel de-al doilea trecându-și în cont și două pase de gol, dar tot ansamblul acesta de la mijloc nu inspiră destulă încredere pentru a putea fi baza unor atacuri poziționale. Implicit se și joacă mult lung, iar rezultatele acestui stil limitat de joc s-au văzut în prima repriză. Boldea a muncit la rândul lui destul de bine, coborând adesea, și faptul că a marcat golul desprinderii reprezintă un premiu bine-meritat pentru vârful nostru retras.
Dintre jucătorii introduși, Boștină a avut cel mai pozitiv impact în joc, dar și Dobricean a adus un plus față de Trandu - doar nu atât cât mi-aș fi dorit eu, personal. Pe final a debutat și Daminuță, care s-a remarcat cu elanul său în ultimele minute ale meciului.

De la Velcea sper totuși să regândească pereptua titularizare a lui Szekely și să nu-l mai introducă pe Trandu așa de mult precum l-a introdus în ultimele partide. Cu toată sinceritatea, pe mine nu m-a impresionat nici pe când era la Poli II acest jucător, iar în ciuda șanselor primite deja în acest an, nu pare să fi progresat prea mult și să poată ajuta construcția echipei. Oricum, per total lucrurile nu stau foarte rău, dar în continuare e loc de îmbunătățiri.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6,5) - Nohai (6), Petrovic (5,5), Șeroni (7), Marovic (6) - Goge (6,5), Poparadu (6), Trandu (5), Bălace (6) - Szekely (4,5), Boldea (6,5)

Schimbări:

Dobricean (5,5) pentru Trandu (min 45)
Boștină (6) pentru Szekely (min 69)
Daminuță pentru Boldea (min 87)



13 octombrie 2012

Damila Măciuca - ACS Poli 0:0

În marele derby al acestei runde, Poli a terminat la egalitate partida cu liderul de drept al ligii a II-a, Damila din Măciuca. Dat fiind că acest meci nu a fost televizat, e greu să îmi dau cu părerea prea mult despre cele întâmplate astăzi pe terenul formației din județul Vâlcea, dar din cele auzite și citite, se pare că a fost un duel destul de echilibrat, cu gazdele ratând câteva foarte bune ocazii în prima repriză, în timp ce alb-negrii au fost mai periculoși în a doua.

Nu este un rezultat spectaculos, dar o înfrângere ar fi cântărit mult mai rău pentru noi, mai ales că încă nu putem știi cu exactitate care sunt adversarele la promovare. Important este să stăm în preajma top-ului până la finalul acestui tur, ca apoi să se efectueze anumite retușuri la club, care să ne permită construirea unei echipe care va putea rezista și în Liga 1, dacă e să ajungă acolo.

Poli: Kirev - Redjepi, Petrovic, Seroni, Marovic - Goge, Poparadu, Dobricean, Balace - Boldea, Szekely

Schimbări:

Trandu pentru Dobricean (min. 55)
Boștină pentru Szekely (min 73)

7 octombrie 2012

ASU Poli - Bucovăț 7:0 (3:0)

Emoții mari au anticipat acest meci cu echipa aflată la doar două puncte în spatele nostru, având în vedere că ultima încleștare cu o echipă fruntașă nu s-a terminat prea bine, iar în cazul de față au și absentat o parte dintre titulari, printre care și Iosif Rotariu.

Într-adevăr meciul a început destul de timid și chiar de Bucovățul n-a pus probleme, nici Poli nu s-a apropiat periculos de poartă. Popoviciu, care a purtat banderola de căpitan, a fost pe drept liderul din teren. Basarab, însă, atacantul de pe partea dreaptă, a cam iritat, fiind mereu desincronizat față de restul echipei și ratând prima mare ocazie a jocului, în minutul 15. Scăpat singur pe partea dreaptă, în mijlocul careului, preferă o pasă pentru Nicolaie, deși portarul deja sărise pe traiectorie lăsând poarta goală. Popoviciu decide apoi să ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde din lateral înspre centru, și șutează din întoarcere de la 18 metri, reușind să-l întindă bine de tot pe portar.

Golul avea să vină doar un minut mai târziu, în minutul 26, când Obrejan urcă în atac, face un-doi cu Marchiș și înscrie. De notat, însă, că ultima pasă l-a cam surprins în ofsaid, cel puțin așa s-a văzut de la linia de mijloc. Tușierul n-a semnalizat însă nimic, iar scorul era 1-0. Suporterii aprind fumigene și cântă de fericire, iar peste nici două minute, alb-violeții își dublează avantajul după un corner al lui Nicolaie, fructificat cu capul de mezinul de nici 18 ani al echipei, fundașul Claudiu Lazăr.

Jocul s-a animat cu totul, dar emoțiile nu au trecut încă cu totul, pentru că după alte două minute, oaspeții au prima lor acțiune mai importantă, iar în urma unei greșeli a fundașului dreapta Radovancovici, Obrejan nu reușește să ia mingea fără fault, iar arbitrul dictează penalty. Portarul Mario Foale ghicește colțul și se întinde perfect pentru a respinge mingea. A fost momentul în care jocul s-a rupt complet, adversarii nemaiavând nici un cuvânt de spus. A venit și golul 3, semnat de Basarab, care își repară evoluția mai slabă din debutul reprizei, cu o lovitură de cap după centrarea lui Marchiș.


Cu 3-0 la pauză și scăpat de orice emoții, am decis să mă mut pe Dan Păltinișanu, ratând astfel celelalte 4 goluri din repriza a doua. Destul de surprinzătoare această diferență de goluri, având în vedere că în clasament diferența era de doar 2 puncte și mai ales absențele de azi. Într-adevăr, s-a văzut diferența la cei care au intrat în locul lor. Explicația e, probabil, că Bucovățul n-a avut adversari puternici până acum, pentru că în acest meci nu a arătat deloc a o echipă de top. Încet-încet, în clasament începe să se rupă un grup fruntaș, care cel mai probabil se va definitiva după ce Poli își va da ultimul examen important al turului, peste două etape, cu Chizătăul.

De remarcat la acest meci și apariția între buturi a celui de-al patrulea portar încercat de Toni Foale în acest sezon. E vorba chiar de fiul său Mario. Având în vedere penalty-ul apărat și o prestație fără greșeală, se pare că el va fi pe moment soluția pentru acest post.

ASU Poli: Foale - Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu - Popoviciu, Guran, Bota, Nicolaie - Marchiș, Basarab

Au mai intrat: Panc, Radu, Herlicska, Luchin

6 octombrie 2012

ACS Poli - FC Olt 3:1 (2:0)

Victorie simplă și curată în această după-amiază pe Dan Păltinișanu, cu alb-negrii controlând foarte bine partida și reușind să se impună fără mari probleme în fața adversarilor de la Slatina. Boldea și Szekely au fost artizanii golurilor de astăzi și dacă n-am fi avut parte de o eroare crasă a lui Șeroni, probabil victoria ar fi fost la zero.

Aș spune că meciul a început cu șutul periculos al oaspeților, din primul minut, care a trecut amenințător pe lângă poarta lui Kirev, dar exceptând alte câteva tentative asemănătoare semnate ulterior, aceștia nu au mai făcut mare lucru în plan ofensiv. Poli, după zece minute de presiune, a deschis scorul în minutul 13, când Szekely a insistat la o minge, a trimis în blocaj, dar balonul a depășit portarul și a ajuns pe capul lui Boldea, care din doar câțiva metri a împins-o în poartă. Ritmul partidei a rămas același în perioada următoare, chiar dacă ocazii mari de gol nu s-au ivit, asta până când alb-negrii au reușit desprinderea la o acțiune bună pe stânga, urmată de centrarea lui Bălace în careu, de unde Szekely a pus latul și și-a deschis contul reușitelor pentru Poli. Același Szekely putea să mai înscrie o data zece minute mai târziu, dar după ce a purtat minge cu sine până în interiorul careului, poziție central-dreapta, nu a reușit să îl învingă pe portarul advers, șutând în acesta. Oaspeții au mai scăpat o dată, la o minge respinsă de pe/din fața linei porții, la o fază fixă, astfel că la pauză am intrat un un avantaj liniștitor și, mai important, o prestație convingătoare.

Nici nu s-a reluat bine meciul, că Poli a tranșat definitiv partida, grație unei faze bune a lui Boldea, care a controlat mingea în marginea careului, a reușit să să plaseze în poziție de șut, deși tatonat de doi apărători, și a trimis la colțul lung, pentru a stabili un scor de forfait. Jocul s-a liniștit ulterior și probabil acesta ar fi fost și rezultatul final, dacă Șeroni n-ar fi gafat impardonabil în minutul 67, când a ratat o pasă acasă și l-a lăsat pe Kirev singur cu un adversar. Acesta a încercat să-l lobeze, aparent portarul a atins mingea, dar s-a și ciocnit de jucător și arbitrul a dictat penalty, precum și cartonaș galben pentru bulgar. Lovitura de pedeaspă a fost transformată, dar nu a schimbat destinul meciului, căci în ciuda inisistențelor celor de la FC Olt, aceștia nu au mai reușit să-și creeze mari ocazii. Astfel, Poli și-a trecut în cont a doua victorie stagională în urma unui joc destul de plăcut, în special în prima repriză.

Per ansamblu, jucătorii au evoluat destul de bine, chiar dacă pe plan ofensiv aș fi dorit ceva mai multă inventivitate. Important este că fazele au curs destul de bine, atât pe flancuri, cât și prin centru, iar ambii atacanți și-au făcut datoria. Nefericită eroarea lui Șeroni și poate mi-aș fi dorit să văd mai multe de la Dobricean sau jucătorii introduși în mitanul secund, dar a fost bine și așa. Apreciabil efortul depus de Poparadu și Bălace, precum și aportul defensiv al lui Goge în repriza secundă.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (5,5) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (4,5), Marovic (6) - Goge (6), Poparadu (6,5), Dobricean (5,5), Bălace (6,5) - Boldea (6,5), Szekely (6,5)

Schimbări:

Boștină pentru Boldea (min 67)
Trandu pentru Szekely (min 72)
Enciu pentru Dobricean (min 78)

3 octombrie 2012

Ripensia - Poli 1:3 (0:1)

După ce aproape un deceniu fotbalul timișorean a fost monopolizat de Poli în dauna cluburilor din ligile inferioare, moartea clubului sub patronajul lui Iancu a prilejuit apariția unor noi proiecte foarte ambițioase. Chiar de nu se mai adună nici 10 mii de oameni la un meci de fotbal, entuziasmul pare mai mare ca oricând în jurul celor 3 echipe ce se află în prezent în mijlocul atenției. Trei echipe timișorene, trei atitudini diferite, iar iubitorii fotbalului din oraș și nu numai au de unde să aleagă.

