20 martie 2018

Etapa alb-violeților împrumutați #17martie

Un sfârşit de săptămână mai puţin fascinant pentru tot ce ţine de universul alb-violeţilor - de la meciul cu Juventus, la rezultatele neconvingătoare de la juniori, la cele adunate de printre jucătorii împrumutaţi.


Ripensia


Bocșan a fost din nou integralist pentru Ripensia, în înfrângerea 1-2 suferită la Pitești. Acesta n-a stat grozav la golul doi al gazdelor, dar a reușit cumva să-și treacă în cont un assist, cu o minge lungă pe care Mediop a transformat-o prin pură insistență în gol. Pe final de meci a intrat și Golda, când roș-galbenii încercau egalarea. Atacantul nu mai evoluase într-un meci oficial din luna octombrie.

În schimb Contra a fost ținut pe banca de rezerve, semn că încă nu are încrederea deplină a antrenorului.

Golurile meciului pe facebook aici.

ASU Politehnica


Motreanu a intrat în repriza secundă în egalul la unu obţinut de alb-violeţi la Mioveni. Titularul postului, Giuriurici, a cauzat însă penalty-ul din care gazdele au deschis scorul, deci sunt şanse bune că Motreanu să revină în primul unsprezece etapa viitoare.


Dunărea Călărași


Doman a lipsit din acest meci, pe seama accidentării suferite etapa trecută.


CSM Reșița


Podină a fost integralist în egalul (surprinzător) dintre reșițeni și Centrul Național de Pregătire Timișoara. Sarcina echipei antrenate de Oprița a fost îngreunată de eliminarea lui Bărbulescu în prima repriză. Cum rezultatele meciurilor cu CNPT se anulează la final de sezon, pasul greșit nu îi va costa pe reșițeni. Aceștia au însă un meci decisiv etapa viitoare, când întâlnesc Lugojul pe teren propriu.


CSM Lugoj


Cu Popan şi Fridrich în continuare accidentaţi, doar doi polişti au fost titulari la Lugoj, în victoria la scor de neprezentare cu Ghiroda: Daniel Filip şi Cristian Pădurariu. David Filip a rămas pe bancă. Lugojenii rămân astfel în plasa liderului, la cinci puncte distanţă.

ACS Ghiroda


De cealaltă parte, Lazăr, Ciobanu şi Dincă au prins primul unsprezece la Ghiroda, cu Totic intrând pe parcurs. Din păcate, echipa timişoreană nu are de fel perspective bune pentru jocurile rămase, sperând poate că înregimentarea lui Kayondo o să mai amelioreze suferinţa.

Millenium Giarmata


Sporin continuă să fie integralist la Giarmata, care pierd două puncte printre degete, după ce au fost egalaţi în prelungiri la Sebiş.

Rezumat


Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian BocșanRipensiaL2900-
Mario ContraRipensiaL200-
Denis GoldaRipensiaL2160-
Radu MotreanuASU PolitehnicaL23105,0
Cătălin DomanD. CălărașiL200-
Cristian PodinăCSM ReșițaL3900-
Harald FridrichCSM LugojL300-
Cristian PădurariuCSM LugojL3780-
Daniel FilipCSM LugojL3900-
David FilipCSM LugojL300-
Narcis PopanCSM LugojL300-
Denis CiobanuACS GhirodaL3xx0-
Damir ToticACS GhirodaL3xx0-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL3xx0-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-
* Notele sunt preluate din Fotbal Vest, exceptând cele îngroșate, pe care le-am acordat noi
** Jucătorii cu minutele în bold au fost titulari
*** xx = nu există informaţii la-ndemână despre minutele jucate

18 martie 2018

Debut de 'retur' la Elite juniori

Rezultatele etapei

La U17, echipă antrenată în retur de Adrian Săvoiu după „promovarea” lui Alin Paleacu în poziția de antrenor secund la echipa mare, alb-violeții au irosit șansa de a aduna cele trei puncte. În fața celor din Turnu Severin, ultima clasată cu zero în clasament înainte de acest meci, portarul gazdelor s-a evidențiat la șuturile lui Toboșaru, Românu și Grosu, iar atunci când mingea l-a depășit, bara i-a salvat pe severinini, așa cum s-a întâmplat la ocazia lui Kecskes.


Nici la U19 treburile n-au mers mai bine, cu alb-violeţii nereuşind să treacă de adversarii din Reşiţa. În fapt, echipa antrenată de Victor Collins se poate declara mulţumită că a plecat cu un punct, după ce gazdele au dominat ostilităţile. Unicul gol al formaţiei noastre a fost înscris de închizătorul Dorobanţu.

Loturile echipelor

În mare, loturile celor două echipe de juniori sunt neschimbate. La U19 au apărut niște nume noi interesante, inclusiv tânărul Mirescu de la CNPT, Moșoarcă promovat de la U17 și David Pop, returnat de la Ghiroda.

L.E. De fapt Pop nu a revenit în acte de la Ghiorda, astfel că nu va evolua la U19 în acest retur.

Poli U19

Portari: Constantin Moșoarcă (2001), Cătălin Trifon (1999)
Fundași: Gabriel Andreca (2000), Denis Haruț (1999), Raul Cochințu (1999), Alex Demenescu (2000), Nino Gavruță (1999), Sava Iovanovici (2000), Sebastian Mirescu (2001) 
Mijlocași: Slagian Andreici (1999), Raul Bonda (2000), Denis Dorobanțu (1999), Andrei Gavrilă (2000), Sergiu Găvrilă (2000), Nafi Iseini (2000), Andrei Mihai (2000), Remi Ochea (1999), Robert Ursu (2000) 
Atacanți: Daniel Sîrbu (1999), Adrian Sevici (1999)

Poli U17

Portari: Robert Popeț (2001), Alexandru Daminescu (2002)
Fundași: Rami Badaood (2001), Adrian Bain (2002), Marco Buga (2001), Laurențiu Codrea (2002), Alexandru David (2001), Cătălin Țărțău (2001), Octavian Tască (2002), Sebastian Foca (2002), Gabriel Borugă (2001)
Mijlocași: Adrian Chiriac (2002), Florin Grosu (2001), David Periat (2002), Sergiu Românu (2002), Cătălin Sabaiduc (2002), Roger Kecskes (2001)
Atacanți: Alexandru Dobrincu (2002), Flavius Toboșaru (2002)

17 martie 2018

Note Juventus București - Poli

Juventus Buc. - Poli 1:0 (1:0)
[43 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Adversarii nu l-au testat. Un șut pe poartă, un gol, vreo două degajări mai slabe, dar nimic notabil.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Bogdan Străuț

Slab în prima parte, aș zice și în parte culpabil la gol.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Cristian Melinte

Nu cred că a fost meci în acest an în care să nu fi contribuit la un gol al adversarilor (ok, Craiova). Și acesta este fundașul central pe care te poți baza.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,7

Gabriel Cânu

Bun cât a jucat, dar l-am văzut ținându-se de coapsă încă de prin minutul 35. Ne lipsește mult și mă tem că nu ne va mai putea ajuta atât cât am avea nevoie în acest sezon.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Alin Șeroni

