11 martie 2018

FC Voluntari - Poli 1:0 (0:0)

Uneori - de câte ori?? - rămâi fără cuvinte. Să pierzi pentru a treia oară la rând în minutul 90+ cu Voluntari, de această dată dintr-un penalty stupid făcut de Maxi Oliva, pare prea mult. Dar așa se întâmplă și nu mai e mare lucru de comentat, fiindcă prostia se plătește de fiecare dată.


N-au existat dubii despre cine își va asuma inițiativa în acest meci, cu gazdele controlând posesia în jumătatea adversă, mai ales că 3-4-3-ul nostru s-a tranformat frecvent în 5-4-1. Chiar și așa însă, ocaziile au lipsit, cu cea mai mare venind după o fază fixă executată cu schemă, dar Straton a ieșit inspirat să blocheze șutul lui Benzar (min. 9). Jocul a fost fragmentat, cu multe faulturi în special din partea noastră. Așa au mai avut parte gazdele de o șansă, cu același Benzar trimițând din liberă puțin pe lângă (min. 26). Alb-violeții au bătut scurt cele câteva cornere avute și doar unul a fost finalizat cu o centrare, facilă pentru Mincă. Șanse de partea noastră au fost două: o minge lungă a lui Enescu care l-a găsit pe Ciucur lansat spre poartă, dar acesta a fost blocat excelent din spate de Benzar (min. 32) și un balon trimis cu capul în spate de Roman, la marginea careului, de unde Haruț a improvizat un șut, pe care Mincă l-a respins cu piciorul (min. 37). Voluntariul a mai încercat poarta de la distanță prin Marinescu, precum și prin alte câteva faze fixe, fără a da mari emoții.

Repriza secundă a debutat în forță pentru gazde, cu două ocazii mari, mari în contul lor. Benzar, pe o contră, l-a culcat pe Străuț la limita careului și ochit vinclul, dar mingea ne-a iertat cu câțiva centimetri (min. 49). Apoi am scăpat la hențul involuntar al lui Străuț, înainte ca Straton să ne salveze de două ori: întâi respingând cornerul trimis spre poartă, apoi printr-un reflex extraordinar în continuarea aceleași faze (min. 57). Poli, din păcate, nimic și nimic în plan ofensiv, legăturile dintre jucători fiind efectiv inexistente. Singurele tentative timide au fost niște șuturi spre poartă de la mare distanță, niciunul periculos pentru Mincă. Totuși, meciul mergea spre un egal mulțumitor, chiar și după ce Straton a mai intervenit o dată în fața lui Bălan, care aproape ne-a taxat pe-o minge lungă (min. 83). Și am intrat în prelungiri, ba chiar în ultimul minut, când o minge respinsă de Melinte în Maxi Oliva a sărit la Gabriel Deac, iar Oliva l-a busculat în careu, acordându-se penalty. Cernat a transformat și asta a fost.

Greu de zis dacă putem găsi multe lucruri mulțumitoare de la acest meci, mai ales că plec de la premisa că Voluntariul este una dintre cele mai slabe echipe din play-out, în ciuda numelor din lot. Ofensiv practic n-am contat, la fel ca în atâtea alte meciuri, irosind și puținele faze fixe cu pase scurte și centrări slabe. Defensiv am aglomerat bine, chiar dacă gazdele ne-au pus în pericol din cornere și lovituri libere, doar că din nou, o neșansă și o prostie ne-au văzut privați de punctul muncit la una din ultimele faze. Al doisprezecelea meci consecutiv fără victorie pentru Poli, care ar trebui să ne oblige la altceva cu Juventus. Până la urmă, greșelile se mai înțeleg, dar nu știu dacă am avut mai mult de o ocazie de poartă în cele cinci meciuri jucate în acest an.

Poli: Straton - Străuț, Artean, Melinte - Haruț, Enescu, Vașvari, Oliva - Munteanu, Roman, Ciucur

Schimbări:

Popovici pentru Ciucur (min. 68)
Drăghici pentru Roman (min. 90+1)
Șeroni pentru Munteanu (min. 90+4)

9 martie 2018

Avancronică: FC Voluntari - Poli

Poate că am avut într-adevăr șansă prin faptul că vom juca două meciuri în deplasare la debut de play-out. Există motive să interpretezi și într-o direcție, și în cealaltă. Voluntari, oricum, este un adversar mai accesibil, chiar dacă am pierdut acum o lună cu ei.


FC Voluntari

Forma celor de la Voluntari continuă să fie una neconvingătoare. Ne-au bătut doar pe noi în acest an, dar a fost a doua oară în acest sezon când ne bat la ultima fază. Poate că au fost superiori, însă diferența au făcut-o niște greșeli personale regretabile de partea noastră.

Este posibil ca la gazde să apere Mincă, mai ales după cele trei goluri încasate de Balauru cu Chiajna. În amicalul jucat weekend-ul trecut cu Academia Rapid, Voluntari a învins cu 3-1 prin dubla lui Achim și golul lui Adrian Voicu. Meciul a fost echilibrat, primele două goluri venind din faze fixe și al treilea odată ce Academia a introdus mai mulți juniori. Sînmărtean a fost titular și a jucat la închidere, dar rămâne de văzut ce medie de vârstă își dorește Niculescu la mijloc, acolo unde mai sunt Lazăr și Marinescu.

Trebuie, așadar, să avem grijă la fazele fixe, care ne-au costat și în ultimele întâlniri cu ilfovenii.

Poli Timișoara

Alb-violeții au toate șansele să fi în efectiv (aproape) complet pentru această deplasare. Singura certă absență este Țigănașu, pe care îl vom vedea doar sezonul viitor, în vreme ce Cânu și Munteanu sunt incerți, dar este posibil să joace.

N-are rost s-o aburim despre cât de greu va fi și cât de important este un rezultat pozitiv. Câte puncte adunăm la început de play-out, va dicta sub ce presiune vom evolua până la final. Rămân la părerea că lotul este unul suficient de bun să nu avem emoții și nu avem de ce să ne considerăm inferiori Voluntariului. Evident, făcând abstracție de cele două înfrângeri încasate în acest sezon.

Pregătirea alături de Grozavu din ultimele săptămâni își arată primele efecte: însumat, jucătorii au slăbit 21 de kilograme. Noua așezare tactică, despre care am și scris recent, va fi testată serios în acest joc. Odată cu revenirea lui Cânu, vom vedea care este cea mai bună configurație a apărării noastre în trei. Se prea poate ca pentru acest meci să avem nu mai puțin de patru jucători noi în primul unsprezece față de deplasarea de la Craiova (Cânu, Munteanu, Roman, Haruț), dar asta n-ar trebui să fie o problemă - din contră. Interesant este că nu l-am văzut pe Grozavu să-l folosească pe Ciucur în stânga, chiar și în formula de trei din față, deci vom vedea dacă îl preferă titular acolo sau dacă îl pune în linia de mijloc în locul lui Haruț, optând în schimb pentru Velcotă în atac. 

În conferința de presă dinaintea meciului, Grozavu n-a lăsat să se întrevadă mare lucru, rămânând în șabloanele familiare. Punct sau puncte să fie!

Ultima întâlnire

8 martie 2018

Drept la replică: Andrei Sîntean

Andrei Sîntean, fostul atacant al lui Poli Timișoara, plecat la Slavia Praga după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu clubul, a dorit un drept la replică cu privire la afirmațiile făcute de conducerea clubului în discuția de ieri.

Sîntean afirmă că nu a cerut să fie titular meci de meci sau să aibă garanția contractuală că va juca. Dorința jucătorului era doar să i se ofere șansa de a evolua mai mult de trei minute pe partidă, dar să joace pe propria valoare, nu printr-o stipulație contractuală. Termenul scurt era o garanție pentru jucător că nu va rămâne blocat la un club unde nu joacă și ar fi existat o opțiune de prelungire care se activa dacă Sîntean evolua într-un număr stabilit de partide.

7 martie 2018

Rezumatul întâlnirii dintre suporteri și conducerea clubului

În această după-amiază, șase reprezentanți ai suporterilor clubului Poli Timișoara s-au întâlnit la sediul de pe Bulevardul Ferdinand I cu conducătorii clubului nostru, președintele Radu Birlică, directorul sportiv Adrian Neaga și reprezentantul ASFC Timișoara, deținătoarea palmaresului istoric al Politehnicii, Viorel Boiț. Cei șase suporteri prezenți au fost cei care au anunțat ofițerului de presă că își doresc să participe la întâlnire în timpul relativ scurt de când invitația a fost lansată, cu o zi înainte. 




