19 iulie 2015

CFR Cluj - Poli 1:0 (0:0)

La Cluj am avut parte de un meci aproape identic cu cel din prima etapă. De data aceasta, adversarii au fost cei care au avut posesie mai bună, dar noi am avut ocaziile mai mari, iar înfrângerea a venit după un gol mult prea ușor luat, din nou cu abilitățile portarului Kirschstein puse sub semnul întrebării.

Dominarea clujenilor s-a simțit mai ales în prima jumătate a primei reprize, în care au pus mare presiune pe apărarea noastră. Din fericire, linia de fundași s-a descurcat foarte bine, astfel că nu a apărut nici un mare pericol la poarta noastră. Melinte a revenit în postura de fundaș central și a avut o prestație excelentă, iar Bocșan și-a făcut debutul în prima ligă foarte bine, chiar de a avut mici ezitări. Probabil că tracul ar fi fost mai mic dacă ar fi primit mult mai multe șanse de joc în liga secundă, când riscul n-ar fi fost așa de mare ca acum. Norocul nostru că tânărul a demonstrat încă o dată că avem pe cine să ne bazăm atunci când e nevoie.

Presiunea clujeană s-a datorat și faptului că echipa noastră nu a găsit culoarele pentru a urca în atac, iar individual mai toate duelurile au fost pierdute. Chiar și Zicu, de la care aveam așteptări mari a jucat lamentabil în primele 20 de minute, cu multe pase greșite și faze fixe irosite. Dar și-a revenit apoi și a contribuit la câteva faze foarte bine construite. Nu același lucru putem spune despre colegul său, Curtean, care nu s-a dezmeticit tot meciul. La fel de dezamăgitor a fost și Llorente, care a părut depășit de joc, sau năucit de căldură, având multe mingi greșite și fiind foarte ușor întrecut.

Lucrurile s-au schimbat însă în minutul 25, când Elek a fost foarte bine lansat cu o pasă înaltă și a încercat să-l lobeze pe Marc, portarul clujenilor. Mingea a picat însă pe colțul porții și apoi în afară. Apoi, câteva minute mai târziu, același Elek se zbate pentru o altă minge lungă spre care alergau și un fundaș și portarul advers. Acesta ajunge primul, dar este incomodat și nu găsește resurse să încerce un dribling, iar șutul nu țintește spațiul porții. În fine, spre minutul 40, ne trecem în cont a treia mare ocazie, când după un șir de pase utile, Belu este deschis pe dreapta și dă o centrare excelentă în fața porții. Din păcate, lui Elek i-a lipsit un vârf de gheată pentru a lovi mingea cum trebuie.

Clujenii au o tresărire chiar pe finalul reprizei când obțin 3 cornere consecutive. Doar unul a pus probleme defensivei, mingea ajungând la Petrucci, care trimite un șut puternic din colțul careului. Din fericire, Kirschstein se afla pe trasa mingii, dar a fost necesar și reflexul său pentru a respinge mingea.

Repriza a doua începe tot sub semnul dominării gazdelor, dar golul vine cu mult ajutor din partea noastră. O minge înaltă îl lansează bine pe un atacant în careul nostru, dar Belu și Melinte îl flanchează repede, primul îndepărtând mingea, din păcate doar până la Jakolis. Acesta șutează din vole, nu prea plasat, pe centrul porții, iar Kirschstein, care e foarte ocupat să vocifereze ceva arbitrului, are o reacție întârziată și nu reușește să oprească mingea din drumul ei spre plasa porții. E drept, șutul a fost ușor deviat și a și lovit pământul în fața portarului, dar poziționarea și lipsa de atenție sunt impardonabile. Nu știu exact ce a reclamat echipa, pentru că la reluări nu am văzut nici o infracțiune evidentă. Oricum, faza trebuia urmărită indiferent ce a fost. Altele sunt așteptările de la un portar cu experiență, care până atunci s-a comportat foarte bine în poartă.

La fel ca în meciul cu Pandurii, după gol nu prea ne-am găsit inspirația, chiar de această dată n-am mai avut un om în minus. Și clujenii s-au complăcut în păstrarea rezultatului, astfel că nu s-a mai întâmplat nimic remarcabil, chiar de am avut câteva acțiuni mai interesante pe final. Dar pentru că nu am fost pedepsiți destul în aceste două etape, avem și ghinionul ca Melinte să calce strâmb și să fie nevoie de forțarea lui Scutaru, nerefăcut complet. N-aș zice că e tragică situația, pentru că apărarea nu avut până acum mari probleme, dar devine îngrijorător, căci în ritmul acesta, în curând vom începe meciul fără a avea rezerve pe postul de fundaș.

Elek s-a zbătut mult și a depus un efort apreciabil, dar pericolul a venit doar când a fost lansat cum trebuie. Când s-a aflat în poziție de unu la unu, n-a fost în stare să treacă de adversar, nici măcar în viteză. Mi-a amintit un pic de neputința lui Szekely de acum două sezoane. După cum spuneam înaintea începerii campionatului, nu este acel golgheter care să ne dea încredere că poate înscrie atunci când avem nevoie, astfel că ne punem speranțele în atacantul venit de la Toledo. Nici Bărbuț nu pare să fi găsit soluția de a trece de adversari și mizează în continuare doar pe viteză. Sigur, de multe ori nici nu a fost ajutat pe măsură de coechipieri.

Cei mai buni de pe teren mi s-au părut a fi fundașii laterali. Dan Popescu a confirmat prestația bună din prima etapă și faptul că e unul din cele mai bune transferuri ale verii. De cealaltă parte, Belu a avut un joc foarte bun, atât în apărare, cât și în atac.

Notăm și debutul bulgarului Sarmov în repriza a doua, care a arătat calități superioare în puținele faze în care și-a făcut simțită prezența și cred în continuare că va fi un câștig pentru echipă atunci când va fi pregătit 100%.

În ciuda scorului, rămânem cu ideea că am avut ocaziile mai mari. Ar fi rău ca echipa să sufere din punct de vedere moral pentru cele două înfrângeri. Campionatul e lung și complicat, astfel că aceste prime meciuri n-ar trebui să conteze așa mult. Sunt semne că atunci când pasele merg, echipa e capabilă de a crea acțiuni periculoase. E nevoie de ceva timp pentru ca noii veniți să se integreze și pentru ca Alexa să găsească primul 11 ideal. Să nu uităm că așa a fost și la începutul sezonului trecut, iar acum va fi cazul cu atât mai mult din cauza începerii premature a campionatului și venirii a atâtor noi jucători. Sigur, e valabil pentru toate echipele, dar ca joc nu mi s-au părut nici Pandurii, nici Clujul, a fi mai buni ca noi, cele două înfrângeri venind doar ca urmare a două faze singulare. Așadar, aș spune că ar trebui să nu fim așa de afectați pe aceste înfrângeri, ci să ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea jocului și cizelarea echipei. Din păcate, vor veni o serie de meciuri foarte grele, astfel că o victorie în următorul meci, cu Botoșani, ne-ar ajuta foarte mult ca moral.

Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Bocșan (5,5), Melinte (6), D. Popescu (6) - Zicu (5,5), O. Popescu (5), Llorente (4,5), Curtean (5), Bărbuț (5,5) - Elek (6)

Schimbări:

Sarmov pentru O. Popescu (min 58)
Scutaru pentru Melinte (min 65)
Popovici pentru Zicu (min 72)

17 iulie 2015

Profil: Rufino Segovia

Adineauri mai ceream un atacant și l-am primit. Chiar dacă nu are o talie impresionantă, Segovia, un atacant rapid și puternic, vine după două sezoane cu un total de 33 goluri pentru Toledo, în liga a treia spaniolă, și unul la fel de bun, cu 18 goluri, în liga a patra. A evoluat și două partide pentru Atletico Madrid în Primera Division, cu zece ani în urmă.
Va fi un real test să vedem dacă această campanie improvizată de transferuri va da roade. E normal să ne luăm marjă, considerând limitările bugetare pe care le avem în a aduce jucători "siguri", dar de la un necesar de patru jucători de calitate pe care îl estimam înainte de debutul sezonului, ne trezim acuma cu al zecelea fotbalist adus în aceste ultime săptămâni. Ne rămâne să sperăm că Alexa va găsi echilibrul între diluarea a ceea ce aveam și presupusa calitate pe care încercăm s-o adăugăm lotului.

Data nașterii: 01.03.1985
Locul nașterii: Madrid, Spania
Inălțime: 182 cm
Greutate:76 kg
Poziție: Atacant



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15ToledoESC3218
2013-14ToledoESC3715
2012-13ToledoESD3218
2011-12Huracan ValenciaESC162
2011-12BurgosESC182
2010-11HonvedHUA142
2010-11Honved IIHUB20
2009-10ToledoESC339
2008-09MelillaESC133
2008-09AguilasESC198
2007-08Valladolid BESC3511
2006-07Atletico MadridESA10
2006-07Atletico BESC353
2005-06Atletico MadridESA10
2005-06Atletico BESC306
2004-05Rayo VallecanoESC51
2004-05Rayo Vallecano BESD--
2003-04Rayo Vallecano BESD--
Total:32398
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; ES=Spania; HU=Ungaria
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

Profil: Dorin Goga

Dacă Luchin se mai lasă așteptat, Goga a fost confirmat astăzi pentru un an de zile în tricoul lui Poli. Adus pentru a întări atacul, nu am convingerea că el este jucătorul de care aveam nevoie acuma, chiar dacă știm prea bine ce calitate poate aduce jocului nostru. Dar un vârf puternic, ceva echivalent lui Henrique, ar fi fost mai potrivit - poate mai vine și acesta.
Totodata, contractul său este pe un an, la fel ca mai mulți dintre jucătorii cu profil aduși în această vară, deși explicabil în ceea ce privește strategia și capacitatea clubului, riscă să compromită dezvoltarea pe termen lung. Sentimentul de hei-rup în transferurile acestei veri ar fi fost însă greu de evitat, dat fiind timpul scurt avut la dispoziție de conducere. Rămâne ca odată cu asigurarea unui loc în Liga 1 pe anul viitor, lucrurile să fie abordate cu mai multă clarviziune. Doar să consolidăm repede ce-am adus, căci indiferent de calitate, niciunul dintre acești jucători nu vine după un sezon excelent la nivel individual.

Data nașterii: 02.07.1984
Locul nașterii: Zalău
Inălțime: 182 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Atacant/mijlocaș ofensiv



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15ASA Târgu MureșROA263
2014Harbin YitengCNA00
2013-14Dinamo TbilisiGEA279
2012-13Hapoel Ramat GanILA121
2012-13Rapid BucureștiROA142
2011-12Poli TimișoaraROA176
2010-11Poli TimișoaraROA298
2009-10Poli TimișoaraROA3012
2008-09Poli TimișoaraROA173
2007-08Universitatea ClujROA318
2006-07Universitatea ClujROB249
2005-06Universitatea ClujROB209
2004-05Universitatea ClujROB255
2003-04Universitatea ClujROB174
2002-03Universitatea ClujROC--
Total:27979
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; CN = China; GE = Georgia;
IL = Israel; RO= România; 
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

13 iulie 2015

Poli - Pandurii Tg. Jiu 0:1 (0:0)

Debut eșuat în acest sezon, în fața unui public numeros, care nu a reușit însă să împingă echipa din spate după momentele nefericite din minutul 50, când Cânu a fost eliminat și oaspeții au marcat din lovitură liberă. Din păcate, după o primă repriză dominată teritorial, fie ea și fără ocazii, de către Poli, a doua a stat sub zodia unor decizii arbitrale, marca Alexandru Tudor: indecizia sa în momentul eliminării lui Cânu la o intrare involuntară, dar cu potențial de eliminare, a fost finalizată cu o liberă acordată cu maximă ușurință la 25 metri de poartă; de atunci până la final, jocul a fost fragmentat la maxim. Golul zilei a fost impecabil, iar cu zece oameni, ba chiar nouă o bună perioadă de timp cu Scutaru suferind pe teren, Poli n-a reușit să revină. Mai grav, ocaziile au lipsit aproape cu desăvârșire, precum era de așteptat în urma pregătirilor din această vară. Deci mai e serios de muncă.

Primul unsprezece ne-a păstrat o mică surpriză, în titularizarea lui Kirchstein în locul lui Pap. În rest, formula preconizată, cu cei doi spanioli titulari, altăuri de Curtean, Popescu și Elek pentru treimea ofensivă. Cinci nume noi în primul unsprezece - loc de omogenizare, așadar.
Nu cred că ar fi multe de spus despre desfășurarea jocului. Primele faze de poartă au apărut de abia pe finalul primei reprize, prin șuturi de la distanță, cu Llorente și Hernandez protagoniști - șanse de reușite mici, însă.  Repriza secundă aproape că a început cu faza eliminării și a golului, libera executată de Răduț mușcând bara înainte de a intra în poartă. Tot oaspeții s-ar fi putut desprinde la o acțiune rapidă în dreapta, Belu a fost depășit, dar din poziție de singur cu portarul, finalizarea a  trecut pe lângă. Replica noastră a fost palidă, chiar și după intrarea lui Zicu, singura șansă aparținându-i acestuia, când a șutat din voleu la pasa lui Bărbuț, dar pe portar. Cam atât a fost, singura zvâcnire, finalul meciului găsindu-l pe Alexa în tribune, după ce a fost expediat la scurt timp de la deschiderea scorului.

La urma urmei, am avut neșansă pierzând acest meci, căci Pandurii nu au făcut mare lucru, maximizând momentul de inspirație al lui Răduț. Cânu, cu toată experiența lui, a fost mereu susceptibil la ieșiri precum cea de astăzi, dar frustrarea acelei faze stă în faptul că ea trebuia oprită atunci, nu la presupusul fault al lui Belu.
Suferințele noastre ofensive sunt însă serioase. Dacă în prima repriză am văzut câteva pase bune între linii, stricate de preluări lente sau deschideri imprecise, cu diverși jucători la bază, absența totală a inspirației în a doua parte este dezamăgitoare. Curtean, în special, a adus tare mult aminte de prestațiile nefericite din anii trecuți, Hernandez a părut lent, iar Ovidiu Popescu n-a fost în apele lui în flancul drept. Eforturile lui Elek, Dan Popescu și Llorente nu au fost suficiente pentru a obține mai mult, în vreme ce polivalentul Melinte s-a dovedit mai util în apărare, decât la mijloc. Probabil că o formulă cu el alături de Scutaru și Sarmov la închidere va da roade defensiv. Și apropo de asta, rămânem cu dăruirea căpitanului Scutaru la capătul acestei partide, care a dus lupta până la capăt, deși era clar că suferea serios pe seama mai multor doborâri.

