18 august 2017

Interviu: Victor Collins

Ne-a fost teamă, după returul dezolant al echipei secunde, că nu vom mai avea ocazia să discutăm cu antrenorul echipei, Victor Collins. L-am regăsit însă în interiorul clubului, antrenor principal la juniorii A, o echipă unde mizele competiționale sunt mari și obstacolele la fel de spinoase ca și la Poli II.


În acest sezon, juniorii A și B nu mai participă direct în Liga Elitelor U19/U17, ci trebuie să se califice la capătul unui mini-campionat zonal. Poli împarte o grupă cu ASU Politehnica, Ripensia, LPS Banatul, Orăștie, și Simeria, iar doar prima clasată merge la Elite. Primul meci, care se dispută chiar mâine, de la ora 16.00, pe terenul 1 de lângă stadionul Dan Păltinișanu, reprezintă cel mai înalt duel sportiv de până acum al celor două Poli.

Miza nu este doar una sportivă sau de orgoliu, ci și una financiară, așa cum ne explică Collins. Principalul are ambiții mari, dar se confruntă cu un lot restrâns, după ce aproape toți jucătorii de la Poli II, care ar fi fost eligibili pentru juniorii A, au preferat să plece împrumutați în liga a 3-a. Din fericire, clubul a anunțat și câteva transferuri înspre centrul de copii și juniori, dar orice avantaj al familiarății formate la echipa secundă s-a pierdut.

Pentru cei care au curiozitatea să afle care sunt perspectivele următoarei generații de fotbaliști ai Timișoarei, discuția cu Victor Collins oferă indicii interesante.


CV: Să începem cu ce ne doare: nu mai există Poli II. 

VC: Decizia a fost a conducerii. Mă gândesc că s-au gândit la aspectul financiar, fiind o echipă care doar cheltuie și nu aduce nimic pe termen scurt. Este păcat pentru unii jucători care se antrenau cu prima echipă, nu prindeau lotul, și aveau unde juca – pentru orice jucător este cel mai important să joace.

CV: Dar nu erau chiar așa de mulți în această situație.

VC: Cei care erau născuți în 1998, dar nu mai puteau juca la juniori (Velcotă, Oprea, Bîrnoi), sunt cei mai afectați. Bine, unii și-au găsit deja echipe, deci…

CV: Am văzut că mai toți au plecat, dar niciunul mai sus de liga a 3-a. Într-un fel poate este și un indiciu de ce Poli II s-a considerat, măcar temporar, sacrificabilă.

VC: Nu știu, nu pot să mă pronunț. Problema cea mai mare este că jucătorii juniori nu vor fi pregătiți să facă pasul spre Liga 1. La Poli poate erau unul sau doi care să poată face acest pas. Echipa a doua oferea un nivel intermediar, unde jucai cu seniori, cu jucători mai buni decât tine care veneau de la prima echipă, altfel trebuia să gândești, se ridica standardul antrenamentelor – aveai sentimentul că faci pasul spre seniori. Fără Poli II, acest pas este foarte greu de făcut.

CV: Cum a fost experiența în acest retur de campionat la Poli II? Adică în afară de grea.

VC: Grea este puțin spus. Foarte grea.

CV: În plan personal, ca antrenor? A fost cel mai înalt nivel la care ai activat?

VC: Nu, am antrenat în Irlanda, unde am ieșit campion cu o echipă, cu alta am promovat și am ajuns vicecampion.

CV: Un lucru care deosebește fundamental fotbalul irlandez de cel din România?

VC: Mentalitatea. La toate nivelele. Mentalitatea este cheie și aici suntem deficitari. Multă lume se crede mai bună decât este.

CV: S-au pierdut mulți jucători în ultima vreme, cel mai recent Sîntean. Care crezi că ar fi cauzele?

VC: Nu știu, nu pot să discut aceste probleme, eu încerc să mă concentrez pe antrenorat.

CV: Planul pentru acest an era frumos pe hârtie: lot dedicat pentru Poli II, echipe consolidate la juniori A și B.

VC: Voința a fost foarte mare, mai ales ca urmare a performanței excepționale de anul trecut, prin salvarea de la retrogradare, cu un lot pregătit pentru liga secundă, multe accidentări în retur. Mie mi-a fost greu în liga a 3-a pentru că oricât de bine aș fi antrenat jucătorii, într-un timp așa de scurt le-ar fi fost dificil mental să joace cu adulți. Am avut o echipă aproape exclusiv de juniori, cu excepții precum Ignea, venit să-și refacă încrederea după accidentare, dar nu jucători care să facă diferența în teren. Asta s-a văzut la fiecare meci – deși dominam posesia în fiecare joc, scorul era mincinos. Fiind copil, altfel gândești, ai altă experiență. Clar, fiecare echipă avea un număr de juniori, dar contează că restul echipei era completată de seniori.

CV: Nici la jucători nu era o consecvență deosebită. 

VC: Exact, n-am avut niciodată un lot constant pe care să-l pot antrena. Aveam cincisprezece jucători, meciul nostru era vineri, poate echipa de juniori A trebuia să plece în deplasare și cum juniorii aduc un venit de la FRF din liga elitelor, erau prioritizați, eu rămâneam cu mai puțini jucători, iar cei care veneau de la prima echipă erau nemulțumiți că trebuiau să vină la echipa a doua. A fost cea mai grea perioadă a mea ca antrenor și asta m-a făcut să mă maturizez, luptând cu atâtea lucruri cu care nu eram obișnuit de dincolo.

CV: Cum de ai ales să rămâi, în ciuda acestor probleme?

VC: Nu-mi place să pierd. Sunt un nimeni în România, fiindcă nimeni nu mă cunoaște, și îmi doresc performanțe. Conducerea avea orice drept să spună după șase, șapte etape „poți să pleci, următorul”, dar mi-a acordat încredere și mi-a oferit o șansă să rămân aici, la nivel înalt, și am vrut să dovedesc că pot să fac performanță. Acuma la juniori A este altcumva, fiindcă am un lot constant și nu am unde să trimit jucătorii – nici mai sus, nici mai jos. Bine ar fi mai sus, dar momentan nu este niciunul pregătit pentru Liga 1.

CV: Practic cine a rămas de la Poli II?

VC: Practic, aproximativ nimeni! (râde) Andreici și portarul de rezervă, Trifon. Am chiar vrut să-i dau o șansă lui Trifon, pentru că e un băiat foarte serios.

CV: Podină, Haruț?

VC: Da, dar ei se antrenează cu prima echipă și vin dacă nu sunt plecați la lotul național. Săptămâna viitoare au meci cu Macedonia. Eu am acuma un lot de șaisprezece jucători, după ce preluasem o formație cu doisprezece, și m-am zbătut pentru ei. Toată lumea fuge, cei care nu veneau la antrenamente erau greu de adus înapoi. „Mai bine mă las de fotbal”. De ce, asta nu știu, nu am o explicație. Aici te lovești și de părinți, și de una, și de alta, este complicat.

CV: Și dintre ceilalți jucători?

VC: Restul au fost dați, deși speram că vor mai fi reținuți. Puteau rămâne Contra, Popan, Cochințu, Pop. Toți cei din generația '99 au plecat în liga a 3-a, au mai plecat unii de '98 în liga a 4-a.

CV: Deci juniorii A nu sunt o prioritate pentru club.

VC: Păi tocmai, că mie mi s-a pus obiectiv să mă calific în grupa elitelor. Asta fiindcă juniorii aduc un venit. Nu știu exact cât, dar din ce aud spre 100.000 Euro. Acum se joacă pe grupe de pre-calificare, iar doar primul loc se califică la elite.

CV: Cu noi în grupă sunt și cei de la ASU Poli, cu lotul împrumutat de la LPS Banatul.

VC: Este o generație foarte bună, antrenată de Cristi Petcu, născuți 2002. Au ieșit locul doi pe țară anul trecut.

CV: Dar sunt mai mici cu trei ani.

VC: Da, dar fotbalul se joacă cu o minge rotundă. Și noi am jucat recent cu Anina, care numai ce bătuseră juniorii Craiovei cu 6-4, în condițiile în care Craiova are una dintre cele mai bune echipe din țară. Noi am bătut Anina 4-3 acolo, deși trebuia să fie mai mult. Apoi am făcut revanșa, iar la pauză era 7-0 pentru noi. Deci este imprevizibil, trebuie să vrei. Dacă tu te gândești dinainte de a intra pe teren că ai câștigat...

CV: Și cum e printre jucători, vor?

VC: Jucătorii au progresat foarte mult. I-am preluat din 15 iulie, dar am făcut câte două antrenamente pe zi de atunci, inclusiv antrenamente pe nisip și forță. Tot ce înseamnă pregătire, cum știu eu.

CV: Deci va fi un meci greu de debut, cel cu ASU.

VC: Va fi greu. Am avut ocazia să-l cunosc pe domnul Petcu, care antrenează și centrul de excelență, și aud numai lucruri bune despre el. Având în vedere că a putut menține acest grup în ultimii cinci ani, a putut să-l crească de la grupă la grupă, știu trasee, nu trebuie să se uite – au avantaje peste noi. Teoretic pleacă puțin favoriți, fiind de atâta timp împreună, dar noi credem în șansa noastră.

CV: Celelalte echipe cum arată?

VC: Cu Ripensia am mai jucat, ei au luat jucători cam de peste tot să-și facă lotul. Orăștie am auzit că sunt bunicei. Oricum, fiecare echipă își joacă șansa, nu cred că putem spune că una anume este favorită.

CV: Cum se prezintă lotul nostru? De afară pare că vârfurile au plecat. Vine ceva din urmă?

VC: Sunt câțiva jucători chiar foarte buni. Remi Ochea este un jucător foarte talentat, Nafy Iseini este un jucător extraordinar de bun la mijloc. Am văzut jucători bunicei și la domnul Paleacu, care se ocupă de juniorii B. La noi sunt jucători care o să facă diferența atâta timp cât sunt sănătoși. Având așa un lot restrâns, ne trebuie fiecare jucător la potențial maxim.

CV: Deci absența lui Podină și Haruț...

