Alb-violeții își continuă forma slabă din ultimele patru partide, la capătul unui meci pe care ni l-am făcut deosebit de greu încă din prima repriză. Până la urmă doar inspirația lui Curileac a păstrat proporțiile scorului, mai ales după ce Țigănașu a văzut roșu oprind un adversar din poziție de singur cu portarul.
Culmea este că am fost aproape conduși la o gafă de proporții a lui Curileac, care a sărit pe o centrare ca apoi să fie trădat de priză, și craiovenii să rateze prima mare ocazie (min. 14). Jocul se contura a fi unul tacticizat, fără multe ocazii, și acest adevăr a ținut încă un sfert de oră. Atunci, Munteanu, controlând o minge în preajma careului nostru, a fost busculat cât să fie deposedat, iar implicit apărarea ne era pe nicăieri. Băluță, de departe cel mai fotbalist dintre jucătorii aflați pe teren astăzi, a trimis o centrare în fața porții, de unde Martic a avut ușoara sarcină de a trimite cu capul în poartă, asta după ce Bîrnoi îl uitase complet din marcaj (min. 27). Nici un minut mai târziu, scorul putea să devină egal, când Șeroni a fost împins în careu, în tentativa de a ajunge la o centrare țopăită a lui Munteanu, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Pe scurt, două faze discutabile tratate împotriva echipei noastre, care au înclinat decisiv raportul de forțe - dar dacă Popa e mulțumit de arbitraj, nu putem noi să ne plângem. Ne-am văzut foarte expuși la viteza oaspeților, care, profitând de spațiile apărute după deschiderea scorului, au înțepat rapid prin același Băluță, internaționalul craiovean plecând de la limita ofsaidului, dar Curileac i-a respins șutul cu piciorul (min. 29). Balanța s-a înclinat aproape decisiv în direcția adversarilor noștri, când Mitriță a scăpat pe o contră la capătul unui corner bătut periculos în careu, Crețu și Vașvari nu au reușit să-l oprească, iar atunci când Țigănașu a făcut-o, a fost fault din poziție de ultim apărător (min. 33). Ne-am regrupat binișor cu om în minus, dar cu Șeroni retras fundaș stânga, capacitatea noastră ofensivă a scăzut dramatic. Tot Craiova s-ar fi putut desprinde în prelungirile reprizei, după un corner în care mingea a poposit la Datkovic în preajma careului mic, acesta trimițând cumva pe lângă.
Cu Crețu și Șeroni avertizați pe culoarul de la vestiare, respectiv proaspăt schimbatul Mitriță eliminat (dar Craiova rămasă în unsprezece), jocul s-a reluat în aceeași parametri. Când Vașvari a alunecat în fața lui Burlacu, tot Curileac s-a întins pentru a respinge șutul vârfului craiovean (min. 56), ca el să fie pe fază și la finalizarea destul de moale a lui Băluță (min. 71). După minute bune de neputință, alb-violeții au beneficiat de o primă fază periculoasă la poarta lui Calancea, Bocșan luându-l la țintă pe portar, irosind centrarea venită de la Munteanu. După ce Curileac l-a mai blocat o dată pe Băluță (min. 78), a venit și rândul oaspeților să tremure. Am avut întâi un apel la penalty refuzat, la o acțiune solo a lui Ciucur (Crăciunescu a zis c-a fost, dar...), după care Vașvari, fiind găsit de o liberă bătută de Munteanu, a trimis mingea cu boltă peste portar, pe care Calancea a scos-o cumva din cadrul porții cu vârful degetelor (min. 87). Oarecum conform așteptărilor, Craiova s-a desprins în final, la o acțiune în care apărarea noastră n-a mai putut să se replieze ca lumea, și Burlacu a pus capul din câțiva metri pentru a pune punct disputei (min. 89).
Era clar, din momentul în care ne-am trezit conduși, că vom avea viață foarte grea. Craiova s-a apărat aglomerat, a pasat mult mingea, obligându-ne să alergăm prelung. Deși Popa insistă pe lipsa atacanților, suntem de părere că ceva mai fundamental este în neregulă la echipă, care nu mai reușește să-și creeze șanse de gol. Astăzi, exceptând câteva faze fixe, n-am reușit nicio acțiune coerentă de atac. Da, nu avem atacant, dar nu avem nici, vorba lui Șeroni, mijlocaș central care să dea pasa de gol - croatul adus să-l înlocuiască pe Croitoru continuă să nu contribuie convingător la jocul echipei. Dar de la asta la fatalismul, deja tipic, al lui Popa, că fără trei jucători o să jucăm la retrogradare, e drum lung. Nu fiindcă nu s-ar putea chiar întâmpla, cât fiindcă insistă pe o presupusă lipsă de calitate a echipei - care, oricum ai lua-o, este peste ce aveam anul trecut. Nu știu dacă acest pesimism acut, folosit și ca scut, dar și ca lance, face bine pe termen lung.
Jocul care urmează cu Chiajna va fi decisiv pentru a da o direcție partidelor rămase de disputat în acest an. Cu siguranță nu va fi ușor.
