10 martie 2007

Gloria - Poli 1:1 (0:0)

Am reusit sa vizionez partida de la Bistrita, tocmai in aceasta zi (17 martie) mult prea tumultoasa pentru sufletelul meu firav.

A dat insa o oarecare culoare unor declaratii facute de ai nostri bravi ostasi dupa partida cu Iasi-ul: ratam cateva ocazii pe meci, iar oaspetii inscriu la singurul sut pe poarta pe care il au. Si cu Gloria si cu Poli Iasi, Popa a incasat doua goluri parabile - ba, mai mult, care ii pot atarna serios pe constiinta. Dar problema este, din pacate, mai adanca de atat; nu ajunge sa schimbi portarul, daca tu nu reusesti sa creezi faze de poarta.

Poli a combinat binisor, mai ales in anumite momente ale jocului, dar pasa decisiva lipsea mereu. Grigorie, pe cat de bine-intentionat ar fi fost, nu a reusit mai nimic, iar in lipsa lui Plesan, nu mai era cine altcineva sa surprinda apararea aglomerata a bistritenilor. Aceasta problema nu tine doar de jucatori, pentru ca nu orice echipa are un om de geniu la mijloc care sa dea pasa decisiva cum si cand vrea el; tine de legaturile de joc, de pregatirea tehnico-tactica a partidei. Iar atunci cand adversarul se apara, tu trebuie sa ataci cu tot ce ai si sa o faci cu convingere, in lipsa "momentelor de geniu". Imi aduc si acuma aminte de Oli, care spunea cum Caramarin si Coman pot schimba meciul intr-un singur moment. Poate asta era valabil la un moment dat pentru ambii, dar acuma cel putin Coman este la pamant. Cara mai reuseste cate o pasa sublima, chiar daca mult prea rar, iar eu am impresia ca nimeni nu incruajeaza jucatorii sa evolueze astfel - cu putin risc, cu putina fantezie. Jocul tern prestat de alb-violeti nu poate fi explicat altfel.

Frumos golul lui Cristea, care a venit in urma a patru pase legate de alb-violeti. Asa trebuie sa finalizeze un atacant! Acuma, ca micul Cristea nu este consecvent o stim cu totii, din pacate. Per ansamblu insa, Poli traieste in continuare din momente individuale. Exceptand partida cu Dinamo, toate golurile (putine, ce-i drept) marcate in acest retur au fost in urma unor eforturi personale: atat Cristea, cat si dubla lui Bucur din Cupa. Si asta este ciudat, considerand cate cornere are Poli meci de meci si cat fug Abiodun si Karamyan pe benzi. Macar centrare-gol sa fie, daca nu mai complex!

In fine, sper ca totul sa se rezume la antrenor. Sau, mai precis spus, sper ca majoritatea problemelor sa se rezume la antrenor, caci toate, este clar, nu se rezuma la asta.

6 martie 2007

Artimon a demisionat

Alin Artimon si-a prezentat astazi demisia, criticand maniera in care se desfasoara anumite lucruri la club si activitatea diversor persoane implicate la echipa.

Considerand ca nu a avut parte de nicio sustinere din partea conducerii, ramane remarcabil ca a reusit sa reziste si atata. Imi pare oarecum rau ca a plecat, in primul rand in sensul continuitatii si in al doilea rand datorita faptului ca a reusit sa se impuna intr-o masura mai mare decat s-ar fi asteptat toata lume.

Marian Iancu va incerca sa il aduca pe Zenga la echipa, dar acesta a semnat in ianuarie un contract cu o echipa din Emiratele Arabe Unite, ceea ce ma face sa fiu cat se poate de sceptic in privinta venirii lui la Timisoara. Sincer sa fiu, nici nu mi l-as dori, iar de la Iancu m-as astepta sa nu mearga tot pe antrenori "compromisi", cum i-a numit si el - in sensul legaturii pe care o are Zenga cu Steaua.

Pana atunci, Iosif Rotariu a fost desemnat antrenor interimar.

4 martie 2007

A fost: Poli - Dinamo 1:1 (0:1)



Unii anuntau un dezastru, cand Iancu declama ca vom evolua o echipa a doua. Eu, care ii vazusem pe majoritatea acestor jucatori, stiam ca pot evolua la un nivel inalt. Dar nu imi faceam cu adevarat sperante, cu atat mai putin la pauza, cand adversarii ne conduceau dupa singura lor faza consistenta de atac din prima repriza. Nu vreau sa exagerez, desi poate acesta este cel mai prielnic moment pentru asa ceva; spun insa cu mana pe inima, pe inima mea de polist si pe inima care este Poli, ca acest meci nu va fi uitat usor si nu trebuie uitat. Prin daruire si ambitie, zece tineri condusi de un excelent Alexa au tinut sus drapelul alb-violet tocmai in fata liderului autoritar si ai dusmanilor eterni, Dinamo. Cat de important este sa crezi.

