9 septembrie 2015
Cupa Ligii: Poli - Petrolul 1:0 (0:0)
Poli a avut mai mult posesia și construcția în prima repriză, dar marile ocazii le-a avut Petrolul, datorită greșelilor din apărarea noastră. Mai întâi în minutul 12, Dan Popescu ia fața într-un duel umăr la umăr și trimite spre Cânu, dar acesta e prins pe picior greșit, permițându-i lui Moussa să șuteze din careul nostru. Din fericire pentru noi, mingea lovește doar plasa laterală. Cinci minute mai târziu, Luchin trimite o pasă neglijentă lui Llorente, aflat într-o poziție nefavorabilă, cu spatele spre adversari, astfel că e ușor deposedat. Mingea ajunge pe flancul nostru stâng, expus, unde apare Peteleu și șutează, dar Kirschstein ieșise foarte bine și blochează. Singura ocazie veritabilă realizată de ploieșteni a fost și cea mai mare, ei putând deschide scorul chiar înainte de pauză, prin șutul frumos al lui Marinescu, scos de Kirschstein de sub bară.
Deși ne-am aflat mai mult în jumătatea adversă, acțiunile noastre nu s-au și concretizat în ocazii, chiar de am dus de câteva ori mingea în careu. De cele mai multe ori fazele s-au încheiat cu centrări fără țintă, pase greșite, sau șuturi peste. Cu un astfel de șut s-a încheiat pătrunderea destul de spectaculoasă a lui Belu, de pe flancul stâng în centrul careului, în minutul 34. Goga a fost foarte activ și prezent atât în jumătatea noastră, cât și în cea adversă, dar a terminat benzina cam repede, fiind schimbat cu aproape o jumătate de oră înainte de fluierul final. Chiar și mai repede a fost schimbat Zicu, cu o prestație lamentabilă azi.
Repriza a doua ne-a găsit mai presați, cu adversarii tot mai prezenți în jumătate noastră. Dar spre norocul nostru, intrarea lui Hernandez în locul lui Zicu a dat un plus de energie atacului. Spaniolul, care a arătat o altă atitudine față de precedentele prezențe în teren, a fost protagonist în mai multe faze de atac, precum cea din care a rezultat golul. Totul a pornit de la linia închizătorilor cu o pasă ce l-a lansat pe Elek în dreapta. Acesta ajunge aproape de linia de fund de unde centrează în spate, Belu plasează cu capul puțin în stânga porții, unde Hernandez ia fața fundașilor și șutează din unghi. Peçanha e nevoit să respingă în lateral, dar acolo se află Elek, la limita ofsaidului, care trimite în poartă.
În continuare, s-a văzut experiența antrenorului, care a reușit să mențină pericolul departe. O mutare interesantă a fost avansarea lui Bărbuț în atac, acesta fiind și un pic obosit, pentru a evita lăsarea flancului drept expus. Trebuie să facem referire și la prestația lamentabilă a arbitrilor, cu multe decizii de neînțeles, cea mai iritantă pentru noi fiind cea din minutul 76, când Elek scăpat pe contraatac pe lângă un adversar este vizibil împins cu mâna, dar este sancționat pentru simulare. Din fericire, ne-am păstrat cumpătul și concentrarea.
Deși competiția în sine nu pare să atragă prea multă atenție din partea publicului, victoria este una foarte bine venită, atât din punct de vedere financiar (accederea în faza următoare fiind destul de bine răsplătită), cât și moral, căci echipa se află într-un reviriment și dă speranțe pentru rezultate bune în campionat, poate chiar duminică împotriva campioanei FCSB.
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6) - Llorente (5,5), Sarmov (5,5) - Bărbuț (5,5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6,5)
Schimbări:
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 57)
Curtean pentru Goga (min 64)
Artean pentru Elek (min 90)
5 septembrie 2015
Amical: Poli - Békéscsaba 3:1 (0:0)
După o primă repriză cu puține ocazii, anume doar un șut al lui Rufino și unul al lui Curtean, ambele parate de portar, jocul s-a deschis puțin în mitanul secund. Ratarea din poziție de unu la unu a lui Bărbuț a fost urmată de deschiderea scorului, în minutul 58, la poarta noastră însă. Elek a egalat în minutul 70, tot el a profitat de o ieșire greșită la ofsaid trei minute mai târziu pentru a ne aduce în avantaj, ca Bărbuț să închidă tabela cu un lob în minutul 83.
În altă ordine de idei, O. Popescu nu a evoluat în partida de ieri a naționalei de tineret, care a pierdut cu 0-2 în fața Bulgariei.
Poli: Kirschstein - Melinte, Luchin, Cânu, D. Popescu - Sarmov - Llorente, Curtean, Hernandez - Goga, Rufino
Au intrat la pauză:
Smaranda pentru Kirchstein
Neagu pentru Popescu
Artean pentru Cânu
Bărbuț pentru Curtean
Popovici pentru Goga
Elek pentru Rufino
Golurile, via acspoli.ro:
29 august 2015
Poli - Chiajna 1:0 (0:0)
Ocaziile le-am distribuit pe parcursul primei reprize, cea dintâi aparținându-i lui O. Popescu, în sfârșit titular, care a urcat cu mingea de la jumătatea terenului și a șutat din marginea careului, prea slab pentru a-l învinge pe Matache. În minutul 19, mingea lungă a aceluiași Popescu l-a găsit pe Elek, acesta a intrat în careu, fiind blocat în momentul șutului de un fundaș advers. Goga și Hernandez au mai încercat ceva, fără prea mult succes, înainte ca Luchin să trimită cu capul la un corner în minutul 27, mingea fiind respinsă din drumul ei spre poartă de către un apărător. Fazele de presiune maximă au venit în preajma minutului 39, când am beneficiat de trei șanse pentru a deschide scorul: Belul l-a deschis pe Bărbuț în dreapta, acesta a trecut de un fundaș, a recentrat în spate de unde Goga a șutat în forța, dar și în blocaj; mingea a sărit pe acolo, înainte să ajungă la Belu care a tras și el, tot în blcaj; iar apoi O. Popescu s-a văzut cu șansa șutului de la distanță, dar nu a reușit să prindă poarta. Minutul 44, Goga a profitat de o eroare a fundașilor adverși, a pătruns în careu, neizbutind să treacă balonul pe lângă Matache, acesta i-a revenit lui D. Popescu, care a centrat puternic, Matache intervenind din nou.
Presiunea neconcretizată de la finalul reprizei a lăsat un oareșce gust al regretului, însă jucătorii au ieșit bine de la cabine. Trebuia să fie penalty pentru noi în minutul 50, când Bărbuț a pătruns în flanc, a centrat, și mingea l-a lovit evident în mână pe Sârghi, aflat la distanță bună, dar centralul n-a văzut nimic. N-a mai durat mult până la gol, care a venit în minutul 57. Totul a plecat după o contră nereușită a oaspeților, care ar fi putut primi o liberă la un moment dat, dar s-a dat legea avantajului, mingea ne-a revenit și D. Popescu a trimis o diagonală lungă în careu, Goga a beneficiat de intervențiile stângace a celor doi fotbaliști care îl marcau, și a tras din interiorul careului mic, fără șanse pentru Matache. A fost un gol de vulpe bătrână, cum ar veni, dar bine meritat. Oaspeții n-au reacționat mai deloc, astfel că tot Poli a avut ocaziile. Întâi, minutul 62, Rufino deschis pe culoar de Goga nu reușește să plaseze mingea dincolo de portarul advers. Rolurile s-au inversat în minutul 73, Goga primind de la Rufino, a șutat rapid din afara careului, dar Matache a parat. Minutul 77, Bărbuț a centrat pentru vârful spaniol, acesta a preluat larg mingea, s-a întors pentru șut și a trimis puternic la colțul scurt, din nou văzându-și efortul parat de portar! Singura ocazie a oaspeților a pornit de la o eroare a lui Rufino, care a pierdut mingea după un corner, și Llorente a fost obligat să faulteze pe la 30 metri. Oaspeții au executat în forță și Kirchstein a scos la limită, de sub bară - am răsuflat ușurat. Ultima șansă a meciului ne-a aparținut, când în minutul 90 Bărbuț a beneficiat de o contră, a întors un adversar în marginea careului și a tras cu stângul, mingea trecând de puțin pe lângă vinclu. A fost însă destul pentru o victorie importantă, care ne permite să ne pregătim pentru meciurile grele și interesante care urmează, cu Petrolul (Cupa Ligii) și Steaua.
Prestația echipei a fost, precum ziceam, destul de bună. Linia de fund s-a achitat de îndatoririle defensive, chiar dacă Luchin și Belu n-au fost fără greșeală. De bun augur prestația solidă a lui Cânu, dar n-aș zice că e chiar reconfortantă, fiindcă oricine l-a văzut jucând anul trecut (și cu alte ocazii), nu poate spune despre el că nu e capabil să facă meciuri bune. Doar că inconstanța și imprevizibilul pe care le aduce în joc sunt dătătoare de griji. Dan Popescu din nou la înălțime în flanc, o intervenție vitală în apărare în repriza secundă, prezență bună pe partea ofensivă, un mare plus pentru echipa noastră. La mijloc i-am văzut pe Llorente și Ovidiu Popescu, bătăioși, chiar dacă nu mereu eficienți, în special spaniolul având pe conștiință o eroare care putea să ne coste. Bărbuț, la sorgintea a trei faze foarte bune pentru noi, n-a fost mereu în joc și, din nou, în ultima parte a meciului a părut sleit - greu de înțeles de ce este forțat așa, când ai alternative de viteză pe bancă. Goga, acoperind zona centrală, a fost util chiar și pe lângă golul marcat, precum reiese cred și din cronică, dar și el are momente prelungi în care iese din joc. Colegul său de linie, oarecum, Hernandez a participat la două-trei faze bune, arătând o viteză remarcabilă, însă mi s-a părut puțin egoist - de fapt, mai toată linia ofensivă n-a știut prea bine când să dea drumul la minge. Elek, unic vârf, foarte bătăios de-a dreptul inima atacului, și am remarcat cum a venit instantaneu să-l apere pe Bărbuț, când acesta a fost certat agresiv de Matache la o intrare întrâziată. Schimbările n-au schimbat prea mult jocul, Rufino fiind destul de activ, în ciuda unor erori. Curtean a intrat bine să controleze puțin jocul la mijloc, fără mari reușite individuale, în vreme ce Artean a prins doar ultimele minute.
