Cu câteva zeci de ore rămase, mi-e greu să spun unde suntem. Norocul face că prima etapă ne permite să explorăm capacităţile noastre, chiar dacă ar fi bine să nu pierdem prea mult timp cu asta.
Rămân la părerea pe care am mai declarat-o, anume că dispunem de un lot destul de bine completat numeric, care are potenţialul de a lupta pentru una din primele cinci poziţii. Ar fi frumos ca sâmbătă să începem cu măcar 10.000 de spectatori în tribune, de dragul Politehnicii şi a sezonului dificil ce ni se aşterne în faţă.
Aşteptările sunt reduse, ca urmare a insistentei retorici ce ţintuia reducerea lor, însă mă bucură prezenţa atâtor jucători crescuţi de Poli în prima echipă. Cred că aici îşi doreşte orice suporter să ajungă, la o echipă care să se afle într-adevăr acasă atunci când e la Timişoara. Las scepticismul pe mai încolo, că doar îi va veni rândul, numai că până atunci sper la cât mai multe surprize plăcute.
Hai Poli!
20 iulie 2010
15 iulie 2010
Amical: Poli - Ferencvaros 2:1 (0:0)
N-a mai fost Al Sadd, nici Olăroiu, dar tot o echipă acceptabilă, care a terminat pe locul 7 în campionatul vecin: Ferencvaros.
E clar deja care vor fi titularii pe care va miza Petrovici, singura diferență față de partida precedentă fiind Axente în locul lui Mansour, fiind clar că în această zonă ze poate miza pe oricare dintre atacanți.
Poli a dominat partida, dar golurile au apărut doar în repriza a doua, semn că probabil vom vedea o Poli cu finaluri în forță. Din nou un gol în urma unui corner executat de Vrsic, Magera deschizând scorul în minutul 66. E interesant de văzut care va fi atitudinea lui Petrovici față de ceh. Și în mandatul lui Sabău a fost deseori rezervă, deși a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Politehnicii. În ultimele amicale a intrat pe parcurs, dar a și marcat. Va fi lăsat pe bancă în unele meciuri? Să vedem.
Axente a fost cel mai activ, având mai multe ratări, pentru ca într-un final să înscrie în minutul 69. Din nou o centrare, de data aceasta a lui Goga, care arată că poate fi și servant. Nou venitul Penga Ilenga a jucat și el cam 10 minute. Să fie ultimele?
Așadar, Poli încheie aproape perfect acest stagiu de pregătire, cu un singur egal care să strice seria de victorii. Au fost primite numai 3 goluri, iar Pantilimon pare mai sigur pe el. Ce-i drept, unii adversari au fost mai mult decât modești, dar să nu uităm că meciurile cu echipele mai mici contează foarte mult în campionat. S-a conturat o echipă de bază, atacanții au fost rulați și au înscris cu toții, echipa și-a recăpătat moralul.
Consider că stagiul a fost unul de succes. Rămâne doar de văzut dacă valoarea jucătorilor e adecvată pentru abordarea noului sezon. Și să nu uităm că echipa e mai mult decât suma valorilor.
Poli (prima repriză): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sandu, Alexa, Curtean, Vrsic, Tameș, Axente si Goga.
PS: Și echipa staff-ului și-a apărat blazonul cu succes, câștigând, la limită, returul cu Unirea Urziceni, 4-3. Înțelegem că de lăudat este antrenorul cu portarii, Mariu Bratu. Bravo!
Schimbări:
Magera pentru Tameș ('45)
Mera pentru Popovic ('45)
Bourceanu pentru Curtean ('45)
Contra pentru Vrsic ('70)
Mansour pentru Axente ('75)
Dukic pentru Bonfim ('78)
Luchin pentru Cisovsky ('78)
Penga pentru Goga ('79)
Scutaru pentru Sandu ('80)
Poparadu pentru Alexa ('83)

