11 martie 2011
CFR Simeria - Poli II 2:3 (1:0)
Revenirea jucătorilor noștri a venit prin dubla lui Zăgrean (minutele 55 și 85), precum și Rocha (min 66). Tot Zăgrean a mai avut un gol anulat pe motiv de ofsaid.
Poli II: Lepmets - Dăruială, Krejci, Ilie, Cuciorvă, Matei, Rocha, Jitaru, Fuchs, Boștină, Zăgrean
Informații obținute grație a BanatSport.
5 martie 2011
CFR Cluj - Poli 1:2 (1:1)
Să începem cu începutul și acel prim șut al lui Bastos în încă primul minut, de la marginea careului, reținut cu bine de Pantilimon. Nici nu a trecut mult de la acest moment că Poli a plecat pe o contră furtunoasă cu Helder pe stânga, iar brazilianul a făcut ce știe mai bine, anume a fugit de a ars iarba, și în careu a fost agățat de Panin pentru un penalty relativ clar, chiar dacă ușor căutat de jucătorul nostru. Zicu a marcat în dreapta portarului, dar ca orice polist experimentat, știam că golurile rapide nu aduc prea multă siguranță echipei noastre. Nu a fost însă vina jucătorilor când în minutul 7, Avram a dictat un unsprezece metri pentru gazde la o faza în care Bourceanu a intervenit exemplar și a reușit să respingă mingea în corner. A marcat Cadu și eram înapoi la început, mai devreme decât și mintea mea experimentată ar fi presupus că am putea fi. Alb-violeții puteau relua conducerea când Ghionea a trimis cu capul la un corner, dar un jucător advers a scos de linia porții. Apoi CFR-ul a ieșit în evidență, și grație unei erori a lui Pantilimon, care a respins în fața un șut ce trebuia prins, Ghionea a împins mingea spre Bud în confuzia generală ce domnea în careul nostru, dar tot el a fost la post și a respins șutul clujeanului. Meciul s-a liniștit puțin înainte ca Panti să fie nevoit să intervină la șutul lui Cadu din minutul 31. Duleurile relativ aprige s-au soldat cu câteva cartonașe galbene în minutele ce au urmat, înainte ca Poli să-și treacă în cont ultima șansă a reprizei, când Axente a trecut pe sub o centrare din liberă a lui Zicu.
Cu extraordinarul Bastos la rampă, CFR a început tare mitanul secund și Nicoară l-a obligat pe Panti să mai salveze o dată. Parcă gazdele țineau mai bine de minge, plasându-se sus în terenul nostru, iar o serie de jumătăți de ocazie a culminat cu șutul lui Hora de la marginea careului, respins de portarul nostru cu un reflex bun. Apoi, în minutul 65, chiar după ce Sepsi a cam scăpat de al doilea galben, tot fundașul nostru stânga are un intervenție discutabilă asupra lui Bastos - atinge mingea, dar îl impiedică și pe atacant să treacă ulterior. Da, Bastos căuta și el ceva acolo, dar galbenul primit pentru simulare de brazilian a fost acordat cu maximă generozitate. Alb-violeților le-a luat ceva timp să-și dea seama cum trebuie jucat cu om în plus, irosind baloane ușoare și oferindu-le clujenilor șansa să ne surprindă. Dacă în minutul 70 Magera nu intervenea excelent la o liberă plouată în careul nostru, era vai și amar de Panti, rămas singur cu trei adversari în față. Chiar apoi același impresionant Avram a anulat un gol magnific lui Zicu pentru un fault în atac pe care eu unul nu am reușit să-l văd pe reluări. Intrând în ultimul sfert de oră și după introducerea lui Ricketts, Poli a început să fie mai periculoasă, iar în minutul 79 a reușit mult dorita desprindere: Zicu l-a deschis fantastic pe Axente (deși putea să-i paseze și lui Ricketts), acesta a lobat portarul și, din fericire, Ricketts a urmărit balonul, împingându-l în poarta pe care altfel ar fi ocolit-o. Nici n-am respirat ușurat, că în timp ce se arăta reluarea golului, Hora a țintit bara porții lui Pantilimon, astfel că am avut șansă să nu ne vedem iarăși egalați. Același Hora l-a mai testat o dată pe portarul nostru, înainte ca și alb-violeții să acumuleze paru ocazii mari spre imense. Mai întâi, Goga a șutat din interiorul careului și Nuno Claro a intervenit acrobatic. Apoi Axente a centrat pentru Ricketts, acesta a trimis cu capul în portar din câțiva metri, mingea a ajuns imediat la Zicu, dar același Claro a respins. Același RIcketts a trimis pe lângă la o fază ceva mai dificilă în care a reușit să depășească un adversar, iar în minutul 90+1, Axente a trimis în bară și la mingea care se întorcea frumos spre Ricketts/Goga, cei doi nu au comunicat și canadianul a sfârșit prin a șuta pe lângă, incomodat de coechipierul său. Între aceste faze incredibile, Panti a ieșit complet eronat la un corner, dar din fericire nu au existat consecințe grave, astfel că la final ne-am putut bucura de o victorie deosebit de importantă, care prelungește seria noastră de invincibilitate și ne ține relativ aproape de Oțelul.