Așadar, debut bun pentru contestatul Florin Marin. S-a văzut o atitudine pozitivă la echipă și o tranziție înspre o tactică cu mingi lungi, care au dat adesea de furcă adversarilor. Viteza unor jucători ca Bărbuț, Elek și Hernandez, în special a ultimilor doi, a surprins în mai multe rânduri. Adică nu că Bărbuț n-ar fi cel mai rapid dintre ei, dar de la el știe lumea la ce să se aștepte. N-am înțeles modificarea făcută pe final, când Marin l-a scos pe Rufino - introdus în minutul 55 - ca să-l bage pe Artean. Era minutul 90, nu văd cum poate să fie bine pentru moralul unui jucător să fie înlocuit așa și nici de ce era imperativ tactic ca el să fie înlocuit. Speram că odată cu plecarea lui Alexa să se termine măcar aceste înlocuiri bizare, dar se pare că încă nu e cazul. Dincolo de asta, n-ar fi altele de criticat sau comentat.
Cu satisfacție spun din nou: bravo Poli!
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - O. Popescu (5,5), Llorente (5,5) - Bărbuț (5,5), Goga (6,5), Hernandez (5,5) - Elek (6)
Schimbări:
Rufino (5,5) pentru Hernandez (min 55)
Curtean pentru Goga (min 75)
Artean pentru Rufino (min 90)
Poli II - Peciu Nou 3:0 (1:0)
In ordine: Sorescu, Pap, Totic, Bocsan, Poparadu, Oprea, Mailat, Lazar, Boldea, Fridrich, Sturz |
Cu Poparadu, Boldea, Bocșan și Pap în primul unsprezece, echipa secundă n-a avut nicio problemă în a-și asigura victoria. Oaspeții, la o adică, au avut două șuturi spre spațiul porții, dintre care unul chiar la ultima fază a meciului. Doar primul sfert de oră a fost mai liniștit, prima ocazie arătându-se în minutul 13: corner lung al lui Sorescu, Bocșan trimite cu capul, însă portarul blochează. Altă fază fixă în minutul 21 pleacă de la același Sorescu, balonul ajunge în centrul careului, de unde Boldea deviază cu capul, pe lângă. Șase minute mai târziu, avea să fie însă 1-0: corner, Poparadu de această dată, tot pe lung, de unde Bocșan a trimis cu cu capul pe sub portar. Ocazia bună a lui Sorescu din minutul 31, cu un șut parat din marginea careului, a fost urmată de o altă șansă a căpitanului nostru, care, deschis de Boldea, a intrat în careu, trimițând cu stângul pe lângă poartă. Și Boldea și-a trecut în cont două șanse în fazele următoare, prima dată șutând pe lângă după un un-doi cu Poparadu, apoi țintind colțul lung din careu, minge parată de portar. Ultima fază a reprizei a mers pe axa Poparadu-Sturz-Oprea, dar ultimul a trimis cu capul peste din centrul careului.
Nu s-a schimbat nimic în a doua repriză, care a debutat cu gol: minutul 53, Sorescu deschis bine pe dreaptă preia și centrează la colțul lung, Mailat păcălește portarul și înscrie. La faza imediat următoare, o gafă în apărarea oaspeților face ca mingea să ajungă la Boldea, acesta e oprit prin fault și Peciu rămâne în zece pentru cumul de cartonașe. După ce Mailat și Poparadu n-au reușit să trimită ca lumea pe poartă în minutul 57, Sorescu și-a văzut încă un șut apărat zece minute mai târziu. Balonul trimis din afara careului de Codrean în minutul 70 a fost respins în corner, precedând ultimul gol al partidei: mingea pasată scurt, apoi centrată pe colțul lung, Bocșan a recentrat ideal cu capul pentru Sturz, care a trimis, tot cu capul, în poartă. Mailat, în minutul 74, a ratat o mare ocazie la capătul unui un-doi cu Totic, când a trimis peste din apropierea porții, iar la scurt timp extrema noastră a ieșit de pe teren, fără ca Săvoiu să mai aibă vreun jucător de câmp disponibil pentru schimbare. Până la final au mai fost câteva semi-ocazii, incluzând o lovitură de cap a lui Codrean, pe lângă, și un șut puternic de la distanță al lui Fridrich, peste. Cea mai mare oportunitate i-a aparținut lui Sturz cu cinci minute înainte de final, însă portarul advers a intervenit din nou, respingând în corner. Victorie, așadar, lejeră pentru junii noștri.
Cel mai activ jucător astăzi a fost Sorescu, energic și cu destulă calitate în execuții, chiar dacă nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Bocșan și Sturz mi-au plăcut ca și cuplu central, la fel ca la ultima partidă, Sturz fiind în mod special robust pentru un juniori născut '98. Flancurile n-au avut mult de furcă, Fridrich arătându-se din nou drept o opțiune interesantă pentru prima echipă într-un viitor apropiat. Mailat a fost ceva mai liniștit astăzi, în vreme ce Boldea și Poparadu au coordonat majoritatea fazelor noastre ofensive. Oprea, oarecum egoist, dar activ, și Totic, cu un control bun al mingii dar prea scund pentru poziția de atacant împins, ar fi putut contribui mai mult. Dintre schimbări, doar Codrean a apucat să miște puțin, implicându-se în câteva faze, însă căldura a ucis meciul în ultima lui parte.
În ciuda acestor rezultate, e greu de crezut că Poli II va putea lupta la promovare cu Ripensia, care are un lot cu multă experiență și destulă calitate pentru acest nivel. În special plecarea duo-ului Poparadu-Boldea, care se cam conturează, ar limita serios capacitatea echipei de a duce meciuri mai grele - o problema pe care și așa am remarcat-o anul trecut, în disputa cu Bildeul. Dar până să vedem ce-o să mai fie, e destul de bine. După deplasarea de la Periam de etapa viitoare, urmează derby-ul cu Ripensia, tot pe stadionul de lângă Dan Păltinișanu - 12 septembrie, ora 11, se pare. Va fi o oportunitate excelentă pentru tinerii noștri să-și testeze talentul.
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Sturz, Fridrich - Poparadu, Oprea - Sorescu, Boldea, Mailat - Totic
Schimbări:
Codrean pentru Poparadu (min 62)
Batranu pentru Totic (min 75)
Mosoarcă pentru Pap (min 82)
25 august 2015
Profil: Florin Marin
Este foarte surprinzător cu câtă viteză s-a mișcat conducerea în a numi un nou antrenor, mai ales dacă ne gândim cât a durat până ce Stanciu i-a luat locul lui Timofte acum câteva luni. Ar fi fost poate și de admirat, dacă nu ar părea o decizie luată în pripă și care încă o dată (poate mai mult ca oricând) arată amatorismul cu care este condus acest club.
Dar până la urmă ce are Florin Marin? Mi se pare puțin exagerată și destul de surprinzătoare reacția majorității suporterilor ce și-au făcut auzită nemulțumirea față de numirea noului antrenor. Mi se pare prea mult tărăboi pentru un antrenor care nu cred că va sta la echipă mai mult decât a stat la orice altă echipă din ultimul deceniu (maxim 15 etape adică) după cum indică CV-ul ce l-a impresionat pe Nicolae Robu. Nu are vreo istorie antipatică legată de Poli, iar ca persoană nu deranjează decât prin mediocritate și asocierea cu diverse aranjamente și relații cu persoane din lumea dubioasă a fotbalului. Nu e ca și cum ar fi primul om de acest fel ce se perindă prin club.
Am să trec peste vociferările de protest, pentru că nu mi se pare că e cazul unor măsuri extreme, și de fapt protestul meu se regăsește în rândurile ce urmează. Problema mai gravă pe care o văd este cum s-a ajuns la această decizie.
Înțeleg că nu se putea aștepta după Contra, dar nu prea înțeleg de ce nu există buget pentru un antrenor ceva mai scump. Până la urmă au plecat și Alexa și preparatorul fizic Alvarez, care conform jurnaliștilor, aveau cele mai mari salarii din club - un cumul de 22.000 RON/lună. Iar dacă aceste soluții nu au fost bune, de ce ar fi bună o soluție mai ieftină? Din declarații reiese că s-a procedat ca la primărie: s-a organizat o licitație, iar cel mai mic preț a câștigat. Nu mai contează că lucrarea va fi de proastă calitate și că obiectivul poate nici nu va mai fi îndeplinit. Poate la primărie merge așa, pentru că un contractant nu își permite să rateze un contract, dar în fotbal e altfel. Nu-l va afecta cu nimic pe Florin Marin, în vârstă de 62 de ani, că va mai duce la retrogradare încă o echipă, dar clubul nu știu dacă va mai suporta o nouă cădere în eșalonul scund.
Dar poate totuși există ceva care să-l recomande pe Florin Marin? Recunosc, spre rușinea mea, că nu sunt la curent cu cariera sa, dar am înțeles că domnul primar a fost impresionat de CV-ul lui. Nu-mi dau seama cu ce anume, pentru că s-a perindat numai pe la echipe ce aveau să retrogradeze, cu excepția Astrei și Dinamo, unde oricum nu a demonstrat ceva. Deci mai degrabă o soluție de avarie, o altă dovadă a unei decizii luate în pripă, deși campionatul este încă lung și nu suntem într-o situație tragică încă. Este lăudat faptul că deși echipa sa a retrogradat, a bătut și pe FCSB și pe ASA. Eram prea mic atunci, dar am auzit destule povești despre sezoanele în care am bătut pe Steaua și Dinamo, dar am retrogradat.
