22 decembrie 2017

Mișcări de trupe în ajun de sărbători

Președintele Birlică și-a intrat tare-n pâine și își asumă niște decizii importante: rezilierea contractelor cu Curjuric, Miguel și Abraw, în contrapartidă cu promovarea unor juniori care să completeze (serios) lotul: Podină, Ochea, Cochințu alături de mai familiarii Bîrnoi, Haruț și Oprea. Totodată, se dorește readucerea „atacantului” Velcotă.



Cred că este o decizie curajoasă, care se impunea mai ales din rațiuni financiare, nu neapărat fiindcă majoritatea dintre cei numiți ar fi pregătiți de Liga 1. Reducerea cheltuielilor salariale cu 30.000 Euro pe lună este un prim pas absolut necesar în a avea măcar un minim de speranță că putem să terminăm sezonul în condiții bune și să construim ceva pentru anul viitor.

În situația în care nu pierdem mai mult de unul, maximum doi titulari, și aducem măcar un atacant, putem spera. Și dacă scăpăm cu atâția tineri în lot, vom fi construit un nucleu interesant pentru sezonul viitor. 

Să le luăm pe rând.

Dacă Curjuric și Miguel au avut probleme în a se afirma la Poli și plecările lor sunt justificate, e de tristă factură rezilierea cu Abraw. Togolezul arătase reale calități în minutele jucate, dar mi-a lăsat impresia că nu s-a integrat bine la nivelul lotului și, judecând după cât a evoluat în ultima perioadă, lui Ionuț Popa nu-i plăcea de el în mod deosebit. Păcat, căci la 27 de ani avea toate șansele să ajute clubul și pe termen lung, precum și să ridice puțin profilul lui Poli prin prezențe internaționale.

Niciunul dintre tinerii menționați nu are capacitatea să ocupe un loc în atac, ceea ce ne lasă cu o singură opțiune ca vârf, Drăghici, deci și aceea departe de a fi reconfortantă. Lipsa unui atacant care să performeze consecvent ne va face candidați serioși la retrogradare, deci dacă este să aducem un singur jucător în această iarnă, acela trebuie să fie un vârf.

Velcotă nici la Reșița nu evolua atacant și, pe deasupra, nu era titular incontenstabil la nivelul ligii a 3-a, deci va necesita o perioadă de adaptare și de creștere. El evoluează însă în flancul stâng, deci alături de Ochea, care joacă în spatele vârfurilor, cei doi oferă variante de rezervă pentru Bîrnoi, care să nu necesite reașezarea tactică la schimbare - cum se întâmplă când intră Haruț.


Oprea, care n-a prins minute decât în meciul cu FCSB, ar fi înlocuitorul lui Soljic în lot, chiar dacă Popa a ezitat să-i mai ofere timp de joc în această jumătate a sezonului. La fel, Ochea este omul care să evolueze pe postul lui Curjuric, deci aceste mutări fac bine să aerisească puțin lotul și să nu ne expună excesiv la riscurile retrogradării.

Promovările din linia defensivă nu cred că se vor vedea prea curând în lot, dincolo de prezența lui Haruț. Nici n-ar fi prea sănătos să joci concomitent cu doi, trei fundași născuți 1999.


Să aruncăm un ochi la lotul actual, cu observații:

Portari: Straton, Curileac, Smaranda

[unul dintre cei trei ar putea pleca, fiind prea multe opțiuni cu experiență pentru un singur post]

Fundași stânga: Podină, Țigănașu / de avarie Șeroni, Ciucur

[trebuie să avem un titular ferm pe post, fie Țigănașu, fie cineva nou; din moment ce Podină n-a prins vreun minut chiar și în condițiile acestea de absențe majore, este greu de crezut că Popa îl va favoriza prea curând, deși poate ar merita „forțat”; ar mai putea fi readus Fridrich, care a fost om de bază la Lugoj]

Fundași centrali: Cânu, Melinte, Șeroni, Bocșan, Cochințu

[Cânu-Melinte rămâne cuplul de bază, cu Șeroni prima rezervă, Bocșan și Cochințu la nivel de avarie; ar trebui să ne descurcăm cu ce avem, cu riscurile de rigoare, că n-am uitat încă meciul cu FCSB]

Fundași dreapta: Crețu, Străuț, Haruț

[probabil cel mai bine acoperit post din echipă, deci nu m-ar mira să plece unul dintre veterani, ba chiar să mai înapoiem unul din jucătorii împrumutați în acest caz]

Notă ulterioară: într-adevăr, Crețu pare pe picior de plecare, după ce și-a depus memoriu și caută un transfer afară.

Mijlocași centrali: Artean, Vașvari, Oprea/ de avarie Croitoru

[un post oarecum acoperit, deși am văzut că Popa nu-i are în grații nici pe Croitoru, nici pe Oprea; dacă nu pleacă nimeni ar trebui să ne descurcăm cu ce avem]

Mijlocași dreapta: Munteanu, Ciucur

[strânși pe post, ar fi fost bine să avem un tânăr rezervă aici, dar singurele variante cât de cât sunt la U17; cu Munteanu colecționar de galbene este cu atât mai important, deci un om, fie pe stânga, fie pe dreapta, aș considera necesar]

Mijlocași ofensivi: Bîrnoi, Croitoru, Ochea / de avarie Vașvari

[nu este un post pe care să stăm grozav la nivel calitativ, cu Bîrnoi încă în căutarea consistenței și Croitoru prea puțin folosit pentru a fi considerat om de bază; dar e o poziție pe care putem risca puțin, deci n-aș mai umbla la ea]

Mijlocași stânga: Ciucur, Doman, Velcotă /de avarie Bîrnoi

[cu Ciucur aici nu e așa de rău, dar ceilalți jucători prezintă mari semne de întrebare; eventual la juniori se mai regăsește Popan, care vine însă după o accidentare gravă și va avea mult de muncit să revină la forma de anul trecut]

Atacanți: Drăghici

[obligatoriu încă un transfer, dacă nu chiar două - dar unul dintre cei doi trebuie să fie om de bază]

20 decembrie 2017

Interviu: Raul Cochințu

Echipa antrenată de Victor Collins a sfârșit turul în Liga Elitelor pe locul patru, la egalitate de puncte cu CFR Cluj, care are avantajul unui golaveraj superior. Linia de clasament: 4 victorii, 3 egaluri, 1 înfrângere; golaveraj: 9 - 7; 15 puncte. Astfel se află la trei puncte de locul secund, care duce spre runda eliminatorie, și la cinci de prima poziție. În plus, juniorii sunt neînvinși în duel cu echipele aflate înaintea lor în clasament, cu două victorii (vs. CFR Cluj și Râmnicu Vâlcea) și un egal (vs. Ardealul). 

Pentru a discuta despre cele petrecute într-o toamnă tumultoasă l-am avut alături chiar pe căpitanul echipei.


Raul Cochințu este fundaș central la U19 și poate fi rescunoscut cu ușurință pe teren grație părului său roșcat - de acolo și porecla cu care este adresat de coechipieri, „Roșchi”. Internațional de juniori până în 2016, el se remarcă prin jocul la cap, este mereu o prezență periculoasă în careul advers la fazele fixe și are un apetit pentru lovituri de la unsprezece metri.

CV: Cum ai ajuns să joci fotbal?

RC: Eu m-am apucat de înot la 3-4 ani. Apoi, uitându-mă la televizor, m-a prins fotbalul, îmi plăcea cum dădeau băieții în minge și pe la 8 ani m-am apucat serios. Părinții nu au vrut inițial să joc fotbal, ci să continui pe înot. De fapt am început să fac înot fiindcă aveam astm, adică din motive medicale, dar am ajuns să fac performanță.

CV: Mai mergi acum la înot?

RC: Nu prea, doar câteodată în timpul liber.

CV: Deci la 8 ani ai început fotbalul... la Poli?

RC: Exact. Sunt peste zece ani deja. Cel mai mult în fotbal am învățat de la Sorin Vlaicu, care mi-a fost antrenor patru-cinci ani de zile.

CV: Mereu ai jucat fundaș central?

RC: La început am jucat mijlocaș dreapta, dar fiindcă aveam înălțime și deposedam foarte bine, am fost reprofilat. Asta se întâmpla pe la 11-12 ani.

CV: Tu cum te-ai descrie ca tip de fundaș central?

RC: Am o lovitură de cap foarte bună, forță, îmi place să ies cu mingea din apărare, să creez superioritate.

CV: Ai idoli care să te inspire?

RC: Aș spune Sergio Ramos.

CV: Din țară sau de la club?

RC: De la club îmi place mult de Melinte.

CV: Bați și penalty-uri. Cum așa?

RC: Cred că bat cel mai bine. Și Remi [n. ed. Ochea] execută bine, dar...

CV: Și nici nu bați în forță, ci plasat. Fundașii au așa o reputație, de a trimite tare.

RC: Nu sunt un fundaș rudimentar, îmi place jocul cu mingea la picior.

CV: Așa-i, te-am văzut folosit și în atac, asemeni lui Șeroni. Știu că ai lipsit mult sezonul trecut, că ai avut probleme cu accidentările, dar și la semnarea contractului.

RC: Inițial, când echipa era în liga a IV-a, n-am vrut să semnez cu clubul. Am crezut că plec în altă parte, afară, dar nu s-a concretizat. Așa am pierdut și legătura cu lotul național, unde am fost trei-patru ani – ultima oară în 2016. Aveam și probleme cu accidentările, fiindcă cel mai des când mergeam la lot, eram accidentat.

CV: Ce fel de accidentare ai avut?

RC: Prima oară m-am accidentat într-un meci cu Craiova, când m-a călcat un adversar pe metatars și s-a zdrobit. Ulterior am fost forțat de antrenori – trebuia să stau trei luni, dar am intrat după doar o lună. Două săptămâni mai târziu m-am accidentat în același loc.

CV: Asta a contat în situația ta contractuală, că te-ai simțit forțat?

RC: Da, a contat foarte mult. Eu am încercat să mă refac cât mai repede, încă aveam dureri, și m-am reaccidentat imediat. Anul trecut am stat mai mereu accidentat. În liga a 3-a nu știu dacă am jucat nouă meciuri [n.ed. de fapt a evoluat în treisprezece].

CV: Cum ești acum?

RC: Sunt bine, aștept să fac și eu pasul spre seniori.

CV: Era vorba să pleci și tu împrumut în această vară, la fel ca alți colegi. Cum de ai rămas?