A încercat câte ceva, a avut acel șut pe poartă, dar prea puțin pentru rolul ofensiv pe care îl avea - și nici la gol nu putem spune că l-a acoperit pe Melinte, deși altceva nu avea de făcut.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,0

Gabriel Vașvari

Mai ne scoate și Vașvari cu câte o diagonală lungă, dar nu e destul. Activ, bun la tranziția mingii, însă pe orizontală.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Andrei Artean

A pus în pericol poarta adversă cu două șuturi de la distanță. Într-un fel pare irosit, la ce jucăm noi, când stă în apărare. Dar vai, ce-am ajuns, să cred că izbăvirea stă în șuturile de la distanță ale lui Artean.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Denis Haruț

Chiar mi-a plăcut de Haruț. Nu doar pentru pasa pe care Roman putea s-o transforme în gol, sau a intervențiilor destul de precise (mai puțin la duelurile la cap), dar fiindcă a arătat calm chiar și atunci când se afla sub presiune și a găsit opțiunea de continuare bine și rapid.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,5

Andrei Enescu

Până la faza de efect făcută la finalul primei reprize mi-l cam doream schimbat pe Enescu. Apoi a evoluat mai bine în repriza secundă, dar lentoarea sa la construcție nu ne ajută foarte mult. Și ocazia aia din debutul reprizei...

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Alexandru Munteanu

Egoist pe alocuri, dar implicat în joc. Un meci activ pentru Munteanu, care din păcate a luat din nou un galben evitabil, pentru proteste. Direcția este ok pentru un jucător care n-a evoluat aproape trei luni de zile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Mihai Roman

Util la mingile înalte, dar pierdut pe teren în prima repriză, când a coborât prea mult. Putea să înscrie la ocazia avută, chiar putea. Avem nevoie de mai mult din partea lui.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,7

REZERVE

Marius Croitoru

O schimbare utilă, indicată, după aspectul jocului din prima parte. A făcut mult bine și cred că ar trebui să jucăm cu el titular, fiindcă e singurul care a dat dovadă de un viziune și, să zicem, maturitate în joc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,7

Maxi Oliva

N-a adus un plus jocului nostru odată cu intrarea sa, dar măcar una, două faze i-au mai ieșit.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,4

Alexandru Ciucur

Foarte dezamăgitoare intrarea lui Ciucur. Nu s-a văzut, iar atunci când s-a văzut nu a fost cu consecințele dorite - lentoarea când a primit unu la unu cu fundașul în marginea careului advers ne-a curmat o ocazie bună, iar șutul din final n-a mers nicăieri.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,0

ANSAMBLU

Leo Grozavu

Unele lucruri le-a făcut bine - jucătorii trimiși pe teren, teoretic și schimbările. Dar nu e de ajuns și declarațiile cu iz filosofic de după meciuri - deși sunt de înțeles și valide - fac doar să mă neliniștească. Eu știu că n-am răspunsurile pentru jocul nostru, însă nu eu trebuie să vin cu soluții. Tot ce-am văzut în aceste etape de la venirea lui Grozavu este o continuare a ce vedeam în ultimele luni cu Popa. Diferența a făcut-o (ne)șansa din anumite momente, dar aveam și avem așteptarea de la Grozavu să vedem o schimbare și încet, încet rămânem fără timp de reacție.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,7

Echipa

Eu zic că echipa vrea, dar este împiedicată de o teamă generalizată. Dacă e să căutăm un mic plus, atunci aș zice că măcar în minutele de final am găsit energia să mai atacăm. Sigur că avem alte așteptări de la unii și de la alții, că e foarte greu să adunăm puncte când meci de meci facem cadou un gol adversarilor.

Cam aceiași jucători au adunat grosul punctelor, chiar dacă lipsesc Crețu (prezent la toate cele șase victorii), Cânu (cinci din șase), Țigănașu (cinci din șase) sau Mailat (patru din șase). Sau poate că-s mulți, dar nici înlocuitorii lor nu sunt răi. Doar ei o pot întoarce, și chiar o pot face, însă este esențial să înceapă prin a nu se mai autosabota în apărare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Omul meciului

Niciunul - 48,8%
Denis Haruț - 25,6%
Cătălin Straton - 9,3%
Gabriel Cânu - 7%
Marius Croitoru - 4,7%
Gabriel Vașvari - 2,3%
Alex Munteanu - 2,3%

16 martie 2018

Juventus Bucureși - Poli 1:0 (1:0)

Cuvintele sunt de prisos. Momentan nu putem mai mult, indiferent cine se află pe teren, indiferent ce tacticăm folosim - aparent, indiferent cine ar fi pe bancă. Golul lui Elek, la singura ocazie a gazdelor, a fost suficient în fața alb-violeților incapabili să creeze pericol cu oareșce consistență.


Odată cu revenirea lui Cânu, m-am așteptat să văd echipa din nou cu patru fundași. Nu sunt chiar sigur că am jucat așa, ci mai degrabă în 3-5-2, cu Munteanu al doilea vârf. Oricum, nu ne-a ajutat în prima repriză. Gazdele au pus repede presiune în flancul nostru drept, cu Străuț depășit în două rânduri, una dintre faze fiind finalizată cu un șut slab din interiorul careului. Poli a arătat ceva vag când Munteanu a tras din unghi în plasa laterală (min. 11), dar nimic convingător. Apoi, la o fază în care Juventus ne-a descusut cu mare ușurință în flancul drept, doi foști poliști au conlucrat să înscrie: Dan Popescu a centrat, Melinte a sărit pe sub minge și Elek a înscris din interiorul careului mic (min. 14). Primul gol al lui Elek în Liga 1 din octombrie 2016. Meciul a continuat tern, cu alb-violeții lipsiți de pasiune și urgență în jumătatea adversă, doar șuturile de la distanță ale lui Artean fiind oarecum notabile - unul din acțiune, unul din liberă. Am avut parte și de un șut-centrare în forță al lui Șeroni, din unghi, respins de portar la Munteanu, care n-a reușit să redirecționeze o minge dificilă spre poartă. Repriza s-a încheiat cu trecerea de efect a lui Enescu, faultat la limita careului, de unde Roman a executat însă în ton cu prestația noastră din primele patruzeci și cinci de minute, mult peste.

Cânu a fost schimbat la pauză, semn, mă tem, că nu ne putem pune mari speranțe în aportul lui pe viitor. Chiar și așa, debutul părții secunde a vrut să ne inducă în eroare: un șut în plasa laterală și apoi o ratare destul de importantă a lui Enescu au indicat că vrem să jucăm altceva. N-a ținut mai mult de atât și cu gazdele dispuse să se apere - și capabile s-o facă - ocaziile până la final au fost puține. Am avut o singură ocazie în carne și oase, la o fază chiar frumoasă cu urcarea lui Haruț, găsit liber de Munteanu, centrarea acestuia l-a găsit pe Roman, care n-a putut decât să-l evidențieze pe portar cu devierea din interiorul careului mic (min. 72). În rest, un șut-centrare destul de razant cu poarta al lui Munteanu, o poziție bună tratată prost de Ciucur, câteva faze fixe care n-au adus nimic și o decizie discutabilă a centralului, care a decis că Oliva a fost faultat în afara careului pe finalul meciului (min. 89). Artean a trecut de puțin pe lângă minge la libera care a urmat și în ciuda câtorva libere la ultimele faze, mai mult de un șut slab pe lângă chiar înainte de fluierul final al arbitrului n-am încropit.

