Interviu: Denis Golda

Când m-am întâlnit cu Denis acum o săptămână, așteptările și ambițiile sale, precum și ale multora din jurul echipei de la juniori A, erau nu doar mărețe, ci și accesibile. Dar în șapte zile, Poli n-a reușit să adune mai mult de un punct în Liga Elitelor U19 și astfel a căzut de pe primul loc, pe locul al treilea în clasament, ratând șansa participării în faza națională a competiției. Este un moment greu pentru toți jucătorii din lot, dar cu atât mai mult pentru generația 97, din care face parte și Denis, care a ratat una din ultimele șanse la un trofeu de juniori. Dar pe cât își pot împărți vina între ei, la fel trebuie și clubul să și-o asume, căci decizia de a întinde cei mai buni jucători peste trei echipe (juniori B, juniori A, Poli II) ne-a costat puncte și, cel mai probabil, ne-a costat și această calificare.

Chiar și așa, pentru cel care a devenit atacantul titular al echipelor sale în ultimele douăsprezece luni, n-a fost un sezon rău. Dacă jucătorii cu care am discutat până acum erau obișnuiți cu locul în primul unsprezece sau cu prezențe la naționalele de juniori, Denis a avut de răbdat până ca momentul să se ivească. Dezvoltarea fizică puțin târzie a fost însă compensată de noțiuni tehnice și poziționale care să-l ajute să-și îndeplinească potențialul. Astfel se numără printre cei mai buni marcatori, atât la Poli II, cât și la juniori A, iar reușitele deosebite ale acestui an includ o triplă în chiar prima etapă a sezonului ligii a IV-a, pe care a izbutit-o în mai puțin de douăzeci de minute.

Să-l citim.

CV: Cum ai ajuns la fotbal?

DG: Am început și alte sporturi înainte: la trei ani am fost la înot, dar am făcut doar un an, fiindcă părinții mei au vrut să mă dea la dansuri. De la patru la cinci ani am fost la dansuri și atunci mi-au zis să aleg între dans și fotbal – am zis, inevitabil, nu am cum să aleg dansul, fotbalul era pe primul loc. Nu-mi plăcea să merg la dans fiindcă fie lipseam de la fotbal, fie îmi lua din timpul liber în care aș fi vrut să joc fotbal.

CV: Ai mai făcut și alte sporturi?

DG: Tenis de câmp puțin, în timp ce făceam și fotbal. Sora mea a practicat mai mult și m-am dus și eu de câteva ori să fac niște antrenamente. Mi-a plăcut, merg și acum în timpul liber cu prietenul meu Sturz. Noi doi mergem tot timpul – dar mă bate, știe mai bine ca mine.

CV: Unde ai început fotbalul?

DG: Am început la vârsta de cinci ani, la Ripensia, care atunci avea echipe de juniori. Am stat acolo până la vârsta de opt-nouă ani, când s-a întâmplat un incident: am făcut un antrenament cu alt antrenor decât cel care era de obicei la noi la grupă și a durat doar o oră în loc de două, așa că am rămas o oră în frig – nu știam să merg acasă, eram foarte mic! Atunci tatăl meu a spus că trebuie să aleg între Poli sau Banatul și am ales Poli. Oricum aveam de gând să fac și scoală, în cazul în care apărea o accidentare mai gravă, să nu mă bazez doar pe fotbal.

CV: Ai avut probleme cu accidentările?

DG: Nu, chiar n-am avut deloc. Doar recent a trebuit să fiu operat: am avut o bătătură în talpă care s-a agravat. A trebuit să plec obligatoriu la schi cu facultatea, fiindcă trebuia să dau examen, și am tot forțat. Când m-am întors, m-am dus la spital și mi-au spus că trebuie să mă taie, să curețe zona afectată. Am stat o lună cu cârje. Mi-a fost greu, dar am reușit să trec peste și mi-am revenit, ușor, ușor.

CV: Am văzut că porți o bandă la genunchi.

DG: Da, am avut ceva probleme și țin morțiș să-mi pun aia. Ca să am ceva să mă ajute să trec peste – și la mâna stângă îmi pun bandă, să trec peste stres. Să mă țină concentrat.

CV: La Poli ai trecut pe la toate grupele de juniori.

DG: Așa e, aproape toate, și acum termin junioratul. Îmi expiră și contractul, pe care l-am semnat în februarie, pe șase luni doar.

CV: N-ai avut contract pe trei ani?

DG: Nu, nu mi s-a propus. Poate că nu am fost destul de bun în viziunea lor, nu știu. N-am stat să mă gândesc la asta, am încercat să mă pregătesc cât mai bine, să le arăt că sunt un jucător bun.

CV: Dar marchezi destul de des, dacă e s-o iei așa.

DG: Da, dar până anul acesta n-am prea ajuns să joc. Au fost alții mai mari ca mine, mai buni ca mine, nu eram așa de dezvoltat și nu mi s-a acordat destulă încredere.

CV: Acum ești însă titular de obicei la juniori A, ai jucat la Poli II. Obiectivul este să vă calificați la faza națională la U19.

DG:  Ne dorim foarte mult. Ne-au rechemat în ultimele șase meciuri înainte de pauza competițională la juniori, apoi ne-au trimis jucători de la echipa mare (Sorescu, Mailat, Rusu), și am zis că facem echipă să trecem mai departe. După primele două etape, juniorii A erau pe ultimul loc, dar venind noi și ajutându-i, am consolidat lotul.

CV: A fost greu să se împartă toți jucătorii între atâtea echipe.

DG: Noi am început din vară, treisprezece sau paisprezece, la echipa a doua, cu domnii Săvoiu și Bătrânu. Am continuat așa tot turul, cu rezultate destul de bune, nici nu ne așteptam. Apoi au venit și alții – nu pot să zic că ne-au stricat grupul, dar e altceva când ai fost un grup unit, noi între noi, și vine cineva nou și îți schimbă atmosferă.

CV: Jucători mai tineri sau de la echipa mare?

DG: Ne bucurăm când vin cei de la echipa mare, chiar ne ajută foarte mult. Cei mai mici ne comentează și nouă. Încercăm uneori să nu-i băgăm în seamă și să le zicem că nu e bine.

CV: Și domnul Săvoiu insinua că disciplina este uneori o problemă. Poate pleacă de la părinți, se cred de neatins.

DG: Cel mai sigur. Dar și anturajul în care trăiesc contează. De exemplu, el poate să stea aici, să joace fotbal, și părinții să fie în altă localitate, să nu-l poată controla.

CV: Pentru tine e un avantaj că familia e aproape?

DG: Chiar am noroc că părinții mei, sora mea, familia îmi e aproape. Sunt recunoscător că mă susțin.

CV: Vin la fiecare meci?

DG: Mama mea și sora mea nu vin. Le-am zis să nu mai vină, fiindcă am o superstiție – când vin ele, nu reușesc să mă concentrez de fel. Doar tata vine la majoritatea meciurilor și tot timpul când dau gol, mă uit la el, că știu că se bucură.

CV: Îți dă și indicații?

DG: [râde] Nu, nu. Știe că-mi fac treaba și nu se bagă.

CV: Joci doar atacant?

DG: Când am început fotbalul, am jucat și mijlocaș stânga. Am mai jucat și mijlocaș central, fiindcă mi s-a zis de multe ori că principalele mele calități sunt inteligența și tehnica. Nu am avut mare forță și n-am reușit să mă dezvolt – dacă n-ai forță, n-ai nici viteză. Atunci am jucat mijlocaș la creație, în spatele atacanților, de unde pleca pasa finală. Asta se întâmpla când eram la juniori C, la domnul Ivan. Apoi, când a venit domnul Frușa, am jucat atacant, dar nu prea am jucat, fiind și cu un an mai mare, la juniori B. Și anul trecut, la juniori A, cu domnul Stoicov, am prins câteva meciuri, dar tot chinuite. Mă mai trimiteau la echipa a doua și cumva am rămas pe acest post.

CV: Dar anul acesta a început extraordinar.

DG: Am intrat ca rezervă prin minutul 70 în prima etapă și până la final am dat hat-trick.

CV: Ce alți jucători te inspiră?

DG: Am mulți idoli. Mesut Özil pentru că e retras în spatele atacantului și are pasa finală, e un jucător extraordinar,  David Beckham, care purta și el numărul șapte pe tricou, și Messi – țin cu Barcelona și chiar îmi place, el e probabil ‘idolul principal’. Ibrahimovic îmi place pentru execuție – ultimii antrenori mi-au zis că o nouă calitate a mea este execuția, simțul porții. Domnul Săvoiu și domnul Contescu m-au folosit ca vârf împins și îmi dădeau tot felul de indicații cum să înscriu cât mai ușor, doar din plasament. Domnul Săvoiu a fost atacant și chiar m-a bucurat când m-a luat deoparte și mi-a vorbit despre aceste ‘trucuri’ ale atacanților.

CV: De ce numărul șapte?

DG: A fost primul meu număr pe tricou, de când m-am apucat de fotbal, și e numărul meu norocos. Mereu am ținut să iau șaptele – dacă nu aveam șaptele, atunci șaptesprezece.

CV: Șaptezeci și șapte.

DG: [râde] Nu am reușit șaptezeci și șapte fiindcă nu avem echipament cu numărul ăsta.

CV: Să revenim puțin la juniori. Ați pierdut neașteptat cu Satu Mare.

DG: Am început foarte moale. Această înfrângere ne-a fost datorată tuturor. Nu că aș căuta scuze, dar prima oare ni s-a spus că vom juca pe terenul mare, apoi am fost duși pe un teren unde careurile de șaisprezece metri erau pline de nisip. După un sfert de oră era deja 0–2, greșelile noastre au dus la două goluri simple. Apoi am încercat să revenim prin Mailat, care a înscris din liberă, și am avut foarte multe cornere, dar n-am reușit să marcăm. Asta deși noi aveam talie și ei nu prea. Nu înțeleg cum de n-am reușit să marcăm. După pauză ei au fost aproape de a-și da și un autogol, noi am tot sperat. Eu am fost înlocuit cu Renato [Kokora], apoi fundașii centrali au urcat mai sus, am încercat să facem ceva pe deviere, să egalăm. Dacă marcam, cred că și întorceam scorul.

CV: În ce compartiment e mai puțin coezivă echipa?

DG: N-aș putea spune în atac, fiindcă avem cel mai bun atac din serie. Suferim însă pe partea defensivă, am luat gol la fiecare meci. Avem fundași centrali foarte înalți și dezvoltați, care în jocul aerian nu pierd nicio minge, dar se mai întâmplă [să greșească]. Asta nu îi convine nici antrenorului, nu ne convine nici nouă, fiindcă dacă luăm gol repede, ne e greu să întoarcem rezultatul.

CV: Mai sunt două etape.

DG: În ultima etapă întâlnim U Cluj, iar până atunci trebuie neapărat să batem pe Pandurii acasă, duminică. O să fie interesant, jucăm pe terenul mare, gazon bun – să-i pasăm așa cum știm noi, să ne facem jocul, și îi vom bate ca în tur.

CV: Vă puteți concentra cum trebuie la juniori A, venind după experiența de la Poli II, care e la un alt nivel?

DG: E un nivel diferit, dar noi avem încredere în noi și suntem uniți, ne dorim să ne calificăm. Dacă reușim, țintim și locul întâi.

CV: Ziceai că îți expiră contractul în vară. Care sunt perspectivele?

DG: Încă n-am avut nicio discuție cu clubul. Pe primul plan ar fi să rămân aici, depinde ce mi se oferă în vară. Dacă echipa mare retrogradează, sper să joc în liga a II-a, dacă nu e posibil să mă trimită împrumut undeva.

CV: Și dacă nu se aliniază lucrurile, cât timp îți dai până să zici că nu merge cu fotbalul?

DG: Nu m-am gândit la chestia asta. Sunt un jucător care pune foarte mult suflet în ceea ce face. Mă gândesc că o să mă integrez, sunt un coleg prietenos, mă înțeleg cu toată lumea, și cred că m-aș adapta oriunde m-ar trimite. Trebuie să-mi fac treaba și să arăt antrenorului că vreau să joc.

CV: Mi-ai spus deja că ești într-un fel nou între titulari – că n-ai fost în primul unsprezece în ultimii ani și acum ai reușit să te impui.

DG: De fiecare dată când antrenorul face echipa, mă gândesc la cum m-am pregătit în săptămâna aia. Îmi pun în minte dinaintea meciului cum se va desfășura, ce adversari voi avea, dacă-mi vine mingea la cap sau la picior cum să o lovesc, mă concentrez mereu dinainte. Mă bucur întotdeauna când prind primul unsprezece și așa mă motivez și pe mine, am mai multă încredere. Sunt obișnuit și ca rezervă, nu mă supăr când nu sunt titular, dar tot timpul când am intrat, am arătat că vreau să joc. Ăsta este și un atu pentru mine, că am fost călit.

CV: Cât la sută crezi că succesul tău depinde de tine și cât depinde de clubul la care ești?

DG: 60-70%. Cel mai mult ține de tine, de felul în care te pregătești. În funcție de unde te bagă antrenorul, trebuie să te informezi dacă n-ai mai jucat în acel post, să întrebi. Nu poți intra pe teren și să te gândești că doar te adaptezi. Majoritatea care jucăm fotbal, ne punem adesea în locul celuilalt și ne gândim cum am juca noi acolo. Oricum e important să fii polivalent.

CV: Cum ai relaționat cu antrenorii cu care ai lucrat?

DG: Am un antrenor căruia îi mulțumesc în mod deosebit, chiar dacă toți m-au ajutat pe parcurs. Este vorba de primul meu antrenor, Constantin Siliman. El e acum antrenor la Carani, în liga a V-a – chiar a dorit să mă vadă când am avut un meci acolo [n. ed. în Cupa României], dar eram accidentat. M-a învățat foarte multe, a avut încredere în mine, m-a dus la juniori mai mari când eram la Ripensia. I-a plăcut foarte mult de mine și chiar am ținut legătura cu el.
De la Poli, domnul Contescu mă ajută mult, mă joacă des și mă bucur că reușesc să înscriu și să-i fac pe plac. Și domnul Săvoiu – țin bine aminte acel prim meci la echipa a doua, când m-a băgat în repriza secundă într-un meci cu Ripensia din Cupa Fabric, și am dat gol de 1–0. De atunci a ținut morțiș să rămân la Poli II, să-l ajut.

