5 octombrie 2013

ACS Poli - Corona Braşov 0:0

În momente din acestea - ba, perioade din acestea, îţi cam piere toată pofta de fotbal şi de viaţă. Pe a mea oricum am rătăcit-o, deci ce pot să mai spun? Atunci când nu reuşeşti să învingi acasă, în faţa a doar câtorva sute de spectatori, cea mai slabă echipă din Liga 1, ai tot dreptul să-ţi pui întrebarea cine e de fapt cea mai slabă echipă. Da, dacă ar fi fost să câştige cineva astăzi, noi am fi făcut-o, dar nu degeaba suntem ultima sau printre ultimele echipe la faze de gol create. Astăzi, din cele trei ocazii rezonabile pe care le-am avut, n-am putut converti niciuna. Fără eficienţă, fără speranţe, în ciuda vâlvătăilor noastre ofensive.

Ca să ne referim la faze, pe scurt, Poli a dominat cam toată partidă, exceptând eventual primul sfert de oră, când oaspeţii au mai mişcat ceva ofensiv. Szekely a marcat din centrarea lui Nanu în minutul 25, dar a fost ofsaid, înainte ca Ov. Petre să nu poată trimite în poartă cea mai mare ocazie a noastră din întreaga partidă, în minutul 33.
După pauză am fost din nou aproape prin Szekely, dar acesta nu a putut nimeri poarta după ce a depăşit un fundaş în careul advers, în vreme ce braşovenii au fost periculoşi prin Aguirre, care a fost oprit din cursa sa spre poartă de Şeroni - semi-regulamentar, aş spune. În ciuda liberelor şi cornerelor bătute destul de promiţător de către Gorobsov, n-am putut finaliza nicuna, iar chiar în minutul 90 Keita a reuşit să împingă o minge spre poartă la o asemenea fază, balonul a fost deviat, însă portarul advers a reuşit să intervină. Şi cam asta a fost, chiar de braşovenii au rămas în zece în minutul 87.

În curând Velcea va rămâne fără scuze şi nu va mai putea da vina pe echipă. Da, n-au fost bani, dar avem cel puţin cinci-şase jucători care au o calitate de apreciabilă, destui cât să construieşti o formaţie solidă în jurul lor. Dar noi nu suntem în stare să construim, să avem şanse de gol, să forţăm şi să intimidăm prin forţă, dacă nu prin talent şi viziune. Refuz să cred că aceşti jucători sunt incapabili să facă mai mult, că valoarea lor nu le permite să obţină decât două puncte în şase etape sau să nu marcheze decât un gol în aceeaşi perioadă.

Linia de fund e ok, în special pe axul central unde Şeroni şi Scutaru sunt aproape mereu solizi, la mijloc avem patru-cinci jucători cu calităţi individuale peste media Ligii 1, dar care nu reuşesc să funcţioneze bine ca echipă, iar Szekely a arătat că dacă i se oferă şanse, să stea şi el cu faţa la poartă niţel, ştie să dea şi goluri. De ce nu iese mai mult, de ce nu merge? Nu ştiu cât timp va mai avea Velcea să-şi dea seama, dincolo de orice alte carenţe financiare şi organizatorice de la club.

Poli: N. Claro (6) - Belu (5,5), Şeroni (6), Scutaru (6), Marovic (5,5) - Bărbuţ (5), Ov. Petre (6), Trandu (5), Nanu (5,5) - Gorobsov (5,5) - Szekely (5)

Schimbări:

Popovici (5,5) pentru Trandu (min 32)
Keita (5) pentru Bărbuţ (min 60)
Furtado pentru Ov. Petre (min 80)

29 septembrie 2013

Steaua - ACS Poli 3:0 (2:0)

Am fost pus în situația cruntă de a urmări un meci întreg al acestei odioase echipe, numită Steaua, și asta pentru că Poli nu a contat în majoritatea celor 90 de minute. Totuși, primele 10 minute au fost destul de bune pentru noi. După o încercare de schemă arogantă a steliștilor la lovitura de debut, care a fost aproape să se termine penibil pentru ei, am rămas cu impresia că noi construim mai bine. Jucătorii au pasat bine, au deschis flancurile iar prin câteva devieri au ajuns în poziții bune, pe când adversarii au recurs la repetate faulturi. Din păcate, nu am putut profita de cele câteva acțiuni pe care le-am avut la început de meci, ele finalizându-se cu centrări slabe.

Treptat, steliștii au trecut la cârma jocului, iar în minutul 25, Piovaccari ne-a destabilizat apărarea printr-un un-doi cu Stanciu, ce l-a infiltrat pe atacant pe lângă Scutaru și, față în față cu Nuno Claro, a îndeplinit o formalitate. În ciuda cedării posesiei tot mai apăsătoare, parcă nu era așa rău până când Nohai ne-a distrus absolut orice speranță în minutul 40 când execută o intrare total greșită și nenecesară în careu. Se acordă penalty, iar fundașul nostru vede al doilea galben, primul venind tot după un fault aiurea la mijlocul terenului. Stanciu transformă, iar de aici meciul s-a transformat într-un antrenament al steliștilor, foarte crunt de urmărit.

Repriza a doua s-a jucat aproape numai la noi în teren, pentru că într-un cadru vedeam jucătorii noștri degajând, iar în următorul mingea era deja la adversari. Îmi este greu să înțeleg care e problema posesiei la noi, pentru că am văzut că putem juca frumos, chiar și în 10 oameni. Mai exact, în minutul 73, când am legat mai multe pase și am reușit să plimbăm mingea din terenul nostru, până aproape de careul advers, faza încheindu-se printr-un fault. Lovitura liberă ce a urmat a însemnat și singura noastră mare ocazie de gol. Gorobsov a centrat, iar Petre a reluat cu capul puțin peste bară. N-a fost să fie 2-1, dar în schimb s-a făcut 3-0 două minute mai târziu, când același Petre a blocat un șut de la distanță, dar mingea a prins o traiectorie nefericită și l-a lobat pe Nuno Claro.

Nu sunt prea multe de comentat, până la urmă era un rezultat așteptat și putea fi mult mai rău, (cred că nu sunt singurul care la un moment dat a avut o senzație de deja-vu) iar la 2-0, în 10 oameni, dispare orice obiectiv și motivație din jocul echipei. Înainte de meci, visam la un gol, dar n-a fost să fie decât un meci sec, de trecut în catastif și uitat fără prea mare efort.

Totuși, mă întreb oare unde s-au dus pressingul și recuperările din meciurile cu Dinamo sau CFR? De ce nu încercăm (că putem sau nu putem e altă discuție) mereu să ținem de minge în loc să cedăm așa ușor posesia? Am putea discuta și de subțirimea lotului, de transferurile eșuate și mai ales de lipsa altor atacanți și de deciziile luate la început de sezon în privința unor jucători, acum când vedem cât de mult de afectează accidentarea lui Szekely, dar cred că nu are rost.

Mi-a plăcut Belu, care a intrat după eliminarea lui Nohai. S-a descurcat mai bine ca titularul și a și contribuit mai mult în atac. De asemenea, chiar de nu pot să spun dacă au fost bune sau nu schimbările, Popovici, Belu și Boldea au adus parcă ceva nou în joc. Rămâne de văzut cum va evolua echipa pe viitor. Urmează două jocuri extrem de importante, cu ultimele două clasate. Cele 6 puncte sunt imperative, dar ar conta destul de mult și pentru moralul echipei, cât și pentru speranțele noastre, ale spectatorilor.

Poli: N. Claro (5,5) - Nohai (4), Scutaru (5), Şeroni (5,5), Marovic (5) - Bărbuţ (5,5), Ov. Petre (5,5), Gorobsov (5), Nanu (5) - Trandu (5) - Furtado (5)

Schimbări:

Popovici(5,5) pentru Bărbuț (min 62)
Belu (5,5) pentru Trandu(min 41)
Boldea pentru Furtado (min 69)

24 septembrie 2013

CR: FC Bihor - ACS Poli 0:1 (0:0)

Din păcate nu am putut viziona în detaliu prima victorie a Politehnicii din ultima vreme, dar e bine că aceasta a venit, chiar dacă în compania unei echipe de Liga a II-a. Golul victoriei a fost marcat de Bărbuţ, în minutul 73, când acesta a trimis în poartă cu...capul! Asta după ce Popovici în special, dar şi Boldea sau Nicola, au ratat mai multe ocazii, în ambele reprize, din poziţii favorabile.

În prima repriză a fost nevoie de câteva intervenţii inspirate ale lui Pap, titularizat pentru prima oară în acest sezon, pentru a menţine scorul la egalitate. Prin preajma minutul 20, Trandu, Boldea şi Popovici nu au reuşit să transforme nişte oportunităţi bune în gol, iar pe lângă alte câteva şanse, până la pauză s-a mai remarcat mingea deviată de Petrovic în bară, în urma unei lovituri libere.
Poli a controlat mai bine jocul în a doua repriză, când gazdele nu s-au mai prea apropiat de poarta noastră, ca ulterior presiunea exercitată de alb-violeţi să se concretizeze prin golul lui Bărbuţ.

Aşadar, un mic rezultat pozitiv obţinut cu o echipă mixtă de rezerve şi titulari şi nu mai puţin de patru debutanţi în acest sezon, dacă nu i-am numărat greşit. Să sperăm că îi va înaripa pe fotbaliştii noştri pentru un meci memorabil sâmbătă seara, la Bucureşti. Încet, încet ar cam fi timpul pentru un asemenea meci...!

Poli: Pap - Belu, Şeroni, Petrovic, Nicola - Bărbuţ, Poparadu, Trandu - Boldea, Furtado, Popovici

Schimbări:

Ruiz pentru Furtado (min 70)
Moldovan pentru Boldea (min 83)
Dragomir pentru Bărbuţ (min 90)

21 septembrie 2013

ACS Poli - Viitorul Constanţa 0:0

Nu-ţi mai rămâne mare lucru de spus când primul şi singurul tău şut pe poartă îl expediezi în minutul 75, ca să nu spun că am vorbi şi de unica şansă clară de gol pentru Poli din întreaga partidă. Aşa o evoluţie inodoră şi incoloră nu am mai văzut de multă vreme, deci n-ar trebui să mire că o echipa fără dârzenie şi fără calităţi tehnice deosebite nu a reuşit să se impune în faţa unei formaţii tinere, cu voinţă de joc şi un evident plus de calitate. Să zicem mersi că n-a fost mai rău, căci fără Nuno Claro şi Şeroni, scorul putea lua proporţii deosebit de neplăcute.

Oaspeţii au început tare de la bun început şi la doar câteva minute de la primul fluier, au avut o mare ocazie pe flancul stâng al apărării noastre, mingea fiind trimisă din câţiva metri înspre poartă de unde am avut impresia că Nuno Claro a parat - sau balonul a lovit bara. Apoi, în minutul 10, Axente a profitat de lipsa de viteză a lui Şeroni, l-a depăşit pe acesta, a făcut acelaşi lucru cu Scutaru, părea să fi trecut şi de Nuno Claro, însă acesta a întins un braţ şi i-a suflat balonul care a ajuns la alt jucător al constănţenilor, ca din nou Nuno Claro să pareze şutul acestuia din interiorul careului. Din fericire, lucrurile s-au mai domolit în minutele următoare, însă tot oaspeţii au controlat jocul, căci Poli a irosit mai mereu posesia cu mingi lungi, aruncate către Szekely. Am avut poate trei tentative la poartă, două libere de la 35-40 m trimise peste (ceea ce indică deja gradul de disperare şi lipsa de idei din echipă) şi o bâlbâială în careul advers, pe final de repriză, de care n-am putut profita, fază finalizată cu un şut în blocaj.

Jocul a fost unul dezolant în repriza secundă, iar Poli părea mai departe de gol, decât de lună. Schimbările făcute de Velcea, anume introducerea lui Furtado în locul lui Szekely (!) şi intrarea lui Keita pentru Boldea, ambele efectuate în zece minute de la reluare, nu au adus niciun imbold echipei. Şi culmea, deşi Furtado este mai impozant fizic decât Szekely, numărul duelurilor la cap câştigat a rămas tot spre zero. În minutul 77 am beneficiat şi noi de o şansă de gol, precum scriam, când Keita a trecut frumos de un adversar în marginea careului, a rămas singur cu portarul, însă nu şi-a plasat şutul, astfel că l-a văzut respins. Imediat, Ovidiu Petre a încercat un şut din vreo 25 de metri şi naivul din mine a început să-şi imagineze că poate urmează vreun asalt. N-a fost să fie, ba mai mult, oaspeţii au fost cei aproape de gol pe final. Astfel, după un şut peste din flancul stâng al apărării noastre, a urmat un schimb rapid de paste pe axul central în prelungirile partidei, Axente a rămas destul de liber în poziţie bună, a împins mingea către poartă, golul fiind salvat doar de reflexul lui Nuno Claro. Am înghiţit în sec şi am respirat oarecum uşurat la fluierul de final, căci astăzi victoria a fost tare departe de Poli. Şi dacă vom continua aşa, deznodământul va fi unul trist.

Nu mai vrea să comentez mare lucru, fiindcă după aşa un meci trebuie să te simţi şi să taci din gură. Exceptând linia de fund, care a funcţionat tolerabil de mine, în special graţie lui Şeroni şi în mare parte a timpului graţie lui Scutaru, precum şi prestaţia decisivă a lui Nuno Claro, poate şi efortul lui O. Petre, restul echipei a fost cam de la mediocru în jos. Szekely, dincolo de toate, măcar are un minim de agilitate, ceea ce nu se poate spune momentan despre Furtado, un munte care pare că se chinuie să se dizloce din adâncuri la fiecare pas. Bărbuţ când nu fuge şi recuperează mingi, tinde să trimită centrări mediocre, ceea ce nu scuză însă lipsa de viziune a coechipierilor săi, care nu l-au jucat în mai multe momente prielnice. Boldea cu munca şi atât, Popovici o repriză ce-a mai ieşit puţin în evidenţă, iar Trandu astăzi doar lent şi fără inspiraţie. N-a fost prea greu pentru Viitorul, care tot ce a trebuit să facă e să ne închidă jocul şi din lentoarea noastră generală tot ce a ieşit au fost mingi aruncate pe vârfuri. Dezolant. La o adică, dacă Velcea a ajuns să fie nevoit să-l trimită pe Dragu în teren în speranţa că acesta se va dovedi decisiv, ţi-e greu să negi subţirimea lotului. Dar la fel de greu e să accepţi maniera noastră de joc, carenţele fizice, lipsa de viziune şi inteligenţă. Se strânge, se strânge...

