2 septembrie 2016
Interviu: Adrian Stoicov
Mario Contra - Alexandru Costinaș, Cristian Podină, Harald Fridrich, David Filip, Radu Cochințu, Denis Hăruț - Andreici Slagian, Cosmin Bîrnoi, Lucian Oprea, Cristian Pădurariu, Eduard Codrean, Narcis Popan - Andrei Sîntean, Sebastian Velcotă, Renato Kokora
Antrenorul echipei în acest sezon va fi Adrian Stoicov, un polist cu state vechi, asemeni predecesorului său, Adrian Săvoiu. Cu undeva pe la două sute de meciuri disputate în tricoul Politehnicii, fostul fundaș stânga a evoluat pentru club în două generații de excepție, a căror rezultate au fost egalate doar în momentele de vârf ale erei BKP.
Nu o mai lălăim în introduceri, fiindcă urmează o discuție lungă și fascinantă, cu amintiri despre minunata Poli din perioada 85-95, drumul de la juniorat spre fotbalul mare, obstacolele de pe el, problemele de coordonare între echipa secundă și echipa mare, precum și lipsurile cele mai semnificative în formarea tinerilor fotbaliști. O conversaţie sufienctă sieşi, fără alte comentarii.
CV: Eu vin la meciuri de prin ‘94. Din perioada aia îmi aduc aminte de un meci cu Poli Iaşi, când am câştigat cu 8, 9…şi tot ce mi-a rămas întipărit în minte din meciul acela e o bară.
AS: Mai interesant a fost golul pe care l-am dat prin plasa laterală. Kovacs a şutat la poartă, mingea a intrat prin plasa laterală şi a fost validat golul. Am văzut noi ceva, dar ştii cum, nu am spus. După aia am căutat să vedem pe unde a intrat. Greu am găsit: era un ochi lărgit la plasă şi a intrat din cauza forţei şutului. Nici măcar arbitrii n-au văzut, aşa de violent a fost şutul. Au văzut doar mingea în plasă. Era la poarta de la peluza nord, arbitrul de tuşă era dincolo, poate dacă era invers, din partea cealaltă ar fi văzut. A fost cel mai bizar gol pe care l-am trăit!
CV: Nu ştiu exact între ce ani ai jucat la Poli.
AS: Din 1985 sunt la Poli. Eu m-am născut la Denta, acolo am făcut primii opt ani de şcoală, şi după aceea am venit la paisprezece ani şi am dat la liceul sportiv. Am reuşit la examen şi am rămas la LPS Banatul între 82-85. Acolo am început fotbalul de performanţă, iar în ultimul an de juniorat am fost transferat la Poli. Cât am fost la liceul sportiv am fost şi la echipele naţionale, am stat şi un an la Bucureşti la Luceafărul, la Electroaparataj. Stăteam în cămin, dar nu m-am transferat şi cu şcoala pentru că nu am vrut, am rămas aici. Era mai uşor şi îl aveam pe domnul director Dobândă, care ţinea foarte mult la mine, şi m-a ajutat mult să nu pierd cu şcoala. În 85 eram plecat în Grecia cu echipa naţională de juniori şi dânsul a semnat atunci şi pentru tata trecerea la Poli, ca să nu mai bată drum până la TImişoara.
CV: Asta era spre sfârşitul acelui an.
AS: Da. Am prins o generaţie de fotbalişti mari. Erau Şunda, Moise în poartă, Lehman, Şulea, Oancea, Bolba, Pascu, Ionuţ, Vuşcan, Bozeşan II. Asta a fost generaţia care a ţinut cam până în 86-87, chiar dacă unii au mai rămas. Apoi în ‘88 am devenit altă formaţie, cu Crăciun, Tică Andreaş, a revenit Varga, care fusese împrumutat pe la Tomnatic şi Sânnicolau.
CV: Cum ai intrat în prima echipa?
AS: Eu am debutat în 87 la Poli, la un meci cu Universitatea Cluj. Lehman, fiind şi în vârstă, era accidentat şi atunci m-a întrebat domnul profesor Ionescu: măi sârbule – aşa îmi zicea – ţi-e frică să joci? Am zis că nu şi am jucat tot meciul, am câştigat 1-0. Apoi am mai jucat 15-20 minute de câteva ori şi încet, încet am prins al doilea meci integralist cu FC Argeş, câştigat 2-1. Poli a retrogradat în următorul an, în ‘87, după acel meci cu Dinamo, terminat 2-1, ca în ‘88 să promovăm şi după aceea am jucat toate meciurile.
CV: A fost o echipă foarte bună în acea perioadă.
AS: Da, o echipă omogenă, patru-cinci ani am fost împreună. Doar doi, trei jucători dacă veneau, că noi ne bazam pe paisprezece jucători – aveam trei rezerve. Nu lot de douăzeci şi cinci, cum e acum.
CV: Care a fost vârful, finala Cupei României din ‘91 sau meciurile europene?
AS: Cele mai mari satisfacţii au fost rezultatele din meciurile europene. Dubla cu Atletico, acea calificare a fost cel mai important moment, cu 2-1 la total; apoi cu Real, în următorul an, deşi nu am trecut mai departe; cu Sporting, cu care am pierdut 7-0 afară, dar am câştigat cu 2-0 acasă. Dar şi acea înfrângere, în ciuda scorului, nu spune întreaga povestea. Până în minutul 60 am contat, când am primit golul trei, deşi în prealabil am avut noi o ocazie mare – Octavian Popescu a scăpat singur cu portarul şi în loc să dea pasă, a tras şi a dat pe lângă.
Şi finala Cupei a fost specială, chiar dacă am pierdut la unsprezece metri. Eu am fost unul dintre jucătorii care au ratat, chiar primul de fapt. Niciunul dintre atacanţi sau mijlocaşi nu-şi dorea să bată, deci am executat noi fundaşii. Steaua mai avea echipă bună, cu Ilie Dumitrescu, Gherasim, Doboş, dar chiar am dominat acel meci, am avut foarte multe ratări. Doar Băban a ratat de trei ori singur cu portarul.
Satisfacţii au mai fost, şi când am promovat, şi când am bătut pe Steaua...au fost multe momente frumoase în cariera mea de fotbalist.
CV: Cum s-a schimbat fotbalul de atunci?
AS: Când am ajuns în fotbalul mare, în ‘85, făceam antrenamente cu seniorii, dar jucam la tineret, era foarte greu să ajungi să joci într-o echipă de seniori fiindcă erau foarte multe valori. Era dificil să ajungi în Liga 1, chiar şi în Liga a 2-a, mulţi jucători găsindu-se acolo la apus de carieră. Concurenţa era foarte mare. Pe timpul acela erau fotbalişti, nu jucători de fotbal. Acum sunt jucători de fotbal la majoritatea echipelor din Liga 1. Numai cine nu vrea, nu joacă în Liga 1. Asta le explic şi copiilor pe care îi antrenez, au o şansă deosebită în viaţă, să ajungă să joace cu uşurinţă în prima ligă. Dar să se ocupe în primul rând de fotbal, nu să lase fotbalul pe locul doi. Fotbalul românesc, pe an ce trece, tot mai slab e.
CV: Care e principala problemă?
AS: Faptul că tinerii din ziua de astăzi au alte preocupări. Pe timpul nostru n-aveai ce să faci; acum ai internetul, facebook, cluburi, jocuri de noroc, pariuri, tot altceva. Şi atunci normal că dacă pierzi bani la ruletă, nu mai poţi veni să te antreneze Stoicov să fii atent la ce spune Stoicov, te gândeşti la cum să recuperezi acei bani.
CV: Nu e paradoxal? Acum se poate câştiga mai mult din fotbal decât în urmă cu douăzeci de ani.
AS: Şi pe când jucam eu fotbal se câştigau bani frumoşi, înainte de ‘90. Aveam prime de zece mii de lei, erau bani foarte mulţi. Erau şi jucători care au venit la Poli şi au primit până la o sută de mii pe semnătură, cum a fost cazul lui Oancea, când s-a transferat de la Reşiţa. Îţi luai un apartament sau chiar două de banii aceştia. Aveam chiar şi prime de patru-cinci mii de lei, am prins şi meciuri în deplasare, în liga a doua, cu opt mii de lei primă. Un salariu mediu era pe la două mii cinci sute.
CV: Dar ziceai că tinerilor le era greu să intre în echipă pe atunci, acum sunt altele oportunităţile.
AS: Da, dar ei au alte preocupări şi e păcat că nu îşi dau interesul, nu îşi doresc mai mult. La mentalitate stăm destul de prost, asta de acasă pleacă. Că cei şase ani de acasă contează foarte mult. Eu zic şase, că la al şaptelea eşti deja la şcoală.
CV: Se poate să nu îi mai atragă fotbalul fotbalul? Pe lângă bani, înainte era şi o chestiune de prestigiu.
AS: Acum îi atrag în primul rând banii şi totul pleacă de la părinţi. Situaţia materială a familiei este de multe ori precară şi atunci la fotbal se zice că se câştigă mai uşor. Părinţii pun pe primul plan banul, vor să ajungă copilul cât mai repede sus, să câştige cât mai mulţi bani şi să-i susţină şi pe ei. Cred că asta e o greşeală. Noi trebuie să facem prima dată educaţia fotbalistică a părinţilor, să le explicăm ce înseamnă fotbalul de performanţă, ce sacrificii implică, ce înseamnă alimentaţia. Părinţii le dau să mânânce orice, să bea orice, îi interesează doar unde îşi doresc ei să meargă şi copiii vin atunci cu ei, deci nu fac ei sacrificii pentru copii, vor să facă copiii sacrificii pentru ei. De aici pleacă totul.
CV: Există un cadru organizat în care să se facă aceast antrenament al părinţilor?
AS: Nu. Fiecare mai face câte o şedinţă cu părinţii şi le explicăm ce înseamnă alimentaţia, ce înseamnă aceste responsabilităţi. Sunt părinţi care acceptă, dar sunt şi alţii care zice că nu pot face. Problema e că atunci nici nu poţi cere prea multe; însă părinţii tot pun presiuni pe copii şi apoi vin la antrenor, să-l întrebe de ce nu joacă. Şi eu le zic că e fiindcă ei, părinţii, nu au făcut lucrurile pe care le-am cerut, nu i-au oferit o şansă egală în dezvoltare. Cea mai mare problemă e când părinţii vin şi mai dau ceva, iar atunci au şi pretenţia să joace copilul.
CV: Nu există delimitări clare?
AS: Da, dar există antrenori care nu se ţin de ele. Şi dacă te-ai compromis o dată, eşti compromis. Eu nu am acceptat şi nu voi accepta asemenea compromisuri, fiindcă nu am nevoie să vină lumea să-mi facă reproşuri. Chiar când am preluat grupa 2003-2004, aveam părinţi care dădeau mereu indicaţii. Eu am făcut şedinţă şi le-am zis clar: aici un sigur om dă indicaţii. Un singur om dirijează. Ai dirijat, l-ai luat de mână şi ai plecat, nu mă interesează dacă e cel mai bun din echipă. Vii frumos la meci, îl incurajezi, îl aplauzi, dar nu-i dai indicaţii, pentru că nu te pricepi. Şi nici dacă ai fi antrenor, nu s-ar cădea, fiindcă eu îi cer una, tu îi ceri alta. În general n-am avut probleme, exceptând o situaţie în 2002-2003, cu grupa în care era generaţia ‘91, cu Dobricean, Silaghi, etc. Am avut părinţi care dădeau indicaţii, le-am spus la şedinţă o dată, le-am spus a doua oară, a treia oară am plecat de pe teren, să rămână ei antrenori.
CV: La antrenament?
AS: Nu, la un meci oficial. I-am lăsat acolo şi am plecat, pot şi părinţii să ateste. Dar după aceea a fost linişte, au învăţat, altfel nu poţi să faci nimic. De când m-am apucat de antrenorat am fost sfătuit să nu mă compromit în asemenea situaţii, dacă nu-mi permit ceva, nu cer. Din acest motiv zic: totul pleacă de acasă şi după aia din societate.
CV: Ai mai fost la Poli II în 2011, pe vremea lui Iancu.
AS: Da. Recent n-am mai fost însă. În 2002-2003, când m-am apucat de antrenorat, eram cu domnul Vişan la ASU Politehnica, mi-am încheiat cariera în liga a 3-a. Când a venit AEK la Timişoara şi s-a făcut fuziunea cu ASU, am ajuns în Liga 1, şi eu am fost secundul domnului Vişan la tineret. Atunci am câştigat şi ultimul titlu naţional, înainte ca acea formă a campionatului de tineret să nu mai existe.
CV: A confirmat vreun jucător din acea generaţie campioană?
AS: Nu prea, nici unul nu a ajuns să joace în Liga 1. Ei veniseră în 2002, după perioada cu Zambon. La fel ca şi cei din 2011, dar cei din perioada AEK au avut şansa să joace, jumătate erau în lotul echipei mari, însă tot n-au confirmat.
CV: Ce preferi, rol de principal la echipa secundă sau secund la echipa mare?
AS: Mi-era indiferent pe atunci, aveam de învăţat. După perioada la tineret, am trecut la echipa mare secund, tot cu domnul Vişan, şi cum niciunul dintre noi nu avea licenţa Pro, stătea Toni Doboş pe bancă. Apoi a venit Gabi Balint şi cât a stat el opt luni de zile am fost secund. În perioada domnului Iancu, când antrenori au fost Olăroiu, Hagi, toţi au venit cu oamenii lor. În 2007, după ce a fost Artimon o perioadă scurtă şi a fost înlocuit cu Vali Velcea, am revenit şi eu ca secund. Am avut atunci o perioadă de unsprezece meciuri fără înfrângere, ne-am calificat şi în semifinala cupei cu Steaua. Deci am tot avut de învăţat.
CV: Şi acum?
AS: În acest moment aş alege să fiu antrenor principal, fiindcă am şi eu o vârstă şi cred că am acumulat destulă experienţă.
CV: Obiectivul pentru Poli II am văzut că e terminarea în primele şase locuri.
AS: Eu îl văd ca fiind promovarea jucătorilor către echipa de seniori. E foarte bine să promovezi şi în liga a doua, dar degeaba promovezi dacă niciun jucător din lot nu face pasul către Liga 1 sau clubul nu reuşeşte să-i vândă.