Aș începe analiza jucătorilor prin a spune că s-a simțit absența lui Alexa la mijloc, chiar dacă Bourceanu a reușit să facă un meci bun. Burcă, în schimb, s-a chinuit mai mult și nu a reușit să aglomereze zona centrală din fața apărării, unde Hora a intrat în numeroase rânduri din lateral, exersându-și șutul. Panti, în ciuda intervențiilor numeroase, a făcut două, chiar trei erori care puteau fi decisive și care numai încredere nu au inspirat apărării. Dacă cele deja menționate pot fi oarecum înțelese, e greu de spus ce i-a trecut prin cap portarului nostru când a aruncat mingea direct unui adversar la treizeci de metri de poartă, în tentativa unui atac rapid. În fine, restul fundașilor au fost pe fază, în special Helder care a făcut un meci foarte bun.
La miljoc, pe lângă mențiunile pe care le-am făcut, aș spune că putea fi mai bine. Chiar și cu doi închizători în spatele a trei mijlocași ofensivi, fazele de gol nu au venit ca urmare a unei construcții elaborate. Culmea, chiar înainte de eliminarea lui Bastos, Goga a pierdut absolut aiurea o minge și i-a pus pe contră pe gazde, dar eroarea mijlocașului nostru, destul de șters în rest, nu ne-a costat - din contră. Nu vreau să abuzez de cuvinte mari, dar Zicu și-a cam eclipsat coechipierii în plan ofensiv, unde a creat numeroase faze foarte periculoase și a fost inima atacului nostru. Magera a fost parcă peste tot și în ciuda unor pase deficiente, a ținut bine de minge și a dat drumul la minge foarte bine în câteva rânduri. Aportul său defensiv a fost cel puțin la fel de apreciat.
Singurul nostru etern atacant, Axente, m-a dezamăgit vreo aproape optzeci de minute. De abia a reușit să scoată un corner până la pasa de gol oferită lui Ricketts. Nu știu dacă asta s-a dorit, dar asta a ieșit și a fost bine așa, iar apoi tot Axente i-a oferit un gol ca pe tavă la o centrare perfectă de pe stânga, înainte de a trimite în bară pe final, într-o nouă tentativă pozitivă. De bine, de rău, astăzi am avut parte o contribuție bună a "gălățeanului" nostru.
În rest, nu știu ce ar mai fi de completat. Dusan a pregătit bine partida, cu jucătorii pe care îi avea la dispoziție, a schimbat inspirat și a restabilit destul de rapid disciplina tactică ce s-a cam pierdut după eliminarea lui Bastos. Să sperăm doar că accidentarea lui Ghionea nu este deosebit de gravă. Suntem pe drumul cel bun, un drum care începe să promită.
Bravo Poli!