---

Remarcăm faptul că, așa cum se întâmplă adeseori, calculele de acasă nu bat cu cele de pe teren. Deși gazonul pe Dan Păltinișanu a fost bun, jocul de pase n-a mers, iar echipa a sfârșit prin a trimite mingi lungi spre atacanți. Apoi, apărarea a suferit în meciul cu U Cluj, când n-am reușit să menținem un avantaj de două goluri.

Dorința nu poate înlocui concentrarea și disciplina, și pe cât este un avantaj că avem parte de o echipă care se cunoaște de mult timp, pe atât poate fi și o problemă când trebuie să rupi pisica proverbială în două, să spui lucrurilor pe nume și să-ți asumi neajunsurile. E clar că jucătorii au format prietenii strânse, dar oare e un lucru bun pentru producerea unor fotbaliști de viitor?

E greu de crezut că poate fi promovat un întreg grup de jucători la echipa mare, deci există potențial de tensiune când drumurile se despart. Această tensiune face parte din sportul de echipă și e bine ca jucătorii să fie familiarizați cu ea, precum și ca ea să fie transformată într-o forță pozitivă. Creșterea în aceeași formulă atâția ani duce la un risc de blazare, fără nevoia de autodepășire în lipsa unor presiuni din afara anturajului. Și ne întrebăm dacă nu tocmai această blazare, aceste tensiuni necontrolate, au dus la ratarea obiectivelor, în ciuda experienței superioare a echipei.

Avem șansa ca juniorii A să mai dispute Cupa României în acest sezon, pe parcursul lunii mai. Asta face parte din frumusețea fotbalului, că poți să aplici ceea ce înveți în mai multe competiții, cu efect imediat. Traiectoria lui Denis promite, poate mai mult ca în cazul celor care au succes de tineri și apoi stagnează când se apropie de seniorat. Dar în rest, regulile sunt aceleași, iar ce e mai greu (și mai frumos) încă urmează.

Despre tactică și eșec

Când a plecat Florin Marin, am scris că nu este mutarea de care aveam nevoie la momentul respectiv. Faptul că Grigoraș nu are rezultate, mai ales în condițiile în care a preluat o echipă complet debusolată, are o mulțime de cauze și nu e de mirare.

Sâmbătă nu am văzut nimic greșit în abordarea partidei, deși la ultima aventură tactică am criticat alegerea antrenorului. Dar atunci a fost compromisă apărarea fără a oferi un plus pozițional, în timp ce împotriva Chiajnei am optat pentru cei doi jucători avansați în bandă, care erau astfel mai liberi și mai puțin expuși în același timp. Această așezare a funcționat deoarece oaspeții jucau cu două vârfuri, iar o apărare cu trei fundași centrali reprezintă o opțiune viabilă pentru a-i contracara. Am văzut că au fost puține probleme până la gol, cu excepția unei faze în care Scutaru n-a fost dublat în duelul său cu Milevsky, în prima repriză. Iar la gol, dincolo de erorile defensive, a confirmat ieri și D. Popescu hențul făcut de atacantul ucrainean la preluare, ratat, așa cum pare să se întâmple mai mereu, de arbitrul adițional.

Durerea noastră pleacă de la carențele tehnice individuale, care ne-au împiedicat să obținem mai mult: Elek, incapabil să înscrie cu poarta goală sau să întoarcă un adversar unu la unu; Bărbuț, idem partea cu depășirea unui adversar - hai că nu la fiecare încercare, dar măcar cu oareșce regularitate; mingea sare mai nou din piciorul lui Javi ca din al lui Mansour; Nimely e bătăios, dar lent, și nu a avut cu cine să intre în combinatii (ce fază a ieșit cu Zicu în preajmă, pe final de meci); fazele fixe sunt executate de la mediocru în jos; iar in apărare acoperim lamentabil spațiile și ne dublăm imprecis, târziu sau deloc.

Pe care din lucrurile astea le poate corecta un antrenor? Grigoraș a făcut deja un lucru util, introducându-l pe Bocșan în primul unsprezece, un jucator care deși mai are de progresat până să fie titular de drept, îți oferă un plus de talie de care ai mare nevoie - vezi ce fundași avea Chiajna în centru, ce periculoși au fost la cornere (1.88/1.89 față de 1.85/1.86 la Scutaru/Cânu). Cât despre alte transformări antrenorești, plasamentul și instinctul necesar, respectiv rutinarea prin exerciții până la imprimarea unui instinct, a unei intuiții colective, necesită luni, dacă nu ani de pregătire. Un antrenor nou poate să faca doar două, trei lucruri care chiar au impact pe termen scurt: să rupă ritmul și să motiveze jucătorii prin forța sa de caracter, respectiv să aibă inspirația unei descoperiri tactice/a unui jucător neglijat, grație perspectivei 'curate' cu care vine la club. Evident, exceptând situația în care predecesorul său a fost un incompetent colosal, iar poate unii regretă să vadă că Florin Marin, cu toate neajunsurile lui, n-a fost așa ceva.

Să ne uitam și la Chiajna: nu joacă fotbal mai bine decât noi. Dar au calitatea necesară să facă diferența când apar oportunități, sau care să creeze oportunități: pe Milevsky (șapte meciuri, șase goluri, dar am vazut că rolul lui nu e neapărat de a marca) nu l-a învățat Falub cum să preia mingea cu trei adversari în spate, cum să i-o bage printre picioare lui Jenkins, cum să dea călcâie pe lângă Cânu; nici Obodo nu a descoperit poziționarea la fazele fixe de când a ajuns la Concordia. Cine a văzut că oaspeții au fost mai determinați decât noi, a văzut greșit. Au avut însă mai multă încredere, tocmai prin prisma calității pe care le-o oferă acești doi jucători. Dacă Chiajna ar fi trebuit să-și permită să aducă acești jucători, e altă discuție.
Poli, în ciuda semi-eșecurilor din campionatul regulat, era o echipa mai solidă nu doar grație disciplinei (inodore) a lui Florin Marin, ci mai ales din lipsa presiunii și încrederea pe care ți-o dădea (o vreme) prezența unui Luchin, Goga, Zicu în teren. Dar nimic nu ține la infinit, iar noi am intrat într-un cerc vicios al rezultatelor.

Am râs (și mai râd, melancolic în retrospecție) citind că Rajcomar a fost singurul jucător dorit de Florin Marin. Sunt convins că esența acestei dorințe nu se referea așa de mult la fotbalistul Rajcomar, cât la tipul de vârf pe care și-l dorea în echipa. Până la urmă, Rajcomar e un jucător pe modelul lui Milevsky, care joacă cu spatele la poartă, intră în combinații cu mijlocașii și le oferă spații - numai că Rajcomar nu are talentul ucraineanului, care deși de abia se mișcă, atunci când o face, o face cu rost. Prin constrast, Elek e un vârf care atacă poarta, nu este în natura lui să țină de minge, să se impună fizic în fața a doi, trei jucători de la 1.85m în sus. Faptul că nu are instinct de marcator face ca aportul pe care îl poate aduce echipei să fie unul limitat - de cate ori să tot scapi vertical spre poartă pe mingi lungi? Scorul la pauză putea să fie 2-0 doar din șansele sale.

Ce mă ia pe mine cu misteriosul este înlocuirea lui Llorente cu Jenkins la mijloc. Poate pentru colaboarea cu Nimely, poate fiindcă e un jucător care construiește ceva mai disciplinat și are un spirit mai apropiat de ce își dorește Grigoraș să vadă, dar cred că e o greșeală. E drept ca englezul e încă în faza de revenire, dar din ce am văzut in meciuri, Llorente era unul dintre cei mai constanți jucători, activ la recuperare și un pasator superior lui Jenkins. Întamplător era al treilea jucător ca note în play-out, chiar dacă ăsta nu e cine știe ce reper. E o modificare bizară fiindcă nu se cerea ca prestații.

Ca să închei: nu-mi îndrept tunurile asupra lui Grigoras fiindcă, așa cum am scris cu ocazia tevaturii numirii sale, problemele de la club sunt atât de anchilozante că e greu de zis ce antrenor putea să vină să ne salveze. Nu avem bani, nu avem pasiune în jurul echipei și nu avem iscusință/calitate pe teren sau în afara lui. Greu să depăsești asemenea carențe prin organizare tactică. Iar faptul că ne merge mai rău acuma ține mai mult de presiunea rezultatelor, de numeroasele accidentări și de pierderea de 'viteza' a lui Javi la mijloc, decât de o diminuare a jocului nostru colectiv ca urmare a unor intervenții grigorașiene.

P.S. Să nu ingorăm nici că suntem la al treilea antrenor care nu are rezultate superioare cu această echipă.

Liga Elitelor U19: Poli - Pandurii 1:1 (0:0)

Nimic nu a mers bine în acest sfârșit de săptămână la Poli. După înfrângerea echipei secunde la Ghiroda, 4-6 (toate Aharoni) și înfrângerea echipei mari ieri seară, seria nefastă a fost închisă de juniorii A, care au reușit doar un egal în fața Pandurilor. Disputată pe Dan Păltinișanu, partida a fost una echilibrată, în care oaspeții au lovit întâi pe o contră, ca Poli să reușească egalarea doar în ultimul minut de prelungire, prin penalty-ul transformat de Sturz.

Echipa de juniori A este compusă integral din jucători care au făcut parte din scheletul echipei secunde în turul sezonului de liga a IV-a - inclusiv duo-ul Sorescu, Mailat, care se pregătește alături de fotbaliștii din prima ligă. Și Pandurii au o echipă secundă în liga a III-a, chiar în seria lui ASU Poli, deci meciul de azi nu era unul tranșat apriori.

Noi am dominat teritorial partida și am avut câteva șanse bune de a marca, în vreme ce oaspeții au stat mai mult la cutie. Prima oportunitate a apărut chiar la debut, când Sorescu a pătruns în interiorul careului și a șutat din unghi, dar peste. Jocul a stagnat până la momentul de magie al lui Mailat din minutul 27, acesta a făcut o cursă impresionantă în flancul drept, depășind doi adversari, și a centrat în fața porții pentru Golda, care a pus latul, dar balonul a lovit bara și a fost apoi respins în corner. Am avut o șansă și la faza fixă, însă șutul puternic al lui Fridrich n-a prins cadrul porții. În minutul 35, Sorescu a finalizat cu capul o centrare trimisă cu exteriorul de Lazăr, însă fix pe portar, ca tot Sorescu să trimită spectaculos la colțul lung în minutul 43, pe lângă.

Repriza a doua a început greoi, iar în afară de o liberă trimisă mult peste de Fridrich în minutul 52, deși poziția era una foarte bună, ocaziile au lipsit. Nici introducerea trioului Gînju, Velcotă, Pădurariu nu a schimbat jocul nostru, iar încetul cu încetul am început să trimitem mingile tot mai direct spre vârfuri, cu puține reușite. Pe fondul lipsei noastre de idei, ne-am trezit conduși în minutul 70: Sorescu a fost deposedat în jumătatea adversă, oaspeții au pornit pe contră doi contra trei, Sturz n-a putut interveni convingător fiindcă purta cu el un galben luat pentru proteste, astfel că Pandurii au ajuns în marginea careului, iar șutul trimis pe jos a găsit colțul lung al porții apărate de Rusu. Starea jocului nostru s-a deterioriat în continuare, iar ocaziile mari și clare au refuzat să apară. Sorescu a tras din prima în minutul 73, de la distanță și pe lângă, Mailat n-a reușit să profite de o ieșire slabă a portarului în minutul 76, iar Velcotă s-a trezit cu mingea în picior după o centrare a lui Fridrich și o nouă intervenție aproximativă a portarului advers, însă n-a avut timp de reacție și a trimis pe lângă cu poarta goală. Golul egalizator a venit totuși la ultima fază a meciului, Velcotă recepționând o pasă lungă în careul advers, unde a fost faultat când se afla față în față cu portarul. Sturz a tras tare și a transformat lovitura de pedeapsă, dar n-a mai fost timp pentru a întoarce rezultatul.

Oricum am lua-o, rezultatul și prestația sunt dezamăgitoare. Echipa a etalat un joc fragmentat, cu doar câteva faze de construcție remarcabile, iar izolarea lui Mailat, în special în partea a doua, ne-a limitat mult capacitatea ofensivă. Ciudată introducerea lui Gînju în flancul drept, căci mijlocașul de bandă preferă piciorul stâng și acest lucru a fost evident în trei ocazii diferite, când a scăpat în flanc, dar a necesitat timp să-și treacă mingea pe piciorul de bază. Zic ciudat, căci Mailat ar fi putut acoperi mai bine acest flanc. Oricum, pe lângă lipsa de idei în preajma careului advers, nici linia de mijloc n-a fost foarte solidă pe faza de construcție, Bîrnoi și Lazăr fiind lenți și impreciși în execuții. Iar strategia mingilor lungi a funcționat slab, pressing-ul pe recuperare fiind insuficient.

Mai avem o oarecare șansă pentru accederea în faza eliminatorie a competiției. Miercuri se dispută ultima etapă, deplasarea la liderul U Cluj, și avem neapărată nevoie de victorie, dar nu mai depindem doar de noi.

Poli: Rusu - Sporin, Sturz, Fridrich, Lazăr - Bîrnoi, Oprea - Mailat, Sorescu, Popan - Golda

Schimbări:

Pădurariu pentru Golda (min 56)
Velcotă pentru Lazăr (min 56)
Gînju pentru Popan (min 56)
Kokora pentru Sorescu (min 85)

Poli - Chiajna 1:3 (0:0)

Păstrând tradiția modernă, atunci când Poli dispută un meci cu sabia deasupra capului, îl pierde. O înfrângere dureroasă ce cumulează toate problemele echipei din acest sezon și care cam spulberă speranțele la evitarea retrogradării.

Grigoraș a abordat o nouă tactică, intrigantă, cu 3 fundași centrali: Cânu, Scutaru și Bocșan. Nu era vorba de o abordare defensivă, cel puțin în prima repriză a părut că ar putea fi o așezare bună pentru calitățile jucătorilor noștri. Linia defensivă s-a sincronizat bine, a încercat să construiască cu calm și să iasă cu mingea la picior, iar Belu a putut să-și etaleze ambițiile ofensive fără să-și lase descoperit flancul. Nimely, mai retras ca în meciurile precedente, chiar de nu a avut același aport ofensiv, a coborât des să culeagă mingi, realizând legătura cu atacul.