Tin sa mentionez primul unsprezece care a intrat astazi pe teren inca de pe acum. Este vorba despre Pantilimon - Latovlevici, Luchin, Scutaru, Matei - Patras, Daminuta, Omoduemuke, Alexa, Torje - Mansour, carora li se adauga Straut, Popovici si Rivis, care au intrat pe parcursul meciului. Bravo lor, o spun acuma si o s-o tot repet, pentru ca merita. Cinicii imi vor reprosa patetismul, dar intre noi ceilalti fie vorba: nu este momentul in care sa-i ascultam pe cinici.

Partida a avut o evolutie neasteptata, as spune, mai ales in primul mitan. Poli a inceput cu teama, dar incetul cu incetul au pus stapanire pe mijlocul terenului. Vulnerabilitatea la combinatiile in viteza ale dinamovistilor s-a facut vazuta in repetate randuri, dar tot alb-violetii au pus in mai mare pericol poarta lui Lobont. Fara a parea deloc amenitati de tinerii polisti, in minutul 25, dupa o serie rapida de pase, oaspetii au deschis scorul prin Niculescu, gasit in pozitie ideala de unde nu a iertat. Avea insa sa fie unica oportunitate de gol a bucurestenilor, Poli urcand timorat in ofensiva in incercarea de a egala. Sutul din libera a lui Patras, o lovitura de cap scoasa de Lobont si o centrare ideala la care Mansour n-a mai reusit sa ajunga au fost cele mai signifiante oportunitati.

Pauza a fost un sfentic foarte bun, alb-violetii reusind sa egaleze imediat dupa reluare prin Mansour, care a inscris in urma unei centrari venite de la Omoduemuke! Din acest moment, Poli a trecut in regim defensiv, iar apararea si-a facut cu prisosinta datoria, dinamovistii amentinand doar de cateva ori poarta lui Pantilimon. Alexa si Omoduemuke au controlat mijlocul cat au putut de bine, iar cel din urma s-a si accidentat dupa o interventie providentiala in careul nostru. Forcingul de final al liderului nu a dat roade, astfel ca toata Timisoara poate sarbtatori una din cele mai importante victorii - caci este o victorie - din acest deceniu!

Nici nu stiu de unde sa incep sa-i laud pe baietii care si-au dat sufletul pe teren in aceasta seara! Il laud pe Pantilimon, care s-a impus la majoritatea centrarilor din careul sau; il laud pe Latovlevici, chiar de nu are inca siguranta necesara unui titular; laud duo-ul Luchin - Scutaru, care a evoluat la potentialul ce il au ambii fotbalisti si a respins mai tot ce s-a abatut prin careu; laud prestatia lui Matei, devotat intru totul, ambitios si talentat, in ciuda faptului ca a fost obligat sa evolueze pe o pozitie ce ii este atipica; laud prestatia tanarului de doar 17 ani, Patras, care cu siguranta nu isi imagina ca va evolua impotriva lui Dinamo atunci cand a venit in probe la echipa a doua doar acuma cateva luni; laud prestatia lui Daminuta, care are tot viitorul in fata pentru a confirma ceea ce isi doresc toti sa confirme; laud prestatia lui Torje, care a aratat din nou ca ar putea linistit sa evolueze in Liga 1, in ciuda varstei sale; laud prestatia lui Mansour, pentru ca a muncit asa cum ma obisnuise in ultimele etape si a inscris un gol pe care il merita cu desavarsire; laud prestatia lui Rivis, a lui Popovici, a lui Straut, pe care ii stiu de la echipa a doua si care poti deveni jucatori de baza a oricarei echipe de prima Liga in anii ce vor urma; si nu in ultimul rand laud si ma aplec in fata prestatiei lui Alexa, huiduit si ponegrit cand a sosit la echipa, umilit si facut tradator dupa meciul din tur cu Dinamo, care s-a dedicat acestei partide cu trup si suflet, si poate fi un jucator model pentru toti acesti tineri care au evoluat la Timisoara si care vor evolua aici in anii ce vor urma. Sper sa nu-mi infirme niciodata aceste cuvinte; bravos Alexa!
Merita felicitat si Marian Iancu, pentru ca, de vrem sau nu sa acceptam acest lucru, el a facut posibil toate acestea si el a avut determinarea de a duce la bun sfarsit cele ce le-a rostit. Poate peste o saptamana imi va veni sa-i urez numai "de bine" din Dumnezeu stie ce motive, dar astazi merita respectul nostru intru totul.