Într-o discuție de trei ore s-au abordat unsprezece teme de discuție, așa cum au fost ele identificate anterior în baza unui sondaj efectuat printre suporterii alb-violeți pe facebook, care a adunat nemulțumirile a peste 80 de fani alb-violeți. Am lucrat jumătate de zi să prelucrez aceste informații și m-am dus personal la întâlnire, ca să vă oferim pe această cale răspunsuri și explicații referitoare la lucrurile care vă îngrijorează cel mai mult. Ca o notă diversă, pe parcursul discuției ni s-au prezentat documente doveditoare atunci când era cazul, într-un gest al mult râvnitei transparențe. 

Răspunsurile au fost informative și mi-au lăsat impresia că există reală implicare a puținilor oameni care asigură acest club dincolo de iarba verzuie a gazonului. Din păcate nu tot ce-am vrut să aflăm am și aflat, asta fiindcă anumite întrebări au răspunsuri complicate și implicații de toate felurile - căci, precum bine știm, Poli Timișoara este un club complicat.

Conducerea a dat asigurări că acest tip de întâlniri vor avea loc periodic, astfel ca și alți suporteri să aibă oportunitatea de a dialoga direct cu factorii de decizie de la Poli.


Temele 1 și 2: Demiterea domnului Ionuț Popa și consolidarea lotului în pauza de iarnă


Întrebare: Dacă tot a fost demis domnul Popa, de ce nu s-a luat această decizie înainte de pauza de iarnă? Prin această mutare târzie, pregătirea jucătorilor a avut de suferit și ne-a pus în situația în care din primele patru partide ale acestui an, am obținut un singur punct.

Răspuns: Am dorit să continuăm colaboarea cu domnul Ionuț Popa pentru a avea continuitate la nivelul echipei, oferindu-i astfel credit atât pentru rezultatele extraordinare de sezonul trecut, cât și pentru începutul pozitiv de campionat în 2017/2018.

Domnul Popa ne-a anunțat după meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe că dorește să-și rezilieze contractul cu clubul, fiind nemulțumit de nivelul lotului. Poli, prin directorul sportiv Adrian Neaga, a încercat să îi ofere antrenorului variante pentru acoperirea posturilor deficitare, dar domnul Popa nu le-a considerat satisfăcătoare. Jucătorii aduși ulterior, Maximiliano Oliva și Mihai Roman, au sosit grație unei conjuncturi favorabile, ivite la finalul perioadei de transferuri și în condiții financiare avantajoase pentru club.

În ciuda insistențelor conducerii clubului de a-l întoarce din drum, domnul Popa nu și-a schimbat decizia inițială. După plata restanțelor financiare către dânsul, ne-am despărțit amiabil și dorim pe această cale să-i mulțumim din nou pentru tot ceea ce a făcut pentru Poli Timișoara.

Tema 3: Perspectivele financiare ale clubului pentru a doua parte a sezonului


Întrebare: Care este situația datoriilor în acest moment? La ce ne putem aștepta referitor la plata salariilor, plata ratelor către ANAF și plata celorlalte cheltuieli organizatorice necesare pentru a duce la bun sfârșit sezonul?

Răspuns: Clubul a plătit o mare parte din restanțe către jucători, staff și angajați, precum și unul din împrumuturi, odata cu intrarea primei tranșe venite în 2018 pentru drepturile TV. Prin suma pe care o vom primi grație clasării pe locul 11 la finalul campionatului regulat, vom putea plăti alte restanțe, ajungând astfel cu plățile la zi pentru 31.12.2017. Fiecare ban care intră în club este direcționat către cheltuielile operaționale, de așa natură că avem plăți făcute și în avans care ne asigura disputarea în condiții bune a următoarelor două partide.

Situația până la sfârșitul sezonului nu va fi ușoară, dar avem convingerea că prin obținerea unor sponsorizări atât de la partenerii care ne-au fost aproape în acești ani, cât și de la parteneri noi, vom putea oferi echipei liniștea necesară să se concentreze exclusiv la fotbal. Am plătit deja peste un milion de euro către ANAF. Am supraviețuit acestor luni extrem de dificile, în lipsa banilor de pe prima tranșă TV, grație faptului că Poli este clubul cu cea mai scăzută structură de cost din Liga 1. Stingerea mai multor datorii istorice reușită în această perioadă, condiționată de rămânerea în primul eșalonul fotbalistic, ne asigură un plus de capital pentru sezonul următor.


Tema 4: Centrul de copii și juniori


Întrebare: Acum un an se discuta despre reorganizarea centrului, precum și de mutarea grupelor neobligatorii pe altă entitate juridică, eligibilă să obțină finanțare și care, astfel, ar fi redus cheltuielile clublui. Care este situația acestui proiect? Totodată, există perspectiva reactivării echipei secunde pe viitor?

Răspuns: Am încercat să concretizăm ideea creionată anul trecut, de a reorganiza anumite grupe de copii. Se poartă în continuare discuții, dar este un demers mai complicat, care necesită o colaborare inter-instituțională. Formarea tinerilor rămâne o prioritate pentru Poli, singurul club din Timișoara care nu percepe taxă de înscriere la grupele de copii, și în acest sens am făcut mici investiții pentru a îmbunătăți condițiile oferite tinerilor, în limita bugetului de care dispunem.

În ceea ce privește echipa secundă, cheltuielile la nivelul ligii a 3-a erau consistente, motiv pentru care am optat să o desființăm, redirecționând jucătorii fie spre echipa mare, fie spre împrumuturi în zonă, în principal la nivelul ligii a 2-a sau a 3-a. Reactivarea echipei depinde de capacitatea financiară a clubului, dar momentan am prefera să împrumutăm jucători în liga secundă, decât să menținem o echipă în a treia divizie, diferența de calitate între ligi fiind considerabilă. Un circuit rapid juniori – fotbal seniori (L2, L3) – echipa mare face parte din viziunea noastră pentru dezvoltarea jucătorilor și a clubului.


Tema 5: Pierderea fotbaliștilor promițători


Întrebare: Mailat, Sîntean și Sorescu sunt trei tineri pe care Poli i-a pierdut în ultimul an fără a obține o compensare consistentă pentru formarea lor. Detaliile cazurilor le știm din presă, ce s-a făcut însă pentru a evita repetarea acestor situații?

Răspuns: Reluăm puțin cazurile celor trei jucători, chiar dacă în general s-a discutat despre ele în presă, și vă prezentăm și documentele pe care le avem.

Situația lui Mailat ne-a surprins, fiindcă aveam o înțelegere cu jucătorii că nu vor depune memorii. Vineri, înainte de meciul de la Botoșani din acel sfârșit de săptămână, ne-au intrat banii cu care am stabilit că vom plăti jucătorii luni. Pentru Mailat negociam să-l vindem către FCSB pentru minim 300.000 de euro și peste weekend am aflat că acesta își va depune memoriu. I-am virat banii lui prima oară, luni dimineață, dar acțiunea s-a dovedit tardivă, fiindcă memoriul fusese depus duminică. Deși la momentul în care acesta a fost înregistrat, jucătorul avea toți banii în cont, am pierdut litigiul. Am încercat o negociere cu impresarul jucătorului, care a cerut un salariu mare cu multiple clauze pentru jucător. Eram dispuși să le acceptăm pe toate, mai puțin pe cea care condiționa ca banii veniți de pe un viitor transfer să intre în conturile impresarilor. Ei nu au dorit să renunțe le această clauză și noi nu am fi putut să ne expunem la o asemenea situație.

În cazul lui Sorescu, i-am oferit în 2017 un contract pentru a reveni la club din vara acelui an. Salarial era o ofertă de nivelul Ligii 1 care ajungea la peste 5000 de euro în al treilea an de contract. Am trimis-o impresarului său, însă acesta ne-a refuzat, preferând să încerce să-l plaseze pe jucător în străinatate, ceea ce nu a reușit până la urmă, iar Sorescu evoluează în continuare în liga secundă.

Sîntean semnase un contract cu vechea conducere pe doar doi ani, în loc de trei, astfel că nu avea obligația de a semna din nou cu clubul, fiindcă nu se afla la finalul junioratului. Am fost la negocieri, iar pe lângă un contract cu termen scurt, pe un an și jumătate, acesta a mai solicitat la negocieri să aibă garanția că va juca. Oricât de talentat este jucătorul, noi nu puteam să ne asumăm așa ceva, fiindcă nu este rolul conducerii să decidă pentru antrenor ce jucători folosește. Conducerea oferă antrenorului toată susținerea pentru a completa lotul, dar răspunderea selecției primului unsprezece ține de acesta.