CV: La cluburile mari impresia e că tinerii sunt promovaţi deja la 18-19 ani.
AS: Cam aşa e. Dar acum şi la noi, din câte am înţeles, se doreşte ca jucătorii tineri care au valoare să rămână la noi şi să facă pasul către echipa mare, să joace meci de meci, cum au fost promovaţi cei şase jucători cu Iaşiul. Plus că acum sunt jucători la echipa mare formaţi aici, Sorescu, Mailat, Bocşan sau Bărbuţ, de exemplu. Păcat că s-au pierdut pe mai nimic jucători care erau de perspectivă, ca Vlad Dragomir. Dacă Steaua a luat nouă milioane pe Stanciu, puteam şi noi primi măcar un milion plus un procent la o eventuală vânzare. Dar cei care au fost atunci ştiu ce-au făcut, nu e problema mea. Ca şi antrenor, normal că îţi doreşti să ajungi cât mai repede să faci performanţă. Dar fiind şi de aici, mă simt acasă, aproape de familie, mie nu-mi place să schimb locuri. Şi în cariera mea de fotbalist, în 93 am fost un an la Progresul Bucureşti, dar n-am putut să mă acomodez, familia îmi era departe, fata mea era mică...asta a fost cel mai greu. Că de jucat, am jucat, am ratat un singur meci fiindcă eram suspendat, am primit un al doilea galben într-un meci după ce l-am călcat pe mână pe Gio Panait, fundaşul dreapta de la Steaua.
CV: Atenţia asta la detaliu mi se pare extraordinară. Mulţi dintre juniorii cu care am vorbit nu reţin lucrurile astea. Nu cred că nu le pasă, dar...
AS: Eu zic că nici nu le pasă. Sunt unii pe care îi interesează, dar pe alţii nu. Pentru mine, după ce am plecat de la Progresul, mă tot suna Liţă Dumitru dacă nu revin la Bucureşti. Poli retrogradase în acel an şi Costică Rădulescu a insistat mult să revin aici şi până la urmă am venit, dar mai mult pentru familie şi nea Costică, fiindcă financiar era mult mai rău. Am colaborat extraordinar cu nea Costică. M-a sunat şi Cornel Dinu atunci, era preşedinte la Naţional-Progresul, şi m-a chemat cu promisiunea să mă ducă ulterior la Dinamo. Eu nu m-am dus, însă s-a dus în schimb Florin Bătrânu şi după un an a ajuns la Dinamo. Dacă rămâneam acolo, el nu mai pleca pe această direcţie. Financiar ar fi fost de treizeci de ori mai bine şi aveam oameni care ţineau la mine acolo, inclusiv Cornel Dinu. Prin ‘91, el a venit să mă vadă pentru Naţională la un meci jucat la Braşov, doar că toată echipa a jucat slab atunci, inclusiv eu, şi am pierdut 1-0. Aşa am ajuns să joc doar la Naţionala B, cu care am fost şi în China şi Coreea de Sud. Dar atunci la Braşov au anunţat şi la staţie că a venit antrenorul echipei Naţionale să mă vadă, şi probabil am vrut să fac prea multe şi din cauza asta a mers prost.
CV: Care sunt diferenţele în rolul fundaşului de bandă, acum faţă de atunci, un post atât de deficitar la Poli?
AS: Eu zic că diferenţa nu e atât de mare, fotbalul se joacă la fel şi acum ca atunci. Trebuie să-ţi respecţi în primul rând sarcinile de fundaş. Acum se pune mult baza ca un fundaş lateral să fie un fel de mijlocaş, dar şi pe timpul nostru urcam mult în atac. Calităţile sunt, aşadar, aceleaşi: să ai viteză, să deposedezi prin alunecare, să ai inteligenţă pe anumite faze de joc.
CV: Sorescu a debutat fundaş drepata în Liga 1, deşi la Poli II a jucat mijlocaş stânga.
AS: El a fost reprofilat pe postul de fundaş dreapta într-o anumită conjunctură şi la meciul cu Iaşi a jucat bine. Cu elanul debutului, a jucat ofensiv şi-a făcut datoria, fiindcă are viteză foarte bună şi a compensat carenţele de poziţionare prin viteză. E şi normal să nu ştie, fiindcă nu a jucat acolo, dar dacă se antrenează şi i se cere mai mult, poate să înveţe. Eu nu-l văd însă să poată deposeda. În general avem puţini jucători care pot deposeda prin alunecare: Şeroni sau poate Scutaru. Acesta este un deficit la nivelul lotului nostru.
Cu Liţă Dumitru în ‘85 antrenor la Poli, când era terenul mai ud, pur şi simplu făcea cu noi fundaşii alunecări până când leşinai, nu mai puteai să te ridici de jos. Acum doi ani de zile, când eram la juniori A, într-o iarnă i-am pus să facă alunecări, le-am arătat cum, dar nu s-au descurcat, îşi prindeau piciorul sub ei şi atunci m-am oprit, să nu se accidenteze. Sunt lucruri pe care nu le învăţăm de mici şi când ajungi la seniori, chiar şi la echipa a doua, nu mai e timp să le faci – deposedări, lovirea mingii cu latul, cu şiretul, etc. Nici pe timpul meu nu se lucrau în mod special astea, dar în ’87, când era domnul profesor Ionescu antrenor, aveam un perete la capăt, unde este acum terenul sintetic, şi dădeam la perete sau la gard de sârmă până le îndoiam.
CV: Şi Fridrich a fost folosit mai mult în centru, decât în stânga, dar cum a ajuns la echipa mare a fost pus acolo unde era nevoie de el, în flanc. Cum putem fi mai consecvenţi?
AS: Asta am discutat şi cu domnul Popa, şi despre sistemul de joc, să îl implementez şi la echipa secundă. Dar le-am zis şi fotbaliştilor, cine are valoare şi e inteligent se adaptează rapid la ce i se cere. Doar un jucător care gândeşte mai greu are dificultăţi. Fotbalul e acelaşi, preluare, pasă – şi aşezarea în teren o înveţi din mers, după câteva antrenamente. Acum se caută oricum jucători care joacă cel puţin două, dacă nu trei posturi, pentru că îţi acoperi mai uşor nevoile tactice.
CV: Anul trecut, pe final, a fost o harababură în împărţirea loturilor de juniori între Poli II şi Liga Elitelor de juniori.
AS: Prea multe nu pot să spun, hotărârile au fost ale conducerii. Mai întâi s-a insistat pe promovarea echipei secunde, după aceea s-au reorientat spre juniorii A Elită, care aveau şansa calificării în play-off. Dacă se gestiona mai bine situaţia, rezultatele la juniori A puteau fi mai bune, dar s-au făcut compromisuri, fiindcă toţi antrenorii îşi doreau anumiţi jucători şi greşeala a fost că nu s-a decis clar cine, ce primeşte.
CV: Cine are prioritate?
AS: Începe cu seniorii, deci echipa întâi, apoi echipa a doua, apoi echipele de juniori. Dar s-a prioritizat echipa de juniori A, antrenată de Contescu. În mare s-au înţeles, însă ceva a lipsit, echipa ar fi putut să ia locul întâi fără probleme.
CV: În 2011 erai antrenor la Poli II, când am pierdut la penalty-uri cu UTA. Cum se compară echipa de atunci cu generaţia actuală de juniori?
[O. Rusu – Belu, Mera, Fl. Ilie, Fl. Sandu - Zaluschi, Fuchs, A. Popa, M. Chitu - A. Popovici, Boştină]
AS: Atunci erau şi unii jucători veniţi de la seniori, dintre ei Belu a ajuns în Liga 1, Mera a confirmat în străinătate, Florin Ilie e în liga secundă, Fuchs e la Sebiş, de Popa şi Sandu nu ştiu dacă mai joacă, Boştină e în Anglia, iar câţiva mai sunt şi acum la echipă. Şi Dobricean joacă în liga a treia, a avut o ocazie singur cu portarul şi a vrut să dea scăriţă în loc să finalizeze cu şut, dar era copil atunci şi a încercat să iasă în evidenţă. Jucătorii de acum au calităţi, ar putea să facă pasul spre echipa mare, dar trebuie mai multă muncă şi mai multă seriozitate.
CV: Juniorii noştri par să aibă un deficit fizic faţă de juniori din alte părţi ale ţării.
AS: Aici stăm foarte prost, neapărat am avea nevoie de un preparator fizic. Acesta are menirea să îl dezvolte mult fizic şi noi nu avem timp. Ar trebui să fac antrenamentul de şapte ore ca să lucrez cu fiecare separat, fiindcă fiecare are nevoi diferite. E o greşeală a clubului, nici la echipa mare nu există acum preparator. Eu am fost în 2008 în Olanda, cu Vali Velcea, şi am fost la diverse cluburi. La PSV Eindhoven am discutat cu directorul centrului de copii despre organizarea lor. Toţi copiii până la 12 ani mergeau la casierie şi plăteau o sumă, 250 Euro. După această vârstă, jucătorii de valoarea nu mai plăteau, dar oricum toţi beneficiau de aceleaşi condiţii – echipamente, vestiare, o bază cu paisprezece terenuri, etc. La fiecare grupă de copii nu erau mai mult de optsprezece şi aveau doi antrenori. Pe lângă asta era un preparator fizic care se ocupa de grupele de 6-12 ani şi unul pentru grupele de 12-17 ani. La fel antrenori cu portarii. Fiind doi antrenori, se puteau împărţi în două grupele. Creşterea jucătorului în valoare era facilitată prin această semi-individualizare şi fiind mai puţini, fiecare executa mai multe repetări, progresa mai rapid. La noi, fiind singur, e greu. Eu nu am mulţi în lot, doar șaptesprezece, însă antrenez doar douăsprezece, fiindcă unii fac antrenamente cu seniorii. Dar Săvoiu, la juniori B, are vreo treizeci, nu ai cum să-i gestionezi.
CV: Au fost câţiva jucători în probe la Ripensia, în ce context?
AS: Ei şi-au manifestat dorinţa să joace în liga a treia. Au stat acolo două săptămâni, dar nu le-au spus nimic în două săptămâni.
CV: Golda a rămas.
AS: El a rămas, e mai bine să joace. Am zis că mai avem câţiva jucători de perspectivă aici, care sunt mai tineri, precum Sîntean, care e 99, faţă de 97. A rămas Velcotă, mai vin jucători de la echipa mare, Pădurariu, Bîrnoi, sunt destui. Eu n-am fost de acord să-i dau pe cei care au mers la Ripensia. Miza lor principală trebuie să fie promovarea la echipa de seniori.
CV: Pot să creadă în asta?
AS: Dacă nu cred, atunci nu au cum să-şi realizeze obiectivul. Dacă nu vrei asta, atunci numai să te antrenezi şi să joci la liga a treia...cu toate că dacă am face o triere mai serioasă, ar mai cădea vreo trei-patru jucători, care au anumite calităţi, dar nu şi le arată. Până în iarnă rămâne acest lot, dar dacă mai găsesc alţi jucători tineri de calitate, îi aduc şi trimit alţii la juniori. Părinţii pot fi supăraţi, însă eu sunt corect. Nu mă interesează numele, cine ce averi are, dacă vrea cineva să-mi dea ceva, l-am dat afară. Cine se antrenează sută la sută, acela va juca. Şi de la club, dacă cineva vine şi îmi impune să bag pe cineva, eu a doua zi am plecat, nu fac aşa ceva. Şi când am fost la echipa întâi, eu am spus ce am avut de spus în faţă. Poate nu am fost agreat de conducere, fiindcă e greu să fii direct, dar eu aşa am fost toată viaţa. Şi ca jucător aveam personalitate şi ceream socoteală.
29 august 2016
Profil: Leo Novak
Doar să nu regretăm prea tare că face un străin greșeli pe care am prefera să le facă Fridrich&co. Corecție: un străin pe care nu-l recomandă CV-ul, fiindcă noi nu suntem demagogi pe aici. Indiferent ce jucători ajung să joace la Poli, contează în primul rând valoarea și cum poate jucătorul să ajute clubul pe termen mediu/lung. Doar când aceste variabile nu au greutate putem aplica la liber principiul autohtonismului. Normal că, atunci când ții variabila de cost fixă la zero, opțiunile sunt pe măsura, dar nu despre asta discutăm.
Șansa lui Leo (Messi) Novak (Djokovic) e că standardul pe care trebuie să-l depășească nu este unul ridicat. Să sperăm că va reuși s-o facă, mai ales că pare să aibă avantajul unei pregătiri făcute la ultimul său club, în Bosnia.
Sursa: nkvitez.com |
Data nașterii: 03.12.1990
Locul nașterii: Makarska, Croația
Inălțime: 185 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Fundaș/mijlocaș stânga
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2016-17 | Vitez | BA | A | 5 | 0 |
2015-16 | Vitez | BA | A | 9 | 1 |
2015-16 | Zmak Makarska | HR | - | 4 | 2 |
2014-15 | Brașov | RO | A | 13 | 0 |
2014-15 | Zagreb | HR | A | 4 | 1 |
2013-14 | Zagreb | HR | B | 5 | 1 |
2013-14 | Hrvatski Dragovoljac | HR | A | 2 | 0 |
2012-13 | Sint-Truidense | BE | B | 12 | 2 |
2012-13 | Lucko | HR | B | 11 | 0 |
2012-13 | Cibalia | HR | A | 4 | 0 |
2011-12 | Lucko | HR | A | 26 | 4 |
2010-11 | Zagreb | HR | A | 0 | 0 |
2010-11 | Hrvatski Dragovoljac | HR | A | 11 | 1 |
2009-10 | Mosor | HR | B | 22 | 2 |
2008-09 | Zmaj Makarska | HR | C | 14 | 3 |
2008-09 | Hajduk Split | HR | A | 0 | 0 |
Total: | 142 | 17 |
RO = România
Sursa: Football Manager 2016, soccerway.com
27 august 2016
Poli - CFR Cluj 1:1 (1:0)
Prima repriză n-a fost una prea fascinantă, deși a început cu un ceva rar întâlnit - un șut al lui Cârstocea, pe o minge ridicată de Croitoru, o execuție curată, însă pe poziția portarului. De abia ultimul sfert de oră s-a mai animat, după ce jocul fusese echilibrat de-a lungul primei sale treimi. Oaspeții au avut o semi-șansă în preajma minutului 30, centrarea lui Jakolis lovind bara de lângă Curileac, înainte ca un corner să fie finalizat cu capul de Cânu, fără destulă forță pentru a-l pune în dificultate pe Mincă. Lucrurile n-au mai stat așa în minutul 36. Atunci, Croitoru a trimis în careu dintr-o liberă de departe, mingea a ajuns pe colțul lung la Cânu care a trimis cumva cu capul, un astfel de cumva care a mers cu boltă și a căzut aproape în plasa laterală a porții, dar pe unde trebuia - pe dinăuntru! Și nici nu s-a reluat bine jocul că dintr-o busculadă care l-a implicat pe Popovici, mingea a ajuns la Vraciu, care din interiorul careului n-a lovit bine mingea și o șansă mare de desprindere ne-a eludat. Am scăpat în prelungiri la un șut spectaculos din 25 metri, care a ciupat bara de sus a porții lui Curileac, dar lucrurile se așterneuseră decent.