VC: Din câte știu eu, ei vor veni. Dar problema este aceeași ca la Poli II, să vină motivați. Ei vin de la nivel de Liga 1 direct la juniori și se gândesc că fac un pas înapoi, dar din punctul meu de vedere fac un pas înainte fiindcă joacă.

CV: Nu au structura interioară să treacă peste asta?

VC: Totul depinde de ei. Am avut discuții cu anumiți jucători, și toți au fost nemulțimiți să facă acest pas. Eu am încercat pe toți să-i conving să rămână – dacă rămâneau jucătorii cu care am lucrat deja la Poli II, care cunoșteau antrenamentele mele, nu se punea problema să nu ajungem departe.

CV: Pentru cei care au plecat, este mai degrabă o șansă să se afirme într-un mediu nou sau un risc?

VC: Un risc. Pentru că merg la echipe de seniori, unde chiar dacă mulți antrenori declară că juniorii câștigă meciurile la liga a 3-a, realitatea este că lupta pe post se dă cu seniori, iar dacă seniorul este superior, caută juniori pe alte posturi. Va fi foarte greu pentru ei să se afirme, dar eu le urez tot binele. Dragostea cu forța nu se poate, degeaba îmi doresc eu, dacă nu își doresc ei.

13 august 2017

Note Poli - Viitorul (et. 6 c. reg.)

Poli - Viitorul 0:0
[43 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

La cât de puține ocazii și-au creat oaspeții, aproape că nu ne vine să-i dăm notă lui Curileac. Doar că atunci când a contat a fost la post, ca în cazul liberei lui Ganea.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

Valentin Crețu

Fără a fi pus sub multă presiune în compartimentul defensiv, fundașul dreapta a putut urca de voie, mai ales în prima repriză. Când a făcut-o, am generat adeseori pericol, chiar dacă Munteanu nu a avut parte de o seară prea reușită. Începe să convingă și Crețu,

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Cristian Melinte

Ne-am temut înainte de începutul sezonului că Melinte va fi veriga slabă a apărării. Chiar dacă n-a strălucit și au existat felurite erori defensive, în special pe fondul lipsei de omogenitate, până acum fundașul central s-a dovedit o piesă de încredere. Prezența sa în careul advers la fazele fixe ne oferă un plus, dar momentan nu s-a lipit de gol.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

Alin Șeroni

Am avut emoții văzând titularizarea lui Șero, dar acesta și-a îndeplinit sarcinile cu brio. Odată trecut în stânga a încercat și câteva curse, cu succes limitat. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Alexandru Țigănașu

Ieșit accidentat la scurt timp după pauză, o posibilă absență a fundașului stânga ne va da serios de furcă. În acest meci am surpaviețuit. Ca și prestație, Țigănașu n-a ajuns chiar la nivelul arătat de Crețu, drept dovadă și numărul limitat de faze materializate în flancul stâng. Succesul la fazele fixe a fost așa și așa, cu două mingi periculoase, și două neconvingătoare, inclusiv o liberă  expediată mult peste. 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Gabriel Vașvari

Meci curat, dar fără mari realizări pentru Vașvari, care a avut parte și te o jumătate de ocazie, însă n-a reușit să o concretizeze.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Josip Šoljić

Deși a făcut câteva greșeli, croatul s-a dovedit a fi printre cei mai determinați jucători, în special în prima parte a meciului. Implicarea sa a căzut pe alocuri în iritare, parcă din frustrare față de coechipieri, care nu au făcut tranziția ofensivă așa cum și-ar fi imaginat Soljic.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

Alexandru Munteanu

N-a fost chiar un meci de aruncat al mijlocașului dreapta, însă a lipsit calitatea la ultimul serviciu. Fără multe spații, cu Viitorul aglomerați bine defensiv, n-a avut oportunitatea să dea drumul raidurilor sale obișnuite. Ciucur a avut un impact mai mare asupra jocului odată ce-a intrat, ceea ce se reflectă negativ asupra titularului de drept al postului.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

Marius Croitoru

Un joc obișnuit de travaliu, cu numeroase pase de calitate oferite coechipierilor, dar și câteva faze fixe executate dezamăgitor pentru Croitoru. Este clar că, în lipsa unui mijlocaș ofensiv pur sânge, ex-căpitanul alb-violeților se prezintă, în continuare, ca o opțiune viabilă în spatele vârfului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Sebastian Mailat

După tevatura creată de memoriul depus în această săptămână, a urmat o prestație neremarcabilă a mijlocașului de bandă. Ceea ce am comentat la Munteanu este valabil și în cazul lui Mailat, cu jocul defensiv compact al Viitorului limitând impactul vitezei de care dispune jucătorul nostru.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0

Miguel Bianconi

Am văzut în brazilian un atacant luptător, care domină fizic adversarii, dar în același timp este deosebit de greoi și are o atingere grea la preluări. Jucând mai mereu cu spatele la poartă, orice succes depinde de colaborarea cu linia a doua, colaborare care n-a dat roade aproape de fel. Asemeni lui Henrique, am remarcat un jucător ușor de frustrat, deși speranța este că poate canaliza această frustrare înspre îmbunătățirea de sine, nu într-o cădere de motivație.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

REZERVE

Cristian Bocșan

Am aliniat aproape cea mai slabă linie defensivă imaginabilă în repriza secundă și tot am rezistat fără mari emoții „atacurilor” adversarilor. Asta ar fi partea mai plină din pahar. Partea goală este că s-a văzut cât de susceptibili suntem la erori cu Bocșan în teren, a cărui singur aport relativ constant rămâne jocul la cap. Speranța, tristă, este să nu depindem de el în momentele importante ale sezonului.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Octavian Drăghici

În ceea ce a fost probabil una dintre cele mai bune prestații ale acestui an, Drăghici a evidențiat diferența între a juca mereu cu spatele la poartă și a căuta poarta. Intrat bine în joc, și grație colaborării cu coechipierii cu state vechi din echipă, a creat pericol în câteva rânduri, dar i-a lipsit calitatea la finalizare.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Alexandru Ciucur

Este al doilea meci la rând în care Ciucur ar fi putut fi eroul echipei, dar finalizarea l-a trădat de tot atâtea ori. Altfel, rămâne o opțiune interesantă pentru flancul drept, în special de pe bancă, atunci când aduce prospețime în partea secundă.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,6

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Micile tactici de inducere în eroare ale adversarului (prin mistificarea accidentărilor lui Artean și Cânu) nu au avut un efect semnificativ asupra jocului. Problema ar fi că au trecut șase etape și încă nu se vede progresul promis - chiar dacă este de înțeles că în condițiile actuale de incertitudine, orice construcție de lot devine mai anevoioasă. Pentru binele său, precum și al spiritului nostru, ar fi bine ca Poli să facă patru puncte din următoarele două meciuri.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Echipa

Nu știu dacă a fost vorba de teamă, de căldură, de oboseală, dar prestația alb-violeților a dus lipsă de nerv. Câțiva jucători au tras mai tare ca alții, iar ca efort de echipă asta s-a văzut în mici momente de frustrare. Lipsește proverbiala atitudine, răutatea constructivă, poate curajul care a dus la acel pressing sufocant pe care l-am văzut în meciul de la Chiajna - nu peste nouăzeci de minute, normal, dar în momentele de ascensiune în joc. Asta ne-ar oferi consistență ofensivă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Omul meciului

Marius Croitoru - 25,0%
Josip Šoljić - 18,2%
Valentin Crețu - 15,9%
Sebastian Mailat - 9,1%
Alexandru Munteanu - 6,8%
Niciunul - 6,8%
Alexandru Țigănașu - 4,5%
Cristian Melinte - 4,5%
Octavian Drăghici - 4,5%
Miguel Bianconi - 2,3%
Alin Șeroni - 2,3%


12 august 2017

Galerie foto Poli - Viitorul

Cronica meciului

Croitoru - câștigătorul trofeului CroVi - încă are un cuvânt de spus

Lui Mailat i-a fost tare greu împotriva adversarilor din acest meci și nu i-a ieșit mare lucru

Bianconi n-a reușit să convingă în primul meci ca titular


Pauză de hidratare. Măcar am jucat de la ora 21 de data asta.

Am avut multe faze fixe prin care am încercat să marcăm

Țigănașu a încercat să surprindă din lovitură liberă

Melinte a fost foarte aproape de a devia mingea în poartă




 Trecerea extraordinară a lui Ciucur

Păcat de finalizare

Și pătrunderea lui Drăghici; ultima atingere înainte de șut n-a fost cea mai fericită


11 august 2017

Poli - Viitorul 0:0

În fața campioanei en-titre, e drept, slăbită pe urma plecărilor din această vară, alb-violeții n-au evoluat deosebit de convingător, dar au fost mai aproape de victorie decât adversarii. Cu Bianconi în locul plecatului Bud, Artean și Cânu absenți pe seama unor mici accidentări, Mailat neconvingător, Poli a cam jucat în gol, lipsită aparent de nerv în momentele în care s-ar fi putut face diferența.

Șanse mari n-au prea fost de-a lungul meciului. În prima parte, alb-violeții au trimis în două rânduri mai periculos la poartă, o dată prin Țigănașu (min. 31), libera sa de la distanță fiind prinsă în doi timpi de portar, și o dată prin Šoljić, a cărui șut n-a nimerit spațiul porții (min. 39). Mici șanse au mai fost, dar nimic notabil de coerent. Oaspeții, în schimb, nici n-au reușit să depășească acest din urmă stadiu, căci în afara unei simulări în careu a lui Chițu (min. 43), n-au schițat mari intenții - sau, mai degrabă, abilități ofensive.

În partea secundă, Viitorul a avut două șanse, dintre care una chiar mare, când Țucudean a plasat mingea cu capul, din centrul careului, pe lângă poartă (min. 55); la cealaltă, o liberă cauzată de recent introdusul Bocșan, Curileac a fost la post (min. 64). Jocul a trenat plictisitor până spre ultimele zece minute, când am beneficiat de trei oportunități de a tranșa partida. Drăghici, intrat bine în joc pentru Bianconi, s-a găsit la capătul centrării lui Crețu, poate puțin prea în față, astfel că lovitura sa de cap a mers peste (min. 76); cea mai mare ocazia i-a aparținut lui Ciucur, care la capătul unei combinații frumoase cu Crețu, a rămas singur cu portarul, doar pentru a trimite paralele cu poarta (min. 82); chiar și așa, am fi putut câștigat, dacă Drăghici, recuperând pe o eroare a oaspeților, ar fi găsit inspirația pentru o finalizare de calitate (min. 84). N-a fost, astfel că am pierdut, zicem noi, alte două puncte.