După ce s-a înfruntat cu echipa Politehnicii, câștigând cu 4-1, Ripensia a țintit mult mai sus decât nivelul ei, spre ACS Poli din liga a doua. Chiar de Velcea a trimis pe teren jucători mai tineri sau ce au evoluat mai puțin, echipa aliniată a fost una solidă, incluzând nume ce au strâns destule minute în liga a doua și a treia precum golgheterul Boștină, Dobricean, Artean, Sakir, Enciu. A fost un bun prilej de a-i testa pe ceilalți portari, în speță Gherasim Jr. și Coca, de a-l vedea la lucru pe juniorul Bocșan și pe un tânăr nigerian de numai 17 ani, pe nume Israel, și nu în ultimul rând de a vedea cum se integrează Daminuță în această echipă. În mod curios, pe lângă "11"-le de start, ACS Poli a avut numai două rezerve.


Deși diferența între ligi pare una imensă, Ripensia a dat piept cu brio acestei provocări, depășindu-și nivelul. Realitatea e că echipa e mai degrabă una de cel puțin liga a patra. Dar meciul a fost controlat în mare parte de Poli, echipați de data aceasta în echipamentul bleu-ciel de deplasare. Din păcate nu am putut ajunge la începutul meciului și am ratat primul gol, înscris tocmai de noua față din echipă - Israel. Până la pauză n-au prea fost ocazii clare de gol, chiar de jocul s-a mutat de la o poartă la alta.

Repriza a doua a început sub dominarea oaspeților, care au exersat diverse trasee spre poarta adversă, dar pasa decisivă nu s-a concretizat. Ripensia a replicat pe contraatac, primul semnal de alarmă fiind tras în minutul 55, când Boghian a rămas singur cu portarul Coca, profitând de dezorganizarea apărării mai puțin experimentată. Vedeta și golgheterul Ripensiei a ezitat prea mult, însă, și a fost blocat prompt de către portar. Cinci minute mai târziu a venit, totuși, golul, când Păscăleanu a primit nemarcat în mijlocul careului și a marcat pe lângă portar.

A urmat o perioadă mai ștearsă, dar Poli s-a ambiționat mai mult pe final și a reușit să obțină o victorie previzibilă și normală până la urmă. Eroul ultimelor minute a fost Dobricean. Mai întâi a nimerit transversala în minutul 79, după o scăpare a apărării ripensiste. Apoi a fost servit ideal de Boștină și a trimis elegant pe lângă portar, pentru ca doar două minute mai târziu, în minutul 89 să lobeze portarul după pasa lui Enciu.

Ripensia putea să reducă din diferență în prelungiri, dând dovadă de o mare ambiție, ce i-a captivat pe suporterii din tribună. A fost un meci plăcut, în care mingea a curs frumos. Mi-a plăcut foarte mult trio-ul de la fosta Poli 2 format din Boștină, Dobricean și Artean, părând astăzi mult mai maturi ca sezonul trecut. Primii doi au fost practic sufletul echipei, fugind pe tot terenul și combinând elegant, dar și periculos, chiar de mai există destule imprecizii. Mi-a plăcut și determinarea noului venit, Israel, care s-a integrat foarte bine în echipă, ca și cum ar mai fi jucat în această formulă. Ar putea fi util în meciurile din campionat. O altă surpriză plăcută a fost Nanu, care deși nu a fost nemaipomenit în apărare (unde a fost improvizat), a urcat foarte bine cu mingea la picior, a driblat și a fost periculos în combinații. Eu cred că ar trebui folosiți mai des acești jucători, pentru că se pare că se înțeleg mai bine.

Juniorul Bocșan s-a descurcat decent, dar s-a văzut o evidentă cramponare în fața adversarilor. Dar are timp să crească și are nevoie de mai multe jocuri tari. Sper să îl vedem cât mai curând la echipa mare. Iovan, din păcate, are aceeași prestație mediocră și n-a impresionat. Și ca să terminăm în stil mare, trebuie să-l menționăm și pe Daminuță, care a fost cel mai slab de pe teren. Nu știu care a fost contribuția lui la primul gol, dar în ce am văzut eu din prima repriză nici nu l-am observat și am crezut că a intrat la pauză, când l-am văzut, cu stupoare, că poartă banderola de căpitan. Mai întâi a preluat cu greu câteva mingi, și-a incomodat un coechipier, după care a dispărut complet din joc, pentru ca mai târziu să adoarmă cu mingea la picior și să fie deposedat de un atacant advers, venit din spate.

Una peste alta a fost un test foarte util și o bucurie de a-i vedea pe acești tineri evoluând.

ACS Poli: Gherasim – Iovan, Bocșan, Redzepi, Nanu – Trandu, Daminuță (cpt.), Artean, Israel – Boștină, Enciu

Au mai intrat: Coca, Dobricean

30 septembrie 2012

Corona Brașov - ACS Poli 0:0

Meci echilibrat, încrâncenat și fără prea mult spectacol în aceasta dimineață, la Brașov. Cu un unsprezece care în mod curios nu l-a inclus nici de această dată pe Boștină, alb-negrii s-au chinuit serios pe faza de construcție, abuzând de nenumărate mingi lungi sau mingi pe sus, succesul acestor acțiuni nefiind însă cel dorit.

Gazdele au avut prima mare ocazie a jocului, când în minutul cinci Petrovic n-a putut bloca o centrare de pe dreapta, iar nici Șeroni, nici Artean nu au avut grijă să-l marcheze pe al doilea atacant al brașovenilor, care din doar câțiva metri a trimis din voleu, mult peste poartă. Replica noastră a venit în minutul 13, Szekely ratând de puțin cadrul porții cu o lovitură de cap, înainte ca cei de la Corona să beneficieze de o șansă foarte asemănătoare cu cea din debutul partidei, Coman nereușind din nou să trimită pe poartă, în urma unei intervenții stângace a lui Șeroni. Din acest moment însă, jocul s-a liniștit, iar mai toate duelurile s-au dus la mijlocul terenului, ambele echipe având puțini sorți de izbândă în tentativele lor lungi de angajare. Alb-negrii au încercat poarta adversă cu vreo trei șuturi de la distanță (Nohai, Poparadu, Boldea), în timp ce Kirev a trebuit să fie atent în câteva rânduri, dar nimic mai mult.

După reluare, brașovenii au părut mai deciși, chiar dacă Poli a trimis primul șut pe poartă prin Goge, portarul advers fiind însă la post. Kirev a intervenit excelent la o lovitură de cap a lui Coman, chiar în minutul 53, reușind să și rețină mingea cu un plonjon artistic, dar aceasta a fost cam ultima ocazie pentru un amar de vreme. Lupta aprigă de la mijloc s-a lăsat doar cu faulturi și câteva cartonașe, iar de abia în minutul 79 am semnalat următorul șut pe poartă. Autorul lui a fost Boștină, care a tras de la peste 25 metri, portarul gazdelor reușind cu greu să pareze șutul. Poli putea da lovitura în minutele de prelungire, dar mai întâi Nohai a trimis în bară la o lovitură de colț, iar apoi Enciu, liber din mijlocul careului, n-a putut direcționa o lovitură de cap decât în brațele portarului. S-a terminat așadar egal, iar alb-negrii au ajuns la zero în clasamentul adevărului.

Poate că Poli a fost echipa puțin mai bună astăzi, dar cred că rezultatul final reflectă ceea ce s-a întâmplat în teren. Atunci când au mișcat mingea rapid, jucătorii noștri au creat instantaneu pericol, dar impreciziile tehnice au compromis în mai multe rânduri acțiuni promițătoare. Kirev a făcut un meci neobișnuit de curat, cu numeroase intervenții decise și vreo două parade importante, astfel că aș fi înclinat să-i acord titlul de omul meciului pentru gruparea noastră. E drept că bulgarul a fost ajutat și de o apărare destul de robustă, care chiar dacă s-a împiedicat de câteva ori (atât prin Petrovic, cât mai ales prin Șeroni, care s-a dovedit mai rudimentar, dar util), a respins mai toate atacurile adverse. Problema e că de la mijloc în sus, doar Goge și Poparadu au fost utili la construcție, iar cel dintâi a dispărut din joc în repriza secundă. Artean a fost în nota obișnuită, chiar dacă un galben încasat la debut l-a timorat nițel, în vreme ce Bălace pur și simplu n-a avut o zi grozavă. Mai dureros a fost în atac, unde Szekely nu a putut contribui cu mai nimic, Boldea a fost prea izolat, iar de această dată nici schimbările efectuate nu au îmbunătățit dramatic jocul nostru: Dobricean a irosit mai multe mingi bune și a ținut inutil de mult de balon, Enciu s-a cam împiedicat în minge la două lansări periculoase în adâncime, iar Boștină s-a rezumat la două acțiuni mai periculoase.

Încetul cu încetul atingem un moment critic, în care echipa se va vedea în mare nevoie de a începe să adune mai multe puncte, pentru a sta cât de cât în contact cu plutonul fruntaș. S-au adunat deja șase puncte, iar mai ales jocul arătat în cele două deplasări nu promite prea multe.

Poli: Kirev (6,5) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (6), Marovic (6) - Goge (5,5), Artean (5), Poparadu (6), Bălace (5) - Szekely (5), Boldea (5)

Schimbări:

Boștină (5,5) pentru Szekely (min 57)
Dobricean (5) pentru Artean (min 57)
Enciu pentru Bălace (min 68)

Giarmata Vii - ASU Poli 1:3 (1:2)

După cele patru meciuri acasă am hotărât că e cazul să văd și cum e atmosfera într-o deplasare. Mă rog, în cazul de față a fost vorba mai mult de o plimbare, pe care unii au făcut-o cu bicicleta, într-un pluton violet.

Satul Giarmata Vii era pregătit pentru evenimentul anului, terenul de fotbal atrăgând un public numeros. Cocheta tribună de pe partea cu linia de tren din spatele băncilor de rezervă e destinată exclusiv gazdelor și a fost arhiplină, în timp ce poliștii s-au aliniat pe partea cu șoseaua, sau la "peluza" dinspre biserică. Am văzut oameni de toate felurile, de la tineri la oameni mai în vârstă, semn că acest fenomen nu e doar distracția unor așa-ziși derbedei, ci bucuria unui fotbal liber, fără frustrările unui campionat infect și ale unor patroni șmecheri. Și cei din sat au venit bine pregătiți pentru această sărbătoare de sâmbătă, prezentând chiar și un steag și un banner de încurajare pentru alb-albaștrii lor. Până și băbuțele din sat au venit să asiste, informându-se în prealabil ce-i cu fotbalul ăsta și unde trebuie să marce ai lor.

