17 august 2007

Unirea Urziceni - Poli 4:1 (1:0)

Ah, ce scumpa-i viata de polist! Cand ti-e teama ca-ti merge prea bine, vine cate un meci ca acesta care sa-ti aline toate grijile. Daca nu ma insel, aceasta a fost lectia absoluta de fotbal, o lectie mai absoluta decat acel drag 1-8 cu Steaua, caci adversarii de astazi ne erau cel putini egali. Dar ce sa-i faci, educatia costa mereu, si ne ramane doar sa speram ca nu se uita.

Dat fiind ca nu prea are rost sa insir ocaziile avute de gazde, voi incepe prin a enumara sansele de gol ale alb-violetilor. Deci, sa ma gandesc, a fost intai un sut al lui Cristea...in minutul 82. Apoi a fost un sut al lui Alexa, vreo doua minute mai tarziu. Iar in final, ca cireasa pe tort, a fost penalty-ul obtinut de Torje si executat de trei ori, Bucur elogiind momentul de dezolare absoluta cu doua ratari, ca apoi Alexa sa decida totusi ca meritam un gol de onoare.

Acuma sa trecem la golurile incasate. Cel dintai atarna in carca lui Dancia, precum si insa a fundasilor centrali - zic eu. Dancia e vinovat ca in loc sa intervina decisiv, a meditat nitel la corpul sferoid din fata sa, timp in care Bogdan Stancu si-a intins piciorul si a trimis balonul in plasa. Fundasii centrali au partea lor de vine prin faptul ca aceasta actiune a avut loc in zona central-dreapta a careului, deci nicidecum o zona in care ar fi trebuit sa se afle Dancia.
Nici nu incepuse bine repriza secunda, ca Stancu a torpilat inca o minge in poarta lui Popa, profitand de un alt moment de contemplare a duetului Canu -Srhoj. Apoi au mai trecut cateva minute, pana cand Srhoj a incasat un al doilea galben si s-a indreptat spre cabine (Srhoj il inlocuise pe accidentatul McKain). De aici incolo Poli a inceput sa miste oarecum in atac, Mansour si Torje inlocuindu-i pe Abiodun si Karamyan, singura problema fiind faptul ca apararea statea in doar trei oameni. Drept consecinta a venit a treia reusita a gazdelor, dupa ce Dancia si Canu i-au facilitat in mod generos un culoar de sut lui Paduretu. Si chiar cand credeam ca se poate mai rau, s-a gandit Onofras sa mi-o confirme, inscriind pe un alt contra-atac.

Deci, ce lectii ar fi de invatat? Prima, a modestiei, am avut grija sa o invatam dinainte, astfel ca nu ne aflam in penibila situatia a clujenilor de ieri. In schimb, n-am invatat lectia fotbalului, ceea ce este poate nitel mai ingrijorator. Si lectia fotbalului spune astfel: nu poti avea pretentia sa te lupti pentru a fi in top, daca nu ai jucatori capabili de acest lucru. Nu ma voi referi la Dancia sau Vrsic si jucatorii pe care ii inlocuiesc ei (chiar de ultimul a mai dres busuiocul in repriza secunda), ci la faptul ca n-au fost achizitionati doi alti jucatori pe doua alte posturi deficitare: rezerva lui Ganea si rezerva lui Stancu. Daca al doilea nu a avut cel mai mare impact asupra deznodamantului partidei de astazi, primul cu siguranta a jucat un rol important. Ganea nu este doar un atacant de clasa, el este si un jucator de fotbal complet, astfel ca jocul lui nu se rezuma pe o zona de douazeci de metri lungime in preajma careului. Lipsa de suport la mijloc si a dezvoltarii jocului in acest compartiment se datoreaza tocmai absentei lui Ganea. Daca vrem sa ne mai incercam norocul si la alte partide astfel, e treaba domnului Iancu sa decida (mai ales ca solutia nu e foarte complicata si consta in plecarea lui Mansour/Cristea si aducerea unui jucator cat de cat in locul lui!).

Cine stie ce surprize ne mai rezerva Poli meciul viitor, cu Rapid? Nu putem decat sa asteptam cu nerabdare.

12 august 2007

Poli - Pandurii 3:1 (2:1)

E ciudat ca am ajuns sa resimt o vaga senzatie de nemutumire chiar si dupa o victorie la doua goluri diferenta, cu trei goluri inscrise in contul nostru. Poate e primul simptom al arogantei fotbalistice. Sau poate pur si simplu se trage din alti factori.