Și așa am devenit oficial cea mai slabă echipă din Liga 1, iar doar jucătorii o pot întoarce cumva. Nu se prea văd soluții evidente, cu Grozavu încercând tot felul de așezări pe parcursul jocului de azi, niciuna eficientă. Juventus n-a avut ocazii dincolo de golul pe care l-am făcut cadou printr-o (nouă) eroare personală, dar a arătat destul de închegat. Normal că Poli poate și trebuie să lupte în continuare, dar în acest moment chiar nu știu ce ar trebui să mai încercăm. Să găsim speranță în prestația lui Haruț, care a muncit enorm tot jocul, destul de precis în apărare la mingile pe jos, util și în atac, cu mai mult curaj decât unii coechiperi de la care ne-am aștepta la așa ceva. Dar nu zic că e o chestie de vrut, ci de teamă. Multă teamă. Să vedem ce aduce pauza de două săptămâni care urmează - chiar dacă toate pauzele dinaintea ei n-au adus nimic nou.





Poli: Straton - Străuț, Melinte, Cânu, Șeroni - Artean, Vașvari - Haruț, Enescu, Munteanu - Roman

Schimbări:

Croitoru pentru Cânu (min. 46)
Oliva pentru Șeroni (min. 58)
Ciucur pentru Străuț (min. 69)

15 martie 2018

Stadioane și piramide

În afara capitalei, Timișoara este singurul oraș din țară cu trei echipe în primele două ligi, plus o echipă de rugby angrenată în competiții europene. Cu toate acestea, riscă să ajungă într-o situație inadmisibilă dacă se va închide stadionul „Dan Păltinișanu”. Practic, orașul va rămâne fără un stadion de Liga 1 și cu niște arene abia adecvate ligii secunde. Chiar de au mai fost echipe ce au jucat în deplasare pe perioada modernizării sau reconstruirii unor stadioane, nu credem că fotbalul timișorean trebuie să încaseze o astfel de lovitură, mai ales că nici nu există vreo dată la care să ne putem aștepta măcar ca un stadion să existe.


Starea ideală la care orașul ar trebui să tindă ar fi un stadion mare, de peste 20.000, poate chiar 30.000 de locuri și unul mediu, de 5-10.000 de locuri, plus alte arene mici dar cu facilități moderne pentru dezvoltarea sportului la nivel amator sau juniori. În acest context, cred că e clar că actualul „Dan Păltinișanu” nu are viitor, fiind o arenă învechită și nefuncțională (cu un loc pentru o pistă de atletism acum inexisistentă), care presupune costuri imense de întreținere și modernizare, comparate cu reconstrucția lui la standarde moderne.

În orice caz, stadionul mare nu este o prioritate, pentru că în acest moment un stadion de dimensiuni medii ar fi benefic și suficient mai multor echipe. Nici unul din cluburile timișorene nu are nevoie acum de o arenă pe care să nu o poată umple decât de vreo două ori pe an și care să aducă mai mult costuri adiționale decât profit. În plus, nici nu pot aștepta un timp necunoscut după certurile politice și după o sursă de finanțare, având în vedere că orice investiție de la centru trebuie să aștepte finalizarea templelor fotbalistice bucureștene.

Prioritatea principală și de urgență maximă este stabilirea a ce se va întâmpla în această vară. Este cu adevărat nefolosibil bătrânul „Dan Păltinișanu”? Poate că tribunele nu sunt încă un pericol și pot fi folosite în continuare. Poate se poate face o investiție mai mică ce ar asigura folosința stadionului la norme regulamentare pentru o perioadă scurtă-medie până când va fi disponibil un nou stadion - să zicem 5 ani. Dar pentru asta este nevoie de o colaborare la nivelul autorităților locale și trasarea unui plan comun, chiar dacă atribuțiile implementării vor fi împărțite.

Fie că se poate găsi o improvizație pe termen scurt, fie că va trebui să rămânem fără un stadion decent din vară, principalul obiectiv ce trebuie demarat cât de curând posibil este construirea unui stadion de mărime medie: o investiție minimă, dar de calitate, care să asigure strictul necesar, eventual cu posibilitatea dezvoltării ulterioare. Există cazuri numeroase de stadioane modulare (de exemplu airberlin), a căror construcție inițială a durat numai câteva luni și n-a costat mai mult de câteva milioane de euro. Este un proiect care poate fi asumat de bugetul orașului și ar asigura și o independență față de luptele politice pentru marele obiectiv, Dan Păltinișanu. Ar fi de discutat și ce funcționalitate/versatilitate va avea viitorul stadion de rugby, pregătit pentru Ciarda Roșie. De asemenea, se poate vorbi și de modernizarea unora dintre vechile arene rămase în paragină: CFR, Electrica etc.

Din păcate, în ciuda acestor necesități imediate, dezbaterea de marți dintre cele două părți s-a axat exclusiv pe visul unui stadion grandoman, necesar într-o anumte formă pe termen lung, dar nu pe nevoile concrete ale orașului. Piramida ar trebui construită de la bază, nu de la vârf. Maslow ar fi de acord.

Avancronică: Juventus București - Poli

Campionatul acesta pur și simplu nu vrea să ia o turnură pozitivă. Înfrângerea de-a dreptul enervantă din ultimul minut de la Voluntari contribuie la presiune adunată pe umerii alb-violeților, care pur și simplu au nevoie de punct(e) de la această a doua deplasare consecutivă pe stadionul Anghel Iordănescu.


Juventus București

Chiar dacă bucureștenii se află pe ultimul loc în clasament, nu ne va fi ușor să-i învingem. Asta nu doar din cauză că echipa noastră suferă, ci datorită faptului că Juventus, întărită în iarnă, nu se lasă ușor înfrântă.

În cele cinci meciuri disputate în acest an au primit doar trei goluri, reușind trei egaluri, toate în deplasare, la Botoșani (de două ori) și la Mediaș. E drept că nici Mediaș sau Botoșani nu sunt cine știe ce forțe, însă nici noi nu ieșim din această categorie. Ba chiar am aspira să fim acolo unde este Botoșaniul.

Juventus a adus foarte mulți jucători în pauza de iarnă, din care tresar nume precum Marian Constantinescu, Robert Elek și Vasile Gheorghe, iar lor li se alătură mulți tineri dornici de afirmare, atât din țară, cât și din străinatate. Dintre ultimii, Acolatse (adus de la Suceava) și Kardes (PSV Eindhoven II) s-au impus în primul unsprezece.

Partea „plină” a paharului este că gazdele de vineri încă n-au reușit să marcheze în acest an. Echipa antrenată de Marius Baciu nu are însă cum să fie o pradă ușoară, ba chiar aș crede că la ce au arătat cele două formații, ne pregătim de un meci egal.