RC: Nu m-au mai lăsat cei de la club.

CV: Îți pare rău acum?

RC: Nu, chiar deloc.

CV: Mulți dintre jucătorii care au plecat n-au reușit să se impună.

RC: Eu am încredere în mine că m-aș fi impus. Nu poți să zici sigur niciodată, dar așa simt eu.

CV: Am putea forma în continuare o linie defensivă deosebită la U19, cu Haruț, cu tine, cu Podină. Dar nimeni nu avea mari așteptări de la echipă pentru Liga Elitelor.

RC: La început, să fiu sincer, nici eu nu aveam încredere în noi. De asta am și vrut inițial să plec împrumutat. Nimeni nu credea că o să scoatem rezultate bune, ci că mai degrabă vom retrograda. Am văzut ulterior că se poate, deși nu există o calitate individuală excepțională.

CV: Când te gândești ce jucători au fost la club în generația 99...

RC: Da. Noi din apărare încercăm să jucăm cu minge lungă, fiindcă ne e dificil să construim. N-aveam încredere, dar, uite, până la urmă a ieșit bine, cu această clasare pe locul trei, la egalitate cu CFR Cluj.

CV: Crezi că puteți termina în primele două echipe, să vă calificați?

RC: Dacă mai revin doi, trei jucători, precum Popan [n.ed. Narcis, accidentat și în recuperare, interviu aici], Contra [n.ed. Mario, împrumutat la Ghiroda și dorit la Ripensia, interviu aici], Pop [n.ed. David, împrumutat la Ghiroda]...poate Haruț [n.ed. Denis, interviu inițial aici și interviu la primirea trofeului CroVi juniori], deși nu cred că el va mai veni la juniori. Atunci am avea o șansă reală.

CV: Singura pată neagră în acest sezon a fost meciul din cupă de la UTA, pierdut cu 0-5. Ce s-a întâmplat acolo?

RC: Ne-am cam băgat mingea-n poartă. UTA a avut și jucători de la echipa mare, pe Stahl și pe Jorza. Eu am încercat să-i atenționez pe colegi, să-i țină om la om, fiindcă atunci le-ar fi fost și lor mai greu, dar ne-am speriat într-un fel, știind că cei doi joacă titulari la liga secundă, și asta ne-a costat.

CV: Crezi că mai poți reveni în circuitul naționalei?

RC: Doar la tineret aș mai putea, unde e foarte dificil. Dacă aș juca la echipa mare, măcar câteva minute, poate aș avea o șansă. Depinde și de mine, cum o să progresez pe viitor și dacă ajung în Liga 1.

CV: Politica declarată a clubului este să promovăm juniori.

RC: Da, și mie așa mi s-a spus, inclusiv iarna trecută. Este dificil de jucat în centrul apărării, mai ales la vârsta mea, dar eu îmi aștept șansa și atunci când se ivește, voi da totul.

CV: Cât crezi că depinde de tine să ai succes și cât de ceilalți factori?

RC: Eu zic că 60% depinde de tine și 40% de ceilalți factori – conducerea clubului, antrenorul, părinții. De exemplu poți avea probleme acasă, instabilitate, să nu te poți concentra 100% la fotbal. Sunt lucruri care contează și pe care uneori nu le poți controla.

19 decembrie 2017

Note Poli - Dinamo (et. 22 c. reg.)

Poli - Dinamo 0:0
[41 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

O intervenție decisivă pentru a ne ține în meci la ocazia lui Bokila și în rest o prestație sigură. Straton arată din nou ca portarul care ne-a salvat în atâtea rânduri anul trecut.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,5

Bogdan Străuț

Ca o soluție de avarie, la care nu ne prea așteptam să mai apelăm în acest sezon, și-a făcut treaba. Folosit din nou pe postul lui, a încercat multe urcări ofensive, cu destul aplomb, chiar dacă n-am reușit să aducem mingi periculos în careu din flanc.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

Alin Şeroni

Prestație bună spre foartă bună a lui Șeroni, care defensiv a închis multe atacuri, inclusiv șansa de gol de la ultima fază, și a încercat ocazional să urce cu mingea, chiar dacă îndată ce trecea de mijlocul terenului părea izolat și pierdut. Nu-i rău, pentru omul care a atins o sută de meciuri în tricoul alb-violet cu această ocazie.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,0

Cristian Melinte


Asemeni colegului de linie, foarte solid. O singură scăpare importantă au avut cei doi, la ocazia lui Rivaldinho. În rest, respingerile lui Melinte sunt o plăcere de admirat, iar poziționarea sa defensivă în acest meci m-a impresionat a făcut diferența.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,9

Alexandru Ciucur

Folosit din nou fundaș, n-a reușit să-și lase amprenta asupra jocului. A comis și o eroare majoră în prima repriză, când i-a pus pe dinamoviști pe o contră foarte periculoasă, pe seama unei pase lungi trimise la primul adversar. Odată ce a urcat la mijloc, am avut parte de câteva incursiuni, atât cât să avem ce regreta că Ciucur rămâne omul de sacrificiu.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Gabriel Vașvari

Depășit cu ușurință la una din marile ocazii ale dinamoviștilor din prima parte, mijlocașul central a avut un joc disciplinat în rest, chiar dacă n-a ieșit în evidență.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Andrei Artean

Probabil cel mai bun meci făcut de Artean în acest sezon competițional. Calitatea recuperărilor, intensitatea în joc, tentativele de poartă (fie ele nereușite) au arătat pasiunea pe care ne dorim s-o vedem de la purtătorul de banderolă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

Alexandru Munteanu

Ca de obicei, unul dintre cei mai activi jucători de pe teren. Îmi aduc însă aminte cât de arțăgos era în primele partide la Poli, ceea ce e greu de făcut când ai galben din minutul 10. Cele două tentative la poartă n-au fost rele, și cornerele au adus ceva pericol, însă centrările din acțiune au lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Cosmin Bîrnoi

Un meci de uitat pentru Bîrnoi, care n-a avut reușite notabile.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,1

Cătălin Doman

În ciuda unor tentative curajoase și a câtorva faze fixe obținute, în special în prima parte, avem nevoie de mai mult din partea lui Doman - sau a oricărui jucător care se regăsește în flanc. A fost pe final de primă repriză o acțiune în care decarul nostru a rămas unu la unu cu un adversar, iar deși arăta convingerea că va trece de el, n-a putut s-o facă. Aproximativ aici este problema în jocul său, această diferență între ceea ce știe că poate și ceea ce îi iese pe teren.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Octavian Drăghici

Aș fi sperat la mai mult de la Drăghici, care de când a revenit în echipă nu m-a convins că merită să fie titular meci de meci.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

REZERVE

Denis Haruț

A intrat bine, reușind una sau două recuperări utile.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,5

Marius Croitoru

Introdus târziu, n-a mai avut timp să conteze.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,4

Camaldine Abraw

Idem.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,6

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Eu nu înțeleg un lucru: cât de greu este să faci schimbările în așa fel încât să mai aibă șansa de a schimba ceva în joc? Nu trebuie să fii filosof, datele statistice arată când trebuie să faci schimbările să întorci/revitalizezi un meci - minutul 58, minutul 73, minutul 79. Adică nu minutul 73, minutul 82, minutul 85. Și se vede din avion că Doman și Bîrnoi trebuie să iasă după minutul 60 sau că Drăghici gâfâie serios pe mingile lungi în ultima treime a meciului. Pur și simplu nu înțeleg.
Dincolo de asta, ai adus un atacant de 27 ani, internațional, care poate primi expunere dacă are reușite și, eventual, să ajute clubul pe termen lung. În schimb tu, antrenor, insiști pe un atacant de 32 ani, care nu poate ajuta clubul decât pe termen scurt, ceea ce nici n-ar fi o problemă, dacă acel atacant ar arăta consistență în joc. N-o face, deci de ce nu îl schimbi în minutul 60? Sau de ce nu îi titularizezi alternativ, mai ales că cel mai tânăr și-a arătat utilitatea când a fost folosit. Nu vreau să zic că asta-i singura cauza, dar poate e o legătură între faptul că n-am avut nicio ocazie de gol în ultimele două meciuri, în care ai folosit același om în față.
În rest, echipa s-a prezentat bine și e clar că Popa are un aport important în acest sens. Dar de ce să nu faci „bine” și lucrurile teoretic simple, rotațiile care se impun în primul unsprezece și schimbările?

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Echipa

Este păcat că atitudinea excelentă din acest joc n-a fost recompensată cu o victorie. Pressing-ul agresiv mi-a plăcut deosebit de mult, în special în zona Artean - Munteanu- Străuț. Terenul greu nu ne-a ajutat în a valorifica recuperările, dar dacă jucam așa meci de meci, chiar mai puteam spera la play-off.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Omul meciului

Cătălin Straton - 48,8%
Andrei Artean - 12,2%
Alin Șeroni - 7,3%
Cosmin Bîrnoi - 7,3%
Cristian Melinte - 4,9%
Alexandru Ciucur - 4,9%
Alexandru Munteanu - 2,4%
Bogdan Străuț - 2,4%
Marius Croitoru - 2,4%

18 decembrie 2017

Poli - Dinamo 0:0

În faţa unui Dinamo cu destui absenţi, alb-violeţii au dominat meciul, ceea ce n-am mai reuşit de multă vreme. Dominarea nu s-a transformat în ocazii însă, aceasta fiind a doua partidă la rând în care n-am reuşit să avem oportunităţi palpabile de a înscrie. Puteam fi penalizaţi cu uşurinţă la două faze care i-au văzut pe oaspeţi singuri cu portarul, dar am avut şansă. Chiar dacă nu este ceea ce ne-am dorit, acest punct contează şi ne va ajuta la redistribuirea banilor în prima parte a anului viitor.

Jocul, pe un teren greoi rău, n-a excelat. Mi-e destul de greu să evidenţiez ocazii mai mari de poartă, ambele echipe reuşind doar să-şi încerce norocul, nu să ajungă periculos la poartă. Poli, prin şuturile pe lângă ţintă ale lui Artean şi Munteanu (min. 6 şi min. 11), şutul puţin pe lângă al lui Şeroni (min. 21), sau la lovitura de cap a lui Artean, din corner (min. 37), a sperat. Dinamo a avut o perioadă după primele douăzeci de minute, cu o şansă la Nemec, şut deviat peste din centrul careului (min. 26) şi la şutul ratat al lui Mahlangu, după ce Ciucur îi lansase pe contră pe adversari (min. 29). Dominarea noastră teritorială ne-a adus câteva faze fixe, însă n-am reuşit să fim periculoşi la ele.

