Ne-am lungit la vorbă cu cel mai nou component al lotului condus de Ștefan Nanu. Toboșaru, care a făcut senzație sezonul trecut la calificările pentru Elite, a urcat o treaptă spre juniorii U19 în acest an, unde din nou a devenit golgheter. Chiar dacă s-a ratat calificarea, câțiva jucători au arătat calități care să-i recomande echipei mari - alături de Toboșaru regăsindu-se în lotul echipei mari și Sergiu Românu, ambii născuți în 2002.
În contextul în care ducem lipsă de jucători cu viteză, care să atace mingile lungi și diagonalele trimise din centru, se prea poate ca tânărul mijlocaș de șaisprezece ani să aibă șansa de a se afirma în acest sezon. Ar fi o poveste specială, așa cum este și povestea lui personală, pe care ne-a spus-o fără rețineri sau menajamente. Cum se cade la această vârstă.
| Data naşterii | 15.04.2002 |
| Locul naşterii | Caransebeș |
| Înălţime | 1,64 m |
| Greutate | 63 kg |
| Poziţie | Mijlocaş stânga |
Unde te-ai născut?
Sunt de loc din Caransebeș. Am stat acolo până la șase ani, după aceea am trăit o vreme la Reșița și apoi la Oțelul Roșu.
Și unde te-ai simțit cel mai bine?
Mai degrabă la Reșița. Mai merg prin zonă, fiindcă am o mătușă care stă acolo, am și prieteni – mereu când ajung, mă cheamă la un fotbal. Am și jucat doi ani la Gloria Reșița, după care am fost împrumutat la Muncitorul. Aveam o echipă bună la început, dar încet, încet au plecat toți.
Te-a susținut familia în aventura asta fotbalistică?
Nu din prima. Când am vrut să mă înscriu la Gloria, mama și unchiul meu n-au vrut să mă lase, insistând să mă țin de școală. Norocul meu a fost că am avut susținerea mătușii, care mi-a ținut partea și m-a dus la primul meu antrenament, fără ca ei să știe. Și după ce am început să joc, puneau presiune să am note bune, iar atunci când nu aveam, nu mă lăsau să merg la fotbal. Deci îmi luam ghetele pe ascuns, plecam în haine de stradă „la plimbare” și mă duceam să prind antrenamentul!
Cum ai ajuns la Timișoara?
După ce ne-am mutat la Oțelul Roșu, am jucat acolo, iar când mama mea a avut șansa de a pleca să lucreze afară, am vrut să revin la Reșița. Asta era acum doi ani și jumătate. Fostul meu antrenor, care-și dorea să facă performanță cu juniorii, ne împingea din spate, mi-a propus să merg la Timișoara, să dau probe. Iar după al doilea antrenament mi-au zis să-mi aduc bagajele, să mă mut aici.
Acum stai în Complex?
Da. Un an am stat singur, iar de ceva vreme stau cu un coleg de la juniori, Bogdan Turdean.
Ți se pare greu să fii așa singur, fără părinți?
În unele momente da, la început mi-a fost mai greu, dar între timp m-am obișnuit. Mama mea e la Berlin, împreună cu sora mea mai mică.
Sora ta a învățat germană?
[râde] Da, vorbește doar germană, nu mai știe română.
Tu știi germană?
[râde] Ja, nein, danke!
Cât de des o vezi pe mama ta?
Destul de rar. Cum e foarte departe, trebuie să facă escală cu avionul, iar sora mea fiind mică, e foarte greu.
Ți-a fost greu să te încadrezi când ai ajuns la Timișoara?
Da, nu știam orașul, nu cunoșteam pe nimeni. Dar după un timp m-am obșnuit.
Cine te-a ajutat așa mai mult să te acomodezi, din echipă?
Marius Croitoru m-a ajutat foarte mult. Am și fost de Crăciun și de Revelion la el acasă, la Bacău. Fostul meu antrenor îi spusese de mine și el s-a oferit să mă urmărească.
Sezonul trecut a fost un an cu urcușuri și cu coborîșuri pentru tine.
Da, în faza de calificare am înscris 16 goluri, dar la Elite n-am reușit să înscriu nici măcar o dată! Probabil am vrut prea mult, eram disperat să marchez. Bine, eram mulțumit și dacă dădeam pasă de gol, cum a fost cu Banatul în calificări, am dat gol și în tur și în retur, am scos și penalty. La Elite, cumva, nu s-au prea legat.
Mă așteptam să fii direct la U19 anul acesta.
Doar în prima etapă am fost la U17, de atunci joc la U19. Ne-au lipsit jucători mulți în prima etapă. Atunci am și pierdut ambele meciuri, dar la U19 puteam obține un rezultat mai bun, cu siguranță. S-a văzut la meciul retur, când am dominat și am câștigat la scor.
