29 septembrie 2007
Poli - Gloria 3:1 (1:0)
Partida a debutat lent, fara ocazii notabile. A surprins aparitia lui Mansour in primul unsprezece, cauzata de imbolnavirea subita a lui Rusici, precum a surprins (poate) si titularizarea lui McKain. Prima sansa de gol a apartinut oaspetilor care au trimis un cap spre poarta dintr-un corner, dar Popa a fost pe faza si a parat. Neanuntat a sosit primul gol al serii, cand libera lui Karamyan de pe dreapta a fost trimisa in proprie poarta de Dumitra, presat de Canu. Poli a preluat fraiele partidei dupa gol, iar Mansour a avut doua oportunitati bune de a marca, cea secunda fiind cu adevarat buuuuna. La fel si sutul lui Torje pe final de repriza a trecut putin pe langa poarta lui Tatarusanu.
Nici nu incepuse bine mitanul secund, ca Dancia la faultat grosolan (adica foarte evident si foarte prost) pe un jucator bistritean, taman in careul lui Popa. A urmat penalty-ul transformat de Coroian si de aici lucrurile au luat o turnura proasta. Alb-violetii n-au mai aratat nimic si la unica ocazie avuta in minutele urmatoare, Tatarusanu a fost pe faza. Jocul la ofsaid al oaspetilor il frustrase enorm pe Karamyan in prima repriza (surprins de vreo sase ori) si "creierul de la mijloc" Aliuta nu a reusit sa trimita vreo pasa cu adevarat periculoasa pentru a profita de aceasta conceptie de joc a Gloriei. Cand dezolarea ma cuprinsese intru totul, Torje a trimis o centrare perfecta pentru Canu care a trimis cu forta cu capul si imparabil in poarta adversa! Doua minute mai tarziu, un contra-atac ca la carte care a curs pe traseul Dancia - Cristea - Abiodun a fost finalizat de ultimul cu un sut in treaba lui Tatarusanu pentru scorul final al serii, 3-1. Pana la sfarsitul partidei Cristea ar fi putut inscrie si el, precum ar fi putut si bistritenii, la chiar ultima faza a meciului. Victoria ne-a revenit noua, chiar de a fost o victorie grea, muncita.
Inspiratia lui Uhrin si forma fantastica a lui Canu au fost cele doua "arme" care ne-au scos din mlastina mediocritatii in aceasta seara. Jocul n-a mers prea bine, dar apararea a parut mai solida cu McKain in locul lui Ratiu, chiar de Dancia a ramas veriga slaba (din pacate, dupa ce am vazut meciul de la Valcea, nici Latovlevici nu pare mult mai bun). Problema ramane la mijloc, unde Aliuta nu a reusit sa se faca simtit in angrenajul tactic (hehe) al echipei si atacul a lucrat, practic, pe sec. Mansour si Karamyan s-au luptat mult, dar cu putine reusite, si Bucur a primit foarte putine mingi utile. Intrarile lui Cristea si Abiodun au sporit viteza de joc si probabil acest fapt ne-a apropiat de victorie, chiar daca cei doi au fost protagonisti "doar" la golul trei. In rest, echipa a jucat bine, Srhoj, Stancu si Popa evoluand la un nivel ridicat.
Mi-e teama insa de meciul viitor de la Cluj. Universitatea nu este o echipa slaba si daca jocul nostru nu capata o mai mare consistenta la mijloc, s-ar putea sa avem parte de-o surpriza neplacuta. E bine de stiut ca suntem acoperiti bine pe mai multe posturi, dar in acelasi timp persista grijile in ceea ce priveste apararea. Sa speram numai la bine!
P.S. O victorie minunata pentru un mare polist suferind! Bravo Poli!
CSM Ramnicu Valcea - Poli II 2:0 (1:0)
Per ansamblu, partida n-a fost una spectaculoasa. Ramnicu Valcea a inscris de doua ori pe final de reprize, intai la un atac rapid in urma careia Baba a ramas singur cu un atacant advers si a fost fentat, iar apoi la un voleu spectaculos si destul de bine plasat (dar nu complet imparabil) de la marginea careului. Problema la Poli a constat in faptul ca nu exista nicio constelatie tactica, mai toate mingile plecand din bocancul lui Baba si ajungand la un adversar. Putinele contra-atacuri n-au dat roade si probabil cele mai mari ocazii le-au avut polistii mici pe final, cand Cojocnean a scapat de doua ori bine, dar nu a finalizat pe masura. In rest, doar paradele lui Baba ar mai merita evidentiate, acesta izbutind astazi sa mentina scorul in proportii civilizate.
Totusi, considerand ca valcenii se lupta la promovare, rezultatul nu este atat de rau. Linia de mijloc cu Sandu si Cojocnean pare mai solida, dar ambii au aratat doar sporadic ca ar fi meritat banii dati pe ei. Dezamagitoare a fost prestatia lui Latovlevici, pe carui parte s-a si marcat primul gol si care a mai facut destule erori pe parcursul partidei. In rest, trai si voie buna, neaparat insa trebuiesc obtinute si ceva puncte in etapele urmatoare.
Poli II: Baba (6,5) - Latovlevici (5), Luchin (6), Obersterescu (5,5), Petrus (5,5) - Sandu (5,5), Patras (5,5), Daminuta (6), Buda (5,5) - Popa (5), Cojocnean (5,5) iar pe parcurs au mai intrat Danci (5), Cosovanu si Ganea in locurile lui Sandu, Obersterescu si Patras.
25 septembrie 2007
Prefab Modelu - Poli 0:3 (0:0)
24 septembrie 2007
Rezultate sondaj
Intrebarea saptamanii: Care este jucatorul vostru alb-violet favorit?
Raspunsuri:
Torje - 15 voturi (30%)
Alexa - 12 voturi (24%)
Popa - 7 voturi (14%)
Ganea - 4 voturi (8%)
Bucur - 3 voturi (6%)
Karamyan - 2 voturi (4%)
McKain - 1 vot (2%)
Alt jucator - 2 voturi (4%)
Fara jucator favorit: 4 voturi (8%)
Total voturi: 50
Indraznesc sa spun ca ordinea nu surprinde si tind a crede ca in ciuda numarului mic de votanti, rezultatele sunt destul de reprezentative pentru comunitatea alb-violeta existenta.
P.S. Considerand ca sondajul nou (Pe ce loc va termina Poli?) este unul a carui rezultat pare evident inca de pe acuma, dat fiind realismul de care dau dovada votantii, m-am gandit sa-l schimb ca sa nu plictisesc - cu o intrebare mai relevanta. Deci locurile 3-5 par cele mai probabile cu lotul actual.
