Jurnal de cantonament: ziua 9

Ultima zi de cantonament, ultimul meci în Turcia, penultimul al pregătirilor de iarnă. N-a început chiar perfect această sâmbătă, căci cu puţin peste o oră înainte de începerea partidei am aflat că se va disputa pe acelaşi teren ca meciul împotriva kazahilor - adică la douăzeci de minute distanţă de hotelul nostru. Toate planurile s-au decalat cu un sfert de oră, dar nimic dramatic.

Aşa cum prefaţam ieri, eram conştienţi de dificultatea adversarului care ne aştepta. Ca toate celelalte cluburi pe care le-am întâlnit, şi PFC Lviv avea alai mare, pe lângă cei 30+ jucători pe care i-a adus în acest cantonament - cantonament care durează o lună de zile pentru ei. Că tot menţionam câţi brazilieni au în lot, în staff-ul tehnic se regăsea şi un antrenor dedicat acestora, pentru o comunicare mai bună.

Iar brazilienii nu erau doar brazilieni în acte, ci şi pe terenul de joc. Au plimbat mingea cursiv, ne-au dominat la mingile înalte, şi au pus mai mereu presiune. Chiar şi aşa, golurile au venit mai degrabă după neajunsuri personale. Ce m-a frustrat puţin a fost că nu am reuşit să le punem probleme adversarilor în propria lor jumătate. Bîrnoi a condus o fază legată în prima repriză, finalizată de Pop în blocajul unui adversar, iar în partea secundă Licu şi Rogoveanu s-au mai găsit în poziţii vag promiţătoare, fără a reuşi să finalizeze. Primul şut sănătos pe poartă a venit la ultima fază a meciului, din libera executată de Bilia. Cam puţin, chiar dacă adversarul a fost unul puternic. Destul cât să ne aducem aminte că avem nevoie de soluţii în ultima treime.

Şi că vorbeam de soluţii, lotului i s-a alăturat Rafael Licu, ex-Farul Constanţa. A avut o evoluţie rezonabilă, astfel că probabil va avea şanse să convingă şi la Timişoara.

După-amiază ne-am regăsit la sală - nu ca o pedeapsă pentru rezultat, ci datorită faptului că echipa se reuneşte abia marţi după-amiază la Electrica, iar pauza ar fi fost prea mare. Am punctat ultima seară cu o supă de văcuţă făcută anume pentru apetitul mioritic, un pahar de vin şi convingerea că mai e de lucru - dar se poate.

Mâine dimineaţă plecăm puţin după ora nouă, schimbăm două avioane şi pe la miezul nopţii ar trebui să fim acasă. Sper că acest mic jurnal de cantonament a satisfăcut nişte curiozităţi şi a oferit o idee despre rutina acestor zile. Sunt convins că aşteptaţi cu toţii să revedeţi echipa la lucru sâmbăta viitoare, împotriva Dumbrăviţei. Chiar dacă i-am văzut azi dimineaţă, eu sigur aştept cu nerăbdare, mai ales că urmează să vină cinci-şase jucători în teste în cursul săptămânii. Selecţia este continuă, obiectivul unul singur: salvarea.

Hai Poli!

Jurnal de cantonament: ziua 8

Ne apropiem de finalul cantonamentului, iar acest lucru se simte. Au fost câteva zile intense pentru jucători şi pentru staff, iar ele rămân intense în special pentru Răchită, care caută soluţii pentru completarea lotului.

Astăzi am debutat ziua cu o ieşire la un mall din apropiere, să dăm tribut comerţului. Vorba vine, că eşti la Timişoara, la Londra sau în Side, majoritatea mall-urilor au exact la fel de multă (puţină) personalitate. Pentru cineva familiarizat cu opţiunile de acasă, acest lăcaş al consumerismului părea de-a dreptul tern. Câţiva dintre băieţi şi-au cumpărat nişte haine, în vreme ce eu m-am rezumat la câteva condimente - temă de (a)casă. Şi dacă ai fi vrut cu adevărat, era greu să găseşti motive să dai bani pe ceva - nici preţurile, nici gama nu te trăgeau de portofel.

