Anunţat astăzi de către club, Elek vine să întremeze atacul nostru, oarecum suferind şi fără de dubluri pe post. A semnat pe o perioadă surprinzător de lungă, anume doi ani şi jumătate, în condiţiile în care anul acesta nu a reuşit încă să reproducă ceea ce arătase sezonul trecut la Tărlungeni. Produs al celor de la Oţelul Galaţi, cade în categoria marilor promisiune neîmplinite. La 20 de ani avea deja 50 de prezenţe în prima ligă, însă de atunci până în prezent a mai adunat doar două.
Sezonul trecut dovedeşte că are capacitatea de a marca goluri cu consecvenţă, deci speranţe există. Sunt curios dacă greutatea sa depăşeşte într-adevăr peste 80 kg, ceea ce este mult pentru un jucător de înălţimea lui Elek. Oricum, are de dovedit ceva şi dacă nu o va putea face la cea mai bună echipă din liga secundă, nu ştiu unde altundeva o va putea face.
Data nașterii: 13.06.1988
Locul nașterii: Târgu Secuiescu
Inălțime: 183 cm
Greutate: 83 kg
Poziție: Atacant
De-abia reveniți după un lung cantonament în Turcia, poliștii n-au oferit un meci prea interesant publicului de acasă. A fost totuși un bun antrenament cu o colegă de serie și au rămas două săptămâni (pentru că în prima etapă stăm) în care să își reîncarce bateriile pentru primul meci oficial.
Ocaziile au cam lipsit, astfel că primul moment important a fost accidentarea lui Popovici din minutul 15, care ne-a arătat că încă trebuie să ne facem griji pentru compartimentul ofensiv. Bărbuț și Chipirliu sunt încă nerefăcuți, Duarte a lipsit complet din motive pe care nu le cunosc, astfel că Nanu a fost introdus în atac, unde nu s-a descurcat de nici o culoare. N-am înțeles improvizația din teren. Putea fi trecut Boldea în atac, iar Nanu să-și ia postul obișnuit pe stânga, de unde și Nikiema putea trece central. Apropo de burkinabez, prima impresie a fost una bună, dar se poate și mai bine. E solid, dar pare puțin cam lent. A făcut pereche bună cu Melinte pe stânga, fundașul fiind de fapt surpriza plăcută a meciului. Cei doi au stat de altfel la singura ocazie a reprizei, când au combinat frumos, iar Melinte a fost la finalizare, puțin pe lângă. De partea cealaltă, sătmărenii au avut un șut bun, care l-a depășit pe scundul Pap, dar a lovit bara. Nu știu dacă Pap a demonstrat că merită să fie titular, dar se pare că așa va fi.
Repriza a doua a fost un pic mai interesantă, prin apariția celor doi juniori, Motreanu și Dragomir, ce au dat dovadă de ambiție și tupeu. Dragomir a fost protagonistul unei faze frumoase, când l-a deschis pe Doman printr-o pasă cu pieptul, dar acesta n-a putut să profite. De notat și revenirea lui Petre, care mi s-a părut ca un adevărat lider al mijlocului și cu siguranță ne-ar fi de ajutor. De văzut cât de mult. Golul victoriei a fost marcat de Trandu, care l-a păcălit pe portar din penalty.
Din păcate, se vede că transferurile n-au rezolvat toate problemele, mai ales pe cele din atac, care vor trebui rezolvate la vară, considerând că probabil nu-l vom putea ține pe Henrique. Pentru acest sezon cred că totuși nu va fi o problemă. Bărbuț și Chipirliu nu par să aibă ceva grav, iar Popovici, deși a fost dus cu salvarea, până la sfârșitul meciului a revenit alergând. Marele câștig este Melinte, care a rezolvat postul de fundaș dreapta. Nikiema și Doman nu sunt transferuri rele și sperăm că juniorii vor putea juca și în meciuri oficiale mai mult. Așa că per total cred că suntem o echipă mai bună ca în tur, dar pentru prima ligă încă trebuie să mai creștem în valoare.
ACS Poli: Pap - Belu, Bocşan, Cânu, Melinte - Trandu, Popescu, Nikiema, Boldea - Popovici, Pedro Henrique
Au mai intrat: Smaranda, Nanu, Lazăr, Petre, Bălace, Keita, Kneeshaw, Doman, Dragomir, Motreanu
Un nou egal la zero, de această dată în faţa unei echipe de primă ligă din Kazahstan, după un meci cu multe durităţi şi eliminări de ambele părţi - cu Cânu protagonist pentru Poli.
Varianta de unsprezece încercată astăzi l-a găsit pe Melinte în flancul stâng, cu Belu titular pe dreapta. În rest, nu nu au fost surprize, echipa fiind rotită după pauză.
Pe 21 februarie urmează un meci disputat la Timişoara, în compania Olimpiei Satu Mare, de la ora 11.
ACS Poli: Pap (min. 46, Smaranda), Belu (min. 71, Doman), Cânu (min. 41, Bălace / min. 71, Neagu), Scutaru (min. 46, Petre), Melinte (min. 46, Bocșan), Trandu (min. 46, Keita), Popescu (min. 46, Dragomir), Boldea (min. 41, Lazăr / min. 71, Doman), Bărbuț (min. 12, Chipirliu / min. 53, Popovici), Pedro (min. 32, Duarte / min. 60, Nanu)
Nişte declaraţii ale lui Alexa şi video de la meci mai jos, graţie acspoli.ro:
Ocupanta penultimului loc din Liga 1 a fost învinsă de echipa noastră în cursul acestei dimineţi, graţie reuşitelor lui Henrique (penalty, min 56) şi a jucătorului împrumutat de la adversari, Chipirliu (min 83). "Oaspeţii" deschiseseră scorul încă din minutul 3, prin Tudorie.
Primul unsprezece pare să confirme presupunerea anterioară în ceea ce priveşte opţiunea de portar pentru echipă, căci Pap a fost titular şi astăzi. În rest, Melinte din nou fundaş dreapta şi Nikiema prezent în linia de mijloc.
Poli: Pap - Melinte, Scutaru, Cânu, Bălace - Trandu, Popescu, Nikiema, Boldea - Bărbuț, Pedro
Schimbări:
Poparadu pentru Nikiema (min 46)
Belu pentru Melinte (min 55)
Lazăr pentru Boldea (min 60)
Keita pentru Popescu (min 73)
Petre pentru Trandu (min 76)
Victorie la pas pentru Poli in companiei formatiei clasate pe locul 12 in liga secunda bulgara. Cu Nanu in forma buna, scorul a fost deschis la capatul centrarii trimise de acesta printr-o lovitura de cap a lui Ovidiu Petre, inainte ca Nanu insusi sa marcheze pe final de repriza. Popovici a stabilit scorul final cu reusita sa din minutul 66.
Cred ca putem spune ca Alexa a abordat partida cu rezervele, chiar daca pe parcurs au intrat si o serie de jucatori pe care ni putem imagina in primul unsprezce. Sau poate putem afirma ca nu exista un prim unsprezece, fiindca valoarea jucatorilor la dispozitia antrenorului este ridicata. Orisicum, rezultatul este pozitiv, mai ales pentru aceasta faza a pregatirilor.
Prima partidă din stagiul antalyan s-a terminat cu înfrângerea "injustă" a Politehnicii, dacă e să dăm crezare cronicii de pe pagina oficială a clubului. Precum ne-am obişnuit în ultima vreme, adversarii în aceste partide devin cerţi doar în momentul în care se află pe teren, astfel că în loc de Dinamo Batumi, Poli a întâlnit pe ocupanta locului doi din liga bosniacă, FK Sarajevo. Unicul gol al partidei a fost marcat în debutul reprizei secunde, printr-un şut din afara careului.
Uitându-mă la primul unsprezece, remarc apariţia lui Pap în locul lui Smaranda. La fel de adevărat este că Bălace a fost titular pentru Neagu, deci cine ştie? Nu-mi dau seama prea clar ce formulă s-a folosit la mijloc, dar din moment ce toţi jucătorii din acel compartiment au o predilecţie centrală, probabil a fost un sistem cu închizător şi trei mijlocaşi în faţa lui.
Dragomir pare să fi intrat mai serios în rotaţia lotului de meci, ceea ce sperăm că va fi de bun augur pe termen lung. Într-un fel, dacă e să-mi aduc aminte de debutul acestui sezon, îmi imaginăm că îl vom vedea mai des pe acesta, doar că una din limitele vârstei şi ale talentului este convocarea constantă la reprezentativele de tineret, care l-au ţinut departe de echipa mare.
Au rămas trei meciuri, conform următorului program
13 februarie: Poli - Veraia Stara Zagora (liga a doua, Bulgaria)
14 februarie: Poli - Oțelul Galați (Liga I, România)
17 februarie: Poli - FC Taraz (prima ligă, Kazahstan).
