Am revenit, finalmente, de pe munte, dar a mai fost nevoie să aștept patru zile ca tovarășii de la RDS să repare defecțiunea apărută la (exact) 4.20, duminică.
Emil Dică și Nicolae Grigore au fost zvonurile acestei săptămâni (și nu numai), iar eu mă întreb dacă să râd sau să plâng - sau să mă prefac că nu mă mai miră aceste lucruri. Mă uitam recent peste lotul celor de la Urziceni, băieți buni pe terenul de fotbal, și am remarcat că spre deosbire de noi și alte echipe cu conducători fanteziști care adună rebuturile echipelor mari, uniriștii urziceneni preferă să aducă jucătorii buni de la echipele mici. Există și excepții în ceea ce privește expulzații (mă gândesc la un ex-dinamovist ajuns la Târgu Jiu), dar de regulă aceștia se prezintă cu un psihic distrus și nu reușesc să evolueze la presupusa lor valoare - că doar ambiția și determinarea nu sunt trăsături obișnuite ale fotbaliștilor autohtoni. E clar că dă mai bine să aduci jucători de la SDR, dar în acest moment experiența ar trebui să spună până și distinsului nostru președinte că această abordare nu dă roade.
În altă ordine de idei, sunt sigur că și voi sunteți la fel de nerăbdători ca și mine pentru a vedea ce ne rezervă bilele magice UEFA, deci ne-om "auzi" din nou mâine, când știm ce avem de înfruntat.
28 august 2008
25 august 2008
Gloria Buzau - Poli 1-2
Până la urmă cel mai important este că am câștigat, mai ales că sceptimismul general în ceea ce privește evoluțiile din deplasare se înrădăcinase bine de tot după eșecul de la Mediaș - și nici nu a avut motive reale să se dezrădăcineze prea mult în urma acestei victorii, mă tem. Chiar dacă alb-violeții nu au debordat printr-un joc calitativ, nu se poate pune problema echipei mai valoroase, în contextul în care gazdele de la Buzău sunt – probabil – cea mai slabă (neînformă) echipă din Liga 1.
Nici nu începuse bine meciul că Goga a reușit să se evidențieze pentru prima oară în tricoul Politehnicii, receptând o pasă excelentă de la Alexa, iar grație unui control perfect al balonului și a unei finalizări pe măsura, a deschis scorul pentru Poli! Deși s-ar putea spune că buzoienii au controlat jocul în următoarele minute și au stat mai mult în jumătatea noastră, aceștia nu au reușit să pună în pericol poarta lui Pantilimon. Ratarea lui Abiodun (ușor în unghi) cu poarta goală a precedat reușita lui Rusici, slovenul reușind al doilea gol în doua meciuri după o fază făcută în proporție de 90% de către Goga! Până la pauză meciul a revenit în viteza precedentă – adică încet și plicticos - și, din păcate, nici repriza secundă nu ne-a rezervat mai mult spectacol.
Mitanul secund a debutat cu eliminarea ridicolă a lui Latovlevici (al doilea galben), astfel că echilibrul partidei a fost rupt (de fapt acesta a fost „re“-stabilit), în sensul că gazdele au ajuns mai aproape de poarta lui Pantilimon. Acesta a avut două intervenții esențiale și spectaculoase pe parcursul reprizei, dar a fost învins „grație“ gafei monumentale a lui Bonfim (proaspăt intrat) căruia i-a trecut mingea printre picioare, înainte de a-i reveni acolo, de unde a fost îmipnsă în poartă de către un jucător buzoian. Fluierul de final a urmat la doar trei minute după golul gazdelor, astfel că alb-violeții au obținut, în sfârșit, o victorie în deplasare.
Din păcate jocul echipei este încă deficitar, iar după ce am urmărit prestația rapidiștilor în compania celor de la Dinamo, îmi este clar că vom avea nevoie de multă inspirație sau de multă șansă pentru a ieși bine din meciul de duminica viitoare. Momentan nu e chiar rău, dar uitându-ne la ce adversari am avut, e clar că era loc de mai mult. Să ne lăsăm surprinși.
Poli: Pantilimon (6,5) – Bădoi (6), Sretenovici (5,5), Luchin (6), Latovlevici (5,5) – Abiodun (5,5), Alexa (5,5), Magera (6), Karamyan (6) – Goga (6,5), Rusici (6).
Au mai intrat Bonfim (4) și Stancu, înlocuindu-i pe Goga și Abiodun.

16 august 2008
Poli - CS Otopeni 3:1 (1:0)
Nu cred că am mai văzut aşa o atitudine glacială din partea publicului timişorean la scorul de 3-0 (şi 3-1, şi 1-0; la 2-0 n-a fost timp) de când mă ştiu. Au mai fost prestaţii slabe încununate cu victorii şi atunci toată lumea s-a bucurat "că a trecut", dar această seară s-a înnecat într-o stare neobişnuit de distantă. Pe teren câştiga Poli, dar în tribune pierdea. Şi, din păcate, nu în mod nejustificat, căci nu pot să nu văd că jucătorii alb-violeţi sunt depăşiţi de aşteptările suporterilor. Despre metode de exprimare, cu altă ocazie.