Un ultim "bravo", caci deja chiar ma simt patetic, si anume lui Rotariu si lui Artimon, precum si intregului staff tehnic care a pregatit acesti jucatori, caci adesea n-am avut incredere in ei si chiar de s-ar fi putut sa am dreptate atunci, in acest moment nu as putea sa recunosc.

Nici nu stiu ce sa speram. Nu cred ca putem continua asa, in ciuda elanului tineresc de care am dat dovada. Cred ca trebuie sa speram ca echipa mare a invatat ceva din ambitia si devotamentul tinerilor ce ne-au facut mandri astazi, ca acestor tineri li se vor acorda mai multe sanse si ca vom putea forma, intr-o zi, o echipa realmente valoroasa numita Politehnica Timisoara.

Multumesc Poli! Forza Viola!

Poli: Pantilimon (6) - Matei (6,5), Luchin (6,5), Scutaru (6,5), Latovlevici (6,5) - Alexa (7) - Torje (6,5), Omoduemuke (6,5), Daminuță (6), Pătraș (6) - Mansour (6,5)

Au mai intrat:

Străuț (6) pentru Daminuță (min 55)
Popovici (6) pentru Pătraș (min 68)
Riviș pentru Omoduemuke (min 82)

2 martie 2007

Haide Poli!

In contextul suspendarii de doua etape a lui Karamyan (complet injusta) si a suspendarii aberante de o etape a lui Radoi (a carui intrare a fost pe cat se poate de criminala), Marian Iancu a decis sa trimita echipa a doua pe teren duminica seara, in partida cu Dinamo.

Just, zic eu, dar poate ar fi momentul sa nu fim suporteri de echipa pentru un moment, ci suporteri ai fotbalului. Aceasta intiativa, unica daca va fi desavarsita, trebuie sa transmita un mesaj, mesaj care nu are insa nicio valoare daca Poli ramane singura formatie dispusa in a-l transmite: nu acceptam absurdul Ligii si favorurile care se ofera in mod repetat unora si altora. Nu trebuie decat sa ne aducem aminte de reducerea suspendarii lui Goian, inainte partidei cu noi, dupa o alta intrare dura la adversar - intrare in urma careia a primit rosu direct si a fost suspendat trei etape. Ulterior, suspendarea s-a redus la una singura. Cum de a fost posibil atunci si acuma nu mai este? Cum de a fost posibila autosesizarea in cazul lui Ovidiu Petre si acuma nu mai este?

Sunt niste lucruri foarte ciudate aici. Eu nu cred in scenariul lui Iancu, dar cred ca merita sa protestam pentru binele fotbalului romanesc. Aici am avea nevoie de sustinerea altora, a altor suporteri, a altor conducatori, dar e greu de crezut ca o astfel de sustinere va sosi.

Se vorbeste despre "desconsiderarea adversarului" ca motiv pentru a pierde meciul la masa verde, dar nu vad de ce: doar trei jucatori dintr-un ipotetic prim unsprezece sunt debutanti in Liga 1. Daca Becali poate spune ce vrea, de ce nu am putea si noi?

Nu ma opun acestei decizii, pentru ca nu am de ce. Poate era momentul sa ii invingem pe Dinamo, dar eu cred ca aceasta chestiune este mai mare decat un singur meci. Sa nu fie in van.

28 februarie 2007

Poli - Poli Iasi 2:1 (1:0)

Rezultatul final din sferturile de finala ale Cupei Romaniei nu exclude varianta unui aranjament, iar cu siguranta fiecare va vedea ce doreste sa vada. Eu unul nu am putut viziona partida deci ma voi abtine de la comentarii.

Alb-violetii au inscris prin Bucur in minutele 38 si 80, iar Sfirlea a marcat pentru ieseni in ultimul minut de joc.

Rapid - Poli 2-0 (1-0)

Asadar, un debut nereusit pentru Poli in acest nou inceput al returului. Alb-violetii au pierdut partida cu Rapid in aproape aceeasi maniera in care o pierdusera si anul trecut, pe Dan Paltinisanu.

Prima repriza are un caracter echilibrat, jucatorii nostri dominand teritorial partida, fara a pune insa in mare pericol poarta lui Danut Coman. Dupa cam douazeci de minute de fotbal anost, Popa iese gresit la o minge, iar Viorel Moldovan se izbeste in el; decizia lui Coltescu de a acorda penalty este comica, cel mult impunandu-se o libera indirecta. Oricum, Badoi executa si inscrie. Mai mult, imediat dupa gol Moldovan putea dubla avantajul, dar Popa intervine excelent cu piciorul. Prima si singura ocazie a alb-violetilor vine spre sfarsitul reprizei, cand McKain trimite in inaltul cerurilor o minge din interiorul careului advers.