23 septembrie 2007
Dacia Mioveni - Poli 2:2 (1:0)
Egalul scos la Mioveni este cu siguranta multumitor, in contextul rezultatului de 0:2 din minutul 78. Per ansamblu insa, nu cred ca multa lume este cu adevarat multumita de ceea ce au vazut sambata la televizor/stadion. Poate ca Poli a dominat teritorial, poate ca Mioveniul nu este asa o echipa slaba (si nu este, avand cativa jucatori valorosi individual), dar cel mai probabil, gaurile din aparare trebuiesc cumva remediate pentru a nu mai discuta in derizoriu despre o partida cu o nou-promovata in care jocul nu a aratat a mai nimic. Mai toate sansele de gol ale alb-violetilor au venit din faze fixe, iar cele cateva pase bune date de Vrsic prin, peste sau pe langa apararea gazdelor nu au putut fi transformate in goluri.
E drept ca si gazdele au reusit sa finalizeze perfect mai toate actiunile avute la poarta lui Popa. Intai a inscris Olteanu la faza care a urmat unui corner, cel mai probabil din fata lui Stancu, cu un sut puternic si bine plasat, dintr-o pozitie dificila. Apoi putea fi 2-0 fie atunci cand Ratiu a scos de pe linia portii, fie cand Popa a parat excelent un sut din lovitura libera. A fost 2-0 in repriza secunda, cand Ratiu s-a complicat aiurea, a trimis mingea la un adversar si pana la urma Balaur a inscris cu un sut puternic de la marginea careului, nemarcat.
Nu parea ca Poli ar scoate ceva din meciul de astazi, in ciuda unor ocazii bunicele in primul mitan. A venit insa acea pasa excelenta a lui Rusici pentru Bucur si atacantul nostru numero uno a finalizat frumos in plasa laterala dintr-o pozitie deloc usoara. La doar un minut, Torje a venit in centru cu mingea si a sutat perfect de la 25 de metri in vinclul portii lui Stanca, inscriind in sfarsit un gol bine-meritat dupa ce barile si portarii i s-au tot opus.
Din pacate, cele doua concluzii care pot fi trase dupa meciul de azi sunt ambele proaste. Prima este ca tinerea lui McKain pe banca in acest nou scandal in alb-violet nu beneficieaza nimanui si ca se pierd puncte din acest motiv. Apoi, ca in continuare se joaca mult prea mult pe mingi lungi. Se pare ca Vrsic s-a accidentat destul de grav, astfel ca isi va primi si Aliuta sansa, dar personal ma indoiesc ca el va reusi sa se impuna. Oricum, pe langa problemele defensive care sunt grave, nici zona centrala la mijlocul terenului nu este acoperita destul de bine.
Sper sa evolueze toti jucatorii precum Torje de acum incolo si ca nici el nu o va lasa mai moale. Si mai sper ca Uhrin va reusi sa improvizeze ceva pana la completarea lotului.
22 septembrie 2007
Poli II - FCM Resita 1:4 (1:0)
Partida dintre cei ce au fost anul trecut echipa secunda a clubului si cei ce sunt anul acesta a avut o prima repriza anosta, chiar groaznic de anosta. Resita s-a intalnit cu vreo trei sanse de gol, intai Plopeanu aparand un sut din careu, apoi resitenii scapand pe contra-atac 3 contra portarului, dar Dochita nici n-a tras, nici n-a pasat si Popovici n-a mai reusit sa ajunga la minge, iar a treia ocazie a reprezentat-o lovitura de cap a lui Mera (de nu ma insel), care a trecut insa pe langa. Contrar cursului jocului, alb-violetii mici au reusit sa deschida scorul pe finalul reprizei, cand proaspat intratul Cosoveanu (in locul accidentatului Ilici) a pasat bine pentru Popa si acesta a marcat. Putea fi chiar 2-0 inainte de pauza, daca Zimmermann nu scotea sutul lui Patras din lovitura libera.
A urmat insa repriza a doua in care din nou Poli II a clacat lamentabil (oarecum de inteles, considerand varsta protagonistilor). Totul a plecat de la eroarea lui Plopeanu (nesigur pe tot parcursul meciului) fostul jucator al celor del a Inter Gaz sarind la o minge pe care nu a reusit s-o devieze ca lumea, si aceasta a ajuns la Axente, care a marcat fara probleme cu capul. Putea fi imediat 1-2, daca Dochita nu rata singur cu Plopeanu, atacantul resitean aratandu-si din nou limitele - sau daca resitenii profitau de o alta iesire pe sub minge a portarului polist. Parea ca jocul va fi mai atractiv in mitanul secund, caci si Poli II a incercat sa miste in atac, dar accidentarea lui Luchin a pecetluit soarta partidei. Cat acesta era pe margine si primea ingrijiri medicale, resitenii au scapat pe centru si Doana l-a executat fara probleme pe Plopeanu. La doar cateva minute dupa acest gol, nou intratul Gavriluta (inlocuitorul lui Luchin) a pasat inapoi cu capul mult prea incet, Axente a interceptat si a fost faultat de junele fundas timisorean in careu. Desi Gavriluta a scapat doar cu un galben, Axente a transformat si scorul devenea unul de nerecuperat. Poli II ar fi putut totusi sa inscrie, fie daca Zaluschi suta la faza in care a centrat, fie daca centrarea in cauza era trimisa in plasa de Popa si nu (cu ferocitatea unui leu) in bara. Pe final, Plopeanu a mai intervenit la un sut de la distanta, inainte de a fi invins de Cojocaru, scapat singur dupa eroarea lui Daminuta (folosit fundas central in lipsa lui Obersterescu).
Ziceam ca umilinta este trista nu doar pentru ca Poli II a ajuns la coada clasamentului. Cu toate ca isi merita reprosurile, nu se poate sa nu ti se faca mila de Rotariu, considerand ce jucatori are la dispozitie. Ramane sa speram ca cele doua talente de la Otopeni vor intari considerabil echipa si ca pe langa ei se va dispune de mai multi jucatori de la lotul mare.
Umilinta e trista pentru ca si Resita a aratat foarte putin. In prima repriza, cand doar 2 jucatori non-ex-poli doisti (Doana si Bors) au fost pe teren, echipa n-a aratat absolut nimic. Odata cu schimbarea lui Popovici si a lui Rivis (primul complet inexistent, din pacate) cu Cojocaru si V. Popescu (de fapt, tot doi jucatori care tin de Poli) Resita a devenit mai periculoasa, dar nu cred ca ar fi reusit prea multe, daca nu primea atatea si atatea cadouri de la Poli II. Nu vad cum ar putea FCMR-ul sa termine mai sus de jumatatea clasamentului.