Dupa un gol inscris in primele cinci minute ale partidei, meciul se anunta a fi o disputa lejer de castigat; golul a venit dupa un corner, Karamyan executand pe coltul lung, de unde unul din cei doi jucatori alb-violeti liberi a recentrat spre celalalt colt, direct la Bucur, care a finalizat fara probleme. Putea fi 2-0, daca Bucur reusea sa ajunga la pasa lui Vrsic inainte lui Guso, la doar cateva clipe de la reluare. N-au trecut insa decat alte cateva minute, cand Djapka a cazut in careu dupa o intrare destul de kamikaze a lui Abiodun si arbitrul a aratat punctul cu var. Daca a fost penalty nu pot spune din pozitie in care ma aflam (la o prima vedere parea, dar se prea poate ca Abiodun sa fi atins si mingea), dar pot spune cu mai multa siguranta ca exact in faza premergatoare faultului, s-a acordat o tusa pentru adversari in mod eronat. Oricum, Popa n-a mai reusit sa pareze si rezultatul a devenit din nou egal. Meciul a continuat apoi in ritmul initial, cu Poli atacand. Ocaziile s-au insiruit la poarta Pandurilor: Guso s-a evidentiat scotand o minge de sub bara, Srhoj a ratat de doua ori din pozitii bune, Vrsic a executat o libera in zid de la 20 de metri, iar Ganea a trimis o alta libera de la cam aceeasi distanta pe langa poarta. A venit insa minutul 42 si Karamyan s-a facut evidentiat pe partea stanga, s-a debarasat de un adversar si a centrat excelent pentru Ganea, care a ghidat mingea inspre coltul lung dintr-o atingere! De remarcat ca acest prim gol al lui Ganea in alb-violet vine la doar o zi dupa ziua sa de nastere (iar cu aceasta ocazie, la multi ani!). Mitanul secund a inceput cum nu se putea mai bine, Bucur reusind a doua dubla in trei etape, cu o executie de efect din afara careului! Meciul s-a mai linistit oarecum dupa acest gol, probabil si datorita accidentarii excelentului Djapka. Oaspetii au incercat sa puna in pericol poarta lui Popa, acesta fiind insa la post in trei randuri, iar la cea mai mare ocazie a gorjenilor (un sut de la distanta) mingea a trecut putin pe langa poarta. Poli a replicat printr-un pressing agresiv, cea mai mare ocazie consemnandu-se la un contra-atac trei contra doi, purtat de Torje pe dreapta, acesta preferand insa un sut din unghi in locul unei centrari, astfel ca tabela a ramas neschimbata. Pana la final mai e de notat debutul lui Aliuta in alb-violet, precum si eliminarea lui Ganea pentru doua cartonase galbene.

Doua cuvinte intai despre arbitraj, care a fost cat se poate de dezamagitor, tanarul si mult-laudatul Kovacs, precum si tusierii sai, evoluand la un nivel complet nesatisfacator, cu greseli in favoarea/defavoarea ambelor formatii. Probabil cea mai discutabila faza a fost intrarea lui Abiodun la Djapka, cu ambele picioare inainte, in urma careia nigerianul a fost avertizat doar cu cartonas galben, desi probabil cel rosu era mai indicat. In rest s-a fluierat orice contact, Pandurii simuland intr-o veselie in timpul primei reprize. Este evident ca stilul agresiv insuflat de Dusan Uhrin alb-violetilor va duce la destule cartonase, in contextul principiilor dupa care se ghideaza arbitrii romani. Primul cartonas galben al lui Ganea, precum si cartonasul galben al lui Alexa au fost oferite pe gratis, dupa umila mea parere, iar jocul a fost adesea fragmentat in urma unor contacte bine in limitele fotbalistice. Poate din aceasta cauza m-am simtit usor frustrat dupa aceasta partida, cine stie?

Oricum, vom avea viata grea la Urziceni, mai ales fara Ganea. Nu-i vad nici pe Cristea, nici pe Mansour inlocuindu-l cu succes pe sarbatoritul zilei. Ramane de vazut ce solutii va gasi Dusan Uhrin.

6 august 2007

FOTBAL! CFR - Poli 2:2 (2:1)

De cat timp, oare, asteptam sa vedem o astfel de Poli? O echipa bine asezata in teren, curajoasa, luptatoare si care crede in fortele sale? Pai tot asteptam de ceva vreme, asta-i sigur. Si cu toate cele intamplate dupa meci, cu manevrele presedintelui Iancu, eu propun sa ne mai delectam putin sufletele cu experienta deosebit de frumoasa a partidei de la Cluj.

Sunt, cum imi este firea, prea zelos in a face declaratii de amploare, in a elogia o partida ce - pana la urma - s-a terminat la egal, dupa un joc in care s-au facut destule greseli. Dar am o scuza, caci traiesc inca o senzatie bizara de satisfactie transcendentala, astfel ca imi permit sa ma delectez cu ea, pana ce ajung sa o cunosc prea bine ca sa ma mai ia prin suprindere (sa dea Domnul!).

