Cu peste 300 voturi, suporterii au votat și l-au desemnat omul sezonului și câștigătorul
trofeului CroVi, ediția a II-a pe
Marius Croitoru. Iar pentru trofeul CroVi juniori, l-am ales pe
Denis Haruț.
|
Crovi 2017: Marius Croitoru și Denis Haruț |
Toți jucătorii selectați aveau argumente pentru a fi aleși, iar drept dovadă aproape toți au adunat peste 100 de voturi, într-un fel sau altul. Așa cum nouă ne-a fost greu să facem o diferențiere, v-a fost și vouă, fiindcă salvarea a fost, e clar, un efort de echipă. Căpitanii de drept, Croitoru și Cânu, s-au detașat din grup, însă până la urmă travaliul energic al primului a cântărit mai greu. Într-un fel simbolic, acest trofeu este oricum un trofeu pentru toți cei care au reușit să sfideze așteptările.
Cum am calculat rezultatele? Jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Nu că ar fi fost nevoie de un sistem atât de complicat pentru a determina câștigătorul. Rezultatele votului arată astfel:
Pentru trofeul
CroVi juniori l-am ales noi, în urma mai multor consultări cu antrenori și suporteri, pe
Denis Haruț. Alături de el i-am mai considerat în special pe Lucian Oprea, căpitanul echipei secunde, și pe Cosmin Bîrnoi. Chiar dacă Haruț ar ieși pe trei între jucătorii numiți la capitolul prezențe, atât la prima echipă, cât și la a doua, am prioritizat calitatea peste datele pur statistice. Cele două jocuri făcute pentru Poli, în special finala Cupei Ligii, au surprins deosebit de plăcut, mai ales pentru un jucător care abia a împlinit 18 ani. Dincolo de asta, dincolo de prezențele la naționala U18 (unde a fost și căpitan), am admirat și seriozitatea și determinarea de care a dat dovadă.
Precum se observă
față de anul trecut, trofeele au fost regândite. Acestea sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerii Florin Tâmpu și Emanuel Gornic de la
LIPOPLAST, secția de sticle speciale.
Conform (deja) tradiției, ne-am întâlnit cu cei doi aleși pentru a le oferi ceva de cărat acasă și să stăm de vorbă. O întâlnire cu viitorul și cu trecutul, cum a glumit Marius. Sau cu prezentul, cum am zis noi.
MC: Mă bucur enorm
pentru acest trofeu, dar cred că n-ar trebui să iau acasă decât o mică parte
din el, fiindcă fără ajutorul colegilor nu cred că ajungeam aici. E normal să
îl împart cu toți.
CV: Și nouă ne-a
fost greu să alegem, din acest motiv am și supus-o la vot.
MC: Cu atât mai
mare este satisfacția cu cât s-au putut exprima și au votat și cu sufletul, și
cu mintea. Îi respect pe toți, îi iubesc, îi apreciez. Este o încunurare a
muncii acestui an. Tot ce s-a întâmplat în acest an la club se datorează în
totalitate băieților, a conducerii și domnului primar – are și el un mare merit
pentru că a fost alături de noi, ne-a susținut, ne-a rezolvat problemele
financiare alături de conducerea clubului, și mă bucur enorm că Poli Timișoara
rămâne în continuare pe prima scenă. Acesta a fost obiectivul nostru. Ar fi
fost culmea ca un oraș precum Timișoara să nu stea la masa bogaților. Ar fi
fost inacceptabil din punctul meu de vedere, chiar dacă am plecat de la -14
puncte. Multă lume nu ne-a acordat nicio șansă - din așa-zișii cunoscători ai fotbalului – dar încă
o dată am dovedit că atâta timp cât joci cu sufletul, pentru echipă, pentru
oraș, poți ajunge aici unde am ajuns noi. Chiar dacă ne-am salvat printr-un
baraj, este o performanță.
CV: Înainte de
meciul cu Pandurii erai foarte sigur că o să scăpăm.