De fapt, toata aceasta stare de lehamite fata de cei care o reprezinta pe Poli in aceste momente a fost exprimata - cât se poate de clar - prin lipsa de stupoare la deciziile ridicole dictate impotriva echipei noastre, fie că vorbim de faulturile asupra lui Bucur, golul lui Rusici anulat în mod eronat, out-urile dictate aiurea sau cele două galbene primite uşor de către Alexa şi Magera (mai ales al doilea).
Meciul a început molcom, iar timp de douăzeci de minute am avut ceva emoţii că lucrurile ar putea lua o turnură nefavorabilă. Nu mă refer la o conştientizare acută, ci la un ciob de gând care nu-ţi dă pace - conştientizat puţin atunci când Panti a scos o liberă periculoasă. Dacă până la momentul menţionat doar Bucur se apropiase de poartă în ceea ce ne priveşte, Rusici a ieşit în evidenţă cu o reuşită superbă în minutul 20 - precum scriam mai sus, anulată - ca apoi orice amar al nedreptăţii să fie îndulcit de reuşita lui Brezinky, în urma unui corner. Oaspeţii au fost aproape de a egala, şutând însă pe lângă, ca apoi Bucur să rateze o şansă de singur cu portarul, din cauza unei preluări lăbărţate. Cea mai mare şansă de egalare a avut loc câteva minute mai târziu, când Alexa a trimis o pasă lentă înapoi, interceptată de un atacant adversar, pe care Pantilimon a reuşit să-l oprească in extremis.
Şansa a făcut ca alb-violeţii să aibe un debut excelent de repriză secundă, iar după ce lui Bucur i-a fost refuzat un penalty, a venit a doua reuşită a serii: Brezinksy a recuperat o mingea la marginea careului, a sprintat până spre centru şi i-a pasat lui Magera care a trimis la rându-i o pasă (perfectă) către Rusici, oferindu-i slovenului şansa de a înscrie, iar acesta nu a iertat (precum urma să facă mai târziu). Imediat după acest gol, Alexa a trimis o pasă lungă peste apărarea adversă la care Bucur a sprintat, mingea l-a depăşit pe portarul ieşit, iar atunci când Bucur a încercat să trimită mingea peste ultimul adversar rămas în faţa sa, acesta a comis un henţ - fiind eliminat. Din libera ce a urmat, Bădoi a trimis excelent peste zid, mingea lovind bara de sus înainte să intre în poartă. Din acest moment însă, alb-violeţii au ales să abordeze relaxat minutele rămase, în loc să încerce să mai aline suferinţele cauzate de umilinţa recentă. Lipsa de determinare a unor jucători, pasele aproximative sau înapoi la portar şi cele câteva trageri de timp (dacă n-a fost cumva doar una) au fost huiduite copios. Cu siguranţă că golul oaspeţilor, facilitat de o eroare a lui Pantilimon, nu a fost de folos în a diminua iritarea generală, mai ales că a venit după ce Rusici a scăpat singur cu portarul (pasă Alexa) şi nu a reuşit decât să intre cu mingea în el. Finalul meciului a consemnat o victorie tristă pentru toţi cei prezenţi.
Poli: Pantilimon (5,5) - Bădoi (5,5), Luchin (6), Brezinky (6,5), Milhazes (6) - Abiodun (5), Alexa (6), Magera (7), Art. Karamyan (5,5) - Rusici (6), Bucur (6).
Au mai intrat Goga şi Arm. Karamyan înlocuindu-i pe Bucur şi Art. Karamyan.
Jocul echipei este în continuare unul deficitar, iar chiar dacă retragerea lui Magera în linia de mijloc s-a dovedit o mişcare bună, nu cred că Alexa poate să creeze pericolul pe care ni l-am dori din postura de mijlocaş coordonator. Pasele peste apărarea sunt o soluţie doar atunci când apărarea este avansată, aşa cum a fost astăzi, dar ele nu ar fi fost de folos la Piteşti sau Mediaş. Alături de Magera ţin să-l remarc pe Brezinsky, care a avut o prestaţie solidă, chiar dacă nu imaculat de solidă.
Ceea ce nu reuşesc să-mi explic este de ce după marcarea golului jocul de pase s-a transformat într-un hei-rup haiducesc, ca şi cum echipa ar fi trecut într-un manşalier stricat. Chiar aşa de condiţionaţi să fie jucătorii, că atunci când dau gol să nu ştie decât să se retragă?
Oricum, mai sunt multe de făcut şi, probabil, o s-o mai luăm pe cocoaşă până Uhrin va reuşi să pună la punct jocul echipei. Numai să nu fie prea târziu.
Gol anulat Rusici:

15 august 2008
Poli II - Building Vânju Mare 0:1 (0:0)
Nici n-a început bine sezonul, că echipa secundă a Politehnicii poate fi considerată una dintre candidatele serioase la retrogradare. În ciuda prezenţei lui David Sanchez în primul unsprezece, alb-violeţii nu au dominat decât în puţine momente partida, iar atunci când chiar nu era cazul, s-au înfrânt singuri, prin greşeala lui Baba.