Poli: Pantilimon (6) - Helder (6,5), Luchin (6), Ghionea (6), Sepsi (5,5) - Burcă (5,5), Bourceanu (6) - Goga (5,5), Magera (6), Zicu (7) - Axente (6)
Schimbări:
Ricketts (6) pentru Burcă (min 71)
Rocha pentru Goga (min 90)
Avancronică: CFR Cluj - Poli
Marea noastră problemă este absența multor jucători, mai ales în compartimentul defensiv. Soluții există, dar nu putem spune cât de solide vor fi în timpul meciului. Cred că ar trebui să abordăm jocul ofensiv, pentru a pune presiune pe adversari și a nu le permite să ne pună probleme în terenul nostru. Ar trebui să avem parte de un joc deschis, pe care voința, dăruirea și sclipirile de moment îl vor decide. În afară de asta, orice rezultat în afara unei înfrângeri ar trebui să fie mulțumitor.
Hai Poli!
4 martie 2011
Poli II - Autocatania Caransebeș 2:0 (1:0)
Sunt curios să îi urmăresc la joc când voi avea ocazie.
Poli II: Iordache - Dăruială, Iovan, Ilie, Cuciorvă - Popovici, Fuchs, Jitaru, Szalkai - Nikolic, Zăgrean.
Au mai intrat Boştină, Rosenblum, Aldea, Velici.
P.S. Aparent, Krejci a rămas cu prima echipă.
26 februarie 2011
Poli - Gaz Metan 3:1 (0:0)
Prima repriză a semănat teribil de mult cu prestațiile din partidele amicale de la Timișoara a alb-violeților, fără imaginație, fără vlagă și fără ocazii. Cu Ciso la mijloc, Poli a atacat greoi, chiar dacă slovacul a avut mai multe urcări interesante în atac. Flancurile nu au avut viteză, pasele luminoase au lipsit și echipa, per ansamblu, nu a arătat determinarea necesară obținerii unei victorii. Ocaziile au lipsit de ambele părți, cei de la Mediaș fiind dispuși doar să iasă timid pe contre, iar la o fază de această speță era să se întâmple ceva, dar Panti a blocat bine. Poli a trimis doar de două ori mai serios la poartă, o dată prin Goga peste din poziție centrală de la 30 de metri și o dată prin Axente, tot peste, din unghi. Cam puțin, dar precum am mai indicat, această echipă nu este completă și mai are nevoie de timp.
Lucrurile s-au așezat mai bine după ce Scutaru a făcut cadou un gol oaspeților la nici cinci minute de la reluare: o centrare de pe dreapta a fost întâmpinată de un semi-luft din partea fundașului nostru și Dudiță a trebuit doar să împingă balonul în poartă. Dar, ca în tur, alb-violeții și-au adus aminte care-i scopul prezenței lor pe teren odată cu stabilirea acestui handicap și în minutul 54 se aflau din nou la egalitate: Goga a intrat central cu o minge primită pe flanc și a tras perfect spre vinclu, o execuție de excepție a jucătorului nostru atât de suferind în ultima vreme. Puteam trece imediat în avantaj, dar Alexa a trimis pe lângă la un corner din doar câțiva metri. Apoi Axente a scăpat spre poartă, cu doar un fundaș alături, dar în final a decis să tragă din afara careului, pe lângă. Finalmente, în minutul 62 golul: Sepsi bate un aut către Magera, mingea ajunge în marginea careului la Alexa am impresia, de acolo înapoi la Magera care trimite peste fundași în centru către Zicu, aflat din câte văd pe reluări într-o poziție suspectă de ofsaid, dar golgheterul nostru nu a iertat și a trimis pe sub portar pentru primul său gol al serii! Presiunea noastră a crescut și după câteva tentative bune de contra-atac nereușite, același Zicu a condus la perfecțiune o asemenea fază, până la finalizare: minge preluată din jumătatea proprie, un-doi cu Magera, apoi avansare până în marginea careului, din nou un un doi, de această dată cu Axente, și șut plasat pe lângă Pleșca. Ideal. Din păcate, golul patru nu a mai venit, deși au fost două-trei șanse bune de superioritate numerică, dar atacanții noștri s-au cam pierdut cu firea și nu au construit fazele suficient de bine pentru a profita de conjunctura favorabilă. Poate chiar libera din minutul nouăzeci ar fi fost o șansă bună, dar din motive pe care nu le înțeleg, deși există cel puțin trei executanți certamente buni, cel care a tras a fost Axente.