Ieșirea nervoasă a lui Alexa garantează că acesta va lipsi în următoarele etape de pe bancă, ceea ce nu ne va ușura soarta, precum știm din prestațiile de anul trecut cu antrenorul în tribune. Acesta are mare nevoie de încă un om în atac și echipa, ca unitate, trebuie să dezvolte o capacitate în plus de accelerare. Jocul de azi a fost mereu lent și prea puțin precis, ca în jocurile slabe din B de anul trecut.

Nu e capăt de drum, trebuie să ne regrupăm, să aducem acea întărire - poate chiar două, căci cu riscul de a suna ca o moară stricată, repet că avem nevoie de înlocuitor pentru Belu - și să fim pragmatici în meciurile dificile care urmează.

Poli: Kirchstein (5,5) - Belu (5), Cânu (4), Scutaru (6,5), D. Popescu (6) - Melinte (5,5) - O. Popescu (5), Llorente (6), Hernandez (5,5), Curtean (5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Bărbuț (5,5) pentru Hernandez (min 45)
Zicu pentru Curtean (min 57)
Poparadu pentru O. Popescu (min 75)

O nouă încercare

La (mai puțin de) doi ani de la precedenta încercare nereușită, Poli revine în prima ligă, de data aceasta cu speranțe mai mari și cu un echipament în sfârșit violet. Avem la echipă și un om cu experiență și pricepere în ale fotbalului în persoana lui Stanciu, dar pe de altă parte problemele grave de organizare ale clubului, precum și problema banilor, sunt la fel de apăsătoare ca acuma doi ani. Dacă nu chiar mai grave în privința celei din urmă, având în vedere că banii de la autoritățile locale sunt momentan blocați în discuții politice și legislative, iar ca sponsori nu am reușit să atragem nimic notabil. Dar a fost angajat Radu Birlică îm departamentul de marketing, al cărui prim obiectiv e chiar atragerea sponsorilor. Rămâne de văzut ce randament va avea. Până atunci, vom avea un magazin oficial, ceea ce e o surpriză plăcută.

Dar să trecem la ceea ce contează cu adevărat: echipa. Având în vedere bugetul auster, cred că transferurile efectuate sunt foarte bune și, spre deosebire de acum două sezoane, au acoperit punctele deficitare, chiar dacă valoarea sau forma jucătorilor nu oferă garanții.

Sascha Kirschstein este portarul cu experiență de care aveam nevoie. E interesant totuși că Pap a fost integralist în ultimele două amicaluri din cantonament, deci nu sunt foarte sigur cine va fi titularul luni seara. Pe de o parte se vede că încrederea lui Alexa în tânărul portar nu este deplină și știindu-i firea precaută, probabil că va miza pe experiență. Oricum, prezența lui Kirschstein în lot va crea concurență și sper că Pap va crește ca portar și ca jucător.

Trecând la linia defensivă, notăm venirea lui Dan Popescu pe postul de fundaș stânga, unde eram descoperiți. Din păcate nu s-a găsit un omolog și pentru flancul dreapta, unde Belu rămâne în continuare singura variantă veritabilă. Există totuși alternative de genul Melinte, sau Luchin dacă se oficializează împrumutul, dar să sperăm că Belu va fi tare și nu va suferi vreo accidentare. În centrul defensivei ne vom baza pe nucleul concretizat în liga secundă: Cânu, Scutaru, Melinte, Bocșan. Dar și Luchin ar fi foarte util.

La centrul terenului avem parte de multe nume noi, dar și vechi, printre cei veniți. Să începem cu cel mai recent, Georgi Sarmov, al cărui CV pare impresionant pentru valoarea lotului nostru, dar și pentru valoarea actuală a campionatululi. E înlocuitorul perfect pentru Ovidiu Petre, care deja devenise mai mult un risc decât acel jucător cu experiență de care aveam nevoie. Și cred că odată cu venirea bulgarului, Alexa nu va mai trebui să îl improvizeze pe Melinte ca mijlocaș la închidere, cum a făcut-o în cantonament. Nu la fel de impresionant este CV-ul celor doi spaniloi cu nume celebre, Llorente și Hernandez, veniți din liga a treia spaniolă. Până să ne lămurim asupra valorii lor, mai important va fi să se integreze în tactica pregătită de Alexa. În fine, îi avem pe Zicu și Curtean, care nu mai au nevoie de nici o prezentare. În ciuda entuziasmului reîntâlnirii (mai ales în privința primului), e clar că forma celor doi nu mai e ceea ce fost (mai ales în privința primului). Totuși, Zicu se poate face oricând util, chiar și de joacă numai pe finaluri de meci și este cel care poate aduce fantezie în jocul nostru, ceea ce ne-a lipsit în toți acești 3 ani, mai ales că Doman va absenta până la primăvară. Iar Curtean a părut foarte vioi în amicaluri, dar cum am avut doar adversari modești, nu putem trage concluzii. Să sperăm totuși că va fi mai util ca în precedenta perioadă petrecută în alb-violet, când a fost cel mai des printre remarcații negativ din lot.

Compartimentul ofensiv, din păcate, este cel care avea cel mai mult nevoie de întăriri și cel care nu a beneficiat de nici un transfer. Am avut și mare ghinion cu golgheterul Henrique, accidentat în cantonament pe o perioadă prelungă. Ne rămâne să ne punem speranțele în Elek în fața porții, dar Henrique era foarte bun, căci aveam un atacant în plus care să vină din linia a doua. Popovici încă nu a arătat că poate avea un randament de atacant pe care să te bazezi, adică să înscrie atunci când avem nevoie mai multă. Iar Bărbuț nu are profil de golgheter și să sperăm că a mai crescut de acum doi ani, când a ajuns să fie dejucat de fundașii adverși. E vorba să vină și un atacant, dar numele ce se vehiculează nu trezesc entuziasm. Axente, dacă mă gândesc bine, cred că a dat în prima ligă la fel de multe goluri pentru Poli, câte a dat și împotrivă, iar Goga a dat doar 14 goluri de când a plecat de la Poli. Din fericire, perioada de transferuri e încă deschisă, deci încă putem spera la un atacant atât de necesar, dar probabil că va fi foarte greu de adus.

Trăgând linie, e clar că vom suferi mult în atac, ceea ce s-a văzut și în meciul cu Békéscsaba. Sper că Alexa nu va cădea în greșeala de acum două sezoane și că nu va juca ultra-precaut, deși lotul actual, cu o defensivă solidă și un atac modest, dar cu jucători de viteză, la asta ar îndemna. Nu doar că atunci nu ne-a mers deloc, dar nici nu-i va face pe cei curioși de „noua veche” Poli să vină mai des la meciuri. Aș spune că tocmai pentru că defensiva pare cel mai de încredere compartiment, ne putem asuma mai multe riscuri și să le oferim mijlocașilor - printre care ai un Zicu sau Curtean, dar să nu-i uităm nici pe Popescu sau chiar Trandu (cel mai bun pasator la ultima prezență în "elită") - mai multe oportunități de a crea faze periculoase.

Mi se pare oarecum ciudat că avem acum în lot atâtea nume care au jucat și în ultimii ani din perioada Iancu, dar nu suntem prea convinși că evitarea retrogradării ne este la îndemână. E drept, o parte doar cochetau cu prima echipă, dar și valoarea lor nu mai e ce a fost, sau ce se spera atunci că va fi. Pe de altă parte, dacă ne gândim mai bine, sezonul acesta e mai greu să te menții decât acum doi ani, chiar de acum retrogradează doar două echipe. În 2013, trebuia să ne clasăm pe locul 14 sau mai bine pentru evitarea retrogradării, pe când acum va trebui să terminăm cel puțin pe locul 12 (care ar duce la baraj, dar nu cred că acesta poate pune probleme unei echipe de prima ligă în acest moment). Deci ne așteaptă un sezon complicat, incert, mai ales dacă ne gândim la ce probleme extra-sportive pot apărea, așa că mi se pare mult mai potrivit să mizăm pe dezvoltarea unui joc frumos, decât pe o abordare pragmatică în care jucăm fiecare meci pentru a nu pierde. Dar nu am prea mari speranțe la așa ceva.