Exceptând carambolul cu Ciucur şi o degajare care i-a pus pe adversari direct pe poartă, prestaţia portarului a fost una sigură - ceea ce spune multe, la câtă presiune s-a pus pe careul nostru.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6 Alexandru Ciucur
Am suferit în flancuri, unde Ciucur şi Ţigănaşu au fost prinşi expus cu o frecvenţă îngrijorătoare. Cum contribuţia ofensivă a fundaşului dreapta n-a contat, cred că putem treece aces meci printre cele mai slabe făcute fostul jucător al Iaşului.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,2 Cristian Melinte
Prestaţie competentă a lui Melinte, deşi îmi aduc rapid aminte de o fază în prima repriză în care a fost depăşit uşor în interiorul careului. În condiţiile date, cu o improvizaţie în dreapta, Bocşan în stânga, a ieşit bine.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5 Gabriel Cânu
Ne rămâne să sperăm că accidentarea lui Cânu nu este gravă.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,5
Alexandru Țigănașu
Defensiv a avut mult de furcă cu adversarii, ajutor primit în prima repriză de la Bîrnoi fiind limitat. Exceptând liberă bătută aiurea pe final, fazele fixe plecate din piciorul său au creat pericol. A avut acel şut razant cu bara în ultimele minute şi, bineînţeles, pasa de gol. Toate fiind spuse, mai degrabă un meci bun.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7
Gabriel Vașvari
Multe intervenţii importante, rol central la golul egalizator, precum şi la alte câteva faze de atac neconcretizate.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6 Andrei Artean
Solid astăzi, în ciuda unor mici erori de-a lungul partidei.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6 Alexandru Munteanu
Multă vreme am fost dezamăgit de prestaţia mijlocaşului dreapta. Rolul de servant l-a jucat bine în prima parte, dar după eroarea de finalizare din minutul 60, n-a avut multe reuşite. Important este că nu s-a lăsat descumpănit şi a fost catalizatorul golului egalizator. Avem nevoie de acest tip de atitudine.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8 Ivan Ćurjurić
Îi mai dau câteva meciuri croatului, dar momentan nu văd ce aduce echipei faţă de exilatul Croitoru. În această partidă n-a avut aproape nicio reuşită.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7 Cosmin Bîrnoi
Tânărul mijlocaş nu a fost într-o zi bună. Aportul său defensiv n-a convins, iar ofensiv n-a reuşit să creeze pericol. Ne rămâne să sperăm că accidentarea suferită la debutul reprizei secunde
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2
Alin Şeroni
M-am declarat sceptic că experimentul Şeroni va funcţiona, fiindcă Şero nu are stamina să preseze permanent apărătorii adverşi sau să protejeze mingile lungi. Evident, m-am înşelat, odată pentru că fundaşul atacant şi-a dozat energia, a doua oară pentru că n-a avut mingi de protejat, doar de deviat cu capul, ceea ce a făcut cu brio. Efortul de la golul doi a fost admirabil şi în mod normal avea şi o pasă de gol în cont, dacă Munteanu reuşea să finalizeze în minutul 60. Rămân la părerea că nu este o soluţie permanentă, dar probabil că o vom mai vedea utilizată, cu condiţia ca Şeroni să nu se fi accidentat grav la gol. Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,0 REZERVE Cristian Bocşan
În ciuda câtorva intervenţii decente, senzaţia generală a fost una de nesiguranţă din partea înlocuitorului lui Cânu. Mingea pierdută în apropierea careului nostru în partea secundă aproape că ne-a costat un gol.
Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,6 Sebastian Mailat
Oricât de amară ar fi situaţia lui Mailat, rămân la părerea că în condiţii normale şi cu continuitate, este mai pregătit în acest moment să fie de folos echipei. Cum a intrat astăzi, şi-a creat ocazii, una mare când s-a hazardat să finalizeze şi a tras înspre portar, dar mai admirabil mi s-a părut efortul defensiv, în special intervenţia curată (dar cu risc de penalty) din finalul partidei.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9 Cătălin Doman
Ce bine că Doman a intrat târziu și nu trebuie să îl notez. Fără îndoială că trebuia introdus, ba chiar mai repede, în repriza a doua. Dar atitudinea jucătorului a lăsat de dorit, bătându-și joc de acea fază personală prelungită și lovitura liberă trimisă în plopi.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,1 ANSAMBLU Ionuț Popa
N-am avut încredere în titularizarea lui Şeroni, aşa cum n-am crezut că introducerea lui Bocşan pentru Cânu ar fi cea mai bună soluţie (adică în locul retragerii lui Şero). Popa ne-a arătat că se poate, dar rămân la părerea că se poate mai bine. Conflictul cu Croitoru ne privează în acest moment de un jucător care ar putea oferi un plus echipei, ceva ce nu îi reuşeşte momentan lui Ćurjurić. Introducerea lui Mailat după pauză a fost de bun augur, la fel cum Doman a făcut spectacol odată ce-a intrat, doar că tot degeaba. Nu ştiu dacă ar trebui închis de pe acum capitolul Bianconi, că se mai joacă mult fotbal până la iarnă şi este aspru să condamni un jucător venit pentru prima oară în Europa după nici 250 minute de joc. Cert este că avem nevoie de o victorie cât mai curând, fiindcă treburile nu-s serene.
Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,6 Echipa
Au fost multe momente în care am arătat ca o echipă adunată acum două săptămâni. E drept că am dovedit că avem tăria de a lupta până în ultimul minut şi că egalul, într-un anume sens, este meritat. Dar la fel de uşor se putea termina totul mult mai repede, prestaţia defensivă fiind una dezamăgitoare. Să iei din nou gol la corner, chiar înainte de pauză, pe o nouă eroare colectivă de marcaj este un semn al lipsei de concentrare. Trebuie să jucăm mai curat defensiv şi mai precis la finalizare pentru a obţine punctele din meciul cu Craiova.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6 Omul meciului
Alin Şeroni - 84,1%
Alexandru Ţigănaşu - 4,5%
Andrei Artean - 4,5%
Alexandru Munteanu - 2,3%
Cosmin Bîrnoi - 2,3%
Marius Curileac - 2,3%
Am avut parte de un meci absolut neobişnuit la Iaşi, cu rezultatul final în dubiu chiar şi pe urma fluierul de final al unicului Alexandru Tudor. După ce gazdele au deschis scorul la ultima fază a primei reprize, partea a doua a fost piperată de decizii ciudate de arbitraj, totul culminând cu un gol anulat târziu Iaşului în minutul 90+1. Astfel, când Şeroni a înscris în minutul 90+5, impresia comentatorului Digi era că Poli doar ce-a redus din handicap. Concluzia? "Se pare că golul gazdelor nu a fost validat, aşadat scor final 1-1, la revedere."
Să le luăm pe rând. Conform aşteptărilor, jocul a fost unul deschis încă de la debut, dar lipsa de calitate la ultima pasă a limitat numărul ocaziilor de ambele părţi. După zece minute de dominare teritorială a alb-violeţilor, culminată cu un şut pe poartă (din poziţie grea) al lui Munteanu, gazdele au preluat iniţiativa. A părut evident degrabă că flancurile sunt zone bune de desfacere ale acţiunilor de atac, cu Ţigănaşu şi Ciucur suprasolicitaţi numeric în mai multe rânduri. Mai mult de atât, suferinţa defensivă ne-a fost accentuată de accidentarea lui Cânu, care a trebuit înlocuit cu Bocşan (min. 28). În ciuda acestor condiţii, exceptând două reluări care nu au prins cadrul porţii, ieşenii n-au beneficiat de ocazii semnificative. Poli a dat semne de viaţă la un corner, când Artean a dat cu capul, însă fix pe centrul porţii (min. 33), iar în replică Andrei Cristea a trimis şi el cu capul la o centrare plecată din flancul nostru drept, Curileac reuşind să reţină (min. 35). Au urmat două oportunităţi ale lui Şeroni, vârful de conjunctură al zilei, dar nici la cornerul lui Munteanu şi nici la centrarea din mişcare a acestuia (min. 40, min. 41) nu am prins cadrul porţii. Şi aşa, la ultima fază a reprizei, gazdele au corner, nimeni nu-l marchează pe Kizito, care pune capul la mingea trimisă pe colţul scurt de Cristea şi intrăm la pauză în dezavantaj.