Așadar, fluier final și început cu bine. E greu de zis care este fața adevărată a echipei și trebuie luat în considerare faptul că adversarul nostru de azi a fost lipsit de aportul mai multor titulari. Dacă jocul ofensiv a fost cam static în prima repriză, odată cu retragerea lui Magera la mijloc în locul lui Cisovsky, totul a părut să meargă mai bine. În plus, defensiv nu cred că se pot imputa multe lucruri, exceptând gafa personală a lui Scutaru. Acolo, Sepsi a fost impecabil, iar Ghionea a dat maxim de siguranță, colaborând bine cu Luchin. Pe lângă jocul inteligent și decisiv al lui Zicu, remarc nu doar execuția lui Goga la gol, ci și prestația sa generală în repriza secundă, când a muncit bine. Tot nu sunt convins că locul lui este acolo, iar dacă Magera va fi repoziționat în centru unde pare să fie mai util echipei, atunci poate golgheterul nostru de anul trecut ar trebui retrecut în atac. Un atac care tot mai suferă, Axente fiind util doar în faza golului trei, chiar de azi a colaborat ceva mai bine cu coechiperii. În rest, jocul său a fost definit de imprecizie, fie că vorbim de finalizare sau de preluare. În ceea ce îl privește pe Ricketts, singura rezervă care a evoluat mai mult, nu a reușit să fie destul de periculos, deși adversarii au părut să-i știe de frică. E greu de zis acuma ce rol ar putea avea în echipa noastră.
Momentan, e bine și frumos. Dar nu cred că trebuie uitată prima repriză, ea fiind simptomatică pentru atitudinea cu care abordează alb-violeții majoritatea partidelor. Meciul cu CFR va fi deja un test cu adevărat serios și, să sperăm, un joc care va elimina dubiile de acuma cu privire la potențialul formației noastre.
Bravo Poli!
Poli: Pantilimon (6) - Scutaru (4), Luchin (6); Ghionea (6), Sepsi (6) - Goga (6,5), Alexa (6), Cisovsky (5), Zicu (7,5) - Axente (5,5), Magera (6,5)
Schimbări:
Ricketts (5,5) pentru Cisovsky (min 71)
Rocha pentru Zicu (min 89)
Matei pentru Axente (min 90)
24 februarie 2011
La poalele muntelui
Pentru oricine a urmărit raportările mele din ultima vreme, nu cred că trebuie să evidențiez din nou că sunt reținut în privința potențialului nostru în acest retur. E greu de spus dacă primul unsprezece a fost întărit, deși doi jucători par să se fi impus acolo: Ghionea și Rocha.
Titularizarea lui Ghionea pare să-l fi împins pe Cisovsky în linia mediană, în locul lui Tameș, care în general nu a reușit să ofere plusul ofensiv la care speram. Mi-e greu însă să spun dacă această va întări echipa, fiindcă îl impune pe Cisovsky într-o poziție mai puțin jucată și profilul său este de jucător defensiv, chiar dacă are capacitatea de a urca în atac și un puternic șut de la distanță. Spun doar că nu îmi displace.
Rocha pare un jucător bine-venit pe flancul stâng, dar și aici titularizarea sa impune repoziționarea unui jucător care a dat randament pe acel post. De fapt, "dat randament" nici nu începe să descrie aportul pe care l-a avut Zicu pentru echipă. Succesul acestui implant depinde mult de cum se va aclimatiza golgheterul nostru într-o altă poziție, cel mai probabil cea de al doilea vârf. E important să își mențină implicarea în joc pe care o avea jucând în linia mediană, fiindcă venind din spate îi era mai ușor să destabilizeze apărările adverse.
Din păcate, restul transferurilor par a fi menite în primă fază să sporească numărul jucătorilor disponibili în lot, astfel că rămâne nerezolvată cel puțin problema mijlocașului de bandă dreaptă, dacă nu și cea a atacantului golgheter, în funcție de adaptarea lui Zicu. Revenirea lui Mansi ar putea ajuta ofensiva, dar până când senegalezul va ajunge să joace la un ritm sănătos, campionatul are toate șansele să fie jucat deja.