Prima repriză a fost controlată, în mare, de Building, care au avut o primă mare ocazie în minutul 7, atunci când la un corner mingea a fost trimisă peste poartă din doar câţiva metri. Poliştii au avut o replică palidă, nereuşind întâi să profite de o bâlbâială a portarului advers, înainte ca Latovlevici să pătrundă în careu şi să şuteze slab, cu dreptul. Semi-ocaziile au continuat să fie singurele faze notabile ale meciului până la finalul reprizei, Baba intervenind bine la o lovitură de cap, ca apoi o altă lovitură de cap să treacă peste dintr-o poziţie favorabilă.
Alb-violeţii au început mai bine repriza secundă, iar centrarea lui A. Ganea l-a găsit perfect pe Leagu, care a trimis bine mingea cu capul, însă portarul advers a avut o paradă de efect. Gavriluţă a trimis şi el peste cu capul la cornerul ce a urmat, aceasta fiind ultima faza periculoasă pentru câteva minute. Poate cea mai frumoasă fază a meciului a plecat de la Sanchez, care a pus echipa pe un contratac excelent, Riviş purtând mingea până în marginea careului, dar Leagu nu a reuşit să finalizeze centrarea bună a acestuia. Apoi în minutul 66, o liberă complet inocentă a fost scăpată în mod lamentabil de către Baba, moment în care partida parcă a luat sfârşit, iar fazele de poartă s-au retras şi ele la umbră.
Poli II: Baba (4) - Năstase (5,5), Zaluschi (6), Gavriluţă (5,5), Latovlevici (6) - Buda (5,5), Sicoe (5,5), Sanchez (6), Ganea (5,5) - Leagu (5), Riviş (4,5).
Au mai intrat Popa (5), Boştină, Danci şi Nr. 5 pentru Ganea, Leagu, Sanchez şi Sicoe.
De interes este, mă gândesc, opinia mea despre prestaţia lui Sanchez. Din punctul meu de vedere, spaniolul este un pasator excelent, probabil unul dintre cei mai buni pasatori din lotul Politehnicii, iar astăzi a oferit o mulţime de pase foarte exacte, indiferent dacă erau de patruzeci de metri sau de zece metri. Totdată, vede şi deschide bine jocul, participă atât la fazele ofensive, cât şi la cele defensive, chiar dacă este destul de lent. În plus, astăzi nu a fost jucat foarte mult (mai ales în prima repriză), deci nu pot emite pretenţia unei evaluări deosebit de pertinente. Este posibil să fie de folos echipei, sigur, dar diferenţa de valoare între Liga a 3-a şi Liga 1 este mare; nu văd cum să aflăm ce-i poate pielea într-un meci cu Vânju Mare.
În rest, toate triste şi tăcute la terenul Electrica. Cam cum ne-am obişnuit.

13 august 2008
Rezultate sondaj
Optimismul este încă la cote înalte, judecând după rezultatele acestui sondaj. Eu mă îndoiesc că Buftea va da rezultate mult mai bine decât experimentul Reșița, timp în care Poli II se va chinui să supraviețuiască în Liga a 3-a. Problema cu Buftea, din punctul meu de vedere, este una dublă: în primul rând că echipa evoluează într-o locație îndepărtată de Timișoara (chiar dacă este apropiata de reședința lui Marian Iancu), iar în al doilea că antrenorul Balaur nu-mi inspiră mai multă încredere decât duetul Rotariu-ian de la Poli II. Vorba vine, vom vedea.
Buftea este o idee...
bună - 4 voturi (22%)
proastă - 2 voturi (11%)
vom vedea - 12 voturi (66%)
Total voturi: 18
Buftea este o idee...
bună - 4 voturi (22%)
proastă - 2 voturi (11%)
vom vedea - 12 voturi (66%)
Total voturi: 18
12 august 2008
Gloria Arad - Poli II 4:2 (4:1)
Alb-violeții mici au fost bătuți destul de crunt de către gazdele din Arad în Cupa României, scorul fiind deja de 3:0 după douăzeci de minute, cu două dintre reușite din penalty. Este cu atât mai surprinzător cu cât la Poli II au jucat Marius Popa și David Sanchez, dar în timp ce cel dintâi nu poate avea prea multe motive de laudă, după ce a fost și eliminat în ultimul minut de joc, spaniolul a reușit să marcheze ambele goluri ale echipei, ceea ce cel puțin lasă impresia că a reușit (cum ar fi fost și normal) să iasă în evidență. În mod aproape comic, toate reușitele gazdelor i-au aparținut unui fundaș, Alin Gligor.
În ceea ce îl privește pe Popa, mă mir puțin că a fost trimis să joace, după ce până acuma nici nu s-a antrenat cu echipa secunda.