Fiecare caz a avut particularitățile sale, dar toți au fost pierderi deosebit de dureroase pentru Poli Timișoara. Ne-am asigurat ca pe viitor să protejăm tinerii jucători, precum și clubul, de asemenea situații, prioritizând plățile care ne oferă siguranță contractuală. Toți actualii componenți ai lotului de juniori A de la Poli au semnat primele lor contracte de seniori pe trei ani, inclusiv cei prezenți acum în lotul echipei mari, precum Denis Haruț, Raul Cochințu și David Pop, sau cei împrumutați, precum Mario Contra, Cristian Podină și Narcis Popan.


Temele 6 și 8: Comunicarea cu suporterii și promovarea echipei în plan local


Întrebare: Ce face clubul pentru a îmbunătăți comunicarea cu suporterii și cu ce pot veni suporterii în întâmpinarea clubului?

Răspuns: Începând cu această lună avem o nouă persoană responsabilă pentru conturile de Social Media ale clubului (Facebook, Instagram, Twitter), care s-a oferit voluntară să ne ajute să îmbunătățim acest aspect. Lucrăm în continuare pentru a oferi toate informațiile de interes despre activitățile clubului, atât la seniori, cât și la juniori, prin pagina noastră de internet și sperăm ca în următoarea lună să ajungem la zi cu acestea.

Încercăm să oferim suporterilor oportunitatea de a se întâlni cu jucătorii, în special alături de partenerii noștri, cum a fost acțiunea din decembrie. În această perioadă domnul Grozavu a solicitat ca atenția fotbaliștilor să fie acordată exclusiv antrenamentelor, dar pe termen vom veni cu noi evenimente.

Pe suporteri îi rugăm să fie alături de noi în primul rând la meciurile de acasă. Avem mare nevoie de încurajare din tribună, să ne oferim unii altora satisfacția fotbalului bun. Totodată, dacă cineva are o inițiativă pe care vrea să o facă alături de club, pentru club, vă rugăm să ne contactați, fie pe Facebook, fie pe adresa de mail office@acspoli.ro.

Nemulțumirile față de activitatea clubului sunt în parte justificate, dar muncim înspre a le reduce pe cât este posibil. Poli are parte de cea mai restrânsă organigramă din Liga 1, ceea ce pune multă presiune pe cei care asigură bunul mers al lucrurilor. Din păcate majoritatea timpului este dedicată nevoilor de zi cu zi și asigurarea necesităților financiare, însă pe termen mediu avem încredere că vom putea lucra la acest aspect.

Ne dorim să organizăm periodic întâlniri precum cea de astăzi, pentru a auzi direct de la suporteri despre lucrurile care îi nemulțumesc și pentru a discuta implicarea lor în bunul mers al clubului.

Tema 7: Reprezentarea echipei în mass-media


Întrebare: Ce strategie are clubul pentru a se face auzit la nivel național?

Răspuns: Poli are o colaborare bună cu reprezentanții mass-media la nivel național, fie că vorbim de deținătorii drepturilor TV sau de publicațiile de profil. Atunci când a fost nevoie, clubul a s-a făcut auzit, atât prin cei care o reprezintă pe Poli la nivel sportiv, cât și prin conducere. Cel mai recent ne-am apărat interesele de a fi arbitrați corect în play-out, solicitând ca la partidele cu adversarele din Ilfov să avem parte de arbitri din alte zone ale țării. Ne este foarte important ca lumea să știe că ne pasă de tot ce se scrie despre Poli, dar nu vrem să căutăm scandalurile, ci să ne concentrăm asupra nevoilor mai stringente din jurul clubului.

Tema 9: Situația stadionului


Întrebare: Ce se întâmplă cu stadionul și care sunt perspectivele pentru sezonul viitor?

Răspuns: Săptămâna viitoare are loc o întâlnire între domnul Birlică și președintele Consililului Județean Timiș, Călin Dobra. Vom reveni atunci cu mai multe amănunte.  Evident că pentru club ar fi foarte dificil să joace altundeva, dacă nu din alte motive, atunci măcar financiar, fiindca ar presupune deplasări săptămânale, venituri mai mici decât cele actuale din bilete, și o uzură adițională pentr jucători. Noi vom face tot ce ne stă în putință ca Poli să rămână acolo unde îi este locul, în Timișoara, pe Dan Păltinișanu.


Tema 10: Clarificări palmares


Întrebare: Este ACS Poli deținătoarea palmaresului istoric? Dacă da, de ce nu se revine la denumirea „Politehnica Timișoara” și de ce nu se folosește sigla veche a cublului?

Răspuns: ACS Poli este asociată cu ASFC Politehnica, reprezentată de domnul Boiț, anume deținătoarea palmaresului istoric al clubului. Schimbarea denumirii reprezintă un proces pe care l-am început acum un an de zile, când am contactat un avocat specializat în domeniu. Obstacolul este reprezentat de modificarea reglementărilor de la OSIM, care nu ne permit să mai înregistrăm numele cum am dorit inițial, astfel că lucrăm să găsim o alternativă. Vom putea discuta despre o modifcare a siglei în viitor, acum însă dorim să ne păstrăm atenția asupra sezonului competițional în curs.

Tema 11: Proiectul pe termen mediu/lung


Întrebare: De ce nu se găsește un investitor să preia clubul? Care este strategia pentru a ajunge într-o situație stabilă?

Răspuns: Problema preluării clubului pleacă de la litigiul cu Curtea de Conturi Timiș. Atâta timp cât clubul este expus la o plată de peste cinci milioane de euro, ne va fi greu să găsim un finanțator interesat să-l preia. Altfel, a existat interes din partea unor terți, precum există și deschidere din partea factorilor de decizie ai clubului.

Ceea ce căutăm noi să asigurăm, dincolo de buna desfășurare a activității sportive, este și consolidarea situației financiare, atât pentru a ne putea susține, cât și pentru a oferi clubului perspectivele pe care le merită pentru viitor, grație calității dovedite atât sezonul trecut, cât și în părți ale acestui sezon. Avem însă și un plan de avarie în cazul în care lucrurile cea mai negativă turnură cu putință, dar nu vrem să ne gândim la ele de pe acuma.

Poli are în acest moment un lot competitiv, cu un antrenor deosebit de implicat în a capacita jucătorii să ajungă la nivelul lor maxim. Acest lucru se vede zi de zi la antrenamente, unde este prezent cu regularitate din postura sa de director sportiv și Adrian Neaga. Am făcut greșeli în trecut și suntem suficient de maturi să ne asumăm greșelile. Am luat măsuri și acum privim spre viitor și așteptăm ca Poli, cu șase tineri formați de club în componența lotului lărgi, să ne ofere satisfacția rezultatelor pentru care muncim și suferim cu toții, atât noi din birouri, cât și suporterii de pretutindeni.

5 martie 2018

Grozavu şi 3-4-3-ul

Judecând după ultimele meciuri amicale, se pare că aşezarea tactică din meciul cu Craiova, acel 3-4-3 despre care Claudiu Niculescu zicea înainte de partidă că probabil este o greșeală de prezentare la TV, pare menit să rămână prima variantă în arsenalul tactic al echipei. Este o formulă care a câștigat mult în popularitate în ultimii ani, grație unor antrenori precum Antonio Conte și Pep Guardioala, care au găsit în ea dinamica de care aveau nevoia să blocheze tradiționalele 4-2-3-1 sau
4-3-3.

Ce presupune această așezare și cum putem noi spera să emulăm într-un fel sau altul ceea ce au reușit niște echipe care dispun de un capital enorm de calitate?

Istoric, variantele cu trei fundași în linia de fund au venit ca răspuns la formațiile care jucau cu doi atacanți, o situație uzuală acum trei decenii. Astfel, doi fundași aveau responsabilități directe de marcaj și al treilea era mereu disponibil să dubleze. În situația cu un singur atacant, dificultatea era că unul dintre fundași era „în plus”, ceea ce crea slăbiciuni numerice în alte zone ale terenului.

Lucrurile s-au schimbat recent datorită progresului individual făcut de fotbaliști, care între timp sunt mult mai compleți decât erau în anii 80 și 90. Capacitatea fizică sporită le permite să ocupe spațiul mai eficient și să creeze densitate la mijloc, ca apoi să aducă rapid jucători în față pe faza de atac și să se replieze la fel de rapid. Ca idee de joc, reprezintă o soluție pentru formațiile cu deficiențe în centrul apărării, reformulând rolurile celor din spate.

