17 august 2018

Avancronică: Ripensia Timișoara - Poli Timișoara

Parcă am redus, brusc, orice așteptări de la acest sezon, mai ales văzând cu cum a arătat primul nostru unsprezece din meciul cu Brăila. Cu o formație atât de tânără, fără jucători experimentați în apărare, este aproape imposibil să ai succes cu consecvență. În primul derby timișorean al sezonului, alb-violeții dau de Ripensia, formație care a obținut rezultate mai bune, dar suferă, asemeni nouă, în apărare.


Ripensia Timișoara

Patru puncte din două deplasări nu este un debut rău de sezon. Au fost meciuri cu șansă, cu neșansă, din care putea să iasă mai mult sau mai puțin. Brăila și-a creat destule șanse în prima etapă, în orice caz mult mai multe decât cu noi.

Cvintetul Popa - Burdeț - Apro - Toma - Anghelina nu reprezintă o fortăreață de netrecut. Bine, față de cvintetul nostru din meciul cu Brăila poate că este mai bun, în special fiindcă patru din cinci sunt familiarizați unul cu celălalt. Și tânărul portar Dobre și-a arătat lipsa de experiență pe alocuri în primele două partide. Forța echipei stă în treimea ofensivă, acolo unde Ungureanu, Zaluschi, Dumiter și nou-venitul Monea par să armonizeze, iar Bădăuță este un jucător bine rulat în liga secundă. Un semn de întrebare planează cu privire la Zaluschi, care ar putea absenta sâmbătă din cauza unei accidentări, asemeni fundașului Hecsko.

Va fi un test interesant pentru galben-roșii.

Poli Timișoara

Dacă alb-violeții vor aborda meciul cu aceeași configurație defensivă, ne va fi greu să rezistăm în fața unor jucători cu calitatea celor sus menționați. Revenirea lui Mutu nu oferă vreo garanție, marea absență fiind în continuare Cristian Melinte, alături de Smaranda.

Ganea va avea de luat niște decizii grele. Prima ar fi dacă îl penalizează pe Curileac pentru erorile comise, însă declarațiile sale împăcuitoare de după meci nu par să indice acest lucru. Nici nu cred că ar fi cazul; alte erori de genul celor comise cu Brăila, l-ar condamna măcar o vreme pe bancă.
Poate că linia defensivă are nevoie de contribuiția lui Străuț, care este capabil să contribuie la organizarea defensivei - mai degrabă la închidere, decât ca fundaș dreapta. În rest, n-am nicio idee care este configurația ideală pentru acest meci, însă odată cu revenirea lui Mrkela și Basic, măcar vom avea dintre cine să alegem. Kawaguchi, în schimb, nu este încă legitimat.

Ce zice Ganea? Caută inspirația, dar în mod interesant nu este îngrijorat de apărare, ci de ineficiență din atac.
„Din păcate la capitolul goluri primite stăm cam prost, sper să rezolvăm mâine această problemă… Am avut și ceva probleme cu jucătorii, sper ca mâine să găsesc cea mai bună formulă să câștigăm meciul.”
Orice ar fi, trebuie să nu cădem într-o nouă zonă a alibiurilor, acum că echipa este una tânără. A zis-o bine Bîrnoi, sărbătoritul zilei: va câștiga cine va avea o ambiție mai mare. Important este să ne găsim spiritul de luptă.

Cronica ultimei întâlniri: 

A fost cândva Poli II - Ripensia 3:0, iar patru jucători care au evoluat atunci se vor afla și mâine în lotul echipei.

https://www.cronicavioleta.ro/2015/09/poli-ii-ripensia-30-30.html

14 august 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Brăila

Poli - Brăila 2:2 (1:0)
[43 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Vasile Curileac

În ciuda unei intervenții chiar grozave în minutul 10, și-a/ne-a stricat meciul în repriza secundă. Mai întâi la pus pe Podină sub presiune cu o pasă scurtă înainte de primul gol, apoi a dat pe lângă minge la al doilea. Meci de uitat repede, avem nevoie mare de un portar de încredere, mai ales atunci când apărarea are o vârstă medie de 21-22 de ani.

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 2,5

Radu Motreanu


Prezență prea rară în ultima treime pentru gustul meu, dar chiar și așa, primul gol a plecat de la el, iar defensiv nu am avut bătăi de cap în flancul drept (și datorită adversarilor). Nu mi-a plăcut cum a gestionat ocazia din finalul meciului, când un serviciu mai inspirat putea să ne aducă toate punctele.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Cristian Bocșan

Chiar nu știu dacă se mai poate întâmpla ceva ca Bocșan să treacă de nivelul său actual. Nu a stat bine la niciunul dintre goluri, nu oferă siguranță și nu e o prezență notabilă la fazele fixe, în special în careul advers, iar deși are talie, nu domină adversarii pe mingile lungi. Fără un coechipier cu experiență lână el, nu poate coordona apărarea, deși are peste cincizeci de meciuri jucate în primele două ligi.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Cristian Podină

Mutat în zonă centrală - unde tind să cred că este mai bine poziționat decât în flanc -, Podină s-a descurcat binișor, până la eroarea care a dus la primul gol. Faza a fost chiar ciudată, fiindcă inițial a reușit să treacă de un adversar, însă a încercat să iasă cu pasă și a trimis la alt jucător al Brăilei. O chestiune de experiență, iar spre deosebire de Bocșan, mai are acest alibi.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Florin Dumbravă

A avut un adversar direct iute și în general s-a descurcat cu el. Prezență ofensivă destul de neglijabilă, deși a combinat interesant cu Velcotă în câteva rânduri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Denis Haruț

Parcă mai bine ca în ultimul meci, însă se mișcă destul de greoi și nu deschide jocul suficient de repede.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 4,9

Alexandru Popovici

După o primă repriză activă, a dispărut ușor în partea secundă. S-a hazardat la câteva șuturi când avea coechiperi în poziții bune. Mai ales după egalare, aș fi vrut să văd din partea lui și a lui Drăghici, jucătorii cu experiență în atac, că trag puțin echipa după ei.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 5,2

Dorin Codrea

Nu a fost deosebit de prezent în joc în prima jumătate de oră, înainte de a se face simțit cu câteva pase utile și niște intrări decise. Are nevoie de un plus de încredere, mai ales pe când vom înfrunta adversari mai puternici. Chiar și așa, nu l-aș fi schimbat atunci când a făcut-o Ganea.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Cosmin Bîrnoi

Sincer, mi-a plăcut mai mult de Bîrnoi în prima etapă decât în aceasta, chiar dacă a înscris de această dată. La Constanța și-a asumat să deschidă jocul, să paseze decisiv, să fie implicat central. Cu Brăila s-a rătăcit prea des în flancuri, iar doar golul a întors impresia negativă pe care o aveam până atunci. Ca acesta să fie un sezon pozitiv, mă aștept la Bîrnoi să fie mai dominant, să înscrie șapte-opt goluri și să contribuie la încă atâtea. Adică să fie măcar la nivelul lui Sorescu de sezonul trecut.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,7

Sebastian Velcotă

N-a fost nici un joc foarte rău, nici unul foarte bun pentru Velcotă. Ca să joace mai eficient în flanc, are nevoie de un plus de viteză, iar în lipsa vitezei, anticipație și plasament la un nivel îmbunătățit. E problematic dacă ai prim planul față de un adversar la începutul unei curse, ca apoi să fii deposedat fără a scoate măcar o fază fixă. Altfel, mi-au plăcut câteva combinații în flanc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Octavian Drăghici

A înscris din penalty, de multe ori a dat probleme fundașilor adverși, însă n-a ajuns destul de des la finalizare. Nici un-doiurile cu linia de mijloc nu au strălucit, dar a luptat.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

REZERVE

Justice Opoku

Fostul junior de la Inter a stârnit anumite pasiuni în rândul conducerii tehnice de la club, care văd în el un jucător cu multă calitate. Deși este în urmă cu pregătirea fizică și n-a mai jucat competitiv de un an de zile - plus că acesta a fost primul lui meci la seniori - a intrat bine în joc, fără a străluci însă. Rămâne de văzut cu ce poate contribui în perioada următoare.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

Cristian Pădurariu

Deși nu a prins lotul pentru cantonament, a ajuns să adune mai repede minute în liga secundă decât Golda. Ciudată alegere. În minutele în care a evoluat, nu a intrat decât o dată în posesie.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,4

ANSAMBLU

Ionel Ganea

Nu știu cât de inspirată a fost înlocuirea lui Codrea cu Okopu. Ca profil, Okopu îmi pare mai ofensiv, deci probabil l-aș fi scos pe Bîrnoi. Oricum ar fi, unsprezecele foarte tânăr aliniat astăzi a suferit tocmai pe seama lipsei de experiență, însă, culmea, erorile decisive au venit de la jucători cu destule meciuri în picioare, de la care aveam alte pretenții. Dacă este să ne uităm la Bocșan, care și în cazul unei promovări nu pare să fie un jucător de nivelul primei ligi, trebuie să mă întreb de ce nu i s-a dat șansă unui alt tânăr pentru acest sezon. Conducerea trebuie să decidă cât de lung este un ciclu pe care îl oferă propriilor jucători, iar instictiv îmi vine să spun două sezoane, în care dacă nu confirmă, pot pleca, să facă loc altui jucător. Prezența sa fizică îi oferă în continuare un atu lui Bocșan în ochii multora.
Ganea s-a văzut oarecum constrâns în acest meci să folosească atâția jucători tineri, fiindcă Mutu era suspendat, Melinte s-a accidentat iar ce doi sârbi...s-au îmbolnăvit. Nu ne va fi ușor fără un fundaș central solid, pe care să ne putem baza. Nu ne ajută nici faptul că legăm greu pase în jumătatea adversă, iar fizic nu ne-am putut impune pe final, chiar dacă antrenorul oaspeților deplângea lipsa unei pregătiri mai ample în pre-sezon.
Oricum, când domini clar 120 din 180 de minute și ieși cu un golvarej 3-6, ceva nu e cum ar trebui să fie. Dacă ne gândim și că Farul și Brăila s-au organizat cu greu pentru acest sezon, avem de ce să ne facem griji pentru meciurile următoare. Trebuie să mai reducem din erori, iar dacă tot le face cineva, să le facă jucătorii fără experiență, și să găsim mai multe resurse pentru a presa când căutăm golul. Astea-s treburi de lucrat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Echipa