Cum a debutat partea secundă, jocul a fost oprit cu Bîrnoi zăcând accidentat pe gazon. Acesta încasase un cot în faţă de la Tiago şi după cinci minute în care capul i-a fost imobilizat, a urmat încă o schimbare forţată pentru Ionuţ Popa. Iaşul a profitat ulterior de spaţiile din apărarea noastră şi s-a prezentat cu multă convingere în preajma careului lui Curileac, dar lipsa pasei finale de calitate i-a costat. Alb-violeţii, deşi păreau uşor buimaci, au ajuns şi ei de mai multe ori prin preajma careului advers, însă neinspiraţia lui Munteanu a curmat majoritatea acţiunilor. Cea mai mare oportunitate i-a parvenit mijlocaşului dreapta după recuperarea lui Vaşvari, mingea ajungând la Şeroni care i-a pus-o pe tavă lui Munteanu în 22 metri, acesta a preluat larg şi n-a reuşit să mai profite de situaţia de unu la unu cu portarul (min. 60). Nici nu s-au terminat bine reluările cu această ratare, că ne-am trezit cu Mailat într-o altă situaţie de singur cu portarul, dar şi şutul acestuia a fost deturnat din drumul spre gol. Gazdele făceau un pressing agasant, în acelaşi tipar însă, astfel că atunci când Şeroni a fost deschis bine de Ţigănaşu, şansa egalării ne-a mai revenit o dată - mingea negăsind cadrul porţii (min. 67). După o perioadă în care am tremurat prelung, tensiunile au crescut intempestiv când Ciucur a trimis o minge către Curileac cu genunchiul şi Tudor a dat liberă indirectă din sub zece metri. Am scăpat cu faţa curată. A urmat intrarea lui Doman, care a adus cu sine slalomurile obişnuite, văduvite de o pasă bună odată ce spaţiul fusese creat. Libera scoasă de Munteanu în marginea careului a fost catapultată direct în aut de Ţigănaşu (min. 88), care a ţinut să arate că poate mai bine şi la următoarea noastră fază de atac a finalizat în forţă, mingea ciupind bara înainte de a merge peste (min. 89).
Apoi, în primul minut de prelungire haos la TV: Tiago a pătruns în zona centrală, a tras din marginea careului, şutul său a fost deviat de un coechipier şi l-a depăşit pe Curileac. În ciuda protestelor vehemente ale portarului, toată lumea îl felicita pe marcator, scorul a trecut la 2-0 şi comentatorul a început să peroreze despre cum victoria Iaşului este una meritată. Treizeci de secunde mai târziu, cu maximă subtilitate, afişajul de pe ecran a trecut de la 2-0 la 1-0, deşi nu ai fi putut deduce din comentariu că golul a fost anulat. Privind reluările, prima impresia a fost de ofsaid clar, a doua nu chiar aşa de clar. Oricum, jocul părea să meargă şi aşa spre victoria gazdelor, care ţineau eficient de minge în jumătatea noastră, până la recuperarea lui Munteanu, în preajma propriului careu (min. 90+5). Faza care a urmat a fosta o contră de toată frumuseţea: un-doi Munteanu-Şeroni, primul a deschis jocul în stânga la Vaşvari, acesta a urcat cu mingea la picior şi l-a deschis pe Ţigănaşu, a cărui centrare a mers ţintit la Şeroni, ajuns pe nevăzute în careul advers, unde s-a aruncat asupra balonului fără menajamente şi l-a împins în poartă, lovindu-se în acelaşi timp cu tibia de bară. De abia după fluierul final am avut confirmarea rezultatului, un punct nesperat, dar important pentru a rupe puţin din negativismul ultimelor prestaţii.
Nu mai zic nimic, că deja m-am întins prelung. Pariul lui Popa, cu Şeroni vârf, a dat roade, dar prestaţia echipei în ansamblu n-a convins. Ne mai rămâne să aşteptăm verdictul la accidentările suferite de Cânu, Bîrnoi şi Şeroni, înainte de ultima etapă a turului, cu CSU Craiova.