MC: Tot timpul am
fost sigur, chiar și după înfrângerea cu Pandurii. Totul a stat la mâna
noastră.
CV: Și în minutul
80 cu Gaz Metan?
MC: Nu, în minutul
90+4 cu Gaz Metan îmi luasem adio de la Liga 1, de la această echipă, de la
acest oraș. Realitatea asta este, în cazul în care retrogradam, mari șanse să
continuăm nu mai erau – ca echipă, ca entitate, ca tot ceea ce însemna Poli
Timișoara. Din păcate, spun, fiindcă un oraș ca Timișoara merită o echipă în
Liga 1. Este echipa orașului, a județului, ar trebui toți să fie mândri, să
vine în tribună cât mai mulți, deoarece acești băieți care au fost și care sunt
aici merită acest lucru. Îmi pare nespus de rău pentru cei care m-au ajutat să
câștig acest premiu și care, din păcate, anul viitor nu vor mai fi lângă noi
din punct de vedere activ, pentru că sunt sigur că vor fi cu sufletul. S-a
decis renunțarea la câțiva jucători și din punctul meu de vedere este dureros,
dar aceasta este viața.
CV: Crezi că e
cea mai mare reușită a carierei tale, această supraviețuire?
MC: În contextul
actual da, putem să spunem că este o performanță. Nu o putem compara cu o
calificare în Champions League, dar la vârsta mea, la -14, în condițiile în
care am realizat-o, putem spune că este o performanță imensă.
CV: Ți-a fost
greu să nu joci în finala Cupei Ligii?
MC: Mi-a fost greu
să nu joc în finala Cupei Ligii, să nu joc în semifinala Cupei României, dar
aceasta a fost politica clubului pentru mine. Și eu, dacă mă întrebai,
sacrificam ambele competiții pentru rămânerea în prima ligă. Acum am ocazia să
joc iar în Cupa Ligii [n.ed. nu chiar, că s-a desființat], iar în Cupa
României, ceea ce la vârsta mea este ok. Cel mai important pentru mine, pentru
echipă, pentru colegi, pentru domnul primar, fiindcă știu cât suflet a pus, era
să rămânem în Liga 1.
CV: Mai știi când
ai jucat prima oară împreună cu Denis?
MC: Da, exact acum un an jumate, la
echipa a doua [n.ed. cu Mașloc]. Eu m-am dus și am jucat și
în liga a IV-a, n-a fost o problemă, fotbalul este același, se joacă tot
unsprezece la unsprezece – și în curtea școlii dacă mă duc, tot vreau să
câștig, nici la liga a IV-a nu mi-a fost rușine. Iubesc fotbalul.
CV: Ai fost
desemnat secund la Poli II în acest an. Vei continua?
MC: Voi avea o
discuție cu domnul președinte și voi vedea. Mi-a fost greu să mă împart –
obiectivul meu principal era să ajut echipa din punct de vedere sportiv. În puținul
timp care îmi rămânea trebuia să mă împart, să mă duc și la echipa a doua. Am
făcut-o rar, dar când am făcut-o, am făcut-o cu plăcere. Sunt jucători tineri,
de perspectivă – unul este aici alături de mine. Mai sunt alți tineri în cadrul
clubului care merită o șansă. Ar trebui ca toți cei care sunt implicați în
acest fenomen să-și întoarcă fața și către ei, pentru că merită, au făcut
sacrificii, ei, familiile lor, să ajungă aici.
CV: Crezi că
există jucători care își doresc să fie ca Marius Croitoru când vor fi mari?
MC: Probabil își
doresc. Marius Croitoru are vreo 300 meciuri în Liga, câteva meciuri în
Champions League, în cupele europene. Nu cred că este întâmplător să stai din
2000 până acuma în Liga 1. Vii un an, doi ani, e ok, ai fost trecător,
meteorit. Dar să rămâi atâta timp la nivelul acesta, eu cred că te recomandă
ceva: munca, seriozitatea, calitățile personale. Nu cred că stă la-ndemâna
oricărui jucător să joace atâtea meciuri pe prima scenă. Cu siguranță își
doresc mulți.