Rămâne de văzut cum ne vom prezenta la primul meci, cu Pandurii. A mai rămas foarte puțin și dacă începem cu dreptul, avem garanția primului loc, cel puțin după prima etapă. Hai Poli!

11 iulie 2015

Profil: Srdjan Luchin

Tatonat de ceva vreme, se pare că transferul lui Luchin este aproape confirmat. Acesta ar urma să vină împrumut la club. Precum scriam și cu altă ocazie, sosirea lui ar aduce un plus important de calitate și constanță în compartimentul defensiv, și ar oferi acoperire pentru flancul drept.

Data nașterii: 04.03.1986
Locul nașterii: Timișoara
Inălțime: 184 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Fundaș central/dreapta



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15Steaua BucureștiROA90
2014-14Botev PlovdivBGA20
2013-14Botev Plovdiv BGA121
2013-14Dinamo BucureștiROA131
2012-13Dinamo BucureștiROA291
2011-12Dinamo BucureștiROA240
2011-12Poli TimișoaraROB20
2010-11Poli TimișoaraROA272
2009-10Poli TimișoaraROA191
2008-09Poli TimișoaraROA231
2007-08Poli TimișoaraROA141
2007-08Poli II TimișoaraROB132
2006-07Poli TimișoaraROA20
2006-07Poli II TimișoaraROB242
2005-06Poli II TimișoaraROB--
2005-06Olimpia Satu MareROB30
2004-05Olimpia Satu MareROB60
Total:22212
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BG = Bulgaria; RO= România; 
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

10 iulie 2015

Profil: Georgi Sarmov

O nouă piesă cu experiență la mijloc (unde, se pare, O. Petre nu va mai reveni) a fost confirmată astăzi în persoana lui Sarmov, un internațional bulgar cu doisprezece selecții. Astfel se înmulțesc naționalitățile în lotul Politehnicii, ceea ce ar putea oricând prezenta un obstacol în legendara omogenizare.

Data nașterii: 07.09.1985
Locul nașterii: Burgas, Bulgaria
Inălțime: 180 cm
Greutate: 76 kg
Poziție: Mijlocaș închizător



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15Levski SofiaBGA152
2013-14Botev PlovdivBGA302
2012-13KasımpaşaTRA220
2011-12KasımpaşaTRA280
2010-11KasımpaşaTRA160
2009-10Levski SofiaBGA202
2008-09Levski SofiaBGA192
2007-08Levski SofiaBGA221
2006-07Levski SofiaBGA182
2005-06NaftexBGA221
2005-06NaftexBGA181
2004-05NaftexBGA30
Total:23313
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BG = Bulgaria; TR = Turcia;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

4 iulie 2015

Amical: Poli - Bekescsaba 2:0 (1:0)

Ultimul meci de pregătire înainte de debutul sezonului a fost tranșat de nou-veniții Curtean și Zicu, în fața a aproximativ două mii de spectatori. Cu această ocazie am văzut și noile echipamente Joma, tricouri violete cu șorturi albe, un model simplu, dar atractiv - adevărul e că violetul ar fi făcut aproape orice tricou atractiv. Echipa a arătat decent, dar vom avea mult de furcă în plan ofensiv, unde lipsesc momentan soluțiile de forță, iar Zicu și Bărbuț nu sunt apți să fie integraliști.

Prima repriză a fost dominată de Poli, dar fără mari șanse de gol. A fost bara lui Curtean în minutul 10, înainte ca tot acesta să deschidă scorul șapte minute mai târziu, din centrarea lui Popescu de pe dreapta.  Formația maghiară a fost aproape de a marca în proprie poartă înainte de pauză, când mingea a trecut pe lângă. Nici a doua repriză n-a fost mai spectaculoasă, chiar dacă oaspeții s-au mai activat puțin. N-au avut însă mai mult de o ocazie, cea din minutul 67, când o acțiune pe linia de fund, în flancul nostru stâng, a fost centrată în centrul careului, dar finalizarea a fost ratată. Atmosfera s-a mai dinamizat odată cu intrările lui Bărbuț și Zicu, ambii trecându-și în cont câte o șansă: primul blocat, al doilea cu un lob peste portar și peste poartă. Raidurile lui Bărbuț aveau să dea roade în prelungirile partidei, când acesta și-a depășit (din nou) adevsarul și a fost faultat chiar în interiorul careului, arbitrul dictând penalty. Zicu a transformat și a stabilit scorul final.

Dincolo de grijile în privința atacului nostru, echipa pare destul de capabilă. Nu cred că am disputat amicale foarte puternice însă, deci testul care urmează cu Pandurii va fi mult mai elocvent pentru a stabili forma noastră. Să sperăm că lotul va fi completat cu cele două transferuri promise, fundaș și atacant, și că în cel mai scurt timp vor fi apți de joc toți presupușii titulari.

În altă ordine de idei, se pare că mobilizarea din jurul meciului nu a dat roade foarte mari, în ciuda intrării libere pe stadion și a revenirii la culori mai plăcute ochiului. E clar că va fi un efort prelung în a convinge spectatorii să revină în număr mai mare pe Dan Păltinișanu, motiv pentru care cred că strategia de comercializare și tarifare a abonamentelor nu este ideală - prețuri diferențiate pe adversari și abonamente (aproximativ) la nivelul celor de anul trecut, cuplate cu un debut bun de campionat, ar fi încurajat majoritatea microbiștilor să testeze apele în a se convinge că merită. Ofertele adresate pensionarilor și studenților sunt utile, dar timpul de accesare a acestora nu cred că este suficient.

Poli: Pap (30 Smaranda, 60 Kirschstein) – Belu, Scutaru (cpt., 60 Artean), Cânu (60 Bocșan), D. Popescu (60 Neagu) – Melinte – Ov. Popescu (65 Bărbuț), F. Llorente (60 Poparadu), Curtean (46 Boldea) – J. Hernandez (60 Trandu), Elek (65 Zicu)

2 iulie 2015

Profil: Sascha Kirchstein

Al treilea portar al echipei va fi, după toate aparențele, experimentatul Kirchstein. Fost jucător la Hamburg, acesta va fi un concurent interesant pe post, precum și un jucător care poate contribui la dezvoltarea coechipierilor săi.

Data nașterii: 09.06.1980
Locul nașterii: Braunschweig
Inălțime: 196 cm
Greutate: 89 kg
Poziție: Portar



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15Erzgebirge AueDEB10
2013-14Erzgebirge AueDEB130
2012-13IngolstadtDEB30
2011-12IngolstadtDEB120
2010-11IngolstadtDEB340
2009-10AhlenDEB330
2008-09Greuther FürthDEB80
2007-08Greuther FürthDEB330
2006-07Hamburg SVDEA90
2005-06Hamburg SVDEA140
2005-06Hamburg IIDED40
2004-05Hamburg IIDED120
2004-05Hamburg SVDEA00
2003-04RW EssenDED310
2002-03RW EssenDED240
2001-02BraunschweigDED10
2001-02Braunschweig IIDE-90
2000-01Braunschweig IIDE-90
1999-00BraunschweigDED30
1999-00Braunschweig II DE-100
1998-99BraunschweigDED00
1997-98BraunschweigDED00
1996-97BraunschweigDED00
Total:2630
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; DE = Germania;  împrumutat
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

30 iunie 2015

Amical: ACS Poli - Rad Belgrad 0:0

Al doilea egal consecutiv la zero, în fața unei prim divizionare din vecini. Fără Zicu și Henrique, ultimul într-o condiție precară în urma unei accidentări suferite cu ceva vreme în urmă, atacul nostru a suferit, chiar dacă n-am dus lipsa unor ocazii: Popovici, singur cu portarul, a semnat cea mai importantă dintre ele. Și noi am scăpat atunci când adversarii au nimerit bara în preajma minutului 25, însă  în mare se pare că am avut inițiativa.