Am ratat ultimele două partide amicale, în care Poli a făcut un egal nul cu UTA BD şi a învins la scor, 8-0 (Boldea, Henrique, Bărbuţ, Trandu, Chipirliu, Popovici, Boldea, Duarte) pe Naţional Sebiş. Mai jos echipele folosite:
Au mai intrat: Pap, Montenegro - Belu, Todorov, Bocșan, Neagu - Motreanu, Popovici, Poparadu, Doman, Keita, Dragomir, Nanu, Duarte, Lazăr, Chipirliu.
Aş remarca prezenţa lui Melinte printre titulari, ceea ce ar trebui să-i dea de gândit lui Belu. În rest, Nikiema s-a dovedit foarte energic, oarecum conform aşteptărilor, fiind probabil un plus pentru primul unsprezece.
Astăzi s-a anunţat şi lotul pentru cantonamnetul din Turcia:
Lipsesc Haidău şi Morariju, cu probleme medicale, precum şi Kneeshaw, care n-a prins nici ultimele partide amicale. Mai mult, Todorov şi Balaure se pare că vor fi împrumutaţi pentru a avea nişte meciuri în picioare, ceea ce pare foarte rezonabil considerând concurenţa pe posturile lor. Aşadar, să vedem ce ne rezervă cele zece zile turceşti!
Primul amical al anului s-a terminat la egalitate, pe Colterm, fără reuşita din partea vreunei protagoniste. Poli a avut două goluri anulate şi o sumedenie de ocazii, conform croniciiapărute pe site-ul oficial al clubului.
Mai jos aveţi şi jucătorii folosiţi de Alexa. Va fi interesant de văzut dacă Smaranda va rămâne titular şi la reluarea campionatului, sau dacă Pap va primi o nouă şansă. Nu cred că evoluţiile sale l-au scos din poartă, cât contextul momentului, şi interesul clubului, în condiţiile în care vede în el un portar cu potenţial şi un posibil internaţional de tineret, este să îl promoveze. Dar la fel de adevărat este că Smaranda, protejat de o apărare foarte solidă, a fost la înălţime în relativ rarele momente în care poarta noastră a fost atacată. Decizii, decizii.
Interesantă şi improvizarea lui Kneeshaw ca fundaş dreapta. Nu este prima oară când jucători de viteză sunt testaţi în poziţii mai puţin convenţionale (pentru ei) în flancuri, dar ar fi surprinzător să se regăsească acolo şi în viitor. Entuziasmul englezului în joc nu se pretează prea bine cu un rol aşa de sensibil la exuberanţe.
Altfel, Victor Nikiema, a cărui profil îl puteţi vedea mai jos, este anunţat ca şi aproape transferat la Poli. Mijlocaşul închizător de 21 de ani este un fotbalist cu potenţial, experimentat deja într-un fotbal destul de bun, a cărui tehnică pare una deosebită, judecând după clipul cu el de pe youtube. La fel de adevărat este că în anii trecuţi a avut probleme de agresivitate pe teren, încasând un număr incredibil de 20 de cartonaşe galbene la 63 partide disputate, conform soccerway. Chiar mai incredibil este că nu a fost eliminat în niciuna dintre acestea! Deci când Alexa a spus că Nikiema este un jucător cu agresivitate, n-a glumit.
Mai urmează două partide amicale până la plecarea în cantonamentul din Turcia, cu UTA BD pe 4 februarie şi cu Naţional Sebiş pe 7 februarie. Ambele ar trebui să se dispute în deplasare.
Cunoaştem deja trei din cele patru nume care se alătură colectivului alb-violet. Este vorba de un fundaş central, care a mai jucat şi în flancuri la viaţa lui, în persoana fostului jucător al lui Palermo, Cristian Melinte. Apoi la mijloc, pentru puţină creaţie, s-a alăturat Cătălin Doman, ex-Rapid şi FC Argeş. Iar în atac a sosit jucătorul Oţelului, Bogdan Chipirliu, marcator a cinci goluri în tur pentru Poiana Câmpina. Primii doi sunt generaţia '88, iar cel din urmă e cu patru ani mai fraged.
Ar mai veni, zică-se, un mijlocaş, poate din străinătate. Până atunci, cei aduşi au contracte până la vară - cu speranţa că dacă vor confirma, prelungirea şederii lor va fi doar o formalitate, şi că nu îi vom reconstrui pentru alţii. Cred că acesta este şi cuvântul cel mai potrivit, căci aşa cum a declarat şi Alexa, Doman era cândva o mare promisiune, şi internaţional de tineret, dar care a stagnat. Iar Melinte, în ciuda experienţei sale în diaspora, nu a reuşit să se impună la CSMS Iaşi, o echipă aflată în subsolul Ligii 1, de unde a plecat după doar două luni. Cât despre Chipirliu, se află încă la început de drum şi nu are date statistice superioare faţă de, să zicem, fostul nostru vârf Alexandru Boştină.
Aşadar, pare momentan că ne-am asumat doar trei pariuri cu miză mică, în limitele capacităţii noastre financiare. Probabil că Melinte are prima şansă să se remarce, dat fiind că în apărare se ivesc oportunităţi mai des, ca urmare a multelor suspendări care ne pasc. La fel de adevărat e că venirea sa blochează un loc pe care speram, poate, să-i vedem pe Bocşan sau Todorov.
În zilele următoare vom prezenta profilurile celor trei nou veniţi, deci staţi aproape.
P.S. Într-adevăr, Alexa a confirmat astăzi că Chipirliu poate fi transferat în vară. (28.01.2015)
Cred că încet, încet ne-am putea obișnui la vacanțe de iarnă de silenzio stampa, fără suișuri și coborâșuri fulminante. Poate că liniștea asta e puțin prea liniștită, dar avem timp să așteptăm și e mult mai ușor să aștepți de pe primul loc, decât de altundeva.
Dar să recapitulăm ceea ce știm. Primul lucru ar fi că e posibil să ne regăsim la reunirea lotului cu doi atacanți în minus. La prima vedere poate fi îngrijorător, dar dacă ne gândim cât de rar s-au găsit pe bancă Szekely și Stavric, darămite pe teren, ne dăm seama că viața merge înainte și fără ei. Nu mi-ar fi chiar tot una însă, dacă aș fi Timofte.
Spun asta fiindcă nu mi se pare de fel admirabil să ai în lot un jucător care a marcat de unsprezece ori în Liga 1, cum ar veni a fost al patrulea golgheter, şi să îl laşi să plece liber. Ca să nuanţez, nu îmi imaginez că Poli ar fi putut obţine mare lucru acuma de pe urma lui Szekely, dat fiind că nici n-a fost folosit prea mult în această perioadă. Mă uit puţin mai în urmă, la această vară, când conducerea trebuia să obţină mai mult decât nimic, date fiind circumstanţele momentului. Că nu au existat oferte financiare e cunoscut, dar măcar un schimb de jucători o fi fost posibil pe undeva pe lumea asta.
În ceea ce îl priveşte pe Stavric, printre primii sosiţi în această vară, la prezentarea sa şi în pregătiri era tatonat drept soluţia suferinţelor noastre ofensive. Nici mie nu mi-a lăsat o impresie foarte proastă, dar dispariţia completă din circuitul echipei a rămas un mister neexplicat, dincolo de o accidentare de care ştiam. Încrederea avută în el se reflectă şi în contractul semnat pe trei ani, chiar dacă există o clauză înţeleaptă de anulare în situaţii precum cea din prezent. Plecând, i se va alătura lui Edurado, al pariu destul de mare pierdut dintre cei sosiţi la Poli.
Putem accepta că bugetul limitat ne forţează să experimentăm şi, totuşi, avem trei fotbalişti care au confirmat: Cânu, Popescu şi Henrique. Ceea ce nu e rău, doar că unul face 34 de ani în două zile şi unul e doar împrumutat. Deci mai e de lucru.
Vor veni doi-trei jucători, ni se promite, un număr foarte corect, precum am mai lăsat să se înţeleagă. Pista Buhăescu pare să se fi răcit, date fiind pretenţile financiare ale Reşiţei, şi n-ar strica deloc un atacant în plus, în caz că Henrique păţeşte ceva. Numele lui Artean a mai fost menţionat, pentru întărirea mijlocului. Nu sunt convins că ar fi mutarea de care avem nevoie, dat fiind că e mai mult închizător, şi acolo avem opţiuni. Singurul beneficiu ar fi integrarea sa în lot pentru anul viitor, dar parcă meciuri oficiale sunt mai importante în acest moment pentru un jucător în formare.