Mutându-ne de pe margine în teren, Poli avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în apropierea primului loc. N-a fost să fie primul meci la Poli la vârsta de 50 de ani pentru Roti, acesta nefăcând deplasarea. În ciuda acestui fapt, alb-violeții au controlat desfășurarea partidei, balonul aflându-se majoritatea timpului în terenul advers.

Pericolul a venit în special de pe benzi. Astfel, prima ocazie mare apare în minutul 10 la o centrare a lui Nicolaie pentru Marchiș, a cărui reluare este respinsă in extremis de către un fundaș. La cornerul ce a urmat, nimic nu a mai stat în calea golgheterului nostru, acesta deschizând scorul. Doar cinci minute mai târziu, Obrejan majorează, tot după o centrare, retrimisă de Marchiș până la fundașul nostru care împinge mingea în poartă. Mă bucură golul acestuia, fiind un jucător care îmi place. Chiar de se lasă copleșit uneori de pasiunea sa, e luptător, vrea să dea totul pentru echipă și acceptă cu greu orice greșeală.

Repriza a decurs în aceeași notă, Bota, Popoviciu și Nicolaie fiind de mai multe ori la capătul unei faze. Din păcate, golul 3 nu a mai venit, ca să putem sta și noi liniștiți. Astfel, la una din puținele ocazii când adversarii au intrat în terenul nostru, aceștia au și profitat de o greșeală de curtea școlii a portarului nostru Flavius Muntean, care a cam șomat până atunci, și au redus din diferență chiar înainte de pauză.

În repriza a doua, chiar de am controlat în continuare jocul, în aer plutea pericolul că am putea fi egalați, în timp ce finalizările noastre nu cadrau poarta. Totuși, putem nota un șut din lateral al lui Bota din minutul 56 ce a nimerit transversala. Popoviciu și Nicolae își încearcă șuturile, dar nu nimeresc spațiul porții. În minutul 68, Nicolaie se bate pe stânga și centrează într-un spațiu gol. Băcilă apare lansat dar nu lovește bine cu capul, mingea trecând peste. În fine, golul liniștitor a căzut în minutul 75, când același Nicolaie șutează cu sete de pe partea stângă.

Victorie meritată, dar cu emoții inutile, pentru ASU Poli marea cauză de stres rămân portarii, care gafează meci de meci. Sper că această problemă va fi remediată în timp util și mai sper ca entuziasmul de la această deplasare inedită să nu dispară.

ASU Politehnica: Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu – Popoviciu, Iovițu, Băcilă, Bota – Nicolaie, Marchiș

Au mai intrat: Basarab, Panc, Guran

23 septembrie 2012

ASU Poli - Urseni 5:0 (3:0)

Era nevoie de o victorie astăzi, iar aceasta a venit, dar nu așa de ușor precum o arată scorul. Norocul poliștilor e că au reușit să-și consolideze destul de repede un avantaj care i-a scutit de emoții pe final, când meciul a luat o turnură neașteptată.

Astfel, alb-violeții au profitat de greșelile oaspeților și au marcat prin Bota, Radovancovici și Marchiș în minutele 8, 11, respectiv 20, iar în repriza a doua Basarab înscrie o dublă (min. 48 și 65) în poarta dolofanului portar advers.

Studenții se joacă cu focul, ratând și alte ocazii, în special Marchiș dând dovadă de lipsă de concentrare în fața porții. Popoviciu este ghinionist și lovește transversala în minutul 72, fază la care portarul Uresniului se accidentează.

Neavând rezervă de portar, oaspeții îl trimit între buturi pe.... cel care le tunde gazonul? Îmbrăcat în pantaloni de trening și cu șapcă pe cap, acesta respinge primul șut, arătând că nu e de glumă cu el. Vizibil incomodat de adidașii fără crampoane, încearcă să se desculțe, dar arbitrul nu-i permite. Chiar și așa, poarta adversă este practic impenetrabilă, acesta parând orice șut și blocând orice centrare, chiar și atunci când adversarii încearcă să-l surprindă.

Motivați de această întorsătură a jocului, Urseniul încearcă să revină și are câteva ocazii periculoase, dar Muntean, cel care i-a luat locul în poartă accidentatului Șerban, este de fiecare dată la post. Poli putea și trebuia să încheie socotelile în minutul 88, când jocul de pase desface apărarea și îl lasă pe Florin Luchin singur în fața porții, dar, probabil emoționat de statura celui dintre buturi, trimite inexplicabil pe lângă. Noroc că Poli marcase atunci când a trebuit.

Lăsând gluma la o parte, atunci când adversarul este așa de inferior la toate capitolele, iar apărarea nu numai că este depășită mereu dar și oferă ocaziile pe tavă atacanților, atunci nu poate fi remarcată nici măcar orice execuție spectaculoasă. (Asta dacă nu vorbim de naționala României într-un meci cu cea mai slabă echipă din lume) A fost prilejul de a folosi jucători ce au evoluat mai puțin până acum, dar concluzii nu pot fi trase după acest meci. Urmează o deplasare cu Giarmata Vii, unde victoria este din nou imperativă.

ASU Poli: Muntean – Obrejan, Maranescu, Lazăr, Radovancovici – Iovițu, Bota, Rotariu, Popoviciu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Truichici și Basarab (min. 46), Panc (min. 71), Luchin (min. 81)

22 septembrie 2012

ACS Poli - Alba Iulia 4:1 (1:0)

Prima victorie a sezonului s-a dovedit a fi una foarte clară pentru Poli, deși partida a avut anumite suișuri și coborâșuri ce puteau întoarce soarta rezultatului. Din fericire, jocul bun prestat în fața unui adversar cu destule probleme defensive a fost suficient, grație și în destulă măsură schimbărilor inspirate efectuate de Velcea pe parcursul reprizei secunde.

Meciul a debutat așa cum debuteaza foarte rar pe Dan Păltinișanu, cu un gol pentru alb-negrii în primele minute. Era chiar la cea dintâi fază de poartă, în minutul 3, când Szekely l-a lansat pe Goge în careu, acesta a depășit un adversar, a centrat în fața porții, și de acolo Bălace a îndeplinit o formalitate! Jocul a continuat să curgă în favoarea noastră, iar în minutul 13 putea și trebuia să aibă loc desprinderea pe tabelă. Lansarea ideală a lui Szekely l-a găsit pe Boldea singur cu portarul, acesta a preferat să nu tragă și a trimis ușor imprecis către Goge, mijlocașul dreapta a reușit să-l dribleze pe portar, însă șutul a fost respins de pe linia porții de un fundaș advers. Presiunea noastră a dus la mai multe faze periculoase, de două ori Szekely fiind aproape de gol, înainte ca tot el să-i plaseze mingea pentru șut lui Boldea, am impresia, dar acesta a trimis de puțin pe lângă, din afara careului. Prima fază mai pertinentă a oaspeților a picat chiar înainte de pauză, când o trecere cam cu tractorul pe lângă Poparadu nu a fost penalizată și a fost nevoie de un fault al lui Kirev în marginea terenului pentru a elimina pericolul unei surprize neplăcute.

Repriza a doua a avut puțin altă față, căci echipa adversă a ieșit mai decisă de la cabine și a preluat inițiativa. Bălace a cam scăpat de un al doilea galben la un fault discutabil, iar ca urmare a acelei lovituri libere, Kirev a fost nevoit să intervină pentru a para un șut destul de puternic, dar chiar pe poziția portarului nostru. O degajarea aiurea câteva minute mai târziu, tot a sa, a fost cât pe ce să ne coste un gol, însă am scăpat grație impreciziei adversarilor. A mai urmat o perioadă de joc care mie mi s-a părut tare neplăcută, genul de perioadă în care chiar dacă nimeni nu are ocazii, simți că oricând se poate întâmpla ceva. Din fericire, lucrurile au luat altă turnură după efectuarea celor trei schimbări (Dobricean, Boștină și Enciu fiind introduși), iar în minutul 75, Poli s-a desprins pe tabelă. Fază a plecat de la o pasă lungă a lui Poparadu, Boștină a preluat bine cu dreptul, a șutat cu stângul din afara careului, portarul celor din Alba Iulia a respins, însă doar până la Goge, care a trimis în poarta goală! Nici n-am reîncput bine jocul de la mijloc, că Enciu a urcat cu mingea în careu, a tras la colțul lung, portarul a respins din nou, iar la fel ca la golul anterior, un jucător de-al nostru a fost pe fază, în speță Boștină, și s-a făcut 3-0. În minutul 84 a căzut și al patrulea gol al după-amiezii, la o acțiune a celor doi atacanți, căci Enciu a ridicat mingea peste apărare pentru Boștină, acesta a avut tot timpul din lume să preia și a șutat în forță, fără șanse pentru portar. Pe final, oaspeții au reușit să marcheze golul de onoare, printr-o lovitură de cap la un corner, stricând astfel clean sheet-ul lui Kirev, care pare mereu să se chinuie să-și treacă în cont meciuri fără goluri încasate. Oricum, nu a schimbat cu nimic soarta partidei, iar Poli și-a trecut în cont cele trei puncte, după un meci dătător de speranțe.

Pot spune că mi-a plăcut cam toată echipa, chiar dacă unii/alții au avut câte o scăpare sau două (Kirev, Șeroni, Artean, Boldea). Apărarea nu a fost pusă la prea grea încercare, iar atunci când a fost nevoie s-a dovedit eficientă, în special la mingile înalte, respinse bine de către Șeroni și Petrovic. Ambii jucători de bandă au urcat destul de sus, cu un plus pentru Nohai, însă mai au de lucru la jocul combinativ cu colegii lor. Aceștia, anume Bălace și Goge, au avut un aport diferit în joc, ambii dovedindu-și însă utilitatea printr-un stil propriu: cel dintâi, prin cunoașterea jocului și dictarea tempo-ului, cel de-al doilea prin tehnică și viteză. Amândoi au fost suținuți de Boldea, care deși a cam feștelit câteva pase și centrări, s-a dovedit a fi extrem de periculos cu mingea la picior, destabilizând apărarea adversă la fiecare urcare de acest gen. Duo-ul de la centru, Poparadu-Artean, a fost și el solid, căpitanul nostru dovedinu-și din nou calitățile de servant. Szekely a continuat jocul său mai retras, a intrat în câteva combinații utile, dar parcă aș vrea să vad mai multă implicare de la el în fața porții. Dintre cei intrați, remarc faptul că Boștină și Enciu au făcut franjuri din apărarea destabilizată a oaspeților și ceea ce rămâne evident de discutat este dacă utiliatea lor ar fi mai mare de s-ar afla din primul minut pe teren. Cu siguranță vom avea ocazia să ne convingem de acest lucru în partidele următoare.