11 august 2008
Jalea de pe mare
Cum plec, cum se pune de o vijelie. Sunt la fel de dezamagit ca toată lumea după eșecul de la Mediaș, dar - la fel ca în urma prestației de la Pitești - nu mă declar șocat. Aveam toate șansele să fim surprinși în mod negativ după pregătirea de vară fușărită, a transferurilor târzii și cu troaca (mai că încep să tânjesc după legendarele transferuri punctuale) sau a scandalurilor iscate de alții sau chiar de cei din cadrul clubului. Deși am putut urmări doar pe net și în format text desfășurarea ultimelor partide, am zis că pe-un de-o dare de părere, care să prezinte în mod succint anumite convingeri pe care le-am conturat, de fapt, cu ceva vreme în urmă.
Problema la Poli este o problemă pe termen lung, mai mult decât una pe termen scurt. De când BKP-ul a preluat clubul prin persoana lui Marian Iancu s-a vorbit mult și s-au făcut puține, iar loturile și antrenorii rulați sunt consecințele directe ale acestei probleme fundamentale. De fiecare dată când suporterii începeau să se agite, pilula care este schimbarea de antrenor, urmată apoi de o serie de mutări superficiale pe piața transferurilor căuta să aline pesimismul de moment și, la fel ca orice alt drog (în acest anume caz, speranța deșartă), să dea naștere unei stabilități temporare.
Nu știu dacă am scris-o pe undeva, dacă am spus-o cândva - că de insinuat știu că am făcut-o - dar de cel puțin doi ani de zile am început să-mi pierd încrederea în posibilitatea performanțelor reale și consistente la Poli în condițiile asigurate de actuala conducere. În consecință, marea mea teamă (și frustrare) este că orice schimbare ce ar putea fi provocată de acest debut de sezon nu va reprezenta o soluție pe termen lung.
Mulți au criticat abordarea acestui sezon, mai întâi din cauza jucătorilor relativ neimpresionanți care au fost aduși, apoi datorită transferurilor făcute și desfăcute sau din cauza nereușitelor (Contra, Douala) care nu au fost compensate cu alte transferuri, și nu în ultimul rând ca urmare a tacticilor de acoperire folosite pentru situația cel puțin discutabilă din punct de vedere financiar a clubului, ce s-a manifestat prin tranșele eșalonate astfel încât Uhrin să nu aibă la dispoziție o serie de jucători pe posturi cheie în aceste prime etape (iar oricum, întârzierea cărților verzi este ciudată). În plus, Uhrin se vede obligat să recreeze o echipă în doar două luni, în contextul presiunilor puse de declarațiile bombastice ale lui Chivorchian și Iancu – declarații de atâtea ori ridicole și penibile, de la venirea sigură a lui Contra, la "echipele retrogradate", și până la scandalul Popa, care devine tot mai rușinos privind prestațiile alternante ale lui Taborda. Așadar, situația - corect percepută de multă lume - nu era nicidecum roză acuma o lună și între timp nu a devenit decât mai puțin roză.
Se poate accepta ideea că aceste riscuri au fost calculate, dar nu mi se pare că se justifică în contextul obiectivelor declarate - ceea ce mă și face să cred că situația financiară nu este prea bună, căci nimeni nu recurge la astfel de sacrificii dacă nu este obligat să le facă.
Cât despre Uhrin, va avea de îndurat niște vremuri foarte tulburi, pentru că cel puțin teoretic echipa a fost întărită față de sezonul trecut (deși debarcarea lui Aliuță și Cânu va fi cu siguranță adusă în discuție în contextul actual), dar jocul nu merge, în timp ce slăbiciunile “de demult” nu se prezintă deloc întărite (apărarea, meciurile în deplasare).
Nu e momentul să fie criticați jucătorii proaspăt aduși, pentru că nici n-au avut timp să arate ce pot și nici nu au reușit să formeze o echipă - zic eu, din cauza nenumăratelor naționalități cu care a fost împânzit, peste noapte, lotul alb-violet. Dar mulți dintre ei au șanse ridicate de a urma calea predecesorilor lor.
Deci cam din aceaste cauze simt că Poli nu are un viitor solid pe termen lung, fiindcă financiar nu mai are susținerea de odinioară, iar lipsa de potență financiară nu este nicidecum compensată de maniera în care este condus clubul. Da, este un moment prielnic pentru a cădea în tragic, dar sper că măcar pe termen scurt să ne revenim pentru a alterna, așa cum am tot făcut-o, frumosul cu urâtul. Numai să nu ne trezim cu CFR Timișoara peste noi, într-un an sau doi.
P.S. 9 din cei 14 jucători utilizați de Gaz Metan au evoluat în partida pierdută cu Poli II, în aprilie.