Problemele au fost, ca de obicei, în atac, unde s-a simțit lipsa lui Goga (suspendat), Bărbuț și Elek nepărând să știe ce să facă cu mingea la picior. Minutul 12 ar fi putut însemna deschiderea scorului. Bărbuț se bate pentru o minge cu Obodo, cei doi cad, iar Belu, pe fază, fură el mingea și trimite un șut excelent peste portar, dar în bară. Mingea sare chiar la Elek în mijlocul careului, care în fața porții goale trage incredibil peste!

Prudența și încercarea unei construcții meticuloase, dar cu lipsa calității individuale necesară pentru a deschide apărarea adversă, rezultă în puține faze de poartă, în ciuda dominării noastre. Javi în special a avut niște preluări și pase dezamăgitoare. Putem menționa doar o incursiune a lui Bărbuț pe dreapta, finalizată cu o centrare deviată în fața porții, unde Dan Popescu nu reușește să ajungă la timp - o fază ce pe viu a părut ceva mai periculoasă decât la reluare, fundașul nostru fiind de fapt la câțiva metri de minge.

O primă slăbiciune în apărare îl are în prim plan pe Scutaru, care este învârtit în careu și nu este dublat, dar din fericire centrarea în fața porții nu este atinsă de nimeni. Repriza se încheie cu 0-0 și speram la un deznodământ ca în meciul cu Voluntari.

În schimb, am avut parte de ceva total diferit. Era de-abia minutul 52 când Milevsky îl ia ca pe jalon pe Jenkins, pe care eu sincer nu țin minte să-l fi văzut în prima repriză. Cânu își lasă marcajul și sare disperat la dublaj, dar mingea este întoarsă pentru șutul lui Obodo din afara careului. Nimely, aflat la doar câțiva metri, are un reflex total nepotrivit și blochează cu mâna șutul - un gest total nenecesar și imprudent.

Penalty-ul este transformat fără probleme, iar Grigoraș mută ofensiv fără să stea pe gânduri: Rajcomar în locul lui Elek și Pisas în locul lui Bocșan. Dar după nici patru minute în noua formulă, antrenorul nostru consideră că e nevoie și de a treia schimbare... Zicu în locul lui Bărbuț. Și oricine a urmărit filmul Poli în acest sezon știa exact ce urma să se întâmple. La nici două minute, Belu respinge din săritură o centrare și se lovește cu pometele de capul lui Niasse. Fundașul nostru nu mai poate continua jocul și este în cele din urmă transportat la spital, lăsându-ne în inferioritate numerică. Deși s-a dictat fault, jucătorul Chiajnei n-a primit nici măcar galben, cu toate că nu avea nici o treabă cu mingea și cu toate că Avram a sancționat cam toate intrările mai dure, indiferent de intenție.

Oricum, în timp ce Belu primea îngrijiri pe marginea terenului, reușim să dăm lovitura. La o minge lungă Bălgrădean iese inutil până la marginea careului, respingerea ajunge la Nimely, care din prima lobează în poarta goală! Avem o tresărire și mă gândeam că poate reușim să întoarcem în favoarea noastră „dezavantajul superiorității numerice” brevetat de Poli în acest sezon. Cu Rajcomar și Nimely avansați și cu tehnicitatea lui Zicu reușim să stăm sus, să obținem mingi în poziții bune chiar în careul advers. Rajcomar are o fază pe dreapta, de unde șutează foarte bine în ciuda unghiului mic, dar în plasa laterală.

Dar pierdem din avânt și totul se năruie rapid, în minutul 73. Cânu iese prea în față la întâmpinare, se întoarce târziu la Milevski care profitase de spațiul creat în careu, Javi uită să-și urmărească omul care dăduse pasa, acesta din urmă urcând să primească o pasă cu călcâiul. Șutul este respins de Strauss, dar doar până la Obodo (și el pierdut de Scutaru), iar acesta nu ratează precum Elek.

Cu plumb în ghete, reacționăm doar printr-o tresărire a lui Zicu, un șut bun de la douăzeci de metri, dar Bălgrădean respinge. În fine, glonțul final îl primim în minutul 88, în urma unei faze fixe, când Cânu nu reușește să ia fața lui Obodo, nici lui Odibe după ce mingea îi sare acestuia din bară.

Nu mai putem spera decât în câteva minuni, pe de o parte să piardă contracandidatele noastre și pe de alta să reușim să închegăm cumva o echipă care să câștige niște meciuri la rând. Chiar de rezultatul ar fi putut fi altfel de am fi condus cu 1-0 în prima repriză, sau dacă arbitrajul nu ar fi fost împotriva noastră atunci când a putut fi împotriva noastră (se spune că ar fi fost și un henț la Milevski înainte de penalty, dar mega-producția primei ligi nu ne poate oferi vreo reluare edificatoare), nu are rost să ne căutăm scuze sau să căutăm problemele în acest meci. Tot ce a dus la situația de acum am văzut de-a lungul sezonului, de la carențele individuale, la transferurile de duzină, fără calitate și, bineînțeles, până la managementul dezastruos, care nu a fost în stare să asigure stabilitatea necesară. E de ajuns să ne uităm la Milevski și Obodo, sosiți în această iarnă la Chiajna, care ne-au dat două goluri și au făcut cam ce au vrut cu apărarea noastră, și să comparăm cu transferurile noastre. E de ajuns să observăm că Grigoraș practic a fost nevoit meci de meci să schimbe tactica, să ruleze jucători pentru că nu s-a putut baza pe un nucleu stabil și nici măcar pe un lot stabil datorită accidentărilor, venirilor târzii, lipsei de formă a celor transferați. Până ce cei în măsură să o facă nu se pun serios la masă, să rezolve problemele administrative și să traseze un plan măcar pe termen mediu, nu știu ce rost are să ne mai facem ambiții. Vedem ce ne rezervă viitorul.

Poli: Strauss (5) - Cânu (4), Bocșan (5,5), Scutaru (5) - Belu (5,5), Jenkins (4,5), Nimely (6), Javi (5), Bărbuț (5), D. Popescu (5,5) - Elek (4,5)

Schimbări:

Rajcomar (5) pentru Elek (min 58)
Pisas (5) pentru Bocșan (min 58)
Zicu (5,5) pentru Bărbuț (min 62)

Iași - Poli 0:0

Am plecat pentru un punct și ne-am întors cu un punct, dar istoria meciului e una mai complicată. Cu superioritate numerică din minutul 70, Poli a suferit pe final, nereușind nici să țină de minge, nici să creeze faze pe contră, iar ieșenii ar fi putut trece în avantaj la câteva cornere/libere. E drept, și echipa era slăbită defensiv, căci Cânu și Scutaru, foarte solizi până atunci, au fost înlocuiți pe parcursul reprizei secunde din cauza unor accidentări/pentru menajare, ceea ce ne-a lăsat mai vulnerabili pe fazele fixe. Aș spune chiar că eliminarea doar a echilibrat echipele, în contextul în care Goga arăta obosit, dar nu mai putea fi schimbat. Să ne concentrăm pe partea plină a paharului, că am ținut piept celei mai bune echipe din play-out pentru șaptezeci de minute și că acest punct poate să ne urce peste Chiajna, dacă îi învingem etapa viitoare.

Prima repriză a fost un exemplu de cum să pregătești tactic o partidă pentru zero-zero. Grigoraș i-a introdus pe Scutaru și Abel Suarez titulari, în locul mai rapizilor Belu și Llorente, dat fiind că echipa avea să stea retras, iar duelurile importante aveau să fie în principal de talie și de forță. În aceste condiții, Iașiul a testat poarta noastră mai mult din afara careului, dar ocazii notable nu au existat. Culmea, Poli ar fi putut da lovitura în minutul 42, când Bocșan a trimis cu capul la un corner, însă nu a reușit să-și cadreze efortul.

Ca să generăm mai multe pe plan ofensiv, Abel a fost schimbat cu Elek la pauză. Rezultatele au fost imediate, căci Poli a dominat primele zece minute de la reluare, timp în care a beneficiat de cinci faze fixe din preajma careului advers. Tot Bocșan a avut cea mai bună șansă, chiar la prima, dar n-a trimis destul de tare spre poartă, și chiar mai aproape a fost Andrei Cristea, care s-a aflat la câțiva centimetri de un autogol prin devierea sa cu capul. Jocul s-a mutat apoi în zona centrală, iar în minutul 62, Ciucă a ratat o șansă deosebită, tot în urma unei faze fixe. Replica noastră a venit cinci minute mai târziu, când nou intratul Belu a recepționat un corner pe colțul lung, mingea trimisă de el spre poartă a fost respinsă în disperare până la Cânu, care de pe jos și-a încercat și el norocul, dar balonul a fost deviat și s-a scurs pe lângă bară. În minutul 70, gazdele au rămas în zece, după intervenția lui Enescu asupra lui Javi, primul punând talpa la tibia jucătorului nostru - fără consecințe medicale, din fericire. Presiunea omului în plus (hah!) s-a văzut destul de repede, ieșenii oferind un ultim sfert de oră cu o intensitate bună, în vreme ce noi de abia am văzut mingea. Ocazii au fost doar două, ambele la faze fixe, dar ce ocazii! La prima, în minutul 79, mingea ajunge din respingerea (involuntară) a lui Jenkins la Onduku, acesta luftează din careul mic, dar posesia rămâne la gazde care mai apucă să trimită un șut, blocat aparent de Strauss pe linia porții. A doua, patru minute mai târziu, e tot la capătul unor respingeri haotice, în așa fel că Ciucă are tot timpul de pe lume să execute o foarfecă din marginea careului mic, dar avem șansă să fie fix pe portar. Am tot tremurat până la fluierul final, fazele noastre ofensive oprindu-se mai mereu în gheata lui Bărbuț, cu o singură excepție, când Nimely a primit o centrare înaltă în careu, însă a trimis pe lângă din lovitură de cap. A fost totuși destul pentru a termina a treia oară la egalitate cu Iași în acest sezon, un punct pe care îl putem valorifica etapa viitoare.

Carențele fizice au fost aparente astăzi, când două din trei schimbări au vizat compartimentul defensiv, rămânând puține resurse pentru a trata fazele de atac. Și așa, ne-a fost greu mai ales datorită ineficienței arătate de Goga și de Bărbuț, primul prea puțin prezent în joc (deși a avut o jumătate de ocazie în repriza secundă, când a fost blocat), al doilea aparent incapabil să-și depășească adversarul direct când mingea e în zona careului. Dacă Elek, combativ, a adus un plus cu intrarea lui, fie el și numeric, în primul rând, Nimely a luptat mult și a fost o piesă bună de legătură în jocul nostru cu mingi lungi. Și Javi, deși inconstant, a avut câteva ieșiri oportune cu mingea la picior, însă fie a încercat șutul, care a n-a trecut de blocajul adversarilor, fie a ratat pasa finală.

Defensiv, însă, echipa a arătat bine, mai ales în formula inițială. Jenkins a făcut un joc bunicel, oferind un plus de disciplină la mijloc. Abel, însă, s-a dovedit destul de limitat în capacitatea sa de a urca și a oferit gazdelor o șansă de a marca, după o gafă în preajma careului. Cânu și Scutaru, plasați în jurul lui Bocșan, i-au dat și acestuia încredere, tânărul fundaș reușind primul său meci solid de la un capăt la celălalt. A avut o singură scăpare în prima repriză, una care putea să ne coste scump, cu ieșenii scăpați doi contra unu, dar în a doua parte a avut mai multe intervenții inspirate în propriul careu - asta pe lângă pericolul arătat la fazele fixe ofensive. D. Popescu n-a avut sarcini (prea) ofensive în acest joc, ceea ce i-a permis să acopere eficient zona sa de teren, iar Strauss, culmea, a fost puțin testat, dar când a trebuit să intervină, a făcut-o convingător. Pierdem însă mult prin absențele veteranilor din apărare, a căror aport s-a văzut și azi, și din păcate aceștia nu sunt nici acuma refăcuți complet.

Mergem înainte și privim la unul din cele mai importante meciuri care ne-au rămas de disputat. O victorie împotriva Chiajnei ne oferă șansa de a lupta în continuare, orice altceva aproape că ne condamnă, mai ales într-un context de rezultate nefavorabile. Ar fi bine să fim cât mai mulți în jurul echipei, atmosfera de la Iași fiind facilitată de faptul că meciul a fost cu intrare liberă. Acesta ar fi momentul să încercăm și noi așa ceva, dacă e cu putință.

Hai Poli!

Poli: Strauss (6) - Scutaru (6), Bocșan (6), Cânu (6), D. Popescu (5,5) - Abel (5), Jenkins (5,5) - Javi (5,5), Nimely (6), Bărbuț (5) - Goga (5)

Schimbări:

Elek (5,5) pentru Abel (min 46)
Belu pentru Scutaru (min 66)
Torres pentru Cânu (min 78)

Poli II - Mașloc 0:2 (0:1)

Meci slab făcut astăzi de tinerii alb-violeți, în ciuda prezenței în primul unsprezece al trio-ului Gomis - Croitoru - Rajcomar. Ba mai mult, poate în parte tocmai din cauza acestora, căci Gomis a gafat la ambele goluri, iar Rajcomar a fost aproape complet absent. Disputa s-a dovedit a fi grea, în fața unei echipe care joacă un fotbal dur și care a obținut maximul din puținul pe care și l-a creat, asta deși au dominat teritorial (și tactic) jocul.

De la stânga la dreapta:
Potocianu, Gomis, Bătrînu, Podină, Croitoru, Postolache, Haruț, Codrean, Pop, Sîntean, Rajcomar 

Poli ar fi putut deschide scorul în minutul 7, când o minge a ajuns cu noroc la Sîntean, acesta a accelerat înspre careu depășind un adversar, dar a ales să șuteze din unghi în loc să-i paseze lui Rajcomar, mingea trecând pe lângă colțul lung. Meciul a intrat într-o lentoare generală, cu multe imprecizii și fără ca cineva să se remarce în mod deosebit. Mașlocul ar fi putut primi un penalty în minutul 24, nu s-a dat, în schimb s-au împărțit cartonașe galbene, destul de aleatoriu, ca o consecință a jocului arțăgos și combatic al oaspeților. Cu aproximativ cinci minute înainte de pauză s-a deschis scorul: corner, mingea este trimisă spre poartă, Gomis pare c-o prinde, dar de fapt o scapă în față și Toma înscrie din câțiva metri.