Mai intai, CFR-ul a inscris in minutul 2, cand Semedo i-a luat fata lui Dancia (iar Canu statea cam prea avansat), a bagat un sprint rapid si a lobat mingea pe langa Popa. Se putea debut mai rau? Doar cu mult ghinion. A urmat imediat o buna ocazie a lui Bucur, acesta trimitand in bratele lui Stancioiu dintr-o pozitie centrala (si destul de buna), ca in minutul 13, libera lui Karamyan sa fie trimisa in poarta de capul (umplut cu vid?) lui Plesan, astfel restabilindu-se egalitatea! Am remarcat ca de multi a fost ignorat penalty-ul neacordat noua prin minutul 30, dupa interventia complet ne-la-minge a lui Sandberg in fata lui Plesan - spun ca a fost, mai ales in contextul acordarii celuilalt penalty in repriza secunda, dupa o usoare tinere de tricou a lui Stancu si a unui plonjon spectaculos marca Didi. La doar cateva minute dupa faza in cauza (neacordarea, a se intelege), Trica a reusit sa readuca pe CFR in avantaj, printr-un sut de la marginea careului care a lovit bara si a intrat in poarta. Cu siguranta ne-am fi suparat rau pe finalul primei reprize, daca Ganea inscria la deschiderea lui Bucur, cand tusierul a ridicat in mod eronat fanionul. A ramas 2-1 la pauza, dar actiunea era departe de a se fi sfarsit.
Clujenii au inceput mai bine repriza a doua, atacand destul de consistent si contra-atacand la fel de bine, astfel ca doar o alta eroare a lui Balaj ne-a salvat de un al doilea galben (prematur) pentru McKain. N-a tinut insa mult norocul, caci in jurul minutului 60, gazdele au scapat pe contra-atac si acelasi McKain a faultat, fiind trimis la cabine (in mod just) pentru al doilea avertisment. Lovitura libera executata de Trica a trecut pe langa, dar treburile stateau cat se poate de prost. A urmat insa o prima mica minune, cand la o libera trimisa excelent in careu de Vrsic, Plesan a deviat usor balonul cu capul, Poli restabilind egalitatea in inferioritate numerica! Gazdele au inceput imediat sa forteze, iar dupa vreo zece minute fara mari reusite, are loc faza penalty-ului mai sus mentionat. Astfel, s-a ivit si a doua minune, Popa scotand cu varful bocancului slaba executie a lui Didi (o prima palma pentru toti contestatarii)! Dezolarea clujenilor nu a tinut insa mult, ei incercand in continuare sa treaca din nou in avantaj. Acest lucru s-ar fi si intamplat, in ultimul minut de joc, cand libera executata puternic de Muresan a fost respinsa in fata de Popa, ca apoi - minunea minunilor! - acelasi Didi sa trimita direct in portarul nostru, din doar cativa metri (si o a doua palma)!!! Si cu aceasta faza de-a dreptul criminala, s-a sfarsit o partida cu totul deosebita, o partida in care s-a jucat...fotbal.

Au fost greseli, da - toata apararea se face vinovata de o faza sau de alta - dar pana la urma suntem inca la inceput de drum si am jucat impotriva unei echipe care are ambitii marete. Si Uhrin pare a fi omul pe care il asteptam de-o viata.

Doar, doar sa nu aiba prea multe dureri de cap din cauza patronatului. Plecarea asta a lui Plesan, care pe mine unul ma lasa destul de rece - mai ales ca am aflat de la "inculpat" ca mutarea la Poli a fost o greseala - pare a fi fost facuta peste capul lui Uhrin, drept o mica razbunare fata de transferul lui Zicu la Dinamo. Acuma, ca existau si alte metode de a ne razbuna e foarte adevarat si de ce a fost aleasa aceasta stie doar domnul Iancu, dar a plange dupa Plesan ar fi o greseala. Singura problema este cea (posibila si probabila, din ce scrie in presa) ca Uhrin nu a fost informat din timp de aceasta chestiune.

De McKain, nu cred ca mai e de comentat. A fost mereu un caracter aparte, sper sa ramana in continuare si sa semneze prelungirea contractului.

Pana una alta, trag o singura concluzie: si cand e frumoasa, viata de polist e complicata.

30 iulie 2007

Poli - Poli Iasi 3:1 (2:0)

Nu cred sa fi mai vazut un debut de campionat atat de fast in ultimii ani. E drept, nu trebuie sa ne mintim vreo secunda si sa nu recunoastem submediocritatea adversarului, dar macar ne permitem sa speram.

Meciul a fost controlat cu autoritate de alb-violeti, scorul final putand fi mult mai mare decat cel consemnat la cel din urma fluier al lui Alexandru Tudor. Oarecum surpinzatoarea titularizare a lui Plesan s-a dovedit o miscare inspirata, precum a fost si introducerea in primul unsprezece a lui Abiodun, in locul accindentatului Torje. Primul gol a venit deja in minutul cinci, cand la una din multele actiuni dezvoltate pe flancul drept, Bucur a insistat la o minge, a pasat spre Ganea, acesta a lasat balonul sa treaca, ca apoi sa ajunga la Plesan care a finalizat fara mari probleme. Poli a continuat in aceeasi nota, astfel ca oaspetii s-au aparat cu mingi mai departe. In mod inevitabil (un inevitabil simpatic, indraznesc sa spun) scorul a fost majorat dupa jumatate de ora de joc, cand Bucur a pus latul la o centrare a lui Karamian, dupa inca o faza pornita de pe dreapta. La adapostul scorului de pe tabela, repriza secunda s-a disputat fara mare presiune. Si asa insa, alb-violetii au inscris din nou la doar zece minute de la reluare, cand Bucur a marcat dupa o faza frumoasa desfasurata pe traseul Abiodun-Plesan-Bucur. Doar cateva minute mai tarziu, Ganea a obtinut eliminarea unui fundas advers, astfel meciul fiind ca si incheiat. A urmat o pleiada de ocazii pentru Poli, Ganea, Plesan, Bucur si Canu de doua ori ratand aproape nepermisibil (spun aproape, caci ma gandesc la scorul din momentul respectiv). Pe o contra, dupa schimbarea fortata a lui Stancu cu Srhoj, Sfarlea a scapat liber pe dreapta si a inscris cu un sut absolut spectaculos. Pana la final nu mai ramane de remarcat decat sutul din voleu a lui Vrsic - intrat in ultimele minute ale partidei - care mai mult ca sigur nu va fi satisfacut de statutul de rezerva (si, poate, pe buna dreptate).

