15 februarie 2011
Amical: ACU Arad - Poli 0:1 (0:1)
Poli: Pantilimon - Luchin (60', Burcă), Cisovsky (46', Scutaru), Ghionea (76', Helder), Ignatijevic (76', Matei) - Rocha (60', Popovici), Alexa, Tameş (46', Goga), Zicu - Magera (46', Nikolic), Axente (46', Ricketts).
12 februarie 2011
Amical: Poli - Bocs 2:0 (2:0)
Meciul a fost dominat copios de Poli, în așa o manieră că oaspeții de abia au trecut de mijlocul terenului - iar ocazii n-au avut niciuna. Alb-violeții au deschis scorul prin Rocha, cel mai bun jucător de astăzi, iar apoi și-au dublat avantajul după ce Magera a împins în poartă o centrare venită de la același brazilian. Cisovksy putea marca și el în prima repriză, dar mai întâi un adversar și apoi bara i-au stat în cale, în aceeași fază.
Repriza a doua a menținut oarecum ritmul, dar nu chiar la același nivel odată ce s-au efectuat schimbările. Zăgrean a avut cea mai mare ocazie pe final de meci, când a lovit bara, și în rest tot el, cât și Matei, au avut șanse bune de a marca.
Din păcate, nu cred că jocul este acolo unde ar trebui să fie. Mai important, partea dreaptă pare fără de speranțe, iar Tameș nu prea oferă pasa decisivă. Despre apărare nu ar fi prea multe de spus, mai ales că nu a fost testată, doar că cei doi nou-veniți Ignjatijevic și Ghionea s-au mișcat cu siguranță în teren. De fapt, sârbul a fost la baza primului gol, când un un-doi cu Rocha i-a permis acestuia să scape spre poartă. La mijloc, Ciso s-a prezentat la închidere, cu câteva reușite, dar și cu mai multe scăpări. Cred însă că ar putea fi o opțiune la nevoie. Dacă pe stânga a fost chiar bine, pe dreapta Goga și Helder au activat mereu în izolare unul de celălalt, iar reușitele amândurora au fost puține. Chiar și în repriza a doua, cu Matei acolo, situația a rămas neschimbată, probabil și datorită faptului că Helder nu intră în combinații cum o face Rocha. Tameș, precum ziceam, nu a oferit pasele care să lumineze jocul, vorba vine, dar a fost activ la recuperare. Iar în atac, în mare, status quo, cu Axente complet neschimbat. Doar prezența lui Magera mai oferă un aer proaspăt ofensivei alb-violete. Zăgrean și Ricketts, introduși pe final, nu au arătat prea multe, dar am dubii că vor putea schimba complet fața atacului nostru. Aș mai remarca doar jocul lui Popovici, care a evoluat pe stânga, dar mă întreb dacă nu ar fi mult mai indicat să se afle în dreapta, acolo unde suferința-i mare.
Să vedem unde se va situa Zicu în această formație și, mai ales, dacă vom mai întări flancul drept. Nu vreau să trag concluzii de pe acuma, dar mă așteptam la ceva mai mult din partea echipei în acest moment.
Poli: Taborda - Helder, Luchin, Ghioane, Ignjatijevic - Goga, Tameș, Cisovsky, Rocha - Axente, Magera
Au mai intrat:
Popovici pentru Ignjatijevic
Ricketts pentru Magera
Matei pentru Goga
Zăgrean pentru Axente
10 februarie 2011
Raport Internațional
Pătraș a debutat pentru Naționala Moldovei și a fost scos la pauză, în meciul câștigat de echipa sa cu 2-1 contra Andorrei.
Și Ricketts a debutat pentru Naționala Canadei, pe final de meci, în înfrângerea acestora împotriva Greciei, scor 0-1.
9 februarie 2011
Sorin Ghionea
Vorba vine, aducem un gălățean să învingem Galațiul.