Mi-e groază să mă gândesc la ce ne aşteaptă cu Steaua. Ajungi să speri să nu fie prea rău.

Poli: N. Claro (6,5) - Nohai (6), Scutaru (6), Şeroni (6,5), Marovic (5,5) - Bărbuţ (5,5), Ov. Petre (6), Boldea (5), Popovici (5) - Trandu (5) - Szekely (5)

Schimbări:

Furtado (5) pentru Szekely (min 49)
Keita (5,5) pentru Boldea (min 54)
Dragu (5) pentru Popovici (min 68)

17 septembrie 2013

FC Vaslui - ACS Poli 1:0 (1:0)

Alb-violeţii nu au putut întoarce pasa proastă care s-a conturat în jurul formaţiei în ultimele etape, în ciuda declaraţiilor tacticoase făcute înainte de meciul din această seară. Mai grav este că echipa noastră nu a dat dovadă de prospeţime fizică pe final şi exceptând un sfert de oră la debutul reprizei secunde, dorinţa de a obţine ceva din această partidă nu a fost evidentă. Ceea ce e păcat, fiindcă se putea obţine ceva.

Jocul a fost destul de echilibrat în debut, chiar de gazdele au avut ceva mai multă iniţiativă, şi exceptând un blocaj ideal al lui Marovic şi o degajare necesară a lui Scutaru, mare lucru nu s-a întâmplat în careul nostru. E drept, nici Poli nu a reuşit să propună pericol la poarta adversă, o singură acţiune destul de agreabilă ochiului a fost finalizată cu şut peste de Gorobsov, de la 25 de metri. După două faze fixe periculoase la poarta noastră, a treia avea să aducă golul, atunci când Ov. Petre a faultat la 35 de metri, Sălăgean a trimis în careu, Szekely nu l-a marcat pe Celeban, Nuno Claro a ieşit cam degeaba şi fundaşul vasluian a marcat cu capul. Replica noastră a întrâziat să apară, singurul semn ofensiv din partea Politehnicii fiind introducerea lui Furtado în locul lui Gorbosv, care a fost şifonat destul de serios în primele 28 de minute. Până atunci însă, Temwanjera a trimis din prima la poartă un balon prins cu siguranţă de Nuno Claro, iar Szekely a trimis peste o minge prelungită cu capul, deşi aflat în poziţie bună (şi în ofsaid). "Grecul" din atacul nostru s-a remarcat cu un henţ mic la o fază fixă soldată cu un gol al lui Şeroni, anulat, înainte ca gazdele să aibă o şansă imensă de a se distanţa pe tabelă, doar intervenţia portarului nostru salvându-ne de un destin tare neplăcut. Exceptând un şut din unghi al lui Popovici, prins de Straton, nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la finalul primei reprize.

Precum scriam mai sus, Poli a ieşit bine de la cabine, cu Bărbuţ proaspăt introdus în locul lui Keita, iar după un şut atenuat al lui Szekely, am notat o excelentă ocazie pentru noi, când la centrarea lui Popovici de pe stânga a ajuns Bărbuţ prin alunecare, dar a trimis în plasa laterală. Vasluienii au fost periculoşi la rândul lor, după ce Temwanjera l-a depăşit foarte uşor pe Nohai, a pus mingea la şut în interiorul careului nostru, şi din nou Nuno Claro a intervenit salvator. La o neatenţie a apărării noastre din minutul 60, gazdelor le-au lipsit câţiva centimetri pentru al doilea gol, acelaşi foarte activ Temwanjera trimiţând cu capul în bară. Din păcate Poli n-a reuşit să mai facă mare lucru în minutele următoare şi exceptând un şut firav al lui Trandu, nici n-a mai ameninţat poarta adversă - şi era doar minutul 65! E drept că nici formaţia gazdă n-a mai forţat prea tare, fiind totuşi aproape de gol la o ghiulea de lea 25 de metri, respinsă iarăşi de portughezul dintre buturile noastre, iar la final s-a consemnat scorul stabilit în minutul 15 şi a treia înfrângere la rând pentru Poli.

Vreau doar să notez cât de ridicol mi se pare că alb-violeţii adună galbene meci de meci de parcă ar juca un fotbal de o duritate inestimabilă, deşi nu este aşa! Trecând peste asta, trebuie să ne uităm serios la ce nu facem bine în acest moment şi să luăm nişte decizii care să eleveze jocul nostru dincolo de nimerala inconstanţei ofensive - şi când zic noi mă refer la Velcea. Astăzi am arătat un joc la ofsaid execrabil, care le-a permis în repetate rânduri vasluienilor să ajungă în poziţii extrem de periculoase, am irosit aproape toate fazele fixe, puţine câte au fost, am schimbat sistemul de joc după doar treizeci de minute şi, mai presus de toate, nu am crezut în şansa noastră. Mă întreb, de câte ori va mai fi introdus Poparadu în ultimul sfert de oră, pentru ca jocul echipei să nu reflecte nici măcar un minim de elan? Nu e evident că acela nu este momentul în care Poparadu să facă o diferenţă?

În afară de Şeroni şi Nuno Claro, poate şi Scutaru, nu prea am pe cine să apreciez după jocul de astăzi. Flancurile au fost inconstante, mijlocul n-a reuşit să construiască, Szekely complet izolat, chiar şi după introducerea lui Furtado, care la rândul lui nu s-a remarcat. Dacă ar funcţiona mai bine mijlocaşii de bandă, dacă le-am pune în valoare viteza cu nişte pase la întâlnire, dacă le-am deschide culoare cu un-doi-uri, poate am ajunge mai des în preajma porţii adverse. Dar pentru asta îţi trebuie şi puţină posesie, nu doar mingi aruncate din propria jumătate.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla vineri - nu cred că are rost să menţionez cât de importantă este victoria.

Poli: N. Claro (6,5) - Nohai (5), Scutaru (6), Şeroni (6,5), Marovic (5) -  Trandu (5), Ov. Petre (5,5)  -Keita (5), Gorobsov , Popovici (5,5) - Szekely (5)

Schimbări:

Furtado (5) pentru Gorobsov (min 28)
Bărbuţ (5) pentru Keita (min 45)
Poparadu pentru Ov. Petre (min 75)

31 august 2013

Amical: Metalul Reşiţa - ACS Poli 2:0 (1:0)

Două goluri de chinogramă i-au costat astăzi pe alb-violeţi cele trei puncte.

Ba nu, de la capăt. Deci, două goluri de chinogramă i-au costat astăzi pe alb-violeţi un rezultat relativ umilitor, pe urma unui joc slab şi lipsit de incisivitate. Dacă de la primul unsprezece aş fi putut oarecum înţelege o mobilizare mediocră, mai ales considerând calitatea foarte proastă a gazonului, nu pot să-mi dau seama de ce rezervele care-şi caută locul în echipă nu au arătat măcar o determinare exemplară, dacă nu un joc de calitate.


Cu toate piesele importante prezente de la debut în formaţie, Poli a jucat greoi şi fără precizie ofensivă. Prima ocazie a venit în minutul 25, pentru gazde, când Nohai a degajat într-un adversar şi deodată Enciu era în poziţie ideală pentru a finaliza, dar Coca a reuşit să pareze şutul fostului nostru jucător. Marea parte a reprizei s-a jucat în jurul minutul 35: întâi, o acţiune frumoasă a lui Trandu pe stânga a fost finalizată cu o centrare în faţa porţii pe care Furtado nu a reuşit s-o trimită în poartă. Imediat după, acelaşi Trandu l-a deschis pe Keita în dreapta, acesta a centrat perfect pentru acelaşi Furtado, care doar cu portarul în faţa s-a împiedicat în teren şi minge. Replica gazdelor a venit la fel de repede, căci în minutul 37 Neagoe s-a trezit cu mingea pe la 30 de metri, a avut timp să şi-o plaseze pentru şut fără a fi atacat şi a ţintit vinclul, fără speranţe pentru Coca. Asemănarea cu golul primit de la Botoşani a fost una destul de bună.

Repriza secundă a început tot cu reşiţenii în ofensivă, care după un şut de puţin pe lângă au avut o nouă oportunitate de aur, când un jucător al lor a scăpat spre poartă, Petrovic a putut contribui doar cu tragere de tricou care s-ar fi putut solda cu un penalty şi o eliminare, dar vârful Metalului a preferat să tragă, şutul fiind parat de Pap. Poli a părut puţin mai bine în minutele care au urmat, cea mai mare ocazie sosind în minutul 52, la o recuperare a lui Moldovan care ne-a pus în situaţie de doi contra unu, dar tânărul nostru mijlocaş a greşit complet pasa. Din păcate, cam atât a fost, iar în minutul 64 reşiţenii s-au distanţat pe tabelă: Bocşan a luftat într-o manieră spectaculoasă o minge degajată de portarul gazdelor, posesia a revenit acestora, mingea trimisă la limita careului i-a fost pusă aceluiaşi Neagoe la vreo 20 de metri şi voleul acestuia l-a învins pe Pap, pentru al doilea gol spectaculos al zilei. Mare schimbare n-am zărit în atitudinea echipei nici după acest recul, ba chiar am scăpat ieftin la un alt luft de zile mari al lui Petrovic. Poli şi-a mai trecut în cont doar două ocazii pe final, când întâi Belu a trimis cu capul la un corner şi mingea a fost scoasă de pe linia porţii de un jucător advers, ca apoi şutul lui Poparadu şă fie deviat în corner, cornerul să se soldeze cu o lovitură de cap a lui Ruiz, respinsă peste, şi urmată imediat de fluierul final al meciului.

Ce să mai zici după un asemenea joc? Merge greu să câştigi cu un vârf împotriva echipelor mici, mai ales când faci cadou şi permiţi cu maximă generozitate şuturi de la distanţă. Nu ştiu ce idee se urmăreşte, dar momentan jocul nostru arată foarte rău şi erorile personale în loc să se rărească, devine tot mai dese. E serios de lucru.

Poli (rep 1): Coca - Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic - Bărbuţ, Ov. Petre, Trandu, Popovici - Keita - Furtado

Poli (rep 2): Pap - Belu, Bocşan, Petrovic, Nicola - Moldovan, Poparad, Gorobsov, Dragu - Boldea - Szekely

Schimbări:

Boldea pentru Bărbuţ (min 35)
Ruiz pentru Dragu (min 73)
Dragomir pentru Moldovan (min 83)

23 august 2013

FC Braşov - ACS Poli 2:1 (1:0)

E greu să găseşti cuvinte pentru aşa o cadorisire de puncte precum cea de astăzi. Pe o vreme apocaliptică, alb-violeţii au gafat nepermis şi au scăpat printre degete cel puţin un punct mai mult decât meritat după prestaţia de astăzi. Chiar dacă vina poate fi oricând împărţită, e un destin dur pentru un portar să ştie că toate cele trei goluri pe care le-a primit, îi aparţin într-o proporţie considerabilă. Şi nu poţi să nu te întrebi, de ce s-a decis că portarul titular în mare parte a sezonului trecut să-şi piardă locul în defavoarea unui portar care a prins un singur meci şi în acela a gafat impardonabil.

Voi fi însă succint despre meci, căci nu vreau să stăruiesc asupra acestei partide atât de amare. Jocul a început cu gazdele mai determinate, care au trimis o minge periculoasă prin faţa porţii noastre, dar în rest nu au fost incisivi. Încetul cu încetul alb-violeţii au preluat iniţiativa şi în minutul 22 au avut o bună şansă, însă Nanu a preferat un şut din unghi care nu a prins poarta, în locul unei centrări către careva dintre jucătorii liber din careu. Ritmul partidei nu s-a schimbat mult în restul reprizei, doar că pe final au apărut câteva şanse, din care s-a soldat şi un gol. Mai întâi, în minutul 37, Coca a fost pe minge şi a arătat un reflex bun la o lovitură de cap în urma unui corner. Apoi, trei minute mai târziu, avea să arate opusul, căci la o acţiune pornită de pe stânga apărării noastre, balonul a ajuns în centru de unde Scutaru a ratat degajarea, gazdele au reintrat în posesie, Nohai şi Scutaru au fost fentaţi extrem de uşor la un schimb de pase ce l-a lăsat liber pe Serginho, care a şutat din unghi la colţul scurt iar Coca nu a putut para mingea decât în plasa porţii sale. Poli ar fi putut egala înainte de pauză, la un corner bâlbâit prin careul advers, în urma căruia mingea a ajuns la Trandu şi acesta a şutat, Marinescu fiind însă la post.

Jocul nostru bun a continuat şi în repriza a doua, astfel că după un sfert de oră a venit egalarea bine meritată. Nanu a fost faultat la o incursiune pe stânga, Trandu a bătut libera şi Şeroni a marcat primul gol din liberă-corner al acestui sezon cu o lovitură de cap perfectă! Poli a încercat să rămână sus după această reuşită şi în mai multe momente de joc a putut să o facă, însă gazdele au părut mai periculoase, în special prin faze fixe. Coca a intervenit bine la un şut de la ceva distanţă care mergea aproape de bară, Gorobsov a intervenit inspirat şi riscant la o centrare în preajma porţii, iar pentru noi Nohai a trimis o centrare interesantă pentru Szekely, care n-a ajuns însă la vârful nostru. Între aceste faze desfăşurate în preajma minutul 80 a avut loc o eliminare la braşoveni, pentru cumul de cartonaşe, astfel că teoretic Poli ar fi avut o şansă interesantă de a împunge proverbialul pumnal şi a aduna trei puncte. Însă doar Nanu s-a arătat periculos în minutul 87, când centrarea sa a fost deviată de portar şi nu a nimerit la unul dintre cei doi jucători aflaţi liber în careu, şi părea că jocul s-ar termina la egalitate. Finalul avea să fie însă unul ciudat şi absolut nemeritat, căci la o minge lungă după o acţiune de atac a noastră, Poparadu a fost busculat în degajare, balonul a ajuns la adversari care l-au lansat pe Cristea, aflat într-un ofsaid considerabil însă nesemnalizat, Coca a ieşit fără motiv la 40 de metri de poartă, în condiţiile în care Şeroni îl talona pe Cristea, vârful braşovenilor a trecut de portarul nostru şi a trimis în poarta goală pentru cele trei puncte. Chiar definiţia amarului, aş spune - învinşi după un joc bun, pe erori personale, dintr-o fază de ofsaid.