Partea secundă a debutat cu două „tentative de penalty” ale lui Drăghici și Străuț, primul penalizat corect cu galben, al doilea cu argumente mai bune, dar nu suficiente. Din nimic, Dinamo putea trece în avantaj, asta după ce Doman a trimis singurul nostru șut pe poartă (min. 54). La repunerea mingii în joc ne-am trezit puțin descoperiți în zona centrală, Rivaldinho a fost scăpat de Melinte și scos din ofsaid de Șeroni, șutul brazilianului iertându-ne, scurs la vreun metru pe lângă bară. Tentativa lui Munteanu din 25 de metri, care a ratat de puțin poarta, a reprezentat probabil cea mai mare ocazie de gol a alb-violeților, ceea ce spune multe (min. 63). Oaspeții au beneficiat de o șansă similară cu cea ratată de Rivaldinho, de această dată cu Bokila în prim plan, acesta fiind și plecat dintr-un ofsaid nesemnalizat, dar Straton l-a blocat bine inițial, înainte de a prinde mingea de la picioarele lui Salomao (min. 73). Modificările târzii efectuate de Ionuț Popa n-au mai avut timp să aducă imboldul unor șarje finale, căci în ciuda insistențelor noastre, cu Artean în frunte, nu reușeam nicicum să aducem oameni în poziții ofensive cu viteza necesară. Un fault la căpitanul alb-violeților a adus eliminarea lui Salomao (min. 89), însă în puținele minute rămase, tot Dinamo a fost mai aproape de gol, cu Șeroni blocându-l in extremis pe Bokila (min. 90+1). De neînțeles cum centralul a acordat o liberă în favoarea noastră și galben lui Corbu chiar la expirarea minutelor de prelungire, fără a ne lăsa să mai executăm lovitura liberă, ceea ce a creat multă tensiune gratuite. Astfel, meciul s-a încheiat la egalitate și lasă în urma sa multe semne de întrebare cu privire la ce ne așteaptă în a doua parte a sezonului.

Ne putem arăta satisfăcuți de efortul depus de băieți, așa cum putem la fel de bine să fim frustrați de inabilitatea echipei de-a duce mingea periculos în careul advers. Păcat, doare, mai ales că de la meciul din tur cu Dinamo suferim între mult și foarte mult. E o perioadă prea lungă. Să vedem ce ne rezervă iarna, după un an plin de trăiri fantastice.




Poli: Straton - Străuț, Melinte, Șeroni, Ciucur - Vașvari, Artean - Munteanu, Bîrnoi, Doman - Drăghici

Haruț pentru Doman (min. 73)
Croitoru pentru Bîrnoi (min. 82)
Abraw pentru Drăghici (min. 85)

 

13 decembrie 2017

Cifrele jucătorilor împrumutați

Președintele desemnat al clubului începând de anul viitor, Radu Birlică, făcea un anunț ferm în ceea ce privește filosofia lui Poli:
Voi implementa o singură politică, una la care țin foarte mult. Promovarea tinerilor din centrul nostru juvenil! Ei sunt viitorul clubului și cei valoroși vor juca 100% în Liga 1. Această politică, de a evolua cu tinerii în Liga 1 o voi impune și staff-ului tehnic. Este obligatoriu să înțelegem cu toții că doar prin valorile locale, crescute în spiritual alb-violet, putem salva acest club.
Rămâne de văzut cum se va implementa această politică și cu cine, din moment ce Poli a pierdut tinerii care ar fi fost cel mai aproape de integrarea într-un lot de Liga 1. În acest scop, am colat datele statistice pentru jucătorii împrumutați de club, să vedem ce-au făcut în turul campionatului.

Tabelul nu include decât date din campionat, nu și din cupă, dar și așa este puțin stufos și necesită mici explicații. Culorile cluburilor denotă ligile în care joacă (albastru - L2, verde - L3, galben - L4, roșu - L5). Rubrica de minute/meci ne dă o idee dacă jucătorii evoluează preponderent ca titulari sau ca integraliști atunci când intră pe teren. Rubrica de minute/total raportează minutele petrecute pe teren la totalul minutelor jucate în turul fiecărei ligi în parte și este expirmată ca procent în ultima coloană.



În liga secundă, fundașul dreapta Motreanu continuă să fie o piesă de bază la ASU Politehnica, în ciuda unor momente de fricțiune la începutul sezonului. Din păcate, el evoluează pe o poziție unde se regăsește atât unul dintre cei mai buni jucători cu experiență de la Poli, Valentin Crețu, cât și un tânăr care a arătat un nivel solid de joc când a fost folosit, Denis Haruț. Ar fi nevoie de niște permutații ample la nivelul lotului pentru a-l readuce în această iarnă.

Cei doi jucători împrumutați la Ripensia, Codrean și Golda, nu au prins multe minute. Primul a intrat doar o dată pe finalul unei partide. Al doilea a avut probleme medicale la debut de sezon, a jucat câteva meciuri, a și înscris un gol, înainte de a ieși din grațiile noului antrenor, Radu Suciu. Ambii ar fi mai câștigați jucând undeva în acest moment.

Avem o sumedenie de jucători în liga a treia. La echipa de pe locul trei, CSM Lugoj, s-au impus fundașii laterali, Fridrich (stânga) și Daniel Filip (dreapta). Și portarul David Filip a adunat câteva prezențe, în vreme ce vârful Pădurariu a avut viață grea în a se impune mai experimentaților Szekely și Velici. Dintre toți, singurul cu o șansă teoretică de a reveni pare Fridrich, fiind un jucător care poate acoperi două posturi deficitare, cel de fundaș stânga și cel de fundaș central. 

La echipa de pe locul patru, Școlar Reșița, a adunat Velcotă un număr respectabil de minute. Folosit de regulă în spatele vârfurilor sau în flancul stâng, fostul internațional de juniori și-a trecut în cont un singur gol. Deși s-ar potrivi ca o dublură pentru Bîrnoi, impresia mea de la distanță este că l-ar ajuta mai mult să adune în continuare minute la Reșița.

Aflată pe nouă, Ghiroda prezintă cel mai mare contingent de poliști, deși niciunul nu e chiar om de bază. Cel mai bine s-a prezentat portarul Contra, care în ciuda unor erori, a făcut și partide deosebite, reușind să nu ia gol în trei meciuri. Zvonurile îi prevăd o mutare la Ripensia împreună cu fostul antrenor al Ghirodei, Paul Codrea. Posibilitatea de a apăra în liga secundă, unde titularul junior din poarta Ripensia nu s-a impus, merită urmărită. În orice caz, la vară măcar unul dintre cei trei portari veterani de la club va pleca, iar atunci fie Contra, fie Filip, fie unul dintre portarii juniori ai clubului va ocupa acea poziție. Ceilalți jucători împrumutați la Ghiroda trebuie să lupte în continuare pentru un loc fermă în primul unsprezece.

Culmea, cel mai bine așezat în echipa sa pare fundașul dreapta Sporin, care odată ajuns la Giarmata, a intrat în echipă și n-a mai pierdut un minut. E drept că Giarmata se află mai aproape de subsolul clasamentului, dar cifrele sale sunt încurajatoare.

Mai jos de liga a treia avem câțiva jucători menționați doar pentru statistică. Dacă ar fi totuși să evidențiem pe cineva, ar merita remarcat mijlocașul de bandă Gînju, care a înscris de douăsprezece ori. Din păcate diferența de nivel este prea mare pentru a ne face speranțe că jucătorii care evoluează aici pot fi soluții pe termen scurt (sau chiar mediu) la echipa mare.

Așadar, numai câțiva jucători au evoluat mai mult de jumătate din totalul minutelor, aceștia fiind, logic, cel mai aproape de a-și găsi un loc și la echipa de seniori: Motreanu, Sporin, Fridrich, Daniel Filip și Contra. Pare destul de improbabil însă să vedem o revenire de senzație în această iarnă. O șansă ceva mai bună ar putea avea câțiva dintre juniorii U19, care sunt deja în cadrul clubului, în frunte cu Cristian Podină, Remi Ochea sau Raul Cochințu. Rămâne de văzut ce-o să fie.

11 decembrie 2017

O cronică violetă: Poli Timişoara, între pasiune şi identitate


Blogul Cronica Violeta s-a născut în toamna lui 2001, dintr-un sentiment de pasiune rătăcită pentru fotbal și pentru Poli Timișoara. O vreme a fost un exercițiu solitar, înainte ca Andrei să mi se alăture la apogeul erei BKP. Când am împlinit cincisprezece ani de blog, ne-a trăznit să scriem o carte despre Poli. N-am știut prea sigur ce o să iasă, dar am început cu o selecție de articole care apoi a devenit mult mai mult de atât.

Începând cu primele amintiri pe care le avem despre echipa alb-violeților, din mijlocul anilor nouăzeci, până la zona crepusculară în care ne ducem acum existența de suporteri, am tras de firul violet să se despleticească. 
Cu ce am rămas este o sagă a identității în fotbalul timișorean: de la Zambon la Iancu, la Robu, la Druckeria, toți cei care și-au asumat să controleze destinul clubului au generat efecte profunde asupra poliștilor de pretutindeni și asupra a ceea ce reprezintă Poli pentru Timișoara. Pe unele am vrea să nu le uităm niciodată, pe altele să nu le fi trăit vreodată.

Vă invităm să fiți alături de noi la această lansare specială de carte, într-un mediu atipic pentru fotbal. Galeria Jecza are însă o trăsătură pe care căutăm insistent s-o găsim: nu e doar un spațiu de expoziție, e un „acasă”. După asta râvnim (nu-i așa?!) cu toții.

10 decembrie 2017

Note CFR Cluj - Poli (et. 21 c. reg.)