Evident, CFR a forțat la reluare și au avut trei mari șanse în primul sfert de oră. Chiar în minutul 48, o centrare de pe flancul nostru stâng l-a depășit pe Curileac, și Bud a trimis cu capul dintre Scutaru și Cânu, dar pe lângă. Zece minute mai târziu, flancul nostru stâng, centrare în fața porții și același Bud de pe lângă de lângă Scutaru. Și imediat a urmat ocazia lui Lopez, lucrată tot undeva între Șeroni și Vădrariu, și finalizată cu șut în plasa laterală. Ai fi zis că Popa poate vedea carențele din acea zonă, dar din moment ce pe Neagu îl trimisese la echipa secundă, n-avea decât varianta Mailat. E drept c-a încercat-o, doar că a dublat un mijlocaș stânga cu alt mijlocaș stânga, deci slăbiciunile noastre n-au dispărut. Așa se face că cei doi au fost depășiți cu un schimb simplu de pase în minutul 71, Lopez a centrat înalt în fața porții, Șeroni a trecut pe sub minge, Cânu și Scutaru s-au ciocnit și Bud a marcat nestingherit cu capul. Am mutat ofensiv, prin înlocuirea lui Scutaru, și chiar dacă am tremurat la șutul în diagonală al lui Bud din minutul 79, pe lângă, am și respirat prin câteva ocazii în ultimele zece minute. Prima, și cea mai mare, a fost lucrată de inculpații de mai sus, Mailat și Vădrariu, cel din urmă a centrat extraordinar pentru Elek care a preluat central și a tras din interiorul careului, reușind doar să-l evidențieze pe Marc. La un minut, neobositul Bărbuț a acționat eficient pe dreapta, a intrat în careu și a tras tare în fața porții dintr-o poziție incomodă, de unde Marc a respins și Elek n-a ajuns să împingă mingea în poartă. Pe lângă șutul slab din fața careului al lui Cârstocea, Elek a mai avut o jumătate de șansă în minutul 86, centrarea lui Bărbuț fiind reluată de acesta printr-o foarfecă laterală - pe lângă. Jucătorii păreau obosiți bine după aceste șarje de final și oaspeții ar fi putut profita în minutul 87, iarăși pe seama solitutdinii triste a lui Vădrariu, dar Bud a trimis în bară din câțiva metri, iar la chiar ultimele acțiuni ale partidei, Curileac s-a întins frumos să prindă un șut de la limita careului. Până la urmă un rezultat cu adevărat echitabil și, de bine/de rău, se vede dintr-un avion la ce avem nevoie să lucrăm cel mai mult.
Sper ca soluția pentru flancul stâng să nu fie zvonitul Leopold Novak, care pare un pariu mai mult decât orice altceva. Așa putem paria și pe Fridrich. Ce m-a tulburat azi, și exprimă bine problema cu care ne confruntăm la nivel individual, au fost cele trei faze în care Croitoru, Șeroni și Cânu au dat pase direct la adversari la centrul terenului, fără a fi presat în mod special. Am scăpat cu bine, dar asemenea imprecizii nu-și au locul la acest nivel și mi-e greu să zic cum s-ar putea elimina. Și pe lângă suferințele din flancul stâng, mascate pe alocuri de șansă, Curileac și de prestația decentă a jucătorilor din centru, am mai văzut că nu e chiar rău să ai un vârf împins în teren, intrarea lui Elek dinamizând eforturile noastre ofensive. Cel pe care, mai mult sau mai puțin, l-a înlocuit tactic, Popovici, a fost deficitar în control și n-a putut profita de micile spații care i s-au oferit. În lupta de la mijlocul terenului a fost implicat și Cârstocea azi, chiar dacă mai are de progresat până să poata clama că e un om pe care echipa să se poată baza, în vreme ce Artean a rămas la un nivel ridicat, alături de foarte fiabilul Croitoru. Bun jocul lui Bărbuț, care le-a dat mult de furcă adversarilor direcți, și el aflându-se pe un trend fericit în acest sezon. Mai greu cu Vraciu în stânga, fără reușite. Măcar înlocuitorul său, Mailat, a adus câte o rupere de ritm cu el, dar e greu de zis care e varianta ideală pentru acel flanc. Poate Neagu - Vădrariu, ca în prima etapă. N-am menționat de Sorescu, deși și acesta a intrat decent în joc, dar n-a avut oportunitatea să contribuie semnificativ la eforturile ofensive de final.
Povestea merge înainte, cum s-ar zice. Măcar o plombă de-am reuși acolo în stânga și dacă Pedro ne-ar surprinde pe toți cu o reîntoarcere la parametri de joc optimi, am începe să dăm și mai mult de furcă adversarilor. Oricum, bravo Poli!
Poli: Curileac (6) - Scutaru (5,5), Cânu (6), Șeroni (6), Vădrariu (4,5) - Artean (6), Cârstocea (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (6), Vraciu (5) - Popovici (5)
Schimbări:
Sorescu (5,5) pentru Vraciu (min 54)
Mailat (5) pentru Popovici (min 61)
Elek pentru Scutaru (min 76)
23 august 2016
Poli - Craiova 3:2 (1:0)
Și ca s-o luăm iar de la început, cine ar fi crezut? Debutul partidei, sub fondul sonor al galeriei oaspete și sub apăsarea generală de la club redată suporterilor din tribune, nu promitea mare lucru. Poli, fără niciun atacant de meserie în teren, promitea să se apere mai aglomerat decât în etapa trecută. Și în aceste condiții oaspeții au avut o ocazie rarisimă în minutul 9, când Ivan a trecut de Vădrariu în flanc, centrarea sa l-a găsit ideal pe Rambe, Curileac a respins din reflex șutul de la unsprezece metri, ca apoi alt craiovean să reia pe lângă poartă, tot din poziție bună. Contrar așteptărilor, însă, oaspeții n-au mai periclitat poarta noastră până prin minutul 40, când au avut trei ocazii bune - un șut respins de Artean, un corner la prima bară trimis peste de Ivan și o centrare prin fața porții a aceluiași Ivan, nerecepționată de doi coechipieri. Singura replică a Politehnicii venise în minutul 29, la un un doi în marginea careului, în urma căruia mingea a ajuns cu noroc la Croitoru, dar în locul unui șut, acesta a optat pentru o pasă în marginea careului, la un adversar. Minunea s-a arătat în ultimul minut al reprizei: degajarea lungă a lui Curileac îl caută pe Bărbuț, acesta se poziționează bine în lupta cu un adversar, ajunge la minge în situație de doi contra doi, dar alege să treacă mingea pe lângă adversarul direct, care îl agață la limita careului. Poate că acel contact a avut loc mai mult în afara, decât în interiorul zonei de pedeapsă, însă era și cazul să mai cadă o decizie la limită în favoarea noastră. Artean a bătut precis și am intrat cu un avantaj nebănuit la pauză.
Ne imaginam că ne va fi deosebit de greu în a doua parte. Deși nu au debutat în trombă, craiovenii tot și-au trecut în cont câteva șanse. După ce Curileac a intervenit la șutul lobat al decarului oaspeților, scăpat lejer de linia noastră de fund, tot portarul nostru a fost nevoit să se întindă la o centrare parșivă, faza fiind finalizată neconcludent de către oaspeți. Așa a venit minutul 60, când Șeroni a forțat o intervenție decisivă după ce Vădrariu și Sorescu fuseseră prinși expuși în flanc, însă a ratat intervenția și s-a dat penalty. Zlatinski a egalat. Ne-am văzut conduși opt minute mai târziu, la o fază în care Șeroni a stat prea jos, Curileac a ieșit relativ indecis, iar Nuno Rocha i-a fentat pe amândoi și a trimis în poarta goală. Părea cam gata, căci deși Popa a scos mâna moartă numărul unu din teren, pe Cârstocea, doar tresăririle lui Șeroni mai dinamizau cumva atacurile noastre - și la acestea lipsa pasa decisivă. Craiovenii puteau lovi decisiv la o acțiune care, culmea, a precedat egalarea, Cânu și Șeroni aruncându-se la sacrificiu în fața execuției din careu, reușind cumva să respingă în corner. În minutul 80, Șeroni a luat din nou mingea la picior de la mijlocul terenul, a lasăt pe drum trei adversari și l-a deschis pe Popovici cu o pasă printre fundași, iar vârful nostru a profitat de viteza sa și a fost agățat de un adversar în interiorul careului. Același Artean a bătut pentru un egal nesperat. Mai impresionant decât orice s-a dovedit atitudinea arătată de echipă după gol, căci jucătorii au rămas sus și au pus presiune prin nou intrații Mailat și Popovici, ajutați din zona de mijloc de Artean, Croitoru și Poparadu. Nu era o abordare fără risc, Craiova fiind foarte aproape de gol în preajma minutului 90, la o fază în care am reușit să respingem în corner. Recuperarea de pe urma acestei faze fixe l-a găsit pe Bărbuț relativ liber în fața propriului careu, acesta s-a debarasat de Băluță, și a pornit într-o cursă îndelungată spre poarta adversă. Popovici și Mailat s-au aflat la susținere/iepuri pentru fundașii adverși din zona centrală, șeptarul nostru având astfel spațiu să intre în careu iar șutul său în diagonală a poposit lângă bară, mingea învârtindu-se aparent fără oprire odată intrată în poartă! Primul gol din acțiune în acest an. Fantastic.
Am avut parte de foarte puține partide de asemenea dramatism în ultima vreme. E drept, cam orice victorie pare dramatică în aceste zile, însă mai rar ceva de calitatea celei de azi. Am avut parte de două faze la limită care au curs în favoarea noastră, atât la penalty-ul lui Bărbuț, cât și la o intervenție a lui Șeroni pe final de meci, însă dincolo de asta spun din nou că ceea ce trebuie să admirăm este dăruirea cu care am jucat până la final. E clar că avem nevoie aproape disperată de un fundaș cu oareșce viteză în centrul apărării, de variante mai solide pe flancuri, unde suntem prinși adeseori descoperiți, pentru a putea emite pretenții la puncte cu regularitate. Un atacant puternic n-ar strica în față. Dar nu putem juca fotbal doar în așteptarea soluțiilor, trebuie să facem ceva și cu cei pe care îi avem. Iar tactica de azi, fără vârf, cu doi închizători, a mers oarecum, chiar dacă viteza oaspeților tot ne-a dat mult de furcă.
Șira spinării a acestei victorii trebuie să îi includă pe Șeroni, Artean și Bărbuț. Alături de ei, Cânu, Poparadu și Croitoru au evoluat solid, în vreme ce Popovici a intrat cu o atitudine bună în teren. E clar că niciunul n-a fost perfect - scăpările lui Șeroni, faza tratată greșit de Croitoru în careul advers, câteva imprecizii ale lui Artean - însă s-a simțit că au vrut până la capăt. Bărbuț s-a ridicat peste toți, cu o prestație disciplinată, punctată prin cele două acțiuni de gol pe care le-a avut. Greu în flancuri, unde Vădrariu a fost adeseori depășit, iar Scutaru a abordat adversarul cu destulă larghețe, fiind lăsat în fund la un moment dat de Nuno Rocha, iar tinerii Sorescu și Mailat au avut puține reușite, nereușind să găsească spații pe lângă adversari. Despre Cârstocea ce să mai zicem? Prezența sa în primul unsprezece rămâne un mister, e un jucător care nici nu iese în evidență la recuperare, nici nu are o tehnică să-i permită dictarea jocului, nici nu are servicii de calitate. Greu de zis dacă Roșu e o soluție, dar poate pe viitor vom aborda meciuri cu un atacant și atunci Poparadu - Artean - Croitoru vor fi suficienți la mijloc.
Dincolo de toate, cel mai important e că am avut parte de trei puncte frumoase, care spun o poveste. Puține lucruri sunt mai de preț, dacă nu cumva ești o echipă care are atâta calitate încât să fie constant bună, meci de meci. Noi să tot avem dispute din astea, care să-i oblige pe unii și alții să rescrie cronicile gata ticluite cu zece minute înainte de final. Să nu mai fim tratați ca victime sigure.
Bravo Poli!
Poli: Curileac (6) - Scutaru (5), Cânu (6), Șeroni (6), Vădrariu (5) - Artean (6,5), Poparadu (6) - Bărbuț (7), Cârstocea (5), Sorescu (5) - Croitoru (6)
Schimbări:
Popovici (6) pentru Cârstocea (min 62)
Mailat pentru Sorescu (min 74)
Roșu pentru Poparadu (min 87)
18 august 2016
Poli - Botoșani 0:5 (0:2)
Cu Șeroni și Cânu în centru și mai ales cu Bocșan în dreapta, era destul de previzibil cum avea să se desfășoare meciul, mai ales că adversarii au introdus jucători de atac rapizi și au mizat pe contraatac. Două astfel de faze în care linia de fund a fost ușor depășită au precedat golul din minutul 6. Ce-i drept, e vorba de un fault ușor acordat în dreapta careului nostru. Fülöp a tras foarte bine peste zid, mingea lovind transversala înainte de a cădea în interiorul porții. Greu de parat, dar nici Straton nu a părut să facă maximul de efort, șutul fiind ușor spre centrul porții.
