9 mai 2008

Cristea la Dinamo

Aşadar zvonul de acuma câteva săptămâni s-a confirmat şi Andrei Cristea a semnat cu Dinamo. Pe Onlinesport.ro suma vehiculată este de 600,000 de Euro plus 50% dintr-un transfer în străinătate, deci mai mult decât destul, în condiţiile în care Poli l-a luat la schimb cu Gigel Coman.

Cristea a evoluat 34 de partide în alb-violet şi a înscris 6 goluri. În acest an a fost împrumutat la Iaşi, unde a avut 6 reuşite în 12 meciuri.

Junii internaţionali

Pantilimon, Luchin şi Latovlevici sunt componenţii lotului Politehnicii convocaţi la Naţionala de Tineret pentru amicalele cu Portugalia, din 13 şi 15 mai, ora 19:00.

8 mai 2008

Rezumat de retur şi sezon 2007/2008

Iată, am ajuns din nou la acest prea drag moment al statisticilor absolute, în care mă bag în Excel şi pun alături tabelul cu notele din retur şi cele cu notele din tur, pentru a trage concluzii despre cifrele acestui sezon. De menţionat că nu am reuşit să îmi aplic simţul fotbalistic în ceea ce priveşte ultimele două etape, astfel că am preluat notele din diverse surse pe care ştiu că mă pot baza. Pentru analiza turului apăsaţi aici.

De această dată, media mediilor meciurilor este în scădere faţă de tur, de la 5,73 la 5,66, ceea ce înseamnă o medie pe sezon de 5,69. Comparativ, în 2006/2007 media pe sezon a fost de 5,58. Cel mai greu au atârnat nereuşitele de la Galaţi şi Vaslui, respectiv eşecul cu Universitatea Craiova în bilanţul acestui retur.

Din cele mai bune trei partide ale returului, în mod ironic două sunt în deplasare: Rapid (6,28), Pandurii (6,18) şi U Cluj (6,14). Merită remarcat însă că returul nu ne-a oferit dar mai multe meciuri slabe, ci şi mai multe meciuri bune, alături de cele menţionate mai fiind de notat măcar partidele cu UTA (6,13) şi cea cu CFR (6,00) - chiar de cea din urmă s-a disputat anul trecut.

Astfel, cele mai bune meciuri ale sezonului sunt: Steaua (6,48), Rapid (6,28) şi Poli Iaşi (6,27).

În ceea ce priveşte jucătorii, remarcaţii returului ar fi Borbely (6,06), Popa (5,85), Luchin (5,81) şi Milhazes (5,80). Martinez (6,08) şi Pantilimon (6,20) au şi ei note mari, dar au evoluat prea puţine partide. Se poate observa o cădere de formă a jucătorilor care au fost în top la finalul turului (Popa, Artiom Karamyan, Bucur, Cânu).
Cei mai slabi alb-violeţi au fost Srhoj (5,21), Rusici (5,33), şi Ganea (5,43), dar toţi trei au o scuză, în sensul că au lipsit perioade îndelungate de pe teren înainte de acest retur. Cu siguranţă însă, cea mai mare dezamăgire a fost Ionel Ganea, care nu a reuşit să dea randamentul sperat de toţi alături de Gigel Bucur.

Astfel, cei mai buni jucători alb-violeţi ai acestui sezon sunt: Artiom Karamyan (6,02), Alexa (5,94) şi Marius Popa (5,90). Deci fostul "campion", Alexa, a fost detronat, dar doar de puţin!

Urmează o analiză în detaliu a fiecărui jucător, în ordinea numerelor de pe tricou din acest retur.

Jucător: Notă retur (meciuri) / Notă total (meciuri)

1. Cristian Zimmermann: fără notă (0)

Chiar dacă nu a primit vreo şansă la prima echipă, Zimmermann a apărat în tur la Reşiţa şi în retur la Poli II, unde îşi face mai mereu treaba cu prisosinţă. Îi va fi greu însă să-i ia faţa lui Popa şi chiar Pantilimon, în contextul în care ambii au postura de internaţionali.

3. Iasmin Latovlevici: 5,25 (3) / 5,25 (7)

Din păcate, Lato nu a reuşit să facă faţă primei ligi atunci când a avut şansa, iar în consecinţă nici nu a mai prea ajuns în cadrul echipei mari odată cu aducerea lui Milhazes. Şi el evoluează des la Poli II, unde a fost unul dintre jucătorii care au reuşit să readucă echipa pe linia de plutire. Va fi interesant de văzut ce viitor are la Timişoara.

4. Miloš Brezinský: 5,77 (13) / 5,77 (13)

Purtat şi de McKain în retur, numărul patru pare să aibă continuitate, chiar dacă slovacul nu a evoluat încă în mod constant la nivelul lui Jon. Din păcate, după câteva partide excelente la debutul returului, Brezinsky nu a reuşit să joace la fel de bine împreuna cu Luchin, tinereţea amândurora fiind probabil de vină. Sincer să fiu, nu a existat o mare diferenţă între el şi Luchin, astfel că - dacă fundaşul central adus la vara va fi de calitate - vom avea parte de "o luptă" interesantă între cei doi pentru al doilea post de titular din centrul apărării.

5. Dan Alexa: 6,25 (2) / 5,94 (17)

Din păcate Alexa a lipsit în acest retur Politehnicii, chiar de cel adus să-l complementeze l-a suplinit de fapt foarte bine. Nu ar fi multe de spus, decât că şi la închidere vom avea doi jucători de calitate.

6. Alin Raţiu: 4,50 (4) / 5,14 (9)

Raţiu, adus astă vară pentru a pune presiune pe Scutaru, Luchin şi compania, nu a reuşit să se ridice la nivelul pe care ni-l dorim la Poli, deşi a avut câteva şanse de a se afirma. Poate pe acest final de sezon va reuşi să mai redereseze din imaginea creată la Poli II, unde a fost convocat în ultimele partide.