N-aș zice că a greșit flagrant la gol. Era mascat, reflexul părând să fie de ultim moment. În rest, ca de obicei, a apărat ce era de apărat din cele câteva ocazii ale gazdelor.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,5 Alexandru Ciucur
S-a văzut că pe partea dreaptă se descurcă mai bine decât pe stânga, dar nu e de nivelul lui Crețu. La călcâiul lui Tudorie se plimba undeva pe la mijlocul terenului, până să îl vadă pe Popadiuc sprintând pe lângă el. Meritul lui, însă, că a reușit să-l ajungă și să-l incomodeze destul cât să șuteze greșit. Ciucur rămâne o variantă decentă pentru lipsurile echipei de-a lungul campionatului, dar încă așteptăm ceva mai special.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5 Cristian Melinte
Deși nu mi s-a părut un meci rău al lui Melinte, cam la toate fazele importante ale gazdelor a fost părtaș, judecând greșit, chiar dacă nu decisiv. Fie s-a pripit și a atacat decisiv, fie n-a reușit să respingă.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3 Gabriel Cânu
Un meci fără prea multe evenimente notabile pentru Cânu.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5
Alexandru Țigănașu
N-a fost așa vizibil ca Șeroni, ceea ce nu e rău, căci n-am avut problemele pe care le-am avut cât a lipsit.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6
Gabriel Vașvari
Dacă ar fi fost să alegem cel mai bun jucător al nostru, probabil că ar fi fost Vașvari. Un joc pozitiv, a încercat ce a putut, a urcat să ajute atacul și nu a mai avut vreo gafă care să compenseze, așa cum avea de obicei.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7 Andrei Artean
Artean mai nou e la fel de constant ca și Cânu. Mai greșește pase, dar nu decisive, în rest are momente în care se zbate și își aduce aportul pozitiv și în atac. Să progreseze un pic mai mult și poate vor și curge laudele.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4 Alexandru Munteanu
Această analiză e foarte monotonă și pare ca un film în care toate personajele sunt fade și se confundă unul cu altul. Munteanu a încercat să dezvolte construcția în flancul său și să surprindă prin învăluirile cu Ciucur sau cu unii dintre mijlocași, dar nimic notabil în afara centrării pentru Šoljić
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7 Josip Šoljić
Nu a fost postul cel mai bun pentru croat, care a trebuit să joace mai sus decât e obișnuit. Ca remarcă pozitivă a avut acel șut din corner.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,9 Cosmin Bîrnoi
În aceste momente Bîrnoi e ca Mailat în primele sale meciuri la echipa mare când era dispărut mare parte din meci, dar avea câte o fază interesantă din când în când. Nu e încă la același nivel și nu se explică de ce dispare complet în repriza a doua.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4
Ivan Ćurjurić
S-a văzut mai mult în ofsaid decât în vreo fază utilă. Nu e vorba că nu s-a zbătut, dar n-a prea contribuit cu multe. Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2 REZERVE Sebastian Mailat
Chiar dacă situația conflictuală apasă pe umerii lui Mailat și îi strică imaginea în ochii suporterilor, rămâne cu siguranță cel mai bun junior al nostru. În puținele minute pe care le-a jucat în ultimele două meciuri a realizat trei faze importante.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,2 Cătălin Doman
Ce bine că Doman a intrat târziu și nu trebuie să îl notez. Fără îndoială că trebuia introdus, ba chiar mai repede, în repriza a doua. Dar atitudinea jucătorului a lăsat de dorit, bătându-și joc de acea fază personală prelungită și lovitura liberă trimisă în plopi.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7 Alin Șeroni
Schimbare de neînțeles!
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,5 ANSAMBLU Ionuț Popa
Dacă am fi bătut, probabil era de scris în manuale. Așa, e de revăzut capitolul de cum să nu faci schimbări. Primele două, precum am motivat în cronică, trebuiau făcute mai devreme. Oricine putea intui că exact acestea vor fi și era vizibil și previzibil că Ćurjurić și Bîrnoi trebuie schimbați. Mai era și Šoljić care dădea semne că e obosit și ieșit din formă. Dar probabil că precauția i-a spus lui Popa să nu introducă un junior, celelalte variante de pe bancă fiind fundași sau portar. În plus, eu știam că regula nescrisă e că nu schimbi când ai de apărat un corner. Schimbarea propriu-zisă, în mod normal, ar fi necesitat și o schimbare de așezare, probabil Șeroni retras și Ciucur avansat. Cu alte cuvinte, nu era o schimbare post pe post și nu a fost prea mult timp ca jucătorii să se organizeze în careu, mai ales după 90 de minute de uzură.
Pe de altă parte, echipa nu a arătat chiar rău în condițiile date. A ținut mingea și a controlat bună parte din meci.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4 Echipa
Desigur, nu schimbările lui Popa sunt de vină pentru înfrângere. La fel cum nici drumul cu autocarul, situația neclară și cine știe ce alte probleme externe nu sunt cauza. Cauza e una simplă: neatenția din ultimele minute. La finalul meciului, Alex Munteanu își cerea scuze față de suporteri. Nici nu e vorba de asta. E vorba de irosirea propriei munci, care n-are nici o legătură cu forțele din exterior. Această înfrângere e exclusiv a echipei.
Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1 Omul meciului
Niciunul - 41,7%
Gabriel Cânu - 16,7%
Alexandru Munteanu - 11,1%
Cosmin Bîrnoi - 8,3%
Gabriel Vașvari - 8,3%
Andrei Artean - 5,6%
Alexandru Ciucur - 5,6%
Marius Curileac - 2,8%
Nu era deloc rău egalul. Dar neatenția colectivă din minutele de prelungire a permis gazdelor să înscrie un gol nesperat.
Poli n-a deplasat nici un atacant la Ploiești și a lăsat un loc liber pe bancă, Daniel Florea refuzând contractul oferit de club. Astfel, Ionuț Popa a aliniat o echipă fără vârf, cu o linie ofensivă formată din cei doi laterali Munteanu și Bîrnoi, și mijlocașii croați Šoljić și Ćurjurić. Și n-a fost prea rău, echipa părând un pic mai coezivă decât în meciul cu Sepsi.
Prima parte a meciului am cam controlat-o, ținând mingea jos, pasând mult, ce-i drept mai mult în parte inferioară a terenului. O primă ocazie a realizat-o Vașvari chiar în minutul 4, cu o pasă filtrantă ce l-a lăsat pe Bîrnoi singur cu portarul, dar fiind în unghi, n-a găsit soluția cea mai bună, ci a trimis mingea în brațele portarului.
Gazdele au replicat mai mult prin faze oarecum surprinzătoare, cum a fost cea din minutul 9, când Cernat a trimis direct pe poartă dintr-o poziție laterală tipică pentru o centrare. Dar Curileac nu s-a lăsat păcălit. De menționat și că faza a pornit de la un aut bătut lung, execuție ce ne-a mai dat bătăi de cap pe parcursul acestui meci.
La poarta adversă n-am mai creat ocazii periculoase o perioadă bună, doar Ciucur, Munteanu și Vașvari încercând să surprindă cu șuturi de la distanță, fără însă a pune probleme portarului. În minutul 33, Munteanu trimite un corner la colțul lung, unde Šoljić trimite fără preluare pe spațiul porții. Portarul era bătut, dar Popescu respinge mingea din drumul său către gol.
Finalul reprizei a aparținut gazdelor, cu două șuturi periculoase ale lui Popadiuc, în minutele 42 și 43. Mai întâi, mingea ajunge dintr-un blocaj în careu la acesta, care trimite din prima, dar Curileac rămâne pe picioare și parează. Al doilea șut, de pe la 22 de metri a trecut de puțin de bara laterală, fiind și deviată de Melinte.
Repriza secundă avea să fie una și mai anostă și săracă în ocazii. Poli a părut, logic, mulțumită cu egalul, dar și tot mai vlăguită și lipsită de idei, pe când echipa lui Niculescu n-a vrut să riște prea mult. Dacă meciul trecut Popa s-a hazardat și a făcut două schimbări la pauză, acum a stat prea mult fără reacție, făcând prima schimbare abia în minutul 72.