Niste note: Plopeanu (4,5) - Ilici (5,5), Daminuta (5), Luchin (6), Petrus (5,5) - Patras (5,5), Zaluschi (6), Danci (5,5), Buda (5,5), Ganea (5) - Popa (6) si pe parcurs au intrat Cosoveanu (5,5) - la randu-i schimbat de Raicu (5) - si Gavriluta (4).
17 septembrie 2007
Intrebare retorica a lunii
Oi negre se pare ca vor din tot dinadinsul sa fie cei doi noi-veniti de la Otopeni, Sandu si Cojocnean. Se pare ca celor doi nu le ajunge ca au alienat suporterii prin decizia de a tatona pista Steaua inainte sa vina - in sfarsit - la Timisoara. De abia inregimentat la Poli, foarte vorbaretul Sandu isi gaseste sa faca o declaratie absolut imbecila, aparuta in ProSport:
“A intrat si Steaua pe fir, ne-am întors la Otopeni, dar pâna s-au hotarât ei sa ne ia, am zis ca mergem la Timisoara si terminam odata povestea, sa ne apucam de treaba. Steaua este Steaua, am zis ca poate prindem si noi loc acolo, dar nu e chiar asa. E greu sa prinzi un loc la Steaua, dar e bine sa începem cu Timisoara, iar apoi la Steaua, daca este cazul”.
Chiar daca ar fi fost sa presupunem ca presa a mai intors cuvintele lor in ultimele luni, tind sa cred ca aceasta este adevarata fata a lui Sandu (si probabil Cojocnean, dar macar asta si-a tinut gura). Nu putem avea pretentia ca ei sa nu tina cu Steaua, ca doar fiecare tine cu cine vrea, dar sa faci o astfel de declaratie cand vii la o echipa cu ambitii de top, a caror suporteri antipatizeaza in mod profund aproape tot ce tine de fotbalul bucurestean, este pur si simplu cea mai palpabila dovada de prostie pe care am vazut-o in ultima vreme. Se poate ca prin prestatii bune, cei doi sa mai diminueze sentimentele de dispret pe care au reusit sa le implaneteze in sufletelele noastre, dar la fel de bine se poate ca aceste declaratii sa atarne asupra capetelor lor pana ce vor pleca de la Poli. Singura sansa de a o mai drege cumva este ca unul din cei doi sa-si ceara scuze si sa adopte o atitudine mai diplomatica; imi pare insa improbabil in acest moment.
Si cu aceasta ocazie mai trebuie dezbatuta inca o problema: penibilul in care se zbate conducerea. Cand Plesan a parasit echipa, s-a spus ca el nu isi mai dorea sa continue la Poli si ca aici nu sunt tinuti jucatori cu forta. Faptul ca aceasta declaratie a fost un pretext jenant, se dovedeste tocmai prin aducerea celor doi otopeneni, care inca dinainte de a veni la Timisoara au lasat sa inteleaga care le sunt dorintele. Or fi ei mici si prosti, dar faptul ca se tolereaza o asemenea atitudine nu face decat sa transmita ca Poli este un club amarat, care se lasa calcat in picioare de mai orisicine. Oare suntem prea pretentiosi cand dorim ca cei din conducerea clubului sa fie sinceri cu noi?
Si aceasta este intrebarea retorica a lunii.
15 septembrie 2007
Poli - Vaslui 2:1 (2:1)
Nici nu incepuse bine partida, ca Poli a avut o prima ocazie de gol, dar Torje nu a reusit sa finalizeze pe poarta. Vasluienii au incercat repede sa aduca mingea in cealalta jumatate, iar timp de cateva minute au reusit, dar fara a-si crea mari sanse de a marca. Tot Poli a fost aproape de gol prin acelasi Torje, care a trimis cu capul peste poarta dintr-o pozitie ideala, ca apoi Rusici sa trimita pe langa din marginea careului. Slovenul s-a revansat insa cand lovitura libera trimisa de micul mare international de tineret al lui Poli (Torje, in caz ca nu este clar) a lovit bara si a revenit la el, Rusici inscriind primul sau gol pentru alb-violeti! Bucuria noastra n-a durat decat cateva minute, caci si-a intrat in rol tovarasul Corpodean, care a acordat extrem de usor un penalty pentru oaspeti, transformat de Ljubinkovic. Acest gol nu a facut decat sa tensioneze meciul si alb-violetii au continuat in acelasi ritm ca inainte, iar eforturile lor au fost rasplatite: la un corner executat de Karamyan, Haisan a iesit gresit la minge si Rusici a trimis lejer cu capul in poarta goala, pentru un bine meritat 2-1.
Mitanul secund a apartinut in prima lui jumatate alb-violetilor, Haisan intervenind foarte bine la suturile lui Karamyan si Torje. Apoi, odata cu trecerea timpului, Poli s-a mai retras si cateva curse pe stanga precum si nenumaratele mingi plouate ale lui Munteanu ne-au dat cateva emotii. Intrarea lui Srhoj a reechilibrat repede situatia, australianul evoluand excelent in cele cincisprezece minute ramase. Desi n-au reusit sa contraatace eficient, Alexa si compania au tinut de rezultat pana la final, ajungand astfel la egalitate de puncte cu vasluienii.
In ceea ce priveste jucatorii, Rusici, Torje si Karamyan au stralucit astazi in mod deosebit pe faza ofensiva, iar in aparare Canu a fost imperial. Au fost ceva probleme pe flancul stang, unde Latovlevici oscila recuperarile cu cadourile - intr-un stil brevetat de Emeghara anul trecut - dar viteza si controlul bun al mingii au facut ca el sa lase pana la urma o impresie decenta, per ansamblu. Oricum, jocul echipei a fost unul bun, singura problema fiind ca s-a sarit de multe ori peste faza de constructie, Vrsic fiind rareori jucat. Sa speram ca se vor mai remedia aceste probleme pana la meciul de la Mioveni, un meci pe care trebuie sa-l castigam!
P.S. S-a confirmat si transferul lui Cojocnean in aceasta seara! Sa fie de bun augur venirea sa!
Drobeta Turnu Severin - Poli II 3:0 (1:0)
Si FCM Resita a pierdut acasa, 1-2 cu Minerul Lupeni, golul resitenilor fiind marcat de Axente din penalty, pe final de meci. Aparent mai e mult de lucru si aici, dar si asa acest rezultat ma dezoleaza mai mult decat cel "obtinut" de Poli II, date fiind ambitiile declarate inaintea startului de sezon, precum si jucatorii trimisi sa evolueze la Resita.