7. Marian Aliuţă: 5,53 (15) / 5,52 (24)

Deşi a evoluat ceva mai bine în acest retur - mai ales până la convocarea la Naţională -, Aliuţă nu a reuşit să se impune în primul unsprezece, în primul rând din cauza lipsei de consecvenţă de care a dat dovadă. Deşi este un jucător care îmi place, pentru că ştie să controleze balonul şi să paseze, Martinez îl depăşeste din toate punctele de vedere, de la tehnică şi până la efort. Rămâne de văzut dacă Aliuţă ne va mai fi alături anul viitor, dar nu prea cred că Uhrin caută să-şi distrugă nervii şi sezonul viitor încercând să-l motiveze.

8. Elvio Raul Martinez: 6,08 (8) / 6,08 (8)

Cine ar fi crezut că Martinez va fi un jucător atât de interesant, după debutul nefericit din partida cu Unirea Urziceni? Cu o evidentă dorinţă de a se remarca, o tehnică bună, o viziune şi pase pe măsură, în acest moment cred că el este - de departe chiar - cel mai bun om de creaţie pentru Poli. Din păcate Aliuţă are un mare avantaj în faţa argentinianului, anume că nu costă 1,2 milioane de Euro, dar până acuma Martinez a dat semne că ar putea să merite investiţia. Dacă cei din conducere vor reuşi să-i prelungească împrumutul, ar trebui să avem timp să ne elucidăm până la iarna.

9. Ionel Ganea: 5,46 (14) / 5,31 (18)

Deziluzea Ganea a fost, precum spuneam, deziluzia anului pentru Poli, Ganea fiind astfel un demn urmaş al lui Ştefan Grigorie. Cu doar trei reuşite în acest sezon şi prima prestaţie cu adevărat bună a returului de abia în ultima etapă, reprofilat la închidere, zilele când Ganea era spaima portariilor par să se fi terminat. Şi în cazul lui va fi interesant de văzut ce-i rezervă viitorul.

10. Artiom Karamyan: 5,75 (14) / 6,02 (31)

Cel mai utilizat jucător al Politehnicii în acest sezon (alături de Abiodun) este şi cel mai bun jucător al echipei, deşi în acest retur nu a reuşit să se mai ridice la nivelul prestaţiilor excepţionale oferite în tur. A muncit la fel de mult, dar centrările nu mai aveau acelaşi grad de reuşită, golurile nu au mai venit şi fazele fixe ne-au creat mai mulţi peri albi decât şanse de gol, dar la cât efort a depus în acest sezon, se poate ierta. Până când vom afla dacă Artiom va rămâne la Poli sau se va transfera la Steaua, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să spunem că fără Karamyan, calificarea în UEFA era un obiectiv mult, mult mai greu de îndeplinit. Felicitări pentru un sezon foarte bun!

11. Arman Karamyan: 5,54 (15) / 5,50 (18)

Uhrin răsplăteşte efortul, motiv pentru care Arman a reuşit să-şi croiască drumul din Liga a doua până la poziţia de titular în Liga 1. E drept că armeanul nu este un jucător de imensă calitate, astfel că statutul lui în lot în vederea anului viitor este încă neclar şi mai mult ca sigur va depinde de decizia fratelui său. Nu este exclus ca Arman să rămână oricum, dar dacă Poli într-adevăr face nişte achiziţii decente la vară, îi va fi foarte greu să pătrundă în primul unsprezece.

12. Marius Popa: 5,85 (13) / 5,90 (30)

Popa, ajuns să fie acuzat de blat şi scos din echipă pe final de sezon, exact ca anul trecut, va avea de luat o decizie importantă în această vară, în ceea ce priveşte prelungirea contractului său. Deşi a dat dovadă în multe rânduri de ataşament pentru culorile lui Poli, are şi câteva motive destul de puternice pentru care ar putea să decidă să nu rămână la club. Trebuie remarcat oricum că Popa va fi singurul fotbalist de la Poli în lotul pentru Euro 2008. Felicitări!

13. John Wayne Srhoj: 5,21 (8) / 5,42 (19)

În urma acestui retur foarte slab, Srhoj mai mult ca sigur va părăsi echipa în această vară, mai ales în contextul în care evoluează pe un post bine populat. În principiu nici nu cred că are argumentele necesare pentru a fi păstrat în lot, de la început fiind destul de clar că dintre el şi Abiodun, nigerianul avea şansele mai mari de a se impune în echipă.

14. Cristian Scutaru: 3,50 (1) / 3,50 (1)

Un meci - şi acela un dezastru fără margini - a evoluat Scutaru pentru Poli în acest an, după ce a refuzat transferul la Dinamo. Deşi este clar că are mai mult talent de atât, nu este la fel de clar dacă va putea să facă ceva cu el, nefiind la fel de devotat sportului precum colegul său de generaţie Luchin. Poate este unul dintre cele mai bune exemple pentru cât de importantă este seriozitatea în fotbal, căci în ciuda faptului că a debutat acuma doi ani pentru Poli, Scutaru nu a reuşit să crească în joc, iar atunci când i s-a dat încredere, a cedat.

15. Mircea Axente: 5,00 (4) / 5,00 (4)

Acest sezon a fost, per ansamblu, unul bun pentru Axente, care a reuşit să înscrie până acuma unsprezece goluri în liga secundă şi a debutat la nivelul primei ligi. Din păcate el este genul de jucător care are nevoie de ghidajul unui antrenor pe măsură, fiind încă prea individualist pentru binele său. Va fi interesant de văzut dacă poate să evolueze mai mult şi să ajungă în prima echipă anul viitor.