Data naşterii: 11.05.1979
Locul naşterii: Galați
Inălţime: 187 cm
Greutate: 82 kg
Pozitie: Fundaș central
Prezente la Naţională: 13 (1 gol)
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2010 | FC Rostov | RU | A | 18 | 0 |
2009-10 | Steaua București | RO | A | 12 | 0 |
2008-09 | Steaua București | RO | A | 28 | 0 |
2007-08 | Steaua București | RO | A | 13 | 1 |
2006-07 | Steaua București | RO | A | 18 | 1 |
2005-06 | Steaua București | RO | A | 27 | 0 |
2004-05 | Steaua București | RO | A | 26 | 0 |
2003-04 | Oțelul Galați | RO | A | 26 | 0 |
2002-03 | Steaua București | RO | A | 6 | 0 |
2001-02 | Oțelul Galați | RO | A | 26 | 1 |
2000-01 | Oțelul Galați | RO | A | 15 | 0 |
1999-00 | Oțelul Galați | RO | B | 5 | 1 |
1998-99 | Oțelul Galați | RO | A | 16 | 0 |
1997-98 | Dunărea Galați | RO | B | 15 | 0 |
Total: | 251 | 5 |
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= Romania; RU= Rusia
Sursa: http://www.romaniansoccer.ro/
8 februarie 2011
Raport internațional
Panti a avut o ezitare la golul unu al ucrainienilor, când mingea s-a strecurat prin zid și l-a prins pe picior greșit. În rest, au fost două intervenții bune la șuturi de la marginea careului și un penalty parat frumos la loviturile de departajare.
Alexa a marcat, în mod incredibil, o dublă! Ambele goluri au venit după lovituri de colț, iar căpitanul nostru a fost omul potrivit la locul potrivit cu execuțiile potrivite. Ambele goluri au fost marcat în ciuda unei importante aglomerări în fața porții, chiar dacă distanța a fost una mică.
Zicu, din păcate, nu a intrat deloc în joc. A fost și folosit în postura de atacant, iar mingile lungi nu l-au avantajat. Mai mult, la penalty-uri a bătut slab și pe centru, astfel că Shovkovskiy a reușit să apere fără mări probleme.
Oricum, este un lucru de bun augur că am avut trei jucători importanți la Națională și rămâne ca pe viitor să sperăm și la mai mulți, cu Luchin și Bourceanu (pe lângă deja convocatul Sepsi) care sunt capabili să joace la nivelul impus acuma la acest nivel.
Amical: Banat Zrenjanin - Poli 1:0 (1:0)
Poli a avut o serie de ocazii, dar le-a ratat pe toate. Matei, Rocha și Goga au testat poarta adversă în prima repriză, în timp ce în mitanul secund Axente, Nikolic și Zăgrean și-au trecut numele pe lista neputinței ofensive. Cele trei ratări din sub zece metri dau în special de gândit.
Căderea transferului lui Lavecchia nu e de bun augur, flancul drept fiind în continuare suferind. Popovici este o opțiune acolo, pe lângă Matei și Helder, dar nicunul dintre ei nu este o certitudine. În plus, mai este și atacul, pe care l-am adus în discuție de mai multe ori.
Aștept cu curiozitate să vedem echipa sâmbătă, la următoarea întâlnire amicală, dar încep să fiu ușor îngrijorat.
Poli: Taborda - Helder, Burca, Cisovsky, Krejci - Matei, Poparadu, Tameș, Rocha - Goga, Magera
Schimbări:
Mera, Popovici si Axente, pentru Cisovsky, Matei si Magera (min 45)
Goga pentru Nikolic (min 62)
Zăgrean pentru Rocha (min 71)
7 februarie 2011
Interviu cu Ricketts
Vorbește despre prezența la Echipa Națională, transferul la Poli, Timișoara, meciurile din Europa League, alte ambiții. Foarte plăcut.
Il gasiti aici.