Dacă facem abstracție de la cele trei minute care ne-au compromis meciul, pentru un joc abordat cu atâția tineri, n-a fost o prestația rea. Ganea a lăudat atitudinea jucătorilor, poate ca să le dea curaj, fiindcă nu cred că am avut cea mai bună atitudine în momentele cheie și nici forță de reacție ulterior. Devine tot mai important să câștigăm câteva partide, fiindcă altfel eșecurile acestea o să ne constrângă din ce în ce mai mult în abordarea meciurilor.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Omul meciului

Niciunul - 39,5%
Octabian Drăghici - 16,3%
Cosmin Bîrnoi - 16,3%
Radu Motreanu - 11,6%
Vasile Curileac - 7%
Florin Dumbravă - 2,3%
Denis Haruț - 2,3%
Justice Opoku - 2,3%
Sebastian Velcotă - 2,3%

12 august 2018

Poli - Brăila 2:2 (1:0)

A mai trecut o săptămână, dar alb-violeții au rămas în același loc mental de la finalul meciului cu Farul. De această dată am condus chiar la două goluri diferență, fără ca adversarii să aibă mai mult de o ocazie tot meciul, iar în două faze consecutive am comis două gafe defensive imense, pentru a ne trezi egalați. Astfel, reușitele lui Drăghici și Bîrnoi ne aduc doar un punct, iar echipa pare a fi una foarte neconvingătoare.


Într-un fel este de înțeles. Am evoluat astăzi cu șase jucători U21 titulari, am controlat meciul, și a fost de ajuns să nu fim atenți în două rânduri ca toată munca să fie aproape de prisos. Spre deosebire de partida de la Ovidiu, meciul de azi n-a avut mult nerv, cu temperatura dogoritoare în prim plan. Oaspeții au avut singura lor ocazie de gol construită din întregul meci la o fază fixă, Curileac întinzându-se spectaculos pentru a scoate lovitura de cap trimisă spre poartă (min. 10). Drăghici a trimis peste centrarea lui Popovici, dar deși mingea s-a tot plimbat prin preajma careului advers, nu am reușit să legăm destule pase cât să ajungem la finalizare. Scorul a fost deschis după ce Motreanu a încercat o preluare în careu și un adversar a blocat mingea cu brațul. Drăghici a bătut penalty-ul, cu bara, și a înscris (min. 35).

Meciul a continuat la ritmul lâncezit al primei reprize și după reluare, pasa finală lăsându-se mai mereu așteptată. Într-un final, Bîrnoi a preluat o minge în flancul drept și a înaintat nestingherit în zonă centrală, șutul său din marginea careului fiind suficient de puternic pentru a-l învinge pe portar (min. 61). Meciul trebuia să fie rezolvat, însă defensiva alb-violetă a mai avut un cuvânt - chiar două - de spus. Curileac i-a dat o pasă scurtă lui Podină în zona careului propriu, acesta a trecut de un adversar în primă fază, însă a degajat doar până la alt jucător brăilean în treizeci de metri, Bocșan nu a fost foarte ager și l-a scăpat din marcaj pe Bertrand, care a primit și a trimis mingea pe sub Curileac, ieșit în întâmpinare (min. 66). Dacă asta a mai mers cumva, două minute mai târziu Curileac strigă tare „EU” pe o minge lungă în marginea careului, un balon pe care îl putea și prinde în brațe, însă dă pe lângă balon încercând o degajare și oferă golul pe tavă Brăilei. Alb-violeții n-au mai avut suflu să forțeze ceva pe final, chiar dacă Motreanu și Opoku au ajuns în ultimele minute în poziții bune de centrare, fără a oferi servicii de calitate.

S-a simțit lipsa de maturitate a echipei în acest joc, dar până la urmă nu acesta este cel mai grav lucru. Grav este că nu am putut lega două-trei pase în treimea ofensivă, că ne compromitem cu erori personale, și că nu tragem cu dinții de rezultate. E cumva comic, eram convins din pregătiri că stăm bine defensiv, însă una era să joci cu Străuț, Melinte, Mutu, Dumbravă și Artean în fața lor, alta cu cvintetul de astăzi. De remarcat că Melinte s-a accidentat la antrenament și probabil va lipsi până la trei săptămâni, în vreme ce ghanezul Opoku a fost legitimat la timp pentru a evolua deja în partida de astăzi. În plus, în atac a reapărut Pădurariu, care și-a făcut și el debutul în liga secundă.

Recent auzeam un antrenor discutând despre puterea victoriilor și mentalitatea pe care o aduc rezultatele pozitive. Noi suferim în continuare pe seama slăbiciunilor arătate sezonul trecut, a presiunii și a neîncrederii date de inabilitatea de a lega câteva victorii. Pentru Poli urmează meciul cu Ripensia, însă mai importantă va fi partida „insolvenței” dată la Tribunal, cu termen pe 20 august.

Poli: Curileac - Motreanu, Bocșan, Podină, Dumbravă - Haruț - Popovici, Codrea, Bîrnoi, Velcotă - Drăghici

Opoku pentru Codrea (min. 62)
Pădurariu pentru Bîrnoi (min. 88)


11 august 2018

Juniori: Poli - LPS Banatul

Pentru oricine urmăreşte cât de cât ce se întâmplă la centrul de juniori de la club, era evident că aceasta este direcţia în care ne îndreptăm. După ani de zile în care nu s-a investit mai mult de strictul necesar, chiar şi banii veniţi pentru juniori fiind direcţionaţi spre alte nevoi stringente, nu s-a restructurat centrul deşi încă de la venirea lui Drăgoi era evident că se impun anumite schimbări, aici am ajuns: 0-7 în cele două partide cu LPS Banatul, meciuri în care alb-violeţii au tras un singur şut pe poartă.


La U19 era şi greu să ai multe aşteptări. După plecarea lui Victor Collins, a fost numit Alin Paleacu antrenor, care a plecat la rândul lui (la ASU Politehnica), iar în acest meci juniorii l-au avut pe bancă pe Petre Vlătănescu, principal la U17. În fapt, vreo jumătate de oră în repriza secundă n-a fost nimeni pe banca noastră, asta şi fiindcă am avut doar două rezerve. Mai are rost să menționez că o parte dintre jucătorii de la U17 nu au putut sta pe bancă fiindcă nu aveau carnetele la zi? Deci ce să speri de la nişte copii pregătiţi cu atâta instabilitate în jurul lor? Asta ca să nu adresăm şi un alt trist adevăr, că valorile au părăsit acest club.

Despre meci nu sunt multe de scris. Moşoarcă a ţinut cumva poarta intactă douăzeci şi cinci de minute, cu patru intervenţii bune. Apoi, deşi Poli avea doi fundaşi centrali foarte înalţi, Banatul a înscris în urma unui corner. Organizarea defensivă a echipei a fost slabă în general, iar la nici un minut de la deschiderea scorului, am faultat în careu şi oaspeţii s-au distanţat la două goluri (min. 26). La pauză a intrat în poartă fiul lui Valentin Velcea, generaţia 2004, care a apucat şi el să-şi treacă în cont trei intervenţii bune. Alb-violeţii au avut o mare ocazie de a reintra în meci, însă fundaşul Belu a fost blocat, iar apoi vârful Mihai nu a putut direcţiona mingea înspre poarta goală (min. 56). În fine, o pasă slabă înapoi a aceluiaşi Belu a fost interceptată de un adversar, care n-a iertat, stabilind şi scorul final al meciului (min. 64).

Moşoarcă - Târţău, Mirescu, Badaood, Belu - Ivanovic - Gavrilă, Buga, Grosu, Ursu - Mihai

Schimbări:

Velcea pentru Moşoarcă (min. 46)
Borugă pentru Gavrilă (min. 65)

Credeam că lucrurile vor sta mai bine la U17, unde nucleul echipei a fost păstrat şi jucătorii care fuseseră „un an prea mici” sezonul trecut, erau acum mai maturi și la nivel cu adversarii. Nouă dintre titulari au evoluat și în primul egal de anul trecut în fața Banatului, scor 1-1. Și atunci meciurile au fost echilibrate, dar alb-violeții au reușit să rămână neînvinși și au ajuns la Elite.

De această dată, lucrurile au stat mult mai rău, semn că degeaba a trecut un an, dacă clubul ți-a oferit condiții precare pentru a crește și sportiv. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, doar că în vreme ce noi am ratat o ocazie chiar la debut, oaspeții au deschis scorul...dintr-un corner (min. 6). Nu am reușit să ajungem în fața porții adverse, iar tot Banatul a avut o șansă când un șut de la distanță a lovit bara și a refuzat să intre. Meciul s-a cam decis chiar înainte de pauză, după ce am pierdut o minge la mijlocul terenului, un jucător advers a scăpat singur cu portarul și a înscris.
În partea secundă jocul s-a deschis, însă ocaziile au apărut doar la poarta noastră. Lentoarea de pe axul central ne-a expus de mai multe ori, iar Banatul ne-a „iertat” cu doar două goluri (min. 65 și 73).