CFR Cluj - Poli 1:0 (1:0)
[26 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Portarul alb-violeţilor îşi continuă forma bună, de când cu memoriul depus. Poate că mingile l-au cam căutat, dar şi el s-a lăsat căutat de mingi, cu un plasament bun. Fără şansă la gol.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,6

Valentin Crețu

Apărarea s-a descurcat destul de bine, deşi gazdele au ajuns în diverse poziţii de finalizare. Asta şi fiindcă nimeni n-a strălucit şi, ca grup, nu evoluăm la cei mai înalţi parametri. Aşa nici Creţu, care a încercat nişte acţiuni ofensive, nu s-a „simţit” alături de Ciucur.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Alin Şeroni

M-a bucurat revenirea lui Şeroni, absent parcă de o eternitate. În ciuda unor imprecizii, intervenţiile sale la cap au fost dominante în zona propriului careu, iar în partea secundă, când s-a şi accidentat uşor, a scos o minge care mergea către un adversar liber aflat în poziţie de gol. La gol nu l-a simţit pe Vinicius în spate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Melinte


Solid în sarcinile sale defensive, probabil cel mai eficient om în acest compartiment.Ar fi fost ceva să înscrie la ultima fază.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,2

Bogdan Străuț

N-a fost un meci uşor pentru fundaşul stânga improvizat, cu destule faze curgând prin acea zonă. Până la urmă s-a descurcat 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Gabriel Vașvari

Oarecum în nota colegului de linie, prezențe pozitive pe teren, dar e nevoie de mai mult din partea ambilor dacă este să facem eficient tranziție din apărare în atac.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Andrei Artean

Nu m-a convins la faza golului, dar mai mult de atât, nu a reușit să se impună la mijloc. Șuturile de la distanță nu vor nicicum să ia direcția porții. Un galben luat degeaba la ultima fază a meciului.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Alexandru Ciucur

Au fost câteva (prea puține) momente în care Ciucur parcă, parcă ar fi putut face ceva pentru suferințele noastre ofensive. N-a reușit. Nu cred că-l ajută nici pe el să fie constant jucat în altă poziție.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Cosmin Bîrnoi

În ciuda unor momente pozitive, Bîrnoi suferă în continuare în ceea ce privește viziunea jocului. De fapt aproape toți jucătorii noștri ofensivi sunt greoi și nu văd oportun nici pasa, nici, mai ales, momentul pasei. I-a dat Curjuric o minge grozavă la un moment dat, și în loc să continue cu Străuț, venit să învăluie în flanc, a omorât faza încercând să intre central, unde se aglomeraseră fundașii adverși. Cred că asta se mai rezolvă cu experiența.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Cătălin Doman

N-a fost cel mai rău joc făcut de Doman, care a mai scos niște faulturi - maximul la cât de izolați eram ofensiv. Păcat de libera bătută lamentabil în prima repriză și alte câteva mici ineficiențe, dar cu siguranță m-a enervat mai tare cu alte ocazii.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,4

Octavian Drăghici

Foarte izolat, n-a reușit mai nimic. La ce jucăm noi este imperativ ca atacantul să preia bine minge și s-o protejeze, iar Drăghici suferă la ambele capitole.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,1

REZERVE

Ivan Curjuric

Ca și în cazul lui Doman, am fost surprins de faptul că Curjuric n-a intrat foarte rău. Normal, n-a schimbat jocul, dar nici n-a apucat să fragmenteze jocul degeaba, așa cum o face de obicei. Ceea ce nu înseamnă că nu l-aș fi preferat pe Croitoru.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

Denis Haruț

Începe să-mi placă schimbarea asta, Haruț pentru Bîrnoi, mai ales că internaționalul U19 intră montat și prinde curaj de la meci la meci. Intervenția dură la Camora este, în acest sens, una pozitivă. Singura problemă este că se face atunci când noi ar trebui să insistăm pe atac și necesită permutații tactice pentru a-l plasa pe Haruț la locul lui.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,5

Camaldine Abraw

Mi se pare destul de nemeritat cum a ieșit togolezul din schemă de la revenirea lui Drăghici. Merită mai mult timp pe teren, mai ales atunci când căutăm victoria/golul. Cât de utilă a fost schimbarea asta făcută cu cinci minute înainte de final?

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Ne-am organizat bine în acest joc, dar tot nu arătăm în posesia mecanismelor de tranziție de la defensivă la atac. Poate că anumite schimbări în primul unsprezece ar ameliora puțin asta, dar în afară de Croitoru, nu știu ce soluții există pe bancă. Ceea ce perplexează este încăpățânarea cu care fostul căpitan nu îi este preferat lui Curjuric, care ori de câte ori a intrat/a jucat, nu a reușit să conteze. În fine, simt că mă repet deja pe acest subiect. Precum am comentat mai sus, nici ultima modificare nu și-a găsit momentul potrivit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Echipa

În sfârșit, o atitudine mai bună, mai combativă din partea alb-violeților. Chiar dacă rezultatul nu este cel pe care ni l-am fi dorit, ne dă ceva speranțe pentru ultimul meci al anului. O victorie chiar ne-ar permite să iernăm cu ceva căldură-n suflete.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Omul meciului

Cătălin Straton - 88,5%
Denis Haruț - 3,8%
Niciunul - 3,8%
Alexandru Ciucur - 3,8%

9 decembrie 2017

CFR Cluj - Poli 1:0 (1:0)

Poli a plecat învinsă din meciul de la Cluj, după nouăzeci de minute în care n-a putut să-și creeze măcar o șansă de gol. Suferințele ofensive, dublate de inabilitatea de a nu lua măcar un gol aproape meci de meci, ne pun într-o postură aproape imposibilă. Poate că atitudinea n-a fost rea, jucătorii fiind impulsionați de micile semne pozitive ca urmare a reorganizării conducerii, dar momentan este pur și simplu prea puțin.

La cum a debutat partida, nu speram să rezistăm mai mult de un sfert de oră. Camora (min. 8), Djokovic (min. 12) și Omrani (min. 16) l-au testat pe Straton în diferite feluri, dar portarul nostru a fost mai mereu la locul potrivit. Jocul s-a temperat puțin ulterior, dar alb-violeții n-au găsit drumul spre poarta liderului. Am adunat, cumva, trei-patru faze fixe din preajma careului/cornere în contul nostru, toate bătute execrabil - fie în primul fundaș, fie plouate în careu. O singură dată a reușit un jucător de-al nostru să lovească mingea, dar atunci Șeroni n-a reușit s-o direcționeze în forță spre poartă (min. 24). Straton a reintrat în acțiune la șuturile lui Păun (min. 30 și min. 34), fiind testat bine în două rânduri, înainte de a reuși un reflex special la finalizarea din apropiere a lui Djokovic (min. 45). Din păcate, toate eforturile sale s-au dovedit în van, căci la un corner bătut în prelungirile reprizei, Vinicius s-a înălțat în mijlocul careului nostru și a trimis tare, cu capul, pe centrul porții, fără șanse pentru portar.

Partea secundă s-a jucat la trecerea timpului: CFR a dominat, precaut, iar Poli n-a avut puterea de a pune probleme. Straton n-a mai fost solicitat, deși balonul a luat direcția porții noastre de câteva ori, cu cea mai mare ocazie semnând-o Omrani, care n-a ajuns liber, cu poarta goală, la centrarea lui Manea. Alb-violeții, indiferent de așezarea în teren, care a sfârșit a fi 4-4-2 pentru ultimele șapte, opt minute, n-au izbutit să trimită măcar o dată periculos către buturile lui Arlauskis. Ciucur a irosit două semi-ocazii, dar în faza de centrare (min. 65 și min. 82), dar cea mai mare, să zicem, ocazie ne-a parvenit la ultima acțiune a meciului, când o minge lungă a ajuns la Abraw, în careu, n-am reușit o finalizare din prima, ca în final să tragă Melinte de la marginea careului, șutul său lovindu-se de Șeroni înainte de a ieși în aut de poartă. Și atât a fost.

Într-un fel, n-a fost cea mai slabă prestație din ultima vreme, având în vedere că defensiv, chiar și cu ocaziile gazdelor, n-am jucat teribil. Ofensiv, însă, e destul de greu să aperi un meci fără nicio ocazie de poartă, adică chiar nici una! Ultima șansă de scos puțin pârleala pe final de an o reprezintă disputa de acasă, cu Dinamo. Greu de zis cu ce șanse, din moment ce nu trece meciul fără gol primit și de dat, nu dăm decât în mod excepțional și atunci maxim unul. Dacă luptăm ca astăzi, e loc de o surpriză.


Poli: Straton - Crețu, Melinte, Șeroni, Străuț - Artean, Vașvari - Ciucur, Bîrnoi, Doman - Drăghici

Schimbări:

Curjuric pentru Doman (min. 64)
Haruț pentru Bîrnoi (min. 76)
Abraw pentru Vașvari (min. 84)

5 decembrie 2017

Note Poli - Gaz Metan (et. 20 c. reg.)

Poli - Gaz Metan 1:1 (1:0)
[27 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Două intervenții foarte bune, care ne-au ținut în joc. A rezistat pe teren în ciuda unei ușoare accidentări. Păcat de neînțelegerea de la gol cu Crețu, dar mai culpabil mi se pare fundașul la acea fază.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,1

Valentin Crețu

De neînțeles lipsa de reacție de la gol, când tot ce trebuia să facă era să alerge înspre minge și adversarul n-ar fi putut s-o ajungă. Așa, static, n-a mai putut demara, Straton a fost surprins, iar centralii nu l-au putut bloca pe solitarul Golubovic.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Cristian Bocșan

Mici imprecizii tehnice, dar un joc fără greșeli notabile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Cristian Melinte


Multe respingeri oportune, a închis destul de bine jocul pe centru alături de Bocșan.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Bogdan Străuț

În sfârșit, Popa a luat un fundaș dreapta și l-a pus în stânga, oferindu-i oportunitatea lui Ciucur să joace mai sus. N-a fost o prestație rea a lui Străuț, deși nici n-a avut contribuții ofensive notabile - exceptând șutul parat la capătul acelui corner din primele zece minute.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Gabriel Vașvari

Excelent la faza golului nostru, ținând de minge fix cât trebuie și deschizându-l cu o pasă precisă pe Ciucur. Destul de activ și în rest.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 4,7

Andrei Artean

A luptat mult și în condițiile neprielnice din repriza secundă. N-am reușit însă să ne impunem la mijloc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Alexandru Munteanu

Prea puține reușite în acest meci, în ciuda efortului depus. Un galben obținut nemotivat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,0

Cosmin Bîrnoi

Multe alergătură din partea lui Bîrnoi în prima parte, cu tânărul mijlocaș încercând să facă pressing. Susținerea de la coechiperi n-a fost însă grozavă, iar nici reușitele sale atunci când s-a aflat la minge nu au ieșit în evidență.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Alexandru Ciucur