Zilele acestea aflăm şi cine pleacă. Va fi interesant de văzut ce soartă vor avea veternaii cărora la expiră contractele la vară: Nanu, Boldea, O. Petre şi Bălace. Dat fiind că Nanu este mai mult rezervă, probabil va fi lăsat să plece. Bălace, îmi imaginez, s-ar putea retrage. Petre nu are decât 32 ani acuma, deci ar mai avea câteva ceva de oferit, atât ca şi calitate individuală, cât şi ca lider - probabil că în cazul său întrebarea financiară va fi cheia. Cât despre Boldea, dat fiind că este titular, mi s-ar părea normal să se dorească prelungirea contractului său, pe o perioadă mai scurtă, poate. Cred că o merită.
Aşadar, avem din nou multe întrebări şi puţine certitudini. Dar dacă vom avea parte de o campanie iscusită, care să combine nişte transferuri, promovarea unor juniori, plecarea unor rezerve fără mari perspective, şi conturarea unui colectiv care să continue anul viitor împreună, totul va fi minunat.
Dat fiind că nu se întâmplă mare lucru în aceste săptămâni, mi-am permis să fac o paranteză largă aici, care să nu aibă tangențe cu viața noastră alb-violetă. Scriu despre această mică experiență fiindcă e cel puțin vag interesant de văzut cum e organizată și care e atmosfera din jurul unui club dintr-o ligă foarte inferioară a unui campionat deosebit de reputat.
Am avut ocazia cu ceva vreme în urmă să mă deplasez la "The Hive", așa numita bază sportivă a celor de la Barnet FC, care evoluează în Conference National, adică divizia a cincea din Anglia - în afara "ligii" fotbalului englez, care începe cu League Two. Sunt un susținător pasiv de mulți ani a celor supraintitulați "the Bees" și în mod curios a fost prima dată când am ajuns la un meci în Regatul Unit. Spun în mod curios, fiindcă cei care ne urmăresc de ceva vreme își pot aduce aminte, poate, că am lasat indicii subtile în perioada (de glorie) 2006-2009, când mi-am pus creierul pe studii ultima oară. Meciul zilei: Barnet FC (locul 1) vs Macclesfield Town (locul 3).
Drumul până la stadion a început din zona centrală a Londrei și s-a întins până spre periferia orașului. După aproape o oră de mers cu metroul, am ajuns în stația de pe Northern Line, Edgware. Știam că în Barnet, care are o populație puțin mai mare ca Timișoara, trăiesc destul de mulți români și acest lucru mi-a fost confirmat degrabă, urechea mea ciulită surprinzând mai multe conversații în limba maternă. Harta mi-a indicat că stadionul ar fi la douăzeci de minute de stația de metrou, ceea ce era esential dat fiind că am tergiversat plecarea de acasă pâna am ajuns la limita practică. Vedeam de pe zona elevată pe care mă aflam stâlpii de nocturnă a unei arene într-o oarecare depărtare, cel mai probabil destinația mea. După mai bine de douăzeci de minute de mers am început să-mi fac griji și am fost la un pas de a mă lăsa trădat de orientarea mea geografică. Șansa a vrut că atunci când alesesem să merg în direcția greșită, la nici douăzeci de metri mi-a ieșit în cale un bărbat spre a șaptea decadă a vieții, care purta un fular la gât cu însemnele clubului. Am intrat în conversație, iar în timp ce ne îndreptam spre stadion am aflat că lucrase în IT, că de obicei mergea cu băiatul și nepoții săi la meci, că John Akinde și Curtis Weston sunt cei mai buni jucători din lotul echipei.
În mod interesant, The Hive este amplasat în Borough of Harrow, adiacent Barnet-ului. Motivul pentru care clubul evoluează aici este că nu a avut susținere din partea consiliului local din Barnet în a obține dreptul de a dezvolta stadionul pe care evoluau din 1907, Underhill. Barnet FC are în posesie baza din Harrow pe o perioadă de zece ani de zile, timp în care se speră ca se va găsi o soluție pentru relocarea echipei "acasa".
Intrând în complexul sportiv, proaspăt finalizat anul trecut, am zărit îndată o serie de terenuri de antrenament, o parcare pentru câteva sute de mașini, stadionul dincolo de ele, alături de care se afla un "centru de ospitalitate", unde se desfășoară activitățile media și comerciale. Beneficiile de a dispune de o asemenea infrastructură sunt evidente, atât sportiv, cât și comercial. Baza este împărțită de Barnet FC, echipa de fotbal feminin London Bees și echipa de rugby London Broncos. The Hive Stadium are 5176 de locuri, din care 3500 pe scaune, este complet acoperit și dispune de o nocturnă simplă. Mergând înspre intrare, am trecut pe lânga oficul de bilete și magazinul de prezentare al clubului. Șase porți cu turnicheți permit accesul în zona tribunelor de vest, nord și sud. Tribuna de est oferă oprtunitatea achiziționării unui pachet special, în care se servește masa înainte de meci, apoi ceai sau cafea la pauză și final, acces la premierea "omului meciului" după, precum și alte mici avantaje.
Am intrat folosind biletul cumpărat online și printat acasă, mi-am achiziționat un program de meci și m-am dus spre locul meu ultra-central. Prețul biletelor e între 17 lire, la tribunele nord-sud, și 23 lire, zona centrală la tribunele de vest și de est. Un program de meci costă 3 lire, iar dacă dau foamea și deshidratarea peste tine, poți cumpăra un hot dog pentru 4 lire și un suc pentru 3 lire, printre altele. Tribuna de nord și o parte din tribuna de vest gazduiesc oaspeții. Uitându-mă peste statisticile oferite în programul de meci, media de prezență pe The Hive este pe la 1600 de spectatori, din care vreo 200 sunt vizitatori. La meciul meu, de la Macclesfield care e la patru ore distanță, au fost sub o sută de susținători, iar prezența totală s-a ridicat la nivelul mediei. Atmosfera era vie, "Let's go Bees" și "We're on our way to the football league" fiind scandările preferate, ritmate cu bătăile picioarelor care răsunau convingător din construcția tribunei.
...
Echipa celor de la Barnet are de toate și se pliaza pe un 4-4-2 clasic. Portarul, Graham Stack, a evoluat cândva pentru Arsenal, club afiliat cu Barnet la un moment dat, și a trecut pe la Beveren, Milwall sau Hibernian. Pe lângă responsabilitățile de pe teren, e și antrenor cu portarii. Doi jucători tineri, Yiadom și Johnson, evoluează pe flancuri, cel dintâi fiind selecționat la England C, naționala Albionului compusă din jucatori non-league. N'Gala și Saville se află în centrul apararii, foști juniori la West Ham și Southampton respectiv. Un spaniol, Luisma Villa, care a jucat inclusiv la Racing Santander și Alaves, se alătura unui contingent britanic în compartimentul median, care îi include pe Togwell (ex-Crystal Palace), Weston (ex-Milwall) și Cook (ex-QPR și Fulham). Atacul e compus din sus-numitul Akinde, golgheterul la zi al diviziei cu 15 goluri în 24 de partide, și Charlie Macdonald, căpitanul echipei, care la 33 de ani a jucat peste trei sute de meciuri și a înscris mai mult de o sută de goluri în League Two și în Conference. Managerul echipei, Martin Allen, care l-a înlocuit pe Edgar Davids (!) în această primăvară, poarta porecla de "Mad Dog" și a are o rubrica lunară în Daily Mail. Este la a patra experiență la Barnet FC, dar deja cea mai lunga, după ce cele anterioare au inclus perioade de tranziție sau plecări premature pentru cai verzi pe pereți.
Meciul a fost animat, în stil tipic britanic, cu multe mingi înalte, atacuri rapizi și dueluri tari. Akinde, care e teribil de asemănător cu Pedro Henrique, a jucat minim douăzeci de mingi lungi cu capul, din care a câstigat mai bine de 75%. Cook și Macdonald au părut cel mai confortabili cu mingea la picior, fiind la originea a vreo trei faze excelente care nu și-au găsit drumul spre poartă, însă aproape nicio fază ofensivă nu l-a exclus pe Akinde. Johnson, deși de abia a împlinit 20 de ani, a fost foarte solid în flancul stâng, în vreme ce N'Gala s-a dovedit a fi greoi și nesigur în centru. Dupa câteva ocazii de ambele parti, inclusiv o bară norocoasă a celor de la Macclesfield, oaspeții au deschis scorul cu trei minute înainte de pauză, printr-un șut de la 25 de metri, la care Stack a fost suspect de pasiv. Lucrurile n-au arătat mult mai bine pentru Barnet după reluare, dar aceștia au reușit să egaleze în minutul 56, Yiadom fiind la capatul unei centrari ideale a lui Cook, cu poarta goală în față. Golul desprinderii a venit după doar cinci minute, tot cu o centrare de pe stânga, a lui Villa de această dată, și Akinde a marcat cu capul din interiorul careului mic. Gazdele au închis apoi jocul, iar Macclesfield nu au părut capabili să reacționeze. Lovitura decisivă a venit în minutul 90, la o recuperare a lui Akinde în zona centrală, de unde l-a lansat pe Weston spre poartă, acesta a depășit ultimul fundaș și a finalizat cu o scăriță peste portarul ieșit în întâmpinare - foarte impresionant! Așadar finalul a fost fericit pentru Barnet, după un meci bun, cu multă energie și ocazii de ambele părți, chiar dacă viteza de reacție/execuție, impreciziile tehnice sau ușoara supraponderalitate a unor jucatori au trădat faptul că ma aflu, totuși, în a cincea divizie.