La cum arată situația la ambele formații de top de juniori, măcar n-o să mai fim așa de frustrați că nu folosim tinerii noștri la echipa mare, fiindcă n-o să mai avem pe cine folosi. Jucătorii care au calitate și depun efort nu vor putea crește dacă formația din jurul lor joacă un astfel de fotbal, în liga zonală. Fără condiții, rezultatele se vor deteriora în continuare. Nu e greu să spui că „izvorul s-a secat”, dar mai sunt câțiva jucători care în alte condiții ar putea progresa frumos. Nu, însă, la felul în care este condus centrul, tratat mai mult ca o povară, decât o sursă de mândrie.

Daminescu - Foca, Bain, Tașcă, Codrea - Chiriac, Leonte - Dobrincu, Românu, Toboșaru - Olteanu (?)

Schimbări:

Periat pentru Românu (min. 59)
Zetu pentru Toboșaru (min. 66)
Sabaiduc pentru cineva neidentificat

10 august 2018

Avancronică: Poli Timișoara - Unirea Brăila

E eufemistic să spui că n-a ieșit chiar bine debutul de sezon. O vreme am văzut fotbal bun, dar ulterior echipa a clacat nepermis. Condițiile rămân dificile, iar în această a doua etapă întâlnim o echipă nu foarte diferită de cea din prima rundă. Meciul programat la ora prânzului, duminica, ne va oferi oportunitatea unei prăjeli ad hoc.


Dacia Unirea Brăila

Și Brăila s-a adunat doar pe ultima sută de metri, dar n-a făcut o treabă rea într-un timp foarte scurt. Au pierdut acasă cu Ripensia, în ultimele minute, într-un meci în care au ratat și penalty. Nu au fost mulți jucători în primul unsprezece care să nu aibă măcar un sezon de ligă secundă în spate și au reușit să-l ia pe Liviu Gheorghe împrumut de la Dinamo, și pe chinezul Lu de la CFR Cluj.

Normal că asta nu face din Brăila o formație redutabilă, dar pentru un club care nu știa dacă va începe noul sezon, nu arată deplorabil. Ținta clubului rămâne supraviețuirea în liga secundă. Nu mă mai hazardez cu prognoze de rezultat, dar e clar că...trebuie.

P.S. Remarc sigla frumoasă a brăilenilor.

Poli Timișoara

Lucrurile au rămas tensionate după înfrângerea suferită la Constanța. Nu cred că există cineva care să stea liniștit cu privire la viitorul clubului, dar până să ve pronunța tribunalul cu privire la intrarea în insolvență, nu vom ști mare lucru. Și după aceea va mai dura o perioadă până să se treacă de masa credală, moment în care am afla cu câte datorii rămâne clubul și până când trebuie să le stingă. N-are cum să fie ușor să te pregătești în aceste condiții de incertitudine, dar clubul ar putea ajuta prin plata salariilor jucătorilor curenți - ba chiar asta ar fi cheia, dacă este să mai speri, în nebunia de polist, la ceva de la acest sezon.

Sportiv, s-au testat mulți jucători în meciul amical de miercuri, dintre care au șanse să rămână doar doi: mijlocașul japonez Yushi Kawaguchi și fostul junior de la Inter, Justice Opoku (video aici), care evoluează în spatele vârfurilor. Sunt tare curios cum va rectifica Ganea carențele defensive arătate în etapa de debut. Aș vrea să văd o linie de patru cu Melinte și Bocșan în centru, în primul rând. Apoi vom vedea ce opțiuni își asumă antrenorul pentru posturile de fundaș dreapta și la închidere, cât și dacă va mai merge pe mâna lui Dumbravă în flancul stâng.

De la mijloc în sus nu prea este loc de inovații. Velcotă a jucat tot meciul în amicalul cu Giarmata, deci nu cred să fie titular (asemeni lui Străuț, la o adică). Rămânem, probabil, în aceeași configurație, atunci.

Ce zice Ganea? Și el, temperat.
„Întâlnim o echipă cu experiență, care activează de foarte mult timp în Liga 2, e o echipă cu un palmares bun. Am văzut la primul lor meci că sunt ca și noi, o echipă în construcție. Dar cred că Brăila va veni aici să ne pună probleme și o să fim foarte atenți cu ei.”
Ca fapt divers: unul dintre juniorii clubului, fundașul dreapta Gabriel Andreca (2000) a plecat la FCSB.

Cronica ultimei întâlniri: 

Nu mai avem alte întâlniri în arhivă între Poli și Brăila.

8 august 2018

Amicale şi insolvenţe

Alb-violeţii au disputat astăzi un amical împotriva celor de la Giarmata, echipă în care se regăsesc mai mulţi jucători crescuţi de Poli şi împrumutaţi: Cochinţu, Popan, Sporin, Andreici, Dorobanţu, Ochea, Dincă şi Gînju. Pentru noi au evoluat o grămadă de trailişti, dintre care doar unul s-a remarcat.


După o primă repriză dominată de Giarmata, în care Popan a ieşit în evidenţă în mai multe faze şi a avut o minge scoasă de pe linia porţii de Bocşan, Poli a controlat partea secundă, când a şi înscris cele două goluri. Primul, semnat de Stere, a venit după deschiderea tânărului Românu, iar al doilea i-a aparţinut lui Pădurariu, care a marcat direct din liberă după o ieşire proastă a portarului advers.

Trialiştii prezenţi au fost: Thibaut Barthomeuf (1991, fundaș central francez), Twum Bakima (1993, fundaș stânga englez), Justice Opoku (1998, mijlocaș ofensiv ghanez), Giorgios Sarafoudis (1988, atacant grec), Makumbi Nkoma (1994, atacant gabonez) şi Kawaguchi Jushi (1993, mijlocaș central japonez). Din ce am găsit, Barthomeuf a evoluat în ligile inferioare franceze, Opoku a fost junior la Inter Milano, iar Sarafoudis a jucat recent prin divizia a opta sau a noua din Anglia. Culmea, singurul care mi-a lăsat o impresie pozitivă a fost Kawaguchi - deşi scund, a protejat bine mingea, a jucat rapid când a fost cazul, a văzut jocul şi a făcut pressing util în mai multe rânduri. Rămâne de văzut dacă rămâne careva dintre ei. Ca de obicei, nu poţi să nu te miri de unde vin unii, alţii să dea probe, când tu aveai nişte jucători crescuţi de cinci, zece ani la Poli, pe care nu te costa mare lucru să încerci să-i formezi la seniori, chiar dacă aveai semne de întrebare în privinţa abilităţii lor.

Poli: Smaranda - Filip, Bocşan, Barthomeuf, Bakima - Străuţ - Golda, Opoku, Velcotă - Sarafoudis, Nkoma

Au mai intrat: Kawaguchi, Pădurariu, Stere, Românu şi Podină.

Vestea cea mare a zilei a fost cererea de intrare în insolvenţă a clubului. Nu există multe detalii despre această mutare, care vine cu multe semne de întrebare. S-a zis şi s-a scris că insolvenţa n-ar fi o opţiune pentru club, acesta fiind organizat ca ONG. Rămâne de văzut care sunt perspectivele acestei proceduri, al cărei scop este restructurarea datoriilor. Astfel, dacă se aprobă intrarea în insolvenţă, clubul va propune un plan de reorganizare prin care se reduce cuantumul datoriilor, după care clubul are o perioadă fixă de timp să plătească datoriile rămase. Conform legii se formează grupe de creditori care vor vota planul, iar dacă există o majoritate, acesta va trece. Doar că FRF a decis ca echipele insolvente să nu mai poată activă în Liga 1 de sezonul viitor, ceea ce ar reprezenta o importantă piedică pentru planurile de viitor ale clubului. În plus, cam tot ce intră în insolvenţă purcede înspre faliment.

Rămâne să vedem.

6 august 2018

Catalogul alb-violet: Farul - Poli

Farul - Poli 4:1 (1:1)
[37 de voturi]


CRONICA MECIULUI

Vasile Curileac

N-a avut un rol de protagonist, deși am primit patru goluri. Singura fază la care s-a remarcat în vreun fel a fost o bâlbâială din prima repriză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,1

Denis Haruț


O prestație de-a dreptul îngrijorătoare pentru Haruț, care a fost depășit în câteva rânduri și n-a arătat încredere în altele. Poate ar trebui, totuși, mutat la închidere.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Alin Mutu

Nicii înainte de penalty-uri nu a inspirat siguranță, însă maniera în care a fost penalizat în ambele rânduri mă face să-mi pară rău de situația lui. Nimeni nu-și dorește un asemenea debut.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,0

Igor Basic

A intrat titular după ce Bocșan „s-a accidentat la încălzire” (adică nu a fost legitimat) și, culmea, cred că a fost cel mai decent fundaș al echipei noastre. Trebuia să iasă mai repede la întâmpinare înainte de golul trei, dar acolo s-a simțit și lipsa închizătorului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 3,5

Florin Dumbravă

Asemeni lui Mutu, un debut de uitat, la capătul unui joc care nu a lăsat de bănuit că Dumbravă este un jucător experimentat la acest nivel. Faza care a precedat golul trei nu-i face cinste.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,2

Cristian Melinte

Deși a fost foarte prezent în joc în prima parte, a dispărut în repriza secundă, iar ca fundaș central nu a reușit să se impune în condițiile de inferioritate. La golul patru am impresia că nu el trebuia să-l marcheze pe Grigoraș, însă ar fi putut să contribuie la organizarea defensivă.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 4,4