Dincolo de aceste semne de întrebare, nu e deloc clar cât de bine funcționează echipa ca o unitate. În amicale, nu a părut să o facă prea bine, dar atâta timp cât rezultatele vor veni la început, există toate șansele să-și intre în ritm când contează. E clar însă cât de important este să începem cu o victorie la Mediaș, mai ales după ce au fost acordate Oțelului cele trei puncte din partida anulată cu Pandurii, și măcar un egal la Cluj. Un asemenea start ar fi unul încurajator și dătător de vise. Ne-auzim după pe această temă.
Hai Poli!
19 februarie 2011
Amical: Poli - Vojvodina Novi Sad (0:1)
Nici nu începuse bine meciul, că Sepsi a oferit o pasă cadou unui adversar în marginea careului, acesta a trimis mai departe la un coechipier care nu a avut probleme în a marca. Apoi Poli a dominat teritorial, dar fără prea multă fantezie ofensivă. Exceptând două goluri anulate pe motiv de ofsaid, alb-violeții au construit greu și au avut puține faze periculoase de poartă. Pe final de repriză, oaspeții au intrat mai mult în joc și puteau să-și mărească avantajul când Luchin a respins din alunecare într-un adversar și mingea a sărit puțin pe lângă. În rest, nimic notabil până la pauză.
Mitanul secund, din ce scrie presa, nu a fost prea diferit. O ocazie bună pentru noi prin Zicu, una pentru sârbi, pe final una prin Ricketts, dar scorul a rămas neschimbat.
Nu știu dacă aceste partide amicale puteau fi mult mai neconvingătoare, însă în orice caz nu promit să prefațeze un retur fenomenal. Dar lucrurile evoluează, jocul cu miză nu e niciodată la fel cu cel fără, deci trebuie să rămânem deschiși.
Poli: Pantilimon - Scutaru, Ghionea, Luchin, Sepsi - Goga, Alexa, Cisovsky, Rocha - Magera, Zicu
Schimbări:
Ignjatievic pentru Sepsi (min 45)
Axente pentru Goga (min 60)
Tameș pentru Scutaru (min 67)
Ricketts pentru Rocha (min 67)
Zăgrean pentru Magera (min 80)
15 februarie 2011
Amical: ACU Arad - Poli 0:1 (0:1)
Poli: Pantilimon - Luchin (60', Burcă), Cisovsky (46', Scutaru), Ghionea (76', Helder), Ignatijevic (76', Matei) - Rocha (60', Popovici), Alexa, Tameş (46', Goga), Zicu - Magera (46', Nikolic), Axente (46', Ricketts).
12 februarie 2011
Amical: Poli - Bocs 2:0 (2:0)
Meciul a fost dominat copios de Poli, în așa o manieră că oaspeții de abia au trecut de mijlocul terenului - iar ocazii n-au avut niciuna. Alb-violeții au deschis scorul prin Rocha, cel mai bun jucător de astăzi, iar apoi și-au dublat avantajul după ce Magera a împins în poartă o centrare venită de la același brazilian. Cisovksy putea marca și el în prima repriză, dar mai întâi un adversar și apoi bara i-au stat în cale, în aceeași fază.
Repriza a doua a menținut oarecum ritmul, dar nu chiar la același nivel odată ce s-au efectuat schimbările. Zăgrean a avut cea mai mare ocazie pe final de meci, când a lovit bara, și în rest tot el, cât și Matei, au avut șanse bune de a marca.