Senzația pregnantă a fost însă alta: că sunt în mijlocul unei comunități închegate. Povestea bătrânului care m-a acompaniat la stadion, faptul că mulți părinți erau la meci cu copiii, bucuria acestora din urmă la pauză când au putut face poze cu mascota echipei, toate aceste mici detalii dădeau un spirit familial întregii experiențe. Cea mai exemplară manifestație a acestui fenomen a avut loc în minutul 32, când tot stadionul s-a ridicat în picioare și a început să aplaude timp de șaizeci de secunde. Citind în programul de meci, am aflat că în urmă cu doar câteva zile murise un fan emblematic al echipei, la 32 de ani, la capătul unei perioade grele de mai mulți ani în care a fost imobilizat într-un scaun cu rotile, după ce a suferit un accident. Detaliile poveștii sale, comentarii și mici istorisiri de la prieteni suporteri, foști și actuali jucători sau reprezentanți ai clubului, erau incluse în două pagini speciale ale programului.
Alte articole interesante incluse în acesta, dincolo de tradiționalele date statistice și interviuri, erau niște pagini de istorie dintr-un ziar vechi despre o altă întâlnire între Barnet și Macclesfield sau un set de pagini explicative despre planul de relocare al stadionului, sus-amintit, despre care s-a făcut și un film documentar! Pe lângă oportunitatea de sponsorizare individuală a unui jucător sau participarea la diferite evenimente speciale în care puteai să-ți cunoști favoriții, o serie de oferte comerciale pentru centrul de ospitalitate apăreau în detaliu. Și printre toate acestea, felurite reclame la afaceri și servicii locale completau programul de meci, dintre care aceasta mi s-a părut cea mai de succes.
Cred că sunt multe lucruri frumoase care se întâmplă în jurul acestui mic club londonez, care continuă să conducă liga în care evoluează. Rețeta financiară e susținută atât de factori economic – sociali, cât și de infrastructura fizică și comercială a clubului și a fotbalului englez. Și totul pleacă de la o pasiune greu de tradus pentru fotbal, în care se găsește un echilibru între bani și comunitate, astfel ca Barnet FC să fie o poveste dragă de spus nepoților, chiar dacă nu va ajunge niciodată să vândă bilete la meciuri de Champions League.
Sărbători fericite și un Crăciun minunat tuturor! Vă mulțumim că ne citiți, ne bucurăm că susținem Politehnica împreună, și sperăm să fie mai bine în 2015.
În prima parte a acestui an, adică returul sezonului trecut, foloseam nu mai puţin de 39 de jucători. Interesant sau nu, şi aceste cincisprezece etape au văzut 26 de jucători evoluând pentru Poli, un număr cam mare, dacă e să stăm să-l contemplăm. Uitându-ne la statistici, explicaţia devine evidentă: jucători precum Pap, Stavric, Kneeshaw, Lazăr sau Eduardo se aflau în primul unsprezece împotriva celor de la Mioveni, dar au mai prins puţine meciuri dincolo de înfrângerea de la Reşiţa, în vreme ce Szekely, Nanu, Bocşan, Dragomir, Morariju, Bălace şi O. Petre au prins câteva prezenţe, din varii motive. Astfel ajungem la 14 jucători de bază, care s-au consacrat oarecum în restul etapelor, și niște dubluri utile pe post, cifre mult mai apropiată de o formulă de succes.
Mă întreb ce reflectă faptul că jumătate din echipa de debut s-a dovedit a fi "neinspirată". Care să fie motivele ce au dus la impresia inițială că acești jucători ar fi de primul unsprezece, ca apoi să iasă nu doar puțin din schemă, ci complet. Pe de-o parte căutarea unei justificări pentru aducerea nou-veniților îi explică pe câțiva, pe de altă parte dorința de a construi o echipă foarte tănără o face. Dar e bine și că Alexa&co au realizat necesitatea unor schimbări, precum tot Alexa&co au meritul să fi inisistat pentru Pedro Henrique, chiar și atunci când părea pierdut.
Să fie clar, transferurile făcute au funcționat mult mai bine ca în returul trecut. Dacă atunci, nou veniții aveau în medie 4.8 meciuri jucate din 15 posibile, acuma au 9 din tot atâtea partide. În vreme ce Eduardo și Stavric nu au putut confirma, au făcut-o cu brio Popescu, Cânu și Henrique, iar Rody și Lazăr mai au câte ceva de dovedit. Despre finețurile necesare pentru ajustarea lotului am scris în prima parte, dar per ansamblu evoluția e una pozitivă.
Cine sunt remarcații acestor etape? Cu un necesar de minim opt prezențe notate pentru a fi incluși, mai jos găsiți cele două podiumuri. Aș remarca faptul că între ele și foarte aproape de primii remarcați se află aproape toți mijlocașii echipei: Boldea, Popescu, Poparadu, Keita și Trandu. O reflecție a nivelului bun de joc arătat de toți acești jucători, cărora le-a lipsit fie constanța, fie sclipirea pentru a accede la vârful piramidei. Și aș mai spune că fundașii par ușor defavorizați de situația actuală, căci nefiind testați prea des, nu au ocazia să iasă în evidență, chiar dacă echipa primește puține goluri.
Oricum, dacă se menține nivelul jocului, nici n-o să mai avem remarcați negativi până la finalul sezonului!
REMARCAȚII 1. Pedro Henrique (12 meciuri) - 6,58
Vedeta acestui tur, golgheterul echipei, lăudat parcă la fel de des de propriul staff, precum de adversari, am tot scris despre importanța lui Henrique în succesul repurtat. Cheia în cazul lui va fi obținerea unui transfer definitiv, altfel pe cât de important s-a dovedit a fi, pe atât de mare o să fie gaura lăsată când pleacă.
2. Cristi Bărbuț (14 meciuri) - 6,08
Sincer, răsuflu ușurat să văd că Bărbuț evoluează la un nivel mult superior celui de anul trecut. Cu siguranță că este ajutat și de poziția nouă, care nu îi cere același aport defensiv, precum și de prezența unui coleg care atrage jucători în jurul său, în persoana lui Henrique. În aceste condiții, a reușit patru goluri și a mai contribuit cu o mână de pase de gol, ceea ce îl face statistic mai important decât brazilianul alături de care evoluează, însă nu are avantajul de a fi nou, de a fi schimbat la față jocul echipei - aparent - de unul singur. Personal cred că într-adevăr este la fel de important ca Henrique pentru succesul nostru ofensiv, iar dacă ar fi ceva mai eficient la finalizare, el ar fi golgheterul echipei. Interesant de văzut cum se va readapta în flanc când situația o va cere, căci mi se pare puțin probabil să rămână al doilea vârf odată cu accederea în prima ligă.
3. Gabriel Cânu (13 meciuri) - 5,88
Podiumul este completat de unul din veteranii echipei și una din piesele de bază ale apărării noastre. În ciuda unor minusuri, precum evoluția din partida tur de la Reșița, impresia de ansamblu este deosebit de pozitivă, cea mai mare cauză de nemulțumire fiind probabil susceptibilitatea lui Cânu la cartonașe. Chiar dacă e un personaj oarecum controversat, nu cred că cineva se poate plânge de calitatea pe care a adus-o apărării, fiind mai constant decât colegul său din centru, Scutaru, și cu o poziționare defensivă remarcabilă.
CEILALȚI "REMARCAȚI"
1. George Neagu (14 meciuri) - 5,54
Poate părea ciudat ca Neagu să fie primul în această listă, dar de fapt este doar primul dintre cei care au adunat destule prezențe. Cu o asemenea notă, aproape că s-ar fi aflat printre jucătorii buni de anul trecut, iar chiar dacă în general a fost constant, l-am penalizat per ansamblu pentru o oarecare lipsă de disciplină, multe cartonașe, și puține contribuții utile în atac. Cumva tot pare să fie un plus față de opțiunile pe care le-am avut în trecut în flancul stâng, dar parcă e încă loc de mai bine ofensiv, mai ales că majoritatea timpului o petrecem în jumătatea adversă, în fața unui careu supraaglomerat.