Poli Timișoara

O veste bună la alb-violeți este că în ciuda pesimismului declarativ, Țigănașu a reluat antrenamentele cu echipa și ar putea reveni cât de curând în primul unsprezece. Grozavu, din declarații, îl așteaptă cu sufletul la gură.

În rest nu avem absențe pentru acest meci. Rămâne de văzut ce schimbări va face antrenorul, cel mai susceptibil în acest sens fiind Maxi Oliva. Varianta unu de înlocuire ar fi tocmai Carabela, împrumutat de la Juventus, deci e puțin probabil să joace. Altfel, variante prea bune nu sunt. Este imaginabil să revenim la o apărare în patru dacă reintră Cânu, însă nu cred că Grozavu este pregătit să renunțe la așezarea sa preferată.

Ca abordare, poate ar fi cazul să ne asumăm niște riscuri. Avem nevoie de mai mult decât un egal, mai ales că nu văd cum un punct adunat de la ultima clasată îi reîntremează spiritual pe jucători. Zise Grozavu:

 ”Nu vreau să devină un șablon când spun că orice meci este greu. Din păcate, chiar așa și este. Întâlnim o echipă care nu prea are ce pierde, nu are presiune. [...] Pe noi ne interesează mai puțin care sunt problemele de la Juventus. Pe noi ne interesează să acumulăm puncte. Din păcate, la ultimul meci n-am reușit, ceea ce ne-a dezechilibrat puțin. Sper ca băieții să fie conștienți că orice partidă în care nu acumulăm puncte poate să însemne apropierea spre o zonă care devine mai mult decât neliniștitoare”

Ce să mai zicem și noi? E cazul să vorbim pe teren.

Ultima întâlnire

14 martie 2018

Etapa alb-violeților împrumutați #10martie

Începem o serie nouă pentru acest retur, în care vom încerca să vă ținem la curent cu evoluțiile jucătorilor împrumutați în primele trei ligi. Cea mai tristă veste vine de la Lugoj, acolo unde accidentarea suferită anul trecut de tânărul Popan a recidivat și acesta riscă să nu-și mai poată continua cariera.

P.S. Situația lui Popan are șanse să nu fie așa de gravă precum părea inițial. Urmărim ce ne mai zice omul în următoarele săptămâni.

Sursă poză Bocșan: facebook.com/ripensiatimisoara


Ripensia


Bocșan a fost integrat ca titular deja de la primul meci al Ripensiei și, care evoluează tot cu trei fundași centrali în spate. În victoria timișorenilor cu Dacia Unirea Brăila a avut un meci fără mari dificultăți, după ce în prima etapă a scos un gol ca și făcut la Snagov.

A debutat la galben-roșii (și în liga secundă) portarul Mario Contra, care l-a înlocuit pe Dalin Munteanu, accidentat. Contra a reușit o intervenție importantă la un șut din apropiere, dar mai are de lucrat la ieșirile de pe linia porții. Ar fi foarte important pentru el să joace în continuare, mai ales că Munteanu a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și nu are mari șanse să mai evolueze în acest sezon.

Golda a fost rezervă neutilizată în acest meci.


ASU Politehnica


Obișnuitul titular al postului de fundaș dreapta, Motreanu a fost doar rezervă în egalul Politehnicii cu Academica Clinceni.


Dunărea Călărași


Doman a evoluat în prima repriză, înainte de a se accidenta chiar înainte de pauză. Călărași a revenit de la 0-1 și a câștigat cu Afumați, consolidându-și poziția de lider.


CSM Reșița


Podină a fost integralist în victoria fără istoric din fața celor de la Mama Mia Becicherecu Mic. Reșița rămâne angrenată în lupta pentru promovare și din cum i-am văzut în amicalul cu noi, arată bine de tot, atât ca organizare, cât și ca atitudine.


CSM Lugoj


Pădurariu a fost unul dintre artizanii victoriei Lugojului în deplasare cu Universitatea Craiova II. El a obținut faultul pe urma căruia a înscris Bozian golul trei, și a înscris la rândul său după ce „a recuperat un alt balon la 20 de metri de buturi și a scăpat singur cu un apărător, pe care l-a driblat scurt, trimițând cu stângul la colțul lung” (sporttim.ro)

Cu Fridrich accidentat și portarul David Filip rezervă, au mai evoluat pentru Lugoj Daniel Filip, titular, și Narcis Popan, intrat în repriză secundă. Ultimul nu a jucat decât cinci minute, dar a fost destul ca vechea accidentare să-i recidiveze. Perspectivele sunt sumbre pentru unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale.

Lugojul ajunge pe doi cu această victorie și se apropie de liderul Șirineasa.

ACS Ghiroda


Lotul Ghirodei a suferit multe modificări în iarnă și asta s-a resimțit în întâlnirea cu Centrul Național de Pregătire Timișoara. Cu Totic și Lazăr integraliști și Ciobanu titular, dar înlocuit de Dincă pe parcurs, (asta conform FV, căci sporttim îl dă pe Lazăr schimbat), Ghiroda a pierdut cu  0-2 în fața jucătorilor tineri de la CNPT. 

Millenium Giarmata


Fundașul dreapta Sporin a fost integralist în meciul spectaculos dintre Giarmata și Hermannstadt II, terminat la egalitate, 3-3.

Rezumat


Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian BocșanRipensiaL29006,0
Mario ContraRipensiaL25806,0
Denis GoldaRipensiaL200-
Radu MotreanuASU PolitehnicaL200-
Cătălin DomanD. CălărașiL2410-
Cristian PodinăCSM ReșițaL3900-
Harald FridrichCSM LugojL300-
Cristian PădurariuCSM LugojL3xx1-
Daniel FilipCSM LugojL3900-
David FilipCSM LugojL300-
Narcis PopanCSM LugojL350-
Denis CiobanuACS GhirodaL3xx0-
Damir ToticACS GhirodaL3900-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL3xx0-
Sinisa SporinM. GiarmataL39000
* Notele sunt preluate din Fotbal Vest, exceptând cele îngroșate, pe care le-am acordat noi
** Jucătorii cu minutele în bold au fost titulari

12 martie 2018

Note FC Voluntari - Poli (et. 1 p-o)

FC Voluntari - Poli 1:0 (0:0)
[39 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Singurul jucător care prestează în ultima vreme la nivel foarte înalt, Straton ne-a ținut în meci cât a putut el, cu trei intervenții bune și una chiar excepțională. N-a fost destul.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,6

Bogdan Străuț

Joc decent, fără momente notabile, dar cu anumite slăbiciuni. Depășit ușor de Benzar la prima mare ocazie a gazdelor din repriza secundă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Cristian Melinte

Un meci bun, eficient, disciplinat marcat de respingerea nefericită dinainte de penalty-ul comis de Oliva. Nici marcajul la Bălan, când ne-a scos Straton, n-a fost grozav.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Andrei Artean

Poate cel mai activ din trioul defensiv, cu destule intercepții grație poziționării sale de calitate. Mai puțin grozav pe faza de distribuție.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,1