Mici schimbări în alinierea din acest meci, cu Dan Popescu în locul lui Neagu, Ovidiu Popescu, Boldea și Popovici pentru Curtean, Bărbuț și Elek. Aș aprecia că am avut un unsprezece mai defensiv, judecând după profilul jucătorilor, dar cel mai interesant mi se pare că Melinte persistă ca prezență în linia de mijloc. Cu Scutaru și Cânu, titularii de drept anul trecut, sudați în centru, pare o forțare care să mulțumească pe toată lumea. Sunt curios daca va rămâne în picioare la debutul campionatului.

Dintre trialiști, doar Sirk a mai evoluat astăzi. Cu atacul în pioneze, e destul de clar că avem nevoie de ceva în plus acolo, dar nu știu dacă un jucător neexperimentat e soluția. Mai avem două săptămâni s-o găsim până la primul meci din Liga 1. Probabil că după data de 30 iunie vom ști mai multe.

Poli: Pap – Belu, Scutaru, Cânu, D. Popescu - O. Popescu - Llorente, Melinte, Boldea, Hernandez, Popovici.

Au mai intrat: Bocșan, Petre, Neagu, Artean, Curtean, Trandu, Doman, Poparadu, Elek, Sirk.

28 iunie 2015

Amical: ACS Poli - NK Istra 0:0

Meci fără goluri ieri, în penultima dispută din stagiul sloven. Am marcat însă debuturile lui Curtean și Zicu, fiecare evoluând căte o repriză. Ocazii au fost de ambele părți, cu Poli mai puternică în prima repriză, când Melinte și Curtean au nimerit bara, și Istra în a doua, când și aceștia au avut un șut un bară.

În primul unsprezece îl remarcăm pe Melinte în linia de mijloc, probabil la închidere, în vreme ce Scutaru și Cânu au făcut cuplu în centrul apărării. E clar că încă nu suntem în faza unsprezecelui final, dar se prea poate ca această formulă să fie aproape, cu Zicu, Henrique și Popescu inserați pe ici, pe colo.

Următoarea partidă va avea loc mâine, de la 19.00, cu Rad Belgrad, ocupanta locului opt în ediția trecută a primei ligi din Serbia.

Poli: Pap - Belu (min. 65, Bocșan), Cânu (min. 65, Petre), Scutaru (min. 65, Juric), Neagu (min. 65, Trandu) - Bărbuț (min. 46, Ov. Popescu), Melinte (min. 46, Doman), Fernando Llorente (min. 46, Artean), Curtean (min. 46, Zicu), Javi Hernandez (min. 46, Poparadu)-  Elek (min. 46, Sirk).

25 iunie 2015

Amical: ACS Poli - NK Zavrc 2:0 (1:0)

Alexa a abordat aceeași tactică cu un singur vârf, de data acesata rolul revenindu-i lui Elek în prima repriză. Acesta a și avut randament, trecându-și în cont mai multe ocazii, concretizate în cele din urmă cu un gol în minutul 40, în urma unei faze construite în care mingea a curs frumos de la jucător la jucător până la atacantul nostru în fața porții. Ovidiu Popescu a fost și el foarte activ prin incursiunile sale și pasele utile, el fiind și cel care i-a centrat lui Elek la gol.

Cei trei jucători aflați în probe la primul meci au jucat și în acest meci câte 45 de minute, iar tânărul Sirk a marcat din nou, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Repriza a doua l-a evidențiat mai mult pe Doman, dar golul secund avea să vină abia în minutul 89, când Bocșan a împins în poartă o minge respinsă de fundașii adverși.

Se remarcă lipsa unui dubluri pe postul de fundaș dreapta, unde Belu a jucat toate cele 90 de minute.

Între timp, Zicu și Curtean au ajuns și ei în cantonamentul din Slovenia, dar rămâne de văzut când vor evolua primele minute. De asemenea, așteptăm cu interes cristalizarea unui prim 11, pentru că până acum garniturile introduse de Alexa au fost amestecate din punct de vedere al valorii jucătorilor.

Poli: Kirschstein (min. 46, Smaranda) - Belu, Melinte (min. 46, Petre), Scutaru (min. 65, Bocșan), D. Popescu (min. 46, Neagu) - Ov. Popescu (min. 65, Bărbuț), Trandu (min. 46, Juric), Llorente (min. 46, Artean), Hernandez (min. 46, Popovici), Boldea (min. 46, Doman) - Elek (min. 46, Sirk).


24 iunie 2015

Vlad Dragomir: strategie, birocrație și polism

Multe știri astăzi, dar cea mai grea este aceasta: s-a confirmat transferul lui Dragomir la Arsenal, pentru care clubul va primi 360.000 Euro conform președintelui Anton, care nu pare însă prea sigur în declarație și, culmea, pare destul de satisfăcut de sumă. Întrebarea care planează este dacă o parte din această sumă va merge la societatea lui Marian Iancu, căci atunci rămâne puțin. Oricum ar fi, clubul a pierdut, liniștit, câteva sute de mii, dacă nu milioane de Euro în inabilitatea de a-l ține pe jucător aici pentru următorii ani din formarea sa. Motivele sunt multiple, dar două dintre ele par evidente: strategia de remunerație minimală pentru juniori și tineri jucători, ținuți la club pe sute de lei, și strategia de promovare a tinerilor în cadrul echipei mari. Am discutat recent despre cea din urmă și, din păcate, nu părem să fi învățat nimic.

Ne uităm în lotul deplasat în Slovenia și vedem jucătorii tineri cu care ne-am obișnuit: Pap, Belu, Bocșan, Bărbuț, Popescu plus noul (re)venit Artean. Tineri, nu zic, dar cu vârstă medie de 21.1 ani, adică de abia dacă se mai încadrează la naționala U21. Lupta se dă la 16 ani însă, atunci când se face trecerea la profesioniști. E clar că toate cluburile mari s-au reorientat serios în această direcție, pentru a se încadra mai ușor în principiul de Fifa Fair Play financiar, și cum volumul de date accesibil acestor cluburi crește cu fiecare an și poate chiar scurtcircuita rețeaua de impresari, e greu să te ascunzi. Așadar, excluderea jucătorilor de 16-17-18 ani din circuitul echipei mari în aceste faze de cantonament, chiar dacă aceștia au contracte acum cu clubul, trimite un semnal negativ pentru cei care stau să semneze în anii următori. Istoric am impresia că mai mereu am avut unul sau doi jucători tineri alături de echipa mare, chiar dacă n-a fost chiar o regulă.