14 iulie 2010
Atacant
Cum problema unui atacant veritabil era evidentă încă de la finalul sezonului, managementul echipei a venit cu o propunere. Un jucător liber de contract, bineînțeles. Nu că ar fi rău asta, dar nu văd ce poate oferi un tânăr din liga a doua belgiană, care nu-și găsește echipă, venit și pe ultima sută de metri. Sincer să fiu, după aceste amicale, atacanții noștri s-au descurcat foarte bine. Cel puțin mie mi-au întrecut așteptările și cred că putem aborda campionatul cu ei.
Jucătorul în cauză este congolezo-belgianul Fesquet Penga-Ilenga, în vârstă de 22 de ani (în acte cel puțin), fost jucător al KVK Tienen din liga a doua belgiană. Atacantul va fi testat de antrenorul Petrovici, dar pronosticul meu este că rezultatul va fi negativ. Nu cred că vom mai ști numele său la începutul campionatului.
Dacă am dat-o în bară, asta este. A te înșela e în regulă. Nu e în regulă însă a-ți încălca promisiunile, precum Marian Iancu.

Amical: Poli - Al Hilal 3:0 (1:0)
Petrovici n-a stat mult pe gânduri și deja are pregătită o echipă de bază, similară cu cea care a intrat la începutul acestui amical. Se pare că Pantilimon a redevenit portarul numărul 1, strângând mai multe minute decât Taborda. În atac, probabil vor fi rotiți Goga, Magera, Mansour și Axente.
Primul dintre aceștia ne-a amintit din nou că este golgeterul echipei și a marcat devreme unicul gol al primei reprize, în minutul 6. Axente, intrat la pauză nu a mai înscris și în acest meci, în schimb de notat faptul că ambele goluri au fost înscrise datorită unor centrări, primul chiar în urma unui corner: Vrsic pentru Cisovsky (minutul 51) și Dukic pentru Bourceanu (minutul 77). Să sperăm că eficacitatea acestor faze să revină la nivelul de acum 2 sezoane.
O fază interesantă ar fi duelul dintre Alexa și ex-stelistul Rădoi, în urma căruia căpitanul nostru a primit galben, fiind și schimbat de Petrovici.
Într-un alt meci, o echipă formată din membri ai staff-ului Politehnicii a învins selecționata similară a Unirii Urziceni. Pentru violeți au înscris secundul Vali Velcea de 4 ori, maseurul Adrian Rus de 3 ori și team-manager-ul Daniel Stanciu o dată. Felicitări și la cât mai multe!
Poli (prima repriza): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Vrsic, Tames, Mansour si Goga.
Poli (a doua repriza): Pantilimon, Bonfim, Mera, Cisovsky, Sandu, Alexa, Contra, Vrsic, Bourceanu, Axente si Goga.
Alte schimbări:
Popovici pentru Goga ('65)
Magera pentru Vrsic ('57)
Dukic pentru Bonfim ('70)
Luchin pentru Cisovsky ('75)
Taborda pentru Pantilimon ('81)
Scutaru pentru Alexa ('84)

12 iulie 2010
Încă unul
S-a dus și Claudiu Ionescu, după ce a activat un singur sezon pentru Poli. Contractul jucătorului de 27 de ani a fost reziliat pe cale amiabilă, adică ambele părți au recunoscut că este un jucător bun.... pentru Gloria Buzău. Îi dorim baftă, să ajungă la o echipă unde se va impune și să o ducă bine!
În alte știri, Curtean este apreciat de Petrovici și se pare că va miza pe tânărul jucător. Să sperăm că va fi constant la un nivel mult mai înalt decât a arătat până acum.
Iar Iancu insistă să ne arate că are o reală obsesie pentru Chiacu. Eh, fiecare în lumea lui.