16. Srdjan Luchin: 5,81 (13) / 5,75 (14)

Probabil cel mai talentat tânăr jucător din echipa Politehnicii, Luchin a reuşit să se adapteze cât de cât la rigoriile primei ligi, după câteva partide mai slabe în acest an 2008. Graţie lipsei lui Cânu a primit însă şansa de "a se roda" şi a făcut-o foarte frumos, reuşind să marcheze şi primul său gol pentru Poli în Liga 1. Dacă va continua aşa, are toate şansele să prind un post de titular anul viitor şi, cine ştie, poate într-un sezon sau două să atingă şi pragul echipei Naţionale. Simt însă uitându-mă la Luchin o bucurie aparte, o bucurie pe care am simţit-o şi în primul an al lui Torje la Poli, o bucurie că avem un jucător în care să ne punem speranţele pentru anii ce au să vie. Nădejduiesc doar să nu ne răpească cineva şi această bucurie. Bravo Luchin!

17. Balázs Borbély: 6,06 (9) / 6,06 (9)

Borbely este dovada clară că este mai bine să dai un ban şi să ştii că primeşti un jucător de calitate, cu experienţă europeana, decât să cauţi chilipiruri de la care să te aştepţi la minuni. Deşi unii au fost dezamăgiţi de prestaţiile sale, după acel debut fulminant cu Pandurii, eu sunt de părere că a evoluat foarte bine în continuare - cu anumite sincope - şi îmi pare foarte rău că Poli l-a pierdut pentru finalul de sezon. Precum ziceam înainte, e bine de ştiut că măcar o poziţie o avem bine dublată, mai ales în vederea unui sezon cu o luptă pentru trei fronturi - să sperăm, o luptă cât mai lungă.

18. Gigel Bucur: 5,73 (11) / 5,89 (28)

Deşi a avut ghinionul unei accidentări care l-a scos din ritm - şi din circuitul Naţionalei pentru Euro 2008 - Bucur a marcat şi în retur o câteva goluri esenţiale, printre care şi cel din Ghencea, care a pus prima piedică Stelei în drumul lor către titlu. În sfârşit, după doi ani de aşteptări, Gigel şi-a confirmat valoarea şi poate anul viitor va reuşi să obţină din nou titlul de golgheter, de care a fost atât (na bine, nu chiar atât) de aproape în acest sezon.

19. Dejan Rusici: 5,33 (9) / 5,45 (20)

Nici Rusici nu a fost mult mai norocos, accidentându-se înainte de debutul returului şi chinuindu-se să-şi revină odată ce a fost apt să reintre pe teren. Nu a avut mare succes, dar a înscris golul egalării în partida cu Dinamo, după ce reuşise să înscrie şi la revenire în meciul de tristă amintire cu Dacia Mioveni. Nu-l văd pe Rusici titular anul viitor, dacă se fac transferurile care se impun, dar faptul că este un om deschis şi de mult bun simţ îl va ajuta cu siguranţă să joace cât mai mult.

20. Dare Vrsici: 5,25 (3) / 5,39 (11)

Cumva, Vrsici nu a reuşit să se adapteze fotbalului românesc, căci altfel nu îmi explic prestaţiile sale foarte slabe din acest an. Pe deasupra a avut şi neşansa unei accidentări urâte care l-a ţinut pe margine aproape întreg returul. În principiu cred că poate mai mult, dar totul depinde de el şi de determinarea pe care o va avea să revină în primul unsprezece, atât la Poli, cât şi la Naţionala Sloveniei.

21. Alexandru Popovici: fără notă (1) / fără notă (1)

Chiar dacă are talentul necesar să devină "noul Torje", Popovici pur şi simplu nu a atins încă nivelul la care să poată juca în prima ligă. Deşi a avut un rol important în revenirea celor de la Poli II, are perioade lungi în care este complet ieşit din joc, iar dacă nu beneficiază de spaţii libere pentru a profita pe seama vitezei sale excelente, iese foarte greu în evidenţă. Nu ştiu dacă este o soluţie iminentă pentru prima echipă, aşa cum încearcă Marian Iancu să îl facă să pară.

23. Gabriel Cânu: 5,67 (6) / 5,86 (21)

O fi Cânu cel mai bun fundaş din lotul lui Poli în acest moment, dar oscilaţiile sale în joc, cărora li se adaugă numeroasele cartonaşe galbene şi ocazionalele gafe monumentale îl compromit pe fostul fundaş al celor de la FC Naţional. Mai multe nu sunt de spus, cu atât mai mult în contextul în care plecarea sa de la club este certă.

25. Carlos Milhazes: 5,80 (15) / 5,80 (15)

În mod nesperat, aş spune că am găsit un înlocuitor bun pentru Emeghara, după ce atât Dancia, cât şi Latovlevici s-au dovedit a fi nesatisfăcători. Mare diferenţă nu este de fapt între el şi nigerian, doar eventual în sensul că Milhazes este mai puţin tehnic, dar mai tare pe picioare. Nu ne rămâne decât să sperăm că va rămâne la club şi că sezonul viitor centrările şi şuturile sale vor avea o rată mai mare de succes.

27. Tiberiu Bălan: 5,00 (6) / 5,00 (6)

Din păcate, Tibi Bălan nu mai e jucătorul de acuma câţiva ani. La prima echipă nu a reuşit nicicum să răzbească, iar la Poli II joacă în mare în nota colegilor săi de echipă - în orice caz însă, nu la nivelul la care ne aşteptam de la un fost internaţional român. Mă tem că Bălan nu va mai putea ajunge acolo unde a fost când Sportul a terminat sus, sus de tot campionatul. Conducerea a anunţat astăzi că el nu va fi cumpărat.

28. Stelian Stancu: 5,17 (3) / 5,39 (19)

Şi Stancu a fost accidentat mai tot returul, iar în condiţiile în care prestaţiile din tur nu îl recomandă în mod special, va fi interesant de văzut dacă va fi reţinut în lot. Sincer să fiu, l-aş prefera pe Sorin Rădoi în locul său, acesta jucând şi ceva mai bine şi fiind şi mai tânăr. Cred că Stancu este la rându-i candidat la un transfer la altă echipă.