Mai îngrijorător e faptul că nu a antrenat niciunde măcar un sezon întreg. (Să nu mai amintim de faptul că tocmai ce a părăsit Rapidul chiar înaintea începerii campionatului, ca să vină la noi) Aveam totuși speranța ca cineva să aibă o perspectivă mai îndelungată decât sezonul în curs. Așa s-a dorit cu Alexa, să construiască o echipă din liga a doua și care să reziste de la sine în prima ligă. Dar de la Florin Marin - nici antrenor de cursă lungă, nici „specialist” în salvarea de retrogradare - ce se dorește?
Și nu în ultimul rând, trebuie să menționăm atitudinea față de reacția suporterilor. Oricât de exagerată mi se pare, nu e normal ca ea să fie ignorată, ba chiar persiflată. Un club de fotbal este ca orice altă afacere: trebuie să vinzi, altfel dai faliment. Iar ca să vinzi, trebuie să oferi potențialilor cumpărători ceva ce își doresc. Iar dacă nimeni nu îl vrea pe Florin Marin, ce ai mai putea vinde? Pariul pe rezultate e unul riscant.
Chiar și așa, lumea nu vine la meciuri doar pentru rezultate, pentru a se bucura de o evitare chinuită și întâmplătoare a retrogradării. Trebuie să existe și o poveste. Cu Alexa echipa avea o poveste. Ce poate face tânărul antrenor fără experiență cu echipa reconstruită din liga a doua? Chiar și cu Velcea era o poveste: ce poate face în prima ligă echipa care nimeni n-a crezut că poate promova? De aceea lumea și toți cei din club îl vroiau și pe Contra, din cauza pasiunii cu care au rămas de la ultima sa ședere pe banca lui Poli. Dar cu Florin Marin despre ce poveste poate fi vorba? Ce poate vinde Poli cu Florin Marin pe bancă?
Pentru o conducere ruptă de lumea fotbalului, încăpățânată în propriile păreri și insensibilă la dorințele publicului, schimbarea antrenorului e doar o nouă licitație la primărie. Nu se analizează nici un criteriu fie pe termen lung, fie pe termen scurt, fie dorința publicului. Nici Velcea, nici Șunda, nici Alexa și nici Florin Marin nu au avut nici un argument că își vor putea îndeplini obiectivul. Pur și simplu au fost primii veniți atunci când a fost nevoie. Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.
Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.
22 august 2015
Poli II - Gătaia 4:0 (2:0)
Jocul s-a disputat pe un fond de ploaie mocănească, dar asta nu ne-a împiedicat în a controla ostilitățile. Cheia a fost Sebastian Mailat, sosit de la LPS Banatul și la un moment dat aproape de Steaua, care a participat la toate golurile zilei. Deschiderea de scor a venit repede, în minutul 8, când Boldea a deschis jocul în dreapta la Mailat, acesta a centrat, portarul n-a ieșit grozav, și Golda a deviat cu capul în poartă. Ghiroda, la una dintre puținele lor ocazii în minutul 16, au beneficiat de un corner finalizat puternic cu capul, pe lângă. Meciul a fost destul de liniștit până spre finalul reprizei, când Poli a forțat și s-a desprins. Întâi Goldea a fost la capătul unei pase peste apărare trimise de Poparadu, a încercat un lob cu latul peste portarul ieșit, însă mingea s-a dus peste. Apoi Boldea a avut o tentativă acrobatică de foarfecă pe o centrare de pe dreapta a lui Sorescu, fără succes. Și în final, minutul 41, Oprea a luat o fază pe cont propriu, a depășit trei adversari, centrarea a fost lungă până la Mailat, care a trimis puternic cu latul pe lângă portar pentru desprindere.
Repriza secundă a adus mai multe ocazii, dar același număr de goluri. În minutul 57, Fridrich a centrat, Mailat a încercat o foarfecă laterală și mingea a zburat spre Golda, care a fost doar puțin prea scund pentru a o trimită în poarta goală. Mare șansă câteva minute mai târziu, când Mailat l-a deschis lung pe Golda pentru o contră, acesta a trimis mai departe la Boldea care, oarecum lent, a permis o mică repliere, finalizarea sa din marginea careului fiind respinsă de portar. Avea să fie preambulul la următorul gol, Mailat lucrând mingea în dreapta, pasa sa spre centru a fost deviată fix la Boldea, care n-a mai greșit și a tranșat partida. Golda a mai avut o ocazie în minutul 72, mingea centrată de pe dreapta de Hăruț găsindu-l ideal pe vârful nostru, doar că șutul acestuia a prins portarul din poziție de unu la unu. Și din nou, golul a urmat degrabă: Mailat primește o minge lungă în careu, portarul iese la întâmpinare, și nou venitul îl execută cu un lob elegant. A fost și scorul final, meciul liniștindu-se în ultimul sfert de oră, cu oaspeții încercând ceva doar prin șuturi de la distanță și câteva faze fixe.
Dacă Boldea și Poparadu au fost solizi, cu un plus pentru al doilea, aș remarca faptul că avem o linie de fundași interesantă. Fridrich pe stânga și Hăruț pe dreapta au arătat și aport ofensiv bun, acesta din urmă înlocuindu-l pe Motreanu, împrumutat la Becicherecu Mic . Centralii, Bocșan și Sturz, au un fizic impozant, dar mi-a plăcut la Sturz și poziționarea la majoritatea fazelor defensive. Oprea, la mjiloc, a fost implicat des în joc, a făcut superfaza de la golul doi, dar a și pierdut o grămadă de mingi, poate sub presiunea de a "juca rapid", indicație repetată frecvent de la margine. Tinerii care au legat jocul nostru ofensiv au fost Mailat, Golda și căpitanul Sorescu (Soare), toți activi, deși flancurile mi-au plăcut cel mai mult. Mailat în special arată multă calitate și determinare. Dintre schimbări, m-a impresionat Edi Codrean, mijlocaș stânga cu un fuleu admirabil și o tehnică pe măsură, generația 98.
Există, așadar, niște perspective, dar așteptăm deja de câțiva ani ca vreuna din perspective să se înfigă bine în prima echipă. Poate cu un antrenor nou, lucrurile vor fi altfel, în ciuda presiunii puse pe rezultate în perioada următoare.
Bravo Poli!
Poli: Contra - Hăruț, Bocșan, Sturz, Fridrich - Oprea, Poparadu - Mailat, Boldea, Sorescu - Golda
Schimbări:
Codrean pentru Sorescu (min 61)
Mezin pentru Golda (min 74)
Totic pentru Poparadu (min 74)
Bătrânu pentru Oprea (min 80)
21 august 2015
Viitorul - Poli 4:0 (3:0)
Meciul s-a descătuşat repede, în minutul 5, când Belu a făcut un marcaj larg şi slab la Aganovic în marginea careului. Neajutat de Melinte, care a decis să admire faza, Belu a fost învârtit de două ori de bosniac, care a finalizat apoi la colţul lung, fără şanse pentru Kirschstein. Replica noastră trebuia să vină în minutul 9, la o liberă bătut slab de Croitoru, dar pe care gazdele şi-au băgat-o singuri în careu, mingea a ajuns la Cânu în poziţie de unu la unu cu portarul, însă finalizarea nu l-a depăşit pe acesta. Energia noastră a fost bună vreo alte zece minute, cu tot felul de centrări aiurea drept ultima pasă, ca apoi Viitorul să lovească din nou. Minutul 22, o minge printre lunii, Hagi jr. trece de Melinte, nimeni nu iese la blocaj, şut de la 25 metri, Cânu întinde un picior care deviază mingea - fix destul cât să radă bara înainte de-a intra peste Kirschstein. Era un scor dur, din două faze care n-au fost de fapt ocazii, dar lipsa de agresivitate defensivă a permis gazdelor să şuteze în ambele rânduri, cu succes şi şansă. Poli a mai încercat ceva doar prin Bărbuţ, care în minutul 33 a primit o pasă de la Croitoru în careu, şi a trimis din unghi greu spre poartă - peste. În schimb, la un nou moment de visare şi relaxare, Viitorul a construit o acţiune legată în flancul nostru drept, Aganovic a centrat lung, mingea a fost pusă pentru şut, acesta trecând pe lângă, cu o deviere. Pentru cine nu era convins că suntem decuplaţi, dovada a putut fi examinată şi la cornerul care a urmat, când Tănase a fost singur, nemarcat, la colţul scurt, lovitura sa de cap fiind parată de Kirschstein. N-am mai scăpat la ultima fază a reprizei, una fluidă a gazdelor, în care Tănase a fost găsit cu o centrare lungă în partea (oare care) dreaptă a careului nostru, a avut tot timpul de pe lume să preia, i-a întors destul de penibil pe Llorente şi Belu, ca apoi să finalizeze elegant la colţul lung. A fost unul din mai multe momente de calitate individuală de care putem doar să visăm, în special când Zicu nu e pe teren.