Ședința dintre reprize nu i-a ajutat pe jucători să intre mai montați pe teren. Așa s-a făcut că imediat după reluare, oaspeții au făcut o intercepție și au scăpat singur cu portarul nostru, parada acestuia menținând echipa în joc. Poli a avut apoi două șanse de gol: prima, la o pasă inteligentă a lui Croitoru printre apărătorii adverși, a fost finalizată imprecis de Pop, din poziție ideală; a doua, finalizată slab cu Sîntean din interiorul careului, a fost una din puținele faze care l-au implicat și pe Rajcomar, servant în aceasta situație. Pe acest fond al atacurilor timide, cade al doilea gol al oaspeților în minutul 60: Rus îl depășește pe Podină la o minge lungă în zona centru-stânga, ajunge în unghi de unde trage tare, iar Gomis, în loc să controleze colțul scurt, plonjează tardiv pe minge și aceasta trece între el și bară. Jocul s-a stins complet după această reușită, remarcându-se doar fragmentările oaspeților și o reluare spectaculoasă a lui Sîntean în minutul 70, șutul acestuia din întoarcere fiind respins de portar. Și atât a fost.

Nu ar mai fi multe de spus. Marea dezamăgire este prestația lui Gomis, pe care-l speram cumva soluția problemelor din poarta noastră, dar se dovedește că știe Grigoraș de ce nu-l bagă încă. Că Rajcomar a avut puține reușite nu e de mirare, el nearătând prea multă calitate până acuma, iar lipsit de viteză și cu spatele spre poartă, are nevoie de un sistem ofensiv dinamic în jurul său pentru a deveni util. N-a avut așa ceva astăzi, multe mingi fiind pierdute în centru, în vreme ce puținele incursiuni în flanc (cu predilecție cel drept) au fost irosite cu lejeritate. Aceasta este și una din problemele mari ale echipei secunde, care nu reușește să aducă jucători în poziții bune, respectiv când îi aduce, să trimită pasele precise de care aceștia ar avea nevoie pentru a înscrie din situațiile favorabile create. Nu că la echipa mare ar fi mai bine, din acest punct de vedere.

Greu de zis cine a evoluat bine astăzi. Sîntean a avut câteva acțiuni, Potocianu s-a descurcat destul de bine sub presiune (mai als comparativ cu colegul de linie, Bătrînu), iar Croitoru a mai legat jocul la mijloc, numai că tranziția de la apărare la atac a fost greoaie și ineficientă în fața unui adversar care n-a lăsat spații. Poate pe viitor, meciuri mai bine.

Poli: Gomis - Haruț, Bătrînu, Potocianu, Podină - Pop - Codrean, Postolache, Croitoru - Sîntean, Rajcomar

(o formulă dinamică, ce se transforma în 4-2-3-1 pe faza defensivă)

Schimbări:

Totic pentru Postolache (min 67)
Stanciu pentru Sîntean (min 78)
Strein pentru Codrean (min 83)
Ochea pentru Haruț (min 89)

Poli - Voluntari 2:1 (0:0)

Când Goga a transformat penalty-ul pentru 1-0, am stat fără reacție, deși dacă aș fi clipit de două ori, mi s-ar fi scurs ceva pe obraz. E absurd să nu te mai poți bucura, de atâta teamă, de atâta precauție. Și dacă eu mă simt așa în tribună, oare cum se simt jucătorii în teren, știind că mai sunt zece minute de joc și au doi oameni în plus? Nu-mi dau seama dacă am mai crezut după egalare, dar golul lui Javi a fost puțină magie, o reușită care a rupt dezolarea. Nu că n-am fi tremurat până la final, dar reușind să trecem peste acest hop, ne aflăm în poziția în care putem spera din nou. Măcar puțin.

Și totul pe bună dreptate, căci Poli a evoluat bine azi. Doar în prima repriză am avut patru ocazii bune: șutul de la distanță al lui O. Popescu, parat de portar în corner (min 16); recuperarea excelentă a lui Nimely și deschiderea lui Elek, care nu trage din poziție bună (min 18); pătrunderea lui Elek pe o pasă peste apărare, dar vârful nostru intră în unghi și finalizează paralel cu poarta (min 27); pătrunderea lui Melinte în careu și șutul său peste (min 34); șutul lui Goga din unghi după o trecere imperioasă printre apărătorii adverși (min 41). Toate acestea pe un fond de dominare liniștită, căci oaspeții au avut doar vreo două faze mai periculoase, un șut din unghi respins cu emoții de Smaranda (min 24) și o incursiune tăioasă a lui Kone, după un dribling scurt în fața lui Bocșan, oprită în careul nostru (min 35). Pe lângă toate fazele de poartă, au avut loc și două înlocuiri încă din prima repriză, una la noi, când O. Popescu a fost schimbat cu Bărbuț și Javi a coborât la închidere, și una la oaspeți, când Kone, vioara lor de la mijloc, a ieșit chiar înainte de pauză.

Aveam motive să fim optimiști pentru a doua parte, dar și pentru a fi îngrijorați, dat fiind istoricul prestațiilor noastre din ultimele patruzeci și cinci de minute. Nou-intratul Monakana a părut tare periculos în flancul nostru drept, unde l-a depășit pe Melinte în două rânduri, până ce fundașul nostru a început să compenseze prin poziționare diferența de viteză. Dar tot noi am avut cea mai bună șansă de gol, când Elek l-a lansat pe Bărbuț spre poartă în minutul 55, însă ca de atâtea ori, acesta a finalizat complet imprecis din poziție de unu la unu cu portarul. Din fericire, ce n-a reușit tehnic, a compensat prin viteză și insistență - în minutul 67, a luptat la o minge cu Mitache, care l-a lovit în cap cu un picior ridicat până în cer și a fost eliminat. Ca să pluseze ofensiv (sau din cauza unei accidentări), Grigoraș l-a scos pe Melinte și l-a introdus pe Doman, o mutare riscantă, mai ales având în vedere ce arătase Monakana. Am fi putut face ceva în minutul 69, când Cânu a trimis cu capul pe lângă la unul din puținele cornere utile, dar omul în plus nu s-a prea văzut. Și apoi s-a arătat minutul 77 - Llorente l-a lansat glorios pe Bărbuț, acesta a luat fața adversarului, care l-a faultat în careu și a văzut al doilea galben, pe deasupra. Goga a transformat, dar aveam deja experiența siguranței iluzorii, chiar și cu (dubla) superioritatea numerică. Așa se face că predăm mingea prea ușor, trimitem baloane lungi, în loc să jucăm scurt, să mai scoatem un om - doi din defensiva adversă, iar în minutul 82 cedăm un corner. Bate Pancu, mingea e respinsă înalt spre colțul lung, de unde Smaranda, în loc să o trimită peste sau să o boxeze în lateral, o dă cu pumnul înspre centrul careului, pe fruntea lui Tudorie, care înscrie. Că a fost o fază dezarmantă, e puțin spus. Și totuși, după cinci minute fără vreo reușită ofensivă, Javi combină scurt cu Nimely (cred) și este faultat la 22 metri de poartă. Spaniolul și Goga stau lângă minge, dar e poziție pentru stângul lui Javi - acesta lovește din plin balonul și îl trimite la vinclu, fără șanse pentru portar! Au fost trei minute de prelungire, prea mult pentru a nu tremura din plin atunci când Monakana a înșirat jumătate din echipa nostră într-o cursă de peste cincizeci de metri și a ajuns până în careu, dar cumva s-a terminat și am luat punctele.

E grav că ne chinuim în continuare în partide pe care ar trebui să le câștigăm la pas, că nu avem încrederea pe care ar trebui s-o avem când conducem. Dar e de înțeles și e un lucru care se poate schimba doar în timp și cu puțină șansă. Oaspeții, deși au fost periculoși pe alocuri, au rămas în viață doar grație gafei lui Smaranda, titularizat în dauna lui Strauss. Să sperăm că de etapa viitoare vine rândul lui Gomis, care promite mai multă constanță față de ceilalți portarul utilizați. Apoi, apărarea improvizată n-a jucat rău și sper să continuăm cu Melinte în flancul drept, care a avut și o prezență ofensivă bună, dar s-a și văzut că nu suntem destul de compacți în momentele de presiune. Să-l lăudam puțin pe Bocșan, care cu câteva excepții, a făcut un joc curat și a intrat bine la duelurile la cap, asta și datorită faptului că probabil îi este mai ușor alături de Cânu, decât alături de Torres.

Plusul a fost adus în zona centrală, în special de Nimely, Llorente și Goga. Liberianul a fost de-a dreptul inspirațional, făcând un pressing eficient, prin care a recuperat patru-cinci mingi adânc în jumătatea adversă. Mai mult, a intrat în combinații rapide și a arătat un control bun al balonului, chiar dacă e puțin lent per ansamblu. O surpriză plăcută, absolut. Goga a fost tăios de câte ori i s-a oferit oportunitatea, a avut câteva treceri de efect și penalty-ul la executat cu sânge rece. Iar Llorente a fost cheia de la centru și s-a evidențiat prin pasa remarcabilă care i-a permis lui Bărbuț să obțină penalty-ul. Javi are meritul să fi marcat un gol extraordinar de important, dar evoluția sa nu a fost constantă - deși, considerând că a trebuit să acopere rolul lui O. Popescu, nu a ieșit așa de rău pe cât mă așteptam. La fel și Bărbuț, care a obținut maximul din fuleul de care e capabil, trebuie să facă mai mult cu mingea la picior și în situații de poartă.

În față, Elek l-a susținut pe Nimely în recuperările sale, dar a avut trei ocazii din care un vârf cu mai multă calitate n-ar fi iertat. Nu trebuie ignorat însă ce muncă grea e să joci izolat între fundașii adverși, căci Rajcomar de abia a atins mingea în sfertul de oră pe care l-a jucat. La fel, introducerea lui Doman n-a avut niciun efect, ba a destabilizat puțin apărarea noastră, dar cumva, revenirea la o tactică familiară și pariurile lui Grigoraș au dat roade. Mai puțin titularizarea lui Smaranda, e drept, dar cine mai numără?

Greul e încă în față, în ciuda acestei victorii, dar măcar dăm semne că existăm. Iar dacă trio-ul din spatele vârfului va funcționa așa în continuare, vom putea zice că avem parte de un element nou în jocul nostru. Mai să finalizăm bine.

P.S. Grigoraș punctează excelent starea de spirit și de ce această victorie, fie ea și chinuită, nu trebuie luată în derâdere fiindcă ne-am chinuit cu doi oameni în plus: "Am văzut că după joc nici nu știau să se bucure. Atâta timp a trecut." La final au și uitat să salute publicul.

Bravo Poli!

Poli : Smaranda (4) - Melinte (5,5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Torres (5,5) - Llorente (6,5), O. Popescu - Goga (6,5), Nimely (6,5), Javi (6,5) - Elek (5)

Schimbări:

Bărbuț (6) pentru O. Popescu (min 24)
Doman pentru Melinte (min 68)
Rajcomar pentru Elek (min 75)

Ripensia - Poli II 2:1 (1:1)

Meci antrenant și cu sfârșit destul de fericit pentru ambele formații: Ripensia a menținut pasul cu liderul Mașloc, iar Poli II s-a prezentat bine, deși Săvoiu nu s-a putut baza pe cei mai importanți jucători din lot. Golul lui Sîntean a fost contracarat rapid de gazde, ca diferența să fie făcută cu un sfert de oră înainte de final, dintr-o fază fixă.

De la stânga la dreapta:
Lazăr (c), Gomis, Potocianu, Podină, Aharoni, Codrean, Postolache, Bătrînu, Pop, Popan, Sîntean

Debutul partidei anunța suferințe mari pentru Poli. La doar câteva secunde de la primul fluier, Popa s-a infiltrat printre apărătorii noștri centrali, dar Gomis a ieșit în întâmpinare și a blocat înțelept. Presiunea a rămas mare pe poarta noastră, cu mingi plouate de pe flancuri și alte atacuri centrale în primele cinci minute. Și apoi, la cel dintâi atac solid al nostru în minutul 6, Aharoni trimite o centrare ideală pentru Sîntean în centru careului, iar vârful nostru marchează cu capul. Avantajul a ținut două minute, căci la o minge înaltă spre Mediop, Bătrînu nu l-a talonat convingător pe vârful advers, care a avut timp să preia și să tragă din întoarcere, fără șanse pentru Gomis. Jocul s-a liniștit apoi, cu Ripensia mai precaută defensiv și Poli încercând să fructifice degajările precise ale portarului nostru. Pentru noi, o jumătate de ocazie a avut Codrean în minutul 28, al cărui șut din afara careului a trecut la un metru de poarta adversă. Finalul de repriză a aparținut gazdelor, care au avut patru șanse foarte mari de a se desprinde pe tabelă. Un balon pierdut de Pop în zona centrală, în minutul 31, a fost urmat de un atac rapid finalizat de Nanu din interiorul careului, de puțin pe lângă. Cinci minute mai târziu, Mediop scapă flancul drept al apărării noastre și centrează lung, Popa se întinde să trimită spre poartă, dar nu-și cadrează șutul - deși Gomis părea bătut. Minutul 42, o altă centrare din aceeași parte, Lazăr rașchetează doar balonul cu capul, iar mingea ajunge la Mediop, care trimite cu capul din cădere, puțin pe lângă vinclu. Repriza o încheie Nanu, care ajunge în poziție de șut din 15m, dar Gomis reacționează rapid și prinde pe linia porții.

După valurile de presiune din finalul reprizei, mi-era teamă că ce va urma în a doua parte, va fi și mai puțin plăcut. N-a fost însă așa, căci ne-am grupat bine în apărare, iar fundașii au respins sau blocat toate mingile periculoase. Prin urmare, prima mare șansă de gol e a noastră, în minutul 55: Popan este lansat de Aharoni, trece în viteză de un adversar, driblează un altul în marginea careului, însă trimite apoi peste poartă. Ratare imensă pentru Ripensia aproape zece minute mai târziu, când Popa trece ca aceleratul de Podină și centrează către Briciu, care din câțiva metri și cu poarta goală reușește să trimită peste. Replicăm tare prin Sîntean, care pleacă pe o minge peste apărare a lui Popan, trece de portar în marginea careului, dar ajunge în unghi, iar șutul său spre poartă e respins de un adversar repliat. În minutul 70, Mediop i-a la rând apărătorii noștri, trece de trei în marginea careului, și finalizează din poziție bună - năprasnic în bară, ca apoi Gomis să respingă cu pumnul din preajma unor jucători adverși. Într-un final, vine și golul: minutul 78, corner bătut în opt metri, doi oameni sunt liberi de la Ripensia în zona centrală, iar Gomis nu mai are timp să intervină la lovitura de cap a lui Hecsko. Deși Sîntean mai încearcă o pătrundere din flancul stâng, fără să prindă un șut sănătos la poartă, jocul se liniștește, iar până la final nu se mai arată alte ocazii.