Nu era grav - și cu Viitorul am luat gol rapid, dar de această dată oaspeții au venit și cu majorarea de scor, doar șapte minute mai târziu, când botoșănenii au pornit pe contraatac, au profitat de un spațiu amplu pe partea noastră dreaptă prin combinația dintre Golofca și Astafei, primul fiind cel care a și înscris. Era doar prima fază din multele în care atacul oaspeților ne-a surprins cu jucătorii de atac în apărare (Bărbuț și Vădrariu în acest caz) și cu fundașii în atac.
Jocul se liniștește și începem și noi să strângem rândurile, iar prin clarviziunea lui Croitoru dejucăm și noi puțin apărarea adversă. Din păcate, în cele mai multe rânduri Elek ne scoate peri albi: fie șutează prea moale, fie scapă singur cu portarul și șutează târziu, incomodat de adversar, fie pasează slab tot după ce scăpase spre poartă.
Popa acționează repede și îl aruncă în luptă pe Sorescu. Dar deși toată lumea se aștepta să își ocupe postul pe care a fost reprofilat la echipa mare, în locul lui Bocșan, cu gândul că antrenorul nostru și-a recunoscut greșeala titularizării, cel schimbat a fost Neagu, care nu avusese mari probleme pe partea sa. Era vorba de o schimbare tactică, pentru a forța atacul. Sorescu a luat locul lui Bărbuț, care a urcat mai sus, alături de Elek, în timp ce Vădrariu a coborât ca fundaș stânga, la fel ca în meciul cu Viitorul.
Efectele s-au văzut imediat, atacul nostru părând revigorat. Chiar Sorescu pătrunde din lateral în minutul 35 după o pasă a lui Croitoru și șutează puțin peste poartă. Din păcate avântul se stinge la fel de repede, iar Botoșaniul mai are o ocazie înainte de pauză, în urma unui corner. Mingea este trimisă în afara careului, de unde Bordeianu trage tare, dar Straton respinge în corner de sub bară.
Repriza secundă începe cu speranță pentru noi, Bărbuț având o acțiune pe dreapta, pătrunde și șutează la colțul scurt. Nu sunt emoții de gol, dar apărarea oaspete se hazardează și nu reușește să respingă mingea, ce ajunge în mijlocul careului la Elek. Acesta avea toată poarta în față, dar voleul său e imprecis și mingea zboară mult peste.
Dar orice speranță se stinge rapid, călcată în picioare de apărarea noastră (indo)lentă. Botoșaniul înscrie din nou rapid, în minutul 49, după ce Șeroni respinge ghinionist un șut, Cânu iese hazardat, iar Victoraș înscrie din pasa lui Fülöp care a profitat de spațiul creat. Bărbuț salvează o nouă ieșire aiurea a liniei de fund, dar în minutul 52, primim și al patrulea gol pe un contraatac 5 contra 4. Chiar după marcarea golului m-am uitat la centrul terenului, unde ajunsese și Cânu în timp ce se retrăgea din atac.
Începea să ne fie teamă să ne gândim câte mai putem lua. Și ocazii au mai fost: Cânu a mai pierdut o dată prim-planul, dar Straton a respins, iar Vădrariu a scos și el o pasă în spatele liniei de fund. În partea cealaltă a terenului și-a făcut apariția Popovici, care a apucat să ne frustreze și el în locul lui Elek. Ce-i drept, a avut mai întâi un șut bunicel după ce a primit mingea în urma unor insistențe ale lui Artean, dar în brațele portarului. Pe final, însă, după o centrare bună a lui Sorescu, acesta nu a reușit nici cum să lovească balonul.
Și cum scorul nu era de ajuns, mai avem parte de două momente umilitoare. Mai întâi Doman reușește să ia două galbene în două minute din cele 20 câte a apucat să joace. Primul a fost pentru un fault, dar al doilea pentru o cădere ușoară în careu după ce n-a reușit să treacă de adversar. Poate n-a cerșit penalty-ul, dar cert e că etapa viitoare altcineva va putea să profite de câteva minute în teren. Și, în fine, la ultima fază a meciului se creează din nou panică în careul nostru, iar Cânu atinge balonul cu mână din alunecare. Levente Fülöp, fratele mai tânăr al lui István, transformă penalty-ul și consfințește rezultatul final.
Consemnăm rapid puținele evoluții bune de azi. Croitoru și Bărbuț au continuat în aceeași manieră pozitivă ca până acum, primul având același aport pozitiv și aceeași dăruire. Vădrariu a fost decent, dar a avut o zi proastă în ceea ce constă centrările. Sper că nu va intra în nota executanților de faze fixe ce i-am avut până acum. Artean s-a zbătut mult, a avut și bune, dar și poziționări slabe în partea defensivă. În rest, greu de acordat cuiva nota de trecere. Șeroni a fost un pic peste colegii săi, Cânu cred că s-a pierdut cu firea cam la toate fazele importante, iar Bocșan a fost pur și simplu slab, ușor depășit și a dat pase greșite. Un singur nume nu am pronunțat în această cronică și cred că mulți care au văzut meciul se vor mira să afle că a jucat, chiar întreaga partidă. Chiar și eu a trebuit să verific la un moment dat foaia de joc, după care mi-a luat câteva secunde să-l și localizez pe teren. L-am urmărit pentru câteva minute, iar când în sfârșit a și atins mingea, a trimis-o unui adversar.
Ca să închei într-o notă mai optimistă, aș spune că scorul e exagerat și că în mare parte se datorează alegerilor tactice ale lui Ionuț Popa. Ceea ce înseamnă că se pot corecta. Sigur, poate nu va fi suficient pentru o victorie, dar măcar să revenim la un joc decent. Cred că în loc să se lamenteze de calitatea lotului (ăsta e deocamdată, cu el trebuie mers la luptă), ar trebui să gândească mai bine cine și de ce trebuie să intre pe teren. De la 0-3 în sus se schimbă prioritățile.
Poli: Straton (5) - Neagu, Șeroni (5), Cânu (3,5), Bocșan (4) - Vădrariu (5,5), Artean (5), Cârstocea (4), Croitoru (6), Bărbuț (5,5) - Elek (4,5)
Schimbări:
Sorescu (5,5) pentru Neagu (min 32)
Popovici (5) pentru Elek (min 57)
Doman (4) pentru Croitoru (min 66)
13 august 2016
Astra - Poli 3:1 (1:0)
N-am fost om serios astăzi şi am prins doar câteva acţiuni pe parcursul partidei, deci o las moale cu comentariile. Primul penalty a căzut repede, în minutul 11, când Şeroni a insistat să-l faulteze pe Daniel Niculae, la o minge trimisă peste apărarea noastră - marcajul lui Cânu, bizar. Săpunaru a transformat cu siguranţă, iar la nici cinci minute faza aproape că s-a repetat, cu minge peste spre Niculae, tatonare la limită a lui Şeroni, însă vârful Astrei a rămas pe picioare cât să trimită la poartă, iar Straton a blocat. În minutul 28, Cânu a respins cu capul o minge lungă, direct la Teixeira, care aproape că a profitat de poziţia avansată a lui Straton cu o execuţie spectaculoasă, însă portarul nostru s-a repliat bine şi a respins. Singura noastră ocăjoară din prima repriză i-a aparţinut lui Bărbuţ, cu o cursă interesantă în flancul drept, la capătul căreia a purtat mingea în zona centrală şi a tras cu stângul, fără forţă sau plasament pentru a-l învinge pe Lung. O intervenţie de reflex a lui Straton în ultimul minut al reprizei ne-a ţinut în joc, dar era clar că aveam nevoie de mai mult pentru a obţine ceva în a doua parte.
De început a început aşa cum se terminase prima, o centrare din dreapta găsindu-l ideal pe Niculae în careul nostru, însă finalizarea acestuia a lovit bara. Tot Niculae a deviat periculos şi pe lângă la un corner câteva minute mai târziu, înainte ca jocul să intre într-o fază mai lentă. Schimbările efectuate în echipa noastră n-au adus nimic nou în jocul echipei, iar în minutul 74 tocmai unul dintre cei nou-intraţi, Sorescu, a fost păcălit uşor în marginea careului de fostul nostru jucător, Balaure, şi l-a agăţat în careu pentru un al doilea penalty. Săpunaru a fost la fel de precis şi lucrurile păreau clare, doar că pe o uşoară relaxare, ne-am trezit cu o liberă din 18 metri, central faţă de poartă. Croitoru, ca şi cu Viitorul, a executat excelent pentru al cincilea gol consecutiv marcat din fază fixă de Poli (adică toate), iar la două minute tot căpitanul nostru a bătut un corner, a găsit fruntea lui Cânu, dar lovitura sa de cap a ratat de puţin vinclul. În prelungiri s-a terminat totul, când Vădrariu a bătut un aut slab, mingea a ajuns la Niculae şi acesta a finalizat din careu la colţul lung, mult mai precis ca la încercările sale anterioare.
Deci...e greu şi cauzele le cunoaştem. Lotul e subţire, ne luptăm bine în multe momente, dar nu e destul dacă repetăm aceleaşi greşeli în clipe de neatenţie. Ionuţ Popa insinuează - de fapt, spune pe faţă - că atât putem, că avem presiunea penalizării, că nu suntem pregătiţi pentru acest nivel. Nu e neadevărat, însă exerciţiul de menajare-consolidare morală şi tactică a echipei are nevoie şi de mici reuşite. Cea de miercuri a fost bună şi ne rămâne să sperăm că vom reuşi să repetem performanţa în meciul de joi. E esenţial să nu dezarmăm, ştiam că asta ne va aştepta, dar până acum suntem clar peste cum am încheiat anul trecut ca atitudine. Trebuie să tragem ce energie putem din asta.
Poli: Straton - Scutaru, Cânu, Şeroni, Vădrariu - Artean, Cârstocea - Bărbuţ, Croitoru, Vraciu - Elek
Schimbări:
Sorescu pentru Scutaru (min 58)
Popovici pentru Vraciu (min 63)
Mailat pentru Bărbuţ (min 73)
10 august 2016
Cupa Ligii: Poli - Viitorul 2:1 (1:1)
Ionuț Popa, forțat și de starea fizică a câtorva jucători, a făcut patru schimbări față de meciul cu Pandurii de acum trei zile, mai ales în linia de fund unde doar Șeroni a rămas. Vădrariu a jucat pe stânga, dar partea sensibilă a fost pe dreapta, unde lângă Sorescu a apărut Bocșan în locul lui Cânu, ca urmare a unei accidentări de ultim moment. Chiar de acolo a venit deschiderea de scor a Viitorului din minutul 3. Sorescu a venit prea central, Bărbuț era prea în față, astfel că Purece a profitat de spațiul creat, a centrat în fața porții, unde Șeroni l-a marcat larg pe Cioablă, care a trimis mingea în poartă. Și plonjonul lui Straton pentru a preîntâmpina centrarea a fost în van.
Deși golul ne-a luat pe nepregătite, (dar nu pe neașteptate) nici echipa, nici publicul nu s-au precipitat. Sau poate tocmai de aceea jucătorii noștri și-au urmărit cu calm indicațiile tactice și am putea spune că au dictat ritmul meciului, fără a-l și domina. Pressing-ul ridicat și forma bună a lui Artean, voința și efortul lui Croitoru ne-au obținut mai multe faze fixe în jumătatea adversă, mai ales că oaspeții au și fost predispuși la faulturi. Prima astfel de ocazie apare doar patru minute după gol, când Croitoru obține o lovitură liberă la 25 de metri, poziție centrală. Tot el execută spre vinclu, publicul crede pentru o secundă că e gol, până să realizeze că de fapt mingea trecuse de puțin pe lângă. Egalarea vine repede, la o nouă lovitură liberă, obținută de Bărbuț în lateralul careului. Vădrariu execută excelent pe colțul lung, unde Artean profită de marcajul relaxat al oaspeților și înscrie cu capul.
La poarta noastră avem cam aceleași probleme ca în meciul precedent, dar din fericire nu mai suntem prinși prea în față, iar când Șeroni nu reușește să îndepărteze pericolul, nici jucătorii lui Hagi nu sunt suficienți de abili să ne pună mari probleme. Tot Vădrariu execută bine o lovitură liberă în minutul 28, dar e prea lungă, și cu tot efortul său, Bocșan nu reușește decât să-l lovească cu cotul din săritură pe portarul Rîmniceanu, care până la urmă este scos cu targa și apoi cu salvarea. Finalul reprizei ne găsește foarte entuziaști, în urma a trei cornere consecutive: Vădrariu pe dreapta, Croitoru pe stânga, și din nou Vădrariu pe dreapta. Din păcate nu reușim să profităm, nou intratul portar Tordai ieșind bine pe centrări.
Partea a doua este ceva mai stearpă în ocazii. Bărbuț continuă prestațiile bune din acest sezon, și aproape că este răsplătit în urma unei faze în careu alături de Croitoru, dar șutul său este blocat în ultimul moment. Nimely ne dă oareșce emoții, mai ales când la întâmpinare este Bocșan, dar în cele din urmă a dat senzația că încă nu a uitat care echipă l-a "promovat" în fotbalul românesc, finalizările sale fiind slabe. Brandan are un șut bun în urma unei faze fixe din minutul 78, dar puțin pe lângă bară.
Ionuț Popa dă un plus de viteză și vitalitate atacului în ultimul sfert de oră, introducându-i pe Popovici și Mailat, pentru Elek și Bărbuț, apoi pe Doman în locul lui Croitoru. Efectele se văd rapid, chiar Popovici insistând la o fază pe centru și obținând un fault chiar în marginea careului. Croitoru execută perfect, la vinclu, fără nici o iluzie optică de data aceasta!
Viitorul nu reușește să se avânte la poarta noastră, iar noi aproape că dăm lovitura finală pe contraatac, în mai multe rânduri. Cea mai mare ocazie o avem în primele minute de prelungire, când Doman este lansat de la 50 de metri, avansează și nu încearcă șutul de la distanță deși portarul era destul de ieșit, îl deschide pe Mailat, care din poziție ideală trimite pe lângă Tordai, dar și pe lângă poartă. Tot nou intrații crează o nouă mare șansă cu două minute înainte de final. Popovici pătrunde din nou în viteză, este deposedat, dar din cădere împinge pentru Doman, care trimite sub bară din interiorul careului, Tordai reușind să trimită peste cu un reflex bun. În orice caz, obținem o victorie meritată și dătătoare de speranță.