29. Costel Pantilimon: 6,20 (5) / 6,20 (5)

Panti nu a apucat să joace prea mult, dar atât cât a jucat a făcut-o binişor. Ideal ar fi să poată evolua undeva la nivelul primei ligi, în mod consecvent, pentru a aduna experienţă. Şi cazul lui va fi astfel unul interesant.

30. Valentin Bădoi: 5,67 (15) / 5,67 (15)

E destul de limpede că Bădoi nu mai joacă la acelaşi nivel ca atunci când evolua pentru Rapid, dar în mare, returul acesta, a jucat mai bine decât o făcuse Stancu în tur. Considerând însă vârsta sa şi faptul că probabil Contra va sosi la vară, nu ştiu dacă îşi va dori să rămână pentru a lua loc pe banca de rezerve. Cred că şi el s-ar putea să ne părăsească la vară.

31. Abiodun Agunbiade: 5,61 (15) / 5,67 (31)

Abi a jucat mai bine ca sezonul trecut, dar în acest retur nu a avut aceleaşi prestaţii apreciate ca în tur. Probabil ideal ar fi să se găsească un titular pentru postul de mijlocaş dreapta, ca Abiodun să fie atunci rezervă sau măcar să se creeze o concurenţă pe flanc - nu că acuma nu ar fi jucători care pot evolua acolo, dar o concurenţă reală nu există.


Şi am terminat! Dacă doriţi să accesaţi fişierul cu notele, o puteţi face aici.

Din nou, felicitări tuturor celor care au muncit pentru a ne califica din nou în Cupa UEFA!

Rezultate sondaj

Nimic de spus, Karamyan este în continuare foarte apreciat, în ciuda declaraţiilor apărute prin presă. Şi pe bună dreptate - ceea ce nu înseamnă că m-ar mira o despărţire.

Artiom Karamyan...

Să plece! - 5 voturi (12%)

Să stea! - 33 voturi (82%)

Nu pot spune - 2 voturi (5%)

Total voturi: 40

7 mai 2008

Corvinul Hunedoara - Poli II 1:3 (0:0)

Alb-violeţii mici sunt şi ei pe cai mari, fiind la doar două puncte de salvarea de la retrogradare în urma victoriei de la Hunedoara. Dar nu a fost nicidecum un meci liniştit.

După o primă repriză fără multe evenimente notabile, repriza secundă a început cu o eliminare pentru Poli (nu cunosc jucătorul). Alb-violeţii au înscris însă la doar câteva minute, în urma unei faze de contra-atac şi a unui efort personal al lui Bălan, care a finalizat o cursă la colţul lung. La alte patru minute alb-violeţii primesc un penalty, în urma unui henţ, Axente execută, Pascal parează, dar Popovici este pe fază şi înscrie. Apoi, după încă două minute, Corvinul revine pe tabelă în urma unei faze de atac, finalizată cu un şut plasat de la treisprezece metri de către Robert Cristian. În minutul 75 alb-violeţii mai primesc un penalty, dar nici de această dată nu reuşesc să înscrie, Bălan trimiţând mingea în bară. Axente reuşeste totuşi să ridice scorul la 3-1 în minutul 78, înainte de a fi eliminat pentru un cot în figură, ca până la final să nu se mai întâmple nimic relevant în ceea ce priveşte rezultatul partidei. De notat doar că şi Corvinul a rămas în zece în minutul 87.

Poli II: Zimmermann - Siminic, Oberşterescu, Scutaru, Străuţ - Pătraş, Bălan, Danci, Buda - Popovici, Axente. Au mai intrat Dochiţa, Teuşan şi Zaluschi, înlocuindu-i pe Pătraş, Danci şi Popovici.

Deşi CFR Timişoara a învins pe CSM Râmnicu Vâlcea, Poli cu 29 de puncte se află tot aproape de salvare, Arieşul Turda aflându-se cu 31 de puncte peste linie, urmată de CFR cu 33. Merită reţinut faptul că Poli II mai are de disputat un meciu cu cei Turda, pe teren propriu.

Bravo Poli, pentru o zi chiar foarte bună!

Poli - Farul 4:1 (1:0)

O victorie concludentă a alb-violeţilor consemnează finalul unui sezon, per ansamblu, destul de reuşit pentru Poli.

În prima repriză s-au întâmplat destule lucruri, gazetele notând o ratare a lui Bucur în debutul meciului, o liberă executată e Artiom Karamyan şi scoasă de Curcă, o minge scoasă de pe linia porţii de Farmache, o ratare mare a lui Abiodun, ca în minutul 38 Bădoi să ia o acţiune pe cont propriu şi să reuşească deschiderea scorului. Alb-violeţii au fost însă egalaţi la zece minute de la reluare, prin golul lui Todoran. Totuşi, graţie unor ultime douăzeci de minute excelente, Poli a reuşit să se desprindă. Întâi, Luchin a marcat un gol spectaculos după o cursă de 40 de metri şi o combinaţie cu Karamyan. Apoi Ganea şi-a trecut al treilea gol în cont pentru acest sezon, în urma unei alte curse deosebite pe flancul drept, ca scorul final să fie stabilit de Martinez, argentinianul reuşind să profite de o pasă proastă a constănţenilor.

Datorită celor patru goluri marcate astăzi, Poli a ajuns la un total de 57 în acest sezon, fiind astfel echipa cu cele mai multe reuşite din Liga 1. E drept că şi cele 44 de goluri primite atârnă greu, dar orice tranziţie este dificilă, mai ales în contextul în care Poli numai stabiltiate n-a avut în apărare. Felicitări jucătorilor şi mai ales lui Dusan Uhrin Jr., care împreuna au reuşit să readucă Politehnica în Europa. Mai multe în zilele următoare.

Poli: Popa - Milhazes, Brezinsky, Luchin, Bădoi - Art. Karamyan, Ganea, Aliuţă, Abiodun - Bucur, Rusici. Martinez, Srhoj şi Arman Karamyan i-au înlocuit pe Aliuţă, Rusici şi Ganea.