2. Claudiu Belu (13 meciuri) - 5,59
Nu știu dacă Belu a progresat sau nu față de anul trecut. Tactic mi se pare la fel de puțin orientat, nivelul de concentrare nu îl ajută prea mult, iar în ciuda multor urcări în atac, nu reușește să dea pasa decisivă. E drept că a marcat de trei ori, la capătul a două libere și dintr-un penalty, însă a și ratat o lovitură de pedeapsă care ne-a costat două puncte. E greu să știi la ce să te aștepți de la Belu, ceea ce nu e o recomandare foarte bună, în special pentru un fundaș. Dar la fel de just este că e înca foarte tânăr, și pentru 21 de ani are multă experiență. Va fi interesant de văzut cum conducerea îl va gestiona.
3. Cristian Scutaru (15 meciuri) - 5,69
Cu așa o medie, e greu de afirmat că cineva ar trebui să se afle pe această listă. Dar Scutaru plătește tribut inconstanței, ne-a costat calificarea în Cupa României, care nici nu e inclusă aici, și adevărul e că are o tendință înspre a face erori scumpe. În rest, face un cuplu bun împreună cu Cânu. Vom vedea dacă viitorul său va fi la Poli, în condițiile în care contractul în expiră la vară. Cred că are ceva de oferit echipei în acest moment și este unul din conducătorii din teren, ceea ce nu poate fi subestimat.
E un sentiment plăcut, să vezi că încrederea pe care ţi-o pui într-un sezon anume se dovedeşte întemeiată. Am scris dinainte să înceapă campionatul că Poli arată bine şi am tremuat în convingerea noastră doar în urma înfrângerii de la Reşiţa, care a arătat rău de la un capăt la celălalt. Lucrurile s-au întors apoi şi am petrecut zece etape excelente, chiar dacă nu perfecte, în care nivelul de dominare de care am dat dovadă că suntem capabili a fost delicios. Ajunge să contrastăm această echipă cu cea care a promovat în prima ligă acuma doi ani ca să ne dăm seama ce progres consistent am făcut, ca atitudine şi ca abordare.
Faptul că nu suntem infailibili şi cheia victoriei stă uneori în inspiraţia unuia sau a altuia face parte din mersul normal al lucrurilor. Dispunem de un buget limitat, în a cărui constrângeri trebuie să ne putem învârti. Succesul acestui tur lasă impresia că stă în ghetele lui Pedro Henrique, care a adus o schimbare la faţă a jocului ofensiv, capacitându-şi colegii şi descâlcind apărările adverse cu destulă uşurinţă. Dublat de o defensivă matură şi preponderent precisă, obţinem un total care ne-a adus avantajul de şapte puncte peste urmăritoarele noastre la pauza de iarnă.
Faţă de alţi ani, este puţin mai greu să evaluăm cele mai bune jocuri în baza notelor acordate, dat fiind că multe partide s-au desfăşurat dincolo de raza noastră vizuală. Uitându-ne la ce am notat, podiumul celor mai bune meciuri constă din:
Poli - FC Olt (6,19)
Poli - Satu Mare (6,05)
Poli - Metalul Reşiţa (6,00)
Toate aceste partide s-au încheiat cu knock-out-uri de 3:0, şi probabil că înaintea lor s-ar afla partida de la Câmpina, momentul de turnură al acestui tur extins de campionat.
Dezamăgirile le ştim şi fără să le fi văzut.
Râmnicu Vâlcea - Poli
Metalul Reşiţa - Poli (5,23)
Poli - Râmnicu Vâlcea (5,45)
E interesant că în toate aceste partide, Poli a jucat slab în mod consecvent. Lipsită de idei, incapabilă să-şi creeze ocazii, cred că în afara de bară lui Henrique, ratarea lui Keita (vs Reşiţa) şi imprecizia lui Popescu (vs Vâlcea acasă) nici nu am avut alte mari şanse de a marca. Greşelile individuale ne-au costat două înfrângeri, deci cumva am impresia că cele două feţe ale jocului nostru se întăresc reciproc. Ceea ce le leagă, adică mijlocul, este cheia, creând distanţa între atacurile adverse şi apărarea noastră, respectiv controlând jocul pe faza de construcţie cu minim de erori. Şi când mijlocul n-a mers, nimic n-a mers, în special defensiv.
Ironia sorţii face că am fost personal prezent la două din eşecurile turului, dar n-am prins la faţa locului niciuna dintre victorii. Asta să fie însă cea mai mare suferinţă şi voi fi mai mult decât mulţumit.
Despre mişcările de trupe am scris deja câteva cuvinte acuma o săptămână. Revin însă la vorbele dinaintea debutului de sezon:
Testul decisiv îl va da atacul, suspectat că nu are capacitatea de a marca pe atât de des precum ne-am dori, însă cred că mai important este să avem o echipă care poata marca și cu a doua linie.
Aşa a şi fost, nu? Pe de-o parte, încrederea şi relaxarea oferite de calitatea lui Pedro Henrique, golgheterul echipei, pe de altă parte faptul că am avut zece marcatori diferiţi. Rămân o uşoară descoperire pe flancul drept, problema certă a suspendărilor pentru Cânu şi Neagu, şi necesitatea unei rezerve utile pentru Henrique care să ne dea de gândit. Dacă în apărare avem opţiuni din cadrul juniorimii, care ar putea profita de situaţia favorabila din clasament pentru a debuta în etapele rămase, trebuie să menţinem un grad de preacuţie şi să nu ne compromitem puterea grupului.
Şi ca să închei cu alt citat:
Diferența o vor face execuția tehnică și înțelepciunea antrenorului. Și acesta din urmă are, vorba vine, ceva de dovedit.
Cred că putem spune că antrenorul e pe drumul cel bun. Dar drumul, conform clişeului, e lung.
Mi se pare interesante rezultatele acestui ultim sondaj. Majoritatea consideră mijlocul drept cel mai vulnerabil compartiment al echipei, în condiţiile în care avem o serie de jucători în linia mediană care au avut evoluţii destul de bune în acest an: Poparadu, Popescu, Trandu, Keita, Boldea, plus accidentaţii O. Petre şi Lazăr. Poate că problema aici este faptul că niciunul dintre aceştia nu e jucător veritabil de flanc. Sau poate că suntem în căutarea unui coordonator de joc, omul cu pasa finală, dacă mai există aşa ceva. Culmea face că cei care n-au avut probleme medicale, au adunat minim zece prezenţe din maxim cincisprezece.
Eu aş fi puţin îngrijorat pentru atacul nostru, unde nu avem alternative de nivel apropiat pentru Henrique şi unde ar trebui să gândim pe termen lung, căci riscăm să intrăm în Liga 1 fără atacant.
Per ansamblu, echipa e echilibrată şi asta a fost vizibil, căci am avut destui suspendaţi, am avut accidentaţi, dar s-au găsit soluţii - Bocşan, Bălace, Morariju plus jucătorii în rotaţie la mijloc au evoluat destul de bine când a fost nevoie de ei.
Probabil că aceste trei luni le-au oferit lui Alexa şi lui Tim şansa să se clarifice în privinţa lotului destul de larg al echipei. Avem nişte tineri care îşi aşteaptă şansele, şi mă gândesc la Dragomir, Bocşan, Todorov, Balaure, Niţă, Fridrich sau Motreanu în prima fază, care au nevoie de loc pe bancă pentru a avea şansa de a începe să joace meciuri oficiale pentru Poli.
Am speranţa că lucrurile vor merge înspre bine peste iarnă, fără scandaluri şi fără remanieri de lot. Nu avem nevoie de mai mult de trei jucători şi pentru fiecare jucător care vine, trebuie să existe un jucător care pleacă. Să vedem, să vedem.
Următorul sondaj îl lăsăm pe anul viitor, să se adune nişte teme de discuţie.
Compartimentul în care avem nevoie de întăriri?
Apărare - 1 vot (8%)
Mijloc - 8 voturi (66%)
Atac - 1 vot (8%)
Nu avem nevoie - 2 voturi (16%)
Poli a învins în amicalul disputat astăzi, Alexa titularizând mai mulţi jucători tineri printre rezervele cu care suntem mai familiarizaţi. Nanu a înscris de două ori înainte de pauză, Ripensia a egalat în al doilea mitan înainte ca Bocşan să marcheze golul victoriei pe final.
Au intrat pe parcurs şi o serie de fotbalişti aflaţi în probe, dintre care niciunul nu îmi este cunoscut în vreun fel sau altul. Mai interesant este că vom afla în următoarea săptămână care vor fi primele plecări de la club, şi îmi imaginez că mai toţi jucătorii non-juniori care au evoluat astăzi îşi fac gânduri în acest sens - poate şi Kneeshaw, care văd că n-a prins azi echipa. La fel se vor anunţa şi două-trei veniri, "peste media ligii secunde".
Până atunci va mai avea loc un meci de test, probabil vineri de la 11, pentru alte lămuriri.
Am invocat în avancronică perioada friguroasă în care ne aflăm și bolile vremii s-au și năpustit asupra locuinței mele, astfel că am fost nevoit să urmăresc desfășurarea acestui frumos meci de acasă, cu urechea la radio și cu ochii pe site-urile de sport.