3 august 2008
Poli - Pandurii 3-0
Ave Kara! Acest meci se anunta dificil tinand cont de performantele celor doua echipe in prima etapa de campionat, dar Poli a reusit sa controleze meciul de la cap la coada facand si spectacol in acelasi timp. Cu un Karamyan stralucitor si in forma mare Poli a inceput puternic prima repriza incercand de mai multe ori sa ajunga periculos la poarta lui Mingote. Prima mare ocazie a venit in minutul 9 atunci cand rolurile din atacul lui Poli s-au inversat, Bucur centrand pentru Karamyan care a trecut deputin pe langa minge. A fost doar inceputul. In urmatoarele minute cei de la Pandurii au incercat sa opreasca inevitabilul prin cateva actiuni care ar fi trebuit sa echilibreze acel inceput de meci, dar efectul a fost fix invers. In minutul 22 a venit si golul nostru. Dupa un corner executat perfect de Artiom, Magera s-a folosti de minune de inaltimea sa si a reusit sa trimita mingea in poarta fara prea mari probleme. Apoi au urmat cateva minute mai putin spectaculoase pana in minutul 33 cand la o centrare in careul nostru, Taborda reuseste sa scape din brate o minge pe care in prima instanta o retinuse, dar din fericire mingea este respinsa. Minutul 41 il scoate in evidenta dinnou pe Karamyan cand a reusit sa finalizeze superb o actiune solitara cu un sut de la 25 de metrii fara sanse pentru Mingote.
Repriza a doua a inceput la fel ca prima, cu Poli in atac. Primele ocazii au venit dupa 2 centrari foarte bune ale aceluias Karamyan, prima scapata de Mingote dar respinsa de un fundas, iar a doua direct pe capul lui Luchin care din 6 metrii a trimis doar peste poarta. Showul a continuat si Poli a facut spectacol ratand ocazie dupa ocazie. In minutul 66 a intrat si Goga in locul lui Gigel, care a alergat foarte mult in meciul de aseara, cel care avea sa joace un rol decisiv la stabilirea rezultatului final. In minutul 76 se petrece o faza discutabila in careul nostru la o interventie periculoasa a lui Brezinsky asupra lui Piturca, dar arbitrul a lasat jocul sa continue. La doar 4 minute dupa aceasta faza vine si golul 3. Goga este lansat in careul gorjenilor, face o preluare aparent prea lunga, dar reuseste sa strecoare mingea pe langa portarul Mingote care in alunecare il doboara pe atacantul nostru iar arbitrul nu are alta alternativa decat sa acorde penalty pentru Poli. Karamyan este nevoit sa bata de 2 ori, dar nu greseste si tabela arata 3-0.
Singurul eveniment negativ al acestei partide s-a petrecut in minutul 90 cand Goga reuseste performanta de a lua un al doilea cartonas galben in 23 de minute si este eliminat. O performanta inutila mai ales avand in vedere scorul si minutul. Un meci foarte bun reusit de Poli, o prestatie mult mai buna decat prestatia de saptamana trecuta de la Pitesti, dar acest lucru este deja cunoscut, ca echipa noastra este foarte puternica pe teren propriu!
Poli: 99. Taborda, 25. Milhazes, 4. Brezinský, 16. Luchin, 30. Bădoi, 77. Karamyan, 23. Garcia, 5. Alexa, 28. Stancu, 18. G. Bucur, 28. Magera
Pandurii: 80. Mingote, 15. Ghindeanu, 3. A. Rus, 4. Chibulcutean, 6. Cardoso, 10. Vasilache, 5. Păcurar, 24. Murgan, 30. I. Iordache, 28. Al. Piţurcă, 11. Orac
La Poli au mai intrat Goga, Rusic si Arman Karamyan.

2 august 2008
Absență nemotivată
Mă tem că voi lipsi în următoarele zece zile, motiv pentru care nu voi reuși să-mi aduc aportul obișnuit la critica alb-violetă. Totuși, lucrurile nu vor sta pe loc, căci tovarășul meu în suferințe multi-colore mă va suplini, așa cum a mai făcut-o cu o ocazie, și sper să-l lecturați cu aceeși plăcere.
Hai Poli!
Hai Poli!
31 iulie 2008
Efecte secundare
Am resimțit în aceste ultime săptămâni că deodată sunt mult mai distant de fenomenul fotbalistic românesc. Îmi aduc aminte că atunci cânt sezonul începuse anul trecut, mi-am dat silința să văd cât mai multe meciuri, să pot să-mi creez o imagine vizavi de raportul de forțe din campionat. În 2008, debutul sezonului a trecut în tăcere, pe de-o parte pentru că sunt abonat UPC, pe de altă parte pentru că nu campionatul este elementul de interes maxim pentru următoarele două luni - deși, țin să menționez, este esențial să nu fie neglijat prea mult ("odihna" pentru finala de cupă de acuma doi ani n-a dat roade, așa cum și odihna multor echipe de top la EURO le-a scos din ritm). Deci în ceea ce ne privește, trebuie doar să ne vedem de treabă și să sperăm că Uhrin va reuși să definitiveze un prim unsprezece în timp util, în ciuda amânării disponibilității anumitor jucători din considerente financiare.