La prânz mai plana o uşoară incertitudine cu privire la antrenamentul de după-amiază. Ploaia s-a oprit în timpul dimineţii, însă tema era că terenul rămâne impracticabil. N-a fost de fel aşa, gazonul prezentându-se într-o stare decentă, urmele bălţilor de ieri fiind de nerecunoscut. A fost un antrenament uşor, ca între meciuri, cu un joc de şase contra şase, atac versus apărare. Am stat mai mult în jumătatea portarilor astăzi, unde Began şi Contra şi-au exersat plonjoanele şi priza.

Pe seară am primit vestea că ni s-ar putea alătura un jucător, să fie testat în partida de mâine dimineaţă. Vom vedea mai multe la ora meciului. Partida, disputându-se dimineaţa, ne va împinge către un mic dejun mai matinal, ca să fim gata pentru ora locală 11 - poate chiar 11 şi un pic, fiindcă împărţim terenul cu o altă formaţie, care-şi încheie antrenamentele spre acea oră.

Adversarul, FC Lvov, este pe locul opt în prima ligă ucraineană şi are un lot cu mai mulţi brazileni decât ucrainieni. Va fi un test tare dificil, dar filosofia conducerii tehnice este că prin aceste dispute putem creşte, că trebuie să ne dorim mai mult de la noi înşine.

Jurnal de cantonament: ziua 7

După ziua parțial udă de ieri, astăzi ne-a întâmpinat o ploaie care n-a mai contenit. De dimineață mi-am făcut griji pentru meciul nostru cu kazahii de la Okzhetpes și starea gazonului pe care trebuia să jucăm. Aveau să fie justificate.

Dar până atunci, ca niciodată, jucătorii au avut liber în prima jumătate a zilei. Asta mi-a permis să fac un interviu cu Lucian Oprea și Denis Golda, care va fi publicat în zilele următoare. N-am mai făcut o asemenea înregistrare video, deci este de așteptat ca rezultatul să fie imperfect. Conținutul, din fericire, compensează.

Prânzul l-am servit, din nou, mai devreme, și jucătorii au consumat niște mâncăruri ușoare, fără sosuri sau brânzeturi. Ședința de meci a punctat condițiile dificile în care vom juca și abordarea pe care trebuie s-o avem. Cu Drăghici, Rogoveanu și Motreanu suferind ușor, aceștia au rămas pe bancă, pentru a intra în a doua parte.

Până atunci, când am ajuns la teren, perspectivele disputării meciului nu se prezentau grozavu. Chiar dacă nu era la fel de impracticabil ca sinteticul pe care i-am învins pe Ghiroda, nu era nici departe. Adversarii noștri nu au dorit să riște accidentări, iar în ciuda eforturilor sisifice ale lui Nanu de a împinge apa de pe teren, a trebuit să renunțăm la idee. Pentru o clipă a părut că vom face doar un antrenament, însă am găsit în timp record un teren alternativ la cincisprezece kilometri distanță și am plecat într-acolo.

Acest gazon se prezenta foarte bine, chiar dacă ploaia nu arăta intenția de a se opri. Kazahii, proaspăt promovați în prima divizie, nu sunt o echipă mică. Chiar zilele trecute l-au transferat pe Darko Zoric, un internațional muntenegrean, iar pe lângă el mai au internaționali din Panama, Estonia și, normal, Kazahstan. Deci problema banilor nu se pune. Fizic, primul unsprezece arăta impozant, dar tehnic echipa nu a părut imbatabilă.

Drept urmare, prima repriză a fost una disputată, iar alb-violeții au arătat o consistență bună - chiar dacă în două rânduri au permis adversarilor să finalizeze din careu. A venit deschiderea scorului, semnată tocmai de noul căpitan, Paramatti, dar pe final de repriză ne-am pierdut din luciditate. Mai întâi am fost egalați din cauza unei erori de marcaj, iar la doar două minute ne-am văzut conduși, după ce Bilia a pierdut mingea în propriul careu. Ambele formații au avut șanse în debutul părții secunde, dar cei doi portari s-au evidențiat. Golul a căzut până la urmă în poarta noastră, la o minge pierdută de Drăghici, care a permis kazahilor să iasă pe contră și să finalizeze pe lângă Began. Am revenit în joc prin același Drăghici, care a deviat cu capul o lovitură liberă, iar meciul a rămas disputat până la final. Un semn pozitiv este că am avut inițiativă până la ultimul fluier, drept dovadă am și beneficiat de mai multe faze fixe după minutul 80. N-am reușit să înscriem, astfel că am pierdut pentru a treia oară din tot atâtea încercări, dar nu e cazul să disperăm.