Andrej Mrkela

Un meci relativ liniștit pentru Mrkela, care a arătat pe alocuri că poate fi util echipei. Cu puțină șansă își trecea și numele pe lista marcatorului. Nu este însă un jucător care să transforme jocul nostru.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 4,5

Dorin Codrea

Aș fi vrut să-l văd mai implicat pe Codrea, chiar dacă pentru un debutant în liga secundă nu a făcut un meci foarte rău. Ștacheta trebuie să fie mai sus.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Cosmin Bîrnoi

Mi-a plăcut prestația lui Bîrnoi în prima parte, cu câteva pase bune și acțiuni de efect. Nu are nici acum anduranța să ducă un meci întreg la aceeași intensitate, ceea ce este grav, din moment ce nu avem înlocuitori la dispoziție.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Alexandru Popovici

Prea puțin prezent în joc, în special în partea secundă. A trimis un șut pe lângă la o fază în care se preta mai degrabă o pasă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Octavian Drăghici

Un gol frumos, câteva acțiuni bune, dar odată ce a rămas fără susținere, n-a mai reușit să se impună.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,3

REZERVE

Radu Motreanu

Ciudată alegerea lui Ganea de a-l trimite pe Motreanu în flancul stâng, în primă fază. Tânărul jucător de bandă a intrat bine în meci și a avut neșansa de a fi prins în ofsaid la golul marcat. Are argumente pentru a fi titular.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Cristian Podină

Debut în liga secundă pentru Podină. Cam atât.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,9

Sebastian Velcotă

Nici Velcotă n-a intrat rău în meci, acele câteva minute pe care le-a prins.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

ANSAMBLU

Ionel Ganea

Alb-violeții au încercat să joace un fotbal agresiv, în viteză pe parcursul primei reprize, semn că o idee de joc există. N-a lipsit mult ca avantajul nostru să fie unul mai consistent - iar aici ar fi fost cheia jocului, judecând după ce s-a întâmplat ulterior.
Primul unsprezece a lăsat însă de dorit, în special în apărare. Logica poziționării lui Melinte la închidere este una bună, fiindcă are destulă experiență să ducă un rol mai complex în desfacerea jocului. Doar că linia de fund a arătat rău în lipsa sa. Lipsa de variante pentru centrul terenului este consecința deciziilor criticate deja aici, iar în acest moment și dacă am vrea să încercăm altceva, nu prea am avea cu cine. Opțiunea de a-l lăsa pe Străuț acasă este și ea una curioasă - la o adică, și el ar fi putut juca la închidere sau, atunci când nesiguranța defensivă avea să devină evidentă, putea face schimb de poziții cu Haruț.
Mă așteptam și să ieșim cu altă atitudine de la cabine, poate aceiași cu care am început meciul. Am fost, în schimb, pasivi, n-am mai pus presiune pe adversari și așa am creat condițiile pentru a ajunge la deznodământul final.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,1

Echipa

Și luând în considerare circumstanțele potrivnice în care s-a disputat jocul, aveam alte pretenții de la primul unsprezece. Doar trei jucători nu aveau meciuri în Liga 1 - Mutu, Basic și Codrea - și, culmea, asta s-a simțit mai acut decât experiența celorlalți opt. Marele neajuns nu este unul personal, ci la nivel de echipă - nu am știut când să presăm, nu ne-am organizat suficient de bine defensiv și n-am mai avut forță să stăm în joc cu un om în minus. Nu că ar fi fost ușor s-o facem, dar nici adversarul nu era unul fără slăbiciuni, chiar dacă a ajuns să joace pe val în ultima parte a jocului.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Omul meciului

Niciunul - 43,2%
Octabian Drăghici - 37,8%
Andrej Mrkela - 8,1%
Radu Motreanu - 2,7%
Sebastian Velcotă - 2,7%
Alexandru Popovici - 2,7%
Cristian Melinte - 2,7%

4 august 2018

Farul Constanţa - Poli 4:1 (1:1)

Oricâte planuri am face, niciodată nu are cine să le lege. Deşi alb-violeţii au evoluat conform aşteptărilor în primele patruzeci de minute, două penalty-uri şi o eliminare au întors jocul în favoarea gazdelor. Astfel, reuşita lui Drăghici rămâne pentru statistică, iar în rest toate perspectivele devin chiar mai sumbre decâte erau înainte.


Maniera agresivă în care jucătorii lui Ganea au abordat meciul a arătat bine. Farul abia a ieşit din propria jumătate, părând copleşită de situaţie. După golul anulat al lui Drăghici (min. 4), a urmat un şut din afara careului al lui Melinte, respins de portar (min. 10), iar apoi o altă şansă a lui Drăghici, blocat de portar (min. 15). Gazdele, atunci când au ajuns în jumătatea adversă, au dat de nişte fundaşi destul de precipitaţi, cu Haruţ depăşit în câteva rânduri chiar de la debut. Poate că am suferit tocmai datorită formulei alese de Ganea, cu Melinte la închidere şi Basic-Mutu în centru, asta după ce Bocşan s-a accidentat la încălzire. Astfel, un jucător al Farului a trimis în plasa laterală din poziţie dificilă (min. 14), ca apoi o minge să-l lovească în braţ pe Haruţ în propriul careu, dar nu era o fază de penalty (min. 26). Doumbia a încercat să mai ciupească un penalty, fără a avea ce se primească (min. 31), înainte ca alb-violeţii să deschidă scorul: Drăghici a scos o liberă în marginea careului, tot el a bătut peste zid şi l-a învins pe portar (min. 34). Apărarea noastră neconvingătoare a facilitat gazdelor faza primului penalty, neintervenind decisiv cât timp mingea se plimba prin preajma careului. A urmat un şut din douăzeci de metri care l-a lovit în braţul (nemişcat) pe Mutu şi s-a dat unsprezece metri plus cartonaş galben. Grigoraş a bătut tare şi sigur, fără şanse pentru Curileac (min. 42). Bîrnoi a mai avut o jumătate de şansă chiar înainte de pauză, însă şutul său de la distanţă a trecut peste.

După reluare tot Poli a controlat partida, fără să încropească mare lucru în jumătatea adversă. Prima şansă i-a venit lui Mrkela, şutul său lovind bara de sus a porţii adverse (min. 57). La ceea ce a părut a fi din nou una din primele acţiuni în jumătatea noastră, Farul a beneficiat de încă un penalty: Mutu a respins slab, mingea a ajuns la un adversar care a tras tot din marginea careului, acelaşi Mutu s-a întors cu braţul lipit de corp, mingea l-a lovit şi...s-a dat. Plus cartonaş galben şi eliminare. Meciul s-a rupt aici, odată ce gazdele au ajuns în avantaj, fără a avea ocazii de gol timp de 65 de minute. Alb-violeţii s-au înmuiat complet, iar Farul s-a deprins după o fază la care Dumbravă a arătat foarte precar, cu acelaşi Grigoraş înscriind (min. 76). Golul patru a venit din fază fixă, cu Codrea marcându-l larg pe...Grigoraş, lovitura acestuia de cap depăşindu-l pe Curileac. Au mai fost câteva jumătăţi de ocazie până la final, inclusiv un gol anulat lui Motreanu pe motiv de ofsaid, însă tot răul era deja făcut.

Nu mai e mare lucru de spus. Poli a arătat bine o vreme, n-a concretizat şansele avute, iar apoi ezitările defensive ne-au fost taxate la maximum. Noii-veniţi, cei pentru care au fost sacrificaţi jucători crescuţi de club, au clacat, la fel cum au dezamăgit şi câţiva dintre cei cu experienţă de la care aveam alte aşteptări. Farul a jucat mai bine decât „avea dreptul” să o facă, considerând ce s-a întâmplat la clubul constănțean în ultimele săptămâni, și ne-a pedepsit aspru, condusă de eficiența lui Grigoraș și de impresionantul Doumbia.

O asemenea înfrângere ar fi un rezultat rău în orice circumstanţe. În acestea, este dezastruos, fiindcă pentru club era imperativ să înceapă cu dreptul, să ofere nişte argumente celor care ar mai fi dispuşi să gireze la supravieţuirea lui, Aşa...mă tem.

Completare ulterioară: Bocșan nu a s-a accidentat, ci atunci au realizat oficialii clubului că acesta, asemeni lui Contra și lui Golda, nu aveau trecerea făcută în carnetele de jucători către Poli după împrumuturile la Ripensia. Iar noi trebuie să avem încredere că cei care nu pot gestiona niște formalități administrative vor găsi ieșirea din această situație extrem de dificilă a clubului.

Poli: Curileac - Haruţ, Mutu, Basic, Dumbravă - Melinte - Mrkela, Codrea, Bîrnoi, Popovici - Drăghici

Schimbări:

Motreanu pentru Popovici (min. 72)
Podină pentru Dumbravă (min. 78)
Velcotă pentru Mrkela (min. 84)


3 august 2018

Avancronică: SSC Farul Constanța - Poli Timișoara

Ne așteaptă un sezon de liga secundă plin de neprevăzute, în special în prima lui parte. Cele mai mari ne privesc pe noi, privind stabilitatea de la club și capacitatea lotului de a evolua la un nivel înalt. Încercăm, însă, să ne concentrăm pe fotbal. Pentru alb-violeți, chiar dacă din motive evidente nu s-a vorbit mult despre asta, promovarea este obligatorie, ca să avem cea mai mică șansă de supraviețuire pe termen mediu.


SSC Farul Constanța

N-a fost o vară ușoară pentru nou promovata echipă a suporterilor constănțeni. Imixtiunea politicului și a lui Ciprian Marica în proiectul fotbalistic al orașului n-a fost primită cu brațele deschise, iar o perioadă de timp începerea sezonului a stat sub semnul întrebării. Fostul internațional a achiziționat brandul FC Farul și a somat actualei conduceri să modifice denumirea folosită în acest moment, după ce negocierile între părți au eșuat. Până la urmă, clubul s-a asociat cu Emanuela Gavrilă, o afaceristă din județ, care, din câte citesc, are tangențele ei cu partidul de guvernământ.