Mitanul secund debuteaza in acelasi ritm ca cel intai, iar in acelasi stil rapidistii reusesc sa inscrie: pe la minutul saizeci, Plesan pierde mingea, Zicu primeste o pasa excelenta intre fundasii centrali prinsi pe picior gresit si inscrie. Asta dupa ce Mazilu ratase desprinderea cu doar cateva minute inainte. De aici incolo, alb-violetii cad complet. Urmeaza o serie de ocazii ale Rapidului, toate scoase excelent de Popa. Pana la finalul partidei Poli nu se mai aproprie cu adevarat periculos de poarta adversarilor si astfel scorul final este cel pe care il stim. In prelungiri insa, acelasi nevrotic Coltescu ii arata un rosu lui Karamyan care trimisese (cel mai probabil fara intentie) mingea in arbitru. Aceasta faza nu a putut sa nu-mi aduca aminte de arbitrii englezi si maniera barbateasca in care acestia arbitreaza, de unde am impresia ca se si trage termenul de "cavaler al fluierului". Nu cred ca putem avea ambitia imediata ca jucatorii sa se comporte precum niste cavaleri, dar de la arbitri cu siguranta am putea; iar schimbarea atitudinii unora ar cauza schimbarea atitudinii celorlalti. Nici macar nu este vorba de calitate, ci doar de educatie.

Oricum, infrangerea vine pe merit, considerand jocul sters al celor care au imbracat tricourile galben-negre duminica seara. Singurii care au aratat ceva fotbal au fost Popa, Srhoj si Mckain, carora li s-ar putea adauga Karamyan, Mansour si Matei. De remarcat indeosebi prestatia lui Mansour (pentru ca vad ca nu se prea vorbeste despre asta) care in repetate randuri a obtinut mai mult decat te-ai fi asteptat dintr-o faza. De cealalta parte, jocul lui Plesan a fost absolut lamentabil (in contrast perfect cu cel al lui Zicu). Fostul dinamovist nu a driblat, nu a recuperat, nu a pasat. Ba, din contra, a pierdut decisiv mingea la golul doi dupa un artificiu tehnic absolut stupid. Alaturi de el "merita" mentionat si Izvoranu, care a facut cea mai proasta partida de cand imbraca tricoul alb-violet. Macar acesta are scuza ca nu evolua pe postul sau obisnuit. Nici Caramarin nu a aratat mare lucru, ceea ce ma face sa enunt (din nou) ca nu are rost sa fie jucat pe flanc! Omoduemuke, coplesit de emotii, s-a remarcat doar in mod negativ, doar Srhoj evoluand cu adevarat bine dintre noii veniti.

Se pare, deci, ca exista un sambure de adevar in spusele lui Iancu. Artimon a fost neinspirat in asezarea jucatorilor in teren, Matei si Izvoranu evoluand mediocru si slab. Nu este insa vina lui Artimon ca Plesan joaca doar atunci cand are chef. Marea dilema care planeaza asupra mintii mele se refera insa la abordarea fazelor fixe. Poli iroseste de ani de zile lovituri libere si cornere intr-o veselie, in primul rand datorita "contributiei" lui Caramarin. Cred insa ca vina nu se rasfrange numai asupra lui, ci si asupra staffului tehnic, care in mod evident nu a exersat in niciun fel executarea acestor faze fixe. Dupa motto-ul "arunc-o in careu, ca poate iese ceva" alb-violetii au irosit aproape o duzina de cornere fara a pune in real pericol poarta lui Coman.

In urma unei astfel de partide e greu sa iti mai faci sperante. Eu nadejduiesc insa ca maine vom invinge pe Politehnica Iasi, iar duminica vom lupta macar pentru a obtine un rezultat bun cu Dinamo. N-o fi mingea asa rotunda precum se spune, dar totul e posibil in viata.

Note: Popa (6) - Izvoranu (4,5), Mehmedovici (5), McKain (6), Matei (5,5) - Karamyan (5,5), Srhoj (6), Plesan (4), Caramarin (4,5) - Bucur (5), Mansour (5,5).

Au mai jucat Grigorie (5) in locul lui Plesan, Omoduemuke (5) in locul lui Srhoj si Cristea in locul lui Caramarin.

22 februarie 2007

Consemnarea unei realitati indiscutabile

Comisiile au decis ca palmaresul "revine" la Timisoara. Este o decizie normala si care, cel putin pentru moment, confera o stare de satisfactie. Indiferent la ce concluzie ar fi ajuns comisiile responsabile, adevarul incontestabil nu ni-l putea rapi nimeni. E bine insa ca s-a rezolvat aceasta treaba, chiar daca mai trebuie sa asteptam o confirmare de la Lausanne. Multe multumiri tuturor celor care au luptat pentru aceasta cauza, conducerii clubului, conducerii de la Politehnica precum si edililor care s-au ocupat de soarta palmaresului, iar indeosebi suporterilor care s-au deplasat la Bucuresti pentru a reaminti tuturor ce inseamna Timisoara. Bravos!