Consistența în joc este una tot mai bună, chiar dacă anumite erori personale ne-au costat astăzi. Precum scriam și ieri, mai avem nevoie de întăriri, care vor și veni. I-am văzut astăzi la meci și pe cei de la Ripensia UVT, care câștigaseră partida lor din acestă dimineață. La rândul lor, au arătat însă slăbiciuni în înfrângerile cu Craiova și Novosibirsk. Săptămânile rămase până la debutul returului vor decide soarta primei etape.

Jurnal de cantonament: ziua 6

Eu am încheiat seara de ieri cu nervi, citind declarațiile ucrainienilor, care au criticat tot ce le-a ieșit în cale, de la teren, la duritate jocului nostru, la câte schimbări am făcut, la cum sunt toate echipele românești. Intenția, mă gândesc, era că doar, doar reușește lumea să ignore că un club care primește multe milioane din bani publici a fost aproape să nu bată codașa din L2. Și dacă primeam penalty-ul meritat pe final, nici n-o băteau.

În fine, să ne întoarcem la oile noastre. Cea mai semnificativă schimbare, de ieri pe azi, a avut în prim plan vremea: după zile bune de soare, noapte a adus vânt și ploaie. Dimineața umedă a schimbat planurile lui Răchită, iar antrenamentul a fost mutat în sala de forță.

A fost o ședință în care jucătorii au avut libertatea de a-și alege exercițiile. Ca de obicei, antrenorul a tras concluziile pe seama zilei de ieri, în special a meciului cu Dnipro, și a reiterat importanța priorităților inviduale. Nu este mereu plăcut, dar trebuie să gândim în perspectiva lunilor care vor urma, a luptei pe care o vom duce și să interiorizăm voința de a ne salva.

Grație câtorva ore de soare ostil, însoțit de un vânt puternic, am putut ieși pe teren pentru al doilea antrenament. A fost o sesiune în două părți, una cu joc șapte contra șapte, iar pe final echipa a lucrat fazele fixe - cauza celor două înfrângeri. Urmează, mâine, un alt meci amical, cu un adversar modificat, Okzhetpes Kokshetau luând locul celor de la Frederica. Clubul din Kazahstan a promovat în prima ligă la finalul sezonului trecut și se pregătește pentru debutul noului sezon. Se anunță ploaie.

Simt, cam de când am rezolvat problemele computeristice, că am intrat într-o rutină bine aranjată. Adică nu doar echipa, ci și eu alături de ei - cu prelucrarea pozelor și filmelor cam o oră, oră și ceva după fiecare sesiune de antrenament, mesele în funcție de programul zilei, cu două ore mai relaxate înainte de antrenamentul de după-amiază. Jurnalul, compus seara, este ultima piesă a zilei, și după ce îl termin mai e timp de puțină conversație cu stafful tehnic. Timpul trece nebănuit de repede, iar următorii nou-veniți vor veni, cel mai probabil, direct la Timișoara.

Rutina zilei a fost „afectată” de Dănuț Munteanu, care a împlinit 22 de ani. Seara l-am celebrat cu un tort tare dulce și un la mulți ani pe măsură. Să mai tot celebrăm împreună cu Munteanu și restul echipei!

Jurnal de cantonament: ziua 5

Viața de cantonament nu devine mai ușoară. Chiar din contră, iar cu cât ne apropiem de începutul sezonului, cu atât mai mari sunt pretențiile de la joc. Înfrângerea suferită astăzi, la limită, poate injustă, nu ne oferă un respiro, mai avem mult de lucrat.