Și acum a mai trecut o lună și ai ajuns la echipa mare. Sperai?
Normal, speram. Făceam antrenamente bune, eram serios și ăsta era obiectivul. La juniori nu eram mereu toți montați în timpul antrenamentelor, le era greu și antrenorilor să ne controleze.
Ce înseamnă Poli pentru tine? Înseamnă ceva sau e doar echipa la care joci?
Nu pot să zic că sunt fan, neapărat. Eu m-am apucat și târziu de fotbal, abia la 12 ani, după ce echipa bună de aici s-a destrămat.
Acum ai fost prima oară cu echipa mare?
Am mai fost și cu Ganea o dată, dar da, asta a fost prima oară când am și simțit-o. Să fiu și în lot pentru meci, a fost grozav. Poate dacă era altfel scorul, apucam să și joc.
Pe ce post speri să joci? La juniori ai jucat și atacant.
Mijlocaș stânga! Mi-e prea greu să joc în față la seniori, pot să mă controleze cu ușurință. Îmi place să intru din flanc în interior, fiind dreptaci. Cu stângul mă descurc la centrări, dar șuturile lasă de dorit.
Unii ar spune că ești un jucător destul de individualist. Recunoști asta?
Da, da, da. Dar cred că asta face parte din calitatea mea, din stilul meu, nu caut s-o schimb.
Cine e idolul tău?
Cristiano Ronaldo. Are așa o poveste de viață apropiată de a mea. Plus multă muncă, determinare. Îmi place și de Ronaldinho, mi-e greu să aleg între ei, deși sunt diferiți unul de celălalt. Ronaldinho era talent pur.
Ce crezi de mutarea lui Ronaldo la Juventus?
E un minus pentru Real, clar. Deși stai să te gândești că poate nu mai juca chiar la același nivel, din cauza vârstei, deci aveai necunoscuta asta.
Unii ar zice că e mai slab fotbalul în Italia, dar de fapt e mai închis, mai riguros.
Da, nu poți da la toate echipele opt goluri. Sunt multe echipe bune: Napoli, Milan, Torino, Sassuolo, Udinese. Mă uit des, atât la fotbalul italian, cât și la Spania și la Anglia.
La câte meciuri te uiți pe săptămână?
Depinde, de obicei la cele mai interesante. Două, trei.
Și la Liga a 2-a la câte de uiți pe săptămână?
[râde] La niciunul. Uneori mai merg la meciuri la Politehnica, îmi place să aud galeria, să văd atmosfera. E altceva să joci când ai galeria în spate.
Dar ai un campionat preferat?
Spania. Asta deși aș zice că fotbalul cel mai bun este în Anglia, acolo e cel mai puternic campionat. Sunt cinci echipe de top, șase. În Spania încerci să faci cinci, dar de fapt sunt trei – Barcelona, Real, Atletico. În Anglia chiar nu știi, United, City, Chelsea, Tottenham...
Bine, cu United știi. Jucători preferați din România ai?
Îmi place mult de cum juca Sânmărtean, mereu mă uitam la clipuri cu el. Lejeritatea cu care își dribla omul, cu care pasa, părea totul așa de simplu, ca și cum ar juca din inerție.
Da, da, se vede și la noi, cât de greu e uneori să găsești pasa bună în momentul potrivit. Tu cum crezi că ai face față fizic, că s-a tot discutat despre asta.
Probabil m-aș descurca, dar nu cred că aș duce nouăzeci de minute la capacitate maximă. Am văzut și la antrenamente diferența.
Sunteți mulți tineri în lot, cât crezi că e un avantaj/dezavantaj?
În timpul jocului trebuie să fie cineva mai experimentat, de aia l-a și pus antrenorul pe Melinte între apărare și mijloc, să-i poată coordona pe cei din față. Dar, așa, grupul e unit la antrenamente, nu se ceartă, e ok.
A părut că avem dificultăți în a sta mental în meci, deși în ultimele meciuri a fost mai bine.
Da, așa zice și antrenorul, că vede progres. E clar că echipa suferă fizic în repriza secundă, dar lucrăm la asta, facem antrenamente specifice. Trebuie să știm cum să ne dozăm efortul, când să forțăm, cum să stăm în teren și să tatonăm. Oricum, înveți mai multe din meci, decât de la antrenament, ții mai ușor minte greșelile.
Cine „leagă” echipa?
Din teren, Smaranda și Melinte vorbesc mult cu noi. Dar cel mai mult vorbește antrenorul, ceea ce este de mare ajutor, din moment ce sunt atâția jucători tineri. Creează o atmosferă bună, colegii care au lucrat cu el de la început îl simt aproape.
