17 iulie 2017

Note Chiajna - Poli (et. 1, c. reg.)

Chiajna - Poli 0:1 (0:0)
[61 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Deși a avut două intervenții mai importante, Straton ne-a lăsat impresia nesiguranței. Eroarea din prima parte, cu pasa la adversar, ne costa un gol în mod normal.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Valentin Crețu

Chiajna a forțat mai mult în flancul drept, în special în prima parte, iar Crețu ni s-a părut expus pe alocuri. Ca atitudine și viziune de joc însă (a se citi controlul de sine cu care judecă fazele de sub presiune) a fost superior amintirii lui Străuț și urcările sale alături de Munteanu au funcționat binișor.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,9

Cristian Melinte

Cu toate frunțile încrețite pe care ni le dă gândul apărătorilor centrali, Melinte a evoluat bine ieri, atât ălături de Cânu, cât și cu Șeroni. Intervenția sa la sacrificiu, soldată cu un mic KO servit de Straton, trebuie apreciată.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Gabriel Cânu

Cumva era previzibil că partida nu se va termina cu Cânu în teren, datorită sensibilității sporite la terenul sintetic de la Chiajna. Atât cât a jucat, a jucat solid, însă cu Șeroni/Cânu/Melinte toți susceptibili la accidentări, ni se evidențiază din nou necesi...în fine, am tot spus-o și e evidentă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Alexandru Țigănașu

Aportul ofensiv al lui Țigănașu ne-a plăcut mult, cu centrările sale tăioase, inclusiv una care trebuia să se soldeze cu gol, dovedindu-se o armă periculoasă. Defensiv a avut o scăpare la un moment dat în repriza secundă, dar în rest flancul stâng a arătat bine. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,2

Andrei Artean

Deși la recuperare a fost eficient, în memorie rămân ratarea de la 0-0 și șutul complet ratat din lovitură liberă. Credem însă că în această configurație, cu un mijloc agresiv, rolul lui Artean va fi unul de hăituială, adică principala sa calitate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Josip Šoljić

Am remarcat că la viteza de joc de care am dat dovadă în acest joc, Soljic n-a mai petrecut atâta timp cu piruete și driblinguri largi la mijloc. Șutul tare, din marginea careului, scos de portar a reprezentat o tentativă decentă la poartă, iar ansamblul prestației croatului ne-a lăsat impresia că va putea forma un trident competitiv alături de Artean și de Vașvari.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1

Alexandru Munteanu

Omul meciului în viziunea noastră, grație dispoziției la efort arătate și a pasei de gol pentru Bîrnoi. Munteanu pare să fie un mijlocaș dreapta care, spre deosebire de Bărbuț, are nu doar viteză și dribling scurt, ci și o răutate arățăgoasă, într-un sens pozitiv. Poate că numărul de faulturi comise a fost mare, dar trebuie remarcat că după primirea cartonașului galben, mijlocașul de bandă și-a adaptat jocul. Chiar dacă în câteva acțiuni rapide de atac s-a văzut lipsa de omogenitate, flancul drept se profilează unul interesant.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,0

Gabriel Vașvari

Zona centrală a echipei a evoluat cumva dinamic, astfel că Vașvari nu a stat mult în spatele vârfurilor, pe cât a migrat acolo unde era nevoie de el. Implicit, gazdele au avut puține acțiuni pe mijloc. Cu un șut bun, care a ratat de puțin poarta, fostul om de bază al Botoșaniului a arătat un joc disciplinat, fără exuberanțe gratuite.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,0

Cosmin Bîrnoi

Aflat la primul său gol în Liga 1, unul cu capul, pe deasupra, Bîrnoi și-a făcut pe deplin datoria deși s-a regăsit într-o poziție atipică pentru el. Acest fapt i-a marcat prestația, căci în afara de reușită și a vreo două faze rapide spre centru, cu dribling, dar fără finalitate, jucătorul U21 n-a intrat destul în joc - asta în special în contextul în care flancul drept al Chiajnei era unul improvizat.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 8,1

Cristian Bud

N-a fost un meci memorabil pentru noul nostru om de lance. Perioade lungi nu s-a văzut în joc, a primit puține mingi utile, iar atunci când a avut balonul, a vrut prea mult. Și el are însă o implicare bună, arțăgoasă, iar în timp sperăm că va reuși să conducă linia de atac.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0

REZERVE

Alin Șeroni

Destul de solid la acțiunile de atac ale gazdelor - și au fost mai multe în repriza secundă față de prima - am observat că poziționarea sa la fazele fixe a lăsat de dorit. Pentru a ne putea baza pe el în acest sezon, va fi important ca numărul 'micilor' erori să fie redus la minim.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Vlad Mihalcea

Intrat târziu, mijlocașul împrumutat de la Steaua a încercat să impresioneze repede printr-o acțiune personală în viteză, care i-a ieșit doar pe jumătate. Deși a fost prezent și la dublaj defensiv, rămâne de văzut cât de pregătit este acest jucător de 18 ani pentru Liga 1. Dacă va putea învăța să-și pună tehnicitatea în folosul echipei, ar putea avea un cuvânt de spus.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

Miguel Bianconi

Deși a evoluat doar zece minute, brazilianul s-a arătat greu de mișcat în dueluri aeriene, reușind chiar să trimită un șut spre poartă. Poate că nu are verva lui Pedro, dar nici nu avem nevoie de o vervă care vine cu atâtea apendice.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,4

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Considerând timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție, Popa a sudat un unsprezece convingător pentru această primă etapă. Este evident că nici anul acesta nu va fi unul relaxant din punct de vedere financiar, iar lotul va avea nevoie de magia antrenorului pentru a rămâne concentrat asupra mizei sportive. Va fi însă greu ca Popa, de unul singur, să descopere care este echilibrul în declarațiile sale; acestea continuă să fie încărcate cu un negativism care riscă să dăuneze imaginii clubului și să se răspândească la nivelul jucătorilor.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,9

Echipa

Băieții s-au montat bine pentru acest prim joc și au obținut trei puncte de mare importanță, care ne permit să abordăm mai puțin stresați restul partidelor tari ale debutului de sezon. Prestația din meciul cu Steaua va fi un mare test pentru echipă, care va trebui să se capaciteze deosebit de bine ca să nu dezamăgească cei cincisprezece - douăzeci de mii de spectatori care se prefigurează la această partidă.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,4

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 43,8%
Alexandru Munteanu - 37,5%
Alexandru Țigănașu - 6,3%
Josip Soljic - 6,3%
Gabriel Vașvari - 3,1%
Gabriel Cânu - 1,6%
Cristian Bud - 1,6%

Profil: Darius Buia

Trecut pe sub radar, Buia jr. a fost legitimat la club săptămâna trecută. Neinclus pe lista A, mijlocașul ofensiv va fi folosit la Poli II în perioada următoare, oferindu-i-se șansa să se afirme, dacă într-adevăr mai are ceva de spus în fotbal.

Plecat de tânăr de la LPS Banatul către Dinamo, unde a părut în pragul de a primi șanse în Liga 1, cariera fiului lui Romulus Buia a stagnat grav în ultima perioadă. După două sezoane incomplete la Clinceni, a pierdut complet sezonul 2016/2017, deși s-a mai aflat la Timișoara la începutul acestui an.

Buia face parte dintr-o generație de jucători de la LPS care îi mai numără pe Steliano Filip, Alin Roman, Andrei Vaştag, Deian Boldor şi Florin Aniţoiu; deci o generație care a promis mult, dar a confirmat doar prin Filip.