Repriza secundă n-a adus nimic nou. O formaţie blazată şi lipsită de încredere, Poli a primit două cadouri de la gazde de care n-a putut beneficia. Întâi, minutul 53, o pasă în spate a lui Mitrea e interceptată de Bărbuţ, acesta depăşeşte şi portarul pe la 30 metri, însă din unghi şi presat de un fundaş nu găseşte poarta goală. Două minute mai târziu, Elek primeşte altă pasă de la Mitrea, dar preia greoi, şi din marginea careului trage moale, pe portar. Prima şi singura fază construită de atac cap-coadă în contul nostru s-a arătat în minutul 64, în urma unui efort frumos al lui Goga, care l-a deschis pe Bărbuţ în dreapta, acesta a centrat şi Elek, de cam departe, a trimis periculos cu capul, portarul reuşind să respingă în corner. Viitorul, deşi cu o medie de vârstă mult inferioară nouă, a arătat din nou mai matură când a marcat a patra oară, la scurt timp după ratarea lui Elek. Nicoliţă a luat o minge de la centru, l-a depăşit pe Artean, a trecut lejer de Cânu, ca apoi Luchin să-i sufle mingea din careu, Croitoru a ajuns târziu să închidă pe la 20 metri balonul revenind gazdelor, care îl deschid din nou pe Nicoliţă, liber în faţa porţii, şi este patru. Uitându-mă la reluări, nu cred că e cazul unei critici pentru Luchin aici, care a căzut împreună cu Nicoliţă la faza anterioară şi s-a ridicat cam deodată cu el, căci jucătorul nostru a rămas sus să fie în line cu Cânu, pentru ofsaid - doar că Belu era pe altă planetă. Minutul 74, mingea trimisă de Elek din unghi trece razant pe lângă, minutul 85, Cânu şi Popescu fac alee pentru şutul lui Chiţu, de puţin pe lângă, minutul 89, Bărbuţ luptă, luptă, luptă, trece de doi adversari în marginea careului, dar apoi trage aşa cum o face de atâtea ori - slab şi peste. Fluierul final.
Alexa, demisionar după toate aparenţele, a început greşit introducându-l pe Cânu titular. Contrar altor păreri, nu spun că acesta nu are calitatea să joace la fel de bine ca şi colegii lui din apărare, dar dacă ştii că ai avut probleme cu el şi ai opţiuni alternative bune (Artean sau O. Popescu la închidere, Melinte în apărare), de ce să insişti? Faptul că devierea lui Cânu a pus capac acestui meci, chiar dacă a fost o neşansă, e o ironie curată. În rest, Belu confirmă, din nou şi din nou, că nu are nicio idee de plasament şi intuiţie defensivă, fiind în culpă, mai mult sau mai puţin, la trei din cele patru goluri: fentat la primul, fentat la al treilea, rămas să-l scoată pe Nicoliţă din ofsaid la al patrulea. Alternative, din păcate, minime, doar Luchin în flanc, dar nici ultima oară n-a mers prea grozav mişcarea asta. Şi vorbind de greşeli, Melinte s-a arătat dramatic de slab la închidere la două din aceste goluri, lăsându-şi colegii expuşi şi nedublaţi. În rest, mai nimic din partea majorităţii. În cel mai bun caz, unii au luptat şi au avut oareşce reuşite, dar niciodată înlănţuite (Bărbuţ, Goga, Elek, Luchin, Popescu). În cel mai rău caz, au fost inexistenţi şi ineficienţi (Curtean, Croitoru, Artean, Popovici).
E imposibil să te aperi aşa de slab, meci de meci, chiar şi atunci când vrei să joci defensiv. Să laşi spaţii mari, să nu dublezi, să faci tot felul de gafe. Problema e de ordin tactic aici. E la fel de imposibil să ratezi din toate poziţiile: dacă aveam eficienţa-calitatea Viitorului, două goluri măcar dădeam şi noi. Şi e imposibil să ai un joc ofensiv atât de unidimensional, la fel de suferind ca acuma un an, înainte de răsărirea lui Henrique. Elek e al doilea vârf, nu ce ne trebuie, iar Rufino nici pe atât nu e un substitut pentru brazilian.
Cât despre plecarea lui Alexa, momentul nu e oportun - dar nicicând nu va fi. Ar fi fost bine să stea pe loc până la meciul cu Concordia, într-o săptămână, căci oricum nu se poate schimba nimic până atunci, şi acel meci e urmat de o pauză puţin mai lungă. Ca multe lucruri făcute în aceste ultime luni, şi această decizie vine mai mult din instinct, decât din contemplare. Fără o alternativă serioasă, care să bată fotbalu-n echipa asta, e inutilă mişcarea.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (4), Luchin (5,5), Cânu (4,5), Popescu (5,5) - Melinte (4,5) - Bărbuţ (5,5), Llorente (4,5), Croitoru (5), Curtean (5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Goga (5,5) pentru Melinte (min 46)
Artean (5) pentru Curtean (min 57)
Popovici pentru Llorente (min 61)
15 august 2015
Poli - U Craiova 1:1 (0:0)
Așa cum ne-am cam obișnuit, prima repriză a lăsat de dorit. Poli a avut o bună șansă în minutul 13, după un efort admirabil al lui Bărbuț, Goga a preluat bine centrarea, dar din unghi a șutat, voleu, în plasa laterală. Ambele formații au părut să nu insiste prea tare - excepție Croitoru, atotprezent - și drept urmare șansele au lipsit. Doar pe final de repriză, minutul 43, oaspeții au fost foarte aproape de gol, când o liberă de pe stânga a fost deviată de un jucător al oltenilor, Kirschstein intervenind providențial.
A doua repriză a arătat mai bine ca fotbal, dar pentru ambițiile noastre ofensive, jocul a părut terminat după gol. Presiunea până atunci a fost însă evidentă: mai întâi Goga a șutat din marginea careului, dar mingea a trecut peste; apoi Elek a fost găsit la capătul unui corner bătut scurt, a trimis cu capul din poziție incomodă, pe lângă; același Goga a șutut bine în minutul 54, portarul prinzând în doi timpi, după care a căzut și deschiderea scorului. O liberă acordată puțin ciudat la prima impresie în flancul drept (fault la Bărbuț), a fost bătută lung de Croitoru, l-a găsit liber pe Melinte la colțul lung, acesta a recentrat/trimis cu capul spre poartă, iar Elek s-a aruncat, asigurând că mingea-și găsește ținta! De aici s-a cam rupt filmul. Echipa a părut obosită, ruptă și fără multă vlagă. Ca ocazie, am mai legat doar una, când în minutul 67 Croitoru a fost deschis în dreapta de Bărbuț, a centrat prin fața porții, Bălgrădean n-a ajuns la balon, dar nici Elek nu a reușit să se întindă, să-l împingă în poartă. În schimb craiovenii au fost mai mereu sus și au beneficiat de multe faze fixe, dominând autoritar după ieșirea lui Croitoru. Șanse au avut trei, toate din afara careului: o liberă executată de Mateiu, a cărui șut pare a fi de regulă năprasnic, Kirschstein a respins - era minutul 62; un minut mai târziu, alt șut al aceluiași jucător, portarul nostru a fost acrobatic și a scos în corner; finalmente un alt șut din liberă, minutul 83, dar din nou Kirschstein a prins cu multă încredere balonul. De fapt, doar o dată portarul nostru a ratat intervenția, dar atunci D. Popescu a fost acolo să salveze golul. Devenise evident că apărarea noastră e lentă, atunci când atât Nuno Rocha, cât și Ivan au fugit mult mai iute decât Luchin &co. Nici în fața n-am stat mai bine, singura minge interesantă lansată de Zicu spre Rufino fiind racolată de un fundaș advers, care își începuse cursa din spatele vârfului nostru. Tocmai o astfel de fază a semnat preludiul de la gol: minge lungă în flancul drept, Luchin cumva n-a reușit să respingă decât în corner, presat de Ivan. La corner, Craiova bate scurt, nimeni nu e în zonă (Zicu doar undeva departe), astfel că centrarea e trimisă cu timp și spațiu, zboară spre colțul lung, iar Melinte reacționează târziu și nu izbutește o degajare. În schimb, Rocha îi suflă balonul și înscrie din apropiere, cu Belu spectator. Nicio șansă până la final, oboseala făcându-se puternic simțită, deci scorul a rămas acesta, un egal sec.
Nu vreau să întru în prea multă polemică acuma. Per ansamblu echipa a fost rezonabilă, chiar dacă lipsită de scânteile creativității. A dezamăgit și ne-a costat lipsa condiției fizice, precum și înlocuirile neinspirate ale lui Alexa. Bărbuț, evident sleit încă de prin minutul 60, a fost lăsat în teren, într-o naivă speranță a unei contre. Bine, contră, dar nu cu Bărbuț plasat adânc în flancul drept. Introducerea lui Rufino a fost bizară, mai ales că Elek a rămas în teren - mult mai potrivită mi s-ar fi părut intrarea lui Curtean, dintre cei aflați pe bancă. Și cea mai debusolantă înlocuire a fost tocmai introducerea lui Zicu, care n-a intrat de fel în joc, singurul său aport fiind niște învârteli pe loc cu trei adversari în jur. Problema, dincolo de altceva, a fost ruperea echipei în două, căci indiferent de câte ori balonul ajungea la Zicu, Rufino sau Bărbuț, aceștia nu aveau mai nicio șansă de a continua cu cineva, nimeni din linia de mijloc nefiind dispus să intre în jumătatea adversă. Faptul că nici după egalare acest lucru n s-a schimbat, denotă carențele deja numite.
Aș mai adăuga doar că a fost inspirațional să urmăresc evoluția lui Croitoru, care a făcut spectacol nu atât prin joc, cât prin rolul asumat de dirijor, violonist și ascultător, căutând să-și motiveze coechipierii, să mobilizeze publicul și să aplaude deciziile corecte ale arbitrilor. Ca și calitate, mai are de lucrat până să se lege la jocul nostru - sau, mai degrabă, să închege un joc în jurul său. Dar, oricum, promite.