După cum anticipam, Metalul Reșița a fost prima echipă ce a venit pe „Dan Păltinișanu” să joace deschis, pentru a recupera diferența de 4 puncte față de echipa noastră. Astfel că primul sfert de oră i-a văzut la cârma jocului, când și-au și creat câteva ocazii bune de a deschide scorul, cu Buhăescu la finalizare, dar imprecizia acestuia ne-au salvat.
A fost însă doar acea perioadă caracteristică oaspeților care forțează o victorie, căci odată cu marea ocazie a lui Rody din minutul 16, balanța s-a înclinat în favoarea noastră. Capverdianul fusese lansat de Popescu și rămăsese singur cu portarul, dar a tras în plasa laterală. Tot în plasa laterală a tras și Henrique doar căteva minute mai târziu, după o acțiune personală în careu. De remarcat că este primul meci în care în atac au fost titularizați atât Henrique, cât și Duarte. Bărbuț a fost retras pe banda dreaptă unde în prima ligă s-a cam stins, dar astăzi a fost la fel de util ca în precedentele meciuri. La fel de interesant e și faptul că Alexa l-a ținut pe Keita pe bancă, preferându-l pe Trandu titular. Să fi fost vorba de o tactică anume sau de ceva probleme fizice, încă nu avem de unde să știm.
În continuare, ocaziile au alternat, atât șuturile lui Henrique, Boldea, Rody, Bărbuț sau Popescu, cât și ale lui Cristian sau Neagoe din tabăra reșițeană, nu au reușit să străpungă vreuna din porți. Consemnăm în minutul 39 o frumoasă cursă de 40 de metri a lui Popescu (care astăzi a părut să fie inima mijlocului), o lansare pentru Henrique, care din nou singur cu portarul șutează în acesta. Mingea sare la Bărbuț dar nici el nu nimerește ținta. O ultimă șansă de gol îi aparține lui Cânu care trimite cu capul pe lângă, în urma unei lovituri libere executată de Trandu.
Așadar, un 0-0 la pauză ce era mulțumitor, căci am reușit să nu luăm gol și să stopăm dominația reșițenilor. Odată cu trecerea timpului, probabil că și oaspeții s-ar fi împăcat cu ideea că un egal ar fi un rezultat bun și pentru ei. Dar n-a fost nici vorbă să fie așa, căci în doar 5 minute, Poli a și pecetluit soarta meciului și a unei frumoase vacanțe de iarnă. Mai întâi cornerul lui Bărbuț este recentrat de Henrique în fața porții de unde Scutaru trimite în poartă. Apoi Henrique sparge gheața ultimelor meciuri fără gol și marchează printr-un șut din careu, după o așezare a lui Bărbuț.
Din păcate, se pare că frustrarea reșițenilor a atins cote înalte, căci atacantul nostru brazilian este accidentat în minutul 62, și este înlocuit de Szekely, care reintră pe teren după o lungă perioadă. Apoi Ciucă vede roșu direct 10 minute mai târziu, după un fault asupra celuilalt atacant, Rody Duarte. Dar chiar înaintea acestei faze, oaspeții ar fi putut reintra în meci datorită unui penalty acordat pentru un henț al lui Cânu. Feher trage însă peste, astfel că nu ne rămânea decât să fim prudenți până la finalul meciului. Ceea ce am și făcut, căci în afară de faza penalty-ului am controlat jocul într-o manieră matură. Ca un bonus, a venit și golul lui Trandu din minutul 87, în urma unui șut surprinzător. Notăm și revenirea lui Petre pe teren, chiar dacă doar pentru ultimele 10 minute ale anului, precum şi eliminarea lui Neagu, ca urmare a celor două galbene primite - primul, greşeală personală, al doilea după o degajare slabă a lui Smaranda.
Având în vedere și scorul senzațional de la Tărlungeni, unde gazdele au înfrânt Fortuna Poiana Câmpina cu 5-4, după ce au fost conduse cu 1-3, reiese că avem un avans de 7 puncte, aproape cel mai bun atac, de departe cea mai bună apărare și că practic mai putem pierde promovarea doar pe mâna noastră. După cum am mai spus-o este foarte important să începem să ne pregătim pentru prima ligă, unde va fi mult mai greu.
Vom aborda subiectul mai pe larg în perioada ce urmează, când vom face și analiza acestei jumătăți de campionat. Până atunci, vă rugăm să răspundeți la sondajul ce îl găsiți în partea dreaptă a paginii referitor la compartimentul în care credeți că avem nevoie de întăriri. Din păcate vom depinde foarte mult de factorii externi echipei și anume problema finanțării. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar acum să ne bucurăm că măcar din punct de vedere al clasamentului stăm foarte bine. Bravo Poli!
Printr-o fericită coincidență, ultima etapă a anului programează un derby bănățean, ba chiar mai mult de atât, un derby bănățean între două dintre principalele candidate la promovare. Am avea o revanșă de luat după destul de dureroasa înfrângere de la Reșița din tur, dar, fără să fac apel la clișeul declarațiilor oficiale, aceasta cade pe locul doi.
Lucrurile sunt cam pe dos față de întâlnirea precedentă. Atunci noi eram echipa urmăritoare, iar înfrângerea ne făcea să ne punem serioase întrebări în privința promovării. A urmat însă o serie excelentă de 6 victorii consecutive și 9 meciuri fără înfrângere care ne-au adus la 4 puncte avans. Reșițenii sunt cei care acum trebuie să forțeze o victorie. Acesta ar fi un motiv pentru care spuneam că nu vom urmări revanșa, mai ales că deja cunoaștem pragmatismul lui Alexa ca antrenor. Pentru noi egalul e bun pentru că vom menține distanța față de adversarul direct, așa că mai mult cam sigur vom sta pe poziții și vom miza pe contraatacuri — arma noastră cea mai bună de doi ani încoace și acum cu atât mai mult, pentru că Reșița va fi prima echipă care va veni pe „Dan Păltinișanu” să atace. (Ca o remarcă interesantă, ultima echipă care ne-a pus probleme acasă, a fost tot o vecină din Banat, Caransebeșul)
Dar să nu fim naivi să credem că rosso-nerri vor tăbărî la poarta noastră din primul minut, lăsând apărarea larg deschisă pentru ca noi să profităm. Dimpotrivă, elevii lui Oprița vor fi prudenți, după cum reiese și din declarații. Nici pentru ei nu e un meci capital. Mai sunt destule etape, iar 4 puncte se pot recupera oricând, mai ales că ne mai așteaptă încă două întâlniri directe în play-off. Pentru reșițeni, mai important decât victoria, este să nu piardă, pentru că o diferență de 7 puncte e mult mai greu de recuperat, mai ales din punct de vedere psihologic.
Așadar, sunt toate premisele să avem parte de un meci în care va domni prudența, dar asta nu înseamnă neapărat că va fi și plictisitor. Chiar de nu-mi fac mari speranțe, mi-aș dori totuși să avem parte de un public ceva mai numeros, măcar ca cel de la meciul din tur, când a fost o atmosferă frumoasă. Dar, fiind perioada friguroasă, mai bine îmi amân așteptările pentru meciurile din play-off.
Ca o părere personală, chiar de ultimele 3 meciuri au fost mai puțin reușite, nu cred că suntem pe o pantă descendentă ca joc. Dimpotrivă, mi se pare că jocul a ajuns acum câteva meciuri la un punct maxim, după care s-a plafonat. Faptul că rezultatele s-au aranjat în așa fel, cu o serie bună și una mai puțin bună, mi se pare mai mult o întâmplare. De exemplu, rezultatele de la Pâncota (1-0), respectiv Caransebeș (0-0), ar fi putut fi invers, deși condițiile au fost asemănătoare, iar calitatea jocului cred că a fost cam la același nivel. În plus, e natural ca o serie foarte bună să se termine la un moment dat, mai ales acum la sfârșit de an, când s-a instalat frigul, oboseala, iar terenurile sunt tot mai proaste și echipele mai arțăgoase. În orice caz, pentru meciul de sâmbătă contează mai mult forma de moment, dar eu cred că nu vom pierde. Dacă vom câștiga, cu atât mai bine!
Și pentru că astăzi se serbează 93 de ani de la înființarea clubului de fotbal al Politehnicii din Timișoara, le urez tuturor poliștilor, indiferent de ceea ce simt ei în acest moment, să vibreze în violet, să-și amintească de momentele dragi alături de Poli și să nu-și piardă speranța că într-o zi vom regăsi cu toții ceea ce am pierdut. 93 de ani de tradiție nu au cum să moară, indiferent de interesele altora.