Data nașterii: 30.04.1994
Locul nașterii: Antwerp, Belgia
Inălțime: 176 cm
Greutate: 67 kg
Poziție: Mijlocaș ofensiv/Atacant

Sursa: debanat.ro

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Academica ClinceniROB42
2016-17Academica ArgeșROB151
2014-15Dinamo Buc.ROA50
2013-14Dinamo Buc.ROA30
2013-14Dinamo Buc. IIROC2112
2012-13Dinamo Buc. IIROB184
2011-12Dinamo Buc. IIROB101
2011-12LPS BanatulRO---
2010-11LPS BanatulRO---
Total:7620
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

15 iulie 2017

Chiajna - Poli 0:1 (0:0)

Uneori, ajuns în piață, mai și depășești calculele de acasă! Poli a trecut destul de convingător de rivala la retrogradare din sezonul trecut, grație reușitei lui Bîrnoi. A fost însă un bun efort de echipă, cu multă implicare și o încredere de sine la cote neașteptat de mari. Este important să obținem câteva rezultate solide în acest debut de sezon, pentru a nu cădea sub presiunea punctelor, iar un debut mai bun ca acesta ne priește la culme.

Cu cinci nume noi în primul unsprezece față de sezonul trecut, șocul mai puternic a fost cel vizual, Poli abordând acest prim meci în tricourile magenta. Probabil ne va lua puțin să ne obișnuim cu ele, dar cu Țigănașu, Vașvari și Munteanu ne-am acomodat repejor. Prima repriză am dominat-o atât teritorial, cât și ca ocazii, iar după două tentative moi ale lui Munteanu și Melinte, am consemnat prima ocazie mare de gol (min. 26): centrare Țigănașu, Artean ajunge bine să dea cu capul, dar plasează mingea pe lângă poartă din doar zece metri. Imediat după șutul peste al lui Vașvari (min. 32), gazdele au beneficiat de prima lor semi-ocazie, când pasa scurtă a lui Straton, ieșit la marginea careului, a fost interceptată, însă Cristescu n-a nimerit poarta. Finalul de repriză ne-a aparținut complet, cu trei jumătăți de ocazii notabile: șutul elegant, din întoarcere, și doar puțin pe lângă al lui Vașvari (min. 37), lovitura de cap moale și pe centru a lui Bud (min. 38) și șutul în forță, dar pe lângă al lui Munteanu (min. 41). Înainte de pauză am văzut și un contact în careu la Bud, care a exagerat însă căderea, fiind oarecum norocos că n-a fost penalizat cu un cartonaș galben.

Partea secundă a început cum trebuia să se încheie cea dintâi: cu gol pentru Poli. O fază de atac în partea dreaptă (min. 50) ajunge la mereu activul Munteanu, acesta centrează în centrul careului mic unde Bîrnoi, perfect demarcat, înscrie cu capul! Am fost aproape s-o comitem la doar două minute, dar gazdele au ratat la una din numeroasele faze fixe care aveau să ne dea emoții până la final. În ciuda dezavantajului de pe tabelă, Chiajna n-a arătat forță ofensivă, și magenta-negrii (haha) ar fi putut profita la șutul lui Šoljić (min. 63), respins in extremis de Bălgrădean. Trecuți în mod de gestionare a rezultatului, Poli a mai dat emoții gazdelor în vreo patru rânduri până la final, dar Vașvari n-a prins poarta la un șut greu, o posesie prelungă în careu pornită de la Mihalcea nu s-a concretizat și șuturile lui Artean și Bianconi n-au prins poarta. Chiajna, în schimb, ne-a făcut să tremurăm a naibii la fiecare fază fixă - exact ca anul trecut. Straton l-a făcut KO pe Melinte într-una din ele (min. 68), de două ori au ratat incredibil alb-verzii (min. 82 și min 87), iar și la celelalte două-trei acțiuni fixe am avut trepidații. Am scăpat însă până la final și astfel ne-am garantat primele trei puncte ale acestei stagiuni - un început ideal.

Poli a arătat ca o echipă matură de la un capăt la celălalt al meciului. Chiar și după schimbarea lui Cânu la pauză, apărarea a rezistat destul de bine, deși eu aș pune neajunsurile de la fazele fixe pe lipsa unui jucător de profil defensiv care să dicteze mișcările importante în acele momente. Nou veniții au arătat bine spre foarte bine, iar opțiunile de care am dispus pe bancă au contat pentru temperarea finalului în care, clar, am avut carențe fizice. Pressing-ul îndelungat făcut mai ales în primele șaizeci de minute a fost o frumusețe de urmărit, iar odată cu consolidarea legăturilor de joc, vom putea spera să ținem piept majorității formaților din Liga 1.

Bravo Poli!

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Šoljić - Munteanu, Vașvari, Bîrnoi - Bud

Schimbări:

Șeroni pentru Cânu (min 46)
Mihalcea pentru Bîrnoi (min 72)
Miguel pentru Bud (min 83)

14 iulie 2017

2017/2018: un nou sezon la baionetă

Debutul de mâine, de la Chiajna, în sezonul 2017/2018 al Ligii 1 este piperat cu tot felul de necunoscute. Unele dintre ele sunt cele care suscită interesul și curiozitatea; altele, aceleași ca la fiecare început de an fotbalistic, pistonează anxietatea. Toate-s vechi și nouă toate.

Sportiv ne prezentăm cu o echipă mult schimbată la față - poate prea mult, pe alocuri. Jucătorii aduși au dat, cu mici excepții, dovada calității lor în mod separat, dar marea încercare va fi s-o dea și laolaltă, la capătul a doar câteva săptămâni de pregătiri. Ne îngrijorează mai mult timpul restrâns pentru pregătirea fizică a jucătorilor, decât carențele de omogenitate. Pe termen mediu va conta să facem față celor nouăzeci de minute, că omogenitatea vine.

Sondajul referitor la așteptările pentru noul sezon arată un grup realist de suporteri. 77% văd echipa în zona de sus a play-out-ului (locurile 6-10), 18% sunt mai optimiști și văd play-off-ul, iar doar 5% consideră că echipa va lupta din nou la retrogradare. Probabil că zona de optimism visător este o clasare pe poziițiile 5-8, mai ales că pentru a intra în play-off trebuie să lăsăm măcar pe una dintre Viitorul, Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Craiova sau Astra în urma noastră.

Nu are rost să insistăm asupra importanței unei posibile calificări în play-off. Într-un fel este o ambiție prea mare, după schimbările făcute în această vară și considerând totuși că jucătorii aduși vin toți din a doua parte a clasamentului. În alt fel, la suferințele noastre financiare, este capital s-o facem. Stabilitatea aceasta va conta cel mai mult pe termen lung, mai ales dacă e să dăm crezare celor declarate de Alex Munteanu, cum că jucătorii au promisiunea că nu vor exista întârizeri la plată. Degenerarea spiritului de echipă ne-ar fi la fel de fatală ca acum doi ani, iar acesta este un risc pe care și l-a asumat conducerea prin schimbarea radicală a efectivului.

O clasare măcar în top de play-out ne-ar garanta aproape un milion de euro în plus pentru sezonul viitor; una în play-off ne-ar ajuta mult cu costurile curente (de ex. salariile), fiindcă ar aduce la Timișoara și în primăvara lui 2018 cluburi tari și, implicit, spectatori în tribune. Trebuie să fie ambiția clubului să ajungă măcar la media de spectatori pe care a avut-o acum doi ani, 3500 spectatori/meci, față de doar 1600 anul trecut. Din păcate, nu putem spune că pregătirile pentru sezon și vânzarea policardurilor au pus accent pe atragerea suporterilor, capitalizându-se doar pasiv de pe urma victoriei din fața celor de la UTA. Atragerea mai multor sponsori, schimbarea sistemului de expunere grafică 4k #nextlevel, prioritizarea corporatistă în vânzarea de policarduri la zona lojelor prin aplicarea unor prețuri prohibitive, toate ne pot fi de folos. Doar că în lupta pentru imagine, față în față cu administrația locală care ne pune bețe în roate - de la neclarificarea posibilității de finanțare, la blocarea conturilor pentru a antama banii de pe drepturile TV - contează mai mult câtor oameni le pasă de tine decât numărul de firme dispuse să-ți bage un ban în cont. De fapt nu în cont, că acolo n-ai avea ce face cu el.