In rest, mai doresc numai sa consemnez plecarea unui jucator - pana una, alta - emblematic al echipei de acuma cativa ani, anume Cristian Silvasan. Fostul golgheter alb-violet a fost lasat sa paraseasca clubul pe gratis si a luat drumul Iasi-ului. Inger sau demon, indiferent de circumstante, Silvasan ramane pentru mine un fotbalist muncitor care si-a aratat limitele, un simbol al unei stari in care se cufunda multe echipe de fotbal din Romania - si nu numai. Chiar daca a disparut din peisajul primei echipe treptat, plecarea lui Silvasan (si modul in care a facut-o) reprezinta mai mult detasarea de trecut decat a facut-o transferul lui Balace. De acuma nu putem privi decat inainte.

18 februarie 2007

Ultimul amical; inceputul deznadejdiei

Infragerea in fata Craiovei (1-2, gol Mansour), dupa o partida in care Woobay si N'Jock si-au facut de cap cu apararea noastra si doar Popa a facut ca scorul sa nu ia proportii, da mult de gandit. Practic nauceste optimismul ce l-am dobandit dupa cantonamentul din Italia. Fara a incerca sa diminuez meritele echipei craiovene spun ca la pretentiile pe care le avem, trebuia macar sa aratam fotbal, daca nu sa si castigam.

Numai bine Karamyan a enervat publicul craiovean "printr-un deget", ca nu cumva sa ne facem prea simpatici in vederea partidei cu Rapid (desi Copos anunta "surprize"). Iancu a tunat si a fulgerat cum ca toata lumea este in pericol, cand realitate este ca uneori, chiar de esti patron, mai bine iti tii gura. Fara a face vreo investitie cat de cat substantiala in lotul de jucatori era clar ca ne asumam riscuri. Absentele ce se prefigureaza pentru meciul cu Rapid (Eme, Alexa, Canu, Olah si, dupa partida de astazi, Scutaru si Radoi, devniti incerti) ne vor ingreuna serios viata, si asa insa lipsa ocazilor se explica doar prin ineficacitatea liniei de mijloc. Uff...

Nu ne ramanem decat sa fim ponderat pesimisti.

P.S. Imagini de la meci aici:
Repriza 1: http://www.editie.ro/mod.php?mod=video&idvideo=173
Repriza a 2-a: http://www.editie.ro/mod.php?mod=video&idvideo=173

16 februarie 2007

Chivo-mania (?!)

Acest sfarsit de saptamana pare sa fie unul deosebit de prielnic echipei noastre favorite. S-au luat cel putin patru decizii care ne privesc si trei dintre ele sunt cu siguranta favorabile:

1) Se va anunta o decizie in privinta palmaresului saptamana viitoare, marti.

2) Abiodun si Srhoj au fost declarati liberi de contract.

3) Partida Rapid - Poli se va disputa la Craiova, in ciuda faptului ca rapidistii erau nemultumiti

4) FRF a decis ca echipele din prima liga sa poate introduce cinci extracomunitari concomitent pe teren, schimband astfel decizia initiala de trei

Toata lumea coroboreaza aceste succese cu activitatea domnului Chivorchian. Raman niste nemultumiri, precum cea a disputarii meciului cu Poli Iasi la Timisoara (nemultumire care mi se pare relativ irelevanta, in contextul in care fotbalul este mai mult o afacere decat un sport) sau a adversarilor intalniti in cantonamente. Sunt convins insa ca daca situatia palmaresului se va transa in favoarea noastra, Chivorchian va fi inceput cu dreptul. Cine stie insa ce se intampla in culise...

P.S. Ultimul zvon il trimite pe Contra spre Timisoara. Ar fi chiar interesant sa se confirme si acesta. De-ar veni si un atacant!

11 februarie 2007

Analiza unui scenariu de Cupa

Am scris urmatoarele pe forumul oficial al alb-violetilor si doresc sa le notez si aici.

Despre dreptate se scrie despre cum urmeaza, in etica:

Principle of justice: acknowledge a person's right to due process, fair compensation for harm done, and fair distribution of benefits. [http://www.iep.utm.edu/e/ethics.htm]

Va sa zica trebuie sa compensezi "daunele" facute si sa distribui in mod just beneficiile.
Pragmatic vorbind, trebuie acceptat ca nu este atat de uni-dimensionala aceasta practica. La o adica, daca ai de ales intre doua alternative pui in balanta binele pe care l-ar implica ambele pentru toate partile implicate.