Alexa, deja sub tot mai serioasa amenințare a demiterii, trebuie să facă un pas înainte și să caute alte soluții dincolo de rotația continuă a primului unsprezece. E frustrant să vezi că atunci când se termină cu gafele personale, reiese alt neajuns să ne coste puncte, și mi-e greu să zic cât din ultima jumătate de oră a fost cauzat de factori psihici și cât de factori fizici. Oricum ar fi, nu e bine. Dar la fel de clar mi-e că a-l înlocui pe Alexa doar de dragul de-a o face ar fi o eroare - în lipsa unei alternative clar superioare, e prea devreme pentru așa ceva. Un plus de maturitate, venit de la un antrenor cu experiență, ne-ar putea ajuta să sortăm prin pleiada de jucători aduși, dar avem nevoie și de un formator de echipă. Unde găsești așa ceva pe marginea drumului?
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Melinte (5,5), Luchin (5,5), Popescu (6) - Artean (5,5), Llorente (5,5) - Bărbuț (6), Goga (5), Croitoru (6,5) - Elek (6)
Schimbări:
Zicu (5) pentru Goga (min 58)
Sarmov pentru Llorente (min 66)
Rufino pentru Croitoru (min 74)
14 august 2015
Profil: Marius Croitoru
Croitoru a părăsit clubul care i-a băgat din nou suflu-n pânze în urma unor disesiuni cu antrenorul Leo Grozavu, construite în jurul unor critici a politicii de transferuri.
Data nașterii: 02.10.1980
Locul nașterii: Giurgiu
Inălțime: 176 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Mijlocaș lateral
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2015-16 | Botoșani | RO | A | 4 | 2 |
2014-15 | Botoșani | RO | A | 31 | 3 |
2013-14 | Botoșani | RO | A | 30 | 1 |
2012-13 | Botoșani | RO | B | 21 | 2 |
2011-12 | FCM Bacău | RO | B | 11 | 1 |
2011-12 | Astra | RO | A | 8 | 0 |
2010-11 | Atyrau | KZ | A | 27 | 4 |
2009-10 | Politehnica Iași | RO | A | 1 | 0 |
2008-09 | Steaua II București | RO | C | - | - |
2008-09 | Ceahlăul Piatra Neamț | RO | A | 14 | 0 |
2007-08 | Steaua București | RO | A | 12 | 0 |
2006-07 | Steaua București | RO | A | 10 | 0 |
2005-06 | FC Vaslui | RO | A | 18 | 4 |
2004-05 | FC Vaslui | RO | A | 14 | 2 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 15 | 2 |
2003-04 | FCM Bacău | RO | A | 26 | 0 |
2005-06 | FCM Bacău | RO | A | 25 | 0 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 16 | 3 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 11 | 2 |
2003-04 | FCM Bacău | RO | A | 19 | 0 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | - | - |
Total: | 313 | 26 |
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com
12 august 2015
ASA Tg. Mureș - Poli 0:0
Prima parte a meciului a fost grea pentru noi, chiar dacă am beneficiat de două cornere imediat după debut. ASA a contrat cu o serie de acțiuni ofensive virulente, care ne-au găsit aproximativi și descoperiți în apărare, la capătul cărora gazdele au acumulat patru mari șanse de gol. La prima, în minutul 9, Belu a fost depășit ușor în flanc, centrarea a zburat la colțul opus spre Jazvic, care i-a luat fața lui D. Popescu, dar Kirschstein a fost la post. A urmat cornerul, Belu nu s-a înțeles tactic cu coechiperii, astfel că Golanski a rămas singur și a șutat spre colțul lung, Scutaru respingând mingea din drumul ei spre gol. Încă un corner, încă o așezare slabă în apărare, iar șutul de la marginea careului a fost parat de Kirschstein! Lucrurile s-au liniștit după acest mini-asediu, astfel că următoarea ocazie s-a arătat doar în minutul 22, după ce Belu iar nu a putut închide flancul, și Scutaru s-a trezit respingând un alt șut care probabil se îndrepta spre plasa porții noastre. A fost și ultima ocazie mare a celor de la ASA, nu doar în prima repriză, ci pe parcursul întregii partide! Replica noastră a fost tare palidă în minutele rămase până la pauză, dar și așa Rufino ar fi putut face mai multe când a fost lansat bine (în trei rânduri), lipsa sa de viteză curmând însă acțiunile respective.
Repriza secundă a fost una mai puțin animată, cu doar trei faze serioase de poartă, dintre care două ne-au aparținut. În minutul 65, Goga a condus o contră pe centru, ajuns în preajma careului l-a deschis pe Bărbuț în dreapta, șutul acestuia la colțul lung trecând însă alături. Apoi, în minutul 89, Popovici i-a împins o minge lui Zicu, în aceeași poziție ca Bărbuț la faza anterioară, dar nici acesta nu a putut trimite un șut pe spațiul porții, fiind blocat de fundașii adverși. Gazdele au trimis și ei un balon oarecum periculos pentru Kirschstein un minut mai târziu, mingea fiind pe centru, astfel că portarul nostru a intervenit sigur - la fel ca în alte trei rânduri, la mingi cu potențial periculos, în cazul vreunei imprecizii. Și așa s-a terminat!
E clar că nu am jucat un fotbal spectaculos, că am avut o tactică destul de distructivă, dar ca atitudine echipa a arătat mai bine. Totodată, aș evidenția faptul că am folosit o formulă radical nouă de la mijloc în sus, Hernandez fiind singurul titular care a început și meciul cu Astra. Artean a debutat în Liga 1, O. Popescu a fost la al treilea meci în Liga 1, amândoi la doar 21 de ani. Goga și Sarmov sunt doar pe jumătate pregătiți fizic, iar nici Rufino nu e la echipă de mai mult de trei săptămâni. În aceste condiții, ar fi fost greu să punem mare presiune pe ASA, singurul lucru pe care i-l imput lui Alexa, fiind titularizarea lui Hernandez în defavoarea lui Bărbuț - dar, sinceri să fim, Bărbuț și-a cam făcut-o cu mâna (atitudinea) lui meciul trecut.
Ca și performanțe, i-aș aprecia pe Kirschstein și Scutaru în mod special, ambii fiind solizi - lor le datorăm zero-ul de pe tabelă din dreptul gazdelor. O stângăcie la Scuti și o degajare la adversar la Kirschstein au fost principalele lor neajunsuri. Dincolo de asta, remarc că Scutaru a evoluat la un nivel admirabil în acest sezon, constant și cu dăruire convingătoare, dovedind că își merită banderola. Sper să continue așa în etapele care urmează.
În față nu mi-a plăcut prea mult de Goga și Rufino, primul fiind adesea absent din joc, al doilea pierzând mai toate duelurile cu adversarii. Elek, probabil indisponibil, ar fi fost tare util - poate chiar și Popovici, grație vitezei sale, ar fi putut să se impună mai bine, precum a reușit și Bărbuț s-o facă pe alocuri. În spatele lor, linia O. Popescu, Artean, Sarmov n-a fost rea, chiar dacă aportul ofensiv le-a cam lipsit. Dar au evoluat pozitiv, Artean în special fiindu-mi pe plac, în ciuda unor șuturi anapoda și a unei gafe în prima parte, căci a fost debutul său și a arătat o doză sănătoasă de curaj.
Flancurile defensive nu au strălucit, Belu suferind mult în prima parte, revenind cu un plus de aplomb în a doua. Popescu, idem, dar oarecum mai sigur - sau, măcar, mai decisiv în intervenții.
Schimbările n-au alterat prea mult meciul, dincolo de introducerea timpurie a lui Bărbuț, și probabil că l-aș fi vrut pe Popovici mai repede în teren, precum am menționat.
Punctul e util și important, fiindcă rupe o serie proastă, dar acum trebuie dublat de o victorie în meciul de acasă cu Craiova. Dacă o obținem, lucrurile nu sunt așa de gri.
Hai Poli!
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5), Scutaru (6,5), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Artean (6), Sarmov (6), Hernandez (5) - Goga (5) - Rufino (5)
Schimbări:
Bărbuț (5,5) pentru Hernandez (min 30)
Zicu pentru Goga (min 72)
Popovici pentru Rufino (min 83)
9 august 2015
Poli - Astra 1:3 (0:1)
Dar să începem cu începutul, căci soarta a avut un mod tare ironic de a-i da două palme lui Alexa. Cânu, revenit după suspendare, a trebuit să joace, astfel că i s-a făcut loc, mutându-l pe Luchin în locul lui Belu. Oricât l-am mai criticat pe Belu, a fost unul dintre jucătorii utili din acest început de campionat și nu merita să i se ia locul de titular. Chiar din primele minute s-a văzut că Luchin nu se descurcă la fel de bine pe acest post și că nu are același aport ofensiv. Improvizația lui Alexa avea să fie oricum degeaba, pentru că, din păcate, Luchin s-a accidentat destul de repede, fiind nevoit să fie schimbat cu Belu. Dar cea mai dureroasă palmă a fost dată chiar de Cânu, care la o fază nu prea periculoasă în marginea careului, se sprijină cu mâinile de adversar, care profită și cade - destul de teatral, ce-i drept, dar folosirea mâinilor e de neînțeles. A contat experiența, care din păcate nu s-a văzut la jucătorul nostru. Sperăm doar că Alexa a învățat că nu e bine să schimbi ceea ce nu e stricat. Fundașii centrali s-au descurcat bine și fără Cânu, fie că a fost vorba de Scutaru, Luchin sau Bocșan, și cu siguranță nu era nevoie de o improvizație pentru a i se face loc în echipă. Dacă remarcăm că și Melinte a jucat din nou la închidere, pare că deja avem prea mulți fundași și nu mai știm ce să facem cu ei.