Drept consecinţă apare o susceptibilitate defensivă la atacuri în flancuri, pentru care este esențial ca unul din mijlocași să coboare să acopere spațiul lăsat de fundașul atunci când acesta atacă adversarul. Fundașul central are de regulă un rol de libero și o mobilitate mai mare (Artean), astfel contracarându-se deficiența obișnuită în fața formațiilor cu un singur vârf. Ce pierzi însă în flancuri, câştigi în zona centrală a apărării, pe care o consolidezi. În plus, prin această aglomerare defensivă se crează un remediu la pressingul adversarilor, grație numărului sporit de variante de pasă scurtă.


Dacă treiul defensiv este clar ca structură, linia de patru de la mijloc poate avea diferite dinamici, de la cei patru jucători așezați în linie (1-1-1-1), la o formulă „diamant” (1-2-1), cu un cvasi-închizător și un cvasi-mijlocaș ofensiv. Este mai dificil să joci cu mijlocaşii în linie, fiindcă trebuie să funcţioneze la unison cu celelalte compartimente, altfel rămâi uşor expus; în varianta diamant rolurile sunt mai clare şi nu rişti să rămâi prea sus cu doi mijlocaşi.

Formula se poate schimba în funcție de faza de joc într-un 5-3-2, un fel de 3-4-2-1 sau chiar un 3-2-5, adică este o aşezare deosebit de flexibilă. Esențială este prezența unui mijlocaș defensiv energic, cu capacitatea de a recupera multe baloane și de a defini construcția echipei (Vașvari). La fel de important însă este rolul mijlocașilor de pe extreme, care trebuie să penduleze între atac și apărare, ceea ce presupune un efort considerabil. În mod uzual nu este o formulă care să abuzeze de centrări înalte, ci de un joc de construcție elaborat. Prin eliminarea fundașului lateral clasic, care dubla deseori mijlocașul lateral în atac (vezi Crețu-Munteanu), construcția trece mai degrabă prin centru.


Ofensiv, această așezare oferă multe opțiuni de pasă, cu condiția ca jucătorii să fie suficient de mobili. Atât Roman, cât și Ciaccheri sau Bîrnoi sunt jucători care exemplifică acest tip de mobilitate, deși nivelul arătat de Bîrnoi în ultima vreme are de ce să ne dea de gândit. Important pentru trioul ofensiv este să aibă capacitatea de a juca și înspre flanc, de a putea depăși adversari direcți prin dribling și a centra cu precizie. Practic ai garanţia de a avea oameni pentru atac, care dau şi bătăi de cap fundaşilor adverşi prin uşurinţa cu care schimbă poziţiile între ei.

Uitându-ne la particularitățile acestui 3-4-3 vedem de ce Grozavu se declara satisfăcut ieri de aportul fizic pe care l-au adus jucătorii cu Reșița, deși meciul nu a fost unul grozav. Motorul care definește succesul așezării stă în dispoziția la efort a jucătorilor. La fel de adevărat este că e nevoie de un grad de colaborare ridicat între linii și de fundași rapizi, care să acopere și zona laterală - ceea ce nu prea avem. Va fi chiar interesant de văzut ce rol poate juca Cânu în această variantă, calitățile sale fiind mai ales în poziționare și în citirea jocului - într-un fel mai degrabă ca acel libero, pe care-l joacă acum Artean.

Vom vedea cât de abili suntem în a ne adapta la această abordare tactică din mers. Atât Guardiola, cât și Conte au făcut tranziția de la 4-1-4-1 înspre 3-4-3, ceea ce nu este chiar același lucru cu 4-2-3-1-le nostru. În plus, așa cum scriam deja, au avut la dispoziție jucători de foarte înaltă calitate și au reușit să-i reinventeze pe cei care nu se integrau în sistem. Nu știu ce familiaritate au alb-violeții cu această formulă, dar pe hârtie vine să rezolve o parte din problemele noastre. Dacă este să creeze altele, ne putem aștepta chiar la revenirea înspre formula folosită de Ionuț Popa. Totul va depinde de cum vor reacționa și Claudiu Niculescu &co. la această fantezie grozavă. Haha, scuze.

Surse:

Bavarian Football Works
Wyscout
Elite Soccer Conditioning
Tactics Explained (video)

3 martie 2018

Amical: Poli - CSM Reșița 1:0 (0:0)

Golul tânărului Pop a făcut diferența într-un meci jucat de la egal la egal. Cu alb-violeții aliniind formule distincte în cele două reprize, jocul a suferit, meciul oferind puține momente agreabile. În rest...luptă fără orizont.


Ocazii n-au fost multe, prima sosind de abia la jumătatea primei reprize. O acțiune rapidă de atac, pe ruta Ciaccheri - Ciucur - Croitoru, a fost finalizată de cel din urmă peste, deși poziția era una numai bună de a marca (min. 23). Akaki a mai avut o șansă la un corner, când a trimis slab spre poartă (min. 35), iar la poarta noastră a fost nevoie de intervenția lui Smaranda pentru la o finalizare din interiorul careului (min. 37). Oaspeții au și dominat teritorial în finalul reprizei, fără a mai reuși însă vreun șut pe poartă.
Deși după pauză a intrat ceva care seamănă cu primul unsprezece, situația din teren nu s-a schimbat mult în bine. Eroarea lui Neagu era să ne coste un gol, dar Smaranda a blocat din poziție de unu la unu cu adversarul (min. 50), la fel de providențială fiind și intervenția lui Curileac, la un alt șut din interiorul careului (min. 72). Unicul gol s-a marcat între aceste două faze, când Zaluschi l-a găsit ideal pe Pop în centrul careului, lovitura acestuia de cap depășindu-l pe Zimmermann.

Nu e loc de multe observații. Joc bun făcut de Pop, nu doar datorită golului, ci ca atitudine - chiar dacă nu toate pasele i-au ieșit, a arătat curaj. Oliva și Roman au mișcat și ei bine, dar per ansamblu nu am văzut prea multă calitate sau energie în jocul nostru. În schimb l-am putut remarca pe împrumutatul Podină (care a evoluat cu capul bandajat după o fază din prima repriză) fundașul central al Reșiței dovedindu-se precis în apărare.

Chiar și la formula „bună” ne-au lipsit patru titulari, dar avem toate șansele să-i revedem pe Cânu și pe Munteanu în meciul de la Voluntari. Va fi un real test, după această mini-perioadă de acumulare, precum va fi și un test pentru funcționalitatea acestei formule, în condițiile în care nu s-a dovedit spectaculoasă în meciurile cu echipe mici. Altfel va arăta jocul de la București, deci să vedem.

Poli (rep. 1): Straton (min. 32 Smaranda) - Străuț, Akaki, Șeroni - Ciucur, Oprea, Enescu, Carabela - Ciaccheri, Drăghici, Croitoru

Poli (rep. 2): Smaranda (min. 60 Curileac) - Melinte, Artean, Neagu - Haruț, Zaluschi, Pop, Oliva - Bîrnoi, Roman, Popovici

27 februarie 2018

Amical: Poli - Ripensia 1:0 (0:0)

Pe un frig neplăcut, dar nu inestetic, alb-violeţii au reîntâlnit Ripensia într-un meci de verificare. Echipa de liga secundă stă în weekend-ul următor, fiind un adversar potrivit pentru elucidările continue ale lui Grozavu. Poli a evoluat cu rezervele, singurul gol fiind semnat de argentinanul Ciaccheri.


Ca aspect n-a fost un meci prea atrăgător. Ripensia putea marca la debut, când Cochinţu a pierdut mingea în preajma careului şi doar intervenţia cu piciorul a lui Curileac a ţinut poarta intactă (min. 3). Noi am replicat prin Roman, al cărui şut a fost respins în corner (min. 5), după care jocul nu a mai produs ocazii, dar a rămas intens. De fapt, singura şansă de gol până la final a fost tocmai cea din care s-a marcat, cu Ciaccheri şi Croitoru reuşind un schimb de pase în careu şi finalizarea primului la colţul lung învingându-l pe Contra (min. 58). Au mai fost vreo două şuturi spre poartă, dar nimic prea grav de ambele părţi.