In acest caz, se presupune ca acestea ar fi urmarile disputarii meciului la Timisoara:

1) Naidin si Adrian Ilie se alatura echipei din Iasi
Beneficiu Poli: Nu mai trebuie platiti doi jucatori de care oricum nu este nevoie;
Beneficiu Iasi: Isi intareste echipa in conditiile in care situatia lor financiara este precara;
Beneficiu jucatori: ambii ajung sa evolueze in prima divizie;

2) Incasarile pe bilete se impart intre cele doua cluburi
Beneficiu Poli/Iasi: ambele echipe obtin mai multi bani decat ar obtine in cazul disputarii meciului la Pitesti, unde interesul pentru meci ar fi mai scazut;

3) Suporterii
Beneficiu Poli: fanii pot merge la meciBeneficiu Iasi: niciun beneficiu, dar nici daunele nu prevaleaza; probabil acelasi numar de suporteri ar veni la Timisoara ca la Pitesti;

4) Echipele
Beneficiu Poli: sustinerea publicului; fortarea atingerii obiectivului
Beneficiu Iasi: ambitia de a rasturna un scenariu aparent defavorabil, ce le-ar putea aduce un renume aparte; Cupa nu este un obiectiv principal, iar in cazul elminarii iesenii nu ar avea atat de pierdut ca noi;


In comparatie cu varianta Pitesti, in care s-ar castiga mai putini bani, Iasi-ul ar ramane fara doi jucatori pentru care nu poate sa plateasca, numarul suporterilor celor doua echipe prezenti la meci ar fi redus signifant si cum fotbalul se joaca pentru fani, spectacolul ar avea de suferit (evident, daca cineva spune ca spectacolul nu va avea de suferit si ca este indiferent acest fapt, atunci nu ar exista niciun beneficiu pentru noi in a juca la Timisoara).

Deci toata lumea are de castigat, in mod frapant. Ramane in picioare argumentul "legii", cum ca aceasta este regula competitiei, de a disputa un meci pe teren neutru. Aici isi asuma vina conducatorii celor doua cluburi, care nu s-au inteles la timp, dar privind cum se desfasoara lucrurile, tind sa cred ca iesenii au tras de timp si atunci, sperand ca Naidin va fi declarat jucator liber.

Chiar si asa, daca legea este proasta ar fi doar just ca ea sa nu fie aplicata. Iar in acest context, legea este proasta. Veti spune ca disputarea unui meci pe teren neutru ofera sanse egale ambelor echipe, dar atunci va intreb de ce exista "grupe valorice" daca se vor sanse egale?

Cred ca se insista prea mult pe aceasta tema. Ce va fi, va fi si orice turnura ar lua cazul de fata, nu trebuie sa fim profund nemultumiti. Asta daca nu cumva traim in paranoia blatistilor, care oricum vor vedea ce vor sa vada.

9 februarie 2007

Amical: Poli - Lazio B 8:1

Alb-violetii au incheiat cantonamentul de la Montecatini cu o victorie clara in fata unei echipe de juniori, de la care, sa fim sinceri, nu puteam avea pretentii. Golurile au fost marcat de Cristea - de doua ori - Bucur, Grigorie, Karamyan si o tripla semnata de Tanasa. Cu siguranta intrebarea care se va abate asupra gandurilor multora va fi in ce masura aceste trei goluri chiar indica ceva despre talentul atacantului bacauan. Din pacate nu am un raspuns, dar nu cred ca ar trebui sa dam prea multa importanta golurilor intr-un astfel de meci.

Am facut si o mica statistica (sper ca este corecta) in ceea ce priveste marcatorii si pasele de gol in acest cantonament - in ce masura mi-au permis informatiile.

Bucur - 7 goluri
Tanasa - 3 goluri, 1 pasa de gol
Cristea - 3 goluri, 1 pasa de gol
Grigorie - 2 goluri, 3 pase de gol
Matei - 2 goluri
Izvoranu - 2 goluri
Caramarin - 1 gol, 5 pase de gol
Karamyan - 1 gol, 4 pase de gol
Mansour - 1 gol
Plesan - 1 gol


Ce reiese evident este ca Bucur si-a recapatat pofta de gol, in timp ce Caramarin a contribuit decisiv la multe reusite. Dezamagitor, as spune, randamentul lui Mansour.

In rest, doar semne de intrebare; daca nu din alt motiv, atunci pentru ca adversarii pe care i-am avut nu au prea avut tangente cu valoarea la care tanjim noi. Partida cu "U" Craiova va fi, probabil, cea mai buna pentru a edifica prezenta progresului. Pana atunci, macar moral sa avem.

Amical: Poli - San Geovanese 3:0

Doar un scurt raport in ceea ce priveste partida amicala de ieri, disputata in compania celor de la San Geovanese, echipa clasata pe locul 10 in Serie C1. Alb-violetii s-au impus cu scorul de 3:0 prin golul marcat de Matei si dubla lui Bucur. Ultima disputa italiana va avea loc astazi, cand Poli va intalni Lazio B.