CV: Noi avem o
întrebare pe care o punem de obicei juniorilor, tu o primești invers: cât la
sută crezi că a depins de tine tot succesul pe care l-ai avut în fotbal?
MC: Viața de
fotbalist nu ți-o garantează nimeni, succesul în fotbal nu ți-l garantează
nimeni. Poți să faci lucrurile bine și să nu-ți iasă. Fotbalul nu este
matematică, nu-ți trebuie facultăți. Îți trebuie în schimb șansă, ambiție,
spirit de sacrificiu, dorință – sunt lucruri pe care multă lume nu le înțelege,
când tu te duci la antrenament la 40 de grade sau la -20 de grade, ei stau în
casă. Noi n-am avut tinerețe, am fost obligați să renunțăm la studii, sau le-am
făcut cum le-am făcut, am fost plecați de acasă, de lângă părinți, de lângă
familii, de lângă copii. E o meserie pe care nu ți-o poate garanta nimeni, dar
făcând lucrurile cât mai corect, ai o garanție că poți reuși. Apoi fotbalul îți
poate oferi ceea ce nimeni altcineva nu-ți poate oferi: tu îi dai zece ani din
viață și apoi el îți poate da pentru tot restul vieții și ție, și copiilor tăi.
Merită respectată meseria de fotbalist, să faci totul ca să ajungi fotbalist. Dar
trebuie să demonstrezi că este ceea ce îți dorești cel mai mult în viața asta.
De la simple cuvinte este cale lungă până la a dovedi că îți dorești cu
adevărat.
CV: Pe viitor,
poate un post de conducere?
MC: Nu mă văd. Îmi
place fotbalul, iubesc fotbalul, îmi doresc
să învăț copiii să joace fotbalul, dar nu pot să stau la birou. Nu mă prinde
costumul!
CV: Noi îți
mulțumim pentru rolul pe care l-ai avut în a salva echipa.
MC: Le mulțumesc
din suflet celor care au votat, iar să primesc la vârsta mea un premiu de la
suporteri, de la timișoreni, mă face deosebit de mândru.
CV: Denis, spuneai ultima oară că ai vrea să debutezi și ai vrea constanță. De debutat ai debutat
în niște meciuri mari și ai jucat bine. Cum te-ai simțit?
DH: M-am bucurat
foarte tare, mai ales atunci când am auzit că o să fiu titular în primul meci,
cu Astra.
CV: Ai știut de dinainte?
DH: Se vorbea în
jurul nostru că vom prioritiza campionatul, dar nu am stat să mă gândesc cum o
să fie. M-am pregătit până la ultimul antrenament și am zis că dacă trebuie să
joc, să intru, o să dau tot ce pot, o să dovedesc că acuma este momentul.
CV: Ai suferit
însă la golul trei.
DH: Da. Cred că a
fost și greșeala mea, și o lipsă de comunicare cu Soljic în acel moment, pe
lângă un deficit de poziționare din partea amândurora. S-a văzut acolo și lipsa
mea de experiență.
CV: Cum a fost în
finala Cupei Ligii?
DH: Atunci când s-a
cântat imnul pe stadion, cu 12000 de oameni, a fost cel mai frumos moment din
viața mea. Și la naționala de juniori se cântă, dar acolo sunt doar câteva sute
de spectatori, nu se compară. Am simțit că pentru asta am muncit atâția ani și
sper să se repete.
CV: Erai
accidentat când am jucat la Mediaș. Cum ai trăit partida?
DH: Am fost acasă,
la televizor – nu pot să merg niciunde când joacă echipa, stau acasă, văd,
analizez, vorbesc, mai frumos, mai urât [râde]. Am trăit ca și băieții, am stat
cu sufletul la gură până în ultimul moment. De la agonie la extaz în câteva
secunde.
DH: Exact!