In alta ordine de idei, Florin Sandu de la Otopeni pare sa fi semnat cu Poli si va fi o intarire bine-venita pentru echipa a doua, cel putin pana recupereaza restantele din pregatirea de vara - care a lipsit cu desavarsire. Mai este posibila si venirea lui Sebastian Cojocnean tot de la Otopeni, dar momentan situatia sa este inca neclara. Sa speram numai la bine.
13 septembrie 2007
Poli II - Liberty Oradea 0:1 (0:0)
Partida de astazo a fost una echilibrata, Poli periclitand poarta oaspetilor prin suturi de la distanta, in timp ce Liberty a avut ocaziile mai bune, dar nu a trimis pe poarta. Pana la urma insa, primul mitan a fost fara mari sanse da a se marca, iar jocul ambelor combatante a fost destul de sters. Nici bine nu incepuse insa repriza a doua, ca Liberty a inscris, la o interventie indecisa a lui Obersterescu (sau cel putin in zona acestuia), Bud de la oaspeti trimitand mingea chiar sub bara din cativa metri. De aici incolo violetii au incercat sa revina pe tabela si ar putut s-o faca la o lovitura libera indirecta din careu, mingea sutata de Daminuta fiind insa respinsa de portarul advers. Acelasi goalkeeper a scos foarte bine la sutul lui Buda pe final, intervenind si in alte randuri cu destula siguranta. Rezultatul final nu este neaparat just, dar a castigat echipa care a inscris prima si s-a aparat in fata unui atac nesustinut al celor de la Poli.
Enervant mi se pare un singur lucru: faptul ca antrenorul prinicpal al lui Poli II, Iosif Rotariu, nu a lasat la niciun moment dat impresia ca ar vrea ca echipa sa forteze egalarea, temandu-se probabil de un nou esec de proportii. Popa se chinuia singur intre patru sau cinci jucatori adversi, cursele repetate ale lui Patras nereusind sa scoata din joc chiar toata echipa oradeana. Cand in final a efectuat o schimbare (in minutul 80), aceasta a fost mai mult sau mai putin post pe post!! In acest context, nu mira atat de mult rezultatul final, dat fiind ca nici macar Rotariu nu parea sa creada in abilitatile celor de pe teren si de pe banca.
De remarcat, remarc trei jucatori astazi: in primul rand, pe Arthur Patras, evolutia excelenta a moldoveanului fiind cu atat mai impresionanta cu cat jucase cu nici 24 de ore inainte la internationala de tineret a tarii sale; apoi Daminuta, care desi a mai facut cateva greseli, a avut o evolutie convingatoare de-a lungul celor 90 de minute si a incercat in cateva randuri si poarta adversa cu suturi de la distanta; iar al treilea "nominalizat" este deja obisnuitul Sorin Radoi, care si el a facut anumite erori, dar a dat in marea majoritate a timpului multa siguranta apararii. Eventual ar mai fi de mentionat jocul fundasului dreapta, pe care insa n-am reusit sa-l recunosc, acesta reusind multe curse bune in atac pe parcursul reprizei secunde.
Niste note, asadar: Pantilimon (5,5) - Ganea (5,5), Obersterescu (5,5), Sorin Radoi (6), fundas dreapta (6) - Patras (6,5), Danci (5,5), Daminuta (6), Buda (5), Ad. Ilie (5,5) - Popa (5); pe final a mai intrat Zaluschi care s-a miscat bine in minutele ramase.
9 septembrie 2007
Amical: Poli - Sahtior 1:1 (0:1)
Meciul a fost echilibrat, dar Sahtiorul a aratat ca o echipa usor superioara alb-violetilor, mai ales prin valoarea individuala a jucatorilor. Astfel au aparut si o serie de ocazii la poarta lui Popa si balmajeli in careul nostru, dar golul a venit printr-un sut de la 30 de metri, puternic si plasat, marca Jadson. Tot ucrainieno-brazilienii putea sa mai inscrie pana la pauza, dar mingea lobata de Brandao a fost scoasa in extremis de Canu. De cealalta parte, Poli a avut mai multe suturi de la distanta si din lovituri libere, dar acestea fie au trecut de putin pe langa poarta, fie au fost prinse de portarul oaspetilor. Trei ocazii mai importante ar fi de enumerat: un sut slab al lui Abiodun din pozitie centrala, o minge pierduta de Cristea, desi la un moment dat era singur cu portarul, si o faza irosita de Mansour, cand in loc sa suteze, s-a plimbat prin careu.
Repriza a doua a inceput cu accidentarea proaspat intratului Caramarin, care va sta cateva luni pe tusa, dupa ce de abia se recuperase. Un astfel de ghinion este mereu trist. Ocaziile nu s-au mai inghesuit sa apara, dar intrarea lui Rusici in locul lui Mansour s-a facut simtita. Astfel, pe la jumatatea reprizei, o centrare excelenta a lui Dancia l-a gasit pe Rusici liber in careu si slovenul a inscris primul sau gol pentru Poli, cu capul. Ucrainienii puteau sa revina la conducere, dar Popa a parat bine un sut din afara careului, iar pe final, la insistentele tanarului Adrian Popa (venit de la Poli II), Rusic s-a trezit cu mingea la picior si poarta goala, dar a trimis peste.
Egalul este echitabil daca e sa ne luam dupa numarul de ocazii avute si cele intamplate pe teren, dar mai important este aportul anumitor jucatori. In primul rand Srhoj a evoluat convingator in pozitia lui obisnuita, cea de inchizator, iar in cazul in care Alexa are intr-adevar patru galbene si va lipsi cu Vasluiul, ar trebui sa fim acoperiti. Abiodun a muncit mult in ofensiva, ajungand adesea in pozitii bune de centrare si sut, dar din pacate nu a reusit sa dea nastere unor mari ocazii. A fost bine sa-i revad si pe Canu si McKain in aparare, chiar daca n-au evoluat imaculat, iar fundasii laterali (Dancia si Stancu) s-au achitat bine de sarcini. Prestatia lui Rusici nu mai necesita comentarii, el fiind considerabil mai eficient decat duetul tragico-comic Mansour & Cristea.
Astept sa-i vedem marti pe tinerii convocati la Nationale, iar apoi sa invingem - pentru prima oara in destui ani - un lider al campionatului romanesc.