Asemeni lui Vașvari, excelent la gol. Destul de prezent în joc și în rest, cu tenative repetate de a obține ceva din nimic, pe alocuri răsplătite.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

Octavian Drăghici

Inițial am crezut că finalizarea la gol a fost una simplă, dar Drăghici a trebuit să se stabilizese înainte de șut și să fie precis în plasament. În rest, câteva dueluri câștigate cu adversarii, dar nici el n-a putut să se afirme la jocul ofensiv pe care l-am prestat.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,7

REZERVE

Denis Haruț

O schimbare pe care presupun că o s-o mai vedem, fundașul dreapta a părut ușor timorat, dar a stat bine în teren.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Ivan Curjuric

Simplu purtător de minge din stânga-n dreapta, croatul n-a adus nimic nou prin intrarea sa.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Marius Croitoru

Schimbare bizară și târzie, care a mai revitalizat puțin echipa.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,2

ANSAMBLU

Ionuț Popa

În sfârșit am avut un prim unsprezece cam cum trebuie el să fie, dar atitudinea echipei nu a arătat mult mai bine. Greu de înțeles schimbările și ordinea lor - de ce Curjuric și nu Croitoru? De ce Croitoru și nu Abraw? Poate cu ultimii doi în teren de prin minutul 70 mai puneam și noi de-un șut pe poartă. Să ne aducem aminte că la ultima victorie l-am avut pe Croitoru titular și a scos o eliminare. Pur și simplu nu înțeleg de ce nu primește măcar minutele lui Curjuric.
În rest, echipa arată în continuare precar și îi lipsește consistența pe atac.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,7

Echipa

Așa cum zicea Melinte, probabil că apasă lipsa rezultatelor și situația financiară pe ei. Altfel cum s-ar explica că, din nou, am condus doar ca să fim egalați repede în partea secundă și să nu avem capacitatea de a mai reacționa? Am văzut ce pot acești jucători și vreau să cred că n-au uitat fotbalul în două luni de zile, dar e foarte greu să ai rezultate când nu toți sunt montați sută la sută la fiecare fază. Poți câștiga fără calitate, nu poți câștiga fără calitate și fără să lupți.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Omul meciului

Niciunul - 37%
Alexandru Ciucur - 25,9%
Cătălin Straton - 14,8%
Gabriel Vașvari - 7,4%
Octavian Drăghici - 3,7%
Alexandru Munteanu - 3,7%
Cristian Bocșan - 3,7%
Cristian Melinte - 3,7%

4 decembrie 2017

Poli - Gaz Metan 1:1 (1:0)


Tiparul cu deschiderea de scor și egalarea ulterioară ne este deja prea familiar. E și greu să reușești mai mult, când nu toată lumea trage la intensitate maximă și în aceeași direcție, precum a exemplificat faza golului primit. Putea fi și mai rău, dar ce mă deranjează cel mai mult este că n-am simțit nicicând în repriza secundă că ar putea fi și mai bine. Poli, la 96 ani, cu 96 de suporteri în tribună, nu ne oferă mari perspective de a mai aduna puncte în accest an.

Și meciul începuse atât de bine, cu o deschidere rapidă de scor. Pasa excelentă a lui Vașvari a fost urmată de cursa lui Ciucur, care, pătruns în careum l-a servit pe Drăghici în câțiva metri de poarta goală, iar atacantul a pus latul pentru a înscrie (min. 4). Am rămas sus în minutele următoare și ne-am fi putut desprinde, la mingea trimisă de Străuț spre poartă după un corner, parată de portar (min. 9). În ciuda altor câteva faze interesante, ocazii nu am mai reușit să construim și oaspeții au intrat încet, dar sigur în joc. Inabilitatea Mediașului de a marca este bine-cunoscută, însă atunci când Melinte n-a sărit grozav la cap în propriul careu, a fost nevoie de reflexul lui Straton pentru a ne menține în față (min. 30). Mai îngrijorător era că partida căpătase deja forma meciurilor anterioare în care am condus, cu alb-violeții incapabili să creeze pericol pe contre, satisfăcuți cu protejarea rezultatului.

Știm deja cât de bine funcționează asta. Imediat după debutul reprizei secunde, cu oaspeții vizibil mai montați, ne-am trezit egalați. O minge lungă în flancul nostru drept ne-a găsit expuși, când nici Crețu, nici Straton n-au atacat-o, un adversar a insistat, a ajuns primul la balon și a centrat în fața porții, de unde Golubovici a înscris simplu. Mi s-a părut genul de fază pe care niște jucători sută la sută concentrați n-ar fi gestionat-o atât de slab. În fine, jocul a continuat așa cum ne-am fi așteptat în baza experiențelor anterioare, cu alb-violeții incapabili să construiască ceva ofensiv și adversarii arțăgoși, primii la minge. De abia în a doua parte a reprizei am văzut ceva care să semene a tentativă de gol, cu două șuturi din afara careului, niciunul cadrat (min. 70). La cum se juca, deja ne mulțumeam și cu egalul, dar pentru a-l salva a fost nevoie de o respingere a lui Straton la o minge centrată care s-a dus de fapt pe poartă, respectiv de câțiva centimetri în plus la libera bătută puțin pe lângă bară de Marius Constantin. Nu ne-au ajutat nici schimbările bizare făcute de Popa, cu Poli sfârșind meciul fără atacant pe teren, astfel că egalul este cam ceea ce meritam judecând după prestația de astăzi.

Mi-e deja foarte greu mie să privesc cu minim de satisfacție ceea ce văd și mă consider un suporter care nu se îndoaie cum bate vântul. Dar nu văd pe nimeni să încerce să revigoreze cumva echipa, fie prin a li se plăti o parte din restanțe, fie prin a încerca niște variante noi de joc, a paria pe niște jucători tineri, a scoate de la naftalină vulpoiul bătrân care este Croitoru. Nu trebuie doar ca echipa să vrea să câștige un meci, trebuie s-o vrea și antrenorul. Momentan, nicicare nu mă convinge și mă lovește așa o tristețe pentru toți cei implicați.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Bocșan, Străuț - Artean, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Ciucur - Drăghici

Schimbări:

Ćurjurić pentru Crețu (min. 64)
Haruț pentru Bîrnoi (min. 64)
Croitoru pentru Drăghici (min. 85)

2 decembrie 2017

Liga Elitelor, et. a 8-a

Ultimul meci din acest an pentru juniori (dar doar penultimul al turului din Liga Elitelor) i-a pus pe mai tinerii alb-violeți față în față cu două formații din inima Transilvaniei. Ambele dispute au fost spectaculoase, cu multe ocazii, astfel că au ținut puțin de cald la gerul acesta de decembrie care s-a coborât asupra noastră.

U19: Poli - Miercurea Ciuc 2:1 (0:1)



Băieții antrenați de Victor Collins au dominat prima parte a jocului, însă au intrat conduși la cabine, după ce portarul Trifon n-a judecat bine o minge plouată în careu și a scăpat-o în fața unui adversar. Imediat la reluare, alb-violeții au revenit grație reușitei lui Demenescu, la capătul unui corner (min. 48), ca apoi să se desprindă când Sîrbu a pus capul la o liberă trimisă în careu de Ochea (min. 59). Jocul a fost deosebit de deschis până la final, cu ambele echipei ratând șanse importante. Pentru Poli, întâi Ochea n-a reușit să depășască portarul din poziție de unu la unu, iar ulterior Iseini, Sîrbu și Gavrilă și-au văzut șuturile blocate în aceeași fază. Oaspeții au țintit bara (min. 76), înainte ca Podină să scoată o minge de pe linia porții (min. 80), dar și intervențiile lui Trifon au contribuit la salvarea rezultatului.

Jocul bun etalat de alb-violeți, adeseori cursiv și rapid, i-a scos în evidență pe Cochințu și Podină în apărare, respectiv Ochea și Iseini la mijloc, deși ceea ce am remarcat în primul rând, a fost dispoziția la efort a întregii echipe. Acest rezultat le asigură juniorilor U19 șansa de a lupta în continuare pentru o poziție în fruntea seriei de vest a Ligii Elitelor.

Poli: Trifon - Andreca, Cochințu, Demenescu, Podină - Dorobanțu, Ochea - Sevici, Iseini, Ursu - Horvath

Schimbări:

Sîrbu pentru Sevici (min. 46)
Gavrilă pentru Horvath (min. 68)
Iovanovici pentru Dorobanțu (min. 85)

U17: Poli - Târgu Mureș 4:2 (1:0)

Tiparul meciului de la categoria mai mică de vârstă a semănat cu cel din partida de la juniorii mari. Prima parte n-a debordat în ocazii, chiar dacă a consemnat deschiderea scorului. Oaspeții au trecut aproape de gol printr-un șut la colțul lung, scurs pe lângă (min. 14), iar pe final de repriză Toboșaru a scăpat singur cu portarul, fiind faultat în careu. Dobrincu a transformat lovitura de la unsprezece metri (min. 35). A doua repriză a arătat altă dinamică, în special după ce alb-violeții s-au desprins, la o fază în care Românu l-a deschis pe Toboșaru și șutul acestuia în fața porții a fost împins în gol de un adversar (min. 49). Oaspeții au redus din handicap pe o eroare colectivă plecată de la o minge pierdută în tentativa de a ieși pe contră, portarul Daminescu a ieșit neinspirat la marginea careului și golul a reprezentat o formalitate (min. 52). Am revenit degrabă la o distanță lejeră pe tabelă grație șutului din prima expediat de Chiriac (min. 56) și am fi mai putut înscrie, dar mereu a lipsit pasa finală. Într-un final, căpitanul David a reușit să majoreze scorul, servit de Românu (min. 69), însă și oaspeții au ținut să aibă încă un cuvânt de spus. Apărarea noastră a jucat bine la ofsaid majoritatea fazelor, dar s-a păcălit când Daminescu a prins o minge în mână venită de pe seama unui clinch și arbitrul a dat liberă indirectă. Deși inițial am reușit să respingem, balonul a intrat în poartă (min. 72), stabilind scorul final.


Această victorie întrerupe un șir de șase meciuri fără succes și confirmă remarcile pozitive de la ultimele jocuri, chiar dacă rezultatele au fost potrivnice. Cu o apărare care a funcționat destul de bine, în ciuda condițiilor grele de joc, am remarcat aportul ofensiv al lui Kecskes, susținut de Buga, și al lui Toboșaru, cu tot cu momentele sale de exces, precum și efortul duo-ului de la mijloc, Chiriac și Românu. Juniorii U17 arată astfel că au o echipă care poate să crească, ca la primăvară să adune mai multe puncte în Liga Elitelor.