Alb-violeţii au persistat în formula de etapa trecută, acel 3-4-3, care va mai necesita o perioadă de aclimatizare, atât pentru noi, cât şi pentru jucători. Nivelul de pressing cerut de Grozavu nu este uşor de implementat, dinamica acestei formule fiind una care necesită o implicare activă a întregii echipe, de la fundaşii centrali, la atacanţi. L-am urmărit cu această ocazie pe Carabela, nou-venitul de la Juventus, un jucător cu viteză şi un control decent al balonului. Mai multe nu pot aprecia. Tind să cred că Grozavu va merge totuşi pe mâna lui Haruţ în meciul următor, în special datorită randamentului neconvingător atât al lui Velcotă, cât mai ales al lui Bîrnoi. În rest, l-am regăsit în echipă pe David Pop, mijlocaş central generaţia 1999, care în tur a jucat la Ghiroda. El se antrenează cu echipa mare, dar cel mai probabil va juca la U19. A prins şi Oprea nişte minute, însă şansele sale de a juca sunt reduse dată fiind concurenţa pe post - ceea ce mă face să mă întreb de ce n-a plecat să joace undeva în liga secundă.

Cam atât pentru azi. Aşteptăm să vedem când, unde, cum vom juca cu Chiajna în primul meci din play-out, în condiţiile în care partida acestora de ieri cu Voluntari a fost amânată pe astăzi din cauza condiţiilor meteo.

P.S. Sau de fapt la Voluntari? M-au păcălit cei care dădeau drept sigur pe Chiajna, de am crezut că au pierdut rău în tur cu Voluntari și nu au cum să-i depășească. Ei, na, deci primele etape din play-out le avem în deplasare, cu Voluntari și cu Juventus. Cred.

Poli: Curileac - Cochinţu, Şeroni, Khubutia - Haruț, Croitoru, Zaluschi, Carabela - Bîrnoi, Ciaccheri, Roman

Schimbări:

Neagu pentru Cochinţu (min. 46)
Velcotă pentru Roman (min. 59)
Oprea pentru Zaluschi (min. 72)
Cochinţu pentru Haruţ (min. 76)
Pop pentru Croitoru (min. 76)

24 februarie 2018

Note CSU Craiova - Poli (et. 26 c. reg.)

CSU Craiova - Poli 1:1 (0:0)
[71 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Câte intervenții au fost? Una, două, trei, patru, cinci...șase. Trebuie să ai inspirație și noroc să-ți iasă atâtea și asta s-a văzut la ultima intervenție, în fața lui Burlacu. Singurul lucru care i s-ar putea imputa este că n-a pus om lângă bară la libera lui Mitriță.

Nota Cronicii: 7,5
Nota comunității: 8,9

Bogdan Străuț

Cel mai neconvingător din linia de trei, Străuț a contribuit negativ la cel puțin două din ocaziile pe care le-au avut craiovenii în prima repriză. S-a jucat vizibil mai mult în flancul nostru drept, inclusiv în repriza secundă, chiar dacă situația s-a ameliorat puțin odată cu intrarea lui Haruț.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 6,5

Cristian Melinte

Foarte montat pentru acest joc, Melinte a avut și rolul de a coordona apărarea, ceea ce a făcut cu destul succes. De notat au fost și momentele în care a fragmentat jocul, a oferit timp de respiro apărării.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1

Andrei Artean

Mutarea lui Artean în centrul apărării a funcționat nesperat de bine. Talia sa nu-l ajută pentru acest post, așa cum s-a văzut în câteva rânduri, dar a compensat prin poziționare și implicare. În plus, fără responsabilitatea de a construi jocul echipei, nici nu s-a mai expus la erorile sale obișnuite.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1

Alexandru Ciucur

După ce în prima parte n-a avut aportul defensiv de care am fi avut nevoie (a o mia oară, de ce să-l irosești pe Ciucur pentru faza defensivă?), a arătat mai bine în partea secundă, odată ce a fost mutat în trioul din atac. Chiar dacă n-a avut reușite și ar fi putut chiar să înscrie la șansa avută în partea secundă, a contribuit oricum mai mult decât colegii de linie.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Gabriel Vașvari

Din nou mi-a plăcut jocul lui Vașvari. Foarte implicat, el a fost responsabil cu tranziția din apărare în...să zicem zona de mijloc, dar oricum pentru ieșiri care să nu presupună mingea aruncată în jumătatea adversă. De multe ori am urcat destul de bine, dar ne-a lipsit calitatea în ultima treime să construim rapid, din doar câteva atingeri - atâtea câte ne permiteau și adversarii - fără să ne expunem defensiv. Oricum, Vașvari pare alt om de la venirea lui Grozavu.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1

Andrei Enescu

N-arătase rău meciul trecut Enescu, deci titularizarea sa n-a fost așa o surpriză. S-a dovedit o alegere inspirată, nu doar pentru golul excepțional pe care l-a marcat, ci și fiindcă s-a pliat pe jocul nostru din această partidă. Oricum, fără acel șut al său nu cred că plecam cu punct de la Craiova.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,3

Maxi Oliva

Deși a lipsit din scenă la ocazia lui Dimitrov din prima repriză, argentinianul a arătat că este un jucător care gândește pe teren și caută mereu soluția bună, nu doar pe cea la-ndemână. Mai puțin evident în a doua repriză, datorită insistenței gazdelor pe flancul nostru drept. Ca fapt divers, el a respins cu capul în zonă centrală înainte de golul egalizator.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,9

Sebastian Velcotă

În ciuda unor mici reușite, n-a fost meciul lui Velcotă. Putea să se evidențieze la mingea care i-a ajuns pe piept, dar n-a ieșit preluarea, și în rest a avut dificultăți de a intra în combinație cu Drăghici.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,6

Octavian Drăghici

Nu pot să fiu mulțumit cu aportul lui Drăghici. A cauzat din nou o contră care aproape că ne-a costat, iar în plan ofensiv reciproca de la Velcotă e valabilă: nu a intrat în combinații cu el (sau cu Popovici). De fapt trioul n-a mers.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,4

Alexandru Popovici

Cred că au fost două faze când o pasă bună pe ruta Popovici - Ciucur ne-ar fi oferit o șansă de poartă, dar de ambele ori nouarul a ratat execuția, deși nu era una sofisticată. Nu și-a asumat riscuri, nici în puținele momente când a avut mingea la picior și mai puțin de cinci adversari în față, preferând jocul în lateral sau să aștepte susținerea. N-a prea mers.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 6,1

REZERVE

Denis Haruț

O contribuție aproape nesperată la gol, intrarea lui Haruț a ajustat apărarea - drept dovadă gazdele au mai periclitat poarta aproape exclusiv prin faze fixe. Este adevărat că cineva a cauzat acele faze fixe, iar Haruț a oferit (ușor) cornerul din care a venit golul, precum și faultul după care Mitriță a trimis în bară. Deci mai e de lucru.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,5

Marius Croitoru

Credeam că intrarea lui Croitoru ne va fi de folos, mai ales că îi oferea o poziție mai agresivă lui Popovici. N-a fost chiar așa, optarul pierzând câteva mingi cu destulă ușurință și nereușind să contribuie pozitiv la jocul echipei.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0

Alin Șeroni

Nu-mi imaginez cum ar juca Șeroni într-o linie de trei fundași, dar astăzi a fost cam ce ne trebuia în acele minute de final.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,0

ANSAMBLU

Leo Grozavu

Schimbările nu se opresc, dar de această dată sunt fix ce ne trebuie. Diferența este că aproape toți jucătorii au stat în zonele în care pot contribui cel mai mult. E drept, cine-și imagina că vom reașeza astfel echipa? Defensiv a funcționat oarecum, cu excepția unor momente de avalanșă craioveană. Ofensiv n-a mers, dar asta și fiindcă trioul din față n-a mers. Va fi altfel cu Munteanu - Roman - Ciucur. Sper.

Oricum, este admirabil că Grozavu a găsit o soluție „outside the box” pentru problema noastră cu fundașii centrali. Va fi deosebit de interesant de văzut dacă aceasta va rămâne tactica noastră pentru partidele următoare. Mai important va fi să ne păstrăm intensitatea, fiindcă asta câștigă/pierde meciuri la nivelul Ligii 1.

Nota Cronicii: 7,5
Nota comunității: 8,0

Echipa

Așa o diferență de atitudine am văzut în acest meci! Puncta și Straton că echipa a jucat mereu mai bine în partidele tari, cu Dinamo, CFR, Craiova, ceea ce este atât meritoriu, cât și de criticat - fiindcă atunci când ar fi putut lua puncte, sau stadionul era gol, sau era miză mai mare, n-au reușit să se monteze la fel de bine. Oricum, dacă se prezintă cu aceeași ambiție în play-out, avem toate șansele să nu suferim de la un capăt la celălalt.