Tiparul ineficienței ofensive îngrijorează, iar acum, fără Bud, va trebui să ne reinventăm puțin. Tot ce am construit astăzi a venit din flancul drept, iar deși am beneficiat de câteva faze fixe, n-am reușit să punem în pericol poarta adversă. Partea mai plină a paharului este că defensiv, atâta timp cât Țigănașu a stat în teren, n-am avut emoții. Nu putem fi mulțumiți de nivelul de energie pe care l-am văzut astăzi, în fața unui adversar cu moral scăzut și efectiv remaniat, dar este de înțeles că nu se face liniște cu-o floare și două salarii. 

Urmează o deplasare la Mediaș din care trebuie să scoatem punct sau puncte, în special în perspectiva meciului dificil cu CFR Cluj din etapa de după.

Poli: Curileac - Crețu, Melinte, Șeroni, Țigănașu - Šoljić, Vașvari - Munteanu, Croitoru, Mailat - Bianconi

Schimbări:

Bocșan pentru Țigănașu (min. 51)
Drăghici pentru Bianconi (min. 66)
Ciucur pentru Munteanu (min. 72)

10 august 2017

Note Botoșani - Poli (et. 5 c. reg.)

Botoșani - Poli 1:0 (1:0)
[43 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Puținele ocazii ale botoșănenilor nu l-au scos prea mult în evidență, în afara paradei în fața lui Buș, care ne-a ținut în joc. Dincolo de acestea, a jucat cu încredere și n-a greșit.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Valentin Crețu

A fost și mai activ ca de obicei în atac, dar la fel de ineficient ca până acum. Lipsa relațiilor de joc s-a văzut în colaborarea cu Croitoru, din care nu a ieșit ceva cu adevărat periculos. Dar per total, o prestație bună.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Melinte

Cum spuneam în cronică, nu mi se pare că a avut ce face la gol. Singura fază la care a fost prea ușor întrecut a fost la șutul lui Buș, dar în rest mi s-a părut o evoluție solidă, Melinte oprind multe atacuri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Gabriel Cânu

Nu a ieșit așa de mult în evidență, dar constanța evoluțiilor este importantă în angrenajul defensiv, mai ales în lipsa unor fundași de mai mare valoare.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Alexandru Țigănașu

Cred că intrarea imprudentă de la gol atârnă greu în notarea lui Țigănașu, mai ales că nu a fost compensată de vreo centrare utilă sau vreun altfel de aport ofensiv. Oricum, fundașul stânga rămâne o achiziție importantă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,4

Gabriel Vașvari

Evoluțiile lui Vașvari mi se par cel mai greu de evaluat. A greșit din nou multe pase, iar grav este că asta se întâmpla în terenul nostru, ceea ce ne-ar fi putut costa. În schimb, în atac a combinat bine și a părut că este jucătorul care poate surprinde cu ceva apărarea adversă, precum pasa excelentă la ocazia lui Mailat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Andrei Artean

Prestație decentă pentru Artean - n-a greșit, dar nici nu a făcut ceva mai special.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,9

Alexandru Munteanu

Când Crețu, colegul său din defensivă e mai vizibil în atac, e clar că n-a fost cea mai bună zi pentru Munteanu. Iar centrările sale direct în afara terenului au fost exasperante.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Marius Croitoru

A arătat încă o dată că mai are un rol de jucat, chiar și în această echipă. E drept, colaborarea cu ceilalți jucători, deși nu a fost catastrofală, nu a dat roade. Dar la acest aspect trebuie muncit în echipă. Prin contribuția lui Croitoru am pus presiune și am putut rămâne acolo sus.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

Sebastian Mailat

Din afară nu prea e de înțeles gestul depunerii memoriului. E clar că Mailat merită mai mult din partea clubului, dar oare s-a încercat întâi o rezolvare cu mai mult tact?

Dar pe teren a fost printre cei mai buni, mereu în mișcare, mereu bătăios și surprinzător. La tehnica lui, trebuia să fie gol la acea fază, dar n-a fost să fie.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Cristian Bud

Ultimul meci al atacantului în scurta sa ședere a fost în nota celor de până acum. De data asta nici nu a fost ajutat prea mult de colegi cu mingi bune. Adesea a coborât aproape de linia de mijloc și a părut că nu s-a integrat în jocul echipei.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,8

REZERVE

Miguel Bianconi

Deși a jucat cel mai mult dintre rezerve, eu nu țin minte să-l fi văzut atingând mingea...

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

Josip Šoljić

Cum spuneam și în cronică mai mult a încurcat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,9

Alexandru Ciucur

Prin ambiția arătată, Ciucur a arătat că este o rezervă bună, ceea ce este foarte bine venit. Rămâne doar să se și concretizeze în vreun fel.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu știu ce i se poate reproșa antrenorului. Ar trebui să vedem niște îmbunătățiri la punctele deficitare, dar asta cu siguranță nu se putea întâmpla într-o etapă intermediară. Poate cu un alt antrenor am fi văzut altă exprimare a echipei, dar pe moment nu cred că ar trebui să discutăm despre asta. Avem alte probleme și e bine că acestea nu se revăd în timpul meciului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,7

Echipa

Echipa a arătat un joc bun. A fost ghinion la gol, dar e drept că nici noi nu ne-am creat prea multe ocazii cu care să contracarăm. Relațiile de joc trebuie îmbunătățite, dar am avut ambiție și am avut un ritm bun. Din păcate, două dintre rezerve nu s-au ridicat nici măcar la nivelul celor pe care i-au schimbat.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 5,4

Omul meciului

Sebastian Mailat - 39,5%
Marius Croitoru - 18,6%
Gabriel Cânu - 11,6%
Gabriel Vașvari - 9,3%
Marius Curileac - 7%
Valentin Crețu - 7%
Alexandru Munteanu - 7%

8 august 2017

Botoșani - Poli 1:0 (1:0)

Am avut parte de un meci frumos, echilibrat, între două echipe apropiate ca valoare, dar până la urmă victoria a fost de partea celor un pic mai norocoși.

Parcă am și uitat de problemele financiare ale clubului, căci Poli s-a luptat de la egal la egal cu liderul și revelația începutului de sezon. E drept, l-au cedat pe cel mai bun jucător al lor, dar Botoșaniul, din postura de gazdă, mai mult s-a apărat, bucurându-se de un gol destul de norocos la prima din puținele faze periculoase create.

Prima repriză a stat sub semnul luptei la centru, ambele echipe reușind să blocheze pătrunderile în careu. Gazdele au beneficiat de câteva cornere, pe care le-am respins fără mari emoții. Prima ocazie mai notabilă ar fi lovitura liberă trimisă de Roman în minutul 16 - liniștitor de mult peste poartă. Noi am replicat 3 minute mai târziu printr-un șut surprinzător al lui Mailat, care însă n-a nimerit spațiul porții. Deși am reușit să câștigăm niște mingi în terenul advers prin insistențele lui Croitoru și Vașvari, n-am reușit să ne creem ocazii. Doar Croitoru a încercat un șut de la distanță, dar n-a mai avut inspirația de la ultima vizită în Botoșani.

Într-o perioadă în care părea că noi controlăm jocul a venit golul lui Fülöp, în minutul 29. Centrarea lui Popa a fost deviată nefericit de Cânu spre poartă, iar botoșăneanul i-a luat fața lui Melinte și a înscris. Nu cred că i se pot imputa multe fundașului nostru, care a trebuit să-și schimbe direcția în momentul devierii, pe când Fülöp era deja lansat spre minge. Greșeala mai mare, care putea fi evitată, a fost a lui Țigănașu, care a intrat decisiv la Popa și a fost foarte ușor depășit. Singura mare ocazie a gazdelor în afara golului a venit pe finalul reprizei, în urma unui contraatac. Buș l-a fentat pe Melinte, apoi a tras cu sete, dar Curileac a parat providențial.

În repriza a doua jocul s-a desfășurat mai mult în terenul advers, dar din păcate n-am reușit să găsim calea golului. Mailat s-a evidențiat din nou în minutul 58. Vașvari îi trimite o pasă în adâncime care îl deschide perfect. Îi iese preluarea, dar apoi lovește cu exteriorul - probabil involuntar - și mingea se duce pe lângă poartă, nu doar pe lângă portar. Botoșaniul a replicat în minutul 60 la un corner când Miron a trimis cu capul spre poartă, dar tot pe lângă.

Deși presiunea a tot crescut la poarta adversă, n-am reușit să desfacem apărarea solidă. Centrările, din păcate, n-au fost eficiente, Munteanu fiind într-o zi mai slabă. Iar fentele lui Croitoru și încercările de ruperi de ritm ale lui Vașvari nu au fost de ajuns. Nici înlocuirile nu au putut schimba mare lucru. Miguel nici nu am remarcat dacă a atins mingea, iar Šoljić parcă mai mult a încurcat decât a ajutat. Doar Ciucur a părut să se impună, dar mai mult prin ambiție căci finalizările sale nu au fost de cea mai mare calitate. Putea da lovitura în minutul 86, când greșeala lui Mușat, i-a oferit mingea în poziție bună în lateralul careului mic. A fost blocat bine de portarul Cobrea, dar a lăsat impresia că dacă preluarea și șutul erau un pic mai bune, putea finaliza mai bine.

E greu de rezumat acest meci sau de aruncat vina asupra cuiva. Greșeli au fost de ambele părți, doar că adversarii au reușit să profite. Echipa n-a jucat rău și putem spera ca în alte meciuri de acest gen să ieșim noi victorioși. Până atunci ar trebui însă lucrat la ceea ce azi ne-ar fi putut aduce măcar un punct: centrări mai bune, relații de joc, finalizare. Și din păcate, se pare că avem o bancă de rezerve cam neconvingătoare.