Felicitări și lui Velcea, nu doar pentru modificări, ci și pentru că astăzi am văzut câteva combinații ofensive care au depășit stagiul mingilor lungi și înalte. Rămâne de văzut ce va reuși echipa în dificila deplasare de la Brașov din etapa următoare, un real test de maturitate.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (6), Marovic (6) - Goge (7), Poparadu (6,5), Artean (6), Bălace (6,5) - Szekely (6), Boldea (6)

Schimbări:

Dobricean (5,5) pentru Artean (min 57)
Boștină (7) pentru Boldea (min 65)
Enciu (6,5) pentru Szekely (min 73)

21 septembrie 2012

ASU Poli - Racovița 3:5 (0:2)

După ce a trecut cu brio de două meciuri grele cu Bazoș și Ictar-Budinț, studenții au avut de dat un examen și mai greu cu Racovița, cea care se anunță a fi una dintre cele mai puternice candidate la promovare. Din păcate, violeții au picat acest test, la care s-au prezentat cam slab pregătiți.

Primul gol a venit destul de repede, în minutul 13, în urma unei greșeli a portarului Șerban. Acesta a ieșit prost la o centrare și în loc să respingă mingea, a mângâiat-o doar, lăsând-o să cadă în fața unui jucător advers care a împins-o în poartă.

Poli a încercat să revină, dar nu a reușit să se apropie foarte periculos de poarta adversă, din două motive. În primul rând racovițenii, deși mi-au lăsat impresia că nu au forțat prea mult, au rămas foarte bine organizați și au oprit mai multe din atacuri. În al doilea rând, încercările noastre ofensive au fost drastic afectate de lipsa de inspirație a jucătorilor. Chiar și Rotariu a prestat un joc mai slab, nesincronizându-se cu coechipierii lui și dând pase aiurea.

Iar atunci când s-a ajuns în fața porții, portarul Sfetescu a fost mai mereu la post. Adversarii au profitat și au mai trimis o altă lovitură, foarte dureroasă, cu un minut înaintea pauzei când la un șut din lateralul careului pe colțul lung, Șerban nu s-a poziționat destul de bine ca să ajungă la minge. Astfel, oaspeții intrau la vestiare cu un avantaj de două goluri.

Repriza a doua a fost mult mai plină de evenimente. În primul rând, în poartă a intrat Mitelea, care a și avut două ieșiri în afara careului foarte oportune, ducându-ne cu gândul că schimbarea a fost una foarte bună.

Dacă l-am tot lăudat pe Popoviciu în ultimele două cronici, de data aceasta a fost unul din remarcații negativi, fiind mereu inferior adversarilor direcți. Mai mult, golul din minutul 57 a apărut după ce acesta a pierdut mingea aproape de propriul careu, iar Obrejan n-a reușit să recupereze decât prin fault. Penalty-ul a fost transformat fără emoții, iar scorul devenea 0-3.

Totuși, deși meciul părea pierdut, Poli sparge gheața după ce Rotariu oferă o pasă lungă pe lateral, Nicolaie centrează în fața porții, iar Marchiș înscrie. Mai era o jumătate de oră și speranța începea să reapară. Bucurie mare când doar două minute mai târziu se obține un penalty. Același Marchiș execută, dar slab și portarul reține.

Studenții continuă atacurile, dar într-un mod foarte haotic. Principalul protagonist al următoarelor minute este fundașul Obrejan, care, plin de voință, urcă de mai multe ori în atac. Din păcate mai mult obosește și uită să revină în defensivă. Frustrarea în fața neputinței întregii echipe s-au regăsit în exprimarea acestui jucător, revelând lipsa unei minți limpezi, iar lipsa de inspirație a fotbaliștilor s-a regăsit și în rândurile galeriei, a cărei eforturi nesincronizate cu ce era în teren nu au putut readuce echipa în joc.

Speranțele au fost înnăbușite complet în minutul 72 când Mitelea scapă în poartă un șut la întâmplare de pe la vreo 30 de metri din lateral, ce era ușor de reținut. Chiar de Poli revine 3 minute mai târziu prin Băcilă, nimeni nu mai credea în revenire. După încă 10 minute Laczko, antrenorul-jucător al oaspeților execută o lovitură liberă peste zid, destul de bine plasată. Mitelea e pe minge dar, inexplicabil, nu reușește decât să o împingă în poartă. E clar că acesta l-a schimbat pe Șerban doar din nevoie, portarul titular acuzând dureri la pauză, ce după meci s-au transformat din păcate în accidentare.

Marchiș mai înscrie o dată pe finalul reprizei, consfințind rezultatul final. De altfel singurele lucruri pozitive din acest meci sunt faptul că decarul nostru a marcat o dublă, păstrând o constanță în fața porții, precum și aportul lui Băcilă, intrat în repriza a doua. Chiar de Racovița e în mod cert o echipă superioară, rezultatul putea fi altul de nu erau gravele greșeli ale portarilor, precum și ziua mai slabă a restului de jucători.

E o înfrângere grea, ce reprezintă o piedică în drumul spre promovare. E clar că la acest nivel nu pot fi prea mulți pași greșiți, așa că trebuie trecut repede peste acest moment, învățat din greșeli, iar la restanță să fie mai bine pregătiți. Cum următorul meci e tot acasă și cu o adversară mai facilă, poate fi o oportunitate bună de a redresa moralul echipei.

ASU Poli: Șerban – Maranescu, Lazăr, Obrejan, Radu – Bota, Rotariu, Guran, Popoviciu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Mitelea, Băcilă, Iovițu și Szabo

16 septembrie 2012

CS Mioveni - ACS Poli 2:2 (0:0)

Meci spectacol în această după-amiază la Mioveni, unde Poli a întâlnit o formație populată cu o mulțime de jucători cu experiență, s-a văzut condusă cu 0-2, dar a avut forța (nesperată) să revină pe final de partidă!

Cu un unsprezece ușor diferit de cel din prima etapă, Boldea, Goge și Nanu fiind titulari în locurile lui Marovic, Dobricean și Enciu, prima repriză s-a dovedit a fi una pe cât de echilibrată, pe atât de plictisitoare. Alb-negrii au avut o mică ocazie în minutul 7, când centrarea lui Goge a fost șutată de către Nanu, dar un fundaș advers a deviat în corner, iar replica gazdelor a venit în minutul 22, la o incursiune în careu, pe dreapta, mingea retrimisă spre centru după indecizia lui Sakir fiind blocată de Petrovic. Ocazii de poartă nu s-au mai ivit până în ultimul minut al reprizei, atunci când tot gazdele au avut o incursiune pe stânga, însă Kirev a parat cu succes șutul din unghi.

Nimic de ce fusese arătat până la acel moment nu promitea un mitan secund interesant, dar lucrurilea aveau să stea altfel. CS Mioveni a deschis scorul repede de la reluare, în minutul 48, la o centrare de pe dreapta apărării noastre, unde Petrovic a încercat să suplinească lipsa lui Nohai și implicit a creat un vid în centrul defensivei, mingea fiind reluată defectuos de un jucător (interesant) purtând numele de Mazilu, dar cu șansă a ajuns la Emil Dică, lăsat de izbeliște în fața porții goale, și finalizarea a fost simplă. Tot Mazilu putea marca la un șut din afara careului, în minutul 55, însă Kirev s-a opus cu succes, ca apoi gazdele să mențină presiunea la poarta noastră, și după o nouă ocazie a lui Dică să obțină un penalty în minutul 62. Atunci, Răduță a dejucat pasul la ofsaid al apărării noastre, și Kirev a intervenit cu naivitate, faultându-l pe atacantul argeșean, deși acesta își făcuse mingea departe de cadrul porții. Dică a transformat penalty-ul și la cum mergeau treburile, speranțele noastre de a mai obține ceva din meci se reduseseră aproape de zero. Fotbalul și-a arătat însă fața înșelătoare, căci la nici cinci minute de la desprindere, Poli a reușit să marcheze: Poparadu l-a lansat foarte bine pe Boștină, cu o minge peste apărare, acesta a preluat eficient și a tras pe sub portarul ieșit în întâmpinare! Alb-negrii și-au încercat mai departe norocul cu mingi lungi și faze fixe, însă când se înfiripau nițel speranțele unui rezultat decent, Nohai a trimis o pasă direct la Mazilu în fața careului advers și acesta a luat-o în goană spre poarta noastră, cu Boldea pe urmele lui, doar ca Sakir să vină să îl oprească prin fault la aproximativ 35 de metri. Arbitrul a considerat că atacul fundașului macedonean nu viza mingea și l-a eliminat, Velcea introducându-l pe Miculescu pentru a suplini absența acestuia din apărare.
Gazdele puteau pune punct partidei în minutul 78, când eroarea lui Dobriceanu le-a permis să preia posesia în jumătatea noastră, Coșereanu a trimis spre poartă, mingea a fost deviată de Petrovic, a plutit către Răduță, dar acesta nu a putut s-o trimită în poarta goală din doar câțiva metri. Cu glonțul trecut pe lângă ureche, Poli a continuat să caute egalarea, și în inferioaritate, iar în minutul 82 a fost nevoie de o intervenție excelentă a portarului advers pentru a respinge lovitura de cap a lui Goge (centrare Dobricean). Nici n-a fost degajată bine mingea, că fosta noastră cunoștință Adrian Neaga a pierdut-o la mijlocul terenului, Szekely a fost lansat înspre careu, și Popescu ieșit în întâmpinare nu a putut decât să-l rașcheteze pe atacantul nostru, suferind aceeași soartă ca și Sakir. Fără alte schimbări la dispoziție, gazdele s-au văzut nevoiți să trimită un jucător de câmp în poartă, acest rol fiind preluat de către deja numitul Neaga. Poli a continuat să testeze apărarea celor din Mioveni cu mingi lungi, Boștină reușind să devieze des balonul, și Szekely fiind destul de agil cu spatele la poartă, iar la o astfel de fază, în minutul 87, atacantul nostru a reușit să se întoarcă, a trimis spre poartă, iar doar ghinionul ca mingea să-l lovească în cap pe Neaga ne-a privat de egalare. Nimeni n-a mai putut să se opună în minutul 90, la un aut bătut de Nohai balonul ajungând în marginea careului la Petrovic, sârbul a șutat din voleu și mingea s-a dus imparabil spre vinclul din stânga, pentru o reușită de toată frumusețea. Ne-a mai trecut un glonț pe lângă ureche la o fază în care jucătorii gazdelor au fost găsiți într-un ofsaid discutabil, dar până la urmă alb-negrii au obținut un punct nesperat și destul de plăcut ochiului, chiar dacă jocul nu s-a ridicat mereu la nivelul ambițiilor declarate.