Mereu există o prioritate mai mare decât suporterii, fie că este supraviețuirea imediată sau meciul din următoarea etapă. În sondajul pe care l-am făcut în urmă cu două săptămâni, a reieșit că vechimea medie în 'polism' a celor care țin cu clubul de Liga 1 este de treizeci de ani; adică media de vârstă trebuie să fie undeva între patruzeci și cincizeci.
Fani noi creați în acești ultimi cinci ani? 3% - și ne întrebăm dacă în cazul acestora n-a fost vorba de o completare eronată a sondajului, trecându-se suporteri de abia din iulie...2017. Este teribil de greu să atragi pe cineva, nu doar din cauza lipsei de bani, a scandalurilor pe plan local, ci și datorită fotbalului românesc în ansamblul lui. Dar cu siguranță se poate mai bine și ar fi cazul să primească și suporterii fideli echipei puțină atenție, nu doar Cotnarii și Carrefourii aceștei lumi.

Iar dincolo de suporteri, ne dorim să vedem schimbările interne promise de către președintele clubului. Completarea administrativă cu oameni care să poată da Politehnicii capacitatea de a funcționa optimal pentru un club de Liga 1 ar fi un pas. Altul este reorganizarea sectorului juvenil, parcă pusă pe pauză după elaborarea unor planuri pozitive și ambițioase la începutul anului. Ar fi catastrofal și jenant să continuăm cu această hemoragie de tineri talentați, având în vedere și disensiunile cu Fridrich din ultimele săptămâni.

În rest ne vedem de ale noastre și de ce se întâmplă în iarbă. Avem încredere că lotul actual poate reprezenta clubul și orașul într-o manieră deosebită, adică să nu mergem cu capul plecat pe niciun stadion al țării. Sperăm ca acesta să fie sezonul în care Haruț, Bîrnoi și Mailat devin piese (mai) importante pentru Poli; că în urma lor vor crește și alții, chiar și dintre cei care au cam pierdut un an în demotivarea unui sezon confuz de liga a 3-a. Că mai multă lume va aprecia fotbalul jucat de alb-violeți. Și că vom avea măcar puțină liniște.

11 iulie 2017

Profil: Vlad Mihalcea

Încet, încet am adus o echipă. Pe de-o parte era necesar, fiindcă toată lumea părea să fie de acord că ce s-a întâmplat anul trecut a fost o minune. Pe de altă parte ridică mereu semne de întrebare când se fac mutări în masă, dacă nu din principiu, atunci din experiența anilor trecuți. Lipsa în continuare a unui fundaș central, un post deficitar grav de multă vreme, frustrează la rându-i.

Împrumutul pe un an al lui Vlad Mihalcea, venit de la Steaua, țintește să acopere o greșeală de 'design' a echipei. Mailat nu are rezervă, fapt devenit tare evident cu ultima sa accidentare, iar Velcotă nu fost considerat adecvat în caz de nevoie. Cum nu s-a dorit promovarea cuiva de la echipa secundă, a încă neformatului Popan, iar reprofilarea lui Bîrnoi era o absurditate care ar fi durat mult până să dea roade, a fost adus Mihalcea. Este clar că puteam să ne asigurăm postul U21 in dreapta apărării, unde îi aveam atât pe Haruț, cât și pe Motreanu, dar...

În fine. Mihalcea este deja de câțiva ani o mare promisiune, așa cum este etichetat orice tânăr care debutează pentru o anume echipă din capitală. De confirmat n-a prea confirmat în cele două sezoane petrecute la București, dar nici n-a avut loc s-o facă în echipa vice-campioanei. Oricum, de la puful în care crești la Steaua, la căratul pianului de la Timișoara e cale lungă.

Doar poate nu e așa de rău băiatul:

"Dacă sunt stelist de mic? Nu pot să spun asta, pentru că eu nu țineam nici cu Steaua, nici cu Dinamo, când eram mic. Am ținut doar cu Brasovul." (sport.ro)

Data nașterii: 28.10.1998
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 175 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Mijlocaș stânga

Sursa: http://sportsubtampa.com

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Steaua Buc.ROA10
2016-17Steaua II Buc.ROC--
2015-16Steaua Buc.ROA50
2013-14FC BrașovROA00
2014-15FC BrașovROA00
Total:60
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

8 iulie 2017

Amical: Debrecen - Poli 4:0 (1:0)

Ultimul amical al pregătirilor ne-a găsit pe cochetul stadion al clubului de primă ligă maghiară, Debrecen. Cu Mailat încă accident și Vașvari, am impresia, în refacere, Popa a așezat un prim unsprezece doar puțin diferet de așteptările pe care le-am avea în condiții ideale. Remarcăm că Bîrnoi este forțat în flancul stâng (ca și cu Balotești), o poziție nenaturală, dar necesară nevoilor noastre tactice, în lipsa lui Mailat și obligativitatea jucătorului U21.

Este clar că ne va lua puțin să îmbinăm cei mai buni jucători într-o formație puternică, începând cu apărarea. Am luat gol în minutul 9, la o fază destul de simplă, cu o minge lungă în zona centrală a careului la care Cânu a fost depășit de un adversar, balonul a ajuns la un jucător al gazdelor în preajma lui Crețu - dar nu chiar în preajmă -, iar șutul acestuia din prima, la colțul lung, l-a învins pe Straton, plasat poate puțin deficitar. Prima parte a reprizei a aparținut oarecum celor din Debrecen, care au pus presiune cu minge lungi, în special în flancul drept, unde legătura Crețu/Melinte nu e solidă. Replica noastră a venit la o ocazie a lui Bud, trădat de preluare, ca ulterior Poli să urce tot mai mult în jumătatea adversă. Munteanu a fost periculos în câteva rânduri și am beneficiat de numeroase faze fixe, două dintre ele fiind mai tăioase - o liberă centrată care a țintit însă poarta, respinsă de portar, și o finalizare cu capul, pe lângă, din centrul careului.

Repriza secundă, cu Vașvari, Bianconi și Doman pe teren, a început cu o ocazie imensă a gazdelor, care ne-au făcut în flancul nostru stâng, doar pentru a finaliza pe lângă din careul mic. Noi am schițat ceva la un corner, retrimis de Cânu central, dar finalizat pe lângă, înainte ca Debrecen să se desprindă. În minutul 59, o acțiune lentă pe mijloc a fost verticalizată brusc, fix pe axul central al defensivei, cu Melinte învins în duelul corp la corp cu adversarul și Cânu oferind un dublaj ineficient, astfel că vârful puternic al echipei maghiare a înscris. Tot acesta a pus capul pentru al treilea gol, doar trei minute mai târziu, de această dată cu Șeroni și Melinte oferindu-i mult prea mult spațiu, la o centrare venită din flancul nostru stâng. Devenise clar că nu avem prospețimea necesară să mai facem față acestei părți a jocului, iar nici schimbările efectuate nu au ajutat, deși am avut o bară prin Bianconi. S-a terminat de abia după ce am mai primit un gol, în minutul 83, de această dată la un corner, cu Melinte depășit (din nou) de adversar.