Dar nu vreau să cădem în capcana euforiei: gazdele au avut prea multe ocazii și noi prea puține pentru a spune cu adevărat că am făcut un meci excelent. A fost bun, excelent l-a făcut forma mizerabilă prin care trecem.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,4

Omul meciului

Cătălin Straton - 76,1%
Andrei Enescu - 19,7%
Gabriel Vașvari - 2,8%
Maxi Oliva - 1,4%

23 februarie 2018

CSU Craiova - Poli 1:1 (0:0)

Am tot scris despre necesitatea de a juca cu „cuțitul între dinți”, dar eram destul de defetist în așteptarea acestui meci. Mă bucur că am văzut atitudinea pe care o tot așteptam de la echipă, care s-au mobilizat excelent, au punctat printr-un eurogol al lui Enescu și au stat în meci grație intervențiilor numeroase reușite de Straton. Mai mult de atât, a fost un meci în care am văzut o altă Poli și ca abordare a partidei, iar rezultatul ne oferă tuturor un respiro și șansa de a ne calma.


Dacă până acum Grozavu ne-a surprins mai mult cu selecțiile sale de efectiv, astăzi a mers mai departe și a așezat echipa într-un 3-4-3, devenit adeseori 5-4-1. După principiul „când n-ai fundași centrali, redefinește jocul”, antrenorul i-a aliniat pe Străuț, Artean și Melinte în linia de fund, aceștia fiind deseori susținuți de Ciucur și de Oliva. Abordarea a părut să dea roade în primele douăzeci de minute, timp în care Craiova a ținut de minge, dar n-a arătat de fel periculoasă în jumătatea noastră. Îndată ce am riscat să urcăm puțin, gazdele au profitat de spațiul dintre fundași și portar, mingile aruncate precis în spatele apărării reușind să creeze mai multe ocazii. Prima i-a aparținut lui Mitriță, care l-a depășit ușor pe Străuț și a șutat ușor din unghi, Straton fiind la post cu respingere (min. 25). Imediat a urmat o nouă ocazie, practic trasă la indigo, cu Băluță de această dată scăpat în careu, unde a fost totuși incomodat de Artean, n-a reușit să tragă tare, și Melinte a degajat din fața porții (min. 27). A urmat o șansă pe celălalt flanc, cu Dimitrov scăpat de orice fel de marcaj în interiorul careului la colțul lung, șutul său în forță fiind blocat de Straton în corner (min. 28). Părea că nu ne mai este dat să respirăm, același Straton intervenind excepțional la eroarea lui Străuț, care a preluat ideal...pentru Bancu, a cărui șut a fost cumva împins peste poartă (min. 29). Jocul s-a liniștit nițel după acest tasediu prelungit, grație și a unor fragmentări de natură temporală din partea alb-violeților. Tot craiovenii au avut ocaziile până la pauză, dar șutul de la 25 de metri al lui Mitriță a fost respins de portar (min. 36), iar încercarea lui Briceag n-a prins poarta (min. 40). Tensiunile au crescut în finalul reprizei, iar meciul putea lua altă turnură, dacă Bancu nu scăpat doar cu un galben la intrarea cu talpa asupra lui Vașvari (min. 42). În tot acest timp, Poli n-a contat în atac, singura semi-șansă fiind semnată de Velcotă, care n-a reușit să preia la centrarea involuntară venită de la Oliva.

Grozavu a mutat la pauză, prin înlocuirea lui Velcotă cu Haruț, o mutare evident defensivă. Să vezi și să nu crezi, improbabilul s-a întâmplat: Haruț a centrat din flanc, mingea a fost deviată de un fundaș și a ajuns la Enescu, care n-a stat pe gânduri de la douăzeci de metri și a trimis un șut perfect cu stângul, care a mai și ciupit obraznic bara înainte de a intra în poartă (min. 50). 1-0 Poli. Că acest avantaj nu avea șanse mari să țină a fost evidențiat degrabă: Straton a respins în față șutul lui Bic de la marginea careului (min. 52), iar apoi șansa ne-a salvat când Gustavo a tras peste cu poarta goală în față (min. 54). Am cedat, culmea, la o non-ocazie: corner Craiova, mingea e respinsă la marginea careului de unde Dimitrov trage puternic cu exteriorul și balonul poposește aproape de vinclul porții noastre (min. 57). După acest debut intens de repriză, am avut parte de un recul, ambele echipe contemplând ce avea să le ofere jumătatea de oră rămasă. Poli nu s-a ambiționat la mare lucru, cu atât mai puțin după înlocuirea lui Drăghici cu Croitoru (min. 62), dar nici Craiova n-a mai pus aceeași presiune. Ultimul sfert de oră a fost marcat de o sumedenie de faze fixe ale gazdelor, două dintre ele semnând și șanse importante: o lovitură de cap a lui Băluță, scursă pe lângă bara lui Straton (min. 75) și o bară a lui Mitriță, direct din lovitură liberă, pe un șut din lateralul careului nostru (min. 79). Culmea, alb-violeții au părut destul de stăpâni pe situație, aglomerarea defensivă dovedindu-se de succes. Am mai scăpat la pătrunderea și șutul lui Burlacu, respins cu o intervenție aproximativă a lui Straton (min. 88), dar nici măcar cele patru minute de prelungire nu ne-au dat emoțiile scontate. Bine, e un fel de a spune, că pe mine mă doare și acum capul de la tensiunea indusă, dar ăsta-s doar eu. Așa s-a făcut că fluierul de final al centralului a consemnat un punct prețios pentru Poli, nu doar fiindcă a fost nesperat, ci fiindcă a fost câștigat prin dăruire și luptă.

Experimentele lui Grozavu au dat roade la Craiova și mutările făcute pe parcursul meciului denotă că antrenorul a simțit slăbiciunile și a încercat să le panseze. Cred că a și funcționat, din moment ce marile ocazii ale gazdelor au venit din faze fixe în partea secundă. Vom avea de luptat în plan ofensiv, mai ales atunci când există pretenția să câștigăm, dar până una alta avem parte de acel mic imbold pe care îl tot căutăm de ceva vreme, un plus care să ne dea curaj pentru play-out. Și așa, ca notă de subsol, să nu uităm ce adversar am avut astăzi.

În sfârșit: bravo Poli!




Poli: Straton - Străuț, Artean, Melinte - Oliva, Vașvari, Enescu, Ciucur - Velcotă, Drăghici, Popovici

Schimbări:

Haruț pentru Velcotă (min. 46)
Croitoru pentru Drăghici (min. 62)
Șeroni pentru Popovici (min. 90)


22 februarie 2018

Avancronică: CSU Craiova - Poli

Într-un fel este aproape bine că nimeni nu ne dă nicio șansă în această deplasare - multă vreme va fi ultimul meci pe care îl jucăm fără presiunea rezultatului. Ceea ce nu înseamnă că nu-i găsim și acestei partide miză - atât pentru moralul echipei, cât și fiindcă locul pe care vom încheia sezonul regulat va decide programul pentru play-out.



Universitatea Craiova

Acolo unde banii și voința politică își dau mâinile, se nasc lucruri grozave. Drept dovadă Craiova se luptă la vârful clasamentului, cu șansa a treia la titlu, și își dispută jocurile pe un stadion fantastic. Deși juveții n-au rupt gura târgului de la reluarea campionatului, s-au apropiat de locul secund în clasament și rămân una dintre cele mai în formă echipe ale Ligii 1.

Gazdele nu au jucători suspendați pentru această partidă și, față de ultima etapă, i-ar putea folosi pe nou-veniții Gardoș, Andre Santos sau Dominik Glavina. Doar Alexandru Mateiu este incert pentru meci.

Interesant este că prestațiile lui CSU Craiova acasă nu sunt chiar excepționale, cu doar șapte victorii din douăsprezece partide. N-au decât patru meciuri fără gol primit, inclusiv o înfrângere cu cu 2-5 în fața FCSBului. Deci dacă jucăm ceva mai bine ca în ultimele etape, cu siguranță vom avea șansa să ne arătăm colții.

Ca o notă de subsol, clubul craiovean nu folosește emblema la zi a echipei noastre în prezentarea meciului, ci pe cea în alb-negru.