Imagini meci:



Declaraţii Luchin:

Posibile transferuri

În articolul apărut astăzi în GSP se menţionază o serie de nume, despre care am adunat câteva informaţii.

1) Vedran Ivankovici

Data naşterii: 03.05.1983
Naţionalitate: croată
Echipă: NK Zagreb
Poziţie: fundaş central
Înălţime: 1,89 m
Greutate: 79 kg

A evoluat toată cariera la NK Zagreb, unde a adunat până acuma 93 de meciuri şi a înscris 3 goluri. Cu excepţia sezonului 2003-2004, când a evoluat zece partide, a jucat doar la nivelul primei ligi.

2) Lubomir Kubica

Data naşterii: 10.03.1979
Naţionalitate: cehă
Echipă: NK Maribor
Poziţie: fundaş central, mijlocaş
Înălţime: 1,84 m
Greutate: 78 kg

Kubica, din câte îmi dau seama, poate evolua oriunde în linia de fund, precum şi la închidere. A fost format la Banik Ostrava, unde a jucat 35 de partide între 1999 şi 2002, fiind împrumutat în 2001 la Drnovice. Apoi a plecat doi ani în Kazahstan, la Irtysh Pavlodar, unde a jucat 36 de meciuri şi a înscris 3 goluri. În 2006 a ajuns în Slovacia, la Trencin, unde nu a jucat decât trei partide, înainte de a fi transferat la Maribor în 2007. Aici a jucat 28 de meciuri şi are a doua medie dintre fundaşii echipei.

3) Ivan Conjar

Data naşterii: 15.05.1988
Naţionalitate: croată
Echipă: Varteks
Poziţie: mijlocaş
Înălţime: 1,74 m
Greutate: 72 kg

Tânărul mijlocaş croat a debutat sezonul acesta în prima ligă pentru Varteks, unde a evoluat 18 partide şi a marcat un gol.

4) Senijad Ibricici

Data naşterii: 26.09.1985
Naţionalitate: bosniacă
Echipă: NK Zagreb
Poziţie: mijlocaş
Înălţime: 1,80 m
Greutate: 78 kg

Probabil cel mai interesant jucător din aceştia şase, Ibricici este internaţional bosniac, evoluând de opt ori pentru naţionala ţării sale. E un mijlocaş de creaţie, foarte tehnic. A evoluat la Zagreb în ultimii patru ani, unde a adunat 98 de prezenţe şi a înscris 21 de goluri. Sezonul acesta a strălucit îndeosebi, marcând de 11 ori în 30 de partide. Mai jos trei video-uri (graţie PSC).

http://www.youtube.com/watch?v=beBNnEGBKck
http://www.youtube.com/watch?v=KzeCvbXzaMk
http://www.youtube.com/watch?v=ViGVZguZRkY

5) Zoran Pavlovici

Data naşterii: 26.07.1976
Naţionalitate: slovenă
Echipă: NK Maribor
Poziţie: mijlocaş central şi dreapta
Înălţime: 1,80 m
Greutate: 78 kg

Alt jucător interesant, deşi este mai în vârstă. Pavlovici a jucat doar 10 partide în acest sezon pentru Maribor, dar în aceste partide a lăsat o impresie foarte bună, reuşind să înscrie de două ori şi să ofere opt pase de gol. Are practic cea mai mare medie a notelor în echipă, conform site-ului oficial al clubului.
Mai mult, Pavolvici e un fost internaţional sloven şi a evoluat la Euro 2000 şi CM 2002.

6) Wilson Aparecido Xavier Jr a.k.a. Juninho

Data naşterii: 15.03.1984
Naţionalitate: braziliană/slovenă
Echipă: NK Domzale
Poziţie: mijlocaş
Înălţime: 1,80 m
Greutate: 74 kg

Mijlocaşul de origini braziliene a fost format la Chievo - printre alte cluburi - şi din 2004/2005 joacă la Domzale. Aici a evoluat 85 de partide şi a înscris 8 goluri, dar în acest sezon nu a jucat decât 9 meciuri în campionat.


Dintre aceşti şase jucători vor rămâne trei. La o primă vedere aş spune că Ibricici şi Pavlovici ies în evidenţă, bosniacul fiind cel ca cărui cifre mă farmecă cel mai mult. Lor li s-ar putea alătura şi portarul celor de la U Cluj, Merlier, care a evoluat destul de bine în acest sezon. Nu pot însă să-l compar cu Marius Popa, din lipsă de "date".

6 mai 2008

Necesităţi şi limitări

Poli are nevoie de cel puţin şase transferuri bune pentru a avea o echipă puternică anul viitor. Presupunând că Popa şi Artiom vor rămâne vom avea nevoie neapărat de :

1) Fundaş central titular
2) Fundaş dreapta titular
3) Mijlocaş stânga rezervă
4) Mijlocaş central titular
5) Mijlocaş dreapta titular
6) Atacant titular
7) Atacant rezervă

În consecinţă, cel puţin unul dintre mijlocaşii dreapta va pleca (Abiodun, Stancu, Bădoi). Îmi mai imaginez că dacă se consideră suficient, Martinez ar putea fi mijlocaşul central de care aveam nevoie, dublat de Vrsici şi eventual Aliuţă, dar în acest moment nu pot spune acest lucru cu certitudine. Poate chiar şi Pătraş are o şansă de a deveni rezerva de mijlocaş stânga.

Despre numele româneşti menţionate (Goga, Szekely, Rada, Badea) nu cred ce s-ar putea aduce mai mult de Rada şi Badea, şi aceştia probabil doar dacă Artiom va lua drumul Stelei. Marian Iancu a anunţat ieri că se doreşte aducerea unor jucători din Europa centrală. Din punctul meu de vedere se pot aduce jucători de oriunde, dacă au calitatea necesară, dar va fi esenţial să se rezolve problema de comunicare între jucători, fiindcă altfel nu văd cum am putea avea un vestiar unit. Nu ajunge să cunoşti câteva cuvinte pentru indicaţii pe teren ca să îţi cunoşti coechipierii. Cam acelaşi lucru cred că este valabil pentru Uhrin, aceasta fiind şi cea mai mare limitare al micului turn Babel de la Timişoara.