Denis Haruț

Autorul singurului șut pe poartă mai cât-de-cât din partea noastră, Haruț a avut parte de un joc peste medie, cu destule urcări în atac. Doar că între el și Munteanu nu există legături lucrate, mijlocașul veteran evitând mai mereu să-l deschidă în flanc pe mai tânărul său coechipier.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Gabriel Vașvari

Mai multe erori de partea lui Vașvari în această partidă, care n-a mai asigurat la fel de bine tranziția dintre defensivă și linia de mijloc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Andrei Enescu

Dacă pe recuperare a mai mers cumva, calitatea și viteza paselor a lăsat de dorit. I-a oferit o șansă de gol lui Ciucur, dar în mai multe rânduri a pierdut balonul în zone periculoase. Bizară mișcarea între el și Oliva la o contră a gazdelor în prima repriză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Maxi Oliva

O eroare de judecată deosebit de costisitoare a jucătorului de bandă, cu siguranță genul de eroare la care nu te aștepți de la cineva cu experiența sa. Precum am tot scris, faza a fost una nefericită, dar buscularea adversarului în careu, din acea poziție, a fost gratuită. Pe deasupra n-a contribuit deloc la construcție.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 2,5

Alexandru Munteanu

Revenirea lui Munteanu n-a adus nici ea ceva nou în atacul nostru. De multe ori izolat, a fost evidentă că mai are nevoie de timp să adune meciuri în picioare, precum are nevoie de timp întreg compartimentul nostru ofensiv pentru a suda niște legături de joc. A riscat eliminarea la o intervenție făcută din frustrare în partea secundă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,0

Mihai Roman

Competent la jocul de cap, Roman suferă la legăturile de joc cu coechipierii. Exceptând mingea pusă lui Haruț pentru șut, n-a mai avut alte momente remarcabile.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Alexandru Ciucur

Într-un anumit sens, meciul a fost în gheata lui Ciucur. Dacă gestiona bine acea scăpare de singur spre poartă, altfel se desfășura partida. În ciuda prezenței sale în joc, mai marcante decât a colegilor de linie, reușitele au fost și în cazul său puține.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

REZERVE

Alexandru Popovici

Nu cred că l-am remarcat odată ce a intrat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

Octavian Drăghici

No comment.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Alin Șeroni

No comment.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

ANSAMBLU

Leo Grozavu

A trimis în teren cel mai bun unsprezece pe care-l avem în lot, dar nici asta nu s-a dovedit suficient pentru a schimba cu adevărat tiparul a ceea ce jucăm. Ne-am apărat mai disciplinat, cu ceva mai multă atenție și cu dispoziție la efort, dar din nou ne-a descusut o eroare personală, în vreme ce gazdele au reușit să-și creeze alte patru șanse mari de gol. Ofensiv n-am contat și cred că în acest an n-am avut mai multe de una, două ocazii concrete de poartă. Momenta nu arătăm mobilitatea necesară acestui 3-4-3 în ultima treime, așa cum n-am arătat-o nici în meciurile amicale dinainte de deplasarea spre București.

Greu de înțeles maniera de executare a celor câteva cornere pe care le-am avut, cu pase scurte care n-au dus la absolut nimic - și totuși am persistat. Ne-ar trebui un plus de calitate la mijloc, un jucător care să lege mai bine jocul, dar singurul capabil de așa ceva din lot are 37 de ani. Nu-i nimic pierdut, însă trebuie neapărat să ajungem în faza în care avem constant măcar două ocazii pe meci, dacă vrem să avem o șansă la salvare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,6

Echipa

Atitudinea combativa nu ne-a salvat astăzi, dar ne-a procopsit cu șase cartonașe galbene. Până la urmă diferența a fost făcută de calitatea câtorva jucători de la gazde, precum Benzar, și a calității rezervelor celor de la Voluntari: Bălan a creat pericol, Deac a scos penalty, Cernat l-a executat. Noi n-am prea avut ce să trimitem în teren, deși poate ar fi meritat un sfert de oră de Croitoru pe final.

Trebuie să rămânem la fel de înfipți defensiv, dar cumva - nu știu cum - să găsim cheia eficienței în ultima treime.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Omul meciului

Cătălin Straton - 84,6%
Niciunul - 5,1%
Andrei Enescu - 2,6%
Alexandru Popovici - 2,6%
Alexandru Munteanu - 2,6%
Andrei Artean - 2,6%

11 martie 2018

FC Voluntari - Poli 1:0 (0:0)

Uneori - de câte ori?? - rămâi fără cuvinte. Să pierzi pentru a treia oară la rând în minutul 90+ cu Voluntari, de această dată dintr-un penalty stupid făcut de Maxi Oliva, pare prea mult. Dar așa se întâmplă și nu mai e mare lucru de comentat, fiindcă prostia se plătește de fiecare dată.


N-au existat dubii despre cine își va asuma inițiativa în acest meci, cu gazdele controlând posesia în jumătatea adversă, mai ales că 3-4-3-ul nostru s-a tranformat frecvent în 5-4-1. Chiar și așa însă, ocaziile au lipsit, cu cea mai mare venind după o fază fixă executată cu schemă, dar Straton a ieșit inspirat să blocheze șutul lui Benzar (min. 9). Jocul a fost fragmentat, cu multe faulturi în special din partea noastră. Așa au mai avut parte gazdele de o șansă, cu același Benzar trimițând din liberă puțin pe lângă (min. 26). Alb-violeții au bătut scurt cele câteva cornere avute și doar unul a fost finalizat cu o centrare, facilă pentru Mincă. Șanse de partea noastră au fost două: o minge lungă a lui Enescu care l-a găsit pe Ciucur lansat spre poartă, dar acesta a fost blocat excelent din spate de Benzar (min. 32) și un balon trimis cu capul în spate de Roman, la marginea careului, de unde Haruț a improvizat un șut, pe care Mincă l-a respins cu piciorul (min. 37). Voluntariul a mai încercat poarta de la distanță prin Marinescu, precum și prin alte câteva faze fixe, fără a da mari emoții.

Repriza secundă a debutat în forță pentru gazde, cu două ocazii mari, mari în contul lor. Benzar, pe o contră, l-a culcat pe Străuț la limita careului și ochit vinclul, dar mingea ne-a iertat cu câțiva centimetri (min. 49). Apoi am scăpat la hențul involuntar al lui Străuț, înainte ca Straton să ne salveze de două ori: întâi respingând cornerul trimis spre poartă, apoi printr-un reflex extraordinar în continuarea aceleași faze (min. 57). Poli, din păcate, nimic și nimic în plan ofensiv, legăturile dintre jucători fiind efectiv inexistente. Singurele tentative timide au fost niște șuturi spre poartă de la mare distanță, niciunul periculos pentru Mincă. Totuși, meciul mergea spre un egal mulțumitor, chiar și după ce Straton a mai intervenit o dată în fața lui Bălan, care aproape ne-a taxat pe-o minge lungă (min. 83). Și am intrat în prelungiri, ba chiar în ultimul minut, când o minge respinsă de Melinte în Maxi Oliva a sărit la Gabriel Deac, iar Oliva l-a busculat în careu, acordându-se penalty. Cernat a transformat și asta a fost.