Revenind la ceea ce mă frapează, îmi dau seama că pe lângă motivele menționate, această lipsă de interes nu poate să nu se tragă și din scandalurile de acuma câteva luni, precum și a devalorizării "cuvântului" în ceea ce ne privește. Presa nu mai prezintă niciun interes deosebit, din mai multe motive: fiindcă cei din conducere nu ne pot comunica nimic consistent, dosarul palmaresului nu înaintează decât din colț în colț, în timp ce până și declarațiile șablon ale jucătorilor și-au pierdut farmecul (de remarcat că nu contează de unde vii, cu aceleași platitudini ești obișnuit). Iar în ceea ce privește cea din urmă chestiune, nici nu este vina jucătorilor, ci aceasta este natura lucrurilor - din piatră seacă nu scoți apă, iar dacă am avea pic de demnitate și respect față de toți cei implicați în acest pseudo-fenomen sportiv, nici n-am încerca. Adică, dacă dorim să regăsim respectabilitatea pierdută cu mult timp în urmă.
În fine, de fapt nu scriu decât mai multe cuvinte goale, platitudini de altă factură, fiindcă problema consumului mediatic este una bine-cunoscută. Și de fapt nu e o anormalitate să vezi că oamenii cumpără tam-tam și nu informații reale, fiindcă așa e peste tot. Ceea ce este anormal însă e că în lumea largă poți să alegi între produse, așa cum sunt ele, în funcție de cele care te definesc, în timp ce la noi autocrația debilitantă a senzaționalului nu mai lasă loc de nimic. Și din această cauză mă descopăr mai distant față de fotbal și îmi caut refugiul în sporturi mai puțin terfelite - afară, pentru că nu sunt la fel de bănoase, la noi pentru că nu e loc de o rubrică de ziar pentru ele.

30 iulie 2008
Buftea și Poli II
Conform celor de la Fotbal Vest, următorii jucători de la Poli au rămas la Buftea:
Plopeanu, Vasilescu - Scutaru, Străuț, Siminic, Rațiu, Mera, Teușan - Cojocnean, Poparadu, Popovici, Sandu, Pătraș - Mansour, Axente.
În plus, lotul de la Poli II îi conține momentan pe cei care urmează:
Băeșu, Baba, Bonda - Năstase, Gavriluță, Rebenciuc, Ciorbă, Petruș, Oberșterscu, Zaluschi, Burduhos - A. Ganea, Sicoe, Buda, Voicu, Glodeanu, Terlai, Ilie - Riviș, Magdaș, Leagu, Toroni, Boștină, Popa + (posibil) Danci, Dochița, Gălan.
Țin să remarc că este puțin ciudată absența lui Moscalu, care a s-a descurcat bine la acel turneu de juniori A despre care am povestit prin luna iunie.
Practic se continuă deci acțiunea începută anul trecut, într-un format aproape identic. Să vedem ce iese.

Cele mai multe speranţe pentru sezonul viitor vă puneţi în:
Balazs Borbely - 8 voturi (28%)
Milos Brezinsky - 2 voturi (7%)
Dejan Rusici - 4 voturi (14%)
Dare Vrsici - 14 voturi (50%)
Total voturi: 28
Balazs Borbely - 8 voturi (28%)
Milos Brezinsky - 2 voturi (7%)
Dejan Rusici - 4 voturi (14%)
Dare Vrsici - 14 voturi (50%)
Total voturi: 28
27 iulie 2008
FC Argeș - Poli 1:1 (1:1)
Se făcea că am fost pentru a doua oară în doua zile la The Dark Knight (recomand călduros), tocmai la ora 10.35. Deși meciul se terminase cu un egal dezamăgitor, după o prestație dezamăgitoare, acesta nu m-a surprins prea mult, luând în considerare nenumărați factori, de la legăturile de joc, la calibrul jucătorilor aduși, la absența unora dintre ei, la adversarii mediocrii din partidele amicale. Așa se face că un egal cu o nou promovată nu este o surpriză, la fel cum lentoarea fundașilor centrali de 1,93 nu a fost o surpriză. Ceea ce m-a surprins însă este că pentru această a doua vizionare, nu puteam nicicum să mă uit la film și să mă simt bine, căci gândul ce conținea informațiile adineauri enumerate mă apasă precum o gorilă apasă o furnică.
Alb-violeții au debutat în forță, dar s-au înmuiat repede. Astfel, nici ocaziile de poartă nu s-au grăbit să se materializeze, nici de-o parte, nici de cealaltă. În ciuda acestui fapt, nu puteam să ignor fiorii ce mi dădeau fazele și combinațiile rapide ale gazdelor, gazde care s-au dovedit a fi o echipă mică, dar agilă și dispusă la efort. Dacă inițial poliștii încercau să mai combine cât de cât, orice tentativă de combinație s-a transformat în scrum pe parcurs și mai ales în repriza a doua . În consecință, nu a existat decât o fază notabilă la poarta lui Boșneag în primele 44 de minute, fază ce l-a avut în prim plan pe Magera, care a primit o minge în careu, a preluat-o cam larg și a tras la colțul scurt, unde portarul se afla la datorie. Din păcate pentru noi, Taborda nu s-a aflat la datorie, sau cel puțin nu așa cum ne-am fi dorit-o cu toții, în minutul 41, când Dulcea a decolat pe lângă fundașii noștri, a intrat în unghi și a centrat, portarul portughez reușind contraperformanța de a-și trimite mingea în proprie poartă la prima fază cu adevărat periculoasă pentru Poli în acest nou sezon. Șansa a fost însă de partea noastră, căci dacă Magera nu punea acel exterior la centrarea lui Bucur chiar înainte de pauză, nu prea ne vedeam egalând în repriza secundă.