11 iulie 2010
Amical: Poli - Bischofshofen 15:0 (3:0)
După admonestarea de ei, poliștii și-au încordat mușchii și au reușit un zdrobitor 15-0 împotriva localnicilor din Bischofshofen, care, în lipsa zăpezii, vara se pare că se mai adună la un meci de fotbal. Doar trebuie să se pregătească și ei pentru liga a patra austriacă, nu? Da, chiar există.
Probabil că Petrovici și-a pus în cap să întreacă chiar și precedentele 3 sezoane ca număr de goluri. Pentru asta va trebui să schimbe ceva în concentrarea jucătorilor și să găsească un înlocuitor veritabil pentru Bucur. Până acum, acesta pare să se contureze sub forma tânărului Axente, care arată în aceste amicale o poftă mai mare de gol decât ceilalți coechipieri. Dar să-l vedem și în fața unor adversari mai serioși.
Goga, însă, a dorit să-și amintească că a fost golgheterul echipei, și a deschis scorul în minutul 9, apoi a reușit hattrick-ul, marcând înainte de finalul primei reprize ('43), și imediat după reluare ('46, pentru 3-0, respectiv 4-0. Celălalt gol al primei reprize a fost marcat de Curtean în minutul 37. Acesta a reușit și el un hattrick, considerat mult mai spectaculos, marcând golurile 5 și 6 ale echipei în minutele 50, respectiv 56.
Axente, cel de care vă spuneam, intrat la pauză, s-a ambiționat și el, reușind un hattrick extrem de rapid, luând la tir poarta adversă: 57, 60, 62. Scorul era 9-0, moment în care a intrat Magera pe teren și s-a trecut și el pe listă cu o dublă: minutele 70 și 75.
Această repriză a fost și prima pentru Contra de la finalul sezonului. A înscris din penalty în minutul 79, pentru ca Popovici să ducă scorul la 13-0 două minute mai târziu. Axente a ținut să fie singurul jucător cu 4 goluri în acest meci, înscriind în minutul 87, pentru ca Bourceanu să închidă tabela la atacul următor.
Sincer, nu prea înțeleg rostul acestor meciuri, mai ales că scorul nici nu e atât de remarcabil, având în vedere că Universitatea Craiova obținuse un 13-0 cu aceeași echipă ceva mai devreme. Un motiv ar fi să ridice moralul atacanților, care să zicem că era necesar. De remarcat faptul că în prima repriză s-au înscris doar 3 din cele 15 goluri, dar acest lucru e de așteptat, pentru că tot timpul rezervele sunt mai dornice de joc și de goluri. Poate ar trebui mizat mai mult pe ei, nu doar în jocurile considerate mai ușoare. Sau poate, invers, dacă nu am miza pe titulari în aceste meciuri, nu am mai avea probleme cu echipe mici.
În orice caz, următoarele meciuri sunt cu saudiții de la Al Hilal, și cu Al-Sadd-ul lui Cosmin Olăroiu. Probabil vor fi ceva mai echilibrate.
Poli (prima repriză): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Poparadu, Vrsic, Goga si Mansour.
Poli (a doua repriză): Pantilimon, Bonfim, Mera, Brezinsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Poparadu, Contra, Goga si Axente.
Alte schimbari:
Magera, Bourceanu pentru Alexa și Poparadu ('63)
Popovici, Dukic pentru Goga și Bonfim ('67)
Cobliș, Sandu, Luchin, Scutaru ('70)

10 iulie 2010
Transferuri și povești
Între timp, Latovlevici a fost vândut Stelei, amicalul cu Znojmo marcând momentul de rămas bun al fundașului față de colegii săi. Suma de transfer se vehiculează a fi de 300 000 de euro. Sperăm ca banii să fie utili clubului și jucătorul inutil adversarilor noștri.
În locul lui s-a și strecurat pe furiș un anume Andrei Sava, 19 ani, "tânăr de perspectivă", despre care știm că a fost împrumutat două sezoane la Otopeni, iar acum și-a luat Bac-ul la Timișoara. Îi urăm sincerele noastre felicitări!
În rest, Iancu e tot Iancu, ne ascultă, de acolo de sus din poziția lui, ne judecă și ne amenință că dacă vom fi tot așa necredincioși își va lua mâna de-asupra noastră și prăpădul ne așteaptă. Desigur, de vină sunt și chiar-mai-marile-decât-el autorități locale, la care este "angajat", care nu vor să-l mai plătească. La fel cum face el cu jucătorii săi.
Dar asta e altă poveste și e deja ora de somn.