Poli: Curileac - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Croitoru, Mailat - Bud

Schimbări:
Miguel pentru Bud (min 64)
Šoljić pentru Artean (min 72)
Ciucur pentru Munteanu (min 78)


6 august 2017

Note Poli - Juventus Buc. (et. 4 c. reg.)

Poli - Juventus Buc. 2:1 (1:0)
[73 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

La fel ca anul trecut, Popa ne arată că nu are rețineri în a schimba portarul. Într-un meci fără mult de lucru, Curileac a fost sigur la cele două-trei intervenții care s-au impus, în vreme ce la gol n-a avut ce face.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Valentin Crețu

După dezamăgirea de etapa trecută, am văzut o prestație mai bună din partea fundașului dreapta. Raidurile ofensive făcute în tandem cu Munteanu au creat mult haos în prima repriză, dar le-a cam lipsit ultima pasa/centrarea precisă. La gol, Crețu și Melinte nu s-au înțeles asupra persoanei care ar fi trebuit să-l marcheze pe Țâră.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,2

Cristian Melinte

Exceptând situația de la gol, Melinte a avut parte de un joc solid - și chiar neșansa de a nu fi marcat la finalizarea bună, scoasă de portar în repriza secundă. Poate că una din puținele ocazii ale gazdelor, o lovitură de cap pe lângă din zece metri, se poate pune pe seamea marcajului imprecis al fundașilor centrali.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Gabriel Cânu

Eroarea sa din prima repriză, rodul unei lipse de comunicare, aproape că ne-a costat avantajul de pe tabelă. În rest, joc solid, asemeni colegului de linie, în fața unei formații fără mari valențe ofensive.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,9

Alexandru Țigănașu

Centrările și fazele fixe n-au funcționat la parametri optimi, deși fundașul stânga s-a regăsit adesea în preajma careului advers. Defensiv nu a fost pus la prea grea încercare.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,2

Gabriel Vașvari

În ciuda pasei de gol oferite lui Mailat, am rămas neconvinși de prestația lui Vașvari. O ocazie mare ratată, mingi pierdute, pase imprecise și dezacordurile de joc cu coechipierii ne arată că mai durează până când mijlocașul central își va găsi loclul și rolul în echipă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Andrei Artean

Primul gol a plecat din pasa sa lungă, a apărut de două ori la finalizare, iar jocul la recuperare a fost mai bun ca în alte partide. Uneori remarcăm o ușoară letargie pe anumite faze de repliere, dar la meciul acesta pot fi puse și pe condițiile inumane în care s-a disputat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Alexandru Munteanu

Mijlocașul dreapta și-a răscumpărat eliminarea cu FCSB, trecându-și în cont un gol, fiind foarte activ în special în prima parte, și contribuind la seria de ocazii din minutele 76-77 în partea secundă. Colaborarea sa cu Crețu promită să genereze multă forță ofensivă, dar mai  trebuie lucrat la ultima pasă.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,9

Cătălin Doman

Deși a intrat determinat în teren, mijlocașul ofensiv din acest meci s-a accidentat degrabă la capătul unui sprint în flanc și a trebuit schimbat. Trebuie să fie frustant pentru el, acuma că primise în sfârșit șansa de a fi titular, să iasă după puțin peste zece minute de joc.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,5

Sebastian Mailat

Am pariat de la bun început că Mailat nu va fi o titularizare impusă de regula U21 - mijlocașul de bandă are toate calitățile necesare să ajute echipa. Chiar dacă Popa a încercat să menajeze așteptările față de jucător în declarațiile de după meci, poate era loc de niște laude: gol, pasă de gol, la capătul unei faze judecate cu calm, și alte două șuturi la poartă dintre care unul finalizare la o acțiune personală deosebită. Apărătorii adverși nu au fost de cea mai mare calitate, dar se vede în felul în care controlează mingea și cât de repede gândește pe picioare că indiferent de adversar, Mailat poate fi un pericol. Important rămâne să găsească momentul cel mai oportun în care să dea drumul la minge - la un coechipier sau înspre poarta adverssă.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,9

Cristian Bud

Ratarea sa din repriza secundă ne-a făcut să oftăm adânc - nu că ar fi fost o finalizare lejeră, dar a trimite așa de departe pe lângă poartă este dezamăgitor din partea unui jucător de calitatea sa. Faptul că a fost expus drept cel mai bine plătit jucător din lot, cuplat cu lipsa de succes din aceste prime etape, l-au băgat deja în colimatorul celor mai puțin răbdători. Avem experiența unui atacant excelent, care a avut nevoie de un an de zile să-și dea drumul, deci poate ar fi cazul să temperăm așteptările și în cazul lui Bud, venit nepregătit fizic acum o lună la club.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

REZERVE

Marius Croitoru

Ce meci din partea optarului nostru! Introdus pentru accidentatul Doman, căpitanul de sezonul trecut a fost deosebit de activ, reușind o serie de recuperări, inclusiv cea din care a a plecat golul doi. Nici n-am mai putut numără câte faulturi a încasat, printre care și acel cot în figură iertat cu un galben de central. De mult nu am mai văzut un meci atât de bun din partea sa, pătat doar de gestul obscen făcut din frustrare în partea secundă, pe seama intrărilor dure asupra sa și a colegilor.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1

Miguel Bianconi

Vârful brazilian a intrat mai bine în meci decât cel pe care l-a înlocuit, Bud. A protejat cu succes la mingile lungi, a intrat în combinații cu coechiperii, a fost aproape de gol în două rânduri și a contribuit la reușita lui Mailat. Dacă Bud nu-și revine, va risca să se găsească pe bancă.

Nota Cronicii: 5.5
Nota comunității: 5,9

Josip Šoljić

Trecut pe bancă din rațiuni tactice (abordarea ultra-ofensivă a partidei), sau poate din cauza comentariilor făcute de croat (și de Straton) despre situația financiară, puținele minute în care a evoluat nu i-au permis să aibă impact asupra partidei.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Antrenorul a optat pentru o abordare deosebit de ofensivă în acest joc, cu Doman titularizat în neobișnuita poziție de mijlocaș ofensiv. N-a pușcat din prima, din cauza accidentării acestuia, dar introducerea lui Croitoru s-a dovedit foarte benefică, iar jocul n-a suferit - din contră. Într-un meci pe care trebuia să-l câștigăm la un scor mai convingător de atât, Popa ne-a arătat, pentru prima oară în doi ani de zile aproape, un unsprezece care acasă și-a pus la respect adversarul, evoluând ca echipa care are dreptul celor trei puncte ab initio. În condițiile dificile de acum, este o reușită importantă, chiar dacă adversarul n-a fost unul redutabil.

Nota Cronicii: 7,5
Nota comunității: 8,1

Echipa

Toate permutațiile antrenorului n-ar fi avut succes dacă cei aflați pe teren nu s-ar fi montat pentru joc. După dezamăgirea de la Giurgiu, am avut parte de o schimbare la față a echipei, deși cu doar 24 de ore înainte de meci, Consiliul Local se exprima împotriva acordării fondurilor echipei. Rămâne imperativ să lucrăm la finalizare, unde am iertat prea mult, atât în acest meci, cât și în cel anterior, respectiv să consolidăm legăturile din apărare, care au avut sincope grave în fiecare partidă de până acum. În rest, un mare BRAVO celor care au reușit să se concentreze la fotbal, în ciuda neajunsurilor care bântuie clubul.

Nota Cronicii: 8,0
Nota comunității: 7,5

Omul meciului

Sebastian Mailat - 93,2%
Marius Croitoru - 2,7%
Marius Curileac - 1,4%
Alexandru Munteanu - 1,4%
Gabriel Cânu - 1,4%

4 august 2017

Poli - Juventus Buc. 2:1 (1:0)

Victoria la limită a alb-violeților maschează o prestație dominantă, în care doar impreciziile la finalizare și intervențiile deosebite ale portarului/apărătorilor adverși au ținut echipa oaspete în joc. Munteanu și Mailat, cei doi jucători pe care aș miza să fie oamenii cei mai importanți din atacul nostru, au dus-o pe Poli la 2-0, înainte ca Juventus, la primul șut serios spre poartă în minutul 90, să reducă din handicap. În condițiile în care apele tulburi din jurul vestiarului nu se liniștesc, prestația solidă a jucătorilor alb-violeți a fost una dătătoare de speranțe.

Debutul oarecum liniștit de joc a indicat degrabă cam pe unde avem de gând să plimbăm mingea, cu flancul Crețu-Munteanu des întrebuințat. După câteva centrări mai puțin grozave și o minge trimisă pe lângă de oaspeți (min. 7), alb-violeții au deschis scorul - culmea, pornind de pe celălalt flanc: Artean trimite lung spre Mailat, acesta ciupește balonul peste fundaș, aleargă cu mingea la picior în careu, acolo întoarce un adversar și îl vede pe Munteanu liber în zona centrală, căruia îi și pune mingea la șut, iar mijlocașul dreapta nu ratează (min. 9). Ne-am trezit obligați să-l înlocuim pe Doman cu Croitoru din cauza unei accidentări, încă din primul sfert de oră, dar până la urmă a fost de bine, căci căpitanul de anul trecut a intrat excelent în joc. În vreme ce multele faze dezvoltate în dreapta nu prindeau contur de finalizare, cu centrări mai puțin precise, șansele au venit pe incursiuni din cele două flancuri, cu Crețu trimițând pe portar din marginea careului (min. 22) și o cursă deosebită a lui Mailat încheiată cu un șut pe lângă (min. 28). Era să plătim scump la o neatenție a lui Cânu, care a trimis înspre portar, un adversar a interceptat, dar ca la Chiajna, n-a nimerit poarta, deși portarul era ieșit. Probabil toropiți de căldura, alb-violeții nu au mai construit ceva notabil până la pauză și au preferat să gestioneze avantajul de pe tabelă.