Dar până atunci, gazdele și-au trecut în cont o mare ratare în minutul 57, când Tudorie a prelungit o pasă cu călcâiul deschizându-l pe Popadiuc printre Melinte, prins prea în față, și Ciucur, rămas un pic în urmă. Dar, atacantul gazdelor a trimis mult peste deși mai avea doar portarul de învins. În minutul 71, Artean rămâne la minge în ciuda a două contre puse de oponenți și trimite printre picioarele unui fundaș, puțin pe lângă poartă. În rest, faza cea mai des întâlnită a fost fie cu Šoljić, fie cu Ćurjurić prinși în ofsaid, semn că sistemul improvizat de azi nu le-a prea priit.
Schimbările făcute de Popa în minutele 70-80 - Mailat și Doman - au animat un pic jocul. Dar fiind așa târziu în meci și cei doi fiind jucători de fantezie și de explozie, au avut prea puțin timp la dispoziție, astfel că au încercat prea mult să rezolve de unul singur. Și mă refer în special la Doman care s-a remarcat în două faze: în prima a driblat și a driblat și a driblat, până s-a închis singur și a cerșit un fault când a pierdut mingea. Apoi și-a asumat execuția unei lovituri libere, deși pe teren erau mulți alți executanți, dar a șutat ca la rugby.
Totuși, în minutul 86, aproape că și-a spălat păcatele. Mailat s-a zbătut pentru o minge care în cele din urmă ajunge la Doman, acesta se infiltrează printre fundași și ar fi scăpat singur cu portarul, dacă Achim nu l-ar fi blocat cu cinism și cu prețul celui de-al doilea cartonaș galben. Privind în retrospectivă, a fost o decizie foarte inspirată a fundașului ilfovenilor, căci lovitura liberă a părut un pic prea în față pentru execuția lui Vașvari care a trecut puțin peste poarta. Iar eliminarea parcă ne-a creat o falsă impresie că nimic (rău cel puțin) nu se mai poate întâmpla.
Dar răul s-a întâmplat, în minutele de prelungire. Totul a pornit de la o apărare superficială ce i-a primis lui Pârcălab să șuteze din mijlocul careului, mingea fiind respinsă în corner. N-am înțeles de ce, dar Popa a decis că acesta este cel mai bun moment să îl introducă pe Șeroni în locul lui Munteanu. Nu că ar fi greșit propriu-zis la corner, dar mi se pare cea mai nepotrivită schimbare posibilă la o fază fixă, în minutul 92, după un meci de uzură, într-o echipă venită pe un drum de 10 ore și care deja era cu gândul la drumul de întors.
În fine, Marinescu execută cornerul la corțul scurt, Šoljić nu interceptează, din pământ sare printre Melinte și Mailat, Curileac respinge cum poate, apoi este mascat de Cânu și un adversar, în timp ce mingea se lovește de Tudorie care e pe fază și înscrie din acea învălmășeală.
Și așa s-a năruit discursul cu „meci echilibrat”, „rezultat echitabil”, „punct important” și este înlocuit doar de frustrare.
E o înfrângere nemeritată, având în vedere că din calitate de oaspeți am și controlat jocul pe alocuri, dar e în totalitate o înfrângere survenită din cauza noastră. Orice lamentare e degeaba în acest moment. Fotbalistic echipa trebuie să izbutească mai mult, cu ceea ce are la dispoziție. Este singurul lucru la îndemâna ei. De restul, trebuie să se ocupe altcineva. Din fericire, echipa a arătat că poate, dar acum trebuie să arate mai mult în cele două meciuri rămase din tur.
Chiar de n-a avut prea mult de apărat, ocaziile oaspeților au fost foarte mari, iar Curileac ne-a scăpat de rușinea înfrângerii, acoperind greșelile fundașilor.
Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,0 Valentin Crețu
Un nou meci foarte bun pentru Crețu, care a fost foarte vizibil și bătăios și pe plan ofensiv.
Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9 Cristian Melinte
Uf... n-a fost o zi prea bună pentru Melinte. E drept, a scos acea minge de pe linia porții, dar mai degrabă a ratat Nikolić. În rest a avut multe gafe, inexactități și a și fost depășit ușor de același Nikolić.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,6 Gabriel Cânu
Un meci tipic pentru Cânu, un monument al constanței. În plus, căpitanul ajunge parcă meci de meci să finalizeze cu capul câte o fază fixă, ceea ce este îmbucurător.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,2
Alin Șeroni
A cam uitat să-și acopere partea la imensa șansă a oaspeților din prima repriză, dar ca de obicei a compensat prin ambiție. Ba mai mult, a și avut cea mai mare ocazie a noastră.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4
Gabriel Vașvari
Dacă la Cânu a fost un meci tipic, la Vașvari a fost atipic. Dacă de obicei mijlocașul avea și rele și bune, acum a fost destul de constant pe tot parcursul meciului.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3 Andrei Artean
Artean a încercat câte ceva pe final, dar n-a prea reușit nimic notabil, doar o prestație alternantă.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2 Alexandru Munteanu
La fel ca și colegul său de bandă, Munteanu a avut un nou meci bun, în care a făcut de toate: a construit, a centrat, a șutat de unde a putut. Din păcate jocul echipei nu l-a ajutat mai mult.
Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,7 Josip Šoljić
Croatul a fost unul dintre jucătorii care au evoluat sub forma obișnuită. Din păcate, a fost mijlocașul cu cele mai multe pase greșite, ceea ce a și forțat schimbarea lui la pauză.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8 Cosmin Bîrnoi
Iată cum meci de meci Bîrnoi rămâne tot mai mult în mintea publicului, stârnind chiar un ropot de aplauze adresate numai lui în prima repriză. E drept, chiar dacă driblezi cinci adversari, dacă nu găsești și o finalizare sau o pasă utilă, faza e doar de ochii lumii. Dar sunt semne că Bîrnoi poate contribui cu un strop de fantezie jocului echipei, chiar dacă pe moment o face doar sporadic.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5
Miguel Bianconi
Nu sunt prea multe de zis când un atacant nu are nici un șut pe poartă o repriză întreagă și nu se face văzut cu nimic altceva decât cu nervii cauzați de frustrare. Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,4 REZERVE Ivan Ćurjurić
Croatul mi se pare un jucător promițător, dar încă trebuie să și onoreze aceste promisiuni.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1 Alexandru Ciucur
Îmi cam pare rău de această notă pentru Ciucur pentru că nu e vina lui că a fost nevoit să joace pe posturi pe care nu e obișnuit. Săracul mai are de jucat mijlocaș și fundaș central și a bifat toate posturile în afară de cel de portar. Dar pe de altă parte, un fotbalist trebuie să poată juca pe orice post, chiar dacă evident nu va da cel mai bun randament. Ca atacant a părut că nu știe cum să conlucreze cu coechipierii, iar după ce a trecut fundaș lateral în locul lui Șeroni, am fost mult mai expuși.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7 Sebastian Mailat
La început a părut că introducerea forțată de împrejurări a fost în zadar, dar în ultimele 10 minute Mailat a reușit să se facă folositor și să creeze două mari ocazii. În rest... de ce trebuie să fie așa de complicat, când putea fi atât de simplu?