Din păcate, nu cred că jocul este acolo unde ar trebui să fie. Mai important, partea dreaptă pare fără de speranțe, iar Tameș nu prea oferă pasa decisivă. Despre apărare nu ar fi prea multe de spus, mai ales că nu a fost testată, doar că cei doi nou-veniți Ignjatijevic și Ghionea s-au mișcat cu siguranță în teren. De fapt, sârbul a fost la baza primului gol, când un un-doi cu Rocha i-a permis acestuia să scape spre poartă. La mijloc, Ciso s-a prezentat la închidere, cu câteva reușite, dar și cu mai multe scăpări. Cred însă că ar putea fi o opțiune la nevoie. Dacă pe stânga a fost chiar bine, pe dreapta Goga și Helder au activat mereu în izolare unul de celălalt, iar reușitele amândurora au fost puține. Chiar și în repriza a doua, cu Matei acolo, situația a rămas neschimbată, probabil și datorită faptului că Helder nu intră în combinații cum o face Rocha. Tameș, precum ziceam, nu a oferit pasele care să lumineze jocul, vorba vine, dar a fost activ la recuperare. Iar în atac, în mare, status quo, cu Axente complet neschimbat. Doar prezența lui Magera mai oferă un aer proaspăt ofensivei alb-violete. Zăgrean și Ricketts, introduși pe final, nu au arătat prea multe, dar am dubii că vor putea schimba complet fața atacului nostru. Aș mai remarca doar jocul lui Popovici, care a evoluat pe stânga, dar mă întreb dacă nu ar fi mult mai indicat să se afle în dreapta, acolo unde suferința-i mare.
Să vedem unde se va situa Zicu în această formație și, mai ales, dacă vom mai întări flancul drept. Nu vreau să trag concluzii de pe acuma, dar mă așteptam la ceva mai mult din partea echipei în acest moment.
Poli: Taborda - Helder, Luchin, Ghioane, Ignjatijevic - Goga, Tameș, Cisovsky, Rocha - Axente, Magera
Au mai intrat:
Popovici pentru Ignjatijevic
Ricketts pentru Magera
Matei pentru Goga
Zăgrean pentru Axente
10 februarie 2011
Raport Internațional
Pătraș a debutat pentru Naționala Moldovei și a fost scos la pauză, în meciul câștigat de echipa sa cu 2-1 contra Andorrei.
Și Ricketts a debutat pentru Naționala Canadei, pe final de meci, în înfrângerea acestora împotriva Greciei, scor 0-1.
9 februarie 2011
Sorin Ghionea
Vorba vine, aducem un gălățean să învingem Galațiul.
Data naşterii: 11.05.1979
Locul naşterii: Galați
Inălţime: 187 cm
Greutate: 82 kg
Pozitie: Fundaș central
Prezente la Naţională: 13 (1 gol)
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2010 | FC Rostov | RU | A | 18 | 0 |
2009-10 | Steaua București | RO | A | 12 | 0 |
2008-09 | Steaua București | RO | A | 28 | 0 |
2007-08 | Steaua București | RO | A | 13 | 1 |
2006-07 | Steaua București | RO | A | 18 | 1 |
2005-06 | Steaua București | RO | A | 27 | 0 |
2004-05 | Steaua București | RO | A | 26 | 0 |
2003-04 | Oțelul Galați | RO | A | 26 | 0 |
2002-03 | Steaua București | RO | A | 6 | 0 |
2001-02 | Oțelul Galați | RO | A | 26 | 1 |
2000-01 | Oțelul Galați | RO | A | 15 | 0 |
1999-00 | Oțelul Galați | RO | B | 5 | 1 |
1998-99 | Oțelul Galați | RO | A | 16 | 0 |
1997-98 | Dunărea Galați | RO | B | 15 | 0 |
Total: | 251 | 5 |
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= Romania; RU= Rusia
Sursa: http://www.romaniansoccer.ro/
8 februarie 2011
Raport internațional
Panti a avut o ezitare la golul unu al ucrainienilor, când mingea s-a strecurat prin zid și l-a prins pe picior greșit. În rest, au fost două intervenții bune la șuturi de la marginea careului și un penalty parat frumos la loviturile de departajare.
Alexa a marcat, în mod incredibil, o dublă! Ambele goluri au venit după lovituri de colț, iar căpitanul nostru a fost omul potrivit la locul potrivit cu execuțiile potrivite. Ambele goluri au fost marcat în ciuda unei importante aglomerări în fața porții, chiar dacă distanța a fost una mică.
Zicu, din păcate, nu a intrat deloc în joc. A fost și folosit în postura de atacant, iar mingile lungi nu l-au avantajat. Mai mult, la penalty-uri a bătut slab și pe centru, astfel că Shovkovskiy a reușit să apere fără mări probleme.
Oricum, este un lucru de bun augur că am avut trei jucători importanți la Națională și rămâne ca pe viitor să sperăm și la mai mulți, cu Luchin și Bourceanu (pe lângă deja convocatul Sepsi) care sunt capabili să joace la nivelul impus acuma la acest nivel.