Poli Timișoara

Poli se prezintă cu mai multe absențe la Craiova: Cânu și Munteanu sunt încă în recuperare, Munteanu fiind folosit cu Iași pentru a reintrara în ritmul echipei; Roman nu va juca în conformitate cu înțelegerea dintre cele două cluburi; Haruț are examene și va lipsi și el. După tam-tam-ul din ultima vreme, sunt șanse ca Șeroni să revină, el fiind reprimit în lot de Grozavu.

Nu este de fel ideal că nu putem să perseverăm spre conturarea unui unsprezece ideal din cauza acestor absențe. Va fi interesant de văzut câte schimbări își va asuma antrenorul pe lângă cele forțate, întrebările cheie referindu-se la titularul din centrul apărării și toată așezarea compartimentului ofensiv. De trecut l-am trecut pe Akaki, dar mi se pare improbabil ca el să înceapă. Deci Șeroni sau vreo surpriză?
În rest: va reveni Ciucur în flancul drept? va juca Velcotă? va fi titularizat Croitoru? cu ce atacant începem?

Poate că de această dată chiar vom aborda mai precaut jocul, nu ca în fața Iașului. În acest caz m-aș aștepta să jucăm cu Popovici în avanposturi. Grozavu puncta:

”Pentru noi miza este cred mult mai mare decât cea a punctelor. O victorie ne-ar da o altă stare cum să abordăm play-out-ul, un rezultat pozitiv ar avea un alt impact asupra jucătorilor."
Adică nu mergem doar să ne prezentăm. E greu să ducem la capăt cu succes un joc de posesie în fața unui adversar așa de arțăgos precum este Craiova, o echipă care joacă fotbalul în viteză. Va trebui să fim mai preciși în apărare și mai incisivi în atac să ne întoarcem cu ceva. Mă gândeam dacă un joc bun din partea noastră în ciuda unei ipotetice înfrângeri ar fi mai util ca un egal schinguit. Greu de zis.

Cât despre miza de care scriam la început, Poli poate termina pe 10 (loc ocupat acum), pe 11 (dacă Chiajna face măcar egal cu Voluntari și noi pierdem) sau pe 9 (dacă batem și Voluntari pierde cu Chiajna). Dacă se menține programul de anul trecut, primele două meciuri ar putea arăta așa:

Poli pe 9

Et. 1: Poli - Sepsi/Gaz Metan (locul 12)
Et. 2: Gaz Metan/Sepsi (locul 13) - Poli

Poli pe 10

Et. 1: Poli - Chiajna/Voluntari (locul 11)
Et. 2: Gaz Metan/Sepsi (locul 13) - Poli

Poli pe 11

Et. 1: Chiajna/Voluntari (locul 10) - Poli
Et. 2: Juventus Buc (loc 14) - Poli

Toate meciurile au cam aceeași miză oricum, dar nu ar fi de fel comod să începem cu două deplasări la București. 

Ultima întâlnire

20 februarie 2018

Profil: Iulian Carabela

Anunțat în presă pe ultima sută, Carabela vine de la Juventus București, unde a jucat o serie de meciuri de primă ligă în acest sezon. Format de Viitorul, fundașul a fost dorit la Dinamo acum doi ani. Nu pare să fie o soluție pentru primul unsprezece, dar are avantajul că este jucător U21 și ne oferă o dublură pentru flanc, unde stăteam în Oliva. Văd că a mai jucat și în centru, dar nu prea are talie pentru acel post.

Vine până în vară cu opțiune de prelungire.

Data nașterii: 11.04.1996
Locul nașterii: Cernavodă
Inălțime: 177 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaș stânga



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Juventus Buc.ROA120
2016-17Juventus Buc.ROB301
2015-16Juventus Buc.ROC--
2015-16Delta DobrogeaROC--
2014-15AxiopolisRO---
2014-15ViitorulROA00
Total:421
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Esteban Ciaccheri

Atacantul argentinian vine de la Botoșani, unde a ieșit din schemă odată cu venirea lui Axente și Golubovici. Oricum, în prima parte a campionatului nu a reușit să se impună acolo, fiind fără gol marcat în unsprezece partide. Vine până în vară, cu opțiune de prelungire.

Nu trebuie neapărat să i-o luăm de rău, fiindcă nu pare un atacant de careu, ci un vârf de construcție, dar cert este că încă nu a convins în prima ligă, nici în România și nici în Argentina. Deci să nu ne așteptăm la minuni.

Data nașterii: 20.05.1991
Locul nașterii: Pilar, Argentina
Inălțime: 181 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Atacant



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18FC BotoșaniROA110
2016-17Rivadavia LincolnARD3114
2015-16Juventude Unida Univ.ARB40
2014-15Arsenal de SarandiARA10
2014-15Sarmiento JuninARB30
2013-14Rangers de TalcaCLB205
2013-14Rivadavia LincolnARD3119
2012-13TigreARA00
Total:24614
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  AR = Argentina, CL = Chile, RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

19 februarie 2018

Note Poli - Poli Iași (et. 25. c. reg.)

Poli - Poli Iași 1:2 (0:2)
[55 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Fără șansă la goluri și în rest deloc testat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,2

Alexandru Ciucur

Nu știu de ce are și Grozavu tentația să-l irosească pe Ciucur fundaș lateral. Exceptând viteza, el nu are calități pentru acest post - nici ca poziționare, nici ca joc fizic. Intenția de a întări puterea de atac cu o combinație Ciucur - Munteanu nu a dat roade, în schimb a compromis flancul stâng, Popovici nefiind jucător de flanc. Așa, Ciucur a pus pe tavă un gol oaspeților, care au ratat, și n-a arătat prea convingător nici în rest.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,2

Cristian Melinte

Meci slab făcut de Melinte, care a părut pierdut în mai multe rânduri - inclusiv la golul doi al ieșenilor. Fără Cânu alături perspectivele sunt sumbre.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,8

Akaki Khubutia


Dacă am dat cum am dat în Șeroni meciul trecut, ce să mai poți spune despre Akaki? Jalnic la primul gol, cu un plasament de neînțeles, destul de rudimentar la a două reușită - deși acolo i-ar fi trebuit ceva dublaj - astfel că lucrurile nu arată bine pentru centrul apărării noastre. Poate dacă mai are timp omul să se integreze, să ajungă la un nivel fizic mai bun, o să fie bine.

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 2,5

Maxi Oliva

Destul de competent, a scos două galbene pentru oaspeți, însă n-a reușit să colaboreze de fel cu Popovici pe faza ofensivă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,4

Gabriel Vașvari

Un nou meci bunicel al lui Vașvari, cu multe recuperări, contribuție defensivă notabilă, ofensivă așa și așa. A participat la faza penalty-ului și a bătut cu siguranță, dar are nevoie de susținere în zona centrală.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,0

Andrei Artean

Nu știu dacă a dat o pasă bună în primele douăzeci de minute, ba chiar a oferit vreo trei pe tavă adversarilor - inclusiv una de la care a plecat primul gol. Retras în centrul apărării, a jucat mai simplu și nu a mai avut oportunități să comită aceleași erori, dar nici nu a inspirat o siguranță de nestrămutat. Uneori mă tem că multe din problemele noastre pleacă de la lipsa de formă a lui Artean. Mă tem fiindcă nu avem soluții.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,9

Alexandru Munteanu

Cu un aport ofensiv notabil în partea secundă - două șuturi la poartă - și implicarea în faza penalty-ului, Munteanu ne-a adus aminte cu ce poate ajuta echipa. Trebuie să-l vedem mai des în joc, pentru care are nevoie de deschideri utile în flanc sau un-doi-uri care să-l aducă în zonă centrală.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Cosmin Bîrnoi

Nu cred că Bîrnoi este jucătorul U21 de care avem nevoie. Sincer, din contră - ține mult de minge, nu are curajul unor pase dificile și execuțiile îl trădează. Cu spațiu și în viteză poate face ceva de unul singur, cum a fost șutul din prima repriză, dar mai greu merge în echipă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Alexandru Popovici

Cum scriam și mai sus, locul lui Popovici nu este în flanc. Nu are calitatea necesară în centrări și pare pierdut tactic în acea zonă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,7

Octavian Drăghici

Nu aș putea spune ce aport a avut astăzi Drăghici, în afară de eroarea care a dus la golul doi. Momentan este cea mai ineficientă variantă de vârf împins de care dispunem.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,1

REZERVE

Andrei Enescu

Inițial a arătat bine când a intrat, însă influența lui a scăzut odată cu trecerea timpului. Nici el nu este un jucător cu viteză de execuție, dar măcar a arătat o implicare decentă în joc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Mihai Roman