Nu cred că am avut destule voturi de această dată să dăm un verdict cuprinzător pentru întrebarea avută. Şi aşa, dacă e să ne uităm la perioada turului, nu surprinde faptul că Henrique e considerat cheia succesului obţinut. Probabil a pierdut voturi prin prisma ultimelor partide mai puţin eficiente, dar faptul că îi datorăm multe puncte este cert. E un jucător de bună calitate, care e posibil să sufere puţin prin lipsa de concurenţă pentru poziţia de vârf, însă trebuie să-şi revină la forma de golgheter dacă e să rămâne cheia acestui sezon.
Calitatea jocului nostru defensiv este exprimată în impresionanta medie de 0,35 goluri primite pe meci până acum, şi mai impresionantă dacă e să ne uităm la ultimele zece partide jucate, în care am primit un singur gol. Cânu pare să fie cea mai importantă piesă din acel angrenaj, un bun înlocuitor pentru excelentul Şeroni, atât în spate, cât şi în faţa porţii. Nu a fost perfect şi beneficiază de adversari care nu debordează în presiune ofensivă, dar şi aşa mi se pare justificat să fie considerat, alături de Henrique, o piesă vitală.
Personal aş fi spus că Bărbuţ merită să fie mai apropiat de primii doi aleşi, căci a înscris şi colaborat la multe din reuşitele acestui sezon, cu un joc superior celui etalat anul trecut. El suferă mai mult decât Henrique din lipsa de spaţii, dublajul pe flancuri, etc., dar şi aşa este unul din cei doi jucători probabili să ofere ceva special echipei.
Nu aş vrea să subestimăm nici importanţa linei de mijloc, condusă de cei doi nominalizaţi, şi în special pe Popescu, care la doar 20 ani l-a suplinit cu mult succes pe accidentatul Ovidiu Petre. Dincolo de asta, el este important fiindcă reprezintă o piesă utilă viitorului Politehnicii, cu care să putem construi o echipa de Liga 1 în anii care vor urma.
Va fi interesant de văzut dacă tot aceşti jucători vor fi cheia anului viitor, sau dacă alţii vor ieşi în evidenţă. Mi-ar fi greu să previzionez ce se va întâmplat, însă mi-e greu să cred că succesul clubului ar putea să nu-i includă pe cei menţionaţi în acest sondaj.
Pentru următorul sondaj, întrebarea vine: compartimentul în care avem nevoie de întăriri?
Cel mai bun jucător al turului:
Gabriel Cânu - 4 voturi (36%)
Cristi Bărbuţ - 1 vot (9%)
Pedro Henrique - 6 voturi (54%)
Adrian Poparadu - 0 voturi
Ovidiu Popescu - 0 voturi
Un mini derby al Banatului care nu a părut să fie urmărit de mai nimeni în mediul online, a consemnat un nou egal pentru Poli, tocmai în faţa lanternei roşii. Gluma se îngroaşe puţin, căci după sute de minute fără gol primit, se pare că riscăm să adunam alte sute de minute fără gol marcat. Doar şansa egalării pe final a celor de la Vâlcea în faţa Reşiţei este motivul pentru care ne menţinem distanţa de lider. N-am fost la locul faptului, astfel că această cronică e o colecţie de frânturi de pe net, dar impresia artistică confirmă rezultatul: joc palid, ocazii puţine, rezultat sec.
Prima ocazie a aparţinut gazdelor, care au beneficiat de o liberă de la 18 metri, şutul a trecut însă peste. Replica noastră a venit la un corner, când Cânu a trimis cu capul din centrul careului, nu destul de plasat, astfel că portarul advers a putut interveni. Caransebeş a mai avut o ocazie în minutul 26, tot în urma unei faze fixe, Smaranda a respins, ca apoi la cornerul care a urmat să fie din nou nevoit să reţină un şut pe spaţiul porţii. Poli a reuşit să înscrie în minutul 32 prin Belu, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, astfel că scorul la pauză a rămas egal.
După reluare Poli a dominat steril, dar pe parcursul întregii reprize nu şi-a trecut în cont decât două - trei ocazii. A fost un şut al lui Keita de la 18 metri, respins de sub bară de Coca, în minutul 49, un şut peste al lui Boldea de la cam aceeaşi distanţă în minutul 64 şi o nouă intervenţie a lui Coca la ocazia lui Boldea, după o lovitură de la colţ, trei minute mai târziu. Prea puţin pentru a tranşa victoria, astfel că rezultatul alb s-a conservat până la fluierul final, doar că după ce gazdele au rămas în zece în minutul 88, ne-am procposit şi noi cu un roşu în prelungirile partidei, când Poparadu a primit al doilea galben pentru o presupusă simulare de penalty.
Cât de rău este acest rezultat de fapt, o spune realitatea că gazdele erau la o serie de zece înfrângeri consecutive, serie începută tocmai împotriva noastră. E drept că aceştia au avut şi destulă neşansă în alte partide, însă aşteptările pe care le avem de la Poli sunt altele. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să învingem în faţa Reşiţei săptămâna viitoare, urât sau frumos, O înfrângere nu doar ne-ar pune sub presiune din partea adversarei directe, dar ar permite atât celor de la Fortuna, cât şi celor de la Mioveni să se apropie la un punct, respectiv trei puncte.
Mereu am încercat să fiu obiectiv cu privire la prestația lui Paul Codrea în calitatea de antrenor, mai ales că, văzând meciuri doar din când în când, nu mi-am putut forma o imagine a evoluției echipei în timp, ci doar ca momente discrete. Dar acum cu plecarea sa de la Politehnica, am să fiu subiectiv, chiar de am să greșesc în unele aprecieri din lipsă de observații suficiente.
Încă de la primele meciuri nu mi-a inspirat încredere. De la margine striga și dădea indicații mai degrabă ca un suporter decât ca un antrenor, dar n-am vrut să judec, căci aceste lucruri se schimbă odată cu experiența, iar mai important e ce face înaintea meciului, nu în timpul lui. Ei bine, nici acum, după doi ani, nu mi se pare că Paul Codrea are stofă de antrenor. Din păcate n-am putut asista la vreunul din egaluri, dar și din puținele victorii categorice pe care le-am văzut, se pot trage niște concluzii. Nu pot să înțeleg ce rol are schimbarea părților extremelor între ele, mutare pe care am văzut-o în două rânduri, cu Auto și cu Pobeda. Apropo de meciul cu Auto, cea mai categorică victorie din sezonul acesta, cred că e un exemplu foarte bun pentru a ilustra greșelile lui Codrea. Trebuie să ne amintim că deși la final a fost 7-1, la pauză tabela indica 1-1, și asta împotriva ultimei clasate, o echipă care abia a reușit să ia un punct în 17 meciuri. Practic, într-un singur meci am putut compara cele două fețe ale Politehnicii sub mâna lui Codrea: cea la adevărata sa valoare în repriza secundă și cea impotentă din primul mitan, când golgheterul echipei, Iorgovan, a fost ținut pe bancă, pentru ca apoi să înscrie o triplă. Să zicem că e acceptabil atunci când joci cu cea mai slabă echipă. Dar mi se pare inadmisibil să faci experimente într-o deplasare dificilă la Orțișoara, împotriva unei echipe care cu greu încasează gol și pe care, de altfel o băteai de la 3 goluri în sus. Chiar de nu am văzut acel meci, când am aflat rezultatul, am avut o presimțire, pe care desfășurarea meciului mi-a confirmat-o. Codrea i-a ținut pe bancă timp de o oră pe golgheterul Iorgovan și pe Vucea, unul din cei mai buni jucători, care fusese providențial la meciul precedent cu Unirea Sânnicolau Mare.
E greu să-i motivezi cuiva de ce e necesară despărțirea de un antrenor care n-a pierdut în doi ani nici un meci în campionat. Deși oficial a fost o demisie a lui Codrea, e clar că s-a ajuns la acest moment în urma nemulțumirii suporterilor și a fricii pierderii din nou a promovării din liga a patra. Dacă abordăm lucrurile pragmatic, eu cred că despărțirea e una logică. Cuvântul cheie este „incertitudine”. Chiar de Poli e pe primul loc, din ultimele meciuri reiese că e pe o pantă descendentă, putând fi oricând depășită de Ripensia și sunt toate semnele că scenariul de sezonul trecut se poate repeta și anul acesta. Întrebarea după care trebuie să judecăm e: La sfârșitul campionatului, în caz de eșec, cum va fi evaluat acest moment? Dacă ar fi rămas Codrea și pierdea campionatul, atunci ar fi fost un mare regret că nu s-a încercat o schimbare. Dacă vine un alt antrenor și se ratează promovarea — lucru ce poate fi decis chiar la al doilea meci în întâlnirea directă cu Ripensia — sigur că poate fi regretată schimbarea lui Codrea. Dar problema e că acum nu există nici o garanție că el ar putea îndeplini obiectivul. Astfel, în fața incertitudinii e mai bine să acționezi (chiar dacă până la urmă rezultatul se va dovedi a nu fi cel dorit) decât să rămâi pasiv.