Nu arătăm deosebit de pregătiți pentru un meci oficial în nici o săptămână, dar știam acest lucru. Îngrijorătoare sunt lacunele defensive grave pe care le-am arătat, erori de poziționare, neatenții, care țin și de abilitățile individuale ale jucătorilor. Necesitatea încă unui fundaș central era evidentă de multă vreme, dar clubul nu a reușit să găsească o soluție - cu atât mai mult cu cât Cânu și Melinte sunt centrali pe poziție stângă, nu dreaptă. Problemele pe flancuri aș vrea să le pun pe seama oboselii, a lipsei de dublaj, a mobilizării adversarilor - și aceștia debutează weekend-ul viitor, dar au terminat sezonul la final de mai. Mai ales în prima repriză am mișcat destul de bine, cu ceva incisivitate, și sunt convins că odată cu rodajul echipei, în plan ofensiv se vor vedea cele mai multe îmbunătățiri - fiindcă acolo dispunem și de cea mai mare calitate. Va fi interesant de văzut dacă Croitoru va mai avea loc în echipă, mai ales că ar trebui să joace alt rol decât cel de anul trecut.

Cert e că nimeni nu vrea să piardă la un asemenea scor, fie și într-o partidă de pregătire. Cu niște rezultate proaste în debut de sezon riscăm să ne compromitem imaginea pentru tot sezonul, așa cum am mai trăit-o în trecut. Va trebui să ne autodepășim, să obținem, cum sugeram, măcar cinci puncte.

Poli: Straton – Crețu (80 Străuț), Cânu (61 Șeroni), Melinte, Țigănașu – Soljic, Artean (46 Vașvari) – Munteanu (61 Ciucur), Croitoru (46 Doman), Bîrnoi – Bud (46 Miguel Bianconi)

Finanțarea care nu mai vine

După ce ne-am delectat cu noul echipament, ar fi cazul să discutăm și despre treburi serioase. Și nimic nu e mai serios la Poli decât problema finanțării.

Încă de la finalul barajului cu UTA am așteptat ca Robu să spună clar care va fi soluția de scăpare a clubului de datorii, mai ales că ordonanța ce reglementează finanțarea cluburilor sportive fusese dată. Au început transferurile, care fără dubiu aduc o povară financiară în plus, dar încă nu am auzit cum va fi acoperită.

Acum câteva zile a apărut un regulament al Primăriei Timișoara prin care se stipulau condițiile pentru care un club poate primi bani de la bugetul orașului. Nu pot spune cu exactitate câte puncte nu îndeplinește clubul, dar cu siguranță e mai mult de unul, mai concret, cel care nu permite existența datoriilor către stat, Poli având peste 2 milioane de euro datorii către ANAF. Și trebuie subliniat că acest regulament nu este unul impus de vreo autoritate superioară, ci este realizat exclusiv de autoritățile locale. Cu toate acestea, tot n-am avut parte de vreo declarație a primarului.

De-abia ieri am aflat în sfârșit părerea dânsului: lucrurile trebuie specificate clar, pentru a nu mai fi probleme ca acum doi ani, cu Curtea de Conturi. Temerea e justă, chiar de îmi pare cam exagerată. Până la urmă și regulamentul mi se pare corect, dacă ar fi să-l judecăm obiectiv. Nu vreau să cădem în lamentarea că în alte părți ale țării se poate, numai la noi nu. Nu cred că vreuna din echipele care vor primi bani n-ar îndeplini criteriile timișorene.

Problema mi se pare alta, pentru că tot nu am aflat nimic de la Robu. Care va fi până la urmă soluția pentru Poli? Am mai spus-o cu altă ocazie, că dependența de banii publici este una vitregă. Cu cât clubul va fi mai independent de aceștia, cu atât va avea o șansă să mai mare să devină un proiect durabil. Deci ideea că Poli nu va primi bani de la primărie, nu este în sine o tragedie.

Problema este existența unei alternative. Și din moment ce au fost făcute niște transferuri, tânjesc să cred că nu au fost făcute fără acoperire, mai ales la modul în care Robu s-a implicat în acestea. Bănuiesc că atunci când l-a convins pe Bud să vină, nu o putea face fără a-i oferi niște garanții că nu va avea probleme cu plata salariilor, în condițiile în care lotul actual are deja câteva luni restante. De altfel, atacantul nu părea prea îngrijorat atunci când a fost întrebat pe acest subiect. Ar fi frumos să aflăm și noi ce garanții a primit, ca să fim și noi mai liniștiți.

Deci semne că ar exista ceva în spate mi se pare că sunt. Nu cred că cei din conducerea clubului își pot face o strategie doar pe un buget virtual, fără să se fi consultat cu cei care coordonează clubul. Dar sper că e chiar vorba de ceva concret, nu doar veșnicele apeluri la firmele locale, care n-au avut nici un efect până acum. M-aș aștepta la ceva în genul unei sponsorizări serioase ce încă nu poate fi anunțată până când nu se finalizează tratativele. Căci în rest am aflat doar că reluăm relația cu Cotnari, dar contractul cu Casa Rusu numai ce a expirat, fără să aflăm dacă va fi prelungit sau nu. Până îl va întreba cineva pe Robu direct care este soluția pentru Poli sau dacă mai există vreuna, vom rămâne doar cu aceste speculații și frământări.

În altă ordine de idei, surplusul salarial cauzat de noile transferuri ar putea fi amortizat de o afluență de spectatori la meciurile de acasă. Dar să vedem cum se va comporta echipa și cum va reuși clubul să se promoveze.

7 iulie 2017

Echipament 2017-2018

Mai devreme am aflat programul meciurilor noului sezon, iar de curând am văzut și cum vor arăta fotbaliștii alb-violeți când vor intra pe teren - cel puțin din punct de vedere vestimentar. Și dacă tot ne dăm cu părerea despre fotbal, ne putem da cu părerea și despre acest aspect, că doar oricine se pricepe la fotbal și la haine.

Așadar, noile echipamente în toată splendoarea lor:

Sursa: facebook.com/JomaSport.ro
Plăcută ideea ca măcar acum să fie puși în prim plan tinerii de perspectivă ai echipei.

Din start putem spune că echipamentele principale, cele alb-violet, arată deosebit. Cel purtat de Mailat (primul din dreapta) va fi echipamentul de acasă și seamănă cu cel folosit în finala Cupei Ligii, care a fost remarcat de toată lumea.

În teaser-ul oferit ieri putem vedea și partea din spate a tricoului:

facebook.com/JomaSport.ro
Arată un pic ciudat cuta de la mijlocul spatelui, dar punctul de atracție e cu siguranță sloganul „Poli suntem noi” - o surpriză plăcută. Legat de fontul folosit, ține de gustul fiecăruia. Eu unul prefer ceva să fie clar vizibil de la distanță și cred că e cu siguranță mai bine decât fontul cursiv de acum doi ani.

Tricoul purtat de Haruț (al doilea din stânga) sare în evidență prin aspectul clasic, cu guler și dungi subțiri.

Luate individual cele două arată foarte bine, dar ca set de echipamente ne ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, e o mare discrepanță ca model între cele două și, mai important, cromatica nu este suficient de distinctivă. Chiar dacă cel purtat de Haruț are șorțul, jambierele și mânecile albe, în rest conține mult violet, astfel că dacă primul echipament nu va putea fi folosit, nu cred că va putea fi folosit nici al doilea. Ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu vedem prea des tricoul „retro”, ci mai degrabă cel roz (sau magenta mai bine zis) purtat de Bîrnoi. Chiar și acesta este destul de aproape de violet, dar poate că ajută aspectul fosforescent.

Mai trebuie menționat și faptul că pe viu, la lumina nocturnei, sau pe ecrane, nuanțele vor arăta un pic altfel decât în aceste poze. Oricum, ne lămurim peste doar o săptămână.

Program Liga 1 2017-2018

Avem un început interesant de sezon, dificil mai ales prin prisma faptului că vom suferi în primele etape, pe seama pregătirii limitate din pre-sezon. Dar nu avem voie să ne ascundem în spatele acestui dezavantaj, iar disputele din debut sunt, istoric, deschise oricărui rezultat.