P.S. Nu vreau sa vorbesc despre numarul de specatori prezenti in tribune, dar poate ar fi momentul ca cei din conducere sa realizeze ca in loc sa atraga oamenii spre stadion si de echipa, ei ii indeparteaza prin atitudinea aroganta ("adevaratii polisti vin la meci indiferent de pret") pe care o afiseaza fata de suporteri si miscarile de imagine pe care le fac.
8 septembrie 2007
Muresul Deva - Poli II *-0
Cu siguranta va fi foarte greu sa ramanem in liga secunda daca nu se aduc intariri la iarna, dat fiind ca jucatorii sunt foarte tineri si fara ajutor substantial de la prima echipa, nu prea pot face fata la nivelul actual. Macar putem privi partea plina a paharului, anume ca FCM Resita a invins cu 2-0 pe FC Arges, golurile fiind marcate de doi polisti, Vali Popescu (achizitionat de la Resita, dar lasat imprumutat acolo) si Dochita, omul meciul fiind declarat de Radio Timisoara Mircea Axente.
Ca idee, banuiesc ca ar fi ideal sa poata lupta pentru promovare Resita, in timp ce Poli II sa scape de la retrogradare. Dar e o idee greu de implementat.
Organizarea lunara
- dupa fiecare meci voi compila un set de impresii, precum am facut-o si pana acuma; data aparitiei lor pe blog va depinde de cand vad meciul, astfel ca in cazul in care reusesc sa urmaresc in direct partida, ele (impresiile) se vor materializa la scurt timp dupa finalul acesteia, iar de voi fi obligat sa astept pentru o inregistrare, voi depinde in totalitate de momentul in care aceasta va fi disponibila pentru muritorii de rand;
- ocazional voi compune o stire sub forma unei meditatii in alb-violet;
- atata timp cat voi putea, voi oferi si informatii despre partidele disputate de echipa secunda; evident insa, atunci cand voi reveni in Anglia la finalul acestei luni, nu voi putea oferi altceva in afara de ceea ce ofera gazetele de sport, deci probabil voi sista cronicile in cauza;
Poll-urile nu am decis cat de frecvent sa le schimb, dar voi lua aceasta hotarere in momentul in care voi vedea cat de repede se aduna un numar rezonabil de votanti, ca ele sa aiba cat de cat o valoare statistica.
Va multumesc pentru timpul acordat si sper sa vizitati in continuare umilul meu blog alb-violet. Haide Poli!
3 septembrie 2007
Poli II - CFR Timisoara 2:0 (1:0)
Partida in sine n-a fost deosebit de spectaculoasa, dar Poli II a dominat teritorial intreaga prima repriza. Ocaziile de poarta au lipsit, alb-violetii trimitand doar suturi anevoioase spre buturile lui Carlaont si visnii facandu-si sperante ca Baba va scapa totusi o minge in poarta. Nu s-a intamplat insa asa, iar cu cateva minute inainte de pauza, sutul lui Arman Karamyan a fost respins de Carlaont in fata, de unde Adrian Popa a trimis balonul in poarta, pentru al treilea sau gol in cinci meciuri in liga secunda. Unii s-ar fi putut gandi ca mitanul secund va fi mai dinamic, dar nu a fost asa, CFRul creandu-si putine oportunitati si acelea adesea stopate de un excelent Sorin Radoi. Baba a avut cateva interventii sigure la cele cateva suturi trimise spre poarta sa in repriza secunda, iar spre final Karamyan a inscris pentru 2-0, dupa ce a trecut de un adversar si l-a executat pe Carlaont. Astfel, Poli II a adunat 4 puncte, CFR 0 si Resita la fel.
De remarcat as remarca aportul adus de Radoi si Karamyan, de la echipa mare, chiar daca ultimul nu a fost atat de convingator tot meciul. Omoduemuke in schimb a dezamagit, printr-un joc dezmatat si lent, putine recuperari si putine pase utile. Dintre juni, tin sa-i evidentiez pe Arthur Patras, tanarul international moldovean reusind o serie de curse impresionante, precum si pe Cristian Danci - fundasul dreapta - care a fost singur in interventii si eficient in executie. Evident, o parte din jucatori erau inca obositit dupa excursia la ACU Arad pentru meciul de Cupa (0-3), dar la acel moment nu existau optiuni reale pentru a-i inlocui.
Este interesant de vazut ce se va mai intampla la echipa asta secunda, care de bine, de rau nu are cum sa nu-ti fie simpatica. CFRul in schimb, are in fata un sezon infernal de greu si ma tem ca Artimon nu va mai rezista mult pe banca.
Niste note, pentru curiosi: Baba (6) - Ganea (5,5), Radoi (6,5), Obersterescu (6), Danci (6,5) - Patras (6,5), Daminuta (6), Omoduemuke (5), Buda (5,5) - Popa (6), Karamyan (6,5); au mai intrat Petrus si Ilici in ultimele zece minute.
1 septembrie 2007
Nebunie de meci: UTA - Poli 2:3 (1:2)
Nici nu incepuse bine partida, ca Bucur a finalizat excelent o minge prelungita de Mansi si fanii devotati deplasati la Arad jubilau! UTA mima prezenta pe teren, astfel ca Bucur a ajuns la o noua minge in fata a doi fundasi aradeni, i-a fentat de doua ori si a inscris in dreapta lui Hutan! Precum mentionam mai sus, in acest moment eram prea coplesit pentru a realiza extazul in care ma aflam. Au inceput insa sa forteze gazdele, dar Popa s-a opus excelent la un sut spre vinclul portii sale. Din pacate, a urmat o faza pe partea dreapta si o pasa in careu, la care Ratiu nu a intervenit si Popa nu a ajuns ca lumea - impiedicandu-se de fundas - si mingea ajunsa la Todea a fost trimisa in plasa de acesta. Poli nu mai arata prea mult fotbal, iar UTA putea sa egaleze chiar inainte de pauza, dar Popa a parat excelent cu piciorul in pozitie de unu la unu. Ca deobicei insa, pauza n-a fost sfetnic bun, iar UTA a egalat imediat dupa reluare, cand o minge venita de pe stanga a fost trimisa in poarta de Baltoi, din fata lui Luchin. Aradaenii au continuat cu atacurile, fiind deosebit de periculosi prin mingile aruncate peste aparatori, astfel ca doar interventiile sigure ale lui Popa sau neinspiratia lui Baltoi salvand rezultatul pentru alb-violeti. Poli nu reusise decat o bara prin Karamyan in repriza secunda, iar chiar atunci cand totul parea degeaba, Uhrin a decis sa-l introduca pe slovenul Rusici. Nici bine intrat, atacantul a lucrat o faza frumoasa in care i-a pasat cu calcaiul lui Bucur, acesta aflandu-se insa in ofsaid. Doar cateva minute mai tarziu, acelasi Rusici a deviat splendid spre Bucur, plecat din pozitie regulamentara, iar micul vitezist alb-violet a intrat in careu, a driblat pe langa Hutan si a trimis mingea in plasa pentru ceea ce la inceput ar fi paru un neverosimil 3-2!!