Remarc doar scurt cei trei jucatori cheie al acestui meci, anume Bucur, Plesan si Abiodun. Cu totii, mai mult decat surprize placute.

Pentru avea insa valoare, acest rezultat trebuie confirmat printr-o prestatie buna la Cluj. Deci, sa vedem.

23 iulie 2007

Poli - Fiorentina 1:1 (0:1)

Spectatori putini, spectacol putin, fotbal putin. Dar sa le luam pe rand.

Spectatorii: cei aproape 10,000 de fani adunati au facut stadionul sa para dezolant de gol, ceea ce se trage probabil din combinatia nefericita de caldura excesiva si marketing prost. In consecinta, atmosfera a fost de moleseala totala. Preturile, considerate de multi cam mari, nu au fost neaparat astfel, insa pentru a justifica asa niste preturi, trebuie sa oferi ceva consistent. Astfel ca trecem la urmatoarele doua "elemente";

Spectacolul: nu vin eu la meciuri pentru spectacol extra-fotbalistic, dar dat fiind faptul ca a noastra conducere a promis un "show" nemaivazut (concerte, artificii, alea-alea), am sperat si eu ca voi trai ceva incitant. Repet, e greu sa energizezi pe cineva la 40 de grade, cand si sucul pe care il poti cumpara are vreo 30, dar macar sa incerci! Biletele s-au pus in vanzare tarziu, intrarea - desi era vorba sa aiba loc la 5:30 - s-a facut cu douazeci de minute intarziere, in care (naiv fiind, am crezut ca va fi nebunie) a trebuit sa ma adapostesc la umbrele copacilor din zona. Am primit niste tricouri la intrare, care desi nu sunt jegmaneala totala, ar fi putut arata ceva mai deosebit, si nu tatuate cu doua vorbe cel putin nefanteziste. In fine, concert n-a fost, prezentarea echipei a avut loc in fata a doar cateva mii de spectatori, iar primirea jucatorilor a fost pe masura. Artificiile de la final nu au mai avut "nimic de spus", dovada ca mai toata lumea parasise deja stadionul cand ele au debutat. Nu cred ca acest amical putea fi mai anti-climatic decat a fost, in ceea ce priveste experienta pe care a prilejuit-o.

Fotbalul: e normal sa nu poti schimba totul peste noapte, iar intr-un meci cu un adversar de talia Fiorentinei este chiar greu sa te impui autoritar. Dar carentele din lot nu mi le poate camufla nimeni: incapabilul Dancia, lentul faulteur Canu, amorezatul Aliuta (de minge, se-ntelege), plictisitul Karamyan; sa zicem ca la mijloc avem solutii si ca Aliuta sau Karamyan sunt totusi jucatori de valoare, dar apararea ne va manca foarte multe puncte daca nu au loc schimbari. McKain si Stancu sunt singurii care par fotbalisti de pe acolo! Am mai spus-o: nu cred ca lotul actual este suficient pentru ambitiile pe care le avem.

Meciul in sine a fost unul destul de italienesc, pe masura moleselii din tribune. Golul lui Gobbi - venit dupa erori ale lui Dancia si Canu - a fost cam singurul eveniment notabil al primei reprize, in care Poli parca a dominat teritorial - dar atat. Mitanul secund a debutat cu o parada excelenta a lui Popa la sutul lui Mutu, ca apoi sa reintre in ritmul primelor patruzeci si cinci de minute. Noroc ca pentru vazul lumii am scos un egal, dupa ce lovitura libera executata bine de Vrsic l-a gasit pe Plesan intr-o pozitie din care cu greu se putea rata.

Nu imi imaginam ca voi vedea ceva uluitor, mai ales dupa ce vizualizasem celelalte partide de pregatire jucate de alb-violeti, dar speram la ceva determinare, ceva inspiratie. Singurii remarcati ar fi Torje, McKain, Ganea si eventual Popa, pentru interventia avuta, dar in rest nimeni nu a aratat cu adevarat ca isi doreste sa termine in fruntea clasamentului. Sper - sper! - ca vom mai face macar doua transferuri (sau sa rezolvam problema "tinerilor"), caci altfel vom avea parte de un nou sezon crancen.