Intre timp, comisia reunita ieri pentru a decide soarta duo-ului Abiodun & Srhoj, precum si soarta palmaresului, a amanat din nou stabilirea unui deznodamant. Nu ca ar mira pe cineva cu adevarat, sunt convins.

7 februarie 2007

Mereu se poate mai rau

Numai ce ma plangeam de schimbarea adversarilor din cantonament acuma ceva vreme ca azi Poli sa evolueze impotriva unei divizionare D, US Montemurlo, in locul celor de la Livorno B. Alb-violetii au invins fara probleme cu 6:0, goluri Izvoranu, Bucur, Caramarin, din nou Izvoranu, Mansour si Grigorie.

Conducerea clubului a anuntat totodata inceperea unei colaborari cu AC Fiorentina, probabil cea mai faimoasa echipa "viola" de pe mapamond. Acest parteneriat va include schimburi de experienta pentru anternori, schimburi de jucatori si partide amicale. Nu pot sa nu laud aceasta initiativa, daca intr-adevar se va profita de ea cum se cuvine - am dus mult timp lipsa unui model clar de dezvoltare. Daca am putea obtine si niste imprumuturi de la Fiorentina sunt convins ca nimeni nu ar fi nemultumit.

4 februarie 2007

"Spiritul competitiei"

Acceptul Iasiului de a juca la Timisoara meciul de Cupa a starnit furia unui numar mare de suporteri alb-violeti. Decizia oaspetilor e cu atat mai discutabila dat fiind ca transferurile lui Adi Ilie si Leonard Naidin au fost conditionate tocmai de acest accept.

In primul rand, vreau sa spun ce cred eu despre Cupa Romaniei. Aceasta competitie nu a mai avut vreun spirit de multa vreme (daca a avut unul vreodata), fiind conceputa ca sa promoveze anumite echipe (cele de liga superioara), ne-economica pentru ambele combatante (pe teren neutru numai Steaua, Dinamo si Rapid pot aduna, eventual, spectatori cand nu joaca echipa gazda), si - in consecinta - relativ neinteresanta.

Toate aceste lucruri nu schimba insa un lucru: atitudinea de superioritate a lui Marian Iancu, atitudine ce este si asa atribuita (adesea fara temei) suporterilor alb-violeti. In plus, conditionarea celor doua transferuri compromite intru totul acest sfert de finala, care in acest moment - indiferent de spusele celor implicati - nu poate avea decat o castigatoare.

Mi-e rusine pentru ca nu avem bun simt, dar in acelasi timp accept aceasta decizia ca un valabila in contextul in care Cupa Romaniei a fost tratata fara pic de demnitate ani la randul. Ma dezgusta cel mai mult ca ajungem in aceeasi oala cu Steaua si impartasim aceleasi cusururi morale cu cele ale bucurestenilor. Nu stiu daca avem cum sa schimbam asta.

Amical: Poli - Domzale 4:2

Prima victorie a alb-violetilor a venit in compania liderului din Slovenia - probabil cel mai dificil adversar din acest cantonament. Poli a evoluat cu mai mult zel decat in partida anterioara si a concretizat mai multe din ocaziile avute. Pe langa golurile marcate de Bucur, Cristea, Matei si Plesan mai putem enumara trei mari ratari ale lui Mansour (de parca asta ar fi ceva nou) si una a lui Karamyan.

Conform www.violamania.ro, McKain, Plesan si Karamyan vor parasi cantonamentul pentru a se alatura loturilor Nationale, ceea ce nu poate fi decat imbucurator.

Totodata, Poli a refuzat o oferta de le Leeds United pentru Grigorie, care insuma 1,5 milioane de euro in cazul in care fostul dinamovist ar fi confirmat la englezi. Se intelege ca aceasta tranzactie ar fi implicat multe riscuri, poate cele mai multe pentru un jucator precum Grigorie, care cauta sa nu se oboseasca prea mult cu una sau cu alta. Macar sa confirme la noi.

Urmatoarea partida amicala se va disputa pe data de 6 februarie, in compania celor de la Livorno B.

1 februarie 2007

Amical: Poli - Neuchatel 1:1

Primul amical din Italia a adus un egal, relativ multumitor, in compania echipei aflate pe locul secund in a doua liga elvetiana.

Golul alb-violetilor a fost marcat de Bucur, in minutul 16. Poli a mai ratat (exasperant) destul de mult, prin Grigorie si Matei, confirmand inca o data care este problema alb-violetilor.

Cazul Srhoj - Abiodun a fost din nou, in mod incredibil, amanat. Nu vreau sa comentez. Este lamentabil.