Mitanul second a fost sortit să îl evidențieze pe Taborda, care a parat două faze unu la unu cu jucători adverși scăpați din marcaj, și a evoluat foarte bine în ansamblul jocului prestat. Alb-violeții pur și simplu nu au reușit să construiască nicio fază consistentă de poartă, ba mai mult, nu au reușit să pună în pericol poarta argeșeană nici măcar la cornerele avute - adică, dacă tot sacrificăm viteza apărătorilor pentru gabarit, măcar să fim spaima adversarilor la fazele fixe. Și Sretenovici, care a evoluat slab astăzi, a reușit să se evidențieze în urma unui tackling esențial reușit din spate, ca apoi să creeze una din ocaziile de unu la unu parate de Taborda. Singura ocazie de gol a noastră în repriza secundă a venit în minutele de prelungiri, când Artiom Karamyan a șutat, din interiorul careului, în forță, portarul a respins, iar Arman Karamyan nu a reușit să introducă balonul în poarta goală - e drept, dintr-o poziție incomodă.
Așadar, debutul a fost destul de trist, dar măcar știm că e loc de mai bine. Aștept cu mare entuziasm și speranță debutul spaniolului nostru, de la care sper să pună umărul la crearea unui joc mai consistent în zona centrală a terenului. În afară de cei menționați, nu prea mai am pe cine să remarc, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ, dată fiind mediocritatea în care ne-am complăcut în această primă etapă. Va fi interesant de văzut ce soluții va găsi Uhrin la grava criză de identitate a echipei, căci în acest moment Poli, deși este o echipa compusă din jucători foarte solizi, nu a reușit decât să se remarce printr-un joc firav, cel puțin în ceea ce privește calitatea lui. Căci dacă doream doar jucători mari și răi, trebuia să ne orientăm către alt sport.
Poli: Taborda (5,5) - Bădoi (5,5), Sretenovici (5), Brezinksy (5,5), Milhazes (5,5) - Abiodun (5), Alexa (5,5), Stancu (5), Art. Karamyan (5,5) - Bucur (6), Magera (6).
Au mai intrat Arman Karamyan (5), Goga și Parks, înlocuindu-i pe Abiodun, Stancu și Bucur.
La mai bine!
Gol FC Argeș:
Gol Magera:

25 iulie 2008
Graba strică treaba?
Toată agitația mea de ieri pare să se fi dovedit neinspirată. Momentan se pare că avem toate șansele să vedem dacă și cum Latovlevici va eșua. Câtă malițiozitate din partea mea în aceste zile, o fi tensiunea asta nebună dinaintea debutului de campionat.
24 iulie 2008
S-a (cam) dus Latovlevici
Tânărul fundaș stânga a fost transferat, din câte se pare, la Dinamo, pentru a-și găsi drumul către mari culmi de glorie și succes. Odată cu plecarea lui mai rămâne ca Scutaru să părăsească echipa, ca "vârfurile" generației ratate (distruse) să nu se mai afla la Poli - cu eventualele excepții care sunt Luchin și Pantilimon, dar cel puțin primul nu a fost niciodată ridicat la rangul de vedetă. În contextul în care jucătorii în cauză au fost lăsați pe mâinile unui antrenor cu calități discutabile, ei trebuie vânduți cât mai poate fi obținut vreun bani pe ei. Ar fi nevoie de o mare schimbare ca Latovlevici sau Scutaru (poate chiar și Torje) să devină fotbaliști de calitate.
Este important să nu ignorăm responsabilitatea pe care o au cei din staff-ul administrativ al clubului, care acuma vând, ca apoi să spună "uite ce afacere am făcut cu amărâtul ăsta", în loc să se gândească la faptul că puțină iscusință ar fi putut face ca acești poliști talentați să fi avut ceva real de oferit atât Politehnicii, cât și fotbalului în general.
Latovlevici a evoluat 11 partide pentru echipa mare și 21 pentru echipa a doua, la aceasta din urmă reușind să marcheze un gol.

23 iulie 2008
Internaționali alb-violeți
Cu Latovlevici titular și Pantilimon & Luchin intrați în repriza secundă, Naționala de Tineret a obținut un egal, 1-1, în compania Naționalei Olimpice a Italiei. În timp ce Latovlevici a făcut o partidă foarte slabă, iar Luchin nu a avut ocazia să se evidențieze, Panti a reușit să se remarce prin două parade providențiale.
21 iulie 2008
Sorin Rădoi la Urziceni
Astăzi a fost anunțat transferul pe trei ani al lui Sorin Rădoi la - vorba vine - gruparea ialomițeană. Astfel, el i se alătură unui alt fost alb-violet care a convins acolo, Ersin Mehmedovici, iar după umila mea părere, are toate șansele să îl depășească pe acesta. Nu sunt convins că debarcarea lui Rădoi a fost cea mai inspirată alegere, dar - vorba vine din nou - Uhrin știe mai bine.