Amical: Poli - SC Znojmo 3:2 (1:0)
După 10-0, un 3-2 cu o echipă de liga a doua cehă poate fi considerat un rezultat slab. Poli a jucat în mult preconizatul 4-2-3-1, în prima repriză mizându-se pe triunghiul ofensiv Magera - Vrsici - Mansour, în absența lui Goga și Tameș, cu mici probleme medicale. După mai multe ratări ale acestora, cel care a înscris unicul gol al reprizei a fost Dan Alexa, din lovitură liberă în minutul 27.
Oamenii de gol au fost salvați de Axente, care încearcă să se impună în fața antrenorului printr-un gol în minutul 51, după un assist al aceluiași Alexa, care pare în formă bună și sezonul acesta, pentru ca un fundaș - Mera, să marcheze în minutul 72.
Cehii au punctat în urma unui penalty provocat de Brezinsky în minutul 63 și a unui contraatac din minutul 83.
Probabil scorul putea fi altul, dacă ne-am fi lipsi de cunoscutele metehne: mai multă atenție la finalizare, cât și în apărare.
Următorul amical cu localnicii de la Bischofshofen, va începe curând (ora 18), rezumatul va urma mâine.
Poli (repriza I): Pantilimon - Bonfim, Igor Popovic, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Bourceanu - Alex Popovici, Magera, Vrsici - Mansour.
Poli (repriza a II-a): Taborda - Dukic, Brezinsky, Mera, Luchin - Alexa (Sandu '60), Curtean - Poparadu, Magera (Scutaru '80), Poparadu - Axente.

4 iulie 2010
Lotul pentru al doilea stagiu
Portari: Pantilimon, Taborda;
Fundaşi: Bonfim, Dukic, Luchin, Popovic, Brezinsky, Scutaru, Mera, Cisovsky, Latovlevici, Sepsi;
Mijlocaşi: Alexa, Bourceanu, Tameş, Contra (foto), Curtean, Sandu, Vrsic, Poparadu;
Atacanţi: Axente, Popovici, Goga, Magera, Mansour.
Ce se remarcă? S-o luăm pe rând.
1. Zvonitul portar Pipolo nu este în lot.
2. Revine Brezinsky.
3. Dintre mijlocaşi au fost lăsaţi acasă Ionescu şi Chiţu, a revenit Contra.
4. S-a dus şi Parks.
Nu cred că se poate vorbi de veritabile surprize. Sandu şi Poparadu au fost reţinuţi în lot după reuşitele din ultima partidă şi, probabil, pentru că suntem deficitari la închidere ca urmare a absenţei lui Dede, respectiv pe stânga - fiindcă am tot fost acolo.
Altfel, pare a fi un risc asumat abordarea campionatului cu atacanţii actuali, chiar dacă nu cred că situaţia e lipsită de speranţe.

30 iunie 2010
Amical: Poli - NK Paloma 10:0 (3:0)
În timp ce Iancu iar îşi umflă pieptul după ce CJT a luat o decizie mai mult decât normală în condiţiile actuale economice, precum şi privind la performanţele din sezonul trecut al Ligii 1, alb-violeţii se distrează cu slovenii de liga a treia.
Tripla lui Tameş, dublele lui Poparadu şi Sandu şi reuşitele lui Mera, Mansour şi Axente au contribuit la proporţiile acestui scor. Evident, rezultatul nu înseamnă mare lucru, dar ca să fiu mai a dracu, ţin să remarc faptul ca doar 20% din goluri au fost marcate de către atacanţi! Nu că ar conta cu adevărat cine marchează, atâta timp cât evenimentul are loc.
Poli (repriza I): Pantilimon - Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sepsi - A. Popovici, Alexa, Bourceanu - Tameş - Goga, Magera.
Poli (repriza a II-a): Taborda - Dukic, Mera, Luchin, Latovlevici - Curtean, Poparadu, Sandu, Vrsic - Axente, Mansour