Asta e acuma, să sperăm că echipa va fi mai pragmatică în viitoarele meciuri. În ceea ce priveşte erorile de astăzi - şi nu mă refer doar la cele ale lui Coca şi Scutaru de la goluri - trebuie recunoscut că terenul a fost greu, mingea alunecoasă şi condiţiile, în general, dificile. Pe noi a avut însă să ne coste, iar răspunderea în parte trebuie să stea la aceşti jucători. Mi-a plăcut însă primul unsprezece, cu Keita mult mai combativ decât Boldea şi Gorobsov bine implicat în joc, însă nu pot să nu remarc ce rată moderată de succes are Trandu în execuţiile sale, care tinde adesea să ţină prea mult de minge şi să îngreuneze jocul. Evident, asta când nu dă pase de gol. Apărarea s-a cam chinuit, singurul plus ferm fiind din nou Şeroni, în vreme ce flancurile au mers destul de bine de această dată - mai ales Nohai, care a şi urcat când a avut ocazia. Din păcate Bărbuţ a lipsit aproape complet din joc, astfel că schimbarea sa a fost normală, în vreme ce Nanu a reuşit în câteva rânduri să aducă pericol la poarta adversă. Szekely, cu regret, a fost foarte izolat în faţă şi doar în repriza secundă ce a mai izbutit să intre în nişte combinaţii. Schimbările n-au mai avut mare impact asupra jocului, însă mă întreb din nou dacă introducerea lui Poparadu pe final e cu adevărat indicată, căci acesta nu a părut niciodată instat intrat în joc şi, probabil, cu mai multă inspiraţie ar fi putut găsi o altă soluţie la fază ce avea să ne coste punctul de astăzi.

Aşadar, mare păcat. Nu mai e altceva de spus.

Poli: Coca (3,5) - Nohai (6), Şeroni (7), Scutaru (4,5), Nicola (5,5) - Bărbuţ (5), Trandu (6), Gorobsov (6,5), Keita (6), Nanu (6) - Szekely (5)

Schimbări:

Popovici pentru Bărbuţ (min 72)
Poparadu pentru Gorobsov (min 82)
Boldea pentru Keita (min 90)

17 august 2013

Amical: ACS Poli - Metalul Reșița 0:0

M-am găsit cu un exces de timp la-ndemână în această seară, deci am optat să vizionez partida amicală programată în compania proaspetei divizionare secunde Metalul Reșița, ex-CSM Râmnicu Vâlcea. Din păcate a fost un meci plictisitor, un fel de continuare de neoficială a celui de ieri, căci astfel am ajuns la 180 de minute fără șut trimis pe spațiul porții.

Cu o echipă destul de solidă în prima repriză, care i-a inclus și pe alde Gorobsov sau Keita, Poli n-a avut decât o singură reală ocazie, când debutantul Furtado a furat (hah!) o minge care se îndrepta către portarul advers, dar din unghi nu a reușit să trimită în poarta goală. În rest, niște șuturi de la distanță de ambele părți, o bălbâială mai semnificativă din partea apărării noastre, dar șanse de gol concrete nu prea.

M-am uitat în special la Belu, pe care îl contemplez ca pe o alternativă la Nohai, iar evoluția acestuia nu a fost rea, și probabil că își va primi șansa dacă titularul de drept nu își ridică puțin nivelul de joc. Am mai scris pe aici că personal nu am văzut încă în Belu un fotbalist de mare viitor, la care se adaugă și problemele sale extra-sportive, însă din moment ce e în lot, probabil că alții știu mai bine și au anumite așteptări de la el. Presupun că același lucru e valabil pentru Ruiz, care a evoluat o repriză întreagă azi și a fost la fel de neimpresionant ca și ieri. Nici cel pe care l-am apreciat a fi Julien Dragomir (nr. 11) nu a arătat vreo calitate aparte, în vreme ce Furtado mi s-a părut lent și m-a cam dezamăgit la ratarea cu poarta goală. Moldovan a jucat la mijloc alături de fețe mai cunoscute, fără a impresiona. Popovici și Poparadu au dezamăgit la rândul lor - de fapt, întregul compartiment ofensiv a făcut-o, în vreme ce apărarea nu a avut mult de lucru, flancul stâng părându-mi însă cam fragil, în ciuda prezenței lui Marovic acolo. În repriza a doua a intrat și Dragu, care a evoluat în mare ca mijlocaș stânga și a arătat o viteză bun, precum și un bun control al balonului, singura sa centrare fiind ratată. Pe final au mai intrat niște jucători tineri a căror prestație nu poate fi evaluată datorită scurtei perioade de timp pe care au petrecut-o pe gazon, deci astfel aș încheia această cronică micuță.

În sinteză: slab și fără perspective ofensive.

Poli: Pap - Belu, Bocșan, Petrovic, Marovic - Popovici, Poparadu, Gorobsov, Moldovan, Keita - Furtado

Au mai intrat Ruiz, Dragu, Dragomir, Rus, Livan (cei doi LPS), Rogoveanu (Motru).

ACS Poli - FC Botoșani 0:1 (0:1)

Uneori ajunge să primești un șut pe poartă și acela, vorba vine, de la o poștă ca să pierzi un meci. Astăzi a fost o asemenea ocazie, căci alb-violeții nu au reușit nicicum să revină pe tabelă, în ciuda unei dăruiri admirabile în repriza a doua - dar în lipsa unor servicii de calitate în zona careului advers.

Chiar dacă Poli a avut prima ocazie, la un corner în debutul partidei când șutul lui Szekely a fost scos de pe linia porții de un fundaș, după alte câteva faze fixe, elanul nostru ofensiv s-a domolit și am permis oaspeților să mențină posesia. Probabil că aceștia nu ar fi făcut mare lucru cu ea, dar nonșalanța și pasivitatea noastră aveau să ne coste în minutul 17. Atunci, Nohai a respins aiurea o minge spre centrul terenului, Tincu a preluat, a avut (enorm de mult) timp să-și așeze șutul și mingea a mers direct la vinclu, deși aș aprecia că ar fi fost cu putință pentru Coca să respingă mingea cu mai multă atenție. Din păcate, nu s-a schimbat mare lucru la abordarea noastră, astfel că în minutul 38 Velcea a și efectuat prima schimbare, înlocuindu-l pe Boldea cu Keita - această mutare a fost una destul de bună, căci pe parcursul jocului senegalezul s-a dovedit util. Alb-violeții ar fi avut ocazia să egaleze în minutul 45, când Bărbuț a scăpat pe dreapta, nu a centrat prea inspirat deși Szekely era liber, însă portarul advers a scăpat balonul, Nanu era în preajmă, însă nu a fost suficient de ager pentru a trimite către poartă, iar șutul său slab a fost respins de apărarea celor din Botoșani.

Chiar de am ieșit de la vestiare cu un spirit mai ofensiv și cu Gorobsov în locul lui Ov. Petre, ocaziile nu s-au grăbit să apară. Multele noastre mingi aruncate înspre careul advers nu au avut prea mult succes (la fel ca numeroasele faze fixe), doar în minutul 75 ce ar fi putut Szekely să împingă mingea cu capul în poartă, dar a trimis pe lângă. Tot vârful nostru a mai avut o lovitură de cap peste, din poziție interesantă, înainte ca asediul la poartă oaspeților să ia valențe dramatice, cu Șeroni în poziția de atacant/pivot. N-a fost destul ca acesta să devieze chiar toate mingile aruncate înspre careu, și în afară de niște bâlbâieli vag promițătoare, nu am mai avut parte de pretexte pentru speranță. Deci s-a terminat nimic la ceva.

Mă rezum la a spune că fundașii centrali, Scutaru și Șeroni, precum și jucătorii introduși pe parcursul meciului, Keita și Gorobsov, mi-au lăsat o impresie bună. Nanu, Ov. Petre și Trandu au fost rezonabili, Nicola a aruncat multe mingi fără rost în careul advers, Szekely a luptat cam de unul singur, în vreme ce Bărbuț a fost destul de puțin inspirat, chiar de și-a trecut în cont câteva acțiuni bune. Pe Nohai și pe Coca îi văd vinovați în mod special la gol, în vreme ce Boldea cred că va sfârși pe bancă etapa viitoare cu Keita în locul său. Ah, și era să uit, prin minutul 64 a intrat Ruiz pe teren, care în afară de o preluare cu henț nesemnalizată de arbitru a fost pur și simplu invizibil. Greu de înțeles rolul pe care ar fi trebuit să-l joace.

Dar asta este, mergem mai departe. E amar că am pierdut punctele cu o echipă accesibilă, însă ne rămâne să sperăm că ne vom regrupa repede și bine.

Poli: Coca (4,5) - Nohai (4,5), Scutaru (6), Șeroni (6), Nicola (5,5) - Bărbuț (5,5), Ov. Petre (5,5), Trandu (5,5), Boldea (5), Nanu (5,5) - Szekely (5,5)

Schimbări:

Keita (6) pentru Boldea (min 38)
Gorobsov (6) pentru Ov. Petre (min 45)
Ruiz (4,5) pentru Trandu (min 65)

11 august 2013

Săgeata Năvodari - ACS Poli 1:2 (1:1)

Cu ajutorul unui mic brânci de trei puncte, Poli s-a impus astăzi la Năvodari, într-o dispută destul de echilibrată, în care aș aprecia totuși că noi am avut mereu șansele mai mari de a obține victoria. Golurile marcate de Szekely și Boldea ne-au readus în vârful primei Ligi și ne-au garantat o victorie importantă, în fața unui adversar care caută la rândul lui să supraviețuiască promovării reușite anul trecut.

Meciul a început cât se poate de bine, căci în minutul 3 Trandu a izbutito preluare de efect prin care a depășit un adversar, a pătruns în careu, a centrat ideal în fața porții de unde Szekely a împins balonul în plasă! Din păcate, alb-violeții au trecut imediat la un joc de așteptare și n-au mai avut nicio ambiție ofensivă dincolo de mingile aruncate pe Szekely sau spre Bărbuț. Această abordare n-a avut roade decât într-o singură fază, chiar cei doi jucători adineauri numiți colaborând bine în minutul 16, când mingea a ajuns de la Bărbuț la Szekely, acesta a pătruns printre fundașii adverși, dar jenat nu a reușit să cadreze șutul. Gazdele au presat destul de insistent toată repriza, au beneficiat de nenumărate faze fixe, în așa fel că într-un final au reușit să și egaleze. S-a întâmplat în minutul 35, la un corner, Szekely l-a pierdut din marcaj pe Popa și acesta a trimis cu capul la colțul lung, fără speranțe pentru Nuno Claro. Vârful nostru a fost foarte aproape de a-și răscumpăra neglijența două minute mai târziu, când a preluat balonul la 25 de metri și a șutat din întoarcere, mingea lovindu-se din plin de bara de sus a porții adverse și revenindu-i lui Bărbuț, care nu a reușit însă preluarea. Încă înainte de pauză, Velcea a fost obligat să-l înlocuiască pe Nuno Claro cu Coca, portughezul accidentându-se la genunchi cândva pe parcursul reprizei.

Din fericire, în mitanul secund jucătorii noștri au intrat cu o atitudine mai bună în teren. Imediat după reluare Bărbuț a luptat pentru o minge în careul advers, a recuperat-o, dar nu a reușit să mai șuteze, fiind blocat. Chiar dacă mari ocazii nu au apărut, jocul era unul mai deschis și Poli preluase inițiativa, astfel că în minutul 68 am reușit golul secund. Nanu a centrat de pe stânga, Bărbuț a sărit la cap cu un fundaș advers, mingea a ajuns la Boldea și acesta a trimis-o din voleu sub bară. Sincer să fiu, nici n-am tresărit, căci aveam convingerea că se va dicta fault la duelul lui Bărbuț, mai ales că fiecare atingere fusese fluierată până atunci, dar nu s-a dat nimic și deodată eram la conducere! Meciul a fost bine disputat până la final, noi încercând să profităm de spații, iar gazdele insistând mai ales când au benficiat de faze fixe, însă nu aș zice că au mai avut vreo ocazie reală de gol. Poate cel mult șutul pe lângă al lui Vezan, din ultimele minute, când Coca a respins tocmai către jucătorul advers, dar nici nu o execuție bună golul nu ar fi fost garantat. Așadar, a rămas 1:2 și Poli a plecat către Timișoara cu cele trei puncte.

Execptând chestiunea de abordare din prima repriză, mi-a plăcut că echipa a arătat destul de iute și mijlocul a reușit suficiente recuperări. Din păcate nu reușim încă să deschidem repede jocul când ni se ivește ocazia și nu cred că sunt mult pe lângă când spun că axa Nanu-Szekely-Trandu-Bărbuț acoperă toți jucătorii care au lucrat golurile noastre din acest sezon. Tot ei au fost centrali și astăzi, fiind implicați în cam toate fazele noastre periculoase.
Despre restul echipei, aproape doar bine. Portarii de azi au fost buni amândoi, cu un plus pentru Coca, aruncat în luptă fără prea multă pregătire. Să sperăm însă că Nuno Claro își va revine curând, căci nu avem motive de nemulțumire până acuma la prestațiile sale. Fundașii centrali s-au descurcat din nou bine, Scutaru reușind în prima repriză să-l anihileze bine pe adversarul său direct, un vârf de peste doi metri înălțime. Nohai și Nicola au oscilat oarecum, fiind depășiți de jucătorii gazdelor în câteva rânduri, dar cred că per ansamblu au fost mulțumitori. Ov. Petre a avut un nou meci bun la mijloc, în vreme ce Boldea și-a răscumpărat din păcatele sale recente printr-o prestație solidă, care nu treubie rezumată doar la golul său. Au mai intrat Popovici și Gorobsov, debutul argentinianului fiind un semn încurajator pentru că acordă un plus de adâncime lotului nostru. Ah, și despre Popovici, oare ce trebuie să se întâmple ca să nu mai recurgă la simulări prost executate?