Baftă și la mai mare!
Baftă și la mai mare!
20 iulie 2008
David Sanchez Rodriguez
Spaniolul de la Gimnastic Tarragona a fost anuntat drept urmatorul transfer al alb-violeților. Marian Iancu a confirmat venirea sa marți, 22 iulie. Obișnuitul contract de 3+2.
Data naşterii: 25.01.1981
Locul naşterii: Sevilia (Spania)
Inălţime: 188 cm
Greutate: 81 kg
Poziţie: Mijlocaș ofensiv
Sursa: http://www.gimnasticdetarragona.com

Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2007-08 | Gimnastic Tarragona | ES | B | 17 | 1 |
2006-07 | Albacete | ES | B | 35 | 1 |
2005-06 | Albacete | ES | B | 22 | 2 |
2004-05 | Deportivo Alaves | ES | B | 8 | 1 |
2004-05 | Albacete | ES | A | 18 | 0 |
2003-04 | Albacete | ES | A | 29 | 1 |
2002-03 | Barcelona B | ES | C | 41 | 7 |
2001-02 | Barcelona B | ES | C | 27 | 6 |
Total: | 175 | 19 |
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; ES= Spania; Imprumutat
Sursa: Football Manager 2008
19 iulie 2008
Amical: Poli - BSK Borca 2:0 (1:0)
A trecut și ultimul test înainte de debutul sezonului, un test reușit din prisma rezutatului, dar neconcludent dacă este să luăm în considerare valoarea adversarului. Drept dovadă, oaspeții de astăzi nu au trimis niciun șut periculos pe spațiul porții lui Taborda, ajungând cu greu în situații de gol. Merită știut că lotul celor de la Borca este format în mare de jucători tineri și foarte tineri, în timp ce alb-violeții (astăzi în mov complet) au aliniat un prim unsprezece foarte matur, din punct de vedere al vârstei.
Partida a fost dominată de la cap la coadă de Poli, chiar dacă fazele de poartă nu au fost extrem de abundente. Ca schemă de joc, Uhrin a ales să forțeze pe flancuri, acolo unde de fapt și există jucători experimentați, în timp ce toate fazele centrale au culminat cu pase la Magera, care (cu diferite grade de reușită) o prelungea către un alt jucător aflat prin preajmă.
Golul dintâi i-a aparținut lui Bucur, a sosit în minutul 11 grație unei lovituri de cap, și a fost precedat de centrarea excelentă a lui Bădoi. Alb-violeții ar fi putut să-și majoreze avantajul prin Stancu, rămas liber după o combinație cu Magera, dar fostul mijlocaș/fundaș dreapta, devenit mijlocaș central a tras pe lângă. Sretenovici a creat pericol la fazele fixe, mingile trimise de el cu capul fiind însă respinse de portarul advers, iar pe final de repriză Artiom Karamyan a șutat în forță de la marginea careului, dar același portar a reușit să pareze.
Repriza a doua continuă în nota de dominare a celor de la Poli, chiar dacă oaspeții și-au schimbat toată echipa la reluare. Nici de această dată însă ocaziile nu dau năvală, în ciuda eforturilor lui Stancu și Bucur. A fost nevoie ca Abiodun să intre pe teren și să-i ofere lui Stancu o minge pe frunte, ca scorul să fie majorat, după care s-au efectuat mai multe schimbări și jocul a pierdut și puțina intensitate pe care o avea.
Îmi pare rău că nu pot trage vreo concluzie după această partide, din motivele sus amintite, dar aș vrea să aduc cuvinte de laudă lui Stancu, a cărei prestație a fost surpriza zilei. Reprofilat, acesta a driblat bine, a recuperat bine, a pasat bine și a venit bine la finalizare, reușind un meci neașteptat de reușit! Și Sretenovici a fost destul de impresionant, mai ales prin ieșirile sale din apărare. Goga, pe de altă parte, s-a prezentat ceva mai șters decât mi-aș fi dorit în minutele cât a evoluat, în timp ce Magera a alternat fazele bune cu greșeli destul de rudimentare. În rest, meciul nu mi-a permis să remarc altceva.
Poli: Taborda - Milhazes, Brezinky, Sretenovici, Bonfim - Art. Karamyan, Alexa, Stancu, Bădoi - Magera, Bucur.
Au intrat pe parcursul reprizei secunde Goga, Abiodun, Arm. Karamyan, Luchin, Parks, Cejvanovici și Latovlevici înlocuindu-i pe Magera, Bădoi, Bucur, Sretenovici, Art. Karamyan, Alexa și Mihlazes.
Așadar, raportul real de forțe îl vom afla într-o săptămână. Până atunci ne rămâne să sperăm la liniște și pace.

18 iulie 2008
Convocări la Națională
Pantilimon, Luchin și Latovlevici au fost convocați la Naționala de Tineret pentru partida de marțea viitoare cu Naționala Olimpică a Italiei.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)