27 iunie 2010
Amical: Poli - NK Maribor 0:0
Ocazii şi ratări în această primă partidă amicală, dar şi nişte prime tentative de stabilire a unui prim unsprezece. Astfel, Poli a trimis în teren următorii jucători:
Pantilimon - Bonfim, Cisovsky, Popovic, Latovlevici - Tameş, Alexa, Curtean, Sepsi - Goga, Magera
Se remarcă, în primul rând, revenirea lui Pantilimon şi Bonfim. Sper doar ca dorinţa vădită de a-l promova pe Panti să nu stea în calea justeţii în ceea ce priveşte determinarea primului portar al echipei: lui Taborda nu i se poate imputa nimic în acest retur, în timp ce Panti, chiar şi în puţinele partide pe care le-a jucat a dat dovadă de multă nesiguranţă.
Bonfim a făcut meciuri bune, aşa cum a făcut şi meciuri mai puţine reuşite, dar a dovedit că poate fi util echipei, deci mi se pare de bun simţ păstrarea lui în lot. Flancul stâng arată interesant la rându-i, iar speranţa mea este că Latovlevici şi Sepsi vor conlucra bine, ceea ce este esenţial, în primul rând, pentru succesul defensiv al acestei formule. Misterioasă prezenţa lui Curtean la mijloc, dar este o posibilitate ca el să fie înlocuit de Vrsici, care a ieşit mult în evidenţă în repriza a doua - asta dacă nu cumva se va trezi Goga scos din echipă de el. Alături de sloven au mai jucat:
Taborda - Dukic, Luchin, Mera, Sandu - Popovici, Scutaru, Poparadu, Ionescu - Vrsic, Axente
Deci o formulă tânără, din care am avea nevoie de câţiva jucători să (re)confirme, asta pentru a avea o echipă cât mai completă. Lor li se alătură absenţii de acuma două zile, nume precum Bourceanu, Kozak şi Mansour.
Momentan ne aflăm încă în faza de aşteptare. E clar că nu suntem nici aproape de tam-tam-ul epic care se face la Steaua în această perioadă, dar poate e mai bine aşa. Vorba lui Iancu, să acţionăm punctual.

22 iunie 2010
Vaga impresie abstractă
Urmărind, aşa, mai mult cu coada ochiului ce se întâmplă în Liga 1, trebuie să remarc că dacă nu cumva Petrovici se dovedeşte a fi un antrenor excepţional, vom avea o sarcină extrem de grea în a ne situa mai sus de locul cinci. Vaslui, CFR Cluj, Steaua şi chiar Rapid s-au întărit consistent, în timp ce Dinamo a adus un antrenor care, de bine şi de rău, cunoaşte cum să obţină succesul în condiţiile adverse din Gropiţă.
Nu vreau să par deosebit de pesimist - din contră, îmi pun mari speranţe de la tinerii care s-au alăturat lotului - dar perspectiva este clar aceasta. Este prea devreme pentru concluzii absolute, din acest motiv insist ca cele scrise mai sus să nu fie considerate drept ceva mai esenţial decât o vagă impresie abstractă.

21 iunie 2010
Lotul pentru primul stagiu
Portari: Pedro Taborda, Costel Pantilimon, Andrei Cobliş
Fundaşi: Eder Bonfim, Dusko Dukic, Srgian Luchin, Marian Cisovsky, Igor Popovic, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Laszlo Sepsi, Iasmin Latovlevici
Mijlocaşi: Dan Alexa, Alexandru Bourceanu, Alexandru Curtean, Iulian Tameş, Alexandru Popovici, Adrian Poparadu, Dare Vrsic, Marian Chiţu, Claudiu Ionescu, Florin Sandu
Atacanţi: Dorin Goga, Gueye Mansour, Lukas Magera, Winston Parks, Mircea Axente
Se remarcă absenţa lui Contra şi a lui Brezinsky, precum si prezenţa jucătorilor reveniţi de la alte echipe. În principiu, numeric măcar, suntem acoperiţi. Valoric mai complicat. Să vedem cine rămâne.