Partea secundă a început cu o centrare transformată în șut, pe care Curileac s-a chinuit s-o scoată în corner (min. 50) - într-un fel era fix genul de fază din care te-ai aștepta ca oaspeții să reușească să înscrie, în lipsa unor ocazii construite. Bud s-a regăsit în colimatorul publicului după ce nu a reușit să concretizeze măcar cu șut la poartă o acțiune bună creată în dreapta (min. 55), ca apoi să trimită mult pe lângă cu capul la o centrare decentă din celălalt flanc (min. 62). Oaspeții nu au rămas în zece când centralul l-a iertat pe Mihăescu de un al doilea galben evident (min. 57), după ce mijlocașul central a pierdut mingea în fața lui Croitoru și l-a oprit din spate; nici pe final, la altă fază în care Croitoru a fost luat pe sus de un apărător, clar lipsit de intenția de a juca mingea, centralul nu a acordat un avertisment, asta după ce Sesar, tot de la oaspeți, trebuia eliminat direct pentru un cot aplicat lui Croitoru în prima repriză. S-a văzut că aura lui Găman, arbitru de rezervă azi, este puternică.
Din fericire, alb-violeții au reacționat bine și au continuat să pună presiune la poarta adversă, cu Vașvari găsit tot după o acțiune în dreapta, dar șutul său l-a nimerit pe portar din poziție ideală (min. 64).  O nouă recuperare a lui Croitoru a generat golul doi, cu balonul circulând pe ruta Bianconi - Vașvari - Mailat (min. 68); ultimul a controlat mingea cu stângul, și-a pus-o pe dreptul, finalizând din interiorul careului pe lângă portar! Cu oaspeții căzuți, Poli a controlat fără mari probleme jocul și putea să se deprinde la capătul unui trio++ de ocazii la faze consecutive: Bianconi a câștigat duelul pentru o minge lungă cu un fundaș, dar a fost blocat de portar în interiorul careului (min. 76); șutul tare al lui Artean, servit de Crețu, a fost scos cu un reflex bun de apărătorul buturilor adverse, apoi la corner Melinte a tras bine, cu portarul din nou la post (min. 77); la următorul corner mingea trimisă de Bianconi a fost respinsă de pe linia porții de un apărător, deci senzația era că Juventus a avut mare noroc să scape fără al treilea gol. În tentativa de a ține de minge în ultimele zece minute, alb-violeții au redus din turație, dar au fost trădați de diverse imperfecțiuni tehnice. La una din ele, a lui Vașvari, oaspeții au apucat să tragă spre poartă, dar din afara careului, dar apoi la a doua, o nouă neînțelegere de plasament între Melinte și Crețu, Țâră a rămas liber în careu să dea cu capul, învingându-l pe Curileac (min. 90). Chiar și așa, n-au fost trei minute de prelungire cu mari emoții, dincolo de cele inerente scorului devenit, brusc, strâns.

Am câștigat trei puncte importante, atât pentru a asigura puțină liniște din punct de vedere sportiv, cât și pentru a dovedi celor pasivi din Consiliul Local că echipa se ține în continuare de fotbal. Se prea poate ca atacul să fie neeficace iar apărarea să tindă spre lapsusuri, dar aceste lucruri se mai pot ameliora, atâta timp cât fotbalul primează.

Bravo Poli!

Poli: Curileac - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Doman, Mailat - Bud

Schimbări:

Croitoru pentru Doman (min. 12)
Bianconi pentru Bud (min. 64)
Šoljić pentru Artean (min. 87)

3 august 2017

O decizie împotriva Politehnicii. La mulți ani, Timișoara.

După deviza „toți o iubim pe Poli, dar cu toții iubim liberatea”, ședința consiliului a început cu stângul, când s-a votat împotriva rectificării bugetare, necesară pentru finanțarea clubului. De fapt 13 au votat pentru, 2 împotrivă/s-au abținut, (doar 15 au fost prezenți).

14 este numărul necesar de voturi de la totalul de 27 de consilieri.

Robu a explicat problematicile de finanțare:

- serviciul juridic al primăriei nu a semnat documentul de susținere al proiectului considerând că finanțarea se încadrează la ajutor de stat; Robu a explicat că clubul nu se încadrează fiindcă mai puțin de 20% din activități (vânzări de bilete, jucători, tricouri, etc.) sunt economice;

- pierderile cauzate de nefinanțarea clubului, care includ nu doar pierderea patrimoniului (jucători, baza de juniori, etc.), ci și pasabilitatea de a plăti înapoi către LPF tranșa de 700k Eur luată de ANAF;

- importanța de a lua o decizie acum din partea CLT, deoarece următoarea ședință se putea organiza doar în septembrie, prea târziu pentru a garanta un cadru de funcționare a clubului, din moment ce nu se va putea plăti nici rata scadentă (pe atunci) către ANAF;

- în urmă cu o lună se votase în cosiliu cadrul pentru a facilitata această finanțare, dar atunci nu a intervenit niciun jurist să aducă în discuție problema ajutorului de stat;

- posibila neconformitate creată de litigiile existente între ACS Poli și Primărie a fost negată de Robu, din moment ce procesele existente se referă la finanțarea echipei lui Iancu, respectiv problema cu Curtea de Conturi reprezintă un litigiu între Primărie și Curte, nu Primărie și club sau Curte și club;

Cu emoții apăsătoare, vicepreședintele lui Poli, Radu Birlică, a descris sumar greutatea deciziei care urmează. În contra-partidă, Cristi Brâncovan a apărut să „sfătuiască” consilierii că, deși el însuși este subiectiv și nu vrea să influențeze, ar fi bine ca dânșii să se protejeze fiindcă mereu la Timișoara s-a lăsat cu scandal după finanțarea publică. În discursul său a pus mai departe presiune cu privire la ambiguitatea legii și a deznodământului disputei cu Curtea de Conturi, în ciuda lipsei sale declarate de competență.

Drama a continuat, când consilierul Dugulescu, unul dintre cei doi care au avut rețineri, a anunțat că el votează dacă se face un amendament ca toți cei cu buletin de Timișoara să intre gratuit la meciurile Politehnicii. Deci, practic, eșecul inițial al votului pentru rectificarea bugetară a stat tocmai în această aberație populistă, care a și fost combătută din sală, în ideea respectului față de sportivi.

Robu a replicat cu istoricul (in)deciziilor juridice, lipsa de consecvență la nivel național. Și așa, cu suspine, a urmat resemnarea cu privire la imposibiltatea de a tranșa problema finanțării clubului în acest moment.

Primarul a retras de la vot proiectul, astfel încât să rămână două alte șanse pentru votarea sa. Timpul scurt de pregătire, ambiguitatea legală, interesele colaterale, toate au conspirat împotriva Politehnicii. În baza tuturor celor discutate, perspectivele sunt sumbre și condiționate de eterna înțelegere a jucătorilor, care trebuie să-și decidă viața înainte să se încheie perioada de transferuri pe 4 septembrie.

2 august 2017

Note: Astra - Poli (et. 3, c. reg.)

Astra - Poli 3:0 (2:0)
[41 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

A început bine partida, cu două intervenții utile la șuturile lui Marquinhos. Apoi n-a convins nici la primul gol, unde poziționarea a fost deficitară, nici la al doilea, unde are totuși alibiul unui șut puternic, din apropiere. Paradele din debutul reprizei secunde (trei la număr) au părut că ne vor ține aproape de adversar, dar reacția lentă a lui Cânu după reluarea acrobatică semnată de Le Tallec și respinsă de Straton a pus capac oricăror speranțe. Dintre cei care au jucat, Straton a avut și contribuții pozitive, dar golurile încasate pe contribuiția portarului atârnă mereu greu.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,5

Valentin Crețu

N-a fost un meci grozav pentru fundașul dreapta. În special faza de la golul doi trebuie să-i șadă pe conștiință: plecat cu câțiva metri avans față de adversar, a fost ajuns din urmă și nu a reușit o respingere simplă; apoi l-a întors Marquinhos de două ori și s-a trezit nemarcând pe nimeni la centrarea lui Balaure. Ce să mai zici?

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Cristian Melinte

Chiar dacă nu a fost cauza principală la goluri, nu ni s-a părut că Melinte a oferit multă siguranță. Înainte de golul trei a trecut de două ori pe lângă minge, Le Tallec fiind beneficiarul de ambele ori.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Gabriel Cânu

N-a mai fost un joc curat pentru căpitanul alb-violeților, trădat de vârstă prin reacția lentă la golul trei al gazdelor. Învârtit și pierdut pe drum de Le Tallec în câteva faze, Cânu a avut o noapte de uitat.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,2

Alexandru Țigănașu

Dintre cei nou-veniți, Țigănașu a dat dovadă de cea mai multă constanță - la un nivel acceptabil. Mai rar găsești un jucător cu apetitul/calitatea sa ofensivă care să nu compromită în extrem faza defensivă; Belu este taman contra-exemplul perfect în acest sens (chiar de Belu a dat centrarea care a precedat golul trei). 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Gabriel Vașvari

Dacă Crețu are o mare vină la golul doi și Vașvari este acolo lângă el - la propriu și la figurat. Cei doi nu s-au înțeles alergând spre acel balon aruncat în jumătatea noastră și apoi Vașvari a rămas indecis în careu, neștiind pe cine să marcheze, ceea ce i-a oferit tot spațiul din lume lui Ioniță. În trei partide a fost înlocuit deja de două ori, în condițiile în care întreg sezonul trecut n-a fost schimbat decât de două ori; probabil că mai are de lucrat la pregătirea fizică, dar și mai mult e de muncit la integrarea alături de Soljic și de Artean, pe o poziție joasă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,7

Andrei Artean

Nu am văzut multe din partea lui Artean la acest joc; de faultul inutil care a precedat primul gol am scris deja, precum am scris și despre atitudinea prea pasivă la al doilea gol. Vom avea de suferit din cauza lipsei de concurență pe acest post de mijlocaș central/închizător, cu niciuna dintre cele trei opțiuni deosebit de convingătoare până acuma.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Alexandru Ciucur

Cele câteva curse făcute de Ciucur au fost lipsite de finalitate. N-am arătat deosebit de rapizi pe contre (care contre?), ba chiar ne-a fost greu să aducem oameni în față când trebuia să tranziționăm. Dublajul defensiv oferit de mijlocașul dreapta a ajutat, dar nu e destul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,8