6 februarie 2011
Problema unei ofensive
Sursa: GSP, Tuttosport
Este un fapt acceptat că Axente iubește mingea puțin cam mult și asta se vede atât prin numărul de mingi jucate, cât și prin calitatea mingilor jucate. Dar, vorba vine, uneori drumul cel mai direct nu este și drumul cel mai bun. Nu cred că trebuie să evidențiez importanța păstrării posesiei în ceea ce privește succesul unei faze de atac.
O privire însă la diferența între numărul oportunităților de gol indică și o deficiență la construcție. Eficiența lui Axente este una sănătoasă, aproape indiferent cu ce atacant îl comparăm din Serie A - Cavani, Di Natale, Eto'o. Și dacă e să stau să mă gândesc, nu țin minte ca Axente să fi avut nenumărate ocazii de gol (sau oricare alt jucător din echipă, de fapt).
Ar fi interesantă o statistică ce conține numărul total de șuturi la/pe poartă al echipei noastre. Spre exemplu, Napoli are 14 șuturi pe poartă și aproape 5 pe poartă pe meci.
Cât dăunează atacului când mingile se pierd prea repede e greu de cuantificat, dar cu siguranță nu ajută. Decât să driblezi în gol sau în lateral e mai util să pasezi unui coechiperi în spate și sunt convins că i-ar face mult bine lui Axente să încerce mai des acest lucru. Nu cred că definiția atcantului este "capăt de linie" și nu fiecare minge care trece pe la el trebuie să fie urmată de o verticalizare agresivă și cu mici șanse de succes.
Faptul că am avut ocazii de gol în această stagiune sună pozitiv și, din moment ce nu am prea marcat, pare să mute problema golului în curtea atacanților. Cu siguranță nu ar strica un vârf percutant, dar decât să fie adusă o roată de rezervă în atac, mai bine se caută încă o opțiune la mijloc, unde pasa decisivă vine, mai nou, de la Tameș - un jucător care nu a avut un tur de mare succes.
2 februarie 2011
Amical: Poli - Dnepr 1:3 (1:1)
Poli Timișoara: Taborda (46 Lepmets), Helder (46 Krejci), Luchin, Burcă (78 Popovici), Scutaru (70 Matei), Goga (68 Magera), Alexa, Tameș (68 Lavecchia), Rocha, Axente (46 Nikolic), Zicu.
30 ianuarie 2011
Amical: Poli - Sparta Praga 0:0
Pe de altă parte, acel zero din dreptul oaspeților care s-a repetat și el de câteva ori îmi dă speranțe că alb-violeții s-au reorganizat mai bine în defensivă. Încetul cu încetul se concretizează primul unsprezece, dar recomand concluzii în această privință după ultima partidă programată, momentan, în Spania.
Poli: Pantilimon - Helder, Cisovsky (Burcă '46), Luchin, Scutaru - Lavecchia (Nikolici '74), Alexa, Tameş (Magera '61), Zicu - Ricketts (Rocha '46), Goga
Deși, acuma că văd fazele de poartă, nu pare tocmai de fier apărarea asta. Heh.
Sursa: www.sparta.cz
27 ianuarie 2011
Amical: Poli - Arka Gdynia 3:1 (2:0)
Poli Timișoara: Lepmets – Krejci, Cisovsky, Mera, Scutaru – Matei ('66 Lavecchia), Poparadu, Jitaru ('71 Luchin), Pătraș ('65 Rocha) - Popovici ('65 Ricketts), Axente (46' Nikolic).
25 ianuarie 2011
Bucurie și unitate
Chiar dacă John Malkovich opina că "Moldova sucks", sunt convins că debutul la Naționala țării sale nu i-ar putea face decât bine lui Pătraș, care trebuie însă să evolueze cu mai multă determinare pentru a spera la un post de titular la Poli. Fiind un jucător nu lipsit de talent și cu o atitudine potrivită pentru performanță, singurul lucru care dă de gândit este că de când a sosit la Poli nu a reușit să progreseze deosebit de mult, asemeni lui Popovici. Amândoi au fost însă privați de evoluții la nivelul primei ligi, ceea ce cred că este un important detriment pentru tinerii fotbaliști care caută să evite blazarea profesională. Și cam în această fază a carierei lor se află amândoi.