Înlocuitorul lui Bucur
Până se luptă Ștefan cu analiza jucătorilor, mă gândeam să aduc în discuție un subiect pe care l-am tot amânat de ceva vreme, încă dinainte sfârșitului de sezon, și anume problema atacanților. Poate așa îl voi motiva și pe el să se pună pe treabă. :D
În analiza sa, se întreba dacă e paradoxală prezența golgheterului Goga în topul celor mai slabi jucători din retur. Eu nu cred că e din cauza așteptărilor, ci chiar aceasta a fost prestația lui. Golurile sale din tur au fost grație unor centrări bune sau faze fixe, 2 dintre ele fiind in acel 6-0 cu Ceahlăul. În retur, când ar fi trebuit să îl înlocuiască pe Bucur, lumina reflectoarelor au fost pe el, scoțând în evidență adevărata sa față. Fundașii lui Inter (Curtea de Argeș, să fie clar) au fost ca un zid pentru el. La sprint nu cred că a reușit să ia pe nimeni. Poate cu defensive mai slabe, cum ar fi cele ale lui Dinamo sau Steaua, a reușit să mai dribleze vreun jucător. După ce mingea i-a revenit cu noroc din acesta, bineînțeles. Iar cireașa pe tort a pus-o în ultimul meci în care nici nu putem spune că a fost în nota echipei, pentru că a fost mult sub ea. Indolență, dar nu putem accepta scuza lipsei de interes de la cel pe umerii căruia a fost pusă moștenirea lui Gigel Bucur. Multe meciuri în care e practic invizibil, rareori are motivația să vină după minge. Vreo asemănare cu Gigel Bucur? Eu nu prea văd vreuna. Din păcate.
Chiar și Cociș a părut mai atacant decât Goga, deși a avut timp mai scurt la dispoziție. Din păcate timpul acesta nu se va prelungi și la sezonul viitor. Parks seamănă cel mai mult cu Bucur. Îi place să dribleze ceva mai mult, dar e și ceva mai lent, iar indolența lui în fața porții (şi nu numai) este mult mai mare. Costaricanul, dacă va continua la Poli, cred eu că se va impune mai greu ca golgeter, poate mai mult ca servant.
Magera e un atacant mai atipic. Are un șut mai tot timpul moale, dar are un simț foarte bun și poate să apară oricând la finalizare. Dar tot mai mult se remarcă prin ajutorul pe care îl aduce la construcție. Cred că îi va fi foarte greu noului antrenor să îl integreze cât mai bine în echipă.
Pentru mine, un lucru e clar. Avem nevoie de un atacant veritabil, care să poată să bage mingea în poartă atunci când e nevoie. Dacă la începutul sezonului ne spuneam că sunt prea mulți, în ultimele meciuri am ajuns să jucăm doar cu Magera, care după cum spuneam mai sus, nu e tocmai un atacant de careu. Să fie soluții ultimii 2 rămași pe listă?
Mansour a avut neșansa accidentărilor care l-au ținut departe de teren. Pare că s-a mai maturizat, dar încă nu e sigur dacă are un viitor clar la echipă, dacă nu cumva reușește să devină mare fotbalist peste vară. Dar, având în vedere că Iancu a închis prăvălia pentru transferuri, e foarte posibil să-l vedem pe senegalez mai des decât credeam.
Sau să fie Axente marea vedetă? Nu știu ce să zic, decât să așteptăm primele meciuri.
Cam cu ăștia mergem la atac. Va fi de ajuns? Doar timpul ne va spune.

14 iunie 2010
Rezumat retur şi sezon 2009/2010
Iată că am ajuns şi eu aici, cu nişte cifre şi statistici, în general nesimpatice. În mod, aş spune, surprinzător, numărul meciurilor bune făcute de echipă nu trece de patru: Dinamo, Oţelul, Urziceni şi, bineînţeles, Alba Iulia. Implicit, media notelor s-a împotmolit la 5,56, a doua cea mai mică medie pe care am înregistrat-o de când am început să ţin aceste statistici (retur 2005-2006).
Ca sezon, media de 5,63 este mai slabă ca cele din ultimele două sezoane - normal, considerând poziţia finală şi pretenţiile actuale. Destul de trist, dar cred că am depăşit deja această fază a regretului.
Cele mai multe meciuri a jucat Goga (30), urmat de Bourceanu şi Alexa (29) şi de Bonfim (28). Dacă prezenţele lui Alexa sunt de înţeles, în condiţiile în care a fost practic cel mai bun jucător al echipei în acest sezon, Goga şi Bourceanu au fost mult mai puţin constanţi, trecându-şi în cont un retur neaşteptat de slab.
Golgheterii echipei au fost următorii:
Aceste statistici iau în considerare doar partidele din campionat.
Cu privire la retur, acestea au fost cele mai bune, respectiv cele mai proaste partide:
Iar în ceea ce priveşte întreg sezonul, lucrurile arată după cum urmează.
Cele mai bune partide:
Cât despre jucători, prea puţini s-au remarcat pozitiv în acest retur.
Faptul că trei din cei patru jucători din top sunt jucători nou instalaţi în primul unsprezece e oarecum interesant şi, în mod normal, ar fi fost de bun augur, dacă jucătorii importanţi ai turului nu ar fi fost transferaţi sau nu ar fi fost într-o formă slabă. Magera, Nibombe, Bourceanu, Bonfim au căzut toţi sub 5,70, în timp ce Bucur a părăsit echipa. Ca să nu mai spun că Bourceanu şi Bonfim se numără printre cei mai slabi jucători ai returului.
Per ansambul sezonului, statistica jucătorilor arată astfel:
Top:
Flop:
Sper să revin în viitorul apropiat cu o analiză a fiecărui jucător. Sper.