Și ziua începuse atât de liniștit, cu un mic dejun mai matinal, urmat de prima ieșire la malul mării. Chiar dacă suntem la doar câteva sute de metri de plajă (cinci, zice hotelul; mai mult de cinci, zicem noi), este prima ocazie pe care au avut-o jucătorii să simtă nisipul și valurile. Bine, valurile le-au auzit doar, fiindcă tema a fost o alergare ușoară, urmată de câteva exerciții care au stârnit amuzamentul jucătorilor.

Masa am avut-o mai repede ca de obicei, servită special pentru echipă din moment ce ne aștepta meciul cu Dnipro-1 de la ora 16.00. După o scurtă odihnă, Răchita a adunat jucătorii pentru ședința de pregătire a meciului. Din nou, fără să pună accent prea mare pe particularitățile adversarului, dincolo de așezare și de evidenta calitate care i-a propulsat pe primul loc în liga secundă ucraineană, principalul nostru a insistat pe importanța atitudinii. Obiectivul jocului: să nu primim gol.

Părea că va fi un țel dificil de atins, având în vedere forța echipei adverse. Înainte de meci, un oficial de la Dnipro a stat cu Răchită și i-a povestit despre decăderea și renașterea clubului. Capacitatea lor financiară a fost evidentă, nu doar prin prisma faptului că au adus peste treizeci de jucători în cantonament, ci și fiindcă aveau trei cameramani dedicați filmării meciurilor. Dacă nu i-ar fi trădat cablurile locale, partida ar fi fost și live pe youtube - așa, găsiți doar reluarea.

Nici odată început, meciul nu a inspirat încredere. Alb-violeții au fost temători, au ținut greu de minge, în vreme ce adversarii o plimbau cu precizie, fără a face rabat de la implicarea fizică. Ne-au dominat cu autoritate, chiar dacă n-au avut mari ocazii, exceptând un șut respins de Began și o finalizare în plasa laterală. Chiar și așa, am avut și noi câteva apariții ofensive interesante, fără a trimite însă pe poarta adversă.

În partea secundă, Dnipro a schimbat majoritatea echipei, și acest lucru s-a văzut - culmea, deși nu a fost vorba de o segregare fermă titulari/rezerve. Jocul a fost mai echilibrat, dar ocaziile au rămas puține, cea mai notabilă fiind la un șut din interiorul careului nostru, mingea ocolind buturile lui Avram. Asta până la gol, marcat dintr-un corner, pe care nu l-am gestionat corect. Am fi putut egala, dacă Bîrnoi țintea poarta goală de la distanță sau dacă arbitrul ne acorda un penalty clar în prelungiri, dar așa jocul s-a încheiat cu înfrângerea noastră.

Poate că alți antrenori ar fi fost satisfăcuți de faptul că am pierdut la limită, mai ales că am fost privați de un unsprezece metri. N-a fost așa pentru Răchită, care, imediat cum am revenit la hotel, a condus un antrenament de o oră cu majoritatea jucătorilor. Din nou, este o chestiune de mentalitate, de a nu te mulțumi cu puțin. La urma urmei, este și o consecință a ratării obiectivului: să nu primim gol.

A debutat nou-venitul Roulez, care a lăsat impresia că este în urmă cu pregătirea fizică, dar știe ceva fotbal. Oprea a intrat în colimator pentru maniera în care și-a interpretat rolul pe teren. Iar Paramatti a confirmat prestația bună din partida anterioară. N-a jucat rău nici colegul său de linie, Ghidurea, care a avut totuși o scăpare care ne putea costa un gol. Dificultățile au persistat în ofensivă, asta și fiindcă ne-am apărat jos în prima parte, iar în a doua s-a resimțit absența unui jucător de viteză.

Schimbarea este un proces în care fie ai încredere, fie n-are rost să-l începi. La suferința noastră, miza este maximă. Din ce am văzut în aceste zile alături de echipă, cred că am ales procesul corect.

Jurnal de cantonament: ziua 4

Chiar dacă zilele seamănă între ele, fiecare este diferită într-un aspect sau altul. Principala diferență astăzi, pentru mine, a fost că mi-am găsit un birou cu internet funcțional! Bine, „birou” e un fel de-a zice, fiindcă de fapt stau în lobby barul hotelului, cu sute de persoane trecând prin jurul meu de-a lungul zilei. Dar chiar nu mai contează, pot pregăti ca omul toate materialele!