Tin sa mai zic ca plec si eu la munte pentru doua saptamani, astfel ca nu cred sa scriu vreo cronica/stire pe aceasta perioada. Sa dea Domnul sa invingem pe Poli Iasi si sa nu ne facem de rusine la Cluj. Mai incolo, om vedea.

17 iulie 2007

Inca unul inainte de cel mare

Inainte de marele, fantasticul, uluitorul super-amical in compania Fiorentinei, alb-violetii au dispus lejer de divizionara secunda FC Oradea (ex-Bihor sau cum o fi). Primul gol, marcat din penalty dupa doar doua minute de joc, nu a surprins pe multa lume, mai ales considerand formula de trei fundasi a adversarilor. Cristea a tranformat. Zece minute mai tarziu, Plesan se intinde si centreaza perfect pentru Ganea, iar acesta inscrie. Pana la finalul reprizei, Plesan a mai avut o lovitura buna de cap, respinsa de portarul advers. De partea cealalta, Popa a parat un sut bun pe final de repriza. Mitanul secund a fost ceva mai "cuminte", desi atunci au intrat majoritatea celor ce vor fi titulari (probabil) in sezonul ce are sa vie. Vrsic a avut mai multe ocazii bune, Mansour si Torje cate una fiecare, ca pe final senegalezul "controversat" a inscris printr-o lovitura de cap, dupa o centrare ideala a lui Bucur.

Dintre jucatori, de remarcat Aliuta si Vrsic, precum si decenta prestatie a lui Srhoj. Ratiu, care a evoluat tot meciul, nu a fost complet convingator, astfel ca in cazul unei absente a titularilor de drept (sau a transferului lui McKain la Werder sau alta vagauna suspecta), vom avea de furca. Sa speram ca Uhrin va reusi cumva sa-i "impace" pe Karamyan 1, Vrsic si Aliuta in primul unsprezece - desi nu prea vad cum s-ar reusi acest lucru, fara a-l trece pe Karamyan in linia de fund.

In fine, nimic altceva de zis. Sa vedem de ne paraseste si Mansourinho, precum a facut Izvoranu. Pierderi mari, precum ziceam, n-ar fi. Dar numai in cazul in care vor fi inlocuiti de alti jucatori.

15 iulie 2007

Hajduk Beograd, pe scurt

Meciul disputat astazi in compania celor de la Hajduk Beograd a fost o buna ocazie pentru a exersa finalizarea fazelor de atac. Din pacate, eficienta alb-violetilor a fost oarecum redusa, mai multi jucatori ratand din pozitii bune, chiar foarte bune. Cristea, indeosebi, a fost dezamagitor. Golurile au fost marcate de McKain, Aliuta si Plesan.

Nu vreau sa comentez prestatiile jucatorilor in parte, caci adversarul a permis multe. De mentionat insa, buna forma a lui Aliuta, precum si prezenta in joc a lui Stancu.

In alta ordine de idei, planeaza zvonul cum ca Izvoranu s-ar fi transferat la Dinamo, iar Mansour ar sta sa-l urmeze. Primul pe o suma de 600,000 de Euro, iar al doilea pe ceva bani si la schimb cu Liviu Ganea. Ar fi excelent daca s-ar materializa aceste transferuri, ambii jucatori fiind dispensabili, din punctul meu de vedere. Mai ales pentru asa o suma de bani...

Sa vedem.

11 iulie 2007

Amical: Vojvodina - Poli 1:1 (0:0)

Am avut curiozitatea extrema de a ma deplasa pana la Novi Sad in aceasta dupa-amiaza, pentru a urmari la lucru "noua echipa a lui Uhrin". Asadar:

Poli a jucat bine in prima repriza, chiar daca Aliuta a fost complet inficient si a incetinit jocul teribil de mult. Poate cea mai frumoasa faza a meciului a avut loc in minutul 4, cand Ganea si Torje au combinat, ca pasa ultimului sa-l gaseasca central pe Mansour in careu. De aici, cred ca stiti si voi ce s-a intamplat. Alb-violetii au fost peste adversarii lor, dar ocazii propriu-zise de poarta nu ne-am prea construit, fiind adesea prinsi in afara jocului. Rateul lui Aliuta dintr-o pozitie ideala ar fi singurul lucru cu adevarat de remarcat in rest. Apoi, mitanul second a fost si mai slab - pe fondul oboselii, dau sa cred - iar sansele de poarta s-au rarit inca si mai mult. De notat doar eliminarea lui Cristea, care a reactionat putin prea violent pentru gustul arbitrului, in minutul 79, inainte ca Vojvodina sa egaleze, dupa o grava eroara a lui Izvoranu - incercat fundas central.

Ce ar fi de spus? Pai despre jocul echipei, eu n-am vazut nimica nou. Poate o fi fost si oboseala de vina, poate formulele utilizate, poate experimentele lui Uhrin...sper sa fi fost asa. Despre jucatori - in special nou veniti - ma declar satisfacut de Stancu si de Ganea. In rest, nimic concret. Vrsic nu s-a evidentiat in repriza secunda cat a jucat, Aliuta in afara de a incetini jocul, a fost prea putin folositor, Karamyan 2 s-a miscat mult, a fost foarte bataios (mijlocas stanga), ceea ce ma face sa cred ca ar putea fi o solutie pentru postul de fundas stanga, unde atat Dancia, cat si Ratiu au fost lenti si usor de depasit. Indeosebi primul.