Amical: Banat Zrenjanin - Poli 1:0 (1:0)
Poli a avut o serie de ocazii, dar le-a ratat pe toate. Matei, Rocha și Goga au testat poarta adversă în prima repriză, în timp ce în mitanul secund Axente, Nikolic și Zăgrean și-au trecut numele pe lista neputinței ofensive. Cele trei ratări din sub zece metri dau în special de gândit.
Căderea transferului lui Lavecchia nu e de bun augur, flancul drept fiind în continuare suferind. Popovici este o opțiune acolo, pe lângă Matei și Helder, dar nicunul dintre ei nu este o certitudine. În plus, mai este și atacul, pe care l-am adus în discuție de mai multe ori.
Aștept cu curiozitate să vedem echipa sâmbătă, la următoarea întâlnire amicală, dar încep să fiu ușor îngrijorat.
Poli: Taborda - Helder, Burca, Cisovsky, Krejci - Matei, Poparadu, Tameș, Rocha - Goga, Magera
Schimbări:
Mera, Popovici si Axente, pentru Cisovsky, Matei si Magera (min 45)
Goga pentru Nikolic (min 62)
Zăgrean pentru Rocha (min 71)
7 februarie 2011
Interviu cu Ricketts
Vorbește despre prezența la Echipa Națională, transferul la Poli, Timișoara, meciurile din Europa League, alte ambiții. Foarte plăcut.
Il gasiti aici.
6 februarie 2011
Problema unei ofensive
Sursa: GSP, Tuttosport
Este un fapt acceptat că Axente iubește mingea puțin cam mult și asta se vede atât prin numărul de mingi jucate, cât și prin calitatea mingilor jucate. Dar, vorba vine, uneori drumul cel mai direct nu este și drumul cel mai bun. Nu cred că trebuie să evidențiez importanța păstrării posesiei în ceea ce privește succesul unei faze de atac.
O privire însă la diferența între numărul oportunităților de gol indică și o deficiență la construcție. Eficiența lui Axente este una sănătoasă, aproape indiferent cu ce atacant îl comparăm din Serie A - Cavani, Di Natale, Eto'o. Și dacă e să stau să mă gândesc, nu țin minte ca Axente să fi avut nenumărate ocazii de gol (sau oricare alt jucător din echipă, de fapt).
Ar fi interesantă o statistică ce conține numărul total de șuturi la/pe poartă al echipei noastre. Spre exemplu, Napoli are 14 șuturi pe poartă și aproape 5 pe poartă pe meci.
Cât dăunează atacului când mingile se pierd prea repede e greu de cuantificat, dar cu siguranță nu ajută. Decât să driblezi în gol sau în lateral e mai util să pasezi unui coechiperi în spate și sunt convins că i-ar face mult bine lui Axente să încerce mai des acest lucru. Nu cred că definiția atcantului este "capăt de linie" și nu fiecare minge care trece pe la el trebuie să fie urmată de o verticalizare agresivă și cu mici șanse de succes.
Faptul că am avut ocazii de gol în această stagiune sună pozitiv și, din moment ce nu am prea marcat, pare să mute problema golului în curtea atacanților. Cu siguranță nu ar strica un vârf percutant, dar decât să fie adusă o roată de rezervă în atac, mai bine se caută încă o opțiune la mijloc, unde pasa decisivă vine, mai nou, de la Tameș - un jucător care nu a avut un tur de mare succes.
2 februarie 2011
Amical: Poli - Dnepr 1:3 (1:1)
Poli Timișoara: Taborda (46 Lepmets), Helder (46 Krejci), Luchin, Burcă (78 Popovici), Scutaru (70 Matei), Goga (68 Magera), Alexa, Tameș (68 Lavecchia), Rocha, Axente (46 Nikolic), Zicu.
30 ianuarie 2011
Amical: Poli - Sparta Praga 0:0
Pe de altă parte, acel zero din dreptul oaspeților care s-a repetat și el de câteva ori îmi dă speranțe că alb-violeții s-au reorganizat mai bine în defensivă. Încetul cu încetul se concretizează primul unsprezece, dar recomand concluzii în această privință după ultima partidă programată, momentan, în Spania.