La micul dejun am trecut la Bundás kenyér - un deliciu culinar, așa cum știm prea bine. Remarcabilă a fost în schimb cina, care ne-a prezentat trei tipuri diferite de cartofi, toate regăsindu-se la mine în farfurie. Nu regret nimic.

Revenind la fotbal, astăzi a fost zi de antrenamente - două. Cel de dimineață a început cu o ședință a lui Răchită, pe tema meciului de ieri. Atmosfera a fost una sobră, așa cum o cere situația noastră din clasament, o realitate de la care nu ne putem lua gândul. „Înfrângerile mi le voi asuma mereu, fiindcă eu sunt antrenorul. Dar nu vreau să intrați în vreun meci crezând că o înfrângere la limita, chiar și în fața unui adversar mai puternic, este un rezultat acceptabil. Nu asta este mentalitatea pe care mi-o doresc”.

A urmat o încălzire prelungită și apoi mai multe exerciții de pregătire fizică. În același timp, portarii își executau rutina lor, iar pe final grupul defensiv a făcut exerciții de poziționare, în vreme ce restul jucătorilor au tras la poartă. Șuturile, în marea lor parte, au fost de calitate, precise, iar bara a răsunat de mai multe ori. Trebuie doar să ajungem mai des în situații de finalizare în timpul meciurilor, se pare.

Al doilea antrenament a fost unul aparent mai relaxat, pe teme de joc. Doar că nu era loc de relaxare, fiindcă tuturor li se cerea implicare maximă, concentrare și decizii rapide. Portocalii au învins galbenii, pe ansamblul a trei dispute diferite - printre care și una în care mingea putea fi jucată doar cu capul! Înainte de cină, o parte dintre jucători au făcut o scurtă recuperare, iar gândurile s-au mutat către partida de mâine.

Jucătorul așteptat sosește mai târziu decât mă așteptam, deci alte vești despre el mâine - când ar putea să și joace, fiindcă nimic nu elucidează mai bine calitatea decât meciul. Sper că tot mâine reușesc să vă prezint fie aici, fie pe pagina clubului și câteva materiale video, care tot așteaptă prelucrarea de câteva zile. Aparent e chiar mult de muncă la treaba asta. Vă las, ca de obicei, cu tovarășii noștri de cantonament, care au primit și companie.

Jurnal de cantonament: ziua 3

Am așteptat cu ceva încrâncenare prima partidă din cantonamentul nostru turcesc. Adversarul, formația slovacă MSK Ruzomberok, era una foarte solidă, clasată pe locul patru în prima ligă. Valoric, fotbalul slovac, inclusiv campionatul lor intern, nu diferă mult față de cel românesc -  deși Slovacia este o țară considerabil mai mică.

Ne-am trezit mai devreme pentru un mic dejun la ora 8.30, care să ofere jucătorilor timp să-și ia energia și să poată alerga trei ore mai târziu. Meciul a fost pregătit la o ședință tactică - aceasta n-a urmărit atât adversarul, cât obiectivele noastre de la joc și maniera în care trebuia  să evoluăm. În prezentarea primului unsprezece, Răchită a trasat sarcini specifice fiecărui jucător, care au oferit o altă perspectivă asupra  partidei care a urmat. Concluzia a fost una elegantă: „Să nu credeți că antrenorul alege primul unsprezece, titularii se aleg singuri - în  funcție de prestația de la antrenamente și atitudinea dintre ele.”

Vremea, la ora meciului, era perfectă pentru fotbal. Gazonul se prezenta în condiții decente, deși este același pe care Poli își efectuează antrenamentele. Adversarii au venit cu destul de mult alai, însă pe parcursul partidei au efectuat doar câteva schimbări. Cu mai mulți jucători tineri și aparent firavi în echipă, eram curios să văd în ce stă forța lor de joc.