Oricum, așa cum se cade, obiectivul constănțenilor, care mai ieri nu aveau nici antrenor, nici stadion, este...promovarea. Bine, stadionul nu l-au rezolvat nici acum, după ce arena din Constanța nu a fost omologată pentru liga secundă, însă pentru meciul cu noi s-a găsit înțelegere la Gică Hagi, astfel că partida se dispută la Ovidiu. Formația este pregătită de Ion Barbu și Gică Mina, foștii secunzi ai lui Petre Grigoraș, cel care a obținut promovarea înainte de a fi expulzat din cauza sus-numitelor interese conexe.

În ultimul amical al pre-sezonului, Farul a învins Dacia Brăila (adversara noastră din etapa secundă), scor 2-0. Au rămas doar câțiva dintre jucătorii care au obținut promovarea, lotul fiind conturat abia în ultimele două săptămâni - e drept, cu câțiva jucători capabili. Cel mai cunoscut jucător este Georgian Păun, fost la Dinamo București, acum o mie de ani. Uitându-ne la primul unsprezece folosit în meciul cu Brăila, Țăranu a venit tocmai de la Brăila, Roumadi din ligile inferioare tunisiene, Frânu de la Petrolul, Cocârlă de la Chiajna II, Cosimi este un italian de peste treizeci de ani din ligile inferioare, Tudorică, Licu de la Târgoviște, iar Al. Grigoraș, Iani și Tudorică au fost tot la Farul sezonul trecut. Asta așa, la o aruncătură de ochi.

Deci un lot slăbuț, iar la dificultățile de la Constanța, ar trebui să le fie greu gazdelor să obțină punct(e) din acest prim meci. Dar tocmai fiindcă este primul meci, al unei nou-promovate, există mereu potențialul de surprize.

Poli Timișoara

Această ultimă săptămână înainte de începerea sezonului a fost orice doar lapte și miere nu pentru Poli. Rezultatele obținute în amicale arată decent, cu puține goluri primite și fără înfrângeri, însă nici adversarii nu au fost unii redutabili. Știm, de principiu, cam ce  poate echipa noastră, iar dacă jucătorii se prezintă motivați, rezultatul va depinde doar de ei (noi).

Apărarea este una foarte solidă pe hârtie, poate cea mai solidă din liga secundă. Principala necunoscută ține de configurația pe care o va alege Ganea, de unde vrea să-i joace pe Melinte și pe Haruț, ambii opțiuni și la închidere. Parcă aș prefera să-l văd pe primul în centrul apărării, alături de Mutu, cu Dumbravă în stânga și Străuț în dreapta. Haruț devine atunci o certitudine la închidere, cu Mrkela, Codrea, Bîrnoi și Popovici favoriți la titularizare în linia de mijloc. Drăghici va fi, mai mult ca sigur, titular în atac.

Ce ne-ar mai putea surprinde? Mrkela parcă n-a convins în ultimele meciuri și a avut câteva probleme medicale, ceea ce ar putea reprezenta o șansă pentru Motreanu. Și Velcotă s-ar putea insinua în primul unsprezece, mai ales că a fost folosit ca titular în majoritatea partidelor. Va mai dura ceva vreme până să înțelegem care este potențialul ofensiv al echipei, care pare să fie o slăbiciune în echipa noastră.

Ce zice Ganea?

„Nu cred că va fi un meci ușor pentru Poli, chiar dacă și ei sunt în aceeași situație ca și noi. Dar, pentru mine sunt importante cele trei puncte. Mergem acolo să câștigăm. Nu cred că ne va fi ușor. Dar, echipa noastră s-a pregătit foarte bine și cred că vom câștiga acest meci. Am foarte mare încredere în băieți.”


Cronica ultimei întâlniri: 

https://www.cronicavioleta.ro/2009/05/poli-farul-32-11.html

1 august 2018

Un respiro

Nu cred că sunt mulți poliști cărora ultima săptămână să le fi picat ușor. Tevatura în jurul utilizării vestiarelor la stadion, demisia și revenirea lui Ganea, lipsa de claritate în ceea ce privește perspectiva clubului pe termen scurt, toate au cântărit în decizia de a a-mi lua un respiro de câteva zile, pentru a vedea cum se așează lucrurile.


Puțin s-au domolit, însă nimic nu a fost soluționat. Precum s-a mai scris, în ceea ce privește situația de la stadion, chiar dacă CJT are anumite argumente, îi lipsesc în mod acut altele. Procedura care a dus la schimbarea ialelor este una deplorabilă, și denotă, pentru a nu știu câta oară, că interesul își poartă fesul, peste tot în administrația locală. Dacă povestea aburitoare cu dărâmarea stadionului nu a prins acum câteva luni, poveste în baza căreia ar fi fost în stare să expedieze pe Poli înspre Mediaș sau Târgu Jiu, s-au găsit alte modalități de șicanare. Nici nu are rost să ne prefacem că prezența CJT-ului în triumviratul ONG-ului de la Poli ar trebui să-i responsabilizeze măcar să încerce să nu facă rău, dacă nu au capacitatea (legală, instituțională) de a face bine. Că dacă începem să discutăm despre administrarea bazei, despre starea de degradare a stadionului, ar fi greu să nu vedem că CJT îl gestionează ca pentru un văr de-a treia cu care s-a dușmănit întotdeauna.

Ca soluții, s-a vehiculat mutarea pe Colterm sau la Electrica, alegeri cu caracter funcțional, dar lipsite de suflet. Cu mai mult timp la dispoziție, poate primăria ar fi  avut timp să organizeze impromptu infrastructura necesară în jurul complexului „Adrian Stoicov”, unde echipa s-a antrenat în aceste zile. Nu este un tren pierdut, însă nici primăria nu se poate lăuda cu prea multe investiții în infrastructura sportivă din jurul DP. Clubul, prin Birlică și Ganea, a fost foarte vocal în toată această situație, însă momentan nu vedem calea de atâta frunzăriș.

În termen de două săptămâni va avea loc o întâlnire între conducerea clubului și membrii ONG-ului, pe urma căreia văd doar două variante: fie ne va rezerva surprize, fie va semnala sfârșitul unui drum. Clubul funcționează mai departe, lotul este destul de bine conturat, cu dorința de a mai aduce doi-trei jucători după ce aceștia își clarifică perspectivele (sau lipsa de) pentru a continua la nivel mai înalt. Succesul sportiv în perioada următoare este esențial, căci doar el oferă argumente celor care o pot ajuta pe Poli, în căutarea soluțiilor pentru a plăti restanțele de sezonul trecut.

25 iulie 2018

Amical: Ghiroda - Poli 0:3 (0:0)

Fără două piese de bază, Melinte și Drăghici, alb-violeții n-au reușit să se impună până spre finalul meciului cu echipa de liga a 3-a. E drept că gazdele au încropit o singură șansă de gol tot meciul, în vreme ce Poli a ratat patru mari ocazii, dar în meciurile oficiale nu ne vom permite luxul atâtor ratări.


Jocul s-a tranșat grație finalizărilor de calitate ale lui Popovici, revenit în lotul echipei. Și-a trecut și Codrea numele pe lista marcatorilor, iar mijlocașul pare că ne va fi util în acest sezon. Dintre cei trei jucători aflați în probe, niciunul nu a convins.

În rest, echipa a avut o vitalitate destul de bună, reușind și câteva recuperări in jumătatea adversă. Marile emoții rămân, momentan, la nivelul administrativ, în așteptarea de a afla unde și în ce condiții vom evolua în sezonul care urmează.

L.E. Pressalert anunță că Giani Stere a semnat pe trei ani cu clubul. Jucător de generația 99, el a evoluat atacant în această partidă, nereușind să intre în combinații cu coechipierii. Sezonul trecut a adunat zece meciuri, fără a marca, la Chiajna II, în liga a 3-a. Ciudată alegere.

Smaranda - Filip, Bocșan, Mutu, Dumbravă - Haruț - Mrkela, Bîrnoi, Marc, Velcotă - Golda

Min. 13: Golda e deschis de Birnoi, rămâne singur cu portarul, dar finalizează în acesta

Min. 17: mingea ajunge cu noroc la Mutu în marginea careului mic, însă șutul său este respins de portar cu un reflex inspirat

Min. 29: Codrea îl înlocuiește pe Birnoi

Min. 32: șansă pentru Ghiroda la o fază fixă

Min. 33: Curileac pentru Smaranda

Min. 37: șutul lui Codrea de la 20m țintește bara

Curileac - Straut, Basic, Bocșan, Podină - Haruț - Motreanu, Birnoi, Codrea, Popovici - Golda

Min. 55: Codrea scapă spre poartă, însă portarul apără

Min. 60: Contra pentru Curileac

Min. 68: 1-0, Popovici înscrie cu o execuție frumoasă de la marginea careului

Min. 74: Românu, un junior al clubului, intră pentru Haruț

Min. 76: mai intră doi jucători la Poli, Stan și Stere, inlocuindu-i pe Bocșan și pe Golda

Min. 85: 2-0 Corner Popovici, mingea ajunge la Românu, care trimite în fața porții, de unde Codrea îndeplinește o formalitate

Min. 86: 3-0 Popovici înscrie din nou din marginea careului, după o incursiune a lui Bîrnoi

Min. 90: fază de efect - Codrea diagonală la Motreanu, care-l deschide pe Strauț, centrarea sa ajunge la același Codrea, portarul (Trifon, alt fost junior al clubului) respinge, mingea îi revine lui Popovici, care trage din voleu - în bară

Final: 3-0

24 iulie 2018

Acum cinci ani...