Așadar, am avut parte de o după-amiază rezonabilă de fotbal, în care am putut să mai aprofundăm puțin ceea ce știm despre ACS Poli. După toate aparențele și cu lotul actual, cea mai bună abordare este ca Velcea să opteze un joc cu mingi lungi către Boștină, căci la mijloc ne vedem confruntați cu o problemă de creație.

Voi evidenția trei jucători care au făcut erori importante azi, anume Nohai, Kirev și Sakir. Primul, a fost prins în afara poziției sale la primul gol, a pierdut destule mingi, printre care și cea care a dus la eliminarea lui Sakir. Acesta la rândul lui l-a pierdut pe Dică la acțiunea primului gol și a intervenit stângaci în tentativa de a-l opri pe Mazilu la faza deja incriminată. Cel din urmă a avut două intervenții bune, dar precum am scris, cred că are pe conștiință faza penalty-ului. Altfel, au mai fost jucători de la care m-aș fi așteptat la mai multe, mai ales de la mijloc în sus, dar nu pot spune că nu au dat dovadă de dorința de luptă.

Dintre jucătorii buni, mi-a plăcut din nou de Petrovic, care a făcut un joc mai curat astăzi, a avut intervenții decisive în apărare, și a reușit să marcheze un gol providențial. Poparadu, deși a avut o prima repriză mai puțin impozantă, s-a dovedit din nou a fi un om de bază la mijloc, în vreme ce Goge a încercat destul de multe pe dreapta, chiar dacă nu a avut cine știe ce succes. Duo-ul Szekely-Boștină a arătat în câteva rânduri că ar putea fi un duo interesant, considerând ce jucători avem la dispoziție, și cred că ar trebui să li se acorde niște timp împreună în meciuri oficiale - poate chiar ei sunt soluția pentru atacul nostru suferind.

Altfel, Velcea a făcut mutările potrivite la atunci când ele s-au impus, deci merită la rândul lui felicitat pentru întoarcerea rezultatului. Mai e mult de lucru și chiar ar fi cazul ca acele speranțe de transferuri să se concretizeze cumva, pentru că echipa mai are nevoie de niște întăriri, cel puțin pentru banca de rezerve.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (5) - Nohai (4,5), Petrovic (7), Sakir (4), Bălace (5,5) - Goge (5,5), Artean (5), Poparadu (6), Nanu (5) - Szekely (5,5), Boldea (5)

Schimbări:

Boștină (6,5) pentru Nanu (min 55)
Dobricean (5,5) pentru Artean (min 65)
Miculescu pentru Bălace (min 75)

3 septembrie 2012

ACS Poli - UTA 1:1 (0:0)

N-a fost nici cel mai bun, nici cel mai rău meci imaginabil pentru debutul noii echipe în liga secundă. În fața a peste 5000 de spectatori, cele două formații nu au etalat un fotbal de mare calitate și ocaziile de poartă au lipsit, dar cu această ocazie am putut să ne formăm o primă impresie mai serioasă despre clubul încropit peste vară pe Dan Păltinișanu.

Prima șansă de gol ne-a aparținut în minutul 7, când Bălace a trimis o centrare bună de pe stânga, Artean a lovit cu capul, dar nu a reușit să cadreze balonul. Poli a menținut o oarecare presiune pe poarta adversă și s-a mai apropiat de deschiderea scorului în două rânduri, întâi la lovitura de cap mai puțin decisă a lui Enciu (?) și apoi la șutul de puțin pe lângă al aceluiași jucător, fază pregătită de către Szekely. O mare netanție în defensiva noastră la un corner arădean putea să ne coste scump, după ce Marovic a rașchetat o minge și a plasat-o periculos în careu, dar arădenii au trimis pe plasa porții apărate de Kirev. Până la pauză nu am mai notat șanse de gol, jocul devenind destul de monoton în a doua parte a reprizei.

Mitanul secund a continuat cam în același ritm, iar singura oportunitate bună a fost ratată de către Dobricean, care a trimis peste dintr-o liberă de la 25 metri. UTA a evoluat ceva mai decisă în debutul reprizei, dar tot nu a reușit nicicum să pună în pericol poarta noastră. După o rundă amplă de schimbări, de ambele părți, între minutele 65 și 75, a căzut ca din nimic golul deschiderii de scor. O minge înaltă a fost deviată de către Boștină spre nou intratul Boldea, acesta a preluat și a tras degrabă, cu boltă, direct în plasa porții arădene! O reușită chiar deosebită. Din păcate, avantajul n-a ținut nici zece minute, căci în minutul 84, o minge înaltă a fost bâlbâită de fundașii noștri centrali (care făcuseră un joc chiar bunicel până atunci), și oaspeții au profitat prin Mitron, care a înscris în stânga lui Kirev. Finalul nu a mai adus nicio modificare pe tabelă, astfel că Poli a debutat în acest nou sezon cu un egal care reflectă oarecum echilibru de pe teren.

Precum am scris de la bun început însă, mă așteptam la ceva chiar mai rău. Din fericire, jucătorii s-au ambiționat și au evoluat destul de solid, chiar dacă există semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea fotbalistică a unora dintre ei. Este încă prea devreme să emitem multe judecăți în acest sens, dar nu cred că cineva își imaginează că acest lot are o forță asemănătoare cu echipa care a evoluat anul trecut pe Dan Păltinișanu.

Dacă Kirev n-a avut mult de lucru, apărarea a fost destul de bună, numai că nici n-a avut de-a face cu prea multă presiune de la adversari. Când ar fi fost mai important, Petrovic și Sakir nu au dovedit inspirația necesară, chiar dacă în rest nu mi-au displăcut - în special Petrovic. Nohai și Marovic au fost decenți, dar jucătorii de bandă de la mijloc m-au impresionat - Bălace s-a prezentat cu maturitate, în ciuda faptului că a venit de abia acuma câteva zile, în timp ce Artean m-a surprins cu un joc determinat și nu lipsit de reușite. Poparadu și Dobricean nu au strălucit, fiind în nota evoluțiilor de anul trecut, dar problemele principale s-au prezentat în atac, precum era și de așteptat. Szekely și Enciu nu s-au ridicat la înălțimea jocului, având însă și de lucrat doar cu mingi lungi, în timp ce Boștină, intrat pe parcurs, a fost un pivot util, dar în rest nu a profitat de câteva poziții bune.

Dintre ceilalți jucători introduși, Boldea, marcatorului golului, a părut chiar ager cât a jucat. Nu vreau să sar la concluzii, dar ar fi de urmărit în continuare. Iar Trandu a jucat cam puțin.

Ce ar rămâne de zis? Mai e mult de lucru ca echipa această să poată spera la vreo luptă pentru vârful ierarhie, în special considerând că nu vor mai avea parte de suportul pe care l-au avut astăzi de-a lungul acestui sezon. Atmosfera n-a fost rea azi, un grup de tineri a încercat să anime o mică galerie, iar lumea s-a bucurat la gol și nu a huiduit pe nimeni. Multe lucruri de care mă temeam puțin înainte de debut. Cred că e destul de clar că dacă această echipă va confirma, are toate șansele să fie port-drapelul fotbalului timișorean, în ciuda controverselor care au marcat-o încă din naștere. Dacă e bine sau rău, e prea devreme de spus.

Poli: Kirev (5,5) - Nohai (5,5), Sakir (5,5), Petrovic (5,5), Marovic (5,5) - Artean (6), Dobricean (5,5), Poparadu (5,5), Bălace (6) - Szekely (5), Enciu (5)

Au mai intrat:

Boștină (5,5) pentru Enciu (min 59)
Boldea (6,5) pentru Marovic (min 67)
Trandu pentru Artean (min 75)

P.S. Și am uitat să menționez un șut frumos al lui Bălace din repriza a doua, chiar singurul șut pe poartă înainte de goluri cred, care a fost parat de către portar!

Defecțiune tehnică

S-a produs un mic "accident", astfel că pentru perioada imediat următoare vom reveni pe domain-ul vechi:

www.fcupoli.blogspot.com

Sper să rectificăm cât mai curând această chestiune.

2 septembrie 2012

ASU Poli - FC Bazoș 3:1 (0:1)

După două victorii lejere, astăzi am avut parte de ceva dramatism, într-un meci mai captivant, cu un fotbal de calitate superioară, o confruntare din care oricare echipă putea ieșea învingătoare, balanța putându-se înclina în orice clipă în partea cealaltă.

Rotariu a avut o primă ocazie din lovitură liberă în timp ce oaspeții au avut o semi-ocazie, o tentativă de vole spectaculos nereușită. Posesia a alternat des, jucându-se când într-o parte când în cealaltă într-un ritm alert. Ambele echipe și-au încercat schemele, dar fie apărarea adversă s-a opus, fie câte o greșeală - inevitabilă la acest nivel - a pus capăt atacului.

Bazoșul reușește să trimită spre poartă, cu capul, dar e doar un gol turcesc, mingea trecând pe lângă. Poliștii ajung în careu, dar centrarea în fața porții nu e atinsă de nimeni. În minutul 29 însă, Popoviciu este lăsat să-și așeze mingea pe la 20 de metri, în poziție centrală, șutează spectaculos spre vinclu, dar portarul advers se întinde senzațional și respinge în corner! Rotariu execută, mingea este deviată cu capul, portarul nu reține, Bota o împinge în poartă, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid. Cele două ocazii excelente, ce puteau să-i aducă pe violeți în avantaj, se răzbună însă mai târziu, când fundașul Lazăr, excelent până atunci de altfel, nu se descurcă cu adversarul direct, este depășit, iar atacantul Bazoșului trimite pe lângă portarul Șerban. Era minutul 40, iar cu puțin înainte de pauză scorul putea deveni 0-2 când un atacant trimite din vole din mijlcoul careului, dar printr-un miracol Șerban se află la post și respinge.