Josip Šoljić

Croatul s-a numărat printre puținii jucători care au arătat atitudine, chiar dacă succesul repurtat a fost limitat. Putea să înscrie la șutul din buza careului, dar a și oferit câteva deschideri utile în repriza secundă, în special cea la care s-a dictat greșit ofsaid la Mailat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,0

Cosmin Bîrnoi

Trebuia să înscrie în prima repriză? Într-o lume ideală, clar. Nu putem avea așteptarea ca cineva care de abia a dat bot în bot cu Liga 1 să dea dovadă de constanță. Probabil că s-a hazardat când s-a trezit cu mingea la picior, la doar câțiva metri de poartă; se întâmplă. Faptul pozitiv este că a găsit acel spațiu, așa cum l-a găsit și cu Chiajna. În rest, muncă și iar muncă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,3

Cristian Bud

Pentru noi a fost primul meci în care Bud a arătat ceva care să i se poată atribui unui atacant. A fost la capătul unor faze - cu finalizare - iar deși nu a marcat, s-a prezentat incisiv pe parcursul meciului. Așteptăm mai multe de la el, ca și de la ceilalți jucători aduși în această vară, dar indiferent de rezultate, primul lucru pe care îl vrem este să vedem că acel „60-70%” la care zice fiecare că se află se transformă în „90-100%” - nu doar din gură, ci ca joc colectiv.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 3,6

REZERVE

Sebastian Mailat

Revenit pe teren după accidentarea care l-a ținut la o parte în debutul de sezon, mijlocașul de bandă a avut un impact pozitiv asupra jocului echipei. Pasa oferită lui Bud și mobilitatea sa ofensivă au generat câteva faze utile. Asemeni lui Bîrnoi, nu este cazul să punem presiunea succesului pe umerii săi, deși, e adevărat, avem așteptări mari de la Mailat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Miguel Bianconi

Brazilianul a arătat implicare, dar în afară de faza la care a fost tras în marginea careului și nu s-a dat fault, niciuna din acțiunile sale nu a prezentat măcar potențialul de a contribui la vreun gol.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

Cătălin Doman

Tipic Doman - câteva curse în care a uitat să mai dea drumul la minge și ceva ghinion la șutul scos din direcția porții.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,7

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Este greu de zis dacă Popa putea să trateze diferit acest joc. Erorile care ne-au costat au fost de o natură dinamică, iar schimbările efectuate s-au potrivit cu necesitățile noastre. Declarațiile sale dramatice de după meci au fost penalizate de primar zilele acestea. Sper să ajungem să vedem momentul în care Popa va dispune de liniște financiară, măcar din curiozitatea de a afla ce subiecte vor fi abordate la conferințele de presă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,0

Echipa

A arătat de la rău în jos. Moale. Că există fel și fel de circumstanțe atenuante - de la tensiunile financiare la ambuteiajul din drum spre meci - nu încălzește pe nimeni. Este mult de lucru la aspectele de echipă, de colectiv, dar senzația este că nu vom progresa în această direcție până când nu se rezolvă situația financiară. Iar apoi mi-e că timpul ca Popa să o mai desăvârșească va fi prea scurt.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,5

Omul meciului

Alexandru Țigănașu - 24,4%
Sebastian Mailat - 24,4%
Josip Soljic - 17,1%
Cătălin Straton - 7,3%
Gabriel Cânu - 7,3%
Cosmin Bîrnoi - 7,3%
Valentin Crețu - 2,4
Gabriel Vașvari - 2,4%
Alexandru Ciucur - 2,4%


31 iulie 2017

Astra - Poli 3:0 (2:0)

Cumva conform așteptărilor, o săptămână îmbibată în scandal s-a desăvârșit cu o înfrângere lamentabilă. Trei goluri primite pe fondul letargiei noastre defensive și ratările din aproape toate pozițiile ale alb-violeților au garantat o victorie facilă gazdelor, formația în care a ieșit în evidență și fostul polist, Silviu Balaure. Știam că nu va fi ușor, nu atât din cauza adversarului de pe teren, cât a adversarului din interiorul echipei noastre, iar jucătorii au fost penalizați la repetatele neatenții defensive. O echipă care nici nu se apară și nici nu știe să dea goluri este sortită surferinței.

Prima repriză, ca întreaga partidă, s-a prezentat echilibrată ca ocazii, dar a fost tranșată de gazde pe urma unor erori remarcabile în apărarea noastră. Astra a început mai bine și impreciziile cărora avea să le plătim tribut s-au aratat încă din primele minute, când Crețu a pierdut o minge la 30 metri de poartă iar șutul lui Marquinhos, în diagonală, a fost respins de Straton (min. 2). Un moment de adormire în celălalt flanc și câteva driblinguri printre trei adversari ale aceluiași Marquinhos ne-au creat emoții, cu Straton intervenind din nou la un șut dificil trimis de brazilian (min. 6). Deși tot gazdele au rămas sus, am ieșit din corzi și jocul s-a liniștit. Prima noastră ocazie a fost semnată de Bud, a cărui finalizare cu capul la centrarea lui Țigănașu a ratat poarta adversă (min. 14), ca apoi Šoljić să aibă șansa unui șut de la 25 metri, dar graba a stricat treaba și mingea a mers mult peste (min. 15). Repriza s-a decis la două faze destul de stupide, în minutele 21 și 23. Un fault absolut inutil semnat de Artean a oferit Astrei o fază fixă din lateral dreapta, centrarea a mers aproape de marginea careului, unde l-a găsit pe Polczak între Vașvari și Šoljić, iar lovitura năprasnică cu capul a penalizat expunerea pozițională a lui Straton, care n-a mai putut interveni. Dacă ne-am enervat o tură la acest gol evitabil, al doilea a fost și mai rău: mingea pierdută repede la un corner bătut prost de Bîrnoi a fost degajată în jumătatea noastră, Vașvari și Crețu s-au invitat la o minge care cumva a rămas în posesia unicului adversar rămas sus să pună presiune, ne-am reașezat greoi în defensivă, astfel că centrarea trimisă de fostul nostru jucător, Balaure, l-a găsit liber pe Ioniță. Șutul în forță trimis de decarul Astrei a fost pe Straton, dar reacția lentă a portarului a făcut ca acesta să nu mai poată respinge. Cu un avantaj greu surmontabil, giurgiuvenii s-au retras, astfel că ocaziile au început să apară mai consistent și în contul nostru. Șuturile lui Bud (min. 26) și Ciucur (min. 39) nu au pus mari probleme porții adverse, iar lovitura de cap a lui Cânu la libera bătută de Țigănașu a nimerit fix bara transversală (min. 32). Cea mai mare ocazie i-a aparținut însă lui Bîrnoi, care putea să ne bage înapoi în meci chiar înainte de pauză, dar cu mingea la picior, timp și spațiu în zece metri, a irosit centrarea perfectă a lui Vașvari, trimițând moale, pe portar.

Gazdele au recunoscut riscul jocului jos și au ieșit mai deciși de la cabine. După ce nou-intratul Mailat l-a deschis bine pe Bud în careu, dar acesta a intrat în unghi și n-a reușit decât să trimită în portar, o serie de trei ocazii la poarta noastră a tranșat definitiv partida. Întâi Le Tallec l-a învârtit pe Cânu la 30 metri și a tras de la distanță, cu Straton scoțând de sub bară, înainte ca același vârf francez să devieze de puțin șutul/centrare al lui Marquinhos, Straton reușind din nou să intervină. Golul trei s-a prezentat, nesurprinzător, degrabă, Le Tallec reușind o reluare din foarfecă laterală la centrarea pe care a primit-o în centrul careului, Straton a fost din nou providențial, dar Cânu a reacționat deosebit de lent pe respingere, astfel că Balaure a avut timp să vină din spate și să reia în gol, din câțiva metri. Nu cred să fi trecut două minute între toate aceste faze. Gazdele n-au mai avut nevoie de ocazii până la final, astfel că nouă ne-a revenit șansa/datoria să marcăm măcar un gol de onoare. Bud a trimis neconvingător din careu, pe portar (min. 55), înainte ca Šoljić să aibă șansa unui gol la mingea care îl aștepta la marginea careului, dar șutul croatului n-a prins poarta (min. 67). Doman, cu poarta goală în față și cu opțiunea unei mingi puse lui Bud, a ales, normal, șutul, efortul său fiind scos de un fundaș din drumul spre gol (min. 70), apoi Mailat a ratat singur cu portarul la o fază în care fusese semnalizat greșit în ofsaid, ca pe final Bud să înscrie un alt gol anulat, de această dată pentru un ofsaid just (min. 86). În rest au mai fost destule atacuri, chiar și cu superioritate numerică, dar ultima pasă a venit greu, astfel că am sfârșit un meci cu cinci-șase mari ocazii de gol fără a fi marcat.

N-are rost să ne obosim gura cu cât de important este ca situația financiară să se clarifice în următoarele una-două săptămâni. Vineri jucăm pe o căldură toridă, de la o oră inumană, cu Juventus București, dar decisiv până atunci ar fi să primim un minim de semnal că birourile lucrează în direcția corectă. Că de nu, degaba trec etapele și ne „omogenizăm” doar în gradul de supărare și tensiune.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Vașvari, Artean - Bîrnoi, Šoljić, Ciucur - Bud

Au mai intrat:

Mailat pentru Bîrnoi (min 46)
Bianconi pentru Vașvari (min 59)
Doman pentru Ciucur (min 68)

27 iulie 2017

Între „a fi” și „a nu fi”

Suntem captivi, acesta este adevărul. Doare, cu atât mai mult cu cât senzația ultimilor doi ani a fost că ceea ce era mai greu, a trecut. Tergiversările repetate, interesele și adversitățile politice, fac ca Poli să fie în situația prezentată în presa ultimelor zile. Domnește o tensiune, atât pe teren, cât și în birouri, care dacă nu se rezolvă degrabă, nu cred că va mai ierta.