Dincolo de toate cred că putem spune că avem toate motivele să fim mulțumiți. Velcea a reușit să lege o echipă solidă, care chiar dacă va mai avea de trecut câteva teste de bărbăție, s-a descurcat cu brio până în acest moment. Bravo Poli!

Poli: N. Claro (6) - Nohai (5,5), Șeroni (6), Scutaru (6), Nicola (5,5) - Bărbuț (6), Ov. Petre (6), Trandu (6,5), Boldea (6,5), Nanu (6) - Szekely (6)

Schimbări:

Coca (6) pentru N. Claro (min 39)
Popovici pentru Nanu (min 75)
Gorobsov pentru Boldea (min 84)

P.S. Mai un gol și Szekely egalează numărul de reușite de anul trecut. Incredibil!

5 august 2013

ACS Poli - Gaz Metan 2:1 (1:0)

Dramaticul se simte în largul său la meciurile Politehnicii, trebuie s-o recunoaștem. Am avut partidă cu penalty ratat, am avut partidă cu patru eliminați și acuma am avut partidă câștigată cu gol marcat în inferioritate numerică! Dincolo de tot acest dramatic, este important să ne concentrăm pe cel mai important lucru, necesitatea de a aduna cât mai multe puncte și a lega o echipă solidă și matură.

Meciul de astăzi a fost destul de diferit față de cele anterioare, căci alb-violeții s-au văzut în necesitatea de a fi ceva mai ofensivi și de a construi mai mult pentru a destabiliza apărarea adversă. N-aș spune că am reușit acest lucru, căci exceptând o recuperare a lui Boldea și irosirea ulterioară a unei faze de trei contra doi și o acțiune pe stânga la care nu a fost nimeni să împingea mingea în poartă din interiorul careului, Poli a fost timidă în atac. Oaspeții au fost aproape de a profita de o eroare a lui Scutaru, care a trimis cu capul de puțin pe lângă propria poartă, iar la cornerul care a urmat Nuno Claro a fost la post. Două minute mai târziu, în minutul 23, Bărbuț a fost insistent cu succes în flancul său, a intrat în careu iar șutul său centrare a fost respins în lovitură de la colț, la care Marovic a trimis de puțin pe lângă - cam la indigo, succesiunea fazelor. Prima mare ocazie a partidei a aparținut însă medieșenilor, care au beneficiat de o neatenție în defensiva noastră, Vitinho a rămas singur cu Nuno Claro, portarul nostru a respins/deviat mingea, și doar intervenția salvatoare a lui Șeroni a ținut scorul egal! Ciudata înlocuire a lui Nicola cu Nanu, încă din minutul 37, se va dovedi decisivă, căci în minutul 43 Șeroni a trimis un balon luuung către jucătorul nou intrat, acesta și-a depășit adversarul, a pus mingea în interiorul careului de unde Szekely a finalizat fără emoții: 1-0.

Dacă în prima repriză dominarea și inițiativa au alternat de la o echipă la alta, în mitanul secund Poli nu a mai părut a avea nicio intenție ofensivă - și, mai îngrijorător, nu a putut să-și creeze nimic pe contre. Presiunea oaspeților s-a tot concretizat în faze fixe perciuloase, dar fără șuturi care să-l întrebuințeze pe portarul nostru. Nuno Claro a avut de intervenit excelent la un șut din 15 metri, prin minutul 73, chiar înainte ca labilitatea noastră la marginea careului și în special pe dreapta să ne coste egalarea un minut mai târziu. Toată faza a plecat de la inabilitatea lui Boldea de a degaja o minge de la 30 de metri, mingea a ajuns la Buznean, lăsat liber de Bărbuț, acesta a coborât înspre a-l talona, medieșeanul a tras slab, mingea i-a revenit de la un coechipier, iar deși se adunaseră încă doi fotbaliști de la noi în jurul său (Boldea și Poparadu), acesta a avut timp să execute un șut perfect, învingându-l pe Nuno Claro la colțul lung. A fost chiar genul de fază care a evidențiat din nou lipsa noastră de maturitate. La scurt timp după reluare, Marovic s-a trezit cu al doilea galben și a fost eliminat, astfel că șansele noastre la victorie păreau a se fi diminuat serios. N-a contat însă, căci Trandu a găsit o centrare ideală de pe flancul stâng pentru Szekely, acesta a fentat un adversar din preluare și a trimis printre doi medieșeni săriți în disperare de cauză să-l blocheze - fără succes! N-au mai fost emoții mari până la final iar Poli și-a asigurat cele trei puncte dintr-un tip de meci pe care cred că vom avea ocazie să-l aprofundăm în acest sezon.

Mi-e chiar ușor astăzi să scot în evidență, atât pozitiv, cât și negativ câțiva jucători. Pe partea cu minus mare se află Blodea, care a pierdut multe mingi azi, a greșit la gol și nu a avut mai nicio reușită. Nici Nohai nu m-a impresionat prea mult, asemeni lui Poparadu, a cărui introducere a slăbit vizibil echipa în toate aceste trei etape. Pe de altă parte, vedeta de azi este același Szekely, care pare un complet alt jucător. Dincolo de cele două goluri, am rămas de-a dreptul uluit când a trimis o pasă din prima, de-a latul terenului, ce l-a găsit la perfecție pe Bărbuț, o execuție mai mult decât remarcabilă. Alături de el îl situez pe Șeroni, solid în apărare, decisiv la primul gol, precum și pe O. Petre, care a fost foarte dedicat misiunii sale astăzi. Nuno Claro, Scutaru, Marovic, Trandu și Bărbuț mi-au plăcut și ei, cel din urmă fiind însă închis destul de competent de adversari în această seară. Nanu și Nicola îmi imaginez că vor colabora etapa viitoare, când cel din urmă l-ar putea înlocui pe eliminatul Marovic în linia de fund, însă până acuma Nanu are un evident plus pe partea ofensivă față de colegul său.

Așadar, totul e bine. Chiar foarte bine. Bravo Poli!

Poli: Claro (6,5) - Marovic (6), Șeroni (6,5), Scutaru (6), Nohai (5,5) - Nicola (5,5), O. Petre (6,5), Trandu (6), Boldea (4), Bărbuț (6) - Szekely (7)

Schimbări:

Nanu (6) pentru Nicola (min 37)
Poparadu (5) pentru O. Petre (min 65)
Popovici pentru Boldea (min 76)

28 iulie 2013

CFR Cluj - ACS Poli 2:2 (0:1)

Să fie clar: un punct de la CFR e o chestie fenomenală. Dar nu putem şi nu trebuie să uităm că Poli în repriza secundă a jucat douăzeci de minute cu un om în plus, douăzeci cu doi oameni în plus şi încă cinci plus cinci prelungire cu trei oameni în plus şi n-a reuşit să-şi creeze nicio ocazie. Deci regretul de a nu fi obţinut cele trei puncte este justificat, la fel cum e evident că echipa noastră nu a avut maturitatea necesară pentru a gestiona o asemenea situaţie.

Partida a început pe altă notă însă, cu unsprezece jucători în ambele formaţii, şi în ciuda acestui fapt Poli a deschis scorul încă din minutul 7. Szekely, care testase deja poarta adversă în minutul 4, a fost la capătul unei acţiuni pornite de pe dreapta, unde Bărbuţ a urcat cu balonul, a pasat pentru Trandu în careu, acesta a deviat balonul către vârful solitar al alb-violeţilor şi Szekely a trimis cu capul, lobat, peste Felgueiras! Bărbuţ a fost oprit suspect în minutul 12, însă important era că evoluţia echipei noastre era una solidă. Prima faza de poartă a gazdelor a venit doar în minutul 33, când Nuno Claro a respins un şut periculos, dar la fel de important a fost faptul că în minutul 30, Florin Costea a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe. Replica noastră a venit curând, când Szekely a fost lansat excelent, a preluat perfect mingea, a condus-o exemplar vreo douăzeci de metri cu fundaşii clujeni în ceafă, dar a tras fix în portar, din poziţie de unu contra unu. Gazdele au rămas periculoase doar din faze fixe, ceea ce în repriza secundă s-a dovedit a fi cât se poate de decisiv.

Astfel, în urma unui debut liniştit al mitanului al doilea, ne-am trezit egalaţi dintr-o liberă de la 20 metri. Faza respectivă fusese precedată de o altă liberă, de la 25 de metri, bătută scurt, apărarea noastră a fost surprinsă şi Bărbuţ a comis un fault neglijent la marginea careului. De acolo, Cadru a tras pe jos, zidul a sărit, devierea lui Nuno Claro a fost insuficientă. Zece minute mai târziu, clujenii ne-au oferit un nou cadou, când Felgueiras l-a faultat total inutil în careu pe Nanu, a văzut al doilea galben şi Szekely a transformat fără emoţii! Nici de această dată n-a fost însă suficient, căci Poli a evoluat ultra-defensiv, a irosit mai mereu uşor posesia, şi contrele au lipsit cu desăvârşire. Răul s-a desăvârşit în minutul 80, când Poparadu a comis un fault destul de aiurea la 25 de metri, Deac a executat impecabil libera şi ne-am văzut iarăşi egalaţi. Gazdele au continuat să preseze în vreme ce echipa noastră părea în pană de idei, dar şi aşa Bărbuţ a scăpat pe o contră (finalmente!) în minutul 85, a fost faultat cinic de Deac din spate şi acesta s-a trezit eliminat. N-am reuşit însă să profităm de avantajul din teren, căci fazele fixe irosite de Trandu, respectiv şuturile greu de înţeles de la 30 de metri ale lui Poparadu (e drept, unul a trecut pe aproape) au evidenţiat lipsa de calm şi clarviziune a jucătorilor noştri. Aşadar, s-a terminat egal, e destul de amar, dar per ansamblu nu e rău.

Poate că sună puţin acuzator ceea ce am scris, dar există doar două posibilităţi: a recunoaşte faptul că echipa nu are experienţa acestor meciuri sau a admite că am fost cei mai mari fraieri. Nu cred că a doua evaluare e justă şi ne rămâne să sperăm că nu vom duce lipsă punctelor pierdute astăzi. Mi-e greu cumva să contemplez acuma prestaţia fiecărui jucător în parte. Nuno Claro şi linia noastră de fund m-au mulţumit aproape deplin, mai puţin în ceea ce priveşte maniera în care au ales să dezvolte jocul, abuzând de mingi lungi către un Szekely solitar. De la mijloc mi-aş fi dorit mai mult control, mai mult pragmatism, însă dacă te gândeşti că patru din cei şase jucători aflaţi în compartimentul median şi în cel ofensiv evoluau în liga a III-a acuma doi ani, respectiv unul de abia şi-a serbat majoratul, e clar că avem nevoie de timp şi trebuie să arătăm o bună capacitate pentru răbdare.Mai remarc doar ce nivel bun a arătat Szekely în aceste două meciuri, trecându-şi în cont deja trei reuşite şi fiind un pivot de succes pentru colegii săi.

Aş mai dedica un gând emoţiilor pe care le-am avut la fazele fixe executate în preajma careului nostru (cornere-libere), precum şi la iroseala maximă a fazelor fixe executate de către alb-violeţi, anume de Trandu. Trebuie să progresăm la aceste capitole.

În rest, să respirăm adânc şi să privim înainte. Bravo Poli şi mai mult curaj în continuare!

Poli: Claro (6) - Nohai (6), Scutaru (6), Şeroni (6,5), Marovic (6,5) - Bărbuţ (6), O. Petre (5,5), Trandu (5,5), Boldea (5,5), Nicola (5) - Szekely (7)

Schimbări:

Nanu (6) pentru Nicola (min 56)
Poparadu (5) pentru Scutaru (min 77)
Keita pentru Boldea (min 86)

20 iulie 2013

ACS Poli - Dinamo 2:0 (1:0)

Suntem bine? Opinez că suntem mai mult decât bine! Poli a debutat cu convingere și tărie în acest sezon al Ligii 1, dispunând fără prea mari emoții de una din rivalele istorice ale clubului - și ale orașului. Cu peste 20.000 de oameni în tribune, care au scandat în repetate rânduri Poli și s-au relaxat efectuând valuri după valuri, alb-violeții (în acest sezon albii/negrii/galbenii) au prestat un joc bun și au profitat de forma neimpresionantă a adversarului.

S-a văzut de la început cum stau lucrurile, căci la practic prima fază a meciului Șeroni a trimis cu capul de puțin peste, în urma unui corner. Meciul s-a așezat într-un ritm destul de echilibrat, însă așa-proclamații favoriți au fost departe de a domina. Chiar și în aceste condiții, Dinamo a avut două șuturi foarte periculoase la poartă în succesiune rapidă, în minutul 13, Nuno Claro arătându-și reflexele și domolind din emoțiile pe care le aveam cu privire la titularizarea sa. Jocul nu era una prea spectaculos, niciuna din echipe nedorind să se dedice atacului, iar de abia în minutul 29 s-a arătat următoarea mare ocazie, dar ce ocazie a fost! Szekely a beneficiat de o pasă în spate absolut eronată a dinamoviștilor, a trecut de portar și a fost agățat, Colțescu arătând punctul cu var. Din păcate, Trandu și-a arătat emoțiile, nereușind să finalizeze cu calm așa cum o făcuse de destule ori înainte, șutul său trecând mult peste. Ritmul a rămas alert, alb-violeții nu au căzut în debusolarea irosirii penalty-ului, astfel că în minutul 40 au fost răsplătiți cu vârf, în urma unei acțiuni care a mirosit a strategie și pregătire. Atunci, Trandu a bătut o liberă scurt pentru Bărbuț, acesta a centrat la colțul lung, Șeroni a trimis înapoi în centrul careului cu capul și Szekely a marcat prin același procedeu!