Se simte puțină frustrare, dar poliștii intră foarte hotărâți în a doua repriză a cărei erou avea să fie Marchiș. Acesta îl testează mai întâi pe portar cu un șut din lateral, apoi lovitura sa de cap trimite balonul pe lângă, în urma unei faze legate. Ocaziile și jocul bun îi ambiționează pe spectatori și pe jucători, astfel că golul nu s-a lăsat așteptat. După o fază prelungită de atac, Popoviciu șutează în diagonală, mingea s-ar fi dus pe lângă, dar fundașul Obrejan se afla în locul potrivit pentru a trimite cu capul în poartă. Trei minute mai târziu, în minutul 63, Marchiș scapă la limita ofsaid-ului, și deși nu era încă în poziție clară de gol, este doborât de adversar din poziție de ultim apărător și vede roșu direct. Rotariu execută, dar mingea trece puțin pe lângă bară.

Poli trebuie să preseze în continuare, iar în minutul 70, Popoviciu trece în viteză de un fundaș pe partea dreaptă, centrează puternic, iar Marchiș se întâlnește cu mingea în mijlocul careului pentru a-și trimite echipa în avantaj!

Totuși, finalul nu avea să fie unul liniștit, Bazoșul nu renunță la luptă și, cu un om în minus, probabil pe fondul unei relaxări sau căderi fizice ale poliștilor, se mențin în jumătatea acestora. Egalarea putea veni chiar cu un minut înaintea celor 90, dar atacantul advers trimite peste din 7 metri. În loc să fie 2-2, avea să fie 3-1, Marchiș reușind dubla în prelungiri după un corner executat de Rotariu.

Este o victorie mare și foarte importantă pentru Poli, care învinge una dintre echipele puternice ale seriei. Mai mult decât atât, este și o victorie de moral în urma unui meci dificil ce putea chiar să fie pierdut. Cu atât mai mult, este o victorie pentru public, care a putut asista la un adevărat spectacol fotbalistic. Într-adevăr, unele execuții au fost de clasă, atât în atac cât și în apărare, iar duelul a fost unul aprig, demn de un derby adevărat.

În afara lui Marchiș, care a avut o repriză secundă de senzație, trebuie să-l remarc din nou pe Popoviciu, care mi se pare cel mai bun component al echipei. (în afara lui Rotariu, se înțelege) Este foarte muncitor, aleargă pe tot terenul, a contribuit la majoritatea fazelor și în ciuda constituției solide, are și viteză. Când e la minge, e un jucător de urmărit. Ceilalți doi remarcați sunt fundașii centrali. Lazăr, deși a greșit la golul adversarilor, în rest s-a descurcat perfect, și-a blocat bine jucătorul marcat și a dat dovadă de siguranță în intrări la minge, cât și jocul cu mingea la picior. Și colegul său, Obrejan a avut un joc remarcabil, iar golul egalizator vine ca un bonus bine meritat.

Urmează o deplasare la Ictar-Budinț și apoi din nou un meci foarte greu acasă, cu Racovița, care se anunță a fi principala contracandidată la promovare, aceștia învingându-i pe oaspeții noștri de astăzi cu 4-0 chiar la ei acasă.

Bravo Poli!

ASU Poli: Șerban – Mărănescu, Obrejan, Lazăr, Radovanovici – Popoviciu, Bota, Radu, Rotariu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Băcilă (min. 46), Guran (min. 62), Basarab (min. 84)

29 august 2012

CR: Șoimii Pâncota - ACS Poli 3:2 d.p. (2:2, 2:1)

Alb-negrii au fost învinși ieri în meciul de Cupă de la Pâncota, reconfirmând temerile exprimate atât aici, cât și în alte zone mai mass-mediatice, cum că jocul echipei suferă mult. Principalul motiv, zic eu, este organizarea în pripă a clubului, tergiversarea semnării contractelor cu jucătorii și, până la urmă, inabilitatea de a prioritiza calitatea înaintea cantității.

Poli a fost condusă cu 2-0 în prima repriză, grație și a unui autogol al lui Petrovic, dar au marcat pe final de repriză prin Enciu, din penalty. Egalarea a venit în prelungirile meciului, golul fiind marcat de Goge, astfel că partida a intrat în prelungirile adevărate. Din păcate, tot gazdele au trecut în avantaj în minutul 97, iar până la final alb-negrii n-au mai avut forța de a reveni.

Echipa care a evoluat ieri a fost următoarea:

Poli: Coca - Iovan, Şeroni, Petrovic, Aniţoiu (46 Miculescu) - Goge, Dobriceanu, Poparadu, Trandu (78 Artean) - Boştină, Enciu.

Vorba în târg e că Bălace se va alătura lotului Politehnicii, iar alături de el ar mai trebui să vină câte o achiziție, două. Mai mult, Velcea declara că nu și-a pierdut speranțele în semnarea lui Zăgrean, care, precum am opinat sâmbătă, ar fi esențial pentru atacul nostru - cu condiția să nu mai aibă suferințe fizice. Așadar, nimic prea concret, iar proaspătul primar al orașului riscă să cadă în propria-i capcană, dacă în loc de promovare, echipa va lupta undeva la mijlocul clasamentului sau chiar mai jos. Dar nu cred că asta reprezintă o mare problemă pentru factorul politic, care găsește mereu nuanțele necesare să iasă curat dintr-un eșec.

Sper doar pentru binele clubului că lucrurile se vor îndrepta cât mai curând și că ne vom putea mobiliza suficient pentru a trece cu cât mai puține pierderi peste turul campionatului. Ulterior, se mai poate lucra. Dar punctual, nu cu buldozerul, că atunci e degeaba.

28 august 2012

Amical: Poli - Ripensia 1:4 (1:1)

Chiar de uneori mi-am imaginat cum ar fi la un meci al Ripensiei, niciodată nu mi-a trecut prin gând că voi asista la unul, ca să nu mai vorbesc de a lua parte la un derby Poli - Ripensia. Dar în contextul cotidian al fotbalului românesc în general și al celui timișorean în particular s-a ajuns la a fi posibilă o astfel de confruntare.

Meciul de azi va rămâne unul istoric și nu doar prin prisma numelor celor două combatante sau a ceea ce au reprezentat ele până astăzi. Mai important e ce vor reprezenta ele de acum încolo. Avem două societăți sportive, mânate de iubirea pentru fotbal a unor oameni, un fotbal frumos și romantic precum în perioada interbelică. În aceste vremuri când banul primează, Ripensia și ASU Politehnica se organizează în jurul unor principii, mai presus de toate. Acest an poate însemna revigorarea fotbalului timișorean, în spiritul revoluționar și inovator al orașului.

Ripensia e varianta mai elegantă a acestui spirit, având o organizare mai serioasă. Proiectul e în plan de mai mulți ani și e unul pe termen lung, cu țeluri înalte. Clubul are sponsori, nu doar membri cotizanți, are un statut bine pus la punct, jucătorii au salarii. În schimb, Politehnica e fața mai rebelă, mai "studențească", organizată ad-hoc, dar mânată de o pasiune de nestăvilit. Sunt trăsături clare ale celor două cluburi, ce duc spre regăsirea propriei identități, și implicit legitimează dreptul de a-și purta blazonul sub care joacă.


La fel stau lucrurile și în teren. Ripensiștii se încălzeau grupat, în timp ce poliștii s-au adunat mai greu. Înainte de fluierul de start au fost imortalizate cele două echipe, după ce au făcut schimb de fanioane cu stemele cluburilor. Galben-roșii au început mai bine, controlând cursul mingii. Fundașii Politehnicii au fost adesea depășiți pe flancuri, ceea ce a dus la câteva ocazii mari pentru adversari, dar lipsa de valoare a jucătorilor din fața porții a făcut ca scorul să rămână 0-0. Violeții nu s-au lăsat însă mai prejos, ci s-au bazat pe contraatacuri. Au reușit astfel să deschidă scorul pe la jumătatea reprizei, împotriva cursului jocului. A fost nevoie de o pasă a lui Roti, ce l-a găsit pe Marchiș demarcat viclenește. Acesta a trimis mingea din vole în poarta goală, profitând de ieșirea neinspirată a portarului.

Ripensia n-a hazardat, și și-a continuat jocul, respectând aceiași organizare ca înainte de gol. Cu toate acestea, n-au apărut mari ocazii, până pe finalul reprizei, când la un duel unu la unu, atacantul Ripensiei este dărâmat la marginea careului, căzând în interiorul acestuia. Se oferă penalty, dar violeții protestează, un jucător e eliminat pentru injurii, se face 1-1, iar spiritele rămân încinse în tabăra "studenților".

După pauză lucrurile revin la normal, dar Politehnica nu mai rezistă. Ripensia înscrie repede, depășind apărarea lentă. În urma schimbărilor, violeții nu mai reușesc să lege deloc, iar adversarii acestora înscriu încă două goluri frumoase.

E clar că problema Politehnicii e valoarea jucătorilor, dar concret, vorbim de lentoarea acestora, unii având câteva kilograme în plus. Totuși, în ofensivă nu sunt așa mari motive de îngrijorare. Dacă apărarea adversă nu este așa bine organizată cum a fost cea de azi (și în majoritatea cazurilor probabil că nu va fi), atacanții se descurcă destul de bine, mai ales când sunt serviți de un fotbalist adevărat cum e Rotariu. Apărarea pare în schimb punctul slab, pentru că e nevoie de mai multă coordonare, disciplină și experiență fotbalistică. Având în vedere diferența de pregătire dintre cele două echipe (Ripensia a putut benefica de mai multe amicaluri și antrenamente), rezultatul e unul normal și nu e de disperat.

Din înfrângeri se învață, astfel că această confruntare cu un adversar puternic a fost foarte bine venită. Meciul oficial de duminică împotriva Bazoșului va fi unul foarte important, dar și greu în același timp.

Între timp, să ne bucurăm de faptul că amicalul de azi ne oferă speranța unui viitor fotbalistic mai bogat.

ASU Poli: Șerban – Mărănescu, Obrejan, Radu, Lazăr – Radovancovici, Bota, Marchiș – Rotariu, Băcilă - Nicolaie

Au mai intrat Munteanu, Szabo, Lațchici, Otiman, Luchin.