4 mai 2008

Ceahlăul - Poli 2:1 (1:0)

O înfrângere preconizată, tristă şi cu scor de blat. Dar înseamnă asta ceva?

Alb-violeţii au început mai bine meciul, fiind aproape de gol mai ales prin lovitura de cap a lui Srhoj, mingea lovind bara porţii apărate de Mulţescu. Faza aceasta a fost precedată de un şut al lui Arman Karamyan, parat de portarul gazdelor. A urmat însă reuşita nemţenilor, Doicaru trimiţând în poartă din apropiere, după care Panti a intervenit decisiv în faţa aceluiaşi atacant, scăpat singur spre cu portarul alb-violet. Internaţionalul de tineret din poarta noastră a scos apoi un şut de la distanţă a lui Omoduemuke, în minutul 30, iar şapte minute mai târziu a fost rândul lui Mulţescu să iasă în evidenţă, acesta parând şutul trimis de Martinez.
Repriza secundă a început fără mari ocazii de poartă, dar în minutul 60, la practic prima fază periculoasă, gazdele şi-au majorat avantajul, prin reuşita lui Rusmir, care trecuse uşor de Brezinsky. Bucur a avut apoi o şansă bună de a înscrie, dar şutul său de la zece metri a fost respins de Mulţescu. Alb-violeţii au reuşit să revină pe tabelă graţie unei faze individuale a lui Martinez, care a pătruns în careu şi a şutat, mingea fiind deviată de un fundaş advers, şi trecând peste portarul nemţean, pentru a stabili ceea ce avea să fie scorul final, meciul fiind lipsit de alte ocazii până la final.

Din păcate, rezultatul este cel scontat, iar o părere despre prestaţia din teren a jucătorilor nu ne putem face doar pe baza unor comentarii. Eu am tot spus că înfrângerea ar fi fost oricum probabilă, dar "graţie" declaraţiilor lui Marian Iancu, echipa va avea de îndurat critici destule din partea celor implicaţi în fenomenul acesta sportiv.

Poli: Pantilimon - Milhazes, Brezinsky, Luchin, Bădoi - Arm. Karamyan, Bălan, Srhoj, Martinez- Ganea, Bucur. Stancu, Rusici şi Aliuţă i-au înlocuit pe Bălan, Ganea şi Arman Karamyan.

Puteţi urmări imagini de la meci aici.

În condiţiile victoriei celor de la Urziceni şi a dinamoviştilor, Poli nu mai poate urca dincolo de locul şase. E clar de pe acumă că anul viitor se impun investiţii serioase dacă într-adevar există intenţii serioase de performanţă - şi când spun serioase mă gândesc la cel puţin şase transferuri tari.

3 mai 2008

Minerul Lupeni - Poli II 1:1 (1:0)

Deşi egalul obţinut de cei de la echipa secundă este un rezultat bunicel, victoria CFR-ului la Reşiţa înseamnă că Poli II are neapărată nevoie de o victorie în deplasarea de miercuri, de la Hunedoara.

Pentru alb-violeţi a înscris Axente, imediat după pauză.

Poli II: Zimmermann - Latovlevici, Mera, Raţiu, Străuţ - Pătraş, Poparadu, Sicoe, Buda - Popovici, Axente. Au mai intrat Petrul, Danci şi Popa, înlocuindu-i pe Sicoe, Buda şi Popovici.

O dilemă (veche)

Acuma, eu am spus că am încredere în Uhrin şi că sunt de părere cum că meciul de duminică se va juca pe teren. Despre Iancu însă nu cred că mai are rost să vorbim, căci mereu ajungem cam la aceleaşi concluzii: e cel puţin ciudat.

De ce altfel ar face, în mod repetat, declaraţii despre cum nu îl deranjează dacă echipa pierde? Adică da, noi avem dreptul să gândim acest lucru, precum îl are şi Marian Iancu, fiindcă nu ne mai dorim "steluţe", dar de acolo până la a crea aşa o stare tensionată în jurul partidei, de a-şi pune pe rug jucătorii prin aceste declaraţii...păi, e ceva drum. Culmea mi s-a părut cea mai nouă ieşire la rampă, în care preşedintele clubului spune că jucătorii vor fi premiaţi şi dacă pierd (!?). Nu cred că are rost să o comentez.

Vreau să evidenţiez altceva, însă. Sezonul acesta ne-a ridicat la fileu nenumărate mingi, ne-a dat repetate lovituri de pedeapsă, a tras de noi în multe momente să reuşim mai mult. Acest lucru îl face şi prin această înfrângere a Rapidului. N-ar fi păcat să dăm din nou cu băţu-n baltă?

2 mai 2008

Un motiv în plus

Dacă mai era nevoie, Rapidul ne-a ofert un motiv în plus să ne dorim victoria mâine cu Ceahlăul. Graţie înfrângerii giuleştenilor ne putem apropia la un punct de poziţia a treia dacă batem la Piatra-Neamţ.

Echipele din faţa noastră mai au de jucat în felul umrător:

Rapid vs FC Vaslui (D);

Dinamo vs Steaua (A), UTA (D);

Uriziceni vs FC Vaslui (A), Dacia Mioveni (D);

Nu spun că este probabil să terminăm pe trei, dar avem şanse mari de a termina măcar pe patru, în condiţiile actuale. Sper că bagă de seamă şi cei care trebuie.

1 mai 2008

Scandaluri mioritice

Deşi înţeleg suspiciunea cu care se uită tot românul la partida dintre Poli şi Ceahlăul, nu pot să-mi suprim un ranjet din ală lat cât Casa Poporului. Pe de-o parte, se urlă iar ca Poli va folosi jucătorii mai puţin utilizaţi în acest retur, după ce s-a făcut acelaşi tărăboi înainte de partida cu Steaua, când se vorbea de "experimentele lui Uhrin". Pe de altă parte, citesc declaraţii amuzante, de genul "unii îi vor pe Gloria Buzău în liga a doua".