Nu știu cât a fost voință și cât a fost împrejurare, dar, în mare parte, jucătorii introduși de Ionuț Popa și-au făcut bine treaba. Sorescu s-a descurcat binișor pe partea sa, cel puțin pentru așteptările de acum. Nu același lucru îl putem spune și despre Bocșan, care are deja destule meciuri în prima echipă, dar nu s-a lecuit încă de ieșirile hazardate, iar Nimely a fost greu de deposedat. Vădrariu n-a avut probleme pe partea sa și confirmă încă o dată că este un foarte bun executant de faze fixe. Cum s-a transformat Poli peste noapte dintr-o echipă ce irosea cam toate cornerele și loviturile libere, să fie cel mai periculoasă, tocmai la aceste faze, cu două-trei foarte buni executanți! Cum spuneam, Artean a părut opusul celui ce a jucat acum trei zile, cu multe recuperări utile la mijloc, fiind probabil cel mai bun după Croitoru. Vraciu a fost și n-a fost vizibil, dar mai ales în repriza a doua s-a făcut simțit pe partea sa. Elek, din păcate, în ciuda efortului, n-a reușit să facă mare lucru, trădându-l tehnica și izolarea de restul echipei. Mult mai bine a fost cu Popovici și Doman, care e bine că au prins aceste minute în care desfășurarea jocului s-a pliat pe ceea ce sunt ei cei mai capabili. Aceeași observație și pentru Mailat, care a intrat puțin timorat, dar când a avut ocazia să-și arate talentul, a fost foarte aproape de gol. De văzut însă cum se va putea integra în rest, să nu devină o pradă ușor de citit de către adversari, precum Bărbuț după primele meciuri. Bărbuț, care începe să ne amintească de vremurile bune.
Pe lângă victorie, e bine că au putut fi rotiți toți acești jucători, pentru că va fi nevoie de toți, și fiecare în parte poate fi important într-un moment sau altul. Când observ că partea noastră dreaptă a fost alcătuită din Bocșan-Sorescu-Bărbuț/Mailat, mă gândesc că viitorul nu e fără speranță. Cred că echipa poate crește, cel puțin ca relații de joc și combinații tactice. Cred că Ionuț Popa îi poate integra pe toți, în mod treptat, și că trebuie să profităm de atuurile noastre. Pe moment, acestea sunt fazele fixe. Oricum, indiferent de rezultatele următoare, important este să se vadă o evoluție.
Bravo Poli!
Poli: Straton - Vădrariu, Bocșan, Șeroni, Sorescu - Vraciu, Cârstocea, Artean, Croitoru, Bărbuț - Elek
Schimbări:
Mailat pentru Bărbuț (min 64)
Popovici pentru Elek (min 74)
Doman pentru Croitoru (min 84)
7 august 2016
Poli - Pandurii 1:3 (0:1)
Știam (chiar și Grigoraș o știa) că lentoarea apărării va fi cea mai mare problemă de gestionat. Ne-au arătat-o oaspeții repede, în minutul 10, când o minge peste apărare a oferit unui jucător al Pandurilor un culoar spre poartă, însă Straton a șters cumva mingea în corner. Noi am avut câteva semi-ocazii la niște cornere obținute cu trudă, nimic demn de notat, exceptând acordarea unui fault la portar, când poate, poate urma să iasă ceva. Pe acest fond, ne-am trezit conduși în minutul 30, când tușierul a considerat că Țucudean a fost scos din ofsaid de Cânu, vârful oaspeților învingându-l pe Straton. Decizie eronată, dar viața merge înainte. În loc să reacționăm cumva pozitiv, ne-am închis și mai mult în propria jumătate, și Pandurii au trecut nesperat pe lângă desprindere în minutul 37, la una din nenumăratele faze dezvoltate în zona lui Scutaru, Straton reușind să scoată cu piciorul șutul aceluiași Țucudean.
Prea puține s-au schimbat după pauză, Popa optând să mențină aceeași jucători pe teren - deși Popovici și Cârstocea, în special, erau de înlocuit. Aș fi zis și Artean, dar pe el n-aveai cu cine. Am avut, cumva, cinci minute bune începând cu minutul 50. După ce am admirat un luft al lui Cânu, la o liberă bătută de Croitoru, a urmat un corner finalizat spectaculos de Scutaru, din voleu, însă portarul a scos. Și așa, la al doilea corner, în minutul 53, Elek a pus capul la execuția lui Croitoru și a înscris primul său gol în Liga 1...din acest an. Oaspeții ar fi putut reveni în față în două rânduri, la o centrare bună finalizată cu capul pe lângă și la un șut mult peste din interiorul careului. Au făcut-o în minutul 75. O liberă din 35m, acordată pentru un henț la Bărbuț, făcut cumva în cădere, după un duel cu un adversar, a fost bătută înspre careu, de unde Cânu a respins lejer. Problema s-a dovedit a fi o tragere de tricou în extremitatea fazei, cauzată de Neagu, care a oferit pretext de penalty. Am fost pedepsiți cu rigurozitate și Obodo a înscris. Ca și în partida cu Dinamo, n-am mai putut reacționa vivace, deși s-au efectuat între timp și schimbările care ar fi trebuit să permită acest lucru, însă eficacitatea lor a fost nulă. Și așa, în prelungirile partidei, suntem prinși cu chiloții jos, din nou pe flancul drept, Cânu nu vine să închide, din spate oricum nu e nimeni suficient de aproape, iar Munteanu finalizează lejer, cu tot timpul din lume la dispoziție, pe lângă Straton.
Trecând peste frustrările balanței inegale, trebuie să ne oprim la slăbiciunile noastre. Care sunt multe. Decizia foarte proastă a lui Neagu la faza penalty-ului ne-a costat, probabil, un punct - și, culmea, venea de la un jucător care luptase bine până în acel moment. Mult mai greu ne-a mers în dreapta, unde Scutaru a fost dublat rar și a părut chiar mai greoi ca de obicei. Cânu și Șeroni au dres cumva busuiocul, însă odată ce urcăm înspre mijloc, situația devine sumbră. Plusuri pentru Croitoru și Elek, deși cel din urmă nu reușește să facă mare lucru cu puțina susținere pe care o primește. În rest, de la inexistent în jos. Bărbuț, poate, ce-a mai făcut o fază, două, dar a fost izolat bine, asta și fiindcă Artean și Cârstocea au avut o contribuție foarte slabă. Primul mi s-a părut dezolant de slab - pase greșite, pase la adversar, mereu al doilea la dueluri, și nu fiindcă n-ar vrea, ci fiindcă nu reușește să închidă spațiile. Al doilea nu știu prea clar ce rol avea, participând rar în fazele de joc. Nici Popovici, în flancul stâng, nu și-a găsit rostul, și așa a murit povestea eforturilor noastre ofensive. Roșu și Doman, introduși pe parcurs, n-au schimbat cu nimic lucrurile, arătând și că problema e mai complexă și ține de capacitatea de mobilizare în zona centrală.
Pandurii, teoretic, sunt o echipă bună. Dar nu poți trăi cu acest discurs la nesfârșit, iar dacă lucrurile merg așa mai departe, în două săptămâni avem cinci înfrângeri la rând. Ne trebuie o rază de speranță.
Poli: Straton (6) - Scutaru (4,5), Cânu (5,5), Șeroni (6), Neagu (4,5) - Artean (4,5) - Bărbuț (5), Croitoru (6), Cârstocea (5), Popovici (5) - Elek (6)
Schimbări:
Doman (5) pentru Popovici (min 62)
Roșu (5) pentru Cârstocea (min 64)
Sorescu pentru Croitoru (min 82)
6 august 2016
Amical: Poli II - Vulturul Grebenac 7:0 (3:0)
O scurtă descriere a fazelor din live-text-ul făcut pe facebook:
Min. 5: 1-0 coner bătut scurt, Velcotă centrează, Vraciu înscrie cu capul
Min. 33: 2-0 centrare Haruț, gol Vraciu cu capul
Min. 45: 3-0 penalty la Vasi. Vraciu înscrie al treilea său gol
Min. 51: 4-0 Velcotă trece de doi adversari şi de portar, înscrie cu toată opoziția ultimului fundaș
Min. 70: 5-0 Vraciu centrează la colțul lung, Mailat înscrie din foarfecă laterală
Min. 75: 6-0 pasă filtrantă pentru Mailat, acesta pune latul la vinclu
Min. 83: 7-0 Velcotă depăşeşte un fundaş şi trage cu stângul la colţul scurt, portarul nu se poate opune
Vedem, așadar, un meci disputat la o singură poartă, oaspeții nereușind să-și creeze vreo ocazie pe parcursul celor nouăzeci de minute. Aceștia au încercat însă să se apere grupat, mai ales în prima repriză, ceea ce le-a dat puțină de furcă alb-violeților. Eficiența în fața porții a fost una bună, neremarcând multe alte ocazii dincolo de cele șapte goluri. Dintre acestea, reușitele lui Mailat au fost cele mai spectaculoase, două acțiuni de o precizie tehnică foarte bună.
Nu pot spune că s-au prezentat ceva surprize, în vederea completării echipei mari. De calitățile lui Mailat știm prea bine cu toții, iar linia de mijloc de azi, cu Bîrnoi și Vasi, a fost una foarte interesantă. E drept, Vasi nu s-a descurcat deosebit de bine, deși a scos penalty-ul prin insistența sa, însă a plasat multe pase greșite. În spate, Haruț e un jucător interesant de flanc, a mai apărut un fundaș central înalt, dar fragil, în persoana lui Neamțu, iar Velcotă a arătat un nivel bun de implicare în față. Mă amuză puțin cum Pădurariu, adus drept unicul vârf împins de calitate din zona de vest, a ajuns să fie coborât treptat tot mai jos, evoluând acum la închidere.
Faptul că avem un lot suficient de numeros la acest nivel cât să ducem două meciuri e de bun augur, dar dă de gândit, dacă nu cumva ar fi bine să mutăm măcar o parte din acești jucători la concitadine: fie la Ripensia, care joacă cu obiectiv, fie la ASU Poli, care joacă într-o ligă superioară. Normal că, pe lângă aceste opțiuni, trebuie să ne gândim și la propriul centru de copii și juniori, care evoluează în competițiile naționale, însă nu ar fi de neimaginat ca șase jucători să facă acest pas, să adune experiență. Anume, Sturz, Velcotă, Postolache, Bîrnoi, chiar și Bocșan sau Sîntean sunt jucători cărora un sezon cu miză le-ar prinde bine, să nu stagneze ca rezerve.
Poli: Smaranda - Haruț, Cochințu, Neamțu, Costinaş - Pădurariu - Mailat, Bîrnoi, Vasi - Vraciu, Velcotă
Schimbări:
Filip pentru Neamțu (min 46)
Postolache pentru Pădurariu (min 46)
Popan pentru Vasi (min 46)
Contra pentru Smaranda (min 46)
Sîrbu pentru cineva
Wilheim pentru Vraciu (min 71)
Morariu pentru Mailat (min 78)
30 iulie 2016
Dinamo - Poli 2:1 (2:0)
Prima repriză a fost tranșată după ce trecuse de jumătate din ea, asta contrar așteptările unor ca Dinamo să se fi detașat clar de la debut. De fapt, după o mică ocazie a lui Șeroni în chiar primele minute, când a lovit mingea cu capul la un corner, înainte de a încasa un pumn de la portarul gazdelor, au trecut mai bine de zece minute până la prima șansă a roș-albilor: Gnohere a fost lansat prin spatele lui Șeroni și a rămas singur cu Straton, care a reușit să-i pareze șutul cu piciorul, înainte de a para și cu pumnul mingea trimisă de alt dinamovist spre poarta noastră. La capătul a douăzeci și șapte de minute fără multă dramă, ne-am văzut conduși după o fază fixă: gazdele bat scurt, iar noi suntem neatenți, oferindu-i tot timpul de pe lume lui Palici să se poziționeze ideal la centrare, mingea trimisă puternic în fața porții fiind lovită cu capul de Rotariu, și acesta cumva liber între Cânu, Scutaru și alți jucători timișoreni. Am avut o replică interesantă în minutul 33, când Elek a primit o centrare de calitate, peste apărarea adversă, însă n-a reușit să direcționeze mingea nici plasat, nici cu forță înspre poarta apărată de Brănescu. Nu ne-am deschis mult nici la acest scor, dar o nouă eroare venită în minutul 38 ne-a pus într-o postură și mai ingrată: Artean pierde o minge la centrul terenului, Gnohere scapă pe contră, se impune fizic în fața a doi jucători poliști, ca apoi să-l deschidă pe Rotariu, lăsat liber de Neagu (care strânsese)/Vădrariu (care se afla pe poziție ofensivă), și acesta l-a fentat pe Straton și a finalizat cu precizie. Deși am avut șanse la fiecare fază fixă de care am beneficiat, cel mai sănătos șut pe poarta adversă l-a trimis Bărbuț în minutul 42, la o fază în care a driblat un adversar în marginea careului și a tras puternic la colțul scurt, dar Brănescu a respins în corner.
Al doilea mitan a început în trombă. În minutul 48, Bărbuț a luptat în flanc cu adversarul direct, a reușit să treacă de el și să pătrundă în careu, a dat mingea în zona de la unsprezece metri, Elek a trimis un șut ratat spre poartă care a dat însă în Scutaru și l-a păcălit pe Brănescu. Un minut mai târziu era s-o comitem de tot, când dinamoviștii au respins aproximativ la o minge lungă, Bărbuț a interceptat și l-a deschis pe Roșu, a cărui șut din poziție de unu la unu cu portarul a fost respins cu piciorul de acesta. Avea să fie însă ultima ocazie concretă pentru noi - de fapt, cam pentru ambele echipe, deși Dinamo a avut un șut blocat providențial de Cânu și o minge trimisă (spectaculos) în bară în minutul 75. Din partea noastră, în ciuda unei atitudini mai ofensive, sau măcar mai proactive, decât în prima repriză, n-am mai văzut decât niște faze fixe cu caracter de semi-ocazii: un cap peste al lui Croitoru, nemarcat la un corner, și un șut tot al acestuia, din liberă laterală, respins de Brănescu. Și așa se face că scorul a rămas neschimbat până la fluierul final.