Ce poți face ca să ții acești jucători, sau măcar să le îngreunezi plecarea? Văd patru elemente:
  1. Să le dai un scop pe termen lung
  2. Să le dai o motivație pe termen scurt
  3. Să îi salarizezi corespunzător cu potențialul lor
  4. Să îi triezi mai atent și să îi formezi
Ca să explic: 

1. Scopul pe termen lung - pentru ce ești la club, ce perspective ai? 
  • Să joci la un nivel înalt și să obții trofee
  • Să reprezinți orașul, să fii iubit și respectat
  • Să evoluezi într-un cadru excelent
  • Să faci bani
ACS Poli nu poate garanta decât prima mențiune din listă în acest moment. Dar nu o face (încă). În rest, poți să lucrezi la toate câte puțini, să asiguri expunere, profesionalism și condiții de pregătire, promisiunea unei salarizări mai agresive. 

2. Motivația pe termen scurt - căci nu oricine e titular la 16 ani.
  • Să ai oportunități de afirmare și acumulare la nivel înalt
  • Să crești într-un cadru excelent
  • Să te pregătești alături de fotbaliști importanți
  • Să faci bani, cât să nu te gândești la bani
Oportunitățile de afirmare vin cu șansa de joc, foarte limitate ca număr în cadrul clubului nostru. Dacă un jucător de talentul lui Dragomir de abia a prins echipa, ce șanse au alții? Și nu doar atunci când nu mai contează, fiindcă nu vei avea des luxul acestei situații. Aceleași condiții ca mai sus sunt valabile pentru cadrul de pregătire, și clubul face bine în a ține în lot și a aduce câțiva fotbaliști cu renume și experiență: Petre, Cânu sau Zicu. E important ca ei să își accepte rolul de mentori și să participe activ în susținerea tinerilor. Treaba cu banii e cea mai dificilă la acest nivel, fiindcă nu trebuie să mulțumească jucătorii, pe cât trebuie să-i mulțumească pe cei din jurul lor: impresari, părinți, etc. De aici și punctul 4.

3. Salarizare corespunzătoare - fiindcă trebuie să alegi.
  • Să reflecte în salarizareîncrederea afirmată în jucători
  • Să premieze succesul
  • Să definească clar o relație de reciprocitate jucător - club
  • Să pună preț pe binele jucătorilor
Chestia magică aici este că nu trebuie să-ți dai peste cap bugetul: ajunge să alegi unul sau doi jucători, cât să transmită un semnal celorlalți. Și fiindcă e greu să jonglezi cu salariile, mai importante sunt premierile ocazionale, care trebuie ajustate în funcție de jucători: unii vin din familii sărace și au mare nevoie de bani; alții au nevoie de medalii sau like-uri pe facebook. Oare cum ar fi să premiezi fiecare selecție, nu ar fi o chestie meritocratică și ușor de implementat? Sau prezențele/golurile în liga a IV-a? Cât despre discriminarea și grila de salarizare menționate de Anton, mereu vor fi unii care au acces la lucruri la care alții n-au (echipa mare, liga a IV-a, împrumuturi). Clubul trebuie să-și asume deciziile de selecție.

Pe deasupra, clubul trebuie să imprime asupra tinerilor că relația pe care aceștia o au e una de reciprocitate, ambele părți se adaptează necesităților, dau și primesc. Impresia în acest moment este că clubul dă infrastructură și primește fotbaliști, o relație foarte uni-direcțională. Declarția lui Anton, cum că la 18 ani există fotbaliști pe care clubul nu primești bani nici cât pentru o ladă de bere, e odioasă și simptomatică pentru această plecare și alte plecări. Dacă nu ai încredere că sistemul tău produce un jucător bun pentru zece salarizați decent, atunci problema e mai gravă decât pare. 

4. Trierea prin anturaj și formare - cu cine și cum să mânânci la restaurant.
  • Să gestionezi relația cu familia
  • Să gestionezi relația cu impresarii
  • Să creezi un grup cât mai unitar de jucători pe parcursul formării
  • Să asiguri nu doar abilități fotbalistice, ci și formare umană
Este evident că cea mai mare influență asupra carierei unui jucător o are familia acestuia. Nici rolul impresarilor nu poate fi neglijat, căci aceștia sunt un rău necesar. Gestionarea relațiilor cu ambele părți este vitală, ca și club nu ai cum să te pui de-a curmezișul dorințelor acestora. Uneori lupta e împotriva morilor de vânt, de asta este importantă trierea. Dar la fel de adevărat este că și oficialii clubului pot să se coboare cât mai des la nivelul juniorilor, să discute cu ei și să le câștige încrederea. Nu știu dacă relația la Poli depășeste statutul de supervizor-supervizat. Sper că o face. Dincolo de asta, tăria legăturilor de echipa, gen prin formarea unui nucleu puternic și de succes, poate fi un argument pentru a nu pleca, atâta timp cât este cuplat cu perspectivele pe termen lung. Și nu în ultimul rând, formarea unui jucător reprezintă în primul rând un exercițiu de formare umană, ceea ce poate însemna multe lucruri, de la cristalizarea unei culturi profesionale care să funcționeze drept model prin exemplu (conducători, jucători seniori, etc.), la educație în sensul mai general al cuvântului. Aceste aspecte pot fi legate foarte bine de strategia de premiere.

Concluzie

Sunt mulți pași și e clar că măcar o parte dintre ei se practică la club. În plus, clubul se află la mijlocul unei sumedenii de interese nu doar ale părților implicate, ci și ale altor cluburi. Se prea poate să eșuezi și să nu poți gestiona toate situațiile care se ivesc, fiindcă realitatea fotbalului românesc și a fotbalului în general este cum este. Plus că e normal ca Dragomir să-și dorească să evolueze la un club de talia celor de la Arsenal, pentru că îndeplinesc toate criteriile descrise mai sus - și nu numai. Obiectivul ar fi ca toată lumea să fie bucuroasă când un jucător crescut de Poli are șansa să ajungă la o echipa de top din lume, dar plecarea să se facă de comun acord și în beneficiul ambelor părți. Nu cred că e momentul ca cei din club să dea vina în stânga și-n dreapta pentru această situație (adică exact ceea ce au făcut). Din contră, aș vedea acesta drept momentul prielnic în care Daniel Stanciu să iasă în față, să-și ridice brațele în semn de acceptare și să spună:

"Da, recunoaștem că nu am gestionat situația lui Vlad Dragomir așa cum ar fi trebuit să o facem, că am greșit în maniera în care am ales să-l susținem pe el și pe ceilalți colegi ai săi. Vom căuta să corectăm din mers aceste neajunsuri și primul lucru pe care îl vom face este să analizăm strategia de salarizare, precum și strategia de promovare a jucătorilor. Vrem să le dăm cât mai multor tineri șansă să evolueze pentru Poli și pentru Timișoara, să devină jucători reprezentativi ai orașului."

Și apoi să arate concret pașii care vor fi urmați.

Pentru Vlad Dragomir este târziu, dar nu este prea târziu pentru mulți dintre colegii săi sau pentru generațiile viitoare. Balaure și Mezin, ultimul printre cei mai talentați fotbaliști de la Poli nu găsesc nici ei loc în strategia de risc a clubului, construită pe inabilitatea în a distinge între cost contabil și cost real. O atitudine pozitivă ar fi un semnal puternic pentru toți cei implicați că, într-adevăr, cel mai de preț lucru la Poli sunt tinerii crescuți aici, că rolul declarat de mai marii decidenți (alde Robu) nu reprezintă vorbe în vânt. Și dacă nu vom face ceva, dezamăgirile și pierderile de acest gen vor continua.

Putem visa, nu?