Pentru Ricketts saltul acesta cu siguranța îl va motiva, tocmai fiindca e clară legătura dintre presupoziția că tânărul canadian s-a alăturat unei formații puternice, dintr-un campionat de oareșce calibru, și convocare. Din păcate nivelul celorlalți atacanți convocați recent pare a fi unul mediocru, în așa o manieră că singurul care mai evoluează în prima ligă pe undeva este un tânăr de 21 de ani de la o echipă clasată în a doua jumătate a clasamentului din Scoția. Dar dacă va reuși să confirme, sunt convins că Ricketts va avea șansa de a aduna multe selecții în tricoul țării sale.
Insinuam cumva că această meditație va avea ceva de-a face cu conceptul unității. Chiar ieri citeam un interviu despre situația celor de la Bologna, care au fost depunctați în două rânduri luna trecută, o dată un punct și o dată două puncte, pentru restanțele la salarii care ajunseseră la șase luni de zile. În acest moment la conducerea clubului se află deja a treia administrație diferită din noiembrie încoace, ceea ce confirmă haosul organizatoric de la club.
Și care-i culmea? Bologna joacă un fotbal de bună calitate, iar fără penalizare s-ar fi aflat pe locul nouă, peste echipe precum Genoa și Fiorentina. Victoria împotriva celor de la Lazio din acest weekend, scor 3-1, a fost clară, deși lazialii se găseau pe poziția a doua în clasament înaintea etapei. Se remarcă determinarea formației și devotamentul față de club.
Seamănă situația, măcar cumva, cu o altă situație de care vă puteți aduce aminte din trecutul nu prea îndepărtat? E clar că dusă la extrem această situația va cauza o implozie masivă și totul se va sfârși cam ca și la Craiova, dar nu există nimic mai bun pentru un club de fotbal decât o criză sănătoasă. Altfel, trebuie să fii tare iscusit să scoți cei mai bun din toată lumea.
24 ianuarie 2011
Amical: Poli - Lech Poznan 0:2 (0:1)
Rezultat slab, în continuare fără gol marcat, dar e începutul pregătirilor.
Poli (rep 1): Taborda - Helder, Burcă, Cisovsky, Krejci - Lavecchia, Alexa, Tameș, Goga - Ricketts, Nikolic
Poli (rep 2): Taborda - Helder, Luchin, Burcă, Krejci - Matei, Alexa, Tameș, Rocha - Goga, Axente
Schimbări:
Luchin pentru Cisovsky (min 20)
Mera pentru Luchin (min 57)
22 ianuarie 2011
Amical: Poli - Young Boys Berna 0:0
Am început stagiul spaniol cu un egal nul, deși alb-violeții au avut destule șanse să marcheze. Cisovsky și Matei au lovit bara, Axente a ratat cu poarta goală și Tameș nu a putut converti un penalty obținut de Helder. Intervențiile lui Pantilimon au asigurat că nici poarta noastră a rămas nepenetrată, deci zero la zero.
Nu știu ce echipă a folosit Young Boys, dar majoritatea primei echipe fusese folosită și ieri în meciul cu Lech. Rămâne ca cei de la fața locului să tragă primele concluzii.
Poli: Pantilimon - Luchin, Cisovsky, Scutaru, Rocha - Helder, Alexa, Tames, Lavecchia - Goga, Ricketts
Schimbări:
Burcă pentru Cisovsky (min 45)
Zicu pentru Lavecchia (min 45)
Matei pentru Goga (min 45)
Krejci pentru Scutaru (min 62)
Axente pentru Rickets (min 65)
Jitaru pentru Helder (min 67)
20 ianuarie 2011
Cantonamentul II
Ne aflăm deja la începutul următorului cantonament, cel din Spania de la Marbella. Din lotul ce se va deplasa astăzi lipsesc o parte din tinerii care au făcut deplasarea în Ungaria și de rămas a rămas doar Jitaru.