Păi dragi tovarăşi şi prieteni, orice om cu mintea la cap îi vrea pe Gloria Buzău în liga a doua, iar această declaraţie a lui Costel Bucur e de tot râsul. Motivele le ştim cu toţii.
În acelaşi timp însă, nimeni nu spune nimic de lipsa de spor cu care a jucat echipa în această ultima partidă, deşi pe teren s-au aflat titularii de drept. Că aceştia nu mai prea trag s-a văzut din momentul în care calificarea în UEFA a fost asigurată prin accederea Unirii Urziceni în finala Cupei României - şi de fapt s-a mai văzut în partidele anterioare acelui meci cu Universitatea Craiova, mai ales în deplasare. Dar toată presa miortică reduce această discuţie despre viitorul presupus blat la una despre voinţă, când în realitate se pune clar şi o întrebare în ceea ce priveşte putinţa.

Totodată, ar trebui să fii prost (sau să ai tupeul incomensurabil al patronului Stelei) pentru a face declaraţii de genul celor făcute de Marian Iancu, ca apoi să şi dai meciul (deşi, am mai văzut "surprize). Toată presa asta uită mereu că între Iancu şi rezultatul final se mai află un antrenor, un antrenor pe care l-au tot lăudat graţie integrităţii sale. E păcat că aceste coincidenţe ciudate (cu netelevizarea) s-au ivit tocmai acuma, dar nu cred că alb-violeţii vor să strice imaginea pe care şi-au creat-o după egalul din Ghencea.

Normal că totul se trage din mediul fotbalului românesc, sădit cu neîncredere, în care teoriile conspirative ies ca melcii după ploaie, în mod regulat. Până la urmă singurii care pot spune ceva în această privinţă sunt jucătorii şi ceea ce pot spune o pot spune pe teren, căci reputaţia lor este în joc. La propriu şi la figurat.

30 aprilie 2008

Accidentaţii şi meciul de...duminică

Alexa, Vrsici şi Borbely vor absenta în aceste ultime două partide, datorită unor accidentări. De fapt, Alexa nu vrea să rişte după ce a resimţit nişte dureri la genunchi, Vrsici a făcut o întindere, iar Borbely suferă încă în urma contactului dur din meciul cu Craiova. Cel mai îngrijorător este probabil faptul că Vrsici absentează din nou din cauza accidentărilor, care coroborate cu prestaţiile sale mediocre dau de gândit. Încă mai sper în revenirea şi adaptarea mijlocaşului de creaţie, dar nu pot spune că am de ce să fiu optimist.

Pe de altă parte, minunăţia asta cu meciul mutat duminică este foarte ciudată, indiferent de rezultatul partidei. Poli ar putea pierde şi în formulă completă la Piatra-Neamţ, deci nu se pune neapărat problema unui blat, dar nu am citit nicăieri (încă) de ce a fost mutat tocmai la ora 20,30 partida, tocmai duminică. Nu mi se pare decent ca cei din conducere să nu încerce să găsească totuşi o oră la care să poată fi transmis meciul, pentru suporteri, dacă nu pentru altceva.

Oricum, sunt convins că alb-violeţii lui Uhrin nu se vor preda la Ceahlăul, dar nici nu cred că avem şanse mari de a reveni cu puncte. Să vedem!

29 aprilie 2008

Rezultate sondaj

Ce părere aveţi despre decizia de a obliga juniorii să-şi câştige dreptul de a purta tricoul alb-violet?

Mi se pare bună - 19 voturi (61%)

Mi se pare riscantă - 6 voturi (19%)

Mi se pare rea - 3 voturi (9%)

Nu pot spune - 3 voturi (9%)


Total voturi: 31

27 aprilie 2008

Paşte fericit!

Fie să aveţi cu toţii un Paşte fericit!


Hristos a-nviat!

Poli - Gloria Buzău 1:0 (0:0)

De această dată, echipa mare va avea o cronică mai scurtă, din cauzele explicat mai jos. Alb-violeţii au trecut, cu greu, de Gloria Buzău, prin reuşita din prelungirile partidei a lui Gigel Bucur, care a împins în poartă o minge trimisă cu capul de Martinez.

Prea multe nu vreau să spun, căci n-am văzut meciul, dar este clar că buzoienii puteau pleca cu cel puţin un punct de la Timişoara, Poli evoluând slab. Intervenţiile lui Panti/Milhazes şi norocul au făcut ca finalul să arate aşa cum arată.
Alb-violeţii nu au avut prea multe ocazii, deşi au controlat partida teritorial. Ganea cu o lovitura de cap pe lângă, Bucur cu un şut blocat şi Arman Karamyan cu un şut peste au fost cam cele mai notabile faze de poartă.

De remarcat prestaţia foarte slabă a lui Artiom Karamyan, care n-a făcut mai nimic atât cât s-a aflat pe teren. La polul opus s-a aflat Martinez, excelent în prima repriză şi decisiv în a doua, cu lovitura de cap către Bucur. Efortul general, pasele bune şi controlul excelent al balonului mă fac să spun că argentinianul a fost cel mai bun om de pe teren. Cu siguranţă, un jucător interesant.

Poli: Pantilimon (6) - Milhazes (6), Brezinksy (6), Luchin (6), Bădoi (5,5) - Art. Karamyan (5), Srhoj (5), Martinez (6,5), Abiodun (6) - Ganea (5,5), Bucur (6). Au mai intrat Alexa (6), Arman Karamyan (5,5) şi Aliuţă (5,5), înlocuindu-i pe Srhoj, Artiom Karamyan şi Ganea.