Pe 19 iulie 2013, alb-violeții, antrenați de Vali Velcea, reveneau în Liga 1 și învingeau pe Dinamo acasă, după un meci memorabil. Trandu rata un penalty, Szekely începea în trombă cel mai bun sezon al carierei și Bărbuț se remarca cu un gol de generic. Credeam, în naivitatea mea, că de această dată va putea fi altfel. De fapt, nu doar „altfel”, ci și mai bine.


Poli se prezenta cu următorii jucători:

Titulari: Claro - Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic - Bărbuț, Trandu, Petre, Boldea, Nicola- Szekely

Rezerve: Poparadu, Nanu, Ruiz, Petrovic, Popovici, Belu, Coca


Ulterior, după ce am învârtit o grămadă de jucători prin lot, pe seama și a unei campanii de achiziții foarte slabe în iarnă, am creat tiparnița din care aveau să fie printate sezoanele noastre de retrogradare: închei anul pe un loc sigur de mijlocul clasamentului, îl sfârșești în genunchi, sub linia. S-a întâmplat în 2014, în 2016 și în 2018. Păzea, 2020.

Uitându-ne la acel lot, nu este tocmai o surpriză că am retrogradat. Doar Șeroni a continuat la nivelul primei ligi în sezonul ulterior, iar singurii care arată a jucători de Liga 1 din întreaga listă, cinci ani mai târziu, sunt Belu și Bărbuț. Destui dintre ceilalți erau însă la vârf de carieră, deci nu trebuie să deconsiderăm ceea ce au reușit în acea primă parte a sezonului, înaintea haosului „gestionat” de conducere în pauza de iarnă. Și asta pe vremurile în care aveam și bani.

Să-i luăm pe rând, într-o excursie nostalgică.

Nuno Claro (41 de ani) - a mai evoluat la Olt Slatina, după care s-a retras la 38 de ani. Până de curând fusese cel mai vârstnic jucător folosit de Poli după 2012, însă a s-a văzut depășit de Croitoru și de Cânu.

Florin Nohai (37 de ani) - nu a rămas titular de drept în acel sezon, fiind la concurență cu Belu. Ulterior a mers la Ripensia, în L4, iar recent a mai jucat la Voința Biled, tot în L4.

Cristian Scutaru (31 de ani) - după alte două sezoane la Poli, Scutaru a trecut scurt pe la UTA înainte să ajungă la ASU Politehnica.

Alin Șeroni (31 de ani) - de Șero știm prea bine ce-a mai făcut. A trecut pe la Viitorul, FC Brașov și Speranța Nisporeni, înainte de a reveni în alb-violet. Din această vară este la Călărași.

Marko Marovic (35 de ani) - și-a pierdut degrabă locul în echipă în favoarea lui Morarjiu (și Bălace). A plecat de la Poli către o ligă regională din Serbia, iar din 2015 joacă în campionatul canadian, la Serbian White Eagles.

Cristian Bărbuț (23 de ani) - alături de Artean, unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai acestei Poli. După ce a plecat la Craiova, pe gratis, în vara anului trecut, a avut dificultăți în a câștiga un loc de titular.

Ovidiu Petre (36 de ani) - a rămas la Poli și după retrogradarea din 2014, însă s-a retras din activitate la doar 33 de ani. Recent numit director sportiv al clubului.

Răzvan Trandu (27 de ani) - încă unul dintre jucătorii talentați pe seama căruia clubul nu a scos niciun venit, Trandu a fost lăsat să plece la Rapid în 2015, a evoluat bine acolo, însă s-a retras din fotbal la 25 de ani.

Nicu Boldea (31 de ani) - în ciuda unui sezon bunicel de Liga 1, Boldea a rămas la Poli până în 2015/2016, când mai evolua doar la echipa secundă. Ulterior s-a lăsat de fotbal.

Eduard Nicola (35 de ani) - odată ce a părăsit-o pe Poli, Nicola a părăsit și Liga 1, unde nu a mai revenit. A fost tranzitoriu pe la Vâlcea și Clinceni în L2, la Afumați în L3, apoi a coborât la Sportul și în sezonul trecut a evoluat pentru...Agricola Borcea.

Szabolcs Szekely (33 de ani) - să tot vorbești de jucători care nu au profitat de șansa pe care au avut-o. În ciuda unui sezon cu 11 goluri în Liga 1, Szekely a rămas la Poli după retrogradare, apoi s-a perindat pe la UTA, Ighiu și Deva, înainte de a ajunge la Lugoj în 2017.

Valentin Coca (31 de ani) - a mai apărat pentru Caransebeș, în L2, după plecarea de la Poli. Nu pare să fi mai jucat la nivel profesionist începând cu vara lui 2015. (L.E. Ni se scrie că acum joacă în L7 din Germania)

Claudiu Belu (24 de ani) - nu eram convins că Belu se va afirma la nivelul L1 după plecarea de la Poli (din nou, pe gratis), însă sezonul trecut la Astra l-a găsit bine așezat în primul unsprezece al unei echipe de play-off, mai ales grație aportului său ofensiv.

Aleksandar Petrovic (35 de ani) - n-a mai stat mult la Poli, iar apoi a evoluat prin ligile inferioare din Serbia și România - Belgrad, Pancevo, Pazova și Sebiș.

Adrian Poparadu (31 de ani) - a părut că va avea soarta lui Boldea, cu un sezon întreg petrecut la echipa secundă, însă a revenit la echipa mare și a făcut parte din lotul care a săvârșit „salvarea minune” în 2016. Din 2017 este om de bază la ASU Politehnica.

Florin Nanu (34 de ani) - a plecat la Ripensia în 2015, unde a promovat de două ori consecutiv, astfel că vara trecută se afla la nivel de L2. Între timp s-a dus la Dumbrăvița, în L4, cu care din nou a promovat.

Alexandru Popovici (29 de ani) - exceptând un excurs în Azerbaidjan, Popovici a evoluat pentru Poli, reușind cel mai bun sezon al carierei în 2016/2017. Între timp își caută echipă.

Jorge Ruiz (28 de ani) - după scurta sa aventură europeană la Poli, Ruiz a revenit în Venezuela, inclusiv câteva din prima divizie. A ajuns în Costa Rica în iarna lui 2018, dar pe niciunde nu a confirmat.

20 iulie 2018

Amical: Olimpia Râșnov - Poli 0:2 (0:1)

În cel de-al treilea și ultimul amical al cantonamentului, alb-violeții au învins echipa locală din Râșnov (L3). Golurile au fost marcate de Drăghici și de Baranyi, ultimul aflat în teste de la Ghiroda (unde a înscris 16 goluri în 23 de partide). Am mai avut parte de multe ocazii, în special în partea secundă, însă Drăghici, Codrea, Bîrnoi, Golda și Baranyi n-au reușit să le transforme în gol(uri).


Astăzi s-a confirmat și plecarea lui Artean la Viitorul Constanța. Se consemnează astfel al treilea transfer făcut pe bani în cei șase ani de când clubul este condus sub forma actuală, după pierderea lui O. Popescu pe o sumă derizorie și plecarea lui Dragomir la Arsenal.
Se vehiculează că Poli va primi undeva pe la 100.000 Eur, o sumă care ne-ar putea ajuta, însă Artean era sub gaj la ANAF, deci este puțin probabil ca clubul să vadă acei bani. Depinde de negocieri. Oricum, ne rămâne doar să-i urăm succes în continuare. Dacă Poli a avut un jucător emblematic în acești ultimi ani, din toate punctele de vedere, probabil că el a fost Artean.

Poli rămâne astfel fără unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Locul său va fi ocupat, cel mai probabil, de Haruț, reprofilat în acea zonă. Cumva pare aiurea acum că am rămas fără Oprea și Pop, care ar fi fost completări utile pentru acel post, însă rămân niște variante dintre jucătorii aflați în teste.

Urmează miercuri un amical cu Ghiroda, de la ora 18.00, „în deplasare”.

Poli: Curileac (46 Smaranda) - Filip (65 Motreanu), Bocșan, Mutu (61 Basic), Dumbravă (55 Podină) - Haruț (55 Mujene) - Mrkela (66 Străuț), Marc (46 Bîrnoi), Codrea, Velcotă (65 Golda) - Drăghici (46 Baranyi)

19 iulie 2018

Program L2 2018-2019

Cred că am avut parte de un țintar bun pentru acest sezon - măcar ceva. Alb-violeții înfruntă Ripensia și UTA în primele etape, joacă cu ASU Politehnica în etapa a 13-a și întâlnesc formațiile cele mai tari, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, pe final de tur/sezon.


Balul îl deschide una dintre cele mai lungi deplasări ale sezonului, tocmai la Constanța, un club într-o situație neplăcută, deși și-a găsit (zică-se) finanțator săptămâna trecută. Etapa se va disputa în weekend-ul lui 4 august. Următoarele două meciuri se dispută ambele la Timișoara, cu Unirea Brăila și Ripensia, teoretic două partide în care Poli ar trebui să fie favorită. Primul adversar dintre cei care-și propun promovarea este Sportul Snagov, în etapa a șaptea. Care sunt avantajele?

În primul rând, pentru noi este fundamental să începem bine sezonul și să fim cu șanse la promovare, pentru a spera să obținem bani de la sponsori. Acest program ne-o permite - dacă jucăm fotbal ok. În al doilea rând, Poli va avea parte de primul derby al orașului, cu Ripensia, și va fi prima să întâlnească UTA acasă, mici detalii care contează pentru afirmarea statului de prima echipă a orașului.