- Dorin Goga - 12 goluri
- Lukas Magera - 9 goluri
- Gigel Bucur - 8 goluri
- Hristu Chiacu - 4 goluri
- Răzvan Cociş, Cosmin Contra - 3 goluri
- Arm. Karamyan, Ioan Mera, Gueye Mansour - 2 goluri
- Jan Kozak, Alexandru Bourceanu, Srgian Luchin, Winston Parks, Dan Alexa, Claudiu Ionescu - 1 gol
- Eder Bonfim - 7 pase de gol
- Lukas Magera - 5 pase de gol
- Art. Karamyan, Dorin Goga - 4 pase de gol
- Laszlo Sepsi, Winston Parks - 3 pase de gol
- Stelian Stancu, Claudiu Ionescu, Jan Kozak, Cosmin Contra, Dan Alexa - 2 pase de gol
- Marian Chiţu, Dare Vrsic, Dare Nibombe, Gigel Bucur, Răzvan Cociş, Hristu Chiacu, Gueye Mansour, Alexandru Bourceanu - 1 pasă de gol
Aceste statistici iau în considerare doar partidele din campionat.
Cu privire la retur, acestea au fost cele mai bune, respectiv cele mai proaste partide:
- Poli - Alba Iulia (6,33)
- Dinamo - Poli (6,00)
- Poli - Urziceni (5,96)
- Poli - Oţelul (5,95)
- Poli - Gaz Metan (4,42)
- Poli - FC Braşov (5,08)
- Ceahlăul - Poli (5,18)
- Poli - Internaţional Curtea de Argeş (5,19)
Iar în ceea ce priveşte întreg sezonul, lucrurile arată după cum urmează.
Cele mai bune partide:
- 1. Gaz Metan - Poli (6,42)
- Poli - Alba Iulia (6,33)
- Poli - Dinamo (6,32)
- Poli - Ceahlăul (6,07)
- Poli - Rapid (6,00)
- Dinamo - Poli (6,00)
- Poli - Gaz Metan (4,42)
- Poli - FC Braşov (5,08)
- Oţelul - Poli (5,14)
- Ceahlăul - Poli (5,18)
- Poli - Internaţional Curtea de Argeş (5,19)
- Poli - Steaua (5,21)
Cât despre jucători, prea puţini s-au remarcat pozitiv în acest retur.
- Pedro Taborda (6,05)
- Cosmin Contra (6,00)
- Dan Alexa (5,93)
- Laszlo Sepsi (5,85)
Faptul că trei din cei patru jucători din top sunt jucători nou instalaţi în primul unsprezece e oarecum interesant şi, în mod normal, ar fi fost de bun augur, dacă jucătorii importanţi ai turului nu ar fi fost transferaţi sau nu ar fi fost într-o formă slabă. Magera, Nibombe, Bourceanu, Bonfim au căzut toţi sub 5,70, în timp ce Bucur a părăsit echipa. Ca să nu mai spun că Bourceanu şi Bonfim se numără printre cei mai slabi jucători ai returului.
- Alex Curtean (5,10)
- Jan Kozak (5,31)
- Eder Bonfim (5,38)
- Ioan Mera (5,39)
- Winston Parks (5,40)
- Dorin Goga (5,41)
- Alexandru Bourceanu (5,43)
Per ansambul sezonului, statistica jucătorilor arată astfel:
Top:
- Pedro Taborda (6,04)
- Dan Alexa (6,00)
- Cosmin Contra (6,00)
- Lukas Magera (5,85)
- Laszlo Sepsi (5,85)
Flop:
- Alex Curtean (5,07)
- Florin Maxim (5,31)
- Jan Kozak (5,31)
- Hristu Chiacu (5,32)
- Ioan Mera (5,34)
- Costel Pantilimon (5,5)
Sper să revin în viitorul apropiat cu o analiză a fiecărui jucător. Sper.
5 iunie 2010
Habemus antrenor
După mica agitaţie cu posibila numire a lui Moldovan, toată lumea pare fericită că decizia luată în final a fost de a-l angaja pe Vladimir Petrovici, fostul antrenor al Stelei Roşii Belgrad. Născut în 1955, Petrovici a jucat fotbal la nivel înalt tot la clubul din capitala Iugoslaviei (niţel la Arsenal, Nancy, etc.), şi a mai antrenat cu succes în China, pe Dalian, precum şi pe reprezentativa naţională a ţării.
Ca să calmeze agitaţia cauzată de numirea unui antrenor interesant, Iancu a anunţat că nu sunt bani pentru transferuri. În practică, nu sunt convins că e nevoie, dacă se reţine mare parte a lotului de anul trecut, cu nişte mici adăugiri dintre jucătorii fără contract, precum şi un atacant mai feroce.
Sunt curios să aflăm ce fel de om este Petrovici.