Am văzut, așdar, niște lucruri bune. În ciuda unor neajunsuri, ne-am apărat destul de grupat, în așa fel că gazdele, cu toate călcâiele servite, n-au avut decât un număr restrâns de șanse în fața unui Straton solid, a cărui joc de picior a impresionat. Nu cred să fi fost însă vreun jucător care să nu comită măcar mici erori într-un moment sau altul, dar în mare am fost ok, în ciuda unor greșeli de marcaj și a unor ieșiri la ofsaid desincronizate. Artean a suferit mult la mijloc, fiind vizibil sub presiune în repetate rânduri, impreciziile tehnice cauzând cele mai mari pagube, inclusiv la golul doi primit. Roșu a fost mai puțin implicat, a avut și el scăpări, de așa o manieră că încă nu îmi este foarte clar ce aduce jocului nostru - iar înlocuitorul său, Cârstocea, a evoluat relativ puțin pentru a-mi forma o impresie clară. Croitoru a lăsat și el o impresie peste medie - a alergat în draci, a fost implicat în joc și a condus câteva atacuri utile, însă în anumite momente n-a părut suficient de concentrat. În flancuri, Vădrariu a muncit considerabil și s-a remarcat la fazele fixe, în vreme ce Bărbuț a făcut unul din cele mai reușite meciuri din ultima vreme. Elek, izolat în atac, nu s-a descurcat prea bine și ne rămâne să sperăm că vom găsi o variantă mai comabtivă pentru primul unsprezece, cineva care să poată proteja mai bine și să creeze spații. Ușor de zis. Pe final a fost înlocuit de Popovici, care a prins două curse, fără continuare însă, în vreme ce Mailat, intrat cu câteva minute rămase de jucat, nu știu dacă a apucat să atingă mingea de două ori,
Putem aprecia evoluția de astăzi, mai ales dacă e să ne uităm ce așteptări aveau unii de la echipă. Să fim însă precauți și să admitem că Dinamo a avut un joc lent, care ne-a și permis să rămânem drepți în fața lor, și că pregătirea fizică este o sursă majoră de grijă, care ne poate urmări tot anul, așa cum am văzut în această iarnă. Profilul actual al echipei se pretează înspre un joc defensiv, în care să exploatăm fazele fixe în momentele de atac - Șeroni fiind un plus mare în careu, cu Vădrariu părând un executant competent al fazelor fixe. Mai e mult de muncă, dar avem un minim de speranță că ce s-a făcut până acum de Ionuț Popa și compania nu a fost în van.
Hai Poli!
Poli: Straton (5,5) - Scutaru (6), Cânu (5,5), Șeroni (6), Neagu (5,5) - Artean (4,5) - Bărbuț (6,5), Croitoru (6), Roșu (5), Vădrariu (5,5) - Elek (5)
Schimbări:
Cârstocea pentru Roșu (min 62)
Popovici pentru Elek (min 77)
Mailat pentru Vădrariu (min 85)
29 iulie 2016
Program Liga 1 2016/2017
Cu atât mai mult, toate discursurile venite din interiorul clubului la adresa echipei trebuie să fie foarte moderate, să accentueze situația complicată în care ne aflăm și să nu creeze așteptări. Oricine a urmărit desfășurarea acestei veri și finalul sezonului trecut ar trebui să știe asta deja, dar e un mesaj care trebuie transmis clar și repetat, pentru a proteja, pe cât posibil, clubul de inevitabilele critici ale unei serii negative.
Acestea fiind spuse, echipa este obligată să arate atitudine. Ca să poată face asta, trebuie plătiți cu decență și, în măsura în care este posibil, la zi. Un nou scenariu în care să-l auzim pe Doman explicându-ne tainele fotbalului ar fi ridicol. Mă tem că din resursele actuale va fi imposibil să gestionăm situația, dar, zic și eu să mă citesc scriind, de asta avem nevoie.
Programul, așadar:
23.07: Poli - Botoșani (reprogramat)
30.07: Dinamo - Poli
07.08: Poli - Pandurii
13.08: Astra - Poli
20.08: Poli - Craiova
27.08: Poli - CFR Cluj
10.09: Voluntari - Poli
17.09: Poli - Steaua
21.09: Gaz Metan - Poli [intermediară]
24.09: Poli - Târgu Mureș
01.10: CSMS Iași - Poli
15.10: Poli - Viitorul
22.10: Chiajna - Poli
Din 29.10 începe returul, iar ultima etapă disputată în acest an va fi pe 17.12, coincidență, în deplasare cu Steaua. În 04.03 se termină sezonul regulat și ne pregătim de sezonul care contează.
Un obiectiv excelent ar fi să obținem cele 14 puncte fatidice în acest tur - ar fi atât cât am scos anul trecut cu un lot mai bun. Limita onorabilui ar fi să scoatem măcar jumătate. Mai puțin de atât, deși nu e deloc exclus să se întâmple, e o țintă prea joasă până și pentru o echipă fără presiune.
Important e, de fapt, ce reușim anul acesta, ca în cazul în care ne resuscităm cumva financiar și administrativ, să avem măcar o șansă de luptă în 2017.
P.S. Lotul polist.
Mini-avancronica unui nou sezon de Liga 1
Între timp, situația finanțării este neschimbată de la ultima contemplare, investitorul Tudose, cu limba sa dulce/tăioasă, încercând în continuare să găsească o cale de a se proteja în fața unei decizii îndreptate împotriva clubului în recursul vs Curtea de Conturi. Ba mai mult, Miculaș își asumă autoritatea de a spune că Poli nu are nevoie de un investitor. Și normal cumva, că e puțin probabil ca un investitor privat să-l mai rețină în organigramă. Pe deasupra, tot Miculaș clamează cu siguranță că penalizarea de opt puncte pentru neîndeplinirea baremului e ca și stearsă via unei acțiuni viitoare la TAS.
Până să vedem cum se va soluționa și această tevatură, ar merita să aruncăm un ochi asupra unsprezecelui probabil de mâine. Echipa din prima repriză cu Sebișul a arătat astfel:
Straton - Sorescu, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean - Bărbuț, Croitoru, Cârstocea, Vădrariu - Elek
Din cei intrați în a doua repriză, singurul pe care l-aș vedea cu o șansă de titularizare e Scutaru - asta cu condiția unui contract valabil. Nu știu dacă mai apare cineva peste noapte, dar nu văd cine ar putea să tresară și să plonjeze direct în primul unsprezece. De fapt văd, dar prefer să n-o facă.
Faptul că începem cu un meci în care nu ni se dă nicio șansă este ok. Dinamo vine pe spinarea unei victorii dominante în fața campioanei Astra, noi venim de nicăieri. Pentru L1, avem un lot (sub)mediocru, lipsit de fotbaliști de valoare: doi jucători la 36 ani, doi proaspăt reveniți la nivelul L1, trei fotbaliști de L2, alți trei jucători care au evoluat (slab) anul trecut în prima ligă și un junior. Chiar și așa, dacă aș crede că suntem mental pregătiți pentru acest meci, aș zice că e absurd să n-avem nicio șansă, dar mă îndoiesc că vâltoarea ultimelor săptămâni n-a afectat și jucătorii. Ideal ar fi să jucăm fără presiune, cât mai defensiv, și să avem energia de a lupta nouăzeci de minute. N-avem nevoie de puncte acum, dar am avea nevoie de o atitudine pozitivă și de un rezultat decent pe care să construim în etapele următoare.
Mai departe, sper doar să nu ne hazardăm în achiziții. Dacă există doi, maxim trei jucători de suficientă calitate cât să intre direct în primul unsprezece, ok, hai să-i aducem. Dar altfel, orice permutații deosebite la nivelul lotului vor face mai mult rău decât bine. La situația noastră din clasament avem luxul de a nu forța limitele competențelor administrative și manageriale, să ne regrupăm cu ce avem și să facem tot posibilul ca iarna să ne găsească într-o oarecare ordine. Am mutat destul la nivelul jucătorilor, e momentul în care trebuie să ne ocupăm și de celelalte aspecte care țin de succesul unui club sportiv - oricum turul de campionat are toate șansele să fie un calvar.
Dacă Tudose acceptă proiectul, atunci, se știe, are deja un trio pregătit cu Edi Iordănescu, Ionuț Popa și Massimo Pedrazzini, dublați la nivel administrativ de Aurel Damian (impresar) și Renzo Rossi (manager sportiv). Dacă nu, tot trebuie să completăm rândurile, deși nu sunt optimist cu privire la perspective. Important e să ne mișcăm constructiv, cu privire măcar la un termen mediu. Altfel, putem să ne luăm stânca și să găsim alt deal pe care s-o împingem.
P.S. Instalarea lui Sorin Drăgoi, actualul city manager, ca președinte la club nu bate înspre o continuare a pistei Tudose. Chiar dacă Drăgoi vine cu o reputație destul de bună, reprezintă încă unul din șirul președinților de la Poli fără mare experiență în sectorul sportiv - exceptând, e drept, poziția de vicepreședinte al Federației Române de Golf.
23 iulie 2016
Amical: Poli - Național Sebiș 2:2 (1:0)
După un meci slab, alb-violeții au terminat la egalitate revanșa cu Național Sebiș, deși la un moment dat aveam un avantaj de două goluri, prin reușitele lui Cânu și Drăghici. Oaspeții au reușit să egaleze din două faze fixe, o lovitură liberă executate foarte bine, și un penalty pe final de partidă, transformat de Velici. În echipa noastră au apărut câteva nume noi - Alin Cârstocea (1992), un jucător talentat de la Viitorul, a cărui cariera a stagnat în ultimii ani din cauza accidentărilor; Andrei Tofan (1996); crescut de Sporting Pitești, cu câteva prezențe anul trecut în L2, la Balotești. Acesta din urmă a și comis faultul din care au egalat sebișenii, deși a intrat doar pe final de partidă. De remarcat că a revenit în echipă și Sorescu, după disensiunile contractuale ivite săptămâna trecută.
Nimic mai mult de zis. Rezultatele echipei au fost mediocre de-a lungul pregătirilor, deși am întâlnit echipe slabe, și nu am rămas cu impresia unui progres în joc. Și greu, cu atâtea permutări, iar în cazul în care se finalizează odată și odată situația Rapidului, e clar că vor mai urma câteva.
Revenind la meciul de la Tomnatic, au evoluat de la Poli Golda, Codrean, Popan, Postolache și Pop. Integralist a fost doar cel dintâi, care a și marcat trei goluri, arătând o bună poftă de joc, de remarcat fiind în special intuiția sa pozițională în ultima treime. Codrean a marcat și el o dată, în vreme ce Popan a încercat prea mult și n-a reușit decât o pasă care a precedat golul doi al lui Golda - relativ puțin, la ce calități a arătat în alte meciuri. Iar Postolache și Pop au fost solizi în repriza secundă, în special primul reușind să controleze zona centrală. Golurile primite de Ripensia au venit toate pe fondul unor greșeli de portar, dublate cumva de slăbiciuni defensive. E drept că echipa galben-roșie a folosit doar jucători tineri în această partidă, deci colectivului venit de la Poli i-a fost mai ușor să iasă în evidență.
Greu de zis exact ce le rezervă sezonul viitor acestor tineri, mai ales că, după toate aparențele, și Poli II va evolua în L3, pentru că FRF dorește completarea locurilor cu echipele secunde ale prim-divizionarelor. Într-un asemenea caz, ar exista un raționament pentru a păstra cât mai mulți jucători aproape de club, dar totodată trebuie considerat că aproape toți juniorii de valoarea din zonă sunt fie la Poli, fie la LPS, iar Ripensia sau chiar ASU pot avea nevoie de ei într-un cadru competitiv mai riguros. Experiența dobândită pe urma unui sezon cu miză, cum ar fi unul la Ripensia, ar prezenta avantajele sale.
Poli (rep 1): Straton (min. 35, Curileac) - Sorescu, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean - Bărbuț, Croitoru, Cârstocea, Vădrariu - Elek
Poli (rep 2): Curileac (min. 66, Smaranda) - Străuț, Scutaru, Şeroni (min. 84, Tofan), Fridrich - Mailat, Bîrnoi, Doman, Popovici - Vraciu, Drăghici
21 iulie 2016
O "promovare" vitregă
E o senzație ciudată să vezi cum factorul decident de la club și-a îngropat capul în nisip pe continente străine - așa un gest de birocrat, pe care un privat nu și-ar permite să-l facă. Suntem la aproape două luni de la terminarea campionatului trecut, dar în afară de șușoteli despre investitori, situația e absolut neschimbată. Liga 1 era clar varianta superioară prezenței în Liga a 2-a, fiind singura opțiune care măcar lăsa loc de speranță pentru un viitor. Doar că e numai începutul.
Acum râd de unul singur. Cât l-am criticat pe Iancu pentru că vindea speranțe deșarte? Între timp a trecut un an de când toate promisiunile făcute de primarul Robu s-au dovedit dușmănoase realității: șase luni de promisiuni că vom avea câștig de cauză la Curtea de Conturi - care continuă pentru contestație!; două runde de discuții cu finanțatori care nu mai vin; potențiala trecere a clubului ca CSM; zeci de jucători și angajați neplătiți care s-au bazat și se bazează pe garanțiile oferite; și, să nu uităm, promisiunea că vom reprezenta orașul cu demnitate, energie, onoare în Liga 1.
De fapt noi stăm în aer. Niciuna din problemele pe care le aveam în mai nu s-au rezolvat. Clubul este condus de un om cu experiență minimă la acest nivel, care este unica interfață între Poli și suporteri. Mai grav, între Poli și autoritățile sportive sau autoritățile statului! Nu e nimic nesănătos într-un anumit tip de tergiversare - cumva trebuie să lucrezi și cu necunoscutele din jurul tău. Dar nu așa, nu stând în loc și așteptând pe niște structuri inadecvate. Se va popula brusc clubul de profesioniști acum că s-a confirmat prezența în Liga 1? S-o vedem și pe asta.
S-a vorbit despre cât de nasol ar fi ca Rapdiul să înceapă sezonul și după două etape Liga 1 să rămână în treisperezce echipe. N-o fi la fel de grav pentru toată lumea dacă Poli începe sezonul și după zece etape rămân treisprezece echipe? Eu nu văd altceva decât o diferență de formă și un ușor decalaj în timp între cele două situații. Cum o să ne simțim cu echipa noastră curată, cinstită și dizolvată?