Poli: Pantilimon - Helder, Cisovsky (Burcă '46), Luchin, Scutaru - Lavecchia (Nikolici '74), Alexa, Tameş (Magera '61), Zicu - Ricketts (Rocha '46), Goga
Deși, acuma că văd fazele de poartă, nu pare tocmai de fier apărarea asta. Heh.
Sursa: www.sparta.cz
27 ianuarie 2011
Amical: Poli - Arka Gdynia 3:1 (2:0)
Poli Timișoara: Lepmets – Krejci, Cisovsky, Mera, Scutaru – Matei ('66 Lavecchia), Poparadu, Jitaru ('71 Luchin), Pătraș ('65 Rocha) - Popovici ('65 Ricketts), Axente (46' Nikolic).
25 ianuarie 2011
Bucurie și unitate
Chiar dacă John Malkovich opina că "Moldova sucks", sunt convins că debutul la Naționala țării sale nu i-ar putea face decât bine lui Pătraș, care trebuie însă să evolueze cu mai multă determinare pentru a spera la un post de titular la Poli. Fiind un jucător nu lipsit de talent și cu o atitudine potrivită pentru performanță, singurul lucru care dă de gândit este că de când a sosit la Poli nu a reușit să progreseze deosebit de mult, asemeni lui Popovici. Amândoi au fost însă privați de evoluții la nivelul primei ligi, ceea ce cred că este un important detriment pentru tinerii fotbaliști care caută să evite blazarea profesională. Și cam în această fază a carierei lor se află amândoi.
Pentru Ricketts saltul acesta cu siguranța îl va motiva, tocmai fiindca e clară legătura dintre presupoziția că tânărul canadian s-a alăturat unei formații puternice, dintr-un campionat de oareșce calibru, și convocare. Din păcate nivelul celorlalți atacanți convocați recent pare a fi unul mediocru, în așa o manieră că singurul care mai evoluează în prima ligă pe undeva este un tânăr de 21 de ani de la o echipă clasată în a doua jumătate a clasamentului din Scoția. Dar dacă va reuși să confirme, sunt convins că Ricketts va avea șansa de a aduna multe selecții în tricoul țării sale.
Insinuam cumva că această meditație va avea ceva de-a face cu conceptul unității. Chiar ieri citeam un interviu despre situația celor de la Bologna, care au fost depunctați în două rânduri luna trecută, o dată un punct și o dată două puncte, pentru restanțele la salarii care ajunseseră la șase luni de zile. În acest moment la conducerea clubului se află deja a treia administrație diferită din noiembrie încoace, ceea ce confirmă haosul organizatoric de la club.
Și care-i culmea? Bologna joacă un fotbal de bună calitate, iar fără penalizare s-ar fi aflat pe locul nouă, peste echipe precum Genoa și Fiorentina. Victoria împotriva celor de la Lazio din acest weekend, scor 3-1, a fost clară, deși lazialii se găseau pe poziția a doua în clasament înaintea etapei. Se remarcă determinarea formației și devotamentul față de club.
Seamănă situația, măcar cumva, cu o altă situație de care vă puteți aduce aminte din trecutul nu prea îndepărtat? E clar că dusă la extrem această situația va cauza o implozie masivă și totul se va sfârși cam ca și la Craiova, dar nu există nimic mai bun pentru un club de fotbal decât o criză sănătoasă. Altfel, trebuie să fii tare iscusit să scoți cei mai bun din toată lumea.
24 ianuarie 2011
Amical: Poli - Lech Poznan 0:2 (0:1)
Rezultat slab, în continuare fără gol marcat, dar e începutul pregătirilor.
Poli (rep 1): Taborda - Helder, Burcă, Cisovsky, Krejci - Lavecchia, Alexa, Tameș, Goga - Ricketts, Nikolic
Poli (rep 2): Taborda - Helder, Luchin, Burcă, Krejci - Matei, Alexa, Tameș, Rocha - Goga, Axente
Schimbări:
Luchin pentru Cisovsky (min 20)
Mera pentru Luchin (min 57)