Alb-violeții au abordat partida cu nou-veniții titulari. Astfel, primul unsprezece a fost:

Avram - Motreanu, Paramatti, Bilia, Olteanu - Munteanu, Oprea - Golda, Rogoveanu, Bîrnoi - Drăghici

Au mai intrat Began, Ghidurea, Codrea, Pop, Stere și Românu. Au ieșit Avram, Motreanu, Bîrnoi, Oprea, Golda și Rogoveanu.

Așezați în obișnuitul 4-2-3-1, băieții antrenați de Răchită au început mai tare, cu Bîrnoi neobișnuit de activ pe faza defensivă. În scurt timp, însă, slovacii au pus control pe joc și au arătat ca echipa mai puternică. Chiar dacă păreau firavi, jucătorii lui Ruzomberok au stat bine pe picioare și s-au găsit cu ușurință pe teren. Noi am fost destul de compacți în apărare, însă am avut și câteva momente de slăbiciuni în lanț, așa cum s-a întâmplat și la faza golului marcat înainte de pauză. Șutul a fost unul foarte puternic, iar Avram nu a reușit să intervină. Pe lângă gol, adversarii au mai avut două ocazii bune în prima parte, inclusiv o bară, iar în a doua au repetat figura: bară și două mingi care l-au țintit pe Began. Poli a ajuns mai rar în ultima treime, nereușind să țină destul de minge, respectiv să facă tranziția suficient de rapid pentru a surprinde. Cele două șuturi de la distanță din prima repriză - semnate de Munteanu și de Bîrnoi, însă fără forță - și-au găsit și ele corespondete în partea secundă - de această dată prin Olteanu și Pop. Șansa egalării a avut-o Stere, care a tras bine din marginea careului, în diagonală, dar a lovit bara.

Mă feresc să fac comparații între ce am făcut astăzi și cum arăta echipa în decembrie. Nici n-ai cum, adversarul a fost de alt calibru, categoria meciului una diferită, miza asemeni. O impresie pozitivă a lăsat fundașul italian, Paramatti, care a jucat cu siguranță și a stat bine în teren. S-ar putea să fie una din piesele de care aveam nevoie în centrul apărării. În ceea ce privește portarii, nu mă declar încă edificat. Trebuie să găsim un plus ofensiv în flancuri, să avem forța și convingerea că putem înscrie nu doar când cade golul, ci și când avem nevoie.

După meci, jucătorii s-au retras pentru odihnă, urmată de două ore de refacere la bazin și saună. Între timp, pe terenul de tenis al complexului, cu două rachete care aveau o geometrie...bolnăvicioasă, s-a găsit timp pentru un set între fostul antrenor și actualul antrenor al echipei, Nanu și Răchită. Rezultatul va rămâne un mister, însă jocul a fost spectaculos, inclusiv pentru un cuplu de turiști, care s-a aciuit lângă gard. Eu, admit, am fost înfrânt crunt de doctorul echipei, deci m-am retras să mă autoflagelez în de-ale Wi-Fi-ului.

Suferințele mele au continuat în restul după-amiezii și a serii, cât am încercat să-mi reinventez laptopul. Dar cum din Tănase nu faci Dembele, așa nu faci nici dintr-un laptop care știe că și-a trăit zilele bune, unul amabil și amiabil. Mâine așteptăm un jucător nou, deci stau cu sufletul la gură.



Jurnal de cantonament: ziua 2

Această trecere în jurnal a început bine: mi s-a stins laptopul și am pierdut cinci sute de cuvinte scrise. Deci...de la capăt.

Ne-am trezit cu un mic dejun la ora 9.30, ceea ce ne-a oferit destul timp cât să mai recuperăm din somnul precar al ultimei nopți. Mie, cel puțin. Bufetul de dimineață oferă multă varietate și mi-am pus în cap să fac un exercițiu culinar gustând din toate pe parcursul acestor zile. Am început cu ceva exotic: un ou fiert, care avea gust de acasă.

A doua zi a cantonamentului a venit cu două antrenamente pentru alb-violeți. Răchită s-a adresat de la început echipei în termeni clari: cerința principală către ei este să fie profesioniști, să meargă la sală, să facă recuperare și să mânânce sănătos. Cine nu dă maximul la antrenamente, va fi trimis acasă, fiindcă nu este loc de compromisuri.