Unul dintre elementele cheie ale succesului de anul trecut, pe lângă determinarea jucătorilor și „bulanul” lui Popa, a fost liniștea. Garanția ei a venit grație banilor din drepturile TV și a micilor sponsorizări sau a mai puțin micilor împrumuturi antamate de club. Fără cea mai importantă sursă financiară, luată în termeni legali de ANAF, e greu de zis ce magie ne va mai ține pe linia de plutire. Această intervenție, până la urmă, brutală, în spiritul finanțelor, este fix genul de acțiune la care te poți aștepta din partea unei instituții atât de politizate. În loc să-și mărească șansele de a recupera restul datoriilor decalând o parte din plată pentru care și exista context legal, măcar unul sau două salarii, deci vreo 20% din cei 700.000 Eur luați, s-a preferat o variantă a aburelii și a tergiversării.

Cea mai nouă promisiune - de fapt, promisiunea pe care oricum ne bazam de la bun început, dar care acum a devenit urgentă - este că în urma cererii de reeșalonare, vom primi certificatul fiscal zero și vom putea accesa păguboasele/necesarele fonduri publice. Nu se vor putea plăti salariile restante din acești bani, dar se vor putea da bani de acum încolo, ceea ce ar fi gura de oxigen de care avem nevoie pentru a oferi o fărâmă de liniște jucătorilor.

Este tragic că atunci când în sfârșit am găsit o cale care duce altundeva decât în Liga a 2-a, ca lot, cât și ca gândire organizatorică, suntem blocați de eternul element politic. N-ar trebui să comentăm, nu? Că doar la astea ne-am expus benevol. Ceea ce nu înseamnă însă că neonorarea promisiunilor repetate ale primarului Robu, în ciuda reasigurărilor oferite jucătorilor și suporterilor, trebuie iertate. Când n-a fost liniște completă, ca acum un an de zile, tot ce am primit din partea primarului, pe bune suporterul numărul 1 al clubului, au fost vorbe în vânt. Nu doar că nu a găsit oportun să dea cu pumnul în masă și să adune „factorul economic” în jurul Politehnicii, dar echivalarea clubului cu persoana sa (Poli a lui Robu, Poli a primăriei) a pus piedici atât din acest punct de vedere, cât și în ceea ce privește relația cu alte instituții publice sau cu suporteri neutri ai fotbalului timișorean.

Dacă situația se va dezamorsa, adică eșalonarea acceptată, finanțarea rapid trecută prin Consiliul Local Timișoara, salariile plătite, atunci Robu va fi exonerat în acest „dosar”, iar meritul se va împărți alfabetic. Există semne că putem spera în mod realist la asta, judecând după demersurile făcute de club în ultimele 24 ore. Dar dacă situația nu se va rezolva, păi atunci e clar: numai Robu e de vină.

Asta nu doar fiindcă „așa-i în fotbal”. Ci fiindcă chiar este.



24 iulie 2017

Note: Poli - FCSB (et. 2, c. reg.)

Poli - FCSB 0:1 (0:1)
[63 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Deși greșelile făcute nu ne-au costat (cele două ieșiri ratate la Alibec sau Teixeira, de exemplu), cel mai grav ni se pare că Straton nu a putut oferi siguranță în acest joc. A avut și două intervenții bune, din categoria „a apărat ce era de apărat”, dar așteptările sunt ceva mai mari de atât.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Valentin Crețu

Când se plângea și Andrei mai mult de Crețu, când a făcut acel sliding tackle excepțional la faza de unu la unu cu portarul al lui Gnohere (am impresia). În general a lăsat o impresie pozitivă, flancul drept s-a ținut mai bine ca cel stâng, unde Enache a creat adesea pericol. Poate trebuia el să strângă la Gnohere, la faza golului, dar mulți au părut rătăciți pe teren la acea acțiune.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Cristian Melinte

Dacă n-ar fi fost faza ciudată de la gol, am fi zis că Melinte s-a numărat printre cei mai buni jucători de pe teren. Apărarea în ansamblul ei a fost solidă, de fapt. La  gol, după degajarea cu capul a lui Cânu și intervenția ratată a lui Artean, FCSB a avut superioritate de cinci contra patru și Melinte a rămas cumva între Teixeira și Gnohere. Greu de zis cine ar fi trebui să se poziționeze unde, desincronizarea fiind totală. Oricum, putem avea speranța ca la un moment dat Melinte să reprezinte o variantă constantă și solidă a apărării.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Gabriel Cânu

Dacă jocul solid nu ar fi fost destul, declarațiile coerente și punctuale de după meci au pus din nou cireașa pe tort. Pe teren, avem regretul că nu a reușit să trimită pe poartă ocazia avută în repriză secundă, respectiv că la gol mingea s-a strecurat cumva atâta pe lângă el, cât și pe lângă Straton, pentru a-l găsi pe Gnohere. Este important să ne putem baza în continuare pe Cânu, fiindcă el oferă siguranță apărării în acest moment. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Alexandru Țigănașu

Fazele fixe, executate tare periculos de Țigănașu, se anunța a fi o caracteristică nouă a jocului nostru. În plan defensiv, cumva ne-am tot trezit cu Enache primind mingea pe diagonală, rămas unu la unu cu fundașul nostru, ceea ce ne-a expus destul de mult. La gol nu se afla într-o poziție grozavă, motiv pentru care au și rămas doi jucători față în față cu Cânu - încă un semn al lipsei de omogenitate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,7

Andrei Artean

Spre deosebire de destule alte partide, Artean a fost mijlocașul central mai sigur. Nu că asta ar spune prea multe, în condițiile în care axul central a dezamăgit, dar am apreciat spiritul bătăios, de sacrificiu. Din păcate momentul simbolic este cel în care a ratat recuperarea la faza care a precedat golul, dar...a încercat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Josip Šoljić

Un meci de uitat pentru croat, care în primele douăzeci de minute parcă n-a dat o pasă bună. Situația s-a ameliorat pe parcursul partidei și mijlocașul a avut chiar două șanse de a marca, dar fie s-a reprezit, fie i-a lipsit tăria unei finalizări precise.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Alexandru Munteanu

Dacă pentru al doilea galben nu l-aș apostrofa prea tare, fiind o tentativă (hazardată) de recuperare cu intenții pozitive, mai iritante au fost atitudinea și intervenția care au dus la primul avertisment. Nu avem dubii că deține toate calitățile să fie un mijlocaș de bandă cum n-am mai avut de ceva vreme, dar va trebui să-și controleze agresivitatea, care și anul trecut i-a adus șapte cartonașe galbene. În acest sezon am numărat deja trei...

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Gabriel Vașvari

Mi s-a părut de neînțeles intervenția de portocaliu a lui Vașvari din minutul 15 - poate cel mult ca pe o reacție la maniera dominantă în care adversarii, îngânați de central, au început partida. Faulturile repetate ale lui Pintilii, iertate de prea multe ori, au permis în parte FCSB-ului să controleze jocul în fazele inițiale, dar dacă am fi avut stăpânirea de sine necesară, n-ar fi contat prea mult. În prestația lui Vașvari s-a văzut că echipa mai are de crescut, să capete încredere, unul în celălalt, pentru a nu brava individual.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Cosmin Bîrnoi

Avea mereu să fie un meci greu pentru Bîrnoi, care s-a luptat tactic să conteze, dar l-a părăsit adeseori pe Țigănașu, ca pe final să se găsească la limita resurselor fizice, în imposibilitatea de a fi înlocuit. Sunt însă minute importante adunate de tânărul mijlocaș, care, dacă ne este permisă platitudinea, să se călească la acest nivel.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

Cristian Bud

Dacă de la Bîrnoi era de așteptat să sufere, așteptam mai multe din partea lui Bud. Nici de această dată vârful antamat pe bani grei (a se citi salarial) nu a contat, fiind complet absent din joc. La eliminarea lui Munteanu trebuia să joace un un-doi simplu cu acesta, dar i-a dat o minge dificil de controlat, care a cauzat, în parte, intervenția mijlocașului de bandă. Probabil că mai primește vreo două, trei etape de grație și Bud, timp în care să ajungă la capacitatea fizică maximă și să înceapă măcar să-și arate valoarea.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,5

REZERVE

Alexandru Ciucur

Ciucur confirmă la rândul său că avem opțiuni interesante pe bancă. Intrat la pauză pe poziția lui Munteanu, mijlocașul a arătat viteză și tehnică, dar pasa finală/centrarea i-a lipsit. Vom avea oportunitatea să-l vedem la Giurgiu mai mult, cel mai probabil.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cătălin Doman

Tentativa de a-l plasa pe Doman în locul lui Bud, deși oarecum logică, în condițiile în care jucând pe mingi lungi trebuie să și aduci jucători sus pe recuperare - ceea ce noi nu ne mai permiteam - n-a funcționat de fel. Driblingurile sale au fost inutile, pasele absente sau întârziate, iar la un moment dat a pierdut o minge la mijloc aiurea, Straton salvându-ne de gol. Cu durere ne mai gândim și la niște faze fixe. Este greu de zis unde-și va mai găsi Doman loc în echipă, dacă postul său va fi mereu ocupat de un U21, iar pe dreapta concurența este și așa feroce. Poate așa, vârful vitezist.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,5

Marius Croitoru

Intrat pentru a mai lega puțin centrul terenului pentru Poli, Croitoru n-a reușit să intre în joc în sfertul de oră pe care l-a avut la dispoziție. Lentoarea sa l-a expus la pressing-ul supranumeric al oaspeților. Asemeni lui Doman, va fi greu ca Croitoru să-și găsească rolul în această formula a Politehnicii, dar poate va avea câteva șanse, din moment ce nu există multe dubluri pe postul de mijlocaș central.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,6

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu cred că i se poate imputa ceva lui Popa, exceptând eventual maniera în care i-a montat pe jucători - sau orice altceva a făcut, pentru a le induce tensiunea care s-a văzut pe teren. Schimbările au fost de înțeles, deși poate ar fi meritat aruncat Bianconi în luptă în locul lui Croitoru și retras Doman oleacă. Declarațiile de la final, în contradicție cu reticența lui Cânu de a comenta în public dificultățile din vestiar, denotă o oarecare disonanță între protagoniști. Soluția, în primă fază, e simplă...