25 august 2012

Amical: ACS Poli - Lugoj 1:1 (0:0)

M-a purtat, finalmente, și pe mine destinul să urmăresc o partidă de pregătire a Politenicii din liga secundă, continuatoarea în formă a clubului condus de către Marian Iancu. Forma e cam tot ce ar continua, căci în lotul de jucători nu se mai întrezăresc mulți fotbaliști care au evoluat și anul trecut la Poli. Ar fi vorba doar de Kirev, Poparadu, Dobricean, Boștina și mai tânărul Artean, adus de la echipa secundă. În rest, tot felul de fețe și nume noi, printre care s-au strecurat și un Ovidiu Petre, un Rațiu sau un Daminuță, care au multe de dovedit pentru a contribui la stabilirea unei legitimități morale a noului club mutat pe Dan Păltinișanu.

Meciul de azi a fost unul tare plictistor, în care s-au întâmplat prea puține lucruri interesante. Un singur șut pe poartă am notat în prima repriză, trimis de la marginea careului de către Ovidiu Petre și parat de portar, iar în rest joc încâlcit cu mingi lungi și fără prea multe perspective. Repriza secundă, cu pleiada ei de schimbări, a fost și mai puțin fascinantă, iar pe fondul acestei lipse de fascinație, oaspeții au deschis scorul cu aproximativ un sfert de oră înainte de final, după ce o minge peste apărarea noastră i-a surprins pe Daminuță și Șeroni, portarul Coca a intervenit neconvingător și balonul s-a scurs în poartă, în ciuda tentativei deja-numitului Șeroni de a o opri din calea ei. Poli a egalat cam zece minute mai târziu, la una din puținele faze de fotbal ale meciului, când Boldea a trimis o diagonală de la mijlocul terenului, l-a găsit bine pe cel care cred că a fost Trandu, acesta a centrat în fața porții de unde Voicu a finalizat precis. Până la final am mai remarcat doar eliminarea stupidă a lui Dobricean, care a luat două galbene în câteva minute, un fel de cireașă de pe tortul extrem de neconvingător compus astăzi de formația ce va juca în acest sezon sub culorile alb-negru.

Mi-e greu să zic prea multe despre jucătorii noștri, dat fiind că este prima oară când îi văd pe mulți dintre ei. Mă voi rezuma, deci, la câteva aprecieri pozitive. Prima este pentru Șeroni, care în ciuda intervenției mai puțin convingătoare de la gol, a avut un joc defensiv destul de bun. Problema paselor lungi, trimise atât de el, cât și de către mulți coechipieri ai săi, se va rezolva doar în timp, nu atât în sensul că deodată vor fi precise, ci că vor fi eliminate când echipa va da dovadă de ceva mai multă coeziune. N-a fost rău nici Marovic, fundașul stânga, precum mi-a plăcut și efortul mijlocașului stânga, Anițoiu. Nu l-am văzut însă prea mult pe Goge, despre care am citit că ar fi un element important în linia de mijloc.
La centru, Ovidiu Petre nu a fost prea energic, a avut câteva scăpari, dar proverbiala experiență s-a văzut în câteva rânduri - și considerând nivelul echipei actuale, mi se pare imposibil ca un jucător de talia lui Petre să nu se impună. Alături de el a evoluat poate cel mai valoros component al echipei actuale, anume Poparadu - care poartă și banderola de căpitan. Este de mare importanță că acesta a rămas la club, precum ar fi fost tare important să mai rămână doi-trei dintre titularii obișnuiți de anul trecut, pentru a putea spera la obiectivul sus-pus al promovării.
Din păcate, cel mai suferind compartiment se anunță a fi cel ofensiv. Cu Szabolcs Szekely accidentat și Zăgrean plecat de la echipă în urma neînțelegerilor contractuale, au rămas titulari astăzi Boștină și Enciu, ambii extrem de puțin prezenți în joc.
Dintre schimbările făcute în repriza a doua, aș aprecia oarecum efortul lui Voicu, atacantul care a și marcat golul egalării, dar pe lângă această reușită, l-am văzut și foarte implicit în joc. La seceta din atac, ar putea fi de folos. În rest, mi-e greu să spun că mi-a plăcut mare lucru din ce am văzut după pauză, deci trageți ce concluzii doriți din acest lucru.

Ceea ce e oarecum deranjant, pe lângă faptul că nu întrevăd cine știe ce viziune pentru ACS Poli, e că s-au adus o serie de jucători care nu știu cu ce pot contribui la binele echipei, nici măcar pe termen scurt, în timp ce mai toți fotbaliștii de la Poli II au fost redirecționați în alte părți. Singurul lucru care îmi oferă niște liniște spirituală este că prin această manevră, noul club este foarte puțin dependent de jucători contractați de către Marian Iancu, dar pe de altă parte trebuie ținut minte că atunci când acesta dorește, poate retrage "privilegiul" de a purta numele de Poli. Cel puțin așa am înțeles eu situația actuală.

Marți e primul meci oficial, la Pâncota, în Cupa României. S-au mai promis niște transferuri care să nu necesite trial, adică jucători cu pedigree cum ar veni, dar rămâne de văzut ce poate fi obținut. Poate că prioritatea conducătorilor ar trebui să fie să găsească o cale de a-l ține la echipă pe Zăgrean, o entitate cunoscută, decât să exploreze oceanul de foști jucători de Liga 1.

Poli: Kirev - Nohai, Petrovic, Șeroni, Marovic - Goge, Poparadu, Ov. Petre, Anițoiu - Enciu, Boștină

Au mai intrat: Dobricean, Boldea, Voicu, Rațiu, Miculescu, Trandu, Coca, Daminuță, Suarez

19 august 2012

ASU Poli - Liebling 8:0 (6:0)

O duminică frumoasă, însorită și călduroasă a marcat debutul ASU Politehnica în liga a V-a. Terenul "Știința" din sânul campusului universitar și-a primit oaspeții veniți în număr apreciabil. O parte a asistat de pe margine la spectacolul fotbalistic, în timp ce galeria a umplut tribuna și a cântat pe tot parcursul meciului, pentru ca apoi să sărbătorească victoria împreună cu jucătorii.

Poli a debutat bine cu o bară din fața portarului neatent, iar primul golul a venit repede în minutul 5, după o pasă excelentă a lui Rotariu pentru Popoviciu pe partea dreaptă. Jocul s-a echilibrat apoi, în sensul că violeții nu au mai fructificat ocaziile avute și nu era clar încă raportul de forțe. În a doua jumătate a reprizei, însă, s-au dezlănțuit total, marcând de 5 ori, prin Iovițiu, Popoviciu din nou, Bota și apoi Nicolaie de 2 ori. În repriza a doua, ritmul a scăzut, iar Poli a mai înscris doar două goluri, marcate de Bota și Basarab.

Diferența de valoare a fost foarte clară, Poli fiind mai bună la toate capitolele față de adversar. În afara golurilor, au fost multe alte ocazii, printre care și câteva bare. În schimb, portarul nostru nu a avut ce apăra, iar atunci când a fost nevoie a fost foarte atent și a intervenit sigur. Liebling a părut o echipă ruptă și obosită. La Poli, pe lângă valoarea câtorva jucători, s-a putut remarca și o coeziune fantastică a echipei, având în vedere că nu au avut decât câteva antrenamente. S-au găsit bine tot timpul, am avut parte de câteva combinații frumoase și bine gândite, iar în apărare, inexactitățile tehnice au fost acoperite printr-un dublaj corespunzător. O mare influență a avut Rotariu, ce a coordonat perfect jocul și a oferit pase excepționale coechipierilor. Văzându-l în teren mi s-a părut ca fiind din altă eră, un jucător cum nu mai vezi în vremurile noastre. Ar fi putut marca din lovitură liberă, dar adversarii și-au trimis doi fundași pe linia porții pentru a-l ajuta pe portar care n-ar fi ajuns mingea. Aș remarca și evoluția marcatorilor dublelor de astăzi: Popoviciu, Bota și Nicolaie. Primul mai ales e un jucător polivalent, evoluând bine pe mai multe posturi. Nu pot să-mi dau cu părerea mai mult în acest moment, ne vom obișnui cu toți cu jucătorii pe parcurs.

Succesul cred că s-a datorat și altruismului din jocul nostru, pentru că mereu s-a căutat jucătorul din cea mai bună poziție. Rareori s-au încercat driblinguri sau artificii tehnice, preferându-se execuțiile sigure. Drept e că și valoarea scăzută nu poate pretinde altceva, dar e de apreciat că jucătorii își respectă limitele. În orice caz, calitatea jocului m-a surprins plăcut, de asemenea și fair-play-ul celor două echipe. N-a fost nici o ceartă și doar un cartonaș galben la o intrare mai dură la Rotariu.

Primul pas a fost perfect, dar drumul e lung și încă neclar. Urmează prima deplasare și apoi una dintre remarcatele seriei, FC Bazoș, care va pune mai multe problemele decât în amicalul de miercuri.

Bravo Poli!

ASU Poli: Șerban – Mărănescu, Obrejan, Lazăr, Radovanovici – Popoviciu, Bota, Iovițu – Rotariu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Panc (min. 46), Basarab (min. 61), Mitelea (min. 79)

2 august 2012

Cele două drumuri

Aşa se face că am ajuns la o răscruce şi că trebuie să urmăm două drumuri simultan. Dacă ne uităm un pic înapoi am vedea că era cel mai probabil că se va ajunge aici. Dar să nu zăbovim prea mult pentru că punctul de început al viitorului a fost deja stabilit şi să ne aruncăm atenţia spre ceea ce va urma. Până la primele meciuri oficiale ca să ne putem da cu părerea de partea fotbalistică, să vorbim un pic de ceea ce avem până acum.

Pe de o parte avem un proiect în majoritate al suporterilor, de care ne atrage această ambiţie de a porni de jos, de la firul ierbii, de a pune temeliile unui club care să reînvie flacăra violetă şi să se ghideze după valorile originale ale clubului Politehnica Timişoara: cinste, onoare, o echipă studenţească, cu jucători polişti 100%, ce vor încerca să încânte audienţa chiar în sânul Universităţii "Politehnica", pe terenul "Ştiiţa".

De cealaltă parte, ne vom bucura de continuarea roadelor sădite de-a lungul ultimilor ani sub conducerea lui Iancu şi Chivorchian, mai exact, tinerii pe care i-am urmărit la Poli II şi echipele de juniori şi care acum vor avea şansa să evolueze pe "Dan Păltinişanu" şi să relanseze clubul în drumul spre Liga I şi poate mai sus. Ne bucură prezența numelor din staff-ul tehnic care au scris destule pagini din istoria Politehnicii. Sperăm doar să rămână şi pe viitor interesul faţă de valorile locale şi să nu se facă din nou compromisuri pentru atingerea peste noapte a performanţei.