Poli: Moșoarcă - Buga, David, Bain, Țârțău - Românu, Chiriac - Kecskes, Grosu, Toboșaru - Dobrincu

Schimbări:

Daminescu pentru Moșoarcă (min. 41)
Periat pentru Dobrincu (min. 58)
Codrea pentru Buga (min. 62)
Turdean pentru Chiriac (min. 62)
Vancea pentru Toboșaru (min. 68)

1 decembrie 2017

Note Poli - FCSB (CR, R. 16)

Poli - FCSB 0:3 (0:1)
[35 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Fără vină la goluri, Straton a ieșit destul de prost comparativ cu tânărul Andrei Vlad, de la oaspeți, în special datorită degajărilor sale imprecise. În rest însă, a scos cel puțin trei goluri cu intervenții curajoase.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Valentin Crețu

Printre jucătorii care au arătat peste medie în acest meci. Cu puțină șansă se trecea pe lista marcatorilor, la măcar una din acțiunile făcute în repriza secundă. 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Gabriel Cânu

Prestația sa solidă, atât cât a fost pe teren, s-a dovedit în contrast puternic cu nesiguranța defensivă odată cu ieșirea lui. Ne aducem încă aminte ce rezultate a scos echipa fără Cânu în teren, deci trebuie să ne rugăm la divinitate pentru revenirea lui grabnică.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,1

Cristian Melinte

Joc destul de bun, curmat tot de o accidentare - atâta a lui, cât și a lui Cânu, la intervenții nefericte în duel cu Gnohere. Dacă trebuie să ne lipsim de ambii fundași centrali, e mai mult decât nasol.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Alexandru Ciucur

Am comentat ultima oară că ne sacrificăm tot potențialul ofensiv din flancul stâng cu Ciucur fundaș și Bîrnoi la mijloc. A fost cazul și de această dată, însă nu aveam alt jucător care să facă față vitezei lui Golofca, deci sacrificiul a meritat. Doar greșeala de la golul trei, când iar n-a ieșit bine la ofsaid, i se poate imputa lui Ciucur, de altfel și el printre jucătorii peste media echipei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Gabriel Vașvari

Cu destule deschideri bune, precum și două șuturi periculoase spre poartă, mijlocașul central a făcut un meci decent.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,7

Andrei Artean

Chiar dacă nu eram profund nemulțumit de jocul lui Artean, este absolut inacceptabil să iei două avertismente în decurs de cincisprezece secunde pentru injurii la adresa arbitrului. Precum scriam și în cronică, nu ajunge că ne-ar putea lipsit doi oameni în centrul apărării, dar și al doilea căpitan s-a scos de unul singur din joc, taman pentru un meci din care trebuie să adunăm maxim de puncte.

[notă ulterioară: se pare că Artean poate evolua în campionat, în ciuda eliminării; aşa s-a întâmplat de fapt şi anul trecut, când a luat roşu cu Afumaţi în Cupă şi a jucat cu FCSB în campionat]

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 3,7

Alexandru Munteanu

Maniera în care a jucat faza din prima repriză, cu trei jucători scăpați spre poarta adversă, mi s-a părut chiar mai dezamăgitoare decât ratarea din poziție de singur cu portarul în partea secundă. Eforturile sale au rămas nerăsplătite și, pe deasupra, a ratat oportunitatea de a ne readuce în joc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,0

Josip Šoljić

Eroarea de la golul doi este una lamentabilă, sper eu, cauzată de poziția sa improvizată și un moment de proastă judecată. Penalty-ul cauzat și neacordat în minutul 10 nu dă bine la ce s-a întâmplat ulterior. În rest, a avut câteva intervenții ok în apărare, dar ce mai conta la 0-2? Dacă e să facem comparaţii, dintre cele două momente grave (Soljic - Artean), eliminarea mi se pare mult mai demnă de criticat decât niște gafe de joc. Cât despre decizia excluderii lui din lot, comunicată de Birlică, e justificată doar dacă există vreo dovadă de rea intenție. Altfel, ne expune și mai mult la subțirimea lotului.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 1,9

Cosmin Bîrnoi

În ciuda unor momente de bravură, driblinguri de efect, mai degrabă ne vom aminti de mingea pe care n-a reușit s-o trimită în poartă din câțiva metri, la șutul lui Crețu.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Octavian Drăghici

Lipsa de viteză a lui Drăghici îl compromite aproape complet ca variantă utilă la jocul pe care îl prestăm. În special în partea secundă, odată cu acumularea oboselii, de abia mai demara din loc. În rest, combativitatea sa nu ne-a adus mare lucru.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,9

REZERVE

Cristian Bocșan

Culmea, exceptând faza acelui penalty discutabil, nu cred că Bocșan a fost cea mai mare problemă defensivă în acest meci. 

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 2,9

Ivan Ćurjurić

Parcă a fost mai prezent ca de obicei, odată ce-a intrat. Dar tot îi lipsește o viteză în plus la execuție.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

Cătălin Doman

Nimic nou în tranșeele prințului.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 2,8

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu cred că situația actuală mai este sub controlul lui Popa. I s-ar putea imputa că echipa nu știe să facă nimic bine - nici să se apere, nici să atace - sau că își tot forțează un favorit sau altul în loc să mai încerce ceva nou, indiferent de riscuri. Dar toate-s teoretice, atunci când ai un lot care nu te mai ascultă.
Nu sunt de acord că această competiţie n-are importanţă. În special pentru Poli, care are nevoie de ceva dincolo de uzura luptei pentru supravieţuire pentru a atrage atenţia suporterilor, contează. Dar dacă tot îndrugi că nu are valoare, de ce ţi-ai riscat toţi titularii?

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Echipa

Suntem într-un cerc vicios: nu suntem la concentrare maximă pentru că avem restanţe salariale, nu atragem lumea la stadion să diminueze din presiunea financiară fiindcă nu obţinem rezultate, nu obţinem rezultate fiindcă nu suntem la concentrare maximă. Mi-ar fi jenă şi aş fi frustrat să mă bată acasă, la scor de forfait, echipa secundă a unei formaţii care şi aşa orbecăieşte în această perioadă. Amintirile meciurilor din prima parte a sezonului, în care se juca un alt fel de fotbal, par tare îndepărtate.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,8

Omul meciului

Cătălin Straton - 42,9%
Niciunul - 28,6%
Alexandru Munteanu - 8,6%
Valentin Crețu - 5,7%
Alexandru Ciucur - 2,9%
Gabriel Cânu - 2,9%
Ivan Ćurjurić - 2,9%
Gabriel Vașvari - 2,9%
Cristian Bocșan - 2,9%

CR: Poli - FCSB 0:3 (0:1)

N-am chef de cronici azi. Are și omul o limită. Ce rost să mai îndrugi despre neșansă, despre inabilitatea de a finaliza pe poartă, despre subțirimea defensivă a lotului, despre atitudinea discutabilă a celor aflați pe gazon? E o situație deplorabilă, pentru toată lumea.

Ok, te lovește o năpastă și-ți pierzi căpitanul, iar la următoarea fază înlocuitorul lui face penalty. Iei gol din acel penalty - ușor acordat, dar asta după ce fuseseși iertat de altul în primul sfert de oră. La scurt timp îți pierzi și al doilea fundaș central, tot pe seama unei coliziuni nefericite. Ratezi două acțiuni rarisime prin același jucători. Faci cadou desprinderea cu o pasă complet eronată spre portar. Indiferent de circumstanțe, că-i șut din afara careului, că-i incursiune din flanc, pur și simplu nu nimerești poarta. Te mai scoate portarul de câteva ori, dar la final, apărarea ta formată din doi mijlocași și un jucător de liga a doua, cedează încă o dată, în fața echipei a secundă a adversarului. Dincolo de astea, cu cele două potențiale absențe din centrul apărării, îți ia și noul căpitan roșu pentru proteste și te lasă-n pom cel puțin pentru un meci incredibil de important etapa viitoare. Cam așa arată și așa se simte când te afli în pragul prăpastiei.

Fără a mai intra în detalii, revin doar să scriu ceea ce am tot scris: tragedia este că orice mișcare de efectiv ai face acum, fără să plătești din restanțe riști să pierzi complet vestiarul. Cumva, cumva, măcar de scoatem trei puncte din meciurile rămase în acest an, putem să ne declarăm satisfăcuți. Ce inventăm la iarnă, asta-o lăsăm pe marii inventatori să ne surprindă.


Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Ciucur - Artean, Vașvari - Munteanu, Soljic, Bîrnoi - Drăghici

Schimbări:

Bocșan pentru Cânu (min. 30)
Curjuric pentru Melinte (min. 48)
Doman pentru Munteanu (min. 73)


26 noiembrie 2017

Note Viitorul - Poli (et. 19, c. reg.)


Viitorul - Poli 1:1 (1:0)
[40 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

În sfârșit a arătat și Straton ceva din forma care l-a consacrat sezonul trecut, reușind două intervenții decisive. Greu de zis dacă se putea mai mult la gol.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,3

Bogdan Străuț

Nu poate fi criticată dedicarea cu care a evoluat fundașul dreapta, în ciuda greutăților pe care le-am întâmpinat în acel flanc. Intervenția acrobatică din finalul partidei a fost exemplară. Ofensiv, ca mai toată echipa, n-a contat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Gabriel Cânu

Joc solid, fără erori, din partea căpitanului, care n-a scăpat de galben la intervenția importantă de la ultima fază. A oferit susţinere ambilor 'improvizaţi', Ciucur şi Haruţ.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

Cristian Melinte


Poate că cineva ar fi trebuit să-l atace pe Ganea la acea respingere cu ghinion, care a precedat golul. În rest, ne-am apărat bine în centru.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Alexandru Ciucur

Golul frumos reușit în repriza secundă îi răscumpără erorile de plasament din prima repriză, când la ambele ocazii ale lui Chițu nu a stat bine în teren. Oricum, sper să nu mai fie irosit pe poziția de fundaș stânga.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,1

Gabriel Vașvari

Nu am strălucit pe recuperare, dar și maniera în care am construit ne-a ajutat prea puțin să controlăm mijlocul terenului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Andrei Artean

Omul cu pasa către Ciucur, deși n-aș considera-o pasă de gol, Artean a suferit pe seama acelorași neajunsuri din construcția noastră.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Alexandru Munteanu