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3 ANSAMBLU Ionuț Popa
Cum spuneam și în cronică, cred că s-a hazardat cu schimbările la pauză și cu modificările tactice, și că era mai bine să continuăm jocul așa cum a fost pregătit.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7 Echipa
După un început bun de meci, n-am mai reușit să realizăm nimic notabil, iar în repriza a doua, în urma schimbărilor, a părut că e o confuzie generală pe teren.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2 Omul meciului
Gabriel Cânu - 18,2%
Alexandru Munteanu - 14,5%
Marius Curileac - 14,5%
Valentin Crețu - 12,7%
Cristian Melinte - 12,7%
Niciunul - 10,9%
Alin Șeroni - 5,5%
Cosmin Bîrnoi - 5,5%
Gabriel Vașvari - 3,6%
Ivan Ćurjurić - 1,8%
Temerile lui Ionuț Popa exprimate înainte de meci s-au adeverit și nu am reușit să punctăm o nouă victorie, de data asta în fața unor adversari vizibil mai modești. După accidentarea lui Drăghici suferită în meciul cu Dinamo, am tras ponoasele faptului că nu am adus un atacant în locul lui Bud. În plus, mai mulți jucători au evoluat sub forma obișnuită, iar rezervele nu au adus o schimbare pozitivă în joc. Astfel, cu toate că am dominat meciul, judecând după ocazii, ne-am putea declara mulțumiți că nu am pierdut acest meci.
Debutul de meci ne-a văzut atacând, prima ocazie apărând un urma unei lovituri libere executată de Munteanu (min. 10). Acesta a trimis spre vinclul colțului lung, dar din păcate nu a prins și spațiul porții. Gazdele au ripostat un minut mai târziu, când Șeroni nu se afla la postul său de fundaș stânga, astfel că Nikolić a profitat de spațiul larg, a primit mingea și a ajuns față în față cu Curileac, dar a trimis slab pe lângă el, permițându-i lui Melinte să ajungă și să respingă de pe linia porții. Bîrnoi intrase foarte ambițios în meci, iar în minutul 13 și-a creat o mare șansă după ce Munteanu l-a deschis pe partea stângă. Acesta a fentat fundașul și a șutat tare la colțul scurt, dar portarul s-a aflat la post.
Mă entuziasmasem că vom avea parte de un meci spectaculos. Chiar din acel moment jocul a început să treneze. Deși am dominat, Curileac neavând ce să mai apare tot restul reprizei, nici nu am fost în stare să producem ceva notabil. Doar Cânu a ajuns să finalizeze cu capul peste poartă o lovitură de colț, dar restul fazelor fixe au cam fost respinse de adversari. Iar în afara unei faze în care Bîrnoi a driblat vreo cinci jucători, fără însă să găsească soluția unei pase, n-am avut pic de fantezie.
Deși nu părea încă tragic, Ionuț Popa avea să ia măsuri chiar la pauză, cu o dublă schimbare. Unicul atacant din lot i-a cedat locul lui Ciucur. Bianconi nu reușise din nou nimic, decât să se enerveze și să obțină un cartonaș galben. Čurjurić, care era clar de dinaintea meciului că va intra în repriza secundă pentru a se integra în jocul echipei, l-a înlocuit pe Šoljić, mijlocașul care a avut cele mai multe pase greșite astăzi.
Din păcate, schimbările nu au avut efectul scontat. Croatul încă nu a intrat în parametrii normali, iar Ciucur ca atacant a fost ca inexistent, ceea ce l-a forțat pe Popa să producă o altă fantezie: Șeroni atacant. Nu că n-ar fi putut da roade, dar e genul de risc pe care îl faci atunci când echipa se bazează mai mult pe ambiție și entuziasm, poate chiar disperare, cum a fost la meciul decisiv de la Mediaș din sezonul trecut. Pe când acum, când echipa dicta jocul, mutarea a produs o degringoladă generală, fără o logică în construcție. Ca să nu mai spun că Ciucur nu s-a descurcat deloc în rolul de fundaș stânga, fiind ori depășit foarte ușor, ori prins prea în față.
În aceste condiții, nu ne-am mai creat mari ocazii, iar cele ce au fost, au părut mai degrabă întâmplătoare, cum a fost centrarea cu exteriorul a lui Munteanu din debutul reprizei secunde, care din cauza efectului mai avea un pic și intra pe colțul lung al porții. Tot Munteanu a centrat bine în minutul 57, Vașvari i-a luat fața adversarului, dar n-a mai reușit să pună latul destul de bine și a trimis pe lângă.
O singură fază a delectat privirea suporterului de fotbal, pornită de la o recuperare a lui Artean, care apoi a conlucrat cu Munteanu pentru a deschide construcția, mingea a trecut apoi din picior în picior pe partea opusă, până la Bîrnoi care a așezat mingea pentru un șut, dar acesta a fost blocat.
După o lungă perioadă de acalmie, Sepsi a început să profite de degringolada din apărarea noastră, în special de ieșirile neinspirate ale lui Melinte, care s-a încurcat teribil. În minutul 72, Nikolić a primit o pasă lungă și a trecut ușor de fundașul nostru, dar din fericire, fostul polist nu a știut din nou ce să facă în fața lui Curileac, care l-a blocat.
Popa nu prea a mai avut încotro, decât să îl introducă și pe Mailat, căci Bîrnoi dispăruse din nou din joc după minutul 60. Deși primele acțiuni ale acestuia au denotat delăsare, în minutul 84 i-a centrat lui Șeroni, care și-a prelungit mingea, iar dintr-un unghi închis a trimis peste poartă. Cinci minute mai târziu, tot Mailat s-a luptat pentru o minge pe stânga, a câștigat-o și i-a pasat aceluiași Șeroni în mijlocul careului. Fundașul-atacant a trimis un șut năprasnic, dar portarul advers a parat. Oaspeții puteau și ei să dea lovitura la chiar ultima fază, dar Curileac a fost din nou la post.