Incercand sa las deoparte extazul de moment, e clar ca apararea lui Poli scartaie rau. Chiar daca Lato nu s-a miscat jalnic, a facut o serie de greseli scumpe, iar doar prostia lui Serea a facut ca la un fault al fundasului stanga sa nu acorde penalty pentru gazde. Luchin a inceput bine meciul, insa nu a fost fara de greseala, si trebuie sa isi asume prostul plasament la golul secund al aradenilor. Ratiu a fost poate cel mai nesigur fundas, cei trei mentionati nereusind sa se acomodeze destul de repede unul cu celalalt. La mijloc, Karamyan, Vrsic si chiar Torje n-au aratat prea mult (ce-i drept, Torje trebuie sa fi fost faultat de vreo 20 de ori), in timp ce Mansour a fost eterna mana moarte din atac. Spre fericirea tuturor, a fost anuntat transferul lui Juraj Halenar de la Artmedia Bratislava, un atacant de 24 de ani, care a inscris 52 de goluri in 162 de meciuri pentru formatia slovaca.
In rest, multa bucurie! O zi perfecta, cu ambele echipe alb-violete invingand (un scurt raport despre meciul lui Poli II ar putea sa urmeze maine). Acuma se cere multa bautura. De preferinta, Pepsi. FORZA VIOLA!
P.S. Halenar e departe de a fi rezolvat. Din pacate.
31 august 2007
Ganea, Rusici si sperantele desarte
Conducerea s-a miscat si l-a adus pe slovenul Dejan Rusici, un atacant masiv de 1, 89m si peste 80kg, de la Publikum, acesta urmand sa semneze in cursul zilei de azi. Ca Rusici a evoluat doar 12 meciuri sezonul trecut si a inscris numai 2 goluri n-o fi insemnand prea mult, dar daca e sa ne uitam la numarul de meciuri jucate/goluri marcate de-a lungul carierei sale, ajungem la niste cifre (52j, 16m) foarte asemanatoare cu cele cu care se poate lauda Mansi. Daca mai socotim si ca fotbalul sloven este bine sub liga noastra, numai de cifre nu mai vrem sa auzim.
Sa speram ca Rusici a fost studiat totusi ceva mai bine ca Gluscevici (pana la urma, atacant ne cam trebuia indiferent de suspendarea lui Ganea) si ca el se va adapta repede in Romania. Lider ca Ganea n-are cum sa fie, deci macar goluri sa marcheze.
27 august 2007
Poli - Rapid 1:1 (1:1)
Ce mai ti-e si fotbalul in ziua de astazi? Ca te uiti la televizor si se vorbeste despre orice, numai de fotbal nu. O fi spus in mod justificat Cosmin Baleanu ca nu are cuvinte pentru gestul lui Ganea, ca il oripileaza sa se uite la el, dar asta nu i-a impedicat pe cei de la Kanal D sa repete faza de cel putin cincizeci de ori ieri seara. Si pana la urma cu ce-am ramas noi? Va zic eu, cu nimic sau mai putin.
Ieri seara s-a jucat relativ putin fotbal, chiar si pentru standardele noastre. Ieri seara am avut oarecum impresia ca Uhrin este greu de citit - dar ca totodata acest fapt nu este neaparat de bun augur. Ieri seara am ajuns sa ma intreb cat timp va mai dura pana Poli va avea o echipa matura de fotbal. E drept ca aceste intrebari mi-au mai frezat ratiunea si cu alte ocazii, dar cumva speram la mai multe de aceasta data - si normal, as spune. Prima repriza a partidei de ieri a fost una fara mari sanse de gol, alb-violetii inscriind in urma unei grave erori de marcaj a intregii aparari rapidiste prin Gigel Bucur, ca apoi Rapidul sa egaleze cu doar cateva secunde inainte de finalul minutului de prelungire, Burdujan inscriind cu largul concurs al lui Dancia. In mod evident, echipei noastre i-a picat foarte prost acest gol, caci cum a inceput repriza secunda, rapidistii au avut o serie de mari ocazii. Sansa insa a fost de partea noastra, caci atunci cand rapidistii n-au ratat din pozitii ideale, Popa s-a opus cu succes suturilor trimise spre buturile sale. Apoi a urmat "momentul de nebunie" al lui Ganea in minutul 70 si de atunci incolo chiar nu s-a mai jucat nimic, toata tensiunea din tribune atarnand intr-un mod cat se poate de sinistru asupra jucatorilor. Huiduielile constante emise atunci cand rapidistii erau la balon si razletele "Ganea, Ganea" suna cumva foarte ciudat din spatele televizorului.
Si sa revin la chestiunile pe care nu le inteleg si care imi provoaca griji. Este cel putin al treilea gol pe care il luam din cauza marcajului prost facut de Dancia, dar Latovlevici se afla in continuare doar la echipa secunda. E de inteles ca el a ratat saptamanile de pregatire din cauza acelei stupide situatii cu contractele, dar cumva trebuie rezolvata situatia asta. N-a fost Dancia un dezastru constant, reusind destule recuperari, dar slabiciunea din centrul/stanga apararii ramane o realitate. Ratiu a debutat pentru Poli in prima liga si n-as spune ca a facut-o rau, dar a gresit la gol, fiind depasit de Cesinha. Norocul nostru ieri a constat in prestatia lui Canu, care s-a ridicat la nivelul partidei. Dar apoi urcam spre centru, unde Aliuta n-a aratat absolut nimic, dar Uhrin a ales sa-l titularizeze in ciuda faptului ca Vrsic marcase un gol splendid pentru Slovenia cu doar cateva zile in urma. Abiodun s-a dovedit a fi o mutare inspirata, dar pe mine ma depaseste ratiunea din spatele ei. Nigerianul jucase lamentabil cu Pandurii si Unirea Urziceni si totusi a ramas in echipa. Poate ca Torje era obosit dupa meciul cu Anglia (nici cand a intrat nu a aratat prea multe, dar partida luase deja alta turnura), dar nu pot sa nu ma mir si eu putin, in timpul liber. Pe deasupra, e clar ca am ramas fara Ganea pentru cel putin o parte signifianta din restul sezonului, astfel ca necesitatea unui nou atacant (care exista si inainte) devine primordiala. Nu stiu cum sta treaba din punctul altora de vedere, dar mie imi pare ca se intampla destule lucruri la club pe care nu pot sa mi le explic.