Până la urmă la club există un Foale și un Brîndescu. Nu cred că evoluția echipei depinde foarte mult de Codrea.
Ultimul lucru pe care vreau să-l abordez, pentru că mi se pare un pic ciudat, e modul în care s-a ajuns la această „demisie”. Chiar de e decizia lui Codrea, am înțeles că ea a fost luată în urma unei discuții cu unii suporteri care și-au expus nemulțumirile. Dacă era o demisie a lui Codrea, era în regulă. Dacă ar fi fost o decizie a tuturor membrilor cotizanți, la fel, ar fi fost în regulă. Dar faptul că s-a ajuns la această despărțire în urma unei discuții cu doar o parte dintre suporteri, de care unii membri cotizanți nici n-au știut, mi se pare nelalocul lui. E tare nebulos cum e condus și cum se iau deciziile la acest club. Dar cred că în această privință nu e cazul să fiu subiectiv.
Întrebarea acestui sondaj a fost una simplă, dar fără loc de ascunzişuri: cine e princpiala noastră rivală la promovare?
Răspunsurile se arată conform clasamentului adevărului. Două voturi le despart pe Fortuna şi Metalul, ca CS Mioveni să fie codaşa acestui trio. Cred că rezultatul este reprezentativ, şi mai cred că multe depind de noi. Am avut o serie de şase victorii la rând, care ne-a adus de la o palmă de puncte în spatele liderului, pe prima poziţie cu avans de patru puncte. Dacă o continuam, acuma aveam opt puncte peste locul doi - va să zică, o serie de victoriii ne poate oricând consolida poziţia, în vreme ce urmăritoarele par să se lupte între ele şi să bată pasul pe loc.
Pentru următorul sondaj, întrebarea este tot destul de simplă: cine a fost cel mai bun jucător din tur? Dacă bun e sinonim cu util, voi decideţi. Pentru a fi eficienţi, opţiunile sunt limitate la primii cinci jucători ca medie a notelor pe care le-am acordat, cu condiţia să fi evoluat în şapte din cele zece partide.
Nu ni s-a lăsat astăzi de prea mult fotbal, Poli evoluând șters în fața unui adversar care n-a avut niciun fel de ambiție ofensivă. Doar două ocazii mai mari de gol ne-am trecut în cont, acelea pe final de meci, astfel că nici nu puteam avea pretenții deosebite la victorie. Alexa a optat pentru multă precauție astăzi, cu schimbări post pe post, fundași laterali retrași jumătate de meci, și în general o atitudine reținută a jucătorilor noștri.
Prima repriză s-a animat doar prin prisma unor decizii iritante ale centralului partidei, căci șuturi pe poartă n-am numărat. Bărbuț a avut o fază interesantă în flanc, depășind un jucător pentru a intra în careu, însă centrarea către Henrique a fost deviată în corner - asta se întâmpla pe la minutul 30. Henrique a mai fost în centrul unor faze cu potențial, de regulă tot ca urmare a unor cornere executate bine de Keita, șuturile sale sau tentativele sale de șut fiind de fiecare dată blocate.
Repriza secundă a fost foarte asemănătoare în desfășurare, căci a a trecut mai bine de jumătate de oră până la primele ocazii. La acestea mă și refeream mai sus, Poli fiind aproape de gol în minutele 84 și 86. Întâi, o fază cursivă de atac plecată de la Boldea, a trecut pe la Rody înainte ca balonul să ajungă central la Keita, care a șutat din alergare cu stângul, slab și fix pe portar. Apoi, o centrare care depășește apărarea adversă a ajuns ideal la Popescu, acesta a părut nesigur pe opțiunile sale și a ales un șut neinspirat, sfârșit în plasa laterală. În ciuda unor tentative timide la ultimele faze ale partidei, n-am reușit să mai facem mare lucru, astfel că scorul a rămas alb și trist.
Al doilea meci fără Alexa pe bancă, alte puncte pierdute - să existe vreo legătură? Nu știu să zic precis care au fost cauzele acestui rezultat mediocru. Pe de-o parte, vâlcenii s-au apărat bine, au închis spațiile, devotamentul lor în scopul neprimirii golurilor fiind evident prin prisma ocaziilor pe care (nu) și le-au creat. Pe de altă parte, a părut să ne lipsească o viteză, adesea Henrique era singur în față, fundașii laterali n-au prea urcat, și chiar dacă cineva avea o acțiune în flanc, nu prea avea cui să paseze pentru finalizare. Schimbările făcute după pauză n-au ameliorat de fel starea noastră, iar pericolul a venit de regulă la cornere, atunci când acestea erau executate de Keita.
Dacă ar fi să evidențiez niște jucători, m-aș opri la senegalez și la colegul său din linia de mijloc, Ovidiu Popescu. Doar ei au avut niște ruperi de ritm mai energice. Defensiv, Cânu și Scutaru au conlucrat foarte bine, în vreme ce Smaranda pur și simplu n-a avut ce face. În rest, cam multă blazare și puțină inspirație, chiar și din partea lui Henrique, de la care am ajuns să ne așteptăm la atât de multe. Și cum azi n-a mers, toată echipă a părut destul de palidă.
Precum scriam în introducere, rămâne impresia că am fost excesiv de prudenți astăzi. Nu sunt puncte grave pierdute, însă pentru liniștea tuturor ar fi ideal să scoatem tot ce putem până la finalul anului, chiar dacă se arată puțină oboseală la unsprezecele deja bine rodat al echipei.
Poli s-a jucat cu ocaziile astăzi, a primit gol din corner, a ratat penalty şi astfel am pierdut două puncte pe care puteam foarte liniştit să le obţinem. Simptomele par să fi fost aceleaşi de la debutul de sezon, când eficienţa ne-a dat multe bătăi de cap şi fazele fixe ne-au dat mai mereu de furcă. Ne rămâne să acceptăm situaţia, mai ales că rămânem la patru puncte de locul doi şi trebuie să rămânem concentraţi pentru ultimele parte ale acestui an.
Cu Bocşan şi Rody titulari, în locurile lui Cânu (suspendat) şi Bărbuţ (prezent la U21), Boldea şi Nicolae şi-au trecut în cont câte o ocazie pentru cele două formaţii în preajma minutului 6. Următoarea şansă s-a arătat în minutul 21, când Rody a trimis cu capul peste din şase metri, ca la două minute să reuşim deschiderea scorului: liberă bătută înşelător de Keita, gol. Şutul lui Pedro din minutul 27 a fost prins de portarul advers, ca Smaranda să scoată de la vinclu un şut moale venit cu cinci minute înainte de pauză.
Gazdele au egalat imediat după reluare, în urma unui corner, şi ne-au presat serios în fazele care au urmat. Poli a revenit la timonă în scurt timp, intrarea lui Popovici fiind cheia destinului acestei partide. Acesta a trimis întâi incredibil peste din doar cinci metri în minutul 67 după ce Henrique îi pusese mingea pe tavă, apoi tot Popovici a scăpat singur cu portarul în minutul 79, a lobat peste, ca în minutul 81 să fie faultat în careu şi să beneficiem de un penalty. Belu a executat însă slab şi portarul advers a apărat. Finalul a fost unul agitat, dar fără mari ocazii, astfel că trebuie să consemnăm finalul seriei perfecte, o serie care ne-a plasat însă în fruntea clasamentului la aproape o palmă de echipele urmăritoare.
Este aparent că nu avem executanţi foarte clari sau eficienţi la loviturile de pedeapsă. După ratarea lui Lazăr, agitaţia de la penalty-ul marcat de Belu în acelaşi meci cu Caransebeş, am mai avut un unsprezece metri transformat de Popovici cu FC Bihor, la 2-0. Presupun că acesta din urmă n-a executat astăzi din cauza ratărilor anterioare, însă este cel mai important în asemenea situaţii să ai clar definit cine execută aceste faze. Şi dacă Belu era acea persoană, nu pot spune decât că Belu nu îmi inspiră neapărat că ar fi cea mai potrivită persoană, chiar dacă a înscris o dată, şi aş prefera un jucător ofensiv în această postură. Problema mea cu fundaşul dreapta este că nu pare mereu conectat la tensiunea partidei, ceea ce e şi bine şi rău în cazul unui penalty, însă lipsa de atenţie te poate lovi la fel de bine în execuţia acestor faze.
Ciudate mi se pare şi ultimele două înlocuiri, efectuate doar în preajma minutului 90. Dacă Popovici a trebuit schimbat datorită unei accidentări, probabil că Trandu putea fi introdus mai repede. Rămânem cu amărăciunea ratărilor pe care măcar nu le-am văzut, însă important este să nu ne lăsăm demoralizaţi de acest rezultat şi să continuăm în ritmul anterior impus pentru jocul cu Râmnicu Vâlcea. Aici avem de luat şi o revanşă.