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult după pauză, dinamoviștii reușind să fie periculoși doar la fazele fixe, însă lipsiți de precizie. Poli și-a făcut în continuare jocul și a lovit decisiv în minutul 63, după ce cu doar câteva minute înainte, Marovic a fost surprins în ofsaid la o fază extrem de bună în careul advers. Bărbuț, care a lovit Liga 1 ca o racheta intercontinentală, a recuperat mingea în jumătatea noastră de la Dănciulescu și a luat-o la goană vreo 60 de metri până în careul advers unde a fost ajuns de Luchin, însă devierea acestuia nu a fost suficientă pentru a salva Dinamo de al doilea gol al serii: magnific! Șase minute mai târziu Trandu putea să ridice din nou scorul de pe tabelă, la o minge care a ajuns la el în urma unui șut trimis de Nanu și parat de Naumovski, dar același portar dinamovist a scos reluarea lui Trandu cu piciorul - un ultim reflex. Oaspeții nu au mai făcut mare lucru, exceptând un șut trimis de Curtean și parat de Nuno Claro, în timp ce alb-violeții au gestionat cu iscusință avantajul. Bărbuț ar fi putut da lovitura de grație la una din ultimele faze ale meciului, intrând în posesia balonului pe dreapta, a pătruns în careu, însă șutul a trecut destul de mult pe lângă. Totuși, a fost bine și așa, căci putem spune liniștiți că Poli a revenit în primul eșalon cu fruntea sus și pieptul în față, atât pe teren, cât și în tribune.

Uneori e greu să păstrezi perspectiva, să te gândești că trei dintre titularii de astăzi (Boldea, Szekley, Șeroni) evoluau în liga a III-a cu doar doi ani în urmă. Căci, oricât de important ar fi să ne menținem picioarele pe pământ și să apreciem că Dinamo a arătat ca o echipă slabă, și alb-violeții sunt departe de a avea puterea și calitatea pe care o aveau înainte de micul aranjament al Federației Române de Fotbal care ne-a văzut poposind în liga a II-a și destrămând atât o echipă de talie campioană, cât și niște suporteri pe măsura echipei. În această seară au arătat însă curaj, un joc bun, precis și rapid, și au fost răsplătiți cum se cuvine pentru efortul pe care l-au depus.

Echipa a arătat destul de solid, chiar dacă apărarea mi-a dat emoții când am văzut-o pe foaie. Flancurile s-au descurcat decent, mai ales Marovic care a și fost încercat din greu, în vreme ce Scutaru, în ciuda unor ezitări, l-a completat convingător pe Șeroni, aflat astăzi în zi de grație. Bineînțeles, și apărătorul buturilor noastre m-a impresionat, dar consider că am apreciat deja acest lucru. La mijloc, Ov. Petre s-a remarcat cu un joc marcat de dăruință și maturitate, chiar dacă în continuare nu pare să aibă condiția fizică pentru a rezista un meci întreg. Trandu, colegul său de la centru, va avea ce regreta după acest meci, parcă uneori i-a lipsit o viteză, însă a arătat și momente de joc pozitive, pe care putem spera că va construi în viitor. Mijlocașul nostru de bandă stângă, Nicola, a întărit apărarea cât a stat în teren, însă fără a aduce un aport considerabil în atac, în vreme ce înlocuitorul său, Nanu, a oferit și puțină agresivitate ofensivă. Pe cealaltă parte, Bărbuț a fost nu doar fenomenal prin spiritul său, ci și prin hărnicia și iuțeala pe care le aduce cu sine. Dinamo l-a tratat ca pe un anonim și a plătit scump pentru acest lucru, însă altele vor fi încercările odată ce adversarii îl vor închide cu doi jucători. Boldea, peste tot prezent și nu mereu evident, a muncit considerabil, chiar dacă n-a avut parte de răsplata de care a beneficiat Szekely, a cărui debut în Liga 1 a fost și el memorabil. Chiar și trecând peste entuziasmul momentului, nu pot să văd cum Goga ar putea să joace același rol de pivot/luptător, respectiv cum ar putea să se integreze în această echipă de muncitor. Aș mai menționa că au intrat pe parcurs Poparadu, care a fost rezonabil, și Ruiz, din care am văzut cam puțin - pare însă rapid și el.

Mă gândesc cât de bine ar putea să arate mijlocul nostru, cu Gorobsov lângă Ov. Petre, poate Keita în flancul stâng. Înțeleg că au mai fost transferați un fundaș și un mijlocaș, primul fiind în orice caz o necesitate, și rămâne să sperăm totuși la încă un atacant, fiindcă suntem destul de descoperiți. Părerea mea este că pe termen lung tot apărarea s-ar putea să ne dea de furcă, fiind îngrijorător de susceptibilă la viteză. Cu o echipă compactă, concentrată pe contre, s-ar putea să meargă, însă.

Felicitări, așadar, Politehnicii, jucătorilor, suporterilor și, în niciun caz în ultimul rând, lui Velcea, care împreună au pus la cale o noapte memorabilă.

Bravo Poli!

Poli: N. Claro (6,5) - Marovic (6), Scutaru (6), Șeroni (6,5), Nohai (6) - Nicola (5,5), Trandu (5), Ov. Petre (6,5), Boldea (6),  Bărbuț (7) - Szekely (7)

Schimbări:

Poparadu (5,5) pentru Ov. Petre (min 62)
Nanu (6) pentru Nicola (min 65)
Ruiz pentru Szekely (min 83)

18 iulie 2013

Avancronică: Poli - Dinamo

Ce scurtă a fost vara după 2 ani în care suporterii poliști au suferit în mediocritatea ligii secunde, dar mai ales după 2 ani de momente tensionate provocate de factori externi. Dar în sfârșit am revenit! În vârful performanței românești, în prima ligă, ce acum e într-o stare mai haotică decât acum doi ani. Tocmai această conjunctură ne-ar putea fi benefică. Lipsiți de stresul luptei la locurile fruntașe, și ajutați de situația dificilă a celorlalte competitoare pentru evitarea retrogradării, Poli se poate concentra pe solidificarea unei echipe competitive, dar și a unui club mai durabil. Iar suporterii pot trăi parcursul acestui sezon meci cu meci.

Sorții au făcut ca prima etapă să fie cum nu se putea mai bine pentru noi. Era nevoie de un meci acasă, cu o echipă puternică pentru a porni campionatul cu o ambiție mai mare, cât și pentru a stârni interesul iubitorilor de fotbal. Iar Dinamo e candidatul perfect: pe lângă vechea rivalitate, dinamoviștii se află și ei într-un moment mai greu, având o echipă cu mulți tineri fără experiență, astfel că putem spera la o surpriză plăcută în privința rezultatului.

N-am să mai spun cât de important este un meci cu Dinamo, dar am să remarc două dueluri interesante de care vom avea parte în teren. Primul este cel al fundașilor centrali, colegi de generație la Poli, Scutaru revenit la Timișoara, în timp ce Luchin va purta banderola pentru dinamoviști. Al doilea duel este în atac, acolo unde îi avem pe exponenții generației născute în 1995, campioni naționali cu selecționata sub-16 a Timișului. E vorba de Cristi Bărbuț, care va debuta în prima ligă chiar în tricoul lui Poli, respectiv Dorinel Rotariu ce evoluează încă de sezonul trecut la Dinamo.

Avem dezavantajul clar al experienței, cu mulți alți debuntanți în prima ligă, dar acesta poate fi contracarat prin ambiție și organizare. Rămâne de văzut cât de mult va conta degradarea omogenității datorată noilor veniți la echipă, dar numai Velcea poate știi cel mai bine pe cine să trimită în teren. Din păcate, tocmai finalizarea este capitolul cel mai slab, deși aceasta contează foarte mult într-un joc bazat pe contraatac. Dar poate vom avea noroc și cred că meciul este deschis oricărui rezultat.

O victorie, dar mai ales un joc ambițios vor conta mult în viitorul acestei echipe, mai ales când îmi amintesc de debutul fostei Poli AEK, ce bătea în Ghencea chiar în al doilea meci din Divizia A.

Hai Poli!

1 iulie 2013

Permutări de vară

Avem astăzi lotul care pleacă spre Slovenia, unde ACS Poli va disputa cantonamentul acestui pre-sezon. Acesta arată după cum urmează:

PORTARI: Pap, Coca, Nuno Claro
FUNDAȘI: Belu, Nohai, Petrovic, Șeroni, Scutaru, Rusu, Bocșan, Marovic, Dragu, Nicola
MIJLOCAȘI: Moldovan, Popovici, Bărbuț, Petre, Poparadu, Trandu, Nanu
ATACANȚI: Ruiz, Boldea, Szekely

Să începem mica noastră analiză cu cei care lipsesc. Este vorba de șapte jucători care au fost anunțați că pot să-și caute alte echipe: Răzvan Dobricean, Andrei Artean, Alexandru Boștină (toți trei la final de contract), Mario Kirev, Silviu Bălace, Eugen Miculescu și Marco Enciu. Selecția pare rezonabilă, singurii jucători cu care nu sunt așa de sigur ar fi Kirev, Artean și Boștină.

Primul pentru că a evoluat rezonabil, dar probabil că n-a fost preferat din rațiuni financiare și fiindcă nu își dorește să fie al treilea portar - dar vreau sa revin asupra acestei chestiuni. Al doilea, fiindcă e foarte tânăr și ar fi putut fi reținut pentru o potențială echipă secundă, însă nici nu pot spune că s-a afirmat cât să merite păstrat în baza a ceea ce a arătat. Al treilea, fiindcă a arătat momente surprinzător de bune de fotbal, însă plătește probabil tribut faptului că nu a reușit să profite de fiecare șansă primită și, totuși, nu mai e junior.
Cât despre restul, stagnarea lui Dobricean era mai mult decât evidentă, Bălace are o vârstă și nivelul său n-a fost strălucitor, Enciu n-a arătat destulă calitate, iar Miculescu evoluează pe un post unde s-au adus destule întăriri.

De adus au fost aduși câțiva jucători "cu experiență" si câțiva tineri promovați de la juniori.

Nuno Claro, la 36 de ani, are în mod cert destulă experiență în Liga 1, dar au trecut vreo trei sezoane de când n-a mai fost titular, iar chiar și în cele mai bune zile ale sale, s-a remarcat prin erori de judecată. Îngrijorarea mea cea mai mare este că avem trei portari în lot și niciunul dintre ei nu a fost titular la un nivel ridicat de multă vreme/niciodată. Să sperăm că nu vom plăti tribut acestui fapt.

Adrian Rusu, care în aceasta lună va împlini 29 de ani, este fundaș central și vine de la vicecampionii Pandurii, unde anul acesta a evoluat sporadic, fiind integralist în doar trei partide. Are peste 100 de meciuri disputate în Liga 1 și probabil că va reprezenta o soluție bună pentru centrul apărării noastre.

Eduard Nicola este fundaș stânga, are 30 de ani, și a evoluat la U Cluj în ultimul sezon, unde a fost o piesă destul de importantă în angrenajul echipei. Îmi aduc aminte de el de când juca la Brănești, însă nu pot spune că știu mare lucru despre calitățile sale din teren.

Jorge Ruiz e atacant, sustras din Venezuela, și are 23 de ani. Mai multe om vedea când îl zărim pe teren.

Au mai revenit la club și trei foști jucători ai Politehnicii, anume Alex Popovici, Cristi Scutaru și Claudiu Belu. Dacă Popovici și Belu au adunat un număr consistent de prezențe la nivelul primei ligi, fie și la o echipă ce a sfârșit prin a retrograda, Scutaru a irosit în mare parte ultimul an, bifând doar puțin peste două sute de minute la Dinamo. Toți trei sunt cantități cunoscute, adică Popovici și Scutaru au fost printre cei mai buni jucători în sezonul 2011/2012 pentru Poli, iar Belu a arătat anumite calități, chiar dacă ansamblul evoluțiilor sale a fost unul mai puțin convingător.

Pe lângă aceștia au fost deplasați Moldovan și Dragu, care sunt încă în faza de verificare.

Aș aprecia că cel mai necesar la acest lot ar fi adăugarea a încă unui atacant, precum și a încă una sau chiar două opțiuni pentru flancurile de la mijloc. În rest, vorba aia cu tutunul și răbdarea, căci ne așteaptă un sezon greu de tot.

21 iunie 2013

Rezumat sezon 2012/2013: partea a II-a

Scria Andrei acuma o săptămână care sunt remarcații instinctuali ai echipei pe sezonul trecut și, la o adică, eram în acord total cu observațiile lui. Dar să vedem ce zice statistica, a cărei tendințe pot fi uneori mai bizare dacă nu sunt ținute sub control de un bici atent.

Golgheterul nostru pe sezonul 2012-2013 a fost Nicu Boldea, cu opt reușite, urmat de Trandu și de Szekely cu câte șase.

Mai jos situația jucătorilor în parte, în ordinea mediilor pe sezon. Probabil că destule note ar fi fost mai mici în retur, dacă se includeau partidele lipsă din statistică (FC Argeș și Baia Mare), dar mostra ar trebui să ne fie reprezentativă. Am stabilit că pentru a fi incluși în acest top, jucătorii trebuie să fie avut un minim de 40% din totalul posibil de prezențe în acest sezon, adică rotunjit în jos la nouă partide. Și da, pentru Bărbuț am rotunjit în jos.