Sa vedem ce se va mai intampla saptamana asta.
P.S. Cand vad cum echipa a doua de la Resita o incaseaza cu 3-0 acasa, desi ea trebuia sa fie "cea inchegata", iar o Poli 2 incropita peste noapte scoate un egal in deplasare in fata unei formatii decente din liga secunda, chiar simt ca nu mai inteleg sportul asta.
P.P.S. Ganea si ura arbitrilor pentru Poli? M-am saturat de astea.
17 august 2007
Unirea Urziceni - Poli 4:1 (1:0)
Dat fiind ca nu prea are rost sa insir ocaziile avute de gazde, voi incepe prin a enumara sansele de gol ale alb-violetilor. Deci, sa ma gandesc, a fost intai un sut al lui Cristea...in minutul 82. Apoi a fost un sut al lui Alexa, vreo doua minute mai tarziu. Iar in final, ca cireasa pe tort, a fost penalty-ul obtinut de Torje si executat de trei ori, Bucur elogiind momentul de dezolare absoluta cu doua ratari, ca apoi Alexa sa decida totusi ca meritam un gol de onoare.
Acuma sa trecem la golurile incasate. Cel dintai atarna in carca lui Dancia, precum si insa a fundasilor centrali - zic eu. Dancia e vinovat ca in loc sa intervina decisiv, a meditat nitel la corpul sferoid din fata sa, timp in care Bogdan Stancu si-a intins piciorul si a trimis balonul in plasa. Fundasii centrali au partea lor de vine prin faptul ca aceasta actiune a avut loc in zona central-dreapta a careului, deci nicidecum o zona in care ar fi trebuit sa se afle Dancia.
Nici nu incepuse bine repriza secunda, ca Stancu a torpilat inca o minge in poarta lui Popa, profitand de un alt moment de contemplare a duetului Canu -Srhoj. Apoi au mai trecut cateva minute, pana cand Srhoj a incasat un al doilea galben si s-a indreptat spre cabine (Srhoj il inlocuise pe accidentatul McKain). De aici incolo Poli a inceput sa miste oarecum in atac, Mansour si Torje inlocuindu-i pe Abiodun si Karamyan, singura problema fiind faptul ca apararea statea in doar trei oameni. Drept consecinta a venit a treia reusita a gazdelor, dupa ce Dancia si Canu i-au facilitat in mod generos un culoar de sut lui Paduretu. Si chiar cand credeam ca se poate mai rau, s-a gandit Onofras sa mi-o confirme, inscriind pe un alt contra-atac.
Deci, ce lectii ar fi de invatat? Prima, a modestiei, am avut grija sa o invatam dinainte, astfel ca nu ne aflam in penibila situatia a clujenilor de ieri. In schimb, n-am invatat lectia fotbalului, ceea ce este poate nitel mai ingrijorator. Si lectia fotbalului spune astfel: nu poti avea pretentia sa te lupti pentru a fi in top, daca nu ai jucatori capabili de acest lucru. Nu ma voi referi la Dancia sau Vrsic si jucatorii pe care ii inlocuiesc ei (chiar de ultimul a mai dres busuiocul in repriza secunda), ci la faptul ca n-au fost achizitionati doi alti jucatori pe doua alte posturi deficitare: rezerva lui Ganea si rezerva lui Stancu. Daca al doilea nu a avut cel mai mare impact asupra deznodamantului partidei de astazi, primul cu siguranta a jucat un rol important. Ganea nu este doar un atacant de clasa, el este si un jucator de fotbal complet, astfel ca jocul lui nu se rezuma pe o zona de douazeci de metri lungime in preajma careului. Lipsa de suport la mijloc si a dezvoltarii jocului in acest compartiment se datoreaza tocmai absentei lui Ganea. Daca vrem sa ne mai incercam norocul si la alte partide astfel, e treaba domnului Iancu sa decida (mai ales ca solutia nu e foarte complicata si consta in plecarea lui Mansour/Cristea si aducerea unui jucator cat de cat in locul lui!).
Cine stie ce surprize ne mai rezerva Poli meciul viitor, cu Rapid? Nu putem decat sa asteptam cu nerabdare.
12 august 2007
Poli - Pandurii 3:1 (2:1)
Dupa un gol inscris in primele cinci minute ale partidei, meciul se anunta a fi o disputa lejer de castigat; golul a venit dupa un corner, Karamyan executand pe coltul lung, de unde unul din cei doi jucatori alb-violeti liberi a recentrat spre celalalt colt, direct la Bucur, care a finalizat fara probleme. Putea fi 2-0, daca Bucur reusea sa ajunga la pasa lui Vrsic inainte lui Guso, la doar cateva clipe de la reluare. N-au trecut insa decat alte cateva minute, cand Djapka a cazut in careu dupa o intrare destul de kamikaze a lui Abiodun si arbitrul a aratat punctul cu var. Daca a fost penalty nu pot spune din pozitie in care ma aflam (la o prima vedere parea, dar se prea poate ca Abiodun sa fi atins si mingea), dar pot spune cu mai multa siguranta ca exact in faza premergatoare faultului, s-a acordat o tusa pentru adversari in mod eronat. Oricum, Popa n-a mai reusit sa pareze si rezultatul a devenit din nou egal. Meciul a continuat apoi in ritmul initial, cu Poli atacand. Ocaziile s-au insiruit la poarta Pandurilor: Guso s-a evidentiat scotand o minge de sub bara, Srhoj a ratat de doua ori din pozitii bune, Vrsic a executat o libera in zid de la 20 de metri, iar Ganea a trimis o alta libera de la cam aceeasi distanta pe langa poarta. A venit insa minutul 42 si Karamyan s-a facut evidentiat pe partea stanga, s-a debarasat de un adversar si a centrat excelent pentru Ganea, care a ghidat mingea inspre coltul lung dintr-o atingere! De remarcat ca acest prim gol al lui Ganea in alb-violet vine la doar o zi dupa ziua sa de nastere (iar cu aceasta ocazie, la multi ani!). Mitanul secund a inceput cum nu se putea mai bine, Bucur reusind a doua dubla in trei etape, cu o executie de efect din afara careului! Meciul s-a mai linistit oarecum dupa acest gol, probabil si datorita accidentarii excelentului Djapka. Oaspetii au incercat sa puna in pericol poarta lui Popa, acesta fiind insa la post in trei randuri, iar la cea mai mare ocazie a gorjenilor (un sut de la distanta) mingea a trecut putin pe langa poarta. Poli a replicat printr-un pressing agresiv, cea mai mare ocazie consemnandu-se la un contra-atac trei contra doi, purtat de Torje pe dreapta, acesta preferand insa un sut din unghi in locul unei centrari, astfel ca tabela a ramas neschimbata. Pana la final mai e de notat debutul lui Aliuta in alb-violet, precum si eliminarea lui Ganea pentru doua cartonase galbene.