Acesta este ultimul tren, să fie clar pentru toată lumea. E o șansă nesperată să o luăm de la un oarecare zero, deși nici acel zero nu este chiar garantat - ai nevoie de cineva să-ți gestioneze litigiile până când primești toți banii de la LPF. Dacă acel investitor ar veni într-adevăr la club, am avea speranța unei gestionări mai controlate a situației. Așa cum anunță debanat și cum am presupus și noi aici de fiecare dată când am adus în discuție perspectivele clubului, cele 30 milioane rămase agățate la Curtea de Conturi vor reprezenta un impediment pentru orice investitor. La o adică, nici noi nu suntem mult mai presus de Rapid - ne jucăm cu amânările și incertitudinile legale în speranța că vom găsi o cale de ieșire între timp.
Nu-mi place fatalismul, dar trebuie să acceptăm că din moment ce cadrul relației CLT/CJT - Poli nu a fost redefinit, singura soluție este o finanțare externă. Și că atâta timp cât decizia Curții de Conturi planează deasupra clubului, va fi greu de înfăptuit.
P.S. Ridicolul care este fotbalul românesc, coborât acum la un duel tribal între clanul LPFist și clanul FRFist, face în așa fel încât să revină asupra deciziei de la prânz. Astfel, se aruncă mortu-n curtea FRF-ului dupa ce lichidatorul Rapidului ar fi făcut o cerere la creditori pentru împutrrnicirea unei persoane în vederea continuării activității sportive. În cel mai bun caz, problema noastră e neschimbată. În cel mai rău, păi...
20 iulie 2016
Amical: Poli - Progresul Gătaia 9:1 (5:1)
Meci şcoală azi cu Gătaia, arbitrat de Ionuț Popa, care dădea indicații atât jucătorilor noştri, cât şi adversarilor. Ofsaiduri n-am văzut să se acorde, fazele fixe repetându-se după necesități. Pe acest fond, Poli a înscris prin Bărbuț, Roşu x2, Elek, Cânu, Artean x2, Vraciu şi Drăghici. Deşi Belu a plecat (şi, să sperăm, găseşte o echipă de talia lui la care să joace), a surprins prezența în lot a lui Scutaru, care a şi intrat în repriza secundă.
Nu mai detaliez mult golurile, dar remarc că două au venit pe centrări bune din flanc şi unul a fost o execuţie de la 30m a lui Artean. De primit am primit gol la un corner, cu deviere de la colțul scurt. Au fost şi câteva ratări mari, atât la oaspeți.l, cât şi la noi (Nragu, Vraciu).
Dintre jucătorii noi, Roșu, venit de la Astra, a jucat cele mai multe minute şi a fost relativ ok, chiar dacă prima atingere a lăsat de dorit. În rest, Vraciu tot nu arată instinctul pe care l-am dori la finalizare, în vreme ce Artean continuă prestațiile decente din ultimele jocuri.
Altfel, mâine ar trebui consemnată revenirea noastră în L1, după ce Rapidul a rămas în faliment şi astăzi. S-o vedem.
Poli: Straton - Străuț, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean, Roşu - Bărbuţ, Croitoru, Vădrariu - Elek
Au mai intrat: Curileac - Mailat, Scutaru, Popovici, Fridrich, Bîrnoi, Vraciu, Drăghici
P.S. Discrepanța de un gol (nouă, în loc de opt) s-ar trage de la o reuşită a lui Roşu, când el şi Bărbuț au rămas singuri cu portarul şi poziția marcatorului ar fi fost ofsaid. Greu de zis din tribună, din moment ce jocul se relua deja din careu după gol.
19 iulie 2016
Retrospectiva săptămânii #28
Am strâns tare din dinți când l-am regăsit pe Cânu acolo la începutul pregătirilor, și chiar dacă pare riscant să joci cu doi fundași centrali cu multă atitudine, nu țin să discriminez doar pe baza vârstei. Da, tinerii în primul unsprezece sunt mișto, dar ai nevoie de alte calități ca să ajungi acolo, nu doar să fii mai tânăr ca alternativa pe post. Adică: ce mi-e Cânu, ce mi-e Bocșan, niciunul nu e un jucător complet, iar la câte rezerve avem în zona centrală, sigur își vor avea șansele. Poate chiar și Fridrich, care e folosit drept jolly-joker, fie în centru, fie pe stânga, va prinde niște meciuri, chiar și în prima ligă.
Nu mi-a fost ușor să accept în adâncul sufletului meu că toți cei considerați sub nivelul L1 în iarna lui 2016 s-au întors să fie titulari acum. Deși au calitățile lor, Poparadu, Popovici, Neagu și Artean n-au plecat de buni. Problema iernii nici măcar n-a fost că au plecat, eram în asentimentul lui Stanciu/Florin Marin că ar fi mai bine pentru toată lumea să se facă o asemenea mutare. Problema a fost că înlocuitorii lor s-au dovedit pariuri riscante care n-au dat randament, în loc să fie ținuți ca rezerve câțiva dintre jucătorii tineri care au intrat în circuitul echipei în ultima etapă.
Dar pot să accept că, în condițiile de incertitudine generală și din nevoia de a închega rapid un unsprezece, e avantajos să aduci jucători care se cunosc.
Situația a devenit exasperantă doar în ultimele săptămâni, culminând cu unsprezecele pe care l-am folosit în meciul de ieri, de la Szeged (0-0):
Straton (min. 75, Curileac) – Belu (min. 57, Străuț), Cânu (min. 52, Fridrich), Șeroni, Neagu – Artean – Bărbuț (min. 70, Mailat), Croitoru (min. 75, Bîrnoi), Vădrariu, Doman (min. 73, Poparadu / min. 78, Vraciu)- Vraciu (min. 65, Velcotă)
Sau cu Sebiș (2-0):
Straton (min. 46, Curileac) – Bocşan, Cânu, Şeroni, Neagu (min. 50, Fridrich) – Bărbuț (Sîntean), Croitoru (Bârnoi), Artean (Livan), Doman (Velcotă), Vădrariu (min. 60, Poparadu) – Drăghici (min. 46, Vraciu)
Sau cu Luceafărul (0-0):
Curileac (min. 46, Straton) – Sorescu, Cânu (min. 80, Bocșan), Șeroni, Neagu – Artean – Vraciu (min. 30, Ignea), Croitoru (min. 75, Poparadu), Vădrariu (min. 80, Fridrich), Doman – Drăghici (min. 74, Vraciu)
După revenirea lui Bărbuț, pare să se confirme și întoarcerea lui Belu (plus soluția de rezervă Bogdan Străuț). Și ce se întâmplă instantaneu? Îi scot din echipă pe Sorescu sau pe Mailat (e drept, Mailat a fost și plecat în probe prin Germania recent). De fapt, și Sorescu are o problemă, căci a căzut în dizgrație după ce acesta/impresarul acestuia a contestat contractul semnat recent cu clubul. Miculaș grăiește că dreptatea-i clară în acest caz, am luat cei mai tari avocați, și nu mai pierdem alți jucători pe "chichițe" contractuale. N-am cuvinte.
Uneori am impresia că nu înțeleg nimic despre fotbal. Cânu, Bărbuț și Belu sunt toți trei în topul nostru al celor mai slabi jucători de sezonul trecut. Ultimii doi, gata să plece în această vară, n-au putut să-și găsească echipe - primul, pe o sumă de 100k Eur, al doilea chiar pe liber (deși mai așteaptă ceva de prin Italia). Dar noi nu doar că îi reprimim cu brațele deschise, îi și aruncăm în primul unsprezece.
Adevărul e că și făcând abstracție de la sus-numiții, ne va fi tare greu cu acest unsprezece în L1, dacă ajungem acolo. Deși aveam impresia că dispunem de un atac relativ capabil, am dat puține goluri în ultimele partide. Linia de mijloc a rămas în Doman - Bărbuț - Croitoru - Artean - Vădrariu, cu Vraciu în atac, asta după ce Ignea s-a accidentat grav și va lipsi mult și bine, iar Popovici, Drăghici și Elek au și ei probleme medicale. E drept că nici n-am prea luat, dar s-a văzut ce zmei am fost în L2 acum două sezoane, și ce diferență face calibrul adversarului când vorbim de presiunea la care este supusă apărarea.
Între timp, Robu trasează condițiile unei colaborări/preluări care tot nu se mai confirmă (în așteptarea deciziei LPF, presupun) și licitația pentru stadion vine, vine, dar identitatea unui posibil chiriaș e o nebuloasă. Ah, și la nivelul echipei secunde, am văzut că mai mulți jucători, printre care Golda, Codrean, Pop și Popan, s-au prezentat la reunirea Ripensiei. De văzut care dintre ei va rămâne să joace în L3, respectiv chiar unde va juca și echipa noastră secundă.
Nivelul de deja vu în tot ce se întâmplă este sinistru. Din păcate, este și normal, căci aspectele administrative au rămas neadresate, iar cele sportive au mereu tendințe ciudate la noi. Până la mai departe, miecuri de la 16.30, pe Dan Păltinișanu, un meci de moral cu Progresul Gătaia.
P.S. Te uiți la jucătorii folosiți cu Szeged, la care pui accidentații care lipsesc, mai adaugi doi sau trei care vin dacă intrăm în L1, și tragi linia sperând să mai rămână măcar Mailat în primii optsprezece. O echipă slabă, în care toată miza e pusă pe niște rezultate minune care să aducă un suporter, doi lângă club. Aștept să-mi infirme Popa scepticismul, în timp ce unii vorbesc (inepții) despre cum ținta e să avem exclusiv jucători români la echipă.
9 iulie 2016
Amical: Poli - Szeged 2011 2:2 (1:2)
Meciul de azi, disputat pe o căldură neplăcută, a fost unul mai echilibrat ca precedentele dispute, în compania vecinilor de la Szeged - formație de ligă secundă în Ungaria. Prima ocazie ne-a aparținut, în minutul 9, când Ignea a intrat lateral în careu, a făcut un dribling scurt și a trimis tare spre vinclu, la colțul lung - de puțin pe lângă. A urmat un șut al lui Artean din afara careului, și el necadrat, dar o confirmare a calităților sale bomberistice de la distanță. Două gafe în faze consecutive au dus în final la deschiderea scorului de către oaspeți: întâi, în minutul 22, Bocșan a dat o pasă moale înapoi, interceptată, însă Straton a blocat din poziție unu la unu; intervenția portarului a fost mai puțin convingătoare la acțiunea următoare, când o minge dată peste apărarea noastră, în zona roșie Bocșan - Sorescu, l-a văzut intervenind târziu, cauzând un penalty. Deși a reușit să pareze primul șut, mingea a revenit direct executantului, care n-a mai greșit a doua oară, cu poarta goală. Am replicat degrabă, când o neglijență defensivă a oaspeților s-a soldat cun un penalty în favoarea noastră, Popovici fiind cel agățat în interiorul careului. Minutul 27, Doman a executat sigur, restabilind egalitatea. Nici asta n-a ținut mult, căci la șase minute oaspeții au trimis o centrare din flancul nostru stâng, iar acolo unde ar fi trebuit să se afle Bocșan/Sorescu, se afla un adversar nemarcat, la 15 metri de poartă, lovitura sa de cap păcălindu-l pe Straton, care n-a mai apucat decât să pună mâna pe minge, nu s-o și respingă.
Restul reprizei s-a scurs fără evenimente notabile, iar pe fondul căldurii și al oboselii, nici mitanul secund n-a fost foarte spectaculos. Bocșan a avut o șansă de egalare în minutul 65, trimițând cu capul pe lângă, din poziție ideală, iar zece minute mai târziu, Vraciu a dat din cădere, tot cu capul, la centrarea lui Neagu, însă pe portar. După ce și efortul lui Șeroni, pe o minge la colțul lung, a fost scos in extremis, am reușit să egalăm în minutul 83: centrarea lui Sorescu l-a găsit pe Sîntean, care din cădere a trimis mingea cu capul la colțul lung. Deși am mai avut o șansă când Bîrnoi a trecut de portar, dar a intrat în unghi și nu a reușit să-și servească un coleg, scorul final a rămas egal.
Oarecum îngrijorătoare a fost prestația lui Straton, care are vina sa la ambele goluri, așa cum și combinația Bocșan - Sorescu este un punct nevralgic. Primul pare lipsit de încredere, iar al doilea trebuie să se descurce pe un post improvizat, deși a arătat și astăzi că locul lui este mai sus în teren. Figurile lui Doman, care pot fi agreabile, n-au fost de fel simpatice sau eficiente în acest meci, în vreme ce Elek n-a prins să arate mare lucru înainte de a ieși accidentat în prima repriză. Drăghici rămâne greoi și neinspirațional și nu înțeleg prea bine de ce Vraciu este folosit tot în flancul drept, chiar și într-o constelație cu Popovici, în care acesta din urmă joacă atacant. Aș fi curios să-i văd mai mult împreună pe Sîntean și Croitoru, ambii jucători care presează intens adversarul și ar putea conlucra înspre niște recuperări importante în jumătatea adversă (așa cum a făcut-o Nimely pe finalul sezonului trecut). Bună și reușita tânărului atacant, care mai are de lucrat înspre a se integra în schemele de joc - scheme care au mers mai bine în flancul stâng, decât în cel drept.
Respirăm și noi puțin până la debutul săptămânii viitoare, un debut în care, poate, poate aflăm ce ne paște în viitorul apropiat.
Poli: Straton - Sorescu, Bocșan, Cânu, Vădrariu - Artean, Ignea - Popovici, Croitoru, Doman - Elek
Schimbări:
Drăghici pentru Elek (min 20 - aprox.)
Șeroni pentru Cânu (min 46)
Neagu pentru Doman (min 54)
Poparadu pentru Ignea (min 59)
Vraciu pentru Drăghici (min 59)
Sîntean pentru Popovici (min 70)
Bîrnoi pentru Croitoru (min 75)
Fridrich pentru Bocșan (min 80)
Opriș pentru Artean (min 90+2)
7 iulie 2016
Amical: Poli - Viitorul Domnești 5:0 (0:0)
Pe frontul administrativ, chiar dacă Rapidul suferă în continuare și n-a avut câștig de cauză în tentativa de a ieși din insolvență astăzi, soarta sezonului viitor urmează să fie clarificată definitiv de abia pe 11-12 iulie. Dar părerea generală este că nu mai există cale de întoarcere.