REMARCAȚII

1. Cristian Bărbuț (9 meciuri) - 6.50 sezon (FN tur / 6.50 retur)

Poate că numărul redus de jocuri disputate nu îl recomandă în aceasta listă, dar impactul avut asupra echipei și asupra sezonului o fac. E improbabil că alb-negrii ar fi reușit promovare fără aportul juniorului titularizat de către Velcea în acest retur. În rest, a zis Andrei ce era de zis, este un fotbalist cu mare potențial (tehnică, viteză, altruism, determinare) și cu un plus de forță și de maturitate va putea face față și în Liga 1 încă din primul sezon. Așteptările sunt mari, să sperăm că nu va dezamăgi nici el, nici clubul în gestionarea lui.

2. Nicu Boldea (21 meciuri) - 5.87 sezon (5.91 tur / 5.81 retur)

O altă revelație, în felul lui, pentru sezonul proaspăt încheiat, Boldea s-a consacrat grație golurilor sale din tur, dar a rămas o prezență destul de constantă datorită dispoziției la efort și a tehnicității sale, în ciuda unui retur mai puțin impresionant. Va fi o reală încercare să se afirme și în Liga 1, dar dacă e să o privim așa, același lucru se putea spune pentru Liga secundă, iar jocul său cu mingea la picior ar putea să-i ofere fundamentul în jurul căruia să se afirme.

3. Ovidiu Petre (9 meciuri) - 5.86 sezon (FN tur / 5.86 retur)

Prezența lui Ov. Petre pe podium este discutabilă, dat fiind că apariția sa în echipă nu a produs impactul visat, iar debutul său a fost un dezastru. Aș aprecia însă că maturitatea sa în citirea jocului, precum și aportul său la recuperare și deschiderea terenului, au compensat ocazionalele carențe pe care le-a avut. Așteptările de la el sunt mai mare de atât, e drept, astfel că sper să îl vedem la un alt nivel în Liga 1.

4. Adrian Poparadu (22 meciuri) - 5.82 sezon (5.95 tur / 5.67 retur)

Nu-mi dau seama exact ce a făcut așa o diferență mare în aprecierile lui Poparadu - poate că echipa în ansamblul eu a suferit, poate că nu a mai fost un titular incontestabil. Oricum, a dus tot greul liniei de mijloc în tur și doar grație calității sale am putut să ne situăm la un avans considerabil față de urmăritori - avans ce s-a dovedit decisiv. E unul dintre jucătorii care pot face față în Liga 1, chiar dacă încă nu a arătat o valoare de echipă de vârf, ceea ce se compensează oarecum cu un nivel constant de joc.

5. Răzvan Trandu (19 meciuri) - 5.81 sezon (5.67 tur / 5.93 retur)

N-am critictat pe nimeni așa cum l-am criticat pe Trandu în tur pentru evoluțiile avute, precum și pe Velcea pentru încăpățânarea de a-l introduce în echipă. Probabil că jocul slab din tur a fost și o consecință a indeciziei cu privire la rolul său tactic, căci odată ce s-a stabilizat în linia de mijloc, a evoluat la un cu totul alt nivel. Ne-a adus puncte de unul singur în mai multe rânduri, a marcat goluri cu stil, și a pus adesea în pericol poarta adversă la fazele fixe - chiar dacă la cornere mai are de lucrat, nu doar el, cât întreaga formație. E tânăr, a arătat talentul și îndârjirea pentru a lupta cu Poparadu pentru titularizarea în linia de mijloc, și ca opțiune ofensivă îi este de preferat.


Alți remarcați ar fi Petrovic (18 meciuri, 5.78), Kirev (18 meciuri, 5.70) și Șeroni (19 meciuri,5.69). Nu sunt note spectaculoase, dar decente, problema fiind că toți acești jucători au avut și evoluții exemplare, precum și evoluții foarte slabe. Din păcate această inconstanță nu îi recomandă pentru Liga 1, depinde însă de ce alternative vom dispune.


CEILALȚI REMARCAȚI

1. Florin Nohai (17 meciuri) - 5.44 sezon (5.61 tur / 5.22 retur)

Aș începe prin a remarca faptul că notele cele mai slabe din acest sezon sunt peste cele de sezonul trecut - ultima poziție atunci? Proaspăt transferatul Claudiu Belu.
Făcând abstracție de Dina, care a adunat doar patru prezențe, Nohai s-a remarcat printr-un retur slab. Orișicum, aportul său ofensiv a fost generalmente dezamăgitor, dar în tur a fost destul de solid în plan defensiv. Probabil a suferit și el ca urmare a rezultatelor obținute de echipă, fiindcă nu cred că diferența dintre tur și retur a fost așa de mare în prestațiile sale, dar ca de obicei, fundașii laterali au muncă grea și e dificil să acoperi un asemenea post. Mai ales cu un fotbalist care nu e deloc rapid.

2. Andrei Artean (18 meciuri) - 5.50 sezon (5.50 tur / FN retur)

Titularul surpriză la debutul sezonului și-a pierdut treptat locul în echipă - în ciuda numărului mare de prezențe, nu are decât patru meciuri cu notă! E drept că în retur s-a aglomerat serios de tot concurența la mijloc și fără niciun atu evident care să-l recomande, tinerețea sa i-a fost pusă în spate și l-a ținut pe bancă. Nu cred că îl vom vedea prea mult nici în sezonul următor, dar până una-alta ar fi important să adune mai multă experiență în Liga a II-a.

3. Florin Nanu (13 meciuri) - 5.50 sezon (5.38 tur / 5.57 retur)

Deși e un jucător tehnic și destul de rapid, Nanu nu a reușit să se impună. în ciuda insistențelor lui Velcea de a-l înlocui pe Bălace cu el. Rămâne memorabil golul marcat din liberă cu Luceafărul, când eram în inferioritate numerică, dar vorba vine, cu o floare nu faci primăvară. Nu a arătat că are calitatea necesară pentru a evolua în Liga 1.

4. Petre Goge (14 meciuri) - 5.54 sezon (5.70 tur / 5.00 retur)

Cred că Goge a profitat de pe seama faptului că îmi plac jucătorii tineri și a sfârșit cu o medie excelentă în turul campionatului, deși nu-mi aduc aminte de prea multe reușite din partea sa. Bărbuț l-a eclipsat de-a dreptul, deși este mai tânăr decât el, iar per ansamblu decizia de a-l elimina din lot e acceptabilă, dacă stăm să cumulăm jocul său cu problemele de atitudine. Nu e vorba, putea fi ținut dat fiind că e tânăr, dar ar trebui să ne bucurăm într-un anume fel, căci dacă nu pleca, titularizarea lui Bărbuț n-ar fi avut loc chiar cu aceeași convingere.

Urmează Sakir și Marovic (5.56) după care se alinează Dobricean și Szekely (5.58). Poate doar cel din urmă are argumente pentru a fi mai sus în top - deși, la o adică, doar Bălace stă între el și Șeroni, care a fost inclus printre cei "buni"Orișicum, suferința pe flancuri e evidentă, dat fiind că nici Marovic nu a fost cu mult peste Nohai, deci suntem obligați să găsim niște soluții mai bune acolo. Să vedem, să vedem.


Pentru fișierul cu note detaliat, intrați AICI.

18 iunie 2013

Rezumat sezon 2012/2013: partea I

Ca să nu ne-o ia prea pe dinainte Liga 1, m-am organizat finalmente să rezumăm cele întâmplate pe parcursul sezonului de curând încheiat. A fost, dacă e să tragem linie, un sezon peste așteptări, căci puțini au fost cei care au avut convingerea că Poli se va putea lupta pentru promovare. Și totuși, nu doar că ne-am luptat, dar am și promovat, chiar dacă prestațiile nu au fost mereu convingătoare și, în general, returul de campionat a fost inferior turului.

Alb-negrii au terminat sezonul pe locul al II-lea, cu 45 de puncte, 39 de goluri marcate (al doilea atac) și 19 goluri primite (a doua apărare), însă cel mai bun golaveraj, iar linia de clasament s-a constituit din 12 victorii, 9 egaluri, 3 înfrângeri. Dacă e să ne aducem aminte de sezonul anterior, atunci, cu mai multe echipe în campionat, Poli a obținut cu șapte victorii în plus și un egal mai puțin,

Dacă este să ne gândim că scheletul echipei a fost clădit dintr-un lot proaspăt promovat din liga a III-a și că doar Poparadu a rămas dintre titularii de anul trecut, avem o vedere de ansamblu mult mai acurată cu privire la de ce așteptările au fost unele rezervate. La fel se explică și dezamăgirea returului, când cu întăriri (Ov. Petre, Dina, Pap), rezultatele nu mai impresionat. Dar cum se reflectă în statistici senzația că returul a fost unul slab?

În primul rând, ajunge să ne uităm că în tur Poli a terminat pe doi, cu +8 la adevăr, iar în retur a terminat pe patru/cinci cu +1 la adevăr și că în tur s-au adunat în medie 2 puncte/meci, iar în retur doar 1.73 puncte/meci. Este mai greu să ne uităm la cum arată media obținută de jucători în meciurile disputate în cele două jumătați ale sezonului, căci din tur n-am putut nota o partidă (victorie în deplasare cu Rm. Vâlcea), în timp ce în retur n-am notat două meciuri (înfrângere în deplasare la FC Argeș și egal în deplasare la Baia Mare). În mod brut, turul ajunge la media de 5.71, iar returul la 5.68, deci o diferență aproape neglijabilă - anul trecut returul a fost la 5.62! Aș efectua însă niște ajustări, notând estimativ partidele lipsă, astfel că mediile reale arată mai degrabă: 5.73 în tur/5.59 în retur. Adică doar returul din 2009/2010 să fi fost evaluat mai negativ.

Problema este că s-au jucat și puține partide în acest an, deci fiecare meci are o pondere mai mare. Care au fost însă cele mai bune/proaste?
  1. Poli - Alba Iulia (6.21)
  2. Poli - Rm. Vâlcea (6.17)
  3. Poli - Damila (6.08)
  4. Poli - FC Olt (5.95)
  5. Poli - Tg. Mureș (5.95)
Iar la polul opus:
  1. Poli - Corona Brașov (5.19)
  2. UTA - Poli (5.29)
  3. FC Olt - Poli (5.38)
  4. Mioveni - Poli (5.38)
  5. Poli - FC Argeș (5.50)
Lipsesc din tabel două partide, cea foarte bună de la Vâlcea din tur și cea foarte slabă de la Argeș din retur, dar și așa se remarcă inconstanța din a doua jumătate a campionatului, care ne-a dat atâtea bătăi de cap. Per ansamblu, media ajustată a sezonului ar fi 5.66, deci aproape la același nivel ca anul trecut când a fost 5.67 și am câștigat liga - aș spune că acest fapt reflectă și diferența în calitate/așteptări dintre cele două loturi avute la dispoziție.

Așadar, chiar dacă rezultatul final e unul admirabil și mult dorit, chiar nu cred că este cazul să lăsăm această reușită să ni se urce la cap, fiindcă Poli a jucat mai puțin fotbal ca anul trecut, dar a avut mai multă îndârjire. Avem nevoie însă de niște imbolduri considerabile pentru Liga 1 iar momentan, din toată zvonistica transferurilor, nu se prea arată. 

11 iunie 2013

Jucătorii sezonului 2012-2013

Până ce colegul meu va prezenta o analiză detaliată bazată pe date concrete, aș vrea să-i menționez pe jucătorii care personal mi-au plăcut cel mai mult în sezonul 2012-2013.

Primul este golgheterul echipei, Nicu Boldea. Intrat ca rezervă în prima etapă, cu UTA, a marcat primul gol, schimbând cu totul așteptările spectatorilor cu privire la sezonul ce a urmat. Tot el a fost cel care a dat formă acestor speranțe, prin golul victoriei din ultimul minut al meciului de la Tg. Mureș. Pe lângă faptul că ne-a încântat cu goluri deosebite, șuturile sale de la distanță devenind un fel de marcă înregistrată, a fost util pe tot terenul, indiferent că a jucat în atac sau la mijloc. Din păcate, returul nu a fost la fel de strălucit, mai ales că s-a și accidentat pe finalul acestuia.

O surpriză foarte plăcută este Răzvan Trandu, care s-a transformat incredibil pe finalul turului. A fost introdus treptat, tot mai mult, în ciuda prestațiilor neconvingătoare. Până și Velcea nu părea sigur de ce tot insistă cu titularizarea lui, nelăsându-l mai mult de o oră în teren. Totuși, încăpățânarea aceasta avea să dea roade, căci Trandu a fost eroul ultimului meci din retur, la Oradea, când întorcea de unul singur partida cu un lob de excepție și cu asumarea executării unui penalty. În retur, odată cu venirea lui Petre, nu părea că timișoreanul va mai prinde multe minute. Dar după începutul dezastruos al echipei, reușește să se impună ca titular în fața celor doi colegi mai experimentați, Petre și Poparadu, prin prestații excelente: la Slatina își asumă din nou responsabilitatea executării unui penalty extrem de important în ultimul minut, după ce Szekely ratase unul mai devreme, apoi reconfirmă în victoria cu Damila. Este al treilea golgheter al echipei, dar are în palmares și câteva pase de gol, iar per ansamblu a fost un pic din acel mijlocaș ofensiv de care se tot vorbește că e nevoie. Remarcabil este faptul că la doar 22 de ani, Trandu este deja la a treia promovare după cele cu ACS Recaș și Fortuna Covaci!

Ultimul pe listă este juniorul Bărbuț. A făcut parte din echipa campioană la U16 de acum doi ani, a cărei golgheter a și fost. Adus după acel titlu de la Giroc la Poli în perioada lui Iancu, a fost apoi "moștenit" de către noua structură a echipelor de juniori. S-a remarcat și în câteva din ultimele jocuri ale lui Poli II de sezonul trecut, iar în lotul ACS a ajuns în timpul cantonamentului de iarnă. Deși speram că va debuta cu UTA, mai ales că erau semne clare că se va întâmpla asta înainte de meci, la 0-1 și cu un om în minus nu credeam că Velcea îl va mai introduce. Eu unul nu aș fi făcut-o, dar, la fel ca în cazul lui Trandu, am fost surprins. În cele din urmă a venit și titularizarea după prestațiile slabe ale lui Goge, iar micuțul fotbalist nu a lăsat șansa să-i scape, oferind o prestație sclipitoare în fața Damilei, prin care a atras și un ropot de aplauze. A continuat în aceeași notă, obținând chiar și primul gol în tricoul lui Poli în meciul de acasă cu Tg. Mureș. Mai are de crescut, un fundaș cu experiență îi poate face față, dar viteza, inteligența și altruismul rămân atuurile sale excelente. Este comparat cu Torje, dar să sperăm că nu va urma drumul lui și că alături de el vor confirma și Bocșan - care a și debutat într-un final în ultimul meci - precum și Todorov.