26 aprilie 2008

Poli II - FC Bihor 1:0 (1:0)

Este mere obositor şi ciudat când mă trezesc dimineaţa la Timişoara şi mă culc seara la Maidstone. Cu atât mai mult atunci când am trezirea la nouă ca să ajung la meci la Poli II, ca apoi să plec direct către Budapesta, tensionat fiind tot drumul de neantul informaţional în care mă aflu şi de faptul că, în paralel, Poli are meci. Dar merită, mai ales atunci când totul iese bine.

Alb-violeţii mici, care cu excepţia lui Zimmermann s-au prezentat cu un lot născut de la '86 către prezent, au luptat cu sârguinţă pentru a obţine cele trei puncte de astăzi, în speranţa - cât mai reală - a salvării de la retrogradare. Aşa e la noi, când generozitatea unora este nemărginită, în timp ce alţii trebuie să-şi vadă de treabă doar pe teren - dar e mai bine în acest fel. Căci a lăuda o reuşită care este clădită pe şi un singur meci aranjat este cea mai mare blasfemie fotbalistică ce ar putea fi comisă. Indiferent de ligă.

Aşadar, Poli II a obţinut o nouă victorie esenţială în lupta pentru salvarea de la retrogradare, victorie care îi duce acuma la doar două puncte de primul loc al salvării - din păcate, ocupat de CFR Timişoara. Alb-violeţii au controlat partida în mare parte, deşi niciuna dintre formaţii nu a avut prea multe ocazii de gol. De fapt, singurele posibilităţi de a marca ale oaspeţilor au venit drept urmare a unor greşeli mari ale unuia sau a altuia din centrul apărării timişorene, fie Oberşterescu, Scutaru sau Mera. Poli II a pus în pericol poarta lui Lipitor prin Popovici, care a scăpat excelent pe contra-atac, a fugit cu mingea până în careul advers, dar a fost blocat în momentul şutului - e drept, puţin tergiversat moment. Pătraş, în prima repriză, şi Axente în a doua au executat o pereche de lovituri libere pe poartă, dar portarul bihorean a fost de ambele ori la post. Dar golul a venit din nou de la Buda, fostul jucător al Calorului dând semne că s-ar fi adaptat la noua sa echipă, mai ales de când Rotariu a decis să nu-l mai lase să se vejtejească la mijlocul terenului, ci i-a dat teren de arat pe benzi. Aşadar Buda a executat, prin minutul 30, o liberă de pe partea stângă de atac, a trimis direct spre poartă deşi poziţia impunea mai degrabă o centrare, dar la fel ca în etapa anterioară de acasă, a înscris direct, mingea învârtindu-se înalt spre colţul lung, fără şanse pentru Liptor, care era prost plasat.
Repriza secundă a fost asemănătoare cu prima, din aproape toate privinţele mai puţin goluri marcate. Rotariu a luat decizia, oarecum înţeleaptă, de a-l înlocui pe Oberşterescu cu Mera, dar deşi cel din urmă este clar peste cel dintâi, acesta a greşit fatal prin minutul 75, când a scăpat oarecum o minge spre un jucător advers, în mijlocul careului, şi doar finalizarea slabă şi interveniţia lui Zimmermann au păstrat scorul de pe tabelă. Axente, foarte slab astăzi, a avut şi el o bună oportunitate spre finalul partidei, când a ajuns în poziţie de finalizare, dar şutul slăbuţ (e drept, dintr-o poziţie grea) a fost respins în corner de Lipitor. Şi când ne credeam cu sacii în căruţă, o minge lungă a fost prelungită de către Scutaru într-o tentativă de respingere până la un atacant advers, liber în careu, dar acelaşi Zimmermann a intervenit inspirat pentru a salva cele trei puncte!

Felicitări deci echipei secunde, care a obţinut o victorie meritată, fără ajutor real de la echipa mare. E drept că Latovlevici, Scutaru, Axente şi Zimmermann sunt de drept jucători la Poli "1", dar până la urmă ei au crescut împreună cu mulţi dintre colegii lor la această frumoasă echipă a doua, care nu merită să retrogradeze, cu atât mai puţin fiindcă aşa comandă Iancu.

Poli II: Zimmermann (6,5) - Latovlevici (6), Oberşterescu (5), Scutaru (5,5), Străuţ (6) - Pătraş (6), Poparadu (6), Danci (5,5), Buda (6,5) - Axente (5), Popovici (6). Au mai intrat Mera (5,5), Sicoe (6) şi Dochiţa, înlocuindu-i pe Oberşterescu, Danci şi Popovici.

25 aprilie 2008

O întârziere

Din păcate, mâine voi fi pe drum, astfel că nu voi putea urmări meciul împotriva Buzăului. În consecinţă, cronica de meci va trebui să aştepte.

În schimb, voi reuşi să urmăresc meciul dintre Poli II şi FC Bihor, despre care voi scrie una-alta mai pe seară.

Poli, 1921, alb-violet, Timişoara

Problemele palmaresului îşi scot din nou mecla hidoasă din neantul mizeriei româneşti.

TAS a decis că Poli trebuie să-şi schimbe numele şi culorile, pentru că acestea crează în continuare riscul confuziei - de fapt, este clar că s-a încercat menţinerea identităţii vizuale prin aceste alegerea culorilor "violet-alb-negru" (negru?!) şi a numelui care incorporează cel puţin un element care în mod evident face referinţă la echipa din Bucureşti. Mai mult, Poli va trebui să plătească 5,000 de Euro pentru fiecare meci jucat din ianuarie 2007 până în 30 iunie 2008.

Mă doare capul când citesc acest document, aşa că vă las pe voi s-o faceţi. Oricum, reiese clar că acest apel nu a avut nimic de-a face cu problema primordială a palmaresului, ci doar cu conformarea la deciziile anterioare ale TAS-ului, deci singura decizie "pe masă" avea de-a face cu numele şi culorile actuale ale clubului. Se remarcă faptul că cei din conducerea actuală a Politehnicii nu au adus niciun argument real pentru a modifica ceva în acest sens şi chiar dacă ar fi făcut-o, palmaresul nu putea fi recuperat acolo.

Link.
Google+