Dar. Dar, dar dar. Ca să aibă rost vreun calcul, este imperativ să găsim banii cu care:

a) să plătim datoriile care riscă să ducă la depunctare
b) să plătim jucătorii pe care îi avem
c) să oferim condiții decente pentru desfășurarea activității sportive

Apelurile lui Birlică pentru susținere din partea membrilor ONG-ului sună a disperare, din moment ce știm prea bine că niciunul dintre cei trei membri (CLT, CJT și UPT) nu va contribui cu absolut nimic. S-a zvonit ieri despre posibila plecare a lui Artean la Viitorul. Să vedem.

17 iulie 2018

Amical: Olimpic Zărnești - Poli 0:1 (0:1)

Un meci neconcludent între alb-violeți și o echipă din L4 brașoveană, Ganea folosind garnitura (presupusă ca fiind) a doua, plus câțiva jucători aflați în teste. Scorul final a fost stabilit de Străuț, cu un șut de la distanță, acesta ratând însă și un penalty în minutele de final. Ocazii bune a mai avut Golda, fără a reuși să-și treacă numele pe lista marcatorilor.


La alb-violeți a evoluat Luke Tan Xian, un englez de 19 ani care s-a remarcat prin faptul că a obținut un casting pentru o reclamă care îl avea protagonist pe Leo Messi. Mijlocașul a fost sub contract cu Șirineasa în acest an, fără a face vreo apariție pentru formația misteriosului Sarcină. Lui Xian i s-a alăturat fundașul Pierre Semudenge-Mujene un olandez cu rădăcini rwandeze de 24 de ani, venit din fotbalul universitar american. Pare improbabil ca vreunul dintre cei doi să rămână, precum pare fascinant că au fost testați în primul rând.

Altfel, scorul la limită se explică și prin faptul că Poli suferă în ultima treime - doar patru șuturi au prins poarta, în vreme ce de douăsprezece ori eforturile nu au fost cadrate (zice acest site de pariuri). Fără Mrkela, dar cu Bîrnoi și Velcotă titulari, alb-violeții n-au fost foarte periculoși în prima parte, dacă este să judecăm după live-text-ul oferit de club. Șansele au venit pe final, probabil pe fondul oboselii adversarilor și a celor nouă modificări efectuate la aceștia. Ca aducere aminte, în vara anului trecut i-am învins cu 6:0, prin goolurile marcate de Bîrnoi (2), Croitoru, Munteanu, Šoljić și Drăghici.

Ne rămâne să (tot) așteptăm după completările de lot de care avem nevoie. Următorul meci are loc vineri, cu Olimpia Râșnov, formație din L3.

M. Contra – Daniel Filip, Basic, Melinte (46 Semudenge-Mujene), Podină – B. Străuț – Bîrnoi (60 Codrea), Haruț, Luke Tan, Velcotă – Golda

13 iulie 2018

Amical: Hermannstadt - Poli 0:0

Cel mai tare amical al cantonamentului ne-a văzut față în față cu nou-promovata în L1, FC Hermannstadt. Deși alb-violeții au avut o serie de ocazii, în special în prima parte, jocul s-a terminat la egalitate, fără goluri.


Ne e greu să zicem cât de aproape este unsprezecele folosit de cel „ideal”. Se observă absența unor rezerve, dat fiind că Dumbravă (folosit mijlocaș stânga) și Codrea (mijlocaș central) au fost printre puținii jucători neînlocuiți, alături de Haruț - culmea, folosit fundaș dreapta de această dată. Ganea nu pare foarte decis unde se potrivesc cel mai bine jucătorii pe care îi are la dispoziție. A absentat Melinte, accidentat, și nici Contra n-a prins minute în acest joc; toți ceilalți jucători au evoluat de-a lungul partidei.

Greu de zis mare lucru de la distanță. Dacă ne gândim că la ultima întâlnire cu Hermanntadt, în amicalul din ianuarie, am pierdut la scor de forfait (0-3), poate că nu e chiar rău.

Grijile ni se îndreaptă înspre situația clubului, împotriva căruia s-a îndreptat și primăria, pentru a începe procesul de recuperare impus de decizia Curții de Conturi. Era inevitabil, însă nu știm prea bine ce va însemna asta pentru viitorul lui Poli.

Curileac (46 Smaranda) – Haruţ, Mutu (84 B. Străuț), Bocşan (71 Basic), Podină (66 Velcotă) – Artean (75 Ikong Yuh), Codrea – Mrkela (63 Motreanu), Bîrnoi (79 D. Filip), Dumbravă – Drăghici (63 Golda)

12 iulie 2018

Profil: Dorin Codrea

Am ratat profilul tânărului Codrea când a fost anunțat transferul său de la Giarmata. Recuperăm.

Pare un jucător care a progresat pas cu pas înspre liga secundă. Fizicul său îl recomandă, am văzut deja o finalizare bună de la distanță din partea sa, însă vom vedea dacă reușește cu adevărat să se impună în lotul nostru, unde îl are concurență directă pe Bîrnoi, aș zice.

(la Ikong nu avem alte date dincolo de faptul că a jucat la Sănătatea Cluj 16 meciuri sezonul trecut, înscriind de două ori)

Data nașterii: 13.06.1997
Locul nașterii: Timișoara
Inălțime: 185 cm (aprox)
Greutate: 75 kg (aprox)
Poziție: Mijlocaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Millenium GiarmataROC254
2016-17Millenium GiarmataROC243
2015-16ASU PolitehnicaROC181
2014-15ASU PolitehnicaROD291
2013-14ASU PolitehnicaROD--
2012-13LPS BanatulRO---
Total:969
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

10 iulie 2018

Lotul pentru Poiana Brașov

Am așteptat cu sufletul la gură acest moment. Ultimele zile au crescut cotele de tensiune, odată ce a devenit evident că aproape toți tinerii reveniți la club în această vară nu se vor regăsi pe lista de cantonament. Scandalul s-a desfășurat în prime-time la Tele Europa Nova, unde impresarul Opria și ulterior Ionuț Popa (?!) au luat în șuturi clubul și, în special, pe președintele Birlică. O constelație nefericită de personaje, fiecare cu interese divergente. Ni s-au dezvăluit de atunci câțiva jucători care nu fac parte din lotul de cantonament, deși s-au pregătit cu echipa până în acest moment: Oprea, Pop, Pădurariu și Fridrich.


Ca să avem ce discuta, să ne uităm la selecția făcută de Ionel Ganea:

Portari: Marius Curileac, Mădălin Smaranda, Mario Contra

Fundași: Bogdan Străuț, Daniel Filip, Radu Motreanu, Igor Basic, Cristian Bocșan, Cristian Melinte, Alin Mutu, Florin Dumbravă, Cristian Podină

Mijlocași: Joel Ikong Yuh, Andrei Artean, Cosmin Bîrnoi, Dorin Codrea, Denis Haruț, Sebastian Velcotă, Andrej Mrkela

Atacanți: Octavian Drăghici, Denis Golda (atacanți)

Fridrich, deși a fost folosit cel mai des fundaș stânga la Lugoj, nu se pliază bine pe acel post, fiind mai potrivit în centrul defensivei. Împrumuturile acestea făcute anapoda, unde jucătorii sunt folosiți cum le convine cluburilor unde sunt trimiși să joace, nu pe cele unde jucătorii au cele mai mari șanse să se afirme, este o prostie repetată - și Podină a mers la Reșița, unde a jucat în centru, iar acum îl folosim din nou fundaș lateral.
Asemeni lui Cochințu, și Fridrich poate spune că a fost scos din schemă de venirea lui Basic, cel mai discutabil transfer făcut până acum, judecând atât din ce-am văzut în partidele amicale, cât și a CV-ului său.

La mijloc a fost confirmat Joel Ikong, senegalezul care a arătat bine în partidele de pregătire. Pe Dorin Codrea l-am văzut puțin, și el vine cu o experiență de L3 și este o prezență fizică bună la centru. Ne este greu să judecăm în acest moment dacă cei doi sunt variante superioare lui Oprea și Pop. Tindem să-i dăm dreptate impresarului celor doi în acest caz, căci ambii au fost ținuți să se antreneze cu clubul în iarna acestui an, evident în perspectiva de a-i reține în sezonul care vine, ca apoi să nu-și găsească un loc nici măcar în liga secundă pentru Poli. Meritul situației îl vom discuta, dacă va mai fi cazul, prin iarnă, dar logica ei și lipsa de viziune pot fi criticate de pe acum. Da, antrenorul decide, dar conducerea trebuie să își asume alegerile făcute pentru creșterea propriilor jucători. Nu era mult mai bine ca, să zicem, Oprea să evolueze în liga secundă în sezonul recent terminat?

Nu mai menționăm că atât ei, cât și Fridrich, Cochințu, Popan, Andreici și compania, toți nereținuți, au crescut exclusiv purtând tricourile lui Poli. Nu este neapărat un argument de sine stătător, dar postulam pe undeva - dacă majoritatea jucătorilor crescuți de club ar primi jumătate din șansele lui Bocșan, nimeni nu ar mai avea nimic de comentat.

Ca să închei cu Pădurariu, când se creiona lotul înainte de venirea lui Ganea, el îi era preferat lui Golda. Din afară nu putem spune dacă unul a oferit mai multă satisfacție ca celălalt, dar probabil că plusul de experiență adunat de Golda în liga secundă a cântărit în luarea deciziei finale.