Am avut parte, așadar, de un meci bun, cu destule faze de poartă și o organizare admirabilă, în special a echipei noastre. Prestația este cu atât mai deosebită, cu cât a fost obținută fără piesele de bază. Gomis a confirmat calitatea arătată în meciul cu Periam, cu un plus cert atunci când repune mingea în joc, atât cu mâna, cât și cu piciorul, dar puțin reticent în a ieși pe centrări. Aharoni a fost decent, chiar dacă pe alocuri în prima repriză n-am înțeles poziționarea lui în teren, ceea ce mă face oricum să mă întreb de unde atâta certitudine la Grigoraș că nu ar avea nimic de oferit echipei.
Dintre tineri, Popan și Sîntean au ieșit cel mai mult în evidență. Dacă cu cel din urmă suntem familiarizați, Popan a muncit mult în flancul drept, a reușit să-și depășească adversarii în câteva rânduri și a arătat o inventivitate bună la pasa finală. Sîntean, în ciuda prestației bune, a reușit cumva să enerveze pe toată lumea, gazdele criticându-l pentru anumite simulări, în vreme ce Săvoiu se lupta să-l facă să urmeze indicațiile sale. Restul echipei a fost solidă, deși Podină a avut probleme de plasament, Lazăr a fost aproape să facă două cadouri adversarilor, și Bătrînu a părut rudimentar în a ieși cu mingea din apărare. Dar împreună au funcționat, mai ales cu ajutorul trioului Pop-Postolache-Potocianu din fața lor, care au acoperit bine spațiile.

Etapa viitoare vine alte meci teribil de greu, în compania Mașlocului, care e în continuare la egalitate de puncte cu Ripensia. Va fi interesant de văzut cum se pot mobiliza jucătorii pentru acel meci, fiindcă astăzi au arătat că pot să facă o figură bună dacă au în față un adversar puternic.

Poli II: Gomis - Aharoni, Bătrînu, Lazăr, Podină - Potocianu, Pop - Popan, Postolache, Codrean - Sîntean

Au intrat:

Gînju pentru Codrean (min 58)
Strein pentru Postolache (min 80)
D. Filip pentru Pop (min 85)
Gavruță pentru Sîntean (min 88)

Poli II - Avântul Periam 2:0 (2:0)

În intermediara din această săptămână, alb-violeții mici au avut șansa să-și mai cizeleze jocul pentru disputa de sâmbătă dimineața, în compania Ripensiei. Soarele nebănuit de fierbinte de aprilie a îngreunat cele de pe teren, în special în repriza secundă, dar rezultatul final este unul just, golurile marcate de Rajcomar și Mailat dovedindu-se suficiente. Meciul a reprezentat și ocazia debutului portarului Gomis, care a arătat calități interesante.

Oaspeții au avut prima șansă în minutul 9, când Bătrînu a pierdut mingea în zona careului, dar șutul trimis din unghi a trecut peste poarta noastră. O șansă și mai bună s-a prezentat două minute mai târziu, când Gomis a intervenit acrobatic la un voleu puternic din marginea careului, reușind să respingă în corner. Replica Politehnicii a venit în minutul 21, prin Mailat , a cărui liberă a fost respinsă de pe centrul porții de portarul advers. Un minut mai târziu se deschidea scorul: Fridrich trimite lung pentru Rajcomar, acesta preia din spatele apărării și trimite peste portarul ieșit în întâmpinare. O șansă construită identic îi parvine lui Sorescu în minutul 25, dar acesta nu își cadrează șutul din poziție de unu la unu. Presiunea acestor minute s-a dovedit decisivă pentru soarta meciului, căci golul desprinderii a căzut la scurt timp: oaspeții bat o liberă total aiurea, Sîntean luptă pentru o minge lungă la mijlocul terenului, păstrează posesia pentru noi, Rajcomar este lansat și dă balonul mai departe către Mailat, care o preia în viteză, întră în careu și finalizează puternic la colțul lung - o contră remarcabilă! Mailat putea să-și mai treacă în cont un gol, fie la o altă pătrundere în care a rămas singur cu portarul, dar a vrut parcă să intre cu mingea în poartă (fără succes), sau în minutul 39, când a ajuns în poziție bună de șut, la marginea careului, însă a trimis peste.

Repriza secundă a început dinamic, cu câte o ocazie de fiecare partă. Mai întâi a fost nevoie de intervenția lui Gomis, în fața unui adversar lansat periculos, ca apoi Sîntean să șuteze din 17m, în bară. Periam a mai încercat ceva în minutul 63, când Gomis a șters o minge șutată din unghi, înainte ca Sîntean să trimită slăbuț cu capul din centrul careului advers. În minutul 79, Rajcomar a tras tare din liberă, dar portarul a fost la post, iar Popan a șutat și el din marginea careului după un dribling scurt, tot pe portar însă. Cea mai mare șansă de gol a oaspeților a fost consecința unei erori a lui Fridrich, dar din poziție de unu la unu, atacantul celor de la Periam nu a prins vinclul țintit. Ultima ocazie, în minutul 88, a venit la capătul unei centrări a lui Aharoni, cu Rajcomar reluând din prima din centrul careului, prea slab pentru a face o diferență.

Deci dacă vrem să vedem victorii, aici avem cele mai bune șanse. Din transferurile acestei ierni, Gomis mi-a plăcut cel mai mult, portarul arătând vigoare și determinare. A ieșit rapid pe mingile trimise la întâlnire de adversari și a reușit două interveniții excelente. Poate că n-a arătat cea mai bună priză posibilă, dar probabil îl vom vedea cândva și la prima echipă. Rajcomar a fost decent, dar e greu de crezut că poate avea un cuvânt de spus în Liga 1 - e greoi, joacă cu spatele la poartă, și nu are servicii destul de precise. S-a putut impune astăzi în duelurile fizice cu adversari naivi, dar rezistența ar fi alta la echipa mare. Iar Aharoni, deși mi-a plăcut prima oară când l-am văzut, a părut plictisit, iar atunci când a avut șansa să facă ceva ofensiv, i-a ieșit prea rar - un singur serviciu chiar bun, pe final, pentru Rajcomar. Totuși, în contextul suferințelor noastre din flanc, nu e exclus să primească o șansă.

Dintre ceilalți jucători, Mailat și Sorescu au fost periculoși în prima repriză, după care Sorescu a jucat mai retras, iar Mailat a fost înlocuit. Era deja într-un moment în care jocul se rupsese în două, oaspeții țineau patru oameni în față, restul în apărare, iar zona centrală era zonă moartă. În ciuda unor raiduri (Popan, Codrean), n-am putut profita de acele spații. De apreciat efortul lui Sîntean, care ar trebui însă să-l dozeze mai bine și să primească mai multă susținere de la coechipieri. Problema rămâne atingerea în plus, exemplificată cel mai bine la o acțiune în prima repriză, când se impunea un un-doi rapid cu Rajcomar, dar execuția întârziată l-a făcut pe vârful din Curacao să ajungă în ofsaid. În rest, echipa s-a prezentat decent, cu clipele de inconstanță care ne-au obișnuit și care au dus la eșecurile din acest an.

Sâmbătă la ora 11 jucăm cu Ripensia la Ciarda Roșie. Cel mai probabil vor lipsi juniorii A, precum Mailat și Sorescu, care evoluează cu LPS Banatul în Campionatul de Elită al juniorilor. Poate că ar fi mai bine pentru ei să prindă acest meci de liga a IV-a, din moment ce LPS e oricum pe ultimul loc, altfel echipa va fi completată cu juniori B și jucători de la echipa mare. Cert e că spectacolul ar trebui să fie asigurat în poarta noastră, indiferent dacă joacă Gomis sau Kirschstein. Obiectivul trebuie să fie să ne prezentăm respectabil și să facem un joc inteligent, așa cum am reușit în tur.

Bravo Poli!

Poli II: Gomis - Aharoni, Bătrînu, Fridrich, Lazăr - Mailat, Postolache, Potocianu, Sorescu - Rajcomar, Sîntean

Au intrat:

Pop pentru Postolache (min 61)
Popan pentru Bătrînu (min 63)
Codrean pentru Mailat (min 71)
Podină pentru Lazăr (min 80)

Botoșani - Poli 6:1 (1:1)

Pe lângă debandada organizațională, introdusă strategic în această fază a campionatului de mai înțelepții conducători ai fotbalului timișorean, am avut ocazia să ne delectăm în această după-amiază și cu debandada tactică, introdusă strategic de Grigoraș. După ce am plătit deja tribut unei formule cu trei mijlocași care nu făceau destul faza defensivă, opțiunea aleasă pentru această deplasare a mers un pas mai departe - o formație cu un singur închizător și, pe deasupra, Bocșan fundaș central, de nevoie. Iar deși am surpaviețuit miraculos primei reprize, nici la pauză nu a fost rectificată această problemă, astfel că după desprinderea gazdelor la doar șapte minute de la reluare, deznodământul a fost previzbil, aproape inevitabil.

Nici n-a început bine jocul, că am crezut că vom încasa cel mai rapid gol al sezonului, dar cumva am trecut peste primele două minute fără gol primit. În minutul 7, se vede delicios pe reluare, O. Popescu își părăsește pur și simplu omul pe care îl marca, Vașvari în acest caz, mingea ajunge pe o centrare lungă la acesta, șutul său trecând de puțin pe lângă colțul lung. Presiunea gazdelor e constantă, în vreme ce noi de abia trecem de mijlocul terenului. Nu e neapărat o noutate, așa am jucat și ultima oară la Botoșani, dar atunci nu am oferit colocatarilor din clasament atâtea spații și cadouri. Torres și-a asumat de la un capăt la celălalt primul gol al serii: încearcăm să ieșim pe contră, mingea fiind la piciorul lui Torres, dar pasa acestuia este interceptată de Cabrera, care profită de vidul lăsat de fundașul spaniol, pătrunde până în careu de unde trage, Strauss respinge excepțional, însă mingea tot la gazde revine, iar Torres atacă decisiv și târziu, cauzând un penalty fără dubii. Se deschide scorul și putea fi doi - zero în minutul 25, când Bocșan ține companie unui adversar în careu, pe o minge aruncată din aut, balonul îl depășește și ne salvează din nou Strauss, respingând cu piciorul un șut din unghi. În jocul nostru nu apare nicio tresărire, cu tot ofensivul promis de Grigoraș, iar zece minute mai târziu chiar ar fi trebuit să se desprindă gazdele, când D. Popescu a fost surprins avansat la o respingere pe degajarea lui Strauss, brusc balonul a fost trimis spre Fulöp, care scăpat singur spre poartă a ales o pasă proastă în lateral, Bocșan a intrat tare la glezna lui Belu, dar cumva cel din urmă a respins - tot până la Fulöp, care nici a doua oară nu a făcut ceva mai util cu mingea, șutând/pasând direct în aut de poartă. Așa cum se mai întâmplă în fotbal, ne trezim că egalăm în minutul 40: degajare lungă, Elek prelungește cu capul, Bărbuț aleargă să prindă mingea dintre doi adversari și este doborât la limita careului. Se dă penalty și Goga marchează. Cumva se termină și repriza, nu înainte să ne mai treacă un glonț pe la ureche, la finalizarea puțin peste a lui Cabrera.

Precum scriam deja, am avut șansa să rectificăm dezechilibrul din teren, dar Grigoraș optează să-l scoată pe Belu (poate accidentat, după faza cu Bocșan, sau poate fiindcă era constant depășit) și să-l bage pe Melinte. Culmea, avem șansa golului în minutul 48, când Goga urcă cu mingea pe centru-stânga, trece elegant de un adversar și șutează pe colțul lung din marginea careului, portarul gazdelor reușind să pareze. Patru minute mai târziu, suntem conduși: la un corner de care nimeni nu știa dacă trebuie acordat, mingea îl găsește pe Ngadeu în 11 m, marcat larg de mult mai scundul O. Popescu, camerunezul se înalță peste jucătorul nostru și trimite puternic spre poartă, iar Strauss nu se dovedește capabil să palmeze mingea din drumul ei spre gol. A fost gol din fază fixă, dar probabil că inevitabilul s-ar fi produs oricum - în minutul 55, Fulöp mai scapă o dată singur spre poartă, pe o minge trimisă din propria jumătate (!), Melinte reușind să-l scoată din ofsaid, însă finalizarea sa este ratată. Nu mișcăm în front și tremurăm de fiecare dată când zboară mingi spre careul nostru - QED minutul 65, minge înaltă, Torres pierde duelul la cap, Bocșan este depășit incredibil de Matulevicius, care finalizează printre picioarele lui Strauss. De aici am mers din rău în mai rău: Ivanovici a ratat de puțin poarta în minutul 69, înainte ca Matulevicius să-și treacă în cont dubla, cinci minute mai târziu. Centrarea a fost trimisă de Ivanovici din flancul nostru drept, Torres și Bocșan au stat încremeniți în timp ce doi adversari au țâșnit de lângă ei, și Strauss a ieșit târziu, astfel că vârful gazdelor i-a luat fața și a înțepat mingea pentru al cincilea gol al serii. Următorea reușită s-a arătat în minutul 79, pe o recuperare la centru, Melinte era avansat, Nimely cam pierdut în flancul drept, astfel că un jucător al gazdelor a pătruns lejer și a centrat pe colțul lung, de unde Bujor a marcat cu ușurință. N-am zis hop și am mai încasat unul, de această dată pe o fază mai statică de atac, din care iese în evidență pasivitatea lui O. Popescu, care nu și-a marcat omul aflat în centrul careului, de unde Cabrera a finalizat cu capul o centrare care l-a găsit perfect. Ultima ocazie a partidei ne-a aparținut, în minutul 87, o bună mostră a limitărilor noastre, căci după șutul bun al lui O. Popescu din marginea careului, portarul a respins în față până la Nimely, care din mai puțin de zece metri n-a făcut decât să trimită slab, cu latul, în brațele portarului. La capătul a trei minute de prelungiri, s-a terminat și bijuteria asta de meci, o contraperformanță remarcabilă de la un capăt la celălalt.