Din lotul ASU Politehnica mi-e mai greu să aleg, unde îl avem pe golgheterul Marchiș, pe veteranul Rotariu, pe nou-venitul Ilie... Totuși, pur subiectiv, preferații mei sunt Popoviciu, care m-a încântat printr-un joc cu stil și niște goluri superbe, și Lazăr, juniorul ce s-a descurcat foarte bine în apărare, chiar și atunci când a avut de înfruntat adversari puternici.

6 iunie 2013

ACS Poli - FC Bihor 1:1 (0:1)

Întors și eu din (des)frâiele nopții, am decis să consemnez încă de pe acuma evenimentele partidei disputate ieri, ultima a acestui sezon. Promovarea era deja consemnată de etapa trecută, deci singura miză era despărțirea de suporteri pe o notă pozitivă. Tribunele au fost mai pline ca de obicei, grației intrării libere oferite de conducere, dar aș aprecia că s-a putut observa în anumite momente ce diferență există între spectatori și suporteri. Orișicum, Poli a obținut un egal, grație reușitei lui Șeroni, și a încheiat astfel un retur dezamăgitor, în care a reușit însă ce era mai important, anume să obțină promovarea în Liga 1.

Prima repriză a fost una deosebit de neinteresantă, în care oaspeții au deschis scorul în minutul 19, când în urma unui corner mingea a ajuns la Bud, acesta a șutat pe direcția portarului, însă debutantul Coca a scăpat-o printre mâini, facilitând golul bihorenilor. Tot aceștia ar fi putut să-și dubleze avantajul zece minute mai târziu, însă de această dată Coca a avut un reflex excelent și a trimis peste șutul năpraznic al lui Mărkuș. Replica noastră a venit de abia cu cinci minute înainte de pauză, când o minge mai bâlbăită a sărit la Dobricean, acesta a sprintat de la mijlocul terenului către poartă, dar din poziție de unu la unu nu a reușit să trimită balonul pe lângă apărătorul buturilor adverse.

La reluare, același Dobricean s-a dovedit periculos, libera s-a fiind parată de portarul bihorean. Oaspeții au încercat mai departe poarta lui Coca, în general prin șuturi de la distanță, însă intervențiile avute de acesta au mai șters din proasta impresie lăsată la golul primit. Poli s-a apropiat doar haotic de careul advers, jocul fiind rupt în doua de pe la mijlocul reprizei încolo, cele mai bune oportunități de gol aparținându-le lui Dobricean, care a trimis mult peste din voleu, și Trandu, a cărei finalizare a evidențiat din nou portarul advers. Acesta nu a mai putut să facă nimic în minutul 81, cornerul executat de Trandu fiind trimis în plasă, cu capul, de Șeroni, fundașul nostru golgheter. Imediat, Szekely a scăpat spre poartă, a trimis cu un ultim efort în portar, mingea i-a revenit și cel de-al doilea șut a lovit bara! Oaspeții au replicat în finalul animat de meci prin două acțiuni destul de periculoase, dar Coca nu a mai greșit, și ultima ocazie a partidei, din minutul 90+3, l-a văzut pe Szekely șutând din interiorul careului, mingea ratând însă cadrul porții bihorene.

De remarcat aș remarca debutul lui Bocșan în prima echipa, care mi-a lăsat (culmea) un oareșce gust amar, nu fiindcă nu mi-ar fi plăcut jocul său, ci fiindcă nu a fost folosit mai des, pentru a avea un minim de experiență în spate în vederea abordării unui sezon în prima ligă. Bun Șeroni, care oscilează mult, dar a cărui reușite din acest retur au avut un rol important de jucat în îndeplinirea obiectivului. Apreciabili și mijlocașii Poparadu și Ov. Petre, precum și evoluția lui Trandu odată intrat pe teren. Păcat de eroarea lui Coca, fiindcă în rest a fost sigur și a intervenit bine în repetate rânduri. În rest, evoluții mai puțin decât memorabile.

Promovarea a fost sărbătorită cu destul fast, jucătorii fiind aplaudați de majoritatea spectatorilor rămași în tribune în cadrul unei ceremonii după meci, dar am resimțit faptul că jucătorii noștri nu au fost și susținuți într-un descântec al Politehnicii. Anumite momente au avut un iz cam prea congratulator, însă recunosc că m-am simțit aproape plăcut având din nou oportunitatea să celebrez o reușită a Politehnicii.

Cât despre gândurile asociate acestui sezon, le detaliem în zilele următoare. Până atunci ne rămâne să savurăm momentul și să ne bucurăm alături de Poli!

Bravo Poli!

Poli: Coca (5,5) - Nohai (5,5), Bocșan (6), Șeroni (6,5), Marovic (5,5) - Bălace (5), Poparadu (6), Ov. Petre (6), Dobricean (5,5) - Enciu (5), Szekely (5,5)

Schimbări:

Nanu (5,5) pentru Bălace (min 45)
Trandu (6) pentru Dobricean (min 58)
Boștină (5,5) pentru Enciu (min 58)

30 mai 2013

FC Maramureș Baia Mare - ACS Poli 1:1 (1:0)

Se dovedește că vrem cu tot dinadinsul să nu promovăm liniștiți. Precum am mai scris, nivelul seriei a II-a pare de-a dreptul dezolant și de un retur întreg ne târâm pur și simplu către Liga 1. Acuma totul depinde de rezultatul partidei de miercuri, cu FC Bihor, dar din fericire suntem în continuare stăpânii propriului destin.

Gazdele au deschis scorul fix înainte de pauză, când au executat scurt o liberă și ne-au surprins, în vreme ce Poli a egalat din liberă, prin Szekely, la puțin timp după reluare. Pe final, Bărbuț a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, astfel că sezonul său de debutat s-a terminat într-o notă mai puțin poetică.

Nu prea vreau să mai scriu nimic acuma, după principiul tăcerii tămăduitoare.

Poli: Kirev - Nohai, Ov. Petre, Şeroni, Marovic - Bărbuţ, Poparadu, Trandu, Bălace - Szekely, Boştină

Schimbări:

Dobricean pentru Boștină (min 56)
Nanu pentru Bălace (min 71)

P.S. Și iată că, în nota acestui sezon, am promovat ca urmare a înfrângerii celor de la Damila, care în ultimul minut de joc au primit gol. Astfel, Poli are trei puncte peste echipa de pe locul trei și astfel, grație rezultatelor directe, promovarea e asigurată. Deci poate e mai bine să uităm detaliile mai puțin decât dulci și să apreciem această reușită la care, sinceri să fim, nu speram cu prea multă încredere la începtului sezonului. Ce va fi mai departe, e altă chestiune complicată.

BRAVO POLI!

13 mai 2013

ACS Poli - FCM Tg. Mureș 3:1 (2:0)

Chiar dacă nu a fost așa de ușor precum o arată scorul, alb-negrii s-au impus într-o etapă în care contracandidatele directe (Damila și Corona) nu au obținut decât rezultate de egalitate, oferind astfel niște argumente solide pentru mult-râvnita promovare. Cu tinerii Bărbuț și Trandu în formă excelentă, Poli a prestat totuși un joc neconcludent, fapt mascat însă de eficiența avută la finalizare. Să fim sinceri, în acest moment merge și așa.

Meciul a fost destul de echilibrat în prima lui parte, dar în timp ce echipa noastră nu s-a apropiat decât aproximativ pe aproape de poarta adversă prin Bărbuț, oaspeții au avut o ocazie foarte marte în minutul 12, când balonul s-a plimbat prin fața porții noastre la o faza fixă, însă nu a putut fi împinsă în poartă. Presiunea formației din Tg. Mureș se simțea destul de acut, chiar dacă alte oportunități de gol nu au fost de consemnat, însă alb-negrii s-au dovedit letali când au avut oportunitatea. Astfel, în minutul 28 Szekely a protejat o minge pentru Bărbuț în marginea careului, acesta a trecut printre fundașii advers, a rămas singur cu portarul și a înscris la colțul lung! Trei minute mai târziu, același Bărbuț a acționat impetuos pe dreapta, i-a plasat mingea în careu lui Boldea, care s-a cam împiedicat oarecum de ea, însă Trandu a venit din spate și a reușit să finalizeze cu succes, domolind serios avântul adversarilor. Impreciziile noastre din apărarea (Șeroni, Marovic, chiar și O. Petre) aproape că ne-au costat până la pauză, care ne-a găsit totuși în poziția excelentă a unui avantaj la două goluri.

Oaspeții s-au prezentat cu ceva mai multă convingere la reluare, încercând poarta noastră în trei rânduri până spre minutul 60, grație mai ales a impreciziilor deja menționate. Poli a replicat de două ori prin faze create de Bărbuț, o dată când acesta a trimis o minge care a poposit pe bară, și o dată când centrarea sa a fost preluată de Boldea, a urmat un șut din voleu, mingea trecând peste. Patru minute după această ratare, în minutul 75, Trandu a recuperat la mijlocul careului, a luat-o la pas spre poarta adversă, și-a dat singur pasă de gol printr-un adversar la o minge la care Boștină a știut să nu se bage, și l-a lobat pe portar de la marginea careului cu o finalizare precisă! FCM a marcat golul de onoare la un corner, Șeroni fiind depășit de Punosevac, iar lovitura acestuia de cap l-a prins pe picior greșit pe Kirev, care n-a mai putut respinge. Până la final s-a mai remarcat doar o altă cursă excelentă a lui Bărbuț, tras de toate elementele vestimentare din dotare, astfel că faza nu a putut fi finalizată corespunzător.

Așadar, o victorie esențială astăzi, care ne permite să respirăm mai liniștiți. Remarcații de azi, Trandu și Bărbuț, confirmă încrederea avută în ei și lansează în eter întrebarea de de ce nu apar și alți tineri prin unsprezecele nostru. De exemplu, ar fi fost un moment prielnic astăzi pentru debutul lui Bocșan, însă Velcea a preferat să-l introducă pe final pe Dobricean, care nu s-a remarcat decât printr-una din simulările lui deja obișnuite. Reprofilarea lui Ov. Petre ca fundaș central a fost interesantă, însă acesta nu a funcționat grozav cu Șeroni, aceasta fiind și una din cauzele pentru șansele avut de oaspeți. La mijloc, Bălace a muncit ca de obicei, pierzând însă multe mingi, în timp ce Boldea și Poparadu au avut per ansamblu ceva mai multe reușite decât  nereușite. Cheia la Szekely, în aceeași situație, aș spune că a fost aportul la golul întâi.

Ne rămân doua meciuri de jucat (Baia Mare afară, Bihor acasă), în timp ce adversarii noștri mai au câte trei. Pentru noi urmează o pauză de două săptămâni, până la meciul din 30 mai, timp în care lucrurile se pot rezolva cam de la sine. Discutăm, deci, mai în preajma partidei de la Baia Mare ce calcule ne rămân de făcut, însă momentan e bine.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Nohai (5,5), Șeroni (5), O. Petre (6), Marovic (5,5) - Bărbuț (7), Poparadu (6), Trandu (7), Bălace (5,5) - Szekely (6), Boldea (6)

Schimbări:

Redjepi pentru Ov. Petre (min 64)
Boștină pentru Szekely (min 71)
Dobricean pentru Bălace (min 84)

P.S. Am văzut în rezumatul partidei că oaspeții au avut un gol anulat greșit pe motiv de ofsaid în minutul 50, la un alt marcaj aproximativ al lui Șeroni. Totodată, s-a dovedit că Petre a salvat golul la prima ocazie a meciului, deci am făcut și niște modificări la note.

12 mai 2013

ASU Poli - Boldur 7:1 (3:0)

După ce am ratat mai multe meciuri, am ajuns și eu în sfârșit din nou pe "Știința". Se anunța un meci dificil, având în vedere că Boldur e singura echipă în afară de Racovița, ce a reușit să smulgă puncte Politehnicii. Și chiar așa părea că va fi, căci oaspeții au avut o primă mare ocazie în minutul 5, când Burtic este surprins cam ieșit la un șut puternic din afara careului. Reușește totuși să devieze mingea în transversală și apoi să se arunce peste ea.

Poli și-a revenit repede și a pus control asupra meciului, iar după o liberă a lui Varga și câteva faze periculoase în careu a venit și primul gol, apoi potopul. O surpriză plăcută a fost Florea, ce a jucat mijlocaș stânga. A avut un aport pozitiv în echipă, a avut multe recuperări și a reușit și deschiderea scorului în minutul 26, după un corner executat de Popoviciu.

Din acest moment oaspeții nu au mai contat, doar cu vreo două contraatacuri nefructificate. Al doilea gol a fost înscris de Făgețan, de pe partea dreaptă, când portarul a ieșit total aiurea, iar atacantul nostru l-a lobat lejer. După două execuții defectuoase, a reușit și Marchiș să înscrie spre finalul reprizei, fiind găsit de o pasă excelentă a lui Varga. Veteranul i-a luat de câteva etape locul lui Rotariu ca vârstnicul echipei, dar a fost prima oară când l-am văzut eu jucând. Mi-a plăcut că pe lângă pase și faze fixe, mai și aleargă mult, dând dovadă de o stamină incredibilă la vârsta lui.

Tot Marchiș marchează la puțin timp după debutul mitanului secund, din penalty. Apoi, Varga îl întinde bine de tot pe portar la o lovitură liberă executată direct la rădăcina barei. Ilie face 5-0 după ce întoarce doi fundași și înscrie din demi-vole în stil de mare atacant. La fel face și Popoviciu la ultimul gol al Politehnicii. Acesta pătrunde în careu, fentează fundașii și plasează mingea pe lângă portar.