În afară de golul din penalty la faultul lui Cânu din minutul 34, Astra a controlat ostilitățile și cu ajutorul nostru, pentru că am cedat prea ușor mijlocul prin pase greșite și o construcție fără limpezime. Astfel, oaspeții au mai avut o mare ocazie la o centrare finalizată cu o minge trimisă cu capul în bară. În rest, câteva șuturi respinse de Pap și pătrunderi ce ne-au cam dat emoții - una deosebită la o bâlbâială a lui D. Popescu, parată în final. De partea noastră, o ocazie mai periculoasă a fost șutul de la distanță al lui Melinte din minutul 40. Dar a fost prea pe centru, iar portarul a prins fără să trădeze vreun pic de emoție.
La pauză Alexa a vrut să arate că și-a înțeles propriile greșeli și a epuizat schimbările scoțându-l pe Cânu și forțând atacul cu Rufino și Bărbuț. Schimbările au avut efect imediat, atacul nostru s-a dinamizat, iar ocaziile venite de pe partea dreaptă au dus în cele din urmă la egalarea din minutul 57. Dar mai întâi a fost o centrare în fața porții la o acțiune personală a lui Bărbuț, apoi o centrare excelentă a lui Belu, din care Zicu a trimis cu capul, dar din nou prea pe mijlocul porții și în portar. Soarta părea că vrea să-l răsplătească pe Alexa, căci faza golului a fost creată chiar de cei trei jucători intrați pe parcurs: Bărbuț îl deschide pe Belu, care centrează din nou excelent, iar Rufino înscrie cu capul!
Dar soarta avea plănuită o răsturnare de situație ce avea să lase întreaga audiență amuțită: la un șut nu prea puternic, Pap a vrut să se arunce peste minge, publicul începuse deja să-l aplaude pentru paradă, dar între timp mingea i s-a scurs printre picioare și în poartă! Culmea, este de apreciat faptul că Alexa a avut tăria să-l trimită în teren pe tânărul portar după ezitarea de etapa trecută, dar e foarte greu de adus argumente pentru a-l titulariza în continuare. Soarta e prea crudă, uneori. N-ar trebui să fie un capăt de lume pentru Pap, e încă foarte tânăr, iar gafe au făcut și toți marii portari, dar va trebui să muncească și tragă mult mai mult ca să revină.
Cam acesta a fost momentul decisiv al partidei, întreaga echipă părând dărâmată. La golul final din minutul 90, jucătorii Astrei au făcut cam ce a vrut în apărarea noastră. Nu prea mai conta din prisma rezultatului, dar echipa ar trebui să joace indiferent de situație.
Dintre jucători, doar despre Belu putem vorbi exclusiv pozitiv: a avut un aport foarte bun ofensiv și s-a descurcat și în defensivă, chiar și atunci când Bărbuț nu îl ajuta deloc, adică întreaga repriză secundă. Nu înțeleg ce a fost cu Bărbuț, dar după debutul bun de repriză, a jucat lamentabil, având și o poziționare foarte slabă în teren. Nu părea în apele lui, dar dacă e vorba de o problemă medicală, de ce l-a forțat Alexa? Dacă nu e cazul, atunci de ce nu i-a atras atenția?
De partea cealaltă, Popescu a avut un meci ceva mai slab ca precedentele, mai ales în defensivă, unde a avut probleme. Curtean a jucat în nota obișnuită, a avut centrări mai bune astăzi, dar din nou a pierdut multe mingi, care au pus adversarii pe contraatac. La fel, nici Zicu n-a fost mereu în meci, n-a tratat fiecare fază cu maximă seriozitate, dar a și creat pericol de câteva ori. Llorente pare să joace după modelul „una caldă, una rece”, de data aceasta fiind vorba de una rece, cu multe pase greșite. Conaționalul Hernandez nu s-a prea remarcat nici el. Rufino arată un mare potențial, dar a cam dispărut după ce am luat golul doi.
Sunt multe de analizat, iar deciziile vor fi greu de luat. Consider că suntem încă în faza de construire a echipei și de pregătire a jucătorilor, astfel că nu mă îngrijorează încă prea mult rezultatele, mai ales că au fost și meciuri grele, cu echipe bune. Dar e important să marșăm spre acel prim 11 de bază. Iar dacă experimentăm improvizații în cel mai sigur compartiment - apărarea - atunci mi se pare că batem pasul pe loc.
Poli: Pap (3,5) - Luchin, Scutaru (6), Cânu (3,5), D. Popescu (5) - Curtean (5,5), Zicu (5,5), Llorente (4,5), Melinte (6), Hernandez (5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Belu (6,5) pentru Luchin (min 13)
Bărbuț (5) pentru Hernandez (min 46)
Rufino (6) pentru Cânu (min 46)
3 august 2015
Dinamo - Poli 2:1 (2:1)
Meciul a început furtunos, cu un o lansare lungă a gazdelor în flancul nostru drept, Luchin a intervenit oarecum stângaci în marginea careului, iar Avram a dictat penalty. Să zicem, deși eu nu mă declar convins. Execuția lui Matei a fost perfectă, dar avantajul a ținut doar trei minute. Replica noastră a venit prin inspirația lui Zicu, acesta trecând de un jucător în flanc, ca apoi să-l lanseze pe Hernandez în careu - șutul acestuia a fost respins în lateral, însă Elek a fost pe fază și a înțepat mingea în plasă! Noi am fost cei care am controlat jocul în continuare, însă șansele au întârziat să mai apară. Doar pe final de repriză s-a dinamizat din nou meciul. Mai întâi, în minutul 41, Elek a centrat bine în fața porții, dinamoviștii au respins până în marginea careului la Llorente, a cărui voleu a fost scos de pe linie de către un adversar. Apoi Zicu a avut o incursiune în stânga, a căzut în marginea careului, și când a cerut ceva s-a văzut cu un galben - aparent just. Doar că imediat, cu spiritele încinse, Dinamo a reușit desprinderea, când centrarea lui Filip l-a găsit pe Gnohere la colțul lung, acesta împingând balonul în plasă după ce Pap a ratat intercepția. De criticat ar fi și poziționările lui Belu și Curtean, Filip centrând fără pic de rezistență din partea apărării noastre. Până la pauză am mai beneficiat de o stângăcie arbitrală, căci la o centrare din dreapta a lui Elek, Zicu a fost împiedicat de ultimul fundaș, dar s-a dictat corner - ceea ce este bizar, căci pe de-o parte Zicu era în ofsaid și pe de altă parte nu a părut ca și cum un dinamovist ar fi atins mingea. În spiritul sportului, decizia a fost corectă. Dar prezentarea ei - ce să mai zicem?
Poli n-a mutat imediat după pauză, dar a purtat inițiativa. Șutul lui Hernandez, pe centru, nu a pus mari probleme portarului advers, ceea ce nu se poate spune despre libera bătută peste zid de Curtean, care a prins pământul în fața porții și a necesitat două intervenții ale dinamoviștilor pentru calmarea fazei. Mare șansă pentru aceștia în minutul 54, când o lansare frumoasă din propria jumătate îl depășește pe Scutaru, care aștepta un ofsaid la un jucător neimplicat în fază, dar D. Popescu a intervenit perfect, acordând corner. Belu face o stângăcie când s-o ia la goana cu mingea din interiorul careului nostru și și-o dă în braț, fără a se dicta ceva, iar în minutul 60 Poli mai are o bună șansă, când Melinte trimite cu capul la cornerul lui Curtean, mingea fiind scoasă din nou de pe linia porții. Replica lui Dinamo, patru minute mai târziu, l-a testat pe Pap, care a respins acrobatic șutul lui Gavrilă din marginea careului, după ce Scutaru a fost fentat în prealabil. Introducerile lui Goga, Rufino și Sarmov par să îngreuneze puțin construcția, axul central dinamovist fiind de netrecut în ciuda mai multor tentative de un-doi. De abia în minutul 84 ne animăm, când Rufino trimite de puțin pe lângă la centrarea lui Goga. Și acesta din urmă beneficiază de o șansă la un alt corner al lui Curtean, dar trimite cu capul pe lângă, iar minutele se scurg agonizant spre final. Nici libera chiar dinainte de ultimul fluier, centrată din 30 metri, nu găsește vreun destinatar, astfel că scorul a rămas cel stabilit în prima repriza.
Ne rămâne să sperăm că aceasta va fi una din ultimele partide pe care le pierdem deși nu ar fi cazul să o facem. Am dat egaluri sigure în aceste trei partide, chiar dacă de fiecare dată s-a ivit un context în care factorii externi au deranjat - mai mult sau mai puțin, dar cam într-o direcție până acuma. De bun augur ar fi jocul, care a arătat mai bine azi, alături de atitudinea jucătorilor. Greu de zis cât am fost noi și cât a fost adversarul, dar vedem deja un tipar foarte diferit de cum arăta Poli acuma doi ani. Cert este însă că retrogradezi și dacă joci binișor, fără să câștigi, deci trebuie să fim foarte concentrați în etapele următoare și să confirmăm în clasament fotbalul arătat.
Din păcate astăzi am avut parte de multe intervenții slabe, mingi pierdute ușor și centrări rătăcite. O parte din neajunsuri le putem pune pe seama lipsei de omogenitate - a fost clar că Goga-Zicu încercau tot felul de lucruri în ultimul sfert de oră, dar precizia în execuții și timing le-a lipsit. Uitându-ne la apărare, am fost dezamăgit și surprins neplăcut de aportul defensiv al lui Belu, Luchin și Scutaru. Primul, chiar dacă a arătat multă dorință și a fost foarte prezent în atac, a părut vulnerabil în spate, inclusiv la goluri. Luchin, deși în rest a fost decent, are pe conștiință intervenția nereușită care a dus la penalty, în vreme ce Scutaru a catalizat două faze foarte periculoase ale dinamoviștilor în a doua repriză. Acesta din urmă a și fost schimbat la scurt timp, cu Sarmov, probabil din rațiuni fizice. Doar Popescu a fost solid, în detrimentul unui aport ofensiv mai ridicat. Rămân altfel în continuare nefascinat de jocul lui Melinte la mijloc, deși astăzi a părut ceva mai bun ca în etapele anterioare. Înlocuitorul său odată cu reașezarea tactică după ieșirea lui Scutaru, Sarmov, n-a apucat să arate prea multe la rândul lui.