I-a pus mingea ideal lui Abraw la faza din minutul 6 și a încercat să-l dubleze pe Străuț în majoritatea acţiunilor. Reușitele ofensive i-au fost limitate de izolaționismul tactic cu care am abordat partida.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Josip Šoljić

Destul de activ la purtatul mingii, doar că posesia noastră precară nu l-a ajutat să iasă în evidență.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Cosmin Bîrnoi

Calitățile îi sunt negate de poziționarea în flanc, fapt dovedit din nou în acest joc. Un meci fără reușite din partea tânărului mijlocaș.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Camaldine Abraw

Trebuia să înscrie la mingea pe care i-a plasat-o Munteanu în câțiva metri de poartă. Uneori mi s-a părut că i-a lipsit dispoziția de luptă, dezamăgit probabil de mingile lungi trimise pe direcția lui și de lipsa de susținere.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

REZERVE

Denis Haruț

A intrat curajos în meci, într-o poziție care nu-i este atât de familară. Gazdele n-au insistat în flancul stâng, iar atunci când au făcut-o, ne-am apărat destul de bine și cu juniorul U19 în teren.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Octavian Drăghici

Nu știu de câte ori a atins mingea după ce a intrat. Oricum, nu cred că este genul de jucător care să ofere un plus de dinamism atunci când intră de pe bancă.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,4

Cătălin Doman

Prezență de palmares.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Când am văzut primul unsprezece, cu Ciucur și Bîrnoi improvizați în stânga, mă așteptam la ce era mai rău - până la urmă n-a fost teribil, dar nici n-a fost grozav. S-a simțit imediat după introducerea lui Haruț și repoziționarea lui Ciucur că se poate mai bine și mi se pare admirabil că înlocuirea a venit așa de repede.
În rest, echipa nu se exprimă nicicum pe teren. La niciun moment dat n-am simțit că putem egala, asta și fiindcă tot apelăm la ieșirea din apărare cu mingi lungi, fără a avea oameni la recepție - toți jucătorii ofensivi sau de construcție se trezeau izolați! A mers, dar atunci când zici că 75% din rezultat ține de șansă, poate într-adevăr ceva nu e tocmai cum ar trebui să fie la filosofia ta de joc. Nu e vorba, un punct în fieful campioanei e un lucru bun, indiferent de mijloacele folosite. Problema rămâne însă că indiferent cine ne este adversar, nu avem consistență pe construcție și în ultima treime.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

Echipa

Dacă ceva a arătat cât de cât pozitiv, a fost disciplina defensivă cu care am abordat meciul. Golul a venit pe o superexecuție și, e drept, gazdele au mai avut două șanse mari în prima repriză. Să ne aducem însă aminte ce se întâmplă atunci când nu te aperi bine în fața Viitorului. În plus, trebuie apreciată atitudinea de pe întreaga partidă, fiindcă ar fi fost ușor să dezarmezi văzând că nu reușești să ieși din propria jumătate.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Omul meciului

Alexandru Ciucur - 65,0%
Cătălin Straton - 27,5%
Gabriel Vaşvari - 2,5%
Denis Haruț - 2,5%
Niciunul - 2,5%

25 noiembrie 2017

Viitorul - Poli 1:1 (1:0)

Îndrăznesc să spun că nu speram la mai nimic de la meciul din această seară. În fața unui Viitorul în mare formă, cu șase victorii în ultimele șapte meciuri, alb-violeții păreau să aibă șanse minime de a trece testul de la Ovidiu. Reușita lui Ciucur s-a dovedit suficientă pentru a pleca cu un punct spre Timișoara, un rezultat excelent în ciuda problemelor din jocul nostru.

Cu Bîrnoi mutat din nou în flanc și Ciucur fundaș stânga, eram convins că nu vom reuși să ne impunem în acea zonă a terenului. Chiar și așa, în urma unui fault obținut de Munteanu în debutul partidei, am avut șansa deschiderii scorului, dar Abraw a reușit din nou să rateze dintr-o poziție perfectă (min. 6). Gazdele au controlat teritorial partida de la un capăt la celălalt, majoritatea acțiunilor ofensive căutând fie axul central, fie flancul nostru drept, unde Străuț a fost nevoit să-l înlocuiască pe Crețu. Am scăpat atunci când centrarea lui Ganea a cauzat haos în careul nostru (min. 14), dar în ciuda posesiei covrâșitoare, gazdele n-au arătat multă imaginație în ultima treime. A fost nevoie de ceva deosebit ca tabela să se schimbe, sursa deosebitului fiind același Ganea: cu noroc, mingea i-a revenit pentru șut la o pasă interceptată de Melinte, și fundașul stânga al Viitorului a expediat o torpilă caracteristică, din 25 metri, la care Straton n-a mai reușit să ajungă (min. 25). Alb-violeții n-au reușit să reacționeze de fel, iar câteva minute mai târziu putea fi 2-0, dacă Straton și bara nu se opuneau loviturii de cap a lui Chițu (min. 31). Deosebită a fost și intervenția portarului nostru din finalul reprizei, când acesta s-a întins pentru a-l bloca pe același Chițu, scăpat singur în careu, înainte ca Mățan să trimită peste din respingere.

Perspectivele noastre nu s-au îmbunătățit după pauză, singura tresărire ofensivă aparținându-i lui Abraw, care a tras pe lângă poartă de la distanță (min. 52). Gazdele s-au mulțumit cu posesia și câteva șuturi de la distanță, desfășurarea ostilităților lăsând impresia că nu trebuie să forțeze prea tare. Popa a făcut însă o mutare inteligentă, corectându-și de fapt alegerea discutabilă de la debut, atunci când l-a scos pe Bîrnoi pentru a-l introduce pe Haruț, iar Ciucur a urcat la mijloc. Imediat am arătat vigoare în jumătatea adversă și ca din nimic a căzut golul egalizator: Ciucur a preluat pe piept o diagonală lungă, a depășit doi adversari în marginea careului, l-a mai fentat pe unul, și din poziție centrală a tras pe colțul scurt, depășindu-l pe Râmniceanu (min. 66)! Imediat ne-am așezat pe două lunii, astfel că până la final am avut parte de un joc defensiv aglomerat, care le-a dat probleme gazdelor. În ciuda unor tentative timide de finalizare și a câtorva căderi în careu, jucătorii lui Hagi nu au arătat inspirația necesară pentru un al doilea gol. Nici măcar ultima fază a meciului, o liberă la peste 25 metri, executată de mereu periculosul Ganea nu a prins cadrul porții, asigurând-ne un punct nesperat.

Pentru alb-violeți urmează meciul de cupă cu FCSB, a cărei importanță e dublă, în speranța că din biletele vândute vom reuși să mai plătim din restanțe. Ulterior, jocul din campionat cu Gaz Metan este un meci pe care Poli trebuie să-l câștige, indiferent de ambițiile pentru acest sezon regulat.

Bravo Poli!


Poli: Straton - Străuț, Melinte, Cânu, Ciucur - Artean, Vașvari - Munteanu, Šoljić, Bîrnoi - Abraw

Schimbări:

Haruț pentru Bîrnoi (min. 60)
Drăghici pentru Abraw (min. 69)
Doman pentru Ciucur (min. 90+1)


19 noiembrie 2017

Note Poli - Botoșani (et. 18, c. reg.)


Poli - Botoșani 1:1 (1:0)
[39 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

O intervenție bună, care ne-a salvat punctul, este contrabalansată de lipsa de inspirație de la gol - o liberă bătută destul de bine și de aproape, dar care n-a fost perfect plasată.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Valentin Crețu

În ultimele etape, pare că omul nostru numărul unu de construcție a devenit Crețu - sau, mă rog, omul care dă mingea-n careu. Pe lângă pasa de gol pentru Bîrnoi, a mai oferit mingi utile în zona centrală și a fost activ de-a lungul întregii partide.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Gabriel Cânu

Cu câteva intrări (reușite) la limită, Cânu se vede vinovat pentru intervenția care a precedat golul oaspeților. Ca de obicei însă, toată replierea la acea acțiune, din nou precedată de o fază fixă, a lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Cristian Bocșan

O prestație destul de bună a lui Bocșan, grație și a structurii defensive solide din jurul său. Exceptând câteva momente de ezitare (unul amuzant, în care Crețu i-a cerut să atace un adversar și Bocșan a ezitat, ca apoi să se arunce la el și să-l faulteze) și pretenția exagerată de a începe construcția din pasele sale, nu avem ce să-i imputăm.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Cristian Melinte

Polivalența lui Melinte începe să-și arate utilitatea. Prestația sa a fost destul de pozitivă cât să-l recomande în continuare ca variantă în flanc, însă dacă accidentarea suferită e gravă, Popa va avea de luat o decizie grea.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Josip Šoljić

Multă lume pare supărată pe croat, după ce a arătat în acest joc. Nu consider însă că este vina sa - în prima repriză s-a numărat printre cei mai buni jucători, calm și concentrat, reușind să deschidă jocul cu alegeri oportune. În a doua n-a mai putut, iar deși era evident că nu mai poate, Popa a ales să-l lase în teren.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Andrei Artean

Ce am scris despre Šoljić este valabil și în cazul lui Artean, mai puțin poate epuizarea. E normal ca atunci când brusc rămâi fără susținere consistentă din partea colegului de linie să suferi, în special în pozițiile în care joacă cei doi. Prefer să rămân cu jocul arătat în prima repriză, un bun joc de posesie, cu capul sus, și pase utile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Alexandru Munteanu

Cum servantul principal a fost Crețu, Munteanu a jucat rolul liantului. N-a părut la fel de prezent pe construcție ca în alte partide, cu Bîrnoi plutind adesea și înspre flancul său, respectiv cu Ciucur o opțiune utilă în celălalt flanc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Cosmin Bîrnoi

Am rămas fără un U21, iar Bîrnoi știe că asta este oportunitatea lui de a se afirma. Folosit în sfârșit acolo unde îi este locul, cu multă libertate de acțiune, aceste opțiuni tactice au avut un efect pozitiv asupra jocului nostru. Maniera în care a dejucat ieșirea la ofsaid a oaspeților la gol trebuie și ea remarcată. Ca o mică pată neagră, trecerile sale de efect au rămas neconcretizate uneori din cauză că ține prea mult de minge, dar dacă ar găsi și verticalizările care se impun, ce mai, ar fi un jucător cu toate calitățile.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,5