Din punctul meu de vedere, e clar ca unii jucatori sunt de umplutura la echipa. Uhrin trebuie, pur si simplu, sa mai arunce din balast. Cred ca nici Izvoranu, nici Mansour nu mai au ce sa ofere clubului si ca, in consecinta, ar trebui dati. Despre Mansour aud ca s-ar putea chiar intampla. Evident insa ca trebuiesc adusi alti jucatori in locurile lor, iar fara trei transferuri bune (fundas stanga, fundas central - Luchin? -, atacant) nu cred ca vom avea ceva de spus in sezonul ce are sa vie.

4 iulie 2007

Putina engleza

Mi-am zis ca ar fi momentul sa reiau pagina in engleza.

O gasiti la www.fcupoli-en.blogspot.com.

Enjoy!

Scorul "etapei"

Faceam eu pe mofturosul acuma cateva zile, iar in replica, alb-violetii au dispus de campionii azeri la un scor pe care mi l-as fi dorit: 6-1. Evident, diferenta de valoare nu va incerca nimeni sa o nege, dar faptul ca am inscris de sase ori este, macar putin, imbucurator. Omul meciului pare a fi fost Dare Vrsic, slovenul contribuind decisiv la primele patru goluri, inscriind la randu-i pentru 2-1.

In schimb, problemele par a persista in defensiva (precum era si de asteptat), unde o greseala a lui Dancia a permis azerilor sa inscrie ceea ce avea sa fie golul de onoare. Sa speram ca totul e doar o chestiune de restante in ceea ce-l priveste pe timisoreanul nostru.

In rest, urechile ciulite si ochii la gazeta.

1 iulie 2007

Egalii tuturor?

Au mai trecut doua meciuri amicale, ambele terminate la egalitate, ambele la discretia alb-violetilor - cu conditia ca s-ar fi concentrat mai mult. Egalul cu Zilina (2-2, goluri Ganea si Apetrei) a insemnat debutul lui Vrsic pentru Poli, acesta reusind si o centrare de gol pentru Ganea. De concentrat ar fi trebuit sa se concentreze fundasii in aceasta partida, Zilina reusind sa egaleze in minutul 90. In schimb, egalul nul in fata celor de la APOEL sta "in carca" atacantilor care au ratat nepermis de mult - cu Cristea in prim plan.

Inca nu se intrevede un prim unsprezece clar, iar eu presupun ca doar dupa acest stagiu de pregatire noul antrenor va stii exact ce isi doreste de la echipa. Prezenta lui Arman Karamyan pe postul de fundas stanga evidentiaza caracterul experimental al acestor partide. Problemele din atac par sa persiste, iar desi imi displace pesimisul acesta ce m-a coplesit in ultima vreme, tind sa cred ca am avea mare nevoie de inca un atacant valoros pe langa Ganea, caci atat Bucur, cat si Cristea s-au remarcat in lunile ce au trecut prin ratari, mai mult decat goluri. Nu-mi fac sperante prea mari, dar nadejduiesc ca Uhrin va cere in cazul in care va avea nevoie.

26 iunie 2007

Un Ratiu la transfer

S-a confirmat astazi aducerea lui Alin Ratiu, de la Sportul, care a semnat un contract valabil pe cinci ani de zile. Salarul vehiculat de presa se ridica la 100 de mii de dolari pe an, iar pentru aducerea sa s-au cheltuit alte 200 de mii. Mai merita sa intreb? Hai c-o fac.

Renegocierea contractelor celor sase exilati ar fi costat considerabil mai putin decat aducerea lui Ratiu, dar aparent conducerea noastra nu stie decat sa dea cu flitul. Bine mai, daca avem bani nu spun nimic, daca totul este o chestiune de principiu, n-am nicio problema, daca suntem idealisti, si mai bine! Dar sa fim seriosi, ca nu-i asa.

In cazul in care Poli ar vrea sa-i tina pe Luchin, Scutaru si compania n-ar trebui decat sa lase putin, dar - ca mai mereu - Iancu incearca sa faca din aceasta situatie o lupta nobila, de aceasta data impotriva tiraniei impresarilor. Atata timp cat jucatorii nu-si primesc banii la timp, cat nu ii tratezi pe toti "ca pe ai tai", cat ai investit intr-0 echipa secunda pentru a nu mai cumpara jucatori de la alte echipe - atata timp, alte lucruri primeaza decat marile lupte care, pana la urma, nu fac decat rau clubului si n-au nimic de-a face cu idealuri morale. DE CE?

Cu totii suntem oameni, dar uneori parca nu ne putem comporta ca atare. Ca pana la urma, la asta se reduce totul.