Chiajna nu e neaccesibilă; cu Steaua am mai jucat în etapa a doua când nimeni nu ne dădea vreo șansă; Astra e tare, dar și-a pierdut piesele grele; iar Juventus, ca nou promovată, va avea de furcă destul în primele runde. Minim cinci puncte ne-ar trebui să abordăm cu încredere restul sezonului, zic eu.

Anul îl terminăm tare, cu meciul de acasă împotriva celor de la Dinamo, în miez de decembrie, iar campionatul regulat se termină la final de februarie, cu meci la Craiova.

Program play-out:

Etapa I: FC Voluntari – Poli Timișoara (3 martie)
Etapa II: Juventus București – Poli Timișoara (10 martie)
Etapa III: Poli Timișoara – Sepsi Sf. Gheorghe (17 martie)
Etapa IV: Gaz Metan Mediaș – Poli Timișoara (31 martie)
Etapa V: Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti (7 aprilie)
Etapa VI: FC Botoșani - Poli Timişoara (14 aprilie)
Etapa VII: Poli Timișoara – Concordia Chiajna (21 aprilie)
Etapa VIII: Poli Timișoara – FC Voluntari (28 aprilie)
Etapa IX: Poli Timișoara – Juventus București (5 mai)
Etapa X: Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Timișoara (12 mai)
Etapa XI: Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș (19 mai)
Etapa XII: Dinamo București - Poli Timişoara (23 mai)
Etapa XIII: Poli Timișoara - FC Botoşani (27 mai)
Etapa XIV: Concordia Chiajna – Poli Timișoara (2 iunie)

Programul nostru, cu date aproximative:

1. Chiajna - Poli (15.07.2017)
2. Poli - Steaua (22.07.2017)
3. Astra - Poli (29.07.2017)
4. Poli - Juventus Buc. (05.08.2017)
5. Botoșani - Poli (09.08.2017)
6. Poli - Viitorul (12.08.2017)
7. Gaz Metan - Poli (19.08.2017)
8. Poli - CFR Cluj (26.08.2017)
9. Dinamo - Poli (09.09.2017)
10. Poli - Sf. Gheorghe (16.09.2017)
11. Voluntari - Poli (20.09.2017)
12. Iași - Poli (23.09.2017)
13. Poli - Craiova (30.09.2017)
14. Poli - Chiajna (14.10.2017)
15. Steaua - Poli (21.10.2017)
16. Poli - Astra (28.10.2017)
17. Juventus Buc. - Poli (04.11.2017)
18. Poli - Botoșani (18.11.2017)
19. Viitorul - Poli (25.11.2017)
20. Poli - Gaz Metan (02.12.2017)
21. CFR Cluj - Poli (09.12.2017)
22. Poli - Dinamo (16.12.2017)
23. Sf. Gheorghe - Poli (03.02.2017)
24. Poli - Voluntari (10.02.2018)
25. Poli - Iași (17.02.2018)
26. Craiova - Poli (24.02.2018)


1 iulie 2017

Rezumat de săptămâna #26

Am început să ne turăm motoarele în cantonamentul brașovean, în tentativa de a gestiona cumva pauza deosebit de mică între cele două sezoane ale echipei noastre.

S-a confirmat transferul lui Cristian Bud, atacantul venit de la CFR Cluj, despre care sperăm că va fi omul de care aveam nevoie.

Până să mai apară vreun fundaș central/mijlocaș la închidere, la ultimul amical s-a aflat în probe Ovidiu Marin (1998). Acesta  a fost format de Chiajna, e mijlocaș ofensiv, a jucat în special pe la Chiajna II, și are o prezență la echipa mare în meciul pierdut de Cupa României din ultimul sezon. În aprilie 2016 s-a remarcat când a înscris de șapte ori într-un meci de liga a III-a. Zică-se că ar fi fost urmărit pe atunci de Dinamo, precum și de alte echipe din Germania și SUA. O colecție de știri despre el găsiți la: ovem.ro

Partidele disputate în această săptămână au fost de rodaj, cu echipe de la liga a IV-a în jos.

  • Poli - Unirea Tărlungeni [IV] 13:0 (6:0)
    • Titulari: Curileac, Străuț, Bocșan, Cânu, Covalschi, Ciucur, Opea, Soljic, Croitoru, Bîrnoi, Bianconi. 
    • Au mai evoluat: Straton, Smaranda / Crețu, Haruț, Șeroni, Melinte, Țigănașu, Artean, Munteanu, Vașvari, Doman, Drăghici, Mailat, Velcotă. 
    • Goluri: Mailat (3), Bianconi (2), Vașvari (2), Bîrnoi, Oprea, Soljic, Șeroni, Drăghici, Munteanu 
  • Poli - Inter Cristian [IV] 10:0 (5:0)
    • Titulari: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Soljic, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Doman - Drăghici.
    • Au mai evoluat: Smaranda, Curileac - Străuț, Haruț, Bocșan, Șeroni, Covalschi, Oprea, Croitoru, Ciucur, Velcotă, Bianconi.
    • Goluri: Bianconi (3), Drăghici (2), Soljic, Munteanu, Velcotă, Croitoru plus un autogol al echipei din Cristian. 
  • Poli - Zărnești [IV] 6:0 (1:0)
    • Titulari: Smaranda, Străuț, Melinte, Şeroni, Țigănaşu, Oprea, Ovidiu Marin (în teste, provenit de la Concordia Chiajna), Ciucur, Bîrnoi, Doman, Bianconi 
    • Au mai evoluat: Straton, Curileac - Crețu, Bocşan, Cânu, Covalschi, Vaşvari, Haruț, Šoljić, Munteanu, Croitoru, Drăghici 
    • Goluri:  Bîrnoi (2), Croitoru, Munteanu, Šoljić, Drăghici
Mai urmează un meci cu Balotești, din liga secundă, și un joc acasă, pe 8 iulie, cu un adversar încă nedeterminat. Este și acesta un dezavantaj în a organiza pregătirile în țară, cu echipele de Liga 1 plecate, iar cele din ligile inferioare de abia reunite. Măcar trei meciuri tari ne-ar fi ajutat să ne montăm pentru calitatea jocului din prima divizie. 

          Un sondaj de ajutor

          Avem și noi o rugăminte: dați-ne cu părerea despre Cronică și despre Poli într-un sondaj puțin mai lung, asemeni celui de acum trei ani, pentru poliștii cu memorie lungă.

          Mulțumim!

          28 iunie 2017

          Profil: Cristian Bud

          Digisport îl dă pe Cristi Bud la noi și Robu confirmă printre comentarii pe Facebook - cumva, comic, că doar e de-o vârstă cu refuzatul Roman. Fostul atacant al CFR-ului din Cluj, cu unsprezece goluri sezonul trecut, a fost zvonit la Poli de mai multe ori de-a lungul timpului.

          Deși nu este cel mai precis în fața porții - și, în fapt, n-a prea fost om de bază în Liga 1 până în acest sezon -, cred că Bud este un om destul de previzibil într-un compartiment plin de imprevizibil ca atacul nostru. Victoria din amicalul de astăzi cu Tărlungeni (13-0) a venit cu două goluri din partea proaspăt-transferatului Bianconi, dar testele adevărate se vor da cu echipele mai tari.

          Bud a semnat pe doi ani și, se zvonește, 8000 Eur/lună. Poate cam mult, mai ales că e pentru așa o perioadă lungă de timp, dar când ai nevoie, ai nevoie.