Vorbind despre tactici, mi se pare dureros că Bărbuț a fost sacrificat astăzi. Curtean, destul de activ, chiar dacă nu foarte precis, a fost și el mai bun ca în celelalte meciuri, dar fără Bărbuț ne lipsește explozia, atât de utilă pe aceste mingi lungi și potențiale devieri. Zicu a ieșit din meci pe parcurs, rămânând cu aportul la gol, precum și alte execuții frumoase, cu precădere în prima parte. Pe lângă el, cei doi spanioli au fost activi, Llorente plecându-mi ceva mai mult ca Hernandez, acesta din urmă suferind din lipsă de viteză - dar care a jucat un rol central la gol. Cât despre Elek, ne-am obișnuit deja cu travaliul său, de această dată fiind susținut mai bine de către coechipieri. N-a avut însă multe șanse de a se remarca. Înlocuitorul său, Rufino, a evidențiat cât de dificil este să străpungi o apărare bine organizată fără servicii de calitate, deci mai e de lucru aici.
Alexa trebuie să găsească o formulă în care Bărbuț primește șansa să destabilizeze apărările adverse - indiferent de precizia la finalizare, oferă multă dinamică atacului nostru. În rest, este important să ne menținem atitudinea și să îmbunătățim carențele menționate mai sus, fără a începe să facem calcule și să cădem într-o stare de tensiune.
Hai Poli!
Poli: Pap (5) - Belu (5,5), Luchin (5), Scutaru (5), Popescu (6) - Curtean (5,5), Melinte (5,5), Llorente (6), Zicu (5,5) - Hernandez (6), Elek (6)
Schimbări:
Rufino pentru Elek (min 62)
Goga pentru Hernandez (min 68)
Sarmov pentru Scutaru (min 68)
28 iulie 2015
Poli - Botoșani 1:0 (0:0)
În fața unui public destul de numeros, mai ales considerând și condițiile meteo precare, meciul nu a impresionat deosebit în prima lui parte, cu atât mai mult cu cât amânarea startului a dat naștere la o stare de oareșce frustrare. Tatonarea reciprocă a fost punctată de mai multe cartonașe galbene, mai puțin unul care se cerea la oaspeți și ar fi fost cauza de eliminare. Cu echilibrul menținut, ultimul sfert de oră a prezentat câte o ocazie de fiecare parte. Oaspeții au beneficiat de o liberă de la 30 metri, șutul a fost direct pe poartă, dar și pe poziția lui Pap, care a boxat balonul. Noi am închis practic repriza cu șutul parat al lui Elek, la capătul unei incursiuni în careu a lui Hernandez. Cam atât. De remarcat ar fi doar înlocuirea lui Boldea cu Bărbuț după nici jumătate de oră, Alexa realizând că titularizarea celui dintâi nu a fost o mutare inspirată.
Tonul reprize secunde l-a dat în mare parte Zicu, a cărui prezență s-a făcut simțită în mod nebănuit - ba chiar s-a dovedit decisivă. Prima fază de poartă i-a aparținut însă lui Llorente, care a șutat de la distanță o minge respinsă de apărătorii adverși, aceasta trecând de puțin pe lângă. Zicu a avut golul pe tavă când în minutul 50 Hernandez i-a plasat mingea dintr-o liberă inteligentă, însă șutul a trecut peste. A urmat o fază cursivă cu aceiași protagoniști, de această dată Zicu lansându-l pe Hernandez care a scăpat de fundașii adverși, însă șutul s-a scurs pe lângă. Frustrat, Hernandez a mai încercat odată poartă în minutul 54, când din unghi n-a reușit să-l învingă pe portar. Au urmat zece minute de respiro, în care s-a putut remarca însă că oaspeții erau departe de a fi foarte proaspeți. Această lentoare s-a simțit în special în defensivă, unde Bărbuț a început să fie mult mai incisiv pe mingi lungi, flancul drept fiind arat constant de acesta. Din acea zonă a plecat și faza golului, în minutul 64, când Melinte l-a deschis în diagonală pe Zicu, acesta a centrat în fața porții unde țâșnise Elek, a cărui finalizare a lovit gazonul și a intrat în înaltul porții adverse, fără șanse pentru Pleșca! De remarcat că oaspeții aveau un fundaș pe margine în această fază, din cauza unei accidentări, ceea ce i-a expus și mai mult decât erau deja expuși din lipsa de prospețime. Putea fi rapid 2-0, însă Hernandez și Melinte s-au încurcat la o centrare venită pe axa Zicu-Popescu, iar șutul primului a trecut peste. Ultimul sfert de oră a fost foarte animat, oaspeții arătându-și primii colții la un corner, mingea fiind respinsă de Popescu în drumul ei spre poartă. Poli a replicat pe măsură prin Bărbuț, care a avut parte de două lansări lungi excelent jucate, însă în ambele rânduri nu a putut șuta pe lângă portarul advers. Remarcabilă însă preluarea la a doua fază! Cei de la Botoșani l-au întins pe Pap un minut mai târziu, prin Raul Costin și au mai presat în marginea careului în câteva rânduri, fără a fi prea concreți în intenții. Și așa, ar fi putut să ne strice socotelile în prelungiri, la una din ultimele faze, când o lovitură de cap din interiorul careului a trecut neplăcut de aproape pe lângă poarta noastră. N-a mai venit însă nimic, astfel că Poli și-a trecut în cont prima victorie a sezonului și poate privi mai ușurată către etapele următoare!
A fost un meci destul de bun făcut de echipa noastră, cu precădere în a doua repriză, când am exploatat slăbiciunile evidente ale oaspeților. Pap a intervenit în repetate rânduri eficient, boxând multe mingi periculoase, în vreme ce duo-ul Luchin-Scutaru a închis bine centrul apărării. Flancurile au impresionat mai mult în prima repriză, atât Belu, cât și Popescu arătând multă determinare și o bună dispoziție la efort. Plăcut surprins am fost de cei doi spanioli, Llorente și Hernandez, ambii preconizați mai degrabă ca rezerve, însă conjunctura specială a serii le-a priit, astfel că au fost adesea prezenți în joc. Boldea n-a arătat nimic special cât a jucat, exceptând o fază gândită prost, când ar fi putut șuta, dar nici înlocuirea lui cu Bărbuț n-a dat roade imediate. Poate că s-ar fi căzut ca Alexa să aștepte pauza, dacă nu cumva Boldea a avut o accidentare. Zicu, artizan la multe faze în repriza secundă, a fost mai oscilant în prima parte, dar și așa și-a dovedit utilitatea, precum și voința de a alerga mai mult decât suntem obișnuiți de la el. În plus, a dus nouăzeci de minute, ceea ce este la fel de impresionant! Melinte, la închidere, nu m-a convins, trecându-și în cont repetate execuții ratate, însă a avut un aport important la golul zilei, ceea ce îi șterge din păcate. Dar dincolo de toate, de Elek mi-a plăcut cel mai mult azi, nu doar datorită golului, care n-a reprezentat o finalizare facilă, ci și grație duelurilor multiple în care și-a arătat dăruirea. Dintre cei introduși pe parcurs, doar Bărbuț a avut timp să lase o impresie, și a lăsat una puternică, doar că cele două ratări din poziție de singur cu portarul atârnă împotriva eforturilor sale exemplare.
E esențial că am adunat primele puncte, însă trebuie să rămânem așezați și să admitem că am beneficiat de un adversar slăbit, cu jucători obosiți și fragili. Contează mult să găsim un unsprezece stabil, fapt care nu cred că se va întâmpla prea curând dacă nu avem constanță în rezultate. Aceste prime trei etape ne-au arătat jucători căpoși, de bine și de rău, care încă sunt în faza de (re)cunoaștere. Ne-au arătat și că mai mulți dintre titularii de anul trecut, în special Neagu, Trandu, Poparadu și Boldea, vor avea viață grea în a prinde primul unsprezece.
Bravo Poli!
Poli: Pap (6) - Belu (6), Luchin (6), Scutaru (6), Popescu (6) - Melinte (5,5) - Boldea (5), Llorente (6), Hernandez (6), Zicu (6) - Elek (6,5)
Schimbări:
Bărbuț (6) pentru Boldea (min 25)
Rufino pentru Elek (min 75)
Sarmov pentru Hernandez (min 87)
19 iulie 2015
CFR Cluj - Poli 1:0 (0:0)
Dominarea clujenilor s-a simțit mai ales în prima jumătate a primei reprize, în care au pus mare presiune pe apărarea noastră. Din fericire, linia de fundași s-a descurcat foarte bine, astfel că nu a apărut nici un mare pericol la poarta noastră. Melinte a revenit în postura de fundaș central și a avut o prestație excelentă, iar Bocșan și-a făcut debutul în prima ligă foarte bine, chiar de a avut mici ezitări. Probabil că tracul ar fi fost mai mic dacă ar fi primit mult mai multe șanse de joc în liga secundă, când riscul n-ar fi fost așa de mare ca acum. Norocul nostru că tânărul a demonstrat încă o dată că avem pe cine să ne bazăm atunci când e nevoie.
Presiunea clujeană s-a datorat și faptului că echipa noastră nu a găsit culoarele pentru a urca în atac, iar individual mai toate duelurile au fost pierdute. Chiar și Zicu, de la care aveam așteptări mari a jucat lamentabil în primele 20 de minute, cu multe pase greșite și faze fixe irosite. Dar și-a revenit apoi și a contribuit la câteva faze foarte bine construite. Nu același lucru putem spune despre colegul său, Curtean, care nu s-a dezmeticit tot meciul. La fel de dezamăgitor a fost și Llorente, care a părut depășit de joc, sau năucit de căldură, având multe mingi greșite și fiind foarte ușor întrecut.