Trecând peste aceste dezamăgiri, realitatea este că lotul include mulți jucători produși de Poli, din generația nouă. Contra, Filip, Motreanu, Podină, Haruț, Velcotă și Golda reprezintă o treime din numărul de jucători deplasați. Nu e chiar rău. Aș fi preferat să rămână mai mulți dintre cei care au absolvit junioratul aici, așa cum aș vrea să cred că cei care pleacă împrumutați au orgoliul de a ne arăta tuturor că au fost nedreptățiți. Și până la orgoliul jucătorilor, ar putea și conducerea tehnică să înceapă prin a discuta față în față cu ei, să le explice de ce nu sunt pregătiți să rămână aici și ce aspecte din jocul lor trebuie îmbunătățite. Iar apoi să le mai dea câte un telefon când fac un meci bun sau când suferă accidentați pe tușă.

Un contingent important va fi direcționat către Giarmata (L3): Raul Cochințu, Narcis Popan, Remi Ochea, Dorobanțu, Sinișa Sporin, Andreici și Ed. Codrean. Celor rămași până la trierea finală le-ar prinde bine un loc la echipe de L2, cu Oprea deja confirmat un an la UTA, împrumut. De ceilalți mai vedem.

Ganea și-ar mai dori trei jucători să completeze lotul. Suntem de aceeași părere, deși, ca lot, poate avem un fundaș dreapta în plus, unde ar fi fost mai bine să avem încă un fundaș central. Unul sau doi mijlocași cu veleități ofensive și un atacant ar consolida un compartiment ofensiv care nu pare foarte inventiv pe hârtie (hah! am scris astea fără să citesc că exact aceste posturi sunt căutate de antrenor). Mai ales că lui Doman i s-a reziliat contractul, acesta urmând să se lase de fotbal din cauza accidentărilor, iar Popovici nu va rămâne nici el - două plecari care nu ar trebui să dăuneze echipei.

În rest, ne rămân grijile financiare, care vor determina, până la urmă, ce direcție va lua acest sezon. Să vedem.

9 iulie 2018

Profil: Alin Mutu

Mutu era principalul candidat pentru dublura postului de fundaș central, deci nu ne miră că a și fost confirmat astăzi. Și acesta a semnat pentru două sezoane cu Poli. Dintre cei aflați aici în probe, pare să fie un jucător care să ne ajute. Chiar dacă în 2018 a jucat doar două meciuri la Luceafărul, prestațiile sale din sezonul anterior, la Foresta Suceava, au fost remarcabile.

Data nașterii: 24.02.1995
Locul nașterii: Sângeorz Băi
Inălțime: 190 cm
Greutate: 85 kg
Poziție: Fundaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Luceafărul OradeaROB170
2016-17Foresta SuceavaROB265
2015-16Universitatea ClujROB90
2014-15FC ZalăuROC--
2014-15Metalugistul CugirROC--
2013-14Universitatea ClujROA00
Total:525
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Florin Dumbravă

Aveam nevoie de încă un fundaș stânga, iar Dumbravă se potrivește acestui profil. Un jucător destul de tânăr, care a evoluat pentru Sepsi, inclusiv în L1 (doar un singur meci în 2018, însă), Dumbravă ar trebui să ofere concurență pe post lui Podină, singura variantă pe care o aveam pentru acel rol. Pare o completare bine-venită pentru lotul nostru.

A semnat pentru doi ani. Probabil mai urmează câteva transferuri astăzi.

Data nașterii: 19.02.1995
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 176 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaș stânga


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Sepsi OSKROA110
2016-17Sepsi OSKROB190
2015-16CSM CodleaROD--
2014-15CSM CodleaROD--
2013-14Unirea TărlungeniROB130
2012-13FC BrașovROA10
Total:440
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

7 iulie 2018

Amical: Poli - Galaxy Timișoara 7:0 (5:0)

Un alt meci fără istoric, în care alb-violeții au testat câteva nume noi, ca în repriza secundă să trimită întăriri la adversari.


I-am văzut la lucru pe Savin și Mutu în echipa de debut, dar este greu de zis/scris ceva despre ei. Mutu, ca CV, pare un jucător interesant, mai ales că avem nevoie de încă un fundaș central. Am remarcat debutul cu gol pentru Codrea, care a înscris cu un șut puternic, din afara careului.

În partea secundă au intrat câțiva jucători aflați în probe: Florin Dumbravă (1995), anul trecut la Sepsi, un fundaș stânga de care am putea avea nevoie; Bogdan Varodi (1997), utilizat în spatele vârfului, un jucător care a trecut pe la Botoșani și Cugir; Cezar Bosânceanu (1998), presupun că cel care a fost la Foresta Suceava la un moment dat; și Vlad Mihnea (1999), fost la Oțelul și Dinamo, mijlocaș central. Oricum, singurul jucător care s-a afirmat în a doua repriză a fost mijlocașul Ikong, care se antrenează de ceva vreme cu echipa. Dacă ar fi să rămână, cu siguranță ar urma plecarea lui Oprea sau Pop. De apreciat și prestația lui Contra, care a intervenit inspirat în câteva rânduri, păstrând proporțiile scorului (oarecum).

Au lipsit astăzi Motreanu, accidentat, și Oprea, care făcea ture de alergare în jurul terenului.

Vom afla în zilele următoare cine face deplasarea în cantonament, după care ne vom da seama cam unde am mai avea nevoie de întăriri. Atacul, momentan, nu este foarte convingător.

Repriza 1


Curileac - Savin, Mutu, Melinte, Podină - Artean - Mrkela, Codrea, Haruț, Velcotă - Drăghici.

Min. 1: plouă, terenul e plin de bălți, dar se joacă. Printre jucătorii de la Galaxy se află și Daminuță

Min. 11: 1-0, Codrea înscrie cu un șut de la 20 de metri

Min. 15: 2-0, Harut cu un șut de la marginea careului

Min. 20: Daminuță bate o liberă, prinde Curileac

Min. 26: 3-0, Velcotă este faultat in careu, Drăghici transformă penalty-ul

Min. 29: 4-0, Drăghici din centrarea lui Podină

Min. 33: 5-0, Haruț își trece și el în cont dubla


Repriza 2


Smaranda - Străuț, Basic, Bocșan, Dumbravă - Ikong, Mihnea - Filip, Varodi, Bîrnoi - Golda

Câțiva jucători noi în probe: Varodi, Dumbravă, Bosânceanu, Mihnea

La Galaxy au intrat Contra, Fridrich, Pădurariu, Nicolae Jula (Reșița)

Min. 50: Contra blochează bine în careul mic

Min. 57: 6-0 Ikong marchează cu capul din centrarea lui Vardoi

Min. 70: Bosânceanu pentru Varodi

Min. 72: Birnoi scapă spre poartă, apără Contra

Min. 82: 7-0 Birnoi din interiorul careului

Min. 83: Contra scoate în fața lui Filip

Min. 87: Contra intervine și la șutul lui Ikong, de la distanță

6 iulie 2018

O săptămână liniștită

Bine, e un fel de-a spune, fiindcă ceva mișcări tot s-au consemnat. Cele ferme, întâi și prima oară.


Ovidiu Petre este noul director sportiv al clubului, o numire în spiritul micilor lovitituri de imagine care sunt pe placul conducerii. Discutasem cu diverse persoane după plecarea lui Neaga și concluzia era că odată cu retrogradarea, clubul nu ar avea neapărată nevoie de un director sportiv. În condițiile în care de la Poli au plecat deja mulți oameni din staff, inclusiv maseurii, este cu atât mai discutabil dacă tocmai acest post trebuia ocupat. Din afară nu ne-a fost foarte clar cu ce se ocupa Neaga, deci rămâne de văzut ce aport va avea noul numit în acest rol. Oricum, la un club cu structura administrativă limitată pe care o avem noi, sigur se găsesc treburi de făcut, doar să fie Petre omul care să le facă.

În aceeași zi în care David Pop (1999) și-a prelungit contractul, a fost anunțat al treilea transfer al verii: Dorin Codrea (1997). Rămânem, astfel, în sfera numelor cu rezonanță, Dorin fiind verișorul lui Paul Codrea. Am impresia că mijlocașul central este primul jucător care ia invers direcția ACS-ASU, căci înainte de a juca la Giarmata (25m/4g), a evoluat la ASU Politehnica în L3 (18m/1g) și L4 (29m/1g).

[Așa cum mi-a fost atrasă atenția, Drăghici a fost de fapt primul!]

În probe se mai află Marian Neagu (1991), un mijlocaș dreapta format de Chiajna, care a evoluat în ultimele sezoane la Balotești (31m/3g în 2017-2018).

S-a mai scris zilele acestea despre o ruptură între impresarul Cristea Opria și conducerea clubului, motiv fiind refuzul lui Ganea de a-l reține pe Dragoș Cojocaru (cât și a altor juniori impresariați de el). În ciuda CV-ului său, Cojocaru, crescut de Anderlecht, n-a impresionat în amicalul cu Chișoda, deci nu ne-a mirat așa de tare această decizie a antrenorului. Postul de fundaș stânga rămâne însă unul pentru care mai avem nevoie de întăriri. Altfel, este greu de zis care sunt roadele relației Poli - Opria. Impresarul a ajutat clubul financiar în diverse perioade, iar de la începutul anului a fost cooptat (de pe direcția primarului, din câte deduc) pentru a da o mână de ajutor din interior. Un mic conflict de interese exista acolo, drept dovadă și această situație.

Mâine, de la ora 10.30, mai disputăm un amical în complexul Adrian Stoicov, cu Galaxy Timișoara. Sunt curios de ce meci vom avea parte, căci nu știu ca Galaxy să aibă o echipă de seniori. Ulterior, în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov, s-au reconfirmat cele două amicale știute, în 13 iulie cu FC Hermannstadt la Sibiu, iar în 20 iulie la Râșnov cu echipa din localitate.
Google+