Doua cuvinte intai despre arbitraj, care a fost cat se poate de dezamagitor, tanarul si mult-laudatul Kovacs, precum si tusierii sai, evoluand la un nivel complet nesatisfacator, cu greseli in favoarea/defavoarea ambelor formatii. Probabil cea mai discutabila faza a fost intrarea lui Abiodun la Djapka, cu ambele picioare inainte, in urma careia nigerianul a fost avertizat doar cu cartonas galben, desi probabil cel rosu era mai indicat. In rest s-a fluierat orice contact, Pandurii simuland intr-o veselie in timpul primei reprize. Este evident ca stilul agresiv insuflat de Dusan Uhrin alb-violetilor va duce la destule cartonase, in contextul principiilor dupa care se ghideaza arbitrii romani. Primul cartonas galben al lui Ganea, precum si cartonasul galben al lui Alexa au fost oferite pe gratis, dupa umila mea parere, iar jocul a fost adesea fragmentat in urma unor contacte bine in limitele fotbalistice. Poate din aceasta cauza m-am simtit usor frustrat dupa aceasta partida, cine stie?
Oricum, vom avea viata grea la Urziceni, mai ales fara Ganea. Nu-i vad nici pe Cristea, nici pe Mansour inlocuindu-l cu succes pe sarbatoritul zilei. Ramane de vazut ce solutii va gasi Dusan Uhrin.
6 august 2007
FOTBAL! CFR - Poli 2:2 (2:1)
Sunt, cum imi este firea, prea zelos in a face declaratii de amploare, in a elogia o partida ce - pana la urma - s-a terminat la egal, dupa un joc in care s-au facut destule greseli. Dar am o scuza, caci traiesc inca o senzatie bizara de satisfactie transcendentala, astfel ca imi permit sa ma delectez cu ea, pana ce ajung sa o cunosc prea bine ca sa ma mai ia prin suprindere (sa dea Domnul!).
Mai intai, CFR-ul a inscris in minutul 2, cand Semedo i-a luat fata lui Dancia (iar Canu statea cam prea avansat), a bagat un sprint rapid si a lobat mingea pe langa Popa. Se putea debut mai rau? Doar cu mult ghinion. A urmat imediat o buna ocazie a lui Bucur, acesta trimitand in bratele lui Stancioiu dintr-o pozitie centrala (si destul de buna), ca in minutul 13, libera lui Karamyan sa fie trimisa in poarta de capul (umplut cu vid?) lui Plesan, astfel restabilindu-se egalitatea! Am remarcat ca de multi a fost ignorat penalty-ul neacordat noua prin minutul 30, dupa interventia complet ne-la-minge a lui Sandberg in fata lui Plesan - spun ca a fost, mai ales in contextul acordarii celuilalt penalty in repriza secunda, dupa o usoare tinere de tricou a lui Stancu si a unui plonjon spectaculos marca Didi. La doar cateva minute dupa faza in cauza (neacordarea, a se intelege), Trica a reusit sa readuca pe CFR in avantaj, printr-un sut de la marginea careului care a lovit bara si a intrat in poarta. Cu siguranta ne-am fi suparat rau pe finalul primei reprize, daca Ganea inscria la deschiderea lui Bucur, cand tusierul a ridicat in mod eronat fanionul. A ramas 2-1 la pauza, dar actiunea era departe de a se fi sfarsit.
Clujenii au inceput mai bine repriza a doua, atacand destul de consistent si contra-atacand la fel de bine, astfel ca doar o alta eroare a lui Balaj ne-a salvat de un al doilea galben (prematur) pentru McKain. N-a tinut insa mult norocul, caci in jurul minutului 60, gazdele au scapat pe contra-atac si acelasi McKain a faultat, fiind trimis la cabine (in mod just) pentru al doilea avertisment. Lovitura libera executata de Trica a trecut pe langa, dar treburile stateau cat se poate de prost. A urmat insa o prima mica minune, cand la o libera trimisa excelent in careu de Vrsic, Plesan a deviat usor balonul cu capul, Poli restabilind egalitatea in inferioritate numerica! Gazdele au inceput imediat sa forteze, iar dupa vreo zece minute fara mari reusite, are loc faza penalty-ului mai sus mentionat. Astfel, s-a ivit si a doua minune, Popa scotand cu varful bocancului slaba executie a lui Didi (o prima palma pentru toti contestatarii)! Dezolarea clujenilor nu a tinut insa mult, ei incercand in continuare sa treaca din nou in avantaj. Acest lucru s-ar fi si intamplat, in ultimul minut de joc, cand libera executata puternic de Muresan a fost respinsa in fata de Popa, ca apoi - minunea minunilor! - acelasi Didi sa trimita direct in portarul nostru, din doar cativa metri (si o a doua palma)!!! Si cu aceasta faza de-a dreptul criminala, s-a sfarsit o partida cu totul deosebita, o partida in care s-a jucat...fotbal.
Au fost greseli, da - toata apararea se face vinovata de o faza sau de alta - dar pana la urma suntem inca la inceput de drum si am jucat impotriva unei echipe care are ambitii marete. Si Uhrin pare a fi omul pe care il asteptam de-o viata.
Doar, doar sa nu aiba prea multe dureri de cap din cauza patronatului. Plecarea asta a lui Plesan, care pe mine unul ma lasa destul de rece - mai ales ca am aflat de la "inculpat" ca mutarea la Poli a fost o greseala - pare a fi fost facuta peste capul lui Uhrin, drept o mica razbunare fata de transferul lui Zicu la Dinamo. Acuma, ca existau si alte metode de a ne razbuna e foarte adevarat si de ce a fost aleasa aceasta stie doar domnul Iancu, dar a plange dupa Plesan ar fi o greseala. Singura problema este cea (posibila si probabila, din ce scrie in presa) ca Uhrin nu a fost informat din timp de aceasta chestiune.
De McKain, nu cred ca mai e de comentat. A fost mereu un caracter aparte, sper sa ramana in continuare si sa semneze prelungirea contractului.
Pana una alta, trag o singura concluzie: si cand e frumoasa, viata de polist e complicata.