          Data nașterii: 26.06.1985
          Locul nașterii: Baia Mare
          Inălțime: 185 cm
          Greutate: 80 kg
          Poziție: Atacant

          Sursa: fanatik.ro

          SezonClubŢarăLigăMJGM
          2016-17CFR ClujROA2811
          2015-16CFR ClujROA134
          2015-16MilsamiMDA143
          2014-15MilsamiMDA2311
          2013-14Pandurii Tg. JiuROA60
          2013-14Gaz Metan MediașROA101
          2013-14DebrecenHUA00
          2012-13CFR ClujROA00
          2012-13FC BihorROB107
          2012-13Gaz Metan MediașROA90
          2011-12Gaz Metan MediașROA116
          2011-12CFR ClujROA30
          2010-11CFR ClujROA212
          2009-10CFR ClujROA157
          2009-10Gaz Metan MediașROA163
          2008-09Gaz Metan MediașROA168
          2008-09Liberty OradeaROB179
          2007-08Liberty OradeaROB3216
          2006-07Liberty OradeaROC3018
          2005-06FC Baia MareROC--
          2005-06Liberty OradeaROB20
          2004-05Liberty OradeaROB10
          Total:277106
          MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; HU= Ungaria; MD= Moldova; RO= România; 
          împrumutat
          Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

          25 iunie 2017

          Profil: Miguel Bianconi

          Poate că e ceva în lecția aia cu judecatul cărții după copertă, însă prima soluție adusă pentru atacul nostru este, în mod cert, un pariu. Cândva internațional de tineret al Braziliei, Miguel n-a prins mult fotbal până în ultimele două sezoane, când a evoluat în liga a doua japoneză și, apoi la o echipă cam de liga a treia braziliană, Mogi Mirim, aflați însă pe penultimul loc în acest an.

          Poate tactica este să-l îmbunăm astfel și pe Pedro, deși cei doi nu vor juca mult împreună, fiind jucători de profil asemănător. Mai este interesant și faptul că brazilianul adus pare a avea statut de extracomunitar, iar Poli suferea pe seama unei interdicții pe trei ani de a nu putea aduce extracomunitari, judecând după surse de prin vara lui 2015. Atacantul a semnat pe doi ani, cu opțiune de prelungire.

          Măcar pot și eu să-mi scot de la naftalină tricoul cu Palmeiras, club la care s-a format Miguel.

          Un clip cu jucătorul.

          Data naşterii: 14.05.1992
          Locul naşterii: Sao Paolo (Brazilia)
          Inălţime: 191 cm
          Greutate: 90 kg
          Poziţie: Atacant

          Sursa: iG esporte

          SezonClubŢarăLigăMJGM
          2017Mogi MirimBRC176
          2016KamatamareBRB181
          2015PalmeirasJPB00
          2015BonsuccesoBRCA180
          2014Ponte PretaBRB20
          2014PalmeirasBRPA21
          2014PalmeirasBRA10
          2013Chungju HummelKRB80
          2012PalmeirasBRA00
          2011ComercialBR---
          2011PalmeirasBRA00
          2010PalmeirasBRA00
          2009PalmeirasBRA00
          2008PalmeirasBRA00
          Total:568
          MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BR= Brazilia, KR= Coreea de Sud, JP = Japonia, Imprumutat
          Sursa: soccerway.com, Football Manager 2017

          Lot cantonament Poiana Brașov

          Efectivul de 24 de jucători care se va pregăti între 25 iunie și 5 iulie la Poiana Brașov este format din următorii jucători:

          Portari: Straton, Curileac, Smaranda

          Fundași: Străuț, Crețu, Haruț, Cânu, Șeroni, Bocșan, Melinte, Covalschi, Țigănașu

          Mijlocași: Croitoru, Artean, Mailat, Soljic, Bîrnoi, Munteanu, Vașvari, Ciucur, Doman, Oprea*

          Atacanți: Pedro Henrique, Drăghici, Velcotă, Miguel

          *inclus ulterior în lot

          Aruncând o privire la fiecare compartiment în parte, putem trage niște concluzii/aduna niscaiva gânduri.

          Avem trei portari veterani, asta în condițiile în care Smaranda nu a prins niciun minut de joc în sezonul terminat de curând. Poate că ar fi avut oarecare sens să fie ținut aproape un al treilea portar tânăr, anume Mario Contra.

          În apărare nu sunt mari surprize, dar avem certitudini. Motreanu dă bacul și nu a prins lotul, dar aș fi surprins ca odată cu revenirea lui Străuț, ambii tineri (Haruț al doilea) să fie reținuți. Mai lipsesc Scutaru și Neagu, de care clubul probabil se va despărți, lăsând loc, poate de încă un jucător - de care chiar ar fi nevoie, în centrul apărării.

          La mijloc avem un grup complet de jucători, chiar dacă, așa cum era de așteptat, Poparadu nu se mai regăsește printre aceștia, la fel ca și Ignea sau Fucek. Dacă ne gândim că Mailat va fi juniorul titular, concurența pentru celelalte poziții în flancuri va fi mare: Doman, Munteanu și Ciucur se luptă pentru un loc. Mi se pare puțin probabil ca omul din fața lui Artean și Soljic să fie altul decât Vașvari, ceea ce l-ar lăsa pe Croitoru drept soluție de completare în cazul accidentărilor/suspendărilor. Oarecum just, la vârsta lui, deși a arătat că poate duce mai mult decât ne-am aștepta.

          Atacul arată destul de tragic. Drăghici rămâne la echipă din lipsă de alternative, deși a fost într-o totală lipsă de formă în acest an. Pedro, sperăm și-a găsit biletul de întoarcere din Brazilia, iar conaționatul său Miguel are să-și dovedească valoarea pe care cariera de până acuma nu i-o arată. Velcotă, care nici nu este un atacant get-beget, ar putea juca vârf retras sau chiar să fie înlocuitor pentru Mailat, dacă se va ivi nevoia. Este obligatoriu să găsim minim unul, dacă nu doi jucători aici. Păcat că unii tineri preferă să încerce marea cu degetul, când ar avea toate șansele să se afirme aici în Liga 1. Să sperăm că cei care au rămas vor profita de șansele care li se oferă.

          Fridrich, Livan, Oprea și Rus vor rămâne probabil la echipa secundă, unde se pot roda mai departe și unde e nevoie de calitățile lor pentru a încerca, măcar, o clasare printre primele echipe al ligii a 3-a.

          Pentru cine a ratat, ieri s-au jucat două mini-amicaluri cu Periam (IV) și cu Pesac (VI), de câte 35 minute fiecare. Scorurile au fost 3-1, goluri Drăghici (9', 28'), Šoljić (15') , respectiv 9-0, goluri Pădurariu (2', 12', 31'), Mailat( 4', 10', 20'), Oprea (11'), Vaşvari (22'), Artean (35') . Pentru detalii puteți urmări și pagina de facebook, care sintetizează transferurile și rezultatele partidelor amicale.

          22 iunie 2017

          Trofeul CroVi 2017

          Cu peste 300 voturi, suporterii au votat și l-au desemnat omul sezonului și câștigătorul trofeului CroVi, ediția a II-a pe Marius Croitoru. Iar pentru trofeul CroVi juniori, l-am ales pe Denis Haruț.

          Crovi 2017: Marius Croitoru și Denis Haruț
          Toți jucătorii selectați aveau argumente pentru a fi aleși, iar drept dovadă aproape toți au adunat peste 100 de voturi, într-un fel sau altul. Așa cum nouă ne-a fost greu să facem o diferențiere, v-a fost și vouă, fiindcă salvarea a fost, e clar, un efort de echipă. Căpitanii de drept, Croitoru și Cânu, s-au detașat din grup, însă până la urmă travaliul energic al primului a cântărit mai greu. Într-un fel simbolic, acest trofeu este oricum un trofeu pentru toți cei care au reușit să sfideze așteptările.