Alexandru Ciucur

Foarte activ în prima parte, cu două-trei ocazii în care i-a lipsit calitatea pentru a tranșa meciul. Odată mutat fundaș stânga, am avut puțin de suferit, (negativ) de remarcat fiind foarfeca laterală ratată la o respingere, care a creat o șansă de gol pentru oaspeți.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Camaldine Abraw

Un meci mai puțin reușit al lui Abraw, în care a luat și galben nemeritat. A reușit să mai intre în combinații cu colegii și să coboare când era nevoie de el, poate și asta ca o ajustare tactică la prezența lui Bîrnoi într-un rol foarte dinamic.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4

REZERVE

Octavian Drăghici

Revenit surprinzător de repede pe gazon, Drăghici n-a putut ajuta echipa în acest joc. Exceptând libera pe care a obținut-o din poziție utilă, irosită de Doman, și-a găsit greu ritmul și n-a reușit să se poziționeze spre poartă în momentele de posesie.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

Cătălin Doman

O introducere oarecum forțată de accidentarea lui Melinte. Singura certitudine cu care rămânem după acest meci este că lui Doman pur și simplu nu-i mai iese absolut nimic. Nici măcar simulările.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,7

Denis Haruț

Dacă planul este să începem să dăm minute pe final unui al doilea junior, e un plan bun. Puțin bizară alegerea de a-l trimite pe Haruț la mijloc, unde nu a părut în largul lui.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,1

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Antrenorul a ales soluțiile potrivite pentru primul unsprezece, prin mutarea lui Melinte în stânga liniei de fund, a lui Bîrnoi în spatele vârfurilor și a lui Ciucur în flanc, la mijloc. Drept urmare cei doi din urmă, Bîrnoi și Ciucur, au surprins adeseori adversarii.
Mai puțin inspirate mi s-au părut schimbările. Drăghici, Doman și Haruț n-au avut niciun impact (pozitiv) asupra jocului. În locul primului trebuia schimbat Šoljić cu Croitoru. La fel de bine, pentru treizeci de minute, putea fi sacrificat Bîrnoi în flanc, mutat Ciucur în apărare și introdus oricine altcineva în afară de Doman. Cât despre introducerea lui Haruț, pe care o pot înțelege prin dorința de a obișnui, încet încet, al doilea U21 ca valoare din lot cu Liga 1, nu mi-e clar de ce a) n-a fost forțat de la bun început în flancul stâng, fiindcă Ciucur oricum suferă mult defensiv sau b) de ce nu a fost introdus totuși mijlocașul U21 de profil care se afla pe bancă, Lucian Oprea. Poate că știe și Popa ceva ce nu știm noi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Echipa

Prima repriză a fost una dintre cele mai bune reprize făcute în ultima vreme, de la un capăt, la celălalt. Păcat că forma echipei a căzut în partea secundă și că patruzeci de minute n-am reușit să mai punem în pericol poarta adversă. Chiar și așa, nu văd locul criticilor dure la adresa jucătorilor, care au luptat pentru mai mult chiar și pe final, dar pur și simplu le-a lipsit un...ceva.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 76,9%
Valentin Crețu - 10,3%
Alexandru Munteanu - 13,9%
Alexandru Ciucur - 5,6%
Gabriel Cânu - 2,6%
Denis Haruț - 2,6%
Niciunul - 2,6%

18 noiembrie 2017

Liga Elitelor U19/U17: Poli - Ardealul Cluj

Într-o zi plină de fotbal local, am găsit timpul pentru a vedea și jocurile noastre de la juniori. Adversarii de azi, Ardealul Cluj, erau lideri atât la U19, cât și la U17. Deși am ieșit șifonați la a doua categorie de vârstă, prestațiile ambelor grupări au avut destule momente bune. Astăzi, doar niște impresii, nu chiar cronici pe deantregul.


Cu Ochea și Podină reveniți în primul unsprezece, ce am prins din jocul de la U19 - repriza secundă - a arătat ca un duel de la egal la egal. De fapt, cea mai bună șansă de gol i-a aparținut lui Podină, care a executat o liberă din marginea careului, scoasă in extremis de către portar. Pe final oaspeții păreau mulțumiți de rezultat, care le garanta că vor rămâne lideri în fața echipei noastre, la distanță de trei puncte.

Libera lui Podină:



Jocul de la U17 a avut dinamism, deși nu cred că s-a tras pe poartă în prima parte. Cea mai mare ocazie a avut-o Toboșaru, scăpat singur cu portarul oaspeților la o greșeală a fundașilor adverși, însă mijlocașul stânga nu și-a controlat bine mingea. A doua repriză a debutat practic cu golul celor de la Ardealul, pe seama unui corner, dar n-a Poli n-a cedat. Am reușit să egalăm grație penalty-ului scos de Kecskes și transformat de Dobrincu, numai că apoi am fost taxați aspru la trei acțiuni grozave de contra-atac ale liderului, toate transformate în gol. Mai dezamăgitor este că n-am putut să mai înscriem măcar o dată, fie la cele două șuturi ale lui Dobrincu în portar, din poziții foarte bune, fie la o minge trimisă pe lângă de Toboșaru din centrul careului.

Golul lui Dobrincu:



Oricum, față de înfrângerile fără drept de apel din Cupă, contra celor de la UTA, trebuie apreciată abordarea pozitivă arătată de către ambele echipe. La U19 putem lupta în continuare pentru calificarea în următoarea fază, în vreme ce la U17 ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea jucătorilor și să construim relații de joc pentru sezonul următor.

17 noiembrie 2017

Poli - Botoșani 1:1 (1:0)

Poli gâfâie, dar nu se predă. În ciuda tuturor problemelor, alb-violeții au făcut o primă repriză bine peste media ultimelor partide, însă nu au putut să se distanțeze pe tabelă și au scăzut ritmul în partea secundă. Frumoasa execuție a lui Bîrnoi de la gol și-a găsit egalul în reușita lui Roman, din lovitură liberă, iar până la final am respirat ușurați să nu fi pierdut chiar toate punctele.

Fără Mailat, Popa a renunțat la improvizația cu Bîrnoi în flanc, iar tânărul mijlocaș ofensiv i-a răsplătit pe deplin încrederea. Deși oaspeții au scăpat o dată spre poartă dintr-o poziție suspectă de ofsaid (min. 11), Poli a controlat neașteptat de bine jocul. Majoritatea fazelor i-a implicat pe Bîrnoi, Ciucur și/sau Crețu, iar în preajma minutului douăzeci am avut patru șanse bune, din care am și transformat una. Întâi, Crețu a trimis lung o minge care cumva a ajuns la Ciucur, acesta a ezitat să tragă din prima și a fost blocat (min. 19). Un moment de bravură al lui Bîrnoi i-a facilitat trecerea printre doi adversari în flanc la faza următoare, dar de această dată Abraw n-a reușit să împingă cumva mingea în poartă din câțiva metri (min. 20). În final, deschiderea scorului i-a aparținut lui Bîrnoi, scăpat singur cu portarul de la limita ofsaidului, și cinciarul nostru a transformat pasa de gol a lui Crețu cu o scăriță elegantă (min. 21). Puteam să ne desprindem în următoarele minute, dacă șutul din cădere al lui Ciucur prindea poarta, iar tot Ciucur ar fi putut face ceva mai mult la o recuperare în jumătatea adversă. Jocul s-a liniștit ulterior, deși în fapt tensiunea a crescut, grație unui arbitraj anti-fotbal, cu Horațiu Feșnic fluierând la aproape fiecare contact. Tot noi am fi putut să ne desprindem înainte de pauză, la o nouă acțiune Bîrnoi - Ciucur, însă nici de această dată mijlocașul stânga nu a reușit să direcționeze mingea spre poartă din interiorul careului mic (min. 39). Am transpirat puțin la intrarea lui Cânu în propriul careu, care deși a prins mingea, ar fi putut fi penalizată mai drastic de un arbitru exigent (min. 40), astfel că am reușit să întrăm în avantaj la pauză.

Partea secundă a început bine, cu două semi-ocazii pentru noi, prima la o centrare a lui Crețu, suflată lui Abraw în ultima clipă (min. 48), a doua la cornerul care a urmat, Abraw nereușind să direcționeze lovitura de cap altundeva decât pe poziția portarului (min. 49). Ca de atâtea ori însă, o repliere proastă la capătul unui corner s-a soldat cu un fault care nu era imperios necesar în marginea careului, semnat de Cânu. De la o distanță ideală, Roman a bătut peste zid și Curileac s-a văzut fără reacție, deși mingea n-a fost perfect plasată (min. 55). Jocul și-a pierdut din intensitate ulterior, în primul rând pe seama lipsei noastre de inițiativă, astfel că de abia în ultimul sfert de oră au mai apărut ocazii. Ne-a încălzit o altă liberă a lui Roman, care a prins plasa laterală (min. 75), înainte să fim prinși complet descoperiți la o schimbare a oaspeților, nou-intratul Chitoșcă văzându-se singur cu portarul la primele atingeri de balon, dar Curileac a reușit să blocheze, iar șutul care a urmat pe respingere n-a mai prins cadrul porții. Nu arătam prea grozav în minutele de final, deși am încercat să punem puțină presiune, cu minim de succes. Tot Botoșaniul a fost teribil de aproape de victorie, când șutul lui Bordeianu din peste douăzeci și cinci de metri, în diagonală, a prins rădăcina bării lui Curileac (min. 85), dar cumva ne-a fost dat să scăpăm. Am mai avut timp cât să ne enervăm pe Doman până la ultimul fluier, care a consemnat un noi semi-eșec pe teren propriu.

Nu e vreun secret că forma noastră este orice doar bună nu. Avem o victorie în ultimele nouă meciuri, însă ceea ce este mai îngrijorător e că în tot sezonul de Liga 1 n-am reușit să scăpăm decât de patru ori fără gol primit. Faptul că am reușit cumva să ne regrupăm după acele trei eșecuri consecutive merită apreciat și trebuie să ne dea încrederea că se poate mai mult. În măsura în care este posibil, avem nevoie de mai multă inspirație/atenție atât pe fazele de atac, cât mai ales defensiv. 



Poli: Curileac - Crețu, Bocșan, Cânu, Melinte - Artean, Soljic - Munteanu, Bîrnoi, Ciucur - Abraw

Schimbări:

Drăghici pentru Abraw (min. 61)
Doman pentru Melinte (min. 71)
Haruț pentru Bîrnoi (min. 85)

Google+