30 ianuarie 2007

Inainte de plecare

Alb-violetii au disputat astazi un ultim amical in compania celor de la Calor, din Liga a treia, inainte de a se indrepta inspre cantonamentul din Italia . Calor este o echipa compusa din multi tineri destul de talentati si a avut un debut bun de sezon, aflandu-se acuma pe locul al treilea.

Dupa o prima repriza mai stearsa, in care Poli a nimerit de patru ori bara si a inscris o data prin Bucur - fiind egalata ulterior dintr-un penalty, comis de McKain - a urmat un mitan secund mult mai eficient, alb-violetii inscriind de patru ori, prin Oprea (x2), Latovlevici si Mansour. Astfel scorul final a fost de 5-1.

In timp ce Tanasa continua sa dezamageasca (desi a obtinut un penalty transformat de Oprea), Matei a dat dovada de reale calitati si, din cate se pare, are sanse reale de a ramane la echipa. Omoduemuke este un jucator tehnic, bun la recuperare, dar nu verticalizeaza suficient jocul, in timp ce Karamian nu a stralucit, fiind folosit ca fundas stanga - cel mai probabil in vederea meciului cu Rapid, cand Emeghara va lipsi.

Lotul ce va fi deplasat la Montecatini a fost decis de Artimon si arata astfel: Popa si Zimmermann (portari), Olah, Radoi, McKain, Scutaru, Mehmedovic, Canu, Izvoranu, Emeghara, Latovlevici (fundasi), Alexa, Omoduemuke, Caramarin, Torje, Karamian, Daminuta, Plesan, Matei, Grigorie (mijlocasi), Cristea, Bucur, Tanasa, Mansour, Oprea (atacanti) - conform site-ului oficial al clubului. Shroj si Abiodun se vor alatura lotului daca vor primi un raspuns favorabil din partea comisiei ce va stabli situatia lor pe intai februarie.

26 ianuarie 2007

Alta zi, alte amicale

O stire aparuta pe site-ul oficial zice asa:

"ADVERSARII DIN ITALIAS-au definitivat, cu o singura exceptie, oponentii formatiei noastre, in turneul de jocuri din Italia. Iata-i: pe 1 februarie, Neuchatel Xamax (Elvetia); pe 3 februarie, Domzale (Slovenia); pe 6 februarie, Livorno B; pe 7 februarie, o formatie din serie B; pe 8 februarie, San Geovanese (serie C1) si pe 9 februarie, Lazio B. Alin Artimon a spus despre acesti adversari: Sunt formatii bune, sa nu uitam replica pe care a dat-o Stelei echipa a doua a Sienei. Si, din cate stiu, Lazio B si Livorno B sunt superioare formatiei a doua a Sienei. Trebuie spus ca distantele de la Montecatini la locurile de desfasurare ale jocurilor sunt maxim 50 de kilometri.(26 ianuarie 2007)."

Este cel putin curios cum de la Siena, Livorno si campioana Chinei am ajuns sa jucam cu echipe "B". Pare mai degraba ca adversarii in loc sa devina treptat mai buni devin treptat mai slabi.

Cel putin curios.

Cupa Romaniei: Poli - Poli Iasi

Am avut noroc cu tragerea la sorti de astazi, alb-violetii urmand sa intalneasca pe Politehnica Iasi candva in jurul datei de 27 februarie.

Nu cred ca am avea vreo scuza in cazul in care nu am obtine calificarea in semifinale. Cel putin considerand ambitiile declarate.

25 ianuarie 2007

Privind inainte

Astazi s-a intors o parte din echipa la Timisoara. Stiri nu se abat furibund asupra noastra, dar cateva plutesc totusi prin aer.

Intai, se pare ca s-a renuntat la Marian Tanasa. Nu mi se pare o surpriza.

Apoi, Ionut Matei, tot de la FCM Bacau, s-a alaturat echipei dupa partida amicala disputata in compania moldovenilor si va fi evaluat in cantonamentul din Italia.

In ultimul rand, programul pentru Italia arata cam asa:

2 Februarie: Poli - Neuchatel Xamax (Elvetia)
4 Februarie: Poli - Domzale (Slovenia)
6 Februarie: Poli - Livorno (sau o alta echipa din Serie A, Italia)
7 Februarie: Poli - Siena (Italia)
8 Februarie: Poli - Castelnuovo (C2, Italia)
9 Februarie: Poli - Shandong Luneng (Campioana Chinei)

Mi se pare tare ciudat cum toata lumea a preluat informatia cu Castelnuovo drept echipa de divizia C1, cand in realitate ei se afla pe locul 9 in divizia C2. Neuchatel este pe locul 2 in a doua liga elvetiana, Domazle sunt vicecampionii Sloveniei si se afla in fruntea clasamentului in acest moment, iar Livorno si Siena sunt pe 12, respectiv 11 in Serie A.

Sa vedem ce va fi.
Google+