Ce crezi că poate obține echipa din acest sezon?
În primul rând trebuie să nu retrogradeze. E un lot de perspectivă, fiecare tânăr trebuie să joace, să arate ceva. S-a văzut în meciul cu Snagov, una din cele mai bune echipe din L2, că nu este o diferență mare între noi și ei.
Tu ai fost vreodată la națională?
Am fost la un trial, la care a jucat naționala cu o selecționată zonală. Am jucat bine, dar e greu, pe postul meu evoluează Ianis Stoica, de la FCSB. E un jucător bun, are fizic, viteză. Și tot acolo joacă Pitu, de la Viitorul, care a debutat deja la Liga 1. E o generație foarte bună.
Sunt câteva generații bune acum la juniori. Începând cu U21. Oricum, marele pas este să reușești tranziția la seniori. Ce te aștepți de la viitorul tău, pe termen scurt?
Păi să debutez cât mai curând și să joc bine, să fiu văzut.
Ce mai trebuie să îmbunătățești la jocul tău?
În primul rând tactic, cum să stau în teren, asta am învățat de la domnul Paleacu când am venit aici și mai am de progresat. Și viteza de reacție – uneori driblam ca în spatele blocului, treceam o dată de jucător, îl așteptam, mai treceam o dată. Să fac acțiunea în viteză, să știu când să pasez, să dau drumul la minge.
Cauți să înveți și de pe internet, din videouri?
Cam așa, mă uit la jucători care evoluează pe postul meu, în fiecare seară.
Cât crezi că depinde de tine să ai succes, cât de alți factori?
90% depinde de mine, 10% de restul. Noroc, accidentări...
Ai avut probleme cu accidentările?
Așa grave, nu. O întindere, o tendinită, în rest nu.
Care ți se pare că a fost cel mai greu moment al carierei?
Când am pierdut calificarea la Craiova, când am ratat penalty. Era meci de calificare eliminatoriu. Am jucat un meci în prima zi și alte două meciuri în a doua. În disputa decisivă cu Craiova, am dat gol în timpul regulamentar, dar am mai ratat câteva ocazii, și la penalty mă gândeam mai mult la ratările anterioare.
Mai bați penalty-uri?
Nu, de când am ratat la Craiova nu mai bat. Și la antrenamente mai ratez, deci nu cred că-s pentru mine [râde]. În schimb îmi place să bat libere, am dat și câteva goluri acum în calificări.
De la cariera ta, ce visezi? Ce crezi că este realizabil?
Vreau să ajung sus. Cel puțin la vârful Ligii 1, dacă nu în străinătate.
Îți imaginezi să nu joci fotbal?
Nu, chiar nu-mi imaginez! Eu aveam așa, un vis, să prind câțiva ani la Ajax.
[Râdem și noi] Păi ar trebui să discuți cu antrenorul, poate știe pe cineva de pe vremea de când era în Olanda.
Știți cum am ajuns de fapt la echipa mare? Am avut în primăvară meci cu Râmnicu Vâlcea, unde era Nanu antrenor. Eu fusesem indisciplinat atunci, iar domnul Săvoiu m-a lăsat pe bancă. Am intrat însă la pauză și am jucat foarte bine în acel meci – de atunci m-a ținut minte! Când a venit la Poli, a căutat să mă vadă din nou și i-a plăcut de mine.
Ce înseamnă că ai fost indisciplinat?
Adică îi răspundeam când zicea câte ceva, trebuia eu mereu să am dreptate. Am mai avut probleme și cu domnul Paleacu, din aceeași cauză. Mă acuza că eram prin oraș noaptea...
Și erai?
Uneori da, dar era weekend și mergeam prin Complex, la un FIFA cu colegii. El zicea că merg prin cluburi, dar nici nu mă lasă să intru în cluburi când mă văd la înălţimea mea! [râde]
Deci dacă ai dreptate, trebuie să zici.
Exact, chiar dacă antrenorul zice că nu, dacă eu simt că e altfel, trebuie să zic.
În condițiile astea, mai vrei să mulțumești vreunuia dintre ei?
Sigur! În primul rând, însă, îi mulțumesc mătușii mele, fiindcă fără susținerea ei, nu purtam acum această conversație. Apoi, le sunt dator lui Marcu Ion Constantin, antrenorul meu de la Oțelul Roșu, și domnului Paleacu, cu care am lucrat la Poli și care m-a ajutat mult aici, a avut grijă de mine. La fel și tuturor celorlalți care m-au susținut, domnului Croitoru, domnului Ionuț Nasleu, tuturor.
Sper să le răsplătesc încrederea.