N-are rost să mai despicăm mult firul în patru. În această fază a campionatului, noi trebuie să ne apărăm în nouă și să căutăm acul în car(e)ul cu fân. În niciun caz nu avem voie să jucăm cu un singur închizător sau cu o formulă de creație în spatele vârfului. Experimente de acest gen putem face după ce suntem retrogradați, dacă e imperios necesar. A fost așa de banală strategia gazdelor, că e de neînțeles de ce Grigoraș n-a reacționat în vreun fel. Mingea o pierdeam de la degajare, căci nu făceam față cu scunzii Llorente și O. Popescu la jucătorii de talie de la gazde, cu care dominau mijlocul și recuperau rapid. Pe deasupra ne mai și prindeau sus, mai ales pe aceste faze, iar lentoarea fundașilor noștri centrali ne omora. Ce să mai zici de duo-ul dinamic Belu - Bocșan, primul constant călcâiul lui Ahile al apărării noastre, al doilea timorat și lent, împreună un dezastru. Au avut norocul că Torres și-a ales ziua de azi să-i eclipseze cu prestația sa dezastru, dar de ce să nu începi cu Melinte în centru, care are un plus considerabil de experiență față de Bocșan, mai ales dată fiind presiunea jocului?

Llorente a luat-o razna de unul singur, rareori dublat, și cu așteptarea ca el să inițieze multe din atacurile noastre. Că O. Popescu nu s-a simțit în largul lui avansat, în zona centrală, a fost evident din implicarea lui în joc, dar e greu să-i găsești un loc bun, dacă ții morțiș să-i găsești un loc și lui Goga în primul unsprezece. La ce a arătat în acest an, probabil că Goga ar putea totuși să facă mai mult decât Javi, în zona centrală, spaniolul fiind de nerecunoscut și complet ineficient. Iar Bărbuț și Elek, deși au mai mișcat ceva, au petrecut partida izolați printre adversari. Schimbările n-au adus niciun plus echipei, Melinte nereușind să consolideze flancul drept, iar Nimely, deși nu chiar degeaba, a irosit șansa de a face o diferență. Doman, intrat pe ultimele zece minute, a făcut puține. Ah, și despre Strauss, a scos trei goluri, dar ar fi incorect să ne așteptăm ca el să fie perfect, în timp ce are în față o apărare de hârtie. Putem să schimbăm câți portari vrem, dacă vor trebui să se bazeze pe ce am văzut astăzi.

Este evident că nu știm ce să facem în teren, deci trebuie să ne întoarcem la ceea ce știm să facem. Asta, dacă mai știm să facem ceva. Momentan, corigentul clasei este Grigoraș.

Poli: Strauss (5,5) - Belu (5), Bocșan (4,5), Torres (4), D. Popescu (5) - Llorente (5) - Bărbuț (5), O. Popescu (4,5),  Javi (4,5), Goga (5,5) - Elek (5)

Schimbări:

Melinte (5) pentru Belu (min 46)
Nimely (5) pentru Javi (min 66)
Doman pentru Goga (min 78)

Interviu: Ciprian Sturz

Ultimul cobai în tentativa noastră de a afla mai multe despre poliștii de perspectivă și de a ne desăvârși ca (pseudo) jurnaliști este, alături de Harald Fridrich, cel mai utilizat jucător din lotul echipei secunde. Mai mult, odată cu promovarea la lotul de seniori a lui Deian Sorescu, acesta a preluat și căpitănia formației din Liga a IV-a.

Ciprian Sturz se remarcă prin impozanța sa, fiind un fundaș central puternic, cu talie. Experiența acumulată ca vârf în anii trecuți dă roade când vine vorba de poziționarea la fazele fixe ofensive, precum și de executarea loviturilor de la unsprezece metri, cele șase reușite din acest sezon plasându-l pe poziția a cincea în ierarhia marcatorilor, după atacanții Pădurariu și Golda, precum și extremele vivace Mailat și Sorescu.

Alături de colegii săi de linie, Fridrich, Podină și Haruț, reprezintă patru dintre internaționalii de juniori ai României, chiar dacă, în mod misterios, a pierdut puțin legătura cu lotul în ultima vreme. Scriu misterios, fiindcă Sturz a fost și este unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei secunde, un jucător care dă dovadă de inițiativă, poate urca cu mingea la picior, și e un servant bun la mingi lungi – pasa de peste cincizeci de metri oferită lui Sorescu la unica reușită a meciului împotriva Jimboliei e doar un exemplu în acest sens.

Nouă ne-a vorbit cu jovialitate despre viața tumultuoasă de la Poli II, responsabilitățile de lider, și blestemul pașapoartelor expirate.

CV: Cum ai ajuns aici? Ai crescut cu Poli în familie?

CS: Nu, chiar eram coleg cu Bărbuț la Giroc și domnul Vlaicu m-a văzut. M-a adus aici în urmă cu vreo cinci ani. Când am venit mi-a zis că mă așteaptă de mult. Dar eu nu prea îmi doream să vin la Poli. Chiar era o chestie de orgoliu. Fiindcă plecam de lângă colegii mei, alături de care luptam împreună împotriva lui Poli. Aveam o mândrie în asta.

CV: Dar până la urmă te-ai lăsat înduplecat.

CS: Da, după mai multe sfaturi, dar a trebuit să trec peste orgoliul meu. Retrospectiv mă bucur, nu știu ce făceam dacă nu ajungeam aici.

CV: Cum te susține familia?

CS: Acuma stau singur. Toată familia mea e plecată în Anglia, în Londra, deja de un an de zile. La început eram bucuros că sunt independent, dar apoi mi-a mai trecut, s-a dovedit mai greu decât îmi imaginam eu. Stau singur, îmi gătesc, fac curat, trebuie să-mi fac programul. Cumva e o responsabilitate bună. Ultima oară ne-am văzut toți e când am fost eu de Crăciun acolo, acuma de Paști o să vină ei. Și în vară tot ei, când am majoratul [râde]!

În plus, cu ocazia vizitelor în Anglia am avut șansa să și joc acolo, am fost în probe la Queens Park Rangers (QPR), dar nu mi-a plăcut.

CV: Cum ai ajuns la QPR?

CS: Am acolo mulți prieteni și un amic de-al meu cunoștea un agent. M-a întrebat dacă vreau să încerc și am mers.

CV: Povestește-ne cum se desfășoară probele.

CS: Mergi și ai o săptămână în care trebuie să arăți ce poți. Faci antrenamente normale cu echipa și la capăt ți se spune verdictul. Acolo se pune mult accent pe forță, se aleargă foarte mult. Nu e la fel de concentrat pe partea tehnico-tactică. Făceam câte trei antrenamente de sală pe săptămână, față de unul, maxim două aici. Și nu făceam de menținere, făceam cu greutăți mari. Chiar am vorbit și cu Vlad [Dragomir] despre asta.

CV: El cum se simte?

CS: Îi place, normal, e altceva să te antrenezi cu echipa mare a lui Arsenal, să joci alături de Alexis Sanchez.

CV: Am văzut că și jucătorul care a fost în probe aici, Emanuel Vasi, de la Manchester City, e cam din generația voastră.

CS: Da, el a jucat la Atletico Arad, aveam mereu derby-uri cu ei. Ultima oară când am jucat împotriva lor la juniori, i-am bătut 3-1 aici, în faza semifinală sau ceva. Jucau atunci David Popa, care e acuma la Birmingham, iar la noi erau Carlo Casap, Vlad Dragomir. Mă bucur pentru ei, dar pentru echipă e păcat că nu mai jucăm împreună.

CV: Tu când ai debutat în fotbalul mare, fie el și în liga a IV-a sau a V-a?

CS: Cred că am fost primul care am debutat de la juniori A. Acuma doi ani și jumătate, chiar la începutul sezonului, când tot domnul Săvoiu a fost antrenor, pentru prima oară. Nu mai știu sigur cu cine, cu Cernăteaz, cred [septembrie 2014].

CV: Anul acesta ai cele mai multe meciuri, alături de Fridrich. Când am vorbit cu el acuma câteva luni, te tachina că îi tot iei fața la goluri.

CS: Așa e! Îmi zicea săptămâna trecută, fiind ziua prietenei lui, să-l las să bată penalty, dacă se ivește. Mereu ne tachinăm.

CV: De ce crezi că a început așa de greu returul? Dacă în tur mai mult din greșeală ați pierdut, acuma aveți deja două înfrângeri din trei jocuri.

CS: Nu mai sunt aceeași jucători, nu mai e același nivel. Ne lipsesc cei de la echipa mare, care ne ajută foarte mult, atât în teren, cât și în afara lui. Primeam foarte multă încredere de la ei. E altceva când joci cu cineva care evoluează în Liga 1, prinzi mai multă experiență. Totul e mai ușor.

CV: Tu joci în general fundaș central, ai mai jucat ceva?

CS: Da, jucam atacant anul trecut. La domnul Frușa jucam fundaș central și când mă chema la echipa a doua, aveau nevoia de mine, jucam atacant. Tot timpul discutau între ei, de cu nu joc pe același post [râde].

CV: Ție unde-ți place mai mult?

CS: Cred că ajut mai mult echipa ca fundaș central. Plus că am obișnuința de a vorbi în teren, să încurajez. E chiar potrivit, acuma că am și ajuns lider, după ce Sorescu a fost promovat la echipa mare, și domnul Săvoiu m-a promovat de la poziția de vicecăpitan.

CV: Și cum te simți?

CS: Normal că mă simt bine. Într-un fel îmi place. În alt fel, tot cade pe umerii mei. După ultimele două meciuri pe care le-am pierdut, toți au sărit, tot staff-ul, pe spatele meu [râde].

CV: Am fost la meciul cu Făget...

CS: A fost un joc slab. În ultimele luni nu știam clar cum stă lotul, eram toți ba la echipa mare, ba la juniori, ba dimineața, ba după-masa, puțin doar împreună. Plus că făceam mai mult antrenamente fizice, nu erau terenuri foarte bune, mai multă alergare și mai multă sală, bazat pe forță, iar doar cu vreo săptămână înainte de începutul campionatului am făcut antrenamente tactice. Nu prea ne-am intrat în mână.

CV: Dar totuși, echipa e în mare aceeași, poate cei care erau mai mult rezerve în trecut, au primit mai multe șanse acuma. De exemplu, am remarcat că Damir Totic a fost încercat fundaș dreapta, deși el e mai degrabă atacant. 

CS: Așa a decis antrenorul. L-a băgat la juniori anul trecut la Mediaș, când s-au accidentat Sporin sau Haruț, nu mai știu care, și nu mai avea altă soluție.

CV: Cum de nu joacă Haruț sau Sporin?

CS: Păi Sporin a fost rezervă acuma, l-a băgat la Mediaș pe Totic și a văzut...iar Haruț cred că e plecat la U18.

CV: Tu ai fost la Națională?

CS: Da, am fost chiar selecție de selecție, la U15, U16. Ultima oară când am fost eram în cantonament cu juniorii din Serbia și aveam două meciuri în Moldova, la Chișinău. A trebuit să merg la Mogoșoaia și chiar atunci mi-a expirat pașaportul. Am încercat să mi-l fac acolo, dar era închis, fiind Sf. Maria. Era domnul Răducioiu atunci antrenor, a fost ultima oară când am fost convocat.

CV: Care au fost idolii tăi?

CS: Nu prea am avut idoli. De când am ajuns la Poli am început să mă uit mai atent la fundași, și nu doar când au mingea la picior, îmi place să îi urmăresc și când mingea e în altă parte. Îmi place mult de Gabi Cânu, și ca profil, și așa cum joacă, ca atitudine. Mai îmi place și de Chiricheș, ca stil, sau de la Dinamo de Marc, fiindcă joacă mai ofensiv, urcă cu mingea.

CV: Cineva din fotbalul de afară? Sergio Ramos?

CS: Da, exact, chiar țin și cu Real Madrid și îmi place foarte mult. Plus că urmează derby-ul!

CV: Teoretic Barcelona e puțin mai bună, dar nu știi niciodată, în perioada asta a anului se adună tot ce s-a semănat până acuma. Ai văzut că Barcelona a început greu anul trecut, iar apoi încet, încet a intrat în formă pentru lunile astea. 

CS: Și anul acesta Real a început bine, nicio înfrângere în zece meciuri, și după aia a picat. Măcar Champions League să iasă.

CV: La noi niciodată nu e așa, mereu e sus-jos, sus-jos. Niciodată nu e rău ca apoi să fie totul bine. 

CS: Sper să fie așa și aici.

CV: Foarte greu. Uită-te doar câtă lume a venit, câtă a plecat. De ce nu vă aduce pe voi mai aproape?

CS: Nu doar pe noi, chiar și pe Bocșan, care ar putea face pasul.

CV: Bocșan, de fiecare dată când a prins un meci, a suferit: o deviere, un autogol.

CS: Dar a făcut și meciuri bune, în cupă sau cu CFR Cluj.

CV: Crezi că o să ai șanse la echipă?

CS: Depinde ce o să fie în viitor. Depinde de mine.

CV: Ai vreo țintă, când ai vrea să joci în Liga a 2-a?

CS: Eu zic că pas cu pas. Liga a 3-a, liga a 2-a. La anul avem o promisiune că o să avem echipa a doua în liga a 3-a. Dacă o să fie așa, vreau să fac tot ce ține de mine ca să pot să urc. E un nivel bun, mai ales pentru vârsta mea.

CV: Ai emoții când intri pe teren?

CS: Chiar nu mai am nicio emoție. Încerc de la încălzire să-mi fac treaba. Am o rutină, mereu să am bandă pe mâna stângă, altfel nu pot să-mi intru în mână. Și încerc să intru tare la încălzire, dacă nu-mi ies două, trei pase, încerc să joc mult mai simplu. De la încălzire știu cum o să fie meciul, de exemplu și cu Făgetul știam încă de atunci că o să fie un joc dificil.

CV: E ciudat, să ți se pară că vezi trenul venind și să nu te poți da la o parte.