          Cum am calculat rezultatele? Jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Nu că ar fi fost nevoie de un sistem atât de complicat pentru a determina câștigătorul. Rezultatele votului arată astfel:



          Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma mai multor consultări cu antrenori și suporteri, pe Denis Haruț. Alături de el i-am mai considerat în special pe Lucian Oprea, căpitanul echipei secunde, și pe Cosmin Bîrnoi. Chiar dacă Haruț ar ieși pe trei între jucătorii numiți la capitolul prezențe, atât la prima echipă, cât și la a doua, am prioritizat calitatea peste datele pur statistice. Cele două jocuri făcute pentru Poli, în special finala Cupei Ligii, au surprins deosebit de plăcut, mai ales pentru un jucător care abia a împlinit 18 ani. Dincolo de asta, dincolo de prezențele la naționala U18 (unde a fost și căpitan), am admirat și seriozitatea și determinarea de care a dat dovadă.

          Precum se observă față de anul trecut, trofeele au fost regândite. Acestea sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerii Florin Tâmpu​ și Emanuel Gornic​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

          Conform (deja) tradiției, ne-am întâlnit cu cei doi aleși pentru a le oferi ceva de cărat acasă și să stăm de vorbă. O întâlnire cu viitorul și cu trecutul, cum a glumit Marius. Sau cu prezentul, cum am zis noi.


          MC: Mă bucur enorm pentru acest trofeu, dar cred că n-ar trebui să iau acasă decât o mică parte din el, fiindcă fără ajutorul colegilor nu cred că ajungeam aici. E normal să îl împart cu toți.

          CV: Și nouă ne-a fost greu să alegem, din acest motiv am și supus-o la vot.

          MC: Cu atât mai mare este satisfacția cu cât s-au putut exprima și au votat și cu sufletul, și cu mintea. Îi respect pe toți, îi iubesc, îi apreciez. Este o încunurare a muncii acestui an. Tot ce s-a întâmplat în acest an la club se datorează în totalitate băieților, a conducerii și domnului primar – are și el un mare merit pentru că a fost alături de noi, ne-a susținut, ne-a rezolvat problemele financiare alături de conducerea clubului, și mă bucur enorm că Poli Timișoara rămâne în continuare pe prima scenă. Acesta a fost obiectivul nostru. Ar fi fost culmea ca un oraș precum Timișoara să nu stea la masa bogaților. Ar fi fost inacceptabil din punctul meu de vedere, chiar dacă am plecat de la -14 puncte. Multă lume nu ne-a acordat nicio șansă -  din așa-zișii cunoscători ai fotbalului – dar încă o dată am dovedit că atâta timp cât joci cu sufletul, pentru echipă, pentru oraș, poți ajunge aici unde am ajuns noi. Chiar dacă ne-am salvat printr-un baraj, este o performanță.

          CV: Înainte de meciul cu Pandurii erai foarte sigur că o să scăpăm.

          MC: Tot timpul am fost sigur, chiar și după înfrângerea cu Pandurii. Totul a stat la mâna noastră.

          CV: Și în minutul 80 cu Gaz Metan?

          MC: Nu, în minutul 90+4 cu Gaz Metan îmi luasem adio de la Liga 1, de la această echipă, de la acest oraș. Realitatea asta este, în cazul în care retrogradam, mari șanse să continuăm nu mai erau – ca echipă, ca entitate, ca tot ceea ce însemna Poli Timișoara. Din păcate, spun, fiindcă un oraș ca Timișoara merită o echipă în Liga 1. Este echipa orașului, a județului, ar trebui toți să fie mândri, să vine în tribună cât mai mulți, deoarece acești băieți care au fost și care sunt aici merită acest lucru. Îmi pare nespus de rău pentru cei care m-au ajutat să câștig acest premiu și care, din păcate, anul viitor nu vor mai fi lângă noi din punct de vedere activ, pentru că sunt sigur că vor fi cu sufletul. S-a decis renunțarea la câțiva jucători și din punctul meu de vedere este dureros, dar aceasta este viața.

          CV: Crezi că e cea mai mare reușită a carierei tale, această supraviețuire?

          MC: În contextul actual da, putem să spunem că este o performanță. Nu o putem compara cu o calificare în Champions League, dar la vârsta mea, la -14, în condițiile în care am realizat-o, putem spune că este o performanță imensă.

          CV: Ți-a fost greu să nu joci în finala Cupei Ligii?

          MC: Mi-a fost greu să nu joc în finala Cupei Ligii, să nu joc în semifinala Cupei României, dar aceasta a fost politica clubului pentru mine. Și eu, dacă mă întrebai, sacrificam ambele competiții pentru rămânerea în prima ligă. Acum am ocazia să joc iar în Cupa Ligii [n.ed. nu chiar, că s-a desființat], iar în Cupa României, ceea ce la vârsta mea este ok. Cel mai important pentru mine, pentru echipă, pentru colegi, pentru domnul primar, fiindcă știu cât suflet a pus, era să rămânem în Liga 1.

          CV: Mai știi când ai jucat prima oară împreună cu Denis?

          MC: Da, exact acum un an jumate, la echipa a doua [n.ed. cu Mașloc]. Eu m-am dus și am jucat și în liga a IV-a, n-a fost o problemă, fotbalul este același, se joacă tot unsprezece la unsprezece – și în curtea școlii dacă mă duc, tot vreau să câștig, nici la liga a IV-a nu mi-a fost rușine. Iubesc fotbalul.

          CV: Ai fost desemnat secund la Poli II în acest an. Vei continua?

          MC: Voi avea o discuție cu domnul președinte și voi vedea. Mi-a fost greu să mă împart – obiectivul meu principal era să ajut echipa din punct de vedere sportiv. În puținul timp care îmi rămânea trebuia să mă împart, să mă duc și la echipa a doua. Am făcut-o rar, dar când am făcut-o, am făcut-o cu plăcere. Sunt jucători tineri, de perspectivă – unul este aici alături de mine. Mai sunt alți tineri în cadrul clubului care merită o șansă. Ar trebui ca toți cei care sunt implicați în acest fenomen să-și întoarcă fața și către ei, pentru că merită, au făcut sacrificii, ei, familiile lor, să ajungă aici.

          CV: Crezi că există jucători care își doresc să fie ca Marius Croitoru când vor fi mari?

          MC: Probabil își doresc. Marius Croitoru are vreo 300 meciuri în Liga, câteva meciuri în Champions League, în cupele europene. Nu cred că este întâmplător să stai din 2000 până acuma în Liga 1. Vii un an, doi ani, e ok, ai fost trecător, meteorit. Dar să rămâi atâta timp la nivelul acesta, eu cred că te recomandă ceva: munca, seriozitatea, calitățile personale. Nu cred că stă la-ndemâna oricărui jucător să joace atâtea meciuri pe prima scenă. Cu siguranță își doresc mulți.

          CV: Noi avem o întrebare pe care o punem de obicei juniorilor, tu o primești invers: cât la sută crezi că a depins de tine tot succesul pe care l-ai avut în fotbal?

          MC: Viața de fotbalist nu ți-o garantează nimeni, succesul în fotbal nu ți-l garantează nimeni. Poți să faci lucrurile bine și să nu-ți iasă. Fotbalul nu este matematică, nu-ți trebuie facultăți. Îți trebuie în schimb șansă, ambiție, spirit de sacrificiu, dorință – sunt lucruri pe care multă lume nu le înțelege, când tu te duci la antrenament la 40 de grade sau la -20 de grade, ei stau în casă. Noi n-am avut tinerețe, am fost obligați să renunțăm la studii, sau le-am făcut cum le-am făcut, am fost plecați de acasă, de lângă părinți, de lângă familii, de lângă copii. E o meserie pe care nu ți-o poate garanta nimeni, dar făcând lucrurile cât mai corect, ai o garanție că poți reuși. Apoi fotbalul îți poate oferi ceea ce nimeni altcineva nu-ți poate oferi: tu îi dai zece ani din viață și apoi el îți poate da pentru tot restul vieții și ție, și copiilor tăi. Merită respectată meseria de fotbalist, să faci totul ca să ajungi fotbalist. Dar trebuie să demonstrezi că este ceea ce îți dorești cel mai mult în viața asta. De la simple cuvinte este cale lungă până la a dovedi că îți dorești cu adevărat.