Profil: Alexandru Curtean

O revenire surprinzătoare, a unui jucător care nu a confirmat în mod deosebit la ultima sa prezență aici. Nu ar fi fost pe lista mea de jucători care trebuie transferați, dar are atuul experienței, atât în Liga 1, cât și cu mai mulți dintre noii săi colegi vechi, precum și capacitatea de a acoperi ambele flancuri. Să fie cu mai mult succes de această dată!

Data nașterii: 27.03.1987
Locul nașterii: Sibiu
Inălțime: 182 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Mijlocaș lateral



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15Gaz Metan MediașROA192
2013-14Botev PlovdivBGA123
2013-14Dinamo BucureștiROA184
2012-13Dinamo BucureștiROA322
2011-12Dinamo BucureștiROA122
2011-12Poli TimișoaraROB122
2010-11Poli TimișoaraROA172
2009-10Poli TimișoaraROA160
2008-09Poli TimișoaraROA141
2008-09Gaz Metan MediașROA167
2007-08Gaz Metan MediașROB244
2006-07Gaz Metan Mediaș ROB193
2005-06Gaz Metan MediașROB132
2004-05Gaz Metan MediașROB10
2004-05CF SibiuROB00
2003-04Gaz Metan MediașROB30
Total:23834
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BG = Bulgaria; RO= România; 
împrumutat
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com

Habemus program de Liga 1

Mai jos datele la care se vor disputa etapele sezonului tur care urmează. La capătul returului, primele șase echipe se vor califica în play-off, iar ultimele opt în play-out.

11.07.2015: Poli - Pandurii
18.07.2015: CFR Cluj - Poli
25.07.2015: Poli - Botoșani
01.08.2015: Dinamo - Poli
08.08.2015: Poli - Astra
12.08.2015: ASA - Poli
15.08.2015: Poli - Craiova
22.08.2015: Viitorul - Poli
29.08.2015: Poli - Chiajna
12.09.2015: Poli - Steaua
19.09.2015: Voluntari - Poli
26.09.2015: Poli - Iași
03.10.2015: Petrolul - Poli

23 iunie 2015

Amical: ACS Poli - FK Koper 2:1 (1:1)

Primul meci, prima victorie - o raritate pentru perioadele noastre de pregătire, am impresia. Chiar dacă deținătoarea cupei Sloveniei a deschis scorul degrabă, în minutul 2, când nou-venitul Popescu nu s-a înțeles cu Pap și a trimis în proprie poartă, Poli a egalat la fel de repede , în minutul 5, prin Popovici, la capătul lansării lui Hernandez. Bărbuț și Hernandez au mai avut șanse de a marca în prima repriză, în vreme ce Pap a intervenit în două rânduri în fața adversarilor.
În mitanul secund au intrat și trei trialiști - Sascha Kirchstein, un portar experimentat fost cândva la Hamburg, Tomislav Juric, un mijlocaș trecut pe la FC Brașov, și Rok Sirk, un vârf tânăr, fost la Maribor. Acesta din urmă a fost marcatorul unicului gol al reprizei, finalizând din zece metri o pasă de la Doman. Tot Doman ar fi putut să mărească avantajul nostru, în două rânduri, dar n-a fost să fie.

Uitându-mă la jucătorii folosiți, remarc o reprofilare pe o formulă cu un singur vârf, precum și improvizarea lui Melinte ca fundaș dreapta - post, precum menționam, fără acoperire. Va fi interesant de văzut dacă vreunul dintre jucătorii aflați în probe vor rămâne în lot, precum și ce alte surprize ne rezervă acest stagiu.

Până atunci, s-au dat în vânzare Policardurile și s-a oficializat colaborarea cu Joma, pentru echipamente.

Poli (rep. I): Pap - Belu, Scutaru, Cânu, D. Popescu - Bărbuț, Hernandez, Trandu, Boldea, Llorente - Popovici.

Poli (rep. a II-a): Kirschstein - Melinte, Bocșan, Petre, Neagu - Tomislav Juric, Ov. Popescu, Artean, Poparadu, Doman - Sirk

20 iunie 2015

Baraj liga a III-a: ASU Poli - Lupac 5:1 (1:1)

Momentul mult așteptat de galeria polistă a debutat destul de nefericit, căci oaspeții din Lupac deschideau scorul la chiar primul șut, în minutul 3 în urma unei faze de contraatac. Dar alb-violeții și-au asumat rapid rolul de gazde și treptat s-au apropiat tot mai mult de poarta adversă, egalarea venind un sfert de oră mai târziu, prin Drăghici.

În ciuda dominării, jocului îi lipsea coerență. Echipa din Caraș s-a organizat bine în apărare, un egal cu gol în deplasare fiind un scor foarte bun pentru abordarea manșei retur. În schimb, poliștii n-au găsit nici cum luciditatea pentru a finaliza cu gol fazele de atac. Ambiție a existat din plin, dar uneori aceasta a dus și la lipsă de disciplină, Ghinescu încercând de câteva ori să șuteze din unghi, fără a avea vreo șansă concretă de a înscrie. Toate acestea au fost elocvente în ultimele minute ale primei reprize, când Poli a beneficiat de mai multe lovituri de la colț, dar n-a reușit să creeze o fază mai periculoasă decât bâlbâirea mingii prin careu. La unul din cornere s-a și încercat o schemă, care n-a reușit deloc, pe când o abordare mai directă pentru a marca un gol înainte de pauză ar fi fost mult mai indicată.

Situația necesita o schimbare, iar Brîndescu a efectuat una dublă chiar la pauză: Budur în locul lui Vucea, și Ilie în locul lui Stancu, ultima chiar cerută insistent de către public. Această mutare s-a simțit imediat după reulare, când Ghinescu a pătruns pe stânga și a centrat în fața porții, de unde Ilie trimite destul de slab, pe lângă poartă, părând că n-a știut dacă să șuteze sau să paseze mai departe lui Drăghici care aștepta cu poarta goală în față.

Încet, încet, echipa din Lupac începe să dea semne de oboseală, un jucător de câmp acuzând crampe încă din minutul 50, iar portarul începând deja să tragă de timp. N-au avut de ce să o facă prea mult, căci după o fază similară cu prima, Ilie reușește de această dată să înscrie din fața porții, după ce portarul nu reținuse șutul lui Ghinescu. Era minutul 58, iar 3 minute mai târziu se făcea 3-1. Ghinescu (din nou cel mai bun de pe teren, dacă nu era evident) trimite un șut centrare din colțul careului. Un jucător (cred că Ilie) se apleacă pentru a nu lovi mingea, care se scurge în colțul lung al porții, păcălindu-l pe portar, care nu a fost pe fază.

Meciul s-a cam liniștit după aceasta, 3-1 fiind un scor mulțumitor pentru Poli. Oaspeții ar fi putut reduce din diferență la un șut din colțul careului mic, respins de Burtic în corner, dar în general începuseră să cedeze fizic tot mai mult, la un moment dat având doi jucători căzuți din cauza crampelor în același timp. Pe acest fond, Poli nu refuză șansa majorării scorului. Mai întâi, în minutul 83 Budur e faultat în careu, provocând astfel și eliminarea fundașului, iar Drăghici transformă penalty-ul cu un șut ce lasă portarul fără șansă, deși acesta ghichise colțul. Se face 5-1 doar două minute mai târziu când Gălan agață o minge ce se ducea pe lângă poartă, trimițând-o peste portar pentru ca Gavriluță să o împingă cu capul în plasă. Scorul putea fi și mai drastic, dacă nu prin ocaziile lui Budur, atunci printr-un nou penalty în urma unui henț în careu. Dar Drăghici a ales să finalizeze prin scăriță, iar portarul n-a fost păcălit așa ușor.