Ambele proiecte au pornit cu mare optimism, dar lucrurile actuale nu dau deloc asigurări pentru un viitor vesel prea curând. Drumul din liga a V-a este foarte lung şi anevoios, iar cine nu e pregătit să îndure greutăţile şi rezultate mediocre în eşaloanele inferioare s-ar putea să fie dezamăgit. Cine visează la performanţă şi nu se poate bucura de mirosul ierbii la un meci de amatori, cred eu că nu are ce căuta la un meci al SS Politehnica. Cel mai mare pericol al acestui proiect e să se împotmolească pe parcurs şi să îşi piardă din optimism, respectiv din susţinători. Obiectivul pentru acest sezon este promovarea, dar nevăzând calitatea echipei şi a adversarilor nu ne putem pronunţa cât de realist este. Oricum, în caz de promovare, paşii trebuie plănuiţi atent, ca echipa să crească treptat astfel încât să fie la nivelul rigorilor eşaloanelor superioare. Dar până acolo mai e.

Nu e încă clar cum va fi organizat clubul, dar lipsa de experienţă a celor ce vor fi implicaţi va avea un impact. Probabil vor fi greşeli, dar cu siguranţă va fi un drum plin de învăţături de care trebuie să te bucuri, nu să îţi pierzi încrederea şi să te dai bătut. Faptul că nu există nici o presiune asupra lor e un mare atuu, prilejuind o creştere naturală. (Se zvoneşte cum că unii ar vrea să le pună beţe în roate, dar până la ceva concret, e doar o supoziție, iar un astfel de gest mi s-ar părea caraghios).

Nici la ACS Poli lucrurile nu sunt mai roz, cu tot cu sprijinul politic şi banii publici de care se bucură. Speranţa autorităţilor că la anul vor juca în prima ligă este exagerată. Nivelul lotului ar fi de mijlocul clasamentului, dar cu siguranţă nu de promovare. Mai rău e că la partea administrativă clubul este la pământ. Cu chiu cu vai s-a anunțat organigrama, iar faptul că în aceasta se regăsesc oameni fără experiență, ba chiar fără legătură cu fotbalul, la acest nivel, e îngrijorător. Cu bune, cu rele, în trecut am avut câțiva conducători care se pricepeau la cum stă treaba în cadrul unui club de fotbal.

Ba și mai rea e situația jucătorilor de la fosta Poli. Nu e deloc clar sub ce formă vor trece la noul club, nici ei, nici antrenorii. S-a spus că ar trebui împrumutați de la Iancu, dar până acum au fost doar vorbe și nimic concret. Ce să mai spunem de echipele de juniori despre care, la fel, nu am auzit nimic, sub ce formă vor fi organizate în acest club. Iar în liga a doua existența acestora este obligatorie prin regulament.

Cauza problemelor e conducerea autorităților locale. Pe lângă lentoarea și proasta organizare, cu timpul pot apărea și alte dificultăți, mai ales prin prisma potențialului pentru conflicte politice. De aceea e imperativ să se găsească un invesitor privat cât mai repede. Din păcate nu acesta pare a fi scopul. Desigur, în timp se pot îmbunătăți lucrurile, dar nu dacă se insistă cu această ambiție lipsită de clarviziune.

Cam aceasta e problema ambelor proiecte în acest moment - optimismul prea mare. La SS Politehnica măcar lucrurile par că sunt în mișcare, dar până la un plan de viitor mai este. Nu va fi deloc ușor, pentru că a nu te împotmoli în mediocritate și a ajunge la performanță e extrem de greu. Să pui orice temelie necesită multă muncă și suspin. E esențial pentru fiecare din echipe să aibă susținători. Dar până acum nu am văzut vreo intenție de a-i atrage, și mi se pare o scăpare majoră. Publicul trebuie câștigat și nu acceptat de-a gata. Iar în lipsa performanțelor, trebuie găsite alte puncte de atracție.

Ar mai fi de discutat de palmares, culori, Iancu și altele, dar asta într-un episod următor. Poate.

31 iulie 2012

Cronica Violetă și dualitatea Politehnicii

Poate că unii dintre cei care urmăresc cu oarecare fidelitate scrierile noastre s-au întrebat ce rezervă viitorul Cronicii Violete. Considerăm că rolul nostru este, precum zice și titulatura, unul de cronicari, observatori cât mai obiectivi ale celor ce se întâmplă în principal pe terenul de fotbal și ocazional în jurul lui. Chiar dacă nu ducem lipsă de păreri, tendința este ca acestea să fie moderate, astfel încât să permită timpului să spună cuvântul final.

Prin urmare, Cronica Violetă va urmări cu interes ambele proiecte desfășurate în numele Politehnicii, atât clubul din liga a II-a, cât și cel din liga a V-a. Există destule lucruri care trebuie clarificate în cazul ambelor formații, destule semne de întrebare care pot pune piedici majore pe viitor, a căror soluționare va ține de iscusința și pasiunea celor implicați.

De-a lungul acestor ani, singura poziție pe care am adoptat-o cu destulă deschidere a fost de a ne exprima neîncrederea în intențiile fostului patron al Politehnicii, Marian Iancu. Dar nu am dorit niciodată ca ea să fie în prim plan, deoarece fotbalul trebuie fie să depășească scandalul, fie să îl lase în umbra sa.

Momentan, judecând după ce reiese din presă, foștii jucători ai clubului falimentat de către Marian Iancu care mai sunt sub contract cu acesta, vor fi împrumutați la ACS Politehnica Timișoara. Speranța noastră este ca actuala conducere a acestui club să fie conștientă de faptul că dacă ceva ar putea compromite instantaneu eforturile depuse în vederea creării unui club puternic care să reprezinte Timișoara, acest lucru ar fi implicarea lui Marian Iancu. Și deja par a zbura aproape de soare.

Altfel, speranța noastră este ca destinul să fie mai blând cu Politehnica în anii ce au să vie și ca într-un viitor cât mai apropiat să ne regăsim cu toții clubul pe care îl urmărim cu pasiune de atâta amar de vreme.

Hai Poli!

16 iulie 2012

Corabia fără nume

Îmi aduc aminte că în vremurile de demult, când mai eram student și studios, am compus un eseu la filozofie pe tema identității. Era o problematică ce ne privea adânc în suflet încă de pe atunci și din păcate a revenit în prim planul existenței noastre de suporteri ai Politehnicii.

Situația e, dincolo de toate, destul de simplă. Epava financiară care este Politehnica Timișoara, administrată de către Marian Iancu, este lăsată să se scufunde, ducând împreună cu ea la fund sentimentul de adeziune creat față de o formă a clubului nostru care a avut o sorginte ce la rându-i a fost controversată. În schimb, este mutată pe Dan Păltinișanu formația locală din Recaș, proaspăt promovată în liga a II-a, și redenumită Politehnica. Clubul în sine va consta principial dint acești noi veniți, a căror aport pe lângă locul din liga secundă este o situație financiară pozitivă (presupun aici) și un lot de jucători, și componenții rămași de la echipa administrată falimentar de către Marian Iancu, atât jucători, cât și staff-ul tehnic sau administrativ.

Paralela pe care aș fi vrut să o fac privește situația corabiei unui individ numit Tezeu. Când s-au distrus câteva scânduri din corabie, acestea au fost înlocuite cu altele, și în timp, cu tot mai multe înlocuiri, s-a ajuns la situația în care nicio scândură din corabia originală nu se mai afla în compoziția navei. Idem pentru celelalte componente deteriorabile, inclusiv persoana lui Tezeu, care la un moment dat s-a dus și el pe alte tărâmuri. Așadar, în timp, corabia lui Tezeu nu mai avea nimic în comun cu corabia lui Tezeu, deci mai era sau nu...corabia lui Tezeu? Ce înseamnă continuitatea, unde începe și se termină un lucru, ce conferă identitate? Dacă ar fi să luăm toate componentele corabiei lui Tezeu și să le reasamblăm pe o corabie identică în alt colț al lumii, ar fi aceeași?

Teoria spune că dincolo de componentele unei entități, aceasta trebuia privită într-un ansamblu multi-dimensional, care include spațiul și timpul. Deci corabia lui Tezeu a fost corabia lui Tezeu atunci când Tezeu era contemporan cu ea și o uzita în mod frecvent. Dar dacă Tezeu s-ar fi perindat și pe alte corăbii, atunci am discuta despre corăbiile lui Tezeu, toate distincte între ele, separate de momentul în care au fost stăpânite de cunoștința noastră. La o adică, dacă cineva ar copia Mona Lisa folosind exact aceleași culori, exact aceeași pânză, exact aceleași pensule, și ar crea o copie fidelă a originalului, tot n-ar fi recreat o Mona Lisa identică. Identitatea fizică își are sorgintea în originea spațio-tempoarlă, nu în trecerea ulterioară a timpului.

Cum s-ar preta această paralelă la problema Politehnicii? Discuția despre forma fizică ar putea fi purtată în termeni de genul unde evoluează clubul, din cine este compus, care sunt jucătorii, care e situația juridică? Dar cum putem integra aspectul calitativ în această discuție, cine este "Tezeul"  Politehnicii Timișoara, sufletul și conștiința entității noastre? S-ar putea argumenta că este vorba de Universitatea Politehnica. S-ar putea argumenta că este vorba de asociația Druckeria, de CVUCS, de suporterii declarați ai Politehnicii, etc.

 Și cine e să decidă că Tezeu nu s-a urcat pur și simplu pe altă corabie?

Chiar dacă ar fi să ajungem, printr-o minune, la un consens vis-a-vis de care combinație cantitativă și calitativă reprezintă pe Poli, cred că situația în întregul ei e următoarea: continuitatea administrativă a  clubului a fost compromisă în mai multe rânduri de-a lungul ultimelor decenii, dar ceea ce a făcut ca Poli să fie privită drept Poli este faptul că Timișoara în ansamblul ei socio-cultural a ales prin majoritate să se asocieze cu o entitate care prezenta măcar o parte din componentele originale ale clubului.

Nu cred că putem avea parte de un deznodământ pozitiv dacă în acest moment capitalul de susținere se va scinda. Și trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu există nicio cale care să fie corectă din punct de vedere al continuității, exceptând eventual salvarea clubului condus de Marian Iancu - cel puțin a continuității ultimului deceniu.
Google+