          CV: Pe viitor, poate un post de conducere?

          MC: Nu mă văd. Îmi place fotbalul, iubesc fotbalul, îmi doresc să învăț copiii să joace fotbalul, dar nu pot să stau la birou. Nu mă prinde costumul!

          CV: Noi îți mulțumim pentru rolul pe care l-ai avut în a salva echipa.  

          MC: Le mulțumesc din suflet celor care au votat, iar să primesc la vârsta mea un premiu de la suporteri, de la timișoreni, mă face deosebit de mândru.


          CV: Denis, spuneai ultima oară că ai vrea să debutezi și ai vrea constanță. De debutat ai debutat în niște meciuri mari și ai jucat bine. Cum te-ai simțit?

          DH: M-am bucurat foarte tare, mai ales atunci când am auzit că o să fiu titular în primul meci, cu Astra.

          CV: Ai știut de dinainte?

          DH: Se vorbea în jurul nostru că vom prioritiza campionatul, dar nu am stat să mă gândesc cum o să fie. M-am pregătit până la ultimul antrenament și am zis că dacă trebuie să joc, să intru, o să dau tot ce pot, o să dovedesc că acuma este momentul.

          CV: Ai suferit însă la golul trei.

          DH: Da. Cred că a fost și greșeala mea, și o lipsă de comunicare cu Soljic în acel moment, pe lângă un deficit de poziționare din partea amândurora. S-a văzut acolo și lipsa mea de experiență.

          CV: Cum a fost în finala Cupei Ligii?

          DH: Atunci când s-a cântat imnul pe stadion, cu 12000 de oameni, a fost cel mai frumos moment din viața mea. Și la naționala de juniori se cântă, dar acolo sunt doar câteva sute de spectatori, nu se compară. Am simțit că pentru asta am muncit atâția ani și sper să se repete.

          CV: Erai accidentat când am jucat la Mediaș. Cum ai trăit partida?

          DH: Am fost acasă, la televizor – nu pot să merg niciunde când joacă echipa, stau acasă, văd, analizez, vorbesc, mai frumos, mai urât [râde]. Am trăit ca și băieții, am stat cu sufletul la gură până în ultimul moment. De la agonie la extaz în câteva secunde.

          CV: E acel cadru pe Neagu în care să vede perfect această transformare.

          DH: Exact!

          CV: Am menționat de primul meci pe care l-ai jucat cu Croitoru. A fost și unul din primele meciuri de anul trecut de la Poli II. Cum ți s-a părut să joci cu el?

          DH: Am avut doar câteva meciuri. Primul cred că a fost un amical pe sintetic, în care a fost și Curtean. A fost cu siguranță o prezență specială, fiind și prima oară când am jucat cu seniori și mai ales cu jucători consacrați, de Liga 1. Mi-au vorbit, s-au apropiat de mine, așa am simțit, și m-au ajutat să gândesc altfel fazele.

          CV: Cum te simți cu noii coechipieri? Ești cel mai puțin experimentat dintre ei.

          DH: Încerc să învăț de la fiecare cât pot. Să iau tot ce este bun, ce fac ei bine în teren, cum se acomodează, cum tratează fiecare meci.

          CV: Acum sunteți un colectiv mare de jucători tineri. Cât de dificil crezi că e să integrezi mai mulți tineri în echipă? E un loc garantat pentru cei de U21 – titular fiind probabil Mailat.

          DH: Sper chiar să jucăm cu mulți jucători tineri. Încercăm să scoatem tot ce e mai bun din noi, în fiecare meci. Dacă joc un meci, clar, o să muncesc să joc al doilea, al treilea, asta mă motivează. Cât despre locul de U21, va fi o luptă de care pe care. Fiecare va lupta să fie acolo, cel puțin pe bancă.

          CV: Te-a afectat faptul că n-ai prea jucat sezonul acesta?

          DH: Chiar mă gândeam într-o zi, am avut doar vreo 14 meciuri, dintre care jumătate la națională. Am jucat puțin pentru un sezon.

          CV: Cum ai făcut să fii în formă, mai ales în meciurile disputate la echipa mare?

          DH: Nici mie nu mi-a fost ușor. Veneam la antrenament, mă duceam cu echipa mare, apoi eram la națională, apoi șase jocuri mă găseam pe bancă la echipa mare. Mă bucur că am fost acolo, dar am și nevoie de jocuri, să arăt ce pot la echipa a doua.

          CV: Ați suferit mult la Poli II în acest an.

          DH: Cred că permutațiile astea de lot au contat, ne strângeam cu o zi înainte de meci, și omogenitatea a suferit.

          CV: Pe sezonul viitor am înțeles că obiectivul ar putea fi chiar promovarea la Poli II. Ca să fie fezabil, ajunge doar un plus de motivație sau e nevoie și de mai multă calitate, de niște jucători seniori?

          DH: Mereu e nevoie de calitate (râde). Noi suntem mulți tineri care încercăm să ne afirmăm pentru echipa mare. Implicit, în unele meciuri mai grele, mai ales cu echipele din vârf, ai nevoie de jucători maturi care să te împingă de la spate în momentul în care ești la pământ. Normal că ai nevoie de câțiva jucători experimentați, care știu cum să gestioneze asemenea perioade.

          CV: Te-ai gândit dacă ar fi cumva mai bine să joci un sezon în liga a II-a, cum a fost situația lui Motreanu? Ce-ai prefera, să alternezi între prima și a doua echipă, sau să fii în liga a II-a și să joci meci de meci?

          DH: Aș vrea și să fiu la echipa mare, și să joc meci de meci! [râde] Încă mă gândesc, este luptă mare pentru postul pe care sunt eu: trei, dintre care doi U21. Plus că mai sunt zece jucători la Poli II care pot oricând să apară pe bancă. Nu știu ce este mai bine pentru mine. Dacă domnul Popa mă va ține pentru cei doi jucători U21, atunci nu se pune problema. Altfel o să încerc să merg undeva, cu acordul clubului, să joc mai mult. Am nevoie de meciuri și pentru calificările la Națională.

          CV: Așa să fie. Îți mulțumim pentru timpul acordat.

          DH: Și eu vă mulțumesc pentru trofeu!

          Profil: Alexandru Ciucur

          Un titular al Ligii 1, Ciucur a fost adus pentru a crea concurență în special pe flancul drept - asta  cu toate că poate evolua și în cel stâng. Nu este genul de jucător pe care să-l ții în teren nouăzeci de minute, meci de meci - mai degrabă e omul care să completeze o nevoie, să aducă prospețime și să facă o schimbare. Mijlocașul a semnat pe două sezoane.

          Mai rămân astfel necesitățile defensive - fundașul acela central - și omul de atac. În mod cert va veni ceva, să vedem cât o să ne placă.

          Data nașterii: 01.03.1990
          Locul nașterii: Dorohoi
          Inălțime: 179 cm
          Greutate: 73 kg
          Poziție: Mijlocaș dreapta/stânga

          Sursa: libertatea.ro

          SezonClubŢarăLigăMJGM
          2016-17CSM IașiROA312
          2015-16Pandurii Tg. JiuROA320
          2014-15CSM IașiROA313
          2014-15Pandurii Tg. JiuROA00
          2013-14Pandurii Tg. JiuROA202
          2012-13CSM IașiROA230
          2011-12CSM IașiROB246
          2010-11CSM IașiROB10
          2010-11CS MioveniROB100
          2010-11Pandurii Tg. JiuROA10
          2009-10CSM Rm. VâlceaROB90
          2009-10Internațional C. de A.ROA40
          2008-09Internațional C. de A.ROB212
          2007-08ArdealulRO---
          Total:20715
          MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
          Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com
          Google+