E clar că sunt două puncte pierdute, mai ales în lupta pentru un loc de play-off, ce ar putea ajuta clubul enorm din punct de vedere financiar. Dar pe de altă parte, este al cincilea meci la rând fără înfrângere, iar constanța este și ea importantă. Pe moment, Ionuț Popa trebuie să vină cu soluții pentru problemele din meciul de azi. Dacă nu avem atacanți, trebuie pregătită echipa astfel încât să se descurce și fără, ceea ce a mai arătat că poate. Ar fi destul de benefic și ca Mailat să revină la situația de acum câteva meciuri.
Intrăm într-o perioadă grea, cu o intermediară și două deplasări consecutive, dar ar fi excelent și deloc imposibil dacă nu am mai pierde nici un meci din ultimele trei ale turului.
Meciul n-a început grozav pentru Curileac, care a arătat nervozitate şi a comis două erori periculoase. După ce presiunea dinamoviştilor s-a mai lăsat, şi portarul nostru a părut în apele lui, reuşind să păstreze avantajul echipei la capul spectaculos trimis spre vinclu de Creţu.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1 Valentin Crețu
Exceptând o situație tăioasă în prima repriză, din care am ieșit cu bine, prestația defensivă a flancului drept mi s-a părut la înălțime. N-a fost un joc în care să-l vedem pe Crețu avântat ofensiv, dar era și normal să fie așa.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,6 Cristian Melinte
În primul sfert de oră, restul liniei defensive a arătat diferite grade de nesiguranță. Melinte și Cânu, pe care o să-i iau la pachet în scopul acestei mini-analize, au închis bine majoritatea timpului, dar fiecare a avut două, trei rateuri care puteau să ne coste. Intervenţia lui Melinte la gol n-a fost nici ea grozavă. Ulterior, în partea secundă, ne-am prezentat mult mai bine, odată ce dinamoviștii au uitat cum s-o mai pună jos.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,5 Gabriel Cânu
Pe lângă ce am menționat la Melinte, în cazul lui Cânu ar fi de apreciat și cele două șanse avute la fazele fixe. Oricum, asta nu se vrea o critică amplă la prestația lor, fiiindcă până la urmă Dinamo a avut puține oportunități după primul sfert de oră, iar tot ce au aruncat pe sus, s-a deturnat cu succes.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,6
Alin Șeroni
La cum a început partida, m-am temut că Șeroni ne va costa meciul de unul singur. Nici combinația cu el versus Costache nu a fost una fericită, dar din lipsă de alternative, cu Țigănașu accidentat, n-am avut de ales. Greșeala/neatenția de la gol și-a răscumpărat-o cu mingea ideală servită lui Bîrnoi, din care a ieșit penalty-ul. Ulterior prestația lui Șero s-a mai nivelat, fără erori majore.
Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4
Gabriel Vașvari
După o primă repriză excelentă în alb-violet, la Mediaș, au urmat încă două reprize apreciabile în această partidă. A fost un debut mai greoi pentru Vașvari în alb-violet, dar acum lucrurile par să intre pe-un făgaș pozitiv. Sângele rece dovedit la penalty, precum și recuperarea, respectiv pasa de gol de la a doua reușită, au contat mult în stabilirea soartei meciului.
Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,3 Andrei Artean
Combatitvitatea la mijlocul terenului a tranșat acest joc, iar Artean și-a jucat rolul obișnuit, ușor în umbra celorlalți doi colegi de linie, care au tendința să iasă mai ușor în evidență. Mi s-a părut o prestație solidă în primul joc oficial ca om de casă, cu inel la mână.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,0 Alexandru Munteanu
Deși nu a strălucit ca în jocul cu CFR, Munteanu a reprezentat un pericol constant pentru apărătorii adverși și a executat destul de periculos toate fazele fixe. Ar fi putut chiar avea un assist în cont, dacă mingea lui Bîrnoi prindea colțul lung.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,7 Josip Šoljić
Croatul a dovedit din nou că are un ochi bun pentru pase decisive, servindu-l pa Drăghici printre doi fundași la ocazia din minutul 16. Poate că a fost puțin mai agitat ca de obicei, fiind penalizat cu un avertisment pentru proteste - adică cel mai inutil tip de galben pe care l-ai putea încasa. De remarcat însă că deși n-a început sezonul ca titular, acum pare să-și fi găsit locul în primul unsprezece.
Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,3 Cosmin Bîrnoi
Utilizarea lui Bîrnoi în flanc este sinonimă cu absența centrărilor din acea zonă, dar asta nu e musai să fie o chestie rea. Abilitatea dovedită cu mingea la picior îl face să fie un pericol pentru adversari când poate ataca poarta, iar maniera în care a jucat faza penalty-ului vorbește de la sine. Degringolada, să-i zicem, politică a lui Mailat i-a oferit un loc nesperat de titular lui Bîrnoi, și vine să dovedească, a nu știu câta oară, că nimic nu ți-e dat/garantat, nici măcar atunci când ești printre cei mai buni jucători ai generației tale.
Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,8
Octavian Drăghici
N-am crezut că Drăghici va mai reveni vreodată la acest nivel, dar iată-l jucând din nou bine - în orice caz, mai bine decât cel pe care l-a înlocuit. Ratarea din prima repriză a dezamăgit, deși maniera în care a pătruns cu mingea cu doi adversari în cârcă trebuie apreciată; n-a mai greșit la gol și i-a oferit două mingi cu poarta aproape goală lui Ćurjurić, de care croatul n-a putut să profite. Ce să vrei mai mult? Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,2 REZERVE Ivan Ćurjurić
Faptul că a fost cam luat din tren și trimis pe teren s-a simțit în prestația croatului, care în afară de o atitudine pozitivă, nu s-a evidențiat decât prin nereușitele sale. Trebuie să-i mai dăm timp, să vedem dacă/cum se va integra în echipă. E prea ușor să fim sceptici.
Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,3 Miguel Bianconi
A intrat cum trebuia să intre, luptând pentru tot felul de mingi moarte și reușind să prelungească posesia echipei sub presiunea adversarilor. Nu e nici mult, nici puțin.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,8 Alexandru Ciucur
Cu doar câteva minute rămase de jucat, Ciucur a bifat trecerea timpului.
Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,4 ANSAMBLU Ionuț Popa
De parcă Ionuț Popa nu avea deja un statut de legendă, acest mandat în numele lui Poli tinde să îl consolideze definitiv. Exceptând riscul asumat cu Șeroni în stânga și forțarea lui Bîrnoi în flanc, două măsuri care au funcționat, la urma urmei, nu cred că i se poate imputa ceva. Mai frustrant este că, din nou, se vede că nu vorbim într-o singură voce, căci după ce chiar și Popa a detensionat comentariile despre situația financiară, vine alt glas, al lui Neaga, să resusciteze alarmismul - în loc să profităm de liniștea temporară pe care am încropit-o.
Nota Cronicii: 8,0
Nota comunității: 8,9 Echipa
Se dovedește tot mai clar că avem un grup de jucători care poate bate pe oricine, chiar dacă nu suntem infailibili (de parcă ar exista așa ceva în fotbal). Cred că era o presiune, faptul că plățile au ajuns aproape la zi și Popa comentase în acest sens despre mobilizarea echipei, dar jucătorii au venit să confirme toate aceste așteptări. Ca și joc, nu a fost unul la fel de exploziv și spectaculos ca împotriva Clujului, mai ales că am și suferit mult în debut. Dar am dat dovada de caracter, reușind să întoarcem rezultatul și chiar să dominăm adversarul la el acasă.
Nota Cronicii: 8,0
Nota comunității: 8,2 Omul meciului
Gabriel Vașvari - 49,4%
Octavian Drăghici - 21%
Cosmin Bîrnoi - 13,6%
Marius Curileac - 3,7%
Niciunul - 3,7%
Alexandru Munteanu - 2,5%
Gabriel Cânu - 2,5%
Valentin Crețu - 2,5%
Cristian Melinte - 1,2%
Victoriile cu Dinamo se lasă adesea aşteptate, dar când vin, ştiu ele ce fac. Băieţii lui Ionuţ Popa au întors astăzi rezultatul în deplasarea bucureşteană, reuşind să învingă prin atitudine, nu mica ciupeală. Golurile semnate de Vaşvari, din penalty, şi de Drăghici s-au dovedit suficiente, deşi ocazii pentru alte reuşite au mai fost. Toamna aceasta, aparent, ar putea să ne aducă o recoltă bună.
Chiar dacă Dinamo a avut ocaziile mai mari şi mai multe în prima parte, alb-violeţii au arătat capacitatea de a retalia. Punctul nevralgic al apărării nostre s-a dovedit a fi Şeroni, pus frecvent sub presiune de rapidul Costache. Nici nu începuse bine partida, că Şero şi-a pierdut omul din marcaj, doar preluarea sa lungă permiţându-i lui Curileac să închidă unghiul de şut (min. 2). Presiunea gazdelor a continuat, alimentată şi de două intervenţii nesigure ale portarului nostru, însă cumva scorul a rămas egal, chiar şi după o altă ratare mare a lui Costache, din interiorul careului (min. 14). Poli a replicat, finalmente, prin Drăghici, servit ideal între fundaşii centrali de către Šoljić, dar finalizarea din optsprezece metri n-a avut nici forţă, nici plasament (min. 15). După ce Cânu a trimis peste la un corner (min. 20), a urmat o serie de şuturi de la distanţă înspre poarta lui Penedo, dintre care doar al lui Vaşvari a arătat cât de cât periculos (min. 28). Deşi jocul se echilibrase, apărarea noastră a cedat la scurt timp (min. 30), când o pasă între Cânu şi Şeroni l-a găsit tot pe Costache, iar acesta nu a mai iertat cu o finalizare precisă. Egalarea a venit degrabă, la o acţiune plecată din piciorul lui Şeroni, mingea lungă ajungând la Bîrnoi în careul advers, unde acesta a dat balonul pe lângă Penedo, care l-a agăţat cauzând penalty (min. 35). Vaşvari a executat cu siguranţă. Exceptând un şut pe lângă al lui Hanca şi o minge prinsă pe centrul porţii de Curileac, până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic notabil.
Deşi alb-roşii au avut o şansă în debutul reprizei secunde, când Nemec a dat pe lângă cu capul, avea să fie un foc de paie pentru că Poli urma să domine ostilităţile. La capătul unei perioade de presiune, la noi a intrat nou-venitul Ćurjurić, care la prima atingere de balon a irosit o ocazie cu poarta goală, trimiţând peste la faza muncită de Drăghici (min. 56). Un minut mai târziu, centrarea la colţul lung a lui Munteanu l-a găsit bine pe Bîrnoi, însă nici latul acestuia nu a binevoit să găsească cadrul porţii. Finalmente, ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat la recuperarea lui Vaşvari, care a înainte spre poartă în tandem cu Drăghici, l-a deschis pe acesta singur cu portarul şi vârful nostru n-a mai iertat (min. 63)! Jocul trebuia tranşat imediat, însă acelaşi Ćurjurić, la capătul unei alte pase de la Drăghici, a trimis peste din unsprezece metri (min. 67). Dinamo părea blazată, dar şi aşa ar fi putut egala când Creţu s-a întins să respingă cu capul o centrare dificilă, trimiţând spre vinclul propriei porţi, de unde Curileac a reuşit cumva să pareze! Deşi Poli a predat iniţiativa, gazdele s-au dovedit incapabile să creeze ceva consistent, asta în ciuda faptului că apărarea noastră nu a arătat deosebit de solidă. Cum, necum, exceptând o liberă peste din douăzeci de metri (min. 77) şi un şut de la distanţă la chiar ultima fază a jocului, Dinamo n-a mai încropit nimic, iar alb-violeţii au ţinut reduta sus, trecându-şi în cont o victorie deosebită în Ştefan cel Mare.
A treia victorie la rând ne propulsează în play-off, la doar două puncte de locul doi al clasamentului. Urmează alte trei partide din care se poate mânca o pită, cel de acasă cu Sepsi, şi apoi două deplasări la Voluntari şi la Iaşi, înainte să încheiem turul acasă cu Craiova. Trebuie să rămânem montaţi şi concentraţi, să adunăm cât mai multe puncte în acest moment propice şi liniştit pentru club, cu dările aproape la zi pentru prima oară în ceea ce pare a fi o mie de ani.