Lucrurile s-au schimbat însă în minutul 25, când Elek a fost foarte bine lansat cu o pasă înaltă și a încercat să-l lobeze pe Marc, portarul clujenilor. Mingea a picat însă pe colțul porții și apoi în afară. Apoi, câteva minute mai târziu, același Elek se zbate pentru o altă minge lungă spre care alergau și un fundaș și portarul advers. Acesta ajunge primul, dar este incomodat și nu găsește resurse să încerce un dribling, iar șutul nu țintește spațiul porții. În fine, spre minutul 40, ne trecem în cont a treia mare ocazie, când după un șir de pase utile, Belu este deschis pe dreapta și dă o centrare excelentă în fața porții. Din păcate, lui Elek i-a lipsit un vârf de gheată pentru a lovi mingea cum trebuie.
Clujenii au o tresărire chiar pe finalul reprizei când obțin 3 cornere consecutive. Doar unul a pus probleme defensivei, mingea ajungând la Petrucci, care trimite un șut puternic din colțul careului. Din fericire, Kirschstein se afla pe trasa mingii, dar a fost necesar și reflexul său pentru a respinge mingea.
Repriza a doua începe tot sub semnul dominării gazdelor, dar golul vine cu mult ajutor din partea noastră. O minge înaltă îl lansează bine pe un atacant în careul nostru, dar Belu și Melinte îl flanchează repede, primul îndepărtând mingea, din păcate doar până la Jakolis. Acesta șutează din vole, nu prea plasat, pe centrul porții, iar Kirschstein, care e foarte ocupat să vocifereze ceva arbitrului, are o reacție întârziată și nu reușește să oprească mingea din drumul ei spre plasa porții. E drept, șutul a fost ușor deviat și a și lovit pământul în fața portarului, dar poziționarea și lipsa de atenție sunt impardonabile. Nu știu exact ce a reclamat echipa, pentru că la reluări nu am văzut nici o infracțiune evidentă. Oricum, faza trebuia urmărită indiferent ce a fost. Altele sunt așteptările de la un portar cu experiență, care până atunci s-a comportat foarte bine în poartă.
La fel ca în meciul cu Pandurii, după gol nu prea ne-am găsit inspirația, chiar de această dată n-am mai avut un om în minus. Și clujenii s-au complăcut în păstrarea rezultatului, astfel că nu s-a mai întâmplat nimic remarcabil, chiar de am avut câteva acțiuni mai interesante pe final. Dar pentru că nu am fost pedepsiți destul în aceste două etape, avem și ghinionul ca Melinte să calce strâmb și să fie nevoie de forțarea lui Scutaru, nerefăcut complet. N-aș zice că e tragică situația, pentru că apărarea nu avut până acum mari probleme, dar devine îngrijorător, căci în ritmul acesta, în curând vom începe meciul fără a avea rezerve pe postul de fundaș.
Elek s-a zbătut mult și a depus un efort apreciabil, dar pericolul a venit doar când a fost lansat cum trebuie. Când s-a aflat în poziție de unu la unu, n-a fost în stare să treacă de adversar, nici măcar în viteză. Mi-a amintit un pic de neputința lui Szekely de acum două sezoane. După cum spuneam înaintea începerii campionatului, nu este acel golgheter care să ne dea încredere că poate înscrie atunci când avem nevoie, astfel că ne punem speranțele în atacantul venit de la Toledo. Nici Bărbuț nu pare să fi găsit soluția de a trece de adversari și mizează în continuare doar pe viteză. Sigur, de multe ori nici nu a fost ajutat pe măsură de coechipieri.
Cei mai buni de pe teren mi s-au părut a fi fundașii laterali. Dan Popescu a confirmat prestația bună din prima etapă și faptul că e unul din cele mai bune transferuri ale verii. De cealaltă parte, Belu a avut un joc foarte bun, atât în apărare, cât și în atac.
Notăm și debutul bulgarului Sarmov în repriza a doua, care a arătat calități superioare în puținele faze în care și-a făcut simțită prezența și cred în continuare că va fi un câștig pentru echipă atunci când va fi pregătit 100%.
În ciuda scorului, rămânem cu ideea că am avut ocaziile mai mari. Ar fi rău ca echipa să sufere din punct de vedere moral pentru cele două înfrângeri. Campionatul e lung și complicat, astfel că aceste prime meciuri n-ar trebui să conteze așa mult. Sunt semne că atunci când pasele merg, echipa e capabilă de a crea acțiuni periculoase. E nevoie de ceva timp pentru ca noii veniți să se integreze și pentru ca Alexa să găsească primul 11 ideal. Să nu uităm că așa a fost și la începutul sezonului trecut, iar acum va fi cazul cu atât mai mult din cauza începerii premature a campionatului și venirii a atâtor noi jucători. Sigur, e valabil pentru toate echipele, dar ca joc nu mi s-au părut nici Pandurii, nici Clujul, a fi mai buni ca noi, cele două înfrângeri venind doar ca urmare a două faze singulare. Așadar, aș spune că ar trebui să nu fim așa de afectați pe aceste înfrângeri, ci să ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea jocului și cizelarea echipei. Din păcate, vor veni o serie de meciuri foarte grele, astfel că o victorie în următorul meci, cu Botoșani, ne-ar ajuta foarte mult ca moral.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Bocșan (5,5), Melinte (6), D. Popescu (6) - Zicu (5,5), O. Popescu (5), Llorente (4,5), Curtean (5), Bărbuț (5,5) - Elek (6)
Schimbări:
Sarmov pentru O. Popescu (min 58)
Scutaru pentru Melinte (min 65)
Popovici pentru Zicu (min 72)
17 iulie 2015
Profil: Rufino Segovia
Va fi un real test să vedem dacă această campanie improvizată de transferuri va da roade. E normal să ne luăm marjă, considerând limitările bugetare pe care le avem în a aduce jucători "siguri", dar de la un necesar de patru jucători de calitate pe care îl estimam înainte de debutul sezonului, ne trezim acuma cu al zecelea fotbalist adus în aceste ultime săptămâni. Ne rămâne să sperăm că Alexa va găsi echilibrul între diluarea a ceea ce aveam și presupusa calitate pe care încercăm s-o adăugăm lotului.
Data nașterii: 01.03.1985
Locul nașterii: Madrid, Spania
Inălțime: 182 cm
Greutate:76 kg
Poziție: Atacant
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2014-15 | Toledo | ES | C | 32 | 18 |
2013-14 | Toledo | ES | C | 37 | 15 |
2012-13 | Toledo | ES | D | 32 | 18 |
2011-12 | Huracan Valencia | ES | C | 16 | 2 |
2011-12 | Burgos | ES | C | 18 | 2 |
2010-11 | Honved | HU | A | 14 | 2 |
2010-11 | Honved II | HU | B | 2 | 0 |
2009-10 | Toledo | ES | C | 33 | 9 |
2008-09 | Melilla | ES | C | 13 | 3 |
2008-09 | Aguilas | ES | C | 19 | 8 |
2007-08 | Valladolid B | ES | C | 35 | 11 |
2006-07 | Atletico Madrid | ES | A | 1 | 0 |
2006-07 | Atletico B | ES | C | 35 | 3 |
2005-06 | Atletico Madrid | ES | A | 1 | 0 |
2005-06 | Atletico B | ES | C | 30 | 6 |
2004-05 | Rayo Vallecano | ES | C | 5 | 1 |
2004-05 | Rayo Vallecano B | ES | D | - | - |
2003-04 | Rayo Vallecano B | ES | D | - | - |
Total: | 323 | 98 |
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com
Profil: Dorin Goga
Totodata, contractul său este pe un an, la fel ca mai mulți dintre jucătorii cu profil aduși în această vară, deși explicabil în ceea ce privește strategia și capacitatea clubului, riscă să compromită dezvoltarea pe termen lung. Sentimentul de hei-rup în transferurile acestei veri ar fi fost însă greu de evitat, dat fiind timpul scurt avut la dispoziție de conducere. Rămâne ca odată cu asigurarea unui loc în Liga 1 pe anul viitor, lucrurile să fie abordate cu mai multă clarviziune. Doar să consolidăm repede ce-am adus, căci indiferent de calitate, niciunul dintre acești jucători nu vine după un sezon excelent la nivel individual.
Data nașterii: 02.07.1984
Locul nașterii: Zalău
Inălțime: 182 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Atacant/mijlocaș ofensiv
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2014-15 | ASA Târgu Mureș | RO | A | 26 | 3 |
2014 | Harbin Yiteng | CN | A | 0 | 0 |
2013-14 | Dinamo Tbilisi | GE | A | 27 | 9 |
2012-13 | Hapoel Ramat Gan | IL | A | 12 | 1 |
2012-13 | Rapid București | RO | A | 14 | 2 |
2011-12 | Poli Timișoara | RO | A | 17 | 6 |
2010-11 | Poli Timișoara | RO | A | 29 | 8 |
2009-10 | Poli Timișoara | RO | A | 30 | 12 |
2008-09 | Poli Timișoara | RO | A | 17 | 3 |
2007-08 | Universitatea Cluj | RO | A | 31 | 8 |
2006-07 | Universitatea Cluj | RO | B | 24 | 9 |
2005-06 | Universitatea Cluj | RO | B | 20 | 9 |
2004-05 | Universitatea Cluj | RO | B | 25 | 5 |
2003-04 | Universitatea Cluj | RO | B | 17 | 4 |
2002-03 | Universitatea Cluj | RO | C | - | - |
Total: | 279 | 79 |
IL = Israel; RO= România;
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com