Portari: Costel Pantilimon, Pedro Taborda, Sergei Lepmets
Fundaşi: Helder da Silva, Srgian Luchin, Marian Cisovsky, Cristian Scutaru, Ovidiu Burcă, Jiri Krejci, Ioan Mera, Laszlo Sepsi, Rafael Rocha Ferreira
Mijlocaşi: Dan Alexa, Adrian Poparadu, Artur Pătraş, Alexandru Popovici, Iulian Tameş, Ionuţ Matei, Samuel Jitaru, Ianis Zicu, Luigi Lavecchia
Atacanţi: Dorin Goga, Tosaint Ricketts, Mircea Axente, Stefan Nikolic, Lukas Magera
Nici noua achiziție Zăgrean, fostul jucător al celor din Alba Iulia, nu s-a alăturat lotului mare, el fiind într-o fază de recuperare alături de echipa a doua. La un moment dat părea un jucător interesant, dar încă nu a reușit să confirme cu adevărat la nivelul Ligii 1.
Urmează perioada cu partide de pregătire pe care să sperăm că vom reuși să o urmărim parțial la televizor. Meciurile programate sunt:
22 ianuarie
16,00: meci de verificare: Politehnica Timişoara-BSC Young Boys Berna (Elveţia), la Marbella Football Center
24 ianuarie
16,00: meci de verificare: Politehnica Timişoara-KKS Lech Poznan (Polonia), la Marbella Football Center
27 ianuarie
16,00: meci de verificare: Politehnica Timişoara-FC Arka Gdynia 1929 (Polonia), la Marbella Football Center
30 ianuarie
16,00: meci de verificare: Politehnica Timişoara-AC Sparta Praga (Cehia), la La Cala
2 februarie
16,00: meci de verificare: Politehnica Timişoara-FC Dnipro Dnepropetrovsk (Ucraina), într-o localitate ce urmează a fi desemnată.
16 ianuarie 2011
Amical: Poli - Bocs KSC 4:0 (3:0)
Poli (rep. 1): Lepmets - Helder, Luchin, Burca, Sepsi - Lavecchia, Alexa, Tames, Goga - Zicu, Ricketts
Poli (rep. 2): Lepmets - Matei, Mera, Krejci, Rocha - Popovici, Poparadu, Jitaru, Patras - Nikolic, Axente
A mai intrat Dobriceanu (min 75) în locul lui Jitaru.
Se remarcă faptul că, dacă așezarea în teren a fost cea enunțată de site-ul oficial, Goga a fost folosit din nou mijlocaș dreapta și Matei fundaș dreapta. Niciunul dintre ei nu dă randament maxim în aceste poziții, în special Matei.
Oricum, pregătirea-i pregătire. Să vedem ce mai urmează.
11 ianuarie 2011
Lotul pentru primul cantonament
Nici n-am terminat bine cu meditatia, ca avem lotul pentru primul cantonament. Ma intreb daca nu era mai degraba loc de un Trandu decat de Dobricean, desi cel din urma are avantajul vitezei si a jocului pe flancuri.
Seceta din atac se confirma prin convocarea a doi jucatori care s-au chinuit sa marcheze in liga a III -a.
Revine si Matei, despre care s-a mai scris. Greu de zis de pe acuma cat de util poate fi echipei.
Portari: Pantilimon, Taborda, Lepmets
Fundaşi: Helder, Luchin, Cisovsky, Scutaru, Burcă, Krejci, Mera, Sepsi, Rocha
Mijlocaşi: Alexa, Poparadu, Pătraş, Matei, Jitaru, Popovici, Zicu, Tameş, Dobriceanu, Magera
Atacanţi: Goga, Ricketts, Axente, Nikolic, Boştină, Magdaş.