Este prea devreme să-i cântăm elogii lui Roman, însă a făcut ce trebuie să facă un atacant - când a avut mingea în preajmă și s-a găsit în careu, a creat pericol. Să-l vedem mai mult în partidele următoare.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,4

Marius Croitoru

Intrat târziu, Croitoru a fost primul care a arătat cam ce ar trebui să facă un mijlocaș central ofensiv - a dat niște mingi filtrante pentru Munteanu și a scos libera care a percedat golul, din mai nimic. Asta spre deosebire de Ciucur și Munteanu, care au căzut de mai multe ori și n-au obținut fazele fixe pe care ni le doream. Probabil este cea mai bună variantă pentru post, în ciuda vârstei sale.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Leo Grozavu

Chinuie echipa cu multele schimbări pe care le încearcă de la meci la meci, riscul fiind să ajungem într-un loc mental din care chiar și cu cel mai bun unsprezece să ne fie greu să câștigăm. Varianta pe care aș vrea eu s-o văd încercată este cu Haruț titular fundaș dreapta, ceea ce ne-ar permite să punem un trio interesant în spatele vârfului - Munteanu, Croitoru, Ciucur. În rest, greu de zis cum se va rezolva problema fundașului central, dincolo de revenirea lui Cânu. Nici gradul de mobilizare al lui Artean nu ne dă mari speranțe pentru ceea ce vom vedea de la linia de mijloc.
Din punctul meu de vedere omul are toată susținerea fiindcă alternativa ar fi un risc absurd (schimbarea sa). Și o va avea indiferent de rezultate și în primele trei etape din play-out, după care sper, tare mult sper că n-o să mai avem de discutat pe această temă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Echipa

M-a frustrat teribil finalul jucat pasiv, când aș fi vrut să văd o echipă agresivă, care să lupte cu ultimele puteri și să ducă cu urgență mingea în careu. Nu știu cum poate fi schimbată această atitudine, care pe undeva pare să plece de la noul joc de posesie pe care-l încercăm. Doar să avem calitatea să facem ceva cu posesia, căci altfel singura consecință notabilă se va consemna în numărul de goluri primite.

Dacă nu batem la Craiova, ne egalăm recordul de meciuri consecutive fără victorie - zece.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,9

Omul meciului

Niciunul - 54,5%
Mihai Roman - 14,5%
Gabriel Vașvari - 10,9%
Marius Croitoru - 7,3%
Andrei Artean - 3,6%
Andrei Enescu - 3,6%
Cătălin Straton - 1,8%
Alexandru Popovici - 1,8%
Cosmin Bîrnoi - 1,8%

18 februarie 2018

Poli - Poli Iași 1:2 (0:2)

Câteva erori personale impardonabile ne-au pus într-o poziție greu de recuperat deja după prima jumătate de oră. Totul a plecat de la unsprezecele hiper-ofensiv pe care l-a ales Grozavu, un unsprezece care cu anumite ajustări poate să fie unsprezecele de care avem nevoie. Dar până atunci așteptăm de urgență un fundaș central, la fel cum așteptăm începutul play-out-ului, să vedem și noi niște puncte la față.


Cu Ciucur titular fundaș dreapta, Popovici în locul lui ca mijlocaș stânga, Drăghici în față și Bîrnoi la susținere, Grozavu a încercat din nou să surprindă. Probabil că a făcut-o, dar nu cred că se aștepta ca Artean să calce pe bec cum a făcut-o în minutul 10, fază de la care oaspeții au ieșit pe contră, Akaki a stat groaznic și l-a scos pe Platini din ofsaid, care rămas singur cu Straton, venit la întâmpinare, a înscris lejer. A urmat o mini-ocazie a lui Cristea, care cumva a dat cu capul peste de lângă Akaki (min. 14), în vreme ce alb-violeții păreau să domine teritorial, dar fără să creeze pericol. De fapt, exceptând un șut expediat de Bîrnoi din marginea careului și respins cu greu de portar, Poli n-a reușit să facă ceva cu posesia. Golul secund al ieșenilor a reprezentat cam tot ce e rău la nivel individual în jocul nostru: Drăghici a pierdut mingea în jumătatea adversă datorită unei preluări aproximative, ieșenii au deschis jocul în flancul nostru drept de unde lipsea Ciucur (prins urcat de eroarea lui Drăghici), Akaki l-a întâmpinat foarte larg pe Jo, fără să-l atace, și tot a fost scos din fază de un un-doi rapid, iar centrarea l-a găsit cumva liber pe Cristea în mijlocul careului (Melinte plecase de lângă el) pentru o finalizare relativ simplă (min. 26). Înlocuirea lui Akaki a condus la mutarea lui Artean în linia de fund, asta în condițiile în care căpitanul nostru avusese o repriză de coșmar până atunci. Cumva, ne-am așezat totuși mai bine defensiv și Enescu a reprezentat un mic plus pentru linia noastră de mijloc, dar cu tot cu aglomerarea noastră de jucători ofensivi, șansele refuzau să apară la poarta adversă.

În partea secundă ne-am încercat șansa cu două șuturi din marginea careului trimise de Munteanu, ambele ratând însă spațiul porții - deși poziția nu era rea. Oaspeții ar fi putut tranșa jocu la ocazia lui Cristea, după ce Ciucur a respins prost cu capul și Artean a intervenit greoi, șutul căpitanului ieșean trecând de puțin pe lângă (min. 59). Minutele treceau și posesia noastră tot nu aducea ceva nou, nici măcar intrarea lui Roman neinspirând vreo tresărire ofensivă. Totuși, fostul atacant al Craiova a reușit să pună bine capul la o centrare a lui Ciucur într-una din puținele sale învăluiri de succes, mingea negăsind nici de această dată spațiul porții (min. 78). Jocul nostru s-a luminat odată cu intrarea lui Croitoru (min. 81), astfel că după vreo două faze interesante în flancul drept, o liberă scoasă tot de optarul nostru a dus la o acțiune rapidă, cu mingea curgând de la Munteanu la Vașvari la Roman, ultimul reușind s-o păstreze la picior în interiorul careului înainte de a fi faultat (min. 87). Vașvari a transformat fără emoții și speram că vom lua cu asalt poarta adversă în minutele rămase, mai ales că șutul trimis de Croitoru trebuie să fi dat ceva emoții oaspeților (min. 89). Spre marea mea dezolare, echipa a jucat moale finalul, a plimbat mingea fără urgență, iar chiar și atunci când am ajuns în poziție de centrare, am evitat să aruncăm lobda fierbinte în careul advers. Culmea a fost o fază prelungită de atac, ajunsă la Artean care, nepresat, a dat-o înapoi la portar, de unde am degajat-o la întâmplare. De neînțeles. Oaspeții au mai avut o șansă de gol chiar înainte de final, pe care au trimis-o peste, astfel că scorul a rămas cel stabilit de Vașvari, consemnând o nouă înfrângere pepntru alb-violeți.

Vagi semne de optimism am putea aduna pe seama partidei de astăzi, la fel cum am putea să ne legăm de lucruri care evident nu merg. Multele schimbări impuse de Grozavu, totuși nefamiliar cu lotul, indică o abordare de totul la nimic, concentrată clar pe play-out. Este cu risc, normal, și personal aș fi preferat mai puține mutări în defensivă, dar chiar și așa Akaki ar fi fost titular și Artean ar fi făcut greșelile pe care le-a făcut. Cu Șeroni lichidat pe motivul lispei de atitudine, este clar că așteptăm un fundaș central, dar la fel de clar este că Grozavu își asumă multe într-un exercițiu de totul sau nimic. Până la urmă Șeroni era unul dintre jucătorii care tocmai că arăta dăruire pe teren, dar nu și disciplină.

Lipsa rezultatelor acum pune și presiune pe primul meci de play-out, dar nouă ne rămâne doar să avem răbdare. Pur și simplu nu putem face altceva - nu doar fiindcă suntem suporteri, ci și dacă n-am fi, trebuie să acordăm timp unei reconstrucții asumate de lot. În aceste condiții devine decisiv să putem plăti niște salarii când începe faza cheie a competiției. Altfel...

Poli: Straton - Ciucur, Akaki, Melinte, Oliva - Artean, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Popovici - Drăghici

Schimbări:

Enescu pentru Akaki (min. 32)
Roman pentru Drăghici (min. 60)
Croitoru pentru Popovici (min. 81)

 
Google+