CS: Da. E drept, mi s-a întâmplat să nu-mi intre nimic la încălzire, să nu fiu în ritm, și în meci să joc bine.

CV: Vorbeam cu niște suporteri și i-am rugat să-mi sugereze o întrebare: de ce ți-e frică în viață?

CS: N-am nicio frică, frica ți-o faci singur. Dacă nu mergi pe drumul care trebuie.

CV: Cât de sigur ești că o să fii fotbalist?

CS: Nu poți să fii sigur, niciodată. Chiar dacă ajungi la un nivel, nu știi dacă o să te menții, dacă apare o accidentare.

CV: În ce măsură crezi că ține de tine?

CS: Cam 90% de mine. Restul sunt noroc și toate cele. Dacă nu muncești și nu îți faci cu mâna ta ce trebuie, nu te ajută nimeni, nu-ți dă nimeni la picioare.

CV: Și de club?

CS: Cred că am merita mai multe șanse. Nu doar eu, suntem mai mulți la echipa a doua cu talent – și nu doar talent, se muncește foarte mult. Toți ne gândim la echipa mare, dar dacă nu ni se dă nicio șansă, n-avem cum să arătăm ce putem.

CV: Cât de mult ar conta să joci câteva minute pe final de meci?

CS: La început zic că ar conta foarte mult, pentru moral. Altfel ți-e moralul când intri, altcumva te antrenezi. N-ar fi degeaba.

CV: Cum ți se par jucătorii care au făcut pasul spre prima echipa și mai joacă la echipa secundă?

CS: Cu mai multă experiență.

CV: Dar poți să te mai motivezi?

CS: Te motivezi fiindcă acolo trebuie să joci. Oriunde joci trebuie să te motivezi.

CV: Asta e ușor de zis!

CS: [râde] Normal că e ușor de zis. De exemplu, așa eram și când mergeam la loturile naționale, vedeam alte terenuri, alte condiții, și apoi mă întorceam aici să mă antrenez. Jucam altcumva, parcă eram mai matur, cu altă experiență, nu-mi era așa de greu.

CV: Și dacă n-o să fii fotbalist, ce-o să fii?

CS: Eu sper să fiu fotbalist, n-am altă opțiune deocamdată.

CV: Așa cum zici tu, nimeni nu poate să spună de acuma ce-o să fie, n-ai cum să stai în jumătăți de decizii. E ca atunci când te îndrăgostești de cineva, nu poți să te gândești “m-am îndrăgostit, dar stai să văd dacă nu cumva mai apare cineva pe aici“.

CS: Exact! Chiar sper să fie bine aici la club și nu îmi doresc să plec în viitorul apropiat.

---

Am încheiat interviul, cu Ciprian dorind să mulțumească tuturor antrenorilor cu care a lucrat, în special domnului Vlaicu – cel care l-a descoperit.

Promisiunea unui posibil loc în L3 este interesantă, chiar dacă e condiționată de rezultate bune în campionatul de juniori din acest an. De fapt, se va pune mult accent pe această competiție, Liga Elitelor U19, unde campionatul se reia în acest weekend, Poli deplasându-se la Arad pentru un meci cu UTA. Va fi de urmărit ce jucători vor fi folosiți la echipa secundă în această situație, de exemplu dacă ‘dizgrațiații’ vor prinde niște meciuri, mai ales acuma că Daniel Stanciu a plecat de la club.

Pe termen lung, visul debutului în Liga 1 rămâne un țel suprem pentru Sturz și compania. Momentul greu prin care trece clubul face ca acest vis să fie mai bun accesibil decât era în campionatul regulat, dar poate că Grigoraș va găsi un moment oportun să ofere acele prime minute pentru câțiva dintre jucătorii echipei secunde. Cu atât mai mult cu cât nu știm ce ne rezervă anul viitor, iar un debut nu ți-l ia nimeni înapoi.

Poli - Petrolul 0:1 (0:1)

Aș vrea să-i zic orbecăială existențială, dar pentru asta trebuie să orbecăiești, nu? Poli, în mare neschimbată de la ultimul meci, a părut mai vlăguită, lovită de evenimentele recente. Oaspeții au înscris la singura ocazie a partidei, unul din cele două șuturi trimise pe poartă, în timp ce noi ne-am trecut în cont șapte-opt ratări din poziții bune sau foarte bune. Dar asta a fost povestea întregului sezon, iar astăzi am adăugat un nou episod, despre cum să irosești revirimentul pe care ți-l poate oferi un antrenor nou: creând atâta tevatură în jurul numirii lui, că toată lumea își pierde încrederea în mai bine. Mi-e greu să cred că duo-ul Marin-Stanciu obținea mai puțin din acest meci, însă așa ne rămâne foarte vaga speranță că Grigoraș-Miculaș vor izbuti ceva cu trecerea timpului. Doar să nu fie prea târziu.

Despre joc: minutul 6, cursă a lui Elek în stânga, îi pasează lui Zicu central, care ridică elegant pentru Javi, a cărui voleu frumos trece de puțin pe lângă. Minutul 16, trage Goga, până atunci ambulant pe teren, dar Cobrea se întinde și prinde destul de lejer. Minutul 18, corner Javi pe colțul scurt, Elek lovește cu capul, nici plasat, nici cu forță, astfel că același Cobrea intervine. Cândva, Goga trage de la marginea careului, deși îl avea pe Javi liber în dreapta, și mingea merge peste. Altcândva, Belu trimite și el un șut impetuos de la distanță, tot puțin peste. Prin toată ambiguitatea asta temporală, Petrolul deschide scorul în minutul 24: Popescu e singur și în inferioritate în flanc, jucătorii adverși planează în spatele lui, Manu Torres cu nimeni în marcaj, Cânu și Belu cu câte un om, dar pe colțul lung Astafei este singur, fiindcă Javi nu coboară, iar închizătorii nu țin pe nimeni; Cânu trece pe sub minge, omul lui Belu face o preluare-pasă, astfel că mingea ajunge la Astafei, care finalizează curat la colțul lung. Dispărem din joc, dar tot mai e loc de o ocazie în minutul 31: liberă executată de Llorente, respinsă, Cânu retrimite din foarfecă la Manu Torres, a cărui lovitură de cap e puternică, însă fix pe Cobrea. Până la pauză se mai remarcă doar înlocuirea lui Zicu cu Bărbuț, probabil o palmă oferită căpitanului nostru, foarte puțin prezent în joc - dar vina aici o are și Grigoraș, precum vom reveni mai încolo.

Repriza secundă are și ea vreo 20-25 minute de ocazii în ea, deși mai împrăștiate, și apoi se stinge. În minutul 53, Elek pune piciorul la o centrare a lui Belu, lansat bine de Llorente, dar mingea trece pe lângă. În minutul 60, Javi trimite cu capul, fără vlagă, tot la o centrare a lui Belu, prinde Cobrea. Jocul se schimbă scurt la față, odată cu intrarea lui Doman în locul lui Melinte. Poate cea mai mare șansă de gol a reprizei îi revine lui Elek în minutul 63, acesta primește mingea, însă nu trage nici repede, nici tare, nici plasat, astfel că finalizarea la colțul scurt e respinsă de Cobrea. Presiunea e foarte mare la poarta Petrolului, căci noi stăm sus și beneficiem de repetate faze fixe. Șansă mare pentru Elek/Doman, din interiorul careului, însă cei doi nu se prea înțeleg care să tragă și mingea este respinsă. Incursiunea lui Bărbuț din minutul 66, la fel ca una spre finalul partidei, nu-și găsește pasa de gol, deși poziția acestuia era promițătoare. Cumva, inițiativa dă în vânt și moare, echipa nu pare să mai găsească drumul spre careul advers, și nici introducerea (bizară) lui Nimely nu ameliorează situația. Ultima vâlvătaie are loc în minutul 90, când oaspeții sunt aproape de un autogol, dar nici ăla nu se lipește de noi. Și așa se termină.

Era previzibil ca haosul acestor ultime opt zile să ne coste, ceea ce nu înseamnă că era necesar să nu câștigăm azi. Ocazii au fost. Dar echipa a luptat prea puțin, reprezentativă fiind o fază din prima repriză, când un jucător ploieștean a intrat nestingherit în careul nostru, nimeni neoferindu-se să-l blocheze - cumva în mod unitar, ca și cum fluxul echipei ar fi fost de așa natură că acel jucător nu era de atacat. Grigoraș a greșit introducând trio-ul Goga-Zicu-Elek de la debut, lăsându-l foarte expus pe Belu în flancul drept, ceea ce ne-a și costat la gol. În plus, niciunul din cei trei nu a făcut un meci acceptabil, ce să mai zicem de bun, dar dacă e s-o luăm așa, cine a făcut? Ziceam și de ciudata introducere a lui Nimely, care n-a făcut nimic după ce a intrat, când echipa juca cu mingi înalte și aveai opțiunea Henrique la încălzire. Greu de văzut logica - să ce, forțezi pase pe jos, fiindcă n-ai turn de veghe în careu? Dacă asta era, n-a mers. S-a văzut că odată cu intrarea lui Bărbuț, Belu a părut mai competent, ba chiar a reprezentat principalul tun pentru centrările noastre - multe au avut potențial, dar e greu să profiți de mingi înalte, când n-ai pe nimeni capabil să lovească tare/plasat cu capul. în Mi s-a părut totuși că am atacat cu prea multă insistență doar pe flancul drept - la o adică, pe D. Popescu de abia l-am văzut în repriza secundă. Singurul jucător care a ridicat puțin capul, vorba vine, a fost Llorente. Nici fundașii centrali n-au fost răi, însă greșeala la gol a fost una colectivă, la care-și pot împărți liniștiți vina.

Am scris că e greu să ne mai punem speranțe. Asta nu înseamnă neapărat că ar trebui să intrăm cu capul plecat pe unde mai avem de jucat, ci să reducem din presiunea așteptărilor. Aș zice să apreciem fotbalul, dar nu sunt multe de apreciat. E și greu, când ești lipsit de unul dintre cei mai buni jucători, O. Popescu, integralist azi la U21 în victoria cu Țara Galilor, frecție la picior de lemn pentru noi. Asta pe lângă toate celelalte motive bine etablate care ne fac viața grea.

Poli: Strauss (5) - Belu (5), Cânu (5), Torres (5), D. Popescu (5) - Llorente (6), Melinte (5) - Javi (5), Zicu (5), Goga (5) - Elek (5)

Schimbări:

Bărbuț (5) pentru Zicu (min 40)
Doman (5,5) pentru Melinte (min 63)
Nimely pentru Goga (min 82)

Poli II - Orțișoara 2:2 (1:0)

Cu două supliniri de la echipa mare, în Croitoru și Aharoni, Poli II a părut la fel de ambivalentă ca în ultima partidă disputată acasă. Deși ambele formații au avut oportunități de a-și tranșa victoria, echipa secundă a avut un plus de inițiativă, pe care nu a putut să-l concretizeze, în vreme ce oaspeții au pus probleme pe contre la erorile noastre. Golurile zilei au fost marcate de Sorescu și de Bîrnoi.

De la stânga la dreapta:
Sorescu, Filip, Mailat, Codrean, Potocianu, Bîrnoi, Fridrich, Golda, Aharoni, Sturz, Croitoru

Prima repriză a fost dinamică vreo douăzeci de minute, după care s-a stins complet. Ne-au parvenit două șanse rapide în minutele 5 și 7, dar întâi Sorescu a trimis din prima puțin pe lângă, la colțul lung, iar apoi Golda a finalizat cu capul un corner, însă peste. Orțișoara a replicat în minutul 14, cu un șut din marginea careului, destul de inofensiv pentru debutantul din poarta noastră, David Filip. Una dintre cele mai bune șanse neconcretizate din tot meciul a venit la capătul acțiunii din flanc a lui Mailat, acesta a centrat spre Golda, șutul său a ajuns cumva la Codrean, dar acesta n-a reușit să se reașeze și să pună latul bine, deși avea poarta goală în față. Culmea, la o fază aparent mai inofensivă un minut mai târziu, am deschis scorul: în marginea careului, Golda este contrat, nu înainte de a trimite mingea la Sorescu, a cărui șut prinde o deviere dintr-un adversar și poposește lângă bară, cu portarul advers, Carlaonț, reacționând greoi la schimbarea de traiectorie. Era minutul 18, iar în afară de o liberă trimisă peste din poziție ideală de Croitoru, repriza a fost dominată de un joc economicos, oaspeții apărându-se disciplinat, iar Poli nereușind să profite de raidurile din flancul drept, unde Mailat și Aharoni au pus multe probleme.

Nici n-am ieșit bine de la cabinele imaginare că ne-am văzut egalați. Mai întâi Potocianu a închis greu în zona centrală, dar am scăpat cu o finalizare slabă a lui Anagor, prinsă de Filip. La faza imediat următoare însă am clacat din nou, un adversar beneficiind de mult timp pentru a-și plasa șutul din 22 metri, mingea pornind în diagonală pentru a lovi bara înainte de a intra în poartă. Am avut două șanse în minutele 50 și 52, de ambele ori ca urmare a unor intervenții slăbuțe ale lui Carlaonț, cea din urmă în special fiind agreabilă ochiului, grație execuției lui Sorescu de la marginea careului. N-a fost să fie, iar pendulul jocului și-a schimbat direcția, în așa fel că după intervenția lui Filip din minutul 55, acesta să fie învins de o nouă finalizare excepțională, spre vinclu, la o fază în care Sturz și-a tatonat cam larg adversarul. Oaspeții se puteau desprinde după ce au profitat de una din slăbiciunile repetate ale lui Fridrich, însă șutul trimis din unghi a fost oprit de același Filip, în cădere. La capătul celălalt, Bîrnoi a avut două momente. În minutul 65, n-a reușit să-și direcționeze șutul la centrarea lui Aharoni, ca cinci minute mai târziu să izbutească egalarea la capătul unei acțiuni frumoase: Sorescu a schimbat partea spre stânga cu o diagonală precisă, nou intratul Popan a trimis o centrare pe măsura serviciului, iar Bîrnoi a deviat înspre poartă, mingea intrând cu bara. Orțișoara nu s-a resemnat, iar la singura indecizie a lui Aharoni tot meciul, a fost nevoie de intervenția lui Filip pentru a bloca pericolul iminent. Pentru noi a lovit din nou Sorescu, șutul din prima trecând puțin pe lângă, înainte ca tot el să trimită un șut-centrare în minutul 79, scos de sub bară de Carlaonț. Ultima mare ocazie a partidei i-a aparținut lui Kokora, care a primit o minge ideală pe cap, la capătul unei faze prelungite de atac, dar din doar câțiva metri l-a luat la țintă pe portar.