Prima sesiune de pregătire a avut scopul să-i desțelenească pe jucători după drumul lung parcurs ieri, dar n-a făcut rabat de la intensitate. Jocul de posesie de la final este exemplificator: jucătorii au fost împărțiți în trei grupe a câte cinci, iar două dintre ele aveau să țină de minge, în timp ce a treia alerga să recupereze. Pierdeai mingea, primeai ingrata sarcină de a alerga să o recâștigi.

La prânz am scurtat-o pentru a pregăti pozele și diverse alte materiale, după care am petrecut puțin timp explorând hotelul. Există destule opțiuni pentru a-ți trece timpul: două bazine, unul interior și unul exterior, sală de forță, camere de masaj, mese de ping-pong, mese de biliard, teren de tenis și un mic amfiteatru pentru spectacole. Din păcate, jucătorii nu vor avea timp pentru majoritatea acestor activități, programul alternând între antrenamente, refacere, mâncare și odihnă.

A doua ieșire pe terenul de joc - un teren de bună calitate - a avut loc după o gustare mică la ora 16.30. De această dată, jucătorii au fost mai puțin solicitați fizic, asta și deoarece a avut loc o schimbare în programul echipei - partida de mâine, cu formația slovacă Ruzomberok, va avea loc la ora 11.30 (10.30 ora României), după ce a fost programată și reprogramată de câteva ori. Drept urmare, antrenamentul s-a concentrat pe abordarea tactică a jocului, așezarea în teren și pregătirea fazelor fixe. Pe final, jucătorii dispuși s-o facă au rămas să tragă la poartă de la marginea careului, cu Began și Avram alternând între buturi. Reușita serii i-a aparținut, fără dar și poate, lui Bilia, al cărui șut a plecat ca din tun și a țintit colțul lung.

La cină, gândurile s-au îndreptat către Liga 1, care a reînceput în acest sfârșit de săptămână, cât și la partida care ne așteaptă mâine. Mesajul lui Răchită, în aceiași termeni clari, este că n-am bătut atâta drum ca să pierdem în partide amicale, indiferent de adversar. Va fi un test foarte interesant.

Între timp, eu și Wi-Fi-ul continuăm negocierile aprige. Cineva trebuie să cedeze și nu voi fi eu acela.

Jurnal de cantonament: ziua 1

Așa cum am promis, în zilele următoare o să vă oferim un jurnal de cantonament, în speranța de a reda ceva din experiența acestor zece zile care pot fi decisive pentru salvarea noastră.

Ne-am întâlnit aproape de ora zece seara lângă stadionul DP, pentru plecarea către Antalya. Ținta era să ajungem la Otopeni, pentru zborul pe care-l aveam programat la ora unsprezece dimineața către destinația noastră, cu escală la Istanbul. N-am fost mulți în autocar, doar o parte din staff și unsprezece jucători. Restul, fiind preponderent din zona Bucureștiului, au sosit direct la aeroport. N-am avut nicio emoție pe drum, ajungând înainte de ora șase la Otopeni, cu mult timp înainte ca check-in-ul zborului nostru să se deschidă. Am ocupat un colț al culoarului care leagă terminalul de zboruri interne de cel pentru zboruri internaționale, iar în vreme ce unii s-au perindat prin puținele magazine deschise, ceilalți au stat la un joc de cruce.

Spre ora nouă ne-am adunat cu toții și am migrat către predarea bagajelor și controlul de securitate. Cel mai proaspăt jucător transferat, portarul Cristian Avram, trebuia să ni se alăture, însă zborul său ateriza cu doar un sfert de oră înainte de ora unsprezece. Aveam emoții că nu ne vom sincroniza, emoții care s-au disipat când a devenit evident că zborul nostru avea o oră întârziere. Alături de noi s-au aflat și jucătorii Rapidului, care se deplasau la rândul lor către un cantonament antalyez.