O miscare-n asteptare
Sergei Lepmets va avea in cantonamentul care urmeaza cea mai mare sansa a carierei sale - zic eu. Portarul de 23 de ani, de 1.90m, a ajuns la Poli de la Levadia, din Estonia, unde a aparat mai mult la echipa secunda a echipei. Ceea ce ar putea sa-l recomande este faptul ca la echipa sa anterioara, Merkuur Tartu, a adunat 42 de prezente in prima liga inainte de a implini 20 de ani. In plus, la Levadia l-a avut concurent pe Martin Kaalma, un portar estonian cu experienta care a aparat in 33 de randuri si la echipa Nationala a Estoniei.
Nu are rost sa judec de ce am testa un jucator strain cu o cariera atat de neconcludenta, dar in cazul in care va fi retinut, cred ca s-ar incadra in tiparul celorlalte achizitii din aceasta pauza competitionala - in special Ricketts si Rato. Din pacate, daca Pantilimon/Taborda va pleca, echipa secunda nu poate oferi in acest moment un al doilea portar pentru lotul anternat de Uhrin Jr. si dupa repetate esecuri cu tineri adusi din tara, respectiv in contextul preturilor exagerate cerute pe diversi jucatori oarecum consacrati, nu surprinde cu adevarat reticenta explorarii pietei interne.
Dar ar fi o greseala ignorarea acestei piete. Sunt convins ca liga secunda poate oferi jucatori talentati la preturi abordabile, drept dovada si diversele povesti de succes ale jucatorilor promovati cu cluburile lor in Liga 1 si apoi cotati la fel si fel de valori. Doar ca exemple mai evidente, Eric, Takayuki Seto (Astra) si Gardos.
3 ianuarie 2011
Noul început de drum
Cu urările de rigoare trecute în plan secundar, propun să privim deja către mărețele două luni ce ne stau în cale până la reînceperea returului.
Finalul de an ne-a întâmpinat cu foști jucători de calitate care au intrat în relații de tatonare cu Poli, anume Mitea și Semedo. Dacă primul s-a auto-propus, cel de-al doilea a fost dorit de către club, numai că niciunul nu pare a fi în drum către Timișoara. De Mitea a spus Iancu că nu l-ar dori în mod anume (deși nu în mod absolut), iar Semedo a semnat cu o echipă din Cipru. Deci status quo. Sper că vom întări lotul, fiindca avem nevoie, dar cel puțin la fel de important este să nu pierdem vreun titular, cum ar fi Sepsi, despre care s-a tot vorbit. Și ce luăm, să luăm în timp util.
Altfel, am văzut recent un clasament cu cele mai bune echipe pe întreg anul 2010 și am rămas chiar surprins să văd că Oțelul se află pe primul loc și în acel clasament, înaintea Vasluiului și a noastră. Cred că asta scoate în evidență că gălățenii nu trebuie desconsiderați în vreun fel și că nu există niciun motiv să credem că își vor pierde din ritm în retur. Campionatul se va putea câștiga doar jucând fotbal, nu așteptându-ne că alții nu o vor face.
Asta o spun așa, de dragul de a o spune, căci am mai specificat că nu cred în mod deosebit în șansele noastre. Sper, dar asta-i altceva, chiar de speranța de acuma este întărită de felul în care pesimismul meu inițial a fost înfrânt.
Să înceapă odată cantonamentele!
23 decembrie 2010
Cu un picior în Sărbători
Altfel, Iancu spune cum pierderea lui Sepsi nu ar fi o pierdere importantă, când e clar că, istoric privit, postul de fundaș stânga a fost cel mai suferind pentru Poli. De fiecare dată când am avut un jucător bunicel pe acel post, ceva s-a întâmplat și am rămas fără el - la propriu sau la figurat. Nu știu dacă un jucător de profilul lui Helder e soluția (aka Rato), din moment ce Helder nu excelează defensiv, dar oricum e un pariu riscant.
În rest e destul de liniște, se tatonează pista Alex Muntean și momentan cam atât din ce se aude. Ne stă bine să așteptăm cuminți și să sărbătorim ce e de sărbătorit cu liniștea atâta de atipică pentru suporterii viola în această perioadă a anului. De savurat.
Sărbători fericite!