Greu de zis dacă putem găsi multe lucruri mulțumitoare de la acest meci, mai ales că plec de la premisa că Voluntariul este una dintre cele mai slabe echipe din play-out, în ciuda numelor din lot. Ofensiv practic n-am contat, la fel ca în atâtea alte meciuri, irosind și puținele faze fixe cu pase scurte și centrări slabe. Defensiv am aglomerat bine, chiar dacă gazdele ne-au pus în pericol din cornere și lovituri libere, doar că din nou, o neșansă și o prostie ne-au văzut privați de punctul muncit la una din ultimele faze. Al doisprezecelea meci consecutiv fără victorie pentru Poli, care ar trebui să ne oblige la altceva cu Juventus. Până la urmă, greșelile se mai înțeleg, dar nu știu dacă am avut mai mult de o ocazie de poartă în cele cinci meciuri jucate în acest an.

Poli: Straton - Străuț, Artean, Melinte - Haruț, Enescu, Vașvari, Oliva - Munteanu, Roman, Ciucur

Schimbări:

Popovici pentru Ciucur (min. 68)
Drăghici pentru Roman (min. 90+1)
Șeroni pentru Munteanu (min. 90+4)

9 martie 2018

Avancronică: FC Voluntari - Poli

Poate că am avut într-adevăr șansă prin faptul că vom juca două meciuri în deplasare la debut de play-out. Există motive să interpretezi și într-o direcție, și în cealaltă. Voluntari, oricum, este un adversar mai accesibil, chiar dacă am pierdut acum o lună cu ei.


FC Voluntari

Forma celor de la Voluntari continuă să fie una neconvingătoare. Ne-au bătut doar pe noi în acest an, dar a fost a doua oară în acest sezon când ne bat la ultima fază. Poate că au fost superiori, însă diferența au făcut-o niște greșeli personale regretabile de partea noastră.

Este posibil ca la gazde să apere Mincă, mai ales după cele trei goluri încasate de Balauru cu Chiajna. În amicalul jucat weekend-ul trecut cu Academia Rapid, Voluntari a învins cu 3-1 prin dubla lui Achim și golul lui Adrian Voicu. Meciul a fost echilibrat, primele două goluri venind din faze fixe și al treilea odată ce Academia a introdus mai mulți juniori. Sînmărtean a fost titular și a jucat la închidere, dar rămâne de văzut ce medie de vârstă își dorește Niculescu la mijloc, acolo unde mai sunt Lazăr și Marinescu.

Trebuie, așadar, să avem grijă la fazele fixe, care ne-au costat și în ultimele întâlniri cu ilfovenii.

Poli Timișoara

Alb-violeții au toate șansele să fi în efectiv (aproape) complet pentru această deplasare. Singura certă absență este Țigănașu, pe care îl vom vedea doar sezonul viitor, în vreme ce Cânu și Munteanu sunt incerți, dar este posibil să joace.

N-are rost s-o aburim despre cât de greu va fi și cât de important este un rezultat pozitiv. Câte puncte adunăm la început de play-out, va dicta sub ce presiune vom evolua până la final. Rămân la părerea că lotul este unul suficient de bun să nu avem emoții și nu avem de ce să ne considerăm inferiori Voluntariului. Evident, făcând abstracție de cele două înfrângeri încasate în acest sezon.

Pregătirea alături de Grozavu din ultimele săptămâni își arată primele efecte: însumat, jucătorii au slăbit 21 de kilograme. Noua așezare tactică, despre care am și scris recent, va fi testată serios în acest joc. Odată cu revenirea lui Cânu, vom vedea care este cea mai bună configurație a apărării noastre în trei. Se prea poate ca pentru acest meci să avem nu mai puțin de patru jucători noi în primul unsprezece față de deplasarea de la Craiova (Cânu, Munteanu, Roman, Haruț), dar asta n-ar trebui să fie o problemă - din contră. Interesant este că nu l-am văzut pe Grozavu să-l folosească pe Ciucur în stânga, chiar și în formula de trei din față, deci vom vedea dacă îl preferă titular acolo sau dacă îl pune în linia de mijloc în locul lui Haruț, optând în schimb pentru Velcotă în atac. 

În conferința de presă dinaintea meciului, Grozavu n-a lăsat să se întrevadă mare lucru, rămânând în șabloanele familiare. Punct sau puncte să fie!

Ultima întâlnire

8 martie 2018

Drept la replică: Andrei Sîntean

Andrei Sîntean, fostul atacant al lui Poli Timișoara, plecat la Slavia Praga după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu clubul, a dorit un drept la replică cu privire la afirmațiile făcute de conducerea clubului în discuția de ieri.

Sîntean afirmă că nu a cerut să fie titular meci de meci sau să aibă garanția contractuală că va juca. Dorința jucătorului era doar să i se ofere șansa de a evolua mai mult de trei minute pe partidă, dar să joace pe propria valoare, nu printr-o stipulație contractuală. Termenul scurt era o garanție pentru jucător că nu va rămâne blocat la un club unde nu joacă și ar fi existat o opțiune de prelungire care se activa dacă Sîntean evolua într-un număr stabilit de partide.

7 martie 2018

Rezumatul întâlnirii dintre suporteri și conducerea clubului

În această după-amiază, șase reprezentanți ai suporterilor clubului Poli Timișoara s-au întâlnit la sediul de pe Bulevardul Ferdinand I cu conducătorii clubului nostru, președintele Radu Birlică, directorul sportiv Adrian Neaga și reprezentantul ASFC Timișoara, deținătoarea palmaresului istoric al Politehnicii, Viorel Boiț. Cei șase suporteri prezenți au fost cei care au anunțat ofițerului de presă că își doresc să participe la întâlnire în timpul relativ scurt de când invitația a fost lansată, cu o zi înainte. 




Într-o discuție de trei ore s-au abordat unsprezece teme de discuție, așa cum au fost ele identificate anterior în baza unui sondaj efectuat printre suporterii alb-violeți pe facebook, care a adunat nemulțumirile a peste 80 de fani alb-violeți. Am lucrat jumătate de zi să prelucrez aceste informații și m-am dus personal la întâlnire, ca să vă oferim pe această cale răspunsuri și explicații referitoare la lucrurile care vă îngrijorează cel mai mult. Ca o notă diversă, pe parcursul discuției ni s-au prezentat documente doveditoare atunci când era cazul, într-un gest al mult râvnitei transparențe. 

Răspunsurile au fost informative și mi-au lăsat impresia că există reală implicare a puținilor oameni care asigură acest club dincolo de iarba verzuie a gazonului. Din păcate nu tot ce-am vrut să aflăm am și aflat, asta fiindcă anumite întrebări au răspunsuri complicate și implicații de toate felurile - căci, precum bine știm, Poli Timișoara este un club complicat.

Conducerea a dat asigurări că acest tip de întâlniri vor avea loc periodic, astfel ca și alți suporteri să aibă oportunitatea de a dialoga direct cu factorii de decizie de la Poli.