24 iunie 2007

Amical: Poli - Ujpest 4:1 (2:1)

In primul amical din ultima zi a stagiului din Ungaria, alb-violetii nostri au invins una din echipele mai bune ale vecinilor. Am inteles insa ca adversarii au jucat cu doar o parte din titulari, iar oricum Ujpest - raportata cu al nostru campionat - nu ar fi trebuit sa fie o formatie de temut.

Pentru Poli au inscris Torje de doua ori, Cristea si Plesan.

Adevaratele teste vor veni in cantonamentul din Austria, timp in care Uhrin va trebui sa definitiveze un prim unsprezece. Sa vedem de vor fi surprize in ceea ce priveste lotul ce se va deplasa in acest al doilea cantonament. In special, sunt curios daca se va rezolva problema tinerilor ce nu doresc a-si prelungi contractele din cauza acelor clauze nebuloase. Oricare ar fi deznodamantul, avem nevoie de o dublura pentru postul de fundas stanga si cel putin inca un fundas central.

20 iunie 2007

Surpriza placuta

Venirea lui Vrsic - in care nu mai speram - e pe cale sa se concretizeze, iar din acest motiv tin sa-mi cer scuze pentru scepticismul anterior. Nu am nicio problema cu faptul ca reinvestim banii din transferuri, iar venirea slovenului denota totusi o ambitie care depaseste locul sapte.

Altfel, ne ramane sa asteptam si sa vedem ce-o mai fi. Sunt indeosebi curios de ce va spune domnul Iancu la conferinta de presa programata maine. Tensiune, tensiune...!

17 iunie 2007

O singura intrebare

Ganea si Stancu au sosit, iar lor li s-a alaturat Dancia. Ce pot spune decat ca sper sa fie de bun augur?

O intrebare insa: de ce nu a putut fi luat Dancia asta iarna si testat in acest retur de campionat, ca sa stim in ce masura ne putem baza pe el sau nu.

Asta e, intrebarea retorica de azi.

15 iunie 2007

In aceeasi nota

Nu stiu daca am spus-o, dar cu siguranta am gandit-o: Iancu e o gura sparta, "strategic" - se intelege -, care nu va da niciun ban pe transferuri, in ciuda celor declarate. Evident, asta n-ar fi nicio problema, daca n-am fi descoperiti in nenumarate posturi.

Cele doua transferuri cvasi-anuntate astazi sunt departe de a fi extaziante. Stelian Stancu, achizitionat pe suma de 200.000 de Euro (asta dupa ce pe Emeghara s-a incasat 1,2 milioane) este a doua rezerva stelista, dupa Cristea, care ajunge la Poli. Nu neg faptul ca ar putea fi un jucator util, in conditiile in care ne cam lipsesc fundasii de banda, dar meditez asupra ideii ca iarasi luam rezerve de la Steaua gandindu-ne ca ii vom surclasa cu ele.
Ionel Ganea pare si el pe cale sa semneze cu Poli, intr-o tranzactie ce ar implica plecarea lui Grigorie la Rapid. Acuma, Grigorie n-o fi jucat cine stie ce, dar ca el sa fie dat la schimb cu un jucator evaluat la 200.000 de Euro, trebuie ca suma de bani ce o va oferi Rapidul pe langa atacantul in cauza sa fie cat de cat consistenta. Indeosebi cand ma gandesc ca Ganea n-a miscat in front in acest retur, iar pe deasupra este un caracter cel putin dificil. Ca sa nu mai spun ca acest transfer vine dupa ce acuma cateva luni, gura-sparata sus mentionata anunta lumea ca Ionel Ganea infecteaza si penicilina.

Nu vreau s-o spun din rautate, dar Marian Iancu nu are nicio scuza pentru mutarile pe care le face si corelarea acestora cu declaratiile pe care le-a facut. Poate o sa fie niste transferuri fantastice, dar oricum, ele evidentiaza cat de important este sa gandesti pe termen lung inainte de a vorbi. Inca nu e confirmat, dar acesta pare a fi deznodamantul povestii. Se fiu iertat (si bucuros) de va fi altul.

13 iunie 2007

Inca liniste

A plecat Emeghara la Steaua, FRF a aplicat decizia TAS, Poli va fi in acte Politehnica 1921 Stiinta Timisoara, iar pana in acest moment, nu s-a dat vreun ban pe transferuri. Nici nu ma asteptam la altceva.

Daca venirea lui Vrsic este in impas si e de inteles faptul ca Dusan Uhrin ar vrea sa vada intai echipa la lucru, sper ca cel tarziu saptamana viitoare sa avem niste certitudini de bun augur in ceea ce priveste noii veniti la Timisoara. Momentan, Aliuta si Arman Karamyan au completat oarecum lotul, dar cu siguranta venirea celor doi nu este suficienta pentru a umple golurile pe care le avem. Sper ca zilele urmatoarea sa ni se arate cu mai mult spor.

7 iunie 2007

O scurta reactie

Am urmarit astazi - cu oarecare suspans - blogul domnului Chiotea, de la ProSport, care a fost SINGURUL om din presa centrala a carei atentie nu a fost rapita de uluitorul transfer al lui Florin Bratu la Dinamo. Desi in alte randuri, domnul Chiotea mi s-a parut prea tacut, astazi a facut un prim pas in a arata ca-i pasa si ca stie ce este mai important pentru fotbalul romanesc.