Atât a fost în această dimineață pe Terenul 1 din complexul Dan Păltinișanu, un joc destul de agreabil, dar care ne face și griji. Asta pentru că în ciuda susținerii primite de la echipa mare, Poli n-a reușit să se impună. Aharoni a fost foarte activ în prima parte, probabil chiar prea activ pe faza ofensivă, dar în general a avut o prestație impozantă, adversarii nereușind să-l depășească. Poate, poate să-l vedem și la echipa mare, cândva. Croitoru, în schimb, nu s-a evidențiat, deși a executat câteva cornere periculoase și a mai încercat să deschidă jocul, dar reușitele sale au fost puține - e drept, la revenirea pe teren, cu mingea, după luni de exil.

Dintre cei mai tineri, aș începe cu debutantul Filip, care deși este cam scund pentru un portar, a arătat niște intervenții bune, chiar dacă a fost lipsit de reacție la golul doi. La fel și Sturz a fost solid pe intercepție, mai ales că oaspeții au încercat de multe ori să strecoare mingea pentru atacanți, dar ar fi putut face mai mult la același gol doi. Din linia de fund, cel mai greu a intrat în meci Fridrich, care a avut o primă repriză deosebit de neinspirată, deși colegii l-au susținut în repetate rânduri. Și-a mai revenit puțin în a doua parte, dar nu cred că este un meci de care să-și aducă aminte cu plăcere. Duo-ul Mailat-Sorescu a muncit mult, primul nefiind susținut îndeajuns în raidurile sale, în vreme ce al doilea a fost cel mai bun om din echipa noastră, ocupând și tot felul de poziții în teren, atât în flanc, precum și în zona centrală, la închidere, cât și în spatele vârfurilor. Vârfuri care n-au avut o zi grozavă, deși Bîrnoi a înscris și a avut câteva momente bune, Codrean a arătat promițor în prima parte, dar el și Golda a dispărut din joc după pe parcurs. Iar dintre cei schimbați, Popan s-a integrat repede și a fost util, la fel ca Bătrânu, care a trebuit să dejoace două acțiuni grele ale adversarilor, într-o fază în care echipa noastră era ruptă la mijloc.

Nu cred că toată agitația de la club îi ocolește pe cei de la echipa secundă. Pe lângă faptul că lotul e mai slab prin plecarea/excluderea lui Boldea, respectiv promovarea lui Bocșan, consolidarea unei poziții spre mijlocul clasamentului după acest debut de retur nu are cum să ajute la moral. Poate că sub mandatul lui Grigoraș, prezent și el azi la meci, candidații pentru șanse la prima echipă le vor și primi, oferind un imbold colegilor de echipă.

Poli: Filip - Aharoni, Sturz, Potocianu, Fridrich - Mailat, Croitoru, Sorescu - Bîrnoi, Golda, Codrean

Popan pentru Codrean (min 65)
Oprea pentru Croitoru (min 65)
Bătrânu pentru Potocianu (min 81)
Kokora pentru Golda (min 83)

Pași fermi înspre un scenariu de nereparat

Am tot așteptat să vedem despre ce putem scrie, ceva cu cap și coadă, de ar fi să dea providența. Ne-am adunat teme de discuție pentru o lună, dar ne vom rezuma la cele pe care le considerăm principale, anume:

- contextul demiterii lui Florin Marin
- fenomenul Cosmin Contra
- restructurarea conducerii și demiterea lui Daniel Stanciu

Totul trebuie privit în perspectivă. Astfel, prima întrebare la citirea știrii despre demiterea lui Florin Marin a fost "bine, acuma cine?". Scriam aceste cuvinte, când FM a fost instalat:

Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.

Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.

Au trecut 209 zile. Și prin demiterea lui Stanciu, am putea spune că i-a fost atribuită cuiva responsabilitatea. Doar că problema de fond rămâne: unii vin, alții pleacă, Poli suferă.
Cum e posibil să anunți plecarea antrenorului fără să ai înlocuitorul pregătit, într-un moment ca acesta? Ba mai mult, să lansezi un sondaj public în care oferi trei opțiuni pe care clubul nu e capabil să le atragă? Contrar altor elemente din presă, nu văd răul imediat al unui asemenea apel public, mai ales după nemulțumirile de la numirea lui FM, dar e ridicol și lipsit de respect să pui pe cineva să aleagă între non-variante. Așa arată diletantismul.

Că ne-am pus ouăle în coșul lui Cosmin Contra. Ce să zic? Pentru Contra este o ocazie ratată de a se ridica peste demagogie. Și nici nu trebuie să vorbim despre posibilele legături pe care acesta le-ar avea cu clubul și cu orașul. Dacă s-ar fi angajat să o preia pe Poli pentru o perioadă de nici zece săptămâni, ar fi avut șansa să-și consolideze reputația de antrenor, salvând echipa de la retrogradare. Faptul că retrogradarea e sinonimă cu desființarea în acest moment l-ar fi făcut un personaj cu valențe legendare pentru fotbalul timișorean, dincolo de tot ce a reușit pe teren. Și chiar dacă ar fi eșuat, o asemenea disponibilitate i-ar fi fost apreciată oricum, iar fondul de alibi-uri pentru un insucces este suficient de dens ca orice antrenor să plece nepătat de la Poli și fără să-și îndeplinească obiectivul. Lipsa remunerației, respectiv ipoteticele oportunități din Spania, nici n-ar trebui să fie teme de discuție: prima, pentru că nu asta ar trebui să fie motivația principală a celui care va încerca să salveze clubul, cu atât mai puțin pentru cineva care numai ce plecase spre răsărit pentru banii noii lumi a fotbalului; a doua, pentru că vara va prezenta la rândul ei oportunități, care ar putea fi și mai accesibile venind pe urma unei campanii reușite de scurtă durată și mare intensitate la Poli. Doar că promisiunea unei salvări a lui Getafe dă mai bine decât salvarea Politehnicii. Ce să-i faci, în fotbal ca în dragoste: dacă cineva te dorește, vine; dacă nu, evită tacticos.

Dacă ne uităm la ansamblu, în speța la schimbările de la capul clubului, remarcăm că am dat afară puținele elemente din care-i mai confereau stabilitate și continuitate la nivel organizatoric, singura persoană care a reprezentat Politehnica dincolo de primar. Aceste lucruri se fac, dar nu se fac cu o mână de etape înainte de un final extrem de dificil. Nu se fac cu scandal în direct la televiziune. Să zicem că plecarea lui Stanciu nu face niciun rău clubului, fiindcă acuma și așa totul depinde de jucători. Să nu uităm însă ce alte implicații ar putea avea această mutare: va fi Miculaș cel care stă acuma drept în fața restanțelor financiare tot mai apăsătoare ale clubului? va fi el cel care gestionează niște jucători pe care nu i-a adus, deci cu care are o relație tangențială? Asta în condițiile în care am văzut deja o mostră de scandal despre Zicu, în care elemente din presă clamează că acesta ar fi avut tot felul de clauze foarte avantajoase în contract, facilitate de Stanciu, în vreme ce jucătorul neagă, ba mai mult, evidențiază că toți decidenții erau prezenți la semnarea acelui contract. Și apoi același Zicu câștigă un memoriu împotriva clubului, deci cine suntem noi să zicem că Stanciu putea controla ceva?

Introducerea impresarului Opria în AGA, chiar și fără drept de vot, dar ca unul dintre principalii susținători financiari ai clubului în acest moment (vorbindu-se de un nou împrumut din partea lui de 200.000 Eur) este o mutare periculoasă și un vădit conflict de interese. Măcar Stanciu putea fi tras la răspundere pentru tranferuri slabe făcute pe interes, dar Opria va fi imun la asemenea critici, în cazul în care jucătorii impresariați de el vor intra brusc în lot. În plus, o asemenea sumă nu se împrumută fără o formă sau alta de garantare unui club în pragul dizolvării.

Normal, ce contează dacă ne salvăm? Toată lumea e fericită. Dar, cu tot optimismul de care ne place să dăm dovadă, suntem împărțiți pe această temă. În acest moment, pe fondul lucrurilor întâmplate în ultimele zile, aș fi foarte surprins să ne văd scăpând. Refuzurile repetate, de la Contra, la Grigoraș, la Dorinel, la Sabău, la cine-o mai fi, întăresc acest sentiment. Iar contrar opiniei generale, sunt departe de a fi convins că soluția optimă pentru Poli era plecarea duo-ului Florin Marin - Daniel Stanciu.

Craiova - Poli 1:0 (0:0)

Strategia lui Florin Marin de a obține egaluri în deplasare și victorii acasă a continuat neschimbată, în ciuda rezultatului de etapa trecută, și a eșuat din nou. Am intrat cu gândul să nu facem absolut nimic și i-am lăsat pe craioveni să vină peste noi, mai mult, ajutându-i prin cedarea posesiei foarte ușor. Ce-i drept, nici nu au fost prea mari ocazii, căci apărarea noastră s-a descurcat neașteptat de bine. Dan Popescu a avut ceva de furcă cu Ivan, dar a reușit să-l oprească de fiecare dată, cel puțin până ce acesta a fost mutat pe partea lui Belu. În schimb nu s-a descurcat la fel de bine în partea ofensivă unde a fost deposedat de mai multe ori. Problema mare a fost la mijloc, unde nu am putut nicicum să ținem de minge.

Putem nota o primă ocazie în minutul 22, când Ivan sare la cap cu Ov. Popescu, dar mingea este trimisă mult peste poartă. Foarte asemănător trimite și Elek la poarta cealaltă în minutul 30. Patru minute mai târziu, același Ivan pătrunde pe linia de fund din stânga, vrea să trimită o centrare puternică pe jos, Scutaru blochează, dar mingea sare în bară.

După o repriză ce era să mă adoarmă, Florin Marin l-a trimis în teren pe Bărbuț în locul lui Zicu. N-a jucat prea rău Zicu, cel puțin comparat cu ceilalți colegi, dar intrarea lui Bărbuț ne-a dat o viteză în plus și a echilibrat meciul, cel puțin în fazele de atac. Dar tot craiovenii au o primă mare ocazie la doar trei minute de la reluare. Llorente și Melinte nu se prea înțeleg și pierd mingea, iar Torres este nevoit să blocheze prin fault, cu prețul unui cartonaș galben. Zlatinski execută lovitura liberă și trimite foarte periculos aproape de vinclu.

Contraatacăm prompt, Elek eliberându-se de adversar pe dreapta, îl găsește pe Hernandez în fața porții, dar acesta șutează în blocaj. Tot Elek execută o lovitură liberă de pe semicercul careului craiovean, în minutul 59. Trimite destul de bine, plasat, dar cam moale, pe colțul respectiv fiind și un fundaș care probabil ar fi respins cu capul dacă nu ar fi ajuns portarul Straton înaintea sa.

Minutul 69 ne-ar fi putut aduce o mare bucurie. Bărbuț este lansat foarte bine pentru viteza sa, trece printre doi fundași, îl găsește pe Elek, care îl deschide pe Ov. Popescu. Acesta face o fentă și trimite spre poartă, cam ca în meciul de la Iași, dar mingea lovește transversala.

În loc să fie 1:0 pentru noi, craiovenii sunt cei care marchează la următoarea fază. Aceasta a pornit pe partea noastră dreaptă, unde trebuia să se afle... cel care ar fi trebuit să se afle acolo după ce Belu a fost înlocuit cu Abel. Măzărache îi fentează pe Torres și Scutaru și trimite în fața porții de unde Rocha venit fără marcaj trimite în poartă.

În minutul 77, Bărbuț scapă singur după o pasă greșită a craiovenilor, dar, sub presiune, trimite lamentabil mult pe lângă poartă. Din păcate, după ce a învigorat atacul nostru la începutul reprizei, micul nostru atacant s-a văzut din nou depășit de propriile limite și din ce în ce mai neputincios. Tot din păcate, nici nu am avut pe cine altcineva să ne bazăm. Florin Marin a găsit că acesta este momentul oportun ca Henrique să debuteze în prima ligă după lunga accidentare. Evident, nu prea a avut cu ce să contribuie. Ba mai mult, cel scos a fost Ov. Popescu, care, poate în afara golului primit unde nu l-a urmărit pe Rocha, s-a zbătut mult și a fost activ în atac. Poate mai potrivit ar fi fost aă fie scos Hernandez, destul de absent azi, ca în primele meciuri din acest an.

În fine, nu mai avem vigoarea de a pune probleme, până în chiar ultimul minut de prelungire, când Bărbuț scapă din nou după o pasă greșită, într-o situație ce părea chiar mai periculoasă ca precedenta, dar Iliev face ce trebuie să facă și îl oprește prin fault, fiind prompt eliminat. Nu ne consolează cu absolut nimic cartonașul roșu, mai mult, Llorente execută slab atât lovitura liberă cât și cornerul ce a urmat, spulberând orice speranță că am fi putut întoarce soarta din meciul cu CFR.

Urmează o pauză pentru meciurile naționalei, dar nu știu cu ce ne poate fi de folos. Orice îmbunătățire în joc este contracarată de neșansă, de prostie sau de decizii tactice aiurea. Chiar și acum, Florin Marin a făcut niște schimbări discutabile și s-a văzut mereu depășit tactic de către omologul său de pe banca Craiovei. Cert este că am căzut pe un loc direct retrogradabil și că avem o singură victorie în ultimele 10 meciuri și aceea la limită împotriva codașei Petrolul, cu care vom și juca următorul meci. Dar mai sunt meciuri directe și orice rezultat pozitiv ne poate pune într-o poziție mai bună. Oricum, nu putem continua cu aceleași scuze și același discurs. Să vedem ce ne aduce pauza.

Poli: Strauss (5,5) - Belu (5), Scutaru (5,5), Torres (6), D. Popescu (5,5) - Zicu (5,5), Melinte (5), Llorente (5), Ov. Popescu (5,5) - Elek (6), Hernandez (5)

Schimbări:
Bărbuț (5,5) pentru Zicu (min 46)
Abel pentru Belu (min 66)
Henrique pentru Ov. Popescu (min 79)