CV: Am menționat
de primul meci pe care l-ai jucat cu Croitoru. A fost și unul din primele
meciuri de anul trecut de la Poli II. Cum ți s-a părut să joci cu el?
DH: Am avut doar
câteva meciuri. Primul cred că a fost un amical pe sintetic, în care a fost și
Curtean. A fost cu siguranță o prezență specială, fiind și prima oară când am
jucat cu seniori și mai ales cu jucători consacrați, de Liga 1. Mi-au vorbit,
s-au apropiat de mine, așa am simțit, și m-au ajutat să gândesc altfel fazele.
CV: Cum te simți
cu noii coechipieri? Ești cel mai puțin experimentat dintre ei.
DH: Încerc să învăț
de la fiecare cât pot. Să iau tot ce este bun, ce fac ei bine în teren, cum se
acomodează, cum tratează fiecare meci.
CV: Acum sunteți
un colectiv mare de jucători tineri. Cât de dificil crezi că e să integrezi mai
mulți tineri în echipă? E un loc garantat pentru cei de U21 – titular fiind
probabil Mailat.
DH: Sper chiar să
jucăm cu mulți jucători tineri. Încercăm să scoatem tot ce e mai bun din noi,
în fiecare meci. Dacă joc un meci, clar, o să muncesc să joc al doilea, al
treilea, asta mă motivează. Cât despre locul de U21, va fi o luptă de care pe
care. Fiecare va lupta să fie acolo, cel puțin pe bancă.
CV: Te-a afectat
faptul că n-ai prea jucat sezonul acesta?
DH: Chiar mă
gândeam într-o zi, am avut doar vreo 14 meciuri, dintre care jumătate la
națională. Am jucat puțin pentru un sezon.
CV: Cum ai făcut
să fii în formă, mai ales în meciurile disputate la echipa mare?
DH: Nici mie nu
mi-a fost ușor. Veneam la antrenament, mă duceam cu echipa mare, apoi eram la
națională, apoi șase jocuri mă găseam pe bancă la echipa mare. Mă bucur că am
fost acolo, dar am și nevoie de jocuri, să arăt ce pot la echipa a doua.
CV: Ați suferit
mult la Poli II în acest an.
DH: Cred că
permutațiile astea de lot au contat, ne strângeam cu o zi înainte de meci, și
omogenitatea a suferit.
CV: Pe sezonul
viitor am înțeles că obiectivul ar putea fi chiar promovarea la Poli II. Ca să
fie fezabil, ajunge doar un plus de motivație sau e nevoie și de mai multă
calitate, de niște jucători seniori?
DH: Mereu e nevoie
de calitate (râde). Noi suntem mulți tineri care încercăm să ne afirmăm pentru
echipa mare. Implicit, în unele meciuri mai grele, mai ales cu echipele din
vârf, ai nevoie de jucători maturi care să te împingă de la spate în momentul
în care ești la pământ. Normal că ai nevoie de câțiva jucători experimentați,
care știu cum să gestioneze asemenea perioade.
CV: Te-ai gândit
dacă ar fi cumva mai bine să joci un sezon în liga a II-a, cum a fost situația
lui Motreanu? Ce-ai prefera, să alternezi între prima și a doua echipă, sau să
fii în liga a II-a și să joci meci de meci?
DH: Aș vrea și să
fiu la echipa mare, și să joc meci de meci! [râde]
Încă mă gândesc, este luptă mare pentru postul pe care sunt eu: trei, dintre
care doi U21. Plus că mai sunt zece jucători la Poli II care pot oricând să
apară pe bancă. Nu știu ce este mai bine pentru mine. Dacă domnul Popa mă va ține
pentru cei doi jucători U21, atunci nu se pune problema. Altfel o să încerc să
merg undeva, cu acordul clubului, să joc mai mult. Am nevoie de meciuri și
pentru calificările la Națională.
CV: Așa să fie.
Îți mulțumim pentru timpul acordat.
DH: Și eu vă
mulțumesc pentru trofeu!