Am avut parte de un zbor lin până la Istanbul, ceea ce a convenit de minune unor debutanți al avioanelor, precum juniorul Românu sau maseurul Cristi Chivu. Pe ruta următoare ne-am scuturat puțin, dar singurul eveniment notabil a fost că o doamnă care stătea lângă mine a avut impresia că vecinul de pe cealaltă parte are o problemă gravă. A încercat să-l mobilizeze, fără succes, după care a  chemat stewardesele să ajute. De fapt, bietul om doar dormea adânc, ceea ce mi-a adus imediat aminte de cele nici trei ore de somn pe care le luasem la bord în noaptea precedentă.

Odată aterizați, ni s-a alăturat unul dintre primii trialiști pe care-i vom vedea în zilele următoare, un fundaș central italian. Am pornit către hotel, observând chiar și din autocar urmele ploilor intense din ultimele săptămâni, care au încarcat solul cu apă. Va fi interesant de văzut cum se prezintă terenurile de joc din zonă - acesta fiind și primul aspect de care s-a ocupat Răchită după aterizare, asigurându-se că echipa va avea parte de condiții bune de antrenament și de joc. Ajunși la hotel, jucătorii au primit cincisprezece minute să se schimbe și au fost scoși îndată la o alergare. Dacă n-aveau poftă de mâncare înainte de asta, sigur au avut ulterior.

La același hotel stă și adversara noastră din Ucraina, Lvov, care are un lot piperat de brazilieni. Îndată după sosire s-a stabilit și formația pe care Poli o va întâlni în 3 februarie, anume MFK Ružomberok, ocupanta locului patru în prima ligă slovacă. Urmează să se mai definitiveze orele de disputare pentru partidele antamate.

Toată lumea s-a retras către camere la puțin după ora nouă (opt, ora României). Răchită mai trebuia să verifice propunerile de transfer pe care le-a primit de-a lungul zilei, în vreme ce jucătorii aveau să se pregătească pentru o zi de tras mâine, cu două antrenamente programate.

Eu am încheiat seara frustrat, nereușind să-mi conving laptopul să colaboreze și să mi se conecteze pe wi-fi. Poate mâine ne împrietenim.

Amical: Poli - Giarmata 1:0 (0:0)

Continuă seria victoriilor la limită, precum și cea a nou-veniților plecați. Nici Victor Stînă, sosit împrumut de la Astra, nu rămâne la echipă, după ce s-a declarat nemulțumit de condițiile găsite aici. Aflat în probe, soarta lui Alexandru Roșca (ex-Aerostar) este aceeași, singura confirmare fiind cea a portarului Began, care va rămâne la Poli.

Despre meciul de astăzi nu sunt multe de spus. A fost o dispută sub efectele oboselii, pe care alb-violeții au controlat-o, fără a-și crea însă multe ocazii. După cele semnate de Drăghici și de Golda în prima parte, Rogoveanu a ratat un penalty scos tot de el în partea secundă, golul victoriei venind în minutele de final, prin Codrea, care a finalizat recentrarea lui Stere. În rest, efort și insistență, într-o partidă fragmentată.

La Giarmata au jucat și mai mulți jucători împrumutați de la alb-violeți, precum Cochințu, Sporin, Ochea și Popan.

Căutarea după jucători continuă. Până atunci putem presupune că toți cei care au fost folosiți astăzi, vor face și deplasarea în cantonament - acolo unde urmează să mai vină jucători în teste.

Portari: Contra, Began
Fundași: Motreanu, Bilia, Ghidurea, Olteanu
Mijlocași: Munteanu, Oprea, Pop, Codrea, Rogoveanu, Bîrnoi, Românu
Atacanți: Drăghici, Stere, Golda

Dacă aceasta este lista finală, câteva observații:

• ar fi loc de un portar experimentat pe lângă cei doi tineri pe care îi avem
• ne trebuie doi fundași centrali între buni și foarte buni
• ne trebuie o dublură pentru Olteanu în flancul stâng
• ne trebuie un jucător ofensiv pentru flancul stâng
• ne trebuie un jucător ofensiv pentru flancul drept
• ne trebuie o dublură bună pentru Drăghici

Sunt cam multe „ne trebuie” pe lista asta, dar măcar în centrul apărării, în cele două flancuri din zona mediană și în atac avem nevoie de întăriri.

Și în total altă ordine de idei, o să vă oferim un mic blog de cantonament în perioada următoare, de la fața locului. Stați aproape.