Cu un asemenea scor, nu cred că mai există vreo îndoială în privința promovării. După doi ani în liga a patra, după un an de duel cu Ripensia, era timpul pentru un nou capitol pentru această echipă. Felicitări suporterilor și celor implicați în realizarea acestui mare pas! Urmează o nouă provocare și din păcate urmează un nou an în care suporterii poliști sunt în continuare dezbinați, fără vreo cale de mijloc la orizont. Nu ne rămâne decât să mergem înainte, căci înapoi nu s-a putut niciodată, dar tot e mai bine decât să stăm pe loc.

Poli: Burtic - Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub – Rebenciuc, Naidin, Stancu, Vucea – Ghinescu, Drăghici

Schimbări:

Ilie pentru Stancu (min 46)
Budur pentru Vucea (min 46)
Filimon pentru Rebenciuc (min 78)
Feraru pentru Naidin (min 85)

ACS Poli II, promovați în liga a IV-a

Până să ajungem la meniul principal al zilei (victoria categoria obținută de ASU Poli în barajul pentru promovarea în liga a III-a), notăm cu satisfacție că ACS Poli II a reușit să promoveze în liga a IV-a. Deși a avut aportul mai multor jucători de la echipa mare (Bocșan, Doman, Boldea, Nanu), confruntarea de la Banloc a fost câștigată la limită, cu 1-0, grație reușitei lui Bocșan din minutul 30. De remarcat și faptul că portarul advers a apărat un penalty executat de Marin în minutul 75.

Culmea face ca aceasta să fi fost doar a doua victorie la un singur gol diferență din întreg sezonul pentru Poli II, după cea din tur, tot cu Banloc (scor 3-2 pentru noi). Au mai fost două egaluri, cu ocupanta locului secund Biled și la Ghilad, și o unică înfrângere, tot în fața adversarului direct. În rest, 25 de victorii, 129 de goluri marcate și 14 primite. Ne lipsesc datele de la mai multe meciuri ale sezonului, dar (printre) cei mai buni marcatori ai echipei au fost Sebastian Velcotă, Patrick Niță și Cosmin Bârnoi.

S-au folosit o mulțime de jucători pe parcursul acestui an, dintre care am reușit să-i cataloghez pe cei mai mulți dintre ei:

Jucători: Haidău, Montenegro, Rusu - Motreanu, Bocșan, Oprea, Bârnoi, Lazăr, Nicoară, Niță, Chipirliu, Popescu, Velcotă, Golda, Maria, Kneeshaw, Dragomir, Simescu, Mărginean, Rotea, Jivcovici, Balaure, Todorov, Kokora, Sturz, Mezin, Lică, Duarte, Rus, Sorescu, Yazjy, Livan, Totici, Codrean, Marin, Nanu, Marincu, Fridrich, Cherecheș, Pop, Doman, Nanu, Boldea

Coordonator: Florin Bătrânu
Antrenor: Cristian Contescu

Felicitări tuturor și mult succes în continuare!

19 iunie 2015

Lot cantonament Slovenia

Echipa a ajuns deja la Radenci, unde are loc cantonamentul acestei veri. Pe lângă întăririle trecute deja la catalog ieri, mai așteptăm un portar, un fundaș și un atacant - poate și un mijlocaș.

Va fi interesant de văzut ce impact vor avea Hernandez și Llorente. Amândoi provin de la școli de fotbal importante din Spania, dar nu au decât experiența ligilor a doua și a treia. Oricât de mult ne-ar place să denigrăm campionatul nostru, cred că există o diferență de calitate între Liga 1 și ligile inferioare din Spania. Întrebarea este dacă cei doi se potrivesc echipei, căci dacă o fac, atât ca profil de joc, cât și ca personalitate, atunci au șanse bune să se afirme aici. Exemplul oferit de Henrique anul trecut, care la rândul lui nu promitea mare lucru uitându-me la cifrele sale, este grăitor. E o chestie de experimentare, de risc calculat, atunci când aduci jucători gratis. Singurul lucru care mă surprinde este că ambii spanioli au contracte pe doi ani, o perioadă medie, dar oricum mai lungă decât cea cu care s-au semnat jucători acuma un an.

În orice caz, nu e ușor să integrezi jucători de afară peste noapte, chiar și atunci când au calitate. Am văzut-o la Rapid anul trecut, care deși a adus fotbaliști mai experimentați decât cei aduși de noi, nu au reușit să facă un salt suficient de consistent pentru a scăpa de retrogradare.

Transferul lui Zicu are, în aceste condiții, avantajul experienței, chiar dacă acesta nu se reîntâlnește prea mulți colegi: Scutaru, Poparadu și Popovici erau în lot în 2010, alături de antrenorul nostru actual, Alexa. Condițiile actuale sunt mult schimbare față de acuma cinci ani, atmosfera din jurul echipei este mai atenuată, astfel că va fi important, precum scriam și ieri, ca Zicu să-și găsească o sursă fiabilă de energie și motivație. Poate că venirea sa va reprezenta, precum își dorește conducerea, un imbold pentru spectatorii neutri să vină la stadion, dar va fi nevoie de mai mult de atât pentru a-i convinge să rămână alături de echipă. Un prim pas, însă, bine făcut.

Zvonurile îl treceau pe lista posibililor veniți pe Luchin, care ar avea și el avantajul experienței de aici, și în plus poate acoperi postul de fundaș dreapta, în cazul în care va fi necesar. În rest, așteptăm și vedem.

Pentru zilele următoare avem trei meciuri amicale confirmate, din patru programate:

22 iunie - NK Koper (locul 8 din 10, L1 Slovenia)
24 iunie - NK Zavrc (locul 5 din 10, L1 Slovenia)
26 iunie - NK Istra 1961 (locul 9 din 10, L1 Croatia)

Mai jos este lotul cu cei 23 de jucători deplasați în Slovenia. Probabil că vor mai exista mici remanieri la finalul cantonamentului, pentru a ne încadra în limita de 25 de jucători, mai ales dacă ar fi să mai sosească trei până atunci, însă sper să nu fie vorba de schimbări majore. Cheia succesului stă în continuitate.

Portari: Eduard Pap, Mădălin Smaranda

Fundași: Claudiu Belu, Cristian Bocșan, Gabriel Cânu, Cristian Scutaru, George Neagu, Cristian Melinte, Dan Popescu

Mijlocași: Răzvan Trandu, Nicu Boldea, Ovidiu Petre,  Fernando Llorente Manas, Javi Hernandez Gonzalez, Adrian Poparadu, Ovidiu Popescu, Cătălin Doman, Andrei Artean

Atacanți: Cristi Bărbuț, Alexandru Popovici, Pedro Henrique, Robert Elek, Ianis Zicu

18 iunie 2015

Profil: Javier Hernandez

Data nașterii: 06.06.1989
Locul nașterii: Salamanca, Spania
Inălțime: 184 cm
Greutate:77 kg
Poziție: Mijlocaș ofensiv



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15BurgosESC355
2013-14OurenseESC325
2012-13SalamancaESC226
2011-12SalamancaESC257
2010HalmstadSEA81
2009-10CastillaESC61
2008-09Castilla ESC40
2007-08CastillaESC242
2008-09Real Madrid CESD3313
2006-07Real Madrid CESD--
2005-06Real MadridESA--
2004-05SalamancaESB--
Total:18740
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; ES=Spania; SE=Suedia
împrumutat

Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com
Google+