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Echipa

...și esențială pentru bunăstarea echipei: să se plătească restanțele salariale. Faptul că o parte importantă din lot nu a mai primit bani din februarie riscă să creeze tensiune între cei vechi și cei noi, pe lângă că e evident că nu ajută de fel. Aveam nevoie de o tresărire de orgoliu, de mai multă unitate în partea a doua, de cineva care să transmită credința că putem obține un rezultat pozitiv mai departe, atât coechipierilor, cât și publicului. Nu am avut. Letargia replierii la golul primit este un bun exemplu pentru neajunsurile ca echipă. Speranța este să putem lupta împreună până la soluționarea situației financiare, care soluționare trebuie să vină cel târziu în prima parte a lui august. Am putut urmări la Craiova că adversarul pe care l-am învins în prima etapă nu este chiar carne de tun, cum presupuneau unii, dar adevărul de anul trecut este în continuare valabil: diferențele valorice în Liga 1 2017/2018 sunt mici, dăruirea tranșează meciurile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Omul meciului

Gabriel Cânu - 30,2%
Valentin Crețu - 19%
Alexandru Țigănașu - 15,9%
Alexandru Munteanu - 9,5%
Cătălin Straton - 7,9%
Josip Soljici - 6,3%
Cătălin Doman - 4,8%
Cosmin Bîrnoi - 3,2%
Gabriel Vașvari - 1,6%
Cristian Melinte - 1,6%

un Chivulete - 2,7

21 iulie 2017

Poli - FCSB 0:1 (0:1)

În inferioritate numerică o repriză întreagă, Poli a pierdut la limită duelul cu FCSB, în fața unui stadion plin, dar liniștit. Două faze, judecate cu măsuri diferite, au decis meciul - Alibec fiind iertat de o eliminare la o intervenție întârziată, în timp ce Munteanu a văzut degrabă al doilea galben. În rest, mici frustrări și oboseală din partea alor noștri, care n-au evoluat la un nivel grozav, dar nici nu au fost depășiți categoric.

Nici n-a început bine jocul, că centralul Chivulete a oferit cadou o liberă din douăzeci de metri oaspeților și un galben lui Țigănașu, la o intrare care n-a arătat a nimic din tribună. Deși FCSB a stat sus în primul sfert de oră și Poli n-a legat mare lucru, ocaziile n-au apărut. Vașvari a scăpat cu galben la o intrare dură în zona mijlocului terenului, ca apoi să ne stea puțin respirația la șutul din prima al lui Budescu (min. 18), pe lângă. Îngrijorător era că nicicum nu reușeam să ne așezăm în teren, să ținem mai mult de minge. Alibec a luat galben pentru proteste (min. 22) și nu l-a văzut pe al doilea la o ciocnire întârziată cu Straton (min. 24). Galbenele au continuat pentru noi, Munteau văzându-l pe primul la capătul unor îmbrânceli în fața băncilor de rezerve, fază la care cumva jucătorul oaspete implicat n-a fost avertizat. Prima șansă seriosă de gol a aparținut adversarilor (min. 40), când Straton a ieșit slab pe centrarea lui Enache, mingea lovindu-se de Alibec înainte de a ieși în aut de poartă. După ce toată repriza ne trecuserăm în cont doar jumătăți de ocazii (un șut blocat la o fază fixă, un șut peste al lui Artean, o liberă telefonată pe poartă), Țigănașu a bătut un corner spre poartă (min. 42), Niță a respins la Soljic, care a încercat un voleu dificil, nereușind să cadreze șutul. În fine, repriza s-a încheiat cu eliminarea lui Munteanu, care a preluat lung pasa nu tocmai comodă a lui Bud, și l-a agățat pe Junior Morais înainte de degajare în tentativa de a prinde mingea. O neatenția a mijlocașului nostru, dar când ai un șablon cu care să compari, n-are cum să nu-ți pice prost.

Popa a mutat la pauză, introducându-l pe Ciucur pentru Vașvari, expus din cauza avertismentului. Superioritatea oaspeților și-a făcut efectul în maniera prin care ne-au descusut în flancuri, iar la prima oprotunitate mare a reprizei (min. 52) au beneficiat de încă o ieșire hazardată a lui Straton, dar Teixeira a dat cu capul înspre pământ și balonul a trecut peste. După un șut din marginea carelui, prins cu ușoare emoții de portarul nostru (min. 61), a urmat deschiderea scorului: Artean nu reușește deposedarea în 30 metri, mingea ajunge în flancul stâng al apărării noastre, FCSB creează superioritate în zona centrală unde Melinte se trezește între doi jucători, Crețu vine târziu să-l acopere pe Gnohere, care primește în careul mic și nu trebuie decât să pună latul (min. 63). Nici fizic, nici mental nu arătam prea bine și cumva am scăpat de încă un gol la șutul respins în corner de Straton (min. 65). Cu Doman, intrat pentru Bud, absolut ineficient, Bîrnoi, obosit, mai degrabă concentrat pe faza defensivă și doar Ciucur încercând ceva la un raid sau altul în dreapta, nu ne-am apropiat mult de poarta adversă. Am avut totuși două șanse de egalare: Cânu a dat peste la cornerul lui Țigănașu din interiorul careului mic (min. 71) și Šoljić a încercat ceva de unul singur între trei adversari, a reușit să se întoarcă, dar șutul n-a mai avut forță (min. 73). Nici introducerea lui Croitoru n-a ajutat, în vreme ce la poarta noastră intervențiile lui Cânu și Crețu, precum și ratarea mare a lui Gnohere (min. 87) ne-au ținut în joc. La chiar una din ultimele faze, centrarea lui Ciucur a fost deviată cu mâna de un adversar, tușierul a semnalizat henț, dar centralul, aflat departe și pe partea greșită a fazei, a dat din brațe că n-a fost nimic (sau, mă rog, distanță, alea, alea). Cum să nu te enervezi măcar puțin? În fine, jocul s-a terminat cu FCSB trăgând de timp, în nota anemică și iritantă a ultimelor partide disputate în compania echipei bucureștene.

Dincolo de filosofiile arbitrale, cert este că am suferit pe atac, cu Bud prea puțin prezent în joc. Defensiv au fost mici desincronizări, inclusiv la gol, dar nu am căpătat impresia unei suferințe dramatice. Schimbările de astăzi n-au funcționat, câțiva jucători au părut ieșiti din formă, iar în condițiile de inferioritate numerică, ar fi fost poate prea greu să obținem punctul descântat. Sau poate nu, dar așa s-a terminat.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Vașvari - Munteanu, Šoljić, Artean, Bîrnoi - Bud

Schimbări:

Ciucur pentru Vașvari (min 46)
Doman pentru Bud (min 56)
Croitoru pentru Soljic (min 77)

19 iulie 2017

Amical: Poli II - Szeged 2011 1:2 (0:1)

Mereu tinerii alb-violeți, în acest an sub comanda lui Sorin Bălu, au disputat un meci amical în compania vecinilor noștri din divizia secundă a Ungariei. Cu un unsprezece solid și câteva somități în afara gazonului (inclusiv Nicolae Robu, situat aproape simbolic pe banca de rezerve), Poli II s-a prezentat dezamăgitor, dar mai are timp să se aranjeze până la debutul sezonului, care va avea loc de abia la finalul lui august. În condițiile în care Szeged începe anul competițional în doar zece zile, se găsesc cauze exonerante, dacă e să le căutam.

O poză din care nu se vede decât că am fost la meci.
Oaspeții ne-au luat tare de tot și în prima jumătate de oră au dominat copios, Poli de abia reușind să treacă mingea de mijloc. Scorul a fost deschis în minutul 10, când apărarea noastră n-a fost atentă la o fază fixă executată cu schemă de la 25 metri, și mingea șutată ulterior din interiorul careului a fost împinsă în poartă de un adversar. Pericolul a continuat la buturile lui Contra, dar fie impreciza la finalizare, fie intervențiile sigure ale portarului au păstrat proporțiile scorului. După ce Szeged a obținut un penalty la o fază în care trei jucători alb-violeți s-au văzut înșirați, ca Podină să comită actul final, tot Contra a reușit să pareze lovitura de la unsprezece metri. Deși jocul s-a mai liniștit în ultimul sfert de oră al repriză, Poli n-a făcut nimic să conteze, evoluând greoi și blazat în căldura după-amiezii.

La zece minute de la reluare am avut prima șansă, când Popan a ținut mult de minge, deși ar fi putut pasa, cumva a ajuns în poziție bună de finalizare la marginea careului, dar a trimis peste. Disputa devenise una de uzură, fără acțiuni concrete de atac, fiind piperată doar cu mingi lungi, dueluri pe zone restrânse și imprecizii tehnice. În ciuda apatiei, alb-violeții au reușit să egaleze în minutul 70: Buia trimite o pasă pe culoare, Sporin ia fața adversarului și trimite elegant pe lângă portar. După o mică încăierare în zona băncilor tehnice, Szegedul a revenit în avataj, profitând de spațiul din jurul lui Sturz, pe unde au descusut ușor apărarea și au înscris. Alte șanse nu s-au mai ivit până la final, toată lumea așteptând parcă încheierea jocului.

Nu cred că e locul unei evaluări profunde a neajunsurilor din prestația echipei secunde. Deși jucătorii se cunosc, sunt convins că trebuie muncit ca ei să redevină o echipă, un demers necesar după fragmentările din ultimii doi ani. Bunicele anumite momente semnate de Contra, Haruț, Popan și Buia, dar nimeni nu a jucat fără greșeală. Despre nou-venit, Buia a fost prezent în joc în prima parte, frustrat adesea de intrările dure ale adversarilor, ca în a doua parte să dispară - până la pasa de gol.

Mă uit la lotul echipei și chiar dacă există câteva nume care promit sau ies în evidență grație unei tehnici deosebite, va fi nevoie de un efort colectiv mult mai mare ca Poli II să nu se zbată la retrogradare în acest sezon al ligii a 3-a. Pentru unii dintre jucători este cam ultimul tren.

Poli II: Contra (80' Trifon)  - Haruț, Sturz (74' Lazăr), Fridrich (62' Cochințu), Podină - Pop, Oprea - Nr. 11 (46' Codrean), Buia (80' Nr. 14), Popan (62' Sporin) - Pădurariu (46' Totic)


Google+