Temele 1 și 2: Demiterea domnului Ionuț Popa și consolidarea lotului în pauza de iarnă


Întrebare: Dacă tot a fost demis domnul Popa, de ce nu s-a luat această decizie înainte de pauza de iarnă? Prin această mutare târzie, pregătirea jucătorilor a avut de suferit și ne-a pus în situația în care din primele patru partide ale acestui an, am obținut un singur punct.

Răspuns: Am dorit să continuăm colaboarea cu domnul Ionuț Popa pentru a avea continuitate la nivelul echipei, oferindu-i astfel credit atât pentru rezultatele extraordinare de sezonul trecut, cât și pentru începutul pozitiv de campionat în 2017/2018.

Domnul Popa ne-a anunțat după meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe că dorește să-și rezilieze contractul cu clubul, fiind nemulțumit de nivelul lotului. Poli, prin directorul sportiv Adrian Neaga, a încercat să îi ofere antrenorului variante pentru acoperirea posturilor deficitare, dar domnul Popa nu le-a considerat satisfăcătoare. Jucătorii aduși ulterior, Maximiliano Oliva și Mihai Roman, au sosit grație unei conjuncturi favorabile, ivite la finalul perioadei de transferuri și în condiții financiare avantajoase pentru club.

În ciuda insistențelor conducerii clubului de a-l întoarce din drum, domnul Popa nu și-a schimbat decizia inițială. După plata restanțelor financiare către dânsul, ne-am despărțit amiabil și dorim pe această cale să-i mulțumim din nou pentru tot ceea ce a făcut pentru Poli Timișoara.

Tema 3: Perspectivele financiare ale clubului pentru a doua parte a sezonului


Întrebare: Care este situația datoriilor în acest moment? La ce ne putem aștepta referitor la plata salariilor, plata ratelor către ANAF și plata celorlalte cheltuieli organizatorice necesare pentru a duce la bun sfârșit sezonul?

Răspuns: Clubul a plătit o mare parte din restanțe către jucători, staff și angajați, precum și unul din împrumuturi, odata cu intrarea primei tranșe venite în 2018 pentru drepturile TV. Prin suma pe care o vom primi grație clasării pe locul 11 la finalul campionatului regulat, vom putea plăti alte restanțe, ajungând astfel cu plățile la zi pentru 31.12.2017. Fiecare ban care intră în club este direcționat către cheltuielile operaționale, de așa natură că avem plăți făcute și în avans care ne asigura disputarea în condiții bune a următoarelor două partide.

Situația până la sfârșitul sezonului nu va fi ușoară, dar avem convingerea că prin obținerea unor sponsorizări atât de la partenerii care ne-au fost aproape în acești ani, cât și de la parteneri noi, vom putea oferi echipei liniștea necesară să se concentreze exclusiv la fotbal. Am plătit deja peste un milion de euro către ANAF. Am supraviețuit acestor luni extrem de dificile, în lipsa banilor de pe prima tranșă TV, grație faptului că Poli este clubul cu cea mai scăzută structură de cost din Liga 1. Stingerea mai multor datorii istorice reușită în această perioadă, condiționată de rămânerea în primul eșalonul fotbalistic, ne asigură un plus de capital pentru sezonul următor.


Tema 4: Centrul de copii și juniori


Întrebare: Acum un an se discuta despre reorganizarea centrului, precum și de mutarea grupelor neobligatorii pe altă entitate juridică, eligibilă să obțină finanțare și care, astfel, ar fi redus cheltuielile clublui. Care este situația acestui proiect? Totodată, există perspectiva reactivării echipei secunde pe viitor?

Răspuns: Am încercat să concretizăm ideea creionată anul trecut, de a reorganiza anumite grupe de copii. Se poartă în continuare discuții, dar este un demers mai complicat, care necesită o colaborare inter-instituțională. Formarea tinerilor rămâne o prioritate pentru Poli, singurul club din Timișoara care nu percepe taxă de înscriere la grupele de copii, și în acest sens am făcut mici investiții pentru a îmbunătăți condițiile oferite tinerilor, în limita bugetului de care dispunem.

În ceea ce privește echipa secundă, cheltuielile la nivelul ligii a 3-a erau consistente, motiv pentru care am optat să o desființăm, redirecționând jucătorii fie spre echipa mare, fie spre împrumuturi în zonă, în principal la nivelul ligii a 2-a sau a 3-a. Reactivarea echipei depinde de capacitatea financiară a clubului, dar momentan am prefera să împrumutăm jucători în liga secundă, decât să menținem o echipă în a treia divizie, diferența de calitate între ligi fiind considerabilă. Un circuit rapid juniori – fotbal seniori (L2, L3) – echipa mare face parte din viziunea noastră pentru dezvoltarea jucătorilor și a clubului.


Tema 5: Pierderea fotbaliștilor promițători


Întrebare: Mailat, Sîntean și Sorescu sunt trei tineri pe care Poli i-a pierdut în ultimul an fără a obține o compensare consistentă pentru formarea lor. Detaliile cazurilor le știm din presă, ce s-a făcut însă pentru a evita repetarea acestor situații?

Răspuns: Reluăm puțin cazurile celor trei jucători, chiar dacă în general s-a discutat despre ele în presă, și vă prezentăm și documentele pe care le avem.

Situația lui Mailat ne-a surprins, fiindcă aveam o înțelegere cu jucătorii că nu vor depune memorii. Vineri, înainte de meciul de la Botoșani din acel sfârșit de săptămână, ne-au intrat banii cu care am stabilit că vom plăti jucătorii luni. Pentru Mailat negociam să-l vindem către FCSB pentru minim 300.000 de euro și peste weekend am aflat că acesta își va depune memoriu. I-am virat banii lui prima oară, luni dimineață, dar acțiunea s-a dovedit tardivă, fiindcă memoriul fusese depus duminică. Deși la momentul în care acesta a fost înregistrat, jucătorul avea toți banii în cont, am pierdut litigiul. Am încercat o negociere cu impresarul jucătorului, care a cerut un salariu mare cu multiple clauze pentru jucător. Eram dispuși să le acceptăm pe toate, mai puțin pe cea care condiționa ca banii veniți de pe un viitor transfer să intre în conturile impresarilor. Ei nu au dorit să renunțe le această clauză și noi nu am fi putut să ne expunem la o asemenea situație.

În cazul lui Sorescu, i-am oferit în 2017 un contract pentru a reveni la club din vara acelui an. Salarial era o ofertă de nivelul Ligii 1 care ajungea la peste 5000 de euro în al treilea an de contract. Am trimis-o impresarului său, însă acesta ne-a refuzat, preferând să încerce să-l plaseze pe jucător în străinatate, ceea ce nu a reușit până la urmă, iar Sorescu evoluează în continuare în liga secundă.

Sîntean semnase un contract cu vechea conducere pe doar doi ani, în loc de trei, astfel că nu avea obligația de a semna din nou cu clubul, fiindcă nu se afla la finalul junioratului. Am fost la negocieri, iar pe lângă un contract cu termen scurt, pe un an și jumătate, acesta a mai solicitat la negocieri să aibă garanția că va juca. Oricât de talentat este jucătorul, noi nu puteam să ne asumăm așa ceva, fiindcă nu este rolul conducerii să decidă pentru antrenor ce jucători folosește. Conducerea oferă antrenorului toată susținerea pentru a completa lotul, dar răspunderea selecției primului unsprezece ține de acesta.