Faptul ca presa este capabila si dispusa sa dedice patru cincimi din timpul/spatiul lor cu un transfer ce nu are decat implicatii minore pe plan national, arata cata manipulare sta in spatele fotbalului nostru, carei enorme maltrari a spectrului de valori si principii ii suntem supusi. Ani de-a randul n-au existat decat trei echipe pentru canalurile de televiziune bucurestene, iar cand ar trebui sa nu mai fie astfel, cand avem pretentia de a fi dat civilizatia peste noi, ei persista. Persista in ignoranta, persista in prostie, persista in a improsca viata oricarui sportiv cu mizerie, preferand un material despre ce a mancat la pranz jucatorul xulescu, unui material despre tenisul, sahul, voleiul, handbalul, baschetul, etc. romanesc!

Sa fiu scutit de jurnalistii care spun ca numai asa isi fac rating/isi vand ziarul. Omul de rand nu are o alternativa, iar ei isi formeaza "clientii" ca apoi sa se scuze in aceasta maniera penibila. Nu spun ca problema noastra ar trebui sa fie tratata in cea mai mare amploare de centralisti, pentru ca majoritatea nu au nici pasiunea, nici cunostiniintele pentru a face asta, dar a o marginaliza astfel inseamna a ignora un oras intreg si chiar mai mult de atat. Presa sportiva romaneasca este cea mai proasta gluma de presa, iar toti cei care accepta sa lucreze in ea sub aceasta forma se lasa pervertiti. Banii se obtin prin compromis, gloria de a fi jurnalist se obtine prin verticalitate morala si sociala, precum si prin a detine simtul raspunderii.

Bravo domnului Chiotea, dar astept sa aud si alte voci, astept sa vad o editie Nationala a ziarelor pe care sa o pot citi fie ca sunt in Bacau sau in Timisoara. Numai inabilitatea de a filtra informatiile si de a fi echidistant creeaza aceasta intensa segmentarea a pietii si gusturilor microbistilor romani. Sa nu va fie rusine, ca nu ajuta la nimic. Sa dispareti odata din peisaj!

Vechea poveste

Imi vine greu sa scriu iarasi despre mizeria dictaturii frf-iste careia ii suntem supusi. Dupa cum se arata lucrurile in acest moment, pana pe data de 15 iunie va trebuie sa redenumim echipa, in baza unor documente aprobate ilegal de un oarecare mare anonim, Adalbert Kassai.

Din ce inteleg eu, TAS ne impune sa platim despagubiri italianului in cauza, echipa acestuia fiind fondata cu doar cateva luni inainte de mutarea AEK-ului la Timisoara, adica in 2001. Ilegalitatea consta in faptul ca italianul a putut fonda o astfel de echipa, dat fiind ca Politehnica "originala" exista in continuare. Cel putin asta am inteles din ultimele evenimente, iar in acest context, a ne plia cu cerintele frf-ului ar fi mai mult decat umilitor.

Ar merita, poate, daca in urma unui recurs la FIFA, toata structura bi-polara a fotbalului romanesc ar fi zdrobita sub propria-i putoare, dar pana atunci ar trebui sa platim dezpagubiri unui om mai mult decat josnic, in ciuda tuturor iregularitatilor flagrante. Conducatorii fotbalului romanesc trebuie sa-si asume raspunderea, caci altfel, nu doar echipa noastra ar avea de suferit, ci intreg fotbalul romanesc. Nu se poate sa fim tratati cu atata scarba de niste centralisti mizerabili.

5 iunie 2007

Vrsic la Poli, Emeghara la Steaua?

Doua transferuri par iminente in acest moment: plecarea lui Eme la Steaua pentru o suma de 1,2 milioane de Euro, si venirea lui Dare Vrsic, de la Zilina, cel care a inscris sambata impotriva Romaniei.

Daca transferul lui Eme nu cred ca surprinde cu adevarat pe nimeni, trebuie sa recunoastem ca in acest moment regretul despartirii este mai mic decat ar fi fost in aceasta iarna. Desi a fost unul dintre cei mai buni jucatori ai echipei, greselile sale ne-au costat adesea multe puncte, iar speranta ca aceasta faza ar fi temporara s-a mai atenuat in urma returului. Intrebarea cheie este insa cine il va inlocui, caci un nou Balace nu ar fi de mare folos. Din interiorul clubului doar Latovlevici ar putea s-o faca, dar din cate imi aduc aminte, acesta inca nu a semnat acel controversat contract cu clauza magica. Oricum ar fi, cred ca mai avem nevoie de un fundas stanga.

In schimb, venirea lui Vrsic ar depasi cele mai optimiste previziuni pe care le-am avut. Transferul nu este inca 100%, dar jucatorul confirma intelegerea, astfel ca ramane doar ca Poli si Zilina sa se inteleaga. Evident, partea aceasta este cea mai grea, deci inca imi mentin scepticismul moderat. Pana aflam deznodamantul afacerii, sunt curios in a-l vedea in meciul de maine.
Google+