A jucat și Alin Stoica ultima jumătate de oră și s-a remarcat prin două faze. Mai întâi a recuperat mingea de la un fundaș neatent și a șutat năprasnic, dar portarul reușește să respingă. Apoi, după o fază personală, șutează din nou, iar portarul nu reușește să rețină balonul, care este împins de Vișan în poartă pentru 6-0. În fine, oaspeții sunt cei care închid tabela, chiar în ultimul minut, când un șut este deviat nefericit de către un fundaș în poartă.

Din păcate, Racovița a trecut cu un scor categoric de Giarmata Vii, iar etapele rămase de jucat sunt tot mai puține.

Poli: Burtic - Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Ilie, Popoviciu, Varga, Florea – Făgețan, Marchiș.

Schimbări:

Stoica pentru Făgețan (min 59)
Panc pentru Florea (min 65)
Vișan pentru Ilie (min 69)
Șerban pentru Burtic (min 73)

9 mai 2013

Juniori A: Poli - Pandurii 3:1 (1:0)

Am repetat isprava de săptămâna trecută și am mers să-i văd din nou pe juniori, tot împotriva unei echipe din Gorj, Pandurii Târgu Jiu. A fost un adversar mai bun decât colegii lor din Motru, dar tinerii poliști au reușit să-i învingă tot cu o diferență de două goluri și tot cu Duțu deschizând scorul dintr-o lovitură liberă în primele minute ale meciului.

În rest, a fost un meci mai anost, în care ai noștri nu s-au sinchisit prea mult și, jucând doar cu un vârf, au încercat, și reușit, să înscrie pe contraatac. Celelalte două goluri au fost marcate pe finalul meciului, în urma a două acțiuni ale lui Petrică Stoichescu intrat în repriza secundă în locul lui Silviu Balaure, adus de la juniorii B.

Chiar de nu am văzut decât două meciuri, mă hazardez să spun că, din păcate, nu se ivesc niște atacanți veritabili la orizont și că atuurile acestei echipe par a fi Duțu și o apărare solidă, cu Bocșan și Todorov ca stâlpi de bază, care a anihilat posesia oaspeților, transformând-o într-una sterilă. Și Gârlea a apărat bine, etalându-și reflexele atunci când a fost neovie, căci gorjenii au cam abuzat de șuturi aiurea de la distanță.

Cu această victorie, juniorii și-au asigurat matematic calificarea în faza următoare, cu patru jocuri încă de disputat.

FC Argeș - ACS Poli 2:0 (0:0)

Când începi să te obișnuiești cu binele, vine un meci din ăsta să-ți taie craca de sub picioare. Alb-negrii și-au îngreunat substanțial viața prin acest rezultat nefavorabil și vor avea nevoie de un alt nivel în ultimele trei etape pentru a-și asigura promovarea. Nici nu știu dacă nu e cumva bine că nu am putut urmări partida.

În rezumat, Poli a avut o serie de ocazii în prima repriză, apoi a primit două goluri în debutul reprizei secunde și totul s-a sfârșit. Mai mult, Petrovic a fost eliminat în minutul 80, ceea ce subliniază fragilitatea echipei, care din nou nu reușeste să termine în efectiv complet pe teren. Parcă nu vreau să scriu altceva, fiindcă totul se rezumă la capacitatea jucătorilor și a staff-ului tehnic de a se mobiliza pentru acest final de campionat. Acuma se joacă totul.

Poli: Kirev – Sakir, Petrovic, Şeroni, Marovic – Bărbuţ, Ov. Petre (cpt.), Trandu, Bălace – Boldea, Szekely.

Au mai jucat: Boştină, Poparadu, Dobricean.

3 mai 2013

ACS Poli - Râmnicu Vâlcea 4:0 (2:0)

Ne-a luat puțin timp, dar se pare că ne-am dat drumul în aceasta a doua jumătate a returului Ligii secunde. Alb-negrii au dovedit astăzi o eficiență deosebită și chiar dacă în anumite momente ale jocului oaspeții au avut o posesie mai bună, în special în primul mitan, apărarea noastră n-a avut groaznic de mult de furcă. Dublele marcate de Szekely și Șeroni au asigurat ca Poli să ne ofere un Paște fericit și să ne țină aproape de obiectivul promovării.

După marea ocazie a lui Boldea din secunda 30, când acesta nu s-a lipit de minge la o centrare excelentă trimisă de către Nanu, semnele erau ca meciul să fie unul interesant. N-au trecut nici cinci minute înainte de deschiderea scorului, atunci când Szekely a fost pe fază la o minge trimisă de Petrovic către poartă și a pus gheata unde-i era locul, marcând un gol care ne-a dat siguranță în minutele ce au urmat. Jocul nostru a fost unul mai defensiv în restul reprizei, iar fazele de poartă au lipsit cu desăvârșire, căci oaspeții nu au putut face mai mult cu posesia de care au avut parte. În ciuda acestei apatii, în minutul 43 am reușit desprinderea, Nanu executând o liberă obținută de Bărbuț, iar Șeroni fiind omul potrivit pentru a trimite cu capul în poartă.

Repriza secundă a fost ceva mai animată, cu Bărbuț într-un rol principal, chiar dacă acesta nu a reușit să fie la fel de decisiv ca în alte ocazii. Este ceva în determinarea și disponibilitatea la efort pe care mijlocașul nostru de bandă ni le prezintă meci de meci ce inspiră, precum am mai scris. După ce Nanu nu a putut obține maximul dintr-o fază creată de către Bărbuț în chiar debutul reprizei, acesta s-a revanșat obținând o lovitură de la unsprezece metri în minutul 60. Szekely a transformat cu siguranță și scorul începea să i-a proporții. În minutul 75, același Szekely a fost lansat inteligent de către Dobricean, însă n-a reușit să trimită mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare. N-a durat mult însă până la al patrulea gol al zilei, căci doar cinci minute mai târziu Dobricean a executat lung un corner, portarul oaspeților a ieșit pe sub minge, iar Șeroni a înscris cu poarta goală! Nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la final, astfel că scorul a rămas cel stabilit de fundașul nostru central, un scor care ne garantează prima poziție în clasament, grație golaverajului.

Mă gândeam dacă am vreo vorbă rea de spus despre vreunul din jucători, dar nu cred că este cazul. Poate că Nohai și Petrovic n-au strălucit, respectiv Poparadu și Boldea au avut anumite scăpări, însă nimic major. Bine, despre micile lufturi ale lui Șeroni nu are sens să discutăm. Excelente altfel prestațiile oferite de Bărbuț, cei doi marcatori, precum și de Nanu, și aș aprecia cu un plus jocul făcut de Poparadu, în ciuda scăpărilor sus-numite. Echipa arată bine, ceea ce ne permite să sperăm pentru finalul acestui sezon.

Bravo Poli!

Poli: Pap (6) - Nohai (5,5), Petrovic (6), Șeroni (7), Marovic (6) - Bărbuț (6,5), Poparadu (6,5), Ov. Petre (6), Nanu (6,5) - Boldea (5,5), Szekely (6,5)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Boldea (min 68)
Boștină pentru Szekely (min 78)
Artean pentru Ov. Petre  (min 83)

2 mai 2013

Juniori A: Poli - Minerul Motru 2:0 (1:0)

Am dat o fugă până la terenul "Știința" ca să-i văd pe juniorii A împotriva celor de la Minerul Motru. Prima jumătate de repriză a găsit o Poli pragmatică în fața unei echipe cu ceva entuziasm, care a încercat să se apropie de poarta noastră. Fără succes, însă, pentru că Bocșan și Todorov au blocat orice tentativă. Cea mai mare ocazie a oaspeților a fost de fapt o deviere nefericită cu capul unui fundaș de-al nostru la o lovitură liberă executată lung. Portarul Gârlea a fost pe fază și a scos chiar de sub transversală.

A venit și replica poliștilor, la o acțiune a lui Pleșcan pe partea stângă. Acesta a driblat foarte bine doi adversari, iar de pe linia de fund i-a pasat lui Stoichescu în fața porții. Acesta a încercat să plaseze mingea peste portar, dar s-a lăsat prea mult pe spate și a trimis în transversală. A doua mare ocazie i-a aparținut căpitanului Duțu, care a profitat de un spațiu larg la mijlocul terenului, a urcat și a șutat. Mingea a fost un pic deviată, dar portarul a judecat bine și a reușit să respingă de lângă bară. Golul a venit până la urmă chiar înainte de pauză, când același Duțu execută o lovitură liberă direct la vinclu.

A doua repriză a fost controlată copios de Poli, oaspeții nemaiavând nici o ocazie concretă de gol. La noi Stoichescu, Pleșcan și Duțu au trecut de mai multe ori pe lângă mari ocazii, fie pe contraatac, fie din multele faze fixe pe care le-am obținut. Duțu în special a fost foarte bun la mijloc, activ în joc, cu recuperări și driblinguri și e cu siguranță omul meciului. Pleșcan, din păcate, nu se ridică la nivelul așteptat. În afară de faza din prima repriză, nu s-a remarcat cu nimic, uneori dând dovadă de lipsă de concentrare. Pe Stoichescu nu l-am mai văzut până acum și a avut o evoluție contrastantă. Pe deoparte s-a zbătut mult, a ajuns în poziții bune, dar pe de altă parte a greșit câteva execuții sau a luat mai multe decizii greșite, cum ar fi când a scăpat singur cu un coechipier și a finalizat faza cu o pasă aiurea. Nu știu dacă problema e lipsa de experiență sau de valoare.

Golul al doilea a venit tot pe final de repriză. Mureșan a apărut de nicăieri, a driblat doi jucători și a urcat până în apropierea careului, după care a plasat mingea pe lângă portar, încununând o victorie fără prea mult stres. Acesta a fost primul meci din faza play-off, în care primele patru echipe se întâlnesc între ele, iar punctele se adaugă la cele acumulate până acum. Cum Poli e lider detașat, problema calificării în faza următoare e ca și rezolvată.

29 aprilie 2013

ASU Poli - Giarmata Vii 2:0 (1:0)

Duminică după-amiază am ajuns pe stadionul Știința, pentru a (re)vedea la lucru formația condusă de Paul Codrea, care luptă în continuare să obțină promovarea în liga a IV-a. Cu această ocazie am trăit și redebutul lui Alin Stoica în tricoul alb-violet, mijlocașul fiind ajuns deja la incredibila vârstă de 33 de ani. Există puține lucruri mai triste pe care le-am întâmpinat în aventurile mele microbistice decât vederea de ansamblu asupra carierei acestui atât de talentat fotbalist, care dintre ultimele șapte cluburi la care a evoluat, nu a reușit să adune decât la unul mai mult de zece prezențe - fără a menționat hiatusului luat în ultimii aproape patru ani. Ar fi o poveste frumoasă dacă ar continua la Poli pentru un final de carieră la fel de spectaculos ca debutul său în fotbal.

Trecând la cele petrecute pe teren, alb-violeții au dat piept cu un adversar puternic, care adunase toate punctele puse în joc în acest retur. N-au trecut însă decât opt minute înainte ca Gălan să deschidă scorul pentru Poli, la capătul unei faze fixe finalizată cu o lovitură de cap. Jocul a fost controlat în mare de către noi, ceea ce s-a concretizat în mai multe ocazii, dar Vișan în două rânduri și Marchiș în altul nu au putut să marcheze. Oaspeții au avut prima faza periculoasă în minutul 38, când Burtic a fost la post și a respins un șut de la distanță.

Repriza secundă nu a fost deosebit de spectaculoasă, jocul desfășurându-se mai mult la centrul terenului. Cei doi portari au parat fiecare câte un șut de la oarecare distanță, Alin Stoica a fost introdus pe teren în minutul 60, dar n-am avut parte de multe ocazii. E drept, s-au arătat două ratări mari la poarta oaspeților, mingea negăsind cadrul porții la doua faze în care portarul era depășit, dar până la urmă alb-violeții au reușit să se desprindă, în urma unei faze la care insistențele lui Panc au fost răsplătite și a Marchiș a împins balonul în poarta goală.

Așadar, Poli s-a impus suficient de clar în acest derby, însă depinde în continuare de un potențial eșec al celor de la Racovița. Rămâne de văzut ce va să fie.

Bravo Poli!

Poli: Burtic – Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Florea, Varga, Popoviciu (cpt.), Ad. Ilie – Vișan, Marchiș. Au mai intrat A. Stoica, Panc, Făgețan, Mărăndescu.

Schimbări:

Al. Stoica pentru Vișan (min 60)
Panc pentru Florea (min 77)
Făgețean pentru Marchiș (min 90)
Ilie pentru Mărăndescu (min 90)

27 aprilie 2013

Luceafărul - ACS Poli 0:1 (0:0)

Am trecut cu bine de acest test deosebit de important, în ciuda unor condiții adverse pe final de partidă când Trandu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, dar alb-negrii au avut forța și inspirația de a lupta în continuare și au marcat în inferioritate numerică, prin Nanu din lovitură liberă. Aceasta a fost obținută de noul favorit al Politehnicii, Bărbuț.

Dacă ar fi să dăm crezare comentariului de la radio, meciul a fost unul bun, dinamic, care a adus ocazii la ambele porți (Szekely, pentru Poli, fiind principalul protagonist), care ar fi putut să se încheie și altfel în cazul în care gazdele se dovedeau mai precise la finalizare, mai ales în a doua parte a reprizei secunde. De apreciat și inspirația lui Velcea, care l-a introdus pe Nanu cu doar zece minute înainte de marcarea golului, precum și faptul că se pare că ne-am cristalizat un unsprezece solid pentru finalul de sezon.

Bravo Poli!


Poli: Kirev – Nohai, Petrovic, Şeroni, Marovic – Bărbuţ, Ov. Petre (cpt., 74′ Poparadu), Trandu, Bălace (71′ Nanu) – Boldea (57′ Boştină), Szekely
Google+