30 mai 2010
Viitorul apropiat
Mă tot chinui să mă motivez să fac rezumatele de final de sezon, să scriu câte ceva despre cele două transferuri anunţate, poate să mai speculez niţel despre viitorul antrenor, dar am succes minim. Obosesc adesea încercând să ignori scandalurile marca Iancu, dar într-un fel mă simt şi blazat după acest sezon care s-a asemănat foarte mult cu tiparul femeii care te plimbă cu zăhărelul, ca la capăt să te lase aşteptând, a nu ştiu câta oară, la restaurant. Şi, aşa cum e cu femeile astea, când totul pare mult mai complicat decât este, ţi-e imposibil să te repoziţionezi la o distanţă sănătoasă.
Evident, Poli e oricând mai mult decât atâta - a clamat el, sărbătorindu-şi ziua de naştere de unul singur în barul din cartier. Dar uneori e la fel de greu de iubit.

28 mai 2010
Obiectiv
Ciudat, dar de data asta nu prea mă stresez cu cine va fi următorul antrenor. Cu unele excepții, mi-e indiferent, iar din cei trei preconizați până acum, nu mă încântă în mod special nici unul.
Cred că sezonul viitor conducerea are un obiectiv mult mai important de îndeplinit. Și anume să readucă publicul aproape de echipă. Audiența pe stadion a ajuns la cote inacceptabile, iar cei prezenți nu sunt niciodată mulțumiți. Pe lângă faptul că e o atmosferă deranjantă, este și malefică echipei. Care e ordinea? Rezultatele aduc publicul, sau publicul aduce rezultatele?
Vreau să cred că timișorenii nu tânjesc după trofee. Este mult mai important să avem o echipă cu continuitate, care să reprezinte orașul, dar mai ales, spiritul său. Rezolvarea palmaresului ar fi un prim pas, dar e nevoie de mai mult. Publicul trebuie atras și, după cum a fost demonstrat, rezultatele nu sunt un factor dominant. Din păcate, departamentul de marketing al clubului e practic inexistent. În timp ce CFR-ul apare în reclame la TV, Poli e mai degrabă cunoscută pentru întârzierile la plăți față de angajații săi. În al doilea rând, conducerea pare că nu poate să construiască o atmosferă lucrativă nici în cadrul clubului.
Personal, vreau să văd o echipă care crește, să fie același antrenor cel puțin 2 ani, să avem jucători care să fie și idoli, nu neapărat vedete, și să avem un club cu care ne putem identifica. Dacă această din urmă condiție nu e îndeplinită, stadionul nu se va mai umple niciodată.
După cum am mai spus, momentan nu ne regăsim. Când o vom face, vom avea și o direcție.

26 mai 2010
Schimbări, schimbări
Demisia lui Sabău de astăzi, bine-venită cum este ea, nu promite să reîmprospăteze speranţa, aşa cum se întâmplă de obicei atunci când se aduce în discuţie schimbarea. Vehiculat drept cel mai probabil înlocuitor al său este Maurizio Trombetta, fostul antrenor al CFR-ului, dar se mai discută şi de Piţurcă sau Bergodi.
Preferinţa mea, în măsura în care contează, este cel din urmă, dar rămâne de văzut ce părere au Stanciu şi Chivorchian. Ca de obicei, acesta va fi cel mai important transfer al verii; ar fi bine să nu începem prost.

22 mai 2010
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)