Fiecare caz a avut particularitățile sale, dar toți au fost pierderi deosebit de dureroase pentru Poli Timișoara. Ne-am asigurat ca pe viitor să protejăm tinerii jucători, precum și clubul, de asemenea situații, prioritizând plățile care ne oferă siguranță contractuală. Toți actualii componenți ai lotului de juniori A de la Poli au semnat primele lor contracte de seniori pe trei ani, inclusiv cei prezenți acum în lotul echipei mari, precum Denis Haruț, Raul Cochințu și David Pop, sau cei împrumutați, precum Mario Contra, Cristian Podină și Narcis Popan.


Temele 6 și 8: Comunicarea cu suporterii și promovarea echipei în plan local


Întrebare: Ce face clubul pentru a îmbunătăți comunicarea cu suporterii și cu ce pot veni suporterii în întâmpinarea clubului?

Răspuns: Începând cu această lună avem o nouă persoană responsabilă pentru conturile de Social Media ale clubului (Facebook, Instagram, Twitter), care s-a oferit voluntară să ne ajute să îmbunătățim acest aspect. Lucrăm în continuare pentru a oferi toate informațiile de interes despre activitățile clubului, atât la seniori, cât și la juniori, prin pagina noastră de internet și sperăm ca în următoarea lună să ajungem la zi cu acestea.

Încercăm să oferim suporterilor oportunitatea de a se întâlni cu jucătorii, în special alături de partenerii noștri, cum a fost acțiunea din decembrie. În această perioadă domnul Grozavu a solicitat ca atenția fotbaliștilor să fie acordată exclusiv antrenamentelor, dar pe termen vom veni cu noi evenimente.

Pe suporteri îi rugăm să fie alături de noi în primul rând la meciurile de acasă. Avem mare nevoie de încurajare din tribună, să ne oferim unii altora satisfacția fotbalului bun. Totodată, dacă cineva are o inițiativă pe care vrea să o facă alături de club, pentru club, vă rugăm să ne contactați, fie pe Facebook, fie pe adresa de mail office@acspoli.ro.

Nemulțumirile față de activitatea clubului sunt în parte justificate, dar muncim înspre a le reduce pe cât este posibil. Poli are parte de cea mai restrânsă organigramă din Liga 1, ceea ce pune multă presiune pe cei care asigură bunul mers al lucrurilor. Din păcate majoritatea timpului este dedicată nevoilor de zi cu zi și asigurarea necesităților financiare, însă pe termen mediu avem încredere că vom putea lucra la acest aspect.

Ne dorim să organizăm periodic întâlniri precum cea de astăzi, pentru a auzi direct de la suporteri despre lucrurile care îi nemulțumesc și pentru a discuta implicarea lor în bunul mers al clubului.

Tema 7: Reprezentarea echipei în mass-media


Întrebare: Ce strategie are clubul pentru a se face auzit la nivel național?

Răspuns: Poli are o colaborare bună cu reprezentanții mass-media la nivel național, fie că vorbim de deținătorii drepturilor TV sau de publicațiile de profil. Atunci când a fost nevoie, clubul a s-a făcut auzit, atât prin cei care o reprezintă pe Poli la nivel sportiv, cât și prin conducere. Cel mai recent ne-am apărat interesele de a fi arbitrați corect în play-out, solicitând ca la partidele cu adversarele din Ilfov să avem parte de arbitri din alte zone ale țării. Ne este foarte important ca lumea să știe că ne pasă de tot ce se scrie despre Poli, dar nu vrem să căutăm scandalurile, ci să ne concentrăm asupra nevoilor mai stringente din jurul clubului.

Tema 9: Situația stadionului


Întrebare: Ce se întâmplă cu stadionul și care sunt perspectivele pentru sezonul viitor?

Răspuns: Săptămâna viitoare are loc o întâlnire între domnul Birlică și președintele Consililului Județean Timiș, Călin Dobra. Vom reveni atunci cu mai multe amănunte.  Evident că pentru club ar fi foarte dificil să joace altundeva, dacă nu din alte motive, atunci măcar financiar, fiindca ar presupune deplasări săptămânale, venituri mai mici decât cele actuale din bilete, și o uzură adițională pentr jucători. Noi vom face tot ce ne stă în putință ca Poli să rămână acolo unde îi este locul, în Timișoara, pe Dan Păltinișanu.


Tema 10: Clarificări palmares


Întrebare: Este ACS Poli deținătoarea palmaresului istoric? Dacă da, de ce nu se revine la denumirea „Politehnica Timișoara” și de ce nu se folosește sigla veche a cublului?

Răspuns: ACS Poli este asociată cu ASFC Politehnica, reprezentată de domnul Boiț, anume deținătoarea palmaresului istoric al clubului. Schimbarea denumirii reprezintă un proces pe care l-am început acum un an de zile, când am contactat un avocat specializat în domeniu. Obstacolul este reprezentat de modificarea reglementărilor de la OSIM, care nu ne permit să mai înregistrăm numele cum am dorit inițial, astfel că lucrăm să găsim o alternativă. Vom putea discuta despre o modifcare a siglei în viitor, acum însă dorim să ne păstrăm atenția asupra sezonului competițional în curs.

Tema 11: Proiectul pe termen mediu/lung


Întrebare: De ce nu se găsește un investitor să preia clubul? Care este strategia pentru a ajunge într-o situație stabilă?

Răspuns: Problema preluării clubului pleacă de la litigiul cu Curtea de Conturi Timiș. Atâta timp cât clubul este expus la o plată de peste cinci milioane de euro, ne va fi greu să găsim un finanțator interesat să-l preia. Altfel, a existat interes din partea unor terți, precum există și deschidere din partea factorilor de decizie ai clubului.

Ceea ce căutăm noi să asigurăm, dincolo de buna desfășurare a activității sportive, este și consolidarea situației financiare, atât pentru a ne putea susține, cât și pentru a oferi clubului perspectivele pe care le merită pentru viitor, grație calității dovedite atât sezonul trecut, cât și în părți ale acestui sezon. Avem însă și un plan de avarie în cazul în care lucrurile cea mai negativă turnură cu putință, dar nu vrem să ne gândim la ele de pe acuma.

Poli are în acest moment un lot competitiv, cu un antrenor deosebit de implicat în a capacita jucătorii să ajungă la nivelul lor maxim. Acest lucru se vede zi de zi la antrenamente, unde este prezent cu regularitate din postura sa de director sportiv și Adrian Neaga. Am făcut greșeli în trecut și suntem suficient de maturi să ne asumăm greșelile. Am luat măsuri și acum privim spre viitor și așteptăm ca Poli, cu șase tineri formați de club în componența lotului lărgi, să ne ofere satisfacția rezultatelor pentru care muncim și suferim cu toții, atât noi din birouri, cât și suporterii de pretutindeni.

Google+