Revenind la meci, Sorescu a fost primul să rupă ritmul în minutul 10, iar la capătul cursei sale s-a găsit Croitoru, care a tras însă pe portar. Un minut mai târziu, Drăghici îl copiază, ca apoi să urmeze poate cea mai mare șansă a reprizei, când oaspeții au dejucat ieșirea noastră la ofsaid, au ajuns doi contra unu în fața lui Curileac, dar lentoarea cu care au finalizat i-a permis lui Bocșan să se replieze și să blocheze mingea care mergea în poarta goală. Jocul n-a avut același ritm de ieri, probabil și pe fondul oboselii, cu Croitoru încercând să-și mobilizeze coechipierii și alergând fără menajamente, cu succes redus. După ratarea lui Popovici din minutul 27, singur cu portarul, și Vraciu ratează o șansă la fel de clară în minutul 40, la o fază construită bine de Neagu. Imediat, la recuperarea fostului jucător al Bacăului, Popovici a rămas din nou singur cu portarul, dar din nou n-a reușit să înscrie, spre exasperarea celor aflați pe stadion.
Intrările lui Poparadu și Mailat au dinamizat echipa după pauză, repriză care a debutat cu câte o șansă de fiecare parte: mai întâi Poparadu l-a deschis pe Vădrariu, care a tras pe lângă, și el singur cu portarul, iar apoi Bocșan și Opriș (un fundaș central de douăzeci de ani aflat în probe) au fost depășiți în viteză, dar și oaspeții s-au dovedit incapabili de a înscrie, deși doar Smaranda rămăsese de învins. Șutul lui Poparadu de la 22m, puțin pe lângă, a precedat faza primul gol, în minutul 55. Tot cu pornire de la deja veteranul polist, mingea a ajuns la Mailat, care singur cu portarul a ciupit mingea peste acesta, a fost luat pe sus și balonul a lovit bara - arbitrul a revenit asupra fazei și a dictat penalty, și Popovici nu l-a emulat pe Vraciu ieri și a înscris. O acțiune plecată în flanc de la Mailat și continuată pe ruta Popovici - Vraciu s-a soldat cu finalizarea neconvingătoare a ultimului, ca apoi Ignea, servit ideal de un adversar, să tragă pe lângă din 20m. În minutul 63 s-a mai repetat doar jumătate din scenariu, căci atunci când Popovici a primit și el o pasă de la un jucător al oaspeților, nu a iertat din interiorul careului. La doar câteva minute, Popovici a semnat tripla, servit fiind de Ignea, cu o deschidere precisă în spatele apărătorilor, gol urmat de o serie de înlocuiri. Chiar dacă fazele s-au mai rărit, am mai prins două goluri excelente. Primul, în minutul 79, când Artean a recuperat în propria jumătate, a făcut o cursă până în careul advers și a finalizat cu un lat lobat la colțul lung, fără șanse pentru portar; iar al doilea, la ultima fază a meciului, când Elek a trimis o pasă filtrantă către Bîrnoi, într-o posibilă poziție de ofsaid, și acesta a finalizat cu o scăriță peste portar, de toată frumusețea.
Până la urmă sunt doar meciuri care să contribuie la omogenizarea unui unsprezece, deci rezultatul contează prea puțin. Expresia în teren n-a fost grozavă în prima parte, dar introducerea lui Poparadu a contribuit serios la avantajul creat până la final pe tabelă, acesta arătând o bună poftă de joc. Mai puțin convingător Vădrariu, după meciul pozitiv de ieri, în vreme ce Vraciu și Drăghici continuă să sufere. Chiar dacă și-a mai răscumpărat din ratări prin cele trei goluri, Popovici are nevoie de un plus de precizie la finalizare, atât pentru liga secundă, cât mai ales dacă e să facă ceva în liga întâi. Entuziasmant Croitoru, sau mai bine zis cu entuziasm, cel mai îmbucurător fiind să vezi pe cineva care ia atitudine la jocul coechipierilor și încearcă să-i monteze, iar Ignea pare un coleg solid de linie alături de el. Dintre cei care au intrat, Mailat a avut câteva acțiuni frumoase, dar lipsite de precizie la final, și Bîrnoi a impresionat în minutele jucate cu urcări din propria jumătate și combinații de efect. E drept, și echipa adversă era deja slăbită în acel moment, dar rămâne promițător. Fridrich (titular ieri la U19), Velcotă, Motreanu n-au apucat să se remarce, deși m-a îngrijorat puțin poziționarea lui Motreanu în flancul drept.
Dintre jucătorii testați, Curileac și Straton, ambii portari, n-au avut multe de făcut, iar Vlad Opriș, presupun că fundașul central crescut de CFR Cluj, care a evoluat la Jucu anul trecut, a părut tare pe picioare, dar lent.
Remarc că nici unsprezecele de azi nu include juniorii obligatorii pentru liga secundă. Dacă așa consideră Popa de cuviință să pregătească echipa, în ideea că mai bine să avem o formulă de L1, care începe degrabă, decât să ne concentrăm prea mult pe integrarea juniorilor, care ar mai avea timp să se acomodeze dacă rămânem în a doua divizie, e...vag îngrijorător. Dar greul care ar urma necesității de a improviza pentru prima divizie e unul considerabil, căci fără încă un fundaș central și un atacant, vom fi foarte vulnerabili - asta spre deosebire de doar vulnerabili, cum am fi în aceste circumstanțe.
Rămânem, așadar, în continuă așteptare.
Poli: Curileac - Sorescu, Bocșan, Cânu, Neagu - Artean, Ignea - Popovici, Croitoru, Vădrariu - Drăghici
Schimbări:
Vraciu pentru Artean (min 25)
Smaranda pentru Curileac (min 31)
Poparadu pentru Croitoru (min 46)
Mailat pentru Drăghici (min 46)
Opriș pentru Cânu (min 46)
Straton pentru Smaranda (min 56)
Artean pentru Vraciu (min 63)
Elek pentru Ignea (min 66)
Motreanu pentru Sorescu (min 71)
Bîrnoi pentru Popovici (min 71)
Velcotă pentru Vădrariu (min 71)
Fridrich pentru Neagu (min 71)
6 iulie 2016
Amical: Poli - OFK Beograd 1:1 (0:0)
Prima fază notabiliă a reprezentat-o șutul lui Neagu din colțul careului, cu exteriorul, respins acrobatic de portarul advers. Recuperarea lui Vădrariu din minutul 19 l-a lăsat singur cu portarul pe noul nostru mijlocaș stânga, dar acesta a șutat pe portar din poziție de unu la unu. După ce șutul de la distanță al lui Artean a fost și el respins, Ignea s-a remarcat cu o pasă peste apărare către Elek, care a fost faultat, acordându-se penalty și rosu (cu înlocuire). Vraciu, la debut și el, a trimis portarul în direcția greșită, însă a nimerit bară, iar în continuarea fazei Elek a trimis cu capul, de puțin pe lângă. Tot Elek a încercat un lob la un aut bătut rapid cu portarul ieșit în întâmpinare, mingea scurgându-se din nou pe lângă, ca apoi Vădrariu să-i trimită o centrare ideală vârfului nostru, finalizarea sa fiind parată de portar. În minutul 34, același Vădrariu s-a evidențiat cu un șut din unghi, respins, iar faza s-a încheiat cu o ratare a lui Vraciu, din zonă centrală. Pe final de repriză, Vraciu a primit mingea în careu, a întors un adversar, însă a finalizat prea sus pentru a prinde colțul lung.
Mitanul secund n-a fost prea diferit. De la debut, Ignea a trimis o minge peste apărare pentru Elek, acesta a avut tot timpul din lume, dar ne-a adus aminte de ratările sale din Liga 1 cu un șut pe lângă. Prima fază mai acătării a oaspeților a venit pe fondul erorii lui Artean, care a pierdut mingea în propria jumătate, finalizarea fiind însă prea moale pentru a-l deranja pe trialistul Curileac. După voleul lui Croitoru, puțin pe lângă, din minutul 55, belgrădenii au trimis în bară, printr-un șut de la 25m, la care apărarea noastră nu a închis destul de repede. Și tot așa, trei minute mai târziu, cu concursul unui marcaj larg al lui Cânu, vizitatorii au deschis scorul pe un atac scurt și precis. Minutul 64, Drăghici beneficiază și el de un serviciu de calitate de la Vădrariu, dar aidoma lui Elek trage pe lângă din poziție de unu la unu. Oaspeții rămân periculoși de la distanță, Curileac fiind nevoit să devieze un șut din afara careului, înainte ca Ignea să ofere o replică cu același deznodământ la cealaltă poartă. Urmează un șut deviat al lui Vădrariu și un șut al lui Mailat, ambele respinse cu piciorul de portarul advers, înainte ca Bocșan să egaleze finalmente din corner, în minutul 76, trimițând cu capul o minge la care portarul a pus mâna, dar atât. Drăghici mai ratează o șansă bună în minutul 82, când dă cu capul din poziție bună, dar nu cadrează mingea, iar pe final ies la rampă juniorii. Mai întâi, Mailat are o cursă în flanc, îi pune mingea pentru șut lui Velcotă, dar acesta trage în blocaj, apoi Bîrnoi încearcă o execuție de la distanță, plasată, dar fără forță, pe care portarul o respinge în corner, din care corner Sorescu demonstrează tehnic voleul și mingea ne arată din nou că prefer să nu intre în poarta adversă, lovind bara. Și așa se termină.
A fost un joc interesant, în fața unui public redus la număr, dar care a apreciat atât efortul, cât și execuțiile bune. Ionuț Popa a început cu un unsprezece fără juniori, iar echipa a părut disciplinată, dar ușor previzibilă, doar forma lui Vădrariu făcând diferența. Dacă extrema stângă a impresionat, nu se poate spune același lucru despre Vraciu sau Artean. În schimb Șeroni a părut ca acasă în centrul apărării, ceea ce lasă loc de speranțe (nisporeni) că va putea reveni la forma care l-a consacrat. Croitoru și Ignea au muncit convingător la mijloc, în vreme ce Bocșan s-a regăsit pe mereu ciudata poziție de fundaș de bandă - greu de înțeles improvizația, când e destul de clar că un Șeroni - Bocșan este ceea ce ar trebui să sudăm în centru, din ce avem.
În a doua repriză a dezamăgit Drăghici, părând greoi și neinspirat, în vreme ce tinerii intrați pe parcurs, în special Mailat și Sorescu, ultimul izolat din nou prin flancurile apărării, au oferit câteva tresăriri. Ca ei, și Alex Popovici a impresionat prin calitățile cu care ne-a obișnuit, reușind câteva raiduri bune, dar nu chiar sincronizate cu cei din jur. Velcotă a fost așa și așa, mișcându-se binișior, dar fără reușite, în vreme ce Motreanu, Bîrnoi și celălalt trialist din poartă, Aiolfi, au intrat doar pe final.
Pe scurt, un prim test interesant. Să vedem mai departe. Și, mai ales, să vedem ce-o fi mâine.
Poli: Smaranda - Bocșan, Cânu, Șeroni, Neagu - Artean, Croitoru, Ignea - Vraciu, Elek, Vădrariu
Schimbări:
Curileac pentru Smaranda (min 37)
Popovici pentru Croitoru (min 55)
Mailat pentru Vraciu (min 55)
Drăghici pentru Elek (min 61)
Sorescu pentru Șeroni (min 61)
Velcotă pentru Vădrariu (min 70)
Aiolfi pentru Curileac (min 72)
Motreanu pentru Cânu (min 82)
Bîrnoi pentru Ignea (min 82)
29 iunie 2016
Șansa nebuloasei
Dacă e să ne întrebăm de ce se adună toți jucătorii la un club în derivă, trebuie să ne încredem și noi în negocierile primarului cu unul (sau chiar doi) investitori interesați de echipă. Pe deasupra, conform unui articol apărut pe 1923.ro, un site rapidist, situația de la clubul bucureștean e deosebit de gravă: decizia falimentului este activă până la recurs, judecarea recursului durează excesiv din rațiuni de procedură, înscrierea în Liga 1 trebuie finalizată până mâine. În plus, orice mișcare administrativă din cadrul clubului (semnarea de contracte, de exemplu) este blocată de administratorul judiciar, care se conformează astfel la decizia falimentului, iar Rapidul nu are în acest moment destui jucători pentru a aborda sezonul următor. Dacă FRF/LPF ar lua exemplul Consiliului UE în problema Brexit, ar realiza poate importanța unei decizii clare și cu aplicabilitate imediată, în loc să se zbată în demagogii despre penalizări viitoare ale insolvenților sau racolarea forțată de fonduri pentru proiectul propriu de juniori. Da ori ba. Nici Rapid, nici Poli, nici Liga 1 nu sunt câștigate prin această ambiguitate.
Ca să revenim, nu cred că vreunul dintre jucătorii aduși ar fi avut speranțe reale de a prinde un post de titular în Liga 1. Cu asumarea riscului că astrele nu se vor alinia pentru Poli, au ales să semneze aici și pentru că o decizie în defavoarea Rapidului i-ar vedea tocmai în această poziție. Presupun că nici salarizarea promisă nu este fundamental diferită de cea anterior oferită la noi, ceea ce ne-ar plasa peste media campionatului.
E puțin probabil însă ca lotul actual să facă față respectabil la nivelul primei divizii, deci mă tem că o decizie pentru revenirea noastră acolo va impulsiona încă un set de achiziții haotice. Sper că cei din conducere, a se citi singurul om din conducere care se ocupă de achiziții la club, au purtat deja discuții cu cinci-șase jucători din care să poată aduce trei (titulari) în situația în care ne trezim în Liga 1.
În rest, pașii făcuți sunt rezonabili, ne concentrăm pe ce putem controla, adică pregătirea echipei, deși nu știu să fi citit nici până acum despre aducerea unui preparator fizic. Prea multe lucruri depind însă de această decizie ce ține de falimentul Rapidului, de la definitivarea lotului, la întregirea conducerii administrative, la confirmarea variantei de finanțare a clubului. De s-ar mișca mai repede.